Definitia cea mai acceptata:

Atomul reprezintă cea mai mică particulă dintr-o substanță care

nu poate fi fragmentată prin procedee chimice obișnuite.

ÎNVELIȘ ELECTRONIC

 nucleul se află în centrul atomului şi are

concentrată întreaga sarcină pozitivă şi aproape
toată masa atomului;
 electronii se rotesc în jurul nucleului, au sarcină
negativă şi masă aproape neglijabilă.

NUCLEU
 Nucleul
masă = 1,67 / 1024 g = 1 u.a.m.

PROTON sarcină pozitivă +1

1
+1 p Numărul atomic Z = numărul de protoni
= sarcina nucleară = numărul de electroni

Suma dintre numărul de protoni și cel de neutroni din nucleu se numește

NUMĂR DE MASĂ și se notează cu A.

masă = 1,67 / 1024 g = 1 u.a.m.

NEUTRON
sarcină neutră 0
1
0
n
Diferă de la o specie chimică la alta dar și la
izotopii aceleiași specii chimice
Speciile de atomi cu același număr de protoni Z, dar cu număr
diferit de neutroni (și număr de masă) se numesc IZOTOPI.
 X - simbolul atomului din care face parte nucleul
Z - număr atomic (număr de ordine, număr de
NUCLEU (NUCLID) electroni, număr de protoni)
se exprimă simbolic:
A – masa atomică (număr de nucleoni)
A = N + Z, unde, N – număr de neutroni
N -Z = număr izotopic

Izotopi (au acelaşi Z) și

Doi nuclizi și
X şi Y
Izobari (au acelaşi A) și

și

Izotoni (au acelaşi N) și

Observaţii:
Elementele chimice sunt în unele cazuri amestecuri și
de izotopi.
Puţine sunt elementele care în natură se găsesc sub A-Z = A'-Z'
forma unui singur fel de nucleu.
MASĂ ATOMICĂ

Relativă - numărul care arată de câte ori masa unui atom

este mai mare decât a douăsprezecea parte din masa
atomului de carbon,
6 izotop 612C (u.a.m- unități atomice de
masă).

Absolută (exprimată în grame)

Un atom de
Particule
Nr. Un Un Un
crt. H O C proton neutron electron
Mărime

Masă absolută
1 0,16710-23 2,710-23 1,9910-23 1,67310-24 1,67410-24 9,10910-28
(g)
Masă relativă
2
(u.a.m.)
1 16 12 1 1 0
 Învelișul electronic
Totalitatea electronilor care gravitează în jurul nucleului
formează ÎNVELIȘUL DE ELECTRONI AL ATOMULUI.

masă = 9,11 / 1028 g = neglijabilă

ELECTRON
0
-1 e
sarcină negativă -1

numărul electronilor:
odiferă de la un element la altul
ocrește odată cu valoarea numărului atomic
oeste egal cu numărul protonilor din atom

Sarcina negativă a învelișului electronic este egală cu

sarcina pozitivă a nucleului, DECI ATOMUL ESTE NEUTRU DIN
PUNCT DE VEDERE ELECTRIC.
 Orbital (orbită) – zonă din jurul nucleului în care
există probabilitatea maximă de a găsi electronul
Structura
învelișului
Substrat – conține mai mulți orbitali de același
electronic
fel

Strat – conține mai multe substraturi cu energii

apropiate
 ORBITALII ATOMICI

Mecanica cuantică descrie mişcarea electronilor în jurul nucleului prin

atribuirea unei funcţii de undă (), dependentă de poziţia electronului în spaţiul din
jurul nucleului şi de timp.

Numerele cuantice descriu de obicei energiile electronilor în atom.

număr cuantic principal: n - cuantifică energia şi ia valori pozitive şi

întregi (n = 1, 2, 3, 4,..... deci, n ≥ 1)

număr cuantic secundar: l - dă geometria orbitalilor şi substraturilor

energetice care se notează cu s, p, d şi f (l = 0, 1,....., (n - 1), deci 0 ≤ l ≤ n-1)

număr cuantic magnetic: m - dă informaţii despre numărul orbitalilor

(m= (2 l + 1) valori = (2l + 1) sau m = -l, 0, l, deci -l ≤ m ≤ +l)

număr cuantic de spin: s - rezultă din mişcarea electronului în jurul propriei

axe, iar pentru fiecare valoare m, poate lua două valori : (-1/2 ) şi (+1/2)
 Număr orbitali Număr orbitali
Valori ale numerelor cuantice pentru o valoare pentru o valoare
a lui l a lui n

n l m 2l+1 n2
1 0 0 1 1

0 0 1
2 4
1 -1,0,+1 3

0 0 1

3 1 -1,0,+1 3 9

2 -2,-1,0,+1,+2 5
 TIPURI DE ORBITALI

 Orbitalii se deosebesc între ei prin: energie şi formă.

 Se cunosc orbitali de tip: s, p, d, f.

Orbitalii de tip s („sharp”) au formă sferică, nucleul fiind situat în centrul

sferei. Se caracterizează prin numărul cuantic secundar l = 0. În fiecare
strat electronic există câte un orbital s.
Orbitalii de tip p (de la principal (engleză)): sunt în număr de trei: px, py, pz şi au
o formă bilobară, fiind orientaţi de-a lungul axelor de simetrie. Se caracterizează
prin numărul cuantic secundar l = 1. Ei apar începând cu nivelul n = 2.
Orbitalii de tip d (de la engl. diffuse – difuz) – sunt în număr de 5, deoarece numărul
cuantic magnetic ia cinci valori (-2,-1,0,+1,+2), şi au o formă mai sofisticată. Apar două
planuri nodale perpendiculare între ele pentru fiecare orbital d şi în consecinţă, apar patru
lobi. Sunt caracterizaţi de numărul cuantic secundar l = 2.
Orbitalii de tip f (de la engl.
fundamental – fundamental)
sunt în număr de şapte, deoaree
numărul cuantic magnetic
admite şapte valori (-3,-2,-
1,0,+1,+2,+3) şi au forma
complicată (8 lobi, orientaţi în
spaţiu după colţurile unui cub).
Sunt caracterizaţi de numărul
cuantic secundar l = 3 şi apar
numai în straturile cu n =
4,5,6,7.
7 orbitali/strat
 Învelişul electronic are o structură stratificată (7 straturi (niveluri energetice)
concentrice nucleului, notate de la nucleu spre exterior cu cifre arabe sau
litere).
Stratul K L M N O P Q
1 2 3 4 5 6 7

 Numărul maxim, Nmax de electroni în fiecare strat se calculează după formula:

N max  2  ns2 unde ns este numărul stratului.

EXEMPLU: Strat K L M N
Nmax 2 8 18 32

 Electronii din jurul nucleului tind să se

aranjeze pe straturi cu energie mai joasă.
Energia electronilor creşte de la stratul K
spre stratul Q.

K, L, M, N, O, P, Q
 N max  2  ns2
EXEMPLE: Stra K L M N
t
Nmax 2 8 18 32
A=23
Na
Z=11 Sunt 11 electroni în învelişul electronic repartizati astfel:

K are 2 electroni (dublet de electroni) - strat complet ocupat

L are 8 electroni (octet de electroni) - strat complet ocupat
M are 1 electron – strat în curs de completare

A=80
Br
Z=35

Sunt 35 electroni în învelişul electronic repartizati astfel:

K are 2 electroni (dublet de electroni) - strat complet ocupat

L are 8 electroni (octet de electroni) - strat complet ocupat
M are 18 electroni - strat complet ocupat
N are 7 electroni - strat în curs de completare
Fiecare strat are substraturi care se deosebesc între ele prin

tip de orbital

număr de electroni

energie

Substraturile electronice se completează în ordinea următoare:

Strat K L M N O P Q
Substrat 1s 2s,2p 3s,3p 4s,3d,4p 5s,4d,5p 6s,4f,5d,6p 7s,5f,6d,7p

Modul de notare al stratului, substratului și al numărului de electroni:

2 - numărul electronilor
Exemplu:
p - tipul orbitalului
4 - numărul stratului
 ÎNTR-UN ORBITAL NU POT EXISTA DECÂT MAXIM DOI ELECTRONI.
Substratul s p d f
Numărul orbitalilor 1 3 5 7
Numărul electronilor 2 6 10 14
 FIECARE ORBITAL SE PREZINTĂ PRIN CĂSUŢE CUANTICE (ENERGETICE).

Remarcă! Numărul căsuţelor este impar: 1,3,5,7. Într-o căsuţă pot exista maxim
doi electroni cuplaţi.

◘ Exemplu:

- căsuţă vacantă

- căsuţă cu electron necuplat

- căsuţă cu electroni cuplaţi,

N max  2  ns2
CAPITOLUL II : LEGĂTURI CHIMICE
DEFINIȚIE LEGĂTURĂ CHIMICĂ

Legătura chimică reprezintă un ansamblu de interacţiuni care se stabilesc între

atomi, ioni sau molecule, cu formarea unor sisteme stabile.

Atomii elementelor se combină

pentru a-şi realiza configuraţia prin transfer de electroni
electronică a gazului rar cel mai
apropiat din sistemul periodic

Na cedează 1 electron
prin punere în comun de electroni

dublet
Cl acceptă electronul
cedat
octet
 TIPURI DE LEGĂTURI
Legătura ionică (electrovalenţa)

Intramoleculare Legătura covalentă/atomică (covalenţa)

Legătura metalică

Tipuri de de dispersie
legături

Legături nespecifice (forţe

de orientare
de tip van der Waals)
de induţie

de repulsie
Intermoleculare
de hidrogen

formarea de
Legături specifice complecşi pe bază de
dipoli
Momentul dipolar este o măsură a separării formarea de complecşi cu
sarcinilor electrice pozitive și negative într-un
transfer de sarcină
sistem de sarcini electrice și deci o măsură a
polarizării sistemului.
 LEGĂTURI INTRAMOLECULARE

LEGĂTURA IONICĂ (ELECTROVALENŢA)

A fost elaborată de Kossel în 1916 și ia naștere între
elemente cu caracter chimic diferit Walther
Kossel
atomii elementelor din primele două
grupe ale sistemului periodic au o mare
tendinţă de a forma legături ionice cu
atomii elementelor din grupele VIa şi VIIa.

Presupune două etape formarea ionilor de semn contrar

atracția electrostatică între ioni

Formarea legăturii ionice se
explică prin cedare şi acceptare atomii cu caracter electropozitiv vor ceda
de electroni, în vederea electroni, transformându-se în ioni pozitivi
realizării unei configuraţii (cationi), iar cei cu caracter electronegativ vor
stabile pe ultimul strat accepta electroni, formând ioni negativi (anioni).
electronic

Numărul de electroni cu care se modifică configuraţia atomului reprezintă

ELECTROVALENŢA şi corespunde numărului de sarcini elementare ale fiecărui ion.
Exemple de compuși ionici

săruri (NaCl, KCl)

oxizi bazici (Na2O, K2O, CaO)

unele baze (NaOH, KOH, Ca(OH)2)

Reţeaua clorurii de sodiu,
sistemul cubic
Formarea NaCl

Z=11 configuraţie
10 Ne

Z=17 configuraţie Unitatea repetitivă dintr-

un cristal de NaCl este un
18 Ar  cub cu feţe centrate, cu
ionii de un tip ocupand
varfurile cubului, iar ionii
de celălalt tip amplasaţi la
jumătatea fiecărei laturi.
 se datorează forţelor de atracţie electrostatice dintre
ioni

formează asociaţii deschise în care fiecare ion tinde

să se înconjoare cu un număr mare de ioni de semn
contrar
Caracteristicile
legăturii ionice formează agregate tridimensionale de ioni, cu
reţele cristaline

formulele brute atribuite combinaţiilor ionice

reprezintă raportul de combinare al ionilor şi nu
adevărata compoziţie a substanţei

nu este rigidă, dirijată în spaţiu, fapt ce permite

dizolvarea în solvenţi polari

este o legătură puternică, având o energie de 20-

200 kcal/mol
 Proprietățile 1 Sunt substanţe solide, cristaline, dure, casante
compușilor ionici (se deplasează straturile în care se situează ionii,
sub acţiunea unei forţe externe, până când ioni
de acelaşi semn din straturi vecine se resping
reciproc, ducând în final la spargerea cristalului
în cristale mai mici).
 Mg3Si4O10(OH)2.
Proprietățile
compușilor ionici
CaSO4 • 2 H2O
2 CaCO3
3 Duritatea unui cristal se notează CaF2
cu D şi se stabileşte cu ajutorul scării
Mohs (este cu atât mai mare cu cât Ca5(PO4)3(F,Cl,OH)
raza este mai mică şi sarcina este mai (Ba,Ca,Na,K,NH4)(Al,B,Si)4O8
mare).
SiO2
Conductibilitatea electrică- în stare solidă conduc Al2SiO4(OH, F)2
puţin curentul electric, dar în stare topită şi în
Al2O3
4 soluţie ei disociază, fiind electroliţi, respectiv
conductori de ordinul doi (conduc curentul electric C in sistem cubic
prin intermediul ionilor).
Scara Mohs
Punctele de topire şi de fierbere - au valori destul de ridicate (ex. NaCl are p.t. = 8010 C, iar
p.f. = 14130 C ).
5
Compus NaF NaCl NaBr NaI LiCl KCl RbCl CaCl 2
p.t (°C) 992 801 747 662 614 776 717 646

Solubilitatea- sunt solubili în solvenţi polari şi greu solubili în solvenţi nepolari.

LEGĂTURA COVALENTĂ/ATOMICĂ (COVALENŢA)
.

Se stabileşte între atomi neutri din punct de vedere

electric prin punere în comun de electroni,
rezultând astfel o densitate electronică maximă
între cei doi atomi.
între atomi de acelaşi fel,
nepolară electronii de legătură aparţinând
celor doi atomi în mod egal (H2,
O2, Cl2 )
În funcţie de natura
atomilor care participă H2
la formarea legăturii,
se deosebesc două
tipuri de covalenţe între atomi din specii diferite -
polară deplasarea electronilor de legătură
spre atomul mai electronegativ
(H2O, NH3, HCl)

HCl
 TEORIA ELECTRONICĂ A COVALENŢEI
Lewis (1916) arată că între doi atomi ai unei molecule se
stabilesc legături prin punerea în comun a doi electroni
proveniţi câte unul de la fiecare atom, astfel încât fiecare atom
capătă configuraţia stabilă a gazului rar cel mai apropiat. Gilbert Lewis

H2 Cl2

H2O CO2

N2 HCN
TEORIA MECANIC - CUANTICĂ A COVALENŢEI
metoda perechilor de electroni/metoda legăturii de valenţă,
iniţiată de Heitler şi London, completată ulterior de Slater şi
Pauling
metoda orbitalilor moleculari, elaborată de Mulliken, Hückel şi
Hund

Ambele metode se bazează pe faptul că CEI DOI ORBITALI ATOMICI SE CONTOPESC DÂND
NAŞTERE LA DOI ORBITALI MOLECULARI, COMUNI AMBILOR ATOMI, constituind o legătură
covalentă.
orbital de antilegătură
 Cei doi orbitali moleculari formaţi
(diferiţi prin energie şi stabilitate)
reprezintă un orbital de legătură, de
energie joasă şi un orbital de
antilegătură, de energie înaltă.

 Prezenta electronilor in orbitalul de

antilegatura destabilizeaza legatura
orbital de legătură si aceasta se desface.
 întrepătrunderea
σ (sigma) a doi orbitali de tip s

Orbitalii
moleculari pot fi

a unui orbital de tip s cu un orbital de tip p

π ( (pi)

întrepătrunderea

a doi orbitali p aşezaţi paralel, la atomii a doi orbitali de tip p

între care există deja o legătură σ .
 se prezintă sub cele trei stări de agregare

moleculele gazelor sunt formate din doi

1 atomi: Cl2, O2, N2

moleculele solide sunt poliatomice: S8, P4

Proprietăţile în stare solidă, formează reţele de
compuşilor covalenţi
cristalizare atomică (diamant, grafit, sulf)
sau reţele moleculare

în cristalele moleculare, forţele de

atracţie între molecule sunt foarte slabe,
2 de tip van der Waals

3 au puncte de topire şi fierbere coborâte

substanţele formate din
molecule nepolare sunt
solubile în solvenţi
nepolari (hidrocarburi,
derivaţi halogenaţi etc.)
au solubilitate diferită
cele care sunt solubile în apă
substanţele covalente polare
(acizi, amoniac) sunt solubile (ureea, glucidele) formează
soluţii de neelectroliţi (nu
în solvenţi polari, formând
soluţii de electroliţi conduc curentul electric)
 Proprietăţile 4
pot exista în două sau mai multe structuri
compuşilor
covalenţi moleculare sau cristaline diferite (forme alotrope)

O2 şi O3
reţea cubică
S rombic şi
monoclinic

reţea hexagonală C grafit și cărbune hibridizat sp2 P alb, roşu şi

negru

C diamant
hibridizat
sp3
 Diamant
Diamantul prezintă o duritate
foarte mare, fenomen de
birefringenţă (proprietate optica a
unui material de a desparti in doua
raza de lumina la traversarea unui
mediu anizotrop) şi este izolator
electric
Grafit

Grafitul are o duritate foarte mică, prezintă

fenomen de clivaj (se desface în straturi
subţiri, paralele) şi este un bun conductor.
 Cărbune

Cărbunele negru se află sub numeroase

varietăţi tehnice, cu structuri
neregulate derivând de la cea a
grafitului.
LEGĂTURA COORDINATIVĂ
Este o LEGĂTURĂ SEMI-
IONICĂ SAU DATIVĂ, datorită
polarităţii formal câştigată.
Reprezintă un CAZ PARTICULAR AL LEGĂTURII
COVALENTE şi se deosebeşte prin faptul că
electronii puşi în comun provin numai de la unul
din atomii care posedă electroni neparticipanţi.
Se mai numeşte LEGĂTURĂ DONOR – ACCEPTOR şi se
reprezintă printr-o săgeată ce pleacă de la atomul ce
pune la dispoziţie dubletul de electroni (donor) spre
atomul care se foloseşte de perechea de electroni
(acceptor).
Alte exemple:

Atomul de azot din amoniac

adiţionează la perechea de
electroni neparticipanţi un proton
cedat de către acidul clorhidric,
formându-se ionul de amoniu
 Tot prin legătură coordinativă se formează şi ionul de hidroniu, prin
adiţionarea la una din perechile de electroni neparticipanţi ai oxigenului din
apă a unui proton cedat de un acid:

H2O + HCl  (H3O+ + Cl-)

acceptor
donor
LEGĂTURA METALICĂ
.

Apare între atomii din reţeaua metalică prin

delocalizarea norilor electronici de legătură, fiind
caracterizată de faptul că nu este saturată,
Se formează prin orientată în spaţiu şi nici localizată.
cedarea electronilor de
pe ultimul strat al
Se caracterizează printr-o aranjare foarte
atomilor metalelor,
compactă a atomilor din reţeaua cristalină a
pentru a se forma
metalelor. Fiecare atom are 8 până la 12 atomi
cationi, deci are
vecini.
caracter chimic
puternic electropozitiv Proprietăţile caracteristice ale metalelor nu pot
fi explicate prin existenţa legăturilor ionice sau
covalente.

Este cauza multor proprietăți fizice ale

metalelor, cum ar fi: duritatea, opacitatea,
luciul, conductivitatea termică, etc