Povestiri din purgatoriu

Se pare că subiectele încărcate de simbolism alegoric, din

romanele lui William Golding, îşi au rădăcinile în tinereţea
aventuroasă a autorului. Scriitorul britanic a luptat în cel
de-al Doilea Război Mondial, ca ofiţer al Flotei Regale,
pe mai multe coordonate maritime, participând activ şi
la Marea Debarcare din Normandia. Etapa a lăsat, fără
îndoială, disponibilităţi de filozofie existenţială asupra
tânărului, pe atunci militar, disponibilităţi materializate
ulterior într-o operă literară cu fond parabolic extrem de
complex, traversat de veritabile teme ideologice, precum
imposibilitatea salvării naturii umane (pervertite ab
initio) sau inevitabila damnare a individului, indiferent
de aspiraţiile sale ori chiar de superioritatea conştiinţei
lui morale. În afara acestui interval insolit, biografia lui
Golding nu revelă episoade ieşite din comun, capabile să
suscite, necondiţionat, imaginarul artistic. Născut în 1911,
în familia intelectualului socialist Alee Golding, prozatorul
duce o viaţă normală până la momentul înrolării în forţele
navale. Se căsătoreşte cu chimista Ann Brookfield (cu care
are doi copii - Judith şi David). Abia la un deceniu de la
întoarcerea din război, are prima tentativă literară, e drept,
încă din start una notabilă - predă manuscrisul capodoperei
Lord ofFlies (Împăratul muştelor, 1954) prestigioasei edituri
londoneze Faber & Faber. După o amânare iniţială (de un
40 /PREFAŢĂ
an), romanul este publicat şi, deşi nu repurtează un succes
imediat, îl aduce pe scriitor în atenţia publicului englez şi
a criticii de specialitate.
Debutul va fi urmat de o serie de volume- toate de prim
rang- ce constituie coloana vertebrală a creaţiei lui William
Golding: 1he Inheritors (Moştenitorii, 1955), Pincher Martin
(Martin cel avid, 1956) şi Free Fall ( Cădere liberă, 1959). În
1980, prozatorul primeşte Premiul Booker, urmat, în 1983,
de Premiul Nobel pentru Literatură. El aderă la teoria
ecologist-spirituală a Terrei ca fiinţă vie {cu numele de Gaia,
după zeiţa pământului din mitologia greacă). De altfel, în
ultima parte a vieţii {moare în 1993), scriitorul pare tot mai
preocupat de universul ocult clasic. Scrie, la un moment
dat, un roman format din trei segmente- gândite ca nuvele
autonome-, 1he Scorpion God (Dumnezeul scorpion, 1971),
cu acţiunea plasată în perioada pre-faraonică a Egiptului
antic şi o focalizare pe ideea facerii istoriei ca premisă a
facerii mitului. Lasă şi un text neterminat (publicat aşa, la doi
ani după dispariţia autorului, în 1995), 1he Double Tongue
(Limba dublă), bazat pe povestea Phytiei, preoteasa lui Apollo
din Delphi {cartea ar fi urmărit, după toate aparenţele,
devotamentul exemplar al acestei femei ieşite din rândul
oamenilor pentru un rit aflat, evident, în disoluţie, datorită
dezvoltării lumii moderne, subiect care ar fi intrat într-un
model epic tipic goldingian: eroismul gratuit în interiorul
universurilor în descompunere şi/sau virtuozitatea exersată
martiric pentru cauzele pierdute). Oricum, opera prozatorului
explorează, la nivel de simbolism, straturi culturale foarte
variate, ce merg de la clasicitate până la creştinism.
Totuşi, tema dominantă a scrisului lui Golding rămâne
cea a experienţei-limită. Scriitorul a avut convingerea
fermă că natura umană îşi dezvăluie autenticitatea doar
pe parcursul traumelor majore. ,,Autenticitatea" în cauză
 PREFAŢĂ/ 41
nu e, ultimativ, decât substratul nostru etic pervertit, în­
văluit, în timpul existenţei comune, de o falsă virtute.
Primul roman al lui William Golding, Împăratul muştelor,
se axează pe această idee. Două grupuri de băieţi ajung pe
o insulă pustie ca urmare a prăbuşirii unui avion militar
( care îi evacua în timpul războiului - se sugerează că ar fi
vorba despre o conflagraţie nucleară!). Aici,ei vor încerca să
supravieţuiască, organizându-se într-o societate funcţională,
cu legi şi regulamente stricte. Efortul lor va eşua însă
lamentabil. Tendinţa de sălbăticire şi dezumanizare devine
irepresibilă în majoritatea supravieţuitorilor care, în ciuda
inocenţei iniţiale (sunt, practic, copii necontaminaţi, aşa-zi­
când, de tarele lumii mature), dezvoltă aviditate pentru
puterea absolută şi deschidere faţă de instinctele ucigaşe.
Raţionalitatea va fi, treptat, învinsă de emoţia primară şi
impulsivă, iar civilizaţia de barbarie. Răul pare de aceea
născut în om şi nu dobândit. Există o ambiguitate morală
pe palierele de adâncime ale identităţii individuale, care,
în condiţii specifice (a se vedea testul experienţei-limită!),
dă naştere unei veritabile monstruozităţi comportamentale.
Eroul goldingian redus la esenţe (a se citi „barbarizat",,,scos"
brutal din civilizaţie şi civilitate) devine amoral, căpătând
trăsături teratologice.
Experienţa-limită constituie, la Golding, un fel de
Purgatoriu creştin inversat: suferinţa indusă de el nu face
personajele mai bune, nu le purifică, în sensul katharsis-ului
antic,ci le activează fondul obscur-iraţional şi malefic,cumva
preexistent. Cel de-al doilea roman al scriitorului implică,
alegoric, faptul că natura umană coruptă ar avea o explicaţie
pre-istorică. Moştenitorii pune în contact două rase umane (ori,
în sfârşit, umanoide), omul neanderthalian (prezent în roman
printr-un ultim trib supravieţuitor al diverselor cataclisme) şi
homo sapiens (varianta evoluată). Ultimul, deşi mai sofisticat
42 I PREFAŢĂ
intelectual decât cel dintâi, nu este, etic vorbind, o fiinţă
superioară. Dimpotrivă, prin viclenie şi violenţă, el va reuşi
să-l elimine pe blândul individ din Neanderthal, dând curs
unei istorii ce-şi conţine, genetic, iată, propria pervertire.
,,Purgatoriul" goldingian are deci menirea să „deconspire"
defectele unor simbioze umane primordiale. Romanul Cădere
liberă, publicat tot în anii cincizeci, porneşte de la aceeaşi
ipoteză estetic-psihologică. Pictorul Samuel Mountjoy
(ofiţer în timpul celui de-al Doilea Război Mondial) ajunge
prizonier al Germaniei naziste.Mai mulţi tovarăşi de-ai săi
evadează din lagăr şi anchetatorul incidentului, Dr. Halde
de la Gestapo, îl interoghează violent pe Sammy, cerându-i
să spună tot ce ştie. Îl închide într-o magazie întunecoasă,
ca preambul al torturii prezumtive. Gradual, protagonistul
cedează psihic, fiind gata să mărturisească orice (inteligenţa
artistică superioară nu pare să fie astfel un garant al robusteţii
morale!).
Purgatoriul goldingian e adesea unul interior, punând
protagonistul în situaţii-limită de natură intrinsecă. În
romanul 7he Spire (Turnul, 1964), vicarulJocelin manifestă
ambiţii de natură hubristică. Vrea să construiască, la catedrala
pe care o administrează, o turlă grandioasă, ce vine totuşi,
arhitectonic vorbind, în contradicţie cu restul construcţiei
(ameninţate cu prăbuşirea).Monomania protagonistului va
reuşi să ilustreze şi alte deficienţe etice (ale unui individ,
în aparenţă, superior). Provocarea limitei e pedepsită ca în
literatura clasică-Jocelin moare, iar turnul bisericii rămâne
neterminat. Tot de un joc morbid al aparenţelor se ocupă
şi romanele Pyramid (Piramida, 1967), Darkness Visible
(Întunericul vizibil, 1979) şi 7he Paper Men ( Oameni de
hârtie, 1984). Primul- Piramida-, un excurs autobiografic,
investighează viaţa dublă a tânărului care nu-şi găseşte
drumul propriu, viaţă marcată de o permanentă oscilare între
 PREFAŢĂ/ 4�
virtute şi viciu, între inocenţă şi păcat. Întunericul vizibile un
roman al rupturilor identitare, al schizoidiei morale şi, nu în
ultimul rând, al antagonismului etic. Matty (copil desfigurat
de o bombă în timpul războiului) creşte la orfelinat, unde
este abuzat psihic şi fizic de către un profesor. Viaţa austeră
pe care o va duce ca adult îi determină pe oameni să-l
creadă sfânt, dar spiritul îi ramâne dual, obscur-luminos,
aidoma fizionomiei scindate. În fine, Oameni de hârtie
explorează decalajul creat în existenţa dihotomică a unui
scriitor - împărţită între aura scrisului şi sordidul biografiei.
O imagine mult mai clară a Purgatoriului existenţial
imaginat de William Golding o avem în romanul din
1956, Pincher Martin: 1he Two Deaths ofChristopher Martin
(Martin cel avid: Cele două morţi ale lui Christopher Martin),
text mai apropiat, ca tehnicalitate butaforică, de experienţa
maritimă a autorului (singura altă operă care îl întrece în
această privinţă e trilogia comic-aventuroasă To the Ends of
Earth (Până la capătul pământului), formată din romanele
Rites of Passage, 1980, Glose Quarters, 1987 şi Fire Down
Below, 1989). Aici, locotenentul naval Cristopher Hadley
„Pincher" Martin e unicul supravieţuitor din echipajul
vasului său de luptă eşuat undeva în Atlanticul de Nord.
Martin se trezeşte pe o insulă mică, stâncoasă şi izolată,
unde luptă din răsputeri să trăiască. Pas cu pas însă, starea
psihică a tânărului ofiţer se degradează. Are halucinaţii
şi pierde simţul realităţii. Realul şi iluzoriul se îmbină
până la indistinct. Lupta naufragiatului care doreşte, cu
aviditate, să supravieţuiască e înlocuită, înţelegem, de lupta
unui muribund pentru a trăi. Finalul romanului e şi mai
explicit, sugerând că Martin a murit de fapt la începutul
naraţiunii, deîndată ce a fost aruncat de valuri pe insulă.
Exp erienţa post mortem - devenită epic halucinatoriu -pare
a fi intrarea concretă (de data aceasta!) într-un Purgatoriu
44 /PREFAŢĂ

spiritual. Romanul se transformă aşadar în agonia unui

muribund investită cu valoare ontologică şi fenomenologică
(fiinţa şi conştiinţa constituie temele centrale ale efortului
ultim iniţiat de protagonist). Nu întâmplător, romanul a
fost interpretat drept unul „existenţialist". Experienţa-li­
mită a lui Martin pune în discuţie statutul de prizonier
al individului în general. Condiţia umană reprezintă, prin
natura ei, starea de captivitate, eliberarea din constrângerile
sale presupunând o terifiantă încordare agonică.
Eroul naufragiat al lui William Golding ne introduce
abrupt în labirintul ezoteric al acestei agonii.

CODRIN LIVIU CUŢITARU