ROMANUL SUBIECTIV, DE ANALIZĂ PSIHOLOGICĂ, INTERBELIC

ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, ÎNTÂIA NOAPTE DE RĂZBOI

de CAMIL PETRESCU
I. TEMA ȘI VIZIUNEA DESPRE LUME
 2 TRĂSĂTURI ALE ROMANULUI SUBIECTIV, DE ANALIZĂ
PSIHILOGICĂ / ROMAN AL EXPERIENȚEI
1) Perspectiva narativă: naratorul este subiectiv, fiind şi personajul principal al
romanului, relatează la persoana a I şi se implică în acţiune.
2) Conflictul principal este interior: acţiunea se concentrează asupra
evenimentelor din planul conştiinţei lui Ştefan Gheorghidiu; personajul trăieşte şi
interpretează evenimentele din perspectiva lui, cititorul nu cunoaşte gândurile şi
acţiunile celorlaltor personaje; conflictul lui interior se bazează pe diferenţa dintre
modul în care vede el lucrurile (de exemplu, concepţia despre iubirea absolută) şi
experienţa reală care îl dezamăgeşte şi îl determină să-şi schimbe perspectiva asupra
iubirii şi războiului
3) Autenticitatea: pentru sublinierea autenticităţii (iluzia că ceea ce citim este
realitate) autorul inserează în text scrisori, pagini din propriul jurnal de front,
articole din ziarele din acea perioadă, referiri la evenimente care s-au petrecut în
realitate, personaje şi nume de localităţi reale

 TEMA: drama intelectualui care trăieşte două experienţe fundamentale, iubirea

şi războiul, care îi vor marca profund personalitatea (discutată pe larg)
Secvenţe: primul capitol cu discuţia de la popota ofiţerilor în care Gheorghidiu
îşi exprimă opinia despre iubire (pentru el iubirea este absolută, iar cei doi
îndrăgostiți au drept de viață și de moarte unul asupra celuilalt) şi finalul când
renunţă la tot trecutul şi realizează că războiul este o mare dezamăgire şi că
iubirea absolută nu există
- Eventual pentru război: secvența în care discută cu ofițerul german care îi atrage
atenția că războiul are niște reguli pe care armata română nu le respectă, că nu
 există bătălii mari sau mici ci doar bătălii din care scapi sau nu cu viață
(subliniind astfel inutilitatea și absurditatea războiului)
Tema romanului o constituie drama intelectualului lucid care trece prin două experienţe
fundamentale, iubirea şi războiul, pe care le analizează în încercarea de a găsi semnificaţia
profundă a existenţei sale. Modul în care se raportează la iubire se observă în secvenţa de la
începutul romanului când, în urma discuţiei de la popota ofiţerilor, Ştefan Gheorghidiu vorbeşte
despre iubirea absolută în care cei doi îndrăgostiţi au drept de viaţă şi de moarte unul asupra
celuilalt. Drama lui din iubire este dublată de drama războiului care de asemenea îl va dezamăgi.
Sugestivă în acest sens este secvenţa în care, după bătălia ce produce moartea unor soldaţi din
unitatea sa, personajul stă de vorbă cu ofiţerul german aflat pe patul de moarte despre felul în
care este organizat războiul şi despre rostul acestuia. Deşi a participat la bătălii celebre, ofiţerul
german îi spune lui Ştefan Gheorghidiu că cea mai importantă luptă din existenţa unui soldat este
cea în care îşi pierde viaţa, idee care subliniază absurditatea şi haosul războiului.

 2 ELEMENTE DE COMPOZIŢIE
1) Structura: romanul are două părţi intitulate sugestiv Ultima noapte de dragoste
şi Întâia noapte de război
- prima parte conţine rememorarea poveştii de iubire dintre Ştefan şi soţia lui, Ela,
iar a doua parte descrie experienţa pe care acesta o trăieşte în timpul primului război
mondial (trebuie povestite pe scurt)
2) Incipitul: personajul asistă la popota ofiţerilor la o discuţie despre un ofiţer care
şi-a omorât soţia din gelozie şi a fost achitat; această discuţie este un prilej
pentru personaj de a-şi aminti propria lui dramă personală şi pentru a-şi exprima
concepţia despre iubirea absolută
3) Relaţii temporale şi spaţiale: acţiunea se petrece în timpul primului război
mondial şi debutează în primăvara anului 1916
- fiind vorba de o amintire, se reiau şi cei doi ani de căsnicie, anteriori anului
precizat mai sus
- spaţiul: Bucureşti, dar şi Ardealul cu toate localităţile în care au loc diferite
lupte din război: Bran, Tohan, Dumbrăviţa, Câmpulung etc.
- Conflictele: conflictul principal este cel interior: romanul descrie frământările
lui Ştefan Gheorghidiu care nu are certitudinea în iubire; este descrisă suferinţa
bărbatului care doreşte o iubire absolută, dar bănuieşte că soţia îl înşeală
 - această drama a iubirii va fi în final anulată de experienţa războiului care îl
marchează profund pe Ştefan, dar și această experiențî îl dezamăgește pentru că
realitatea războiului este diferită de ce și-a imaginat el
4) Finalul: finalul este deschis deoarece se precizează că personajul se află doar
într-o permisie, sugerându-se că va reveni pe front
- experienţa iubirii este însă consumată deoarece Ştefan îşi dă seama că iubirea
absolută nu există, doreşte să uite tot trecutul alături de Ela, motiv pentru care îi
lasă ei toată averea, adică tot trecutul

II. CARACTERIZAREA: ȘTEFAN GHEORGHIDIU

 2 ELEMENTE DE COMPOZIŢIE (Relevante pentru personaj: tema,

conflictul interior, incipitul, finalul)

 STATUTUL PERSONAJULUI
- Statutul social: este un intelectual, absolvent al Facultăţii de filosofie, studiile
lui justifică modul idealist în care vede lumea; face parte dintr-o familie bogată,
dare este dezinteresat de bunurile materiale, chiar va ajunge să creadă că din
cauza moştenirii primite căsnicia lui a avut de suferit.
- Statutul psihologic: chiar dacă personajul nu îşi schimbă radical caracterul,
cele două experienţe pe care le trăieşte, iubirea şi războiul, îi vor schimba
perspectiva asupra realităţii, cele două fiind dezamăgitoare
- Statul moral: are o inteligenţă ieşită din comun, este lucid, onest, apreciază
oamenii de valoare, are un spirit critic, fiind aspru cu propria familie căreia îi
reproşează interesul pentru partea materială a existenţei; în acelaşi timp, este
lucid, analizează tot ce i se întâmplă cu cele mai mici detalii, este orgolios, dar
în acelaşi timp este un idealist
- obligatoriu să fie precizate modalităţile de caracterizare (directă, indirectă)
- alte modalităţi specifice romanului psihologic: monologul interior,
introspecţia, analiza psihologică
 - trăsătura esenţială: este un idealist şi crede în noţiuni absolute: secvenţa de la
popota ofiţerilor în care îşi exprimă opinia despre iubire; secvența din excursia
de la Odobești în care analizează în cele mai mici detalii comportamentul soției
(gesturile care îi provoacă suferința)
- sau: secvenţa în care argumentează de ce a s-a înrolat în război (din orgoliu şi
pentru că are impresia că războiul este un catalizator de energii şi eroic),
episodul în mare parte din unitatea sa moare, discuţia cu ofiţerul german aflat pe
moarte); idealismul său este asociat în mod straniu cu o luciditate ieşită din
comun, analizând tot ceea ce i se întâmplă, atât în dragoste, cât şi în război, cu
cele mai mici detalii.

Trăsătura sa esenţială este luciditatea, care se observă în secvenţa în care este

prezentată excursia de la Odobeşti. Cu această ocazie, gelozia sa este amplificată de mici
incidente, gesturi fără importanţă poate, care capătă în conştiinţa sa dimensiunile unei adevărate
drame. Adevărata problemă a lui Gheorghidiu este faptul că analizează cu luciditate tot ce se
întâmplă în jurul său, motiv pentru care apare suferinţa: „Câtă luciditate atâta conştiinţă, câtă
conştiinţă atâta pasiune şi deci atâta dramă.” Fiind un personaj lucid, nu face doar o analiză a
lumii exterioare, ci şi a propriilor sentimente, dar şi a psihlogiei feminine. Femeile îi apar ca
nişte fiinţe schimbătoare, capricioase, care uită de orice morală când este vorba de a-şi satisface
dorinţele. Această constatare o face când observă reacţiile de tristeţe sau bucurie ale Elei în
legătură cu prezenţa sau absenţa domnului G, pe care nu se sfieşte să le ascundă. Sentimentele lui
sunt analizate cu intensitate, elocventă fiind secvenţa când doreşte să dezerteze pentru a-i ucide
pe cei doi amanţi. După ce se întâlneşte cu Ela, îl vede pe domnul G. şi plănuieşte să revină în
timpul nopţii pentru a i se oferi certitudinea infidelităţii soţiei. Nu are timp să-şi pună în aplicare
planul deoarece este chemat la unitate datorită anunţării izbucnirii războiului. Deşi pe drumul de
întoarcere spre unitate trăirile sale sunt amplificate, în finalul romanului realizează că este mai
bine că nu a putut dezerta. Ca şi în cazul iubirii, Gheorghidiu analizează cu luciditate şi războiul,
nu pentru a sublinia eroismul ci absurditatea acestuia. Pentru el, războiul este o modalitate de a-şi
verifica personalitatea, îşi analizează reacţiile pe câmpul de luptă. Confruntat cu situaţii-limită,
se autoanalizează lucid: „Ştiu că voi muri, dar mă întreb dacă voi putea îndura fizic rana care
îmi va sfâşia trupul.” Adevărata „dramă” a războiului este tot de natură interioară, psihologică.
Războiul reprezintă experienţa finală care îi va arăta lipsa de importanţă a problemei din
dragoste. Astfel, drama războiului anulează drama iubirii.
 III. RELAȚIA DINTRE DOUĂ PERSONAJE: ȘTEFAN ȘI ELA

 2 ELEMENTE DE COMPOZIŢIE (Relevante pentru relație: tema, incipitul,

finalul)
 STATUTUL PERSONAJELOR
Ștefan: e la caracterizare
Ela (nu sunt foarte multe informații): Ela este la începutul poveștii studentă la
Litere, se precizează că este foarte frumoasă, dar portretul ei se realizează din
perspectiva lui Gheorghidiu, motiv pentru care nu se știu cu exactitate
trăsăturile ei morale (poate se modifică doar perspectiva lui asupra ei)

RELAŢIA DINTRE CELE DOUĂ PERSONAJE

- secvenţe narative importante: scena în care primeşte moştenirea şi este
deranjat de interesul Elei pentru avere, excursia la Odobeşti în care începe să
creadă că soţia îl înşală, secvenţa în care doreşte să dezerteze pentru a se
întoarce la Câmpulung cu scopul de a-i ucide pe Ela şi pe domnul G., secvenţa
finală când i se confirmă că Ela îl înşeală şi o părăseşte, lăsându-i toată averea.

O secvenţă importantă în evoluţia relaţiei dintre cei doi este primirea moştenirii care
declanşează criza matrimonială. Dintr-un orgoliu exagerat refuză să intre în competiţie cu
ceilalţi, fiindcă i se pare sub demnitatea lui de intelectual să-şi schimbe garderoba şi să adopte
comportamentul superficial al dansatorilor mondeni apreciaţi de Ela. De aceea nici nu
întreprinde nimic pentru a recâştiga preţuirea pierdută a soţiei. Gheorghidiu descoperă
relativitatea sentimentului de iubire şi îşi dă seama de eşecul pe acest plan. În acelaşi timp,
recunoaşte că suferinţa sa se datorează evenimentelor banale, micilor gesturi ale Elei. Singurele
care contează sunt evenimentele din conştiinţa sa, personajul fiind conştient că îşi agravează
suferinţa prin exagerarea anumitor lor. El trăieşte iubirea în mod raţional, intelectual şi se
raportează mereu la absolut.
Criza matrimonială este prelungită şi în secvenţa care prezintă excursia la Odobeşti,
când gelozia sa este amplificată, fiind momentul în care îşi dă seama că nu poate obţine
cunoaşterea prin intermediul iubirii pentru soţia sa. Mici incidente, gesturi fără importanţă poate,
privirile pe care Ela le schimbă cu domnul G., se amplifică în conştiinţa personajului. Nevoia de
absolut îl determină să-şi analizeze cu luciditate stările, de unde suferinţa: „Câtă luciditate atâta
conştiinţă, câtă conştiinţă atâta pasiune şi deci atâta dramă.” Fiind un personaj lucid, nu face
doar o analiză a lumii exterioare, ci şi a propriilor sentimente, dar şi a psihlogiei feminine.
Femeile îi apar ca nişte fiinţe schimbătoare, capricioase, care uită de orice morală când este
vorba de a-şi satisface dorinţele. Această constatare o face când observă reacţiile de tristeţe sau
bucurie ale Elei în legătură cu prezenţa sau absenţa domnului G, pe care nu se sfieşte să le
ascundă. În destrămarea căsniciei, greşeala este şi a lui: o aşează pe Ela pe un piedestal şi apoi
este dezamăgit că ea nu reprezintă femeia ideală la care visase. Finalul romanului prezintă
sfârşitul dramei personale, a iubirii, Gheorghidiu vine într-o permisie acasă la Bucureşti, dar se
simte detaşat de tot ce îl legase de Ela. Obosit, îşi priveşte acum soţia cu indiferenţă, iar ruptura
este de data aceasta definitivă. Personajul ia decizia de a-i lăsa toată averea Elei, adică tot
trecutul care acum nu mai are importanţă: „I-am scris că îi las absolut tot ce e în casă, de la
obiecte de preţ, la cărţi... de la lucruri personale, la amintiri. Adică tot trecutul.”