Critica metodologiei in Teoria alegerii rationale

Teoria alegerii rationale a fost acceptata ca model explicativ vreme indelungata in stiinta
politica. In timp au aparut numeroase suspiciuni cu privire la abilitatea acestei teorii de a explica
intr-adevar fenomenele politice. Principala intrebare ridicata de criticii acestei teorii, priveste
capacitatea ei reala de a explica fenommenul politic. Este absolut firesc sa ne intrebam cu ce
ramanem in urma modelarii matematice a unor fenomene politice. Astfel, pentru unii autori
cum sunt Donald Green si Ian Shapiro, reformularea unor probleme si fenomene intr-o
terminologie sofisticata nu ne ajuta efectiv sa intelegem cauzele si efectele acestor fenomene.
In 1996, autorii mentionati au publicat lucrarea Patologiile teoriei alegerii rationale.
Cu acest prilej, ei insista asupra viciilor metodologice majore care impiedica teoria alegerii
rationale sa devina un model explicative eficient. Din punctual lor de vedere, exista o diferenta
foarte mare intre raportul theoretic si institutional de care se bucura aceasta teorie si rezultatele
sale empirice. Daca exista numeroase programe de cercetare, numerosi specialisti care
imbratiseaza acest model, exista mai putine rezultate concrete care sa ne ajute sa intelegem cu
adevarat cauzele fenomenelor politice. Exista, in opinia celor doi autori, doua cause principale
ale acestui esec.
Cauze accidentale- proasta interpretare a datelor sau generalizari bazate pe un numar mic
de exemple. Aceste cause tin de eroarea umana si sunt prezente in cazul oricarei teorii.
Dincolo de acestea, exista si cause mai profunde. Sursa se afla in pretentiile universaliste
ale teoriei alegerii rationale si constau in;
1- Modul in care ipostazele sunt conceptualizate
2- Modul in care ipotezele sunt transformate in enunturi verificabile
3- Modul in care sunt interpretate rezultatele empirice
Studiile de impact privind comportamentul electorilor reprezinta unele dintre cele mai
complexe cercetari din domeniul stiintelor sociale. A demonstra schimbarea intentiei de vot ca
urmare a expunerii la un anumit tip de mesaj media a fost abandonata din pricina dificultatii de a
evidential o relatie de cauzalitate directa intre mesajul media si comportament.

De cele mai multe ori exista numerosi factori care concura la schimbarea deciziei de vot
(ex. Contextul social, profilul socio-cultural al electorului etc.)
In esenta, cei doi autori sustin ca teoria alegerii rationale expune intr-un limbaj pretentios
niste fenomene cunoscute, concentrandu-se pe apararea modelului, nu pe explicarea problemei.
Cel de-al treilea capitol al lucrarilor insista asupra celor trei vicii metodologice majore
care afecteaza.
Primul dintre ele se refera la teoretizarile post-hoc si consta in faptul ca se explica
fenomene dj cunoscute. De ce creste deficitul bugetar, de ce se fac anumite aliante. Principala
problema este ca se aleg ipoteze in accord cu principiile teoriei alegerii rationale. Beneficiul
rezultat in urma unui asemenea effort este strict legat de evidentierea unor constant
comportamentale. In absenta unei definitii clare a comportamentului rational, nu putem sti daca
am explicat un comportament rational sau un alt tip de comportament. Mai mult, daca asumam
ca fiecare individ cauta sa-si maximizeze beneficiile, avem din nou o problema intrucat exista o
varietate inestimabila a modurilor in care oamenii isi defines beneficiile. Teoria alegerii rationale
reformuleaza unele fenomene fara sa testeze empiric ipotezele care rezulta in urma acestei
reformulari.
Un alt viciu important este legat de faptul ca este foarte dificil de evaluat comparativ o
explicatie facuta in termenii teoriei alegerii rationale si o alta explicatie care porneste de la alte
premise decat aceea a maximizarii beneficiilor. In plus, extinderea nepermisa a ariei fenomenelor
explicate, face ca una si aceeasi teorie sa propuna predictii diametral opuse.
In anul 1971, ca o reactie la succesul institutional de care se bucura teoria alegerii
rationale in campul stiintei politice, autorul Bryan Caplan a publicat lucrarea The mith of the
rational voter.
In lucrarea sa, Caplan porneste de la paradoxurile democratiei. El admite ca W.
Churchill, avea dreptul sa spuna ca democratia este cel mai rau system in afara de toate celelalte
sisteme albe de-a lungul timpului. A compara democratia si regimul totalitar inseamna sa setezi
niste standarde mult prea joase . Exista in principal trei posibilitati logice care ar putea sa explice
de ce democratiile nu functioneaza.

a) Alesii nu fac ceea ce isi doresc alegatorii, asta inseamna ca revine plutocratia
b) Democratia esueaza pentru ca alesii fac ceea ce considera ca este bine pentru
alegatori.
Caplan sustine ca in mod contra-intuitiv , democratiile esueaza tocmai pentru ca fac
tocmai ce vor alegatorii.
Miracolul agregarii ex. lui Caplan cursa de 100 de m.
Media rezultatelor este mai proasta decat rezultatele celor mai buni, dar in ceea ce
priveste rezolvarea de probleme sau luarea de decizii, media obtinuta prin cooperarea membrilor
comunitatii este cel putin la fel de buna, daca nu mai buna decat a celor mai buni membri ai
comunitatii.
Problema sesizata si de adeptii teoriei alegerii rationale, este aceea ca daca data fiind
posibilitatea redusa ca prin votul personal sa schimbi soarta politiciialegerilor, alegatorul alege
rational sa fie ignorant.
Dincolo de problemele votantului rational ignorant, profesionalizarea campaniilor
electorale a transformat competitia politica intro competitie comerciala si acest lucru a condus la
reinstaurarea unei forme de plutocratie, lucru care ii face pe alegatori sa se indeparteze si mai
mult de fenomenul politic.
Cum functioneaza miracolul agregarii deciziei politice
In opinia adeptilor teoriei alegerii rationale, ignoranta electorilor nu este atat de
importanta. Presupunand ca 99% dintre electori sunt ignoranti si 1% sunt bine informati,
politicienii vor fi siliti sa faca politici pentru cei bine informati din urmatorul motiv : cei
informati vor vota fie cu x, fie cu y, dar cine doreste sa castige, trebuie sa sa aiba majoritatea
celor bine informati.
Avem doua situatii posibile:
- situatia in care 100% din alegatori sunt bine informati si atunci vom castiga daca vom
avea sprijinul celor bine informati
- in cea de-a doua varianta, conform statisticii poti sa obtii 49,5 % voturi ale celor
neinformati. Ca sa castigi, totusi ai nevoie de acel 1% de cetateni informati , deci in aceasta
situatie politicienii tintesc tot spre cei bine informati.
Bryan Caplan numeste aceasta perspectiva, un fel de politica wodoo caracterizata de
increderea ridicola in intelepciunea colectiva generata de ignoranta individuala, aceasta

deeoarece ei considera ca gradul de ignoranta al electorilor nu este foarte mare si mai considera
ca aceasta ignoranta este accidental si temporara, nu constanta si sistematica.
Concluziile privind agregarea deciziei collective sunt serios puse sub semnul intrebarii de
datele statistice. Mai bine de 70% dintre alegatorii americani nu stiu ce partid controleaza
Camera Deputatilor, mai bine de 50% nu isi cunosc reprezentantii alesi, etc.Prin urmare ideea
conform careia democratia poate sa functioneze chiar si in cazul unor alegatori foarte ignoranti,
nu este fezabila. Ignoranta alegatorilor nu este accidentala ci, asa cum arata statisticile,
sistematica. In folclorul teoreticienilor politici, perspectiva alegerii rationale esteo poveste fara
prosti.
Bryan Caplan incearca sa arate cum agregarea preferintelor politice seaman pana la
identificare cu credintele religioase profund irationale. Inca de la inceputul secolului trecut,
Gustave Le Bon afirma ca e o asemanare puternica intre credinta religioasa si aderarea la o
doctrina politica. Aderarea la o doctrina politica presupune anularea gandirii critice de cele mai
multe ori in favoarea confortului de a apartine unei comunitati si de a nu mai fi nevoit sa
examinezi critic realitatea. Costurile unei asemenea aderari necritice la doctrinele politice sunt
foarte mari. Chiar daca pe termen scurt asemenea preferinte irationale nu isi dezvaluiesc
dezavantajele pe termen lung, acestea nu intarzie sa apara. Credinta ca anumite persoane nu sunt
apte de munca va costa in timp comunitatea respective, ca urmare a faptului ca o va priva de o
buna parte din resursele umane.