http://www.observatorcultural.ro/Toata-literatura-lumii-este-una-pregnant-erotica.-Interviu-cuAntoaneta-RALIAN*articleID_13091-articles_details.

html

Toata literatura lumii este una pregnant erotica. Interviu cu Antoaneta RALIAN
Autor: Ovidiu IMONCA | Categoria: | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Aproape o suta de carti traduse. Nume mari din literatura engleza si americana au ajuns in spatiul romanesc si datorita Antoanetei Ralian: Iris Murdoch, Saul Bellow, D.H. Lawrence, Nathaniel Hawthorne, J.D. Salinger, Lawrence Durrell. Din 1956 si pina astazi, Antoaneta Ralian traduce cel putin doua carti pe an. De peste douazeci de ani este la pensie, dar ritmul traducerilor nu a scazut. Lucreaza in primul rind pentru colectia Biblioteca Polirom, coordonata de Denisa Comanescu. La mijlocul deceniului trecut, a acceptat o provocare din partea editorului Samuel Tastet, de la Editura Est. Antoaneta Ralian a produs un soc cultural cind l-a tradus prima oara in romaneste pe Henry Miller. Intr-un interviu mai vechi, Antoaneta Ralian spunea despre romanele lui Henry Miller: nu pot nici astazi sa pronunt cuvintele pe care le-am scris.

Cum va pregatiti de Paste? Ma pregatesc muncind. Pentru mine, aproape ca nu exista sarbatori, aproape ca nu exista vacante. Cind eram mai tinara, cind lucram, imi spuneam: vai, Doamne, cind voi iesi la pensie ma voi odihni si am sa citesc. Ei bine, nu am timp sa citesc, nu am timp sa ma odihnesc. Am aceasta groaza a timpului care trece si vreau sa-l tin locului cit pot. Acum, la pensie, traduceti mai mult decit inainte? Ritmul este cam acelasi: doua carti pe an. Care este secretul acestei vitalitati? Cind lucrez este o evadare, uit de tot. Traduc cu pasiune. Sint unul din oamenii fericiti la care pasiunea se confunda cu profesiunea. Eu am tradus si in vacante, stateam cu dictionarul si traduceam si lumea imi spunea ca sint nebuna. De la ce loc de munca ati iesit la pensie? Pe vremuri, am lucrat in Ministerul Invatamintului si Culturii. Pe urma, in 1958, am ajuns redactor la Editura Univers. Acolo am fost ani de zile sefa departamentului de literatura engleza si americana. Si am iesit la pensie de la Editura Univers. Mi-a luat locul Denisa Comanescu. Ea a fost crescuta de mine, a fost discipola mea, o spune si ea, se lauda cu asta si ma flateaza foarte mult. Cind ati iesit la pensie? In 1981. Prima carte pe care ati tradus-o a fost in italiana si a fost publicata in 1956. Apoi ati trecut la engleza. Stiati din copilarie italiana, franceza si engleza. Cine v-a ajutat sa le invatati?

Am facut parte dintr-o familie mic-burgheza. Am avut acasa profesori, meditatori de limbi straine.

- Fiica de bancher si nepoata de industrias Ce erau parintii dvs.? Tatal meu a fost director de banca la Roman, iar bunicul meu avea o mica fabricuta. In vremea comunismului, aveam un dosar ingrozitor. Tot timpul mi se spunea ca sint fiica de bancher si nepoata de industrias. Tata s-a ocupat de educatia dvs.? In special mama, care era casnica, s-a ocupat de mine. Era o femeie cultivata si o mare iubitoare de literatura, de muzica, de arta. Cind ati terminat liceul stiati foarte bine engleza, franceza si italiana? Le vorbeam intr-un fel livresc. Eu am invatat engleza acasa si cind am plecat mult mai tirziu la Londra nu intelegeam ce spun englezii pe strada. Ati venit la Universitatea Bucuresti. Cind ati inceput facultatea? Imediat dupa razboi. Am studiat engleza, franceza si italiana. Inima mea ma tragea spre engleza, dar din timiditate de debutant am inceput sa traduc din italiana. V-ati dorit din facultate sa fiti traducatoare? Visul meu era sa fiu profesoara de liceu. Ca orice eleva de provincie, eram indragostita de profesoara de franceza, de profesoara de filozofie. Doream sa fiu ca ele. Soarta a vrut altfel. In facultate ce profesori nemaipomeniti ati avut? Dragos Protopopescu si Ana Cartianu, care au scos generatii intregi de anglisti. L-am avut pe Bazil Munteanu la franceza, pe Rosa del Conte la italiana. Sint figuri antediluviene, dar erau mari profesori, care stiau sa te atraga si sa-ti inoculeze literatura. La seminarii se lucra pe texte, se faceau multe, multe traduceri. Cu Dragos Protopopescu am lucrat saptamini intregi pe Shakespeare, am muncit fiecare cuvint. Unde ati lucrat dupa facultate? Am intrat in Ministerul Invatamintului si Culturii. Era ministru Mihai Florescu. El era din Roman, fiul unui librar, care statea chiar linga casa noastra. Mihai Florescu ma cunostea de mic copil. Si ma luat la minister. Ce faceati in minister? Primul meu serviciu a fost epurarea bibliotecilor. Trebuiau scoase din biblioteci toate cartile care erau considerate nocive. V-ati ocupat de asta? Da, m-am ocupat. Si faceam crize, cred ca atunci am devenit schizofrenica. Lucram dimineata si veneam seara acasa si plingeam. Eu, care adoram literatura, eu trebuia sa propun sa fie scoase carti din biblioteci. Eram inca studenta, eram proaspat maritata, n-aveam casa, n-aveam nimic, aveam o slujba. Pe urma, de la aceasta generatie care purifica bibliotecile am ajuns, dimpotriva, generatia cu

tinichea de coada. Au inceput sa ma intrebe: cine a fost tatal, cine a fost bunicul. Si se faceau liste negre, se primeau plicuri prin care diversi functionari erau eliminati dintr-o anumita functie. Si v-au scos de la Minister? Nu m-au scos pentru ca eram considerata foarte buna profesional si nula din punct de vedere politic. Au scapat de mine trimitindu-ma la munca de jos, la Editura Univers, unde am ramas pina la pensie. Dumneavoastra ati crescut intr-o societate francofona. Cum s-a produs apropierea de literatura engleza? Mica burghezie de atunci, dintre cele doua razboie mondiale, era francofona si francofila, vorbea bine franceza. Eu stiam franceza, dar s-a creat o afinitate cu literatura engleza. Limba engleza mi se parea ca are mai mult mister, franceza este o limba rationala, luminoasa, carteziana, pe cind limba engleza este cu mai multe profunzimi, cu mai multe sinuozitati. Care a fost prima carte tradusa din engleza? Omul invizibil de Wells. Aceasta carte se reediteaza si astazi in zeci si zeci de exemplare. A fost si piratizata. Si astazi toata lumea moare dupa acest om invizibil si ma mir ca in epoca noastra supertehnicista mai place acest pueril om invizibil. Care au fost reactiile dupa prima traducere? Ce v-au spus parintii dvs.? Parintii mei n-au mai putut spune nimic. Imediat dupa razboi parintii mei au murit. Mama a murit de inima, de inima rea, iar tatei i s-a luat absolut totul si a venit la mine la Bucuresti. Eu locuiam cu inca doua familii impreuna, la comun, si l-am mutat pe tata intr-o camaruta de serviciu. A murit imediat, tot de inima rea. Parintii mei nu m-au vazut traducind, nu mi-au vazut cartile traduse. Au murit de inima rea din cauza comunismului. Eu tremuram tot timpul ca ramin fara serviciu pentru originea mea mic-burgheza. Uram tot ce era dogmatic, uram tot invatamintul politic unde trebuia sa invat pe de rost fraze din ideologia PCR. Nu va bate gindul sa va scrieti si sa va publicati memoriile? Au fost lucruri care, pentru mine, au contat foarte mult. Dar nu cred ca poate sa intereseze pe altcineva. Sint lucruri care s-au intimplat multora. Mii de oameni au trait in aceleasi conditii, circumstante. Ceea ce pentru mine inseamna enorm, pentru altul ar insemna niste pagini oarecare. Nu cred ca am avut o viata iesita din comun, care sa atraga. Am suferit cum au suferit multi din tara aceasta. Am trecut prin tot ce a trecut acest popor. Nu cred ca suferinta mea poate fi literatura. Sotul dvs. ce a spus dupa prima traducere? Sint casatorita de 57 de ani. Sotul meu mi-a fost intotdeauna alaturi, m-a sprijinit, este consilierul meu, de cite ori am o greutate il intreb. Va consultati si pe traducere? El nu stie engleza si nu poate sa-mi ierte ca nu l-am invatat. Dar nu poti sa fii profesoara in casa, cred ca nici propriilor tai copii nu poti sa le fii profesoara. Trebuie o distantare intre profesor si elev. De la facultate v-a apreciat cineva? Doamna Ana Cartianu m-a felicitat. Am avut ecouri de la critica, de la cititori. Cele de la cititori ma

incalzesc cel mai mult. Oameni necunoscuti ma opresc pe strada si-mi spun: v-am citit, va multumesc, citesc cu placere cartile traduse de dvs.

- Henry Miller nu este un pornograf Ati fost vreodata criticata pentru traduceri? Nu, niciodata. Am fost criticata pentru ceva absolutamente stupid, care m-a amuzat extraordinar. Stiti bine ca eu am tradus Henry Miller la Editura Est. Dupa 1996, datorita unui editor francez stabilit in Romania, Samuel Tastet, s-au deschis barierele terminologiei erotice. Samuel Tastet mi-a incredintat mie sa-l traduc pe Henry Miller si mi-a cerut sa-l traduc pe sleau. Eu, cu educatia mea mic-burgheza, cu tot puritanismul meu, m-am speriat. Dar mi-am dat seama ca Henry Miller trebuie tradus, pentru ca a facut o revolutie in limbajul literaturii. Cu frunze de vita nu merge sa-l traduci pe Henry Miller. Au fost patru carti: Tropicul Cancerului, Tropicul Capricornului, Sexus si Plexus. L-ati adus prima oara in romaneste pe Henry Miller. Au aparut critici? Eu am crezut ca voi fi sfirtecata de critica. Dimpotriva, s-a considerat ca am produs o explozie in spatiul romanesc. Cu Nicolae Manolescu in frunte, s-a spus ca am dat apa la moara noului roman romanesc. Intr-adevar, nu zic ca eu am fost initiatoarea, dar s-a inceput si la noi un val de erotism in literatura. Singura critica a fost in revista Cuvantul. Cineva m-a criticat ca pe alocuri am intrebuintat si sinonime. Eram criticata ca n-am numit direct, pe romaneste, toate organele sexuale si toate actele sexuale. Eu spusesem pe romaneste, dar, din cind in cind, am mai dat si cite un sinonim. Adica, ati mai spus si penis. Am spus penis sau am spus stromeleag. Eu m-am documentat in tot argoul erotic. In engleza exista foarte multa sinonimie in limbajul erotic. Organele sexuale au patru-cinci termeni. La noi ai doua: unul care suna vulgar si bulevardier si un altul care este prea literar, prea stiintific. Aceasta a fost critica din revista Cuvantul: ca, pe alocuri, l-am inmuiat, l-am indulcit, l-am edulcorat pe Henry Miller. Asta a fost singura critica pe care am primit-o in 50 de ani de traducere. M-a amuzat teribil. Nu v-a fost frica de consecinte, dupa ce v-ati apucat de Henry Miller? Eu cred ca Henry Miller trebuie sa fie in romaneste. Erotismul si cuvintele sale sint scaldate in arta adevarata. El nu este un pornograf, este un mare scriitor. Singurele probleme le-am avut cu mine insami, sa-mi depasesc propriile mele inhibitii si tabuuri. Eu aveam o pudoare innascuta pe care am invins-o cu Henry Miller. La un moment dat, capatasem un fel de voluptate sa traduc pe sleau. Acum citeva zile, l-am intilnit de domnul Stefan Agopian, care stiti ca are citeva carti extrem de indraznete din punctul acesta de vedere, care mi-a spus: Dumneata ai fost prima care ai dat drumul la limbajul erotic. Nu stiu daca am fost chiar prima, nu vreau sa-mi dau atita importanta. A fost povestea lui Creanga, a fost revista lui Geo Bogza. Cum priviti la noul val din literatura romana, care foloseste scene apasat erotice? Dupa inhibitiile din comunism, dupa tacerea comunista, dupa obrocul care s-a pus peste tot ce inseamna erotism, acum e un fenomen firesc ca generatia tinara de prozatori sa trateze problemele erotismului. Literatura, toata literatura lumii, este una pregnant erotica. Cind exista simtire si intuitie literara, vulgaritatea este complet tocita, simti o mireasma artistica. Alte critici n-au mai fost?

Nu. La facultate, la engleza, o profesoara, Cosana Nicolae, mi-a povestit ca a dorit la seminar, impreuna cu studentii, sa-mi gaseasca o greseala de traducere. Au confruntat originalul, era Darul lui Humboldt. Si n-au gasit. Asta a fost o mare bucurie pentru mine. Pe Iris Murdoch ati considerat-o prietena dvs. De ce? Am purtat 25 de ani corespondenta cu Iris Murdoch, care este probabil autoarea cea mai importanta a literaturii britanice contemporane. Am cunoscut-o la Londra, apoi ea a venit la Bucuresti, a stat mult in Romania impreuna cu sotul ei. Cind lucram la Univers, editurile straine ne trimiteau carti. Am citit-o si mi-a placut enorm si am vrut sa o traduc. Pe urma, am fost trimisa cu o bursa la Londra, de catre British Council. M-au intrebat ce scriitori vreau sa cunosc. Si am spus: Iris Murdoch. Ne-am cunoscut intr-un pub si ne-am placut imediat.

- M-a suparat un articol al domnului Mircea Mihaies La Editura Univers veneau carti din strainatate? Da, veneau, sigur ca nu in proportia de astazi. Astazi, cind ma duc la Denisa Comanescu, la biroul sau de la Polirom, innebunesc cind vad in ce carti se scalda. La Univers, pina in 1989, era vesnica poveste, milogeala, pe care o faceam la toti autorii, ca noi sintem o tara care nu avem valuta. Si le ceream sa accepte ca drepturile de autor sa fie platite in lei romanesti. Foarte multi acceptau. Iris Murdoch, cind a venit aici, avea de incasat o suma fabuloasa: peste un milion de lei. Cum se publicau traducerile? Din punct de vedere editorial, pina in 1989, s-au tradus aproape toate operele majore din literatura clasica universala. Pe mine m-a suparat un articol al domnului Mircea Mihaies Matusalem voteaza si in care ii facea harcea-parcea pe batrini, care erau considerati niste paraziti, o inutilitate sociala, niste oameni care n-au facut nimic, care n-au nici un fel de merit, sint doar paraziti pe spinarea celor productivi. Or, din punct de vedere editorial si cultural, noi, batrinii de astazi, am facut foarte mult. S-a tradus si multa literatura contemporana. E adevarat: cenzurata. Cu pasaje taiate. Ce pasaje nu aveau voie sa treaca? Nimic legat de religie. Numele lui Dumnezeu nu putea aparea. Nimic favorabil capitalismului nu era lasat. Nici un fel de critica, oricit de mica, a socialismului, nu era permisa. S-au masacrat pasaje, dar cartile au aparut, in economia cartii doua-trei pasaje eliminate nu afectau cartea atit de mult. Avem reeditarile de astazi, in editii necenzurate. L-am regasit si redescoperit pe Saul Bellow, care stiu ca a fost destul de masacrat. La Darul lui Humboldt am reintrodus pasaje intregi. In Darul lui Humboldt are un eseu despre plictisul in omenire. O parte a plictisului era in socialism. Pasajul a fost eliminat, dar a aparut acum in noua reeditare de la Polirom. Ma bucur ca avem mult Bellow in romaneste: Ravelstein, Herzog, Traieste-ti clipa. Peste citeva zile urmeaza sa reapara si Iarna decanului, tot la Polirom. L-ati cunoscut pe Bellow? El a venit la Bucuresti in 1977, insotind-o pe sotia sa, pe Alexandra Bagdasar. In Iarna decanului, o parte din actiune se petrece la Bucuresti, alta la Chicago. Bellow pune fata in fata grozaviile

sistemului totalitar din Romania cu excesele sistemului capitalist, droguri, crime. Si tu trebuie sa alegi unde e bine: si nu e nicaieri.

- La Uniunea Scriitorilor, lui Saul Bellow i s-au pus intrebari jenante E adevarat ca Bellow era ingrozit, in zilele in care a fost la Bucuresti? Facuse o psihoza ca e urmarit. Sotia lui era transfuga, el tocmai primise Premiul Nobel si era o mare personalitate. Si a venit in Romania convins ca toti vor fi impresionati. Sotia lui dorea sa-si vada mama, la spital, care era pe moarte. Sotia lui Bellow dorea sa stea la capatiiul mamei, pina moare. Au lasat-o sa intre doar de doua ori in spital. Vizitele erau spravegheate, mama sa era internata la Elias, spitalul partidului. De ce la Elias? Mama sotiei lui Bellow, Florica Bagdasar, fusese ministru al Invatamintului. A plecat fara sa o vada murind, n-au putut sa o ingroape? Au stat pina a murit si au incinerat-o. Pentru Bellow, zilele sale in Romania erau ceva infiorator. El venea din viata luxoasa de la Chicago intr-un frig de crapau pietrele. Era dupa cutremur si caloriferele nu functionau. Apa nu curgea la toaleta, trebuia sa torni cu galeata. Tremura de frig si de frica. Avusese de-a face cu directorul spitalului Elias, un colonel de Securitate, care-l repezise. El statea la sora doamnei Bagdasar si credea ca pina si portareasa il urmareste si da rapoarte la Securitate. Dar nu s-a gindit nimeni sa-i faca o primire oficiala? Era totusi un mare scriitor, laureat al Premiului Nobel, ajuns la Bucuresti. I-au facut la Uniunea Scriitorilor o intilnire cu scriitorii romani, unde i s-au pus niste intrebari jenante. Bineinteles ca si scriitorii au fost alesi pe sprinceana. Erau cei in gratia partidului. Ce intrebari jenante i s-au pus? A fost intrebat: de ce asa de multi evrei au luat Premiul Nobel? Ce legatura este intre marea finanta evreiasca si juriul care acorda Premiul Nobel? Cred ca mai tare s-a infricosat dupa ce s-a intilnit cu scriitorii romani. Cine i-a pus aceasta intrebare? Romul Munteanu, care venise cam beat la intilnire. Romul Munteanu era directorul Editurii Univers si seful dvs. direct. Da. Iar Saul Bellow era speriat de moarte. Cind discutam cu el, trebuia sa dau mai tare aparatul de radio si sa pun o perna peste telefon, ca sa nu fim inregistrati. Iar Bellow era naucit, nu stia ce i se intimpla. A redat toate aceste intimplari in Iarna decanului. Ce ati apreciat la Bellow? Umorul si eruditia. Uneori mi s-a parut chiar o eruditie ostentativa. Iar umorul este subtil, amar, intepator, autosatiric. Va deranjeaza daca va intreb ce virsta aveti? Voi implini 81 de ani pe 24 mai. Si nu vreau sa ma gindesc la sfirsit. E o spaima, minte cine spune ca isi asteapta sfirsitul cu seninatate. N-am nici o certitudine ca exista o Viata de Apoi, o Dreapta Judecata a Domnului. Nu indrazneam sa va intreb de virsta.

Poti sa ma intrebi. Sa-ti mai spun un secret. Cind eram mai tinara, intre 40 si 50 de ani, eram tentata sa mai fur cite un an sau doi, sa ma fac mai tinara. Acuma, dimpotriva, eu n-am implinit 81 de ani, dar spun la toata lumea ca am 81 de ani. Si mi se spune: vai, ce bine arati, ce plina de vitalitate esti. Aproape ca ma fac mai batrina ca sa pescuiesc complimente.

Nu-mi place batrinetea malitioasa V-am vazut foarte prezenta la lansari. Asta-toamna, la lansarea lui Amos Oz, cu romanul Sa cunosti o femeie, frematati de incintare. Ma feresc cit pot de imbatrinire. Imbatrinirea inseamna pierderea interesului pentru viata vie. Eu imi pastrez acest interes foarte viu, ma intereseaza tot ce inseamna viata culturala. Iar pe Amos Oz nu doar l-am tradus, am facut si un interviu cu el, am scris si un eseu pentru Cuvantul. Amos Oz este o personalitate foarte deschisa, foarte placuta, emana cordialitate, jovialitate, simplitate. In lumea culturala romaneasca va deranjeaza vreun fapt? Ma deranjeaza vulgaritatea, prostia, lipsa de talent. Ma deranjeaza toate emisiunile de divertisment de la televizor care sint de o crasa vulgaritate. La noul dvs. Observator cultural imi place foarte mult rubrica lui Radu Paraschivescu. Are foarte mult umor si e bine ca scrie de toate prostiile de la televizor. Despre cearta intelectualilor ce spuneti? De cind e lumea si pamintul, a existat o cearta intre generatii, o cearta intre intelectuali, care s-au mincat intre ei. E o chestie inerenta talentului. Talentul este o anomalie. Scriitorul nu este un om normal, plat. Talentul este ceva in plus care creeaza efervescenta, care se traduce uneori prin nevoia de conflict. Pe mine nu ma deranjeaza, dimpotriva, ma intereseaza acest duel al parerilor. Cind a fost acel conflict teribil Marino versus Plesu, eu le-am dat dreptate si unora, si altora. Din atitea carti traduse, va urmareste vreun fragment, vreo imagine? Ma urmaresc din Ravelstein discutiile lui Chick cu Ravelstein, doi batrini care stateau pe marginea patului si puneau lumea la cale. Birfeau pe toata lumea. Imaginea aceasta, de batrinete malitioasa si birfitoare, ma urmareste. Nu imi place, ma feresc sa nu cad in ea. Dar ma urmaresc acele discutii din Ravelstein. Ma mai urmaresc imaginile din cartile lui Iris Murdoch, acolo unde apare sentimentul de transcendenta. Care este conditia principala pentru un traducator? Sa aiba har, sa aiba talent. Daca nu are dragoste de literatura si daca nu simte textul si subtextul, nu are ce sa caute in traduceri. Traducerea este o munca de creatie. Cum este cind vedeti inca o carte tiparita si tradusa de dvs.? Este placerea de moment si apoi ajung la o totala detasare. Trec la alta carte, la alt autor. Pun cartea in biblioteca, in biblioteca de unde majoritatea cartilor mi s-au furat. Eu am in biblioteca 30 sau 40 la suta din cartile pe care le-am tradus. A venit lumea, mi-a cerut o carte si nu mi-a mai adus-o inapoi. La unele volume, nu mai am nici macar un exemplar. Dar furtul de carte este un furt cultural si nu ma supar. Nu gasesc o carte pe care am tradus-o la Univers, Deriva continentelor de Russell Banks, poate citeste cineva acest interviu si mi-o aduce.

Dati-mi un exemplu de mica placere, dincolo de traducere. Acum trei ani, barbatul meu s-a dus la piata si mi-a venit cu un bat. I-a spus cineva ca este un liliac. L-am pus in pamint. Trei ani de zile batul a ramas bat. Anul trecut, a facut ceva frunzulite. Anul asta liliacul meu a inflorit, este plin de flori, o prietena l-a vazut din strada si mi-a dat un telefon, intrebindu-ma: ce e cu liliacul ala la tine in balcon? E un liliac inflorit, o mica placere.
http://www.observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdetail&ID= 6594 Cu Elisabeta Lasconi despre traduceri si nu numai

" O cultura fara traduceri ar fi ca o casa in care nu se deschid niciodata ferestrele" - O butada a lui G. Calinescu despre traseul de cititor: incepi prin a citi carti, apoi scriitori, apoi literaturi. Se aplica si in cazul traducatorilor? Cate carti ati tradus? _ Ca simplu cititor, mai bine zis pe parcursul formarii mele de cititor am urmat si eu traseul definit de G. Calinescu _ am inceput prin a citi carti fara a cunoaste mare lucru despre autorii sau despre literaturile carora le apartineau. Ca traducator insa, traiectoria a fost inversa, am pornit de la explorarea literaturilor la cunoasterea autorilor si la selectia cartilor din fiecare autor. Cate carti am tradus? Multe, foarte multe, se numara cu zecile ca si anii de cand traduc. La mine, viata, cariera, casatoria, se intind pe decenii, pe decade, pe zecimi. Patruzeci si sapte de ani de cariera de traducator, in jur de nouazeci de carti traduse, cincizeci si cinci de casatorie, recent impliniti _ deceniile de viata va las sa le ghiciti singura. Cand ma uit la rafturile din biblioteca mea cu cartile traduse de mine, nu ma impresioneaza atat numarul lor, cat cantitatea de timp, de efort, de traire si de simtire inchisa in ele. _ Rezumati-va biografia" de traducator, pornind de la prima carte tradusa (si istoria ei), cu momentele ei semnificative. _ Prima carte tradusa, in 1956, a fost o culegere de povestiri italienesti, napolitane, de Anna Maria Ortese. Am debutat cu o traducere din limba italiana (am studiat la facultate engleza, italiana si franceza, limbi pe care le cunosteam din copilarie); din timiditate, transpunerea in romaneste mi se parea mai usoara, mai directa. Foarte curand dupa aceea am trecut la traducerile din limba engleza care ma pasiona. Dupa scurte popasuri (de cate un volum sau doua) prin literaturile indiana, australiana, nigeriana, sud-africana, m-am cantonat in literatura britanica _ clasica si contemporana _ care mi-era cel mai aproape de suflet, de afinitati si de predilectii, iar dupa 1989, mutandu-ma oarecum dupa voga si cerinte, m-am inrolat in boom-ul de literatura americana pe piata romaneasca. Biografia" de traducator a fost destul de liniara _ in medie doua traduceri pe an _ si a constituit o existenta paralela, alternativa, la biografia mea individuala, sociala, conjugala etc. Sau poate ca aceasta din urma a fost o existenta alternativa la viata mea profesionala. Nu mai stiu nici eu. _ Cum lucrati la o carte cand o traduceti, sub aspectul practic al lucrurilor? _ E un lucru despre care am mai vorbit _ pentru mine a devenit un cliseu personal. Lucrul la o traducere presupune doua faze: una de depersonalizare", cand citesc cartea, urmarind un maximum de identificare posibila cu autorul, de apropiere a mecanismului sau de gandire si de simtire, de transpunere a mea in sensibilitatea lui, ca sa nu spun in papucii" lui, si o faza de repersonalizare", cand transfer textul in limba romana, filtrandu-l inerent, prin capacitatea mea de intelegere, prin sensibilitatea si intuitia mea, prin posibilitatea mea de redare, de calchiere, nu mecanica ci creatoare, daca nu-i un paradox. Citesc textul nu o data, ci de mai multe ori dupa" _ este operatiunea de slefuire, de cizelare _ si, mi-e rusine so spun, in era noastra supercomputerizata si internizata", eu scriu de mana. Numai in pagina asternuta cu caligrafia mea urata, plina de stersaturi si de intorsaturi de exprimare, sunt eu cu mine, numai acolo regasesc textul familiar, acolo pot framanta fraza ca pe un aluat. De pagina dactilografiata, tiparita, etc. ma simt detasata, intre ea si mine a intervenit un proces mecanic care mi-a instrainat-o, claritatea ei mi se pare aseptica. Stiu ca sunt anacronica, sper ca-i singurul domeniu in care manifest anacronism. _ Care sunt scriitorii din care ati tradus mai mult? Va sunt mai apropiati clasicii" ca Thomas Hardy, spre exemplu, modernii deja clasicizati" si ei, ca D.H. Lawrence, sau postmodernii care deja s-au impus in ultimii 1520 de ani? _ Nu-mi plac insiruirile seci si statisticile. Dar cum e inevitabil sa enumar scriitorii mai importanti pe care i-am

tradus. O sa incep, asa cum mi-ati propus, cu cei reprezentati prin mai multe titluri: D.H. Lawrence _ patru carti, Iris Murdoch _ trei romane si doua piese de teatru indelung jucate, Saul Bellow _ trei carti (dintre care doua de mare rasunet: Darul lui Humboldt si Ravelstein), Galsworthy _ trei titluri, Henry Miller _ trei carti si jumatate, care au facut mari valuri (jumatatea o reprezinta Tropicul Cancerului, unde am prelucrat o traducere deja existenta). Ceea ce nu inseamna, insa, ca autorii din care am tradus cate una sau doua carti sunt mai putin importanti: Virginia Woolf, Henry James, Katherine Mansfield, Lawrence Durrell, Bernard Malamud, J.D. Salinger, Flannery O'Connor si multi, multi altii. Scriitorii pe care ii simt mai apropiati nu tin de diviziunile curentelor sau ale generatiilor din care fac parte. Preferintele mele se indreapta spre romanele psihologice, filozofice, romane de idei (desi am tradus multa proza cu tenta rurala", erotica, postholocaustica sau modern urbana). Asadar dintre traducerile mele, am participat in mai mare masura afectiv decat cerebral la romanele Virginiei Woolf si ale lui Iris Murdoch _ marea mea prietena. Dar asta nu inseamna ca mi-am vitregit de simtire celelalte traduceri. E vorba doar de un dozaj. _ Cat timp dureaza formarea unui traducator si ce abilitati cere? Care sunt scriitorii tradusi la care efortul a fost mai mare, care v-au obligat la un anumit salt", si de orizont cultural, de mentalitate sau chiar de imaginatie? _ Formarea unui traducator nu poate fi limitata la perimetrul unui numar de ani, ca pregatirea universitara, de pilda. Te formezi, te perfectionezi, evoluezi sau involuezi, te completezi sau te descompletezi (prin uitare sau prin rutina) intreaga viata si cred ca acest lucru se aplica la toate profesiunile calificate. Abilitatile unui traducator? n afara de truismul unei bune cunoasteri a limbii din care si in care traduce, trasatura sine qua non e talentul, harul, chemarea, si aceasta presupune sensibilitate, intuitie, finete in sesizarea nuantelor. Si un lexic bogat, variat, epurat de platitudini si de sintagme tocite. Si un fond aperceptiv format si in continua formare pe baza unor lecturi de buna calitate. Dar acestea sunt deziderate abstracte. Fireste ca in munca mea am avut momente de dificultate, de efort major, dar acestea m-au stimulat, au constituit provocari creatoare. Despre dificultatile ridicate de Henry Miller am vorbit cu felurite prilejuri si n-as vrea sa ma repet. n cazul lui Miller a fost vorba de o biruinta asupra reticentelor, prejudecatilor, tabuu-urilor implantate in mentalitatea mea. Si le-am biruit cu voluptate. Este exact ce a urmarit Henry Miller prin dezinhibarea instinctuala din cartile lui. Un salt de orizont cultural mi-a impus romanul Pamantul de sub talpile ei de Salman Rushdie, traducere pe care am terminat-o de foarte scurt timp. Mai mult de jumatate din actiunea acestui amplu roman se petrece in India si e impanata cu mitologie indiana, filozofie indiana, chiar daca autorul, europenizat si recent americanizat, priveste cu un ochi ironico-satirico-nostalgic inchistarea in hinduism si orientalism a fostilor sai compatrioti. _ Se poate vorbi de o conditie de pionier" si descoperitor" in cazul traducatorului care propune editurii un scriitor, il impune publicului si, intr-un fel, ii asigura succesul? Ati trait o asemenea experienta? _ Pionier si descoperitor sunt cuvinte prea mari. Sa nu uitam ca traducatorul este vioara a doua, executantul unui joc secund. n general, editurile si cronicarii de literatura universala sunt descoperitorii si lansatorii" de nume noi. Dar, desigur, si printre traducatori se pot gasi Magellani. n experienta mea am lansat" in Romania un autor pana atunci necunoscut la noi, desi de renume pe alte meleaguri. Ma refer la postmodernistul american Raymond Federman, pe care l-am cunoscut intr-o calatorie oficiala, de studiu, intreprinsa in Statele Unite. Cunoscut, vazut, placut, citit, tradus. I-am tradus trei carti, i-am scris o prefata lunga in care prezentam curentul Surfiction" al carui initiator este, am obtinut sa fie invitat la Bucuresti, de defuncta editura Univers, la lansarea uneia dintre carti, ba chiar a fost invitat si anul trecut de Uniunea Scriitorilor la simpozionul de literatura straina de la Neptun. _ Ce a schimbat decembrie '89 in cariera sau vocatia dv. de traducator? Ma gandesc la scriitori care nu au putut fi tradusi pana in 1990, la carti cu pasaje epurate si fara crosete". _ V-ati raspuns singura la intrebare. Decembrie '89 mi-a oferit posibilitatea renuntarii la practica dureroasa si rusinoasa de a elimina din traduceri pasajele erotice, religioase, ori asa-zis subversive din punct de vedere politic. Ba chiar si a unor cuvinte interzise, ca Dumnezeu, religie, homosexualitate, denumiri de organe sexuale etc. n reeditarile unor traduceri de-ale mele care apar acum la Editura Polirom, reintroduc, dupa original, pasajele cenzurate, cum s-a intamplat la Darul lui Humboldt de Saul Below sau la Fii si indragostiti de D.H. Lawrence. Dupa decembrie '89 am tradus Amantul doamnei Chatterley de D.H. Lawrence, Tropicele lui Miller, Sexus si Plexus, defulari copioase ale tuturor inhibitiilor. n maniera mea de a traduce insa, nu s-a schimbat nimic. _ Ce rol au jucat si joaca in viata dv. de traducator legaturile cu spatiul cultural strain? Presupun ca pe unii dintre autorii tradusi i-ati si cunoscut direct si ati corespondat cu ei. V-ati gandit vreodata la publicarea acestor scrisori? Sunt si scriitorii contemporani tradusi de dv. pe care i-ati cunoscut la ei acasa, altii chiar au vizitat Romania si i-ati intalnit aici.

_ Evident, contactele directe cu autorii pe care-i traduci, cu literaturile din care traduci sunt mai mult decat benefice. Apropo de aceasta intrebare: cand am fost prima data la Londra, strazile, catedralele, podurile de pe Tamisa imi dadeau senzatia de dj vu, de trait intr-o viata anterioara, pentru ca totul imi era familiar din cartile pe care le tradusesem, de la Dickens pana la Galsworthy. Desigur ca participarea la un seminar de literatura americana contemporana la Salzburg, seminar unde am audiat prelegeri ale unor celebri postmoderni ca Pynchon, Donald Barthelme, John Barth mi-a deschis perspective noi, naucitoare pentru mine care eram intoxicata, infestata de realismul socialist. Fireste ca intalnirea la Londra cu cu poetii Ted Hughes, pe atunci Poet Laureate", adica poet al Curtii Regale, si cu Alan Brownjohn, pe atunci secretar al Societatii Poetilor Britanici, m-a introdus nemijlocit in lirica engleza moderna; din amandoi am tradus grupaje de poeme in revistele literare, iar cu Alan Brownjohn am legat o lunga prietenie. Si apoi intalnirea aranjata de Consiliul Britanic, a carui invitata eram, cu Iris Murdoch, din care, la vremea respectiva, tradusesem un roman. ntalnire capitala pentru mine, urmata de o prietenie de douazeci si cinci de ani, de vizita scriitoarei si a sotului ei, criticul John Bayley, in Romania, de vizite ale mele la ei, la Oxford, toate curmate de moartea ei tragica. Scrisorile ei nu m-as gandi niciodata sa le public, pentru ca nu reveleaza pe Iris scriitoarea si preocuparile ei literare, ci pe Iris, prietena intima, femeia de o simplitate, de o modestie si o caldura umana rar intalnite, care insa, nu ar starni interesul general al cititorilor. L-am cunoscut pe Saul Bellow cu prilejul vizitei sale in Romania, in 1977, cand si-a insotit sotia romanca, venita sa-si vegheze mama _ fost ministru al Sanatatii, Florica Bagdasar _, pe patul de moarte. ntamplarea a facut ca eu sa traduc atunci Darul lui Humboldt. Am avut vreo doua intrevederi cu Bellow, menite sa-mi clarifice unele nedumeriri legate de traducere. Peripetiile, obstructiile, spaimele traite de Bellow in acele zile de ceausism acut au fost redate in romanul Iarna Decanului, tradus de mine imediat dupa decembrie '89. _ Ati simtit tentatia sa consemnati _ jurnal, insemnari de calatorie, evocari, portrete sau pur si simplu amintiri _ intalnirile cu personalitati, evenimente si locuri ce apartin culturii si civilizatiei din a carei literatura ati tradus? _ Am publicat note si impresii de calatorie din America, Anglia si Elvetia in revista Romania literara", care avea inainte o pagina speciala cu acest profil. Am simtit uneori tentatia sa scriu despre oamenii pe carei-am cunoscut, dar de la tentatie pana la realizare e un drum lung pe care nu m-am incumetat sa-l strabat. M-am obisnuit prea mult cu forma pasiva a creatiei, adica cu recrearea in romaneste a operelor altora. E o forma de inertie activa, ca sa ma exprim oximoronic. _ Cum alegeti cartile pe care le traduceti? _ Prin stricta colaborare cu editurile pentru care traduc si care au mult mai multe surse documentare decat mine. Uneori alegerea imi apartine _ romanele lui Iris Murdoch, Ravelstein de Bellow, cartile lui Federman. De cele mai multe ori aleg eu din ofertele editurilor ceea ce ma atrage si ceea ce cred ca mi se potriveste. _ O intrebare ingrata: care este autorul sau cartea pe care o iubiti cel mai mult din tot ce ati tradus? _ Pe cine iubesti mai mult, pe mama sau pe tata? era o intrebare la care nu puteam raspunde in copilarie. La fel ar fi sa o intrebi pe o mama pe care dintre copii il iubeste cel mai mult. Toate sunt ale mele, gandire din gandirea mea, energie din energia mea, timp din viata mea. _ Exista o carte (sau autor) pe care va doriti in mod deosebit sa o traduceti? _ Da. As fi dorit sa traduc Joyce _ dar au facut-o altii carora le port mare admiratie: Frida Papadache, Mircea Ivanescu. A mai ramas de tradus Veghea lui Finnegan, greu comprehensibila carte, efort la care m-as prinde daca nu mi-ar fi teama ca e prea tarziu _ (rezonanta trista pe care vreau s-o alung). _ Ce carte tradusa de dv. vom citi curand si la ce lucrati acum (daca se poate deconspira si nu este top secret")? _ Nu sunt secrete nici top, nici topless. n curand o sa apara in prolifica Biblioteca Polirom" coordonata de Denisa Comanescu, cartea lui Rushdie despre care v-am vorbit, Pamantul de sub talpile ei. Roman mare si la propriu si la figurat, si altfel" decat toti Rushdie care s-au tradus pana acum la noi. Si in prezent lucrez la romanul dupa care s-a ecranizat filmul Cold Mountain, care s-a turnat in Romania, si care va aparea tot in Biblioteca Polirom". _ Ce este actul traducerii in viziunea dv. si cum se configureaza astazi conditia traducatorului, cand multe bariere extraliterare au cazut? S-au produs mutatii de viziune si de valorizare a acestei munci? Sau doar se discuta mai mult? _ Actul traducerii este, nu numai in viziunea mea, o indispensabila necesitate culturala, pentru ca in materie de

cultura, de civilizatie, nu se poate trai autarhic. O cultura fara traduceri ar fi ca o casa in care nu se deschid niciodata ferestrele. Caderea barierelor extraliterare a schimbat conditia traducerilor, nu si pe cea a traducatorului. Traducatorul a ramas tot omul din umbra, al carui nume, cititorii neavizati nici nu-l retin. Omul al carui nume pe afisele de teatru cu piese traduse nu este mentionat, si nici in cronicile dramatice (eu am tradus si mult teatru), omul care, cu exceptia Uniunii Scriitorilor si a Asociatiei Editorilor, nu candideaza la acordarea de premii, nici la premiile Academiei, nici la ASPRO, si nici la Fundatia Anonimul, nici la UNITER si asa mai departe. Si, de ce sa n-o spunem, omul prost platit pentru o munca de inalta calificare. _ V-ati gandit sa scrieti despre experienta dv. de traducator, (nu neaparat un manual")? Credeti ca exista si niste mici secrete" care pot fi transmise sau fiecare traducator trebuie sa isi caute singur drumul? _ Experienta nu poate fi transmisa, o traieste fiecare pe pielea lui si pe timpul lui. Exista, desigur, si legi generale: cunoasterea limbii gramaticale, consultarea cu constiinciozitate a unui dictionar bun, imbogatirea limbii prin lectura. Dar micile secrete", daca exista, _ eu, de pilda, nu am nici un secret profesional, nici mare, nici mic, _ tin, cum am mai spus, de talent, de vocatie, de pasiune.

Antoaneta Ralian

3/1/2008