ISTORIA RELATIILOR INTERNATIONALE

NOTE DE CURS

Conf. univ. dr. A. POPA

TEMATICA CURSULUI DE ISTORIA RELATIILOR INTERNATIONALE 1. CURSUL INTRODUCTIV: obiectul si problematica cursului de Istoria Relatilor Internationale; Importanta disciplinei, raporturi cu alte stiinte socio-politice ; Importana dimensiunii istorice a Relatilor Internationale; 2. Aparitia primelor structuri statale si geneza relatiilor politice internationale in antichitate Spatiul economic, politic si cultural greco-roman, element de reper in istoria raporturilor politice internationale contemporane Grecia si orasul stat Imperiul Roman 3. Evolutia ideilor politice si a relatiilor dintre state intre disparitia Imperiului Roman de Apus si descoperirea Lumii Noi Crestinismul, factor dinamic in cadrul relatiilor politice din Evul Mediu Caracteristica raporturilor intretinute de europeni cu Lumea Noua, cauze si consecinte 4. CONSTITUIREA SISTEMULUI INTERNATIONAL MODERN Rzboiul de treizeci de ani (1618-1648) i Pacea din Westfalia Concluziile revolutieilor burgheze Sistemul european in epoca moderna Aparitia primelor doctrine politice in relatile internationaleprincipiul balance of power, doctrina Monroe, politica de splendida izolare practicata de Anglia secolului al XIX-lea sau preocuparile Sfintei Aliante in directia mentinerii statusquo-lui politic international 5. Dinamica raporturilor internationale in perioada contemporana

 Cauzele si consecintele formarii aliantelor militare si politice, declansarea Marelui Razboi, impactul Conferintei de pace de la Paris din 1919 asupra relatiilor interbelice Esecul politicii Societatii Natiunilor in preintampinarea izbucnirii celui de al doilea razboi mondial Divizarea Europei in sfere de influenta, inceputurile razboiului rece, bipolaritatea sistemului politic mondial in relatiile internationale (capitalism versus comunism, rolul miscarii de nealiniere) Prabusirea lagarului comunist si noua ordine mondiala, (impactul globalizarii asupra relatiilor internationale)

BIBLIOGRAFIE 1. Manual de relatii internationale, Coordonatori A. Miroiu, R.-S. Ungureanu, Editura Polirom, Iasi, 2006. 2. Manual de stiinta politica, Coordonatori R. E. Goodin, H-D. Klingemann, Editura Polirom, Iasi, 2005. 3. Mingst, A. Karen, Essentials of international relations,3rd ed., W.W.Norton &Company, New York-London, 2004. 4. Barbulescu, P., Closca I., Repere de cronologie internationala 19141945, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1982. 5. Bernstein, Serge, Pierre Milza, Istoria Europei, vol. 4, Editura Institutul European, Iasi, 1998 . 6. Ciachir N., Istoria relatiilor internationale de la Pacea Westfalica (1648) pana in contemporaneitate ( 1947), Editura Oscar Print, Bucuresti, 1998. 7. Duroselle, Jean-Baptiste, Istoria relatiilor internationale, vol. I-II, Editura Stiintelor Sociale si Politice, Bucuresti, 2006. 8. Fontaine A., Istoria razboiului rece, vol. 1-2, Editura Militara, Bucuresti, 1992. 9. Kissinger, Henri, Diplomatia, Editura All, Bucuresti, 1998. 10. Loth Wilfried , Impartirea lumii. Istoria razboiului rece 1941-1955 , Ed.Saeculum, Bucuresti, 1997. 11. Milza, Pierre, Serge Bernstein, Istoria sec. XX, vol. I-II-III, Editura All, Bucuresti, 1998. 12. Sergio Romano - 50 de ani de istorie mondiala - Fundatia Culturala Romana, Bucuresti, 1999. 13. Romania in relatiile internationale, coord. L. Boicu, V. Cristian, Gh. Platon, Editura Junimea, Iasi, 1980. 14. Zorin Zamfir, Jean Banciu, Primul razboi mondial, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1995

CURS INTRODUCTIV

1.Obiectul i problematica cursului de Internationale;

Istoria

Relatilor

2.Importanta disciplinei, raporturi cu alte stiinte socio-politice

1. Istoria Relaiilor Internaionale a fost confundat cu istoria diplomaiei, definita ca stiina sau arta negocierilor, sau tiina raporturilor internaionale1. Aceasta din urma cuprinde ntregul sistem de interese care iau natere din raporturile ntre naiuni, scopul sau principal fiind meninerea pcii i bunei armonii ntre state.2 Confuzia este determinat numai de folosirea titlurilor generice de istoria diplomaiei sau Istoria diplomatic la un mare numr de lucrri care trateaz evoluia raporturilor dintre state. Se inelege de la sine c raporturile politice internaionale au jucat un rol de prima nsemntate n transformrile suferite de societatea uman, iar ponderea a aparinut acelor mari puteri crora propria lor for i mprejurrile le-au ngduit s se impun. Aa se explica de ce studierea istoriei relaiilor internaionale s-a redus, vreme ndelungat, la nfiarea confruntrilor diplomatice i militare dintre marile puteri, ceea ce ducea n mod necesar la un anumit schematism, care nu permitea nuanrile att de necesare conturrii ct mai apropiate de realitate a tabloului istoric. Acest mod de concepere a suferit i continu s sufere modificri vizibile. Pe de o parte s-a extins aria geografic a investigaiei, proba cea mai elocvent sub acest raport fiind tendina de abandonare a Europocentrismului. Pe de alt parte s-a trecut tot mai evident de la analiza aproape exclusiv a relaiilor diplomatico-militare
Martens Charles, Le Guide Diplomatique, I.Leipzig, 1866 Garden Guillaume-Laurent, Histoire generale des traits de paix, depuisla paix de Westphalie, I, Paris f.a., p.LXXXII
2 1

interstatale la investigarea multilateral a raporturilor dintre diferitele comuniti, a raporturilor profunde care le determin. Istoria relaiilor internaionale studiaz apariia i dezvoltarea marilor probleme internaionale. Ea nu se limiteaz numai la o expunere cronologic a evenimentelor importante ale istoriei omenirii, ci analizeaz cauzele psihologice, pune n lumin interesele multiple i interaciunile ascunse. Instrumentul principal de nfptuire a relaiilor internaionale este diplomaia3, alctuit din ansamblul de mijloace i activiti specifice pe care un stat le pune n slujba politicii sale externe4. Dezvoltarea diplomaiei a fost marcat de trei faze: Prima i cea mai lung a fost perioada ambasadelor temporare (solemne) proprie antichitii i evului mediu. Suveranii i trimiteau ambasadorii la o curte strin cu prilejul ncheierii unui tratat de pace sau alian, sau pentru omagierea unui eveniment important (natere, cstorie, ncoronare etc.). Faza a doua, cea a ambasadelor permanente n state strine, conduse de guvern prin intermediul unui departament diplomatic central a aprut spre sfritul evului mediu i caracterizeaz epoca modern i contemporan. Permanentizarea ambasadelor a asigurat continuitatea relaiilor diplomatice. Faza a treia, a congreselor i conferielor diplomatice este produsul epocii moderne si este considerat ca cea mai proprie modalitate de nlturare a strilor de conflict politic i armat dintre state5
Mircea Malia, Diplomaia, Bucureti 1970 , p.9 Chazelle Jacques, La diplomatie, Paris 1968, p.9 5 vezi N. Ciachir, Istoria relatiilor internationale de la Pacea Westfalica (1648) pana in contemporaneitate ( 1947), Editura Oscar Print, Bucuresti, 1998, p.8-12: Ambasadele permanente s-au nscut dintr-un ansamblu de circumstane dintre care cele mai semnificative sunt urmatoarele: nlocuirea statului dezagregat i a aciunii de ierarhizare politic din Europa evului mediu prin centralizarea puterii (alctuirea marilor monarhii moderne Frana, Spania, Anglia, la mijlocul secolului XV); ofensiva turcilor n Orient; marile rzboaie ale Occidentului (rzboiul de o sut de ani, rzboiul celor dou roze, rzboaiele italiene5. Mai repede dect marile monarhii europene, statele italiene, datorit gradului mai nalt de dezvoltare al forelor de produie, dar si din cauza frmirii politice au simit nevoia asigurrii unui echilibru n peninsul prin exploatarea interselor divergente si convergente i acordarea de concesii reciproce. Aceti factori au fost pui n valoare cu ajutorul diplomaiei i n mod necesar au aprut instituii i modele noi n sensul modern al cuvntului. Consecina politic a fost sistemul creat prin pacea de la Lodi (1454) semnat e ctre Florena, Neapole, Roma, Milano i Veneia, care a asigurat echilibrul dintre principalele state italiene i a garantat pacea i independena Italiei pentru aproape jumtate de secol5. Dar statele italiene nu dispuneau de fore suficiente care s le asigure integritatea i independena n condiiile n care monarhiile vecine, tot mai consolidate i centralizate i aintiser privirile asupra lor. Singura posibilitate de salvare era asigurarea unui echilibru politic mai larg, cu alte cuvinte organizarea Europei n mare, cum era organizat Italia n mic. De aici necesitatea ambasadelor permanente, care prin intermediul agenilor s spioneze inteniile tuturor i la momentul potrivit s paralizeze pe cale diplomatic tendinele de supremaie ale statelor puternice i ambiioase. Diplomaia organizat n adevratul sens al cuvntului a aprut atunci cnd papalitatea a devenit o for politic n Europa. Interesele Romei pontificate n statele cretine au fost susinute de timpuriu de reprezentani (nunii ) sau ageni.
4 3

nceputul fcut de diplomaia pontificat n direcia ambasadelor permanente a fost amplificat cu mijloace superioare de republica Veneia. Sub influena Romei i din contactul cu Imperiul bizantin, de la care a mprumutat structura i metodele diplomaiei, Veneia i-a organizat temeinic diplomaia. Marile interese comerciale au obligat Veneia s strng relaiile diplomatice cu statele strine, ca s-i asigure o reprezentare i o aprare continu. Pentru a-i atinge pe deplin scopul, aceste ambasade au fost investite cu caracter permanent. Organizarea diplomaiei veneiene s-a fcut prin legi i decrete foarte severe. Legea interzicea ambasadorilor s aib vreo proprietate n ara n care erau acreditai. Graie unei alte legi, votat n decembrie 1268, istoria dispune astzi de celebrele relazioni (rapoarte) i dispacci (depee) ale ambasadorilor veneieni, martori oculari, inteligeni i ptrunztori, buni politicieni i scriitori. Acetia erau obligai ca n termen de 15 zile de la ntoarcerea n patrie s prezinte un raport complet senatului despre misiunea lor i despre situaia rii respective ( din punct de vedere geografic, etnografic, compoziia i moravurile curii, situaia economic, financiar i politic, legturile cu alte state etc.). Legea a rmas n vigoare pn la dispariia republicii n 1797 i cu toate c mai multe incendii au distrus o parte din arhivele Veneiei, exist culegeri de rapoarte amnunite de la 1492 pn la 1797 i de depee ntre 1554-1797, dup care se poate scrie astzi foarte bine o istorie a Europei n secolele XVI-XVII n viziunea ambasadorilor veneieni. Ca i celelalte state italiene, Veneia, a folosit pe scar larg cifrul diplomatic, destul de uor de dezlegat la nceput, dar tot mai sigur pe msur ce arta cifrrii s-a perfecionat. Att instruciunile ct i depeele erau cifrate, de acest lucru ocupndu-se persoane speciale, iar codul se afla n pstrarea Consiliului celor zece. Exemplul curii pontificale, care avea reprezentani n toate statele catolice, al Veneiei, reprezentat n toate regiunile unde avea interese comerciale a fost urmat n curnd de Milano i Florena. Crearea, de ctre ducele Milanului, Francesco Sforza, a unei misiuni permanente la Genova, n 1455, imitat cinci ani mai trziu, de Savoia i apoi de toate statele italiene, a marcat sub aparena unei simple perfecionri tehnice, o etap decisiv n istoria i concepia diplomaiei. Frana a adoptat sistemul ambasadelor permanente n vremea lui Ludovic al-XII-lea (14991515). Acesta ca s nlture suspiciunile cu care erau nconjurai ambasadorii a inventat o teorie potrivit creia suveranul care avea ct mai muli reprezentani ai altor state la curtea sa se bucura de o faima deosebit. Graie acestei ficiuni instituia ambasadei a fost privit cu mai mult bunvoin i astfel a putut s se generalizeze. Diplomaia francez a fost serios organizat dup modelul italian de Francisc I. Influent i subtil ea a contribuit din plin la realizarea unei politici externe vast concepute i ferm executate. Frana i-a trimis ambasadorii n Suedia, Danemarca, Statele germane, Polonia i ceea ce cretintatea n-a putut concepe, la Constatinopol. O reea ntins de ageni secrei furniza regelui informaiile de care avea nevoie. La 1 ianuarie 1589 Henric al III-lea a nmnunchiat pentru prima oar afacerile strine n minile unui singur secretar de stat, n persoana lui Louis Revol. Aceast reglementare n-a rezolvat situaia n mod definitiv, afacerile externe fiind, dup un timp, din nou mprite ntre diveri secretari. Sesiznd gravele inconveniente care rezultau din aceast mprire Richelieu a prezentat lui Ludovic al XIII-lea un proiect de punere a tuturor afacerilor strine ntr-o singur mn. Ordonana din 11 martie 1626 a ncredinat afacerile strine primului secretar de stat numit special n acest scop, Phelypeau dHerbault. ncepnd cu Richelieu, influena diplomaiei franceze va crete mereu ajungnd n timpul lui Ludovic al XIV-lea predominant i universal. Richelieu a fost primul om de stat care a acordat diplomaiei importana pe care o merita. Principiile pe care le-a elaborat n acest domeniu, dup care sa cluzit i pe care le-a transmis urmailor n aa fel inct s le aib totdeauna n vedere pot fi rezumate n ase puncte principale: a) interesele statului sunt mai presus de orice opinii i prejudeci sentimentale, doctrinare sau ideologice; b) politica oricrui guvern nu poate fi ncununat de succes dac nu se bucur de sprijinul opiniei publice naionale; c) echilibrul politic dintre marile puteri este singura modalitate de asigurare a linitii i a siguranei statelor europene; d) tratativele diplomatice trebuie s constituie o activitate permanent; ele nu sunt rezultatul unui fapt ntmpltor, ci un act contient, care nu trebuie ntrerupt nici pe timp de pace, nici pe timp de rzboi; negocierile nseamn mai mult dect reglementarea unor chestiuni litigioase ele sunt un mijloc de informare;

O alta acceptiune data termenului de Istoria Relatiilor Internationale este aceea de ramura a domeniului Relatiilor internationale6, care studiaza exclusiv istoria relatiilor de putere dintre actorii internationali inca de la formarea sistemului international si pana in zilele noastre7. Teoreticieni ai domeniului precum George Modelski concep evolutia sistemului international ca o succesiune de cicluri purtand numele marilor puteri dominante, puterilor-hegemon, care i-au impus dominatia asupra mrilor, a celor mai nsemnate rute comerciale sau puncte strategice de pe glob. El vorbea despre 1. Ciclul portughez ( din 1497 , de la expeditia lui Vasco da Gama pn in 1580 cand Spania cucereste Portugalia) 2. Ciclul olandez, 1580-1713 ( pacea de la Utecht) 3. Ciclul britanic I, pna la rzboiul de independenta al SUA 4. Ciclul britanic II, de la Congresul de la Viena (1815) pn la sfritul primului rzboi mondial 5. Ciclul american care incepe in 1918 i este in desfurare. Enciclopedia Britanic definete Istoria relatiilor internationaleca fiind disciplina academic ce studiaz relaiile dintre state , dintre state si organizaii internaionale, dintre acestea si unele entiti non guvernamentale. Sunt subliniate legturile disciplinei cu alte stiine sociale i umanistice precum istoria, tiinele politice, psihologia, economia, geografia, sociologia, dreptul, filosofia.

e) tratatul (de pace, de alian, economic etc.) trebuie ncheiat cu maxim responsabilitate i odat ncheiat trebuie respectat cu strictee; el trebuie s cuprind stipulaii precise, care s exclud orice subterfugii sau interpretri ulterioare, care pot crea stri de tensiune; f) ambasadorul nu trebuie s nesocoteasc instruciunile, cci risc s compromit bunele intenii ale suveranului su. Principiile lui Richelieu ca de altfel ntreaga politic extern iniiat de acesta au fost aplicate n continuare, dac nu cu aceeai strlucire, cu siguran cu aceeai tenacitate i cu mai mult iretenie de Mazarin.
6 Alaturi de Teoria Relatiilor internationale, Drept International, Analiza de politica externa, si Economie Politica Internationala 7 A. Miroiu, Evolutia sistemului international pana la 1914, in Manual de relatii internationale, coord. A. Miroiu, R.-S. Ungureanu, Editura Polirom, Iasi, 2006, p. 15.

Importana dimensiunii istorice a RELATIILOR INTERNATIONALE

Studentii Facultaii de Relatii Internationale i Studii Europene trebuie sa inteleaga evenimentele si din perspectiv istoric si s le poat corela cu tendintele conturate in trecut. Teoreticienii recunosc ca, conceptele de baza in domeniu - statul, natiunea, suveranitatea, puterea, balanta puterii- s-au dezvoltat si au luat forma in urma unor circumstante istorice. Oamenii politici cauta in trecut precedente si asemanari pentru a ghida deciziile contemporane. In cea mai mare parte sistemul international contemporan mosteneste idei si mecanisme ce-i au originea n civilizatiile europene din partile central vestice. Si alte civilizatii importante au prosperat in alte pati ale lumii. India si China au avut civilatii extensive si vibrante cu mult inaintea evenimentelor istorice prezentate. Dar accentul european este justificat pe baza faptului ca relatiile internationale contemporane in ambele sale ipostaze, teoretic si practic,sunt inradacinate mai ales in experienta european. In acest capitol vom aborda mai intai perioada de dinaintea anului 1648 (un moment de rscruce pentru sistemul relatiilor internationale), apoi lumea de dupa 1648, apoi Europa secolului XIX si apoi marea tranzitie din secolul XX. Scopul acestei incursiuni istorice este de a urmari anumite tendinte importante sesizabile de-a lungul timpului: aparitia statului si notiunea de suveranitatea, dezvoltarea sistemului international, si schimbarile din cadrul distributiei puterii dintre unele state cheie. Aceste tendinte au un impact direct asupra teoriei si practicii relatiilor internationale de astazi. LUMEA DE DINAINTEA SISTEMULUI WESTPHALIAN Multi teoreticieni ai relatiilor internationale dateaza sistemul contemporan din 1648 - anul tratatului din WESTPHALIA de la sfarsitul razboiului de 30 de ani. Acest tratat punea capat conducerii de catre autoritatea religioasa in Europa si consacra triumful autoritatilor seculare. Impreuna cu acesta a aparut si principiul ce a furnizat fundamentul relatiilor internationale inca de atunci: notiunea de integritate teritoriala a statelor care deveneau egale si legali participanti suverani intr-un sistem international.

GRECIA SI ORASUL - STAT Sistemul clasic de oras stat al Greciei furnizeaza unul dintre antecedentele pentru noua ordine westfalian .Grecii organizati in orase state independente au fost in culmea puterilor lor in jurul anului 400 cand au inceput sa se lanseze in politici clasice ale puterii, asa cum le-a catalogat Thucydides in Istoria razboiului Peloponesiac. In timp ce armatele grandioaselor orase-state de luptau, statul a continuat relatiile internationale. Acest mediu a reprezentat baza puternicei traditii filozofice a lui Platon si Aristotel. In acest aranjament orasele-state, fiecare fiind o unitate independenta, au intretinut relatii pasnice intre ele in timp ce aspirau la putere. A fost acesta un percursor al sistemului de stat modern. IMPERIUL ROMAN Orasele state ale Greciei au fost in cele din urma incorporate in Imperiul Roman(50-400) Imperiul Roman a servit ca precursor unui sistem politic mai dezvoltat. Liderii sai au impus ordine si unitate cu forta intr-o expansiune geografica de amploare, acoperind cea mai mare parte a Europei partile mediteraneene ale Asiei, Orientul Mijlociu, si Africa de nord. Cucerind un teritoriu vast si diverse popoare conducatorii Romei erau preocupati s mentin variatele unitati- triburi, regate si state-in sfera lor de influenta si sa se asigure ca granitele fluide ale imperiului raman in siguranta fata de neamurile migratoare din partea nordica si estica ce le ravneau. Intr-adevar de la experienta romana vine si cuvantul imperiu provenind de la cuvantul latin imperium. Conductorii au impus diferite forme de guvernare de la proconsulii romani pana la administratorii locali, impunnd limba latina pana in capetele indepartate ale imperiului. Ei au acordat cetatenie oamenilor liberi din tinuturi indepartate ale imperiului, in acelasi timp le acorda conducatorilor locali o autonomie considerabila pentru a-si organiza singuri domeniul. Filozofii romani au adus o contributie teoretica esentiala la filosofia imperiului dar si a viitoarelor teorii ale relatiilor internationale. In special Marcus Tullius Cicero (163-43 .e.n. ) a oferit un mecanism pentru unitatea diferitelor parti ale imperiului. El a propus ca oamenii ar trebui sa fie uniti printr-o lege intre natiuni aplicabila umanitatii ca si intreg. Cicero a oferit conducatorilor romani mai mult sfaturi practice: a precizat necesitatea mentinerii securitatii statului prin extinderea resurselor si granitelor, asigurand in acelasi timp stabilitatea interna. Insusi Imperiul Roman si teoreticienii pe care i-a avut au oferit fundatia pentru o entitate geografica mai mare unde membrii sai in timp ce isi pastrau identitatile erau uniti prin centralizarea puterii.

Atunci cand Imperiul Roman s-a dezintegrat in secolul al V-lea, puterea si autoritatea au devenit descentralizate in Europa dar au inflorit alte forme de interactiuni calatoria, comertul si comunicatiile nu numai printre cei de elita dar si printre grupurile de comercianti si cetatenii de rand. In jurul anului 1000 trei civilizatii au luat nastere din ruinele Romei. Prima a fost civilizatia araba ce a avut cea mai mare expansiune geografica intinzandu-se din Orientul mijlociu si Persia cuprinzand Africa de nord pana la Peninsula Iberica. Unita sub dominatia politica si religioasa ale califatului Islamic, limba araba, si realizarile avansate din matematica si tehnica, civilizatia araba a fost o forta puternica. Cel de-al doilea a fost Imperiul Bizantin fiind mai apropiat de miezul vechiului Imperiu Roman in Constantinopol si unit de crestinism. Al treilea a fost restul Europei unde in lipsa Imperiului Roman, autoritatea centrala lipsea, limbile si culturile au proliferat si retelele de comunicare si transport dezvoltate de romani au inceput sa dispara. O mare parte din Europa de Vest a devenit principalitati feudale, controlate de lorzi si strans legate de seniori feudali care aveau autoritatea de a mari taxele si de a exercita autoritate legala. Lorzii detineau controlul asupra vasalilor care munceau pentru feudali pentru ai asigura dreptul de a-si munci pamanturile si protectie. Feudalismul, ce a dat controlul in maini private, a fost raspunsul la noua situaie.. Puterea si autoritatea erau situate la diferite nivele. Institutia predominanta in Europa medievala era biserica, practic celelalte institutii erau de origine si practica locala. Deci autoritatea era centrata ori in Roma ori in feudul local. Chiar si arhiepiscopii detineau o putere independenta locala in ciuda gradului lor fata de biserica.Viata economica era intensa la nivel local. Spre sfarsitul secolului al VIII-lea lea monopolul bisericii asupra puterii a fost pusa la incercare de catre Carol cel Mare sau Charlemagne (742-814) cruia i s-a oferit ansa de a uni vestul Europei in numele crestinismului, Papa numindu-l imparatul Sfantului Imperiu Roman. In schimb,Carol i-a oferit Papei protectie. Lupta dintre autoritatile religioase si cele seculare si dezbaterea asupra carei autoritati ar trebui sa conduca va continua pentru sute de ani. Dante Alighieri (1265-1321) spunea in Monarhia ca ar trebui sa existe o stricta separare intre biserica si viata politica. Aceasta p[roblema nu a fost rezolvata decat peste 300 de ani de Tratatul din Westphalia. Chiar si Sfantul Imperiu Roman in sine a fost o institutie seculara slaba ,asa cum spune o afirmaie celebra spunea : nu a fost prea sfant, prea roman sau prea imperiu .Totusi succesori ai lu Chalemagne au oferit o alternativa seculara redusa biserricii. Contradictia se mentinea :dorinta din partea bisericii pentru universalism versus rivalitatea mediavala a micilor state si diverse autoritati. Aceste mici

unitati neconectate intre ele ce dispersau populatia aveau ca scop prevenirea infaptuirii autoritatii guvernamentale centrale. Cu toate ca dezbaterea intelectuala nu fusese inca rezolvata dupa anul 1000 tendintele seculare au inceput sa submineze atat descentralizarea feudalismului cat si universalizarea crestinismului. Activitatile comerciale s-au dezvolatat in zone geografice mai mari,in timp ce comerciantii faceau schimburi in jurul unor rute de transport mult mai sigure.Toate formele de comunicare s-au imbunatatit.Tehnologie noua cum ar fi morile de apa si vant nu numai ca facea viata de zi cu zi mai buna dar si ofereau infrastucturile de baza pentru a ajuta economia agrara. Municipalitatile, cum ar fi revigoratele orasele-state din nordul Italiei Genova, Venetia, Milano, Florena au stabilit relatii de comert, chiar dandu-si acordul de a urmari unele acorduri diplomatice pentru a facilita activitatile comerciale. Aceste practici comerciale-punerea bazelor cu personal permanent, trimiterea de consuli speciali pentru a rezolva disputele comerciale si trimiterea de mesaje diplomatice pe retele confidentiale-au fost precursoarele imediate ale practicilor diplomatice contemporane Schimbarile economice si tehnologice au condus la schimbari fundamentale in relatiile sociale. Intai a aparut un nou grup de indivizi-a carui interes si pozitie s-au extins imediat.Acest grup a castigat mai multa experienta cosmopolitana infara brateleor si invataturilor bisericii, care stapanea fioros educatia pana in acel moment.Amembrii individuali si-au dezvoltat interese noi in arta filozofie si istorie acumuland o bogatie economica considerenta in timp.Ei credeau in ei insisi devenind individualii si umanistii Renasterii.in al doilea rand scriitorii si ceilalti indivizi au redescoperit literatura clasica si istorie gasind sustinere intelectuala si revelatie in gandirea greaceasca si cea romana. Filozoful italian Niccolo Machiavelli(1469-1527)mai mult ca oricare alt scriitor a ilustrat schimbarile ce au avut loc intre lumea medievala a bisericii si cea a institutiilor seculare.In Printul Machiavelli a elucidatcalitatea ca un lider trebuie sa mentina putereasi securitatea in stat.Realizand ca visul de unitate in crestinism nu se poate realiza(si era si probabil nedorit)Machiavelli i-a chemat pe lideri sa isi exprime propriile lor dorinte si interese politice.El a sustinut ca daca nu exista o moralitate universalapentru ai ghida conducatorii trebuie sa actioneze in beneficiul statului lor fara sa dea socoteala unor reguli morale.Ranchiuna dintrre religia timpurilor medievale si umanismului Renasterii a fost deci retrasa. Dorinta de a mari interactiunile economice cat mai mult ,cuplate cu inventiile tehnologice ceea ce a facut explorarea oceanului mai in siguranta a alimentat o perioada a expansiunii teritoriale ale europei.Indivizi din Spania si Italia au fost printre primii dintre acesti aventurieri-Christofor Columb navigand spre Lumea Noua in 1492,

Cortez spre Mexic in1519, Francisco Pizzaro spre Anzi in 1533. In timpul acestei ere a explorarilor civilizaia europeana s-a raspandit n zone indepartate. Pentru unii teoreticieni aceste evenimente-incorporarea gradata acestor arii in capitalismul economic al lumii si in sistemul capitalist al lumii-a dat nastere relatiilor internationale contemporane. In 1500 si 1600 in timp ce exploratorii se mutau in Noua Lume, vechiul continent european ramenea in flux. In cateva locuri cheie cum ar fi Franta, Anglia , Aragon si Castilia in Spania feudalismul era inlocuit de o monarhie centralizata in crestere. Miscarea de centralizare nu a ramas necontestata :multimile afectate de taxele impuse de statele in dezvoltare s-au revoltat si razvratit. Monarhii noi aveau nevoie de taxe pentru a forma armate i s-au folosit de armatele pe care le detineau pentru a-si mari puterea in stat si pentru a castiga cat mai mult teritoriu. Alte parti ale Europei erau loc de confruntare in controversa putere seculara versus cea religioasa, si crestinismul a fost ravasit de confruntarea directiei catolice si a celei protestante. n 1648 aceasta controversa se indrepta spre rezolvare. CONSTITUIREA SISTEMULUI INTERNATIONAL MODERN Aparitia statelor moderne, nationale, in Europa, n secolul al XVlea al XVI-lea i transformarea lor in actori importanti ai sistemului internaional i-a determinat pe unii istorici sa afirme ca sistemul internaional modern apare i se dezvolt n Europa, ca o creatie a statelor europene 8. Marile descoperiri geografice au facut ca modelul de organizare european s fie raspndit in ntreaga lume. 1. Rzboiul de treizeci de ani (1618-1648) i Pacea din Westfalia n prima jumtate a secolului al XVII-lea ntreaga energie a diplomaiei europene a fost absorbit de un conflict care a depit, prin durata i ororile sale, tot ceea ce Europa medieval cunoscuse pn atunci i anume Rzboiul de treizeci de ani (1618-1648). Acest conflict unic prin lungimea lui, schimbarea frecvent a scenei i a mobilurilor sale a fost una din ultimele manifestri ale unei crize mult mai ample: trecerea n Europa occidental i central de la timpurile medievale, la timpurile moderne9. Pstrnd ceva din caracterul brutal al rzboaielor religioase din secolul precedent, Rzboiul de treizeci de ani prezint totodat i multe din trsturile marilor rzboaie care au zguduit Europa n epoca modern. Pornit dintr-un eveniment local i religios ( insurecia boemienilor
8 9

Ibidem, p. 18. Livet George, La guerre de trente ans, Paris, 1972, p. 5

mpotriva casei de Austria ), el a devenit prin caracterul si amploarea sa un rzboi european. Majoritatea statelor erau angajate aparent in doua tabere confesionale: catolic, condusa de habsburgi, care incercau sa edifice monarhia universala catolic visat i de Carol Quintul si Filip al II-lea i protestant, condus de Frana creia n a doua jumtate a secolului i se altur i Anglia i Provinciile Unite. Planului habsburgilor, francezii i+au opus Marele proiect care prevedea alcatuirea unor aliane pentru distrugerea puterii continentale a Habsburgilor si realizarea unei noi mpriri a Europei. ntreaga Europ a fost afectat de rzboi iar Transilvania a participat alturi de puterile protestante. PACEA DIN WESTFALIA (1648) Rzboiul a implicat att forele militare ct i pe cele diplomatice ale statelor angajate. Un tratat de pace preliminar, incheiat la Hamburg, in 1641, este urmat de ani de tratative care vor conduce la incheierea la 24 octombrie 1648 a tratatului de la Munster, dintre Franta i mpratul Habsburg i a Tratatului de la Osnabruck din 6 august 1648 dintre Suedia si mprat. Cele dou tratate avand aceleai cauze sunt considerate unul i acelai si au rmas in istorie sub numele de Tratatul de pace din Westfalia. Cuprinznd trei categorii de clauze ( teritoriale, politice i religioase), pacea din Westfalia anuna intrarea vieii internaionale intr+o nou etap, a echilibrului european, dominat de principii care se vor menine pn la apariia Ligii Naiunilor. N. Ciachir afirma c tot la Westfalia a aprut i un nou principiu de drept, dreptul popoarelor, bazat pe contiinta liber i egalitatea tuturor statelor europene de a-i constitui un statut internaional de asigurare a drepturilor statale, pacea westfalica fiind numit de aceea i cod al naiunilor10. Importana acestui tratat e dat de un set de caracteristici ale sistemului international i ale actorilor acestuia pe care a reuit s le impun11: 1. tratatul impune statul ca singur actor legal al sistemului internaional, actorii infrastatali ( ordinele cavalereti etc.) ca i cei substatali ( nobilii, oraele libere etc.) nu mai puteau semna tratate

10 11

N. Ciachir, op.cit., p. 21. A. Miroiu, op. cit., p. 19.

2. atributul principal al statelor, suveranitatea, dreptul de a-i defini propriile interese i a promova o politic extern proprie a fost elementul ce a modelat sistemul internaional creat 3. suveranitatea devenea prin trataul din Westfalia surs a egalitii statelor in sistem 4. balana de putere este acceptat ca instrument al relaiilor internaionale pentru meninerea pcii dar i impiedicarea impunerii hegemoniei uneia dintre marile puteri 5. apare problema legitimitii internaionale in legtur cu suveranitatea teritorial 6. un set de reguli voluntar acceptate de statele membre ale sistemului internaional va sta la baza dreptului internaional ce va reglementa relatiile sistemului 7. diplomatia era recunoscut ca instrument al relaiilor internaionale pt rezolvarea panic a conflictelor de interese Tratatul din Westphalia a format un grup de state ce a dominat lumea pana la inceputul secolului al 19 lea : Austria, Rusia, Prusia, Anglia, Franta si Provinciile Unite (zona care acum a deveni Olanda si Belgia). Cei din vest, Anglia Franta si Provinciile Unite, au trecut printr-o perioada de renastere economica capitalist in timp ce cei din est, Prusia si Rusia, au revenit la practici feudale. In vest firmele private erau incurajate. Statele si-au imbunatatit infrastructura pentru a facilita comertul si au aparut banci si firme de comert prospere. In contrast partea estica nu prezenta nici o schimnbare din punct de vedere economic. Totusi in ambele regiuni statele absolutiste dominau : cu Ludovic al-XIV-lea, 1638-1715, la conducerea Frantei, Petru cel Mare 1672-1725 conducand in Rusia si Frederick al-II-lea 1712-1786 in Prusia. Pana la la sfarsitul secolului al XVIII-lea politica europeana a fost caracterizata prin rivalitati multiple si aliante schimbatoare. Aceste rivalitati se regaseau si in regiunile din afara Europei unde statele se luptau pentru putere, mai ales Marea Britanie si Franta, in Nordul Americii. Cel mai important teoretician al acelor timpuri a fost economistul scotian Adam Smith 1723-1790. In Cercetare asupra naturii si cauzelelor bunastarii natiunilor el a mentionat ca notiunea de piata ar trebui sa se aplice tutururor ordinelor sociale. Indivizilor-muncitorilor ,patronilor, investitorilor, consumatorilor-ar trebui sa li se permita sa-si urmeze propriile interese neafectati de reglulamentele statului. Cu grupuri de indivizi ce-si urmareau propriile interese eficienta economiei creste si mai multe bunuri si servicii sunt produse si apoi consumate. Nivelul de bunastare, de bogatie al statului si cel al sistemului international infloresc asemanator.Ceea ce face ca sistemul sa mearga este asa-zisa-mana

invizibila a pietii, cand indivizii isi urmaresc propriile lor interese rationale sistemul opereaza cu mai putin efort. Explicatia lui Smith despre felul in care unitatile concurente fac sa mearga capitalismul pentru a asigura vitalitate economica a avut un efect profund asupra politicilor economice si deciziilor politice ale statelor. Dar si alte idei ale acelei perioade vor schimba dramatic guvernarea in secolele XIX, XX si XXI. Perioada 1648- 1713 a fost o perioada caracterizat prin preponderena continental a Franei si lupta marilor puteri pentru asigurarea echilibrului de fore12 In a doua jumtate a secolului al XVII-lea, in Europa s-u conturat patru noduriprincipale de contradicii13: n vest, Frana i Spania, Olanda, Anglia, Austria etc. In nord-est Suedia care ncerca s-i impun supremaia n bazinul baltic n centrul i sud-estul Europei rivalitatea austro-turc intra ntr-o faz decisiv Pentru supremaie naval se confruntau Anglia i Olanda Rzboiul de succesiune la tronul Spaniei, n care au fost angrenate puterile din Europa apusean i central a extins conflictul i la teritoriile de peste mri, iar tratatele de la Utrecht i Rastadt, prin prevederile inscrise, au avut urmri importante asupra relaiilor internaionale ale secolului al XVIII-lea. Pentru politica international a secolului apare un element nou , in contextul actiunii principiului echilibrului de fore, in sensul ca Europa cunoaste acum nu atat influena Austriei i a Franei ci i afirmarea tot mai puternic a Marii Britanii, Rusiei i Prusiei n timp ce Spania, Suedia i Imperiul Otoman intr in declin vizibil. Pacea de la Utrecht din 1713 recunostea balana puterii ca instrument al relatiilor internaionale, formula politica de putere a statelor sistemului internaional i impunea principiul noninterveniei n problemele de politic intern ale unui stat. Doua revolutii au marcat evenimentele secolului al-XVIII-lea : Revolutia Americana 1776 impotriva stpnirii britanice si cea Franceza 1789 impotriva conducerii absolutiste. Ambele revolutii au fost produsul unei gandirii iluministe dar si al teoriilor de natura sociala. In timpul Iluminismului ganditorii concepeau indivizii ca fiind rationali, capabili de a intelege legile ce ii guverneaza si de a munci pentru a-si imbunatati situatia in societate.
12 13

Ibidem, p. 23. bidem, p. 24.

CONCLUZIILE REVOLUTIEI BURGHEZE :PRINCIPIILE DE BAZA Doua principii de baza au reiesit dupa revolutiile americana si franceza Prima a fost aceea ca conducerea absolutista este subiectul limitarilor impuse de om.In Tratat de guvernare filozoful John Locke 1632-1704 a atacat puterea absoluta si notiunea de drept divin al regilor. Locke a specificat ca statul este un instrument benefic creat de om pentru a-si proteja si promova drepturile naturale, viata, libertatea, proprietatea si interesele proprii.Oamenii au intrat de buna voie in aceasta intelegere. Ei au hotarat sa numeasca un guvern ce va proteja drepturile naturale ale tuturor. Ideea argumentului lui Locke este ca politica, puterea, in cele din urma sta in mainile poporului el fiind cel ce detine puterea politica, nu un lider sau un monarh. Cel de-al doilea concept de baza care a reiesit in acea perioada este ca nationalismul prin care masele isi regaseau trecutul, limba, obiceiurile si practicile este o latura naturala a statului. Nationalismul impinge oamenii sa participe activ in procesul politic. Spre exemplu in timpul Revolutiei Franceze a fost facut un apel patriotic catre mase sa isi apere natiunea si noile idealuri. Aceste doua principii s-au nascut din revolutiile americana si franceza pentru a furniza fundatia pentru politica in secolele XIX si XX. Revolutia francez de la 1789 a avut importante consecinte la nivelui sistemului internaional. Ea a schimbat sistemul din unul absolutist in unul naional i popular, legitimitatea conducatorilor fiind socotit cea care vine de la popor , ea incetand s mai fie una divin sau ereditar. Politica de putere a statelor inceteaz a mai fi una a monarhului. Victoria alianei organizat impotiva lui Napoleon este urmat de Congresul de la Viena din 1815. Pentru prima data in istorie se face aici disticia ntre puterile majore i puterile monore. Congresul a reusit a stabili o conexiune direct intre capacitatea militar a unui actor i ansamblul intereselor sale la un moment dat. Aici s-au stabilit cateva repere ale sistemului international care aveau s devin reguli de funcionare ale acestuia14. Primul dintre acestea l-a constituit nsui principiul balanei de putere care, din principiu teoretic al relaiilor internaionale se pertmanentizeaz i devine o instituie a relatiilor internationale asupra crora consimt toate marile puteri. Aceast regul de baz a functionrii sistemului internaional va fi urmat in mod planificat i deliberat.
14

bidem, p. 26.

SISTEMULUI MODRNA

EUROPEAN

SI

PACEA

EPOCA

Dupa infrangerea lui Napoleon in 1815 si stabilirea pacii prin Congresul de la Viena, cele cinci puteri ale Europei -Austria, Marea Britanie, Franta, Prusia si Rusia- au trecut printr-o perioada de pace relativa in sistemul politic international, asa-numitul Concert al Europei. Nu s-a inregistrat nici un razboi mare intre aceste mari puteri de la infrangerea lui Napoleon pana la Razboiul din Crimea in 1853 . Si in acest razboi Austria si Prusia au ramas neutre. Alte razboaie locale de scurta durata s-au petrecut in care toate cele cinci puteri au ramas neutre. o serie de intelegeri facute in cateva intalniri ad-hoc explica de ce cele cinci puteri nu au fost niciodata implicate in conflicte intre ele. Intalnindu-se de cca 30 de ori inaintea Primului Razboi Mondial acest grup a devenit un club de lideri cu gandiri asemanatoare si in aceste intalniri au legitimizat atat independenta unor noi state europene cat si divizarea Africii de catre puterile coloniale. Este surprinzator ca in toata aceasta perioada pacea generala s-a mentinut avand in vedere ca majore schimbari economice, tehnologice si politice modificau tinuturile. Rata populatiei crestea si odata cu ea si comertul in timp ce coridoarele de transport se intareau. Schimbarile politice au fost dramatice: Italia a fost unita in 1871, Olanda s-a divizat, Austria si Imperiul Otoman a slabit treptat ducand la independenta Greciei in 1829 si unirea Moldovei cu Tara Romaneasca in 1859. Cu toate aceste schimbari dramatice care s-au petrecut ce factori pot explica pacea? Cel putin 3 factori explica acest fenomen : PRIMUL, statele europene se bucurau de solidaritate intre ele bazandu-se pe faptul ca erau europene, crestine, civilizate. De aceasta erau tratati altfel ei-europeni, crestini, -de ceilalti, restul lumii. Cu contactul sporit ce il aveau cu lumea coloniala, europenii au putut observa mai mult ca niciodata unicitatea de a fi european. Aceasta a fost in parte un tribut adus unitatii gasite in Imperiul Roman si in legea romana, o forma seculara a medievalului crestinatate si o mai mare Europa asa cum se regasea in scrierile lui Kant si Rousseau. Congresul de la Viena si Concertul Europei au dat nastere acestor credinte. AL DOILEA, elitele Europei erau unite in frica lor de revolutie a maselor. De fapt la Congresul de la Viena diplomatul austriac von

Metternich 1773-1859, arhitectul Concertului Europei , considera ca Europa ar putea fi condusa cel mai bine daca s-ar reintoarce la era absolutismului. In prima jumatate a secolului aceste aliante nu au fost toate insotite de succes. In 1830 Britania si Franta s-au alaturat impotriva celor trei puteri estice (Prusia, Rusia si Austria) si in 1848 toate cele cinci puteri se confruntau cu masele care cereau reforma. Dar in cea de-a doua jumatate a secolului liderii europeni au reactionat impreuna asigurandu-se ca revolutia maselor nu se va transmite de la stat la stat. In 1870 Napoleon III a fost izolat rapid de teama unei revolutii care nu s-a intamplat niciodata. AL TREILEA factor e reprezentat de faptul ca doua dintre cele mai mari probleme cu care se confrunta centrul european sunt unificarea Germaniei si a Italiei. atat Germania cat si Italia aveau oponenti printre cele cinci puteri ale Europei. Spre exemplu Britania a suportat unificarea Italiei, facand posibila anexarea la Napoli si sicilia in acelasi stat italian., Austria pe de alta parte era preocupata cu cresterea continua a puterii Prusiei si deci nu s-a opus la ceea ce putea fi impotriva intereselor nationale :creearea a doi vecini egali din unitati independente. Unirea Germaniei a fost acceptata de Rusia atat timp cat era respectat interesul sau in Polonia. Germania a mai avut si suportul clasei mijlocii in Marea Britanie care a vazut in Germania o contra-balata asupra Frantei. Deci cu toate ca unirea celor dou a fost in final consolidata prin razboaie mici locale, un razboi general era vizat inca de cand Germania si Italia erau preocupate cu unificarea teritoriala. In cea de-a doua jumatate a secolului al XIX- lea toata atentia era atintita asupra procesului de industrializare ce s-a dovedit un cutit cu 2dou taisuri. Marea Britanie era liderul, depasindu-i pe rivali in industria fierului, otelului, carbunelui si in exportul de produse industriale finite. In plus Marea Britanie a devenit sursa de capital financiar, bancarul continentului, si in secolul 20 pentru lume. Revoluia industriala s-a raspandit prin toate zonele din Europa de Vest in timp ce masele se indreptau spre orase si antreprenorii si oamenii de rand cautau avantaj economic. Revolutia industraiala a oferit statelor europene capacitatea economica si militara de a se angaja in expansiune teritoriala. Cateva state imperiale erau motivate de castigurile economice in timp ce se gadeau la piete externe pentru produsele ce le detineau si pentru a obtine in schimb combustibil si materiale pentru a alimenta cresterea industriala. Pentru altii motivatia era de ordin cultural si religios-pentru a imprastia credinta crestina si pentru a raspandi modul civilizat spre continentele innegurate si dincolo de ele. Pentru altii motivatia era politica. De cand balanta de putere europeana a prevenit confruntari directe in Europa, in Africa si Asia se formau rivalitati impotriva statelor europene. La

Congresul de la Berlin in 1884-1885 europenii au impartit Africa sperand sa poate calma Germania satisfacandu-i ambitia imperiala si pentru a preveni competitia directa intrre ei. Valurile imperialismului au inceput in anii 1870. Pe la sfarsitul secolului al XIX-lea 85% din teritoriul Africii era stapanit de state eruopene. In Asia doar Japonia si China nu erau sub conducere directa a Europei sau US. China a fost divizata in sfere de influenta. Si Statele Unite erau o putere imperiala dupa ce au castigat razboiul americanospaniol scotand-o pe Spania din Filipine, Puerto Rico, Cuba si alte insule mici. In jurul anului 1914 europenii controlau cam patru cincimi din lume. Lupta pentru putere economica a dus la exploatarea din plin a zonelor coloniale , in particular a zonelor din Africa si Asia. Dar cele cinci puteri europene nu au purtat razboaie direct intre ele. Pe la sfarsitul secolului, totusi, aceasta competitie economica s-a destabilizat, cand statele europene s-au transformat in doua sisteme de alianta concurente. BALANTA PUTERII Cum a fost pastrata si mentinuta aceasta perioada de pace relativa in Europa pentru multa vreme ? Raspunsul se gaseste in acel concept denumit balanta puterii. In secolul al XIX-lea o balata a puteriii s-a stabilit deoarece statele europene, fiecare cu putere relativ egala, se temeau de aparitia unui stat mai puternic printre ei. Deci, au format aliante pentru a contracara orice potential factor mai puternic creand o balanta de putere. Tratatele semnate dupa 1815 au fost facute nu numai pentru a opri potentialele revolutii inca de la inceput dar si pentru a preveni aparitia unui stat mai puternic asa cum devenise Franta sub conducerea lui Napoleon. Marea Britanie si Rusia cel putin mai tarziu in acelasi secol isi putea asuma o pozitie dominanta de conducere-Britania pentru capacitatile sale economice si navale si Rusia pentru izolarea sa geografica si puterea umana extraordinara-dar nici una din ele nu s-a gandit sa-si exercite aceste puteri pentru ca situatiile din acel moment erau favorabile ambelor tari. Britanie si Rusia au jucat diferite roluri in balanta de putere. Britania a fost cea care a jucat mai des rolul de echilibrare. Spre exemplu, intervenind de partea grecilor in lupta lor pentru independenta din Turcia la sfarsitul anilor 1820, de partea Turciei in razboiul din Crimea in 18531856 si din nou in razboiul dintre Rusia si Turcia in 1877-1878, Britania s-a asigurat ca nici un alt stat nu va interveni in aceste conflicte si ca balanta Europei va ramane nemodificata. Rolul Rusiei a fost de a cladi aliante. Sfanta Alianta din 1815 le-a tinut unite pe Austria, Prusia si Rusia fata de revolutionara Franta , iar Rusia a pretins Polonia pentru a se uni

cu Prusia. Interesele Rusiei in Dardenele, strategica cale navale ce facea legatura intre Marea Mediterana si Marea Neagra si in Constantinopol (Istanbulul de astazi) le-a depasit pe cele ale Britaniei. Deci aceste doua state situate la marginile Europei au avut un rol cheie in formarea si mentinerea sistemului de balanta a puterii. In ultimele trei decenii ale secolului XIX, concertul Europei sa distrus, incepand cu invazia Rusiei in Turcia in anul 1877. Aliantele au inceput sa se solidifice in timp ce sistemele de balanta a puterii se slabeau. Inafara regiunii din Europa conflictul a luat proportii. Toate statele centrale si de sud ale Americii si-au castigat libertatea si independenta fata de Spania si Portugalia in jurul anului 1830. SUA si Marea Britanie au prevenit o competite mai mare si America de Sud. Dar puterile coloniale europene Britania, Franta, Olanda, Belgia si Italia au purtat razboaie pentru a-si castiga si pastra colonille din Africa si Asia. Si SUA in competitie cu Japonia printre altele si-a castigat propriul imperiu colonial castigand Cuba, Phillipinele,Guam, Puerto Rico ca rezultat al razboiului purtat cu Spania in 1898. In Europa, ambitiile Germaniei pentru noi teritorii si dorinta cancelarului sau Otto von Bismarck de a ridica prestigiul tarii nu putea fi realizate intr-o Europa deja incoronata fara a afecta balanta de putere existenta. Pentru a satisface dorinta Germaniei marile puteri in timpul Congresului de la Berlin din 1885 a impartit Africa dandu-i Germaniei o sfera de influenta in Africa de est-Tanganyka, Africa de Vest- Camerunul si Togo si Africa de Sud-sud-vestul Africii. Imperialismul european a adus o rezolvare de moment aspiratiilor Germaniei ca si putere unita fara a pune in pericol delicata balata de putere din Europa insasi. In aceste condiii a fost pace in Europa secolului al XIX-lea. Singura ideologie preferata de marile puteri a fost acea de a anihila revolutiile inca de la inceput. Unite de caracteristici europene si de afaceri imperiale si cu teama ca una dintre celelalte tari poate castiga monopolul Europa secolului al XIXlea este vazuta drept o clasica lupta pentru balanta de putere DECADEREA : SOLIDIFICAREA ALIANTELOR Pe la sfarsitul secolului al XIX-lea sistemul balatei puterii s-a slabit. Arii ce inainte erau fluide si flexibile odata cu schimbarile aliantelor au devenit arii cu aliante mai solide. Doua tabere au aparut :Tripla Alianta (Germania, Austria si Italia) in 1882 si Dubla Alianta (Franta si Rusia) in1893. In1902 Marea Britanie a iesit din rolul ce il detinea drept balantier si s-a alaturat Japonia intr-o alianta navala pentru a preveni un conflict ruso-japonez in China. Aceasta alianta a avut o semnificatie majora : pentru prima data, un stat european (Marea

Britanie) s-a indreptat catre un stat asiatic (Japonia)pentru a ataca un aliat european (Rusia). Si in 1904 Marea Britanie s-a alaturat Frantei in Antanta Cordiala. n baza sistemului de aliante, statele si-au onorat angajamentele intrnd n razboi.Cu suportul Serbiei presupusii aliati ai Rusiei, Franta si Marea Britanie au devenit interesate, iar Germania a intrat in joc in sprijinul Austro-Ungariei. Era anticipat ca razboiul avea sa fie scurt si decisiv dar nu a fost nici una din cele doua. Intre 1914 si 1918 soldati din mai mult de 30 de tari au indurat degradarea persistenta si oroarea razboiului. Mai mult de 8.5 miliane de soldati si 1.5milioane de civili si-au pierdut vietile. Simbolic cel de-al XIX-lea secol a fost aproape de a fi secolul pacii relative terminat intr-o confruntare pe tot sistemul.

Prabusirea lagarului comunist si noua ordine mondiala, (impactul globalizarii asupra relatiilor internationale Dup ncheierea rzboiului rece i dispariia ordinii bipolare, omenirea a intrat ntr-o nou etap a evoluiei sale, a crei prim faz e reprezentat de reaezarea sistemului mondial. Care va fi noua sa arhitectur, ce actori ai vieii internaionale i vor asuma rolul arhitectului n stabilirea regulilor i sensului devenirilor sunt ntrebri ce revin n literatura de specialitate. Rspunsurile distincte conturate, viznd n esen posibilitatea multipolaritii, a rentoarcerii la bipolaritate, a constituirii mai multor blocuri economice, a hegemoniei unipolare sau a sublinierii existenei unei interdependene structurale pornind de la existena unor structuri cu ierarhii diferite n epoca actual (etajul militar unipolar, cel economic tripolar, cel al interdependenelor transnationale ce pledeaz pentru o difuziune a puterii la nivel global), nu pot face abstracie de observaia c lumea de dup rzboiul rece este de un fel aparte, c puterea devine mult mai multidimensional, structurile mult mai complexe i statele nsei mult mai permeabile iar ordinea mondial trebuie s se bizuie pe mai mult dect exclusiv balana tradiional de putere15. Sursele puterii se modific i implicarea statelor naionale n procese de cooperare subregional i regional pare a fi o modalitate de generare a unor noi actori ai vieii internaionale ce-i pot asuma roluri importante n restructurarea sistemului. n procesul redefinirii Europei i a locului su n ansamblul internaional, spaiul sud-est european devenit dup prbuirea URSS o zon gri, a impus anumite opiuni.
15

Joseph S. Nyeyr, What New World Order, n Foreign Affairs, vol.71, nr.2/1992, p. 88.

n perioada ce a urmat ncheierii rzboiului rece, una de cumpn a apelor, de restructurare la nivel mondial, creterea numrului organizaiilor internaionale ca rspuns la necesitatea extinderii (politic, economic, tehnic colaborrii n diverse domenii tiinific,cultural etc) devine o caracteristic a vieii internaionale. n noul context, valoarea aranjamentelor regionale n conturarea unei noi ordini la nivel internaional constituie subiect de reflecie att pentru teoreticieni ct i pentru oamenii politici . Concluzia desprins n cadrul Mesei rotunde Fletcher organizat de The Fletcher School of Law and Diplomacy (mai 1991) i intitulat Definirea unei noi ordini mondiale, aceea c organizaiile regionale pot fi actori-cheie ai noii ordini mondiale este frecvent ntlnit n ambele registre16. Se insist de asemenea asupra necesitii cooperrii interregionale i ntre regiuni i ONU. Aceasta ese mprejurarea n care Adunarea General a ONU a adoptat n a 46-a sesiune a sa Rezoluia prin care cerea Comitetului special nsrcinat cu Charta Naiunilor Unite i ntrirea rolului organizaiei , s ia n considerare propunerea privind lrgirea cooperrii ntre Naiunile Unite i organizaiile regionale, precum i alte propuneri viznd meninerea pcii i securitii internaionale17. Ecuaia globalizare integrare regionalism interes naional este n schimbare, ea presupunnd opiuni diferite pentru fiecare domeniu, n funcie de logicile diferite ce le guverneaz18. Mihail E. Ionescu identifica drept trstur oarecum general a gruprilor regionale, ncercate pn n prezent [ndeosebi n Europa Central i de Sud-Est], impulsul occidental care a prezidat procesul formrii lor i invoca cazul Pentagonalei iniiat de Italia, al Trilateraleiconstituit n 1991 la impulsul fostului consilier al securitii naionale a SUA, Zbiegniew Brzezinski, al Cooperrii Economice a Mrii Negre realizat la iniiativa Turciei, al proiectatei zone de cooperare Marea Baltic Marea Neagr, sugerat de Z. Brzezinski. Artnd c statele Europei de Est sunt ndemnate s coopereze ntre ele, alctuind practic mini-blocuri economice, ca o treapt intermediar ctre admiterea n Uniunea European, analistul sublinia rolurile ce pot fi atribuite zonrii cooperrii, acelea de a evita
Ionescu, M.E., Dup hegemonie, Editura Scripta,Bucureti, 1993, p.110. Ibidem, p.111 18 M .Malia, Globalization, regionalism and national interest, n RJIA, vol. IV, Bucharest, 3-4/1998, p. 161-175.
17 16

aprehensiunea Rusiei fa de un nou cordon sanitar i de a o include de aceast dat n Europa, n acelai timp n care din punct de vedere geopolitic ele ar putea fi un grup de supraveghere care s-i mpiedice recderea n imperialism i s-i sporeasc ansele evoluiei ca stat post-imperial, democratic i crescnd european19. Tendina aproape natural a integrrii pornind de la zone i subregiuni i favorizarea dezvoltrii cooperrii sub forme diverse n aceast parte a Europei a fost subliniat i de ali analiti ce identificau drept cauze ale acestei opiuni, faptul c lumea occidental nu dispunea de o strategie postrzboi rece, diversitatea condiiilor din fiecare ar a regiunii, ndeosebi interne, ce fac necesar o perioad de tranziie spre economia de pia, propriile probleme ale rilor Uniunii Europene, angajate n transformarea structurilor dup Maastricht, prezena crescnd n zon a intereselor puterilor implicate ntr-o form sau alta n conflictul din fosta Iugoslavie20. La nivel european roluri importante n procesul de integrare i-au asumat Consiliul Europei ,OSCE, UEO, NATO i mai ales UE. n general participarea la diferitele forme de integrare i cooperare la nivel regional i subregional este, totodat, complementar aderrii la UE i NATO. Geometria Sud-Estului Europei s-a materializat ntr-o reea de organizaii ce promoveaz cooperarea guvernamental sau iniiativele non-guvernamentale: Iniiativa Central European-ICE, Iniiativa Cooperrii Sud-Est Europene-SECI, lansat la sugestia administraiei americane n1996, Cooperarea Economic a Mrii Negre, Cooperarea Balcanic, respectiv Acordul Central European de Liber Schimb AELS, Comisia Dunrii, Conferina Euro-Mediteranean , Euroregiunile etc21. Ele rspund unor necesiti politice, de securitate, economice, sociale sau de alt natur, unele avnd perspective reale de a stimula procesul integrrii la nivelul ntregului continent. n acest constelaie de organizaii regionale Cooperarea Economic a Mrii Negre ocup un loc aparte.

SISTEMUL INTERNAIONAL

19

Z. Brzezinski, The Cold War and its Aftermath, p. 49, cf. M.E.Ionescu, Dup hegemonie, p.123124) 20 V.Tudor, Lintegration regionale et sous- regionale:interferences Sud-Est europeennes, n RJIA, vol.IV, Bucharest, 2/1998, p.147-157 21 Ibidem.

NOIUNEA DE SISTEM Fiecare perspectiv teoretic ce abordeaz domeniul descrie un sistem internaional. Pentru a nelege sistemul internaional trebuie clarificat n primul rnd noiunea de sistem : Definit pe scurt, sistemul este un ansamblu de uniti, obiecte sau pri aflate in relaie, reunite de o interaciune total. Conceptul de sistem este esenial pentru fizic i biologie;sistemele sunt formate din diferite uniti care interacioneaz, fie la nivel micro (celule, plante, animale) fie macro( ecosistem natural sau climat global). Din cauza faptului c aceste uniti interacioneaz, orice schimbare a unei uniti provoac schimbri n toate celelalte. Sistemele, datorit faptului c sunt formate din uniti ce interacioneaz, tind s reacioneze ca un ntreg. Sistemele sunt separate dar se stabilesc schimburi ntre ele. Un sistem se poate strica, descompune, n momentul n care schimbrile aprute n cadrul lui sunt att de nsemnate nct pot da natere unui sistem nou. n anul 1950, schimbrile aprute n tiinele sociale i acceptarea realismului politic n relaiile internaionale a condus la conceptualizarea politicii internaionale ca un sistem. Pornind de la presupunerea c oamenii acioneaz i interacioneaz conform unor abloane, realitii au fcut un salt constnd n afirmaia c politica internaional este un sistem ai cror actori majori sunt statele individuale. Aceast noiune de sistem este ntiprit, ncrustat n ideile a trei coli teoretice, dominante, de relaii internaionale.

Realitii difereniaz sistemul dimensiunilor polaritii i stratificrii. POLARITATE

internaional

de-a

lungul

Sistemul de polaritate se refer la numrul statelor care exercit putere n sistemul internaional. Realitii sunt interesai n mod direct de polaritate datorit focalizrii sale pe putere. Exist trei tipuri de sisteme ale polaritii: unipolaritate, bipolaritate i multipolaritate.

Este sistemul unul unipolar? Exist un singur grup sau chiar stat care deine influena n sistemul internaional? Imediat dup sfritul Rzboiului din Golf n anul 1991, numeroase state, inclusiv aliaii cei mai apropiai ai SUA i toate statele n curs de dezvoltareau fost ingrijorai de faptul c sistemul internaional a devenit unipolar, fr a contrabalansa puterea SUA. n timpul Rzboiului rece, n special ntre 1950-1960, sistemul internaional era bipolar SUA, aliaii si din NATO i Japonia versus Uniunea Sovietic i aliaii si ( n urma Pactului de la Varovia). ns n timpul Rzboiului rece, caracterul bipolar al sistemului a variat, deorece state puternice precum Republica Popular Chinez i Frana au urmat ci independente.

POLARITATEA N SISTEMUL INTERNAIONAL

SISTEMUL UNIPOLAR : Perioada de dup Rzboiul rece

SUA

Celelalte state

SISTEMUL BIPOLAR : Perioada Rzboiului rece

SUA

Uniunea Sovietic

Canada, Frana, Israel, Japonia, Norvegia, Marea Britanie, Germania de Vest, etc.

Bulgaria, Cuba, Cehoslovacia, Germania de Est, Ungaria, Polonia, Romnia, Siria, etc.

SISTEM MULTIPOLAR : balana de putere sec. XIX

Austria

Marea Britanie

Rusia

Frana

Prusia

Dac exist un anumit numr de actori influeni n sistemul internaional, se formeazo bala a puterii sau un sistem multipolar. n clasica balan de putere actorii sunt exclusiv state i trebuie s fie cel puin cinci la numr. Balana puterii din sec. XIX ntre Marea Britanie, Rusia, Prusia, Frana, Austria este antecedentul lumii reale discutat n cap.2. n sistemele multipolare, mai multe state cel puin trei se bucur de o putere relativ asemntoare. ntr-un sistem de balan a puterii, normele eseniale ale sistemului sunt clare pentru actori.. Lista de mai jos enumer normele de baz de funcionare. Dac un actor principal nu respect aceste norme, sistemul de balan a puterii poate deveni instabil. Dac numrul de state scade la 3, echilibrul este ameninat, deoarece o coaliie ntre dou dintre ele este posibil, lsnd al treilea stat singur si vulnerabil. Cnd se formeaz aliane n sistemele de balan a puterii, acestea au un anume scop, o durat scurt i se ghideaz mai curnd dup ideea obinerii de avantaje dect dup o anumit ideologie. Orice rzboi izbucnit va fi limitat i va avea ca scop meninerea balanei de putere.

Norme de baz ale sistemului balanei de putere sunt urmtoarele: Orice actor sau coaliie care ncearc s domine trebuie s fie constrns; Statele doresc s-i mreasc puterea adjudecndu-i teritorii, mrind numrul populaiei i dezvoltndu-se din punct de vedere economic; Negocierea este mai bun dect lupta; Lupta este mai bun dect euarea n mrirea puterii, deoarece nimeni nu va dori s apere un stat slab; Celelalte state sunt vzute ca posibili aliai; Statele i urmeaz propriile interese definite n termenii de putere.

n cadrul sistemului bipolar, normele eseniale sunt diferite. n sistemul bipolar al Rzboiului rece, fiecare bloc (NATO i Pactul de la Varovia) au preferat negocierea luptei, au preferat s poarte rzboaie minore n locul celor majore i s poarte rzboaie majore mai degrab dect s eueze n a elimina blocul rival, dei Rzboiul rece nu s-a transformat niciodat ntr-unul fierbinte. n cadrul sistemului bipolar alianele tind s fie ncheiate pe termen lung, bazate pe interese permanente i neschimbate. ntr-un sistem bipolar strns, organizaiile internaionale nu se dezvolt sau sunt complet ineficiente, cum au fost Naiunile Unite n timpul Rzboiului rece. ntr-un sistem bipolar mai slab, organizaiile internaionale pot aprea ca mediatoare ntre cele dou blocuri, iar statele individuale din aceste coaliii pot folosi organizaiile internaionale n propriul avantaj. Polaritatea este de asemenea o caracteristic important a sistemul internaional realist datorit relaiei sale cu administrarea i stabilitatea sistemului. Exist anumite polariti mai uor de manevrat i deci mai stabile dect celelalte? Unde exist o probabilitate mai mare de apariie a rzboaielor: n sistemele bipolare, multipolare sau unipolare? Aceste ntrebri au fost discutate ndelung de realiti dar studiile referitoare la aceste relaii nu sunt concludente. Sistemele bipolare nu sunt uor de regularizat n mod formal, din moment ce statele neimplicate sau organizaiile internaionale nu sunt capabile s controleze aciunile celor dou blocuri. Regularizarea neformal poate fi mai uor de realizat. Dac oricare dintre cele dou blocuri acioneaz ntr-un mod diversionist, care dezbin, consecinele sunt vizibile imediat, mai ales dac un bloc i consolideaz astfel poziia

i puterea. Kenneth Waltz susine c tocmai din aceast cauz, sistemul bipolar internaional este cea mai stabil structur pe termen lung: ambele pri sunt capabile s modereze, s atenueze uzul puterii de ctre cellalt i s amortizeze eventualele schimbri destabilizatoare care pot aprea n urma folosirii violenei n situaii care pot fi controlate. ntr-un asemenea sistem, exist o diferen clar ntre puterea deinut de cei doi poli comparat cu puterea celorlali actori state din afara sistemului. Din cauza acestei inegaliti a puterii fiecare din cele dou pri este capabils i focalizeze activitatea asupra celuilalt i poate anticipa aciunile celuilalt, precum i rspunsurile sale datorit interaciunii repetate dintre cele dou pri. Fiecare ncearc s pstreze balana puterii pentru a se menine pe sine i sistemul bipolar. Subliniind stabilitatea obinut n cadrul sistemului bipolar din timpul Rzboiului rece, John Mearsheimer a produs anumite controverse sugernd c lumea va simi lipsa stabilitii i predictibilitii falsificate de Rzboiul rece. Odat cu sfritul sistemului bipolar al Rzboiului rece vor aprea mai multe conflicte i deci mai multe posibiliti de izbucnire a unui rzboi, afirma Mearsheimer. El credea c mpiedicarea lor va fi foarte dificil iar nenelegerile vor fi mult mai probabile. El a evideniat o implicare politic clar: Vestul are un interes n meninerea pcii n Europa. Are deci un interes n meninerea ordinii oferite de Rzboiul rece i deci are un interes n continuarea confruntrii Rzboiului rece; modificrile care pot duce la ncheierea sa sunt periculoase. Antagonismul Rzboiului rece poate fi continuat la nivele de tensiune mai sczute ntre Est i Vest dect cele prevzute n trecut; deci Vestul nu este asigurat n urma relaxrii tensiunii Est-Vest, dar ncheierea total a Rzboiului rece va crea mai multe probleme dect va rezolva. Cei mai multi analiti nu-i mprtesc aceste concluzii provocatoare, n parte pentru c ceilali din afara polaritii pot afecta stabilitatea sistemului. Teoretic, n sistemele multipolare i de balan a puterii, reglarea stabilittii sistemului ar trebui s fie mai uoar dect n sistemele bipolare. Scopul rolului de asigurator al echilibrului, precum cel jucat de Marea Britanie n sec. XIX, este de a aciona ca un regulator pentru sistem, care intervine pentru a corecta dezechilibrri perceptibile ale balanei ca atunci cnd Marea Britanie a intervenit n Rzboiul Crimeei din 1854-1855, opunndu-se Rusiei n numele Imperiului Otoman. n cazul multipolaritii numeroase interaciuni au loc ntre diferite pri i deci exist o probabilitate redus de a se insista asupra unui anumit tip de relaie. Interaciunea unui actor stat cu o varietate de state duce la nclcarea alianelor i loialitilor i deci duce la apariia ostilitilor sau a ntelegerilor cu oricare alt stat dect actorii-state. Este mai puin

probabil ca statele s rspund narmrii unei singure pri din sistem, fcnd ca rzboaiele s fie evitate. Aprtorii unipolaritii susin c este cel mai stabil sistem. Teoreticienii stabilitii hegemonice susin c unipolaritatea, sau dominaia de ctre un hegemon, duce la cel mai stabil sistem international. Istoricul Paul Kennedy, n The Rise and Fall of the Great Powers (Ascensiunea i prbuirea marilor puteri) susine c hegemoniile Marii Britanii n sec.XIX i a SUA n perioada de dup al IIlea Rzboi Mondial au dus la cel mai mare echilibru. Ali susintoriai acestei teorii, cum ar fi Keohane, afirm c statele hegemonice sunt dispuse s aplice norme unilaterale dac este necesar pentru a asigura continuitatea sistemului care le aduce beneficii. Cnd hegemonul pierde puterea i intr n declin , stabilitatea sistemului este pus n pericol. Este evident c realitii nu sunt de acord ntre ei n ceea ce privete importana polaritii. Eforturile individuale i n grup de a testa relaiile ntre polaritate i stabilitate nu au fost concludente. Au fost ns testate dou ipoteze deduse din raportul polaritate-stabilitate. Singer i Small au presupus c, cu ct numrul angajamentelor alianelor n sistem este mai mare, cu att sistemul va suferi mai multe rzboaie. n orice caz, nici un argument nu a fost validat de-a lungul timpului, dac lum n considerare perioada 1815-1945. n sec. XIX angajamentele alianelor au mpiedicat izbucnirea rzboaielor, n timp ce n sec XX, alianele proliferate preau s prezic rzboaiele. Dovezi ale aciunilor pentru stabilitatea hegemonic au fost analizate de oamenii de tiin n domeniul politic Michael Webb i Stephen Krasner. n anii 70, SUA a nceput declinul din statutul de hegemon, conform msurilor economice, dei declinul a fost stabilizat n cele din urm. Totui pe perioada de declin a SUA sistemul economic international a rmas relativ stabil. Aceste descoperiri sugereaz c stabilitatea unui sistem poate persista chiar dac hegemonul este n declin. Deci stabilitatea sistemului nu depinde n totalitate de puterea hegemonului. Analiza realitilor nu este deci concludent n ceea ce privete relaia dintre polaritate i stabilitatea sistemului. Din perspectiv politic, sistem internaional al sec XXI se confrunt cu o singur problem. n mod curent, un stat este dominant: cheltuielile de aprare ale SUA sunt mai mari dect ale urmtoarelor 15 state la un loc; economia sa este de 3 ori mai puternic dect a urmtorilor trei rivali la un loc. Aceste statistici sugerez un sistem internaional unipolar. Care sunt implicaiile normative i practice ale acestui tip de lume? Poate o lume unipolar, cu SUA ca hegemon s conduc la pacea internaional? (Poate eventuala hegemonie SUA s conduc la pacea internaional?) DA:

Ordinea liberal internaional poate fi obinut dac SUA i mobilizeaz toat puterea; Hegemonia SUA este necesar pentru a mpiedica un vid de putere n relaiile internaionale; Unele ri i-au abrogat responsabilitile internaionale, aa c , SUA trebuia s preia conducerea; SUA a oferit un important sprijin democraiei, drepturilor omului i valorilor liberale, iar aceste valori trebuie meninute n vederea obinerii pcii internaionale. NU: Supremaia SUA poate atrage animozitatea fa de SUA att a prietenilor ct i a dumanilor Pentru a-i menine hegemonia, SUA va fi obligat s adopte msuri care nu corespund eticii i valorilor americane. SUA nu este singura for pentru pace i ordine internaional liberal; alte state pot i ar trebui mobilizate; Ca orice hegemon, SUA va intra n declin ca putere, i deci , trebuie s fie pregtit s coopereze cu celelalte state ca un stat normal. STRATIFICAREA

Structura sistemului internaional include stratificarea, la fel ca i polaritatea. Stratificarea se refer la diviziunea inegal a resurselor n diferite grupe de state; sistemul internaional este stratificat n funcie de statele care au resurse vitale, cum ar fi petrolul, for militar sau putere economic. n timp ce stratificarea este cheia nelegerii noiunii radicale de sistem internaional, este de asemenea important pentru unii realiti. Diferite sisteme internaionale au avut diferite grade de stratificare. n 2000, sistemul de stratificare a fost ntr-adevr puternic. Potrivit unor studii, mai multe puteri ale lumii (SUA, Japonia, Germania, Frana, M. Britanie, Rusia, China) au justificat aproximativ jumtate din produsele domestice ale lumii, n timp ce celelalte state, mai mult de 180, au mprit cealalt jumtate. De la stratificarea puterii i a resurselor pornete diviziunea ntre cele mai mari puteri, caracterizat ca aparinnd Nordului, iar statele mai slabe economic, aparinnd Sudului. Aceast difereniere este vital n tratarea politicii economiei mondiale. Stratificarea influenei i resurselor are implicaii n abilitatea unui sistem de a se autoregla, precum i n stabilitatea sistemului. n momentul n care puterile dominante sunt provocate de statele inferioare n ceea

ce privete accesul la resurse, sistemul poate deveni instabil. De exemplu, ncercrile Japoniei i Germaniei de a pretinde i de a obine anumite resurse n anii 1930 a dus la izbucnirea celui de-al doilea Rzboi Mondial. Un asemenea grup de puteri poate cstiga o asemenea confruntare, n timp ce cei inferiori dintr-un sistem stratificat nu au aceast putere (cu toate c pot cauza importante dezechilibre). Puterile n ascensiune, n special cele care achiziioneaz resurse, caut s obin, chiar i prin rzboi, locuri n frunte. CUM SE SCHIMB SISTEMUL INTERNAIONAL Dei realitii apreciaz continuitatea sistemelor, ei recunosc faptul c aceste sisteme internaionale se schimb. De exemplu, la sfritul sec. XIX, balana multipolar de puteri s-a prbuit i a fost nlocuit de un strns sistem de aliane, Tripla Alian ce lupt mpotriva Antantei. De ce se schimb sistemele? Realitii atribuie schimbrile sistemelorunor 3 factori: schimbarea actorilori deci a distribuiei de putere, schimbri n normele sistemelor i schimbri aprute n afara sistemului. Schimbrile aprute fie n numrul actorilor majori sau a relaiei puterii ntre actori pot participa la schimbarea fundamental a sistemului internaional. Rzboaiele sunt, de regul, responsabile pentru schimbrile fundamentale n relaiile de putere. De exemplu, sfritul celui de-al doilea Rzboi mondial a adus relativul deces al Marii Britanii i al Franei, cu toate c aceste state au fost nvingtoare. Rzboiul a nsemnat de asemenea nu numai sfritul aspiraiilor imperiale ale Germaniei i Japoniei dar i sfritul abilitilor naionale de baz ale acestora. Armatele lor au suferit nfrngeri rsuntoare; societile civile au fost distruse, infrastructura de asemenea. Dou alte puteri au devenit puteri dominante SUA, dispus acum s-i asume rolul internaional avut dup al doilea Rzboi mondial i Uniunea Sovietic, ajutat de aceast victorie, dei nu era puternic din punct de vedere economic. Sistemul internaional s-a schimbat fundamental; lumea multipolar a fost nlocuit de una bipolar. Robert Gilpin, n Rzboiul i schimbrile n politica lumii vede o alt form de schimbare a sistemului, unde statele acioneaz n interes propriu, modificndu-se astfel sistemul internaional. Asemenea schimbri pot aprea deoarece statele rspund n mod diferit n faa dezvoltrii politice, economice i tehnologice. De exemplu, rapida industrializare a statelor din Asia Coreea de Sud, Taiwan, Hong-Kong (acum parte din China) au rspuns cel mai repede la schimbrile tehnologice. Rspunznd cel mai rapid, aceste state i-au putut mbunti poziia n stratificarea sistemului. Deci caracteristicile sistemului internaional pot fi schimbate de aciunile unora.

Schimbrile normelor sociale ale unui sistem pot conduce de asemenea la schimbri fundamentale ale sistemului. Nu toate normele pot cauza asemenea schimbri dar unele o pot face. CONCLUZII: Perspectiva realist asupra sistemului internaional Caracterizare anarhic; Actori statul principal actor; Constrngeri polaritate, stratificare; Posibilitate de schimbare schimbare lent cnd balana puterii se schimb.

Debutul tehnologiei nucleare n strategiile de lupt, de exemplu, rezult n ceea ce a fost etichetat drept o schimbare fundamental a regulilor. Odat cu derularea Rzboiului rece fr folosirea armelor nucleare, normele de interzicere a folosirii lor s-au ntrit. Cei care luau decizii n SUA i Uniunea Sovietic au considerat pragul nuclear ca fiind foarte important. ntradevr, n anii 1990 chiar testarea acestor arme, de ctre Frana n 1995, Republica Popular Chinez n 1996, India i Pakistan n 1998, a fost dezaprobat de ctre comunitatea internaional; se consider c aceste ri au nclcat normele comunitii internaionale. Aceste schimbri ale normelor au implicaii profunde n meninerea sistemului bipolar. Marile puteri, mpiedicate de a se lupta ntre ele de anumite norme, s-au confruntat prin intermediul delegaiilor, folosind tehnologii militare neconvenionale i evitnd nclcarea normelor folosirii armelor nucleare. O alt norm iesit la iveal, care are puterea de a transforma sistemul este intervenia militar. De-a lungul timpului, mai ales de la cel de-al doilea Rzboi mondial, a aprut o idee conform creia, n anumite circumstane, statele sunt obligate s intervin. Aceast idee a luat amploare n 1990. n caz de violare a drepturilor omului, iar cile pasnice de redresare fiind epuizate, i n cazul n care aciunile altor state pot duce la ncheierea abuzului, celelalte state trebuie s intervin pentru soluionarea problemelor aprute n statul respectiv. Aceast modificare a normelor, dei contestat, poate transforma sistemul central al unui stat i poate fi avantajoas pentru unele state cu posibiliti reduse i dezavantajoas pentru cele care nu se pot opune interveniilor externe. Modificrile de acest tip pot determina schimbri ale sistemului politic internaional. Descoperirile tehnologice instrumente pentru navigare

pe oceane, avioane transoceanice, satelii, rachete pentru explorarea spaial nu numai c au lrgit graniele accesibilitii spaiului geografic, dar au adus de asemenea modificri ale granielor sistemului politic internaional. Sistemul eurocentric de dinaintea celui de-al doilea Rzboi mondial a fost transformat ntr-un adevrat sistem internaional. Odat cu aceast schimbare s-a nregistrat o cretere masiv a numrului statelor-actori, reflectnd nu numai interese politice diferite ci i diverse tradiii culturale. Deci, n viziunea realitilor, sistemele internaionale se pot schimba. Realitii sunt de acord c exist anumite abloane dup care sistemele se pot schimba, dei se pot contrazice n privina perioadei de timp care trebuie analizat pentru a studia aceste modificri. Eforturile realitilor de a verifica ideile lor nu au rezultate concludente.

NATURA PUTERII STATULUI Statele sunt actori critici pentru c dein putere, ceea ce presupune nu numai posibilitatea de a-i influena pe ceilali, dar i de a controla rezultate care nu ar fi putut fi posibile. Statele au putere unele fa de altele. Puterea este ns multidimensional; exist diferite tipuri de putere. Rezultatul relaiei de putere se determin n funcie de potenialul de putere al prilor implicate. Toate cele trei perspective teoretice aprob importana puterii. Dar pentru realiti, puterea constituie caracterul curent al relaiilor internaionale. Este mijlocul prin care actorii internaionali relaioneaz ntre ei. De aceea, ne vom axa pe viziunea realist asupra puterii, apoi vom arta cum liberalii, radicalii i constructivitii vd puterea n mod diferit. SURSELE DE PUTERE n exerciiul puterii, statele au influen unele asupra altora i pot controla direciile politicilor i evenimentelor. Faptul c puterea influeneaz anumite rezultate depinde, n parte, de potenialul de putere al fiecrei pri. Potenialul de putere al unui stat depinde, n parte, de sursele sale naturale de putere, fiecare dintre ele fiind critice n perspectivele radicale i realiste. Cele mai importante surse naturale de putere sunt: poziia i ntinderea geografic, resursele naturale i populaia.

Poziia i ntinderea geografic sunt primele surse naturale ale puterii recunoscute de teoreticienii relaiilor internaionale. O ntindere geografic vast i confer automat putere statului (ne referim aici la state foarte mari Rusia, China, SUA, Australia, India, Canada sau Brazilia). Graniele lungi pe de alta parte pot constitui o slbiciune; ele trebuie aprate, o sarcin scump i uneori problematic. Dou viziuni diferite asupra importanei geografice n relaiile internaionales-au format n tradiia realist. La sfritul anilor 1890, ofierul naval i istoricul Alfred Mahan(1840-1914) a scris despre importana controlului asupra mrilor. El afirma c statul care controleaz rutele oceanice controleaz lumea. Pentru Mahan, suveranitatea teritorial ( pe uscat) nu este la fel de important ca accesul i controlul asupra rutelor marine. n 1904, geograful britanic Sir Halford Mackinder(18611947) a contrazis acea teorie. Pentru Mackinder, statul care deinea cea mai mare putere era cel care controla inima Eurasiei: Cel care controleaz Europa de Est, controleaz inima Eurasiei; cine controleaz inima controleaz Europa insular, Asia i Africa iar cine controleaz lumea insular controleaz lumea. Ambele viziuni au validitate empiric. Puterea britanic n sec XVIII i XIX era determinat n mare parte de dominaia asupra mrilor, o putere care permitea Marii Britanii s colonizeze locuri ndeprtate, inclusiv India, o mare parte din Africa, America de Nord i central. Lipsa accesului Rusiei la mare i faptul c nu a stpnit o putere naval au fost vzute ca o slbiciune n potenialul puterii statului. Controlul asupra punctelor maritime de ntlnire strmtorile Malacca, Gibraltar, Hormuz, Dardanele, Golful Persic, Canalele Suez i Panama este vzut ca un indicator pozitiv al potenialului puterii. Dar, totui poziia geografic a lui Mackinder in centrul Eurasiei sa dovedit a fi o surs semnificativ de putere. Mai mult dect orice alt stat, Germania a acionat pentru a-i asigura puterea prin controlul asupra centrului Eurasiei, acionnd ntr-un mod concret, conform lui Mackinder, n interpretarea geografului german Karl Hausshofer (18691946). Hausshofer,care a activat n armatele bavarian i german, a fost dezamgit de nfrngerea Germaniei n Primul Rzboi mondial. Afirmnd c Germania ar putea deveni un stat puternic dac ar captura centrul Eurasiei, a transformat geopolitica ntr-un domeniu legitim al cercetrii academice. El a fondat un institut i un ziar, declarndu-se susintorul de baz al expansiunii naziste. ns potenialul puterii geografice este mrit sau constrns de resursele naturale, o a doua surs a puterii naturale. Controlul unui teritoriu geografic larg nu este un ingredient pozitiv al puterii dect dac acest teritoriu conine resurse naturale. State exportatoare de petrol, cum ar fi Kuweitul, Qatarul i Emiratele Arabe Unite, care sunt mici geografic

dar care au resurse naturale nsemnate, au mai mult putere dect sugereaz dimensiunile lor. Statele au nevoie de petrol i sunt gata s plteasc foarte mult pentru el, sau chiar s porneasc rzboaie dac accesul la el le este mpiedicat. Statele care au aceste resurse valoroase, indiferent de dimensiunea geografic, dein puterea pe care alte state nu o au. SUA, Rusia i Africa de Sud exercit puteri nsemnate datorit diferitelor resurse naturale petrol, cupru, bauxit, vanadiu, aur i argint , etc. Statele deintoare ale unor astfel de resurse pot deveni intele unor aciuni de agresiune, cum a fost cazul Kuweitului n 1990. Absena resurselor naturale nu nseamn c statul nu are putere; Japonia nu este bogat n resurse naturale dar a negociat alte elemente de putere, transformndu-se ntr-o mare putere economic. Populaia este a treia surs natural de putere. Populaii numeroase, cum ar fi cea din China (1,3 miliarde de persoane), India (1mld), SUA(284 milioane) i Rusia(145miloane) ofer automat potenial de putere i un statut de mare putere statului. Dei o populaie nsemnat produceo mare varietate de produse i servicii, caracteristicile populaiei (nivelul sczut al educaiei, al serviciilor sociale) pot constrnge puterea statului. Statele cu o populaie redus, cu un nivel nalt al educaiei, talentat (cea din Elveia, Norvegia, Austria, Singapore) pot acoperi deficitul economic i politic. Aceste surse naturale ale puterii sunt modificate de folosirea i organizarea puterii n surse tangibile i intangibile. Sursele tangibile care modific, constrng sau sporesc sursele naturale ale puterii unui stat sunt: dezvoltarea industrial i accesul la resurse; sursele intangibile sunt: imaginea naional, sprijinul public, conducerea. SURSELE TANGIBILE DE PUTERE ntre sursele tangibile de putere, dezvoltarea industrial este una dintre cele mai importante. Cu o capacitate industrial avansat, avantajele i dezavantajele geografice sunt diminuate. Transportul aerian, de exemplu, anuleaz barierele comerciale, dar n acelai timp vulnerabilizeaz statele din punct de vedre militar. Odat cu industrializarea, importana populaiei este modificat. Armatele numeroase dar slab echipate nu se compar cu cele mici dar foarte bine dotate. Statele industrializate, in general au nivelul educaiei mai nalt, tehnologii mai avansate, o folosire mult mai eficient a capitalului care se adaug la potenialul tangibil de putere. Ca i realitii, radicalii accept importana surselor de putere i potenialului de putere, dar unde realitii organizeaz puterea n jurul statului, radicalii vd puterea n termenii claselor. Potrivit radicalilor,

diferenele ntre cei care au acces la sursele de putere duc la crearea unor diferite clase, unele mai puternice (clasa capitalist care deine mijloacele de producie) dect celelalte (muncitorii). Aceste clase traverseaz state i granie naionale. SURSELE INTANGIBILE DE PUTERE Sursele intangibile de putere imaginea naional, sprijinul public, conducerea pot fi la fel de importante ca cele tangibile. Oamenii din interiorul statelor au anumite imagini asupra potenialului puterii statelor, imagini care transfer un potenial de putere intangibil. Canadienii s-au privit ca responsabili internaionali i sunt dornici s participe la misiuni multilaterale de meninere a pcii, s furnizeze ajutoare umanitare i s rspund urgenelor intenaionale. Acestea au transformat Canada ntr-un actor puternic, n ciuda populaiei de numai 31 milioane de locuitori. Percepia altor state despre suportul public i coeziunea este o alt surs intangibil de putere. Puterea Chinei s-a intensificat n timpul conducerii lui Mao Yedong, cnd a beneficiat de sprijinul fr precedent pentru conducerea comunist i un grad nalt al coeziunii sociale. Campaniile de succes ale Israelului n Orientul Mijlociu n 1967 i 1973 pot fi atribuite n mare parte puternicului sprijin public, inclusiv disponibilitii cetenilor israelieni de a plti cu preul vieii pentru ara lor n caz de necesitate. Cnd sprijinul public este absent, mai ales n cadrul statelor democrate, potenialul de putere al unui stat se diminueaz. Pierderea sprijinului public poate de asemenea inhiba sistemul autoritar. n rzboiul din Golf din 1991 i n cel din Irak din 2003, sprijinul lui Saddam Hussein din partea trupelor sale nu a fost adecvat; muli nu erau gata s moar pentru regimul irakian. Conducerea este o alt surs intangibil de putere. Vizionarii i liderii carismatici, ca Charles de Gaull n Frana, Franklin Roosvelt n SUA, Otto von Bismark n Germania i Winston Churchill n Marea Britanie, au sporit puterea statelor lor prin luarea unor iniiative ndrznee. Conductorii slabi, cei care irosesc resursele i abuzeaz de ncrederea public, diminueaz puterea statului i capacitatea sa de a exercita puterea pe termen lung. Liberalii, n special, acord atenie conducerii: bunii conductori pot evita recurgerea la rzboi; conductorii mai puin buni este posibil s nu poat evita acest fenomen. Liberalii, care au o noiune mai expansiv asupra puterii, vor considera aceste ingrediente intangibile mai importante. Totui diferitele combinaii ale resurselor de putere pot avea diferite rezultate. Victoria NATO mpotriva forelor lui Milosevici n Iugoslavia n 1999 poate fi motivat de resursele naturale de putere nsemnate ale alianei, mpreun cu puternicele surse tangibile de putere. Dar cum se poate

explica victoria Afganistanului asupra Uniunii Sovietice n 1980, sau victoria Nord vietnamez asupra SUA n 1970 sau victoria Algeriei asupra Franei n 1950 ? n acele cazuri statele limitate natural i resursele naturale intangibile au fost capabile s le depeasc pe cele cu resurse naturale tangibile. n aceste cazuri, sursele intangibile ale puterii, inclusiv disponibilitatea populaiei de a lupta, explic victoria prilor mai slabe. Succesul n folosirea formelor variate ale puterii statelor depinde de contextul specific. Constructivitii, pe de alt parte, ofer o perspectiv unic asupra puterii. Ei afirm c puterea include nu numai surse tangibile i intangibile. n plus, puterea include de asemenea puterea ideilor i a limbajului spre deosebire de ideologie, care alimenta victoria improbabil a prilor mai slabe din cazurile anterioare. Prin puterea ideilor i a limbajului identitile statelor i naionalismul sunt schimbate. FOLOSIREA PUTERII STATULUI n toate perspectivele teoretice, puterea nu este doar posedat ci trebuie i folosit. Folosirea puterii statului este o sarcin dificil. Statele folosesc o varietate de tehnici pentru a transforma puterea potenial n putere efectiv. Toate statele folosesc tehnici de exercitare a puterii: diplomaie, mijloace economice i for. ntr-o situaie particular, un stat poate ncepe cu o anumit abordare, apoi poate ncerca mai multe pentru a-i atinge scopul . n alte cazuri, diferite tehnici pot fi utilizate n acelai timp. ARTA DIPLOMATIC Diplomaia tradiional determin statele care ncearc s influeneze alte state prin negocieri, prin anumite aciuni sau mpiedicndu-le anumite aciuni, sau conducnd o anumit diplomaie public. n folosirea diplomaiei pentru a proteja puterea statele pot: Exprima statului-int, n mod public sau privat, nemulumirile fa de politica aleas Sugera c o relaie mai bun ar urma dac statul int acioneaz ntr-un mod diferit Amenina dac consecinele negative vor continua dac statul continu s se ndrepte ntr-o anumit direcie; ndreptarea spre un corp internaional cautnd legitimizarea multilateral a poziiei sale i atragerea de partea sa a sprijinului altor state; S dea statului int ceea ce dorete (recunoatere diplomatic, ajutor din exterior) n schimbul actiunilor dorite;

ndeprta dorinele statului int(reducerea sprijinului extern, retragerea diplomailor= cnd au loc aciuni nedorite. PROVOCRI ALE STATELOR

Statul se confrunt cu probleme legate de globalizare, micri transnaionale bazate pe religie i ideologii i micri etnonaionale. Jessica Mathews explic n seminarul Afaceri Externe c a intervenit o schimbare a puterii: concentrarea puterii n minile statului, care a nceput n 1648 cu Pacea de la Westfalia, s-a ncheiat, cel puin pentru moment. GLOBALIZAREA Extern, statul este lovit de globalizare; integrarea sporit a lumii n termeni de politic, economie, comunicaii, cultur este un proces ce submineaz suveranitatea tradiional a statului. Din punct de vedere politic, statul se confrunt cu probleme ale globalizrii degradarea mediului i epidemiile pe care guvernele nu le pot rezova singure. Asemenea probleme implic o cooperare politic fr precedent. Aa s-a ntmplat n 2003 cu SARS (Sindromul Respirator Acut Sever), cnd guvernele lumii dezvoltate au trebuit s rspund unei epidemii n dezvoltare n China i Asia de sud-est, unde autoritile locale nu puteau ine problema sub control. Din ce n ce mai mult, asemenea aciuni au presupus compromiterea suveranitii. Economic, statele i pieele financiare sunt legate ntre ele; corporaiile multinaionale i internaionalizarea produciei i consumului fac regularizarea economiei statelor din ce n ce mai dificil. Cultural, tehnologiile noi e-mailul, faxul, transmisiunile prin satelit, televiziunile cu reea internaional cum ar fi CNN submineaz tot mai mult controlul statului asupra informaiilor si asupra cetenilor. ri ca Arabia Saudit i altele din regiunea Golfului Persic au luptat btlii deja pierdute ncercnd s-i protejeze populaiile mpotriva valorilor vestice transmise prin intermediul media. China, de asemenea, pierde lupta limitrii informaiilor care intr n ar prin intermediul internetului. Cel mai puternic motor de schimbare, declinul statelor i ridicarea statelor nou-actori este computerul i revoluia telecomunicaiilor, ale cror consecine sociale au fost ignorate... n orice sfer de activitate, accesul instantaneu la informaie i posibilitatea de a o folosi multiplic numrul juctorilor care conteaz i reduce numrul celor care au autoritate nsemnat.(Jessica Mathews).

MICRILE TRANSNAIONALE Unul dintre produsele globalizrii l constituie micarea transnaional, n special micrile religioase i ideologice. n **** micrile principale sunt penticostalismul i evanghelicanismul. Acum n numr de 400 de milioane i cu expansiune rapid n rile n curs de dezvoltare, aceste micri resping secularismul i ncearc s ndeprteze loialitile politice, sociale i individuale de stat i s le ndrepte spre religie. Ca i fundamentalismul islamic, aceste micri sunt antiseculare i antimoderniste, cu toate c nu constituie o problem pentru stat ca Islamul. Statele se confrunt de asemenea i cu fundamentalismul islamic. n timp ce fundamentalitii islamici vin din mai multe ri i dezvolt mai multe strategi pentru a-i atinge scopul, credincioii sunt unii de dorina de a schimba statele i societile bazndu-le pe ideile textului islamic. Aceste micri prezint o baz critic a ceea ce este greit n statele cretine i islamice i soluii care presupun transformri radicale ale statelor. Fundamentalismul islamic vede o discrepan ntre aspiraiile politice i economice ale statelor i condiiile actuale ale distribuiei economice inegale i conducerea de ctre elite corupte. Unii susin violena ca mijloc de a ndrepta conductorii corupi i de a lupta poporul palestinian care a fost nedreptit de Israel i de susintorii din vest; alii susin c schimbarea poate aprea i fr folosirea violenelor. Lupta afganilor i a suporterilor islamici mpotriva Uniunii Sovietice n 1980 s-a dovedit a fi un eveniment galvanizant pentru micarea fundamentalist islamic. A adus mpreun tineri islamici implicai i dedicai religios dar defavorizai economic i politic; iar lupta mpotriva armatelor sovietice le-a permis s-i mbunteasc tacticile de gueril. Aceti mujahedini (rzboinici sfini) au ctigat ncredere nvingnd trupele sovietice. Cnd s-au ntors n Arabia Saudit, Egipt i alte ri din Orientul Mijlociuau fost nsrcinai cu o nou misiune declanarea jihadului (rzboiul sfnt) mpotriva a ceea ce ei considerau regimuri ilegale. n timpul rzboiului din Afganistan, Osama Bin-Laden, naionalist saudit, a devenit un lider carismatic. Cnd talibanii au obinut puterea n Afganistan n 1996, Bin-Laden i ce a rmas din mujahedini a format Al Qaeda. Dup cum vom vedea Al Qaeda este una din numeroasele grupri fundamentaliste islamice i atacul de la 11 septembrie 2001 a facut-o cea mai renumit. Dei fundamentalismul islamic reprezint doar o mic proporie din cei peste 1 miliard de musulmani din ntreaga lume, este o micare transnaional puternic i o problem pentru multe state

(Filipine, Indonezia, Nigeria, Algeria, etc.). Dup cum arat atacurile teroriste din SUA, Europa i Israel, aceste spaii sunt de asemenea inte ale fundamentalitilor islamici. Aceste atacuri i-au determinat pe muli s cread spusele lui Samuel Huntington, om politic care a prezis n anii 1990 c urmtorul conflict internaional major va fi o ciocnire a civilizaiilor izvort din diferenele dintre democraia vestic i fundamentalismul islamic. Argumentul lui Huntington rezult n mare parte din schimbrile secolului XXI. MICRILE ETNONAIONALE O alt problem dramatic a statelor este micarea etnonaional. Mai mult de 90 de milioane de oameni aparin la 233 de subgrupri naionale din ntreaga lume, care cer drepturi n mod permanent. Aceste micri etnonaionale se identific mai mult cu o cultur dect cu un stat. Experimentnd discriminri i persecuii, multe din aceste grupuri acioneaz n susinerea propriilor hotrri. Nicholas Kittrie, din cadrul ONU a scris cine v-a spune bosniacilor, palestinienilor, kurzilor,scoienilor, bascilor, celor din Quebec sau bretonilor c nu sunt un popor i nu au dreptul la hotrri proprii. Dar nu toi etnonaionalitii au aceste dorine. Puini caut ns separarea de stat. Unii prefer iredentismul o politic care nu const numai n prsire statelor stabile ci i reunirea cu alte persoane de aceeai naionalitate, din alte state, pentru a crea un nou stat, sau reunirea cu un stat populat de etnonaionaliti. Alii caut soluii n aranjamente federale, spernd s obin garania autonomiei ntr-un anumit stat, iar alii nu caut dect recunoaterea oficial a statului lor unic, incluznd dreptul de a-i folosi limba naional i practicarea propriei religii. Una dintre cele mai complexe micri etnonaionale include Kamirul, o zon muntoas la grania Indiei cu Pakistanul i China, poporul preponderent musulman dar care a fost condus n mod tradiional de hindui. Cnd India (dominat de hindui) i Pakistanul (dominat de musulmani) s-au separat n dou state independente n 1947, maharajahul Hari Siugh a optat s se alture Indiei spre dezaprobarea populaiei care dorea afilierea la Pakistan. n 1947-1948 i din nou n 1965, India i Pakistanul s-au luptat pentru teritoriul care de atunci se confrunt cu tensiuni. O linie de control LOC a fost restabilit n 1972 mprind Kamirul n zona administrat de India, n est i sud(9 milioane de locuitori) i zona de nord i vest administrat de Pakistan (3 milioane de locuitori). Pe lng preteniile dintre India i Pakistan, din 1989 o puternic micare separatist a luptat mpotriva dominaiei Indiei n Kamir. Cea mai proeminent micare de acest gen este pro-Pakistani

Hizbul Mujahideen, care dorete unirea cu Pakistanul, dar influena sa este n declin. Unele dintre aceste probleme etnonaionale duc la conflicte civile sau chiar rzboi cum este cazul Kamirului. Jack Snyder, specialist n tiine politice a identificat mecanismul cauzal prin care naionalitii etnici provoac statele n baza legitimitii limbii, a culturii sau religiei. Elitele din cadrul acestor micri pot incita masele la rzboi. CONCLUZII: STATUL I PROBLEMELE SALE Caracterul central al statelor n politica internaional nu poate fi disputat. statul a fost privit din trei perspective teoretice. Au fost descrise formele puterii statului, modul n care statul poate folosi puterea prin mijloace economice, diplomatice i militare, au fost analizate modalitile n care globalizarea, micrile transnaionale i cele etnonaionale pot amenina suveranitatea statelor. Aceste micri depind ns de indivizii care le conduc. Unii fac parte din elite, alii din micri ale maselor.

BIBLIOGRAFIE 1. Manual de relatii internationale, Coordonatori A. Miroiu, R.-S. Ungureanu, Editura Polirom, Iasi, 2006. 2. Manual de stiinta politica, Coordonatori R. E. Goodin, H-D. Klingemann, Editura Polirom, Iasi, 2005. 3. Mingst, A. Karen, Essentials of international relations,3rd ed., W.W.Norton &Company, New York-London, 2004. 4. Barbulescu, P., Closca I., Repere de cronologie internationala 19141945, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1982. 5. Bernstein, Serge, Pierre Milza, Istoria Europei, vol. 4, Editura Institutul European, Iasi, 1998 . 6. Ciachir N., Istoria relatiilor internationale de la Pacea Westfalica (1648) pana in contemporaneitate ( 1947), Editura Oscar Print, Bucuresti, 1998. 7. Duroselle, Jean-Baptiste, Istoria relatiilor internationale, vol. I-II, Editura Stiintelor Sociale si Politice, Bucuresti, 2006.

8. Fontaine A., Istoria razboiului rece, vol. 1-2, Editura Militara, Bucuresti, 1992. 9. Kissinger, Henri, Diplomatia, Editura All, Bucuresti, 1998. 10. Loth Wilfried , Impartirea lumii. Istoria razboiului rece 1941-1955 , Ed.Saeculum, Bucuresti, 1997. 11. Milza, Pierre, Serge Bernstein, Istoria sec. XX, vol. I-II-III, Editura All, Bucuresti, 1998. 12. Sergio Romano - 50 de ani de istorie mondiala - Fundatia Culturala Romana, Bucuresti, 1999. 13. Romania in relatiile internationale, coord. L. Boicu, V. Cristian, Gh. Platon, Editura Junimea, Iasi, 1980. 14. Zorin Zamfir, Jean Banciu, Primul razboi mondial, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1995