Sunteți pe pagina 1din 2

Omul care a plecat desculţ în lume…

Cel mai mare lingvist al secolului XX e considerat un basarabean. Numele lui e Eugeniu Coşeriu. S-a născut în comuna Mihăileni, judeţul Bălţi. E numit părinte al lingvisticii integrale. A fondat prima Şcoală Lingvistică din America de Sud, la Universitatea din Montevideo (Uruguay), a creat celebra Şcoală de Lingvistică de la Universitatea din Tübingen (Germania), a predat la Universităţile din Roma, Milano, Padova, Montevideo, Bonn, Frankfurt pe Main, Iaşi… A fost Doctor Honoris Causa a aproape 50 de universităţi din lume, membru al mai multor academii şi societăţi academice. Numele lui îl poartă catedre, biblioteci, străzi, şcoli. Cunoştea toate limbile romanice şi toate limbile slave. A plecat din Mihăileni la 28 iunie 1940. În noaptea acelei zile îşi uitase opincuţele din piele de viţel pe prispa casei şi dulăul gospodăriei, flămând, i le-a consumat. Astfel că a doua zi, Eugeniu Coşeriu a plecat desculţ în lume. A trecut Prutul cu o traistă plină cu cărţi: dicţionare, enciclopedii, terfoloage vechi de care nu se va mai despărţi niciodată şi pe care le va purta cu sine pe tot globul. Când i-am făcut în 1990 o vizită la Tübingen, Germania, ne-a împărtăşit, subsemnatului şi lui Valentin Mândâcanu (consăteanul lui, tatăl distinsului lingvist fiindu-i profesor de română), visul său cel tainic: - Vreau să mă întorc la Mihăileni, să mă plimb prin locurile prin care am copilărit, să văd oamenii care mi-au fost cei mai dragi… Am purtat satul cu mine pretutindeni în lume… Nu m-am despărţit de el niciodată… S-a întors la Mihăileni abia în 1991. Adusese cu sine o maşină grea de volume: cărţi semnate de el – pentru biblioteca din localitate. Puţini dintre oamenii de care-i fusese dor l-au mai putut îmbrăţişa: mulţi dintre colegii de clasă, dintre profesorii de care ne vorbise nu-l mai putură aştepta în cei 51 de ani de despărţire, plecând în lumea celor drepţi. Şi-atunci a îmbrăţişat un nuc, care-i mai ţinea minte copilăria, dintr-o vale de lângă sat, un plop cu frunze argintii, care-i amintise de prima dragoste, o copilă cu plete blonde, nişte pietre din ograda bisericii… A fost abonat la Tübingen la „Literatura şi arta”. Păstra în biblioteca sa colecţiile săptămânalului din mai mulţi ani. Când l-am salutat la Universitate, el ne-a întâmpinat cu versuri: – „De mult nu l-am visat pe Eminescu…”. Ş.a. L-am ascultat vorbindu-le studenţilor, citând în original autorii la care se referea, în zeci de limbi, pe care ulterior îi traducea în germană. Tot acolo i-am văzut enorma lui bibliotecă: mi se păruse atunci că ea conţine mai multe cărţi decât Biblioteca Naţională din Chişinău. Toate camerele unui adevărat castel, în care locuia şi pe care i-l donase guvernul Germaniei pentru meritele sale ştiinţifice, erau căptuşite cu cărţi: numai la capitolul „Introducere în lingvistică” savantul avea peste 40 de mii de volume. După plecarea lingvistului la ceruri, ea urma să treacă la una dintre cele două academii din Bucureşti şi Chişinău, dar nu sunt sigur că a ajuns. La el acasă m-am convins de importanţa lucrărilor sale, când i-am văzut nouă volume traduse în japoneză, altele nouă editate în Coreea de Sud, cărţi în traduceri ruseşti, italiene, franceze, engleze, spaniole etc. La acea oră lucrările lui erau editate până şi de unele triburi africane, dar la noi Coşeriu mai era un anonim. Prima carte în limba română i-a apărut abia în 1996, deşi articole de-ale „celebrului lingvist uruguayan”, apoi – ale „cunoscutului lingvist german Eugenio Coserio”, apăruseră în diverse reviste româneşti şi sovietice şi până la 1989. Îl cunoştea toată planeta, şi doar satul lui nu, şi doar neamul lui se încăpăţâna să creadă că se poate descurca şi fără operele lui Coşeriu. Acum două săptămâni însă, după ce-a colindat mapamondul, Eugeniu Coşeriu s-a întors Acasă. În faţa Primăriei din Mihăileni i s-a dezvelit un bust (sculptor – Gheorghe Gheorghiţă din Iaşi). A fost de faţă tot satul, cu mic, cu mare. Această localitate a dat lumii şi alte personalităţi remarcabile: Valentin Mândâcanu, marele lingvist; Gheorghe Dodiţă, cel mai avizat cercetător al literaturii vechi; Jon Cepoi, distins savant din SUA; Dumitru şi Teodor Cepoi, medici; Tamara Cristei, profesor universitar; Raisa Lungu-Ploaie, scriitoare; Teodor Popovici, enciclopedist al umorului; Virgil Mândâcanu, proeminent pedagog; Ovidiu Mustaţă, cărturar din România, prezent la manifestare; Vlad Spânu, preşedintele Fundaţiei „Moldova” din SUA, care şi-a adus o contribuţie esenţială la realizarea bustului consăteanului lor celebru ş.a. Un lucru m-a bucurat la Mihăileni: satul e plin cu copii, care recită, care dansează, care cântă, care gândesc frumos. Am susţinut la acea manifestare că alţi viitori Eugeniu Coşeriu cresc azi la Mihăileni. Să le ajutăm să se afirme, doar că altfel decât s-a afirmat marele lor consătean, cel care a făcut înconjurul globului ca să ajungă Acasă.

Nicolae DABIJA