Potential turistic natural

1. Relieful
Prin aezarea sa geografic, judeul Vlcea beneficiaz de aproape toate formele majore de relief: muni, dealuri subcarpatice, podi i lunci cu aspect de cmpie, dispuse n trepte de la nord la sud, ntregite de defileele ale Oltului i Lotrului, strjuite de munii Cozia, Cpnii, Fgra, Lotru i Parng. Aici ntre masivele de muni se afl una din cele mai mari depresiuni intramontane din jude, cunoscut sub numele de ara Lovitei. Muntele Cozia, dup unele mrturii ar fi "Kogaionon, muntele sfnt al dacilor". Dou treimi din suprafaa judeului sunt ocupate de Podiul Getic i Subcarpaii Getici, cu altitudin ntre 400800 m. Judetul Valcea este situat in partea central sudica a Romaniei si cuprinde teritorii apartinand unor variate regiuni geografice. Desfasurat in trepte, pe directia nord-sud, de la altitudini ce depasesc 2200 m (varful Suru, varful ateflesti), pana la 150 m in apropiere de Draganesti, relieful judetului Valcea este prin excelenta muntos si deluros.

Cea mai mare parte din teritoriu, aproximativ 2/3 este cuprinsa intre altitudinea de 400-800 m si alcatuieste treapta podisului piemontan si treapta dealurilor subcarpatice.

Dispunerea reliefului in trepte, orientarea culmilor montane si subcarpatice, in general pe directia vest-est, si a colinelor piemontane pe directia nord-sud, aspectul vailor si depresiunilor, prezenta luncilor de-a lungul principalelor ape curgatoare, particularitatile geomorfologice ale tuturor formelor de relief, etc, indica o pronuntata diversitate a reliefului acestui judet.Varietatea formelor de relief este rezultatul existentei unor sectoare ale marilor unitati de relief: Carpatii Meridionali.

Subcarpatii Getici si Podisul Getic cu o complexa, alcatuire geologica, roci de la cele mai vechi, cristaline, pana la cele mai tinere, pliocene si cuaternare, cu o complicata si indelungata evolutie impusa de agentii modelatori ai scoartei terestre. Teritoriul judetului Valcea este acoperit de culmi muntoase si dealuri, altitudinile scazand de la nord la sud, spre depresiunea intramontana a Lovistei. In partea sudica a judetului, dealurile cu altitudini cuprinse intre 600-700 m inchid depresiunile subcarpatice Jiblea-Berislavesti, Pausesti, Hurezu s.a. In nordul judetului se inalta culmile muntilor Fagaras, la vest se desfasoara Muntii Lotrului iar la sud Muntii Capatanii. Pe partea stanga a Oltului se afla masivul Coziei care atinge 1.669 m.

SOLURILE DIN JUDETUL VALCEA

Regosolurile denumite si soluri crude sau tinere sau neevoluate genetic reprezinta solurile nedezvoltate sau slab dezvoltate formate pe depozite afanate sau slab consolidate (nisipuri, loess, depozite loessoide, argile, marne etc). Regosolurile apar predominant pe versanti cu inclinare puternica, coaste cu alunecari, rupturi de panta, pe culmi inguste sau spinari ascutite etc., unde eroziunea prin apa este destul de activa, incat ritmul proceselor de denudatie este mai intens sau egal cu cel al procesului de solificare. Aceste soluri sunt prezente, de asemenea, in sectoarele cu deflatie activa din ariile cu relief nisipos valurit eolian. Regosolurile au un profil slab dezvoltat, incat in el nu se pot distinge caractere morfologice specifice unui anumit tip genetic. Regosolurile se caracterizeaza printr-o fertilitate naturala, in general, foarte scazuta. Din punct de vedere agronomic ele reprezinta, de fapt, in majoritatea cazurilor, un substrat litologic putin fertil, aflat la zi. Ameliorarea si valorificarea regosolurilor de pe pante si versanti se fac in cadrul planului general de recuperare a terenurilor degradate de eroziunea prin apa si de combatere a acestui fenomen foarte daunator. In multe regiuni din tara, versantii cu regosoluri au fost deja terasati si plantati cu vii sau pomi fructiferi. Pe langa masurile de

combatere a eroziunii sunt necesare ingrasaminte organice si minerale pentru refacerea continutului de humus si substante nutritive. Solurile podzolice argiloiluviale reprezinta stadiile cele mai inaintate de evolutie ale solurilor silvestre, determinate de intensificarea procesului eluvial de cel bioacumulativ. Se caracterizeaza prin individualizarea unui orizont eluvial A 2 , clar exprimat, printr-un profil bine diferentiat textural si prin puternica debazificare a complexului adsorbtiv. Sunt cunoscute in literatura noastra de specialitate si sub denumirile de podzoluri secundare si podzoluri de degradare. Solurile podzolice argiloiluviale se intalnesc in diferite regiuni de podisuri, dealuri si piemonturi. Ele patrund si in zona montana inferioara. De asemenea se gasesc pe terasele mai vechi ale unor rauri importante ca Mures, Olt, Somes, Arges, Jiu. etc. Frecventa aparitiei solurilor podzolice se mareste o data cu cresterea umiditatii zonei. Solurile podzolice argiloiluviale se intalnesc in deosebi sub paduri de stejar, de fag, fag in amestec cu gorun sau cu rasinoase si mai rar de garnita; in parterul padurii, alaturi de plantele geofite, apar si plante acidifile ca Luzula luzuloides, Calamagrostis arundinacea, Poa nemoralis s.a. Depozitele de suprafata pe care s-au format aceste soluri sunt foarte variate ca varsta, natura mineralogica si textura:gresii, argile, marne, depozite de terasa, depozite variate deluvio- proluviale etc. In general, rocile care favorizeaza dezvoltarea solurilor podzolice sunt bogate in fractia nissipoasa, sarace in minerale calcice si feromagneziene si puternic alterate. In anumite conditii se pot forma si pe roci argiloase, mai bogate in elemente bazice. Solurile podzolice argiloiluviale se intalnesc mai ales in conditiile uni relief orizontal sau slab inclinat, cu drenaj exatern slab: culmi largi, versani lini, terase etc. In conditii de relief mai accidentat, apar deobicei sub invelisul protector al unei formatii vegetale bine incheiate, padure sau pajiste. Apa freatica se afla la mare adancime in aria de raspandire a solurilor podzolice; exceptie fac suprafete restranse din nord-vestul tarii, in care profilul acestor soluri este influentat de apa freatica aflata la mica adancime (Campia Somesului).

Folosirea in agricultura a solurilor podzolice argiloiluviale este mai restransa, datorita conditiilor climatice mai reci si mai umede, precum si potentialului lor scazut de fertilitate. Pe solurile podzolice, pajistile si fanetele naturale ocupa suprafete insemnate, alcatuind, baza unui puternic sector zootehnic. Economia forestiera are, de asemenea, o pondere ridicata, intinderi mari fiind ocupate cu paduri de stejar sau de fag. Plantele care se cultiva in zona solurilor silvestre podzolice sunt graul de toamna si de primavara, orzul, ovazul, secara, porumbul, sfecla-de-zahar si soia, cu rezultate satisfacatoare. Dintre plantele de nutret gasesc conditii bune trifoiul rosu, sfecla furajera si unele graminee. Cultura vitei-de-vie este foarte raspandita, in schimb pomicultura (cultura prunului si a marului) constituie una dintre ramurile agricole principale din aceasta zona. Fertilitatea naturala scazutaa solurilor zilvestre podzolice se datoreaza pe de o parte, insusirilor fizico-chimice ale acestor soluri, iar pe de alta parte, aprovizionarii lor insuficiente cu humus si substante nutritive si conditiilor nefavorabile de valorificare a acestora de catre plante. Astfel, climatul umed si prezenta orizontului B, gros si impermeabil, determina un regim aerohidric nefavorabil dezvoltarii plantelor, prin formarea unui exces temporar de umiditate in partea superioara a solului. Debazificarea inaintata a complexului argilo-humic, aciditatea ridicata asociata cu prezenta aluminiului mobil si a manganului mobil, adesea in doze nocive pentru cresterea plantelor, deficitul mare de calciu si magneziu etc., contribuie la crearea unor conditii putin favorabile dezvoltarii plantelor de cultura. Rezervele de humus si azot sunt, in general, mici, iar calitatea humusului scazuta, raportul dintre acizii humici si cei fulvici fiind deregula subunitar. Activitatea microbiologica redusa nu poate asigura aprovizionarea normala cu azot. Solurile podzolice sunt, de asemenea, sarace in fosfor mobil, intrucat cea mai mare parte din fosforul total este legata in compusi (organici sau de Fe si Al) greu solubil, inaccesibil plantelor. Totodata este deficitara atat aprovizionarea cu potasiu cat si cu unele microelemente (bor, cobalt). Ridicarea fertilitatii solurilor silvestre podzolice necestia un ansamblu de masuri agochimice, ameliorative si agrotehnice. Deoarece regimul azotului este foarte deficitar, aceste soluri reactioneaza extrem de favorabil la ingrasamintele minerale cu azot. Se folosesc cu succes cianamida de calciu, azotatul de amoniu, azotatul de calciu si de sodiu etc. Ingrasamintele organice (gunoiul de grajd, gunoiul artificial si ingrasamintele verzi)

au o mare eficacitate, ele contribuie atat la imbogatirea solurilor de substante nutritive, cat si la ameliorarea insusirilor fizice are orizontului superior. Cultura leguminoaselor este, de asemenea, foarte ridicata pentru refacerea rezervei de azot asimilabil. Ingrasamintele cu fosfor sunt in general slab moderat-valorificate. Eficacitatea lor creste insa considerabil atunci cand sunt aplicate impreuna cu cele de azot pe un fond amendat cu gunoi de grajd. Ingrasamintele fosfatice indicate pentru aceste soluri sunt faina de oase, fosfatul de Cioclovina etc. Se recomanda, de asemenea, ingrasamintele combinate: diamonfosul, fosazotul si nitrofoska. Masurile agrotehnice specifice solurilor silvestre podzolice urmaresc , in primul rand, ameliorarea regimului aerohidric, defavorabil in cazul solurilor podzolice dezvoltate pe suprafete plane acoperite cu depozite fine. Se practica in acest scop araturi in spinari pentru inlaturarea excesului de umezeala, araturi adanci etc. Adancimea araturii se face insa treptata, pe masura ce se adauga amendamente si ingrasaminte pentru evitarea aducerii la zi a orizontului podzolic A2 foarte putin fertil. Solurile erodate. In regiunile in care eroziunea solului s-a manifestat sau se manifesta intr-un fel sau altul, infelisul de sol devine mult mai complicat. Eroziunea in adancime distruge deobicei tot profilul solului producand intreruperi mai rare si mai frecvente ale invelisului de sol, in functie de densitatea ogaselor si a ravenelor. Eroziunea in suprafata alunecarile, acumularile si eroziunea eoliana, precum si procesele de batatorire a solului modifica profilul solului intr-o masura mai mare sau mai mica, in functie de durata si intensitatea acestor procese de degradare a terenurilor. Procesele de batatorire a solului nu modifica structura profilului morfogenetic, dar deterioreaza proprietetile hidrofizice ale solului astfel ca, desi acesta prezinta aceeasi succesiune de orizonturi, ofera plantelor conditii de dezvoltare din ce in ce mai slabe. Eroziunea solului in suprafata prin apa determina modificare profilului acestuia prin spalarea treptata a materialului solificat. Orizonturile genetice sunt astfel indepartate si solul apare cu un profil incomplet sau, in cazul extreme, apare la zi chiar roca. Se intalnesc astfel diferite soluri in care a ajuns eroziunea (spre exemplu soluri silvestre brune sau soluri podzolice sau cernoziomuri etc., in functie de zona in care se manifesta eroziunea, moderat erodate sau puternic erodate etc.). Astfel de soluri erodate se gasesc in tara noastra, cel mai frecvent in regiunile de dealuri, podisuri si

piemonturi si mai putin in regiunile de munte si de campie, unde eroziunea in suprafata este de cele mai multe ori neapreciabila, iar solurile au profil normal. Modificarea profilului solurilor prin alunecari este mult mai complicata. Aceste deranjeaza asezarea normala a orizontului genetice din profil, in asa fel incat pozitia lor capata o anumita inclinare sau o anumita curbura, iar uneori se produce chiar o rasturnare a orizonturilor. Pe teritoriul tarii noastre, in regiunile afectate de alunecari, se intalneste o gama intreaga de variatii ale profilelor de sol. De obicei, alunecarile dau nastere unui relief valurit, cu convexitati si concavitati denumit popular tiglai, glimee sau oparsaie. Pe acest relief, din multimea de aspecte ale profilelor morfologice ale solurilor se desprind doua cu totul generale, si anume: pe convexitati apar soluri cu profil foarte scurt (uneori chiar roca), iar in concavitati solurile reprezinta profile mult mai dezvoltate ca grosime, dar foarte neuniforme ca asezare a orizonturilor si de obicei cu intensa hidromorfie. In cazul alunecarilor curgatoare, pe canalul de scurgere a materialului desprins, profilul solului este complet distrus. O alta forma de modificare a invelisului de sol, ca urmare a fenomenului de eroziune, se datoreaza acumularii materialului erodat de pe versaniti, la baza acestora sua pe vai. Astfel, apar multe sectoare soluri ingropate, coluvionate si aluvionate. Solurile ingropate sunt recent acoperite de materiale deluviale, colocviale sau aluviale, care au grosimi relativ mari astfel ca vechiul sol nu mai prezinta importanta pentru plante, datorita faptului ca se gaseste la adancimi care nu mai pot fi atinse de radacinile acestora. Solurile coluzionate sau aluvionate sunt soluri din diverse tipuri genetice acoperite de depozite coluviale sau aluviale de grosimi destul de mici (pana la 40-50 cm). Ele se intalnesc de-a lungul vailor sau la baza versantilor in toate regiunile tari. Stavilirea si prevenirea eroziunii solurilor din tara noastra a devenit o problema de stat, care se inscrie pe linia masurilor de valorificare superioara a terenurilor. In acest sens s-a efectuat mai intai o inventariere a terenurilor erodate si apoi au fost elaborate planuri de masuri pentru folosirea acestora, pentru staviliarea eroziuni sub diversele ei forme si pentru prevenirea eroziunii solurilor pe terenurile inclinate. Dintre mijloacele foarte variate prin care se poate actiona pentru combaterea eroziuni solurilor mentionam pe cele agrotehnice (organizarea judicioasa a teritoriilor agricole, sisteme de aratura, amenajarea unor benzi inierbate etc.), amenajarea de

valuri de pamant si canale, terasarea versantilor si plantarea unor perdele antierozionale, diverse lucrari de amenajare a obarsiei si talvegului torentilor (ziduri de sustinere, jgheaburi de fascine, garnisaje, cleionaje, baraje etc.). In prezent, pe teritoriul tarii noastre se folosesc intens diversele sisteme de combatere a eroziunii si, datorita acestora, multe terenuri din regiunile din dealuri si podisuri au intrat din nou in circuitul economic, contribuind la cresterea continua a productiei agricole.

2. Clima

Clima judetului Valcea este temperat-continentala, puternic influentata de fragmentarea accentuata a reliefului, de expunerea versantilor,de regimul radiatiei solare si regimul eolian. Valorile medii anuale ale temperaturii sunt ntre 10 C i 10,6 C, cu precipitaii normale a cror medie anual este cuprins ntre 500 i 900 mm (caracteristic depresiunilor subcarpatice) i vnturi de mic intensitate cu viteze moderate. Aceste caracteristici, precum i umiditatea relativ a aerului ce variaz ntre 71 i 78 %, precum i numrul mare de zile cu insolaie maxim favorizeaz rspndirea viei de vie, a nucului i a altor pomi fructiferi. Toamnele sunt lungi, iar numrul zilelor cu cea este n medie de 52 zile pe an. Varietatea formelor de relief influenteaza clima temperat continentala caracteristica judetului Valcea intalnindu-se nuante ale climatului montan deluros specific depresiunii Lovistei si a vaii Oltului. La altitudini de peste 2.000 m temperaturile scad sub 0 C, precipitatiile depasesc 1.200 mm/an iar vanturile cu orientarenord-vest sunt puternice. La altitudini medii si mici temperatura medie variaza intre 2-6 C, vanturile bat in lungul vailor, iar media precipitatiilor are valori cuprinse intre 800-1.200 mm/an. In regiunea dealurilor subcarpatice, temperatura are valorile cuprinse intre 4-8 C iar precipitatiile ating 600-800 mm/ anual. Pe valea Oltului si in depresiunea Lovistei clima este mai blanda decat in restul teritoriului.

3. Apele Ape subterane de stratificatie

Prin numarul mare de izvoare de ape minerale, datorita calitatii lor, sunt recunoscute de medicii si turistii romani si straini ca fiind tamaduitoare a celor mai diverse afectiuni, facand de secole adevarate minuni. Bogatia de izvoare de ape minerale care abunda unele zone geografice si peisajul pitoresc pe care-l "scalda" se etaleaza cu maretie in statiunile balneoclimaterice de renume ale judetului Valcea -Calimanesti - Caciulata -Baile Olanesti -Baile Govora -Ocnele Mari - Ocnita cunoscute nu numai in Europa, ci in intrega lume, cu o carte de vizita impresionanta.

n judeul Valcea, factorii de cura naturala sunt reprezentati de clima protectoare si izvoarele (descoperite in 1827) de ape minerale sulfuroase, clorate, bromate, cu sodiu, calciu, magneziu, in principal hipotonice, cu concentratie, compozitie chimica si temperatura variabile. Factorii naturali de cura balnear enumerai mai sus sunt repartizati pe teritoriul judeului in cadrul statiunilor astfel: 1. Statiunea Calimanesti-Caciulata prezinta ca factori naturali, apele minerale cu concentraii, compoziii chimice si temperaturi variate, sulfuroase, clorurate, bromurate, sodice, calcice, magneziene, in cea mai mare parte hipotone cu mineralizare cuprinsa intre 0,5 i 11,4 g/l i prezinta un climat sedativ de cruare. 2. Staiunea Baile Govora are ca factori naturali de cur apele minerale cloruratesodice, iodurate, bromurate, sulfuroase, slab bicarbonatate, hipotone, contin pana la 38,3 0 / 00 mg brom i 41,8 0 / 00 mg iod. Apele concentrate srate sulfuroase au mineralizare de pan la 160 g la 0 / 00 i conin hidrogen sulfurat n concentraie mare

pan la 0,350 g

/ 00 . Apele izvoarelor de cur intern slab mineralizate sunt

caracterizate print-o concentraie mic de hidrogen sulfurat i clor, bogate n bicarbonai. Este prezent i nmolul mineral sapropelic transportat de la Ocnele Mari, iar bioclimatul este unul de cruare. 3. n staiunea Olneti factorii naturali de cur sunt reprezentai de ape minerale sulfuroase, clorurate, slab iodurate, bromurate, sodice, calcice, magneziene, unele fiind oligominerale, altele hipotone i respectiv izotone. Bioclimatul prezent aici este unul sedativ de cruare. 4. Staiunea Ocnele Mari beneficiaz de existena apelor minerale care sunt strans legate de masivele de sare utilizate n bazinele de bi. ntalnim de asemenea, ape minerale clorurate, bicarbonatate, iodate i nmol sapropelic.

Reteaua hidrografica de suprafata

Judetul Valcea este brazdat de o puternica retea hidrografica. Intreaga retea de ape curgatoare apartine bazinului hidrografic al raului Olt, care strabate teritoriul judetului in trepte, asemenea reliefului, incepand din nord, de la Ru Vadului si pana la Tighina, in S, pe o distanta de cca. 130 km. Sectorul Oltului ce traverseaza judetul Valcea este denumit in termenii de specialitate sectorul Oltului mijlociu. Dupa confluenta cu Homorod, Oltul intra in depresiunea Fagaras, Valea Oltului este larga cu panta medie de 1. In aceasta zona bazinul prezinta o asimetrie accentuata a sistemului spre dreapta dupa confluenta cu raul Cibin, Oltul patrunde in defileu unde valea se ingusteaza, versantii sunt abrupti, suprafata bazinului de receptie ajungand la 15340 km2 la Rm. Valcea. Dupa confluenta cu raul Cibin, Oltul traverseaza Carpatii Meridionali printr-un frumos defileu. Valea Oltului se ingusteaza prezentand versanti abrupti cu inaltimi mari de 1800-2000 m. Dupa iesirea din defileu, raul Olt traverseaza zona deluroasa a subcarpatilor, unde apar

terase bine conturate ce insotesc cursul pana la varsare. Intre localitatile Rm.Valcea si Slatina, Oltul strabate subcarpatii, zona putin dezvoltata in cadrul bazinului sub forma unei fasii inguste si zona piemontana reprezentata de dealurile Oltetului pe dreapta si dealurile Cotmenei pe stanga. Zona colinara se caracterizeaza prin inaltimi mici care se pierd in campie, diferenta de altitudine intre aceste doua zone nu este un criteriu de demarcatie, deoarece altitudinea descreste treptat, deseori campia patrunde sub forma de golfuri. Luncile raurilor sunt reprezentate prin soluri aluvionare de lunca care trec in partea sudica in soluri nisipoase supuse unui stadiu de eroziune necontrolata. In sectorul Brezoi - Ramnicu Valcea pe toata latimea bazinului se face trecerea de la formatiunile metamorfice la formatiuni sedimentare de diferite varste. In aval de Ramnicu Valcea pana la Dunare se gasesc numai formatiuni sedimentare, astfel: depozite loessoide in zona periferica a bazinului hidrografic; aluviuni actuale si subactuale in zona adiacenta raului; depozite fluviatile in zona intermediara. Rul Olt strbate judeul pe o distan de 135 km, primind apele a numeroi aflueni din care cel mai important este Lotrul. Acest bazin hidrografic, care se afl n partea dreapt a Oltului, cuprinde aproape toat suprafaa judeului. Aceast reea hidrografic este ntregit de numeroase lacuri: Glcescu, Znoaga Mare, Iezerul Latoriei (lacuri glaciare), Vidra, Brdet, Cornet, Climneti, Deti, Rmnicu Vlcea, Rureni, Govora, Slviteti, Ioneti Zvideni Drgani (lacuri artificiale pe Lotru i Olt pentru hidrocentrale) i lacurile srate de la Ocnele Mari.
n judeul Vlcea ntlnim o reea de ape dens, reea ce imprim o anumit configuraie a peisajului. Cursurile apei, prin frumuseea peisajului, ca i prin amenajarea hidroenergetic, mpreun cu un mare numr de lacuri de acumulare, au un rol important n dezvoltarea turismului, n general, i a agrementului n special. Dintre lacurile aflate pe teritoriul judeului predomin lacurile de provenien glaciar aflate n bazinul Latoriei: Muntinelul Mic, Iezerul Latoriei, Singuraticul i Cioara precum i cele din munii de la Obria Lotrului. Lacurile srate sunt cele de la Ocnia i Ocnele Mari, iar lacurile artificiale amenajate ca urmare a construciei hidrocentralelor sunt: Vidra (lac de acumulare ce are un

volum total la nivel maxim de exploatare de 370 mil m), Climneti, Bbeni, Deti, Malaia i Brdior.

Vegetatia si fauna
Vegetatia

Diversitatea formelor de relief i condiiile pedoclimatice existente pe teritoriul judeului Vlcea au favorizat dezvoltarea unei vegetaii bogate, dispus n etaje corespunztor altitudinii reliefului. Vegetaia alpin ntlnit la altitudini de 2000-2200 m, este reprezentat de plante ierboase, perene i tufriurile pitice (bujorul de munte, slciile pitice). Vegetaia subalpina este format mai ales din tufriuri de jneapn, ienupr pitic, anin de munte, afin. Etajul pdurilor se suprapune peste relieful montan si deluros, sub limita etajului subalpin. Pdurile sunt alctuite din conifere i foioase, la care se adaug numeroi arbuti. n funcie de relief i clim, vegetaia caracteristic teritoriului vlcean este repartizat dup zonarea acestora. n regiunile montane, pe cele mai nalte culmi predomin flora alpin i subalpin. Dintre speciile care cresc aici se ntlnesc: salcia pitic, violeta, bujorul de munte i floarea de col - ultimele declarate monumente ale naturii. Zona forestier este specific regiunilor deluroase, acoperind circa 45% din suprafaa judeului (4,2% din suprafaa rii). Pdurile de molid cresc n etajul subalpin, pe lng arbuti ca: mcriul, afinul .a. Pdurile de foioase acoper zona montan i o parte a dealurilor subcarpatice i piemontane. Dintre speciile de arbori care compun etajul foioaselor predomin fagul, mesteacnul, carpenul, alunul i paltunul de munte. La altitudinile din zona colinar i de cmpie cuprinse ntre 300 -700 m, predomin stejarul pedunculat, ulmul i carpenul.

 Fauna
Teritoriul judeului Vlcea dispune de o faun bogat i variat, etajat n funcie de relief i condiii climatice. n zona alpin se ntlnesc psri i animale rare: vulturul pleuv brun, cinteza alpin, capra neagr, alturi de vipera comun i oprla de munte. Fondul cinegetic este bogat reprezentat de specii cum ar fi: cerbul, rsul, cprioara, jderul, ursul, pisica slbatic, mistreul, ierunca, cocoul de munte s.a.; fauna piscicol este reprezentat de scobar, pstrv i boitean.

Rezervatii naturale
Conform legislaiei ariilor naturale protejate, a conservrii habitatelor naturale, a florei i faunei slbatice, modificat i aprobat prin OUG nr. 57 din 20 iunie 2007, un parc naional are drept scop protecia i conservarea unor eantioane reprezentative pentru spaiul biogeografic naional, cuprinznd elemente naturale cu valoare deosebit sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic sau de alt natur, oferind posibilitatea vizitrii n scopuri tiinifice, educative, recreative i turistice.

Parcul National Cozia

Acest taram muntos, este alcatuit din masivul Cozia apartinand Muntilor Fagaras, o parte a Muntilor Capatanii denumita Naratu si a Muntilor Lotrului cu masivul Doabra, Calinesti, Brezoi. In spatiul biogeografic din zonele Cozia, Naratu, Doabra si Calinesti se gasesc elemente naturale cu o valoare deosebita sub aspect geologic, fizico- geografic, floristic, faunistic si hidrologic, care ofera posibilitatea cercetarii stiintifice, desfasurarii unor activitati educative, recreative si turismului. Parcul Naional Cozia se afl situat n partea central-sudic a Carpailor Meridionali, mrginit la nord de Depresiunea Lovitei, strvechea Terra Loystha, o vast arie ncrcat de istorie, cu multe localiti, organizate odinioar n inutul lui Seneslau, unde populaia continu tradiiile i obiceiurile strvechi.

La vest, PNC este separat de restul Munilor Cpnii prin culmile: Frsineiului, Dosul Pmntului i Valea lui Stan. La sud, parcul este delimitat de dealurile subcarpatice prin Depresiunea Jiblea-Berislveti. La est, versanii abrupi ai Coziei, impuntori ai Sturului i Pietrei oimului, l delimiteaz de Mucelele Topologului prin aua Groilor i mai la nord, se nvecineaz cu Depresiunea Poiana.

Fa de depresiunile nconjurtoare ce au nlimi relativ mici (500-700 m), Masivul Cozia se detaeaz net, aprnd din deprtri ca o cetate de stnc cu abrupturi, cu contraforturi i cu o mulime de turnuri marginale i interioare. Aceast arie muntoas este strbtut, pe direcia nord-sud, de apele rului Olt , care a sculptat Defileul Gura Lotrului Cozia. Teritoriul PNC este cuprins aproximativ ntre: 2410 i 2426 longitudine estic, i 4516 i 4524 latitudine nordic. Harta cu localizarea PNC este publicat n HG nr. 230 din 2003 privind delimitarea rezervaiilor biosferei, parcurilor naionale i parcurilor naturale i constituirea administraiilor acestora. Accesul n PNC se face n principal prin DN 7 (E 81), care este una din legturile capitalei cu restul Europei. Distanele fa de principalele orae din apropierea PNC sunt de 25 km. pn la Rm. Vlcea i 45 km. pn la Sibiu. Distana pe DN7 (E 81) pn la Bucureti es te de 200 km

Parcul National Cozia include ecosisteme nealterate efectiv de catre activitatea umana, cu specii de animale si plante ,care necesita o protectie stricta , precum si endemisme specifice masivului Cozia sau Romaniei. Masivul Cozia se constituie ca una dintre cele mai reprezentative zone si se poate considera ca un adevarat muzeu in aer liber. Dintre speciile forestiere gorunul realizeaza, pe versantul sudic, cel mai inalt ecart altitudinal 1350 m.- caz unic in tara, fiind o interesanta inversiune de asezare a etajelor de vegetatie, bradul si fagul coborand pana la 300400 m., aproape de altitudinea la care se situeaza raul Olt in defileu. In unele locuri din Naratu si Foarfeca coexista intr-un amestec aproape intim bradul cu gorunul, iar printre palcurile de

molid, apar exemplare de anin de munte, mesteacan de Cozia, salcie pitica, etc. amestecurile si asocierile de tot felul fiind deosebit de interesante si insuficient studiate. Sub aspect floristic, pe un spatiu relativ restrans sunt identificate un numar de 800 de specii de plante (aproape o cincime din flora spontana a tarii ), din care 8,1% specii endemice (5,8% specii endemice Romaniei si 2,3% specii endemice Coziei). Astfel se gasesc laolalta plante alpine, subalpine (lana caprelor,firuta, afinul), plante termofile ( scumpia, pesma, rototelele Coziei), plante endemice (trandafirul de Cozia, macesul argesan ), si plante rare cu regim ecologic critic (iedera alba, floarea de colt, laleaua pestrita). Dintre numeroasele specii de animale mentionam pe cele care apartin faunei strict protejate: ursul brun, lupul, rasul, pisica salbatica, sau rare cum sunt capra neagra, cocosul de munte, corbul, etc. O mentiune speciala pentru fauna mediteraneana, reprezentata prin vipera cu corn si scorpionul carpatic intalnita mai ales in stancariile cu expozitie sudica din zona Turnu si Basarab. Defileul Oltului, parte integranta a Parcului National Cozia se constituie intr-un coridor ecologic, deschis pasarilor in migratia lor spre si dinspre Europa Centrala si de Nord si continentul african. Dintre pasari au fost identificate un numar de 68 specii, iar dintre amfibieni si reptile, tritonul cu creasta, salamandra, soparla cenusie, gusterul. Parcul se intinde pe trei unitati montane distincte: Muntii Cozia, Muntii Lotrului si Muntii Capatanii. Cu toate acestea, are o alcatuire geologica relativ omogena. in partea de nord predomina formatiunile cristaline, iar in cea de sud, cele sedimentare. Zona este destul de abrupta, iar relieful accidentat, ceea ce face ca aspectul Vaii Oltului sa fie pe alocuri chiar spectaculos. Vegetatia forestiera este dominata de padurile de gorun, de fag si molid. Flora parcului este extrem de bogata, fiind identificate circa 930 de specii. Printre plantele ocrotite de lege care se afla aici avem floarea de colt (Leontopodium alpinum), iedera alba (Daphne blagayana), precum si un relict glaciar, anume Lycopodium tristachyum (Ground Pine a eng.; nu are denumire in romana). si varietatea faunei este impresionanta. Dintre arahnide, este remarcabil pseudoscorpionul Neobisium carpathicum, de origine mediteraneana, aflat aici la limita nordica a arealului sau. Dintre serpi, poate fi intalnita vipera cu corn (Vipera ammodytes). Principalele specii de

mamifere prezente in parc sunt pisica salbatica (Felis silvestris), jderul de copac (Martes martes), rasul (Lynx lynx), lupul (Canis lupus), cerbul carpatin (Cervul elaphus), capriorul (Capreolus capreolus) si capra neagra (Rupicapra rupicapra).

Regimul climatic este specific de munte, caracteristic muntilor josi, cu o etajare a parametrului climatic, functie de altitudine. Se remarca influenta culoarului raului Olt, care favorizeaza patrunderea aerului mai cald dinspre Sud si care asociat cu o insolatie mai pronuntata a condus la instalarea unui topoclimat mai uscat si mai cald in arealele de sud, spre deosebire de cele din N. si N-V., din calea maselor de ae r mai reci si umede. Temperatura medie anuala de la +10 gr. C pe valea Oltului la 3gr.C la 1500 m. Precipitatii. diferite, functie de altitudine, in zona inalta 1000 1100 mm./ an la 717,5 mm/ an la Calimanesti. Vanturi dominante din N. si N V cu pondere mai mica S. si S-V. La vf. Ciuha Mare 10- 20 m./ s. Parcul National Cozia, se situeaza pe teritoriul administrativ al localitatilor Calimanesti, Brezoi, Salatrucel, Perisani, iar pentru publicul larg interesul principal il reprezinta turismul. Muntii de aici nu foarte inalti (altitudine max. Vf. Cozia 1667.m), au o accesibilitate relativ usoara si indeamna la drumetie si excursii pe multi turisti, masivul Cozia fiind cel mai solicitat. Din puncte ca Turnu, Pausa Salatrucel,Calimanesti, Gura Lotrului, Perisani, pornesc trasee turistice marcate spre principalele obiective, cele mai multe fiind inspre varfurile muntoase. Zona Parcului Naional Cozia i a vecintilor acestuia este cunoscut ca o destinaie turistic important n Romnia, care prin potenialul ei natural (peisaje, izvoare termale, relief, hidrologie, faun, flor, etc) i antropic (mnstiri, monumente istorice, ), reprezint o destinaie interesant att pentru turitii din ar, ct i pentru turitii din strintate. Monitorizarile fluxului turistic in perioada 2003-2005 au scos in eviden c un numar de aproximativ 50.000 turiti pe an au vizitat aceast zon, dar numarul lor a crescut foarte mult, chiar s-a dublat in anii 2006-2007. Principalele motivaii fiind: - drumeii, plimbri in natur; - practicarea unor sporturi, organizarea de expediii, tabere si concursuri in aer liber; - vizitarea unor lcae de cult, locuri i monumente istorice; - vizitarea unor locuri cu peisaje deosebite, (Defileul Oltului, Cheile Lotriorului, Cascada

Gardului, Bulzul); - insuirea unor cunostine despre natur (in general elevi si studeni); O parte din vizitatorii care frecventeaz in general locurile mai accesibile de la intrrile in parc sunt sosii in zon pentru tratament balnear n Staiunea Climaneti Cciulata-Cozia.

Parcul National Buila Vanturarita

Parcul Naional Buila-Vnturaria, viitor sit al Reelei Ecologice Europene Natura 2000, a fost nfiinat prin HG 2151/2004 i este administrat de ctre RNP Romsilva n parteneriat cu Asociaia Kogayon. Este cel mai mic parc naional din Romnia, cu o suprafa de 4186 ha, fiind situat n Judeul Vlcea, n sudul Munilor Cpnii, pe teritoriul localitilor Costeti, Brbteti i Bile Olneti. Localizarea geografica Masivul Buila-Vanturarita este situat in partea central-nordica a Judetului Valcea si face parte din Muntii Capatanii. Masivul iese in evidenta fata de lantul principal al acestora, atat prin dispunere cat si prin constitutie si relief. Creasta principala a Muntilor Capatanii, constituita preponderent din sisturi cristaline are o dispunere est-vest, cu creste secundare inspre nord si sud. Exceptie fac doua masive calcaroase, ale caror creste principale sunt dispuse pe directia SV-NE: Masivul Tarnovu in nord-vest si Masivul Buila-Vanturarita in sud-est. Masivul Buila-Vanturarita se intinde de la vest de Cheile Bistritei si pana la est de Cheile Olanestilor (Folea). Legatura cu Muntii Capatanii este facuta prin Plaiul Netedu (interfluviul dintre raurile Bistrita si Costesti), Plaiul Lespezi (interfluviul dintre raurile Costesti si Cheia) si Plaiul Hadarau (interfluviul dintre raurile Cheia si Olanesti). Creasta Buila-Vanturarita are o extindere spatiala de tip liniar, cu o lungime de circa 14 km si o latime cuprinsa intre 0,5 si 2,5 m km (extinderea calcarelor jurasice). Altitudinea absoluta este in Varful Vanturarita Mare (1885 m), iar cea minima la iesirea Bistritei din chei (550 m).

Principalele varfuri ale masivului sunt, de la sud-vest spre nord-est, urmatoarele: Arnota (1183,7 m), Muntele Cacova (1525,1 m), Muntele Piatra (1643 m), Muntele Albu (1658,9 m), Buila (1848,6 m), Stevioara (1847 m), Vanturarita Mare (1885,2 m), Vioreanu (1866 m), Vanturarita Mica (1655 m), Stogu (981 m). Puncte de intrare/Acces Parcul National Buila-Vanturarita are 6 puncte de intrare: 3 in Comuna Costesti, unul pe Valea Bistrita si doua pe Valea Costesti: Bistrita, Pietreni-Prislop si Pietreni-Valea Morii; 1 in Comuna Barbatesti pe Valea Otasaului; 1 in Satul Cheia pe Valea Cheia; 1 in Orasul Baile Olanesti pe Valea Olanesti. Accesul se poate face fie pe drumul national 67 Rm. Valcea-Targu Jiu, fie pe drumul judetean Rm. Valcea-Baile Olanesti. Alegand prima varianta se poate ajunge in parc astfel: 30 Km pana in Barbatesti (sat Barzesti), apoi inspre nord pe Valea Otasaului, 5 km pe drum asfaltat, inca 3 km pe drum forestier, pana la capatul drumului, de unde pe poteca, intr-o ora, se ajunge la Schitul Patrunsa; 38 km pana la Costesti, apoi inspre nord, se poate ajunge fie in Satul Bistrita (7 km pe drum asfaltat), fie in Satul Pietreni (5 km drum asfaltat si 2 km drum pietruit). Alegand soseaua spre Baile Olanesti, dupa 15 km se pot alege doua variante: pe Valea Olanesti, 6 km pana in statiune si 14 km pe drum forestier pana in Cheile Olanesti, trecand pe la cantonul silvic Manzu (7 km);

pe Valea Cheia, 7 km pana in Valea Cheii pe sosea asfaltata, apoi pe drum forestier. Dupa ce se trece de Schitul Iezer (3 km), se poate ajunge fie la Schitul Pahomie (8 km), fie la cantonul silvic Cheia (9 km). Geologie Cadrul tectonic Din punct de vedere tectonic, zona face parte din orogenul carpatic. Masivul Buila-Vanturarita este parte a Panzei Getice, unitate a Dacidelor Mediane din Carpatii Meridionali, puse in loc in Senonian, in cadrul tectogenezei laramice. Panza Getica este alcatuita din formatiuni cristalofiliene prealpine si dintr-o cuvertura sedimentara in cadrul careia cele mai vechi depozite sunt de varsta Carbonifer superior. Datorita eroziunii, depozite sedimentare ale Panzei Getice se intalnesc doar in cateva arii, dintre care cele mai importante sunt BrasovDambovicioara, Buila-Vanturarita, Hateg si Resita-Moldova Noua. Aceste depozite sedimentare au fost supuse proceselor tectonogenetice in doua faze. Prima discordanta insemnata este prealbiana, cand a inceput sariajul getic si corespunde primei faze getice, varsta primei incalecari fiind plasata dupa Aptianul inferior si inaintea sfarsitului Aptianului superior. Cea de-a doua faza getica, reprezentand sariajul principal laramic, a avut loc in Senonian, cand Panza Getica, avand in baza Panza de Severin, a acoperit domeniul danubian. Stratigrafia In zona Masivului Buila-Vanturarita se gaseste o succesiune de depozite metamorfice si sedimentare care poate fi urmarita in intregime pe deschiderile oferite de vaile celor patru rauri care traverseaza bara calcaroasa, sapand in aceasta cate un sector de chei. Formatiunile cristaline In Masivul Buila-Vanturarita, rocile metamorfice afloreaza pe versantii nord-vestici, pe vaile raurior Bistrita, Costesti, Cheia si Olanesti, cat si in zona de creasta, unde ies la zi de sub depozitele sedimentare erodate (Curmatura Builei). Evolutia metamorfica a unitatilor gnaisice din Panza Getica se inscrie in intervalul de timp al ciclului Varisc (300 - 350 M.a). Evolutia

metamorfitelor din Carpatii Meridionali are in prezent repere mai clare, subliniind caracterul polistadial si o evolutie distincta a unitatilor Getic-Supragetic vs. Danubian, intr-o succesiune de evenimente de la subductie la obductie si o inversiune tectonica in Cretacicul mediu si superior. Rocile metamorfice din domeniul Getic-Supragetic pot fi divizate in doua tipuri principale de litologii: un tip dominat de calcare cristaline, amfibolite, micasisturi, paragneisse, cuartite, din care lipsesc migmatitele, reprezentand metalitofaciesul de Negoi, iar cel de-al doilea este relativ sarac in roci carbonatice si amfibolitice, fiind dominat de gneisse si migmatite, reprezentand metalitofaciesul de Sebes-Lotru, in cadrul acestuia din urma incadrandu-se si formatiunile cristaline din Masivul Buila-Vanturarita.

Formatiunile sedimentare. Dupa desavarsirea ciclului baikalian, care a generat sisturi cristaline epimetamorfice, domeniul getic a evoluat ca arie exondata supusa denudarii. A devenit arie de acumulare in neoCarbonifer, cand s-au acumulat depozite predominant continentale. In ciclul alpin, procesul de sedimentare incepe dupa faza de exondare care a durat si in timpul Triasicului. In Jurasic, se contureaza o serie de zone depresionare printre care si Buila-Vanturarita. Domeniul getic este din nou exondat dupa tectogeneza mezocretacica. Dupa acest moment, are loc o transgresiune la nivelul Cenomanianului, dar formatiunile sedimentare sunt, in cea mai mare parte, indepartate prin eroziune. In zona Masivului Buila-Vanturarita, succesiunea sedimentara cuprinde depozite Jurasic superioare si Cretacic inferioare: Bajocian-Barhonian inferior: gresii grosiere si calcare masive, spatice, coraligene. Bathonian superior-Callovian inferior: gresii calcaroase si calcare limonitice cu pete verzui si rosii, cu elemente de micasisturi. Callovian mediu-superior: gresii sistoase, calcaroase, galbui-roscate, microconglomerate si calcare galbui micacee.

Oxfordian: sisturi marnoase, marnocalcare, calcare rosii cu jaspuri. Kimmeridgian inferior: calcare fine rosii, stratificate. Kimmeridgian superior-Tithonian: 250-300 m calcare recifale masive. Tithonian superior-Berriasian: lipseste. Valanginian: oosparite, pelsparite, intrapelsparite, care trec lateral si succesiv la biomicrite. Hauterivian: lipseste. Baremian-Aptian: facies urgonian ce se dispune transgresiv si discordant peste formatiunile neoconiene. Formatiunile cretacice reprezinta o serie detritica foarte bine dezvoltata (maxim 10000 m, cu grosimi ce cresc dinspre sud-vest spre nord-est): Albian-Vraconian inferior: orizontul inferior de gresii si conglomerate. Vraconian-Turonian-Coniacian: orizontul inferior marno-argilos cu alternante de argile si marne, uneori gresii subtiri. Santonian-Campanian inferior: orizontul superior de gresii si conglomerate. Campanian superior-Maastrichtian: orizontul superior marno-argilos. Geomorfologie

Spre deosebire de Muntii Capatanii din care face parte, Masivul Buila-Vanturarita prezinta caractere aparte, specifice crestelor calcaroase liniare si insulare. Culmea principala are o lungime de circa 14 km, avand insa caracter unitar doar intre Cheile Costesti si Cheile Cheia, cu o mica intrerupere in zona Curmatura Builei (aici cuvertura sedimentara a fost erodata pana la depozitele metamorfice), in rest fiind fragmentata de catre raurile care au sapat chei (de la vest la est: Bistrita, Costesti, Cheia si Olanesti), care separa doua masive: Arnota (sud-vest, intre

raurile Bistrita si Costesti) si Stogu (nord-est, intre raurile Cheia si Olanesti), care au o infatisare diferita de aceea a culmii principale. Creasta are aspect accidentat, doar pe zone restranse avand platouri netezite (Muntele Cacova si Muntele Albu), trasatura dominanta fiind cea de culme in trepte, dominata de varfuri rotunjite (Piatra, Buila) sau ascutite (Vanturarita). Sectorul nordic al culmii principale are aspectul unei creste ascutite si zimtate, chiar daca inaltimea descreste treptat. Eroziunea si dezagregarea au detasat martori de eroziune reziduali cu forma de turnuri sau ace, unii de dimensiuni mari (35m), in special pe versantul vestic al masivului. Culmile secundare sunt in general scurte (sub 1km) si cad in trepte accentuate spre est. Doar in Muntele Cacova apar culmi netede, iar sectoarele de culmi rotunjite din Muntii Cacova si Piatra. Din punct de vedere altimetric, cota maxima este situata la 1885 m (Varful Vanturarita Mare) iar cea minima la 550 m (iesirea Bistritei din chei). Rezulta o medie altitudinala de 1218 m. Mersul curbelor si repartitia hipsometriei in cadrul Masivului se prezinta alungit-concentric. Astfel, altitudinile de peste 1800 m ocupa doua areale mici in partea centrala a Masivului, in jurul varfurilor Buila si Vanturarita, insumand doar 1,4% din suprafata. Intre 1400 si 1800 m se situeaza intreaga parte centrala a masivului si insular, Muntele Stogu, totalizand 14,5% din suprafata. Cea mai mare extindere o ocupa intervalul 1000 - 1400 m, fiind prezent atat in Muntele Arnota si Muntele Cacova, cat si in lungul intregii borduri estice din partea centrala si nordica a masivului. Acest interval altitudinal insumeaza 56,6% din suprafata. Partea aflata sub 1000 m ocupa 27,3% si este extinsa mai ales in sudul Muntelui Arnota si in lungul vailor Bistrita, Costesti si Cheia. Calculele densitatii fragmentarii arata ca 38,7% din suprafata masivului are valori de peste 4 km/kmp . Valoarea cea mai mare ajunge la 5,2 km/kmp si se gaseste la est de varful Vanturarita. Suprafete cu valori de 3-4 km/kmp reprezinta 27% din suprafata. Valoarea medie a densitatii fragmentarii este de 3,5 km/kmp. Valorile mai mici de 2 km/kmp reprezinta 20,8% din suprafata intregului masiv. Valoarea minima calculata este 0,9 km/kmp, in perimetrul carierei de la Bistrita. Cu exceptia vailor alohtone ale Bistritei, Costestiului, Cheii si Olanestiului, vaile cu regim de scurgere permanenta aproape lipsesc. Din acest motiv, ponderea cea mai ridicata in calcule o au organismele torentiale si culoarele de avalanse care brazdeaza versantii abrupti.

Adancimea fragmentarii reliefului atinge valoarea maxima de 820 m. Energia medie este de 518 m iar cea minima in jur de 350 m, in general valori normale pentru muntii cu altitudine mijlocie. Pe mai mult de jumatate din suprafata masivului energia reliefului este sub 500 m, respectiv 24% din suprafata sub 400 m si 33% intre 400 si 500 m. Arealele cu valori de 500 - 600 m reprezinta 15% din suprafata masivului. Energia de 600 - 700 m reprezinta13,5%. Cele mai ridicate valori - de peste 700 m - insumeaza 14,5% din suprafata masivului. In multe situatii, valorile obisnuite sunt ridicate datorita raportarii vailor la abrupturile ce delimiteaza culmea principala a masivului. Declivitatea reliefului influenteaza direct tipul si intensitatea proceselor geomorfologice si isi pune puternic amprenta asupra peisajului. Valoarea declivitatii este foarte variata si ajunge pana la 80 - 900 in cazul abrupturilor, pe alocuri aparand chiar si pereti cu surplombe. Cea mai mare extindere o au suprafetele cu inclinari de 40 - 600 (33%), pantele cuprinse intre 20 - 400 ocupa 16% din suprafata, suprafetele cu pante de 10 - 200, 10% si sub 100, 9%. Aceeasi mare varietate se constata si in cazul expunerii versantilor. Suprafetele orizontale si suborizontale, reprezinta doar 6% din intinderea masivului. Suprafetele cu expozitie estica si sudica, ocupa 25% si respectiv 32% din suprafata, comparativ cu cele expuse spre vest (18%) si nord (19%). Hidrologie Intreaga retea hidrografica a Masivului Buila-Vanturarita este tributara Raului Olt, prin afluenti directi sau indirecti de dreapta ai acestuia, cu o directie de curs, in linii mari de la nord la sud. Principalele rauri care curg in masiv sunt, de la sud-vest la nord-est: Bistrita, afluent al Oltului, care izvoraste din Muntii Capatanii si este formata prin unirea a doua paraie principale: Gurgui (vest), cu izvoarele in Curmatura Rodeanu si Cuca (est), cu izvoarele in Curmatura Zanoaga. Strabate bara calcaroasa a Masivului sapand chei in extremitatea sud-vestica a acesteia, adunand apele din Muntii Bulzu si La Clae (versantii estici), prin numeroase paraie (Paraul Fantanii, Paraul Bulzului) si din Muntele Arnota (versantul vestic);

Costesti, afluent de stanga al Bistritei, in care se varsa la sud de Comuna Costesti, cu izvoare tot in Muntii Capatanii (Curmatura Lespezi), care aduna apele de pe versantii nord-vestici ai masivului (sectorul pana la Plaiul Lespezi) (Paraiele Sasa Voicesti, Ghelalau, Curmaturii), versantul estic al Muntelui Arnota si versantul sudic al Muntelui Cacova (Paraul Sec sau Valea Morii). Raul si-a gasit loc pe traiectul unei falii importante si a strabatut Masivul de la nord la sud sapang chei spectaculoase. Otasau, afluent de stanga al Bistritei, care isi are obarsia in Curmatura Builei si aduna apele de pe versantii sudici ai Muntilor Piatra si Albu (Valea Bulzului, Valea Patrunsa). Cheia, afluent de dreapta al Olanestiului, are izvoarele in Muntii Capatanii (zona Zmeuret Preota). Aduna ape atat din zona inalta Muntilor Capatanii cat si din Buila-Vanturarita, atat de pe versantii nord-vestici cat si de pe cei sud-estici. Cheia sapa in calcarele dintre Stogu si Vanturarita un sector de chei foarte spectaculos, unul dintre cele mai salbatice din tara. Olanesti, afluent de dreapta al Oltului, cu izvoare in Muntii Capatanii (Varful Gera), care aduna si apele de pe versantul estic al Muntelui Stogu. Olanestiul sapa si un sector de chei, mai scurte dar foarte spectaculoase, bara de calcare prelungindu-se pana in versantul estic al acestora. La capitolul lacuri si acumulari de apa masivul este sarac, fiind prezente doar cateva mici lacuri: cele antropice din Pietreni, generate de alunecarea stratelor pe care s-a depus halda de steril de la cariera Bistrita, doua mici iazuri (toplite) pe Cheile Bistritei si cateva mici tauri in dolinele din zona Muntelui Piatra, care in verile secetoase seaca aproape complet. Apele subterane au fost foarte active, generand numeroase fenomene endocarstice, reprezentate prin peste 100 pesteri, la care se adauga numeroase fenomene exocarstice. Sunt prezente numeroase surse de apa de tipul izbucurilor, dintre care cel al Izvorului Frumos de langa Schitul Pahomie este cel mai important. Altele mai mici se gasesc la nord de Curmatura Builei (La Troita), Poiana Scarisoara, Poiana Patrunsa, Bistrita. Pedologie

Solurile din Masivul Buila-Vanturarita, fiind in mare parte formate pe substrat calcaros, nu prezinta o mare diversificare, fiind diferite doar din cauza tipului de asociatii vegetale care s-au format pe acestea. In ansamblu, intre solurile Parcul National Buila-Vanturarita predominante sunt redzinele datorita configuratiei calcaroase a masivului. In etajul fagului se intalnesc soluri podzolice humico-feriiluviale, brune acide de pajisti alpine si de padure, cu reactie acida si grade diferite de podzolizare. In etajul coniferelor se intalnesc soluri podzolice, brune acide si podzolice humico feriiluviale. In crapaturile stancilor se intalneste sol turbos pe care s-au instalat specii cu adaptari speciale hasmofite. In lungul vailor se intalnesc soluri aluviale. Speologie Creasta calcaroasa a Masivului Buila-Vanturarita, prin dispunerea ei pe directie SV-NE, a constituit si constituie o bariera pentru raurile care aduna apele de pe versantii sudici ai Muntilor Capatanii. Raurile, nevoite sa ocoleasca zona centrala, au reusit sa strapunga aceasta bariera numai la cele doua extremitati: in partea de sud-vest raurile Bistrita si Costesti si-au sapat spectaculoase chei intre care este cuprins Muntele Arnota, iar in partea de nord-est raurile Cheia si Olanesti au taiat Cheile Comarnicelor (Cheile Recea sau Cheile Cheii), printre cele mai adanci si mai salbatice din tara, prezentand pe o lungime de peste 1 km cascade, marmite, saritori, pereti apropiati pana la 2 m dar inalti de peste 300 m si respectiv Cheile Manzului (Cheile Olanestilor, Cheile Folea, Valea Rea sau Cheile Raului Sec). In afara cheilor, formele exocarstice sunt reduse ca numar, varietate si dimensiuni, datorita morfologiei barei de calcare. Dintre acestea ar fi de amintit campul de lapiezuri din Muntele Albu, cele cateva arcade naturale, dintre care Casa de Piatra de la Patrunsa este cea mai cunoscuta, hornurile de la Curmatura Builei, abruptul nord-vestic. Formele endocarstice sunt

mult mai bine reprezentate, prin peste 100 de pesteri si cateva avene. Masivul BuilaVanturarita reprezinta cel mai estic areal din Carpatii Meridionali care adaposteste fauna troglobionta. Pentru aceasta si pentru faptul ca numarul speciilor troglobionte este destul de mare, importanta biospeologica este foarte mare. Clima Clima este etajata pe verticala, urmand treptele de relief, cu diferente si chiar inversiuni de climat de la un versant la altul. Etajul fagului este caracterizat prin precipitatii cuprinse intre 600 si 900 mm/an, ajungand chiar la 1000 mm/an, o umiditate cuprinsa intre 68 si 70 %, temperaturi medii anuale cuprinse intre 6 si 90C. Etajul molidului este caracterizat prin precipitatii cuprinse intre 700 si 900 mm/an, o umiditate cuprinsa intre 67 si 70 % (scade odata cu cresterea altitudinii), temperaturi medii anuale cuprinse intre 2 si 50C si prin predominanta vanturilor cu directie NV-SE. Etajul subalpin este caracterizat prin precipitatii mai mari de 900 mm/an, temperaturi medii anuale cuprinse intre 1 si 20C, o perioada lunga in care zapada ramane netopita si o perioada scurta de vegetatie a plantelor. Influenta climei mai blande din Oltenia se rasfrange simtitor asupra Muntilor Capatanii, mai ales asupra versantilor sudici. Se inregistreaza o diferenta destul de evidenta intre climatul versantilor cu expunere sud-estica si cei cu expunere nord-vestica. In cazul primilor, avem de-a face cu o clima mai blanda, cu caracteristici submediteraneene datorita insolatiei puternice si a inmagazinarii caldurii de catre calcar, la altitudini mai mari de 1000 m intalnindu-se frecvent temperaturi mai ridicate decat in zonele mult mai coborate altitudinal, iar vegetatia dezvoltandu-se mult mai rapid pe acesti versanti. In schimb, pe versantii cu expunere nordvestica si pe vaile adanci temperaturile sunt mult mai scazute, zapada persista pana tarziu in vara, iar speciile de clima mai rece urca pana la nivelul crestei, inregistrandu-se frecvent inversiuni ale etajelor de vegetatie.

Precipitatiile anuale medii ating 1200 mm la o altitudine de circa 1400 m. In zona de munte numarul zilelor ploioase este de 150 - 160 pe an. In zonele aflate la peste 1500 m primele zapezi cad pe la sfarsitul lui octombrie si se topesc in luna mai. Uneori, petice de zapada zabovesc in vai pana spre mijlocul verii.

Habitate Pe teritoriul parcului exista o mare varietate a tipurilor de habitate. Astfel, in Parcul National Buila-Vanturarita au fost identificate 17 tipuri de habitate care au corespondent la nivel european unele dintre acestea fiind habitate prioritare: Tufarisuri scunde alpine si boreale; Tufarisuri cu Pinus mugo si Rhododendron myrtifolium (habitat prioritar); Comunitati rupicole calcifile sau pajisti bazifile din Alysso-Sedion albi (habitat prioritar); Pajisti calcifile alpine si subalpine; Pajisi montane de Nardus bogate in specii, pe substraturi silicioase (habitat prioritar); Pajisti cu Monilinia pe soluri calcaroase, turboase sau argiloase (Monilinion caerulae); Comunitati de liziera cu ierburi inalte higrofile de la nivelul campiilor pana la cel montan si alpin; Pajisi aluviale din Cnidion dubii;

Pajisi de altitudine joasa (Alopecurus pratensis, Sangiusorba officinalis); Fanete montane; Grohotisuri calcaroase si de sisturi calcaroase din etajul montan pana in cel alpin (Thlaspietea rotundifolii); Versanti stancosi cu vegetatie chasmofitica pe roci silicioase ; Pesteri inchise accesului public; Paduri de fag de tip Luzulo-Fagetum; Paduri de fag de tip Asperulo-Fagetum; Paduri dacice de fag (Symphyto-Fagion); Paduri acidofile de Picea abies din regiunea montana (Vaccinio-Piceetea). Conform Manualului Habitatelor din Romania, in Parcul National Buila-Vanturarita se gasesc

peste 23 de tipuri de habitate.

Flora Primele cercetari s-au realizat in 1956 de catre Alexandru Buia, M. Paun, urmati de cativa botanisti care au si publicat liste partiale ale plantelor din acest masiv. Spectrul floristic Diversitatea floristica si faunistica a ecosistemelor din cadrul Parcului National Buila-Vanturarita este foarte mare, datorita unui complex de factori, printre care se numara: relieful muntos care ocupa o parte insemnata a teritoriului, favorizand mentinerea vegetatiei naturale care, in aceste arii nu a putut fi inlocuita de culturile agricole datorita reliefului accidentat al crestei calcaroase; frecventa mare a calcarelor la zi, marcata in relief prin sectoare de chei si mici masive izolate cu versanti abrupti, hornuri, fisuri, brane, vai seci, grohotisuri care adapostesc o flora deosebit de interesanta; climatul relativ bland, cu influente submediteraneene, care a favorizat raspandirea unor specii relativ termofile; in cadrul reliefului muntos exista o diversitate mare a tipurilor de habitat (entitate ecologica ce indica mediul de viata al speciilor, in acelasi timp abiotic, dar si biotic). Acest complex de factori corelat cu pozitia fata de centrele genetice si caile de migratie a florei si a faunei, a determinat existenta unor elemente foarte diferite: eurasiatice, europene si central-europene, alpinocarpatice, submediteraneene, carpato-balcanice ca si o serie de specii endemice sau subendemice. Elementele predominante de pe calcarele Builei sunt in general cele eurasiatice (22,6%) care, impreuna cu cele europene (13,2%) si europene centrale (11,2%), cuprind jumatate din totalul speciilor. Urmeaza apoi cele circumpolare (9,6), balcanice -dacice (8,3%), alpine (8,1%), alpine centrale (6,8%), endemice (6,8%), continentale (4,9%), mediteraneene (4,9%), ubicviste (3,6%).

Etajarea vegetatiei Masivului Buila-Vanturarita, datorita altitudinii de pana la 1885 m, prezinta etajare pe verticala a florei conform cu dispunerea treptelor altitudinale si climatice, cu caracteristici specifice fiecarui etaj. Etajele de vegetatie (dupa Popescu Gh. ,1974): Etajul nemoral (al padurilor de foioase): Subetajul fagetelor; Subetajul padurilor de fag cu rasinoase; Etajul boreal (al molidisurilor); Etajul subalpin; Pajistile de stancarie sunt dominate de argintica (Dryas octopetala). Se intalneste si cetina de negi (Juniperus sabina). In Masivul Buila-Vanturarita vegeteaza : specii periclitate (E) = specii in pericol de stingere (endangered) a caror supravietuire este improbabila daca factorii cauzali continua sa actioneze sau ale caror populatii au fost saracite pana la nivelul critic (ex. Leontopodium alpinum - floarea de colt); specii vulnerabile (V) = specii considerate posibil sa treaca in prima categorie in viitorul apropiat, daca factorii cauzali continua sa actioneze; sunt incluse speciile care au populatii in descrestere din cauza supraexploatarii si a distrugerii extensive a habitatelor sau a altor tulburari de mediu (ex. Trollius europaeus - Bulbuc de munte, Dianthus spiculifolius, Daphne mezereum - tulichina pitica, Daphne blagayana - iedera alba); specii rare (R) = specii cu populatii mondiale mici, care in prezent nu sunt amenintate dar care se afla sub risc ca urmare a arealului lor restrictiv (Viola alpina -toporas de stanca, Taxus baccata - tisa, Lilium jankae - crin de munte, Lilium martagon - crin de padure, Centaurea atropurpurea - pesma, Pinus mugo - jneapan); specii neamenintate (Nt). O alta categorie de specii sunt cele endemice: Centaurea pinnafida, Dianthus spiculifolius, Juniperus sabina.

In Parcul National Buila-Vanturarita exista 28 de specii de orhidee (dupa Gh. Popescu, 1974): Epipactis helleborine, E. atrorubens, Gymnadenia conopsea, Orchis mascula, Platanthera bifolia, etc. Dintre plantele mentionate in "Lista Rosie a Plantelor Superioare din Romania" (M. Oltean si colab.), in Buila-Vanturarita intalnim Taxus baccata, Pinus sylvestris, Trollius europaeus, Junipeus sabina, Dianthus spiculifolius, Daphne blagayana, Gentiana lutea. Fauna Ca si in cazul florei, fauna se bucura de o mare diversitate. Multe dintre speciile intalnite aici sunt protejate prin conventii internationale ratificate si de Romania (Conventia de la Berna, Conventia de la Bonn, Conventia CITES, Directivele Habitate si Pasari). Dintre nevertebrate, in Masivul Buila-Vanturarita se intalnesc insecte (efemeroptere - Bactis sp., Rhithrogena sp., plecoptere - Isoperla sp., Chloroperla sp., Nemoura sp., trichoptere -Rhycophila sp., coleoptere - Carabus violaceus, C. intricatus, C. monilis, C. coriaceus, Abax parallelepipedus, Rosalia alpina, Lucanus cervus, lepidoptere - Vanessa io, V. atalanta, Lycaena dispar, moluste (Helix pomatia, Cepaea sp.). Vertebratele sunt si ele bine reprezentate: Pesti - pastrav (Salmo trutta fario), lipan (Thymallus thymallus), moioaga (Barbus meridionalis), zglavoc (Cottus gobio); Amfibieni - salamandra (Salamandra salamandra), triton (Triturus alpestris), buhaiul de balta cu burta galbena (Bombina variegata), broasca rosie de padure (Rana temporaria), broasca raioasa bruna (Bufo bufo). Reptile - gusterul (Lacerta viridis), soparla de ziduri (Podarcis muralis), sarpele de alun (Coronella austriaca), vipera (Vipera berus). Pasari - fluturasul de stanca (Tichodroma muraria), gaia rosie (Milvus milvus), serpar (Circaetus gallicus), acvila tipatoare mica (Aquila pomarina), vanturelul de seara (Falco vespertinus), caprimulgul (Caprimulgus europaeus), presura de munte (Emberiza cia), pietrar negru (Oenanthe pleschanka), pietrar rasaritean (Oenanthe isabellina), ciocanitoare de munte

(Picoides tridactylus), ciocanitoare de stejar (Dendrocopus medius), buha (Bubo bubo), codubatura (Motacilla alba), cocosul de munte (Tetrao urogallus); Mamifere: liliac mare cu potcoava (Rhinolophus ferrumequinum), liliac mic cu potcoava (R. hipposideros), liliac comun (Myotis myotis), liliac comun mic (M. blythi), liliac de iaz (M. dasycneme), liliac cu picioare lungi (M. capaccinii), liliac caramiziu (M. emarginatus), liliac carn (Barbastella barbastellus), liliac cu aripi lungi (Miniopterus schreibersi), urs (Ursus arctos), ras (Lynx lynx), lup (Canis lupus), capra neagra (Rupicapra rupicapra), jder de padure (Martes martes), jder de piatra (Martes foina), bursuc (Meles meles), cerb (Cervus elaphus).

Formele carstice ale parcului

Cheile parcului. Creasta calcaroasa a Masivului Buila-Vanturarita, prin dispunerea ei pe directie SV-NE, a constituit si constituie o bariera pentru raurile care aduna apele de pe versantii sudici ai Muntilor Capatanii. Raurile, nevoite sa ocoleasca zona centrala, au reusit sa strapunga aceasta bariera numai la cele doua extremitati: in partea de sud-vest raurile Bistrita si Costesti si-au sapat spectaculoase chei intre care este cuprins Muntele Arnota, iar in partea de nord-est raurile Cheia si Olanesti au taiat Cheile Comarnicelor (Cheile Recea sau Cheile Cheii), printre cele mai adanci si mai salbatice din tara, prezentand pe o lungime de peste 1 km cascade, marmite, saritori, pereti apropiati pana la 2 m dar inalti de peste 300 m si respectiv Cheile Manzului (Cheile Olanestilor, Cheile Folea, Valea Rea sau Cheile Rului Sec). Formele endocarstice sunt reprezentate, prin peste 100 de pesteri si cateva avene. Dintre peterile din masiv, 10 sunt declarate arii protejate prin Legea 5/2000: pestera Liliecilor; pestera Arnautilor; pestera Lacul Verde; pestea Pagodelor; pestera din Cheile Comarnicelor; pestera Caprelor; pestera Rac; pestera Valea Bistrita; pestera cu Perle; pestera Clopot.

Obiective turistice
Dintre obiectivele turistice naturale de interes, in parc pot fi vizitate: Cheile Bistritei; Cheile Costesti; Cheile Cheia, (unele dintre cele mai inguste si salbatice sectoare de chei din tara); Cheile Olanesti; Valea Otasaului; Pestera Liliecilor (Sfantul Grigore Decapolitul) de la Bistrita; Pestera Ursilor din Cheile Bistritei; Dolinele din Muntele Arnota; Poiana cu ghiocei bogati (Leucojum vernum) de la Prislop; Arcada naturala Casa de Piatra de la Patrunsa; Rezervatia de tisa de la Cheia; Poienile cu orhidee din Valea Cheia; Pesterile din Cheile Cheii: Pestera cu Lac, Pestera Laleaua Verde; Pestera Arnautilor din Cheile Olanesti (Folea).

Obiective turistice cultural-istorice in zona adiacenta Parcului National Buila-Vanturarita: Muzeul Ceramicii Horezu; Ateliere de ceramica Horezu; Cula Greceanu Maldaresti - Sec. XVIII; Cula Duca (Sec. XIX) si Muzeul Memorial I. Gh. Duca Maldaresti; Manastirea Horezu (Sec. XVIII) - Satul Romani - Monument al patrimoniului universal UNESCO; Schitul Sfantul Stefan - Sec. XVIII - Satul Romani; Schitul Sfintii Apostoli - Sec. XVIII - Satul Romani; Muzeul de Arta Costesti; Exozitia de arta populara Barbatesti; Schitul Jgheaburi - Sec. XVIII Stoenesti; Schitul Iezer - Sec. XVII Cheia; Manastirea Saracinesti - Sec. XVIII Cheia; Schitul Bradu - Sec. XVIII Olanesti; Manastirea Frasinei - Sec. XIX - Olanesti.

Cheile Bistritei Vanturarita-Buila, fiind sculptate de raul omonim ce-si aduna izvoarele din nordul Muntilor Capatanii. Lungimea lor este de aproape 1000 m si sunt strabatute de la sud la nord de un drum forestier ce a inlocuit vechea cale ferata forestiera. Masivul Buila-Vanturarita este sectionat de mai multe vai adanci cu aspect de chei. Evolutia acestor vai a fost legata initial de fenomenul de epigeneza, ca urmare a instalarii lor pe liniile de falie care fragmentau depozitele barremian- aptiene. Ulterior, adancirea s-a produs in calcarele jurasice superioare, proces stimulat, pe de o parte, de inaltarea masivului, iar pe de alta parte de subsidenta din regiunea subcarpatica. Cheile Bistritei sunt cele mai evoluate, masurand 1,2 km si avand un traseu adaptat perfect

liniilor structurale din sudul muntelui Arnota. Cheile se caracterizeaz prin existena repeziurilor i pragurilor in talveg, fenomenelor de marmitaj (marmite laterale, de fund, suspendate)i gurilor de peteri in versani, la diferite altitudini. Bistria, afluent de dreapta al Oltului, care se vars in Olt in apropierea comunei Bbeni-Bistria, intre gurile de vrsare ale raurilor Govora i Luncav, acestea din urm incheind seria afluenilor carpatici care vin din dreapta. Izvorte din Munii Cpanii i este format prin unirea a dou parauri principale: Gurgui (vest), cu izvoarele in Curmtura Rodeanu i Cuca (est), cu izvoarele in Curmtura Znoaga. Acestea isi mresc treptat debitul si se unesc la cantonul Intre Rauri, formand raul Bistria. La originea sa sunt mai multe izvoare care pornesc de sub culmile munilor Vleanu, Rodeanu, Znoaga, Govora, Netedu. Strbate bara calcaroas a masivului spand chei in extremitatea sud-vestic a acesteia, adunand apele din Munii Bulzu i La Clae (versanii estici), prin numeroase paraie (Paraul Fantanii, Paraul Bulzului) i din Muntele Arnota (versantul vestic). In cursul su meandrat pan la Olt, el strbate dealurile subcarpatice pe o distan de circa 42 km, bazinul avand o suprafa de 384 km. Dac se adaug si lungimea izvoarelor sale si a afluenilor, lungimea total este de circa 60 km. Unul dintre cele mai impresionante obiective turistice din Costeti.Accesul spre chei se face prin drumul judetean Costeti-Bistria,iar de acolo urmeaz drumul forestier.Cheile Bistriei traverseaza extremitatea vestica a muntelui Arnota avnd o lungime de 1,2 km.Partea cea mai interesanta a cheilor o constituie cele 22 de pesteri si un aven. O alta atractie a cheilor o reprezinta vegetatia specifica ce s-a dezvoltat pe stancile abrupte: tisa, floare de colt, mierea ursului, garofita de stanca, brusturele negru, mojdrenii, micsandrele de stanca. In total 450 de specii de plante. Frumusetea reliefului precum si bogatia florei si faunei reprezinta suficiente motive sa ramai incantat de ceea ce vezi. Spectacolul oferit de natura, stancile cu forme bizare si "simfonia apelor" raului Bistrita, care te insoteste pe tot parcursul Cheilor Bistrita, justifica efortul si trebuiesc cu soguranta vazute.

Cheile Costesti La est de Arnota,pentru a putea admira trebuie urmat drumul forestier spre Prislop. Singurii care pot strabate cheile sunt pescarii sau curajosii echipati corespunztor. Cheile Costestiului ofera turistului urmtoarele puncte turistice: -biserica 44 de Izvoare -ecosistemul Carligelor Mici - se patrunde pe o poteca ce porneste chiar de langa biserica. -ecosistemul Sacii cu Lana,spre care se accede din drumul forestier la circa 1km de Carligele Mari,de unde se urca spre est spre fagii seculari, spre stancile coltu roase, privite dispre Costeti avand aspectul unor saci.Spre deosebire de cheile Bistriei, cele ale Costestiului nu au pesteri, cu o singura exceptie in punctul La molizi , unde se afla o grota de dimensiuni mici unde s -au ascuns partizanii in 1949. Din zona cheilor se poate pleca pe trei trasee turistice : -spre muntele Scarisoara apoi spre schiturile Patrunsa si Pahomie -spre muntele Scarisoara apoi spre culmile Piatra Buila Vanturarita -spre obarsia Raului Costeti si apoi spre culmea muntilor Capatana Biserica parohiala Secaturi este situata in catunul cu acelasi nume. Spre biserica se poate ajunge din Drumul Judetean 646 A,Costesti-Pietreni. A fost construita intre anii 1913-1919. Biserica parohiala Costesti-este amplasata in centrul civic Costesti, este cel mai tanar lacas de cult de pe raza comunei succesoarea a doua biserici vechi cea din fostul catun Grusetu si cea de lemn a satului Varatici.

Cheile Cheia
La aproximativ 40 de kilometri distanta de orasul Ramnicu-Valcea, raul Cheia a modelat in calcarul muntelui, pe o distanta de peste un kilometru, Cheile Cheii. Din albia raului se ridica

spre cer pereti stancosi, a caror inaltime ajunge pana la 300 de metri. Pe alocuri, albia raului se ingusteaza atat de mult incat peretii de stanca se apropie la mai putin de doi metri. Pe langa peisajul natural de un farmec aparte, in masivul Buila turistii pot vizita si schitul Pahomia, lacas de cult sapat intr-o stanca de calcar in anul 1520. Este un loc de o frumusete rara si foarte linistit, se aud doar pasarile cerului si susurul apei. Noaptea se tin slujbe de catre calugari, la fel ca la muntele Athos, spune un profesor voluntar din Turnu -Severin, venit sa ajute la reconstructia aleilor schitului.

Pestera Liliecilor sau Pesterea Sfantului Grigore Decapolitul de la Bistrita

Localizare si cai de acces. Pestera se gaseste la capatul nordic al satului Bistrita, la 150 m distanta de manastirea Bistrita, n versantul drept al Cheilor Bistritei, la o altitudine de 850 m si 60 m fata de vale. Din soseaua Rmnicu Vlcea-Trgu Jiu, unde se afla un indicator ce invita la vizitarea pesterii, se intra mai nti n Comuna Costesti, iar de aici pna la pestera mai sunt 7 km. Posibilitati de cazare sunt la motelul si popasul turistic din localitatea Horezu. Date istorice. Pestera a fost cunoscuta si locuita de pustnici n evul mediu, n 1635 calugarii Macarie si Daniel au ridicat n pestera un mic schit, care a fost apoi recladit n 1916. Tot ei au cladit n partea opusa a pesterii o capela, n care se pastrau moastele sfntului Grigore Decapolitul. n literatura de specialitate este mentionata pentru prima data n 1929 de E. Racovita. Cercetarile de biospeologie au pus n evidenta o fauna icavernicola abundenta si au fost publicate n 1951 (P. A. Chappuis si R. Jeannel) si 1955 (M. Dumitrescu, J. Tanasachi si T. Orghidain). Descriere. Pestera, n lungime de 250 m, este amenajata si electrificata. Dupa ce urcam treptele dinaintea intrarii, patrundem ntr-un culoar ngust si scund care, dupa 30 m, ne conduce ntr-o sala mai mare. nainte cam cu 10 m de o scara, se poate urca peste o mare

lespede suspendata si patrundem ntr-un culoar nfundat, si reprezinta etajul superior al pesterii. Din galeria principala urcam un mic prag si patrundem ntr-o galerie n al carei capat se afla Izvorul - doua mici gururi cu apa. Revenind la galeria principala, facem un larg ocol si coborm la cealalta intrare a pesterii, care este mult mai mare si sub care se afla construit micul schit. Privelistea din acest punct asupra Cheilor Bistritei, mbinarea dintre cadrul natural si ambianta istorica confera locului un farmec deosebit, de fapt, principalul element de valoare peisagistica al acestei amenajari turistice. Ne ntoarcem prin galeria principala pentru a vedea si Altarul, n tavanul galeriei se afla uneori mari colonii de lilieci, pe seama carora n aceasta pestera s-au format mari cantitati de guano, cu o grosime apreciata la 1,7 m si un volum de 10 vagoane. Pe acest depozit s-a dezvoltat o bogata fauna guanofila. Deoarece aceasta mica pestera reprezinta cea mai estica aparitie de fauna troglobionta din Carpatii Meridionali, ea are o importanta biospeologica mare. Este totodata remarcabila prin elementele sale istorice, prin completarile si utilizarile pe care i le-a dat omul, alaturndu-se putinelor situatii de acest gen din tara noastra.

Pestera Ursilor
Pestera Ursilor se afla in amonte de cheile Bistritei aproape de manastirea Bistrita, la 500-600 de m de intrarea in chei, pe partea stanga la urcare, cu o lungime de circa 400m dezvoltare fiind alcatuita dintr-o galerie principala si cateva galerii laterale dezvoltate pe fisuri si fracturi, impresionanta prin inaltimea tavanului 35m inaltime/20m latime si fisurile prin care se strecoara galeria. Nu este electrificata si nici explorata in totalitate.In pestera susau gasit fosile de urs de pestera si vestigii istorice incepand cu Neoliticul, cultura Cucuteni, perioadele daca, romana, medievala.

Rezervaia de tis - Taxus baccata, din cheile prului Cheia, aparinnd Masivului Buila Vnturaria. n 1976 prof.dr.Traian Rdoi a identificat 628 exemplare tis. Suprafaa rezervaiei este de 1,5 ha, amenajat prin Decizia m. 205/1966 a fostului Consiliu Popular al Regiunii Arge. Rezervaia natural Stogul din Masivului Vnturaria - Buila- se constituie ca o rezervaie complex. Se ntlnesc calcare mezozoice n care s-au dezvoltat fenomene exo- i endocarstice, existnd peste 35 peteri i avene. n peteri se ntlnesc o faun de o deosebit valoare tiinific i numeroase puncte fosilifere de "Ursus Spaeleus" (ursul de peter). Flora este bine reprezentat prin exemplare de tis, floarea de col, ghinura galben, bulbucii de munte, cerenelul de munte, lna caprelor, ienuperul pitic etc. Fauna este prezent prin ursul brun, capra neagr, rsul, cprioara, porcul mistre, cocoul de munte i pstrvul.

Muzeul Natural al Trovantilor Costesti

In satul Costesti, comuna Otesani din judetul Valcea, stranii formatiuni, construite predominant din siliciu pietrificat stau raspandite prin vai si dealuri.

Taranii din zona le-au numit "pietrele care cresc". Aproape aceeasi forma, asemanatoare unor tuberculi, se repeta de la dimensiunea de cativa milimetri pana la formatiuni care ating 6-10 metri. Cele mai mari pietre de acest fel au fost adunate la "Muzeul trovantilor" - denumirea stiintifica a rocilor.

Geologii afirma ca ele ar fi rezultatul unor cimentari care s-au produs cu milioane de ani in urma. Procesul insa nu este foarte bine explicat si multi recunosc ca nu stiu cu exactitate despre ce este vorba. Stranietatea acestor pietre rezida in formele aproape identice pe care le au. In natura este aproape imposibil sa gasesti doua pietre care sa semene perfect una cu cealalta. Pe dealurile de la Costesti ai sa gasesti mii de "indivizi" asemanatori. Fireste, atunci cand alaturi de o piatra ai sa gasesti cateva pietricele mici, identice ca forma, dar foarte fragile, usor de sfaramat, nu te poti gandi decat la o matrice care repeta aceeasi structura, si asta nu

intamplator.

"Pietrele care cresc" au fost gasite mai ales in perimetre nisipoase. Cele foarte mici sunt sfaramicioase si prezinta chiar niste excrescente ce sugereaza radacinile. Cele mari au un miez dintr-o roca extrem de dura, in timp ce zona lor periferica pastreaza caracterul nisipos. Daca sunt taiate, sectiunile seamana cu un trunchi de copac, prezentand "inele" de dimensiuni, culori si specificitati particulare.

O alta bizarerie a locului este aceea ca, in urma unei ploi de pilda, nisipul ud incepe sa prezinte cam in 30-40 de minute mici elemente in formare, asemanatoare cu pietrele mari din preajma, care te duc automat cu gandul la o "inmultire" si "crestere". Ele au doua forme de baza: sferica si elipsoidala. Ea se poate complica atunci cand se unesc intrun singur punct, obtinandu-se aspectul cifrei opt. Cele mai frumoase pietre gasite in zona sunt formate din mai multe elemente sferice.

In "Muzeul trovantilor" se gasesc cateva pietre uriase, cu dimensiuni cuprinse intre 6 si 10 metri. Taranii obisnuiesc sa-si ornamenteze gradinile cu ele, desi marturisesc ca in preajma lor nu se simt prea bine. Senzatia de stranietate pe care o resimti inca de la o prima privire este accentuata de starea de disconfort pe care par sa o induca. Fenomenul nu a fost inca studiat de oamenii de stiinta. Deocamdata, explicatiile raman cantonate in zona ipotezelor. Singurii care par sa-l considere natural sunt oamenii locului.

Pestera Caprelor Monument al naturii (Speologic) situat in Mtii Capatanii Masiv Buila _Vanturarita, in bazinul sup. al Pr Cheia Mtii Stogsoare alt. 950m. Diversitate si bogatie de concretiuni calcaroase, fosile de urs si hiena de pestera.

Pestera Munteanu-Murgoci Monument al naturii (Speologic) situat in Mtii Capatanii Masivul Buila Vanturarita ,muntele Stogsoare ,bazinul sup. al Pr. Cheia la alt. de 930m Adaposteste cea mai mare colonie de lilieci din jud. Valcea, resturi fosile de urs de pestera.

Pestera cu Lac Monument al naturii (Speologic) situat in Mtii Capatanii ,Masivul Buila Vanturarita, bazinul sup al Pr. Cheia, muntele Stogsoare ,alt. 990 m. Adaposteste un lac de cca 10 mp. si cu adancime de 3 m. in unele puncte . Puncte fosilifere si fauna cavernicola.

Pestera cu Perle Monument al naturii (Speologic) situat in Mtii Capatanii ,Masivul Buila Vanturarita, bazinul sup. al Pr. Cheia , muntele Stogsoare, la alt de 1100 m. Se remarca prin prezenta unor concretiuni calcaroase de marimea si forma perlelo si prin prezenta fosilelor de urs de pestera.

Pestera Clopot Monument al naturii (Speologic) situat in Mtii Capatanii, Masivul Buila Vanturarita, bazinul sup. al Pr. Cheia ,la est de muntele Stogsoare si alt. de 1050 m. Cele mai mari stalagmite din Jud. Valcea.

Pestera Rac Monument al naturii (Speologic) situat in Mtii Capatanii Masivul Buila Vanturarita, Muntele Stogsoare si alt. de 925 m. Fosile de urs de pestera.

Pestera Arnautilor

Monument al naturii(Speologic) situat in Mtii Capatanii ,Masivul Buila Vanturarita, bazinul sup. al Pr. Olanesti,in Cheile Manzului ,la alt. de 1000m. Adaposteste puncte fosilifere si fauna cavernicola .

Pestera Valea Bistrita Monument al naturii (Speologic) situat in Mtii Capatanii , Masivul Buila Vanturarita. Bazinul sup. al Pr. Bistrita, alt. 830 m. Adaposteste fosile ale ursului de pestera si urme ale culturii Cotofeni.

Avenul Piciorul Boului Monument al naturii (Speologic) situat in Mtii Fagaras ,la S-Vest de Vf. Prislopul si alt. de 1600m. -Forme specifice in depozite de dolomit si marmura.

Rezervaia Natural Piramidele din Valea Stncioiului, cu o suprafa de 12 ha, este o rezervaie geologic datorit varietii deosebite de forme sculpturale pe pietriuri si nisipuri, cimentate pe marne i argile. Este situat n Subcarpaii Getici (subdiviziunea - Subcarpaii Vlcii), mai exact n cartierul Goranu al Municipiului Rmnicu Vlcea. Aici apele de siroire, rezultate din ploi si din topirea zapezilor, au creat unele masive piramidale de pamant, turnuri gigantice de 80 m naltime. De asemenea, aceste ape de siroire au creat adancuri de pana la 10 m n versantul vaii, creand forme cu aspectul unor imense tuburi de orga. Rezervaia Natural geologic Ocnele Mari are o suprafa de 15 ha. Rezervaie natural situat pe teritoriul oraului Ocnele Mari, n bazinul prului Srat, afluent de pe dreapta al rului Olt. Are drept scop conservarea microreliefului spectaculos dezvoltat pe depozite de tuf dacitic si trovani. Rezervaia paleontologic Goleti are o suprafa de 10,0 ha. Este situat n comuna Goleti, sat Poienia n bazinul prului Smnic. Are drept scop conservarea numeroas elor fosile de

vertebrate i, impresiuni ale unor frunze de plante (ulm, salcie, mesteacn, tei, pin, molid) ce pot contribui la reconstituirea florei neozoicului. Rezervaia Natural Piramidele de pmnt de la Sltioara cu osuprafa de 10,5 ha. Este situat n comuna Sltioara, fiind prezente o varietate de forme sculpturale, conglomerate, nisipuri, pietriuri slab cimentate create prin aciunea a numeroase organisme toreniale. Rezervatia naturala Caldarea Calcescu Rezervatie naturala mixta situata in Mtii Parang, catre extremitatea estica, la obarsiile Pr. Lotru. si alt. cuprinse intre 1850 la 2295 m. Conserva habitate de tufarisuri cu Pinus mugo si Rhododendron sp.si de pajisti alpine, bogate in specii de Nardus. Valoare peisajistica deosebita a reliefului, care include in circurile glaciare, lacurile glaciare Calcescu ( 3,2 ha si 9,3 m.), Pencu,Vidal si Pasari. Elemente deosebite ale florei salbatice include, pe langa cele dominante reprezentate prin jneapan si bujor de munte si floarea de colt, ghintura etc iar din fauna ursul brun, capra neagra, cocosul de munte. Rezervatia naturala Iezerul Latoritei Rezervatie naturala mixta situata in partea de vest a Mtilor Latoritei , in bazinul superior al Pr. Latorita si alt cuprinse intre 1350- 1700 m. Conserva relieful de excavatie generat de larga dezvoltare a ghetarului Muntinu,lacurile glaciare (Iezerul Latoritei 0,8 ha , 1,5 m. adancime situat la cea mai joasa altitudine din tara-1530 m.),cascadele si zonele cu turbarii active (in care predomina musciul de turba Sphagnum).

Rezervatia naturala Cristesti Rezervatie naturala mixta situata in Mtii Lotrului (Steflesti) in sud estul culmii principale dominata de Vf. Cristesti ,la alt . intre 1900 2053 m. Conserva habitat natural de tufisuri de Pinus mugo cu Rhododendron sp.(jneapan si bujor de munte) in care se adaposteste ursul brun sai pe stancarii capra neagra.

Rezervatia Miru-Bora

Rezervatie naturala mixta situata in vestul Muntilor Latoritei, in N-Estul Vf. Bora,la alt. de 1800 2030 m. Conserva unul dintre cele mai bine reprezentate habitate de Pinus mugo (jneapan),din judetul Valcea,unde isi gasesc adapost ursul brun , cocosul de munte.

Rezervatia Sterpu Dealul Negru Rezervatie naturala mixta situata pe flancul sudic al Mtilor Lotrului, pe culmea ce separa valea Pr. Voinesita de valea Pr. Pascoaia ,la sud de Vf. Sterpu si la alt. intre 1750 2000 m. Conserva habitat natural de tufisuri de Pinus mugo cu Rhododendron sp. ( jneapan si bujor de munte) in care isi gaseste adapost ursul brun,iar in zonele stancoase, capra neagra.

Padurea Latorita Rezervatie naturala mixta situata in Nord- Vestul Mtilor Capatanii, pe versantul nordic al Culmii Tarnovului,in partea dreapta a defileului Pr. Latorita, cu alt. intre 800- 1350 m.- Conserva genofond forestier valoros ,habitat de padure alpina cu Larix decidua (larice,cu exemplare seculare), alaturi de specii de plante rare ( floarea de colt, bujorul de munte, angelica, ghintura) .

Muntele Stogu Rezervatie naturala mixta situata in Mtii Capatanii, intre Valea Cheii si Valea Olanesti,cu alt. intre 1200 1493,7m. Conserva forme de relief spectaculoase modelate in calcare masive jurasice, habitat natural de grohotisuri calcaroase cu peste 35 de grote si pesteri, flora cu specii de plante rare( floarea de colt, ghintura, iedera alba ), plante endemice ( Dianhus spiculifolius Linum uninerve ),iar din fauna specii de animale periclitate si rare (ursul brun ,rasul, capra neagra, cocosul de munte, vipera cu corn).

Padurea Valea Cheii Rezervatie naturala mixta situata in Mtii Capatanii,Masivul Buila Vanturarita, in bazinul hidrografic superior al Pr. Cheia ,In versantul drept al Cheilor Cheii, la alt. cuprinse intre 900 1300m. Conserva habitat natural de grohotisuri calcaroase ale etajelor montane cu Taxus baccata (tisa),la care se adauga specii de plante rare ( ghintura, floarea de colt,iedera alba, tulichina mare)si plante endemice( Dianthus spiculifolius, Oxytropis carpathica, Linum uninerve).

Rezervatia Radita Manzu Rezervatie naturala mixta situata in Mtii Capatanii , Munceii Olanestilor, bazinul superior al Pr. Olanesti,(pe Pr. Cainelui -afluent de dr.) si alt. intre 650- 950 m. Conserva forme de relief spectaculoase cu aspect ruiniform, din flora salbatica, specii rare ca floarea de colt ,iedera alba , stanjenei, tulichina mare iar din fauna specii periclitate si rare-ursul brun, capra neagra.

Jnepenisul Stricatul Rezervatie naturala mixta situata pe falancul sudic al Muntilor Lotrului, in zona Vf. Balindru si Stricatul,delimitata de vaile Pr. Balindru, Hoteagu si Pr. Furnica Mare si la alt. de la 1750m la 1950m. Conserva din flora ,habitat cu jneapan (Pinus mugo) si din fauna strict protejata si rara ursul brun, capra neagra.

Padurea Silea Rezervatie naturala mixta situata in Piemontul Getic, in bazinul Pr. Silea ,afluent de stg. al Pr. Mamu ,la alt. de 220- 290,5 m. Conserva habitate naturale de gorun si carpen cu exemplare seculare de gorun si specia rara de ghimpe ( Ruscus aculeatus).Din fauna, avifauna este reprezentata prin barza neagra ,ciuful de padure, huhurezul mic ,cucuveaua, sorecarul ,specii care necesita protectie stricta.

Padurea Tisa Mare Rezervatie naturala mixta situata in Piemontul Getic, in bazinul Pr.Tisa Mare, afluent de stg .al Pr. Mamu, la alt de 220 la 298m.- Conserva habitate naturale de padure panonica de Quercus petraea si Carpinus betulus ( gorun si carpen), cu exemplare seculare de gorun si specia rara de arbust, Ruscus aculeatus. Tulichina ( Daphne mesereum) la cea mai joasa altitudine din tara. Elemente de fauna , respectiv avifauna care necesita protectie stricta ca ciuful de padure, huhurezul mic, cucuveaua,sorecarul etc.

Padurea Calinesti Brezoi (In prezent este inclusa in Parcul National Cozia) Rezervatie naturala mixta situata in flancul sud- estic al Muntilor Lotrului, la alt. cuprinse intre 340m 815m. Conserva elemente geomorfologice de relief modelat in conglomerate de Brezoi ,deosebit de spectaculoase cu aspect ruiniform ,iar din elementele de flora se remarca prezenta ,la una din cele mai joase statiuni din tara (340 m .) , pentru floarea de colt .

Rezervatia Ocnele Mari Rezervatie naturala geologica situata in Subcarpatii Getici ( Subcarpatii Valcii) In bazinul Pr. Sarat, afluent de dreapta a raului Olt si alt. intre 360 440 m. Conserva microrelief spectaculos dezvoltat pe depozite de tuf dacitic si trovanti.

Rezervatia paleontologica Golesti Rezervatie naturala paleontologica situata in Subcarpatii Getici ( Subcarpatii Valcii), bazinul Pr. Samnic la alt. de cca. 550m. Conserva numeroase fosile de vertebrate si nevertebrate de varsta meotiana ,impresiuni ale unor frunze de plante ( ulm, salcie, mesteacan, tei, pin, molid)ce pot contribui la reconstituirea florei neozoicului.

Rezervaia Radia - Mnzu, din munii Cpnii - rezervaie natural complex de o mare

valoare peisagistic. Geologic prezint conglomerate neocene pe care s-a dezvoltat un relief neuniform: pile, turnuri, babe, cascade. Aici ntlnim o flor bogat, cu plante rare, declarate monumente ale naturii. Rezervaia Lacul Frumos, din Mosoroasa - este o mlatin mezo-oligotrof important prin prezena muchiului Sphagnum i planta carnivor Drossera rotundifolia (roua cerului).
Rezervatie naturala botanica situata in Subcarpatii Getici (Subcarpatii Valcii) ,la cca 0,5km. sud de satul Mosoroasa , la altitudinea de 700m. Conserva un habitat de depresiune pe substraturi turboase (mlastina mezooligotrofa- muschiul de turba si relictul glaciar Drosera rotundifolia).

Peterile din zona Olneti au fost propuse i cuprinse de ctre specialitii vlceni n lista obiectivelor geologice ocrotite de lege. n zona Cheile Cheii se afl: - Peterea Munteanu - Murgoci - unde este prezent cea mai mare colonie de lilieci; - Petera cu lac - se difereniaz printr-o bogat faun cavernicol; - Petera Pagodelor - deine o mare cantitate de argil fosil; - Petera Caprelor - prezint diversitate i bogie de concreiuni calcaroase ; - Petera cu Perle - adpostete fosile ale ursului de peter; - Petera Rac - unde sunt prezente fosile de Ursus Spaeleus; - Petera Clopot - adpostete cele mai mari stalagmite dintre toate peterile vlcene.

In Cheile Folea - OIneti se afl Petera Arnuilor, unde ntlnim o bogat faun cavernicol i puncte fosilifere. Pe drumul ce duce de la Vila Plopulla Sanatoriul OIneti (fosta Vil 1 Mai) privirea ochiului cltorului se opreste asupra celor dou lacuri cu nuferi - albi i galbeni o adevrat splendoare a naturii.

n parcurile oraului ntlnim specii rare precum Liriodendron tulipifera (arbrele de lalea), Ginkgo biloba (arborele pagodelor) i Abies concolor (bradul argintiu).