Luceafărul

Mihai Eminescu

Geneza
Luceafărul este o alegorie pe tema geniului, după propria mărturie a poetului, ,,
Nu are moarte dar nici noroc,, și punctul de plecare e un basm popular ,, Fata din
grădina de aur,, ( cules de folcloristul german, de prin Muntenia). Eminescu îl
versifică și îi schimbă finalul și îl înlocuiește cu un blestem( în basm o fată de
împărat se îndrăgostește de un zmeu, acesta îi mărturisețte fetei iubirea și e
dezamăgit cand aceasta îl respinge, e iubind un pământean). Pentru a se răzbuna
aruncă pe fată o stâncă, murind, iar pe băiat îl lasă să moară în durere într-o Vale a
plângerii. Eminescu schimbă finalul ,, Fiți fericiți cu glasul ei stins a spus/ atțt de
fericiți cât viața toată/ Un chin sa aveți voi doi/ De a nu muri niciodată.

Sursele poemului
-folclorice- Basmul ,,Fata din grădina de aur,,
Surse mitologice
Mitologia greacă despre zei și titani, se face trimitere către Titanul Hyperion care
era unul dintre fii lui Zeus, menit să călătorească în timp și spațiu pt. A face
legătura dintre Zei și pământeni.
Mitologie indiană ,, Poemele verdelor,, se face apel la Imnul Creațiunii din
cântecele numite ,, Vede,, scrise în lb. Samscrită. Imn în care se vorbește despre
crearea universului, nașterea timpului și a materiei.
Mitologia autohtonă romănească ,, Mitul Zburătorului,,/ un persj. Din folclorul
românesc sub chipul unui tânăr cu o frumusețe răpitoare care ia mințil efetelor.
Surse filozofice
Filozofia lui Platon cu Socrate
Filozofia lui Schopenhauer despre genii
Surse biografice
Viața proprie a poetului

Poemul
Specie cultivată de pașoptiști( pre-romantism) și romantici și este o creație epico-
lirico și dramatică de mari dimensiuni în care se îmbină atât cele 3 genuri cât și
mai multe teme.

Elemente specifice romantismului

Poemul începe cu o formulă de basm care validează punctul de plecare de la o
creație populară.
Este o creație romantică pt. Că se inspiră din folclor și mituri și mai ales are ca
temă geniul nefericit care trebuie să îsi accepte soarta.
Antiteza pusă în evidență din mai multe puncte de vedere ( terestru-cosmic,
muritor-nemuritor, lumină-întuneric, iubire-suferință)
Atmosfera este de taină, mister specific romantică.
Portretul fetei este un fragment pur liric pt. Că ea e unică comparată doar cu
Fecioara Maria și Luna.

Tema centrală
Este geniul nefericit care se subordonează tema naturii și a iubirii, tema filozofiei,
universului, tema vieții și a morții.

Titlul
Din punct de vedere denotativ (propriu) denumește cea mai strălucitoare stea de
pe cerul nopții.
In sens conotativ( figurat), Luceafărul e întruchiparea geniului care trăiește o
poveste de dragoste, suferă și nu înțelege menirea sa.

Compozițional
Poemul este alcătuit din 98 de strofe de tip catren, organizate în 4 tablouri, iar
acțiunea se desfășoară de 2 planuri cosmic-terestic.

Tabloul I

Fixează locul desfășurării acțiunii pe tărâmul unei mări, într-un catsel( cadrul
specific romantic), într-un timp mitic.
Formula de început are rolul de a introduce pe citator în universal imaginar.
Caracterizarea fetei prin formula ,, O prea frumoasă fată,, este dovada că
simplitatea este aproape de perfecțiune. Fata nu poartă nume și asta o
unicizează.
Ea privește în fiecare seară Luceafărul strălucitor, imaginea lui reflectânduse în
oglinda din camera ei. El o vegează și în son și se întâlnesc în vis. Apoi, ea îl
cheamă de două ori prin niște descăntece care sunt de natură să îl facă să
coboare pe pământ luându-și un trup omenesc. El coboară în ipostaza uranică
și neptunică demonică și angelică, născându-se din cer și din mare sua din
soare și din noapte. Pt. că el nu este ființă unamă ci o stea, energie pură,
materializarea presupune eforturi și sacrificii. Trece prin fereastra fetei, văzută
ca un prag dintre lumi, o delimitare dintre posibil și imposibil. Se validează
acum mitul Zburătorului din folclorul romănesc, adică frumosul rătăcitor al
nopții, chipul acestuia fiind conturat în 2 rânduri, întuneirc și lumină, adică
înger și demon.
De fiecare dată chipul și privirea lui o sperie pe fată și simte ceva nepământea
în ființa lui ,, Ochiul tău mă-ngheață și privirea ta mă arde,,. Acesta este
motivul pt. Care fata îl rrfuză și îi cere să fie muritor ca ea. Promisiunea de a
merge să fie legat de veșnicie, precum și ruperea lui de pe cer mai multe zile
sunt dovezi ale iubirii Luceafărului, astfel încheindu-se primul tablou.
 Tabloul II

Începe cu o verigă ce marchează înlănțuirea cu primul tablou ,, În vremea

asta,,.
Tabloul cuprinde planul terestru, adică planul uman, fata e munită Cătălina,
nume similar cu al tânărului care întruchipează eternul îndrăgostit ce știe să-și
trăiască clipa. El are un statut social inefrior ( Cătălin) iar portretul lui pare o
negare intenționată a tuturor atributelor masculine ale Luceafărului ,,viclean,
copil de casă/ băiat din flori si de pripas/ îndrăzneț cu ochii/ obrajorii ca doi
bujori/ se furișează pânditor,,. El îi propune iubire fetei ca o formă de
comunicare pe care ea o acceptă, prin aceasta dovedind o formă superioară a
propriei condiții.

Tabloul III

Ilustrează planul cosmic și surprinde zborulul Luceafărului numit acum

Hyperion, de către creator-demiurg. Hyperion face o călătorie în aara timpului
că ajunge până în văile haosului,, acolo unde ny e hotar, unde nu există timp,,
ci doar ,, o sete care-l soarbe,,.
Discuția cu demiurgul este esența filozofică a poemului pt. că definește
prezența statutului nemuritorilor și al pământenilor prin jocul de cuvinte ,,ei-
noi,,. Hyperion percepe veșnicia ca pen un bluestem, ca pe o vină tragică pe
care trebuie să o ispășească, asemenea Demonului lui Dermontov. La cererea
sa Tatăl Cerescîi oferă putere, înțelepciune dar moartea nu se poate. Pt. că ar
însemna să încalce o lege a universului și să nege autoritatea supremă a
Creatorului. Lovitura de grație vine când îl inită pe Hyperion să privească ce-l
ațteaptă.

Tabloul IV
Anulează pasiunea romantică din primele tablouri prin unificarea celor două
plane opuse care sunt bine definite dar nu se mai între-pătrund.
Acum stilul este mai sobru, iar atitudinea poetului este mai lucidă.
Tabloul marchează reinstaurearea ordinii cosmice prin întoarcerea lui Hyperion
în locul lui ,, Menit din cer,, și prin reechilibrarea celor două planuri Hyperion
devine acum simbolul geniului care meditează asupra ființei umane , el
devenind egal cu sine pt. Că își însușește atitudinea Creatorului. Asta validează
percepția rațională a cee ace este menit și de aceea se raportează la ființa
umana printr-un joc al pronumelor ,,eu/ voi/ mea/ vostru,,.
Tabloul conține și o pagină lirică de poezie a naturii și iubirii în întâlnirea celor
doi tineri care își mărturisesc dragostea împărtășită , împlinită , așa cum apare
poezia de tinerețe eminesciană.
Luceafărul nu mai cade ca în trecut ,,în mari dinlături,, atunci cănd fata îl
cheamă prin aceeași incantație, chiar respinge idea de a se întâlni, numind-o
pe Cătălina ,, chip de lut,, care trăiește într-un ,,cerc strâmt,,. Dacă la început
ea este unicizată, apoi ea devine o ființă oarecare purtând un nume obișnuit,
în final îi este atribuită metafora ,, chip de lut,, care face trimitere la originea
biblică dar sugerează și perisabilitatea ființei umane. Pt. ca toate suferințele să
fie evitate, Hyperion găsește soluția detașării, a neimplicării, adică să rămână
nemuritor și rece ,,în lumea lui,,.

Personajele poemului
Sunt mărci lirice, voci ale poetului.
Fata Cătălina este omul care aspiră la ideal.
Luceafărul Hyperion este omul de geniu nemuritor dar nefericit și singur.
Cătălin este eternal îndrăgostit, amorezul cae stă să trăiască clipa.
Creatorul- demiurgul e vocea rațiunii și a cugetării filozofice.

Elemente lirice din portretele personajelor

Se îmbină cu epicul care evoluează prin paralelism și înlănțuire si cu
dinamismul conferit de dialog și monolog.
Poemul transmite spaima deneant a ființei muritoare care nu își poate depăși
limitele, ilustrând în același timp tendința romantică a geniului nefericit în
antiteză cu omul comun.

Limbajul
Este o îmbinare perfecta de cuvinte alese de a crea rime surprinzătoare, dar și
pt. a oferi muzicalitate prin versul scurt cu măsura de 7-8 silabe, ritmul iambic
și rima încrucișată.

În opinia mea, poemul este o reprezentare alegorică a temei omului de geniu,

o opera romantică ce condensează gândirea, simțirea marelui poet într-o
epocă în care poezia a reprezentat o trăire puternică, o manifestare lirică
original.
Așadar, poemul ,,Luceafărul,, scris de M. Eminescu, este o capodoperă a
lit.române, o creație de mare amploare care îl situează pe poet în rândul
marilor romantici ai lumii.