20.04.

2021 Gata de BAC

SUBIECTUL II
Trăsături ale
curentelor literare:
PRACTIC
✔ Romantism
GENUL EPIC (2) ✔ Realism
✔ Modernism
 Două cerințe formulate
în una singură!

Comentează... evidențiind/ prezentând

Prezintă... evidențiind
CERINȚE POSIBILE în TEXTUL EPIC

Prezintă, în minimum 50 de cuvinte,

semnificațiile textului următor, evidențiind
Particularități ale două trăsături ale
unui curent literar ⮚ romantismului
⮚Romantism ⮚ realismului
⮚ modernismului
⮚Realism
⮚Modernism
Trăsături ▪ Prezența personajelor excepționale,

ale prozei aflate în situații neobișnuite

romantice ▪ Prezența antitezei, ca procedeu

compozițional
▪ Teme literare: istoria, geniul, timpul
▪ Motive literare: noaptea, visul, luna
▪ Cultivarea fantasticului
▪ Folclorul
TE
XT „În faptă, lumea-i visul sufletului nostru. Nu există nici timp, nici
SU spațiu – ele sunt numai în sufletul nostru. Trecut şi viitor sunt în
PO sufletul meu ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, şi infinitul
RT asemene, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă. Dacă
am afla misterul prin care să ne punem în legătură cu aceste două
ordini de lucruri care sunt ascunse în noi, mister pe care l-au
posedat poate magii egipteni și asirieni, atuncea în adâncurile
sufletului coborându-ne am putea trăi aievea în trecut și am locui
lumea stelelor și a soarelui. [...] Dacă lumea este un vis, de ce n-am
putea să coordonăm şirul fenomenelor sale cum voim noi?”
M. Eminescu, Sărmanul Dionis
SUGESTIE Întregul discurs narativ din fragmentul aparținând operei
DE Sărmanul Dionis, de Mihai Eminescu, se centrează pe tema
REDACTARE condiţiei umane, valorificând - în spiritul romantismului -
problematica eului și a visului.
Încă din incipitul textului, se remarcă ideea că întreaga realitate
rămâne, în fond, o construcţie subiectivă, idee redată cu ajutorul
metaforei „lumea-i visul sufletului nostru”. Comparația „trecut și
viitor sunt în sufletul meu ca pădurea într-un sâmbure de ghindă”
sugerează, capacitatea ființeii de a conduce jocul temporalităţilor, dar
evidențiază, în același timp antiteza între două lumi, respectiv stări
ale vocii naratoriale.
Motivul lumii ca vis apare în ultima frază, sugerând preocuparea
naratorului pentru misterele lumii.
Așadar, fragmentul dat se încadrează în proza romantică prin temă,
prin procedeul antitezei, dar și prin prezența motivului visului.
Trăsături ▪ Prezența personajelor reprezentative

ale prozei pentru o tipologie morală: avarul,

realiste parvenitul, arivistul etc.

▪ Impresia de veridicitate

▪ Omnisciența și omniprezența naratorului

▪ Tehnica detaliului, a amănuntului

semnificativ

▪ Tablou cât mai cuprinzător al vieții sociale

TE „Mulțumesc, doctore, ești foarte drăguț, dar mă simt foarte bine... Și, va să
XT zică, sosim în Bucuresti și tragem direct la tante Matilda, căreia tata îi
încredinţase pe Mădălina cu avertismentul să vegheze asupra ei ca ochii din
SU
cap și mai cu seamă s-o ferească de mine ca nu cumva... Ei, biata mătuşă
PO Matilda înmărmuri când se pomeni așa din senin cu o fiică adoptivă, culeasă
RT cine știe de unde, dar se îmblânzi îndată ce tata îi spuse că zestrea Mădălinei
rămâne în sarcina lui personală și deci tante Tilda, cam avară din fire, să nu-și
teamă moșioara și celelalte, căci le va putea lăsa cui dorește, dacă nişte
nepoți obscuri vor merita, firește, mai mult dărnicia ei, decât fetişcana asta
adorabilă. În zilele următoare au fost conciliabule* grave și interminabile între
tata și tante Matilda asupra Mădălinei. Discuția privea, evident, educația ce
avea s-o primească fata. O nemțoaică straşnică fu angajată, înainte de a
cădea ei de acord, ca s-o cioplească deocamdată cât e necesar pentru a o
putea expedia în străinătate. Într-o lună Mădălina era de nerecunoscut”.
(Liviu Rebreanu, Ciuleandra)
*conciliabule - negocieri
SUGESTIE Fragmenul extras din opera „Ciuleandra”, de Liviu Rebreanu, este
DE construit pe baza discursului unui personaj care îi povestește unui
REDACTARE medic felul în care Mădălina a fost adusă la oraș, înfiată de Matilda și
educată după rigorile unei guvernante nemţoaice.
Se remarcă omnisciența naratorului, caracteristică realismului,
mărturisirea personajului făcând trimitere la alte aspecte care țin de
motive sau teme specifice acestui curent literar: motivul averii păzite
cu strășnicie, avariția mătușii Matilda, copilul înfiat și familia.
Detaliile care mențin discursul narativ demonstrează preocuparea
autorului pentru veridicitate: „tante Tilda, cam avară din fire„, „O
nemțoaică straşnică fu angajată”.
Așadar, fragmentul dat este unul realist prin prezența unui narator
obiectiv, a motivelor specifice, dar și prin impresia verosimilității date
de subiectul relatat.
Trăsături ▪ Subiectivitatea naratorului;

ale prozei ▪ Mediul citadin;

moderne ▪ Accent pe interioritatea personajului;

▪ Autenticitate prin pagini de jurnal,

scrisori, articole jurnalistice etc.;

▪ Lipsa cronologiei faptelor, prin inserția

introspecției, a memoriei involuntare

TE „Găsesc câteva pagini dintr-un jurnal de zi vechi. Vor explica ceva asupra noastră?
XT E vorba de o plimbare făcută cu mai mulți camarazi la mare.
SU Luni. Trenul fuge printre oiţe şi maci. Culoarea de lut. Apoi marea. Ce-o fi făcând
PO Ela? Câțiva turci, câțiva măgari, o goarnă încercând sunete în mijlocul zilei, căsuțe albe,
unele după altele, coborând spre mare ca o turmă de oiţe: Balcicul. Balcicul: impresia unei
RT fetițe blonde care, cu gesturi grațioase din cap, din buze și din mâini, ţi-ar spune: «Poftim la
masă!» Mi-e somn, sunt obosit, bună seara, Ela de departe...
Marţi. O slugă mică, Hamiri, îmi deretică prin casă. Ies şi, singur, o pornesc. Pe
drum, un cimitir mic aţipit. Pe deal, mormintele turceşti. Apoi, grădina publică. Unul face un
spirit local: «E așa de mică grădina, că dacă s-ar culca un măgar, i-ar rămâne coada afară!»
Miercuri. Pe stânci cu Irina. Am cățărat-o cu de-a sila. Până la mine s-au suit niște
oițe bune și cuminţi. Picioarele lor sunt ţepene şi neterminate parcă. De fug, pocnesc
pământul ca nişte bastoane de lemn. Pupilele și le ţin în vârful irisului: persoane încrezute.
Le privesc cuminţenia şi-mi dau lacrimile. Irina nu pricepe prostia mea, şi eu a
trebuit s-o liniştesc și a trebuit să-i explic ce simțeam. La urmă face și ea: «Cum ai
dreptate!» și le privește cu simpatie”.
Anton Holban, O moarte care nu dovedeşte nimic (1931)
 Fragmenul extras din opera „O moarte care nu dovedește
SUGESTIE nimic”, de Anton Holban, este construit pe baza discursului unui
DE personaj-narator care, pe un ton confesiv, rememorează niște
REDACTARE întâmplări consemnate într-o pagină de jurnal.
Se remarcă subiectivitatea naratorului, caracteristică
prozei moderne, prin mărcile lexico-gramaticale la persoana I: „am
cățărat-o”, „privesc”, „simțeam”, „până la mine”, „prostia mea”.
Structura pe baza unei pagini de jurnal („Luni.”, „Marți.”,
„Miercuri.”) confirmă ideea de autenticitate a celor relatate.
Așadar, fragmentul citat face parte dintr-o operă literară în
proză modernistă, caracteristici evidențiate prin prezența
subiectivității narării, dar și prin cea a unui fragment de jurnal care
asigură autenticitatea faptelor.