Sunteți pe pagina 1din 1

In centrul celebrului roman al lui Ken Kesey se afla confruntarea intre doua forte opuse, un psihopat inchipuit, internat

intr-un ospiciu, si asistenta sefa a sectiei in care se afla acesta si care isi conduce domeniul ca un ofiter nazist. Cartea, publicata pentru prima data in 1962, are o semnificatie aparte, deoarece anunta, intr-un mod subtil, evenimentele ce vor zgudui Statele Unite din temelii: o lume impotriva celeilalte, establishment contra revolutie hippie, reguli sterpe anti haos fertil. Irlandezul roscovan Randle Patrick McMurphy navaleste in linistita sectie psihiatrica a sorei Ratched si tulbura mersul absurd de mecanic al lucrurilor. Barbatul, satul de munca silnica, planuieste sa isi cladeasca un cuibusor caldut in spitalul de boli mintale. Bineinteles, acestor frumoase planuri li se opune asistenta sefa care incearca sa transforme totul intr-o masinarie perfecta, ignorand umanul din oameni, sub masca protectiei si a generozitatii. Scandalagiul ii strica sorei Ratched mica lume perfecta, cu rasul sau sanatos ce ii trezeste la viata pe ceilalti locatari ai sectiei. McMurphy devine idolul lor, pentru a fi apoi renegat si manjit tot de ei, irlandezul incadrandu-se cu succes in tipologia antieroului capabil de autodistrugere. Cu toate ca actiunea romanului se centreaza pe confruntarea dintre cele doua personaje, "ochii" si "urechile" autorului apartin unui alt pacient, un indian urias, ce sufera drama dezradacinarii dupa ce guvernul american a distrus locurile aflate de demult in mainile tribului sau. Personajele sunt creionate cu maiestrie, senzatiile suferite in urma socurilor electrice si a aplicarii unor alte metode sub-umane de "disciplinare" sunt magistral redate. Orizontul, cetos la inceput, se largeste, ochii indianului, si, implicit, ai nostri, vad totul mai limpede, iar realitatea este dureros perceputa. Confruntarea dintre asistenta si McMurphy este, de fapt, confruntarea dintre sistem si revolutie. Cine va castiga in final, va las pe voi sa descoperiti citind aceasta carte exceptionala.

S-ar putea să vă placă și