VÂNTUL

Dacă valorile termice şi de presiune ar fi repartizate unfiform pe suprafaţa terestră,

deplasarea aerului nu ar mai avea loc. Inegala repartiţie a presiunii în sens orizontal se datorează
acţiunii combinate a unor cauze de ordin termic şi dinamic, şi determină o mişcare adecvată
numită vânt.
Diferenţele de temperatură ale aerului creează densităţi diferite, ceea ce atrage după sine
diferenţe de presiune – maxime şi minime barometrice.
Vântul ca element meteorologic tinde să egaleze diferenţele de temperatură, presiune şi
umezeală existente în atmosferă în sens orizontal. Această egalizare însă nu se realizeză decât
pentru intervale foarte scurte de timp când apare un calm atmosferic.
Caracteristicile regimului dinamic al aerului prezintă interes atât din punct de vedere
teoretic cât şi aplicativ. Astfel, frecvenţa vântului din anumite direcţii permite aprecierea
caracteristicilor maselor de aer care se deplaseză într-o anumită regiune, fapt care permite
stabilirea influenţei pe care o are asupra proceselor climatice locale.
Vântul influenţează toate domeniile transporturilor ( în special cele aeriene ), dar şi unele
procese şi elemente meteorologice ( umezeala, nebulozitatea, precipitaţiile lichide şi solide,
evaporaţia, temperatura aerulzi şi solului ).
Diversitatea fenomenelor meteorologice depinde de existenţa în atmosferă a curenţilor de
aer, atât a celor verticali cât şi a celor orizontali. Lipsa acestora în atmosferă ar duce la
inexistenţa schimbărilor bruşte ale vremii şi s-ar observa o trecere lentă de la iarnă la vară şi
invers, după variaţia înălţimii soarelui. Fiind un element meteorologic dinamic, vântul se
caracterizează prin direcţie, viteză şi tărie sau intensitate.

DIRECŢIA VÂNTULUI

Reprezintă sensul din care bate vântul într-un punct sau o regiune oarecare. Ea se
stabileşte în raport cu punctul cardinal dinspre care bate. În scopul indicării direcţiei vântului, se
utilizează roza vântului cu cele patru puncte cardinale sau 12 direcţii intercardinale numite
rumburi.
Deoarece acest mod de notare nu este foarte precis, în aeronautică şi în transporturile
marine se foloseşte azimutul vântului, adică unghiul pe care îl face vectorul vânt cu direcţia
nordului geografic. Acesta se exprimă în grade sexagesimale, de la 0° la 360°, în sensul
deplasării acelor de ceas, astfel că nordul corespunde la 360°, estul la 90°, sudul la 180° iar
vestul la 270°.
Variaţia diurnă a direcţiei vântului se schimbă foarte mult în funcţie de condiţiile
orografice şi a modului diferit de repartiţie a presiunii aerului între acestea.

1
 VITEZA VÂNTULUI

Reprezintă distanţa parcursă de aerul care se deplasează pe orizontală în unitatea de timp.

Ea se exprimă în metri pe secundă m/s sau kilometri pe oră km/h, între cele două unităţi de
măsură următoarele relaţii:
1m / s = 3,6 km / h;
1 km / h = 0, 278 m / s

În navigaţia maritimă, viteza vântului se exprimă în noduri ( 1 nod = 1,852 km / h ).

Variaţia diurnă a vitezei vântului în straturile de aer din troposfera inferioară prezintă un maxim
după amiaza, în jurul orei 13 şi un minim noaptea, ca rezultat al mişcărilor convective al
schimbului turbulent.

INTENSITATEA SAU TĂRIA VÂNTULUI

Se exprimă prin presiunea exercitată de aerul deplasat de vânt asupra obiectelor întâlnite în
cale.presiunea exercitată pe o suprafaţă de 1 m, aşezată perpendicular pe direcţia vântului, este
egală cu:

P = a · v²

În care:

P – presiunea vântului în kg / m²;

A – constantă pentru densitatea aerului egală cu 0,o625;

V – viteza vântului în m / s.

Intensitatea vântului se apreciază visual, după efectele mecanice pe care le produce

vântul asupra obiectelor aflate pe suprafaţa terestră, cu ajutorul scării Beaufort, concepută de
amiralul francez în anul 1805. Între gradele scării Beafort şi viteza vântului exprimată în unităţii
de măsură determinate instrumental, au fost stabilite corespondenţe reale.

La staţiile meteorologice se fac aprecieri şi asupra duratei vânturilor, notându-se

intervalul de timp de la începerea vântului până la încetarea lui. Structura vântului este o altă
caracteristică a vântului şi caracterul mişcării sale, vântul poate avea structură laminară,
turbulentă şi în rafale. Aceste aspect se determină utilizând înregistrările anemografice.

2
Instrumente cu citire direct pentru măsurarea direcţiei şi vitezei vântului

În aceaastă categorie intră giureta cu placă uşoară ( care indică valori ale vitezei vântului
de până la 20 m / s ), giureta cu placă grea ( care indică valori de până la 40 m / s ) şi diferite
tipuri de anemometre.

Anemometrele sunt instrumente perecise care măsoară numai viteza vântului, iar în
funcţie de principiul care stă la baza construcţiei şi funcţionării lor, se impart în:

- Anemometre mecanice;
- Anemometre magnetice;
- Anemometre termice.

Anemometrele mecanice folosesc ca piesă receptoare pentru vânt fie un system de cupe
anemometrice , fie o morişcă cu palate fine de aluminium. Viteza vântului se determină prin
împărţirea numărului de metri parcurşi de aerul aflat în mişcare, citit pe un contor ( socotitor ), la
timpul cât a funcţionat instrumental.

Anemometrele magnetice măsoară cu precizie voteza vântului pe principiul inducţiei

magnetice ( mărimea vectorială care împreună cu intensitatea caracterizează local component
magnetică a câmpului electromagnetic ).

Anemometrele termice determină viteza vântului pe principiul răcirii sub influenţa

vântului a unui fir încălzit. Cel mai cunoscut anemometru termic este catatermometrul.

Instrumente înregistratoare pentru vânt

Pentru cunoşterea variaţiilor direcţiei şi vitezei vântului la staţiile meteorlogice se

utilizează aparate înregistratoare pentru vânt de tipul:

- Anemografului, anemocinemografului, electrocinemografului ce înregistrează viteza

vântului.
- Giuretelor înregistratoare cu rezistenţe electrice ce înregistrează direcţia vântului.

Indifferent de tipul aparatului un înregistrator pentru vânt este alcătuit dintr-o parte
receptoare, care are rol şi de transmiţător şi o parte înregistratoare. Cel mai cunoscut, la staţiile
meteorologice din România este anemograful cu contact electric. Pe diagram acestui anemograf,
divizată de la 0 la 100 km, se înregistreză numărul de kilometric parcurşi de vânt în 24 de ore,
adică viteza medie a vântului.

3
 SENZORII DE VÂNT

Senzorul de vânt WAS 425 utilizează ultrasunetul pentru determinarea vitezei orizontale
şi direcţiei vântului. Principiul de măsurare se bazează pe tipul de transit, adică tipul necesar
ultrasunetului pentru a ajunge de la un traducător la altul, în funcţie de viteza vântului de – a
lungul traseului ( căii ) ultrasunetului. Timpul de tranziţie este măsurat în ambele direcţii.

Pentru vânt cu viteza zero, ambii timpi de transit de înaintare şi de revenire sunt egali.

Viteza calculate pentru vânt este independent de altitudine, temperatură şi umiditate.

Metoda descrisă pentru un traseu este repetată pentru determinarea vitezei vântului de – a lungul
celor trei trasee care sunt decalate la 120° unul faţă de celălalt.

Microcontrolerul calculează viteza şi direcţia vântului, precum şi componentele lui

rectangulare, datele obţinute fiind raportate sistemului de colectare ( logare ).

WAA 151 este un anemometru optoelectronic, cu răspuns rapid, fiind compus dintr-o
roată cu tri cupe conice uşoare care asigură o liniearitate excelentă pe tot domeniul de măsurare a
vitezei vântului de max. 75 m / s. pe axul roţii cu cupe este montat un disc perforat circular care
atunci când este rotit de acţiunea vântului asupra cupelor, taie un fascicol de raze infraroşii de 14
ori la o rotaţie, generând un număr de impulsuri la ieşirea unui fototranzitor. În compartimentul
axului este prevăzut un element de încălzire care menţine lagărele la o temperatură mai mare
decât cea de îngheţ în timpul anotimpului rece. Puterea nominală a elementului de încălzire este
de 10 W. Se recomandă utilizarea unui termostat care să pornească încălzirea atunci când
temperatura coboară sub + 4° C.

WAA 251 este un anemometru optoelectronic cu cupe încălzite, care îi asigură

performanţe excelente chiar şi în condiţiile climatice extreme. Foliile de încălzire încorporate în
fiecare cupă şi în butucul roţii cu cupe asigură un consum electric scăzut. Sensibilitatea ridicată
şi linearitatea sunt asigurate de un sistem unic, fără contatct de transmitere a energiei electrice
pentru încălzire. Circuitul de pornire / oprire a încălzirii este recomandat de un rezistor NTC care
sesizează temperatura ambiantă. WAA 251 transmite tensiuni de excitație de 12 V și 24 V ( cea
din urmă pentru tipul cu întreruperea temperaturii controlate ) la senyorul WAA 151 de
determinare a direcției vântului. Instrumentul meteorologic se instalează pe capătul sudic al
brațului de susținere a senzorilor de vânt.

4
Viteza medie anuală a vântului

5
6
7
8
9