Adriana-Silvia Dunca

SLR, M2

Scenariu didactic

Luceafărul, de Mihai Eminescu

Conceput pentru 5 ore, clasa a XI-a, disciplina: limba și literatura română, acest
scenariu didactic urmărește receptarea, contextualizarea, interpretarea și analiza operei
Luceafărul, de Mihai Eminescu.
De asemenea, se urmăresc următoarele competențe:
1. utilizarea corectă și adecvată a limbii române în receptarea și în producerea
mesajelor în diferite situații de comunicare;
2. Comprehensiunea şi interpretarea textelor:
2.1. Utilizarea strategiilor de lectură în vederea înţelegerii adecvate a textelor studiate;
2.3. Interpretarea textelor studiate prin prisma propriilor valori şi a propriei experienţe
de lectură.
2.4. folosirea unor modalități diverse de înțelegere și de interpretare a textelor literare
studiate;

3. Situarea în context a textelor studiate prin raportare la epocă sau la curente

culturale / literare:
3.1. Identificarea şi explicarea relaţiilor dintre opera literară studiată şi contextul
cultural în care a apărut aceasta;
3.2. Dezvoltarea unei viziuni de ansamblu asupra fenomenului cultural românesc până
la începutul secolului al XX-lea;
3.3. elaborarea unei argumentări orale sau scrise pe baza textelor studiate.
În ceea ce privește obiectivele operaționale, acestea sunt gândite pentru fiecare oră în parte.

Suportul bibliografic îl constituie următoarele:

● Mihai Eminescu, Opere, Editura Gunivas, Chișinău, 2001.
● Balaci Alexandru, Romantismul românesc și romantismul european, București, 1970;
● Popovici Dumitru, Romantismul românesc, Editura Albatros, 1972;
● G. Călinescu, Opera lui Mihai Eminescu, Chișinău, Editura Hyperion, 1993;
● Tudor Vianu, Despre stil și artă literară, Editura Tineretului, 1965;
● Bot Ioana, Eminescu explicat fratelui meu, Editura Art, București, 2012;
Adriana-Silvia Dunca
SLR, M2

● Pamfil Alina, Limba și literatura română - Structuri didactice deschise, Editura

Paralela 45, 2003.
● Pamfil Alina, Didactica literaturii. Reoreientări., Editura Art, 2016.
● Manual ART, clasa a XI-a.

Ora I: Pre-lectura
Romantismul românesc. Introducere în opera romantică eminesciană.

Obiective operaționale urmărite:

-să recunoască elementele romantismului în tablourile date.
-să folosească argumente pertinente și clar structurate în cadrul dezbaterii.
-să folosească un limbaj literar adecvat discuțiilor.
-să distingă curentul romantism de orice alt curent literar.
-să numească cele mai importante momente ale creației eminesciene.
Metode, procedee, tehnici: exercițiul, discuția de grup, dezbaterea.

Se asigură un climat optim pentru desfășurarea lecției. De asemenea, are loc salutul,
se face prezența și are loc o scurtă conversație pentru asigurarea bunei desfășurări a orei.
- 5 minute
Pentru început, se propune un exercițiu interdisciplinar, mai exact un exercițiu de
analiză a câtorva tablouri din perspectiva curentului romantism. Pentru acest exercițiu, am
ales următoarele tablouri: Joseph Mallord William Turner, Pescari pe mare, 1796; Eugéne
Delacriox, Libertatea conducând poporul, 1830; Caspar David Federich, Călător pe Marea
Norilor, 1818, idem, Femeie la apusul soarelui, 1818. Elevii vor fi grupați în patru echipe,
fiecare echipă va primi un tablou listat, iar cerința constă în identificarea a minimum două
trăsături ale curentului romantism în tablourile date.
Se acordă 5 minute pentru rezolvarea cerinței. Rezultatele vor fi dezbătute împreună
cu restul clasei, imaginile apărând pe videoproiector în funcție de echipa care răspunde.
Pentru dezbateri se alocă 10-15 minute.
Se așteaptă ca elevii să recunoască următoarele trăsături:
-predispoziția pentru cadrele naturii;
-exoticul, necunoscutul, sălbaticul ca elemente romantice;
-promovarea naționalismului;
-etc.
Adriana-Silvia Dunca
SLR, M2

Pentru următoarea etapă, se desenează pe tablă un brainstorming, pornind de la

„Romantismul literar”, iar elevii sunt invitați să completeze brainstorming-ul cu informațiile
deținute de ei legate de curent, caracteristici. Se așteaptă ca elevii să numească următoarele:
Caracteristicile generale ale literaturii romantice:
● prezența eului liric în textele literare, subiectivitatea trăirilor
● exprimarea cu prioritate a sentimentului și sensibilității
● libertatea creației, absența oricăror reguli sau constrângeri estetice (prezente la
clasicism)
● întoarcerea spre trecut și adorația trecutului, în special al evului mediu și goticii
● îmbogățirea limbajului poetic cu regionalisme, neologisme și stilistic
● exprimarea specificului național în literatură
● tendința de a prezenta istoria într-o lumină ideologizată, glorificarea eroilor și
libertății
● apar multe opere care au loc în peisaje, culturi, personaje si țări exotice care
reflectă dorința de evadare din viața reală
● descoperirea folclorului național
● aspirația spre absolut (iubirea perfectă, libertatea deplină și cunoașterea totală)
● apar culegerile de basme și folclor național și includerea limbajului popular în
literatură
● teme romantice: viața, moartea, iubirea, libertatea, exotismul
Se acordă 10 minute pentru acest exercițiu. Elevii notează caracteristicile în caiete.
Introducerea în universul eminescian se face prin câteva întrebări adresate de către
profesor, utilizându-se metoda conversației:
Întrebare: Cine este cel mai important reprezentat al romantismului literar românesc?
Răspuns așteptat: Reprezentantul prin excelență al romantismului românesc este Mihai
Eminescu.
Întrebare: Care este cea mai importantă/cunoscută creație eminesciană?
Răspuns așteptat: Luceafărul.
Întrebare: Ce alte opere ale lui Mihai Eminescu cunoașteți?
Răspunsuri posibile: Scrisoarea I, Lacul, Revedere, O, rămâi etc.
După aceste întrebări, elevilor le sunt prezentate câteva informații relevante despre
Mihai Eminescu și, de asemenea, sunt amintite cele mai importante opere, dar și etapele
creației. Pentru această prezentare, se alocă 15 minute. Informațiile vor fi prezentate sub
formă de PPT:
Adriana-Silvia Dunca
SLR, M2

Mihai Eminescu, 15 ianuarie 1850 - 15 iunie 1889, între 1858 şi 1866, urmează cu
intermitenţe şcoala la Cernăuţi. Termină clasa a IV-a clasificat al cinci-lea din 82 de elevi
după care face 2 clase de gimnaziu. Părăseşte şcoala în 1863, revine ca privatist în 1865 şi
pleacă din nou în 1866. Între timp, e angajat ca funcţionar la diverse instituţii din Botoşani (la
tribunal şi primărie) sau pribegeşte cu trupa Tardini-Vlădicescu.
1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. În ianuarie moare
profesorul de limba română Aron Pumnul şi elevii scot o broşură, "Lăcrămioarele
învăţăceilor gimnazişti” , în care apare şi poezia "La mormîntul lui Aron Pumnul” semnată
M. Eminovici. La 25 februarie / 9 martie pe stil nou debutează în revista "Familia”, din Pesta,
a lui Iosif Vulcan, cu poezia "De-aş avea”. În acelaşi an mai apar în "Familia” încă 5 poezii
semnate de marele autor.
Din 1866 până în 1869, pribegeşte pe traseul Cernăuţi-Blaj-Sibiu-Giurgiu-Bucureşti.
De fapt, sunt ani de cunoaştere prin contact direct a poporului, a limbii, a obiceiurilor şi a
realităţilor româneşti. A intenţionat să-şi continue studiile, dar nu-şi realizează proiectul.
Ajunge sufleor şi copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiali, iar apoi sufleor şi copist la
Teatrul Naţional unde îl cunoaşte pe I.L.Caragiale. Continuă să publice în "Familia", scrie
poezii, drame (Mira), fragmente de roman ,"Geniu pustiu”, rămase în manuscris; face
traduceri din germană.
Între 1869 şi 1862 este student la Viena. Urmează ca auditor extraordinar Facultatea
de Filozofie şi Drept, dar audiază şi cursuri de la alte facultăţi. Activează în rîndul societăţilor
studenţeşti, se împrieteneşte cu Ioan Slavici; o cunoaşte la Viena pe Veronica Micle; începe
colaborarea la "Convorbiri Literare”; debutează ca publicist în ziarul "Albina” din Pesta.
Între 1872 şi 1874 este student la Berlin. Junimea îi acordă o bursă cu condiţia să-şi ia
doctoratul în filozofie. Urmează cu regularitate două semestre, dar nu se prezintă la examene.
Se întoarce în ţară, trăind la Iaşi între 1874-1877. E director al Bibliotecii Centrale,
profesor suplinitor, revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, redactor la ziarul "Curierul
de Iaşi “. Continuă să publice în "Convorbiri Literare”. Devine bun prieten cu Ion Creangă
pe care îl introduce la Junimea. Situaţia lui materială este nesigură; are necazuri în familie;
este îndrăgostit de Veronica Micle.
În 1877 se mută la Bucureşti, unde pînă în 1883 este redactor, apoi redactor-şef la
ziarul "Timpul“. Desfăşoară o activitate publicistică excepţională, tot aici i se ruinează însă
sănătatea. Acum scrie marile lui poeme (Scrisorile, Luceafărul etc.).
În iunie 1883, surmenat, poetul se îmbolnăveşte grav, fiind internat la spitalul
doctorului Şuţu, apoi la un institut pe lîngă Viena. În decembrie îi apare volumul "Poezii” , cu
Adriana-Silvia Dunca
SLR, M2

o prefaţă şi cu texte selectate de Titu Maiorescu (e singurul volum tipărit în timpul vieţii lui
Eminescu). În anii 1883-1889 Eminescu scrie foarte puţin sau practic deloc. La 15 iunie
1889, Mihai Eminescu se stinge din viață.
Teme și motive literare romantice întâlnite în opera lui Mihai Eminescu: geniul,
singurătatea, visul și reveria, meditația nocturnă, somnul, extazul, melancolia, natura și
iubirea, trecutul (ruinele), viața ca vis, poezia și condiția poetului, timpul, revolta împotriva
condiției umane, miraculosul, interesul pentru mituri și basme.
În Limbajul artistic romanesc în secolul XIX – lea, Mihaela Mancaș delimitează trei
etape de creație în opera poetică eminesciană:
Prima etapă
„În poezia de tinerețe, cuprinsa aproximativ intre anii 1866 – 1870, limbajul poetic
eminescian nu este încă precizat, iar influențe ale poeziei predecesorilor pot fi ușor
identificabile: aspectele clasicizante ale unora dintre versurile lui Eminescu din această
perioadă amintesc de o parte a creației lui Heliade Rădulescu, Dimitrie Bolintineanu sau
Vasile Alecsandri, iar factura populară a altora este rezultatul unor influențe folclorice,
insuficient asimilate și nefiltrate printr-o cultură proprie. În această epocă sunt compuse
odele: La mormantul lui Aron Pumnul, La Heliade, La moartea principelui Styrbei, postuma
La moartea lui Neamțu, clasicizantele: O călărire în zori, Misterele nopții, Junii corupți sau
postuma Ondina, ca și poeziile influențate direct sau prin intermediul lui Alecsandri, de
creația populara: De-aș avea și, în parte, O călărire în zori ori Misterele nopții. Exista o mare
disproporție numerică între poeziile apărute în această prima perioadă și restul activității
poetice a lui Eminescu: din anii 1866 – 1870 datează paisprezece poezii antume, la care se
adaugă și o parte mai numeroasă a postumelor. Acest fapt prezintă o oarecare importanță, mai
ales sub aspectul analizei lingvistice a textului: prima perioada de creație a lui Eminescu se
opune net celorlalte două, prin caracterul mai puțin modernizat al limbii și prin subordonarea
evidentă față de vocabularul poetic și mijloacele de expresie curente în limbajul poeziei
timpului. Formele lingvistice, uneori neobișnuite sau mai puțin adaptate la norma limbii
literare, pe care Eminescu le-a utilizat în poeziile din prima perioadă, nu sunt, în majoritatea
cazurilor, caracteristice pentru întreaga sa opera.”
A doua etapă
„A doua perioadă curpinsă între 1870, anul apariției poeziei Venere și Madona, și
aproximativ 1876 – 1878, epoca ieșeana, marchează faza romantică a poeziei eminesciene.
Marilor teme romantice abordate li se asociază acum procedee romantice în stil:
structura antitetica a poemelor (Venere si Madona, Înger si demon, Împărat și proletar,
Adriana-Silvia Dunca
SLR, M2

Epigonii), acumulările retorice în toate compartimentele stilului, tendința către contraste în

alcătuirea figurilor, predilecția pentru caracterul concret al imaginilor spre deosebire de
abstractul caracteristic clasicismului poeziilor din prima perioada, deci o poeziei
<<imagistică>>, caracterizată printr-o deosebita densitate a figurilor: Călin, Crăiasa din
povești, Lacul, Dorința, Făt-Frumos din tei, Floare albastră, majoritatea postumelor.
Temele romantice dau naștere, în această perioadă, unor ample poeme: Strigoii, Călin,
Mureșanu, Povestea magului călător în stele, Memento mori. Ceea ce apropie marile
construcții de acest tip de poezii aparent diferite ca structură, cum ar fi Lacul, Dorința sau
Crăiasa din povești, este, dincolo de aparenta deosebire impusă de teme sau dimensiuni,
asemănarea de structură în componența imaginii, frecvența figurilor și utilizarea unor forme
comune de versificație, care alături de <<figurile de sunet>>, dau, începând din această
perioadă poeziei eminesciene o sonoritate specifică.”
A treia etapă
„Începând cu anul 1878, în creația poetului se conturează o nouă etapă anunțată încă
din 1876 de Melancolie, etapa <reclasicizării>> expresiei poetice într-o maniera proprie.
După cum se poate demonstra printr-o analiză a variantelor, majoritatea poeziilor din această
perioadă au fost totuși concepute și aduse aproape în formă definitivă în epoca precedentă,
ceea ce explică relativa unitate a ultimelor două perioade din creația de maturitate a lui
Eminescu. Forma finală a acestor poezii marchează o renunțare la figurile de stil numeroase
(în special la epitet, în favoarea metaforei), o nouă tendința către domeniul abstract în
alcătuirea imaginilor și realizarea acestora prin valoarea internă, prin exploatarea variatelor
sensuri contextuale ale cuvântului. Eminescu valorifică, în ultima etapă a poeziilor sale,
asocieri inedite de termine, atât cronologice, cât și semantice. Cu excepția postumelor –
Sarmis și Gemenii – renunță total la poemul de largi dimensiuni și la recuzita retoric-
romantică, înlocuindu-le cu poezii deosebit de <<lucrate>>, în care valorifică, sub o forma
sau alta, structură cântecului ori a romanței de proveniență cultă sau populară: Revedere,
Povestea codrului (1878), O, ramai…, De cate ori, iubita, Atât de frageda (1879), Când
amintirile…, Și dacă…, Mai am un singur dor (1883), Sara pe deal (publicata în 1885, dar
inclusă din 1872 în poemul postum Eco), De ce nu-mi vii (1887). Este, de asemenea, perioada
în care Eminescu a cultivat de predilecție poezia cu formă fixă sau forme complexe de
versificație: primele sonete (1879), Trecut-au anii… si Venetia (1883), Glossa (1883) sau
Oda (in metru antic) (1833). În sfârșit, în aceasta ultimă perioadă, Eminescu substituie parțial
nivelul figurilor semantice <<evidente>>, printr-o mai mare atenție acordată nivelului
figurilor de construcție și de sunet, care apăruseră încă din etapa anterioară; chiar funcția
Adriana-Silvia Dunca
SLR, M2

specifică a anumitor figuri fecvente în perioadele precedente (repetiția, comparația,

personificarea sau metafora) este modificată, în poeziile din ultima parte a creației lui
Eminescu.”
După ce prezentarea PPT este gata, elevii sunt anunțați că vor studia opera
Luceafărul, a lui Mihai Eminescu. În ultimele cinci minute, aceștia sunt rugați să răspundă în
scris următoarelor:
1. Pornind de la titlul operei, ce așteptări aveți de la acest poem?
2. Despre ce intuiți că este vorba în poem?
3. Care este orizontul vostru de așteptare, având în vedere că ați primit informații
importante despre autor?

Ora II: Lectura

Obiective operaționale urmărite:
-să numească etapele creației eminesciene;
-să numească cele mai importante opere eminesciene;
-să lectureze clar și adecvat, folosind tonalitatea potrivită, poemul dat;
-să răspundă întrebărilor, folosind informațiile dobândite anterior;

Luceafărul, de Mihai Eminescu

În prima etapă a lecției, se propune o scurtă conversație, reamintind informațiile

predate în ora anterioară. Elevii sunt solicitați să răspundă următoarelor:
1. Cine a fost Mihai Eminescu?
Răspuns așteptat: Cel mai important poet romantic al României. De asemenea a mai
fost prozator și jurnalist.
2. Care a fost opera de debut? Detalii privind opera?
Răspuns așteptat: „La mormântul lui Aron Pumnul”, 1886, tipărită în broșura școlii, în
urma încetării din viață a profesorului de limba română, Aron Pumnul.
3. Primele manifestări literare.
Adriana-Silvia Dunca
SLR, M2

Răspuns așteptat: Debutează în revista Familia, în 1886, cu poemul „De-aș avea”,

alături de alte cinci poezii, după care începe să traducă din germană.
4. Teme și motive în opera eminesciană.
Răspuns așteptat: Teme și motive literare romantice întâlnite în opera lui Mihai
Eminescu sunt: geniul, singurătatea, visul și reveria, meditația nocturnă, somnul,
extazul, melancolia, natura și iubirea, trecutul (ruinele), viața ca vis, poezia și condiția
poetului, timpul, revolta împotriva condiției umane, miraculosul, interesul pentru
mituri și basme.
5. Etapele creației.
Răspuns așteptat: Cele trei etape eminesciene sunt: poezia de tinerețe sau prima etapă,
între anii 1886-1870, cea de-a doua etapă sau faza romantică a poeziei eminesciene,
între anii 1870-1876/1878 și cea de-a treia etapă sau etapa „reclasicizării”, între 1878
până la sfârșitul vieții.
6. Descrieți fiecare etapă a creației eminesciene pe scurt.
Răspuns așteptat: În prima etapă a creației, limbajul poetic eminescian nu este încă
precizat, iar influențe ale poeziei predecesorilor pot fi ușor identificabile: aspectele
clasicizante ale unora dintre versurile lui Eminescu din această perioadă amintesc de o
parte a creației lui Heliade Rădulescu, Dimitrie Bolintineanu sau Vasile Alecsandri,
iar factura populară a altora este rezultatul unor influențe folclorice, insuficient
asimilate și nefiltrate printr-o cultură proprie. În această epocă sunt compuse odele:
La mormantul lui Aron Pumnul, La Heliade, La moartea principelui Styrbei, postuma
La moartea lui Neamțu, etc.
A doua etapă a creației este caracterizată prin marile teme romantice abordate, cărora
li se asociază acum procedee romantice în stil: structura antitetica a poemelor (Venere
si Madona, Înger si demon, Împărat și proletar, Epigonii), acumulările retorice în
toate compartimentele stilului, tendința către contraste în alcătuirea figurilor,
predilecția pentru caracterul concret al imaginilor spre deosebire de abstractul
caracteristic clasicismului poeziilor din prima perioada, deci o poeziei
<<imagistică>>, caracterizată printr-o deosebita densitate a figurilor: Călin, Crăiasa
din povești, Lacul, Dorința, Făt-Frumos din tei, Floare albastră, majoritatea
postumelor.
A treia etapă: Eminescu valorifică, în ultima etapă a poeziilor sale, asocieri inedite de
termeni, atât cronologice, cât și semantice. Cu excepția postumelor – Sarmis și
Gemenii – renunță total la poemul de largi dimensiuni și la recuzita retoric-romantică,
Adriana-Silvia Dunca
SLR, M2

înlocuindu-le cu poezii deosebit de <<lucrate>>, în care valorifică, sub o forma sau

alta, structură cântecului ori a romanței de proveniență cultă sau populară: Revedere,
Povestea codrului (1878), O, ramai…, De cate ori, iubita, Atât de frageda (1879),
Când amintirile…, Și dacă…, Mai am un singur dor (1883), Sara pe deal (publicata
în 1885, dar inclusă din 1872 în poemul postum Eco), De ce nu-mi vii (1887). Este, de
asemenea, perioada în care Eminescu a cultivat de predilecție poezia cu formă fixă
sau forme complexe de versificație: primele sonete (1879), Trecut-au anii… si
Venetia (1883), Glossa (1883) sau Oda (in metru antic) (1833). În sfârșit, în aceasta
ultimă perioadă, Eminescu substituie parțial nivelul figurilor semantice <<evidente>>,
printr-o mai mare atenție acordată nivelului figurilor de construcție și de sunet, care
apăruseră încă din etapa anterioară; chiar funcția specifică a anumitor figuri fecvente
în perioadele precedente (repetiția, comparația, personificarea sau metafora) este
modificată, în poeziile din ultima parte a creației lui Eminescu.
Se alocă 10 minute pentru aceste discuții.
Având volumele de versuri în față, elevii sunt solicitați să le deschidă la Luceafărul,
pentru a realiza o lectură în lanț. Fiecare elev citește două strofe, fiind urmat de colegul din
dreapta, acțiunea repetându-se până se termină poezia. Profesoara citește primele patru strofe,
realizând, astfel, lectura model. Timpul alocat lecturii este de 25-30 min.
După lectura integrală a poemului, elevii sunt îndemnați să se gândească la
răspunsurile pe care le-au dat în ora precedentă cu privire la orizontul de așteptare, ce le
transmite titlul și despre ce cred ei că este vorba în poem și să compare răspunsurile cu
impresiile pe care le-a produs lectura. Se alocă 5 minute pentru această etapă.
Tema va consta în delimitarea celor patru tablouri din poemul eminescian și a ideilor
principale ale poemului.

Ora III: Analiza operei Luceafărul.

Obiective operaționale urmărite:
-să delimiteze corect tablourile prezentate în poem;
-să extragă ideile principale ale textului;
-să recunoască sursele de inspirație din poem pe baza cunoștințelor dobândite anterior;
-să reprezinte grafic, prin propria lor prismă, acțiunile din poem;
-să identifice caracteristicile personajelor pornind de la textul dat;
-să identifice speciile literare pornind de la text;
Adriana-Silvia Dunca
SLR, M2

-să identifice în text planurile narative;

Se asigură un climat favorabil desfășurării lecției, are loc salutul și se strigă prezența.
În prima etapă a lecției, elevii sunt solicitați să spună care sunt tablourile identificate
în poemul Luceafărul (tema pentru acasă). Are loc o scurtă conversație despre cele patru
tablouri, se verifică dacă toți elevii au delimitat corect tablourile și ideile principale ale operei
și se corectează eventualele greșeli. Se acordă 15 minute pentru discuții.
Răspunsuri așteptate: În Luceafărul se delimitează patru tablouri: I (strofele 1-43) – întâlnirea
onirică dintre fata de împărat și Luceafăr, II (strofele 44-64) – jocul iubirii dintre Cătălin și
Cătălina, III (strofele 65-85) – călătoria lui Hyperion în spațiul cosmic, IV (strofele 86-98) –
relația amoroasă a celor doi tineri în ipostaze general-umane. Ideile principale ale poemului
sunt:
1. Fata de împărat se îndrăgostește de Luceafăr.
2. Între cei doi există o relație platonică: fata de împărat îl cheamă în repetate rânduri, iar
întâlnirile acestora au loc în spațiul oniric, al visului.
3. Luceafărul „coboară” sub diferite forme, însă fata de împărat refuză să aparțină lumii lui.
4. Fata de împărat îi cere Luceafărului să devină muritor și să aparțină lumii ei.
5. Cătălin reușește să o atragă pe Cătălina în mrejele lui.
6. Cătălina îi mărturisește lui Cătălin dorul de Luceafăr, iar Cătălin o încurajează să-l uite.
7. Luceafărul, vrând să îndeplinească dorința Cătălinei, zboară spre Demiurg pentru a cere o
viață de rând, muritoare.
8. Are loc identificarea Luceafărului, de către Demiurg, acesta adresându-i-se pe numele real:
Hyperion.
9. Demiurgul refuză să-i ia nemurirea și îi arată realitatea muritorilor. (Cătălin și Cătălina-
împreună)
10. La ultima invocare a Luceafărului de către Cătălina, acesta rămâne rece, în lumea lui,
refuzând-o și sfârșind relația dintre ei.
După ce au fost verificate și corectate informațiile cu privire la tablouri și la ideile
principale, elevilor le sunt prezentate influențele (sursele de inspirație) regăsite în poem, după
cum urmează:
1. surse folclorice: Fata din grădina de aur, Miron şi frumoasa fără corp, Mitul Zburătorului,
Motivul stelei cu noroc.
2. surse filosofice: idei din filosofia lui Schopenhauer (se insistă pe antinomia om de geniu -
om comun), influenţele filosofiei lui Kant (teoria timp-spaţiu),elemente din filosofia
Adriana-Silvia Dunca
SLR, M2

platoniciană.
3. surse mitologice: motivul păcatului originar (mitologia creştină); mitul îngerului căzut;
mitul lui Hyperion.
4. surse biografice - propria viaţă ridicată la rangul de simbol.
Elevii sunt îndrumați să noteze în caiete informațiile prezentate, iar după această
prezentare, elevii sunt solicitați să prezinte cum este construit textul și să identifice genul
literar.
Răspunsuri așteptate: Textul este construit în versuri, având 98 de strofe - catrene, împărțite
în patru tablouri, însă în cadrul operei genul liric este împletit cu cel epic.
Având în vedere împletirea genurilor, elevii sunt îndrumați spre analiza lirică a
textului și spre înțelegea narativă a acestuia. Se accentuează motivul și efectul acestei
împletiri a genului (specific romantică, conferă profunzime sensului și posibilități de
interpretate multiple) și se conchide asupra formei narativ-dramatică a poemului cu
explicațiile aferente. (formula de incipit specifică basmului, adresarea la persoana a III-a,
construcția subiectului etc.) Se acordă 10 minute pentru această secvență.
În continuare, elevii sunt solicitați să formeze patru grupe (li se oferă markere, foi de
tip flipchart), pentru a munci în echipă pentru următoarele sarcini:
Grupa 1 - Identificați personajele din text și relațiile dintre acestea, reprezentându-le
grafic. Descrieți reprezentarea oral.
Grupa 2 - Identificați caracteristicile fizice și morale ale personajelor, extrageți
versuri din poem pentru exemplificare, utilizați brainstorming-ul.
Grupa 3 - Identificați speciile literare care se regăsesc în poem. Exemplificați.
Grupa 4 - Identificați planurile narative ale operei. Exemplificați.
Se acordă 20 minute. Nivelul de dificultate a cerințelor a fost voit inegal, deoarece nu
toți elevii reușesc să aibă aceleași performanțe.
După ce timpul a expirat, fiecare grupă iese în fața clasei pentru a-și prezenta munca,
se așteaptă următoarele răspunsuri:
Grupa 1 - reprezentarea grafică corespunzătoare, completată de următoarele:
personajele din Luceafărul sunt: Luceafărul (Hyperion), Fata de împărat (Cătălina), Cătălin,
Demiurgul. Se disting următoarele relații: 1. relația platonică - Luceafărul și Fata de Împărat,
2. relația erotică propriu-zisă - Cătălin - Cătălina, 3. relația de supunere - Luceafărul și
Demiurgul - relații exemplificate prin versuri și explicații.
Grupa 2 - Informațiile dispuse sub formă de brainstorming sunt următoarele:
Adriana-Silvia Dunca
SLR, M2

Hyperion/ Luceafărul - Cele două portrete ale Luceafărului: („păr de aur, moale”, fața
„albă ca de ceară”)/ („negre vițele-i de păr”, ”negru giulgi”, ”marmoreele brațe”)
Cătălin - este un „viclean copil de casă”, ”băiat din flori, de pripas”, „îndrăzneț cu
ochiu”, „guraliv și de nimic”, cu „obrăjei ca doi bujori”.
Cătălina – Fata de împărat – „o preafrumoasă fată” „era una la părinți” „cum e
fecioara între sfinți și luna între stele”, „din rude mari împărătești”
Grupa 3 -
● idila – compune tabloul al II-lea, povestea de dragoste dintre Cătălin şi
Cătălina care se desfăşoară tocmai ca iubirea dintre un flăcău şi o fată de la
ţară: “Şi-n treacăt o cuprinse lin/ Într-un ungher degrabă/ -Dar ce vrei, mări,
Cătălin?/ Ia las’ cată-ţi de treabă”
● meditaţia filozofică – tabloul al III-lea, numit şi “drumul cunoaşterii” unde
sunt precizate profunde idei filozofice: “Din sânul vecinicului ieri/ e azi ce
moare/ Un soare de s-ar stinge-n cer/ S-ar naşte iarăşi soare”
● elegia – tristeţea omului obişnuit pentru neputinţa de a se înălţa către idei
superioare: “Luceşte cu amor nespus/ Durerea sa-mi alunge/ Dar se înalţă tot
mai sus/ Ca să nu-l pot ajunge”, dar şi tristeţea Luceafărului ce se simte
neînţeles de societate: “Trăind în cercul vostru strâmt/ Norocul vă petrece/ Ci
eu în lumea mea mă simt/ Nemuritor şi rece.”
● satira – ilustrată de sarcasmul poetului care se revarsă asupra superficialităţii
societăţii în care trăieşte: “Şi pentru cine vrei să mori?/ Întoarce-te, te-
ndreaptă/ Spre-acel pământ rătăcitor/ Şi vezi ce te aşteaptă.”
● pastelul – prezentat prin tablouri descriptive de natură terestră şi cosmică: -
pastelul terestru: “Şi împle cu-ale ei scântei/ Cărările din crânguri/ Sub şirul
lung de mândri tei/ Şedeau doi tineri singuri”
- pastelul cosmic: “Un cer de stele dedesupt/ De-asupra cer de stele/ Părea
un fulger ne-ntrerupt/ Rătăcitor prin ele.”

Grupa 4 :
Planul Cătălinei (fata de împărat) – fiind îndrăgostită de Luceafăr, îl privește și îl
invocă în fiecare seară, ademenindu-l în lumea ei. Sentimentele Cătălinei se dovedesc a nu fi
statornice, deoarece în lipsa Luceafărului, acceptă jocul propus de Cătălin.
Adriana-Silvia Dunca
SLR, M2

Planul lui Hyperion (Luceafărul) - căzând în mrejele fetei de împărat, Luceafărul

„coboară” în lumea ei, întrupându-se din mare și cer, din Lună și Soare, vrând chiar să
renunțe la nemurire pentru a fi cu ea. Când Demiurgul refuză să-i ia nemurirea, acesta rămâne
în lumea lui „nepăsător și rece” privind cu dispreț spre lumea muritorilor, în care Cătălin și
Cătălina trăiesc o poveste de dragoste.
Planul lui Cătălin - „copil viclean” fiind, acesta reușește să o seducă pe Cătălina, profitând de
lipsa Luceafărului și promițându-i că o va face să uite de „dorul de Luceferi”.

Tema: ca muncă pentru acasă se propune identificarea reperelor spațialo-temporare

ale operei.

Ora IV: Comprehensiunea textului

Interpretarea operei Luceafărul
Obiective operaționale urmărite:
-să identifice indicii spațiali și temporari din operă;
-să reprezinte grafic tablourile din poem;
-să recunoască complexitatea fondului de semnificații profunde ale poemului, argument al
valorii sale;
-să recunoască și să analizeze componentele de ordin structural: incipit, final, tablouri
poetice, secvențe lirice, planuri și elemente de estetică romantică, pe baza propriilor
cunoștințe;
-să aplice conceptele studiate anterior (formula de incipit preluată din basm - schema
narativă, teme și motive romantice etc.)

Se asigură un climat optim pentru desfășurarea lecției. De asemenea, are loc salutul,
se face prezența și are loc o scurtă conversație pentru asigurarea bunei desfășurări a orei.
Se alocă 5 minute.
Pentru început,se verifică tema și se corectează eventualele greșeli. Se alocă 5 minute.
Răspunsuri așteptate: Spațiu: planul terestru (castelul, codrul) – planul cosmic („un cer de
stele dedesubt/ deasupra cer de stele”).
Timp: prezent (tablourile I,II,IV), prezent etern în tabloul al III-lea „vremea încearcă în zadar
din goluri a se naște”, „căi de mii de ani treceau în tot atâtea clipe”.
În această etapă a lecției, elevii vor fi divizați pe patru grupe, iar fiecare grupă va
primi sarcini pe întreg poemul.
Adriana-Silvia Dunca
SLR, M2

Se alocă 40 minute.
Grupa 1 - Conturați portretul lui Hyperion și prezentați relația dintre acesta și fata de împărat,
extrageți exemple din text.
Grupa 2 - Identificați reperele spațialo-temporale, extrăgând exemple din text.
Grupa 3 - Extrageți elementele care conturează cadrul și care oferă armonie cuplului de
îndrăgostiți (Cătălina și Cătălin). După ce elevii observă simetria cu primul tablou la nivel de
spațiu, aceștia sunt invitați să descopere și alte similitudini, care accentuează simetria
compozițională.
Răspunsuri așteptate (Grupa 1):
● Fata de împărat – ideal feminin: unitate „era una la părinți”, sacralitatea „cum e
fecioara între sfinți și luna între stele”, condiția superioară „din rude mari împărătești”
● Cele două portrete ale Luceafărului construite pe antiteza angelic („păr de aur,
moale”, fața „albă ca de ceară”) – demonic („negre vițele-i de păr”, ”negru giulgi”,
”marmoreele brațe”)
● Formula de început specifică basmului „a fost odată” plasează povestea de iubire
dintre două ființe ce aparțin unor lumi diferite într-un illo tempore
● Spațiul în care e plasată fata de împărat – spațiu închis
● Motive literare: fereastra – granița dintre două lumi; oglinda și visul – marchează
metamorfoza și fac posibilă întâlnirea celor doi
● Cele trei chemări – descântec – accentuează antiteza dintre cele două spații „cobori în
jos”
● Comunicare indirectă – în vis

Răspunsuri așteptate (Grupa 2): Elevii identifică indicii temporali („în veci”, ”în vremea
asta”) și indicii spațiali – plan terestru („într-un ungheu” – spațiu al castelului, închis, limitat,
„tot mai sus”, „departe”). Apoi, aceștia extrag elementele de portret. Cătălin este un „viclean
copil de casă”, ”băiat din flori, de pripas”, „îndrăzneț cu ochiu”, „guraliv și de nimic”, cu
„obrăjei ca doi bujori” ceea ce ilustrează condiția umană inferioară a băiatului, în timp ce
Cătălina este „mândră, uimită și distrasă. Pentru cel de-al treilea tablou, indicii spațio –
temporali mărturisesc apartenența la un plan cosmic „un cer de stele dedesubt/ deasupra cer
de stele”; „ziua cea dintâi”, „vremea încearcă în zadar din goluri a se naște”, „căi de mii de
ani treceau în tot atâtea clipe”.
Aceștia extrag versurile în care demiurgul propune noi ipostaze pentru Hyperion: cea a
înțeleptului („cere-mi cuvântul meu dintâi/ să-ți dau înțelepciune”), cea a cântărețului orfic
Adriana-Silvia Dunca
SLR, M2

(„vrei să dau glas acelei guri/ Ca dup-a ei cântare/ Să se ia munții cu păduri/ și insulele-n
mare”) sau cea de erou(„ți-aș da pământul în bucăți/ Să-l faci împărăție”). Ca ultim argument,
demiurgul dezvăluie adevărata natură a ființei umane.
Răspuns așteptat (Grupa 3): elevii constată că ultimul tablou este construit la fel ca și primul
pe antiteza dintre spațiul terestru și cel cosmic. Cadrul este unul specific eminescian – timp
mitic, elementul acvatic, codrul. Elevii descoperă un alt element de simetrie cu primul tablou:
prezența chemării descântec, însă cerând de data aceasta noroc, și nu luminarea vieții.

După ce fiecare echipă și-a prezentat lucrarea, elevii sunt solicitați să sintetizeze în 5
minute informațiile aflate în această lecție. Se alocă 5 minute.
Tema pentru acasă: Scurt eseu - imaginați-vă un alt sfârșit pentru opera studiată.

Ora V: Post-lectura
Deschidere spre noi orizonturi romantice
Obiective operaționale urmărite:

- să aplice conceptele operaționale studiate anterior (fantastic, schema narativă preluată

din basm, teme și motive romantice etc);
- să dezbată un citat din literatura de specialitate (critică) având un limbaj specific și
argumente clare și concise;
- să realizeze conexiuni între poeziile eminesciene studiate și alte opere din sfera
romantică
- să-și susțină și să-și argumenteze punctul de vedere în discuție.

Se asigură un climat optim pentru desfășurarea lecției. De asemenea, are loc salutul,
se face prezența și are loc o scurtă conversație pentru asigurarea bunei desfășurări a orei.
- se acordă 5 minute.
În prima etapă a orei, sunt numiți câțiva elevi pentru a citi eseurile care au constituit
tema de casă. Se verifică dacă fiecare elev a îndeplinit sarcinile de lucru. Se acordă 10
minute.
Adriana-Silvia Dunca
SLR, M2

Pentru această etapă a lecției, se propune lectura a patru fragmente din critica de
specialitate, după cum urmează:
● Popovici Dumitru, Romantismul românesc, Editura Albatros, 1972;
● G. Călinescu, Opera lui Mihai Eminescu, Chișinău, Editura Hyperion, 1993;
● Tudor Vianu, Despre stil și artă literară, Editura Tineretului, 1965;
● Bot Ioana, Eminescu explicat fratelui meu, Editura Art, București, 2012.
După lectura fragmentelor de critică, are loc o scurtă dezbatere pe baza acestora. Se
alocă 30 minute.
Se așteaptă ca elevii să poată să-și susțină punctul de vedere pro sau contra fragmentelor
citite, aducând argumente pertinente.
Pentru ultima etapă a lecției, se revine asupra tablourilor discutate în prima oră pentru
a se stabili dacă există conexiuni între opera studiată și tablourile prezentate. Se acorda 10
minute.
Adriana-Silvia Dunca
SLR, M2

Anexa 1. Exercițiu interdisciplinar.

Joseph Mallord William Turner, Pescari pe mare, 1796

Adriana-Silvia Dunca
SLR, M2

Caspar David Federich, Femeie la apusul soarelui, 1818

Adriana-Silvia Dunca
SLR, M2

Caspar David Federich, Călător pe Marea Norilor, 1818

Adriana-Silvia Dunca
SLR, M2

Eugéne Delacriox, Libertatea conducând poporul, 1830