„Luceafărul” de Mihai Eminescu; TEXT POETIC APARȚINÂND ROMANTISMULUI

Reper 1: curent + două trăsături exemplificate pe text;

Romantismul:
 Mișcare literar-artistică, dezvoltată la începutul secolului al XIX-lea, ca reacție
împotriva rigorii clasicismului;
 în literatura noastră, apare cu întârziere și asimilează clasicismul;
Trăsături:
 repertoriu tematic specific: natura, iubirea, condiția omului de geniu, aspirația spre
absolut, moartea, evaziunea în trecut, timpul;
 Este permis amestecul genurilor și al speciilor;
 construirea operelor pe baza principiului antitezei;
 preocuparea pentru valorificarea specificului național (istorie, folclor, natură);
 personaje excepționale plasate în situații de excepție (geniul, titanul, demonul, Lucifer,
revoltatul)
 primatul subiectivismului, al pasiunii, al fanteziei;

Integrare: „Luceafărul” (1883) de Mihai Eminescu; se înscrie în paradigma romantică;

Prima trăsătură: A doua trăsătură:
Valorificarea folclorului autohton; Amestecul genurilor și al speciilor
- scenariul unui basm popular + mitul Zburătorului; - romanticii creează după principiul libertăţii,
a. povestea populară („Fata din grădina de aur”) are ceea ce implică şi posibilitatea amestecului
același subiect, dar personajele centrale sunt un diverselor genuri și specii.
zmeu și o fată de împărat; finalul este diferit: zmeul - ,,Luceafărul” este un poem ,,epico-lirico-
se răzbună; dramatic”;
b. din mitul Zburătorului păstrează: apariția onirică - Epic: existenţa unui fir conducător al
a Luceafărului, capacitatea de metamorfoză, întâmplărilor, identificarea unor personaje,
efectele ființei celeste asupra fetei (privirea care prezența vocii narative;
îngheață și arde). - Lirice sunt pasajele de pastel cosmic şi
Explicație: Conform credințelor populare românești, terestru, idila dintre Cătălin şi Cătălina,
Zburătorul (numit și Lipitură) este o ființă care aparține altei meditaţia filozofică, elegia;
lumi. El apare în visul fetelor pubere și le chinuiește cu
dragostea lui. Are capacitate de metamorfoză: apare ca stea,
- Dramaticul: caracterul scenic, utilizarea
sul de foc, tânăr frumos. Fata vizitată de Zburător pare să dialogului, dispunerea în tablouri;
sufere de o boală, care se vindecă prin descântec.

Reper 3: analiza a două elemente de structură, compoziție, limbaj…

Titlul Organizarea pe baza antitezei

- Element paratextual… - 98 de catrene, cu rimă încrucișată, măsura de 7-8
- substantiv articulat care desemnează silabe, ritm predominat iambic;
un element al cosmosului = personajul - patru tablouri, dispuse pe baza antitezei dintre
central, excepțional, plasat în planul universal-cosmic și cel uman-terestru;
împrejurări deosebite; - modalități de legare a secvențelor narative:
- Eminescu oferă o cheie lectură pe înlănțuirea și alternanța (acțiunea din tabloul al II-
marginea manuscrisului: Luceafărul lea și al III-lea se petrece în același timp);
este, la nivel alegoric, întruchipare a Conținutul tablourilor:
omului superior; Tabloul I: O fată de împărat de o deosebită
Punct de plecare = concepția lui frumusețe se îndrăgostește de un luceafăr; fata
Schopenhauer: omul de geniu = spectator al rostește un descântec magic, în urma căruia
existenței, trăiește izolat de societate, aspiră Luceafărul se metamorfozează (înger, demon);
spre cunoaștere; este capabil să reprime dialogul dintre cei doi dezvăluie incompatibilitatea
„voința oarbă de a trăi”. dintre lumi; pământeanca îi cere să renunțe la
- Luceafărul = geniu reinterpretat de nemurire;
Eminescu; se regăsește în mai multe Tabloul II Și III – contrastul dintre cele două
ipostaze: planuri se adâncește;
a. element al cosmosului care aspiră spreII: În timpul în care Luceafărul călătorește spre
fericirea terestră și se metamorfozează
începutul lumii, fata de împărat (numită Cătălina)
în înger și demon; este pețită de Cătălin; Tânărul îi explică „din bob în
b. b. titan care se revoltă implicit bob” amorul; Cătălina visează la Luceafăr, dar
împotriva ordinii divine (ruptura de conștientizează că această iubire nu se poate
locul menit și călătoria spre începutul
împlini;
lumii pentru a-i cere Demiurgului Tabloul III: Luceafărul pornește într-o călătorie în
dezlegarea de nemurire); spațiu și în timp; îi cere lui Dumnezeu să îl dezlege
c. ființă detașată, spectator al existenței
de condiția de nemuritor pentru „o oră de iubire”;
care își asumă condiția dată (finalul Divinitatea nu îi poate oferi condiția umană:
poemului) „Moartea nu se poate”.
Tabloul IV: Fiecare ființă pare să se integreze în
lumea căreia îi aparține; Luceafărul se întoarce „în
locul lui menit pe cer”; Fata de împărat își găsește
împlinirea alături de Cătălin; Luceafărul se
detașează de lumea terestră.
Reper 2: tema + două idei poetice/secvențe comentate

Tema =condiția omului de geniu

Prima întrupare a Luceafărului (tabloul I) Finalul poemului

Idee poetică: ființele care aparțin nivelurilor Idee poetică: geniul nu cunoaște moarte, dar nu are
existențiale diferite (ceresc și pământesc) sunt nici noroc;
incompatibile. - fata rostește descântecul magic, cerând ocrotirea
-întâlnirea dintre fata de împărat și luceafăr se iubirii; pentru ea, Luceafărul a devenit o stea cu
produce în sfera oniricului (visului); noroc;
- rostirea descântecului magic determină Meditația Luceafărului:
metamorfoza din elemente primordiale (Cerul -începe prin interogația retorică („Ce-ți pasă ție,
= tatăl și Marea= mama); chip de lut…?” ); metafora „chip de lut” face aluzie
- portretizarea tânărului evidențiază faptul că la mitul creării omului de pământ. Lutul este
nu aparține cu adevărat lumii materie, închidere, efemeritate.
terestre(întrupare aparentă) : comparația „fața -continuă cu antiteza dintre lumea oamenilor și
albă ca de ceară”, metaforele „umbra feței universul în care el trăiește („lumea mea”);
străvezii”, „mort frumos”. -condiția umană este definită prin metafora „cercul
vostru strâmt” (închidere, limitare, imposibilitatea
depășirii condiției); norocul călăuzește ființele
pământene: „Norocul vă petrece”;
Hyperion a învățat lecția dată de Demiurg – își
asumă condiția de spectator al existenței („… mă
simt/Nemuritor și rece”).

Încheiere: În concluzie, poezia „Luceafărul” se înscrie în paradigma romantică prin temele și

motivele tratate, prin construcția pe baza principiului antitezei, prin valorificarea folclorului și a
miturilor. + Nicolae Manolescu: poem despre condiția umană: „Suntem cu toţii divini şi tereştri,
muritori şi nemuritori, ne transcendem condiţia şi rămânem prizonierii ei”.