Sunteți pe pagina 1din 1

Din lumea celor care nu cuvanta

Srcuul! ... de Emil Grleanu


S-a iscat un vrtej ca din senin. S-a nurubat n pmnt, apoi a pornit-o, tehui,
peste cmp, curi i livezi, lund cu el tot ce gsea mai uor n cale. i dac de
pe jos fura flori, pene i hrtii, de pe-o ramur lu un crbu, un crbu
mititel, castaniu, cu aripile fragede, cu ochiorii ca dou neghinie. Crbu de
primvar. Cnd l-a luat vrtejul pe sus, i-a strns i el picioruele i a vzut c
poate zbura fr s dea din aripi. Vrtejul i-a fcut gustul, i-n mijlocul unui
drum de ar, lng o curte, s-a nepenit o clip ca un sfredel, apoi, s-a topit
deodat, lsnd tot ce luase, balt, la pmnt. Cnd s-a trezit, privi mprejur: un
drum prfuit. i din captul drumului, ano, cu pieptul n plato, cu pintenii
arcuii, venea un coco. Ia! Scap de unul i dau peste altul, i zise crbuul;
sta m-nghite! Cocoul s-a apropiat, s-a uitat cu un ochi la crbu i a trecut
mndru nainte. Am scpat! gndi cu bucurie crbuul, i se ntoarse s
priveasc dup coco. Atunci ncremeni de spaim. Din cellalt capt al
drumului sosea un curcan. Crbuul se fcu mai mic dect era, inndu-i
sufletul: Acuma chiar c-am pit-o! Cnd ajunse curcanul n dreptul
cocoului, se nroti, i roi mrgelele i i ddu capul peste spate; iar cocoul
scoase pieptul i mai n afar, se nl n picioare i forfec aripile de cteva ori
n pmnt: i ddeau binee. Cocoul s-a dus, curcanul se feri parc s nu calce
crbuul cnd l ajunse, i acesta, bietul, rsufl: Bine c-am avut noroc! Dar
deodat, de dup un gard, sri, mare, cu coada rotund ct soarele la rsrit, un
pun. Pasrea se legn o clip, apoi i strnse coada i zbur n drum. De sta
nu mai scap! crezu crbuul. Punul s-a apropiat, l-a rsturnat cu ciocul pe
spate, apoi iar l-a ntors cum l gsise i, lsndu-l, i vzu de drum.
Crbuului nu-i venea s-i cred ochilor c mai e n via. Dar uite: colo e
drumul, sub el hrtia, pe dreapta gardul, triete. Ia s zboare acuma,
ct putea mai repede, de-acolo, pe vreo creang de copac. S-i ncerce aripile.
i le desfcu. n clipa aceea un pui de sturz, mai mrior ceva dect o nuc,
zbur spre el. Ei! De aa psri mici, mai de seama mea, mi-i drag i mie,
gndi crbuul, pregtindu-se chiar s dea sturzului ziua-bun. Dar sturzul se
ls lng bucica de hrtie, deschise pliscul, apuc, cu lcomie, crbuul i:
hap! hap! mai s se nece, l nghii. Srcuul crbu! De pe gard, o vrabie,
care vzuse multe n viaa ei, i aezase puiorii n rnd, s priveasc, de cum
zrise crbuul jos. i acum i lua zborul ntr-alt loc, strigndu-i dup dnsa
odraslele care duceau n minte o nvtur mai mult.