Sunteți pe pagina 1din 4

Curs 7

Deontologie
Exercitarea setului de drepturi implica stabilirea unor masuri pt indeplinirea acestui scop. Dreptul de a se bucura de aceste prevederi trebuie asigurat fara discriminare. In exercitarea acestor drepturi, pacientii vor fi supusi numai acelor limite care sunt coompatibile cu instrumentele privind drepturile omului si in conformitate cu procedura prevazuta de lege. In cazul in care pacientul nu poate dispune de drepturile mai sus mentionate, acestea vor fi exercitate prin reprezentantul sau legal sau alta persoana desemnata de pacient, iar acolo unde nu a fost numit un reprez legal sau un inlocuitor, se vor lua masuri pt reprezentarea pacientului. Pacientii trebuie sa aiba acces la acele info si sfaturi care sa le dea posib sa isi exercite drepturile stipulate in acest domeniu. Acolo unde pacientul considera ca nu i au fost respectate drepturile, si nu i au fost rezolvate problemele, are dreptul sa beneficieze de consultanta pentru a depune o plangere.

Experimentele pe om
s au executat din cele mai vechi timpuri vivisectia executata pe detinutii condamnati la moarte epoca moderna: incepe din al 2lea razboi mondial cand se dezvolta cercetarile biomedicale importanta care se acorda acestora, este relevata si de marile sume de bani alocate pt aceasta, considerandu se ca ele sunt esentiale pt bunastarea umanitatii Experimentul in medicina este larg raspandit, facandu se la toate nivelele. Pe langa faptul ca terapii bine cunoscute si mult folosite pot avea rezultate diferite in anumite cazuri, este nevoie de a atesta eficienta si efectele secundare ale noilor produse. Asemenea experimente se vor practica in mod restrans, deoarce riscurile lor sunt imprevizibile. Este nevoie de experiment si atunci cand terapiile vechi sunt folosite in tratarea unor alte boli (ex: aspirina folosita ca antiagregant) sau cand inovatiile terapiei sunt facute ca un aspect principal al ingrijirii pacientului (ex: injectarea unei subst de contrast nu pt vizualizare ci pentru embolizarea sa anii 70-80 in Romania). Apare necesitatea experimentului cand se fac eforturi de a imbunatati o tehnica mai veche (ex: in chirurgie, trecerea de la valvotomia selectiva, la cea supraselectiva). Aceste experimente mentionate se practica mult mai des, facand parte din ceea ce se numeste libertatea de actiune a medicului. Exista o preocupare internationala si o schita de control international al experimentelor pe om, exista o terminologie si o baza teoretica care par sa se unifice dar sunt si unele aspecte ca ... Declaratiile internationale (declaratia de la Helsinki - 1964) au tinut sa se delimiteze ferm de inumanele experimente realizate pe oameni de medicii nazisti in timpul celui de-al doilea razboi mondial. S a insistat pe instaurarea unui model pt experimentarea pe subiecti umani care sa... a medicinii si a relatiei medic pacient, atat de tehnicizata si implicit mijlocita prin instrumente si aparate. In USA, incepand din 1966, institutul national pt sanatate, administratia pt alimente si medicamente si departamentul pt sanatate, educatie si bunastare au scos reglementari detaliate asupra experimentelor pe subiectii umani. In 1974 s-a infiintat comisia pt protectia subiectilor umani din cercetarea biomedicala si comportamentala care ulterior a fost inlocuita de un consiliu nationall de indrumare care are aceleasi prerogative. Pe scurt, fazele experimentului ar fi urmatoarele:

studii monitorizate pe subiecti adulti sanatosi cu unitati moderne atat in privinta personalului cat si a aparaturii care vor determina relatia toxicitate-doza, folosind a100a parte din doza terapeutica, studiind plasma, elementele figurate si sistemul circulator in general identifica afectiunile care raspund la tratament prin evaluarea produsului la pacienti pe un lot care sa cuprinda minim 15 pacienti, pana la 200 de pacienti voluntari. Program existns de evaluare clinica, care sa cuprinda mai mult de 1000 pacienti Se studiaza efectele unor anumite categorii de medicamente pe persoane netestate in faza 3: varstinici, copii, femei care alapteaza, bolnavi cu insuf hepatica sau renala, persoane care iau alte medicamente (anti DZ, anti HTA) si pe cat posibil, efectele lor asupra generatiilor viitoare Experimentele pe om au fost incepute la inceputul sec XX. Un cunoscut exemplu este Santiago Ramoni Cajal care isi injecteaza vibrionul holeric. Tot la inceputul sec XX, Reid Re.. spune ca febra galbena apare acolo unde sunt tantari. In timpul celui de al II lea Razboi Mondial se fac experiente pe voluntari militari cu raie. Exista si experimente facute fara instiintarea pacientilor sau acordul lor sau al familiei. In timpul celui de al II lea Razboi Mondial si dupa, s a constatat disparitia unor persoane de pe strada, care nu mai apareau. In 1972, un cercetator de la o baza experimentala din Alaska da publicitatii ca aceste persoane erau injectate, facandu se cercetari asupra evolutiei sifilisului, cercetari care incepusera din 1939, pe ei interesandu i in special stadiul 3 de sifilis. Motivatia lor a fost ca produsele pe baza de mercur si arsenic nu dadeau rezultate bune. Centrul de experiente a fost desfiintat in urma unui proces in 1981. In Romania, in perioada 1957-1962 a fost administrat medicamentul Talidomida (folosit pt reducerea vomei si greturilor la femei gravide), in urma carora s-au nascut copii cu malformatii. In 1898, Albert Naiser(?) recolteaza ser de la bolnavi de sifilis si il injecteaza la pacienti din clinica internati pt alte afectiuni, in special pe prostituate pentru a vedea evolutia sifilisului. La sf Primului Razboi Mondial a fost descoperit. In spitale de dermatologie, pacienti cu boli banale erau expusi la fototoxice pentru a obseva evolutia acestor afectiuni. In al II lea Razboi Mondial, in lagarele de concentrare, erau folosite diferite experimente: le injectau diverse bacterii si urmareau evolutia bolii cu lot martor si un lot pe care testau diferite medicamente efectuau experimente cu ingestie de apa sarata in diferite concentratii expunerea la temperaturi extreme ridicate sau scazute efectuau transplannt de oase si chiar de organe fara a avea indicatii medicale doctorul Mengel urmarea prin experimentele sale sa obtina gemeni siamezi prin ligatura vaselor de sange si prin scoaterea din circuit sau ligatura diferitelor organe se efectuau lezari care reproduceau plagile prin arme de foc, cautandu se un tratament cat mai rapid pt acestea injectau pigment albastru copiilor blonzi, pt a obtine coloratia albastra a irisului Multe experimente s-au facut si se fac in continuare in inchisori. In 1950 au fost incepute experimente in inchisoarea din Philadelphia in care un doctor neamt Albert... dermatolog, in afara de experimente cu raze X, in urma unor contracte cu fabricile de cosmetice studiaza efectul cremelor asupra tegumentelor si efectul cremelor sub actiunea razelor X. In inchisoarea din Illinois se lucreaza pe detinuti ca sa se descopere un tratament anti-malaric. In inchisoarea din Mississippi se studiaza modul de producere si tratamentul pentru pelagra. Produceau pelagra printr o dieta deficitara, folosind un nr redus de detinuti(12), carora le dadeau ca alimentatie cartofi dulci, orez si porumb. Din cei 12 au supravietuit doar 3. Ei voriau sa demonstreze ca pelagra e produsa de o dieta deficitara si nu de o igiena precara. In Brooklyn, tot in inchisoare, au fost injectate la detinuti celule canceroase vii, pe indivizi sanatosi, in incercarea de a obtine un vaccin. In sanatorii cu retardati mintal erau injectate solutii ce contineau virusul hepatitei. Intr o scoala din Massachusets s a studiat efectul unei diete sarace in anumite elemente sau din contra bogate (Ca si Fe) care se adm in cerealele pentru copii.

La militari, in general cei care erau angajati in lupta, se studia iradierea corpului uman, introducandu le baghete de radio in nari sau administrare de alimente iradiate. (folosite pana in 1962) Fundatia Rockfeller a finantat o serie de experimente. A finantat si experimente asupra alimentatiei in sarcina urmarindu se efectele asupra produsului de conceptie.

Moartea cerebrala
semnifica oprirea ireversibila a oricarei activitati cerebrale, atat a trunchiului cat si a scoartei este provocata de o distructie a ansamblului celulelor creierului, celelalte organe functionand gratie unui sistem de respiratie protezata in 1995, un grup de cercetatori din Franta, a propus urmatoarele criterii de dg ale mortii cerebrale: criterii clinice: abolirea totala a constientei midriaza bilaterala abolirea tuturor reflexelor de trunchi cerebral abolirea respiratiei spontane criterii paraclinice: fie alegerea unei activitati electrice EEG constanta pe 2 trasee facute la un interval de minim 4 ore, fie oprirea totala a circulatiei cerbrale, verificata prin angio cerebrala, ultrasonografie cerebrala, scintigrafie izotopica cerebrala interesul cercetarii stiintifice este mai prejos decat fata de persoana si trupul ei mort raportul propus de grupul de cercetatori francezi precizeaza ca subiectii aflati in stare vegetativa permanenta, sunt inca persoane umane

Drepturile embrionului
Intreruperea sarcinii este un eveniment traumatizant, dar uneori nu exista alternativa, alteori vointa persoanei este suprema. Intrebarea care se pune nu cumva actul in sine echivaleaza cu un asasinat?, pentru ca legile biologice spun ca viata are numai un fat mai mare de 3 luni (~24saptamani)

Bioetica transplantului
Transplantul este o terapie care ridica dileme prin insusi faptul ca implica 2 parti donatorul si primitorul, dar numai cel din urma beneficiaza imediat prin imbunatatirea, uneori spectaculoasa a starii sale de sanatate. In 1964 James Hardey transplanteaza un rinichi de cimpanzeuu la un bolnav de 60 ani. In 1977, Christian Barnard, transplanteaza inima unui babuin la o tanara de 25 ani traieste numai 5 ore. Tot in acelasi an transplanteaza inima unui cimpanzeu unui barbat de 59 ani care supravietuieste 3 zile. Se incearca si in prezent transplant de inima de animal la om. O dilema pentru transplant o constituie comertul de organe care este interzis in toata lumea. Se considera ca daca s-ar liberaliza comertul cu organe vor aparea abuzuri asupra saracilor, detinutilor in scopul obtinerii unui organ pt transplant. Comertul cu organe de transplant trebuie privit ca o activitate neetica, deoarece donatorii sunt determinati de motive financiare si nu de motive umanitare, acest lucru fiind prevazut in lege inca din 1995. O comisie a parlamentului European a propus ca eforturile europene pentru captare si .. a genomului uman sa includa o sustinere substantiala .. implicatiilor genetice ale unei asemenea cercetari. Producerea de forme de viata aberante (hibrizii interspecii, incluzand humanoizii) si schimbari in caracterul esential al fiintei umane, privind matricularea genetica, sunt preocupari atat in Eu cat si in USA. Posibilitatea clonarii fiintelor umane, a fost si este respinsa de catre toti, incat a restrans discutiile stiintifice largi. Comitetul de bioetica intai francez apoi cel european, a fost solicitat in 1982 sa si dea avizul asupra cercetarilor de manipulare genetica. Raspunzand la avertizarile pericolului potential rezultat in aplicarea .. la fiintelor umane, adunarea parlamentului a adoptat in 1982 un sistem reciproc de info libera in acest domeniu,

iar in 1984 recomanda statelor membre ca acelasi sistem de info libera sa fie initiat in legatura cu toate proiectele ce cuprind folosirea ADN ului recombinat.

Eutanasia
poate fi activa sau pasiva, in functie de mijloacele de utilizat cea activa eutanasia din mila, reprezinta omorarea intentionata a unei persoane eutanasia pasiva, apare prin neaplicarea unui tratament care cel putin teoretic ar putea salva viata dupa atitudinea pacientului, sunt 3 tipuri de eutanasie: voluntara cand pacientul in deplinatatea capacitatilor mintale, avand dreptul de a alege a consimtit la eutanasie involuntara cand pacientul, desi are capacitatea de a decide, nu a fost consultat asupra gestului aducator de moarte sau a declarat anterior ca nu doreste sa fie eutanasiat non-voluntara apare in cazurile cand pacientull este incapabil de a face o alegere, daca doreste sau nu eutanasia sau pur si simplu nu si poate exprima consimtamantul (cazul fetilor, copiilor mici, bolnavi cu stare mintala severa, bolnavi aflati in coma permanenta)

S-ar putea să vă placă și