Omul se naste sau devine Om?

De mult, tare de mult, s-a initiat proictul omului, un joc al naturii, o eroare a divinitatii, un monstru al imaginatiei noastre. Creat dupa chipul si asemanarea perfectiunii cazut in pacatul etern al cunoasterii, invatat sa traiasca in namol manacand numai din vase de argint si aur. Din toti factorii ce l-au influentat pe om timpul a fost, este si va fi cel mai bun prieten si cel mai mare dusman al omului. O bucata de lut cazuta in albia timpului, modelat la fiecare ora, la fiecare minut, la fiecare secunda de curentul timpului, adapatanduse, modificandu-se, devenind om. Dar daca oamenii sunt asa bogatii in diversitatea lor, si daca unii oameni desi primesc acest titlu nu si-l vor merita toata viata, pot ei sa fie modelati in aceasi maniera, in acelasi timp? Oare nu este nevoie de mai mult? De-o scanteie ce in timp va schimba soarta bucatii neslefuite? Stai uneori si te gandesti la ce esti azi si la ce-ai fost ieri, privindu-te dintr-o fereastra a timpului ca pe o persoana atat de diferita de tine, atat de necunoscuta, o persoana ce a murit cu mult timp inainte. Ce s-a intamplat pe acest drum? Unde-i persoana de ieri? Ti-e dor de ea si totusi o urasti in aceasi masura. Am fost noi oameni ieri m-ai mult sau mai putin decat suntem azi, suntem oare oameni cand ne impunem sa fim oameni dupa un anumit sablon uitand de toate celelalte sabloane ale aceleaiasi definitii, uitand de omul din noi sau de omul natural pe care nu l-am cunoscut nici o data? Ca sa stim daca suntem oameni din nastere sau devenim, ar trebui intai sa stim daca suntem oameni, iar ca sa stim daca suntem oameni ar trebui sa stim ce inseamna a fi om, iar ca sa stim ce inseamna a fi om trebuie sa stie ce este acela un om. Un om, un cuvant atat de simplu o vocala si o consoana. Ca sa-l pronuntam buzele noastre descriu un cerc, un ciclu care pornind dintr-un punct mergand pe calea buzelor vom ajunge in

acel punct, iar in mijlocul acestui cerc este necunoscutul, intunericul, ingradit de buzele noastre. Dar asta doar pentru o secunda, doar pentru a ne reaminti cat de scurta este viata noastra, cat de simpla este actiunea de a pronunta un cuvant care pentru noi inseamna atat de mult. Daca ar fi sa definim omul din punct de vedere matematic omul ar fi o multime de siruri de oameni, fiecare element al fiecarui sir conditionand existenta urmatorului element din sir, fiecare sir conditionand fiecare sir ce va urma. Si daca fiecarui element din sir i-am acorda un timp, si daca fiecarui sir i-am acorda o alternativa a vietii noastre am observa ca fiecare elemnt din sir nu numai ca defineste multimea noastra dar o si modifica prin valoarea sa asupra timpului. Pentru ca in realitate omul este doar multimea de conditii si alternative ce au fost, sunt si vor fi facute in timp. Asa ca la un moment dat cand alegem o alternativa, sau indeplinim o conditie intram intr-un sir ce ne defineste pe noi ca oameni dupa un anumit sablon si ne elimina dintr-un altul. Noi suntem si vom fi oameni din punct de vedere biologic, dar ca sa fi om trebuie sa te ridici la nivelul unui sablon, si nu al oricarui sablon ci al propriului tau sablon. Esti om atunci cand te ridici la nivelul propriilor tale asteptari.