Item 1 – încadrare în perioadă literară, curent literar, orientare tematică; apartenența la specie

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (ROMAN MODERN, SUBIECTIV, INTERBELIC, PSIHOLOGIC)
Aparține perioadei interbelice; aceasta Se încadrează în canonul estetic al MODERNISMULUI, Pe de o parte, „Ultima noapte de
reprezintă un moment de referință în istoria având trăsăturile definitorii ale acestuia. Aparţine literaturii dragoste, întâia noapte de război” îşi
literaturii române, în evoluția prozei, poeziei autenticităţii şi ilustrează estetica modernismului (roman are izvoarele în experienţa
și dramaturgiei, prin lărgirea ariei tematice, citadin, centrat pe problematica intelectualului, împlinind sublocotenentului Camil Petrescu,
prin cuprinderea unor mai variate medii dezideratele formulate în teoria lovinesciană a voluntar pe frontul Primului Război
sociale, dar și prin diversificarea formelor de sincronismului). Este un roman modern psihologic, de
expresie și a modalităților de realizare Mondial, al cărui jurnal de campanie
analiză a vieţii interioare (sumă a unor „dosare de
artistică. Apărut în anul 1930, este roman este „împrumutat cu amănunte cu tot
existenţă”, structurate pe „o idee sau pe o pasiune”),
modern, roman citadin, roman psihologic. eroului", fiind astfel un roman al
iar ca formulă epică ilustrează romanul subiectiv,
Reprezentare a lumii ca totalitate, romanul „ionic” (model proustian: naraţiune homodiegetică, experienței trăite nemijlocit. Pe de altă
este definit ca o construcţie epică în proză de viziune / focalizare internă). parte, este un roman al unei duble
mari dimensiuni, fiind caracterizat prin experienţe de cunoaștere – iubirea şi
acţiunea complexă desfăşurată pe mai multe războiul, fapt anticipat încă din titlu.
planuri narative, având o intrigă complicată Două trăsături care permit încadrarea în
şi conflicte puternice. Personajele modernism sunt:
caracterizate complex întruchipează ipostaze
umane diverse şi destine semnificative.
Situarea scriitorului în mijlocul În esență, „Ultima noapte de
Contrucţia romanescă este situată în registrul analizei dragoste, întâia noapte de război”
stărilor de conştiinţă şi a proceselor sufleteşti complexe, lumii evocate, în ipostaza de eu
narator, generează un nou tip de ilustrează literatura autenticităţii și
considerând că actul de creaţie este un „act de
cunoaştere, nu de invenţie”, şi că realitatea artistică discurs narativ, cel specific estetica modernismului, prin construcția
trebuie să stea sub semnul autenticităţii, al experienţei romanului subiectiv. Romanul apare narativă și construcția personajelor, prin
unice şi irepetabile: „Eu nu pot vorbi onest decât la sub o nouă formulă epică, neavând temele moderne, prin drama intelectualului
persoana întâi.” Ștefan Gheorghidiu își analizează, propriu-zis un subiect, urmărind inadaptat care refuză compromisul, în
lucid, stările de conștiință. El reconstituie, în fond, fluxul conştiinţei personajului dragoste, în filosofie, în societate, în
dilemele și trăirile sale interioare. narator. adevărul vieţii şi al morţii.
 Item 2 – Prezentarea a două scene / citate / secvențe relevante pentru romanul studiat
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (ROMAN MODERN, SUBIECTIV, INTERBELIC, PSIHOLOGIC)
Din cele 13 capitole (cu titluri sugestive, precum La Piatra Craiului, în munte, Diagonalele unui testament, Asta-i
rochia albastră, Între oglinzi paralele, Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu etc.), ne oprim asupra a două
secvențe narative semnificative atât pentru construcția subiectului, cât și pentru construcția personajului.
Astfel, în capitolul al doilea din Cartea întâi, Diagonalele Interesantă este, de asemenea, secvența narativă din
unui testament, aflăm că iubirea lui Ştefan Gheorghidiu pentru Ela fusese capitolul E tot o filozofie..., care prezintă organizarea excursiei de la
a unui student la Filozofie, bucureştean sărac ce trăia din slujba de Odobești. Pe tot drumul către Odobeşti, dar şi acolo, Ela manifestă un
funcţionar la Senat, unde fusese numit de către un fost prieten al tatălui interes aparte pentru un anume G., „vag avocat, dansator foarte căutat
său decedat. Totul a început ca reacţie de răspuns la faptul că Ela îi arăta de femei, pe care le învăţa, chiar pe cele mai reputate ca dansatoare, un
mereu, public, dovezi de dragoste: „deşi nu-mi plăcea, începusem totuşi dans nou, la modă: tango”. Drept urmare a atracţiei faţă de acel bărbat,
să fiu măgulit de admiraţia pe care o avea mai toată lumea pentru mine, evidentă în gesturile soţiei, Ştefan are o reacţie de gelozie, de
fiindcă eram atât de pătimaş iubit de una dintre cele mai frumoase misogin,împinsă la limită. El bănuiește chiar o legătură adulterină efectivă
studente, şi cred că acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri.”. între cei doi, desfăşurată acolo: „Sunt clipe când ura şi dezgustul meu
Un orgoliu întărit prin aceea că întreaga personalitate a femeii o făcea să faţă de femei devin atât de absolute, că socotesc că de la oricare dintre
fie admirată („Cu ochii mari, albaştri, vii ca nişte întrebări de cleştar, cu ele te poţi aştepta la orice. Astfel ca, într-o excursie, s-o descoperi în
neastâmpărul trupului tânăr, cu gura necontenit umedă şi fragedă, cu o camera unui domn, nu mi se pare imposibil, cu toată oroarea pe care
inteligenţă care irumpea, izvorâtă tot atât de mult din inimă cât de sub mi-o inspiră o asemenea infamie”. Cerându-i explicaţii soţiei (dar indirect,
frunte, era, de altfel, un spectacol minunat. Izbutea să fie adorată de prin afirmarea dorinţei lui de a divorţa, după ce s-au retras în dormitorul
camarazi, băieţi şi fete deopotrivă, căci înfrumuseţa toată viaţa lor), aceasta consideră că totul nu a fost decât un joc firesc, pe măsura
studenţească.”). Moștenirea primită de la un unchi bogat le schimbă viața. regulilor societăţii mondene în care intraseră. Ceea ce nu face decât să-l
Dezinteresat la început faţă de o eventuală implicare în afaceri, propusă dezguste şi mai mult – „Printr-o ironie dureroasă, eu descopeream acum,
de către Nae Gheorghidiu şi constând în investirea banilor moşteniţi, treptat, sub o madonă crezută autentică, originalul: un peisaj şi un cap
împreună cu cei ai avocatului proveniţi din aceeaşi sursă, într-o fabrică străin şi vulgar.” Dar un strop de echilibru sufletesc îi va fi adus
metalurgică, Ştefan acceptă în cele din urmă propunerea, la insistenţele naratorului într-o convorbire ulterioară cu „O doamnă, poate încă tânără,
soţiei, pe care o descoperă altfel decât o ştia: „în acest interes al tinerei faimoasă frumuseţe aventuroasă pe vremuri.”, care, înţeleaptă, îi va
mele neveste pentru afaceri, vedeam vechiul instinct al femeilor pentru spune, printre altele, că „femeia înşală numai pe cel pe care-l iubeşte, pe
bani. Ca o tigroaică vag domesticită, în care se deşteaptă pornirea ceilalţi îi părăseşte pur şi simplu.”
atavică, atunci când, culcată cu capul pe pieptul dresorului şi-i linge mâna,
dând de sânge, îl sfâşie pe imprudent, tot aşa aveam impresia că
întâmplarea cu moştenirea trezise în femeia mea porniri care dormitau
lent, din strămoşi, în ea.”
 Item 3 – patru elemente de structură și de compoziție ale romanului studiat (de exemplu: acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale, construcţia personajelor,
incipit, final, perspectivă narativă etc.) - Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (ROMAN MODERN, SUBIECTIV, PSIHOLOGIC)
Structura narativă este complexă,
Romanul se prezintă ca o Incipitul modern, cu intrări multiple, sugerează de la început un reunește trei planuri supraetajate.
confesiune la persoana întâi, conflict de natură pshilogică: „În primăvara anului 1916, ca Planul conștiinței personajulu-narator
urmărind fluxul conştiinţei eroului sublocotenent proaspăt, întâia dată concentrat, luasem parte, cu un dezvăluie o realitate interioară care
narator, Ştefan Gheorghidiu. regiment de infanterie din capitală, la fortificarea văii Prahovei, ființează în durata subiectivă (alternând
Formula narativă a romanului în între Bușteni și Predeal. (…).Eram însurat de doi ani și jumătate cu evenimentele rememorate cu analiza
roman (romanul iubirii este inserat o colegă de la Universitate și bănuiam că mă înșeală”. Finalul lucidă a sentimentului de iubire / gelozie).
deschis semnalează caracterul subiectiv al narațiunii, revelând o
în romanul războiului) este Ștefan Gheorghidiu „radiografiază” stări
nouă ipostază a lui Ștefan, care găsește în sine puterea de a se
înlocuită în „Cartea a doua” cu de conștiință, analizează „boala” geloziei,
desprinde din mreaja incertitudinilor iubirii, lăsând în urmă tot
formula jurnalului de front. trecutul: „Ascultă, fată dragă, ce-ai spune tu dacă ne-am despărți?” formulează judecăți de valoare. Al doilea
Principiul compoziţional care Romanul se încheie prin menţionarea ultimului act relativ la Ela: plan este cel al realității obiective,
organizeză construcţia narativă este „I-am dăruit nevesti-mi încă o sumă ca aceea cerută de ea la exterioare, centrat pe existența societății
cel al memoriei involuntare, Câmpulung şi m-am interesat să văd cu ce formalitate îi pot dărui bucureștene antebelice și pe
declanşate de o dezbatere şi un casele de la Constanţa. I-am scris că-i las absolut tot ce e în casă, de evenimentele declașate de intrarea
conflict de idei – discuţia polemică la obiecte de preţ la cărţi… de la lucruri personale, la amintiri. României în război (în 1916), dar și pe
despre iubire de la popota ofiţerilor Adică tot trecutul.” Ştefan găseşte în sine puterea de a se desprinde experiența nemijlocită pe care
regimentului XX. Subiectul devine din mreaja incertitudinilor iubirii, lăsând în urmă „tot trecutul”. Cel sublocotenentul Șt. Gheorghidiu o
astfel un pretext, oferind care credea altădată că îndrăgostiții au „drept de viaţă şi de moarte trăiește pe front. Textul propriu-zis al
unul asupra celuilalt” îi cere acum, cu seninătate, divorţul. Finalul romanului este completat prin notele
personajului-narator suportul unor
revelează astfel o schimbare radicală în ierarhia de valori a
introspecții și analize detaliate. infrapaginale, ce alcătuiesc un plan
protagonistului. Traversând vâltorile iubirii şi ale războiului,
Întâmplările petrecute într-un spaţiu Ştefan Gheorghidiu se ridică la o nouă înţelegere a lumii, a vieţii auctorial, cu rolul de a spori impresia
real (Bucureşti, Odobești, Piatra şi a lui însuşi. Prin construcţia modernă a personajului său, de autenticitate. Este creat astfel un
Craiului etc.), într-un timp Camil Petrescu ilustrează structurile complexe ale prozei de desen epic complicat, nelinear,
determinat (1913-1916) sunt analiză psihologică. fragmentat de pauze desciptive,
reactualizate în conștiința eroului sau analitice sau de comentarii eseistice.
în jurnalul său. Povestea de dragoste
dintre Ştefan și Ela este rememorată
într-o unică noapte ce precede Ștefan Gheorghidiu „radiografiază” stări de conștiință, analizează „boala” geloziei, formulează judecăți de valoare. Concentrat pe Valea
plecarea în permisie, la Câmpulung. Prahovei, Gheorghidiu primește o scrisoare de la Ela prin care aceasta îl chema urgent la Câmpulung, unde se mutase pentru a fi mai aproape
Ea este urmată de romanul de el. Ea vrea să-l convingă să treacă o sumă de bani pe numele ei pentru a fi asigurată din punct de vedere financiar. Aflând ce dorește,
războiului, surprins într-un „spectacol Gheorghidiu este convins că Ela plănuiește divorțul pentru a rămâne cu dl G., pe care Ștefan îl întâlnește în oraș. De aceea, el crede că domnul
G. nu se afla în oraș întțmplător, ci pentru a fi aproape de Ela. Războiul „vindecă” însă boala geloziei, iar după o perioadă de spitalizare, eroul-
straniu, apocaliptic” (George
narator se simte detașat de tot ceea ce îl legase de Ela, motiv pentru care hotărăște să se despartă și să-i lase „tot trecutul”. Am putea spune că
Călinescu). cei doi (Ștefan, care trăiește cu nostalgia absolutului și a perfecțiunii, și Ela, femeia frumoasă, cochetă, dar cu aspirații comune) reprezintă două
destine incompatibile, pe care iubirea le unește un timp, dar pe care existența concretă le separă, potrivit esenței lor.
 Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de
război (roman interbelic, subiectiv, PSIHOLOGIC, MODERN)

INTRODUCERE:
Camil Petrescu este un strălucit reprezentant al literaturii interbelice, aceasta reprezentând un
moment de referință în istoria literaturii române, în evoluția prozei, poeziei și dramaturgiei, prin lărgirea ariei
tematice, prin cuprinderea unor mai variate medii sociale, dar și prin diversificarea formelor de expresie și a
modalităților de realizare artistică. Romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” îşi are
izvoarele în experienţa sublocotenentului Camil Petrescu, voluntar pe frontul Primului Război Mondial,
al cărui memorial de campanie este „împrumutat cu amănunte cu tot eroului", fiind astfel un roman al
experienței trăite nemijlocit. A apărut în anul 1930.
CUPRINS:
Item 1: prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales, prin raportare la
conflictul / conflictele din textul studiat
Ştefan Gheorgidiu, personajul-narator, este un student strălucit la Filosofie, ilustrând existența
intelectualului cu resurse materiale modeste. Acest statut social se schimbă după moartea unchiului său, Tache,
care îi lasă o moştenire importantă. Moştenirea generează însă şi o serie de conflicte de interese, de principii şi
de valori care îl opun pe Ştefan familiei sale şi Elei, cu care se căsătorise din dragoste. Reţeaua complicată de
conflicte determină schimbări succesive ale statutului psihologic al eroului. Astfel, filosoful fascinat de
cunoaştere devine treptat intelectualul inadaptat care analizează critic societatea şi mecanismele ei, apoi
îndrăgostitul torturat de incertitudini și nu în ultimul rând, combatantul aflat în prima linie.
Item 2: evidenţierea unei trăsături a personajului ales prin două episoade/secvenţe comentate- 6
puncte
Ștefan Gheorghidiu, intelectualul însetat de cunoaștere, are ca trăsătură definitorie spiritul lucid, inflexibil.
El aspiră la o iubire absolută, însă alături de Ela, trăieşte o dramă a incertitudinii. Din punctul meu de vedere,
două episoade / secvențe prin care sunt evidențiate trăsăturile personajului sunt capitolul al doilea din
Cartea întâi, Diagonalele unui testament, în care aflăm că iubirea lui Ştefan Gheorghidiu pentru Ela fusese a
unui student la Filozofie, bucureştean sărac ce trăia din slujba de funcţionar la Senat, unde fusese numit de către
un fost prieten al tatălui său decedat și scena din capitolul E tot o filozofie..., care prezintă organizarea excursiei
de la Odobești. Moștenirea de la unchiul Tache îi marchează pe cei doi tineri definitiv. Dezinteresat la început
faţă de o eventuală implicare în afaceri, propusă de către Nae Gheorghidiu şi constând în investirea banilor
moşteniţi, împreună cu cei ai avocatului proveniţi din aceeaşi sursă, într-o fabrică metalurgică, Ştefan acceptă în
cele din urmă propunerea, la insistenţele soţiei, pe care o descoperă altfel decât o ştia: „în acest interes al tinerei
mele neveste pentru afaceri, vedeam vechiul instinct al femeilor pentru bani. Ca o tigroaică vag domesticită, în
care se deşteaptă pornirea atavică, atunci când, culcată cu capul pe pieptul dresorului şi-i linge mâna, dând de
sânge, îl sfâşie pe imprudent, tot aşa aveam impresia că întâmplarea cu moştenirea trezise în femeia mea porniri
care dormitau lent, din strămoşi, în ea.”Pe drumul către Odobeşti, dar şi acolo, Ela manifestă un interes aparte
pentru un anume G., „vag avocat, dansator foarte căutat de femei, pe care le învăţa, chiar pe cele mai reputate
ca dansatoare, un dans nou, la modă: tango”. Drept urmare a atracţiei faţă de acel bărbat, evidentă în gesturile
soţiei, Ştefan devine măcinat de gelozie. El bănuiește chiar o legătură adulterină efectivă între cei doi, desfăşurată
acolo: „Sunt clipe când ura şi dezgustul meu faţă de femei devin atât de absolute, că socotesc că de la oricare
dintre ele te poţi aştepta la orice. Astfel ca, într-o excursie, s-o descoperi în camera unui domn, nu mi se pare
imposibil, cu toată oroarea pe care mi-o inspiră o asemenea infamie”. Cerându-i explicaţii soţiei (dar indirect,
prin afirmarea dorinţei lui de a divorţa, după ce s-au retras în dormitorul lor), aceasta consideră că totul nu a fost
decât un joc firesc, pe măsura regulilor societăţii mondene în care intraseră. Ceea ce nu face decât să-l dezguste
şi mai mult – „Printr-o ironie dureroasă, eu descopeream acum, treptat, sub o madonă crezută autentică,
originalul: un peisaj şi un cap străin şi vulgar.”
Item 3: Două elemente de structură, de compoziție și de limbaj semnificative pentru construcția
personajului
Două elemente de structură, de compoziție și de limbaj pe care le consider semnificative pentru
CONSTRUCȚIA PERSONAJULUI sunt: acțiunea romanului desfășurată pe trei planuri narative mari și
modalitățile de caracterizare a acestuia. Considerat un roman modern psihologic, de analiză a vieţii interioare
(sumă a unor „dosare de existenţă”, structurate pe „o idee sau pe o pasiune”), iar ca formulă epică ilustrând
romanul subiectiv, „ionic” (model proustian: naraţiune homodiegetică, viziune / focalizare internă), „Ultima
noapte de dragoste, întâia noapte de război” este o confesiune la persoana întâi, urmărind fluxul conştiinţei
eroului narator, Ştefan Gheorghidiu. Povestea de dragoste dintre Ştefan și Ela este rememorată într-o unică
noapte ce precede plecarea în permisie, la Câmpulung. Ea este urmată de romanul războiului, surprins într-un
„spectacol straniu, apocaliptic” (G. Călinescu). La Bărcut, Gheorghidiu este rănit pe câmpul de bătălie. Revenit
în permisie, la București, Ştefan găseşte în sine puterea de a se desprinde din mreaja incertitudinilor iubirii, lăsând
în urmă „tot trecutul”. Cel care credea altădată că îndrăgostiții au „drept de viaţă şi de moarte unul asupra
celuilalt” îi cere în final soției sale, Ela, cu seninătate, divorţul. Finalul revelează astfel o schimbare radicală
în ierarhia de valori a protagonistului. Traversând vâltorile iubirii şi ale războiului, Ştefan Gheorghidiu
se ridică la o nouă înţelegere a lumii, a vieţii şi a lui însuşi. Structura narativă este complexă, reunește trei
planuri supraetajate. Planul conștiinței personajulu-narator dezvăluie o realitate interioară care ființează în
durata subiectivă (alternând evenimentele rememorate cu analiza lucidă a sentimentului de iubire / gelozie).
Ștefan Gheorghidiu „radiografiază” stări de conștiință, analizează „boala” geloziei, formulează judecăți de
valoare. Al doilea plan este cel al realității obiective, exterioare, centrat pe existența societății bucureștene
antebelice și pe evenimentele declașate de intrarea României în război (în 1916), dar și pe experiența nemijlocită
pe care sublocotenentul Șt. Gheorghidiu o trăiește pe front. Textul propriu-zis al romanului este completat
prin notele infrapaginale, ce alcătuiesc un plan auctorial, cu rolul de a spori impresia de autenticitate. Este
creat astfel un desen epic complicat, nelinear, fragmentat de pauze desciptive, analitice sau de comentarii
eseistice.
Prin construcţia modernă a personajului său, Camil Petrescu ilustrează structurile complexe ale
prozei de analiză psihologică. Personajul-narator este caracterizat complex, prin introspecţie şi retrospecţie, prin
acţiuni și comportament, prin relaţiile cu ceilalţi şi, desigur, prin concepțiile sale despre dragoste, despre război,
despre existență. Mijloacele de caracterizare evidenţiază un tânăr intelectual, mândru dar sărac şi dornic
de a cunoaşte iubirea absolută. Caracterizarea directă este realizată de celelalte personaje sau prin
autocaracterizare, iar caracterizarea indirectă pune în relief felul cum vorbeşte, cum se comportă, cum gândeşte
şi acţionează personajul, mediul în care el trăieşte. Ştefan Gheorghidiu este un inadaptat superior, un ins cu
personalitate puternică. Scriitorul foloseşte memoria involuntară pentru a reînvia întâmplări din trecutul eroului,
întâmplări care să-l ajute să cunoască adevărul despre căsnicia lui. Aflăm astfel că era căsătorit cu cea mai
frumoasă studentă din Facultate de doi ani şi jumătate şi bănuia că îl înşeală. O vreme căsătoria lor a fost liniştită
însă, datorită unei moşteniri primită de Ştefan de la un unchi de-al lui bogat, relaţia de dragoste dintre ei se
destramă. Ajunşi în diverse cercuri mondene bucureştene, Ştefan nu se poate adapta şi începe să fie obsedat de
sentimentul de gelozie, care se naşte în sufletul lui pentru că soţia lui, Ela, se adaptase uşor noii „condiţii sociale”.
Monologul interior dezvăluie un intelectual lucid, convins de faptul că „cei care se iubesc au drept de viaţă şi
de moarte unul asupra celuilalt”. Universul în care se mişcă cu uşurinţă şi dexteritate eroul este complex, el
reprezintă lumea ideilor şi a speculaţiilor filosofice. Ştefan este un personaj inteligent, cu o judecată limpede şi
clară, un filosof înnăscut, un spirit atent. El trăieşte în planul conştiinţei şi nu se poate adapta unei lumi în care
totul este obişnuit şi firesc. Aspiraţia lui spre fericire are temeiul în principiu iubirii absolute şi în cunoaşterea
adevărurilor fundamentale.

CONCLUZII - ÎNCHEIERE:
Ștefan Gheorghidiu rămâne o figură reprezentativă a operei lui Camil Petrescu, alături de Gelu
Ruscanu, din piesa „Jocul ielelor”. Protagonistul ilustrează tipologia intelectualului inadaptat, însetat
de cunoaștere. Spirit lucid şi inflexibil, eroul aspiră spre o iubire ideală. Pentru scriitor, eroii sunt un act
de creaţie, un act de cunoaştere, de descoperire a sensului vieţii şi nu un act de invenţie. În esență,
„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” ilustrează literatura autenticităţii și estetica
modernismului, prin construcția narativă și prin construcția personajelor, prin temele moderne,
prin drama intelectualului inadaptat care refuză compromisul, în dragoste, în filosofie, în
societate, în adevărul vieţii şi al morţii.
 Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (roman
interbelic, subiectiv, PSIHOLOGIC, MODERN)
PARTICULARITĂȚI DE CONSTRUCȚIE A UNUI PERSONAJ

INTRODUCERE:
Camil Petrescu este un strălucit reprezentant al literaturii interbelice, aceasta reprezentând un moment de referință
în istoria literaturii române, în evoluția prozei, poeziei și dramaturgiei, prin lărgirea ariei tematice, prin cuprinderea unor
mai variate medii sociale, dar și prin diversificarea formelor de expresie și a modalităților de realizare artistică. Romanul
„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” îşi are izvoarele în experienţa sublocotenentului Camil
Petrescu, voluntar pe frontul Primului Război Mondial, al cărui memorial de campanie este „împrumutat cu
amănunte cu tot eroului", fiind astfel un roman al experienței trăite nemijlocit. A apărut în anul 1930.
CUPRINS:
Item 1: prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales, prin raportare la conflictul /
conflictele din textul studiat
Experiența dramatică trăită de sublocotenentul Camil Petrescu pe frontul Primului Război Mondial este transferată
unui alter-ego, Ştefan Gheorghidiu. Protagonistul ilustrează tipologia intelectualului inadaptat, însetat de cunoaștere.
Spirit lucid şi inflexibil, eroul aspiră spre o iubire ideală. Student la Filosofie, Ştefan se căsătorise cu Ela din dragoste.
Provenind din familia unui intelectual de elită, fără mari resurse materiale, Ştefan are un statut social modest, care se
schimbă însă radical prin moştenirea neaşteptată, lăsată de unchiul său, Tache. Moştenirea schimbă şi existenţa Elei,
studentă la Litere, care fusese crescută de o mătuşă, fiind orfană. Frumoasa soţie a lui Gheorghidiu îl cucerise prin
inteligenţa vie, prin neistovita ei bunătate, prin întreaga ei fiinţă, delicată, cu ochii mari, albaştri, vii ca nişte întrebări de
cleştar. Relaţia dintre Ştefan şi Ela se întemeiază la început pe iubirea ce înflorea fără seamăn. Treptat însă, armonia
conjugală se destramă, când tânărul cuplu pătrunde în elita societăţii bucureştene. Povestea de dragoste dintre Ştefan și
Ela este rememorată într-o unică noapte ce precede plecarea în permisie, la Câmpulung. Ea este urmată de romanul
războiului, surprins într-un „spectacol straniu, apocaliptic” (George Călinescu). Traversând vâltorile iubirii şi ale
războiului, Ştefan Gheorghidiu se ridică la o nouă înţelegere a lumii, a vieţii şi a lui însuşi. Prin construcţia
modernă a personajului său, Camil Petrescu ilustrează structurile complexe ale prozei de analiză psihologică.
Personajul-narator este caracterizat complex, prin introspecţie şi retrospecţie, prin acţiuni și comportament, prin relaţiile
cu ceilalţi şi, desigur, prin concepțiile sale despre dragoste, despre război, despre existență. În acest mod, Ștefan
Gheorghidiu apare ca principala instanță a comunicării narative. El cumulează funcții multiple: cea narativă și funcția de
regie (specifice naratorului), funcția actanțială și cea reflexivă (asociate personajelor). Adevărat alter-ego al scriitorului,
Gheorghidiu este protagonistul unor experiențe de cunoaștere majore: iubirea și războiul. Am putea spune că în relația cu
Ela, soția sa, Gheorghidiu trăiește o dramă a incertitudinii. El aspiră la o iubire absolută, însă este torturat de
gelozie când își dă seama că soția lui se transformă dintr-o femeie preiubită într-o femeie mondenă, oscilând
dramatic între speranță, tandrețe, disperare, dispreț, ură, spre a sfârși în indiferență. Iubirea lor este pusă la îndoială
după excursia de la Odobești, iar relația lor devine doar o serie de împăcări și despărțiri. Concentrat pe Valea Prahovei,
Gheorghidiu primește o scrisoare de la Ela prin care aceasta îl chema urgent la Câmpulung, unde se mutase pentru a fi
mai aproape de el. Ea vrea să-l convingă să treacă o sumă de bani pe numele ei pentru a fi asigurată din punct de vedere
financiar. Aflând ce dorește, Gheorghidiu este convins că Ela plănuiește divorțul pentru a rămâne cu dl G., pe care Ștefan
îl întâlnește în oraș. De aceea, el crede că domnul G. nu se afla în oraș întțmplător, ci pentru a fi aproape de Ela. Războiul
„vindecă” însă boala geloziei, iar după o perioadă de spitalizare, eroul-narator se simte detașat de tot ceea ce îl legase de
Ela, motiv pentru care hotărăște să se despartă și să-i lase „tot trecutul”. Am putea spune că cei doi (Ștefan, care trăiește
cu nostalgia absolutului și a perfecțiunii, și Ela, femeia frumoasă, cochetă, dar cu aspirații comune) reprezintă două destine
incompatibile, pe care iubirea le unește un timp, dar pe care existența concretă le separă, potrivit esenței lor.
Item 2: evidenţierea unei trăsături a personajelor alese prin două episoade/secvenţe comentate- 6 puncte
Ștefan Gheorghidiu, intelectualul însetat de cunoaștere, are ca trăsătură definitorie spiritul lucid, inflexibil. El
aspiră la o iubire absolută, însă alături de Ela, trăieşte o dramă a incertitudinii. Din punctul meu de vedere, două
episoade / secvențe prin care sunt evidențiate trăsăturile personajului sunt capitolul al doilea din Cartea întâi,
Diagonalele unui testament, în care aflăm că iubirea lui Ştefan Gheorghidiu pentru Ela fusese a unui student la Filozofie,
bucureştean sărac ce trăia din slujba de funcţionar la Senat, unde fusese numit de către un fost prieten al tatălui său decedat
și scena din capitolul E tot o filozofie..., care prezintă organizarea excursiei de la Odobești. Moștenirea de la unchiul
Tache îi marchează pe cei doi tineri definitiv. Dezinteresat la început faţă de o eventuală implicare în afaceri, propusă de
către Nae Gheorghidiu şi constând în investirea banilor moşteniţi, împreună cu cei ai avocatului proveniţi din aceeaşi
sursă, într-o fabrică metalurgică, Ştefan acceptă în cele din urmă propunerea, la insistenţele soţiei, pe care o descoperă
altfel decât o ştia: „în acest interes al tinerei mele neveste pentru afaceri, vedeam vechiul instinct al femeilor pentru bani.
Ca o tigroaică vag domesticită, în care se deşteaptă pornirea atavică, atunci când, culcată cu capul pe pieptul dresorului
şi-i linge mâna, dând de sânge, îl sfâşie pe imprudent, tot aşa aveam impresia că întâmplarea cu moştenirea trezise în
femeia mea porniri care dormitau lent, din strămoşi, în ea.”Pe drumul către Odobeşti, dar şi acolo, Ela manifestă un interes
aparte pentru un anume G., „vag avocat, dansator foarte căutat de femei, pe care le învăţa, chiar pe cele mai reputate ca
dansatoare, un dans nou, la modă: tango”. Drept urmare a atracţiei faţă de acel bărbat, evidentă în gesturile soţiei, Ştefan
devine măcinat de gelozie. El bănuiește chiar o legătură adulterină efectivă între cei doi, desfăşurată acolo: „Sunt clipe
când ura şi dezgustul meu faţă de femei devin atât de absolute, că socotesc că de la oricare dintre ele te poţi aştepta la
orice. Astfel ca, într-o excursie, s-o descoperi în camera unui domn, nu mi se pare imposibil, cu toată oroarea pe care mi-
o inspiră o asemenea infamie”. Cerându-i explicaţii soţiei (dar indirect, prin afirmarea dorinţei lui de a divorţa, după ce
s-au retras în dormitorul lor), aceasta consideră că totul nu a fost decât un joc firesc, pe măsura regulilor societăţii mondene
în care intraseră. Ceea ce nu face decât să-l dezguste şi mai mult – „Printr-o ironie dureroasă, eu descopeream acum,
treptat, sub o madonă crezută autentică, originalul: un peisaj şi un cap străin şi vulgar.”
Item 3: Două elemente de structură, de compoziție și de limbaj semnificative pentru construcția
personajului
Două elemente de structură, de compoziție și de limbaj pe care le consider semnificative pentru
CONSTRUCȚIA PERSONAJELOR sunt: acțiunea romanului desfășurată pe trei planuri narative mari și
modalitățile de caracterizare a acestuia. Structura narativă este complexă, reunește trei planuri supraetajate.
Planul conștiinței personajulu-narator dezvăluie o realitate interioară care ființează în durata subiectivă (alternând
evenimentele rememorate cu analiza lucidă a sentimentului de iubire / gelozie). Ștefan Gheorghidiu „radiografiază” stări
de conștiință, analizează „boala” geloziei, formulează judecăți de valoare. Al doilea plan este cel al realității obiective,
exterioare, centrat pe existența societății bucureștene antebelice și pe evenimentele declașate de intrarea României în
război (în 1916), dar și pe experiența nemijlocită pe care sublocotenentul Șt. Gheorghidiu o trăiește pe front. Textul
propriu-zis al romanului este completat prin notele infrapaginale, ce alcătuiesc un plan auctorial, cu rolul de a
spori impresia de autenticitate. Este creat astfel un desen epic complicat, nelinear, fragmentat de pauze desciptive,
analitice sau de comentarii eseistice, finalul revelând o schimbare radicală în ierarhia de valori a protagonistului.
Traversând vâltorile iubirii şi ale războiului, Ştefan Gheorghidiu se ridică la o nouă înţelegere a lumii, a vieţii şi a
lui însuşi. Cel care credea altădată că îndrăgostiții au „drept de viaţă şi de moarte unul asupra celuilalt” îi cere în final
soției sale, Ela, cu seninătate, divorţul.
Prin construcţia modernă a personajului său, Camil Petrescu ilustrează structurile complexe ale prozei de
analiză psihologică. Personajul-narator este caracterizat complex, prin introspecţie şi retrospecţie, prin acţiuni și
comportament, prin relaţiile cu ceilalţi şi, desigur, prin concepțiile sale despre dragoste, despre război, despre existență.
Mijloacele de caracterizare evidenţiază un tânăr intelectual, mândru dar sărac şi dornic de a cunoaşte iubirea
absolută. Caracterizarea directă este realizată de celelalte personaje sau prin autocaracterizare, iar caracterizarea indirectă
pune în relief felul cum vorbeşte, cum se comportă, cum gândeşte şi acţionează personajul, mediul în care el trăieşte.
Ştefan Gheorghidiu este un inadaptat superior, un ins cu personalitate puternică. Scriitorul foloseşte memoria
involuntară pentru a reînvia întâmplări din trecutul eroului, întâmplări care să-l ajute să cunoască adevărul despre
căsnicia lui. Aflăm astfel că era căsătorit cu cea mai frumoasă studentă din Facultate de doi ani şi jumătate şi bănuia că îl
înşeală. O vreme căsătoria lor a fost liniştită însă, datorită unei moşteniri primită de Ştefan de la un unchi de-al lui bogat,
relaţia de dragoste dintre ei se destramă. Ajunşi în diverse cercuri mondene bucureştene, Ştefan nu se poate adapta şi
începe să fie obsedat de sentimentul de gelozie, care se naşte în sufletul lui pentru că soţia lui, Ela, se adaptase uşor noii
„condiţii sociale”. Monologul interior dezvăluie un intelectual lucid, convins de faptul că „cei care se iubesc au drept
de viaţă şi de moarte unul asupra celuilalt”. Universul în care se mişcă cu uşurinţă şi dexteritate eroul este complex, el
reprezintă lumea ideilor şi a speculaţiilor filosofice. Ştefan este un personaj inteligent, cu o judecată limpede şi clară, un
filosof înnăscut, un spirit atent. El trăieşte în planul conştiinţei şi nu se poate adapta unei lumi în care totul este obişnuit
şi firesc. Aspiraţia lui spre fericire are temeiul în principiu iubirii absolute şi în cunoaşterea adevărurilor fundamentale.
CONCLUZII - ÎNCHEIERE:
Ștefan Gheorghidiu rămâne o figură reprezentativă a operei lui Camil Petrescu, alături de Gelu Ruscanu, din piesa
„Jocul ielelor”. Protagonistul ilustrează tipologia intelectualului inadaptat, însetat de cunoaștere. Spirit lucid şi inflexibil,
eroul aspiră spre o iubire ideală. Pentru scriitor, eroii sunt un act de creaţie, un act de cunoaştere, de descoperire a sensului
vieţii şi nu un act de invenţie. În esență, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” ilustrează literatura
autenticităţii și estetica modernismului, prin construcția narativă și prin construcția personajelor, prin temele
moderne, prin drama intelectualului inadaptat care refuză compromisul, în dragoste, în filosofie, în societate, în
adevărul vieţii şi al morţii.
 Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu (particularități ale unui text narativ: romanul
interbelic, subiectiv, modern, psihologic, al experienței)
În literatura română, „aventura” romanului, cea mai complexă structură narativă în proză, a început târziu, în
a doua jumătate a veacului al XIX-lea. În perioada interbelică, însă, romanul românesc s-a sincronizat
ITEM 1:
spectaculos cu proza modernă europeană, integrându-se valorilor universale. Aria tematică s-a lărgit
Evidenţierea considerabil, anexându-şi problematica intelectualului şi spaţiul citadin. Formulele epice tradiţionale coexistă cu
a două soluţii artistice moderne. În acest spațiu al literaturii noastre interbelice, Camil Petrescu (poet, romancier,
trăsături care
fac posibilă
dramaturg, eseist, publicist) este o prezenţă emblematică, reuşind o rapidă sincronizare cu tendinţele prozei
încadrarea europene moderniste. El situează contrucţia romanescă în registrul analizei stărilor de conştiinţă şi a proceselor
romanului sufleteşti complexe, considerând că actul de creaţie este un „act de cunoaştere, nu de invenţie”, şi că realitatea
studiat:
într-o
artistică trebuie să stea sub semnul autenticităţii, al experienţei unice şi irepetabile a eului trăitor: „Eu nu pot vorbi
orientare / onest decât la persoana întâi.” Convins că „Filosofia, ştiinţa şi arta formează coordonatele spiritualităţii moderne”,
perioadă scriitorul îşi construieşte universul epic pe structuri şi concepte din filosofia lui Henri Bergson și Husserl, pe
literară
într-un
formule narative din proza lui Marcel Proust (naraţiune homodiegetică, principiul memoriei involuntare,
curent personajul indeterminat etc.). Situarea scriitorului în mijlocul lumii evocate, în ipostaza de eu narator,
cultural / generează un nou tip de discurs narativ, cel specific romanului subiectiv. Romanul apare sub o nouă
literar sau
într-o
formulă epică, neavând propriu-zis un subiect, urmărind fluxul conştiinţei personajului narator.
orientare Primul roman al lui Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, apărut în 1930,
tematică aparţine literaturii autenticităţii şi ilustrează estetica modernismului (roman citadin, centrat pe problematica
intelectualului, împlinind dezideratele formulate în teoria lovinesciană a sincronismului). Este un roman modern
psihologic, de analiză a vieţii interioare (sumă a unor „dosare de existenţă”, structurate pe „o idee sau
pe o pasiune”), iar ca formulă epică ilustrează romanul subiectiv, „ionic” (model proustian: naraţiune
homodiegetică, viziune / focalizare internă). Roman al unei duble experienţe de cunoaștere – iubirea şi
războiul –, Ultima noapte… îşi are izvoarele în experienţa sublocotenentului Camil Petrescu, voluntar pe frontul
Primului Război Mondial, al cărui memorial de campanie este „împrumutat cu amănunte cu tot eroului", fiind
astfel un roman al experienței trăite nemijlocit.
ITEM 2: Din cele 13 capitole (cu titluri sugestive, precum La Piatra Craiului, în munte, Diagonalele unui testament,
prezentarea a
două scene / Asta-i rochia albastră, Între oglinzi paralele, Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu etc.), ne oprim asupra a două
citate / secvențe narative semnificative atât pentru construcția subiectului, cât și pentru construcția
secvențe personajului. Astfel, în capitolul al doilea din Cartea întâi, Diagonalele unui testament, aflăm că iubirea lui
relevante
pentru tema Ştefan Gheorghidiu pentru Ela fusese a unui student la Filozofie, bucureştean sărac ce trăia din slujba de
şi viziunea funcţionar la Senat, unde fusese numit de către un fost prieten al tatălui său decedat. Totul a început ca reacţie
despre lume de răspuns la faptul că Ela îi arăta mereu, public, dovezi de dragoste: „deşi nu-mi plăcea, începusem totuşi să fiu
din romanul
studiat măgulit de admiraţia pe care o avea mai toată lumea pentru mine, fiindcă eram atât de pătimaş iubit de una
dintre cele mai frumoase studente, şi cred că acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri.”. Un orgoliu
întărit prin aceea că întreaga personalitate a femeii o făcea să fie admirată („Cu ochii mari, albaştri, vii ca nişte
întrebări de cleştar, cu neastâmpărul trupului tânăr, cu gura necontenit umedă şi fragedă, cu o inteligenţă care
irumpea, izvorâtă tot atât de mult din inimă cât de sub frunte, era, de altfel, un spectacol minunat. Izbutea să fie
adorată de camarazi, băieţi şi fete deopotrivă, căci înfrumuseţa toată viaţa studenţească.”). Moștenirea primită
de la un unchi bogat le schimbă viața. Dezinteresat la început faţă de o eventuală implicare în afaceri, propusă
de către Nae Gheorghidiu şi constând în investirea banilor moşteniţi, împreună cu cei ai avocatului proveniţi din
aceeaşi sursă, într-o fabrică metalurgică, Ştefan acceptă în cele din urmă propunerea, la insistenţele soţiei, pe
care o descoperă altfel decât o ştia: „în acest interes al tinerei mele neveste pentru afaceri, vedeam vechiul
instinct al femeilor pentru bani. Ca o tigroaică vag domesticită, în care se deşteaptă pornirea atavică, atunci
când, culcată cu capul pe pieptul dresorului şi-i linge mâna, dând de sânge, îl sfâşie pe imprudent, tot aşa aveam
impresia că întâmplarea cu moştenirea trezise în femeia mea porniri care dormitau lent, din strămoşi, în ea.”
Interesantă este și scena din capitolul E tot o filozofie..., care prezintă organizarea excursiei de la
Odobești. Pe tot drumul către Odobeşti, dar şi acolo, Ela manifestă un interes aparte pentru un anume G., „vag
avocat, dansator foarte căutat de femei, pe care le învăţa, chiar pe cele mai reputate ca dansatoare, un dans
nou, la modă: tango”. Drept urmare atracţiei faţă de acel bărbat, evidentă în gesturile soţiei, Ştefan are o reacţie
de gelozie misogină împinsă la limită şi bănuie chiar o legătură adulterină efectivă între cei doi, desfăşurată
acolo: „Sunt clipe când ura şi dezgustul meu faţă de femei devin atât de absolute, că socotesc că de la oricare
dintre ele te poţi aştepta la orice. Astfel ca, într-o excursie, s-o descoperi în camera unui domn, nu mi se pare
imposibil, cu toată oroarea pe care mi-o inspiră o asemenea infamie”. Cerându-i explicaţii soţiei (dar indirect, prin
afirmarea dorinţei lui de a divorţa, după ce s-au retras în dormitorul lor), aceasta consideră că totul nu a fost
decât un joc firesc, pe măsura regulilor societăţii mondene în care intraseră. Ceea ce nu face decât să-l
 dezguste şi mai mult – „Printr-o ironie dureroasă, eu descopeream acum, treptat, sub o madonă crezută
autentică, originalul: un peisaj şi un cap străin şi vulgar.” Dar un strop de echilibru sufletesc îi va fi adus
naratorului într-o convorbire ulterioară cu „O doamnă, poate încă tânără, faimoasă frumuseţe aventuroasă pe
vremuri.”, care, înţeleaptă, îi va spune, printre altele, că „femeia înşală numai pe cel pe care-l iubeşte, pe ceilalţi
îi părăseşte pur şi simplu.”
ITEM 3: Romanul se prezintă ca o confesiune la persoana întâi, urmărind fluxul conştiinţei eroului narator, Ştefan
Comentarea
a patru Gheorghidiu. Formula narativă a romanului în roman (romanul iubirii este inserat în romanul războiului)
elemente de este înlocuită în „Cartea a doua” cu formula jurnalului de front. Principiul compoziţional care organizeză
structură, de construcţia narativă este cel al memoriei involuntare, declanşate de o dezbatere şi un conflict de idei – discuţia
compoziție şi
de limbaj ale polemică despre iubire de la popota ofiţerilor regimentului XX. Romanul camilpetrescian impune astfel în proza
romanului românească un nou model narativ. Incipitul modern, cu intrări multiple, sugerează de la început un conflict
studiat (de de natură pshilogică: „În primăvara anului 1916, ca sublocotenent proaspăt, întâia dată concentrat, luasem
exemplu:
acţiune, parte, cu un regiment de infanterie din capitală, la fortificarea văii Prahovei, între Bușteni și Predeal. (…).Eram
conflict, relaţii însurat de doi ani și jumătate cu o colegă de la Universitate și bănuiam că mă înșeală”. Finalul deschis
temporale şi semnalează caracterul subiectiv al narațiunii, revelând o nouă ipostază a lui Ștefan, care găsește în sine
spaţiale,
construcţia puterea de a se desprinde din mreaja incertitudinilor iubirii, lăsând în urmă tot trecutul: „Ascultă, fată dragă, ce-ai
personajelor, spune tu dacă ne-am despărți?” Romanul se încheie prin menţionarea ultimului act relativ la Ela: „I-am dăruit
incipit, final, nevesti-mi încă o sumă ca aceea cerută de ea la Câmpulung şi m-am interesat să văd cu ce formalitate îi pot
perspectivă
narativă etc.) dărui casele de la Constanţa. I-am scris că-i las absolut tot ce e în casă, de la obiecte de preţ la cărţi… de la
lucruri personale, la amintiri. Adică tot trecutul.” Compoziţia bipolară unifică cele 13 capitole ale romanului prin
narațiunea homodiegetică şi perspectiva narativă internă, subiectivă. Intriga, fixată „ex abrupto” la începutul
capitolului al doilea („Eram însurat (...) și bănuiam că mă înşală.”) este urmată de rememorarea poveștii de iubire
de către Ștefan. Subiectul devine astfel un pretext, oferind personajului-narator suportul unor introspecții și
analize detaliate. Întâmplările petrecute într-un spaţiu real (Bucureşti, Odobești, Piatra Craiului etc.), într-un
timp determinat (1913-1916) sunt reactualizate în conștiința eroului sau în jurnalul său. Povestea de dragoste
dintre Ştefan și Ela este rememorată într-o unică noapte ce precede plecarea în permisie, la Câmpulung. Ea este
urmată de romanul războiului, surprins într-un „spectacol straniu, apocaliptic” (George Călinescu). La Bărcut,
Gheorghidiu își salvează plutonul din încercuirea nemților, dar este rănit. Revenit în permisie, la București,
Ştefan găseşte în sine puterea de a se desprinde din mreaja incertitudinilor iubirii, lăsând în urmă „tot trecutul”.
Cel care credea altădată că îndrăgostiții au „drept de viaţă şi de moarte unul asupra celuilalt” îi cere acum, cu
seninătate, divorţul. Finalul revelează astfel o schimbare radicală în ierarhia de valori a protagonistului.
Traversând vâltorile iubirii şi ale războiului, Ştefan Gheorghidiu se ridică la o nouă înţelegere a lumii, a
vieţii şi a lui însuşi. Prin construcţia modernă a personajului său, Camil Petrescu ilustrează structurile
complexe ale prozei de analiză psihologică. Personajul-narator este caracterizat complex, prin introspecţie şi
retrospecţie, prin acţiuni și comportament, prin relaţiile cu ceilalţi şi, desigur, prin concepțiile sale despre
dragoste, despre război, despre existență. Structura narativă este complexă, reunește trei planuri
supraetajate. Planul conștiinței personajulu-narator dezvăluie o realitate interioară care ființează în durata
subiectivă (alternând evenimentele rememorate cu analiza lucidă a sentimentului de iubire / gelozie). Ștefan
Gheorghidiu „radiografiază” stări de conștiință, analizează „boala” geloziei, formulează judecăți de valoare. Al
doilea plan este cel al realității obiective, exterioare, centrat pe existența societății bucureștene antebelice și pe
evenimentele declașate de intrarea României în război (în 1916), dar și pe experiența nemijlocită pe care
sublocotenentul Șt. Gheorghidiu o trăiește pe front. Textul propriu-zis al romanului este completat prin
notele infrapaginale, ce alcătuiesc un plan auctorial, cu rolul de a spori impresia de autenticitate. Este
creat astfel un desen epic complicat, nelinear, fragmentat de pauze desciptive, analitice sau de
comentarii eseistice.
În esență, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” ilustrează literatura autenticităţii și
estetica modernismului, prin construcția narativă și construcția personajelor, prin temele moderne, prin
Încheierea drama intelectualului inadaptat care refuză compromisul, în dragoste, în filosofie, în societate, în
adevărul vieţii şi al morţii.

Bibliografie:
- Manualele de Limba și Literatura Română, clasele IX-XII;
- Miorița Got, Rodica Lungu, Literatura română: comunicare, opera literară, stilul artistic, curente literare, modele de eseuri structurate,
fișe recapitulative, Ed. Nomina, 2013;
- Cosmin Borza, Claudiu Turcuș, Cum se scrie un eseu, Art Educațional, 2017.
ITEMI Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu (particularități de construcție a
unui personaj din romanul interbelic, subiectiv, modern, psihologic, al experienței)
Camil Petrescu se înscrie, chiar de la primul său roman, în sfera modernismului. „Ultima noapte de
ITEM 1: dragoste, întâia noapte de război” (1930) este un roman de analiză psihologică și roman al experienței
prezentarea
statutului directe, trăite de sublocotenentul Camil Petrescu pe frontul Primului Război Mondial. Experiența dramatică îi
social, este transferată unui alter-ego, Ştefan Gheorghidiu. Ca şi autorul romanului, Ştefan este un student strălucit
psihologic, la Filosofie, ilustrând existența intelectualului cu resurse materiale modeste. Acest statul social se schimbă
moral etc. al
personajului după moartea unchiului său, Tache, care îi lasă o moştenire importantă. Moştenirea generează însă şi o serie
ales, prin de conflicte de interese, de principii şi de valori care îl opun pe Ştefan familiei sa şi Elei, cu care se căsătorise
raportare la din dragoste. Reţeaua complicată de conflicte determină schimbări succesive ale statutului psihologic al
conflictul /
conflictele din eroului. Astfel, filosoful fascinat de cunoaştere devine treptat intelectualul inadaptat care analizează critic
textul studiat societatea şi mecanismele ei, apoi îndrăgostitul torturat de incertitudini și apoi combatantul aflat în prima
linie. Ștefan, intelectualul însetat de cunoaștere, are ca trăsătură definitorie spiritul lucid, inflexibil. El aspiră la
o iubire absolută, însă alături de Ela, trăieşte o dramă a incertitudinii. Secvenţe narative, precum cea a
excursiei la Odobeşti – când Ela cochetează cu Grigoriade iar Ștefan este devorat de gelozie –, sau cea a
despărţirii şi a împăcării fragile ce îi urmează, surprind monografia unui sentiment, reliefând inflexibilitatea
eroului, refuzul oricărui compromis.
Mijloacele de caracterizare evidenţiază un tânăr intelectual, mândru dar sărac şi dornic de a cunoaşte
iubirea absolută. Caracterizarea directă este realizată de celelalte personaje sau prin autocaracterizare iar
caracterizarea indirectă pune în relief felul cum vorbeşte, cum se comportă, cum gândeşte şi acţionează
personajul, mediul în care el trăieşte. Ştefan Gheorghidiu este un inadaptat, un ins cu personalitate puternică.
Scriitorul foloseşte memoria involuntară pentru a reînvia întâmplări din trecutul eroului, întâmplări care să-l
ajute să cunoască adevărul despre căsnicia lui. Aflăm astfel că era căsătorit cu cea mai frumoasă studentă din
Facultate de doi ani şi jumătate şi bănuia că îl înşeală. O vreme, căsătoria lor a fost liniştită însă, datorită unei
moşteniri primită de Ştefan de la un unchi de-al lui bogat, relaţia de dragoste dintre ei se destramă. Ajunşi în
diverse cercuri mondene bucureştene, Ştefan nu se poate adapta şi începe să fie obsedat de sentimentul de
gelozie, care se naşte în sufletul lui pentru că soţia lui, Ela, se adaptase uşor noii „condiţii sociale”. Monologul
interior dezvăluie un intelectual lucid, convins de faptul că „cei care se iubesc au drept de viaţă şi de moarte
unul asupra celuilalt”. Universul în care se mişcă cu uşurinţă şi dexteritate eroul este complex, el reprezintă
lumea ideilor şi a speculaţiilor filosofice. Ştefan este un personaj inteligent, cu o judecată limpede şi clară, un
filosof înnăscut, un spirit atent. El trăieşte în planul conştiinţei şi nu se poate adapta unei lumi în care totul
este obişnuit şi firesc. Aspiraţia lui spre fericire are temeiul în principiul iubirii absolute şi în cunoaşterea
adevărurilor fundamentale. În prima parte a romanului, eroul se zbate între certitudine şi incertitudine.
Zbuciumul sufletesc este provocat de mai multe conflicte: unul cu el însuşi, generat de contrastul dintre
luciditatea şi pasiunea sa pentru Ela, şi un altul provocat de moştenirea care îi schimbă total părerea despre
soţia lui. El este gelos pentru că îşi iubeşte soţia dar iubirea nu justifică defel gelozia. A doua parte a romanului,
jurnalul de front al eroului, scoate în evidenţă alte trăsături de caracter ale lui Ştefan, nebănuite în prima parte.
El se simte profund tulburat de incertitudinea existenţei umane cauzate de apropierea morţii. De aceea, el
reuşeşte să depăşească drama provocată de sentimentul de gelozie şi trăieşte o experienţă unică:
confruntarea cu moartea în război. Ştefan priveşte moartea ca pe un destin propriu dar ajunge la concluzia că
suferinţele umane sunt minore faţă de cele ale colectivităţii. Gestul din finalul romanului, de a divorţa şi a-i lăsa
Elei casele de la Constanţa, o importantă sumă de bani şi „tot trecutul” este o dovadă a maturizării eroului, nu o
dovadă că ar fi „un învins”. Ştefan dovedeşte o profundă înţelegere a sensului vieţii, care nu se rezumă doar la
aspecte materiale şi superficiale, el dovedindu-se un spirit superior, capabil să depăşească obstacolele unei
relaţii mai puţin reuşite. Finalul revelează astfel o schimbare radicală în ierarhia de valori a
protagonistului. Traversând vâltorile iubirii şi ale războiului, Ştefan Gheorghidiu se ridică la o nouă
înţelegere a lumii, a vieţii şi a lui însuşi. Prin construcţia modernă a personajului său, Camil Petrescu
ilustrează structurile complexe ale prozei de analiză psihologică. Personajul-narator este caracterizat
complex, prin introspecţie şi retrospecţie, prin acţiuni și comportament, prin relaţiile cu ceilalţi şi, desigur, prin
concepțiile sale despre dragoste, despre război, despre existență. În acest mod, Ștefan Gheorghidiu apare ca
principala instanță a comunicării narative. El cumulează funcții multiple: cea narativă și funcția de regie
(specifice naratorului), funcția actanțială și cea reflexivă (asociate personajelor). Adevărat alter-ego al
scriitorului, Gheorghidiu este protagonistul unor experiențe de cunoaștere majore: iubirea și războiul.
Ștefan Gheorghidiu rămâne o figură reprezentativă a operei lui Camil Petrescu, alături de Gelu Ruscanu, din
Încheierea piesa „Jocul ielelor”. Pentru scriitor, eroii sunt un act de creaţie, un act de cunoaştere, de descoperire a
sensului vieţii şi nu un act de invenţie.
 ITEMI
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu (relaţia între două personaje:
ȘTEFAN - ELA)
Camil Petrescu se înscrie, chiar de la primul său roman, în sfera modernismului. „Ultima noapte de
Introducere dragoste, întâia noapte de război” (1930) este un roman de analiză psihologică și roman al experienței
directe, trăite de sublocotenentul Camil Petrescu pe frontul Primului Război Mondial. Experiența dramatică îi este
Item 1: transferată unui alter-ego, Ştefan Gheorghidiu. Protagonistul ilustrează tipologia intelectualului inadaptat,
prezentarea însetat de cunoaștere. Spirit lucid şi inflexibil, eroul aspiră spre o iubire ideală. Student la Filosofie, Ştefan se
statutului căsătorise cu Ela din dragoste. Provenind din familia unui intelectual de elită, fără mari resurse materiale, Ştefan
social,
psihologic, are un statut social modest, care se schimbă însă radical prin moştenirea neaşteptată, lăsată de unchiul său,
moral etc. al Tache. Moştenirea schimbă şi existenţa Elei, studentă la Litere, care fusese crescută de o mătuşă, fiind orfană.
fiecăruia
dintre
Frumoasa soţie a lui Gheorghidiu îl cucerise prin inteligenţa vie, prin neistovita ei bunătate, prin întreaga ei fiinţă,
personajele delicată, cu ochii mari, albaştri, vii ca nişte întrebări de cleştar.
alese din Relaţia dintre Ştefan şi Ela se întemeiază la început pe iubirea ce înflorea fără seamăn. Treptat însă, armonia
textul studiat
conjugală se destramă, când tânărul cuplu pătrunde în elita societăţii bucureştene. Povestea de dragoste dintre
Ştefan și Ela este rememorată într-o unică noapte ce precede pleca rea în permisie, la Câmpulung. Ea este
urmată de romanul războiului, surprins într-un „spectacol straniu, apocaliptic” (George Călinescu). Traversând
vâltorile iubirii şi ale războiului, Ştefan Gheorghidiu se ridică la o nouă înţelegere a lumii, a vieţii şi a lui
însuşi. Prin construcţia modernă a personajului său, Camil Petrescu ilustrează structurile complexe ale
prozei de analiză psihologică. Personajul-narator este caracterizat complex, prin introspecţie şi retrospecţie, prin
acţiuni și comportament, prin relaţiile cu ceilalţi şi, desigur, prin concepțiile sale despre dragoste, despre război,
despre existență. În acest mod, Ștefan Gheorghidiu apare ca principala instanță a comunicării narative. El
cumulează funcții multiple: cea narativă și funcția de regie (specifice naratorului), funcția actanțială și cea reflexivă
(asociate personajelor). Adevărat alter-ego al scriitorului, Gheorghidiu este protagonistul unor experiențe de
cunoaștere majore: iubirea și războiul.
Am putea spune că în relația cu Ela, soția sa, Gheorghidiu trăiește o dramă a incertitudinii. El aspiră la o
iubire absolută, însă este torturat de gelozie când își dă seama că soția lui se transformă dintr-o femeie
preiubită într-o femeie mondenă, oscilând dramatic între speranță, tandrețe, disperare, dispreț, ură, spre a
sfârși în indiferență. Iubirea lor este pusă la îndoială după excursia de la Odobești, iar relația lor devine doar o
serie de împăcări și despărțiri. Concentrat pe Valea Prahovei, Gheorghidiu primește o scrisoare de la Ela prin care
aceasta îl chema urgent la Câmpulung, unde se mutase pentru a fi mai aproape de el. Ea vrea să-l convingă să
treacă o sumă de bani pe numele ei pentru a fi asigurată din punct de vedere financiar. Aflând ce dorește,
Gheorghidiu este convins că Ela plănuiește divorțul pentru a rămâne cu dl G., pe care Ștefan îl întâlnește în oraș.
De aceea, el crede că domnul G. nu se afla în oraș întțmplător, ci pentru a fi aproape de Ela. Războiul „vindecă”
însă boala geloziei, iar după o perioadă de spitalizare, eroul-narator se simte detașat de tot ceea ce îl legase de
Ela, motiv pentru care hotărăște să se despartă și să-i lase „tot trecutul”. Am putea spune că cei doi (Ștefan, care
trăiește cu nostalgia absolutului și a perfecțiunii, și Ela, femeia frumoasă, cochetă, dar cu aspirații comune)
reprezintă două destine incompatibile, pe care iubirea le unește un timp, dar pe care existența concretă le separă,
potrivit esenței lor.
Evoluţia relaţiei dintre Ştefan şi Ela pune în dezbatere nu numai tema iubirii, ci şi drama intelectualului
inadaptat. Aspiraţia protagonistului spre o iubire absolută, spre o cunoaştere totală. Dorinţa lui Ştefan de
Încheierea a-şi modela iubita după idealul său de perfecţiune (Fată dragă, destinul tău este şi va fi schimbat prin mine),
contribuie, desigur, la eşecul căsniciei lor. Mai mult de-atât, credinţa eroului că îndrăgostiţii au „drept de viaţă şi de
moarte, unul asupra celuilalt” îl împiedică pe Gheorghidiu să facă vreun compromis care să-i salveze căsnicia.
Sintetizând, se poate afirma că acest roman dezvoltă într-o viziune de mare autenticitate teme grave, legate
de familie, de iubire, de existenţa omului modern.

Bibliografie:
- Manualele de Limba și Literatura Română, clasele IX-XII;
- Miorița Got, Rodica Lungu, Literatura română: comunicare, opera literară, stilul artistic, curente literare, modele de eseuri structurate,
fișe recapitulative, Ed. Nomina, 2013;
- Cosmin Borza, Claudiu Turcuș, Cum se scrie un eseu, Art Educațional, 2017.