Oda frumoasei mele

poezie de Pablo Neruda

Cu inim pur, cu privire

limpede
te slvesc frumusee,
stvilind sngele meu,
pentru ca unduind, s nesc
linia, conturul,
pentru ca
tu s-mi pogori n cntec
ca-ntr-un trm de pduri sau de spume:
n miresma pmntului
sau n muzica mrii.
Frumoasa mea nud,
la fel
sunt picioarele tale-arcuite
de-o pal strveche
de vnt sau de zvonuri,
precum
sunt urechile tale
scoici mititele
ale splendidei mri americane.
La fel snii ti
de mplinii, doldora
de lumina vieii,
sunt ca i
pleoapele tale fremttoare,
ca de gru, ce acoper sau dezvelesc
trmurile-adnci ale ochilor ti.
Linia ce desparte
spatele tu
n pale trmuri,
se pierde i reapare
n dou jumti,
ca de mr,
i erpuiete desprindu-i
frumuseea
n dou coloane

de aur aprins, de albastru ginga,

pierzndu-se la picioarele tale,
ca-n dou boabe de strugure,
de unde iari se-aprinde i se nal
dublul copac al simetriei tale,
foc nflorit, policandru deschis,
rod plin, ridicat
deasupra legmntului mrii
i al pmntului.
Din ce substan,
cuar, agat sau gru,
a fost trupul tu plsmuit i s-a-nlat
ca pinea dospind
n dogoare,
i-a-nvederat
coline de-argint
vi de catifea,
pn ce-a rmas ntiprit
forma ta de femeie puternic, ginga?