CAZUL

COMERTUL CU OTEL: Jocuri strategice

Introducere

ntelegerile aparute pe piata otelului dupa al doilea razboi mondial au fost puternic caracterizate de ncercarea de cartelizare a pietei internationale, ntr-un fel asemanator cu situatia de pe piata interna anterior acestei perioade. Desi n practica negocierilor lucrurile nu au aparut asa de simplu, structura conflictului si a rezolvarilor gasite evidentiaza o delimitare a confruntarii ntre cele mai puternice state SUA, membrii CEE si Japonia, pe de o parte, si aceste state si tarile mai putin dezvoltate, pe de alta parte. Ceea ce este demn de remarcat din primul moment consta n lipsa aproape totala a oricaror masuri formale de raspuns. Au existat ncercari de ocolire a restrictiilor cantitative prin schimbarea sortimentului de export, lipsa de cooperare n negocierile multilaterale din cadrul GATT, dar escaladarea conflictului a fost cumva temperat gestionata de catre participanti. Natura interdependentei ntre tarile participante la competitie sugereaza forme de obtinere a echilibrului pe piata prin miscari strategice specifice. Asteptarile participantilor pot fi modelate prin structuri simple ale jocurilor strategice. ntrebarile urmatoare urmaresc sa puna n evidenta o astfel de discutie: Care sunt obiectivele asteptate de la competitia din industria siderurgica? Care structuri de jocuri strategice ilustreaza cel mai bine competitia dintre tarile dezvoltate? Dar ntre acestea si tarile n curs de dezvoltare? Cum s-a modificat mediul com petitional n ultimele decenii? Ce nseamna perspectiva septembrie 2003 pentru configurarea actuala a competitiei?

Studii de caz n competitia internationala Comertul cu otel este unul din cele cteva domenii n care libera circulatie a marfurilor ntre tari a fost ntotdeauna un deziderat. Dar spre deosebire de exemplu de agricultura, exportatorii si importatorii, mai importanti sau nu, de produse siderurgice s-au implicat activ n desfasurarea unui conflict care poarta toate trasaturile unui razboi comercial. Odata cu saturarea pietei mondiale, marii producatori au nceput sa-si modifice strategia de la o prezenta puternica pe piata nationala catre o consolidare pe cele mai dinamice piete prin achizitii si fuziuni. Este prin urmare foarte probabil ca numarul marilor firme pe plan international sa cunoasca treptat o tendinta de scadere. n acelasi timp, nevoile din ce n ce mai mari generate de dezvoltarea industriala au schimbat geografia productiei la nivel international. ntre 1992 si 1999, ponderea tarilor industrializate n productia mondiala a scazut de la 50% la 40%, ca si cea a tarilor n tranzitie europene, de la 22% la 16%, toate acestea n favoarea unor tari dinamice din rndul celor n curs de dezvoltare, ale caror pondere a crescut de la 28% la 36%. Excesul de capacitate de productie n plan mondial a condus la cele mai mici preturi pe piata otelului din ultimii 20 de ani. Negocierile ncepute n septembrie 2001 de 40 de state producatoare otel sub auspiciile Organizatiei Economice pentru Cooperare si Dezvoltare (OECD) sunt n impas datorita retinerilor din partea principalilor producatori de a reduce din productia nationala. Propunerile curente sunt pentru o reducere de ca. 110 milioane tone metrice pe urmatorii 10 ani, dintr-o capacitate totala de aproape 1 miliard tone, n ciuda a f ptului ca anumite tari, precum SUA, considera ca doar prin eliminarea a cel putin 180 milioane tone se poate reinstala ncrederea pe aceasta piata. Oricum, pentru a evita un moment conjunctural deosebit de nefavorabil, n care n jur de 30% din capacitatea nationala de productie era aproape de faliment, Presedintele SUA a hotart la 5 martie 2002 impunerea unor suprataxe vamale de import. Reprezentantul american pentru comert rezuma n acest mod situatia existenta: (...) Suntem constienti de aranjamentele informale si formale pe care alte tari le-au folosit pentru a deturna problemele globale din siderurgie catre meleagurile noastre. Speram ca partenerii nostri comerciali sa raspunda actiunii noastre de salvgardare n aceeasi maniera bazata pe regulile multilaterale , pe care si noi am folosit-o, n loc de a urmari masuri unilaterale de raspuns. Daca altii pot demonstra un prejudiciu substantial si constata nevoia de a institui salvgardarea [industriei] siderurgice, speram ca politicile de

Comertul cu otel: Jocuri strategice salvgardare sa urme ze grija si atentia noastra fata de tarile mai sarace.1 Productia si comertul international cu otel Otelul este produs n cteva mii de produse distincte, care sunt totusi grupate n cteva categorii largi n functie de forma si gradul prelucrarii. O alta clasificare se face dupa utilizatorii produselor din otel. Cei mai importanti sunt sectorul auto, constructiile, santierele navale, prelucrarea metalului si industriile de aparatura electrica si echipamente industriale. Sunt n mare trei tipuri de produ catori: combinatele integrate, care folosesc ca materia prima n principal carbunele si minereul de fier pentru arderea n cuptoare cu oxigen si furnale deschise, minicombinatele, care folosesc deseurile de fier vechi pentru arderea n cuptoare electrice s i combinatele de oteluri speciale. Minicombinatele si-au crescut semnificativ prezenta n ultimul deceniu, de la 14% la 33% din productia totala ntre 1970 si 1996, aspect deosebit de important din perspectiva reducerii dimensiunii optime de fabricatie. Prin eliminarea cuptoarelor si furnalelor de ardere, aceste combinate reusesc sa reduca dimensiunea minima a productiei de la milioane de tone la sute de mii de tone sau mai putin. Un alt impact semnificativ l -a avut posibilitatea de a fi localizate regional, n general ntr-o arie de 300-500 de Km. de piata de desfacere, pentru a servi n principal industriile de constructii. Combinatele integrate sunt de mari dimensiuni si sunt de regula localizate n functie de accesul usor la resursele de carbune si minereu de fier. Arderea n furnale (deschise) a descrescut rapid n importanta, iar n cteva tari a disparut complet, de exemplu n Japonia n 1979 si n SUA n 1992. Prelucrarea n cuptoare de oxigen, caracteristica tot marilor combinate, este n ascensiune n rndul tarilor mai putin dezvoltate, dar n declin n majoritatea tarilor dezvoltate. Tarile n curs de dezvoltare sunt reprezentate de un grup destul de puternic format din Spania, Coreea de Sud, Africa de Sud, India, Argentina, Brazilia, Mexic si cteva tari din Europa de Est precum Cehia, Slovacia, Polonia si Romnia (vezi Expunerea 1 pentru o privire asupra principalelor tari producatoare). ncepnd cu anii `70, industriile siderurgice din tarile dezvoltate si din cele ce deveneau noii concurenti au nceput o modernizare si o restructurare continua n scopul de a concentra productia n mari unitati integrate si de a privatiza unitatile proprietate de stat dupa modernizare. Modernizarea productiei a constat n principal n introducerea si mbunatatirea continua a doua noi tehnologii cuptoarele cu oxigen
1

The reigning champions of free trade, Financial Times, 12.3. 2002.

Studii de caz n competitia internationala si cuptoarele cu arc electric n timp ce furnalele deschise au fost abandonate spre sfrsitul deceniului 9 (vezi Expunerea 2a pentru date caracteristice ale industriei siderurgice la nivel mondial). n acelasi timp, pentru a reduce si mai mult costurile, au fost promovate tehnologii economicoase, precum tratamentul turnarii continue. Nu numai ca a avut loc o mbunatatire considerabila a calitatii otelului, dar s-a creat si posibilitatea ca tehnologia de fabricatie sa cunoasca un ritm mai rapid de nnoire. La sfrsitul anilor `90, Uniunea Europeana, SUA si Japonia dominau productia mondiala de otel brut cu ponderi de 20%, 12% si 12%. Tarile n curs de dezvoltare cu 37% formau a doua grupare importanta, iar restul productiei provenea n mare parte din fostele tari socialiste europene (16%). Piata Uniunii Europene Politica n domeniul industriei siderurgice n Europa Occidentala a avut dupa al doilea razboi mondial concomitent o conotatie politica alaturi de cea economica. Siderurgia era considerata nu numai ramura cheie a industriei si reconstructiei postbelice, dar si axul economic principal pe care se construise forta militara a Germaniei. Controlul comun asupra resurselor si productiei germane, c ele mai importante n plan european, era prin urmare sinonim cu asigurarea premiselor pentru o constructie politica pacifica pe continent. n acest context, sase state vest-europene Franta, Italia, Germania, Belgia, Olanda si Luxemburg semneaza n aprilie 1951 tratatul prin care s-a constituit Comunitatea Economica a Carbunelui si Otelului, CECO . Semnatarii au agreat sa transfere unui organism supranational nalta Autoritate ntreaga administratie a unei piete comune siderurgice, care n plan comercial nsemna n primul rnd eliminarea taxelor vamale, a restrictiilor cantitative si masurilor discriminatorii, a ajutoarelor nationale si a practicilor restrictive ale concurentei. CECO va reprezenta si punctul de plecare al procesului mai larg de integrare vest-europeana continuat de catre aceleasi state cu formarea n 1957 a Comunitatii Economice Europene, CEE, care va deveni Uniunea Europeana de astazi. n iulie 2002, CECO se desfiinteaza si este integrat n politica comerciala a Comunitatii. Expansiu nea industriei este considerabila pna n 1974, ndeosebi pe un spatiu restrns ntre Franta, Germania , Luxemburg, Belgia si partial Olanda, n jurul marilor resurse de carbune si minereuri. Dupa acea data, recesiunea ncepe sa se manifeste cu brutalitate: folosirea partiala a capacitatilor de productie, reducerea masiva a locurilor de munca, scaderea brusca a preturilor unor produse siderurgice, ncetinirea rimului investitiilor si scaderea nivelului tehnologic al siderurgiei comunitare. n perioada 1974-1983, numarul persoanelor folosite n siderurgia CEE

Comertul cu otel: Jocuri strategice a scazut de la 800.000 la 480.000. Acest moment de criza declanseaza initiative privind restructurea si protejarea ramurii att din partea mediului de afaceri, ct si din partea administratiei Comunitatii. Estimarile arata ca ntre 1980-1985 subventiile destinate siderurgiei s-au ridicat la 37 miliarde $. n 1976, 16 mari ntreprinderi se grupeaza n EUROFER, o asociatie de promovare a intereselor industriei. Anul urmator intra n vigoare planurile CEE Simonet si Davignon prin care se stabileau contingente ale productiei trimestriale pe fiecare tara membra, contingente de livrari pe produse si ntreprinderi, limitari voluntare ale livrarilor de otel pe piata comunitara, preturi minime obligatorii si preturi indicative recomandate pentru unele produse siderurgice. n contrast cu Japonia si SUA, unde industria siderurgica este n cvasi-totalitatea ei n proprietate privata, n UE procesul de privatizare nceput n anii `80 mai are nca de ncorporat ponderi relativ importante n cteva tari Italia 24%, Franta 12%, Marea Britanie si Germania cte 11%. n paralel, a avut loc si o liberalizare a comertului, aranjamentele bilaterale ramnnd n vigoare doar fata de Rusia, Ukraina si Kazahstan. Nivelul mediu al taxelor la importul de produse siderurgice era de 2% n 2000 n perspectiva eliminarii lor n 2004. Competitia interna a resimtit aceste evolutii printr-o crestere spectaculoasa de 73% a importurilor n perioada 1997-2001. Piata S.U.A. De la formarea sa n secolul trecut, piata siderurgica americana a fost caraterizata printr-o structura oligopolista al carei actor principal a fost US Steel devenita astazi USX cu 2/3 din piata n 1901. Industria s-a grupat mai ales n jurul Marilor Lacuri pentru a beneficia de resursele naturale din statele nvecinate (Ohio, Pennsylvania, West Virginia si Minnesota). Dupa al doilea razboi mondial, SUA reprezinta aproape jumatate din productia mondiala de otel brut si era caracterizata prin cele mai mici costuri de operare. Mediul relativ stabil al industriei din perioada interbelica, cnd profitabilitatea era una dintre cele mai mari din economie, se schimba n perioda postbelica prin influenta a doi factorii majori: miscarea sindicala si competitia importurilor mpreuna cu micile combinate autohtone. Raporturile tensionate ntre management si lucratori culmineaza n 1959 cu o greva de 115 zile organizata de United Steel Workers, USW . Rezistenta sindicala a reusit sa creeze o situatie privilegiata pentru muncitori, ale caror sporuri salariale au crescut de aproape 10 ori n perioada 1960-1979, fiind cu 92% mai mari dect media industriala n 1982 , n timp ce productivitatea muncii a scazut n aceeasi perioada de la 21% la doar 3% deasupra mediei din ntreaga industrie.

Studii de caz n competitia internationala n perioada 1950-1980, industria americana a nceput sa cunoasca semnele evidente ale declinului competitivitatii. Presiunea importanta exercitata asupra costurilor de cheltuielile salariale a contribuit din plin la aparitia unor producatori externi ma i eficienti (vezi Expunerea 2b pentru o privire comparativa asupra costurilor din industrie). n 1959, SUA devine pentru prima data importator net de otel si ajunge sa consume 17% din importuri n 1968 . n acelasi timp, are loc o expansiune a micilor combinate, care prin spiritul antreprenorial mult avansat, raporturile de colaborare cu forta de munca si capacitatea mult mai mare de adaptare la cerintele pietei au ajuns la o pozitie competitiva deloc neglijabila prin costuri de productie asemanatoare cu ale importatorilor 35-70 $ pe tona fata de 100-150 $ n combinatele integrate si la transformarea lor n sustinatori ai pietei libere n comertul siderurgic, n puternic contrast de asemenea cu marile uzine. Toate estimarile arata un nivel al protectiei pietei interne destul de ridicat: investigatii n peste 200 de cazuri suspecte de dumping si subventionare numai n acest sector, n timp ce nivelul pretului este mai ridicat cu aprox. 9% dect produsele din UE si ntre 10 -50% fata de produsele japoneze. Marii producatori si-au erodat nsa singuri pozitia privilegiata pe piata nainte de aparitia puternica a competitorilor prin politici inflexibile si arbitrare, precum pastrarea unor profituri mari n ciuda ofertei crescnde, solicitarea unor oferte minime mult peste nevoile multor clienti si favorizarea anumitor cumparatori, dar mai ales prin ntrzierile mari n adoptarea noilor tehnologii. Evolutia conflictului Primele masuri ndreptate catre eliminarea sau reducerea competitiei externe au fost luate aproape simultan de catre SUA si CEE n anii `60 si au vizat n principal firmele japoneze. Au existat puternice presiuni n ambele cazuri pentru mentinerea importurilor la o anumita cota pe piata interna, ca. 10% pe piata europeana si ca. 18% pe piata americana. n 1965, CECO deschide discutiile cu autoritatile japoneze pentru convenirea unor limitari voluntare la export (LVE) cu principalele 6 firme producatoare. O asemenea ntelegere se semneaza n 1971 si se rennoieste n 1975. Era perioada cnd planurile Simonet si Davignon erau concepute, iar solicitarile catre partea japoneza mergeau pna la a cere restrngerea exporturilor japoneze inclusiv pe piete traditionale pentru CEE, precum Spania, Grecia, Iran si Arabia Saudita. n 1978, se pune n aplicare un sistem al preturilor minime de import, iar Japonia cade de acord sa se conformeze unor restrictii de pret si cantitate pe piata CEE. Statele Unite impune Comunitatii Europene si Japoniei n 1969 contingente de export de cte 41% din cantitatea importata stabilita care puteau creste cu 5 % anual pentru o perioada de 3 ani. Pentru a elimina substituirile produse ntre exporturile contingentate si marfuri

Comertul cu otel: Jocuri strategice necontingentate, dar de valoare mai mare, ntelegerea se rennoieste n 1972, tot pentru 3 ani, dar pe trei categorii de produse. Presiunile protectioniste sunt stopate doar temporar, ca urmare a unei actiuni n instanta adusa de catre Uniunea Consumatorilor mpotriva Departamentului de Stat pentru ncalcarea legislatiei anti-monopol prin acodurile externe semnate. Producatorii se agata nsa de nou adoptata legislatie de comert din 1974 si solicita masuri de salvgardare pentru oteluri speciale si simple, concretizate prin Acorduri de Comercializare Ordonata cu producatorii din Japonia. Initierea unor actiuni anti-dumping, care au culminat n 1977 cu petitia din partea US Steel fata de cei mai importanti 6 producatori japonezi , declanseaza proteste din partea Japoniei care i-au sfrsit prin implementarea de catre partea americana n 1978 a unui Mecanism al Preturilor Minime (Trigger Price Mechanism, TPM ). Acest mecanism stabilea o limita minima de pret, bazata pe costurile de productie japoneze, sub care initierea procedurii anti-dumping se facea automat. Estimarile arata ca att LVE din 1969 -1975, ct si TPM din 1978-1982 a u ridicat pretul la importul de otel cu o medie de 5% pna la 10% pe an. Administratia Carter a conceput masurile din 1977 avnd n vedere posibilitatea ca Japonia sa impuna la rndul ei restrictii la importurile de aluminiu din SUA si sa obstructioneze investitiile americane n acea tara. Autoritatile japoneze considerau nsa ca Statele Unite nu este numai cea mai mare piata pentru otel, dar s i cea mai stabila din lume2. Japonia de asemenea era interesata sa coopereze cu SUA si din motive legate de politica externa, pe lnga argumente economice pure, precum avantajul pentru firmele indigene legat de aplicarea contingentelor n loc de tarife si eliminarea amenintarii unei coalitii mpotriva ei ntre SUA si CEE. Chiar un oficial MITI remarca ca SUA si Comunitatea Europeana par sa aiba o relatie speciala n defavoarea Japoniei3. n cele din urma, TPM a nsemnat practic un tratament indirect mai favorabil acordat companiilor europene prin faptul ca permitea de facto dumpingul din partea acestora. TPM a durat pna n 1982. Acomodarea firmelor japoneze s-a facut treptat sub presiunea protectionismului american si a nsemnat n cele din urma convenirea unei cote de piata de 5,8% atunci cnd Presedintele Reagan anunta n 1984 obiectivul de a pastra importurile de otel la 18,5% din piata SUA. Decizia a fost influentata si de faptul ca n cele 9 cele mai importante state producatoare de otel California, Illinois, Indiana, Ohio, Pennsylvania, Texas, New York, Michigan si Kentucky aveau un numar de 225 de voturi electorale dintr-un total de 270. Lobby-ul din Congresul SUA numara ca. 180 de politicieni, care amenintau cu blocarea legislatiei din 1974 daca nu se dadea curs cererilor producatorilor americani.
2 3

Citat n Conybeare, John, The Theory and Practice...(vezi nota bibliografica). Ibidem.

Studii de caz n competitia internationala CEE nu a venit la fel de repede n ntmpinarea dorintelor SUA de a-si restrnge voluntar exportul, astfel nct dupa 1975 pna n 1980 a trebuit sa se ralieze contingentelor privind exportul de oteluri speciale. Fata de ancheta anti-dumping initiata de National Steel mpotriva a 29 de prod ucatori din Comunitate, replica europeana a fost de necooperare n negocierile din cadrul rundei GATT tocmai n desfasurare. TPM a fost o solutie care a convenit si producatorilor europeni, de vreme ce puteau sa practice n continuare dumpingul la costuri de productie mai mari dect cele japoneze. S-a dovedit a fi o solutie temporara, deoarece n perioada 19801982 actiunile anti-dumping si anti-subventii din partea producatorilor americani mpreuna cu miscarea sindicala (USW) au proliferat fata de tarile comunitare, dar si fata de cei mai importanti producatori din tari n curs de dezvoltare (Coreea de Sud, Spania, Africa de Sud, Brazilia si Romnia). n octombrie 1982, n schimbul ncetarii acestor masuri protectioniste, CEE cade de acord sa -si limiteze cota de piata pentru otelurile simple la 5,44% fata de 6,3% n 1981. La otelurile speciale, expirarea acordului n 1980 a nsemnat practic reluarea masurilor de aparare de partea americana (proceduri anti-dumping, cote si tarife mai mari). CEE nu a fost dispusa sa accepte aceste masuri, iar esecul de negociere n cadrul GATT pe marginea acestei probleme a determinat-o n 1984 sa impuna masuri de raspuns pentru compensarea prejudiciului. n paralel, presiunile pentru restrngerea pietei importurilor de oteluri simple prin masuri de salvgardare initiate de un important producator Betlehem Steel si USW au creat din nou un impas fiindca erau puse n cumpana acordurile deja n vigoare la acea data. Rezultatul a fost reducerea ntradevar a cotei de piata a importurilor, dar pe seama celor provenind din tarile mai putin dezvoltate. Canada, Japonia si CEE urmau sa -si pastreze cotele agreate la nivelul anilor 1979-82, respectiv, 3%, 5,8% si 5,5%. Masurile de raspuns anuntate de SUA anti-dumping si compensatorii la nceputul anilor `80 ar fi lovit inegal statele membre CEE: Marea Britanie ar fi fost cea mai puternic afectata, urmata de Franta, Italia, Belgia si Germania, n timp ce Olanda nu ar fi fost tinta unor asemenea masuri. 50% din exporturile CEE n SUA n 1982 aveau ca origine nsa Germania si Olanda, tari care nu practicau subventii sau dumpingul. Din acest motiv, pentru pastrarea unitatii politice, acceptul cotelor de export parea solutia cea mai convenabila. Situatia era complicata si fiindca, pe timpul disputei din 1983, agricultorii comunitari erau favorabili escaladarii conflictului n speranta unor masuri protectioniste fata de produsele agricole americane. SUA si CEE s-au aflat mpreuna pe frontul destinat sa opreasca fluxurile de produse din partea tarilor n curs de dezvoltare. Este adevarat, o lunga perioada de timp anii `60 si `70 exporturile din aceste tari, din n ce mai competitive, nu au avut de nfruntat obstacole deosebite. Din 1976, SUA a exclus otelul de pe lista preferintelor vamale acordate tarilor mai

Comertul cu otel: Jocuri strategice putin dezvoltate, iar pna n 1984 a initiat numeroase anchete anti-dumping si compensatorii. Din acel an, aranjamentele de restrngere a importurilor au nceput sa vizeze n grup pe cei mai importanti exportatori, care aveau fixata o cota globala. Pentru cei mai mici exportatori n special tarile din Europa de Est erau initiate n continuare anchete. Doar noii veniti pe piata Chile, Zimbabwe si Algeria, de exemplu nu au fost atinsi de aceste masuri. ntr-o maniera simila ra, CEE a nceput sa ncheie de la sfrsitul anilor `70 aranjamente de pret si cantitative cu cei mai importanti exportatori si a ajuns la mijlocul anilor `80 sa limiteze colectiv cota de piata a acestora la 10% din piata interna. n contrast, Japonia nu a creat foarte mult un factor de tensiune din comertul cu otel cu tarile mai putin dezvoltate. Acest lucru s -a datorat, n primul rnd, sistemului complicat de distributie a produselor, care de o maniera generala favorizeaza produsele indigene. Apoi, Japon ia a optat pentru o competitie diferita, n sensul ca a stimulat ea nsasi dezvoltarea industriei siderurgice n tarile nvecinate Taiwan, Coreea de Sud, Filipine si Indonezia prin transfer de tehnologie sau promovarea investitiilor directe n tari precum SUA. Investitiile japoneze n industria americana au fost orientate si pentru eventuala temperare a protectionismului. NipponKokan una dintre cele mai mari companii din lume a cumparat 50% din National Steel n 1984, iar Nisshin Steel a cumparat 44% din WheelingPittsburgh n acelasi an. Un alt aspect particular era si acela ca administrarea contingentelor nu a vizat dect pe principalii producatori, cei mai putin importanti reusind sa ocoleasca aceste bariere n detrimentul aranjamentelor ncheiate. Tarile n curs de dezvoltare depindeau prea mult de comertul lor cu tarile dezvoltate pentru a raspunde credibil la aplicarea masurilor protectioniste. Pe timpul primelor masuri initiate fata de CEE si Japonia (1969-1974), importurile din alte tari au crescut cu 31% si s-au facut la fel de puternic resimitite pna n 1984. De remarcat este nsa ca pozitia lor pe piata americana s-a mbunatatit n asemenea masura nct CEE a depus o plngere la Departamentul de Comert american mpotriva acestei deturnari de comert. Planul din 1984 al Presedintelui Reagan vine de fapt si n ntmpinarea acestei solicitari externe. Anii `90 au accentuat criza de supraproductie la nivel mondial, amplificata n mod neasteptat de criza financiara din Asia si Rusia (19971998) care a obligat tarile din regiune sa caute cu disperare sporirea exporturilor pe principala lor piata de desfacere (SUA). Impactul a fost sever, cu o rata de penetrare a importurilor de 24% n 1997 si 30% n 1998. Initiativele Administratiei americane au vizat nceperea n 1999 a unor discutii bilaterale cu Japonia, Coreea de Sud si tarile Comunitatii Statelor Independente pentru controlul capacitatilor excedentare. Numai importurile din Japonia au cunoscut o crestere de 164% ntr-un singur an (1997 -1998).

Studii de caz n competitia internationala Au fost impuse contingente la importurile din Rusia, n paralel cu acordarea unei asistente tehnice pentru diversificarea orientariii geografice a exporturilor siderurgice din acea tara. Un program de garantare a mprumuturilor comerciale si deschiderea a 24 de investigatii noi viznd practicile de dumping si subventionare au completat sprijinul acordat industriei interne n SUA. Masurile de salvgardare din 2002 ale Administratiei SUA La recomandarea Comisiei de Comert Internationale din SUA US International Trade Commission Presedintele George W. Bush a impus n martie 2002 masuri de salvgardare n forma de suprataxe la import ntre 8 si 30% la o varietate de produse siderurgice n perioada 2002-2005, fara a include si tarile n curs de dezvoltare . Se asteapta ca n urma noilor sanctiuni, exporturile UE catre SUA sa scada cu 3,6 milioane tone, iar n acelasi timp ca aprox. 14,5 milioane de tone destinate pietei americane sa ia drumul pietei europene (56% din nivelul importurilor curente). UE, mpreuna cu alti 7 membri ai OMC Brazilia, China, Japonia, Coreea de Sud, N oua Zeelanda, Norvegia si Elvetia au initiat aproape imediat declansarea procedurilor de rezolvare a conflictului aparut. n plus, UE a anuntat la rndul ei masuri de salvgardare la 7 categorii de produse si aplicarea unor masuri de raspuns n valoare de 2,4 miliarde prin ridicarea taxelor vamale pna la 100% la produse diverse precum confectii, produse agricole si alimentare, siderurgice etc. Fata de aceste replici foarte agresive, SUA a revenit partial asupra deciziilor initiale . Succesiv de la impunerea masurilor de salvgardare, au fost anuntate exceptari, acordate fie la solicitarea firmelor europene, fie a consumatorilor americani de produse europene, care nsumeaza peste 300 milioane $ pentru 247 de produse. UE se arata nsa dispusa sa astepte septembrie 2003, data limita pna la care disputa comerciala trebuie sa gaseasca un raspuns n cadrul OMC, pentru a acoperi n ntregime pierderile suferite prin aplicarea masurilor proprii compensatorii deja anuntate.
Nota bibliografica: n redactarea acestui caz au fost folosite n principal informatiile furnizate de urmatoarele surse:

Business Week. Bush`s steely pragmatism, March 18, 2002. Conybeare, John A.C. Trade Wars. The Theory and Practice of International Commercial Rivalry. Multilateral Asymmetry in World Steel Trade [cap. 9], New York: Columbia University Press, 1987, pp. 203-230.

Comertul cu otel: Jocuri strategice

European Commission. Response to US decision to impose protectionist duties on steel imports, Memo, Brussels, 18.3.2002, disponibil la www.europa.eu.int. Ghemawat, Pankaj. Strategy and the Business Landscape . Nuc or at a Crossroads. [HBS Case], Addison -Wesley, 1999. Voiculescu, Dan si Marcel Duhaneanu. Protectionismul n domeniul comertului international cu produse manufacturate. Caiet de seminar, ASE Bucuresti, 1988, pp. 61-62, 65. UN/ECE. Iron and Steel Scrap. ECE/Steel/105, 1997. UN/ECE. The Steel Market in 1999 and Prospects for 2000. United Nations, New York, 2000.

Expunerea 1: Indicatori comparativi ai principalelor tari producatoare de otel, 1999

Forta de munca ocupata Statele Unite Japonia Federatia Rusa Germania Coreea de Sud Ukraina d Brazilia Italia Franta Marea Britanie Canada Mexic Spania Turcia b Belgia Polonia Australia b Africa de Sud Olanda Cehia Austria b Suedia Romnia Finlanda Slovacia 222.100 105.000 675.000 103.661 57.540 480.410 c 62.762 38.800 37.128 32.500 b 34.521 34.131 22.958 c 27.111 19.954 60.070 20.420 42.367 11.655 12.900 c 20.000 73.943 13.172 Productia de otel brut Productia (mii tone metrice) 97.282 94.195 51.500 42.062 41.042 25.159 24.996 24.780 20.200 16.284 16.136 15.299 14.875 14.148 10.910 9.800 8.941 7.250 6.075 5.616 5.282 5.066 4.354 3.956 3.534 Ponderea prin arderea cu oxigen 53,8 69.5 58,8 70,8 58,4 76,5 42,4 61,7 78 58,3 34.3 28,1 32,0 81,0 63,0 86,6 63 97,9 88,4 90,5 64,0 74,1 77,6 94,5 Ponderea turnarii continue 95,6 97.7 49,7 96,3 98,7 19,8 88,2 96,4 95,4 96 98,2 93.0 96,6 64,0 99,9 78,0 99,4 99 97,9 67,9 96,4 88,1 60,0 100 100 116.300 146.945 63.000 52.700 48.655 30.590 36.133 24.415 b 20.861 18.493 18.718 14.040 12.015 b 9.229 8.656 8.600 5.571 6.150 4.000 Capacitatea de prelucrare otel brut Comertul exterior a (mii tone metrice) Export Import 5.064 26.012 26.100 25.666 13.678 14.406 10.033 9.743 15.992 7.521 4.761 5.978 5.405 6.617 d 15.608 2.940 3.464 3.635 6.052 3.651 3.732 3.954 d 2.000 2.884 2.684 33.076 4.694 1.100 18.198 8.840 608 648 15.902 14.969 6.759 6.784 2.241 9.194 4.924 d 9.314 2.260 1.235 0.326 5.760 2.264 2.076 2.772 d 525 1.004 668

a: Include otel brut, produse semifinite si finite din otel; b: 1998; c: 1996; d: 1997
Sursa: UN/ECE. The Steel Market in 1999 and Prospects for 2000. ECE/Trade/244, United Nations, New York, 2000.

Expunerea 2: (a) Industria siderurgica pe glob (indicatori selectati)

Valoarea adaugata pe lucrator (mii USD) Salarii pe lucrator (mii USD) Ponderea din produsul final Costuri cu materiale si utilitati 1990 62,3 60,9 68,8 77,6 69,1 72,4 77,5 61,6 66,5 69 ,0 72,6 58,0 55,6 79,5 88,0 83,7 79,2 67,5 68,1 64,4 64,1 76,0 68,9 Costuri cu forta de munca 1990 22,6 16,0 18,2 12,3 19,9 18,2 9,2 10,3 13,3 15,1 11,5 18,4 16,5 9,0 5,7 5,7 6,2 5,4 4,6 6,8 4,9 10,1 5,9

Canada (1998) Franta (1999) Germania (1999) Italia (1998) Japonia (1999) Spania (1999) SUA (1999) Cehia (1998) Slovacia (1998) India (1998) Mexic (1999) Coreea de Sud (1999) Turcia (1997)

1990 61,0 44,8 57,1 143,6 49,0 76,9 5,5 38,0 70,1 22,5

87,3 53,7 57,0 62,3 144,0 60,3 117,0 12,0 10,4 6,7 57,9 117,6 52,3

1990 36,6 26,1 37,7 38,6 23,9 33,7 2,6 1,9 6,3 13,5 9,5

35,7 29,4 36,9 25,4 57,0 25,4 43,4 5,2 5,0 2,0 8,4 16,0 9,9

Sursa: UNIDO. International Yearbook of Industrial Statistics 2002. Viena, 2002, Table 1.11

(b) Estimari privind costurile la productia de tabla ($ pe tone metrice)

Japonia Combinate integrate USA Combinate integrate Germania Combinate integrate Brazilia Coreea de Sud SUA Mini-combinate Comunitatea Statelor Independente (CSI) Martie 1998 474 483 467 441 336 394 331 Aprile 2000 496 481 440 389 378 376 283

Source: World Steel Dynamics, Steel Strategist #24, June 1998 si Steel Strategist #26, July 2000 citate de European Commission, Report From The Commission To The Council on Steel Re -Balancing Action, Brussels, 17 July 2002.