ARTA NU POATE FI MODERNA... ARTA ESTE PRIMORDIAL ETERNA.

- EGON SCHIELE
Expirand din ce in ce mai vehement, vibratiile luminii mele astrale devin mai rapide, mai abrupte,mai simple, si se apropie de o recunoastere puternica a lumii... Ma privesc evaporandu-ma.

Egon Schiele (1890 1918) a fost un pictor austriac care, cat a trait, a facut din revolta telul sau suprem. Scurta sa viata este cuprinsa intre disparitiile a doi mari artisti: 1890 anul mortii lui Van Gogh si 1918 anul mortii lui Gustav Klimt. Poate ca acest aranjament cosmic i-a influentat personalitatea sau poate ca nu a fost decat un suflet chinuit. Oricum ar fi, viziunea sa asupra omului este una deopotriva fascinanta si tulburatoare. Formele unduioase si mladioase ale musculaturii renascentiste, pudoarea clasicismului, imbujorarea impecabila a romantismului sunt ignorate fara remuscare. Cum sa mai distingi sufletul unui om, daca intre tine si el se interpune o carcasa care il sufoca? De aceea, trupurile pictate de el sunt descarnate si lipsite de ceea ce am fost conditionati sa numim frumusete. Iubesc antitezele, scria Egon Schiele pe 24 aprilie 1912, pe unul din desenele realizate in celula sa. Pe altul, din 23 aprilie, nota emphatic: A stingheri artistul e o crima, inseamna a curma viata din radacina!. Profund ranit si umilit de acuzatiile aduse impotriva lui, artistul dadea glas notei auzite de-a lungul carierei sale timpurii, o nota de sfidare, revolta si provocare. In scrisorile sale, in repetate randuri, Schiele a deplans incomprehensiunea lumii in privinta lui. Profesorii mei inculti au fost intotdeauna cei mai impetuosi dusmani ai mei, scria candva. Cu toate acestea, ar fi o greseala a-l considera pe Schiele asa cum a fost de multe ori cazul- ca fiind un artist neinteles si inveninat. El era de fapt de o natura pasionala, nicidecum un defetist. Mai mult de atat, a avut parte de la bun inceput atat de prieteni cat si de clienti care, fiecare in felul sau, i-au luat partea. Lui Schiele, cea mai mare framantare ii era cauzata de respingerea din partea acelora care ii erau cei mai apropiati- mama sa, cu eternele sale reprosuri; unchiul (si tutorele) sau- vesnic ireconciliabil. n decursul scurtei sale cariere, Egon Schiele a fost un scrupulos i intransigent observator al fiinei umane, autor al unor portrete i nuduri n care se mpletesc erotismul i eshatologia, bucuria vieii i nelinitea sfritului. Remarcabil exponent al expresionismului, artistul a avut sfera sa de creaie la Viena, unde n timpul vieii sale s-au ntlnit drumurile artei i ale filosofiei contemporane.
1

Egon Schiele, ale crui lucrri poart nc din anii tineretii amprenta unui stil particular, i d repede seama c sistemul de nvmnt din Academia vienez nu este pe msura ateptrilor sale. Cnd n anul 1901 prsete Academia, Egon Schiele se bucur deja de doi ani de admiraia sincer a lui Gustav Klimt. Klimt nu numai c apreciaz talentul lui Schiele, dar l i ajut n mod practic, i trimite modele (amndoi sunt pasionai de nud i erotism) i i cumpr desene. l introduce n Atelierele Vieneze ce funcioneaz din anul 1903 din iniiativa arhitectului Josef Hoffmann, susintor al ideii de sintez dintre art i meteug. n anul 1909, particip la expoziia internaional Kunstschau; tablourile lui Egon Schiele, n vrst de numai nousprezece ani, stau alturi de operele lui Henri Matisse, Edvard Munch, Pierre Bonnard, Oskar Kokoschka, dar i ale ale lui Vincent Van Gogh i Paul Gauguin. mpreun cu prietenul su Anton Peschka i cu civa colegi rebeli din Academie, nfiineaz Grupul Artei Noi. Artistul realizeaz numeroase desene avnd un pronunat caracter erotic. ncepe, de asemenea, s picteze compoziii simbolice care pun n discuie tema morii. Cu toate acestea, in 1910 Schiele, simtind nevoia de a scapa de oras si de a se detrage in apropierea padurilor boeme, ii scria prietenului sau, artistul Anton Peschka, viitor cumnat: Viena este un oras al umbrelor. Este negru.... Aceasta dorinta se va materializa abia in 1910 cand, impreuna cu iubita sa Wally Neuzil- partenera fidela si model favorit al acestuia, va decide sa isi petreaca vara intr-o casa modesta cu gradina din orasul Krumau. Insa relatia lor candida si faptul ca Schiele folosea adesea fete tinere ca modele vor ofensa localnicii, iar pe 5 august vor fi nevoiti sa se retraga din oras. Pe langa iubite, membrii ai familiei in special sora lui, Gertrude, si mai tarziu, sotia sa, Schiele folosea adesea modele de profesie, prostituate si minore ale clasei muncitoare. Aceasta preferinta de a utiliza copile se va intoarce impotriva sa in primavara anului 1912. In Neulengblach, unde planuise sa isi petreaca vara, a fost acuzat de pedofilie prin seducerea unei minore si diseminarea unor desene imorale. El nu va petrece decat 3 zile in inchisoareunde va realiza schite incarcate cu pronuntari revelatoare ce capteaza experienta sa ca detinut-, pana cand vor fi retrase acuzatiile de pedofilie, insa in urma procesului ii vor fi arse, ca gest simbolic, unele lucrari de catre judecator. Cu Wally ramane apropiat pana in 1914 cand o cunoaste pe viitoarea lui sotie, Edith Harms, si pe sora acesteia, Adele. Fetele aveau 16 ani la momentul respectiv si locuiau vis-avis de studioul lui Schiele. Pentru a le scoate in oras la film conduita considerata nepotrivita pentru fetele tinere ale clasei mijlocii- Schiele a trebuit sa o foloseasca pe Wally ca insotitor pentru a primi consimtamantul parintilor. In scurt timp relatia cu Wally va fi abrupt incheiata in urma unei neintelegi cauzate de imaturitatea lui Schiele in abordarea noii situatii cu care se confruntau, anume casatoria acestuia cu Edith- casatorie considerata de multi apropiati ca fiind bazata pe interes. Nunta a avut loc in data de 17 iunie 1915. Wally, subsecventa intrarii acestuia in randul burgheziei, deziluzionata si nesigura, sa inscrie ca voluntar pentru Crucea Rosie, participand astfel la razboi ca infirmiera, iar la 27 decembrie 1917 moare de scarlatina intr-un spital militar austriac din Dalmatia. Schiele fusese recrutat la 4 zile dupa casatorie. S-a prezentat la datorie in Praga, iar dupa pregatirea din Boemia- in Neuhaus si Praga, i-au fost atribuite pozitii de paza si apoi servicii de redactare in apropierea Vienei. I s-a oferit chiar permisia de a-si petrece noptile in studioul lui din Hietzing. In ciuda generozitatii dovedite de catre autoritati, serviciul militarpe care il detesta- impreuna cu schimbarile necesitate de noile sale circumstante, anume de barbat casatorit, au eclipsat partial viata lui Schiele ca artist. 1916 a fost anul lui cel mai putin productiv. Tot ce a realizat a fost un numar de portrete ale unor prizonieri de razboi rusi, ofiteri austrieci, soldati din regimentul sau, si membrii ai familiei.

Perioada de rebeliune, cand Schiele era interesat, in principiu, de brese in tabuurile sociale si in cautare de noi strategii formale, se apropia de sfarsit. Din 1916 pana in 1918 arta lui s-a simplificat, in vreme ce si-a consolidat si calmat abordarea la care ajunsese. Trasaturile clasice specifice pe care le-am remarcat au devenit inca si mai pronuntate- im masura in care este posibil prin cadrul unui temperament expresionist. Schiele devine din ce n ce mai cunoscut. Se gndete la un proiect de nfiinare a unei asociaii de pictori, sculptori, scriitori i muzicieni - se gndete la Arnold Schnberg, Josef Hoffmann i Gustav Klimt. Din pcate, la 6 februarie 1918, Klimt moare n urma unui atac de apoplexie. O lun mai trziu, la cea de-a 49-a expoziie a Secesiunii Vieneze, Schiele este numit elogios liderul avangardei vieneze. Niciunul din planurile sale nu a putut fi realizat. In toamna anului 1918, Edith - sotia sa - se imbolnaveste de gripa spaniola, a carei epidemie facea ravagii n Europa, si la 28 noiembrie se stinge din viata. Schiele, care se contaminase la randul sau, moare trei zile mai tarziu, la scurt timp dup ce implinise douazeci si opt de ani. In numai cateva zile, monarhia Austro-Ungara condamnata se va prabusi. Viziunile morbide ale lui Schiele devenisera reale, in mod razbunator. Cu toate acestea, opera sa nu numai ca va supravietui mortii sale, dar ca fi intampinata pe plan mondial in deceniile din urma ale secolului XX.

CURENT SI SPECIFIC:
Opera lui Schiele, in ansamblu, este caracterizata de intensitate si de numarul mare de autoportrete pe care le-a realizat. Formele rasucite ale corpului si linia expresiva care caracterizeaza picturile si desenele lui Schiele, fac din artist un exponent timpuriu al Expresionismului, fiind puternic asociat cu miscarea Art Nouveau. Cu toate ca viata sa productiva nu s-a extins peste 10 ani, in acest timp el a produs 334 de picturi in ulei si 2.503 de desene. A pictat portrete si naturi moarte si peisaje citadine, insa faima lui s-a datorat modului sau de a schita. Schitele lui deja demonstrasera un simt al observatiei uimitor. Schiele, desi s-a spus despre lucrarile sale timpurii ca oscileaza spre limita abstractului, asemeni multor artisti expresionisti contemporani lui, a sondat adanc viata psihica a subiectilor lui, precum si a sa. Potrivit expresionistilor, aceasta introspective desemna cea mai pura definitie a procesului de creatie artistica. Un aspect potent al expresionismului consta in convingerea ferma a creatorilor sai conform careia eforturile lor purtau arta spre un cu totul nou realm al experientei. Arta expresionista putea afisa o spectaculara inovatie tehnica. Cu toate acestea, calitatile formale, de suprafata reprezantau doar un mijloc si nu un scop in sine. Expresionismul a aspirat spre exprimarea unui nou tip de viziune interioara. Aceasta implica o perceptie care unora dintre
3

privitori le parea a fi la limita clarviziunii. Expresionistii au incercat sa stabileasca o comunicare intima, subiectiva si profund rezonanta intre artist si privitor. Ridicandu-se impotriva formelor conventionale de gandire, vorbire si comportament mostenite din secolul al XIX-lea, expresionismul a reprezentat mijlocul prin care numerosi artisti si scriitori au incercat sa exprime liber viata psihica instinctive, autentica si plina de suprize prin urmare sa depaseasta orice restrictive. Cercetarile lui Sigmund Freud asupra inconstientului si procesului de reprimare prin care amintirile dureroase sau impulsurile inacceptabile sunt incredintate inconstientului - pareau doar sa confirme existenta unei vieti interioare puternice, dominate de conflicte. In incercarea de exprimare a aspectelor reprimate ale psihicului, arta, literature, teatrul, dansul si muzica expresionista au incercat sa exprime tot ceea ce era greu de ordonat, violent, haotic, extatic sau chiar demonic. Eros si Thanatos, pulsiunile sexuale si agresive, au reprezentat teme recurente. Aceasta modalitate de analizare in profunzime a spiritului a fost prezenta mai ales in noile forme radical de arta, care si-au facut aparitia in Austria in jurul anului 1910. Asa cum s-a exprimat artistul satiric vienez Karl Kraus, forma nu este imbracamintea gandului, ci structura acestuia. Asadar, in vreme ce Sigmund Freud expunea principiile placerii reprimate ale aristocratiei vieneze, care isi incorseta femeile si le ingropa in rochii umflate, alocandu-le unicul rol de viitoare mame, Schiele isi dezbraca modelele. Nudurile sale penetreaza brutal intimitatea modelelor sale, in cele din urma confruntand privitorul cu propria sa sexualitate. Enciclopedia de arta germana, redactata de Thieme si Becker, il descria pe Schiele ca fiind eroticist intrucat arta lui reprezinta o portretizare erotica a corpului uman. Mai mult, Schiele studiase atat fizicul masculin, cat si cel feminin. Modele sale nu numai ca exprima o libertate incredibila privind propria lor sexualitate, dragoste de sine, homosexualitate sau voaierism, ci si seduc cu destoinicie privitorul. Pe Schiele nu il interesau prezumtiile sablonarde privind frumusetea feminina. El cunostea faptul ca impulsul de a privi este interconectat cu mecanismele dezgustului si ale atractiei. Corpul cuprinde puterea sexului si a mortii inauntrul sau. Desenele erotice ale lui Schiele atesta o problema personala care la randul ei este concretizata intr-o epoca decadenta, anume dialectica dorintei carnale si a instinctului mortii. Cu toate ca este imposibil sa ii protejam multe lucrari de acuzatiile aduse impotriva notelor pornografice, radicalismul formal al lui Schiele il plaseaza dincolo de o categorizare simplista. El nu urmarea sa satisfaca impulsuri voaieriste superficiale. Dorinta pubescenta si desfatare in descoperire, simbolism naiv al distingerii particularitatilor sexuale, si stratageme copilaresti de a privi sub fustele fetelor sunt combinate in modul de abordare a lumii artistului de douazeci de ani cu inventarea unor noi forme ingenioase, care il vor avansa pe Schiele in 1910 in afara cercului de profesori si unchi, plasandu-l in perspectiva radicala a avangardei
4

expresioniste. In anii ce au urmat, Schiele a urmarit obsesiv aceasta combinatie distinctiva. Pasiunea sa necrutatoare nu avea sa fie sprijinita numai de nuduri feminine, totusi; explorarea nudurilor masculine, si in special a propriului corp, inregistrata in nenumarate desene, guase si acuarele, era in egala masura perseverenta. Opera de arta erotica este de asemenea sacra, a scris in 1911 unchiului sau neintelegator. Desenele necolorate datand din timpul primului an de razboi sunt predominant tensionate si agitate, datorita hasurarii incrucisate proeminente si a liniilor ondulate seismografic, figurile par blocate in sabloane precum in sarma ghimpata, corpurile lor torturate de o putere sadica. Tehnica mazgalirii nevrotice se suprapune formelor esentialmente geometrice. Este ca si cum, in majoritatea desenelor din 1914 ale lui Schiele, estetica romantica, cu centrarea ei asupra starilor trecatoare si a insatisfactiei chinuitoare vis--vis de prezentul spatio-temporal, reprimau fortele armoniei formale. Modele desenate de Schiele in aceasta maniera, deseori pe jumatate dezbracate si cu jupoanele ridicate, sunt incarcate cu un fel de electricitate- o putere care nu promite placeri hedoniste, cat mai degraba o premonitie a unor intamplari intunecate ce au sa vina. Figura inclinata (1914), Femeie asezata (1914) si Fata asezata(1914) sunt dovezi solide ale acestui fapt. Acest sentiment negativ de a fi in voia atractiilor erotice si sexuale, in locul simplei bucurii a placerii si vitalitatii, este adesea confirmata de fetele care sunt private de individualitate. Ochii desenati de catre Schiele nu erau acum nimic mai mult decat puncte fixate. Fetele erau realizate in stilul papusilor cioplite. In unele picturi, ochii modelelor erau inchisi, crescand astfel impresia ca ar constitui marionete destinate manipularii. Portrele femeilor au devenit mai putin individualizate, dezgolite de personalitate, ajungand sa para un catalog definitoriu al unei specii, precum in Nud cu turban verde(1914). Si totusi aceasta metoda de suprimare a oricarei prezentari fidele a trasaturilor modelului reusea de multe ori sa intesifice prezenta captivanta a corpului in sine, in special acolo unde culorile sunt folosite pentru a reliefa. Culoarea era cu siguranta adevaratul continut si subiect al nudurilor artistului. Juxtapunerea zonelor de culoare solida sau umbroasa, reprezentand parti goale sau imbracate ale corpului modelului este cea care reda viata dramatica unei picturi cum ar fi Model feminin in jacheta rosie deschisa si pantaloni(1914).
5

Perspectiva panoramica asupra lumii

Schiele a spus candva ca i-ar placea sa inconjoare deasupra orasului precum o pasare de prada. Si aceasta a fost si perspectiva prin care si-a abordat obiectele scrutinizate, fie ele peisaje citadine sau modele nude. Obiectul era victim vointei lui Schiele: trebuia sa o posede in intregime. Intr-un fel, Schiele decupa modelele sale din mediul lor. Debarasate de referinte perturbatoare la real, lipsite de orice indicatie referitoare la lumina disponibila si la umbra, momentul zilei, sau calitatea aerului, ele servesc ca vehicule pentru emotii erotice in cea mai mare varietate de posturi, deseori obscene. Artistul era maestrul papusar intr-o Kama Sutra expresionista, manipuland fete despuiate de individualitate. Schiele supunea in acelasi mod si peisajele citadine propriei vointe. El a transformat forme si contururi arhitecturale intr-o entitate urbana careia ii insuflase propria viata emotional, independenta de oameni. Nu apar oameni in casele si pietele sale sau pe strazi. Orasele lui Schiele sunt despuiate de elemente neestiale: fara trecatori, copii care se joaca, carute sau cai, pervazuri cu flori, sau caini vagabonzi. Orasele in sine sunt protagonist. Nu exista indicatori temporali specifici zilei sau anului, sugestii ale coordonatelor istorice sau topografice realitatea este stilizata prin simbolic. Schiele a combinat legea interna a concentrarii asupra unui singur motiv un model nud, un grup de figuri, un oras cu legea externa, formala a unui punct de vedere superior, asemeni unei pasari. Spiritul iscoditor al artistului lua sub stapinire obiecte izolate ca si cum ar fi fost in zbor. De deasupra, acesta putea cu adevarat sa preia controlul asupra intregii lumi de sub el cu privirea, precum o pasare de prada. In Fata dormind (studio Gerti Schiele) (1911), contrastul capului detaliat, parului, si fustei (sugerat spre marginea de jos a desenului) cu arii abia conturate in violet produce un efect distinctiv, asemanator unei transe. Gerti, sora adormita a lui Schiele, este vazuta din profil. Fata ei, cu buzele rosii, este incadrata de bucle pline, generoase de par castaniu. Ca de multe ori, ariile colorate in studiul sau pot fi private independent de functia lor, si sunt disponibile unei libere interpretari. Este ca si cum am privi un fragment dintr-o lume ireala a visurilor, ca si cum acestea ar fi forme amorfe care s-ar putea metamorfoza in orice moment intai
6

semanand cu o bucata de material, apoi posibil o femeie invaluita in ceata, o draperie, un detaliu arhitectural, sau un peisaj voalat. Pentru Schiele, somnul, visele, moartea si dualitatea spirituala sinealter ego (vezi Privitorii de sine I, 1910), reprezentau simboluri importante. Ele erau, de asemenea, concepte cheie in munca altor contemporani din Austria, de la evaluarea psihanalitica a viselor a lui Freud pana la transformarile poetice elaborate cu migala de catre poetii si dramatistii Hugo von Hofmannsthal (18741929), Arthur Schnitzler (1862-1931) si Georg Trakl (1887-1914). Oare tipul acesta de gandire l-a determinat pe Schiele sa apeleze la contururile purpurii care scot in evidenta bratul, mana si imbracamintea lui Gerti, asociindu-le intr-o a doua dimensiune in contradisctinctie cu partea realistica a figurii? Purpuriul reprezinta culoarea umbrelor nocturne, culoarea coacazelor toxice care pot fi folosite in doze de somnifere. Senzatia de suspensie este amplificata de o ambiguitate spatiala tipica lui Schiele: ne aflam in fata unui model inclinat, sau intr-o pozitie dominant la un nivel superior, poate chiar plutind deasupra ei? Hartia de desenat maro asigura intregul fundal, lipsit de indicatori ai circumstantelor reale o aluzie la faptul ca Schiele a evitat in mod deliberat o definire univoca a ordinii sale. Ea se viseaza pe sine (sau despre sine) ca pe un spatiu incadrat in purpuriu, dar cu premeditare nedefinit. De asemenea, corpul fetei este fragmentar, piciorele fiind realizate doar pana la genunchi de exemplu truc folosit deseori de Schiele pentru a prestabili impresia unui moment fugar, trecator, surprins in suspensie, nefinisat, schitat. Aici, aceasta calitate de efemeritate tine si locul emotiilor. Specific altor lucrari cum ar fi Trei fete (1912), ca intr-un vis, un numar de posturi asincrone pot fi vizibile simultan. Observandu-le, trupurile depersonalizate ale fetelor devin o entitate subtila singulara, precum un mosaic asamblat din resturi de vise ademenitoare dar ireale. Schiele ofera perspective neobisnuite, se joaca cu miscarile, si, cu un simt deliberat antitetic al compozitiei dramatice. Ceea ce este esential e magia, transfigurarea. Reprezentarea realistica a unor obiecte si persoane neiesite din comun, realizata respectand cu acuratete proportiile, este transformata prin mijloace stilistice intr-o imagistica ireala surnaturala. Schiele a fost acompaniat de o perspectiva centrala, ce prezenta obiecte si oameni intr-un spatiu mimetic, iluzoriu care evoca lumea acestuia si experienta ei; Schiele a fost interesat de optiuni vizuale alternative, sofisticate. Prin combinarea perpectivelor frontale si panoramice, suspensia obiectelor, izolarea contururilor, si fundaluri goale, nemarcate, Schiele nu numai ca exprima tensiunea nervoasa si febrilitatea vremii, ci si articula propria conditie
7

psihica destramata din timpul arestului. Viziunea sa halucinatorie asupra lucrurilor exprima conditia emotionala uzata a unui prizonier. In Krumau arc de case I (Orasul mic V) (1915, p. 182), orasul in sine pare posedat de o viata secreta proprie. E ca si cum zidurile ar respira. Ferestrele inchise par ca ne privesc, pe cand cele deschise sunt precum un semnal de alarma prevenirea unui incendiu, unei furtuni, revolta sau vreun alt dezastru? Zidurile galbene lucesc ca si iluminate de lumini bengaleze, iar hornurile rosii, rigolele si orizontul introduc o nota de neliniste. Maroul soios al acoperisurilor par sa ingreuneze casele; culorile prezente la rufe nu sunt suficient de puternice pentru a dezarma senzatia de pericol si amenintare. Este orasul jucarie a unui copil mut, precoce si dominat de anxietate. Utilizarea de catre Schiele a perspectivelor inalte, motivelor fragmentate, prezentarea simultana a unor pozitii non-simultane, depersonalizarea motivelor si efectul de suprafata goala creeaza impresii de tulburare, de forma definisata, de indepartare a observatorului, si de izolare deliberata fata de real. De asemeni, creste impactul impactului alegoric si simbolic al operei sale. Modul sau de a utiliza lumina- lumina crepusculara sau nocturna in peisajele sale citadine, spre exemplu, si in alte cazuri luminozitatea lipsita de umbre in scene de studio aparent lipsite de sursa de iluminare- intensifica implicatia simbolica a fricii, a faptului de a fi expus. Deasupra motivelor sale inconjoara pasarea de prada cu care Schiele s-a identificat, si care a devenit una cu ochiul pictorului. Ceea ce ochiul a vazut, a fost o viziune asupra lumii atat de inedita incat atat profesorii, cat si lumea in care traia, vor fi in mod necesar profund socati. Chiar si asa, aceasta era lumea vizibila a studentului rebel care o indura, pe cand ceilalti nu- pentru ca perspective vizionara a lui Schiele, asa cum s-a exprimat el insusi, indica prematur catre ce avea sa vina.

Imaginea umanitatii: Alegorie si Demascare

Pentru portetizarile intime ale femeilor, Schiele obisnuia sa lucreze in format mic, prin tehnicile muzicii de camera ale artistului: desene, acuarele, guase. El tindea sa pastreze uleiul pentru problem existentiale de mai mare largete, pentru imagini ale vietii si mortii, solitudinii sau convertirii. Uleiul ii furniza lui Schiele o platform pe care sa isi prezinte ideile in alegorii extrem de individuale ce combinau traditii religioase si seculare cu pasiunea artistului expresionist. In Agonie (1912), importanta majora o dovedeste relatia tata-fiu, pusa in perspectiva religioasa. Puterea hipnotica, guvernanta a batranului pare sa fie trasnferata prin privire si
8

gestica tanarului. Abia la examinarea ulterioara a planului secund, nevizibil in prima instanta, percepem modul distinctiv al artistului de a transforma un subiect general intr-o alegorie personala. Precum in The Hermits (1912), ceea ce privim reprezinta o metamorfoza in stil religios a relatiei dintre tatal-Klimt si fiul-Schiele. Schiele, exagerand narcisistic, se prezinta pe el insusi drept un om slab, stigmatizat, muribund. Problema pusa in discutie nu este dialogul ci dominarea si supunere in fata regulii. Mesajul neindurator al vietii si mortii, regulii si supunerii, puterea magica a figurii paterne si forta palida a celuilalt este articulat prin utilizarea culorii. Nuante murdare de rosu, maro, si negru spre maro, cu tente albastrui, stabilesc un fel de cortina de culoare din care capetele si mainile celor doi barbati apar precum membrele unor papusi. Daca acoperim partile figurale, ar fi usor sa privim tabloul drept o compozitie abstracta. Culorile, restranse in campuri geometrice separate, inca propaga un sentiment al condamnarii.

Teatrul sinelui
Alegorie, demascare, cercetarea atenta a limbajului corpului influentat de psihic, toate intalnite in modul cel mai palpabil acolo unde ochiul lui Schiele cauta cel mai strapungator- in autoportretele sale, odiseea lui prin campurile vaste ale sinelui. Reflectiile sale umpleau o substantiala sala de oglinzi in care executa o pantomima a sinelui nemaiintalnita in arta secolului XX. El apare in fata noastra drept executant si observator, dublu-jucator si solitar, sfant si masturbator, eremit si filfizon, prizonier si Moarte. Rolul dual al modelului si pictorului, actorului si regizorului, era evident unul care il stimula. Pe scurt, nenumaratele viziuni asupre sinelui, montate de el insusi, fac din autoportretele sale partea cea mai captivanta a muncii sale. Pana la 28 de ani realizase aproape o suta de autoportrete. O descriere cronologica evaluativa, meticuloasa a acestor autoportete ar edifica numai o parte din fascinatia si putera unica a experientei narcisiste si schimonosite a egoului, a dansului sau la coregrafia unui geniu. Ideal ar fi sa privim auto-portetele lui Schiele ca pe un continuum secvential, precum un film. Forta monologului sau vizual, care reprezinta in acelasi timp un dialog cu un alter ego, rezida dincolo de scopul uzual al discutiilor academice privind forma si continutul, stilul contemporan si talentul individual. Lui Schiele ii placea sa experimenteze cu diferite planuri ale realitatii si perceptiei. Spre exemplu, oglindirea multi-stratificata refleta relatiile fracturate dintre artist si model, dintre realitate
9

palpabila si imagine reflectata. Iar motivul dublului jucator- doppelganger- a devenit bineinteles una din temele majore ale autoportetelor lui Schiele. Doppelganger-ul ca masca si masca a mortii; opozitia dintre prezent si un viitor amenintator, condus de soarta. Motivul recurent al mortii in opera sa l-a determinat pe Schiele sa ofere un comentariu scris. Pentru el, viata si moartea erau co-prezente, asa cum indica imaginile doppelganger. Intr-un poem din 1910 sau 1911 el scria:Sunt om, iubesc moartea si iubesc viata. Totusi unde sunt granitele dintre realitate si lumea de vis imaginara? Ar trebui sa le privim ca pe doua figuri, sau ca pe una singura cu un corp secund, astral? Motivul dublului jucator e calea perfecta de a articula un sine clivat. Repertoriul familiar al psihologiei freudiene, cu realmurile eului si supraeului, ale constientului si inconstientului, pot fi aplicate in egala masura acestor autoportrete duale.

Flori ofilite si orase moarte - peisaje autumnale ale spiritului

Pentru Schiele, orasele de provincie, la fel ca florile si copacii, reprezentau puncte focale in care asociatiile se inchegau. El a evitat in mod deliberat motivul metropolei, simbol al modernismului, si a pictat orase vechi, batrane cu ziduri macinate de vreme. Expresive in Orasul galben (1914) sunt culorile de o stralucire nefireasca si bolnavicioase. Peisagistica lui Schiele tradeaza fascinatia sa pentru toamna, degradare si moarte. In picturile cu floarea soarelui, inflorirea este deja trecuta spre stadiul de ofilire, frunzele sale sunt moarte si uscate, jucarii ale vantului. Florile soarelui lui Schiele, inregistrate in lumina frugala a unei toamne mai nordice, cu capete innergrite si frunze inmaronite de catre sezon, nu reprezinta simboluri ale vietii, precum la Van Gogh, ci ale mortii. In Floarea soarelui II(1909) dialectica formala este, de asemenea, una formala. Capul florii, intors frontal, marcheaza toamna, tranzienta si moartea. Asa cum poetul austriac Georg Trakl (1887-1914), contemporan al lui Schiele, reflecta tonul picturilor sale intr-un poem- printre acele flori aurii ale melancoliei/ intunericul negrait guverneaza spiritul sau- adevaratul peisaj al spiritului este, pentru Schiele, unul de toamna. Acesta nu celebreaza inceputul primavaratic al vietii, sau maturitatea verii. Atentia sa este indreptata spre trecerea si sfarsitul lucrurilor. Natura este intotdeauna traita intr-un mod elegiac la Schiele: copacii si florile sunt autumnale, orasele sunt moarte. Insa natura nu este apropriata numai pentru a ilustra dispozitii; tocmai forma si continutul ei sunt identice cu starile psihice. Schiele nu ne arata nu simple flori melancolice,
10

ci flori ca entitati aflate in procesul mortii; asemeni si copacilor si oraselor sale- sunt creaturi chintesentiale, definite prin condamnare si moarte. Este un cale de a privi antropomorf, si numai cand vom surprinde acest aspect vom intelege intreaga profunzime a artei peisagiste a lui Schiele. Artistul practic ne spune: eu sunt aceasta floare si ma simt lamentabil, eu sunt acest copac si ma simt ca un obiect dezgolit, tranzient, eu sunt acest oras si ma simt ca si cum as fi mort. In acest sens, punand problema metaforic, florile, peisajele si orasele lui Schiele sunt tot autoportete.

Dimensiunile personalitatii
LIBERTATE-DETERMINISM:

Schiele s-a revoltat impotriva contrangerilor. Pozitia artistului este una puternic orientata spre libertate intrucat, pe langa si in contrast cu imaginile alegorice ale umanitatii, opera lui Schiele contine lucrari de o tendinta parodica a caror scop il reprezinta demascarea. Astfel, el se opune abordarilor sablonarde adoptate intr-o maniera nedisputata de catre contemporani si precursori. Intr-o maniera opusa traditiei, spre exemplu, el picteaza nou-nascutul inocent ca pe o creatura urata intr-o punga incretita de piele prea larga pentru acesta. In mod conventional, copiii in arta erau heruvimi inaripati, fiinte angelice mici si dezgolite, pruncul adorabil Iisus; iar Schiele a parodiat aceasta conventie prin picturi hiper-realiste ale infantilor. A privit copiii prin prisma unui ochi critic dintr-un salon de maternitate. Ia pictat si desenat ca si cum ar fi fost determinat sa arate ca sarcina lui ca artist consta nu in evocarea splendorii umanitatii ci mizeria sa demna de mila. A fost un acuzator inversunat al societatii.

11

RATIONALITATE-IRATIONALITATE:

Aspectul evident ce reiese din tabloul Imbratisare (Iubiti II) (1917) consta in faptul ca actul sexual cuprinde implicit frica de singuratate. Simbolica gestului e reintalnita in lucrarea Moartea si fecioara (Barbat si femeie) (1915-1916) in care fundalul auster confirma starea desperata, cumplita si previziunea cutremuratoare a singuratatii; de semnalat si faptul ca barbatul poarta o mantie de pocait. Schiele se percepea pe sine ca pe un om al durerii: Ca sunt just, spun doar pentru ca eu ma sacrific si trebuie sa duc o existenta martirica. Daca arta contemporana interzisese temele religioase din campul ei vizual, artistul reincarca aceste teme el insusi. Intr-o scrisoare catre Roessler, analogia mesianica devine si mai clara: Am sacrificat pentru altii, pentru cei pe care i-am compatimit, aceia care se aflau departe sau nu ma vedeau pe mine, privitorul. Soarta lui ca venetic a dus la idealul artistului de liberator al umanitatii. Daca prin rationalitate intelegem adoptarea unei conduite conventionale, echilibrate si rezonabile, atunci il putem plasa fara ezitare pe Schiele pe o pozitie puternic polarizata spre irationalitate.
HOLISM-ELEMENTARISM:

Artistul este situat, de asemenea, pe o pozitie puternic orientata spre elementarism. Modele sale se lamentau ca nu-i nicio placere, el mereu priveste numai un aspect singular. Am stabilit anterior in prezentarea specificului lucrarilor sale utilizarea preponderenta a perspectivei fragmentare, intalnita cu precadere in portrete, prin care Schiele executa decupaje asupra obiectelor surprinse, izolandu-le de mediul lor si in general de orice indicatori circumstantiali care ar fi putut facilita o evaluare de ansamblu, realista.

12

CONSTITUTIONALISM-ENVIROMENTALISM:

Tablourile sumbre precum Mama Oarba(1914), Mama Tanara(1914) si Mama Moarta I(1910) par iluminate exclusiv din interior, de o lumina ce scoate in relief polaritatea vietii si a mortii. Ar fi siguranta justificabil sa consideram ca Schiele a fost influentat spre aceasta alegere pesimista datorita relatiilor dificile cu mama sa. Vaduva roasa de griji, ramasa cu trei copii si o pensie mica in urma decesului tatalui lui Schiele, nu si-a iertat niciodata fiul pentru egocentricitatea agresiva cu care si-a urmarit viata artistica. In tablourile sale ce tradeaza imaginea simbolica a maternitatii printre care si Mama cu doi copii III(1917)- este ca si cum Schiele a intentionat ca orice formulare pozitiva privind conceptul de mama sa fie slabit. Pe langa acestea, influente considerabile au constituit ignoranta si recalcitranta profesorilor sai fata de abordarea sa radical neconventionala- unul dintre acestia ajungand sa-i replice tanarului Schiele Ai fost defecat de Diavol in clasa mea, cu siguranta!-, incapacitatea societatii vremii de a-si confrunta propriile tabuuri, plus barierele financiare si sociale impuse de fatada burgheziei care i-au inlesnit accesul la patura artistica a Vienei- in primul an de studentie, Schiele primind din partea unchiului sau o ratie suficienta pentru a-si cumpara in principiu 20 tigari, iar de la mama sa exclusiv reprosuri, purtand pantofi gauriti, locuind intr-un apartament saracacios de o camera. Dat fiind faptul ca rolul mediului a constituit o influenta justificabila asupra existentei artistului, putem considera ca perspectiva lui generala apartine unei pozitii cel putin moderat inclinate spre enviromentalism.
SCHIMBARE-UNIFORMITATE:

Schiele a demonstrat in repetate randuri de-a lungul carierei sale o intransigenta de neclintit, inradacinata in copilaria acestuia. Viziunea sa asupra societatii, lumii fizice inconjuratoare si a naturii umane in general au fost caracterizate de o profunda inflexibilitate. Mai mult, atat experienta zilelor din inchisoare- unde nu a permis ca solitudinea covarsitoare sa il tulbure, ci a integrat-o in plan creativ si a produs 12 desene incarcate de etalari sugestive, jucandu-se cu perspective uzuale, transfigurandu-le - cat si serviciul militar i-au cizelat tehnicile de proiectie a trairilor sale intrapsihice, redandu-le dimensiuni mai complexe- mai putin socante in prima instanta, dar mult mai subtile si vizibil subiective. El nu a incetat niciodata sa produca consternare prin lucrarile sale si prin atitudinea lui prevalent seditioasa. Personalitatea invarianta a lui Schiele nu poate fi sesizata decat prin urmarirea atenta a cursului intregii sale vietii. Asadar, in cadrul acestei dimeniuni, constatam o pozitie puternic orientata spre uniformitate.
13

SUBIECTIVITATE-OBIECTIVITATE:

Intrucat am semnalat in cadrul specificului deja suficiente indicatii ale caracterului puternic polarizat spre subiectivitate, argumentul de fata va recurge la un exemplu situational reprezentativ din viata artistului. Ultima intalnire a lui Egon cu Wally, in cafeneaua Eichberger din Hietzing, a fost notabila pentru caracterul sau grotesc, daca ar fi sa ne incredem in relatarea lui Roessler: Schiele a scos din buzunar un document bizar, formulat in termeni contractuali, propunand o obligatie mutuala intre cei doi de a petrece o vacanta recreationala impreuna ce avea sa dureze cateva saptamani in fiecare vara, in ciuda mariajului sau cu Edith. Pare-se ca Roessler s-a dedat la mici tertipuri jurnalistice in prezentarea replicii justificabil indignate a lui Wally la sugestia naiva a lui Schiele: Dar Egon, cum iti imaginezi ca ar putea iesi, cu adevarat? Chiar crezi ca Edith si-ar da vreodata consimtamantul- sau ca eu as putea fi de acord! Fara indoiala esti bine intentionat, sunt sigura de asta; dar e in afara oricarei discutii, oricarei discutii cu mine!- renunt la orice pretentie, odata pentru totdeauna, si cu asta am incheiat. Pai, daca asa privesti lucrurile, nu ramane nimic de facut; va trebui sa ne luam la revedere pentru totdeauna. Pacat!- idea nu ar fi fost cu totul nerealizabila, crede-ma, a raspuns resemnat Schiele, aprinzandu-si o tigara si uitandu-se lung si visator spre serpentinele de fum Schiele, copilul perpetuu (propriile cuvinte), pur si simplu invinuia alti oameni oricand vreo piesa din universul lui de jucarie era rasturnata.
STIMULARE INTERNA- STIMULARE EXTERNA:

Portretul editorului Eduard Kosmack(1910) poseda o prezenta hipnotica creata in primul rand de privirea fixa insistenta a subiectului. Privit frontal, Kosmack isi tine bratele in fata, mainile stranse intre picioare intr-un mod contemplativ. Efectul de ansamblu pantomimic al miscarilor din Portretul lui Arthur Roessler(1910), ce tradeaza un conflict de forte interiorizat, este absent aici. Aceasta pictura isi trage viata impozanta din privirea imperativa a editorului, ce exercita o constrangere hipnotica asupra noastra. Aerul sau concentrant sugereaza considerabile tensiuni interne tinute sub control, atat vizibile in privirea modelului, cat si transmise prin conturul nervos zigzagat.

14

Anton Peschka constata ca unele din picturile sale reprezinta materializari ale unei constiinte obscurizate, ale unor umbre care au prins viata. Prietenul lui, Roessler, la randul lui subliniaza faptul ca infatisarea sa inregistreaza sinteza unei existente umane interiorizate. Fara indoiala, nudurile sale reflectau lumea interna a conditiei spirituale impusa de catre artist asupra modelului. Sunt totul simultan, insa niciodata nu voi manifesta totul deodata, declara Schiele care a incorporat jocul de rol psihologic in picturile modelelor sale. Schiele incerca sa capteze propria experienta psihologica. Astftel, se poate constata ca probabil aspectul cel mai riguros valorificat al personalitatii artistului il reprezinta fidelitatea fata de sursele interne ale conduitei sale per ansamblu. Cu toate ca e frapant rolul stimularii interne in manifestarea conduitei, nu poate fi neglijata in totalitate importanta factorilor externi care au cautat intotdeauna sa isi exercite puterea asupra artistului, aproape intotdeauna in detrimentul acestuia, si care, au ajuns astfel sa ii determine partial comportamentul. Deci situarea lui Schiele pe acest continuum va fi una moderat inclinata spre stimulare interna.
HOMEOSTAZIE-HETEROSTAZIE:

In portretul sinelui dublu The Truth Unveiled (1913), mainile lui Schiele sunt suspendate ca pentru a face un apel sau a se apara. Adevarul, pare sa ne comunice, consta in perceperea propriei imagini duale. Atat in Gazda rosie(1911) cat si in autoportretul Eros(1911), Schiele exploreaza pulsiunile instinctuale prin lucrarile sale. Interesul lui consta mai putin a provoca publicul, ci mai degraba in a-si intelege propria natura. Asa cum si-a confruntat sentimentele in oglinda, aici isi confrunta sexualitatea. Schiele a folosit autoportretele pentru examinarea neclintita a propriilor emotii si instincte. Autoportet in mantie neagra, masturband (1911) il arata condus de o dorinta solitara. Expresia sa faciala este dificil de descris; insa pare umbrita de goliciune si tristete. Iar in Autoportret nud, cu grimasa(1910) corpul apare grotesc de muscular, iar bratele, exagerat de lungi si dezmembrate. Grimasa de pe fata lui Schiele pare a fi una de dezgust fata de propriul sine fizic.
15

Aspectele sus-mentionate constituie dovezi atat ale tendintei de auto-acuzare ale artistului, cat si a pasiunii sale pentru auto-cunoastere si evolutie prin disectia propriului eu. Nu ne ramane atunci decat sa semnalam apartenenta pregnanta la capatul puternic polarizat al heterostaziei.
COGNOSCIBILITATE-INCOGNOSCIBILITATE:

Intrucat viziunea lui Schiele imbina perspectiva reductionista tipica psihologiei freudiene - edificata prin atentia speciala acordata naturii libidoului- cu o abordare care, prin dispunerea reprezentarilor complexitatii naturii psihicului uman in termeni metafizici, tradeaza un spirit intrucatva ascetic. Tinand cont ca s-a preocupat relativ in egala masura de afirmarea ambelor sale tendinte de manifestare, putem considera justa o incadrare mediana pe axa acestei dimensiuni.

Reprezentare grafica a conceptiei despre natura umana

libertate rationalitate Holism constitutionalism schimbare subiectivitate stimulare interna homeostazie cognoscibilitate PUTERNIC X MODERAT SLAB MEDIU SLAB MODERAT PUTERNIC X X X X X X X X determinism irationalitate elementarism enviromentalism uniformitate obiectivitate stimulare externa heterostazie incognoscibilitate

Interpretare sintetica
In prima instanta, este evident faptul ca, in cazul lui Schiele, sublimarea si narcisismul merg mana in mana. Sublimarea, ca proces psihic inconstient, explica capacitatea impulsiei sexuale de a inlocui un obiect sexual printr-un obiect nesexual, fara a pierde prea mult din intensitate. Procesul de sublimare este comandat de ceva care angajeaza dimensiunea psihica a pierderii si lipsei si raspunde interiorizarii de coordonate simbolice. Problema narcisismului degaja una din conditiile necesare efectuarii acestui proces: investirea libidinala trebuie retrasa obiectului sexual de catre eu, care reia aceasta investitie asupra lui insusi, ca apoi sa o reorienteze spre un nou scop, nesexual, ca si spre un obiect nesexual care va da nastere elanului creator.
16

Narcisismul reprezinta mai intai o etapa de dezvoltare subiectiva, cat si un rezultat al acesteia. Acest narcisism constitutiv si necesar, in ceea ce Freud numeste autoerotism, se dubleaza in general cu o alta forma de narcisism incepand din momentul in care libidoul se investeste si in obiecte exterioare subiectului. In acest caz se intampla ca investitiile obiectale sa intre in concurenta cu investitiile eului; tocmai atunci cand are loc o anumita dezinvestire a obiectelor si o repliere a libidoului asupra subiectului putem repera aceasta a doua forma de narcisism care se priduce ca o a doua faza. In consecinta, narcisismul reprezinta un fel de stare subiectiva, relativ fragila, cu un echilibru extrem de instabil. Pot avea loc astfel alterari ale functionarii narcisice: psihozele narcisice apar ca maladii caracteristice, constand fie intr-o inflatie nemasurata a narcisismului, fie de o depresie ireductibila- in cazul lui Schiele, pusa pe seama unor trasaturi paranoice si al delirului de persecutie. Narcisismul (secundar) ar fi intrun fel rezultatul acestei operatii in care subiectul investeste un obiect exterior siesi- un obiect care nu se poate confunda cu identitatea subiectiva-, dar, oricum, un obiect considerat a fi el insusi, deoarece este propriul sau eu, un obiect care este imaginea luata drept el insusi, cu tot ceea ce acest proces prezinta ca amagire, orbire si alienare. Intelegem, prin urmare, ca idealul (de eu) se edifica pornind de la acea dorinta si de la acea amagire. Un alt fenomen intalnit partial la Schiele este paranoia care, ca atare, reprezinta o psihoza caracterizata de un delir de persecutie sistematizat si interpretativ, la care se asociaza indeosebi deliruri de erotomanie, de grandoare. Insa, inainte de toate, nu trebuie sa negam totusi fundamentele justificabile ale acestor deliruri evolutive ale lui Schiele. In sfarsit, libidoul narcisic, la paranoici, presupune si el o disparitie a libidoului obiectal in favoarea investirii eului, delirul avand drept functie secundara incercarea de a readuce libidoul la obiect. Mecanismul proiectiv al delirului de persecutie constituie procesul prin care, ceea ce ar fi trebuit sa fie resimtit pe plan interior ca iubire este perceput ca venind din exterior ca ura. Delirul apare deci pentru paranoic drept un mijloc de asigurare a coeziunii eului sau si totodata drept mijloc de rezidire a universului. In particular, la Schiele, acest delir se manifesta in principiu prin intermediul lucrarilor sale.

Consideratii finale
17

Schiele caricaturizeaza; foloseste distorsiunea agasanta; ramane lipsit de sentimentalism; se centreaza pe paria societatii. Femeile din picturile lui- fie ele iubite, modele, mama, sotie- erau esentialmente figurante in drama impunatoare a eului lui Schiele, o drama luptata pana la capat intre nesiguranta de sine compulsiva si dragoste de sine maniacala. Lucrarile-portret ale artistului sunt tensionate in mod caracteristic de bipolariatea dintre utilizarea unei gestici expresioniste si fidelitatea reprezentativa fata de realitatea abordata. El detinea abilitatea de a comunica starile mentale, emotionale si relatiile modelelor sale prin cateva atingeri elocvente, si mai mult, puterea de a dispune un simbolism subiectiv intr-o asemenea maniera incat sa intrupeze prin acestea viziunea expresionista asupra umanitatii. Alternarea lui Schiele intre disonanta, efecte socante si provocare inentionata, pe de-o parte, si pe de alta, o nevoie mentine muzicalitatea liniei ca mijloc de a stabili armonie, a stat la baza intregii sale opere, si marcheaza diferenta intre arta sa si a contemporanilor lui. De-a lungul vietii, Schiele a ramas, in esenta, de sine sfidator.

BIBLIOGRAFIE:
18

1) Wolfgang Georg Fischer, Schiele, 2007, Taschen, Kln 2) Esther Selsdon, Jeanette Zwingerberger, Ashley Bassie, Schiele, 2007, Grange Books, Rochester 3) Ashley Bassie, Expresionismul, 2008, Editura Aquila, Oradea

19