IMAGINEA RĂZBOIULUI ÎN LITERATURA ROMÂNĂ

I.Literatura despre război – suport teoretic

- Războiul din 1914-1918 n-a fost un obiect de cunoaştere individuală. Desfăşurându-se

pe un spaţiu extrem de vast, prozatorul nu avea nevoie de artificii ca să dea personajului
senzaţia de absurd, de dezordine, de haos. Soldatul şi ofiţerul se simt o rotiţă în imensa
maşină de război, fără a-şi putea lămuri rostul operaţiilor pe care le execută.
- Toţi scriitorii care au abordat această temă au surprins pe de o parte caracteristicile
derulării globale, pe de altă parte – atitudinea determinată de cauza urmărită de armatele
popoarelor mici.

După R. Pomeau – Guerre et roman d’entre deux guerre

(„Revue des sciences romains”, ian. / maertie 1964)
- Operele pe această temă pot fi clasificate în două mari grupe:
Grupa I: romane de tip mărturie:
Aldington, Moartea unui erou
E. M. Remarque, Pe frontul de vest nimic nou
H. Barbusse, Focul
Dorgeles, Crucile de lemn
E. Junger, Uragane de oţel
Modalităţi de abordare:
- tehnica de jurnal de front;
- dramele războiului estompează suferinţele individuale anterioare;
- textul cuprinde notaţii precise, roade ale unei formaţii militare sau ale
unei experienţe directe
Grupa a II-a: romane ale uceniciei
R. Rolland, Inimă vrăjită
R. M. du Gard, Crucile de lemn
J. Giono, Marea turmă
Dos Passos, Trei soldaţi
E. Hemingway, Adio, arme
Modalităţi de abordare:
- se cercetează problematica războiului prin intermediul unui
combatant care îşi face, trăind un eveniment limită, ucenicia filozofică şi
etică;
- războiul devine prilej de definitivare sau de decantare a conştiinţei:
- noţiuni ca: fericire, acţiune, istorie, societate sunt puse sub semnul
întrebării;
- este o proză de analiză;
-sunt exploatate trăirile personajului;
- se urmăreşte elucidarea reacţiilor psihologice, morale, politice, filozofice
ale unor indivizi în faţa pericolului morţii, absurdului, curajul sau lipsa de
curaj.
II. Imaginea războiului în literatura română interbelică

1. Războiul devine o temă majoră în literatura noastră interbelică, fiind dictată de

situaţia politică şi socială şi politică a vremii.
2. Este reprezentată în diferite genuri şi specii literare:
- poezie (Topârceanu - Balada corbilor; Camil Petrescu - Ciclul morţii) ]
- nuvelă (L. Rebrenu - Catastrofa, Iţic Ştrul dezertor, Al. Sahia – Întoarcerea
tatei din război, Execuţie din primăvară)
- dramaturgie (M. Sorbul – Dezertorul)

- roman (L. Rebreanu – Pădurea spânzuraţilor, Camil Petrescu – Ultima noapte

de dragoste, întâia noapte de război, Hortensia Papadat-Bengescu – Balaurul, Cezar
Petrescu – Întunecare).
3. Evocarea războiului de către marii noştri romancieri poate fi privită sub mai
multe aspecte:
a. Poziţia antimilitaristă, de condamnare a războiului. Romancierii evidenţiază
campania belică, situaţia diferitelor categorii sociale, diverse medii sociale, aspecte ale
frontului: satirizarea profitorilor de război (afacerea cu furnituri din Ultima noapte...,
îmbogăţirea lui Vesbianu – Întunecare); mobilizarea pe loc, ca mijloc de ocrotire a
descendenţilor claselor dominante (Iorgu din Ultima noapte...), refuzul eroilor de a
beneficia de astfel de favoruri (Radu Comşa şi Mihai Vardaru din Întunecare, Ştefan
Gheorghidiu din Ultima noapte...); haosul de pe front, lipsa de muniţie, îmbrăcăminte,
hrană (Întunecare, Ultima noapte...). Viaţa este reprezentată la nivel instinctual, singurul
ţel devenind supravieţuirea. Pedepsele Curţii Marţiale nu ţin cont de motivaţiile umane
(Pădurea spânzuraţilor).
b. Eroii care pătrund în astfel de romane sunt intelectuali, ei se înrolează şi pleacă
pe front într-un moment de criză interioară. Realitatea dură a războiului cu care se
confruntă devine un prilej de limpezire şi decantare a conştiinţei lor: Apostol Bologa îşi
regăseşte sentimentele patriotice care înving în lupta cu aşa-zisa datorie faţă de stat;
Ştefan Gheorghidiu este smuls din turnul de fildeş în care intenţiona să se claustreze;
Radu Comşa se rupe de comoditatea unei existenţe pe care i-o oferise căsătoria; Laura,
eroina Hortensiei Papadat-Bengescu, uită suferinţele ei sentimentale în vâltoarea
suferinţelor umane pe care le întâlneşte în calitate de infirmieră. Clarificarea conştiinţei
intelectualului constituie adesea firul principal al acestor romane. La o astfel de
radicalizare a atitudinii contribuie: consecinţele războiului (moartea, infirmitatea,
execuţiile), discuţiile purtate în jurul raporturilor între state şi a problemelor social-
politice. În cadrul acestor discuţii se ajunge la o critică acerbă a imperialismului
(Pădurea spânzuraţilor – discuţia de la popotă). Eroii parcurg astfel un labirint al
incertitudinilor, iar ieşirea din acest labirint le oferă, pe de o parte, eliberare interioară,
dar pe de altă parte poate conduce către un final tragic: Ştefan Gheorghidiu este
condamnat la ani grei de ocnă, Apostol Bologa dezertează şi este executat, Radu Comşa
se sinucide.
c. Înfăţişarea primului război mondial are şi rolul unui avertisment faţă de
pregătirile celei de a doua conflagraţii mondiale, care au început aproape imediat după
pacea de la Versailles. În toate aceste romane este vizibilă atitudinea antebelică a eroilor
şi implicit a autorilor.
 4. Atmosfera specifică de război este surprinsă prin mai multe aspecte:
a. imaginea frontului ca unică realitate a personajului, realitate de coşmar faţă de
viaţa anterioară către care există uneori trimiteri;
b. atmosfera sumbră, apăsătoare a frontului; Elementele de peisaj capătă uneori
funcţie simbolică, alteori devin o modalitate de a accentua dramatismul sau chiar nota de
autenticitate. În acest sens, noaptea devine un motiv care apare frecvent, alături de cel al
focului. Hemingway, în Adio, arme! Situa adesea cadrul de desfăşurare a unor acţiuni de
pe front într-o obscuritate evidentă, sugerând astfel o zonă a primejdiei fără chip şi a
morţii implacabile. La H. Barbusse, focul deschide viziunea infernului.
c. conotaţiile temporale;
d. automatismele militare fac din oameni o turmă, drept pentru care naratorii
consemnează modalitatea de redare a abrutizării oamenilor şi a spiritului gregar;
e. sentimentul camaraderiei;
f. planul eroicului este reprezentat fie prin atitudini şi acţiuni ale personajului
principal, fie ale altor personaje, episodice, unele reprezentând oameni simpli. Imaginea
războiului devine astfel proiectată pe o scenă a istoriei sau, din contra, contribuie la nota
de veridicitate.
g.experienţele de pe front devin prilejuri pentru a demitiza literatura pe această
temă. Unii autori caută să surprindă haosul, deriva generală, panica.
5. Raportul NOI – CEILALŢI devine subiect de interes în cadrul unor romane
prin:
a. imaginea românilor prin prisma combatanţilor de altă origine etnică;
b. imaginea războiului reflectată în conştiinţa românilor şi a altor etnii.