Sunteți pe pagina 1din 3

Caius Valerius Catullus - Otium Cel dintai liric latin in sensul antic al cuvantului, prin folosirea unor picioare

metrice specifice genului liric si in sensul modern, prin caracterul personal al operei sale, este Caius Valerius Catullus, cel mai de seama reprezentant al scolii alexandrine romane, a carui opera caracterizeaza indirect societatea secolului in care a trait: secolul I a. Chr., cel in care s-a infiintat viata galanta de lux si petreceri, imbinata insa cu preocupari literare, in care se simte si influenta femeii pe cale de a se emancipa din conditia ei de altadata. Poezia lui ocupa un loc aparte in contextul liricii latine de prestigiu, intrucat acum ca si mai tarziu nici un alt mare poet latin nu si-a conceput lucrarea in afara unor profunde implicatii civice, morale sau intelectuale. Prin modul in care s-a manifestat, Catullus a ramas numai poet si nimic altceva. Intreaga sa existenta a fost marcata de ceea ce unii istorici literari numesc romanul de dragoste dedicat Lesbiei, caci artistul isi destainuie propriile sentimente intr-o aparenta cronologie: de la cele mai subtile la cele mai directe, de la cele mai nobile la cele mai vulgare, de la cele mai tacite la cele mai pasionale. Poezia alexandrina catulliana, definita prin patru trasaturi: teres (slefuita), levis (neteda), docta (erudite), gracilis (gratioasa) a fost adunata in volumul Carmina. Cele 116 poezii ale acestui volum sunt diversificate din punct de vedere al versificatiei. Elegante si rafinate, acestea par sa contureze cat se poate de sincer personalitatea lui Catullus ca artist, dar si ca om. Aceste poezii prezinta o iubire galanta, neimpartasita mereu, pentru o patriciana frumoasa si cuceritoare dar cu un trecut nedemn de urmat. Clodia, sora tribunului Clodius Pulcher, se identifica in poeziile lui Catullus sub numele de Lesbia in amintirea poetesei Sappho din insula Lesbos, a carei lirica erotica fusese studiata de poet. Catullus si Clodia joaca rolurile principale intr-o piesa despre iubirea ascunsa, in care personajele sunt supuse nenorocului. Dragostea celor doi dantuieste de pe o fila pe alta, lasand soapte de iubire precum si de batjocura, un parfum imbietor ce aduce visare in viata poetului dar si triste consecinte. Din cauza dezamagirii si a desacralizarii sentimentului de iubire, Catullus cade intr-o stare de nepasare crunta pe care el o reda in poezia Otium. Conceptul filosofic intalnit la stoici ca negotium care semnifica implicarea in viata sociala se opune conceptului epicureic otium care trimite la idea de liniste, tihna, dezinteres, nepasare, in ciuda apartenentei stoice a poetului.
1

Carmina 51 are ca tema prezentarea faptelor distrugatoare pe care le are prezenta Lesbiei asupra poetului indragostit, accentuand zbuciumul interior al celui care iubeste patimas. S-ar putea spune ca poetul regreta nu doar indiferenta fata de sine ci si faptul ca nu si-ar fi asumat civismul activ al vechilor romani si nu a respectat vechiul concept de mos maiorum: Otium et reges prius et beates/ Perdidit urbes. Prin dialogul pe care il poarta cu sine, poetul din Verona spera sa se poata descarca de povara sentimentelor neimpartasite care il pot duce la pierzanie si incearca sa evadeze din aceasta stare de neputinta. Mesajul moralizator al poetului este evidentiat prin verbele antitetice molestum est, exultus, de polyptotonul otium- otio dar si de antonimia dintre acest termen si epitetul metaforic beatos. Asadar sentimentul de dragoste care a pus stapanire pe sufletul poetulul din Verona, poate deveni elementul distructiv pentru geniul sau creator. Se observa ca intreg textul este conceput metaforic si dihotomic pentru a evidentia efectele negative ale iubirii telurice dintre cele doua personaje, Lesbia si Catullus. Cei trei hendecasilabi safici si scurtul vers adonic ce incheie strofa, alcatuiesc metrul perfect in care poetul sa poata purta un dialog cu iubita sa (te, Lesbia) si cu sine prin autopelatia Catulle. Valentele iubirii, nu tocmai reciproce in primele momente ale relatiei cu Lesbia, nesiguranta in implinirea unei astfel de iubiri interzise, il califica pe indragostit ca miser dar si ca deus. Functia conotativa a limbajului poetic, care reliefeaza emotiile, este redata de alternanta pronumelor ille- mihi- te. Eul poetic ille, aflat in dihotomie cu mi/ mihi disociaza poetul lucid de indragostitul naiv, pasional care va ajunge mistuit de flacara dragostei in ipostaza nefericitului miser. Cuvintele cheie ale textului sunt: ille, misero, Lesbia, Catulle, otium. Acestea accentueaza ideea centrala a fragmentului. Catullus se afla intr-un delir generat de o mare pierdere. Sentimentele detaliate ale indragostitului prezinta iubirea ca pe o fatala maladie printr-o suita de metafore: eripit sensus, lingua sed torpet, flamma demanat, prin aliteratia sanitu suopte, antiteza lumina nocte. Starea deplorabila in care se afla nefericitul indragostit este accentuata de hyperbatonul geminanocte, de chiasmul flamma demanat si de anticlimaxul din strofele a doua si a treia. Epitetul metaforicdulcem ridentum plasat in antiteza alaturi de misero, evidentiaza nepasarea iubitei fata de suferinta indragostitului si incapacitatea acesteia de a-i intelege sentimentele. Ultima strofa a poeziei Otium, creatia proprie a lui Catullus, cuprinde mustrarea acestuia la adresa sinelui: Otium, Catulle, tibi molestum est, /
2

Otio exultas nimiunque gestis. Asadar el constientizeaza starea de nepasare care l-a cuprins si totodata faptul ca datorita acesteia poate ajunge la nebunie. Nefericitul poet stie ca aceasta suferinta a facut multe victime in randul muritorilor si in regate pedidit urbes. Dragostea lor, pentru Catullus vesnica, pentru Clodia o joaca trecatoare, ii plaseaza totusi in istorie ca doua suflete neimplinite, ce poate si acum se regasesc intruchipate in alte fapturi omenesti ce gusta din licoarea dulce amaruie a vietii. In final, totul se reduce la nepasare. Odi et amo este celebrul oximoron prin care Catullus isi exprima indiferenta pentru aceea pe care a iubit-o si urat-o candva. Eul liric se afla intr-o relatie de juxtapunere cu eul biografic deoarece starile si sentimentele exprimate sunt identice cu suferinta traita de eul biografic. Sinceritatea si intensitatea trairilor sunt caracteristici comune eului liric si eului biografic. Influentat de literatura alexandrina, poetul neoteric devine un artizan neintrecut al versificatiei, care are talentul de a face din nimicuri o adevarata capodopera. Versurile sale sunt lipsite de podoabe ornante, insa frumusetea lor se datoreaza esentei si profunzimii sentimenelor. Ceea ce incoroneaza lirismul sau, este capacitatea poetului de a se exprima fluent. Poezia lui Catullus este caracterizata prin prospetime iar exprimarea este simpla. Poetul neoteric a intodus in literatura tonul familiar si intim si invectivele obscene. Personalitatea artistului indragostit de frumoasa curtezana Clodia si zbuciumul vietii launtrice, de la cel mai copilaros fior al dragostei pana la cea mai pasionata inflacarare si la o tot atat de pasionata ura, inunda intreaga opera si il califica pe Catullus ca fiind cel mai mare liric, in sensul modern al cuvantului, alaturi de Eminescu si Petrarca.