Sunteți pe pagina 1din 7

Politica publică privind:

Diminuarea poluării atmosferice


prin îmbunătățirea parcului
național auto
Descrierea politicii
Dupa cum bine stim, locuitorii oraselor preferă să deţină autoturisme în proprietate decât să apeleze
la serviciile de transport local sau să utilizeze bicicletele, ori mersul pe jos.
Pe de altă parte, parcul de autoturisme din România este unul dintre cele mai vechi din spaţiul
european, având o vârstă medie de 13,5 ani. Potrivit unor estimări oficiale ale Agenţiei Naţionale pentru
Protecţia Mediului, în România sunt înmatriculate mai mult de 1 milion de autoturisme cu o vechime mai
mare de 12 ani, iar unele dintre acestea au fost abandonate de proprietari, ceea ce amplifică riscul producerii
de deşeuri pe străzile oraşelor româneşti şi al nerespectării ţintelor de mediu privind recuperarea şi reciclarea
deşeurilor provenite din vehiculele uzate. În aglomerările urbane, prezenţa autoturismelor vechi în trafic
pune în pericol sănătatea populaţiei datorită emisiilor de gaze de eşapament, dat fiind faptul ca poluarea
cauzată de emisia de gaze de esapament, contribuie la apariţia astmului la copii, a bolilor cardiovasculare şi
pulmonare şi la scăderea duratei medii de viaţă a oamenilor.
Din pacate, abia din anul 2004, autoritatile au avut la dispozitie mijloace de convingere prin care să-
i faca pe proprietarii de maşini uzate să radieze aceste autoturisme şi să achiziționeze altele noi, care să
respecte normele Uniunii Europene în materie de încadrare în valorile limită ale emisiilor admise pentru
aerul ambiental.
Scopul și obiectivele politicii
• Scopul: Diminuarea poluării atmosferice din România prin scoaterea din uz a autoturismelor care nu respectă
standardele naţionale şi europene în materie
• Obiectiv general: Îmbunătăţirea calităţii atmosferei prin înnoirea parcului naţional auto din România
• Obiective specifice:
- retragerea din circulaţie, a unui număr de 16500 de autoturisme având o vechime mai mare sau egală cu
12 ani de la data fabricaţiei;
- achiziţionarea de către foştii proprietari de autoturisme uzate a unor autoturisme noi, care să respecte
normele de poluare impuse de către Uniunea Europeană;
- dezmembrarea şi distrugerea celor 16500 de autoturisme retrase din circulaţie de către societăţi
comerciale autorizate de stat.
• Măsuri:
- Mărirea taxei de poluare, ceea ce ar determina cetățenii să își achiziționeze modele noi de mașini;
- Acordarea unor prime de casare în valoare de aproximativ 7.000 lei;
Analiza actorilor

Actor Nevoilor
Identificarea
Așteptărilor Poziției față
de politică

Externi
1. Proprietarii de maşini uzate - Achiziționarea de noi autoturisme care să - Sprijin din partea autorităților statului în vederea Pro (***)
respecte normele UE; achiziționării de noi autoturisme care să se încadreze
- Acordarea sau mărirea de către autoritățile în normele UE;
statului a limitelor de tichete rabla distribuite - In cazul achiziționării de mașini electrice sau hybride,
catre proprietarii de masini uzate in vederea proprietarii automobilelor respective au dreptul la
radierii și scoaterii din uz a automobilelor vechi, programul RABLA PLUS (primesc suma de 45,000 lei
pentru stimularea achizitionării unora noi; – masina electrică și suma de 20,000 lei – mașina
- Implementarea unor sisteme de modernizare hybrid – care generează o cantitate de CO2 mai mică
(BNOx), pe motoarele Diesel EURO 4 sau EURO de 50g/km)
5, care să reducă emisia de oxizi de azot ale - Mașinile pentru care se va implementa sistemul BNOx,
acestora. ce ajută la reducerea emisiei de oxizi de azot, sa atingă
standardele EURO 6, ori chiar să le depășească;

2. Producătorii şi distribuitorii de - Producerea și promovarea de noi autoturisme - Distribuirea unui numar de cel putin 10.000 de masini Pro(***)
autoturisme incadrate conform normelor UE (EURO 6, noi cu ajutorul programului RABLA/RABLA PLUS,
Hybrid sau electrice); in baza voucherelor acordate proprietarilor de mașini
- Asigurarea producătorilor și distribuitorilor că uzate;
automobilele pe combustie internă si Hybrid - Grad ridicat de vânzare a automobilelor în funcție de
respectă standardul de poluare EURO 6 sau preferințele, nevoile și cererile cetățenilor;
chiar mai sus, astfel încât să nu se ajungă la cazul
VW (modificarea softului pentru a ascunde
parametrii reali de noxe la moatoarele Diesel).
3. Comunităţile în care trăiesc proprietarii de - Îmbunătățirea calității aerului prin reducerea - Scăderea gradului de poluare atmosferică; Pro(***)
maşini uzate, înscrişi în program emisiilor de CO2; - Diminuarea riscului de producere a deșeurilor
- Îmbunătățirea calității vieții; provenite din vehicule uzate;
- Creșterea gradului de comfort al cetățenilor din - Reducerea poluării fonice, prin achiziționarea de
comunitățile în care trăiesc proprietarii mașinilor mașini electrice/hybride
uzate;
Analiza actorilor

Actor Nevoilor
Identificarea
Așteptărilor Poziției față
de politică

Interni
1. Ministerul Mediului - Reducerea poluării atmosferice prin - Pană în anul 2022, să dispară orice model auto de la Pro (***)
achiziționarea de autovehicule noi, nepoluante EURO 4 în jos, iar din 2024 să putem renunța și la
sau mai puțin poluante de către cetățeni; modelele EURO 5;

2. Asociația Producătorilor și Importatorilor - Promovare din partea institutiilor statului pentru - Grad în creștere de vânzare a autoturismelor mai puțin Pro(***)
de Autovehicule cumpărarea autoturismelor noi (cu ajutorul poluante sau nepoluante (EURO 6, hybride și electrice)
programelor RABLA si RABLA PLUS)

3. Asociația Națională a Societăților de - Participarea la programul rabla a cetățenilor, - Participarea la programul rabla a cetățenilor, astfel Pro(***)
Dezmembrare Auto și Reciclare din România astfel încât masinile uzate ale acestora să fie date încât masinile uzate ale acestora să fie date către
către reciclare, iar materia primă obținută din reciclare, iar materia primă obținută din reciclarea
reciclarea acestora, să fie folosită pentru acestora, să fie folosită pentru fabricarea unor mașini
fabricarea unor mașini noi de către producători. noi de către producători.
Actor Normativ/etic
Tipul interesului fata de politică
Financiar Profesional/Reputațional
(politica afectează valorile, principiile) (politica afectează (politica afectează
resursele materiale) statutul profesional,
reputația)
1. Proprietarii de maşini uzate
3 4 3
2. Producătorii şi distribuitorii de
autoturisme 4 4 4
3. Comunităţile în care trăiesc
proprietarii de maşini uzate, 2 0 0
înscrişi în program

4. Ministerul Mediului
4 3 4
5. Asociația Producătorilor și
Importatorilor de Autovehicule 4 4 4
6. Asociația Națională a
Societăților de Dezmembrare 3 3 4
Auto și Reciclare din România
Actor De tip EXPERTIZĂ
Putere
De tip RESURSE De tip RESURSE
FINANCIARE RELAȚIONALE

1. Proprietarii de maşini uzate


4 2 3
2. Producătorii şi distribuitorii de
autoturisme 4 4 4
3. Comunităţile în care trăiesc
proprietarii de maşini uzate, 4 0 1
înscrişi în program

4. Ministerul Mediului
4 3 4
5. Asociația Producătorilor și
Importatorilor de Autovehicule 4 4 4
6. Asociația Națională a
Societăților de Dezmembrare 4 4 4
Auto și Reciclare din România

S-ar putea să vă placă și