ISTORIA LITERATURII JAPONEZE.

Introducere In perioada Kamakura , desi puterea era detinuta de guvernul militar,aristocratia nu a fost cu toul inlaturata din toate domeniile de catre noua autoritate, si inca de la inceput, Minamoto no Yoritomo , primul shogun, a adoptat o atitudine de compromis fata de Curtea de la Kyoto.Atat pentru a-si legitimiza puterea ca nou conducator al Japoniei, cat si pentru a-si mentine demintatea pozitiei sociale,el a fost constrans sa isi asigure sprijinul Curtii Imperiale.Cu alte cuvinte, existau doua guverne, unul la Kyoto, altul la Kamakura, ambele functionand in acelasi timp, Kamakura fiind de fapt o era a puterii bicefale. Pentru un aristocrat si un razboinic, supravietuirea in acea epoca de razboaie civile costituia o arta problematica si, in consecinta, multi dintre ei nu au facut altceva decat sa isi concentreze toata atentia catre supravietuire intr-o epoca atat de tulbure. Prabusirea care a urmat dezintegrarii regimului aristocratic a produs, pe de o parte, nelinistea multor aristocrati ce depindeau de sistem, dar, in acelasi timp,acesta a insemnat o forma de eliberare dintr-un sistem in care fusesera complet integrati.Printre bushi (razboinici) ajunsi la putere,venind din afara societatii aristocratice,si-a facut aparitia un soi de retragere in sine, ca expresie ideologica a sentimentului de insecuritate generat de rasturnarile de valori, si a parut conceptul filosofic mappo (faza degenerarii Legii). Daca in prima parte a perioadei Kamakura literatura aristocratica a ramas fidela traditiilor culturale de la Curtea din Heian, in perioada Muromachi ( ) infloreste in special literatura calugarilor, literatura tributara formelor si stilurilor poeziei si prozei clasice chinezesti. In epoca feudala, literatura scrisa in limba chineza a fost favorizata in templele Zen, iar cea scrisa in limba japoneza s-a raspandit pe o arie geografica larga,din Kanto pana in Kyushu, dar in acelasi timp s-a propagat atat in straturile de sus, cat si in cele de jos ale societatii, incluzand aristocratia, calugarii budhisti,bushi, negustorii si taranii. Sporirea audientei literaturii si artei in secolele al XIV-lea-al XV-lea a incurajat specializarea scriitorilor si artistilor si a facilitat aparitia profesionistilor independenti, care s-au pus nu numai sub patronajul Curtii si al templelor, dar si al shogunilor Ashikaga si al unor daimyo de provincie. Renga a fost parte integranta a procesului de popularizare a culturii aristocratice de la Curte,in timp ce no si kyogen , care au aparut ca forme de divertisment populare, au fost acceptate si sustinute de elita conducatoare. In aceasta epoca au existat doua traditii ale prozei japoneze.Prima este reprezentata de lucrari ca Taiheiki (Cronica Marii Paci),care descrie razboaie civile din secolul al XIV-lea si cuprinde un bogat lexic din limba chineza si citate din poezia chinezeasca. Desi ne aduce informatii pe care nu le gasim in Heike monogatari, arta prozatorica este incomparabil mai dezvoltata in cea din urma.Cea de a doua traditie cuprinde romane de intindere mai mult sau mai putin mare, scrise intr-un stil usor de inteles. Romanele mai scurte sunt cunoscute sub numele de otogizoshi si prezinta o mare diversitate de teme, de la aventurile galante ale aristocratiei, la erotica homosexuala a calugarilor,la faptele de arme ale razboinicilor,la povesti fantastice japoneze si chineze. Produsul literar cel mai original al epocii feudale a fost, probabil, spectacolul dramatic numit sarugaku (maimutareli), care a atins apogeul in secolele al XIV-lea-al XV-lea. Cele doua genuri de sarugaku sunt no, care se concentreaza pe cantec si dans, si kyogen, forma de spectacol dramatic comic, ce cuprinde si cantece si dansuri. HEIKE MONOGATARI De la proza romantica, lirica, parca fin caligrafiata, a epocii Heian,se face un salt considerabil la povestirile de razboi caracteristice perioadei Kamakura, asa-numitele gunki monogatari.Subiectele sunt inspirate din luptele pentru suprematie intre clanuri,si triumful clanului Minamoto asupra clanului Taira.Capodopera acestui gen de proza este Heike monogatari. Ilustratii din Heike Initial, scrierea a urmarit istoria ascensiunii si caderii familiei Taira, numita si Heike,dar popularitatea cartii i-a pregatit un destin mai amplu.Povestea a fost preluata de ceea ce in Europa s-ar numi trubaduri, si a fost popularizata in toata tara,recitata, acompaniata de un instrument ce poarta numele de biwa, instrument cu corzi asemanator lautei.Astfel, forma initiala a fost modificata, diversificata,i s-au adaugat variante , inventii epice, multe dintre ele departe de adevarul istoric. Putem imparti lucrarea in trei parti: 1)capitolele I-VII, unde ni se povesteste despre clanul Taira,si se prezinta evolutia controverselor dintre cele doua clanuri rivale, ca si descrierea unor

calamitati naturale, dar si paranteze, intamplari amuzante . 2) capitolele VIII-XI constituie nucleul militar al operei,care da intr-adevar caracter de gunki monogatari, se descriu razboaiele Genpei. 3) partea finala a monogatari-ului cuprinde consideratii filosofice budhiste referitoare la impermanenta lumii, alegorii ale tragismului fiintei umane. Exista si un capitol suplimentar, intitulat Capitolul initiatilor, care incheie opera la fel cum incepuse,cu sunetul clopotelor unui templu budhist, semn ca s-a finalizat un ciclu, si totodata ne reveleaza faptul ca in viziunea japoneza timpul este circular. In timp ce alte gunki monogatari se concentreaza aproape exclusiv pe actiunile militarilor, Heike marcheaza un punct de trecere, in care lumea aristocratilor nu dispare complet, ci ramane cu atu-ul prestigiului cultural. Chiar in descrierile de razboi, se evita fatetele lui brutale , accentul cade pe ultimele cuvinte si ganduri ale celor cazuti,simtim chiar compasiunea auctoriala. Razboiul este descris in aspectele lui rituale, autorul incearca deci o estetizare, tendinta este de a face literatura, nu istorie. Prin multitudinea intamplarilor si personajelor descrise, a analizei la care sunt supuse prin prisma ideilor si teoriilor budhiste, Heike monogatari reprezinta o analiza plurivalenta a conditiei umane. Asistam la o epoca in schimbare, si rezultatul imediat este ca nici eroul nu mai este curteanul elegant si rafinat care reprezenta idealul epocii Heian, ci razboinicul, care desi da dovada de un anumit nivel de educatie, are ca principala calitate curajul vitejia. Putem gasi asemanari intre razboinicii de aici si cei occidentali, gandindu-ne la eroii romanelor cavaleresti,caracterizati prin sapientia et fortituro; este necesar ca prudenta sa se alature curajului pentru a fi un bun luptator, deoarece exista momente in care trebuie sa ataci si momente in care trebuie sa te retragi. Textul s-a format pe parcursul unei lungi perioade, in care i s-au adaugat variante, obtinute in urma performarii diversilor rapsozi populari; cel mai aproape de adevar ar fi deci sa afirmam ca Heike este o opera colectiva. In text intervin structuri orale recurente, motive: mai intai eroul isi anunta faptele de vitejie, este descris (echipamentul militar prezinta mare interes pentru autor: armura,hitatare, sabie, sageti,arcul, saua,coiful);in descrierea luptei se redau imaginea barajului de sageti, a mortilor,inspectarea trupelor, episodul cu vasalul credincios/ tradator, interogarea prizonierilor. Trecutul si prezetul sunt plasate intr-un permanent contrast (prezentului ii este atribuita decaderea, iar trecutului stralucirea, gloria),accentul este pus pe efectul vizual, uneori actiunea este temporar suspendata, prin inserarea de scrisori, diverse documente oficiale, genealogii si chiar rugaciuni (cum ar fi rugaciunea lui Yoshinaka catre zeul Hachiman).Asadar,procedeele retorice abunda si sporesc farmecul naratiunii. Foarte multe povestiri din Heike au fost preluate de piese de teatru no sau joruri, adeseori se fac trimiteri la anumite scene, pasaje din aceasta opera, asadar putem afirma ca una dintre trasaturile literaturii acestei perioade este intertextualitatea. Datorita cantaretilor ambulanti,acest monogatari a ajuns cunoscut in intreaga Japonie,si, treptat, a intrat in fondul general de cunoastere.Poate ca personajul cu destinul cel mai tragic, desi adevarat geniu militar si cultivat, este Yoshitsune. Episoadele legate de el au inspirat o serie intreaga de piese no, numite hogan mono:Atakama,Hashi Benkei,Tomoe,Tadanori si altele. TESTE DE EVALUARE: -Caracteristice perioadei Kamakura sunt povestirile de razboi:a)adevarat b)fals -Gunki monogatari trateaza de regula subiectul:a)razboi b)dragoste c)calatorie -Heike monogatari prezinta luptele dintre clanurile :a)Taira si Minamoto b)Taira si Heike c)Heike si Fujiwara HOJOKI Vremurile apasatoare si tulburi ale epocii Kamakura l-au determinat pe preotul budhist, poetul si eseistul Kamo no Chomei (1153-1216) sa scrie cunoscuta carte Hojoki (Insemnari despre coliba mea), in anul 1212.Textul este o lamentatie pe tema dezastrelor care il pot lovi pe om si,prin contrast, o punere in lumina a frumusetii calme, tihnite, a vietii de calugar, retras departe de lume, in munti.Scrisul lui Chomei face parte din specia literara zuihitsu,sauin voia penelului. Kamo no Chomei a fost fiul unui preot al templului din Kamo(de aici si numele).A detinut functia de consilier al biroului de poezie sub imparatul Gotoba.Si-a scris capodopera in muntii

Hino,unde se retrasese ca pustnic.In afara de Hojoki,Chomei a mai lasat si o culegere de poeme tanka, o carte de arta poetica, Mumyosho, si cateva povestiri despre cele patru anotimpuri.A murit in varsta de 72 de ani. Coperta volumului de poezie a lui Kamo no Chomei Structura narativa incepe cu o introducere, care contine observatii generale asupra impermanentei lumii:Curgerea raului care merge la vale nu se opreste niciodata,mai mult, apa nu e niciodata ce a fost inainte;curgerea raului este o metafora pentru insasi existenta umana.Prima sectiune a lucrarii trateaza descrierea calamitatilor care se abatusera peste tara:incendiu, taifun,foamete, ciuma, urmate de un incendiu catastrofal; toate aceste nenorociri il fac sa se intrebe daca nu sunt oare un avertisment. Mutarea capitalei la Naniwa de catre Taira Kiyomori s-a dovedit o alegere nefericita. Casele au fost demontate si apoi reconstruite, dar isi pierdusera eleganta din Kyoto.Decaderea actuala este evidenta,tara este chinuita de seceta, urmata de inundatii puternice;saracia ia amploare, cerealele devenisera mai scumpe decat aurul.Redarea unor asemenea imagini apocaliptice devine apoi o premisa pentru o demonstratie subtila.In asemenea conditii,omul este mereu nelinistit,convins de incertitudinea vietii. Aflam cateva detalii biografice-un timp locuise in oras, unde isi construise o casa, dar la 60 de ani hotarase sa rupa legaturile cu lumea, intr-o casuta de pe muntele Hino.Opteaza deci pentru o astfel de izolare intelectuala-este inconjurat de texte budhiste, instrumente muzicale, poezii-, in mijlocul naturii.Se simte multumit de acest mod de viata si chiar face niste consideratii axiologice in acest sens:linistea din coliba sa este de nepretuit,lucrurile cele mai simple precum luna sau florile ii sunt suficiente,caci omul nu trebuie sa se lege de nimic in aceasta lume. Chomei realizeaza deci o izotopie prin reducerea cosmosului la dimensiunile colibei sale, care devine un mediator intre lume si individul izolat. Kamo no Chomei Desi aflat intr-o perioada de puternic declin economic, simplitatea despre care vorbeste este relativa, caci isi mentine un standard inalt de rafinament estetic,si nu duce deloc o viata autentica de anahoret. Spre deosebire de alte zuihitsu Hojoki are o structura bine inchegata, cu idei filosofice bine argumentate.Autorul face trimiteri la texte vechi, foloseste parabole, ca in sutrele budhiste, ca si tehnica prozei paralele-paralelismul este redat prin structura gramaticala si a imaginii.Trimiterile la filosofia budhista si influenta textelor chinezesti subliniaza eruditia autorului, complexitatea ascunsa sub netezimea aparenta. Ideea centrala esta ca lumea intrase deja in faza de mappo (faza ultima de degradare, in acceptia budhista), evidentiata de decaderea individului si a societatii.La aceasta problema, Chomei propune solutia retragerii din lume. O alta conceptie evidenta este aceea a caracterului tranzientei si impermanentei lumii ( mujo),si ea de provenienta budhista. In opozitie cu coliba, retrasa, departe de lume, apare toposul hanului, dar mai ales al locuintei din capitala.O casa obisnuita , construita de obicei in capitala,este expusa pericolelor, imobila, proprietarul o doreste cat mai mare, si, in viziunea autorului, se naste din ignoranta.In schimb, coliba se afla in munti, departe de lume,in siguranta, usor deplasabila, mica pe cat posibil,si, spune Kamo no Chomei, se naste din cunoastere.Schimbarea locuintei simbolizeaza caile reincarnarii sufletului in calea catre Nirvana si renasterea intr-o existenta superioara. Solutia lui Chomei este insa rara intr-o epoca in care samuraii se avantau in razboi cu o convingere ramasa legendara pana in zilele noastre. TESTE DE EVALUARE: -Hojoki este scrisa de .. -Kamo no Chomei considera viata de calugar retras :a)zbuciumata b)calma si tihnita c)plina de pericole -In Hojoki schimbarea locuintei simbolizeaza :a)caile reincarnarii sufletului b)protestul scriitorului fata de societatea contemporana lui c)o solutie mai confortabila de viata Un autor important, fin eseist, isi face aparitia in perioada Muromachi.Este Yoshida Kenko (1283-1350),celebru pentru a sa Tsurezuregusa, scrisa in 1330. Titlul cartii, greu de tradus,ar putea fi Eseuri scrise in trandavie,sau Insemnari la iarba verde,sauVorbe izvorate din clipe irosite.De fapt, nu se stie cine a fixat acest titlu; in niciun caz autorul ei.Din grija unui samuraipoet, Imagawa Ryoshun,au fost adunate, din incaperea in care a murit Kenko, in manastirea

Yoshida,fragmente si hartii imprastiate,ori insemnari ratacite pe copertele cartilor de sutre,ba chiar poeme ale calugarului Kenko, memorate de vreun apropiat.Ryoshun alcatuieste astfel doua caiete cu poezii si doua cu reflectii, intr-o ordine arbitrara, fara sistematizare.Adunate, textele au primit titlul amintit mai sus. Editiile ulterioare, repetate, ale minunatei Tsurezuregusa ,in loc sa aduca limpezirea sau definitivarea textului, au continuat sa varieze arborescent.In paginile cartii sunt prezentate principiile budhismului Zen,si autorul pare ca ar fi dorit sa incerce cristalizarea vechilor gusturi intr-o forma care sa dainuie. El noteaza reflectii patrunzatoare asupra vietii, mortii, moralei,religiei,dar amesteca si anecdote, amintiri(evoca spectacolele,sunetele,parfumurile care lau emotionat candva) sau ganduri despre antichitatea japoneza.Stilul stralucitor si nuantat,sensibil, se opune vivacitatii putin superficiale a scriitoarelor care l-au precedat in epoca Heian. Substanta textului a constituit-o amestecul de doctrine budhiste, insemnari ale marilor filosofi chinezi,la care adauga propriile pareri despre literatura vechii Japonii. Kenko s-a nascut in familia Yoshida, care avea relatii cu Curtea gratie asocierii ei cu sanctuarul Shinto Yoshida.El a intrat in serviciul Curtii ca membru al micii aristocratii si pare sa-si fi petrecut acolo jumatate din viata. Pe vremea Restauratiei Kenmu, scriitorul, care nu avea nicio ambitie, s-a aflat intr-o pozitie ideala pentru a observa coruptia, comploturile si ambitiile familiei imperiale si ale aristocratiei de rang inalt si mediu.In 1324 s-a calugarit, dar nu pare sa se fi stabilit la un templu anume. Yoshida Kenko Tsurezuregusa cuprinde 243 de fragmente separate,cu o prefata scurta in care autorul vorbeste despre a pune pe hartie toate nimicurile care imi trec prin cap.Aceste lucruri sunt cu adevarat inedite si dezvaluie atat marea curiozitate a autorului, cat si o anumita detasare a lui de valorile epocii. In cartea lui gasim anecdote referitoare la aristocratii si calugarii de la Curtea epocii Heian, problemele privind manerele si eticheta, povesti despre bushi si negustori contemporani, opinii despre femei, sake, go ,arte martiale,prepararea mancarii,flori si pasari, vant si luna,discutii despre caracterul trecator al vietii, aspiratia la o viata viitoare si psihologia oamenilor(in special aspectele mai putin placute).Acest gen de diversitate nu a fost realizat nici inainte, nici dupa Tsurezuregusa. Originalitatea lucrarii rezida tocmai in aceasta consemnare,la intamplare, a tuturor nimicurilor care imi trec prin cap. Lucrurile care-mi trec prin capnu au legatura unele cu altele; nu exista nicio trecere logica de la un pasaj la altul. Kenko nu are un sistem de gandire consecvent.Tsurezuregusaeste o inregistrare de idei si imagini amestecate care-i trec autorului prin cap succesiv,fara ca lui sa ii pese daca exista sau nu vreo legatura intre ele. Exista totusi o atitudine consecventa in toata Tsurezuregusa.si aceasta se manifesta in citatele urmatoare,luate la intamplare:Viata omului este trecatoare(pasajul 7), Inima omului nu este demna de crezut(pasajele 12,85),Destinul omului nu este de inteles(pasajul 25). Sentimentul lui Kenko ca in nimic nu te poti increde este, fara indoiala, o concluzie rezultata din propria experienta de viata. Cat despre atitudinea pe care omul ar trebui sa o adopte,Kenko este prea preocupat de propriile nimicuri pentru a ajunge la vreo concluzie potrivita. Pentru autor,realitatea suprema nu este altceva decat o stare spirituala in care gandurile minore apar si dispar succesiv.Din moment ce pentru el nu exista niciun Buddha care sa transceada lantul de ganduri disparate,inseamna ca nu exista nicio garantie ca si propriul spirit ar avea o existenta continua. In Tsurezuregusa se practica trecerea de la o observatie la alta printr-o asociere de idei,apoi schimbarea brusca a gandului,absenta completa a oricarei structuri de ansamblu,interesul concentrandu-se asupra secventei din fata ochilor.Trecutul a ramas in urma si constituie o etapa incheiata,iar viitorul nu reprezinta ceva in legatura cu care sa iti faci probleme. Alaturi de Makura no soshi,a lui Sei Shonagon,este una dintre capodoperele de zuihitsu ale literaturii japoneze, dar daca le analizam in paralel, observam anumite diferente:perceptiile lui Kenko sunt legate de credinta budhista,pe cand Sei Shonagon percepe lucrurile mult mai acut, mai profund.El are credinta ca lumea se afla intr-un declin galopant(mappo), care la autoare lipseste. Spre deosebire de alti ermiti(precum Saigyo), Kenko tine mult la traditie,se implica in activitatile lumesti.El are contacte zilnice cu lumea exterioara,desi a fost considerat calugar retras,insa nu in maniera lui Kamo no Chomei;desi crede in mujo,are preferinte estetice si este interesat, de exemplu, de cum ar trebui sa arate o casa ideala.Idealurile sale estetice se indreapta catre simplitate,neregularitate,spre sugestia care este preferabila exprimarii directe.Preferinta

scriitorului este pentru inceput si sfarsit,el insista asupra impermanentei ca element esential al frumusetii. Kenko a fost probabil primul care si-a exprimat convingerea ca perisabilitatea este un element necesar al frumusetii. Unele episoade sunt contradictorii, altele pretioase sau pedante,dar per ansamblu avem imaginea unui om educat, extreme de perceptive,care nu lasa realitatile politice ale vremii sa il afecteze in vreun fel.Desi se implica in viata oamenilor, este sincer cand afirma credinta budhista si gustul pentru singuratate absoluta.In plus, face o distinctie clara intre omul care isi urmeaza nevoile si chemarea spirituala, si ceilalti; viata este trecatoare si un maine nu este niciodata ceva sigur. Cu toate ca a urmat Calea lui Budha a fost pentru el cel mai important lucru,Kenko si-a mentinut afectiunea pentru oameni. ZEAMI SI TEATRUL NO In Occident,literatura s-a dezvoltat, din epoca clasica,pe bazele dramei si poeziei epice.Romanul a aparut ca forma literara importanta abia in secolul al XVIII-lea.In acesta privinta, literatura japoneza se deosebeste mult fata de cea occidentala, intrucat inca de la inceputurile sale s-a intemeiat ferm pe poezia lirica si pe roman.Drama este doar o expresie a dezvoltarii literaturii in secolele al XIV-lea si al XV-lea. Pozitia importanta a artei dramatice in Japonia diferentiaza in mod evident istoria culturala japoneza de cea chineza.In China, conceptul traditional de literatura nu include nici teatrul, nici romanul,iar limba vorbita nu este practic folosita.In istoria teatrului japonez insa,incepand cu secolele al XIV-lea al XV-lea,s-au pastrat formele vechi de arta dramatica si au aparut altele noi. Primele rudimente despre care putem afirma ca prevestesc teatrul no se inregistreaza inca din perioada Heian.La sanctuarele shinto se prezentau niste pantomime numite comedii populare(semmin sarugaku),scopul fiind acela de a-i amuza pe toti participantii prezenti la templu.Sarugaku sau muzica maimutelora derivat din sangaku,avand sens aproximativ de muzica dezordonata,pentru a se diferentia de reprezentatiile solemne ale ritualurilor religioase. In fata templelor budhiste,alte trupe, din care faceau parte chiar bonzii respectivelor temple,se straduiau, improvizand mici comedii,sa inlesneasca perceperea sensurilor magice ale rugaciunilor si ale riturilor. O alta categorie de actori populari executau dansuri si muzica privitoare la recoltarea orezului(dengaku), in deplin acord cu ritmica muncilor agricole,cu gestica recoltarii si a belsugului. Elementele mentionate mai sus duc catre sinteza lor in ceea ce avea sa se numeasca no atunci cand in perioada Kamakura isi fac aparitia dramele istorice,cand actorii ambulanti se stabilizeaza pe langa marile temple,si cand au mai aparut si oamenii de talent, numiti Zeami si Kanami,care sa sprijine ascensiunea teatrului no.Prea putine lucruri se stiu despre vietile actorilor si dramaturgilor de no din aceasta perioada si despre mediul din care provin.Stim insa ca acest divertisment al multimii s-a bucurat de cea mai mare popularitate,iar intr-una din trupele de sarugaku a aparut Zeami,un geniu care reunea,in una si aceeasi persoana,actorul, autorul si regizorul,rezultatul fiind o sporire a calitatii artistice a spectacolului.Arta dramatica a devenit,pentru prima oara in istoria literara a Japoniei,una din formele cele mai importante de expresie. Afis de piesa de teatru no In 1374, cand in fata shogunului Ashikaga Yoshimitsu se produce Kanami Kiyotsugu(13331384),entuziasmul pentru proaspata modalitate de spectacol nu mai are margini.Este inceputul ascensiunii teatrului no,cresc rafinamentul si profunzimea lui, spectacolul este insusit de clasele cultivate,de aristocratie. A urmat Zeami Motokiyo(1364-1443),care a scris peste o suta de piese no si a stabilit ,practic, conventiile si structura acestei dramaturgii.In afara de piese, a mai scris si multe texte de critica referitoare la arta no.Limbajul lui critic nu este usor accesibil, influentat de budhismul Zen,care valoriza subintelesurile, intuitia.Printre altele,conceptul de yugen, echivalent, partial, cu mister, fienete ascunsa,devine in critica lui Zeami sensul estetic de baza al artei no,deoarece ea exprima sentimente printr-o mare sobrietate a gesturilor.In decursul practicarii artei teatrale no,ia nastere limbajul dificil al gesturilor. Teatrul no statea sub protectia si organizarea corporatiei de actori kane-za, legata de anumite sanctuare, precum Kasuga din Nara.De aici si pana la crearea unor scoli de no nu mai era decat un pas; unele dintre ele exista si in ziua de azi: Konparu,Kongo,Hosho. Teatrul no cuprinde practic aproape toate paturile sociale,insa in epoca Edo el devine o arta rezervata clasei samurailor,ceea ce va avea ca reactie a celorlalte clase sociale tendinta de a se

indrepta catre speciile populare de teatru:cel de marionete si kabuki. Odata fondata si cea de-a cincea scoala, numita Kita,se edifica si forma actuala de no,in cursul epocii Genroku a perioadei Edo, cu solemnitatea si hieratismul caracteristice. De fapt, ce caracterizeaza practic teatrul no? Mai intai, o rigiditate desavarsita a decorului,a numarului de actori(care pot fi intre doi si sase)si de muzicieni.Apoi,conservatorismul de care trebuie sa dea dovada in miscare actorii,mai precis o lentoare hieratica,decupata gest cu gest.Faptul este explicabil prin aceea ca no nu face decat sa preia si sa pastreze particularitatile pantomimele executate la marile sarbatori de catre curtezanele perioadei Heian,asa-numitele kizokusarugaku. Somptuozitatea costumelor de epoca, bogatia cromatica, precum si simplitatea,in esenta,a dramei epice au aceeasi sursa. Actori de no Numarul de actori este obligatoriu, fix. De fapt, actorii esentiali nu trebuiau sa fie decat doi.Primul, numit shite,este executantul piesei,respectiv al dansului si al muzicii,cel care traieste propriu-zis drama.Al doilea nu este decat anexa primului,asistentul,desemnat prin denumirea waki; el da replica lui shite,opunandu-i-se ori declansand actiunea. Uneori, in functie de complexitatea actiunii,mai apar doua personaje secundare,insotitoareale primelor: shite-zure si waki-zure. Desfasurarea unei piese no consta in lungi recitaluri psalmodiate sau cantata partial de catre cele doua personaje principale. Recitalurile actorilor sunt de fapt versuri, dar pentru necunoscatori ele sunt greu sau imposibil de descifrat,textul fiind scris intr-o limba care a precedat momentul in care a aparut teatrul no,adica perioada Kamakura.Fraza este aranjata in silabe echilibrate antitetic,pastrandu-se deci stilul oranamental al prozei chineze din perioadaCelor Sase Dinastii.Textul cuprinde monologuri, dialoguri si pasaje descriptive intercalate cu cantece.Ascultatorul nu e totdeauna pe deplin edificat,limba fiind veche,uneori cu accente specifice stilului liric al ultimei parti a perioadei Heian.La fel de dificila este intelegerea cauzei care determina intelegerea cauzei care determina intreruperea recitativului pentru a face loc unor dansuri executate cu miscari foarte lente,incarcate de simbolism. Corul si orchestra, capabile ele insele sa intrerupa dialogul actorilor,se supun autoritatii dansului si isi curma interventia;de aici tragem concluzia ca dansul, element esential mostenit din vechile pantomime,a fost daruit cu aproape intreaga semnificatie dramaturgica a spectacolului. In special shite isi exprima sentimentele, starile emotive, reactiile,fata de anumite situatii cu ajutorul miscarilor numite kata,supuse unui cod strict, prestabilit.Bratele au o anume lentoare in miscari,capul nu se inclina decat atunci cand are de exprimat un sentiment,jocul picioarelor traduce starea sufleteasca, in functie de numarul pasilor.Retragerea cu un pas semnifica deceptia sau tristetea,doi pasi inainte,starea de surescitare, de framantare.Miscarile actorilor sunt extreme de stilizate,cel mai mic gest are o seminificatie proprie.De exemplu, o calatorie lunga este sugerata de actor printr-un tur lent al scenei mici, iar lacrimile si lamentarile eroului,printr-o coborare usoara a mastii in fata careia este tinuta o mana. Nu sunt utilizate nici scene largi,decoruri multe sau accesorii deosebite,actorul folosindu-se,de regula, doar de un evantai pe care il tine in mana. Spectatorii sunt cei care trebuie sa isi imaginezeca scena este cand o pajiste,cand o plaja, cand un palat.Cu alte cuvinte, in no accentul pe miscarea actorilor,cuvinte si decor este minim,in timp ce imaginatia spectatorilor este solicitata la maximum.Nicio alta forma de spectacol dramatic japonez nu face o asemenea economie de mijloace de expresie,si probabil nu prea exista alte echivalente in lume. Mai semnificativa chiar decat costumul se dovedeste a fi masca purtata de actori,acea omote fabricata din lemn lacuit, insufletita cu expresii extreme de variate ale chipului.Trasaturile mastii definesc personajul din capul locului,dat fiind ca acest chip luat de actor ramane neschimbat de-a lungul intregii piese.O masca no poate ajuta caracterizarea personajului mult mai bine decat mimica actoriceasca din teatrul european.Exista aproximativ 15 feluri de masti;batranul, batrana,barbatul si femeia de varste medii,zeul infricosator,zeita, orbul, monstrul,animalul salbatic(vulpea).Cele mai reusite masti dateaza din secolele al XIV-lea si al XV-lea. Masti de no Interesant si convingator in jocul actoricesc se dovedeste manuirea evantaiului, artizanul unui joc multiplu si rafinat. In functie de continut, putem imparti piesele no in mai multe grupe;in principiu, intriga a fost extrasa din istorie,din folclor, din mituri si povestiri.Daca in actiune apar zeitati, piesele sunt kami mono si se refera la intamplari mitologice vechi sau legende ale intemeierii vreunui templu.Dansul zeitatilor poarta denumirea de kami mai,sau, in cazul in care apar sub infatisarea unor printese,chu no mai. Piesele asa-zis barbatesti sau ashura mono presupun prezenta razboinicilor,a luptelor, a

vechilor eroi de pe pamant sau din lumea umbrelor;de obicei,se istoriseste ori o victorie ramasa celebra in istorie, ori sfarsitul tragic al vreunui razboinic in lupta. Onna mono sau kazura mono sunt piesele cu femei, de la tanara fecioara sau stralucitoarea zeita, pana la femeia batrana, garbovita,ori fantoma ei.Exista piese concentrate asupra subiectului fantome,denumite onryo mono; duhurile venite din alta lume urmaresc razbunarea unei fapte considerate nedrepte, din trecut. O alta categorie de piese no este aceea in care subiectul este nebunia,numite kurui mono;cele populate de demoni sau de spirite rele poarta denumirea de oni mono sau kiri no mono.Genzai mono sunt piese ale prezentului,cu adevarat drame lirice. Pana astazi se pare ca s-au pastrat textele a in jur de o mie de piese no,din care abia daca se mai pun in scena vreo 240. Cat despre locul de desfasurare al pieselor,scena este o estrada de forma patrata cu dimensiuni fixe(putin mai mult de cinci metri pe o latura),construita din lemn lustruit.Scena sta asezata cu fata spre nord,pentru ca persoanele de rang inalt care participau la spectacol stateau asezate cu fata spre sud.In planul din fund,koza,stau grupati instrumentistii, care intra primii in scena intr-o ordine bine stabilita.Imbracamintea le este terna,iar scena rezervata lor se numeste hayashi za.Fetele le sunt inexpresive, impasibile,cu ochii aproape inchisi, stau intr-o pozitie asemanatoare unui repaus in genunchi.Muzica este extrem de esentializata,se armonizeaza cu economia extrema de mijloace si de miscare a actorilor. In partea dreapta a scenei se asaza corul,alcatuit din sase pana la zece persoane.Inspre koza este plasata o punte pe care intra actorii. Absolut toti actorii teatrului no sunt barbati, inclusiv muzicienii. Decorul cuprinde cei doi pereti care cuprind fundalul scenei,cel din dreapta este pictat cu bambusi,cel din stanga infatiseaza un pin urias, batran,redat in stilul scolii Kano( secolul al XVlea), cu trunchiul rasucit si noduros,amintind de exigentele ikebana. Mircea Eliade in Jurnalulsau considera scena teatrului japonez un cosmos in miniatura,iar pinul asezat chiar pe scena,drept Arborele cosmic.Astazi, arborel e a ramas un sediu al divinitatii. Deasupra scenei, sprijinit de patru stalpi fixate in colturile platformei,este prevazut un acoperis asemanator cu cel al sanctuarelor budhiste,aducand o dovada in plus care sa ateste ca originea teatrului no sunt ceremonialele religioase. Scena de no Reprezentatia traditionala no este alcatuita din cinci piese diferite ca subiect.Uneori exista si un prolog coregrafic care nu are legatura cu piesele ce urmeaza a fi prezentate publicului.Acest dans ar fi un mesaj trimis zeitatilor protectoare,dialogul simbolic intre sacru si profan. Structura dramatica a spectacolelor lui Kanami este pusa in valoare prin confruntareaintre doua personaje.De exemplu, in piesa Jinen koji(Ascetul Jinen), la bordul unei corabii exista o disputa violenta intrea un negustor de sclavi si erou,care incearca sa obtina eliberarea unei tinere de pe vas,iar in Sotoba Komachi(Komachi la stupa) exista o conversatie budhista intre Ono no Komachi si un calugar .Jinen koji se incheie cu un dans al protagonistului,iar Sotoba Komachi cu un dans nebunescal lui Komachi,dar nu exista nicio indoiala ca punctual culminant al tensiunii dramatice il constituie confruntarile. Zeami a dezvoltat no intr-o alta directie.In locul eroilor traditionali ai multimii,ca Ono no Komachi si fratii Soga,el i-a preferat pe razboinicii din Heike monogatari si personalitati devenite clasice ale epocii Heian-Narihira, femeia din Izutsu,batrana din Higaki,Toru si Tsurayuki.Tensiunea dramatica a operelor sale nu este rezultatul confruntariiintre doua personaje,ci al introspectiei si angoasei unui singur personaj,exprimata prin metamorfoza eroului.De exemplu, in cazul in care protagonistul este bushi,piesa se compune din doua parti,in prima parte un calugar itinerant un maeshite(batran) pe locul unde s-a desfasurat o batalie si calugarul afla de la acesta povestea bataliei,si in a doua,calugarul intelege cine este batranul care,atunci,isi asuma identitatea reala de nochishite(bushi) si , in timp ce executa un dans,istoriseste cum a murit,iar calugarul recita din scripturi pentru a linisti spiritul. Maeshite poate fi un batran sau o batrana,iar nochishite este o stafie care executa un dans nebunescsi o condamna pe batrana cu asprime.Prima parte reprezinta lumea reala, cealalta, lumea spiritelor.Aceasta este structura esentiala, care nu se schimba nici cand, de exemplu, Koi no omoni,piesa are ca erou un batran de conditie umila care se indragosteste de o doamna din inalta societate si se sinucide atunci cand ea il dispretuieste. Nochishite este stafia batranului ,care condamna cu fermitate femeia.In aceste fel,eroii lui Zeami se metamorfozeaza,aproape intotdeauna,din fiinte umane in spirite,trec din aceasta lume in cea viitoare,din lumea naturala in cea supranaturala.

Zeami nu a scris despre zei, nici in infatisarea lor naturala, nici metamorfozata,ci despre fiinte umane reale,care trec din lumea aceasta in cealalta,dintr-o lume reala intr-una supranaturala -si el pare sa fi dat forma definitiva teatrului no. Originalitatea pieselor no ale lui Zeami sta, in primul rand, in concizia textului, in al doilea rand,in muzica,si in al treilea,in structura lor dramatica. Budhismul,in pofida gradului inalt de raspandire la care ajunsese incepand inca din perioada Nara,nu a reusit sa determine literatura japoneza,in special poezia lirica,sa nu se mai concentreze asupra acestei lumi.Chiar transcendentalismul budhismului din secolul al XIII-lea a pierit odata cu laicizarea acestuia in secolele al XIV-lea si al XV-lea,dar chiar atunci a aparut aceasta noua forma de drama(no),care isi concentreaza atentia asupra lumii celeilalte. Lucrarile teoretice ale lui Zeami,inclusiv Fushikaden(Despre transmiterea fiorului interpretarii),contin idealurile sale estetice si sfaturi tehnice privind modalitatile in care aceste idealuri pot fi intruchipate de actori pe scena teatrului no.Pentru a ilustra efectul pe care actorul trebuie sa il aiba asupra spectatorului,Zeami foloseste termenul hana(floare),ca unul din conceptele sale centrale,celalalt, yugen,ilustrand fascinatia pe care o inspira prezenta actorului pe scena.Efectul de hana trebuie sa fie obtinut printr-o interpretare interesanta si neprevazuta (Fushikaden,7,Transmiterea orala),iar yugen,se refera la calitatile interioare ale actorului,care se reflecta in rafinamentul vesmintelor,eleganta si in gentiletea vorbirii.Insistenta asupra hana si yugen sugereaza imitarea constienta de catre Zeami a valorilor estetice ale traditiei culturale aristocratice de la curtea Heian. Afis cu Fushikaden, in prezentarea scolii Nene(Kyoto) Drama lirica no defineste imaginea vechii Japonii,stilizata si purificata pana la esenta ei simbolica. TEATRUL KYOGEN Intre piesele no in care actiunile dramatice pun spectatorul la incercare si il tin intr-o incordare permanenta ,s-a strecurat ca moment de destindere,asa-numita farsa kyogen.In aceste intermezzouri vesele, satirice,care sunt niste mici piese intr-un act,limba vorbita este cea de toate zilele a perioadei Muromachi,nicidecum terminologia arhaica a pieselor no.Actiunea pieselor de kyogen ridiculizeaza necrutator seniori ingamfati,razboinici salbatici sau grosolani,preoti.Prin contrast, istetimea omului din popor este zugravita prin evolutia argatului Taro Kaja;alteori, personajul principal este vreo sotie geloasa.Printre mijloacele de exprimare a starilor sufletesti in kyogen,se foloseau si sunetele onomatopeice.Din piesele kyogen s-au pastrat circa 300 de texte(cea mai veche datand din secolul al XVII-lea),dintre care cam 200 se joaca inca. Incepand cu secolul al XVII-lea,apar deosebirile dintre no si kyogen:in spectacolele kyogen,protagonistii nu poarta, de regula, masca,si,desi fac si pasi de dans,pun accentul pe rapiditatea dialogului,mimica si glume;desi cu unele exceptii, de regula nu exista nici instrumente muzicale, nici cor.Pentru spectacolele kyogen,existau doar indicatii in rezumat,restul fiind lasat actorilor pentru improvizatie.Textul kyogen se bazeaza pe limba vorbita,este simplu, direct si plin de spirit.In general, personajele sunt demnitari locali si slujitorii lor,orbi,hoti,calugari, tarani,artizani si nevestele lor,nu intalnim nici personaje supranaturale,nici personalitati istorice.De asemenea,lipsesc personajele din elitele conducatoare,cel mai adesea sunt reprezentate straturile de jos ale societatii.In lumina acestor fapte, putem conchide ca no se adreseaza elitelor, iar kyogen,poporului. Atat cat ne putem da seama,nu exista virtual nicio influenta a gandirii budhiste asupra kyogen.Dimpotriva, putem vorbi despre prezenta unei tendinte iconoclaste.Luam ca exemplu povestea celor doi escroci din piesa Nio(divinitati care pazesc intrarea la temple).Unul dintre ei se deghizeaza intr-un Nio,iar celalalt raspandeste zvonul in sat ca un Nio a coborat din cer ,pretinzand ca daca satenii ii vor aduce ofrande ,toate dorintele ii vor fi indeplinite.Unul dintre sateni este schiop,asa ca incearca sa ii atinga piciorul lui Nio pentru a se vindeca, dar aceasta atingere il gadila pe Nio,care nu se poate abtine si se da de gol. Din pricina tendintei de a ironiza clerul,in secolul al XV-lea,au fost cazuri cand calugari furiosi i-au atacat pe actori,iar marile temple i-au pedepsit,de unde putem conchide ca ,inca de la inceput,kyogen a fost aspru in criticile aduse categoriei sociale respective. Multe alte piese kyogen se bazeaza pe raporturile dintre seniori, de rang mai mare sau mai mic si servitorii lor,iar comicul rezulta din prostia totala si ignoranta primilor(ca in piesa Hagi daimyo).A existat chiar un caz in care un astfel de spectacol a fost prezentat la Curte,in perioada Muromachi,dar actorii au fost admonestati oficial.Cu alte cuvinte,no si kyogen sunt lumi total diferite,ultima fiind concentrate asupra acestei lumi,laice,preocupata de viata de toate

zilele.Kyogen nu are nicio legatura cu budhismul,ridiculizand ingamfarea si alte tare de caracter.Pe de alta parte, kyogen nu a ridiculizat sau atacat niciodata budhismul ca atare,ci doar calugarii ignoranti au fost tinta umorului. Piesa kyogen Umorul se manifesta cel mai subtil si spumos atunci cand aduce in centrul atentiei certurile dintre soti.In piesa Nushi Heiroku,de pilda, avem de-a face cu atitudini diferite ale sotilor fata de maestrul barbatului.In timp ce sotul se straduieste sa isi intampine cat se poate de bine maestrul pe care nu il mai vazuse de mult timp,sotia face tot posibilul sa il pacaleasca,temandu-se ca ar putea deveni rivalul barbatului.Exista in aceasta piesa o perceptie profunda a vietii de zi cu zi,iar structura micii comedii este magistrala. Universul kyogen ne arata in ce directie a evoluat conceptul despre lume autohton,dupa epoca lui Konjaku monogatari,prin imbogatirea continutului si stilizarea formei. In decursul intregii istorii a literaturii japoneze conceptiile despre lume straina si autohtona au coexistat si s-au manifestat in forme literare diferite.Coexistenta celor doua conceptii opuse,in doua forme dramatice distincte,prezentate,insa, pe aceeasi scena,in secolele al XIV-lea si al XVlea, constituie un fapt unic.Nimic nu demonstreaza mai convingator ca aceste doua conceptii despre lume nu constituiau proprietatea privata a unor grupuri sociale distincte,ci au existat simultan,ca doua straturi distincte ale constiintei aceluiasi individ. TESTE DE EVALUARE : -Teatrul kyogen,in relatia cu clerul budhist,manifesta o tendinta:a)admirativa b)superstitioasa c)ironica -Piesele kyogen se concentreaza asupra lumii supranaturale:a)adevarat b)fals -Din piesele kyogen,se pastreaza aproximativ: a)400 de texte b)800 de texte c)300 de texte Glosar de termeni (in ordinea aparitiei in text) bushi()-razboinic cu privilegii nobiliare,provenind dintr-o categorie sociala onorabila(nu neaparat nobila);clasa bushi este comparabila cu cea a cavalerilor din Occident gunki monogatari- specie literara asimilata povestirii de razboi, caracteristica perioadei Kamakura biwa-instrument cu corzi, asemanator lautei otogizoshi-specie literara asemanatoare romanului de scurta intindere,cu o mare diversitate de teme hogan mono-piese no care au ca subiect fragmente preluate din Heike monogatari zuihitsu-eseuri,insemnari facute in voia pensulei,fara o structura anume,urmarind aleator gandurile autorului mappo-concept budhist ce denumeste un declin galopant, faza ultima de degradare a lumii mujo-conceptie de sorginte budhista,care subliniaza caracterul impermanent si tranzient al lumii sarugaku-reprezentatii de pantomima,tinute pe langa templele shinto in secolul al XIV-lea,din care mai apoi se dezvolta teatrul no dengaku-forma rudimentara de reprezentatie dramatica,constand in muzica insotita de dans,legate de recoltarea orezului noforma de teatru traditional,aparut in secolele al XIV-lea-al XV-lea,jucat cu masti,caracterizat prin gratia si lentoarea miscarilor si nota de solemnitate, hieratism yugen-concept estetic,care in critica lui Zeami este partial echivalent cumister,finete ascunsa kabuki-forma de teatru traditional japonez, in care se evidentiaza in primul rand prin machiajul bogat al actorilor shite-actor principal in piesa de teatru no,cel care traieste propriu-zis drama waki-anexa,asistentulpersonajului shite in piesa de teatru no,care ii da replica ori i se opune acestuia kami mono-piesa de no in care apar zeitati sau al caror subiect este o intamplare mitologica

ashura mono-piesa de no care presupun prezenta razboinicilor sau a scenelor de razboi onna mono/ kazura mono-piesa de no in care apar personaje feminine onryo mono-piesa no care se concentreaza asupra subiectului fantome kurui mono-piesa no al carei subiect este nebunia kiri no mono/oni mono-piesa no populata de demoni sau spirite rele genzai mono-piesa no care se inspira dintr-o intamplare din prezent hana-concept central al esteticii lui Zeami(alaturi de yugen),care ilustreaza fascinatia pe care o inspira prestatia actorului pe scena kyogen-forma de teatru traditional japonez,comica,desfasurata ca intermezzo vesel,satiric,intre piesele care alcatuiesc reprezentatia traditionala de no nio-divinitate care pazeste intrarea la templele budhiste Nio