PROMETEU

Eter dumnezeiesc, suflri de vnt cu aripi iui, izvoare ale rurilor, surs fr de
numr al valurilor mrii, o Glie maica tuturor i Soare, tu rotund atoatevztor, v
strig : privii cit i s-a dat din partea zeilor s ptimeasc unui zeu ! 11
Vedei jignitoarele cazne cum m despic, cum trebuie s le ndur, de-a lungul
vremii, o mie de ani.
Legturi de ocar a nscocit pentru mine stpnul cel tnr al zeilor preafericii.
Vai, vai, suferine de azi i de mine m fac s suspin amarnic !
Vai, cnd se va arta pentru mine sfritul durerilor ?
Totui, de ce cuvintele acestea ?
Nu port n minte oare dinainte, limpede, ntregul viitor?
Nici o durere nu m va lovi neprevzut.
E dat s ndurm cu inima ct mai uoar soarta, s nelegem c Ananke-i o putere
nenvins.
Dar nu pot nici s tac necazurile mele, nici s nu le tac.
Deoarece i-am nzestrat pe muritori c-un dar de pre, port jugul suferinelor, bietul
de mine.
n mijlocul unei tulpini de narthex, golit de miez, eu am adus izvorul focului furat
din cer de mine, prada mea, care s-a dovedit a fi un dascl pentru oameni n toate
artele, o nlesnire fr seam.
Aceasta-i rtcirea pentru care pltesc nemuritorilor cu chinurile mele, legat aici n
lanuri sub eter.
Vai, cine, vai cine se-apropie ?
Zboar un vuiet sau, nevzut, o boare ?
nsoete un zeu sau un om
sau o fiin amestecat ?
Cine sosete la steiul cel de pe urm al lumii
s vad caznele mele ?
Ce vrea de la mine anume ?
Privii-l pe nctuatul, npstuitul zeu !
Pe dumanul lui Zeus, cel care, din iubirea prea mare de oameni, s-a ales cu ura
cetei de zei umbltori la curtea lui Zeus!
Vai, vai, din nou ce freamt de psri mi umple din preajm urechea ?
Btii de sprintene aripi vzduhul i d rspuns cu un uier.
M bntuie teama la orice apropiere.
(Apar fiicele lui Okeanos 16 aduse de un car naripat, ce poposete Ung piscul de
care se afl intuit Prometeu.)