Comportament social in lumea animala

Etologia este stiinta care se ocupa cu studiul comportamentului animal. Aceasta stiinta
surprinde intregul repertoriu de comportamente realizate de catre animale in mediul lor
natural de viata (habitat) sau in captivitate.
Studiul comportamentului nu se poate realiza in laborator. Etologii urmaresc activitatea
animalelor in mediul lor de viata, prin modificarea unor variabile ale acestora cu scopul
observarii si evidentierii altora, dar fara a perturba habitatul. Un animal adus in laborator si
supus experientelor nu poate constitui un exemplu tipic de comportament, deoarece
manifestarile sale nu sunt cele obisnuite. Este cazul animalelor din gradinile zoologice.
Comportamentul include orice activitate externa, observabila, a unui animal. Aceasta
implica anumite forme de miscare a unor parti ale corpului (gestica) sau ale acestuia in
intregime (dans, lupta, joc etc.). Tot activitati comportamentale pot fi considerate si unele
manifestari specifice, de exemplu: eliberarea de secretii chimice (feromoni) cu diferite scopuri
(de aparare, sexuale), schimbarea pigmentatiei corpului, etalarea penajului sau a "armelor de
lupta" pe care le poseda (cioc, coarne, gheare etc.).
Prin toate formele sale, comportamentul sta la baza procesului de adaptare a organismului la
mediu si detine un rol esential in realizarea functiei de reproducere.
Asadar, comportamentul asigura, direct sau indirect, procesul de supravietuire si de
perpetuare a speciilor. Mai mult, unele modificari aparute in comportamentul indivizilor pot
deveni trepte ale evolutiei speciei respective.
Variatele tipuri de manifestari comportamentale din lumea animala sunt rezultatul
indeplinirii a ceea ce este innascut si ceea ce este dobandit.
Comportametne innascute (mostenite) sunt activitati stereotipe usor de anticipat, determinate
de anumiti factori specifici din mediu (stimuli) si coordonate de sistemul nervos prin
intermediul reflexelor neconditionate.
Paianjenul "stie" unde sa-si construiasca panza fara sa-l fi "invatat" cineva; greierele
"stie" cum sa-si curteze femela fara sa primeasca lectii de la alti greieri. Construirea cuibului,
a fagurelui sau a furnicarului sunt activitati inconstiente si involuntare determinate genetic.

Aceste comportamente instinctive sunt esentiale supravietuirii indivizilor si, in final,

supravietuirea speciilor.

Comportamentele dobandite (invatate) pot fi considerate modificari determinate de

acumulari experimentale individuale (prin invatare, imitare etc.). Acestea completeaza
functional comportamentele innascute, determinand anumite schimbari in manifestarea unor
activitati preexistente. Aceste procese au la baza mecanisme neurofiziologice care actioneaza
asupra

genotipului

individului,

provocand

schimbari

comportamentale

individuale.

Comportamentele dobandite asigura o mai buna informare asupra stimulilor externi si o

reactie mai adecvata la acestia.
Capacitatea de invatare difera in cadrul diferitelor grupe de animale. Dintre nevertebrate,
cele mai mari posibilitati in acest sens le au cefalopodele si insectele, iar dintre vertebrate,
mamiferele.
Prin urmare, procesul de invatare este un fenomen general intalnit in lumea animala.
I. P. Pavlov a demonstrat existenta unui mecanism neurofiziologic al proceselor de invatare
prin evidentierea modificarilor de comportament aparute ca urmare a unor situatii
speciale,acest mecanism se numeste reflex conditionat si reprezinta cea mai simpla forma de
invatare.
Indiferent de tipul lor, comportamentele sunt reglate prin mecanisme complexe realizate
de sistemul nervos si endocrin.
In lumea animala exista diferite forme de comportament: alimentar, de aparare, social, sexual
Comportamentul alimentar este primul care se manifesta in viata unui individ. La
majoritatea speciilor de nevertebrate sau vertebrate, noul individ isi cauta sursa de hrana cu o
precizie uimitoare.

In manifestarea acestui tip de comportament, zestrea ereditara este factorul dominant.

Odata eclozati, puii de gasca sunt capabili sa se hraneasca si sa-si urmeze mama, nu
intotdeauna cea naturala. Astfel, ei pot urmari orice alt animal pe care l-a vazut. Daca ouale au
fost incubate in laborator, bobocii urmaresc laborantul pe post de mama artificiala.

Comportamentul de aparare, similar celui alimentar, se manifesta din primele clipe de

viata. De exemplu, puii de gaina se reped spre closca in caz de pericol. Puiul de pescarus abia
eclozat se ghemuie, ca raspuns la miscarea oricaror pasari care zboara deasupra capului sau.
Acesta este un comportament de aparare adaptiv, deoarece, dupa un timp, el invata sa
deosebeasca pasarile inofensive de cele periculoase dupa forma si lungimea capului.
Comportamentul sexual apare la varsta adulta si se manifesta o singura data sau de mai multe
ori in timpul vietii. In general, in perioada de imperechere, masculii, prin diferite forme de
ritual mai discret sau mai agresiv, incearca sa impresioneze femelele in vederea acuplarii.
Femelele pot primi sau pot respinge prezenta unui mascul. In mod special, in aceasta perioada
se sintetizeaza anumite substante chimice numite feromoni, prin intermediul carora indivizii
aceleiasi specii isi influenteaza reciproc comportamentul fizic si psihic in vederea
imperecherii.

Multe specii de animale au un accentuat comportament social. Roiurile de albine, bancurile

de pesti, coloniile de pinguini, stolurile de pasari, turmele de erbivore etc. reprezinta grupari
mari de indivizi ai aceleiasi specii, care coabiteaza.

Forma a comportamentului social este considerata orice manifestare realizata de catre

individ, ca raspuns la actiunea unui stimul primit de la un alt individ din aceeasi specie sau
dintr-o specie diferita. De exemplu: luptele pentru dominare in ierarhie, dansurile nuptiale,
apararea cuibului si a progeniturii, sistemele de comunicare prin gesturi si sunete etc.
In anumite societati exista un pronuntat polimorfism individual. Fiecare individ
coopereaza mutual la desfasurarea diferitelor activitati (de hranire a progeniturii, de aparare,
de miscare, de reproducere etc.).
Albinele dintr-un stup au diferite roluri: regina are rol de reproducere, albinele lucratoare
specializate pe diferite functii (de construire a fagurelui, de aducere a polenului, de aerisire a
stupului etc.) si trantorii care, dupa ce-si indeplinesc functia (de fertilizare a reginei), sunt
alungati din stup

Asadar, grupul social prezinta anumite avantaje:

un grup interactioneaza mai eficient decat un individ singur in lupta pentru obtinerea
hranei;

este facilitat procesul de invatare si comportamentul imitativ, factori importanti pentru

supravietuire;

apararea teritoriului in mod pasiv (prin etalarea armelor de lupta si a numarului

impresionant al indivizilor) sau activ (prin lupta efectiva);

faciliteaza intalnirea dintre masculi si femele in vederea reproducerii;

toti membrii societatii ingrijesc de "tineri", indiferent daca sunt progeniturile lor sau
nu;

in conditii defavorabile se asigura, prin rotatie, apararea oualor, puilor etc.

Societatea presupune cooperare intre membrii ei. Dar, unele animale doresc sa-si apere
propriile interese si atunci intra in competitie pentru dominatie asupra resurselor societatii
(adapost, hrana, femele etc.). In general, aceste competitii se rezolva prin agresiune.
Agresiunea poate fi definita ca o actiune psihica ofensiva din partea unui individ asupra altuia,
in vederea abandonarii de catre acesta a unui "bun". Unele specii poseda arme de lupta (dinti,
gheare, corne etc.) pe care le folosesc pentru atac sau aparare.
Luptele desfasurate intre membrii aceleiasi specii pot fi considerate ritualuri. De
exemplu, serpii se incolacesc unul in jurul celuilalt, incercand sa se loveasca reciproc la cap.
Rivalii, la girafe, isi incolacesc gaturile, incercand sa se convinga, prin forta musculara, sa
renunte la lupta. Acestia nu se ranesc si nu se omoara.

Luptele intre animalele cu coarne sunt extrem de spectaculoase si se sfarsesc, in general,

tragic pentru unul dintre competitori.
Invingatorul competitiei devine dominant fata de ceilalti. Acum el are acces la resursele
societatii si va contribui cu succes la functia de reproducere a acesteia. Prin astfel de lupte se
stabilesc treptele ierarhiei sociale in cadrul grupului.
Esential pentru convietuirea in societate este functionarea unui sistem de comunicare intre
indivizi. De exemplu, o albina poate informa celalalte albine asupra pozitiei unei noi surse de
polen prin desfasurarea unor miscari realizate in functie de pozitia soarelui, stup si sursa de
polen ("dansul albinelor").
Comunicarea reprezinta modul prin care animalele influenteaza comportamentele altor
animale, folosind sunete, secretii odorizante, manifestari vizuale (etalarea diferitelor arme,
culori, penaj etc.), atingeri, mimica sau orice alti stimuli senzoriali.
Comparativ cu bogatia limbajului uman, comunicarea dintre animale cuprinde un repertoriu
limitat de semnale
Femelele delfin ajung la maturitate sexuala dupa 5-12 ani,iar masculii dupa 9 pana la
13 ani. Ei se imperecheaza primavara, iar dupa o perioada de gestatie de 11-12 luni se n aste
un singur pui. Puii inoata si repira dupa doar cateva minute de la nastere. Ei sunt ingrijiti de
mama lor pana la 18 luni. Pentru a putea in sa se tina dupa mama lor puiul se foloseste de
efectul aerodinamic creat de inotul mamei.

Oamenii de stinta au observat la balene (si delfini) o tendinta puternica de cooperare

cu alte specii. Balenele tinute in captivitate pot asista la nasterea unui pui din alta specie si
vor ajuta puiul sa inoate la suprafata pentru a respira.

Elefantii au un comportament social foarte complex. Ei traiesc in famlilii formate din 2

pana la 29 de indivizi ce cuprind surori, verisori, matusii nepotii si puii lor.Aceste familii
pot ramane unite o perioada lunga de timp, iar cand familia devine prea numeroasa unele
femele parasesc grupul pentru a-si forma propria lor familie. Familiile elefantilor sunt
conduse de femela cea mai batrana, iar masculii, dupa ce ajung la maturitate sexuala, sunt
exclusi din grup. Membrii unei familii nu se indeparteaza niciodata la mai mult de 46m de
femela dominanta. Spre deosebire de multe specii de animale elefanti nu-si parasesc
membrii bolnavi ci ii apara de pradatori, ii hranesc si ii ingrijesc.

Ursoaica naste de la 6 pana 9 luni dupa ce s-a imperecheat.Nou-nascutii sunt foarte

mici si au nevoie de o protectie materna timp de 2-3 ani.Chiar si dupace puiul poate sa se
hraneasca singur el are nevoie de protectia mamei deoarece ursii masculi mai batrani pot sai omoare pe pui si sa-i manance. Femelele au dezvoltat mai multe metode de a-si apara
puii:ele pot ataca animalele care doar se apropie prea mult de puii lor sau pot sa isi
fugareasca puii acestia urcandu-se repede in copac. In cel mai rau caz ursii trebuie sa fuga
de pericol; ei reusind acest lucru cu mare succes.

Limbajul corpului la maimute poate sa induca in eroare, deoarece pare sa fie sexual
atunci cand nu este. Atat maimutele femela cat si masculii isi pot indrepta fesele spre
masculii dominanti, ca si cum i-ar invita la copulatie, dar acesta e un gest de linistire. Ca
raspuns, masculul alfa se poate urca pe maimuta servila, imitand copulaia. Facand acest
lucru, el accepta aservirea care i se ofera.

Maimutele pot sa folosesasca o varietate de expresii faciale pentru a-si arata

sentimentele si intentiile. Descoperirea dintillor, insotita de tipete, arata iritarea, dar alte
semnale, precum umflarea botului, sunt mai subtile. Aceasta expresie faciala este folosita de
pui pentru a-si face mama sa-l ridice si sa-i alapteze. Plescaitul arata prietenie si lipsa de
ostilitate, iar clantanitul din dinti indica o atitudine prietenoasa dar supusa.
Chira arctica are mai multe moduri de a-si apara cuibul.In primul rand ea cuibareste
pe insulele mici in dreptul coastelor, la care vulpile si alti pradatori nu pot ajunge decat

asumandu-si marele risc de a inota prin apele inghetate. In al doilea rand ea cuibareste in
colonii de sute sau chiar mii de pasari. Astfel fiecare cuib este protejat de multe pasari. Cand
se apropie un pradator, toate pasarile isi i-au zborul simultan, fiecare pereche rotindu-se
deasupra propriului cuib. Daca intrusul se apropie de teritoriul lor personal, pasarile il ataca,
astfel o vulpe sau un sobolan care incearca sa patrunda in colonie va fi impiedicat de zeci de
pasari in acelasi timp. Chirele ataca hotarate, plonjand in jos pentru a lovi pradatorul cu
ciocul in cap. In ciuda dimensiunilor lor reduse si a constructiei delicate, lovesc eficient si
ataca vietati ce au de mai multe ori marimea lor. Ultima linie de aparare a chilei arctice e
camuflajul. Ouale si puii au pete maro inchis pe un fundal maro deschis, ceea ce ii face greu
de observat pe pamant sau in pietris fin. La primul semn de pericol, puii se strang la pamant
si raman nemiscati. Un pradator care trece de atacurile hotarate ale chirelor mature va
intampina dificultati in localizarea puilor si poate fi alungat inainte de a apuca vreounul.

n zoologie, ecologie i etologie comportamentul teritorial reprezint metode specifice prin

care un animal sau un grup de animale i protejeaz teritoriul de incursiunile altor membri
din aceeai specie. Proprietarul sau proprietarii teritoriului manifest o tendin de izolare i
intoleran fa de ali membri din aceeai specie. Comportamentul teritorial e specific lumii
animale. Animalele care i marcheaz i apr teritoriul sunt denumite animale teritoriale.
Limitele teritoriale pot fi marcate de proprietarul teritoriului printr-o o serie de semnale sau
avertismente:

optice: expunerea vizibil a proprietarului teritoriului executnd diferite micri sau

adoptnd anumite poziii,

acustice: sunete emise de psrile cnttoare, broate, unele primate etc.

chimic-olfactive: mirosuri, ca exemplu emiterea de urin, fecalele, saliv sau unele

secreii ale glandelor cutanate.
Dac aceste avertismente nu-i descurajeaz pe intrui, acetia sunt provocai la lupt sau

alungai de ctre proprietarul teritoriului.

Cinii, uneori i pisicile i marcheaz teritoriul urinndu-se pe stlpi, trunchiurile
arborilor, colurile caselor, pietre, etc. Erbivorele slbatice, ovinele i caprinele domestice
posed nite glande cutanate specializate n jurul ochilor a cror secreie este depus pe vrful
lstarilor, tufiuri sau pe pune.
Teritoriile animalelor reprezint nite segmente de spaiu ocupate fie de un individ, de o
pereche sau de un grup de indivizi i care e marcat i aparat mpotriva altor indivizi din
aceeai specie. Dimensiunea teritoriului este variabil n funcie de specie i este mai mare
la carnivore comparativ cu erbivorele.
Teritoriile pot fi sezoniere sau temporare (de obicei pentru construirea cuibului i hrnirea
puilor la multe specii de psri) sau permanente, pentru vntoare i pentru trai
(lafelinele mari).
Teritoriul animalului unei specii cuprinde dou diviziuni:

Spaiul vital (domeniul vital) reprezinta teritoriul n care animalul sau grupul de animale
se stabilete n vederea hrnirii, aprrii i reproducerii. De regul, acest spaiu este
delimitat, stpnit i aprat cu vehemen mpotriva intruziunii altor indivizi din aceeai
specie.

Centrul teritoriului este locul unde animalul i are cuibul, culcuul, el este aprat cu
maxim intensitate. Pe msur ce ne apropiem de periferia teritoriului, scade proporional
intensitatea de aprare.

Diferitele tipuri de teritorii se clasific n funcie de rolul pe care l ndeplinesc:

teritoriul de cuibrit la multe specii de psri, mai ales marine, care i apr ariile de
cuibrit i zonele adiacente acestora.

teritoriul de mperechere la unele psri i mamifere care i apra teritoriile pe

suprafaa crora are loc mperecherea,

teritoriul de hrnire de pe suprafaa cruia indivizii speciei i asigura sursa de hran.

Comportamentul teritorial aduce foloase speciilor prin faptul c permite mperecherea i

creterea puilor, previne suprapopularea i diminueaz lupta pentru hran. Posesia unor
teritorii servete i altor scopuri: animalele devin familiare cu o anumit arie, nva cnd i
unde poate fi gsita hrana, unde se pot adposti n fa prdtorilor i unde pot fi ntlnii
prdtorii.
Instinctul de teritorialitate apare i se manifeste cnd resursele mediului sunt limitate i pot fi
aprate. n unele cazuri spaiul pe care exist hrana nu e uor de aprat, mai ales cnd aceasta
e n cantitate mic sau are o mobilitate mare; n acest caz nu se dezvolt instinctul de
teritorialitate privind hrnirea.
Organismul viu, in calitatea sa de formatie activa poseda capacitatea de supravietuire,
exprimata prin posibilitatea de a receptiona in permanenta informatii din mediul ambiant.
Separarea neta a studiului mecanismelor cauzale pe care se bazeaza comportamentul de
cel al efectelor adaptive ale acestor mecanisme poate duce la absolutizarea aspectului
considerat. Odata cunoscuta valoarea de supravietuire a unui proces, sarcina imediat
urmatoare a biologului este aceea de a cunoaste mecanismele prin care actioneaza acest
proces adica sistemele cauzale pe care este bazat. In aceasta perspectiva de nuanta
biocibernetica

trebuie

abordata

problema

functiei

adaptive

comportamentului..

Studiul concret si limitat al unor anumite comportamente conduce de obicei la evidentierea

unei inalte valori adaptive.
Exista elemente comportamentale lipsite de valoare adaptiva propie un fel de produse
derivate ale unor procese fiziologige in sine adaptive. Invers, in animal cu o motivatie
insuficient activata dar stimulat in mod optim, dezvolta un comportament slab schitat, sub
forma miscarilor de intentie. Atat activitatile in gol si de transfer cat si miscarile de intentie
sunt elemente secundare, lipsite in sine de valoare adaptiva.
Un alt conflict adaptiv este cel intre combativitatea sexuala si atractia sociala la pasarile
gregare.de exemplu la pescarusi si randunele, agresivitatea teritoriala sa spatieze cat mai mult.
Exista uneori tendinta de a supra evalua eficienta adaptarii comportamentale, avandu-se
probabil in vedere caracterul extrem de dinamic al proceselor comportamenale prin care
organismul poate raspunde direct si prompt modificarilor survenite in mediu. Daca animalul
prada ar avea un comportament perfect adaptat atunci specia pradatoare ar fi condamnata la
disparitie

In realitate,orice animal este numai relativ si suficient adaptat pentru a supravietui in

limitele unor conditii ce variaza permanent. Adaptarile viespiilor ar putea fi , deci, considerate
perfecte daca, in ciuda masurilor lor de siguranta, n-ar exista totusi pasari ca sfranciocii sau
muscarii care le consuma in mod obisnuit. Iata deci ca adaptarile viespiilor, departe de a fi
perfecte.
Animalul este inzestrat genetic co o serie de comportamnete instinctive fiecare depinzand,
cum s-a vazut, de activitatea unui centru nervos care controleaza prin intermediul unui sistem
ierarhic.
Activitatea unui instinct are drept rezultat declansarea comportamentului apetitiv care,
printr-o succesiune de activitati din ce in ce mai specifice conduce la implinirea actualului
consumator. Semnificatia biologica a comportamentului functia lui adativa in faptul ca intreg
acest mecanism determina, cu rigurozitate, animalul sa faca lucrul potrivit la momentul
potrivit.
Comportamentul de hranire.
Un animal nu mananca orice si chiar speciile strans inrudite au o hrana diferita atunci cand
traiesc intr-un mediu identic. Aceeasi cercetatoare a descris comportamentul prin care
cimpanzeii isi confectioneaza bete speciale, rupand crengute desfrunzandu-le si ajutandule
corespunzator si le introduc apoi in termitiere unde le lasa pana ce insectele se strang pe ele
dupa

care

le

scot

si

le

trec

printre

buze,

consumand

termitele.

Un comportament analog manifeste ciocanitoarea din Galapagos care vaneaza insectele din
crapaturile scoartei copacilor cu o teapa de cactus manipulata cu ciocul.
Valoarea de supravietuire si caracterul de afi in cel mai inalt grad in slujba speciei, sunt
doua insusiri ale reproducerii dce nu mai au nevoie de a fi demonstrate.
Comportamentul

de

reproducere

etape:imperecherea,agresivitatea

se

desfasoara

sexuala

si

in

cursul

ingrijirea

mai

multor

progeniturii..

Comportamentul agresiv, desi poate dauna potential indivizilor are o evidenta de

supravietuire
Comportamentul de hranire a puilor este declansat la pasarile nidicole prin stimuli
semnali foarte specific, simpli si vizibili.
Pasarile nidicole dispun de comportamente complexe de aparare a puilor.
La manifere comportamentul de ingijire al puilor este foarte compex si diversificat, mai ales
la speciile altriciale(ce aduc pe lume pui neajutorati)

Bibliografie: