Zamolxis, imparatii daci care au distrus Imperiul Roman si insemnele dacice de pe stema regilor Spaniei De M.G.

pe 9 septembrie 2012 6:01 pm n Cultura / 17 Comments

Tocmai ce-am vizitat Targul de Sfanta Marie de la Muzeul Satului unul dintre cele mai dragi mie muzee bucurestene. In curtile superbelor case romanesti aduse sa-si mai traiasca o viata in parcul de pe malul Herastraului, mesteri si artisti te imbiau cu catrinte si ii, faguri de miere, vase si linguri maiastru intocmite, sapun de casa, branza invechita, ceapa argintie si cate si mai cate. Cu ochii dupa o copilita de vreo doi ani imbracata intr-o miniatura de camesa, cu fota si basma rosie pe crestet, aud de undeva din spate o voce de barbat: Nu Basescu e Romania, asta e Romania!. Intorc capul spre locul de unde vine vocea si-l vad pe domnul de vreo 40 de ani, inalt, blond, insotit de sotie in plimbarea pe aleile muzeului, care-i spune: Ai grija ce spui, sa nu patim ceva!. De la Romania lui Basescu si cea din Muzeul Satului, m-a dus gandul, nu stiu cum, sa va povestesc despre cea descoperita de un mare roman, Alexandru Busuioceanu, care a gasit insemnele dacilor pe stema regilor catolici si care vorbeste despre imparatii daci care au distrus Imperiul roman. Poet, eseist, cronicar, traducator, diplomat si, dintr-o intamplare istoric, Alexandru Busuioceanu s-a nascut in 1896 si avea sa moara in 1961 exilat la Madrid. Dupa iesirea Romaniei din neutralitate, Busuioceanu s-a inrolat voluntar in Primul Razboi Mondial, deoarece isi dorea cu ardoare sa participe la Marea Unire. Imediat dupa razboi a inceput sa scrie la Arena (Iasi), la Luceafarul, la Lamura si

Dacia, ultimele doua conduse de Vlahuta. In 1921 a intemeiat, impreuna cu Nichifor Crainic, Cezar Petrescu si Lucian Blaga, revista Gandirea, care va avea o influenta culturala considerabila in Romania interbelica. Dupa un doctorat sustinut la Viena sub indrumarea lui J. Strzygowski, s-a ocupat de expertiza colectiei de arta a Familiei Regale, stabilind paternitatea celor noua tablouri ale lui El Greco, aflate pe atunci in numita colectie, si a organizat expozitia internationala de la Paris, din 1937. Deja o somitate, considerat unul dintre cei mai mari critici de arta din lume, pleaca in 1942 ca atasat cultural la Madrid. Venirea comunistilor la putere avea sa-l faca sa nu-si mai poata niciodata revedea familia ramasa in tara. Va infiinta o catedra de Limba si Literatura Romana la Universitatea de acolo, pe care o va pastra pana la moarte. Patriot tot pana la moarte, infiinteaza si Institutul Roman de Cultura din Madrid, publica si sustine conferinte despre arta si literatura romana, obtine introducerea studiului Limbii Romane ca materie obligatorii in sapte facultati spaniole Primul sau volum de poezie scris in limba spaniola Poemas patticos, 1946, are parte de recenzii superbe, criticii considerandu-l cel mai bun poet de limba spaniola al momentului. De la Madrid corespondeaza cu marii exilati romania: Eliade, Cioran, Vintila Horia, Monica Lovinescu

Preocupat tot timpul sa caute urme romanesti i-a fost elev si apoi prieten lui Vasile Parvan , inclusiv in arhivele spaniole, patria imparatului Traian, Alexandru Busuioceanu avea sa descopere si sa publice in 1952 in revista Destin fragmente despre istoria si miturile dacice si getice, care aveau sa-l faca pe Mircea Eliade sa-i scrie de la Paris: Confiscati cum suntem, toti, de treburi si nevoi personale, ni se intampla adesea sa trecem pe langa opere exceptionale, fara sa le vedem De-abia astazi, spre rusinea mea, am citit studiul Dtale din Destin si nu ma pot impiedica sa nu-ti scriu aceste cateva cuvinte de mutumire si de felicitare. Studiul este pur si simplu extraordinar. Deschide perspective

nebanuite in intelegerea si valorificarea miturilor istoriografice medievale si nu numai la noi, adica in Europa. Eliade il indemna sa-si traduca descoperirea in franceza si sa o publice apoi in Revue de Culture Europeenne. Busuioceanu avea sa-i multumeasca pentru interes, dar ii propune sa gaseasca o alta revista, pentru ca avusese o experienta nefericita cu un alt text de-al lui publicat in Revue, pe care-l citise plin de greseli si contrasensuri. Capitolele pe care le-a scris in decursul mai multor ani de truda, aveau insa sa vada lumina tiparului intr-o editie completa abia in 1985, in Romania comunista. Volumul aparea la Editura Meridiane, sub ingrijirea lui Dan Slusanschi, caruia ii datoram aceasta reusita in vremuri total potrivnice unei astfel de intreprinderi. De ce cele descoperite de Busuioceanu in arhivele spaniole sunt exceptionale? Pentru ca, stergand praful de pe confuzia facuta intre geti si goti, trecand prin Herodot, Platon, Strabon, Seneca, Iorga sau Parvan, pana la Orosius, Alfonso el Sabio, Rodrigo Jimnez de Rada, Martin din Dumio sau dacul Nicetas din Remesiana, arata cum numele lui Zamolxis, Deceneu, Burebista si Decebal sunt intrate in legenda universala. Pornit pe urmele spaniolului Traian, Busuioceanu avea sa desopere aproape nimic mentionat despre el in arhivele patriei natale a imparatului, ci avatarul curios al unei traditii legendare despre Dacia, care se apropie incetul cu incetul de istorie, pana la risipirea ei prin contactul direct al spaniolilor cu dacii in vremea lui Traian; apoi a unei amintiri istorice care, incepand de la Orosius, isi pierde din ce in ce consistenta, transformandu-se in fabulos, pentru a se intoarce iarasi in legenda si a lua forma unui mit. Temutii daci sau geti, cei care se stiau nemuritori, sunt cunoscuti de scriitorii spanioli antici abia in secolul I inainte de Cristos., pe cand devenisera un stat puternic si intins, care punea mari probleme Imperiului Roman. Apoi insa, istoria, legenda, mitul si utopia lui Zamolxis aveau sa curga pe cai nebanuite. Gotii, care sunt geti, se trag din Magog, unul din fiii lui Iafet, din Geneza. Conform teoriei getice a Sfantului Isidor, neamul gotilor este stravechi, unii banuind ca obarsia lor se trage din Magog, fiul lui Iafet, dupa asemanarea ultimei silabe, scotand atare lucru mai ales dupa profetul Ezechiel. Dar sirul invatatilor de pe vremuri obisnuieste sa-i numeasca pe ei mai degraba Getae, decat Gog si Magog (Al Busuioceanu, Zamolxis, pag. 97, Editura Meridiane, Bucuresti, 1985). Pentru romanii din primul secol de dupa Cristos, care asteptau sfarsitul lumii, parea aproape sigur ca de la Dunare avea sa se iveasca sfarsitul lumii. Zeul acestui popor

 ii ziceau Zamolxis, Zalmoxis , uneori si Gebeleizis, ascuns alteori sub numele lui Deceneu i-a initiat in randuiala celor douasprezece semne, in cursul planetelor, in cresterea si descresterea lunii, in mersul soarelui, in astrologie si astronomie. Si avea sa dispara dupa ce le-a propovaduit dacilor in pestera din Muntele Kogaionon si sa se reintoarca dupa cativa ani. Arhiepiscopul Jimenez de Rada spune ca acesti stramosi ai Spaniei au in genealogia lor amazoanele, femeile getilor, care-si aveau tara lor, Feminei, la Tomis. Dupa cucerirea Daciei de catre legiunile lui Traian si moartea lui Decebal, vine randul Daciei Felix. In Cezarii imparatului Iulian, doua secole dupa cucerire, Traian se lauda lui Jupiter: I-am nimicit pe geti, cea mai razboinica dintre natii, nu numai prin puterea trupului lor, dar si prin vitejia pe care le-o insufla Zamolxis cel venerat de ei. Incredintati ca nu mor niciodata, ca isi stramuta doar locasul, ei infrunta moartea mai bucurosi decat ar porni intr-o calatorie. Acel Zamolxis, despre care Platon aminteste ca spunea oamenilor ca nu exista vindecare a corpului fara vindecarea sufletului, pentru ca doar intregul poate fi vindecat. Dacii liberi, ramasi in jumatatea tarii neocupate de romani, impreuna cu gotii sau fara ei, trec deseori Dunarea, iar odata cu sfarsitul secolului al III-lea, in timpul ascensiunii anarhice a provinciilor, rolul dacilor devine foarte important. Putini istorici dau importanta faptului ca, timp de patru decenii (286 324), daci sau carpi de origine se succed fara intrerupere la carma imperiului si constituie o adevarata dinastie, cea dintai dinastie danubiana in Imperiul roman (Ibidem, pag.207). Tarani si ciobani, alesi prin vointa legiunilor, ajung imparati ai Imperiului ai caror dusmani erau. Maximian Galerius, spre exemplu, crescut in cultul lui Zamolxis asemeni mamei lui, ajuns cezar si apoi imparat, a fost chiar pe punctul de a schimba numele imperiului roman, in cel de imperiu dacic. In secolul al XIII-lea, getii, cu Deceneu, Zamolxis, Burebista si ceilalti erau la ei acasa in Spania si numele lor putea innobila numele oricarui rege (Al Busuioceanu, Zamolxis, pag. 184, Editura Meridiane, Bucuresti, 1985). Episcopul Alonso de Cartajena mentiona, in vremea lui Enrique al IV-lea sec. al XV-lea ca exista explicatia ca regii Spaniei coboara din principii geti, din Dacia, luandu-si numele de la locul unde traiesc doar pentru ca e mai ilustru decat al stramosilor. Mai mult, dacii au intrat in heraldica spaniola: cand a fost compusa stema regilor catolici, in secolul al XV-lea, pe langa acvila, leul Leonului, Turnul Castiliei, au fost inscrise si insemnele personale ale regilor, care sa simbolizeze nobletea si

dreptul lor la suveranitate. Jugul si sagetile, simbolurile dacilor. Iar alaturi, simbolul major, nodul gordian retezat. Jugul, bogatia dacilor, cu multimea de vite de pe malurile Dunarii; nodul: mitul lui Alexandru (Imperiul) retezat de Jugul triumfului getic. Sfantul Isodor comenta daramarea Imperiului prin lovitura dacilor: Roma insasi, invingatoarea tuturor popoarelor, a trebuit sa slujeasca supusa si sa primeasca jugul triumfului getic (Ibidem, pag. 212). Surse: Alexandru Busuioceanu, Zamolxis, Editura Meridiane, Bucuresti, 1985; Formula As, Wikipedia