Citate - Sfantul Serafim de Sarov

Sfntul Serafim de Sarov
Dobndeste pacea, si mii de oameni din jurul tau se vor mntui
Citate
January 11th, 2008
Cand Sfantul Serafim din Sarov a fost intrebat daca lipsea crestinilor din vremea lui vreo
conditie pentru ca acestia sa dea aceleasi roade de sfintenie care erau atat de abundente in
trecut, el a raspuns: nu lipseste decat o singura conditie - hotararea.
(la: Vl. Lossky, Teologia mistica a Bisericii de Rasarit).
Desi scarbele, nenorocirile si nevoile de tot felul sunt nedespartite de viata noastra pe
pamant, totusi Domnul Dumnezeu n-a vrut si nu vrea ca noi sa traim numai in scarbe si
napaste, de aceea ne si porunceste prin apostoli sa purtam sarcinile unii altora, prin
aceasta implinind legea lui Hristos. Insusi Domnul Iisus Hristos ne da aceasta porunca, de
a ne iubi unul pe altul si consolandu-ne intre noi cu aceasta dragoste frateasca, sa ne
usuram calea cea dureroasa si ingusta a calatoriei noastre catre patria cereasca.
Despre donatiile facute Bisericii/manastirilor: Tine minte o data pentru totdeauna ca
nu orice suma de bani este placuta Domnului si Sfintei Sale Maici - nu tot ce vrea lumea
sa-mi dea, va intra in manastire. Exista unii care nu pretind decat sa li se dea, ei primesc
totul. Insa Imparateasa Cerului nu primeste tot ce i se ofera. Exista bani si bani. Adesea ei
sunt fructul violentei, al lacrimilor [produse altora - n.n.] si al sangelui. Noi nu avem ce
face cu acesti bani. Nu trebuie sa-i primim.
Nu trebuie sa-ti deschizi inima in fata altora fara trebuinta. Dintr-o mie se poate gasi
numai unul care ar fi in stare sa pastreze taina ta. Si cand noi insine n-o pastram in
sufletul nostru, putem nadajdui ca ea ar putea fi pastrata de altii? Cu omul simplu trebuie
sa vorbesti despre lucrurile omenesti, iar cu omul inzestrat cu intelepciune duhovniceasca
trebuie sa vorbesti despre cele ceresti.
Vazand clar mila acordata tie de Dumnezeu instiinteaza despre aceasta pe oricine
doreste sa se mantuiasca. Caci secerisul e mult dar lucratorii sunt putini zice Domnul.
Iata, si pe noi ne-a chemat Domnul la lucru si ne-a dat darurile harului Sau, ca recoltand
spicele mantuirii semenilor nostri printr-un numar cat mai mare al celor adusi de noi in
Imparatia lui Dumnezeu, sa-i aducem roade - fie 30 , fie 60 , fie 100. Sa ne pazim insa sa
nu fim pedepsiti impreuna cu sluga cea vicleana si lenesa care a ingropat talantul sau in
pamant ci sa ne straduim sa urmam pe slugile cele bune si credincioase ale Domnului
care au adus Stapanului lor: una, in loc de doi - patru, iar alta, in loc de cinci - zece.
Asa iubitorule de Dumnezeu, totul, orice ai cere de la Domnul vei primi, numai sa fie
spre slava lui Dumnezeu sau spre folosul aproapelui, pentru ca si spre folosul aproapelui
El tot slavei Sale il atribuie, de aceea zice: Tot ce ati facut unuia dintre cei mai mici, Mie
mi-ati facut. Deci sa nu aveti nici o indoiala ca Domnul va indeplini cererile voastre
numai ca ele sa fie indreptate fie spre slava lui Dumnezeu, fie spre folosul si indrumarea
sufleteasca a aproapelui. Insa chiar daca ar fi spre folosul sau nevoia ta proprie sau ai
avea vreun interes oarecare chiar si pentru aceasta tot asa de grabnic ascultator este
Domnul Dumnezeu si binevoieste sa indeplineasca cererea, numai sa vina din trebuinta si
necesitate extrema fiindca Domnul pentru toti este bun si toate le da (). Totusi de un
lucru sa te pazesti, iubitorule de Dumnezeu: sa nu ceri de la Domnul ceva de care nu ai
absoluta nevoie.
In ziua de azi, din pricina racelii noastre aproape universale fata de sfanta noastra
credinta in Domnul nostru Iisus Hristos, si a lipsei noastre de atentie fata de lucrarile
Proniei Sale Dumnezeiesti in noi si fata de partasia omului cu Dumnezeu, am ajuns atat
de departe, incat se poate spune ca aproape am parasit adevarata viata crestina. Marturiile
Sfintei Scripturi ni se par acum de neinteles () Aceasta neputinta de a intelege se
datoreaza faptului ca ne-am indepartat de simplitatea cunoasterii crestine originale. Sub
pretextul educatiei, am ajuns la o asemenea ignoranta, incat lucrurile pe care stramosii
nostri le-au inteles asa de usor, noua ni se par aproape de neconceput.() Am devenit
atat de neatenti la lucrarea mantuirii noastre, incat interpretam gresit si multe alte cuvinte
din Sfanta Scriptura, si asta pentru ca nu cautam harul Domnului, si pentru ca, in mandria
mintilor noastre, nu ii ingaduiam sa se salasluiasca in sufletele noastre. De aceea nu avem
adevarata luminare de la Domnul, pe care El o trimite in inimile oamenilor care
flamanzesc si inseteaza profund dupa dreptatea sau sfintenia Sa.
Pacea sufleteasca se obtine prin dureri. Semnul vietii duhovnicesti este adancirea omului
inlauntrul sau si tainica lucrare in inima sa.
Virtutea nu este o par pe care s-o inghiti dintr-o data. Cci nu este usor ca cineva sa
biruiasca desertaciunile acestei lumi. Un om devine smerit, sigur
si incercat numai dupa ce, cu ajutorul rugaciunii, suporta numeroasele ispite ce-i vin fara
voia lui. Rabdarea este sarguinta sufletului in lucrarea lui.
Totdeauna sa te cercetezi pe tine insuti sa vezi daca te afli in Duhul lui Dumnezeu sau
nu. Sa nu te lasi pana ce Domnul Dumnezeu Duhul Sfant, Cel cautat nu va fi aflat si va
petrece iarasi impreuna cu noi prin harul Sau.
In pilda fecioarelor intelepte si a celor nebune, cand cele nebune au ramas fara de
untdelemn, cele intelepte le-au spus: Mergeti la cei ce vand si cumparati (Matei 25:9).
Dar dupa ce au cumparat, usa camarii mireselor era deja inchisa, iar ele n-au mai putut
intra. Unii spun ca lipsa untdelemnului din candelele fecioarelor nebune se talcuieste ca
fiind lipsa de fapte bune in vremea vietii lor. O asemenea interpretare nu este foarte
corecta. De ce le-ar lipsi lor faptele bune, cand sunt numite fecioare, chiar daca nebune?
Fecioria este virtutea suprema, o stare ingereasca, si ar putea tine locul tuturor celorlalte
fapte bune. Eu cred ca ceea ce le lipsea lor era harul Prea-Sfantului Duh al lui Dumnezeu.
Aceste fecioare au practicat virtutile, dar, in ignoranta lor duhovniceasca, au crezut ca
viata crestina consta doar in facerea de bine. Facand fapte bune, ele credeau ca fac
lucrarea lui Dumnezeu, dar putin le pasa daca au obtinut harul Duhului Sfant. Aceste
moduri de viata, bazate doar pe facerea de bine, fara a incerca cu atentie daca aduc harul
Duhului Sfant, sunt mentionate in cartile Sfintilor Parinti: Exista o alta cale ce pare buna
la inceput, dar care sfarseste in adacul iadului.
Orice fapta buna facuta intru Hristos ne aduce harul Duhului Sfant, dar mai mult decat
oricare ne aduce rugaciunea, pentru ca ea este oarecum la indemana noastra ca o arma
pentru dobandirea Duhului Sfant.
Puteti judeca cat de mare este puterea rugaciunii, atunci cand este savarsita din toata
inima, chiar si in cazul unei persoane pacatoase, in urmatoarea pilda din Sfanta Traditie:
Cand, la rugamintea unei mame disperate careia ii murise singurul fiu, o prostituata pe
care o intalnise, inca necurata dupa ultimul ei pacat, miscata fiind de durerea adanca a
mamei, a strigat catre Domnul: Nu de dragul unei sarmane pacatoase ca mine, ci pentru
lacrimile unei mame ce-si jeleste fiul si crezand cu tarie in bunatatea Ta cea plina de
dragoste si in puterea Ta cea nemasurata, Hristoase Dumnezeule, inviaza-l pe fiul ei, o,
Doamne! Si Domnul l-a ridicat din morti.
Rugaciunea, postul, privegherea si alte fapte crestinesti, oricat de bune ar fi prin ele
insele, totusi nu numai in indeplinirea lor consta scopul vietii noastre crestinesti, desi ele
slujesc drept mijloace necesare pentru realizarea lui. Adevaratul scop al vietii
duhovnicesti este dobandirea Duhului Sfant al lui Dumnezeu.
Procedeaza ca in afacerile negustoresti: principalul nu este sa faci negot si atata tot, ci sa
castigi mai mult; tot asa si in lucrarea vietii crestinesti nu trebuie sa-ti pui toata silinta
numai in aceea ca sa te rogi sau sa faci oricare alta fapta buna.() Daca vom cugeta bine
asupra poruncilor Mantuitorului Hristos si a celor apostolesti vom vedea ca datoria
noastra crestineasca nu consta atat in sporirea numarului faptelor bune, ce slujesc numai
ca mijloace scopului nostru crestin, ci si din a scoate din ele cel mai mare folos, adica in
castigarea celor mai imbelsugate daruri ale Sfantului Duh. De pilda, simti ca te
invrednicesti de mai mult dar dumnezeiesc prin rugaciune si priveghere, privegheaza si te
roaga; aduce mai mult duh dumnezeiesc postul,posteste; aduce mai mult milostenia, fa
milostenie si tot asa cugeta despre fiecare fapta buna facuta pentru Hristos.
Desi apostolul spune: Rugati-va neincetat (I Tesalonicieni 5:17), totusi, dupa cum va
amintiti, el adauga: Vreau sa graiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca sa invat si pe altii,
decat zece mii de cuvinte in limbi. (I Corinteni 14:19). Iar Domnul spune: Nu oricine
Imi zice: Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerurilor, ci cel care face voia Tatalui
Meu Celui din ceruri. (Matei 7:21), adica cel ce face lucrarea Domnului si, mai mult, o
face cu cinstire, caci blestemat este tot cel care face lucrul Domnului cu nebagare de
seama (Ieremia 48:10).
Nu trebuie sa ne asumam nevointe ascetice dincolo de puterile noastre, ci sa incercam sa

ne facem trupul prieten credincios si vrednic de practicarea virtutilor. Trebuie sa mergem
pe calea de mijloc. Trebuie sa fim intelegatori fata de neputintele si imperfectiunile
noastre sufletesti si sa avem rabdare fata de defectele noastre, asa cum avem fata de
defectele altora. Dar nu trebuie sa trandavim, ci trebuie sa ne silim spre imbunatatirea firii
noastre. () Nu oricine isi poate impune siesi o regula severa de asceza in toate, sau sa
se priveze pe sine de tot ceea ce n-ar face decat sa-i dezvaluie slabiciunile. Altminteri,
prin epuizarea trupeasca, sufletul slabeste si el. In special, vinerea si miercurea, si mai
ales in timpul celor patru posturi, trebuie luata o masa o data pe zi, iar ingerul Domnului
se va apropia de tine. La pranz mamanca suficient, la cina fii moderat. Dar un trup care
este epuizat de penitenta si de boala trebuie intarit printr-un somn moderat, hrana si
bautura moderate indiferent de perioada de timp.
Cu orice pret, noi trebuie sa incercam a pastra pacea sufletului si sa nu ne tulburam la
jignirile venite de la altii. Nimic nu este mai pretios decat pacea intru Hristos Domnul.
Sfintii Parinti aveau mereu un duh de pace si, fiind binecuvantati cu harul lui Dumnezeu
traiau mult. Dobandeste pacea, si mii de oameni din jurul tau se vor mantui. Atunci cand
un om se afla intr-o stare de pace a mintii, el poate de la sine sa le ofere celorlalti lumina
necesara luminarii ratiunii. Aceasta pace, ca pe o comoara nepretuita, Domnul nostru
Iisus Hristos a lasat-o drept mostenire ucenicilor Sai inainte de moarte. (In. 14,27)
Apostolul mai spunea despre ea: si pacea lui Dumnezeu, care covarseste orice minte, sa
va pazeasca inimile si cugetele voastre intru Hristos Iisus (Filip. 4,7). Introdu mintea
inlauntrul inimii si dai de lucru acolo cu rugaciunea; atunci pacea lui Dumnezeu o
umbreste si ea se afla intr-o stare de pace. Trebuie sa ne obisnuim sa tratam jignirile
venite de la altii cu calm, ca si cum insultele lor nu ne privesc pe noi, ci pe altcineva. O
astfel de practica ne poate aduce pacea inimii si o poate face lacas al lui Dumnezeu
insusi. Daca nu se poate sa nu te tulburi, atunci, cel putin, e necesar sa incerci sa iti
infranezi limba, dupa cuvantul psalmistului: tulburatu-m-am si n-am grait (Ps. 76, 4).
Pentru a ne pastra pacea sufletului, este nevoie sa evitam cu orice pret a-i critica pe altii.
In mod aparte, pentru a pastra pacea sufleteasca trebuie evitata acedia si sa te straduiesti a
avea un duh vesel si nu trist. Trebuie sa incerci sa iesi din aceasta stare cat mai iute cu
putinta. Atentie la duhul intristarii, caci aceasta da nastere la toate relele. O mie de ispite
apar din pricina lui: agitatie, furie, invinuire, nemultumirea de propria soarta, ganduri de
desfranare, schimbare permanenta a locului. Uneori duhul cel rau al intristarii pune
stapanire pe suflet si il lipseste de umilinta si bunatate fata de frati si da nastere la
repulsie fata de orice conversatie. Atunci sufletul evita oamenii, crezand ca acestia se afla
la originea tulburarii sale si nu intelege ca pricina tulburarii sale se afla intr-insul. Sufletul
plin de intristare si parca scos din minti este incapabil sa accepte in pace sfaturile bune ce
i se aduc sau sa raspunda cu umilinta la intrebarile ce i se pun. Primul medicament cu
ajutorul caruia omul isi afla in curand mangaiere sufleteasca este smerenia inimii, asa
cum ne invata sfantul Isaac Sirul. Aceasta boala este tratata cu rugaciune, abtinere de la
graire in desert, lucru de mana, dupa puterile fiecaruia, citirea Cuvantului lui Dumnezeu
si rabdare; caci el se naste din lasitate, trandavie si graire in desert.
Pentru acest motiv se numeste Maica Domnului rana dracilor, fiindca nu poate satana
sa piarda pe om, atata timp cat omul nu inceteaza sa alerge la ajutorul Maicii Domnului.
preluat de pe http://www.razbointrucuvant.ro
Posted in Citate | No Comments
In plina actiune
January 10th, 2008
Istorii de femei exasperate? In manastire ele n-au fost interpretate astfel. Gesturile, in
aparenta bizare, a unor nebuni pentru Hristos, devin lesne de inteles, daca vrem sa-i
credem ca ei pornesc razboi impotriva duhurilor intunericului, avand insusirea sa vada,
inca de pe pamant, demonii ca si ingerii. Vasili Blajenii, se stie ca arunca cu pietre in
peretii bisericilor, de care se agatau demonii cei alungati de la Sfanta Liturghie, in timp
ce tot el saruta pragul caselor de desfranare, unde plangeau ingerii pazitori pentru cei ce
se gaseau inauntru. Incercarea lui Ivan Tihonovici de a o plasa pe creatura sa, sora
Lucheria, in locul maicii actuale ca sa conduca, prin mijlocirea ei, comunitatea, nu putea
fi explicata altfel, decat printr-un asalt al celui rau asupra gradinii Maicii Domnului. Iar
reprezentantele Staretului, nebunele, au reactionat.
Toate mergeau din rau in mai rau. Episcopul a declarat ca a doua zi, dupa liturghie, se va
trage la sorti. Daca soarta va cadea pe sora Lucheria, cele care vor refuza s-o accepte ca
egumena vor fi date afara.
Cum era si de asteptat, soarta cazu pe Lucheria. In asistenta s-a produs invalmaseala. Sau auzit plansete. O femeie a cazut lesinata. Se soptea ca cele trei bilete, prezentate
episcopului, contineau toate acelasi nume. Iata pentru ce se grabise sa puna in buzunar
cele doua ramase.
La plecare, episcopul o vazu pe fericita Pelaghia Ivanovna pe marginea drumului,
rostogolind niste oua de Pasti, un joc indragit in Rusia de copii. Episcopul a oprit trasura
si a coborat.
- Iata, roaba lui Dumnezeu, o prescura pentru liturghia ce urmeaza sa se savarseasca.
Ea si-a intors capul.
- El trebuia sa inteleaga si sa plece, povestea Benedict. Dar nu! Episcopul s-a apropiat din
alta parte si, din nou, i-a intins prescura. Ridicandu-se dintr-odata, zvelta si subtire,
amenintatoare si infricosatoare, nebuna a urlat, dandu-i episcopului o palma zdravana:
- De ce te amesteci?
Episcopul isi intoarse si celalalt obraz.
- Iti este de ajuns una, raspunse cu dispret Pelaghia Ivanovna si, asezandu-se din nou pe
marginea drumului, reincepu sa rostogoleasca ouale de Pasti.
Ne putem inchipui ce zarva a produs aceasta intamplare.
- Vei fi arestata, inchisa intr-o casa
de nebuni, ii ziceau Pelaghiei.
- N-am fost niciodata acolo, nici nu voi fi vreodata, a raspuns Pelaghia Ivanovna.
Intr-adevar, intamplarea n-a avut, pentru fericita Pelaghia, nicio urmare neplacuta. Intors
la episcopia din Nijni-Novgorod, Vladica Nectarie i-a trimis de mai multe ori
binecuvantarea sa, cerandu-i intotdeauna rugaciunile ei. Se gandea oare la psalmul care
zice: Loveasca-ma cel drept: pogoramant este pentru mine; pedepseasca-ma (Ps.66, 5)?
Odata, prin mijlocirea unui pelerin i-a trimis chiar un cadou.
Cat despre fericita Parascheva Ivanovna, aceasta n-a mai trait decat noua zile dupa
plecarea episcopului. Asistata de parintele Vasili, inarmata cu cea din urma Impartasanie,
ea s-a stins linistita, cum ii prezisese Staretul.
Libertatea fiilor lui Dumnezeu a triumfat asupra Institutiei.
Posted in "Viata,nvataturile si profetiile Sf.Serafim de Sarov" | No Comments
Parascheva Ivanovna
January 10th, 2008
Intr-o alta aripa a cladirii, batrana Parascheva Ivanovna, sora micutei Maria, preferata
Staretului, era ea insasi in prada unei nebunii profetice.
Ajutand-o intr-o zi sa coboare dintr-un car cu fan, Staretul ii zise: Tu stai pe un loc mai
inalt decat mine. Catre sfarsitul vietii tale, tu vei fi nebuna pentru Hristos. Cand vei vedea
izvorul tulburandu-se, vei sti ca a sosit momentul. Atunci sa n-ai teama. Spune adevarul.
Striga cat te tine gura: Antihristul ! Antihristul! Apoi vei muri. Ducandu-se la Sarov
pentru a se ruga la mormantul Staretului, cu cateva zile inainte de venirea episcopului,
Parascheva a mers la izvor sa scoata apa. Izvorul care intotdeauna era limpede, deodata sa tulburat. Proiectate parca de o putere nevazuta, firicelele de nisip si pietricele se ridicau
de la fund la suprafata. Speriata, batrana calugarita privi in jurul ei ca sa inteleaga cauza
acestui fenomen neobisnuit, cand o zari pe sora Lucheria, adepta plina de ravna a lui
Ioasaf, coborand la izvor. Batrana a inteles. Venise deci clipa de a spune adevarul.
Parascheva si-a amintit cuvintele Staretului: Apoi tu vei muri.
- Adio, Ilie, zise ea unui frate din Sarov, care venise la izvor. Nu te voi mai vedea.
La adunarea care a urmat, in prezenta tuturor surorilor si a lui Ivan Tihonovici,
Parascheva, imbracata intr-o piele de oaie intoarsa pe dos, i-a spus tot adevarul
episcopului, facand un taraboi intr-a ei, in timp ce Pelaghia se razboia in chilia ei.
Feriti-va de prorocii mincinosi care vin la voi in haine de oi, iar pe dinauntru sunt lupi
rapitori. Dupa roadele lor ii veti cunoaste (Mt.8, 15-16).
Nebunie pentru Hristos

January 10th, 2008
O, de mi-ati ingadui putina nebunie! - suspina Sfantul Apostol Pavel (II Cor. 11, 1).
Sfantul Serafim de Sarov era oare un nebun pentru Hristos? Indignati, traditionalistii vor
striga: Nu! Parintele Serafim a fost un exemplu de calugar, un fiu supus al Bisericii, asta
a fost el! Dar, ca si nebunii intru Hristos, Parintele Serafim dispretuia confortul cel mai
elementar, manca buruieni si se deda uneori la niste amuzante si inofensive excentricitati
care-i exasperau pe confratii sai din manastire.
Cu toate acestea, punctul sau de vedere cu privire la nebunia pentru Hristos era unul
dintre cele mai severe. Cei care iau asupra lor nebunia pentru Hristos, fara o chemare
speciala din partea lui Dumnezeu, alearga direct spre pierzanie. Printre astfel de nebuni
(iurodivie) care, simuland nebunia se tarasc dintr-un sat in altul, cu greu ai putea gasi
macar unul care sa nu fie dus in ispita de diavolul si sa nu piara. Parintii din vechime nu
ingaduiau nimanui sa se joace de-a nebunii. In vremea mea unul singur a voit sa
incerce - si in timpul slujbei a inceput sa miaune ca o pisica. Parintele Pahomie a poruncit
sa fie scos afara imediat, mai intai din biserica, apoi din curtea manastirii. Sunt trei cai pe
care nu le putem urma fara a avea o chemare speciala: a pustniciei, a staretiei si a
nebuniei pentru Hristos.
Deci se vede ca Sfantul Serafim de Sarov ii inalta pe acesti nebuni pentru Hristos pe
culmile cele mai inalte. El insusi fiind prooroc, Parintele Serafim se slujea de acesti mici
prooroci pentru ca, atunci cand el nu va mai fi, ei sa poata lucra in locul sau.
Ca si cei din Vechiul Testament, acesti din urma profeti trebuiau sa uluiasca imaginatia
populara prin diferite procedee iesite din comun. Isaia, se stie, s-a plimbat cu totul gol
timp de trei ani; Ieremia a purtat un jug pe umerii lui pentru a prezice robia lui Israel;
Iezechiel a facut o spartura in zidul casei sale, ca sa iasa din ea, purtand o boccea, pentru
a arata locuitilor din Ierusalim ceea ce-i astepta, caci Eu am facut o pilda din tine pentru
casa lui Israel (Isaia 20, 2-4; Ierem.25; Iez.13, 1-7). Casatoria nenorocita a lui Osea n-a
fost decat o pilda a casatoriei lui Iahve cu poporul sau necredincios.
Cuvintele tainice ale nebunilor pentru Hristos, actiunile lor simbolice, cat si darul lor de a
povesti viitorul apartine profetilor. Nu numai ca trebuiau sa faca cunoscuta voia lui
Dumnezeu, ci chiar ei insisi erau un semn. Ca si confratii lor biblici, ei aratau uneori
viitorul in figuri, mimandu-l. sub un chip respingator, luat de bunavoie, ei ascundeau
darurile Duhului Sfant pe care ei singuri le tradau prin claritatea ochilor si prin
limpezimea extraordinara a privirii.
Noul Ierusalim
January 10th, 2008
Printre numeroasele activitati ale pictorului Ivan Tihonovici, Letopisetul manastirii

Serafimo-Diveevski aminteste la capitolul XXVIII: Despre presupusa oranduire in
apropiere de manastirea Serafimo-Diveevski a unui schit deosebit. Ivan Tihonovici,
dupa cum este cunoscut, a avut intentia de a construi la trei verste de manastirea Diveevo,
in directia Pustiei Sarovului, un schit dupa exemplul Preacuviosilor Antonie si Teodosie
de la Pecerska, si aici sa fie manastirea parintelui Serafim si alui, cu 12 porti, dupa
asemanarea schiniei ceresti.
In 1850 el a construit acolo o chilie pentru sora econoama Tatiana Burjumova, in
manastirea careia isi petrecea tot timpul, insa egumena Ladijenskaia a hotarat ca aceasta
chilie nu este folositoare si a daramat-o.
Din materialele adunate de cercetatori, in legatura cu ancheta inceputa de Sfantul Sinod,
s-a vazut ca constructia acestui schit a fost recunoscuta de persoane intelepte si
experimentate in viata duhovniceasca ca nefolositoare. In afara de aceasta, nicaieri in
Biserica Ortodoxa, nici in Rasarit, nu a fost permisa oranduirea unui schit de femei.
Proiectul oranduirii acestui schit, dupa cum se vede din ancheta, ii apartine propriu-zis lui
Ivan Tihonovici (parintele Ioasaf), dar nu-i este strain nici episcopului de Nijegorodsk.
In vederea tuturor acestor ratiuni Sfantul Sinod hotaraste:
1) a-l obliga pe p. Ioasaf prin iscalitura cu preintampinare aspra sa inceteze orice amestec
in treburile manastirii Diveevo;
2) a instala o supraveghere vigilenta asupra lui Ioasaf
3) a instiinta conducerea eparhiala din Nijegorodsk ca Sfantul Sinod nu aproba si nu

binecuvinteaza oranduirea unui schit osebit langa manastirea Diveevo.
Mitropolitul Serafim (Ciceagov), autorul Letopisetului manastirii Serafimo-Diveevski
conchide ca a construi o cetate cu 12 porti, dupa asemanarea Ierusalimului Ceresc, este
un vis in afara judecatii sanatoase.
(In lumina ultimelor profetii ale Sfantului Serafim descoperite o data cu cea de-a doua
aflare minunata a moastelor sale, putem vedea ca Ivan Tihonovici a incercat sa
discrediteze lucrarea Maicii Domnului si a Sfantului Serafim de la Diveevo. In timpurile
noastre construirea unor temple de tip Noul Ierusalim a luat un avant nemaipomenit.
Organizatia americana Templul Intelegerii Reciproce, aparuta in 1960 ca Asociatie a
Religiilor Unite, isi propune drept tel construirea unui templu simbolic in diferite parti
ale globului- in perfecta concordanta cu doctrina franc-masonica. De atunci a fost
construit un templu dupa asemanarea schiniei ceresti in Florida, langa Disneyland, in
Polonia de catre vizionarul Karol, in Coreea de Sud si, probabil, in alte locuri. La
Konakovo, o suburbie a Moscovei, se construieste Ierusalimul Alb. In Romania avem,
dupa cum se stie, Noul Ierusalim de la Pucioasa-Glodeni, dar si manastirea Vladimiresti,
care pretinde la rolul de Diveevo al Romaniei.) [Nota red.]
Elisaveta incerca sa se descurce din aceasta situatie grea. Calma, ordonata, blanda cu
surorile, ea se bucura de dragostea si respectul tuturor. La Diveevo surorile au inceput sa
respire mai usor, cand alta stire ingrijoratoare s-a abatut asupra bietei comunitati: noul
episcop de Nijni-Novgorod, despre care se zvonea ca este de partea lui Ioasaf, va veni in
curand la Diveevo ca sa primeasca fagaduintele egumenei cu prilejul transformarii,
decretata prin Sfantul Sinod, a vechii comunitati mixte intr-o manastire regulamentara.
Era in luna mai, la mai putin timp dupa Pasti. Vladica a venit noaptea, pe timp de furtuna.
Dimineata, chiar inainte de a merge la biserica, a convocat-o pe Elisaveta Usakova,
dandu-i ordin sa paraseasca manastirea si sa mearga ca egumena la manastirea Davidovo.
Mirata, Elisaveta tacea.
- Pentru ce taceti?
- Nu va inteleg, Prea Sfintite.
- Va spun ca trebuie sa parasiti Diveevo si sa mergeti la manastirea Davidovo, care este
dezorganizata. Veti face ordine acolo.
- Imposibil, raspunse calm Elisaveta.
Vladica se supara rau de tot. Razboiul era declarat. Elisaveta a fost socotita nebuna.
Vizitatorul din afara

January 10th, 2008
Dar novicele Ivan Tverdoseev, canonarhul manastirii Sarovului, nici nu se gandea sa

renunte la planurile lui privitoare la obstea de la Diveevo.
Domnul l-a avut pe Iuda. () Sfantul Serafim de Sarov - pe Ivan Tihonovici. Din ce in
ce mai des el incepuse s-o viziteze pe verisoara sa, o monahie din obstea Kazanskaia, ale
carei surori nu erau asa de apropiate de Staretul Serafim, ca cele din obstea infiintata mai
tarziu. Inzestrat cu o putere de convingere, bun vorbitor, avand o oarecare cultura, stiind
sa picteze icoane si sa cante la biserica, el s-a impus in fata acestor femei simple si, in
cele din urma, si-a facut printre ele multe simpatizante. Dimpotriva, in obstea surorilor de
la moara, impotrivirea la avansurile lui a fost imediata si unanima. Surorile i-au spus
deschis ca Parintele Serafim le-a interzis orice relatie cu el. Infuriat peste masura, el
striga: Jur ca nu voi avea odihna pana cand nu voi sterge de pe fata pamantului pana si
amintirea obstii surorilor de la moara. Ma voi preface in sarpe, dar tot voi patrunde
acolo.
Trufia l-a pierdut pe Lucifer. Tot ea l-a pierdut si pe Ivan Tihonovici, canonarhul
Sarovului. In incercarea lui disperata de a trece drept succesorul duhovnicesc al Staretului
Serafim, pictorul din Tambov era lipsit cu totul de orice masura. Cum insa calugarii din
Sarov vorbeau de rau cu totii felul lui de a se purta, el a parasit Pustia Sarovului (cu toate
ca Parintele Serafim ii interzisese acest lucru, zicandu-i ca, daca va parasi Sarovul, nu va
vedea in veci fata Parintelui in Imparatia Cerurilor), a intrat in alta manastire, obtinand
acolo hirotonia cu numele de Ioasaf.
S-a apucat sa scrie cu o pana agera Viata Parintelui Serafim, care i-a adus succes la
Sankt-Petersburg si l-a facut sa fie prezentat Imparatesei. Avand de aici inainte acces la
Curte, el a crezut ca toate ii sunt permise.
Ivan Tverdoseev afirmase ca scopul lui era sa distruga sistematic tot ceea ce Parintele
Serafim dorise si implinise la Diveevo. Staretul voia sa pastreze cele doua comunitati
separate. Ioasaf a obtinut contopirea lor.
Comunitatea Kazanskaia isi pierdea pravila sa, iar cea infiintata de Parintele Serafim nu
mai era alcatuita doar din fecioare. Staretul tinea la bisericile lui? Parintele Ioasaf le-a
inchis, a stins candelele, a oprit citirea Psaltirii, a mutat moara si a daramat chiliile.
Staretul visa sa construiasca pe un teren pe care il achizitionase, cu o mare suma de bani,
o catedrala. Realizarea acestui proiect trebuia sa fie impiedicata. Mihail Manturov detinea
actele care legalizau cumpararea terenului. Cum insa el refuza sa se desparta de ele,
fiindca Staretul ii interzisese in mod expres acest lucru, Ioasaf il vorbi de rau pe Mihail in
fata generalului Kuprianov. Fara sa-i plateasca intendentului sau simbria pe care i-o
datora, militarul infuriat, la intoarcerea lui din Polonia, l-a alungat de pe terenurile pe
care, in lipsa lui, le administrase atat de bine. Pe jos, lipsiti de orice mijloace, Mihail si
Ana, cersetori de buna voie s-au la Diveevo. Parintele Vasili le-a dat 70 de ruble, pe care
le economisise cu greu, ca sa-si construiasca o cocioaba.
Timp de 29 de ani, citim in Letopisetul manastirii Serafimo-Diveevski, comunitatea a
suferit amestecul in treburile sale si tutela lui Ivan Tihonovici. Surorile obstii de la moara,
ramase orfane, au dus o lupta neincetata, de-a lungul acestor ani, impotriva dusmanului
neamului omenesc, aparand invataturile si poruncile lasate de ctitorul si Parintele lor.
Trebuia sa fii cu totul lipsit de intuitie ca sa nu vezi in evenimentele de la Diveevo acest
gen de lupta. Vechiul letopiset are dreptate. Lupta pe care Staretul, in timpul intregii sale
vieti a dus-o contra diavolului, a continuat si dupa sfarsitul sau pamantesc. Nu veti trai
pana la venirea lui antihrist, dar vremurile lui le veti trai, le-a prezis el orfanelor. Putem
sa presupunem, fara sa ni se para ceva de necrezut, ca vremile de restriste (Velikaia
smuta) de la Diveevo prefigureaza vremurile tragice si tulburi prin care Biserica Rusa
urma sa treaca in curand. Totul ne face sa credem ca Staretul le intelegea anume in acest
chip.
Diveevo, pamantul Maicii Domnului, va fi amenintat de fortele intunericului, ca si insusi
pamantul rus. Vizitatorul strain (sau din afara), cum scrie cronicarul - Ivan
Tihonovici, cel cu inima rece, mergea intre timp din victorie in victorie. In timpul
sarbatorilor prilejuite de incoronarea Imparatului Alexandru II, el a hotarat sa ceara, prin
intermediul unei domnisoare de onoare a Imparatesei, autorizatia de a transforma
comunitatea mixta de la Diveevo intr-o manastire regulamentara, cu intentia vadita de a
pune mana pe conducere. Sosise timpul pentru ultimul act al dramei.
Dupa o lunga perioada de interimat, o noua egumena urma sa fie aleasa de obste. Iesita
dintr-o familie de dvoreni, Elisaveta Usakova era inteligenta, echilibrata si avea o fire
hotarata. Timp de mai multi ani, ea a indeplinit la Diveevo sarcina ingrata de iconoama si
cunostea bine situatia in care se gasea manastirea. Banii pe care Ivan Tihonovici ii
colecta la Sankt-Petersburg, prin mijlocirea surorilor pe care le trimitea in capitala sa
invete pictura, dispareau fara sa ajunga vreodata la destinatie. Cheltuielile nechibzuite pe
care le facea vizitatorul strain impovarau bugetul. Nu numai ca nu avea bani, ci mai
facuse si datorii. Adesea surorilor le lipsea chiar si painea.
Presentimente triste
January 10th, 2008
Propria sa moarte se apropia. Staretul fusese instiintat. Se simtea imbatranit. Multimile,

care in numar mereu crescand inundau Sihastria si il urmareau in padure, il oboseau.
Apasatoare era, de asemenea, atmosfera de dusmanie din partea egumenului Nifon si a
majoritatii calugarilor, fata de lucrarea sa preferata - obstea de la Diveevo.
Dar mai rau ca orice il apasa purtarea nesincera si lingusitoare a celui care s-a adeverit
mai apoi inamicul numarul unu al iubitei sale ctitorii.
Mic-burghezul din orasul Tambov, Ivan Tihonovici Tverdoseev (in trad. - Gat-tare), frate
incepator la Sarov inzestrat cu darul picturii, dotat cu o voce frumoasa, nu era lipsit nici
de calitati, nici de farmec. Lumea ii zicea pictorul. Oare Staretul se inselase de data
aceasta? Il facuse pe tanar confidentul sau? Amintirile pe care acesta din urma le-a
publicat mai tarziu ne indreptatesc sa credem ca nu.
Inteligent si ambitios, el a hotarat sa-si faca o cariera prezentandu-se, dupa moartea
Staretului ca ucenicul sau preferat si succesorul sau la Diveevo. Cand mergeam la Sarov,
scrie in depozitiile lui Mihail Manturov, raportate in Letopisetul manastirii SerafimoDiveesvki, n-am remarcat nimic rau in Ivan Tihonovici. Desi nu-mi era simpatic,
intram totusi la el, cand ma invita la un ceai. Intr-o zi, Parintele m-a intrebat de unde
veneam. Am baut un ceai la pictorul din Tambov, i-am raspuns. Of, bucuria mea, sa nu
te mai duci niciodata acolo. Va fi in dauna ta. Caci Ivan nu te invita cu inima curata, ci ca
sa te spioneze. Dupa aceasta mi-am intrerupt vizitele. Era nemaipomenit, cum Parintele
stia totul dinainte si cum ne pazea de tot raul.
Parintele Serafim le prevenea, de asemenea, pe surori:
- Bucuria mea, ii spunea el maicii Eudoxia, eu v-am nascut duhovniceste si nu va voi
parasi.
Ivan Tihonovici pretinde ca dupa moartea mea sa va dau lui. Nu, eu nu va voi da! Inima
lui si inimile celor ce-i vor urma, vor fi reci fata de voi. El zice: Tu esti batran, Parinte,
da-mi fiicele tale!, dar el le cere cu o inima rece. Tu sa-i zici, maica, in numele meu, ca
voi nu sunteti opera lui.
Ceea ce la timpul potrivit s-a facut.
O inima rece, repeta Staretul cu neliniste. Ivan Tihonov va avea o inima rece. Pentru ca
aceasta frica a marelui Staret in fata racelii falsilor ucenici? Pentru ca diavolul este rece,
el, care este tatal minciunii.
Sora Ana povesteste ca se gasea intr-o zi aproape de izvorul miraculos impreuna cu
Parintele care, aplecat deasupra apei, la un moment dat ii zise: Vad cum se tulbura apa,
se agita. Si plin de frica, intreba: Ce inseamna asta?. In aceeasi clipa l-am vazut pe
Ivan Tihonovici coborand panta. Parintele arata spre el: El este care va tulbura toate. El
m-a tulburat pe mine, sarmanul Serafim, precum si izvorul, si tot el va tulbura lumea
intreaga.
Stareta Parascheva Ivanovna (mai tarziu monahia Serafima) depune marturie, in ce relatii
era Parintele Serafim cu poslusnicul Ivan Tihonovici pana la moartea sa. In anul mortii
sale, povesteste ea, eram la el, la manastire, in pridvorul chiliei sale, unde se afla
cosciugul. Am discutat multa vreme pe teme duhovnicesti: Parintele vorbea atat de placut
si de mangaietor! Deodata, schimbandu-se la fata, indispus, cu scarba si parca temator, a

exclamat: Vine! Vine! M-a indepartat dupa usa si a inchis-o pe jumatate. Cine-o fi,
Parinte?, am intrebat eu speriata. Pictorul!, a raspuns el.
A intrat monahul Ivan Tihonovici. Parintele Serafim, i-a spus ceva incet, dupa care acela
a plecat imediat.
Despre acesta Sfantul Serafim a spus ca este antihrist. Chiar din propriile amintiri
publicate ulterior (pe care fratii de la Sarov evitau sa le includa in cartile lor, de altfel
pline de exagerari si laudarosenie, in care el aparea in mod invariabil ca erou principal),
putem vedea cum era el tratat de Parintele Serafim, dupa principiul bate saua sa se
priceapa iapa. Drept exemplu, ne pot servi urmatoarele pasaje:
Eu am fost martor in viata Parintelui Serafim, spunea el despre o intamplare, prin care sa aratat cum iubeste Dumnezeu pe cei ce-i slujesc Lui in adevar. Odata, venind la pustia
din apropiere a Parintelui, l-am gasit la izvorul sau, langa care avea niste straturi sadite
cu propriile sale maini. Era intr-o stare sufleteasca putin cam tulburata. Tinea vreo patrucinci cartofi in mana si, uitandu-se cum i-a ros cartita, murmura mereu cu o usoara
intristare: Iata, vezi, n-au nicio indreptatire sa infulece ostenelile straine. Mie mi-a
venit a mirare, dar in acelasi timp imi parea rau sa ma uit la cartirea lui copilareasca, caci,
pe cand, alta data nu alunga de la sine nicio insecta, acum se intrista pentru cinci cartofi
mancati de cartita. Desigur, Parintele Serafim hranea din osteneala lui pe orfanele de la
Diveevo si pe saracii de la arhondaricul manastirii Sarov. Dar, in sfarsit, numai Domnul
singur stie de ce si pentru ce se intrista acum. Intre timp am ajuns pe neobservate la
celalat capat al straturilor, graind despre diferite lucruri folositoare pentru suflet. De-abia
ne-am asezat noi jos si am vazut nu departe de noi o cartita, alergand printre straturi.
Parintele Serafim, distrandu-se oarecum, s-a ridicat de cateva ori de la locul sau si a mers
incolo si incoace. Si nu mult s-a pitit el, cand deodata, nu stiu de unde a aparut o pasare
mare, ca si vulturul, care s-a napustit pe neasteptate asupra ei, apoi s-a inaltat in vazduh.
Imi vine greu sa spun cu ce multumire copilareasca privea Parintele Serafim la tot ceea ce
se petrecea. O, o, iata, asa patesc cei ce mananca ostenelile altuia, repeta el. Milostivul
Dumnezeu vorbea parca prin cuvinte omenesti in aceasta intamplare, aratand cat de mult
iubeste pe duhovnicescul parinte si ostenelile lui. De aici se vede clar cine era cartita.
In alta parte el povesteste cum a venit odata la Parintele Serafim sa-i ceara sfatul daca se
cade a purta verigi (lanturi) si camasa de pocainta: Citind Vietile Sfintilor si dupa pildele
ce se gaseau acolo, m-am hotarat sa port si eu ceva pe trupul meu pentru omorarea
patimilor, care inca se ma razvrateau impotriva sufletului meu. Si astfel, in curs de trei
ani de la intrarea in manastire, m-am straduit din toate puterile sa capat de la oarecare
parinti duhovnicesti mult doritele lanturi si camasa de pocainta. Acestea le spun insa, nu
din slava desarta sau din mandrie, ci pentru a arata eu singur orbirea mea si lipsa de
experienta in viata duhovniceasca. Capatand, in sfarsit, mult doritele instrumente de
pocainta, am fost ranit de cugetul slavei desarte, care s-a furisat pe neobservate ca un
sarpe in adancul sufletului meu, si m-am hotarat cu tot dinadinsul sa merg la Parintele
Serafim si sa iau de la el blagoslovenie pentru aceasta noua osteneala ce voiam s-o incep,
presupunand ca dorinta si ravna mea ii vor fi placute. Si asa, venind eu la chilia lui si
facand obisnuita rugaciune, Parintele Serafim mi-a deschis usa si dupa ce m-a
binecuvantat, m-a asezat cu bunatate pe buturuga de lemn, ce-i slujea drept scaun, apoi
inchizand usa cu carligul, s-a asezat in fata mea, zambind usor. Iar eu indata am vrut sa
incep vorba si sa cer binecuvantarea pentru noua mea nevointa. Dar abia am apucat eu sa
deschid gura, ca el mi-a si astupat-o cu mana si a inceput sa-mi vorbeasca asa, fara sa
inceteze a zambi:
Iata ce-ti voi spune. Vin la mine mereu fetele de la Diveevo, cerandu-mi sfatul si
binecuvantarea mea, unele ca sa poarte lanturi, iar altele camasi de pocainta. Ia spune si
tu, cum ti se pare dorinta lor, este ea oare dupa calea cea buna? Eu, insa, ca unul ce eram
inca orb duhovniceste, neintelegand ca el vorbeste indirect chiar despre mine si, nestiind
cine sunt acelea, fetele de la Diveevo, am raspuns: Parinte, nu stiu daca le poate fi de
folos sau nu! Dar, amintindu-mi deodata ca tocmai pentru asta venisem si eu, i-am spus:
Parinte, si eu am venit la tine tot pentru acelasi lucru. Si i-am povestit cat de mult am
dorit si ce greu am capatat am capatat aceste unelte de pocainta. Parintele Serafim m-a
ascultat cu rabdare si apoi cu acelasi zambet de mai inainte mi-a zis: Cum dar nu
intelegi? Eu despre asta iti vorbesc. Atunci parca a incetat orbirea mea sufleteasca si am
cunoscut cu groaza puterea harului ce locuia in el. Dupa acestea, in timp ce eu continuam
sa tac din cauza spaimei ce m-a cuprins, Parintele Serafim deodata a ridicat asupra mea
mana dreapta, voind parca sa ma loveasca peste obraz cu toata puterea sa, dar nu m-a
lovit, ci numai s-a atins de urechea mea si mi-a zis: Iata, de te va lovi cineva asa, acesta
va fi cel mai greu lant duhovnicesc. Dupa aceea, strangand scuipat in gura si voind parca
cu tot dinadinsul sa ma scuipe in fata, a adaugat: Iar daca te va scuipa cineva in acest fel,
iata aceasta va fi camasa de pocainta cea mai mantuitoare, numai ca trebuie sa le rabzi cu
multumire! Si sa stii ca aceste lanturi si aceasta camasa duhovniceasca de pocainta, sunt
cu mult mai presus de toate acelea, despre care socoti tu si pe care voiesti sa le porti. Este
drept ca multi dintre Sfintii Parinti au purtat lanturi si camasi de pocainta, dar ei erau
barbati intelepti si desavarsiti si toti faceau acest lucru din dragoste de Dumnezeu si
pentru desavarsita umilire a trupului si omorarea patimilor lui. Asa, de pilda: Teodosie de
la Pecerska, fericitul Vasili s.a. Dar noi suntem inca niste copii in cele duhovnicesti si
patimile imparatesc in trupul nostru, impotrivindu-se legii si voii lui Dumnezeu. Asa ca,
ce ne va folosi noua ca ne vom imbraca in lanturi si camasa de pocainta, dar in schimb
vom dormi, vom manca si vom bea cat vom pofti! Si afara de aceasta noi nu putem rabda
cu barbatie nici cea mai mica suparare, pe care ne-o face vreun frate, iar dintr-un singur
cuvant poruncitor si de dojana, cadem in manie si intristare, asa incat, ne ridicam cu
zavistie impotriva celorlalti frati ai nostri, care sunt vazuti bine in fata egumenului, si
luam toate poruncile lui drept jignire, lipsa de atentie si rea-vointa fata de noi. Si acum
socoate si tu singur, numai din aceasta, cat de slaba este temelia vietii noastre calugaresti,
daca nu cumva chiar lipseste cu totul. Iar asta vine de acolo ca noi luam prea usor aceasta
viata si nu ne supunem randuielilor ei.
Desigur, acestea le spunea Parintele Serafim pentru altii (si, in special, pentru Ivan
Tihonovici, de unde putem vedea ca acesta n-a dus lipsa de sfaturi si indrumare
parinteasca, chiar de la inceputul vietii sale calugaresti), care erau inca cu adevarat
neincercati in viata duhovniceasca si care, in dorinta lor de desavarsire, nu trebuie sa
inceapa astfel de nevointe iesite din comun, ci cu altele, mai usoare pentru a se inalta
treptat. Insa el insusi, dupa alte marturii, ca unul ce facea parte dintre acei barbati
intelepti si desavarsiti, cum numea pe altii, purta la gat, sub camasa o cruce mare de fier,
de 22 cm, legata cu o sfoara groasa iar camasa de pocainta n-a purtat niciodata.
Serafim de Sarov - carbunele inflacarat

January 10th, 2008
Serafim de Sarov - carbunele inflacarat

Carbunele Inflacarat
Si a fost trimis catre mine un serafim si in mana sa avea un carbune aprins, pe care il
luase cu clestele de pe jertfelnic (Isaia 6, 6)
Biserica Rusa praznuieste astazi un centenar de la sfarsitul pamantesc al marelui ales al
lui Dumnezeu, vestitorul cerurilor, Preacuviosul Serafim de Sarov. Precum serafimul
ceresc din vedenia proorocului Isaia, care s-a atins de inima omeneasca cu clestele si
carbunele aprins de pe jertfelnicul ceresc, tot asa si acest Serafim pamantesc se atinge de
inimi, doar se vor inflacara si ele de la carbunele ceresc
Preacuviosul Serafim este aproape contemporanul nostru, apropiat si inrudit noua prin
patria terestra, prin limba si prin toate datinile. Minunat si insemnat este faptul ca, in
vremurile noastre, s-a dovedit posibila aparitia lui - dupa cum si el invata totdeauna,
prevenind de la parerea gresita ca numai in vremurile indepartate, din vechime, puteau sa
apara cuviosii lui Dumnezeu. Nu numai prin cuvant, ci prin sine insusi el ne incredinteaza
ca Dumnezeu in toate timpurile isi arata harul Sau celor ce doresc sa-L primeasca prin
fapte de credinta si dragoste, prin stradania inimii si a vointei.
In diferite perioade din viata sa el savarseste mari si numeroase fapte de nevointa: monah
- pustnic, eremit desavarsit, dar si staret plin de iubire, stalpnic si nevoitor - parea ca a
intrecut orice limita omeneasca pe toate caile urcusului sau ascetic, iar vietuirea lui era o
neintrerupta ruga, cugetare, contemplare si calauzire catre Dumnezeu. Ca si proorocii din
vechime in mijlocul semintiilor lor - Amos pastorul, Ioil, fiul lui Petuel sau preotii
Iezechiel si Ieremia si ceilalti - asa si Preacuviosul, in mijlocul poporului sau, a devenit
asemenea unui prooroc al Noului Testament, vestind Imparatia lui Dumnezeu. Misiunea
proorocilor se vadeste nu atat in prevestirea viitorului sau a demascarii si propovaduirii,
ci mai inainte si mai presus de toate - in descoperirea lui Dumnezeu prin om. Nu acela e
prooroc, care este capabil sa teologhiseasca, ci acela ce prin sine insusi il propovaduieste
pe Dumnezeu in aceasta viata si prin a carui gura vorbeste Dumnezeu. Prin aceasta,
marele Staret, prin sine afirmandu-L pe Dumenzeu pe pamant, devine partas al slujirii
profetice.
Inaintea unor cumplite si neinchipuite incercari pentru credinta, nemaivazute vreodata,

trimis-a Domnul patriei noastre [Rusia] pe proorocul Sau, ca prin exemplul sau sa-i
intoarca pe oameni la credinta si rugaciune, sa-L arate lor pe Dumnezeu Cel Viu din cer.
Ce poate fi acum mai trebuincios si ce este in acelasi timp mai anevoios pentru un
crestin? Ceea ce din afara pare cel mai simplu si parca de la sine inteles: credinta si
rugaciunea
Nu cuvintele de invatatura despre pravila monahala, trebuincioasa doar unui mod de
vietuire manastiresc, si nici invatamintele comune, notate din memorie, ci acest chip viu
al credintei inflacarate si al rugaciunii cutezatoare care invinge totul este comoara noastra
nesecata. Si daca a fost vazut inaltandu-se in chip miraculos de la pamant in rugaciune si
facand minuni prin ea, apoi cea mai mare minune a fost el insusi, cu inima sa inflacarata
de iubire! Aceasta vedenie, plina de lumina si bucurie, strabate pana si intunericul iadului
in care ne scufundam noi in prezent.
Prin cea mai anevoioasa asceza, Preacuviosul Serafim a dobandit harul Sfantului Duh,
despre a carui agonisire propavaduia - ca fiind scopul principal al vietii crestine - si
aceasta izbanda a fost incununata de Cer, fiindca dintru inceput Preacuviosul a fost alesul
sau deosebit.
Istoria cunoaste mari cuviosi al caror eroism a fost ascuns intru Dumnezeu, ei ramanand
neincoronati in viata pamanteasca; altii trec prin lume cu mesajul lor acuzator, in
profetica lor slujire, parasind lumea fara a-si lua rasplata; asa au fost marii nevoitori ai
Pustiei si chiar profetii, marele Ieremia si cel mai mare dintre cei nascuti din femeie - Sf
Ioan Inainte-Mergatorul. Dar nu acesta a fost sa fie destinul Preacuviosului, pentru ca el,
sarmanul Serafim, stia cat de mare este la Dumnezeu si cat de puternica este mijlocirea
sa inaintea Domnului. In el s-au aratat puterea si triumful ortodoxiei in preajma maretelor
incercari care urmau sa se abata asupra ei (perioada ateista, comunista).
Acestui ales i-au foat descoperite dumnezeiestile taine ceresti si pamantesti. Inca tanar
diacon fiind, chiar la inceputul caii monahale, L-a vazut pe Domnul Iisus cu ceata
sfintilor Sai, in timpul vohodului mic la liturghie; asemenea marelui apostol Pavel si a
intaiului mucenic Stefan, in repetate randuri i-a vazut pe locuitorii cerului - puterile
ceresti care slujesc nevazut impreuna cu noi. I-a fost dat sa se ridice in lacasurile ceresti,
in cerurile cerurilor, in puterea minunatului Pavel. I-a fost dat sa cunoasca aratarea
Sfantului Duh in stralucirea slavei dumnezeiestei si chiar sa-L faca accesibil
slujitorului (prietenului) sau Motovilov. Acea lumina a Taborului prin care Dumnezeu
Si-a manifestat slava Sa ucenicilor prin lucrarea Sfantului Duh o descopera Dumnezeu si
alesilor Sai. Iar Preacuviosul Serafim a avut puterea s-o arate prietenului sau duhovnicesc
- caruia i-a infatisat chipul preschimbarii lumii, noua faptura, noul cer si noul pamant,
prin lucrarea Sfantului Duh, aici pe pamant.
Preacuviosul - insusi purtator de Duh - a devenit alesul deosebit al Purtatoarei de Duh,
Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. Ea insasi a dat de stire ca el este din neamul
Meu si s-a aratat lui impreuna cu Sf Ioan Inainte-Mergatorul , cu primii apostoli Petru si
Ioan, cu mucenicii si cuviosii, de 12 ori in decursul vietii sale - cat nu a aparut Ea nici
unui alt sfant. Lui i-a impartasit Ea vointa sa, iar el a indeplinit-o in proiecte le
pamantesti, lucrand intocmai dupa poruncile Ei. Maica Domnului Insasi a coborat pe
pamant pentru el, piciorusele Imparatesei Cerurilor au pasit pe pamant.
Traind pe pamant, fericitul Staret era in acea comuniune cu lumea de sus si cu cei primiti
acolo, care este fagaduita celor ce vor imparati cu Hristos dupa prima inviere, precum era
in comuniune si cu lumea naturala, locuia impreuna cu fiarele ( Marcu 1, 13) si fiarele
il ascultau.
Sfantul a dobandit darul iubirii de oameni - dar nu al sentimentalismului uman, fiindca
iubirea omeneasca adeseori poate fi neputincioasa, oarba, partinitoare - ci al iubirii
duhovnicesti, ravnitoare. Si in acesta iubire i s-a descoperit revelatia despre om, cum l-a
iubit si l-a cinstit Dumnezeu pe acesta, dandu-i chipul Sau si suprema bucurie a
Intelepciunii Sale, care ramane in fiii omenesti ( Ioan 9,31).
Intrezarind chipul lui Dumnezeu in fiecare om, minunatul Staret il intampina cu cereasca
salutare: Bucuria mea! - bucurandu-se de el. Aceste paradisiace, umile si luminoase
cuvinte tainuiesc in sine o intreaga invatatura despre om, ele vadesc dumnezeiasca
dragoste si dumnezeiasca bucurie fara de creatie. Homo hominis lupus este sustine
intelepciunea demonica; omul pentru om este bucurie spune intelepciunea crestina!
In ajunul celei mai cum plite profanari a chipului dumnezeiesc in om , a celei mai mari
silnicii si injosiri a fiintei umane [ perioada bolsevica, atee], Preacuviosul l-a proslavit pe
om , l-a iluminat cu razele iubirii sale, binecuvantandu-l, parca, pentru patimile ce aveau
sa vina.
El singur a devenit pentru rusi bucuria noastra si cum sa nu se aprinda inima de bucurie
la gandul despre Staretul alb, sarmanul Serafim imbracat in alb, cu crucea la gat si cu
mana dreapta pe inima
Adevarata viata a Preacuviosului Serafim este ascunsa in culmile duhului sau. Ea se
inalta ca in pisc inzapezit, invaluita de nori si inaccesibila, descoperita oamenilor doar in
unele aspecte. Nu totdeauna si nu toti au inteles aceasta taina - chiar si celor mai vrednici
si renumiti contemporani ai lui ea le-a ramas necunoscuta.
Dupa masuratorile omenesti, viata Preacuviosului a decurs intr-un mediu rusesc obisnuit,
dupa randuiala manastirilor retrase si asezamintele monahismului rus pe care si el dorea
sa le pastreze si sa le inmulteasca, straduindu-se mai ales pentru obstea de calugarite de la
Diveevo, al patrulea Pamant al Maicii Domnului in univers. Potrivit cugetarii omenesti,
aceste bastioane pareau statornice si neclintite. Dar a trecut timpul statorniciei pe pamant
si a venit epoca unei alte statornicii - a celei duhovnicesti, nepamantesti. Preacuviosul a
prevazut in duh ingrozitoarele destine ce aveau sa vina asupra patriei si a Bisericii,
precum si slava lor viitoare, in timpul de fata inca nedezvaluita (1933).
Aceste presmititi clarvazatoare il faceau uneori sa planga si sa rosteasca cuvinte
enigmatice, incoerente, de neinteles pentru ceilalti. Dar putem noi oare sa ne impotrivim
vointei lui Dumnezeu, silind evenimentele? Dumnezeu a ingaduit sa se savarseasca ceea

ce s-a savarsit. Si totusi, raman adevarate cuvintele proorocului, ca si ideea cuprinsa in
ele. Cu adevarat piciorusele Maicii Domnului, atingand acest pamant, l-au sfintiti si
acesta este neamul Ei ales pe pamant , sub cereasca indrumare a Preacuviosului, si
aceasta credinta nu ne-o vor rapi distrugatorii.
Pe inaltimi inaccesibile se afla cetatea sfintilor, de unde se revarsa izvorul viitoarelor
inspiratii si bucurii, a noii vieti si creatii. Si chiar daca in aceasta noua Rusie nu vor
ramane zidurile si pietrele de mai inainte, chiar daca mediul si randuiala in care a decurs
viata pamanteasca a Preacuviosului au fost distruse, cu toate acestea va ramane in lume
acea lumina taborica a Duhului Sfant, care a fost revelata prin el pamantului rusesc. Ea ne
cheama si ne calauzeste catre o noua viata si noi aspiratii
Cand nu voi mai fi printre cei vii, veniti la mormantul meu Vorbiti cu mine ca si cum
as fi viu, pentru ca eu sunt pururea viu pentru voi. Acest legamant rasuna in inima
noastra. Insusi Preacuviosul a dorit sa fie calauzitorul nostru si lui putem sa-i vorbim pe
limba noastra despre necazurile zilelor noastre.
SERGHEI BULGAKOV
Predica adresata poporului rus in 1933, la implinirea a 100 de ani de la trecerea in
vesnicie a Preacuviosului Serafim de Sarov. Din exilul sau nevolnic, din indepartatul
Paris, parintele Serghei Bulgakov s-a adresat catre toate inimile rusesti in care nu se
stinsese inca flacara luminoasa a ortodoxiei.
Strabatand pana la capat drumul pocaintei, fericitul Staret era preaplin de acea pace pe
care Mantuitorul a lasat-o ucenicilor Sai: Pacea Mea las voua, pacea Mea dau voua
(Ioan 14, 27). Dobandeste duh pasnic si mii se vor mantui in jurul tau, ii invata el pe
cei din jur, din el insusi revarsandu-se aceasta pace. Preacuviosul a cunoscut acea bucurie
cereasca pe care Hristos a lasat-o ucenicilor Sai: Bucuria Mea sa fie cu voi si bucuria
voastra sa fie deplina (Ioan 15, 11)
El a infatisat lumii chipul credintei crestine biruitoare, bucuria vesnica. Aceasta bucurie
crestina este bucuria pascala.
Pe parcursul intregului an bisericesc, sfantul Serafim ii intampina pe toti cei ce veneau la
el cu salutarea pascala Hristos a inviat!. Acea bucurie in Duhul Sfant pe care ne este
dat sa o simtim in noaptea de Pasti ilumina sufletul sau si canta cantarea sa pascala, ca si
in timpul inaltarii sale dupa moarte, in fata poporului rus, la proslavirea sa de la Sarov.
Aratarea sa a fost alba precum vesmintele albe ca neaua ale ingerilor invierii:
Biruitorului voi da o pietricica alba (Apoc. 2.17) De sub mantia monahala cernita a
chipului ingeresc se zareau aripile ingeresti.
Preacuviosul ne-a aratat implinirea primei porunci: de a-L iubi pe Dumnezeu din tot
sufletul, din tot cugetul, indeplinind insa si a doua porunca, asemanatoare celei dintai, de
a iubi pe aproapele, dezvaluind cu adevarat identitatea launtrica si nedespartita a celor

doua porunci.
Savarsind plinatatea ascezei pustnicesti, Preacuviosul se intoarce la slujirea aproapelui,
devine prietenul tuturor: staret, inchinator, tamaduitor, mangaietor, prooroc, caci din
muntele Sinai s-a coborat la oameni , iar fata lui era straluminata de lumina dumnezeiestii
slave.
Posted in Serafim de Sarov - carbunele inflacarat | No Comments
Manastirea Sarov
May 17th, 2007
Manastirea Sarov se afla in Eparhia Tambov din judetul Temnicov, la 38 de verste (o

versta = 1.068 km) de orasul Temnicov, la hotarul judetelor Nijegorodsk si Tambov.
Manastirea e situata la o distanta de 400 de verste de orasul Mosciva, 60 de verste de
orasul Arzamas, 170 de verste de orasul Nijnii si 120 de verste de orasul Muron din
eparhia Vladimir. Ea este situata pe un deal, ntr-o padure, ntre doua ruri Sarovka si
Latis ce se unesc ntre ele chiar sub aceasta manastire. Cea mai apropiata localitate se
afla la o distanta de cinci verste de manastire.
Asezarea geografica a manastirii Sarov este pitoreasca si ncnta sufletul oricarui pelerin.
Aici regimul monahal era strict. Slujbele religioase se savrseau continuu si se slujea
conform regulamentului monahal din Muntele Athos. Cntarile religioase din cadrul
slujbelor ce se savrseau aici continuu iti umpleau sufletul cu o putere inexplicabila si ti
transmiteau o stare de evlavie fata de vietuitorii acestui lacas, care se proslaviau prin
faptele si nevointele lor ntru Domnul.
Despre aceasta manastire se poate spune ca a fost cu adevarat o manastire pilduitoare si
renumita datorita frumusetii exterioare, ct si a celor interioare. S-a proslavit prin viata,
nevointele si nvataturile cuviosilor ei parinti precum : ntistatatorul ieromonah Ioan;
succesorul acestuia staretul Dimitrie; cuviosul staret Efrem; virtuosul parinte Pahomie;
smeritul Isaia; rvnitorul parinte Pitirim; cuviosul Ioachim; dreptul egumen Nifon;
pustnicul egumen Nazarie; ieroshimonahil Dorotei; schimonahul Marcu; ieroschimonahil
Serafim si Ilarion; ierodiaconul alexandru si multi nevoitori demni de amintire. Faptele si
nvataturile acestor barbati virtuosi au lasat urme adnci n sufletele multor crestini
evlaviosi.
Vietuitorii acestei manastiri au fost statornici n credinta si slujirea lor lui Dumnezeu. Ei
au trait si s-au nevoit pentru mntuire si pentru nfrumusetarea duhovniceasca a sufletelor
lor si a lacasului n care si-au petrecut viata pamnteasca. Cuviosii parinti si-au nchinat
ntreaga lor viata slujind cu trupul si cu sufletul lui Dumnezeu, fiind n acelasi timp
exemplu demn de urmat att pentru succesorii lor, ct si pentru crestinii evlaviosi. S-au
nevoit n tacere, au trait n rugaciune continua si fiind nzestrati cu har dumnezeiesc au
avut o cunoastere precisa si nteleapta a sufletului omenesc. Ca niste candele aprinse au
ars cu flacara curata, mprastiind nvataturile lui Hristos celor care s-au apropiat prin ei de
Dumnezeu, aratndu-le fiecaruia n parte drumul drept ce duce la mntuire.
O, cte virtuti au dobndit sufletele lor! O, cta vitejie duhovniceasca au avut trupurile
lor. Au fost n credinta statornici, n rabdare neclintiti, n dragoste pentru Dumnezeu si

aproapele desavrsiti, n rugaciune neobositi, n nfrnare curajosi, chiar si n lupta
dureroasa a despartirii sufletului de trup au fost puternici si vioi.
Evlaviosi parinti, arznd de o credinta statornica, cu rugaciune fierbinte si-au dat sufletele
n minile Dumnezeului Celui viu. De aceea este spre folosul sufletelor noastre sa ne
amintim de acesti cuviosi parinti, sa retinem nvataturile lor ndrumatoare pe care ni le-au
lasat ca un testament pecetluit cu dragoste. Se cuvine sa cinstim faptele lor mntuitoare
savrsite spre folosul lor duhovnicesc si al sfintei manastiri Sarov.
Posted in Manastirea Sarov | No Comments
Invataturi catre monahul ncepator

May 17th, 2007
Dupa ori influenta altora sau n orice alt chip ai venit tu n aceasta manastire, nu te mhni,
este o cercetare dumnezeiasca. De vei pazi cele ce-ti voi spune tie, te vei mntuipe tine
nsuti si pe cei ce sunt n jurul tau si pentru care te ngrijesti. Prorocul zice N-am vazut
pe cel drept parasit, nici samnta lui cernd paine (Ps. 36,25). Traind n manastirea
aceasta, sa pazesti poruncile, stnd n biserica sa fii atent la toate slujbele si sa cunosti
toata rnduiala bisericii, adica cele 7 Laude bisericesti sa le nveti, sa le tii minte. Daca
te afli n chilie si nu ai rucodelie (lucru de mna), atunci citeste din cartile sfinte, mai
ales din Psaltire. Straduieste-te sa repeti de mai multe ori un verset ca sa tii minte totul.
Daca te cheama la ascultare, de-te si spune si rugaciunea: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul
lui Dumnezeu, milueste-ma pe mine, pacatosul.
In rugaciune aduna-ti mintea si o uneste cu sufletul.
La nceput o zi, doua si chiar mai mult, fa aceasta rugaciune numai cu mintea, fiind atent
la fiecare cuvnt n parte. Iar mai trziu, cnd va ncalzi Domnul inima ta cu caldura
harului Sau si o va uni ntru tine cu nsasi suflarea ta ntr-un duh, atunci rugaciunea
aceasta va curge n fiinta ta fara ncetare si va fi totdeauna cu tine, ndulcindu-te si
hranindu-te. Aceasta este nsasi acea prezicere a prorocului Isaia: Caci rana de la tine le
este lor vindecare (Isaia 26,19). Iar daca vei stapni ntru sine aceasta hrana sufleteasca,
adica necontenita fraire cu Insusi Domnul, atunci pentru ce sa mai umbli prin chilia
fratelui, chiar daca ai fi chemat de careva dintre ei ?
Caci daca nu te ntelegi pe tine nsuti, oare vei putea ntelege despre ce sa nveti si pe altii
? Taci, taci necontenit si pomeneste otdeauna prezenta lui Dumnezeu si numele Lui. Nu
te duce la nimeni ca sa stai de vorba, dar pazeste-te n toate chipurile sa nu judeci pe cei
care stau de vorba mult si rd. Fii n acest caz surd si mut si lasa sa treaca toate pe lnga
urechile tale. Poti sa iei exemplu pe Stefan cel Nou (Minei, 20 noiembrie), care avea
rugaciune nencetata, obiceiul blnd, gura tacuta, inima smerita, saracia adevarata si
neagoniseala pustniceasca, ascultarea fara crtire, supunere vrednica, lucrul cu rabdare si
cu osteneala si cu rvna.
Sezand la masa, nu te uita si nu judeca cine si ct mannca, ci ia aminte la sine, hraninduti sufletul cu rugaciunea. La prnzmannca, iar la cina nfrneaza-te.
In fiecare noapte sa dormi neaparat patru ceasuri; daca esti obosit, sleit de puteri, poti
dormi putin ziua. Aceasta s-o tii neschimbata pna la sfrsitul vietii, caci ti este necesara
pentru linistea capului tau. Si eu am tinut din tinerete aceasta cale. Nu ne rugam
ntotdeauna lui Dumnezeu pentru odihna noastra sufleteasca.
Daca te vezi pe tine asa, atunci nu vei fi mhnit, ci sanatos si vesel. Iti spun adevarat ca
daca te vei purta asa, atunci vei ramne n manastire pna la sfrsitul vietii tale.
Smereste-te si Domnul ti va ajuta sa scoti la lumina dreptatea ta si judecata ta ca lumina
ta peste oameni (cf. Matei 5,16).
Posted in Din Invataturile Duhovnicesti ale Sfntului Serafim | No Comments
Despre tristete
May 17th, 2007
Cnd duhul rau al mhnirii pune stapnire pe suflet, atunci sufletul se umple de ntristare
si suparare, neputnd sa se roage cu staruinta cuvenita si neputnd sa se ndeletniceasca
cu citirea scrierilor sfinte cu atentia necesara. Intr-o astfel de stare, calugarul este lipsit de
lineste si blndete in comunicare cu fratii obstii, capatnd o repulsie fata de tot ce-l
nconjoara. Sufletul cuprins de tristete si mhnire devine bezmetic, frenetic si nu poate sa
primeasca linistit nici un sfat bun si nici nu poate sa raspunda cu blndete la ntrebarile
adresate. Calugarul ce are un astfel de suflet afectat, evita oamenii, considerndu-i
vinovati de tulburarea sa si nu ntelege ca de fapt pricina bolii sufletului sau se afla n
interiorul sau.
Tristetea este ca un vierme pentru suflet, ce-si roade mama care l-a nascut.
Calugarul cuprins de mahnire nu poate sa-si nalte mintea catre contemplarea de
Dumnezeu si nici sa savrseasca o rugaciune curata, nflacarata.
Cine a biruit patimile, acela va birui si tristetea. Iar cel biruit, nu va fi ocolit nici de
catusele mhnirii.
Precum bolnavul este recunoscut bolnav dupa paloarea fetei, asa si cel mpatimit este
cercetat si stapnit de tristete.
Cine iubeste pacea, aceluia i este aproape imposibil sa se ntristeze, iar cel care uraste
pacea ntotdeauna este trist.
Precum focul curata aurul, asa si tristetea dupa Domnul curata sufletul de pacate.
Despre izolare si tacere

May 17th, 2007
Sfntul Ambrozie al Mediolanului spunea: Prin tacere multi s-au mntuit, iar prin
vorba multa si fara folos nici unul.
Un sfnt parinte spunea: Tacerea este taina veaculuiviitor, iar vorbaria arma
judecatii viitoare.
Tu sa stai in chilia ta cu atente si n tacere, straduindu-te cu orice pret sa te apropii de
Dumnezeu prin rugaciune. Caci Dumnezeu este dornic sa te faca din om nger. Domnul
zice : Il voi ntari pe cel blnd, tacut, smerit, pe care-l nfioara cuvintele mele. Cnd
calugarul se afla n stare de tacere, atunci dusmanul neamului omenes nu reuseste sa faca
nimic rau inimii ascunse a acestuia.
Daca nu se poate sa stai ntotdeauna n tacere deplina si izolat de lume, fiindca traiesti n
manastire si trebue sa faci ascultare, atunci macar putinul timp ce-ti mai ramne sa-l
petreci ntr-un mod izolat si n tacere. Ca si pentru acest putin, Dumnezeu nu te va uita, ci
va trimite asupra ta bogata Lui mila.
Tacerea si izolarea dau nastere blndetii si umilintei, a caror actiune, n inima calugarului,
poate fi asemanata cu apa lina a Siloamului.
Aflarea n chilia izolata ntr-o stare de tacere, practicnd rugaciunea si citind zi si noapte
scrierile dumnezeiesti, l face pe calugarul evlavios mai dornic de a nainta pe drumul
ales. Precum spun Sfintii Parinti: Chilia calugarului este precum o pestera a
Babilonului n care vei primi harul dumnezeiesc.
Calugarul, dupa spusele Sfntului Efrem Sirul, nu va ramne mult timp ntr-un loc daca
nu va ngradi n primul rnd tacerea si nfrnarea. Tacerea te ajuta sa-ti limpezesti cugetul
si sa te aduni la rugaciune, iar nfrnarea te nvata sa devii linistit.
In sfrsit, cel care le-a dobndit pe acestea are parte de o stare pasnica.
Despre neosndirea aproapelui

May 17th, 2007
Nu trebue sa judecam pe nimeni, chiar daca l-am vedea cu proprii nostri ochi gresind sau
petrecnd n continua ncalcare a poruncilor lui Dumnezeu, dupa cum spune Sfnta
Scriptura: Nu judecati, ca sa nu fiti judecati (Matei 7,1). Tu cine esti de judeci pe
sluga straina? Domnului sau sta sau cade, dar se va scula nsa, caci puternic este
Domnul ca sa-l ridice (Rom. 14,4). Cu mult mai bine este sa ne amintim de cuvintele
apostului: Cui i se pare ca sta sa ia seama sa nu cada (I Cor. 10, 12), fiindca nu se stie
cta vreme vom putea ramne n fapta cea buna, dupa cum spune prorocul cel instruit din
propria sa experienta: Iar eu am zis ntru ndestularea mea, nu ma voi clatina n veac,
dar cnd Ti-am ntors fata Ta eu m-am tulburat (Ps. 29, 6-7). Domnul ne-a poruncit sa
purtam dusmanie doar mpotriva sarpelui, adica mpotrica aceluia care dintru nceput a
nselat pe om si l-a izgonit din rai, mpotriva diavolului. Ne-a poruncit sa purtam
dusmanie mpotrica duhurilor celor necurate ale desfrnarii si a tuturor faptelor rusinoase,
care seamana n cugete necurate si ntinate.
Despre datoria subalternilor fata de superiorii lor

May 17th, 2007
Fii smerit, fa ascultare, supue-te si te vei mntui, spune Preacuviosul Varsanufie. Si nu

crti niciodata: Ce este aceasta si la ce foloseste? etc. Dar fiismerit si supus, mai ales
fata de avva al tau, care se roaga lui Dumnezeu pentru tine si caruia ii este ncredintata
mantuirea sufletului tau.

Cine doreste sa fie ucenicul lui Hristos, aceala nu are nici o putere asupra sa si nu poate
sa faca nimic de la sine, spune acelasi povatuitor. Fiindca cine face ceva dupa cugetul
sau nu este bineplacut lui Dumnezeu, chiar daca pare a fi bine.
Daca cineva cunoastea cele necesare pentru sufletul sau mai bine dect avva, atunci de ce
se mai numeste ucenicul aceluia?
Taie-ti pripria voie si fii smerit n toata viata ta, si atunci te vei mntui.
Smerenie si ascultarea dezradacineaza toate patimile si nradacineaza toate virtutile.
Cel supus trebue sa moara vietii trecatoare, lumesti, ca sa dobndeasca viata vesnica.
Precum nalbitorul curata si nalbeste postavul, facndu-l alb ca zapada, asa si
ascultatorul, rabdnd umilintele, jignirile, defaimarile, se curata, facndu-se stralucitor
precum aurul purificat de foc. Subalternii nu trebue sa fie interesati de treburile
superiorilor si nici sa-i judece, caci altfel Il supara pe Dumnezeu. Care le-a dat puterea de
conducere, caci puterea adevarata de la Dumnezeu izvoraste.
Superiorii nu trebue sa se mpotriveasca puterii savarsirii binelui, ca sa nu pacatuiasca
naintea lui Dumnezeu si sa nu ncalce poruncile Lui.
Supusul multe agoniseste pentru mantuirea sufletului sau prin ascultare; el ntelege rostul
faptelor mntuitoare si astfel se smereste.
Despre gnduri si miscarile trupesti

May 17th, 2007
Daca noi ne unim cu gndurile cele rele, aduse n minte de diavol, atunci ne aflam
savrsind pacatul, iar daca ne luptam cu ele si le respingem, ne aflam facnd binele.
Aceasta este zgomotul cugetelor, iar duhul cel necurat are influenta mare nu numai
asupra celor pamantesti dar si fata de cei ce s-au curatat de patimi isi dezlantuie atacurile
numai n parte sau dinafara.
Este posibil ca omul tnar sa nu se aprinda si sa nu se tulbure de cugete trupesti, dar
trebue sa se roage Domnului Dumnezeu ca sa stinga scnteia patimilor necurate, chiar la
nceput, si atunci nu va creste n flacara patimilor.
Despre vorbirea multa

May 17th, 2007
Cei care din fire sunt foarte vorbareti tulbura de multe ori linistea interioara si surpa
capacitatea de concentrare a celor din jur.
Dar mai grav este faptul ca, prin multa vorbire fara rost, se poate stinge acea flacara ce a
fost aprinsa in inimile oamenilor de catre Domnul hristos cnd a venit pe pamnt.
Nimic nu poate stinge focul aprins de Duhul Sfnt ce i-a luminat sufletul in inima
calugarului,dect vorbirea multa si vorbirea fara rost.
Calugarul trebue sa se fereasca mai ales de comunicare cu femei, caci ca o lumnare de

ceara, fie si neaprinsa, dar asezata ntre cele aprinse, se topeste; asa si inima calugarului,
prin comunicare cu femei, se moleseste, precum spune si Sfntul Isidor Pelusiotul :
Discutiile rele distrug obiceiurile bune: discutia cu femei, sie si buna, este periculoasa
pentru calugar, fiindca farmecul feminin da cugetului calugarului ganduri necurate. Si
astfel, ntr-un trup curat va salaslui un suflet necinstit. De aceea, ca sa fii tare si curat ca
piatra atinsa de o apa cristalina, fii ntotdeauna prevazator si, dezigur, vei nvinge. Pentru
a putea sa-ti mentii linistea launtrica, trebue sa te abtii si sa eviti discutiile si vorbaria
multa.
Intelept este cel care traieste n tacere deplina.
Cugetari duhovnicesti
May 15th, 2007
Cititul cuvntului lui Dumnezeu trebuie s se fac n singurtate, pentru ca ntreaga

minte s se afunde n adevrurile din Sfnta Scriptur i s se nfierbnte pn la lacrimi;
de la acestea omul se nclzete tot i se umple de daruri duhovniceti care bucur mintea
i inima mai tare dect orice alt cuvnt.
Dumnezeu e foc care nclzete i aprinde inima i strfundurile trupului nostru. De
aceea, cnd simim rceala n inimi, aceea este de la diavol pentru c diavolul este rece.
Atunci trebuie s chemm numele Domnului, Care va veni i va nclzi inimile noastre cu
o dragoste pur nu numai fa de El ci i fa de aproapele, iar rceala urtorului de bine
va disprea din faa cldurii Lui.
Trupul este un sclav iar sufletul este stpnul, deci din mila lui Dumnezeu trupul este
nevoit de boli, pentru c numai aa slbesc patimile i ne ntoarcem la omul dinluntru.
Da, uneori bolile trupului sunt cauzate de patimile sale. Sfaturi duhovniceti.
Cei care au hotrt s-I slujeasc Domnului Dumnezeu, trebuie s exerseze rugciunea
minii nchinat Mntuitorului i s o rosteasc nencetat: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul
lui Dumnezeu, miluiete-m pe mine, pctosul!
Cnd ne cuprinde dezndejdea, s nu ne lsm robii. Mai degrab ntrii i ocrotii de
lumina credinei, s spunem vrjmaului cu curaj: Ce eti tu nou, tu care ai fost alungat
de la faa lui Dumnezeu, un fugar din rai, un rob al rului? Tu nu ne poi atinge pentru c
Hristos, Fiul lui Dumnezeu ne este stpn nou i tuturor. Piei, blestematule. Noi credem
n dreapt Crucea sa. arpe, te clcm pe cap.
Posted in Cugetari duhovnicesti | No Comments
Despre rugaciune
April 29th, 2007
Cei ce s-au hotart sa-I slujeasca cu adevarat lui Dumnezeu trebuie sa se ndeletniceasca
cu pomenirea nencetata a Numelui Sau n inima lor si cu rostirea continua a rugaciunii
ctre Iisus Hristos, repetnd n sinea lor: ,,Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,
miluieste-ma pe mine, pacatosul !.
Iar dupa-amiaza, aceasta rugaciune se poate zice astfel: ,Doamne Iisuse Hristoase, Fiul
lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, miluiete-ma pe
mine, pacatosul. Sau poti sa o chemi direct pe Maica Domnului, zicnd: ,,Preasfnta
Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul. Poti sa spui si cntarea
ngereasca: ,,Nscatoare de Dumnezeu Fecioara, bucurate. Astfel ferindu-ne de
mprastierea gndurilor si pastrndu-ne constiinta n pace, ne putem apropia de
Dumnezeu ca sa ne unim eu El. Caci, spune Sfntul Isaac Sirul, , n afara de rugaciunea
nencetata nu este alt mijioc de a te apropia de Dumnezeu (Omilia 69).
In biserica e bine sa tinem ochii nchisi, pentru a ne feri de mprastierea gndurilor, si,
pastrndu-ne constiina n pace, ne putem apropia de Dumnezeu ca sa ne unim cu El. Caci
spune Sfntul Isaac Sirul, ,n afara de rugaciunea nencetata nu este alt mijioc de a te
apropia de Dumnezeu (Omilia 69).
In biserica e bine sa tinem ochii nchisi pentru a ne feri de imprastierea atentiei. Ochii sa-i
deschizi doar cnd te ncearc somnul, atunci indreapta-ti ochii asupra unei icoane sau a
unei lumnari aprinse n fata ei.
Daca n timpul rugaciunii ni se ntmpla sa fim furati de gnduri, atunci trebuie sa ne
smerim si sa-i cerem iertare lui Dumnezeu caci, dupa cum zice Sfntu1 Macarie,
vrajmaul nazuieste dect sa ntoarca gndul nostru de la Dumnezeu, de la frica si de la
iubirea Lui (Omilia 2, 15).
Cnd nsa mintea si inima sunt unite n rugciune si cnd sufletul nu este tulburat de
nimic, atunci inima se va ncalzi de caldura duhovniceasea n care straluceste lumina lui
Hristos si va umple de pace si bucurie ntreaga fiinta launtrica a omului. Pentru toate
suntem datori sa-I multumim Domnului si sa ne incredintm pe noi nsine voii Lui.
Trebuie, de asemenea, sa-I punem dinainte toate gndurile, cuvintele si faptele noastre,
straduindu-ne ca toate sa-I slujeasca numai bunei Lui placeri.
Despre pastrarea pacii sufletesti

April 10th, 2007
Trebuie sa ne straduim din toate puterile sa ne pastrm pacea sufleteasca si sa nu ne

tulburam cnd altii ne ocarasc. Pentru aceasta se cuvine sa ne abtinem de la orice mnie
si sa ne pazim mintea si inima de orice miscare nechibzuita.
Pentru a ne pastra pacea sufletului trebuie, de asemenea, in tot chipul sa ne ferim a-i
osndi pe altii. Prin virtutea neosndirii si a tacerii se pstreaza pacea sufletului. Cnd
omul petrece in asa stare, el se nvredniceste a primi descoperiri dumnezeiesti. Ca sa ne
izbvim de osndire, sa luam aminte la sinele nostru sa nu primim de la nimeni gnduri
straine si sa fim ca niste morti. O pilda de cumpatare ne-a dat Sfntu1 Grigorie
Taumaturgul (episcopul Neocezareei, praznuit la 17 noiembrie).

Acostat ntr-o piata publica de o femeie de moravuri usoare, care ii cerea plata pentru ca
s-ar fi culcat eu ea, sfntul, n loc sa se mnie, i-a zis linistit nsotitorului su: ,,Da-i ceea
ce cere. Ea, primind banii, czu doborta la pamnt de un diavol. Dar sftul goni
diavolul prin rugaciune.
Daca nu e cu putiinta sa te supui, ar fi bine, cel putin, sa-ti tii limba n fru. Ca sa ne
pastram pacea, trebuie sa alungam tristetea si sa ncercam sa fim veseli Caci un om
care nu are ce-i trebuie pentru nevoile lui, acestuia i este greu sa-si nvinga descurajarea.
Trebuie sa intri in tine nsuti si sa te ntrebi: unde ma aflu? Trebuie sa priveghem cu
simturile noastre, mai ales eu vazul, sa nu ne mprastie. Caci darurile duhului nu le pot
avea dect cei care se roaga si au grija de sufletul lor.
Despre pacea sufleteasca

April 10th, 2007
Scopul vietii crestine este dobndirea Duhului Sfnt. Dobndeste pacea launtrica si mii
de suflete se vor mntui in jurul tau.
Totul este subordonat agonisirii acestei paci, alipirea de Biserica, adevarata nadejde,
ndepartarea de patimi, iertarea greselilor, neosndirea aproapelui, tacerea launtrica.
Nimic nu este mai bun dect acea pace n Hristos. prin care sunt respinse navalirile
durerilor celor rele, din vazduhuri si de pe pamnt.
Caci lupta noastra nu este mpotriva trupului si a sngelui, ci impotriva ncepatoriilor,
mpotriva stpniilor, mpotriva stapnitorilor intunericului acestui veac, mpotriva
duhurilor rautatii, care sunt in vazduhuri (Efeseni 6, 12).
Un om intelept si indreapta duhul nauntrul sau si l coboara in inima sa. Atunci harul lui
Dumnezeu l lumineaz si el se afla ntr-o stare de liniste suprapamnteasca, adica, avnd
constiinta mpacata, caci el contempla harul Sfntului Duh n interiorul sau, dupa
cuvntul lui Dumnezeu: ,,Unde este pace, acolo salaslueste El.
Cel care merge n pace aduna ca si cu o lingura darurile harului.Cnd un om dobndeste
pacea, atunci poate revarsa si asupra altora lumina sufletului sau
Domnul nostru Iisus Hristos a lasat aceasta pace ucenicilor Sai nainte de moartea Sa ca
pe o comoara nepretuita, zicnd: Pacea Mea dau voua, pacea Mea las voua (Ioan 14, 27).
Apostolul vorbete de asemenea despre accasta pace: si pacea lui Dumnezeu, care
cavrseste orice minte, sa pazeasca inimile voasre si cugetele voastre, ntru Hristos Iisus
(Filipeni 4, 7). Si astfel se cuvine ca noi sa ne ndreptam toate gndurile, dorintele si
faptele spre dobndirea pacii lui Dumnezeu, strignd totodata impreuna cu Biserica:
Doamne Dumnezeul nostru, pacea Ta da ne-o noua (Isaia 26, 12).
Cu ce trebuie sa ne nzestram sufletul?

April 10th, 2007
Trebuie sa ne nzestram sufletul cu cuvntul lui Durnnezeu, cci cuvntul lui Dumnezeu,
dupa cum spune Sfntul Grigone Teologul, este pinea ngerilor cu care se hranesc
sufletele flamnde de Dumnezeu.
Sa ne inzestrm sufletul si cu citirea Noului Testament si a Psaltirii, stnd in picioare, ca
sa se produca luminarea mintii.
Trebuie sa ne nzestrm sufletul cu cuvntul lui Dumnezeu n asa fel nct mintea sa ,,se
scalde parca n Legea Domnului, conform careia omul trebuie sa traiasca. Cnd omul si
va nzestra sufletul su cu cuvntul lui Dumnezeu, atunci va nte1ege si va face diferenta
ntre bine si rau.
Citirea cuvntului lui Dumnezeu trebuie sa se produca n tacere si izolare, ca toata mintea
cititorului sa se adnceasca n adevarul scrierilor sfinte si sa primeasca de la Dumnezeu
acea caldura ce n izolare provoaca lacrimi si cu care omul se incalzeste si se umple cu
daruri duhovnicesti, desfata mintea si sufletul mai mult dect cu orice cuvnt.
Despre grija de suflet

April 10th, 2007
Corpul omenesc e asemenca ueci lumnri. Lumnarea se sfarseste arznd, iar omul
murind. Dar sufletul este nemuritor si se cuvine sa ne ingrijim de sufletul nostru mai muit
dect de trup. Pentru ca ce-i va folosi omului daca va cstiga lumea ntreaga ,,iar sufletul
sau il va pierde? Sau ce-ar putea da omul in schimb pentru sufletul lui? (Matei 16, 26).
,,Noi credem ca sufletul este mai pretios dect orice, zice Macarie cel Mare, pentru ca
Dumnezeu n-a binevoit sa Se uneasca cu nici o alta faptura dect cu omul, pe care l-a
iubit mai mult dect toate creaturile.
Sfntul Vasile cel Mare, Sfntul Grigorie Teologul, Sfntul Ioan Gura de Aur, Sfntul
Chiril al Alexandriei, Sfntul Ambrozie al Mediolanulul si altii, din tinerete si pna la
sfrsitul vietii lor, au fost feciorelnici. Toata viata ei si-au nchinat-o slujirii pentru
mntuirea sufletului si n-au slujit trupului.
Se cuvine deci sa ne ngrijim mai ales de suflet, iar trupul sa-l ntarim n masura n care
ne este de ajutor la intarirea duhulul.
Daca ne vom omor trupul de buna voie ntr-att inct sa ne afectam si sufletul, atunci
aceasta osteneala va fi fara judecata dreapta, doar daca am face aceasta pentru dobndirea
virtutilor.
Daca Domnul va voi ca omul sa treac prin boli si suferinte, tot El i va da si puterea
rabdarii.
Despre luarea aminte de sine

April 3rd, 2007
Cel care urmeaza calea luarii aminte de sine nu trebuie sa se ncreada numai n propria sa
putere de ntelegere, ci trebuie sa cerceteze Scripturile si sa compare miscarile inimii sale
si viata sa cu viata ascetilor care au trait mai nainte. E mult mai usor n acest fel sa ne
pazim de cel rau si sa vedem limpede adevarul.
Cugetul unui om atent, veghetor este ntocmai ca o straja neadormita.
Sa veghem deci ca sa nu fim atrasi catre lucruri straine, sa ne gndim si sa vorbim despre
ele cum spune David: Nu va grai gura mea lucruri omeneti (Ps. 16, 4), ci sa ne rugam
Domnului: De cele ascunse ale mele curateste-ma si de cele straine fereste pe robul Tau
(Ps. 18, 13-14).
Omul trebuie sa fie vigilent de la inceputul si pna la sfarsitul vietii sale, ele, cele din
mijloc, cu tot ce au ele placut ori neplacut, fiind indiferente.
Ca sa-ti pastrezi cugetul curat, nchide-te n sine, precum spune Mntuitorul: si pe nimeni
sa nu salutati pe cale (Luca 10, 4), si fara folos sa nu vorbesti.
Pe staret si pe frati sa-i saluti, nchinndu-te lor respectuos, iar ochii mintii sa-i ai mereu
nchisi.
Despre tacere
April 3rd, 2007
Preacuviosul Varsanufie ne nvta ca precum corabia pe mare nfrunta furia valurilor si a

furtunilor si ajungnd la tarrmul linitit nu mai este supusa pericolului, ramnnd
nevatamata, tot asa si clugarul, ct se afla printre oameni, are parte de mhniri, ispite,
gnduri suparatoare, iar cnd staruie n tcere, n-are de ce se terne.
Tacerea deplina este crucea pe care calugarul trebuie sa-si rstigneasca patimile,
placerile, gndurile. Adu-ti aminte de Domnul Hristos, cte batjocuri si defaimari a
ndurat inainte de a fi rstignit pe Cruce. Asa si noi, fiind doar n tacere deplina, dar
nesuferind precum a suferit Domnul Hristos, nu putem ajunge la starea sfinteniei
desavrsite. Caci spune Apostolul: Cu El vom suferi si cu El ne vom preamari.
Alta cale nu exista.
Cel care a ales starea tacerii depline trebuie sa stie cu ce scop a ales aceasta stare, pentru
ca inima lui sa nu se abata ctre altceva.
Despre lepadarea de lume

April 3rd, 2007
Frica lui Dumnezeu se dobndete atunci cnd omul, ntorcndu-se dinspre lume si tot ce
este n lume, i concentreaza gndurile si simamintele sale asupra Legii dumnezeieti si se
adncete cu totul in contemplarea lui Dumnezeu si in ateptarea fericirii fgaduite sfintilor.
Noi nu fugim de oameni, care sunt de aceeai fire cu noi si poarta acelasi nume al lui
Hristos, de crestini, ci fugim de pacatele facute de ei, cum i s-a spus Marelul Antonie:
Fugi de lume si te mntuiete .
Nu poti sa te afli in starea contemplarii de Dumnezeu ct timp te afli n lume. Pna cnd
patimile nu se vor linisti, nu poti dobndi pacea sufleteasca. Iar patimile nu se linistesc
atta timp ct suntem nconjurati de lucruri ce strnesc patimile din noi. Ca sa ajungi la
starea desvrsirii si sa capeti o liniste deplina a sufletului, trebuie sa starui muit in
rugaciune si contemplare de Dumnezeu. Lasa-ti sufletul sa se nalte catre Dumnezcu prin
rugciune inflacrata, deprtndu-te de patimile lumii acesteia. Nedeprtndu-te de lune,
sufletul nu poate sa-L iubeasca sincer si n totalitate pe Durnnezeu.
Proorocirile Sfntului Serafim

March 17th, 2007
Proorocirile Sfantului Serafim de Sarov

Dintre toti sfintii rusi, Serafim de Sarov pare a avea o stralucire aparte, de o statura
duhovniceasca necomparabila cu nimeni si nimic. Ascet, apostol si prooroc al neamului
sau, in 1902, cand a fost canonizat, toata Rusia s-a adunat in Pustia Sarovului, la
Diveevo, insotind procesiunea celor 24 de arhimandriti si preoti imbracati in vesminte de
aur si nestemate, daruite chiar de Imparat. Cei care au participat la procesiune povestesc
ca la miezul noptii, din piepturile celor de fata au izbucnit, pline de bucurie, in plina vara,
imnurile Pastilor: Hristos a inviat din morti. Sfantul insusi proorocise toate acestea, cu
100 de ani in urma. In plina vara, se vor canta imnurile de Pasti, spre pomenirea mea,
dar aceasta bucurie va va fi de scurta durata. Lacrimile si prigoana vor fi painea voastra
vreme de aproape un veac. Viata va va fi scurta atunci si ingerii abia vor avea timp sa
adune sufletele din inchisori si razboaie. Plin de neliniste profetica, Sfantul prevazuse
deslusit, inca de la 1800, zilele infricosatoare care urma sa vina asupra rusilor. Va curge
mult sange, din cauza ca unii se vor rascula impotriva Tarului si a familiei sale () Va
trece mai mult de jumatate de veac si atunci raufacatorii isi vor ridica sus capul. Asta se
va intampla negresit. Rauri de sange vor inrosi pamantul rusesc. Vor fi omorati multi
nobili pentru Imparat, dar Domnul nu se va mania pana la capat si nu va ingadui ca
pamantul rusesc sa fie nimicit cu desavarsire. Unui apropiat, mireanul Motovilov,
parintele Serafim i-a zis: Cred, tatucule, ca a opta mie de ani va trece. Cred ca va trece!
Si iata ce-ti voi mai spune: toate vor trece si se vor sfarsi. Si toate manastirile vor fi
distruse, dar pentru sarmanul Serafim, la Diveevo, va continua sa se savarseasca Jertfa

cea fara de sange si imnurile Invierii.
Bland si smerit, Sfantul Serafim de Sarov nu voia sa inspaimante pe nimeni. Anunta doar
vremurile ce va sa vina, pentru a da oamenilor timp de pocainta si de indreptare a
pacatelor.
Da tot ce ai si, daca n-ai, roaga-te
O anume ironie a intamplarii face ca Sfantul Serafim sa fie astazi cinstit, asa cum se
intampla la manastirea Rusicon din Athos, in icoane fatuite cu prea mult aur si argint,
migalite intr-o puzderie de flori si ornamente minuscule, stropite din belsug cu agate si
rubine purpurii. Pustnic si ascet, parintele a trait mult timp in singuratatea padurii, la
adapostul unei case modeste din barne, cu o icoana intr-un colt si un trunchi de lemn
retezat in loc de scaun.
Nascut in 19 iulie 1759, intr-o familie de negustori bogati din orasul Kursk, Sfantul
Serafim s-a apropiat de Dumnezeu prin cateva intamplari care l-au salvat miraculos de la
moarte. Prima s-a petrecut la 7 ani, cand copilul
de atunci a cazut de pe o schela ce inconjura clopotnita bisericii, fara sa patimeasca
nimic. La 10 ani, o boala necunoscuta l-a adus la un pas de moarte. Rugandu-se, mama
Sfantului a primit in vis cuvintele Maicii Domnului. Si intr-adevar, peste cateva zile,
icoana Maicii Domnului a trecut intr-o procesiune pe strazile orasului Kursk. In
momentul in care icoana ajunsese in dreptul casei, s-a dezlantuit o ploaie torentiala si
procesiunea s-a oprit. Atunci mama a iesit cu copilul bolnav, care, atingand icoana, s-a
tamaduit pe loc.
Inclinarea catre credinta s-a manifestat timpuriu. Inca din anii adolescentei, Prohor - cum
ii era numele de botez - traieste mai mult retras, in singuratate, adancit in lectura cartilor
sfinte. La 19 ani, cu binecuvantarea mamei sale, se duce la manastirea Sarov, unde intra
in calugarie, fiind repede acceptat si iubit de monahi, datorita blandetii si bunatatii sale.
La 28 de ani, este primit in obstea sihastriei, iar un an mai tarziu este sfintit ierodiacon.
Urmeaza sase ani de slujbe neintrerupte, in cadrul carora vedea adesea ingeri cantand.
Intr-o zi, in timpul unei liturghii, dupa ce a binecuvantat asistenta si a rostit numele si-n
vecii vecilor, in loc de a se retrage asa cum cerea randuiala slujbei, parintele Serafim a
ramas tintuit pe loc, nemiscat, cu totul absent. Intelegand ca s-a petrecut ceva neobisnuit,
doi ierodiaconi l-au apucat de brat si l-au dus in spatele iconostasului. Serafim a ramas
nemiscat trei ore. Revenindu-si i-a explicat duhovnicului: M-a coplesit o lumina
orbitoare, asemanatoare unei raze de soare. Cand mi-am intors ochii catre aceasta lumina
nespus de frumoasa, l-am vazut pe Domnul nostru Iisus Hristos in slava Sa, avand
infatisarea unui fiu al omului, inconjurat de ostile ceresti: ingeri, arhangheli, heruvimi si
serafimi. Cat despre mine, am primit o binecuvantare speciala. Setea de Dumnezeu il
indeamna insa sa se retraga in pustie, pentru a fi singur cu rugaciunile lui. Cu aprobarea
staretului, pleaca intr-o padure apropiata, unde va trai ca sihastru multi ani. Dar cu cat se
adancea in inima padurii, cu atat credinciosii veneau peste el. Nimic nu-i era de folos,
nici macar gestul de a acoperi cu ramuri de copac urmele cararii ce ducea la coliba sa.
Oamenii gasisera o viclenie mult mai puternica, ii puneau in fata pe copii, care strigau:
Parinte Serafim, miluieste-ne!. Auzind glas de copil, parintele nu rezista si, iesind din
maracinisurile dese ale padurii, se arata oamenilor.
Ursii, lupii si iarba caprei
A trait multi ani in padure, in nesfarsita Siberie, printre brazi grosi de cativa metri si inalti
precum catargele celor mai mari corabii. Cum scrie carturarul bisericesc si biograful sau,
prof. Serghei Nil, Sfantul Il gasea pe Dumnezeu in simplitatea florilor, in animalele si in
pasaretul padurii, cu care stia sa discute in limba lor. Bland si rabdator, imblanzea lupi si
ursi, serpi si jivine, iepuri si vulpi, toate adunate in jurul colibei, ca in vremurile cele
adamice, dupa cum dau marturie cei care l-au vizitat pe anahoret. La miezul noptii,
povesteste parintele Iosif, vedeai la usa lui tot felul de ursi si alte animale. Terminandusi rugaciunile, nevoitorul iesea din chilie si incepea sa le hraneasca. Parintele Alexandru,
un alt martor ocular, l-a intrebat din curiozitate cum se poate ca acea bucata de paine
uscata, ce se afla mereu in traista parintelui Serafim, sa sature atata multime de animale.
Zambind, parintele i-a raspuns ca tot ce e de pret e putin si tot ce e putin e mult, moment
in care s-a apropiat de el, ca o confirmare, un urs imens care tinea in labe un fagure cu
miere. Parintele i-a multumit, dupa care a intins fagurele musafirului, asa cum cere legea
ospitalitatii taranesti. Ca Isaac Sirul, Sfantul Serafim credea cu toata forta lui ca dragostea
nu poate fi randuita si masurata. O inima adevarata se aprinde de dragoste pentru toata
faptura, pentru oameni, pentru pasari, pentru animale si chiar pentru demoni. Cu alte
cuvinte, pentru toate fapturile. Ca orice sfant, nimic rau nu-l atingea. Nici viperele care
dadeau ocol casei, nici coltii salbaticiunilor.
Mare postitor, Sfantul Serafim se hranea doar cu paine uscata. Cu timpul, a renuntat si la
ea, cultivand in gradina din spatele chiliei sfecla si cartofi pentru animale, iar pentru sine
o iarba numita iarba-caprei. O culeg si o pun intr-o oala mica, zice el zambind, adaug
putina apa si o asez pe plita. Dintr-insa se face ciorbita buna. O usuc apoi si iarna ma
hranesc cu ea, iar fratii se intreaba ce bunatati mananc. Eu imi bucur trupul cu iarba
caprei, dar nu spun nimanui de mancarea mea.
O mie de zile in genunchi pe o piatra
Intarit de rugaciune si post, Sfantul Serafim a petrecut trei ani precum stalpnicii de
odinioara. Timp de o mie de zile s-a rugat in genunchi pe o piatra de granit, iar cand, spre
sfarsitul vietii, cineva a gasit piatra si i-a adus-o, Sfantul a zis: Simeon Stalpnicul a stat
47 de ani in picioare pe un stalp. In comparatie cu el, ce-am facut eu?.
Nimeni nu va sti vreodata cum a trait el ani de zile in postul mancarii si, mai ales, al
tacerii. Isi taiase cu buna stiinta orice legatura cu lumea. Cand i se intampla sa intalneasca
pe cineva in padure, cadea in genunchi, cu fata la pamant, si ramanea asa, in aceasta
pozitie, pana cand trecatorul se indeparta. O data pe saptamana, duminica, un calugar ii
aducea putina hrana. Atunci, parintele deschidea usa si, cu ochii plecati, scotea o tava pe
care pustnicul asezase o bucatica de paine sau putina varza, pentru a-i arata calugarului ce
sa aduca duminica urmatoare.
Rabdarea de care a dat dovada si puterea cutremuratoare a aspiratiei sale nesfarsite catre
Divin i-a facut pe unii din fratii sai sa afirme ca fapta sa intrece puterile omenesti. El a
atins acea stare de indumnezeire pe care putini sihastri au dobandit-o in intreaga istorie a
Bisericii crestine. In timpul rugaciunii, concentrarea sa devenea atat de intensa, incat

ramanea timp indelungat nemiscat in fata icoanelor si cartilor duhovnicesti, doar
contempland extaziat slava lui Dumnezeu.
De ce si in ce imprejurare a intrerupt Sfantul acest canon al tacerii, asta nu vom afla
niciodata. Trebuie sa fi avut porunca de Sus. Oamenii aveau nevoie de cuvant si de
intarire. Proorocirile lui trebuia sa ajunga la urechile si sufletul celor incercati. Trebuia sa
strabata veacurile si sa anunte vremea cea din urma a indreptarii, a lacrimilor si a
mantuirii. Ostenit pe dinafara de post si rugaciune, parintele arata la 50 de ani ca un
batran garbovit. Nevrand sa se trufeasca, a ascultat indemnul calugarului tanar, care ii
aducea mancarea. Nu a vrut sa-l lase fara raspuns. Sprijinindu-se in toiag, tarandu-si cu
greu picioarele bolnave de varice, parintele mergea in intampinarea unei nevointe din
cele mai impovaratoare - sa revina in lume si sa renunte la linistea padurii, la aerul
imbalsamat de rasina, la vietatile cele marunte si cantatoare din salasul copacilor, in
schimbul misiunii divine de indrumare spirituala a oamenilor pe calea mantuirii. La 60 de
ani, Serafim e numit staret. Incarcat cu darurile sfinte ale marilor puteri dumnezeiesti,
numele sau se raspandeste cu repeziciune in intreaga Rusie si astfel mii de pelerini incep
sa-l viziteze, cautand sfatul intelept al sfantului. Puterea intelegerii sale patrundea pana in
adancul inimii celor care-l vizitau, care primeau raspunsul inainte de a-i marturisi
nevointa. Toti plecau cu o mare bucurie si usurare sufleteasca dupa intrevederea cu
Sfantul Serafim, care marturisea cu umilinta: Cand vine cineva la mine, vine ca la un
slujitor al lui Dumnezeu. Ce-mi porunceste Domnul ca unui rob al Sau, aceea eu ii
transmit celui care doreste sa se foloseasca. Lucrez cum vrea El. N-am vointa proprie.
Pe multi, sfantul ii vindeca prin puterile sale spirituale, asa cum istoriseste principesa
Sahaeva despre fiul ei grav bolnav. Parintele Serafim, inainte de a incepe sa se roage
pentru sanatatea lui, i-a spus: Tu, bucuria mea, roaga-te si ma voi ruga si eu pentru tine,
insa stai asa, fara sa te intorci si sa te uiti in alta parte. Bolnavul a stat asa mult timp, dar
dupa o bucata de vreme n-a mai putut rabda si s-a uitat sa vada ce face parintele. Uitanduse, l-a vazut pe Parintele Serafim stand in vazduh, rugandu-se si, speriindu-se de
neobisnuita vedere, a strigat. Dupa ce si-a terminat rugaciunea, Parintele Serafim s-a
apropiat de copil si i-a spus: Iata, acum tu vei spune tuturor ca Parintele Serafim se
roaga in vazduh. Domnul te va milui, dar tu sa nu spui despre aceasta nimanui, pana in
ziua mortii mele.
Parintele Serafim cunostea ceasul mortii sale si se pregatea pentru marea trecere. Viata
mea se scurteaza. Trupul meu este mort in toate, dar duhul meu e ca si cum s-ar fi nascut
ieri, spunea el. Inca o data, sfantul se va invrednici de vizita Fecioarei Maria, care a fost
o prevestire a fericitului sau sfarsit: In curand, alesule al Meu, vei fi cu noi. Bucuros
peste fire ca i s-a ridicat ascultarea, si-a parasit inchisoarea benevola a chiliei si a plecat
in padure, raiul si viata lui. Intr-o dimineata, in jurul orei sase, Parintele Serafim a fost
gasit in chilia sa in genunchi, in fata icoanei Maicii Domnului, cu capul descoperit si cu
Evanghelia, pe care obisnuia s-o citeasca, in fata lui. Isi avea mainile incrucisate pe piept,
iar fata lui era linistita si senina. Dormea? Incetisor, fratii au vrut sa-l trezeasca. Dar ochii
lui nu s-au mai deschis. In genunchi, in fata Imparatesei sale din ceruri, adormise pentru
totdeauna.
Parintele Serafim a cerut sa i se puna pe piatra de mormant urmatoarea inscriptie: Dupa
ce nu voi mai fi printre cei vii, veniti la mormantul meu: cu cat mai des, cu atat mai bine.
Orice ati avea pe suflet, orice vi s-ar intampla,veniti la mine ca si cand as fi viu si,
ingenunchind pe pamant, varsati-va tot amarul pe mormantul meu. Spuneti-mi totul si va

voi asculta. Asa cum imi vorbeati in viata, la fel sa o faceti si acum. Pentru ca eu traiesc
si pururea voi fi.
Posted in Proorocirile Sfntului Serafim | No Comments
Invataturi ale Sfantului Serafim de Sarov

March 17th, 2007
Invataturi ale Sfantului Serafim de Sarov

Aminteste-ti mereu, ascultarea le intrece pe toate. Ea intrece postul si rugaciunea! Iar noi
nu numai ca nu trebuie sa o refuzam, trebuie sa alergam in intampinarea ei! Noi trebuie
sa rabdam orice necaz care ar veni din partea fratilor fara sa ne tulburam si sa cartim.
Sufletul trebuie alimentat si hranit cu Cuvantul lui Dumnezeu. Cel mai mult noi ar trebui
sa practicam lectura Noului Testament si a Psaltirii. Aceasta ar trebui facuta in picioare.
Din aceasta lectura vine iluminarea mintii care este schimbata printr-o dumnezeiasca
schimbare. Cel ce citeste Sfanta Scriptura primeste o caldura care in singuratate da
nastere la lacrimi, prin care omul este incalzit iar si iar, umplut de daruri duhovnicesti,
care dau o incantare mintii si inimii dincolo de orice inchipuire.
Mai presus de toate, aceasta trebuie facuta pentru a dobandi pacea sufletului: Pace multa
au cei ce iubesc legea Ta si nu se smintesc. (Ps.118,165). Este foarte util sa citesti
intrega Biblie intr-un mod inteligent. Caci numai prin acest exercitiu singur, pe langa alte
bune lucrari, Domnul nu-l va lipsi pe om de mila Sa, ci va inmulti darul sau de intelegere.
Cei ce cu adevarat s-au hotarat sa slujeasca Domnului Dumnezeu trebuie sa se
straduiasca a-si aminti mereu de Dumnezeu si sa rosteasca rugaciunea catre Iisus Hristos.
In biserica, atunci cand te rogi, e de folos sa stai cu ochii inchisi, cu o atentie concentrata
si sa deschizi ochii doar cand te molesesti sau cand somnul iti da tarcoale si te face sa
motai. Atunci ochii trebuie atintiti catre o icoana si catre lumina candelei ce arde
dinaintea ei.
Nu trebuie sa ne asumam nevointe ascetice dincolo de puterile noastre, ci sa incercam sa
ne facem trupul prieten credincios si vrednic de practicarea virtutilor. Trebuie sa mergem
pe calea de mijloc. Trebuie sa fim intelegatori fata de neputintele si imperfectiunile
noastre sufletesti si sa avem rabdare fata de defectele noastre, asa cum avem fata de
defectele altora. Dar nu trebuie sa trandavim, ci trebuie sa ne silim spre imbunatatirea firii
noastre.
In fiecare zi sa dormi negresit noaptea patru ore - de la zece seara pana la doua noaptea.
Daca te simti slabit, poti sa dormi si in timpul zilei. Pastreaza aceasta regula permanent
pana la sfarsitul vietii tale, fiindca este absolut necesara pentru odihna capului tau. Eu
insumi din tinerete am pastrat-o cu rigurozitate. Noi cerem mereu bunului Dumnezeu
odihna in timpul noptii si astfel nu vei deveni neputincios, ci sanatos si vesel.
Nu oricine isi poate impune siesi o regula severa de asceza in toate, sau sa se priveze pe
sine de tot ceea ce n-ar face decat sa-i dezvaluie slabiciunile. Altminteri, prin epuizarea
trupeasca, sufletul slabeste si el. In special, vinerea si miercurea, si mai ales in timpul
celor patru posturi, trebuie luata o masa o data pe zi, iar ingerul Domnului se va apropia
de tine. La pranz mamanca suficient, la cina fii moderat.
Dar un trup care este epuizat de penitenta si de boala trebuie intarit printr-un somn
moderat, hrana si bautura moderate indiferent de perioada de timp.
Cu orice pret, noi trebuie sa incercam a pastra pacea sufletului si sa nu ne tulburam la
jignirile venite de la altii. Nimic nu este mai pretios decat pacea intru Hristos Domnul.
Sfintii Parinti aveau mereu un duh de pace si, fiind binecuvantati cu harul lui Dumnezeu
traiau mult.
Dobandeste pacea, si mii de oameni din jurul tau se vor mantui. Atunci cand un om se
afla intr-o stare de pace a mintii, el poate de la sine sa le ofere celorlalti lumina necesara
luminarii ratiunii. Aceasta pace, ca pe o comoara nepretuita, Domnul nostru Iisus Hristos
a lasat-o drept mostenire ucenicilor Sai inainte de moarte. (In. 14,27) Apostolul mai
spunea despre ea : si pacea lui Dumnezeu, care covarseste orice minte, sa va pazeasca
inimile si cugetele voastre intru Hristos Iisus (Filip. 4,7) Introdu mintea inlauntrul inimii
si dai de lucru acolo cu rugaciunea; atunci pacea lui Dumnezeu o umbreste si ea se afla
intr-o stare de pace. Trebuie sa ne obisnuim sa tratam jignirile venite de la altii cu calm,
ca si cum insultele lor nu ne privesc pe noi, ci pe altcineva. O astfel de practica ne poate
aduce pacea inimii si o poate face lacas al lui Dumnezeu insusi.
Daca nu se poate sa nu te tulburi, atunci, cel putin, e necesar sa incerci sa iti infranezi
limba, dupa cuvantul psalmistului: tulburatu-m-am si n-am grait (Ps. 76, 4) Pentru a ne
pastra pacea sufletului, este nevoie sa evitam cu orice pret a-i critica pe altii. In mod
aparte, pentru a pastra pacea sufleteasca trebuie evitata acedia si sa te straduiesti a avea
un duh vesel si nu trist. Trebuie sa incerci sa iesi din aceasta stare cat mai iute cu putinta.
Atentie la duhul intristarii, caci aceasta da nastere la toate relele. O mie de ispite apar din
pricina lui: agitatie, furie, invinuire, nemultumirea de propria soarta, ganduri de
desfranare, schimbare permanenta a locului.
Uneori duhul cel rau al intristarii pune stapanire pe suflet si il lipseste de umilinta si
bunatate fata de frati si da nastere la repulsie fata de orice conversatie. Atunci sufletul
evita oamenii, crezand ca acestia se afla la originea tulburarii sale si nu intelege ca pricina
tulburarii sale se afla intr-insul. Sufletul plin de intristare si parca scos din minti este
incapabil sa accepte in pace sfaturile bune ce i se aduc sau sa raspunda cu umilinta la
intrebarile ce i se pun.
Primul medicament cu ajutorul caruia omul isi afla in curand mangaiere sufleteasca este
smerenia inimii, asa cum ne invata sfantul Isaac Sirul. Aceasta boala este tratata cu
rugaciune, abtinere de la graire in desert, lucru de mana, dupa puterile fiecaruia, citirea
Cuvantului lui Dumnezeu si rabdare; caci el se naste din lasitate, trandavie si graire in
desert.
Oricine a invins patimile a invins si deprimarea. Veselia nu e pacat. Ea alunga plictiseala;
si din plictiseala vine intristarea (acedia) si nimic nu e mai rea ca aceasta. Ea aduce cu
sine totul. A spune sau a face raul este pacat. Dar a spune un cuvant bun, prietenos sau
plin de veselie, asa incat toata lumea sa se simta in buna dispozitie in prezenta lui
Dumnezeu si nu intr-o stare de intristare, nu este deloc un pacat.
Daca nu suntem de acord cu gandurile rele sugerate de diavol, facem un lucru bun. In
timpul acestor atacuri, trebuie sa te indrepti cu rugaciunea catre Domnul Dumnezeu, asa
incat scanteia patimilor celor rele sa fie alungata de la bun inceput. Atunci flacara
patimilor nu va mai creste.
Trupul este robul, sufletul este stapanul. Si de aceea, mila lui Dumnezeu este cu noi
atunci cand trupul este slabit si extenuat de boli; caci in acest fel patimile slabesc si omul
devine normal. Dar boala trupeasca in sine este ceva nascut din pricina patimilor. Inlatura
pacatul si boala va pleca.
Despre dobandirea sfantului duh

March 17th, 2007
Despre dobandire sfantului duh
INTRODUCERE
Sfantul Serafim de Sarov s-a nascut in 1759, in orasul Kursk. Parintii sai erau niste
crestini ortodocsi evlaviosi, pilde de adevarata duhovnicie. La varsta de 10 ani, Serafim a
fost tamaduit in chip minunat dintr-o boala grea cu ajutorul icoanei Nascatoarei de
Dumnezeu din Kursk. De copil, s-a afundat in scrierile si in slujbele bisericii. A inceput
viata monahala in manastirea Sarovului, la varsta de 19 ani. A fost tuns calugar cand avea
27 de ani si, curand dupa aceea, hirotonit diacon. Profunzimea si curatia participarii
Sfantului Serafim in slujbele dumnezeiesti sunt vadite, deoarece i s-a ingaduit sa vada
ingerii, si in timpul Sfintei Liturghii din Joia Mare l-a vazut pe Domnul Insusi.
La 34 de ani a fost hirotonit preot, si a fost numit duhovnic al manastirii de maici

Diveievo. In acelasi timp, a primit si blagoslovenie pentru a incepe o viata de pustnic in
padurea ce inconjoara Sarovul. Traia intr-o cabana mica, daruindu-se in intregime
rugaciunii, postului si citirii Scripturii si a scrierilor Sfintilor Parinti. Sfantul Serafim
obisnuia sa mearga la manastire Duminicile pentru a primi Sfanta Impartasanie; apoi se
intorcea in padure.
In 1804, Sfantul Serafim a fost atacat de talhari si batut de moarte. Ranile provocate de
acest atac l-au facut sa umble de acum inainte aplecat de spate, avand trebuinta de un
toiag pentru a merge. Dupa aceasta intamplare, Sfantul a inceput sa se roage continuu,
mult mai fierbinte, timp de o mie de zile si o mie de nopti, petrecand cea mai buna parte a
timpului sau in genunchi pe o piatra de langa chilia sa si strigand Doamne, miluieste-ma
pe mine, pacatosul. Apoi a petrecut trei ani in zavorare, in tacere desavarsita.
Supunandu-se cererii Staretilor (Batranilor) manastirii, s-a intors in manastire in 1810,
continuandu-si insa viata in rugaciune si zavorare tacuta pentru inca zece ani. Ascultand
de o vedenie dumnezeiasca, Serafim si-a incetat tacerea si a inceput sa vorbeasca, spre
folosul celorlalti. Sfantul intampina pe oricine venea la el cu o inchinaciune, un sarut
duhovnicesc si cuvintele urarii pascale Hristos a Inviat!. Ii numea pe toti bucuria
mea. In 1825 s-a intors la chilia sa din padure, unde primea mii de pelerini din intreaga
Rusie. Fiindu-i dat darul inainte-vederii, Sfantul Serafim de Sarov, facatorul de minuni,
oferea tuturor mangaiere si povata. Sfantul Serafim a raposat la 2 ianuarie 1833,
ingenuncheat fiind in fata icoanei Nascatoarei de Dumnezeu.
O pilda al harului Duhului Sfant lucrator in viata si cuvintele Sfantului Serafim a ajuns la
noi cand, in noiembrie 1831, un crestin ortodox evlavios pe nume Nikolai Motovilov s-a
intalnit cu Sfantul Serafim, notand convorbirea avuta. Notele lui Motovilov au fost
transcrise si publicate de catre Serghei Nilus, care a scris urmatoarea introducere:
Aceasta descoperire este fara indoiala de importanta mondiala. Intr-adevar, in esenta
nimic nu este nou in ea, pentru ca intreaga revelatie a fost data Apostolilor din chiar ziua
Pogorarii Duhului Sfant, la Rusalii. Dar acum, cand oamenii au uitat adevarurile
fundamentale ale vietii crestine si sunt afundati in intunecimea materialismului sau in
indeplinirea rutinata si de suprafata a nevointelor ascetice, descoperirea Sfantului
Serafim este cu adevarat extraordinara, asa cum si el insusi a socotit-o. Nu-ti este dat
numai tie sa intelegi aceasta, spune Sfantul Serafim catre sfarsitul descoperirii, ci prin
intermediul tau, este data intregii lumi! Ca stralucirea unui fulger, aceasta minunata
convorbire lumineaza intreaga lume ce era deja cufundata in nepasare si moarte
duhovniceasca, cu mai putin de un secol inainte de lupta impotriva crestinismului din
Rusia si intr-o vreme in care credinta crestina se afla intr-o decadere accentuata in Vest.
Aici Sfantul lui Dumnezeu ni se infatiseaza asemenea proorocilor prin care Insusi Duhul
Sfant a vorbit.
Redam totul, cuvant cu cuvant, fara nici o interpretare proprie.
S. A. Nilus
SCOPUL VIETII CRESTINE
Era joi, scrie Motovilov. Ziua era posomorata. Stratul de zapada masura 20 de
centimetri; fulgi uscati si tari cadeau abundent din cer, atunci cand Sfantul Serafim si-a
inceput conversatia cu mine, pe un camp din apropierea chiliei sale, de cealalta parte a
raului Sarovului, la poalele dealului ce se coboara spre mal. Mi-a spus sa sed pe buturuga
unui copac pe care tocmai il taiase si s-a asezat inainte-mi.
Domnul mi-a aratat spuse marele Staret (batran), ca in copilarie ati avut o puternica
dorinta de a cunoaste scopul vietii crestine, si ca ati intrebat, mereu, multe persoane
duhovnicesti despre acesta.
Trebuie sa recunosc ca de la varsta de 12 ani acest gand m-a macinat continuu. De fapt,
am intrebat multi preoti despre el, dar raspunsurile lor nu m-au satisfacut. Acest lucru nu
avea de unde sa fie stiut de batran.
Dar nimeni, continua Sfantul Serafim, nu v-a dat un raspuns potrivit. Vi s-a spus:
Mergi la biserica, roaga-te lui Dumnezeu, pazeste poruncile Domnului, fa fapte bune acesta este scopul vietii crestine. Unii au fost chiar indignati de faptul ca va macina o
asemenea curiozitate profana si v-au spus: Nu cerceta lucruri care te depasesc. Dar nu
v-au explicat asa cum ar fi trebuit. Acum umilul Serafim va va explica care este cu
adevarat acest scop.
Rugaciunea, postul, privegherea si toate celelalte practici crestine, nu constituie scopul
vietii noastre crestine. Desi este adevarat ca ele slujesc ca mijloace indispensabile in
atingerea acestui tel, adevaratul scop al vietii crestine consta in dobandirea Duhului Sfant
al lui Dumnezeu. Cat despre rugaciune, post, priveghere, pomeni si toate faptele bune
savarsite de dragul lui Hristos, sunt doar mijloace spre a dobandi Duhul Sfant. Tineti
minte vorbele mele, numai faptele bune savarsite din dragoste pentru Hristos ne aduc
roadele Duhului Sfant. Tot ce nu este savarsit din dragoste pentru Hristos, chiar daca ar fi
ceva bun, nu aduce nici rasplata in viata viitoare, nici harul Domnului in viata aceasta. De
aceea Domnul nostru Iisus Hristos a zis: Cel ce nu aduna cu Mine risipeste (Luca
11:23). Nu ca o fapta buna ar putea fi numita altfel decat agoniseala, caci chiar daca o
fapta nu este facuta pentru Hristos, este totusi socotita buna. Scriptura spune: In orice
neam cel care se teme de Dumnezeu si face ce este drept este primit la El (Fapte 10:35).
Precum vedem intr-o alta pilda sfanta, omul care face lucruri drepte este placut
Domnului. Vedem Ingerul Domnului infatisandu-se, la vremea rugaciunii, lui Cornelie,
sutasul cel drept si cu frica lui Dumnezeu, si graindu-i: Trimite la Iope i cheam pre
Simon, cel ce se numete Petru. Acesta iti va spune cuvintele vietii vesnice, prin care te
vei mantui tu si cei ai casei tale. Astfel Domnul intrebuinteaza toate mijloacele Sale
dumnezeiesti pentru a-i darui unui astfel de om, in schimbul faptelor sale bune, sansa de a
nu-si pierde rasplata din viata ce va sa vina. Dar pana se sfarseste aceasta viata, trebuie sa
punem inceput cu o dreapta credinta in Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
Care a venit in lume sa mantuiasca pe cei pacatosi si care, prin dobandirea de catre noi a
harului Duhului Sfant, aduce in inimile noastre Imparatia lui Dumnezeu si ne deschide
calea spre castigarea binecuvantarilor vietii ce va veni. Dar primirea de catre Dumnezeu a
faptelor bune care nu sunt savarsite din dragoste de Hristos se limiteaza la aceasta:
Ziditorul daruieste mijloacele pentru a le face sa vieze (cf. Evrei 6:1). Sta in puterea
omului a le face sa traiasca sau nu. De aceea Domnul a spus iudeilor: Daca ati fi orbi nati avea pacat. Dar acum ziceti: noi vedem. De aceea pacatul ramane asupra voastra
(Ioan 9:41). Daca un om precum Cornelie este placut in fata Domnului pentru faptele sale
bune, desi acestea nu sunt facute de dragul de Hristos, si apoi crede in Fiul Sau, asemenea
fapte ii vor fi socotite ca fiind facute din dragoste de Hristos. Dar in situatia contrara,
omul nu are nici un drept sa se planga atunci cand binele pe care l-a facut este nefolositor.
Acest lucru nu se petrece niciodata atunci cand binele este savarsit din dragoste pentru
Hristos, intrucat fapta buna pentru El nu numai ca ne aduce o cununa a dreptatii in lumea
ce va veni, dar si in aceasta viata ne umple cu harul Duhului Sfant. Mai mult, s-a zis:
Dumnezeu nu da Duhul cu masura (Ioan 3:34-35).
Acesta este, iubitorule de Dumnezeu! Dobandirea Duhului Sfant este adevaratul scop al
vietii crestine, in vreme ce rugaciunea, postul, pomenile si alte fapte bune facute din
dragostea de Hristos, sunt doar mijloace ale dobandirii Duhului Sfant.
Ce intelegeti prin dobandire? l-am intrebat pe Sfantul Serafim. Cumva, nu prea
pricep.
Dobandirea este acelasi lucru cu luarea in posesie, mi-a raspuns el. Stiti ce inseamna a
dobandi bani? Dobandirea Duhului Sfant este asemenea. Stiti foarte bine ce inseamna a
dobandi in sensul lumesc, iubitorule de Dumnezeu. Scopul oamenilor obisnuiti este sa
adune sau sa faca bani; cat pentru nobilime, se adauga primirea de onoruri, distinctii si
alte recompense pentru serviciile aduse stapanirii. Dobandirea Duhului Sfant este de
asemenea un capital, dar datator de har si vesnic, si se obtine pe cai foarte asemanatoare,
aproape la fel cum sunt cele ale capitalului monetar, social si temporal. Dumnezeu
Cuvantul, Dumnezeu-Omul, Domnul nostru Iisus Hristos asemuieste viata noastra cu o
piata, iar lucrarea vietii noastre pe pamant, o numeste negot. El spune tuturor:
Negutatoriti pana ce voi veni ( Luca 19: 13), rascumparand fiecare ocazie, caci zilele
sunt rele. ( Efeseni 5:16). Cu alte cuvinte, cea mai mare parte a timpului tau fa astfel
incat sa primesti binecuvantarile ceresti, prin bunuri pamantesti. Bunurile pamantesti sunt
fapte bune facute din dragoste pentru Hristos, ce pogoara harul Preasfantului Duh asupra
noastra.
In pilda fecioarelor intelepte si a celor nebune, cand cele nebune au ramas fara de
untdelemn, cele intelepte le-au spus: Mergeti la cei ce vand si cumparati. (Matei 25:9).
Dar dupa ce au cumparat, usa camarii mireselor era deja inchisa, iar ele n-au mai putut
intra. Unii spun ca lipsa untdelemnului din candelele fecioarelor nebune se talcuieste ca
fiind lipsa de fapte bune in vremea vietii lor. O asemenea interpretare nu este foarte
corecta. De ce le-ar lipsi lor faptele bune, cand sunt numite fecioare, chiar daca nebune?
Fecioria este virtutea suprema, o stare ingereasca, si ar putea tine locul tuturor celorlalte
fapte bune.
Eu cred ca ceea ce le lipsea lor era harul Prea-Sfantului Duh al lui Dumnezeu. Aceste
fecioare au practicat virtutile, dar, in ignoranta lor duhovniceasca, au crezut ca viata
crestina consta doar in facerea de bine. Facand fapte bune, ele credeau ca fac lucrarea lui
Dumnezeu, dar putin le pasa daca au obtinut harul Duhului Sfant. Aceste moduri de viata,
bazate doar pe facerea de bine, fara a incerca cu atentie daca aduc harul Duhului Sfant,
sunt mentionate in cartile Sfintilor Parinti. Exista o alta cale ce pare buna la inceput, dar
care sfarseste in adacul iadului.
Antonie cel Mare, in scrisorile sale catre monahi, spune despre asemenea fecioare:
Multi calugari si fecioare nu au stiinta despre feluritele vointe care lucreaza in om, si nu
stiu ca suntem influentati de trei voi: prima este voia Domnului cea a-tot-desavarsita si atot-mantuitoare; a doua este voia noastra omeneasca care, chiar daca nu este
distrugatoare, nu este nici mantuitoare; si a treia vointa este cea a diavolului - pe de-antregul distrugatoare. Aceasta a treia vointa, a vrajmasului, il indeamna pe om sa nu faca
fapte bune, sau sa le faca din mandrie, sau doar de dragul virtutii, decat de dragul lui
Hristos. A doua, propria noastra vointa, ne indeamna sa facem totul pentru a ne satisface
patimile, sau ne invata ca si vrajmasul, sa facem lucruri bune doar de dragul binelui si nu
pentru harul care este astfel dobandit. Dar prima, vointa a-tot-mantuitoare a Domnului,
consta in a face bine doar pentru dobandirea Duhului Sfant, ca o comoara vesnica si
nesfarsita, de nepretuit. Se poate zice, intr-un fel, ca dobandirea Duhului Sfant este
untdelemnul ce le lipsea fecioarelor celor nebune. Au fost numite nebune doar pentru ca
uitasera rodul trebuincios al virtutii, harul Duhului Sfant, fara de care nimenea nu este si
nu poate fi mantuit, caci: Prin Duhul Sfant fiecare suflet este inviorat, iar prin curatire
este transfigurat si luminat de Sfinta Treime, intr-o Sfanta taina.
Untdelemnul din candelele fecioarelor intelepte putea sa arda cu tarie multa vreme. Deci
aceste fecioare, cu candelele lor aprinse au putut sa-si intalneasca Mirele, care venea la
miezul noptii. Impreuna cu El, au putut intra in camara de nunta a bucuriei. Insa cele
nebune, desi s-au dus sa mai cumpere untdelemn atunci cand li s-au stins candelele, nu sau putut intoarce la timp si au gasit usa deja inchisa. Piata este viata noastra; usa de la
camara de nunta care s-a inchis si impiedica drumul catre Mire este moartea omeneasca;
fecioarele intelepte si cele nebune sunt sufletele crestinilor; untdelemnul nu este fapta
buna, ci harul Prea Sfantului Duh dobandit prin fapte bune si care preschimba sufletele
dintr-o stare la cealalta - de la starea stricacioasa la starea nestricacioasa, din intuneric la
lumina, de la staulul existentei noastre (unde patimile sunt legate precum animalele fara
de minte si ca fiarele salbatice) in templul Dumnezeirii, in luminoasa camara de nunta a
vesnicei bucurii intru Hristos Iisus, Domnul nostru, Ziditorul, Izbavitorul si vesnicul Mire
al sufletelor noastre.
Ce mare este mila Domnului pentru mizeria noastra, adica neatentia noastra fata de grija
pe care ne-o poarta, atunci cand Domnul spune: Iata, Eu stau la usa si bat (Apocalipsa
3:20), intelegand prin usa cursul vietii noastre care nu a fost inca oprit de moarte! O,
cat as vrea, iubitorule de Dumnezeu, ca in aceasta viata sa fii pururea in Duhul lui
Dumnezeu! In ceea ce va voi afla, in aceea va voi judeca, graieste Domnul.
Vai noua daca El ne gaseste prea-incarcati de grijile si necazurile acestei vieti! Caci cine
va putea sa duca supararea Sa, cine va suporta mania fetei Sale? De aceea s-a spus:
Privegheati si va rugati, ca sa nu cadeti in ispita. (Marcu 14:38), adica sa va lipsiti de
Duhul lui Dumnezeu, caci privegherea si rugaciunea ne aduc harul Sau.
Desigur, fiecare fapta buna, facuta din dragoste pentru Hristos, ne daruieste harul
Duhului Sfant, dar rugaciunea ne da acest har in mod deosebit, pentru ca intotdeauna este
la indemana, ca o unealta de dobandire a harului Duhului Sfant. De pilda, ai vrea sa
mergi la biserica, dar nu afli nici o biserica sau slujba s-a terminat; ai vrea sa dai de
pomana unui cersetor, dar nu este nici unul sau nu ai ce sa ii dai; ai vrea sa-ti pastrezi
fecioria, dar nu ai puterea sa o faci din pricina firii tale sau din pricina tariei vicleniilor
vrajmasului, carora nu te poti impotrivi datorita slabiciunii tale omenesti; ai dori sa faci
alte fapte bune de dragul lui Hristos, dar nici nu ai taria sau iti lipseste prilejul. Acestea,
cu siguranta nu se aplica rugaciunii. Rugaciunea este la indemana oricui, bogat ori sarac,
nobil ori umil, puternic ori slab, sanatos ori bolnav, drept ori pacatos.
Puteti judeca cat de mare este puterea rugaciunii, atunci cand este savarsita din toata
inima, chiar si in cazul unei persoane pacatoase, in urmatoarea pilda din Sfanta Traditie.
Cand, la rugamintea unei mame disperate careia ii murise singurul fiu, o prostituata pe
care o intalnise, inca necurata dupa ultimul ei pacat, miscata fiind de durerea adanca a
mamei, a strigat catre Domnul: Nu de dragul unei sarmane pacatoase ca mine, ci pentru
lacrimile unei mame ce-si jeleste fiul si crezand cu tarie in bunatatea Ta cea plina de
dragoste si in puterea Ta cea nemasurata, Hristoase Dumnezeule, inviaza-l pe fiul ei, o,
Doamne! Si Domnul l-a ridicat din morti.
Vezi, iubitorule de Dumnezeu! Mare este puterea rugaciunii, iar ea aduce indeosebi
Duhul lui Dumnezeu, si este cel mai usor de savarsit pentru toata lumea. Vom fi fericiti
intr-adevar daca Domnul Dumnezeu ne afla pazindu-ne si plini de darurile Sfantului Sau
Duh. Atunci putem nadajdui plini de incredere ca vom fi rapiti in nori ca sa
intampinam pe Domnul in vazduh (1 Tesalonicieni 4:17) Care vine cu putere multa si
cu slava (Marcu 13 :26) sa judece vii si mortii (1 Petru 4:5) si va rasplati fiecaruia
dupa faptele sale (Matei 16:27).
Iubitorule de Dumnezeu, tu binevoiesti a crede ca este o mare bucurie sa vorbesti cu
sarmanul Serafim, socotind poate ca nu este lipsit de harul Domnului. Atunci, ce-am mai
putea spune despre Insusi Domnul, obarsia fara de cadere a fiecarei binecuvantari,
cereasti si pamantesti? Intr-adevar, in rugaciune ni se ingaduie sa vorbim cu El, cu Insusi
Dumnezeul si Mantuitorul nostru cel plin de har si de datator de viata. Dar chiar si aici,
trebuie sa ne rugam numai pana cand Dumnezeu Duhul Sfant se pogoara asupra noastra,
cu harul Sau ceresc, in masura cunoscuta de El. Si cand El binevoieste sa ne viziteze
trebuie sa ne oprim din rugaciune. Pentru ce ar trebui atunci sa ne rugam Lui, Vino si Te
salasluieste intru noi si ne curateste pre noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule,
sufletele noastre, cand El deja a venit la noi sa ne mantuiasca, pe cei ce ne incredem Lui,
si Il chemam cu adevarat cu Numele Sau cel sfant, ca sa-L putem primi cu smerenie si
dragoste pe Mangaietorul, in casa sufletelor noastre, flamanzind si insetand dupa venirea
Sa?
Voi explica aceasta, iubitorule de Dumnezeu, printr-o pilda. Inchipuiti-va ca m-ati
chemat in vizita si ca, in urma acestei invitatii, am venit sa stam de vorba. Dar continuati
sa ma chemati, spunandu-mi: Intra, te rog! Hai intra! Atunci eu voi fi silit a cugeta:
Care este problema lui? Este nebun?
Asa, si cu Domnul Dumnezeul nostru Sfantul Duh. De aceea se spune: Opriti-va si

cunoasteti ca eu sunt Dumnezeu; Inaltat voi fi intre neamuri. Inaltat voi fi pe pamant
(Psalmul 45[46]:10). Adica voi aparea si voi continua sa apar tuturor celor care cred in
Mine si Ma cheama, si voi vorbi cu ei precum am grait odata catre Adam in Rai, catre
Avraam si Iacov si alti slujitori de-ai Mei, Moise si Iov, si cu cei asemenea lor.
Multi explica ca aceasta tacere se refera numai la problemele lumesti; cu alte cuvinte, ca
in timpul rugaciunilor in care vorbesti cu Dumnezeu trebuie sa fii linistit in ceea ce
priveste problemele lumesti. Dar iti voi spune, in numele Domnului, ca nu este numai
necesar sa fii mort fata de acestea la rugaciune, ci cand prin puterea nemasurata a
credintei si a rugaciunii Domnul Dumnezeul nostru Duhul Sfant se indura sa ne viziteze,
si vine la noi in intregimea bunatatii Sale nespuse, trebuie sa fim morti si fata de
rugaciune.
Sufletul vorbeste in timpul rugaciunii, dar la pogorarea Duhului Sfant trebuie sa
ramanem intr-o tacere desavarsita, pentru a asculta limpede si cu intelegere toate
cuvintele vietii vesnice pe care El se va milostivi atunci sa ni le spuna. Sunt trebuitoare
atat trezvia eplina a sufletului si a duhului, cat si neprihanirea feciorelnica a trupului.
Aceleasi cerinte au fost facute la Muntele Horev, cand israilitilor li s-a spus ca nici macar
sa nu isi atinga nevestele, vreme de trei zile, inainte de aparitia lui Dumnezeu pe Muntele
Sinai. Caci Dumnezeul nostru este un foc ce arde tot ce este necurat, si nimeni cu trupul
sau duhul intinat nu poate intra in partasie cu Dansul.
DOBANDIREA HARULUI
Da, parinte, dar alte fapte bune, savarsite din dragoste pentru Hristos, in scopul
dobandirii Duhului Sfant? Ati vorbit numai de rugaciune.
Dobandeste harului Duhului Sfant si prin practicarea celorlalte virtuti, de dragul lui
Hristos. Fa negot duhovnicesc cu ele; fa negot cu acelea care iti aduc profitul cel mai
mare. Strange capital din belsugul harului lui Dumnezeu, aduna-l in banca cea vesnica a
lui Dumnezeu, care iti va aduce dobanda nematerialnica, nu patru sau sase procente, ci
suta la suta pentru o rubla duhovniceasca, si chiar nesfarsit mai mult decat atat. De pilda,
daca rugaciunea si privegherea iti dau mai mult har de la Dumnezeu, roaga-te si
privegheaza; daca postirea iti da mult din duhul lui Dumnezeu, posteste; daca milostenia
iti da mai mult, fa pomeni. Masurati fiecare virtute facuta din dragoste pentru Hristos in
acest fel.
Acum va voi spune despre mine, umilul Serafim. Sunt dintr-o familie de negutatori din
Kursk. Astfel, pe cand nu eram inca in manastire, obisnuiam sa facem negot cu bunurile
care ne aduceau cel mai mare castig
. Fa astfel, fiul meu. Si asa cum in afaceri scopul de capatai nu este nici pe departe cel de
a face negot, ci obtinerea a pe cat se poate mai mult castig, astfel si in afacerea vietii
crestine scopul principal nu este, nici pe departe, rugaciunea sau savarsirea unor alte fapte
bune. Desi apostolul spune: Rugati-va neincetat (I Tesalonicieni 5:17), totusi, dupa
cum va amintiti, el adauga: Vreau sa graiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca sa invat si
pe altii, decat zece mii de cuvinte in limbi. (I Corinteni 14:19). Iar Domnul spune: Nu
oricine Imi zice: Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerurilor, ci cel care face voia
Tatalui Meu Celui din ceruri. (Matei 7:21), adica cel ce face lucrarea Domnului si, mai
mult, o face cu cinstire, caci blestemat este tot cel care face lucrul Domnului cu
nebagare de seama (Ieremia 48:10). Iar lucrul Domnului este: credinta in Dumnezeu si
in Acela pe care L-a trimis, Iisus Hristos (Ioan 14:1; 6:29). Daca noi intelegem poruncile
lui Hristos si ale Apostolilor asa cum trebuie, afacerea noastra ca si crestini consta nu in
sporirea numarului faptelor noastre bune, care sunt numai mijloace de indepartare a
scopului vietii crestine, ci in obtinerea castigului cel mai mare de pe urma lor, adica
dobandirea darurilor celor mult bogate ale Duhului Sfant.
Cat doresc, iubitorule de Dumnezeu, ca insiva sa puteti dobandi aceasta sursa nesfarsita
a harului dumnezeiesc, si sa va puteti intreba mereu: Sunt intru Duhul Domnului ori nu? nu este nici o pricina pentru a jeli. Sunteti pregatit sa va infatisati de indata la
infricosatoarea judecata a lui Hristos. Caci In ceea ce te voi gasi, in aceea te voi judeca.
Dar daca nu suntem in Duhul, trebuie sa aflam de ce nu suntem si ce pricina l-a facut pe
Domnul Dumnezeul nostru Duhul Sfant sa ne paraseasca. Trebuie sa-L cautam iar si
trebuie sa continuam cautarea, pana ce Domnul Dumnezeul nostru Duhul Sfant este aflat
si este iarasi cu noi, prin bunatatea Lui. Trebuie sa atacam vrajmasii care ne indeparteaza
de El, pana ce si tarana lor nu va mai fi, precum a spus Profetul David, Urmari-voi pe
vrajmasii mei si-i voi prinde pe dansii si nu ma voi intoarce pana ce se vor sfarsi. Ii voi
zdrobi pe ei si nu vor putea sa stea, cadea-vor sub picioarele mele. (Psalmul 17:4142[18:38-39]).
Aceasta este, fiul meu. Asa trebuie sa faci negot duhovnicesc intru virtute. Imparte
darurile harului Duhului Sfant celor care au trebuinta de ele, asa cum o lumanare aprinsa
ce arde cu foc pamantesc da lumina si aprinde alte lumanari, pentru a-i lumina pe toti cei
din alte locuri, fara a-si slabi lumina ei. Daca astfel este cu focul pamantesc, ce vom
spune despre focul harului Prea Sfantului Duh al lui Dumnezeu? Pentru ca bogatia
pamanteasca, impartind-o - scade, dar bogatiile ceresti ale harului lui Dumnezeu cu cat
sunt impartite, cu atat mai mult sporesc intru cel ce le imparte. Astfel, Domnul Insusi s-a
bucurat a-i grai samaritencei: Oricine bea din aceasta apa va inseta iarasi. Dar cel ce va
bea din apa pe care i-o voi da Eu, nu va inseta in veac; ci apa pe care i-o voi da Eu se va
face in el izvor de apa, care curge spre viata vesnica. (Ioan 4:13-14).
PREZENTA DUHULUI SFANT IN ISTORIE
Parinte, am spus eu, imi vorbiti mereu despre dobandirea harului Duhului Sfant ca
scop al vietii crestine. Dar cum si unde il pot vedea? Faptele bune sunt vizibile, dar Duhul
Sfant poate fi vazut? Cum pot sti daca El este sau nu cu mine?.
In ziua de azi, raspunse batranul, datorita racelii noastre aproape universale fata de
sfanta noastra credinta in Domnul nostru Iisus Hristos, si a lipsei noastre de atentie fata
de lucrarile Proniei Sale Dumnezeiesti in noi si fata de partasia omului cu Dumnezeu, am

ajuns atat de departe, incat se poate spune ca aproape am parasit adevarata viata crestina.
Marturiile Sfintei Scripturi ni se par acum de neinteles; cand, de pilda, prin gura lui
Moisi, Duhul Sfant glasuieste: Si Adam L-a vazut pre Domnul Dumnezeu umbland prin
Rai (cf. Facerea 3:8), sau cand citim cuvintele apostolului Pavel: Am mers in Ahaia, si
Duhul Domnului nu a mers cu noi; ne-am intors in Macedonia, si Duhul Domnului a
venit cu noi. Infatisarea lui Dumnezeu catre om este mentionata de mai multe ori, in alte
pasaje ale Sfintei Scripturi.
De aceea unii oameni spun: Aceste pasaje sunt de neinteles. Este intr-adevar cu putinta
ca oamenii sa il vada pe Dumnezeu atat de limpede? Dar nu este nimic de neinteles aici.
Aceasta neputinta de a intelege se datoreaza faptului ca ne-am indepartat de simplitatea
cunoasterii crestine originale. Sub pretextul educatiei, am ajuns la o asemenea ignoranta,
incat lucrurile pe care stramosii nostri le-au inteles asa de usor, noua ni se par aproape de
neconceput. Chiar si intr-o convorbire obisnuita, ideea aparitiei lui Dumnezeu printre
oameni nu parea ciudata. Astfel, cand prietenii l-au certat pe Iov pentru hula impotriva lui
Dumnezeu, el le-a raspuns: Cum poate fi asa cand eu simt Duhul Domnului in suflarea
mea? (cf. Iov 27:3). Adica, Cum as putea sa Il hulesc pe Dumnezeu cand Duhul Sfant
sta cu mine? Daca l-as fi hulit pe Dumnezeu, Duhul Sfant s-ar fi departat de la mine; dar
priviti! Ii simt suflarea in narile mele.
Se zice ca Avraam si Iacov L-au vazut pe Domnul si au stat de vorba cu El in acelasi fel,
si ca Iacov chiar s-a luptat cu El. Moisi si toti oamenii care erau cu el L-au vazut pe
Dumnezeu atunci cand a primit de la El tablele legii, in muntele Sinai. Un stalp de nori si
un stalp de foc, sau cu alte cuvinte, harul vadit al Duhului Sfant, i-au calauzit pe oamenii
Domnului in pustie. Oamenii nu l-au vazut pe Dumnezeu si harul Duhului Sau Sfant in
timp ce dormeau, in vise, sau in inflacararea unei imaginatii dezordonate, ci in realitate si
trezvie.
Am devenit atat de neatenti la lucrarea mantuirii noastre, incat interpretam gresit si
multe alte cuvinte din Sfanta Scriptura, si asta pentru ca nu cautam harul Domnului, si
pentru ca, in mandria mintilor noastre, nu ii ingaduiam sa se salasluiasca in sufletele
noastre. De aceea nu avem adevarata luminare de la Domnul, pe care El o trimite in
inimile oamenilor care flamanzesc si inseteaza profund dupa dreptatea sau sfintenia Sa.
Multi talcuiesc versetul din Biblie Dumnezeu a suflat suflare de viata in fata lui Adam,
intaiul-zidit, cel ce a fost facut de El din tarana, cum ca pana in acel moment nu era nici
suflet omenesc, nici duh in Adam, ci exista doar trupul facut din tarana. Aceasta talcuire
este gresita, pentru ca Domnul l-a zidit pe Adam din tarana, asa cum descrie Sfantul
Apostol Pavel: Intreg duhul vostru, si sufletul, si trupul sa se pazeasca, fara de prihana,
intru venirea Domnului nostru Iisus Hristos. (1 Tesaloniceni 5:23). Si toate acesta parti
ale firii noastre au fost facute din tarana, si Adam nu a fost zidit mort, ci o fiinta
lucratoare, ca toate fapturile Domnului ce vietuiesc pe pamant.
Important este lucrul ca daca Domnul Dumnezeu nu ar fi suflat dupa aceea in fata sa,
aceasta suflare de viata - adica harul Domnului Dumnezeului nostru Sfantul Duh, Care
purcede din Tatal, sade in Fiul si este trimis in lume de dragul Fiului - Adam ar fi ramas
fara Sfantul Duh in el. Sfantul Duh e Cel care L-a inaltat pe Adam la demnitatea
dumnezeiasca. Desi desavarsit, el a fost facut si superior celorlalte fapturi ale Domnului,
ca o incununare a zidirii pe pamant; el ar fi fost ca toate celelalte fapturi, care desi au un
trup, suflet si duh, fiecare dupa felul sau, nu au pe Sfantul Duh intr-insele. Dar cand
Domnul Dumnezeu a suflat in fata lui Adam suflarea de viata, atunci, dupa cuvintele lui
Moisi: Adam s-a facut fiinta vie (Facerea 2:7), adica plinit si asemenea lui Dumnezeu
in toate felurile, si ca El, pururea nemuritor. Adam era imun la actiunea elementelor, in
asa masura, incat apa nu il putea ineca, focul nu il putea arde, pamantul nu il putea inghiti
in adancurile sale, si vazduhul nu ii putea face rau in nici un fel. Toate ii erau supuse, el
fiind cel iubit de Dumnezeu, ca imparatul si stapanul zidirii, si toate il priveau ca pe
incununarea desavarsita a fapturilor Domnului. Adam a fost facut atat de intelept de
aceasta suflare de viata, care a fost suflata in fata sa de buzele ziditoare a lui Dumnezeu,
Facatorul si Stapanitorul a toate, incat nu a existat si probabil nu va mai exista om mai
intelept si mai inteligent decat el, vreodata pe pamant. Cand Domnul i-a poruncit sa dea
nume tuturor fapturilor, el a dat fiecareia un nume care-i exprima pe deplin toate
calitatile, puterile si insusirile daruite de Dumnezeu atunci cand a zidit-o.
Ca rezultat al acestui dar, al harului dincolo de fire al lui Dumnezeu, care i-a fost daruit
prin suflarea de viata, Adam putea sa Il vada, sa Il inteleaga pe Dumnezeu umbland in
Rai, sa Ii priceapa vorbele, sa inteleaga convorbirile sfintilor ingeri, limbile tuturor
fiarelor, pasarilor si reptilelor si tot ceea ce ne este acum ascuns, noua fapturilor cazute si
pacatoase. Toate acestea ii erau foarte vadite lui Adam, inainte de caderea sa. Domnul
Dumnezeu i-a dat si Evei aceeasi intelepciune, tarie, putere nemarginita si toate celelalte
insusiri bune si sfinte. El nu a zidit-o din tarana, ci din coasta lui Adam, in Edenul
incantarii, Raiul pe care El l-a asezat in mijlocul pamantului.
Pentru ca ei sa poata mereu sa pastreze cu usurinta insusirile nemuritoare, dumnezeiesti
si desavarsite ale acestei suflari de viata, Dumnezeu a asezat in mijlocul gradinii pomul
vietii, cu roade inzestrate de intreaga esenta si plinatate a suflarii Sale dumnezeiesti. Daca
nu ar fi pacatuit, Adam si Eva, precum si toti urmasii lor, ar fi putut sa manance mereu
din roadele pomului vietii si, astfel, sa pastreze de-a pururea puterea datatoare de viata a
harului dumnezeiesc.
Ei ar fi putut, de asemenea, sa-si pastreze pururea toate puterile trupului, sufletului si
duhului lor intr-o stare de nemurire si tinerete vesnica, si ar fi putut continua, in aceasta
stare a lor de nemurire si fericire, pentru totdeauna. In prezent, insa, ne este greu chiar si
sa ne inchipuim un asemenea har.
Dar prin gustarea din pomului cunostiintei binelui si a raului care a fost inainte de
vreme si impotriva poruncii lui Dumnezeu ei au invatat osebirea dintre bine si rau si au
fost supusi tuturor consecintelor de dupa nerespectarea poruncii Domnului. Apoi, au
pierdut acest dar nepretuit al harului Duhului lui Dumnezeu, pentru ca, pana la venirea in
lume a lui Dumnezeu-omul, Iisus Hristos, inca nu era (dat) Duhul, pentru c Iisus nc
nu fusese preaslvit (Ioan 7:39).
Totusi aceasta nu inseamna ca Duhul lui Dumnezeu nu era in lume deloc, ci doar ca
prezenta Sa nu era atat de vadita. Se manifesta doar exterior, si doar semnele prezentei
Sale in lume au fost cunoscute de oameni. Astfel, de pilda, multe taine legate de
mantuirea ce va veni a neamului omenesc i-au fost descoperite atat lui Adam cat si Evei,
dupa caderea lor. Lui Cain, in ciuda lipsei de cinstire si a neascultarii sale, i-a fost usor sa
inteleaga vocea care purta harul si dumnezeirea, in cuvintele acuzatoare. Noe a vorbit cu
Dumnezeu. Avraam L-a vazut pe Dumnezeu si ziua Sa si s-a bucurat (in Ioan 8:56).
Harul Duhului Sfant lucrand exterior se mai reflecta in toti proorocii Vechiului Testament
si in sfintii Israilului. Dupa aceea, iudeii au intemeiat scoli prorocesti anume, in care fii
proorocilor erau invatati sa deosebeasca semnele manifestarii lui Dumnezeu sau a
Ingerilor, si sa distinga lucrarile Duhului Sfant de fenomenele naturale obisnuite, ale
vietii pamantesti lipsita de har. Simeon, care L-a tinut pe Dumnezeu in bratele sale,
bunicii lui Hristos, Ioachim si Ana, si nenumarati alti slujitori ai lui Dumnezeu au avut
parte mereu de diferite aparitii dumnezeiesti, descoperiri, si au auzit voci, care au fost
insotite de intamplari minunate vadite. Cu toate ca nu cu aceeasi tarie ca la poporul lui
Dumnezeu, prezenta Duhului lui Dumnezeu a lucrat totusi si in paganii care nu-L
cunosteau pe adevaratul Dumnezeu, pentru ca, chiar si printre acestia, Dumnezeu a gasit
oamenii alesi. De pilda, au existat fecioarele-prorocite pe nume sibile, care si-au inchinat
fecioria unui Dumnezeu necunoscut, dar lui Dumnezeu, Ziditorul lumii, atotputernicul
ocarmuitor al universului, asa cum era conceput El de pagani. Cu toate ca filosofii pagani
au ratacit si in intunericul necunoasterii lui Dumnezeu, totusi, ei au cautat adevarul, care
este iubit de Dumnezeu. Din pricina acestei cautari placute lui Dumnezeu, ei s-au putut
bucura de Duhul Domnului. Se spune ca neamurile care nu-L cunosc pe Dumnezeu
indeplinesc din fire cerintele legii si fac ceea ce este placut Lui (cf. Romani 2:14).
Domnul lauda astfel adevarul, caci spune El insusi despre acesta, prin Sfantul Duh:
Adevarul din pamant a rasarit si dreptatea din cer a privit. (Psalmul 84:12[85:11]).
Deci vezi, iubitorul de Dumnezeu, atat la sfantul popor iudeu, un popor iubit de
Dumnezeu, cat si la paganii care nu-L cunosteau pe Domnul, s-a pastrat o cunostinta
despre Dumnezeu astfel, fiul meu, cu o intelegere limpede si rationala a felului in care
lucreaza Domnul Dumnezeul nostru Sfantul Duh in om, si cu ajutorul simtamintelor
noastre launtrice si exterioare, ne putem incredinta ca aceasta este cu adevarat lucrarea
Duhului, si nu o amagire a vrajmasului. Astfel a fost, de la caderea lui Adam, pana la
venirea in lume a Domnului nostru Iisus Hristos, in trup.
Fara aceasta constientizare perceptibila a lucrarilor Sfantului Duh, care a fost pastrata
mereu in firea omeneasca, oamenii nu ar fi putut sti cu siguranta ca rodul samantei
femeii, care fusese fagaduit lui Adam si Evei, a venit in lume sa zdrobeasca capul
sarpelui. (Facerea 3:15).
La urma, Sfantul Duh i-a prevestit Sfantului Simeon, care avea atunci 65 de ani, taina
zamislirii fecioresti si a nasterii lui Hristos din prea-curata si pururea Fecioara Maria.
Dupa aceea, dupa ce a trait prin harul Sfantului Duh al Domnului vreme de trei sute de
ani, in cel de-al 365-lea an al vietii sale, el a grait deschis in templul Domnului: stia cu
siguranta, datorita darului Sfantului Duh, ca acesta este cu adevarat Hristos, Mantuitorul
lumii, a Carui zamislire si nastere dincolo de fire, din Sfantul Duh, i-a fost prezisa de un
inger, cu 300 de ani inainte.
Si mai a fost si Sfanta Ana, o proorocita, fiica lui Fanuil, care de la vaduvie I-a slujit
Domnului Dumnezeu, in templul Sau, vreme de 80 de ani, si care era cunoscuta ca o
vaduva dreapta, o slujitoare curata a lui Dumnezeu, prin darurile deosebite ale harului pe
care le-a primit. Si ea a anuntat ca El este cu adevarat Mesia, Care fusese fagaduit lumii,
adevaratul Hristos, Dumnezeu si Om, Imparatul lui Israil, Care a venit sa mantuiasca pe
Adam si intreaga omenire.
Dar cand Domnul nostru Iisus Hristos a implinit intreaga lucrare a mantuirii, dupa
Invierea Sa, a suflat asupra Apostolilor, a restaurat suflarea de viata pe care o pierduse
Adam, si le-a dat lor acelasi har al Prea Sfantului Duh al lui Dumnezeu de care s-a
bucurat Adam. Dar asta nu a fost tot. Le-a mai spus ca este mai bine, pentru ei, ca El sa
mearga la Tatal, pentru ca daca nu s-ar duce, Duhul n-ar mai veni in lume. Dar daca El,
Hristosul, se duce la Tatal, Il va trimite pe Acesta in lume, si El, Mangaietorul, ii va
indruma pe ei si pe toti ceilalti ce le vor urma invataturile intru deplinatatea adevarului, si
le va aminti tot ce le-a spus El pe cand era inca in lume. Ce a fost apoi fagaduit a fost
har peste har (Ioan 1:16).
Apoi, in ziua Rusaliilor, El le-a trimis in mod solemn, intr-un vant puternic, Sfantul
Duh, in chipul unor limbi de foc, care i-au luminat pe fiecare dintre ei, au intrat intru ei si
i-au umplut de puterea arzatoare a harului dumnezeiesc, care sufla ca si cu roua si
lucreaza cu bucurie in sufletele care iau parte la puterile si faptele sale (Fapte 2). Si acest
har arzator al Sfantului Duh, care ne este dat noua tuturor, celor credinciosi in Hristos,
prin Taina Sfantului Botez, este pecetluit prin Taina Mirungerii pe partile osebite ale
trupului nostru, dupa cum este randuit de catre Sfanta Biserica, pastratoare vesnica a
acestui har. Se spune: Pecetea darului Sfantului Duh. Pe ce ne punem noi pecetea,
Inaltimea ta, daca nu pe vasele care contin niste comori foarte pretioase? Dar ce poate fi
mai important si mai pretios pe pamant, decat darurile Sfantului Duh, care ne sunt trimise
de sus, in Taina Sfantului Botez? Acest har al botezului este atat de mare si atat de
indispensabil, atat de trebuitor pentru om, incat nici chiar un eretic nu este lipsit de acesta
pana la moarte; adica, pana la sfarsitul perioadei hotarate de pronia dumnezeiasca, ca o
incercare de-o viata a omului pe pamant, pentru a se vadi ce va putea savarsi acesta (in
timpul acestei perioade care i-a fost daruita de Dumnezeu) cu mijloacele puterii harului,
care i-a fost dat de sus.
Si daca nu am pacatui niciodata dupa botez, ar trebui sa ramanem pentru totdeauna sfinti
ai Domnului, sfintiti, neprihaniti si liberi de toata necuratia trupului si a sufletului. Dar
problema este ca noi crestem in statura, dar nu crestem in har si in cunoasterea lui
Dumnezeu, asa cum a sporit Domnul nostru Iisus Hristos; din contra, ajungem incetul cu
incetul din ce in ce mai ticalosi si pierdem harul Prea-Sfantului Duh al lui Dumnezeu,
devenind pacatosi in diferite grade, si oameni foarte pacatosi. Dar daca un om este starnit
de intelepciunea lui Dumnezeu Carele cauta mantuirea noastra si imbratiseaza totul, si
daca reuseste sa-si inchine cele dintai ceasuri ale zilei lui Dumnezeu si sa se pazeasca
pentru a-I gasi mantuirea vesnica, atunci, in ascultarea glasului sau, trebuie sa se zoreasca
a darui o pocainta adevarata, pentru toate pacatele sale, si trebuie sa lucreze virtutile ce se
opun pacatelor faptuite. Atunci, prin virtutile faptuite pentru Hristos, va dobandi Sfantul
Duh Care lucreaza intru noi si aseaza intru noi Imparatia lui Dumnezeu. Cuvantul lui
Dumnezeu nu spune in zadar: Imparatia lui Dumnezeu este inauntrul vostru. (Luca
17:21) si ca se ia prin straduinta si cei ce se silesc pun mana pe ea. (Matei 11:12).
Acestia sunt oamenii care, in pofida legaturilor pacatului care ii incatuseaza si (prin
violenta lor si impingandu-i spre noi pacate) ii impiedica sa vina la El, Mantuitorul
nostru, cu pocainta desavarsita, spre a se intelege cu El, se straduiesc sa-si rupa aceste
legaturi, sfidand toata puterea lanturilor pacatelor asemenea oameni apar la sfarsit
inaintea fetei Domnului, fiind prin harul Sau mai albi decat zapada. Veniti sa ne
judecam, zice Domnul. De vor fi pacatele voastre cum este purpura, ca zapada le voi
albi. (Isaia 1:18).
Astfel de oameni au fost vazuti odata de sfantul prooroc Ioan Teologul imbracati in
vestminte albe (adica, in vestminte ale dreptatii) si avand in mana ramuri de finic (ca
semn al biruintei), cantandu-i Domnului o cantare minunata: Aliluia. Si nimeni nu putea
imita frumusetea cantarii lor. Un Inger al Domnului a spus despre ei: Acestia sunt cei ce
vin din stramtorarea cea mare si si-au spalat vestmintele lor si le-au facut albe in sangele
Mielului. (Apocalipsa 7:9-14). Au fost spalate cu suferintele lor si au fost facute albe,
prin impartasirea cu Tainele preacurate si datatoare de viata, ale Trupului si Sangelui
Mielului celui prea-curat si fara de pata Hristos Care a fost jertfit mai inainte de toti
vecii, din propria Sa voie, spre mantuirea lumii, si Care este jertfit si impartit pana in ziua
de azi, si nu se sfarseste niciodata (in Taina Impartasaniei). Prin Sfintele Taine ni se da
mantuirea vesnica si nebiruita ca o incredintare spre viata vesnica, ca un raspuns bun la
infricosatoarea Sa Judecata si ca un inlocuitor de pret dincolo de intelegerea noastra,
pentru acel rod al Pomului Vietii de care ar fi vrut sa o lipseasca potrivnicul omenirii,
Lucifer, cel cazut din ceruri. Desi vrajmasul si diavolul a amagit-o pe Eva, si Adam a
cazut impreuna cu ea, totusi Domnul nu numai ca le-a dat un Mantuitor in rodul samantei
femeii, Care a calcat cu moartea pe moarte, dar ne-a si dat tuturor in femeie, Pururea
Fecioara Maria, Maica lui Dumnezeu, care zdrobeste capul sarpelui in ea si in toata
omenirea, o pururea mijlocitoare catre Fiul ei si Dumnezeul nostru, precum si o rugatoare
nebiruita si neincetata chiar si pentru cei mai deznajduiti pacatosi. De aceea Maica
Domnului este numita Rana a Diavolilor, caci nu este cu putinta pentru un diavol sa
distruga un om, atata vreme cat omul insusi a cerut ajutorul Maicii Domnului.
HARUL ESTE LUMINA
Si trebuie sa explic mai departe, Inaltimea ta, deosebirea intre lucrarile Sfantului Duh,
Care salasluieste in chip tainic in inimile celor cred in Domnul Dumnezeul si Mantuitorul
nostru Iisus Hristos, si lucrarile intunecimii pacatului, care la propunerea si indemnul
diavolului, se faptuiesc pradalnic in noi. Sfantul Duh ne aminteste cuvintele Domnului
nostru Iisus Hristos si intotdeauna lucreaza biruitor cu El, bucurandu-ne inimile si
calauzindu-ne pasii pe calea pacii, in timp ce duhul mincinos, diavolesc, lucreaza in felul
opus Domnului, iar lucrarile sale in noi sunt razvratite, incapatanate si pline de pofta
carnii, pofta ochilor si mandria vietii.
Si oricine traieste si crede in Mine nu va muri in veac. (Ioan 11:26). Cel ce are harul
Sfantului Duh ca rasplata a dreptei credinte in Iisus Hristos, chiar daca, din pricina
slabiciunii omenesti, sufletul sau ar muri pentru vreun pacat sau altul, totusi nu va muri
pentru totdeauna, ci va fi ridicat prin harul Domnului nostru Iisus Hristos Care ia pacatul
lumii (Ioan 1:29), si daruieste fara de plata har peste har. Despre acest har, care s-a
aratat intregii lumi si omenirii intru Dumnezeu-omul, se spune in Evanghelie: Intru El
era viata si viata era lumina oamenilor. (Ioan 1:4); si mai apoi: Si lumina lumineaza in
intuneric; si intunericul nu a cuprins-o niciodata. (Ioan 1:5). Aceasta inseamna ca harul
Sfantului Duh, care ne este dat la botez in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh,
in pofida caderii omului in pacat, in pofida intunericului care ne inconjura sufletul, nu
inceteaza sa lumineze in inimile noastre cu lumina dumnezeiasca (care a existat din
vremuri stravechi) a meritelor de nepretuit ale lui Hristos. In cazul lipsei de pocainta a
pacatosului, aceasta lumina a lui Hristos striga catre Tatal: Avva, Parinte! Nu fii suparat
de aceasta lipsa de pocainta pana la sfarsit (al vietii sale). Apoi, la trecerea pacatosilor
pe calea pocaintei, sterge pe deplin toate urmele pacatului din trecut si il imbraca, inca o
data, pe fostul pacatos, intr-un vestmant al nestricaciunii, tesut din harul Sfantului Duh.
Dobandirea acestuia este scopul vietii crestine, ceea ce v-am explicat, iubitorule de
Dumnezeu.
Va voi spune altceva, pentru a putea intelege mai limpede ce inseamna harul lui
Dumnezeu, cum poate fi recunoscut si cum lucrarile sale se manifesta, in mod deosebit,
in cei ce sunt luminati de acesta. Harul Sfantului Duh este lumina care il lumineaza pe
om. Intreaga Sfanta Scriptura vorbeste despre aceasta. Astfel, sfantul nostru parinte
David a spus: Faclie picioarelor mele este legea Ta i lumina cararilor mele. (Psalmul
118:105), si De n-ar fi fost legea Ta gandirea mea, atunci as fi pierit intru necazul meu.
(Psalmi 118:92). Cu alte cuvinte, harul Duhului Sfant care este exprimat in Lege, in
cuvintele poruncilor Domnului, este faclia si lumina mea. Daca acest har al Sfantului Duh
(pe care incerc sa il dobandesc cu atata grija si ravna, incat cuget la dreptele Tale judecati
de sapte ori pe zi) nu m-ar fi luminat in mijlocul intunericului grijilor, care sunt de
nedespartit de chemarea inalta a rangului meu imparatesc, de unde as putea primi o
scanteie de lumina care sa-mi lumineze drumul pe cararea vietii, ce este intunecata de
reaua vointa a vrajmasilor mei?
De fapt, Dumnezeu a dovedit deseori, in fata multor martori, in ce fel harul Sfantului
Duh lucreaza in oamenii pe care El i-a sfintit si luminat cu marile Sale insuflari. Amintitiva de Moisi dupa convorbirea sa cu Dumnezeu din muntele Sinai. El stralucea atat de
tare, cu o lumina atat de grozava, incat oamenii nu se puteau uita la el. Chiar a fost nevoit
sa poarte un voal cand a aparut in public. Amintiti-va Schimbarea la Fata a Domnului, in
Muntele Tabor. O lumina mare L-a inconjurat si vestmintele Lui s-au facut stralucitoare,
albe foarte, ca zapada (Marcu 9:3), iar ucenicii Sai au cazut cu fata la pamant de frica.
Iar cand Moisi si Ilie I s-au alaturat in acea lumina, un nor i-a umbrit pentru a ascunde
stralucirea luminii harului dumnezeiesc, care orbise ochii ucenicilor. Astfel se infatiseaza
harul Prea-Sfantului Duh al lui Dumnezeu, intr-o lumina nestricacioasa, tuturor celora
care le dezvaluie Dumnezeu lucrarea sa.
Tradus de Manuela Dascalu si Mircea Narcis

Citate - Sfantul Serafim de Sarov

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Citate - Sfantul Serafim de Sarov

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Sfntul Serafim de Sarov

Dobndeste pacea, si mii de oameni din jurul tau se vor mntui

Nu trebuie sa ne asumam nevointe ascetice dincolo de puterile noastre, ci sa incercam sa

Nebunie pentru Hristos

Printre numeroasele activitati ale pictorului Ivan Tihonovici, Letopisetul manastirii

3) a instiinta conducerea eparhiala din Nijegorodsk ca Sfantul Sinod nu aproba si nu

Posted in "Viata,nvataturile si profetiile Sf.Serafim de Sarov" | No Comments

Vizitatorul din afara

Dar novicele Ivan Tverdoseev, canonarhul manastirii Sarovului, nici nu se gandea sa

Propria sa moarte se apropia. Staretul fusese instiintat. Se simtea imbatranit. Multimile,

si de mangaietor! Deodata, schimbandu-se la fata, indispus, cu scarba si parca temator, a

Serafim de Sarov - carbunele inflacarat

Serafim de Sarov - carbunele inflacarat

Inaintea unor cumplite si neinchipuite incercari pentru credinta, nemaivazute vreodata,

vointei lui Dumnezeu, silind evenimentele? Dumnezeu a ingaduit sa se savarseasca ceea

a iubi pe aproapele, dezvaluind cu adevarat identitatea launtrica si nedespartita a celor

Manastirea Sarov se afla in Eparhia Tambov din judetul Temnicov, la 38 de verste (o

lor. Au fost n credinta statornici, n rabdare neclintiti, n dragoste pentru Dumnezeu si

Invataturi catre monahul ncepator

Despre izolare si tacere

Despre neosndirea aproapelui

Despre datoria subalternilor fata de superiorii lor

Fii smerit, fa ascultare, supue-te si te vei mntui, spune Preacuviosul Varsanufie. Si nu

mantuirea sufletului tau.

Despre gnduri si miscarile trupesti

Despre vorbirea multa

Calugarul trebue sa se fereasca mai ales de comunicare cu femei, caci ca o lumnare de

Cititul cuvntului lui Dumnezeu trebuie s se fac n singurtate, pentru ca ntreaga

April 29th, 2007

Despre pastrarea pacii sufletesti

Trebuie sa ne straduim din toate puterile sa ne pastrm pacea sufleteasca si sa nu ne

Taumaturgul (episcopul Neocezareei, praznuit la 17 noiembrie).

Despre pacea sufleteasca

Cu ce trebuie sa ne nzestram sufletul?

Despre grija de suflet

Despre luarea aminte de sine

Preacuviosul Varsanufie ne nvta ca precum corabia pe mare nfrunta furia valurilor si a

Despre lepadarea de lume

Proorocirile Sfntului Serafim

Proorocirile Sfantului Serafim de Sarov

distruse, dar pentru sarmanul Serafim, la Diveevo, va continua sa se savarseasca Jertfa

Bisericii crestine. In timpul rugaciunii, concentrarea sa devenea atat de intensa, incat

ingenunchind pe pamant, varsati-va tot amarul pe mormantul meu. Spuneti-mi totul si va

Invataturi ale Sfantului Serafim de Sarov

Invataturi ale Sfantului Serafim de Sarov

Despre dobandirea sfantului duh

Despre dobandire sfantului duh

La 34 de ani a fost hirotonit preot, si a fost numit duhovnic al manastirii de maici

SCOPUL VIETII CRESTINE

Asa, si cu Domnul Dumnezeul nostru Sfantul Duh. De aceea se spune: Opriti-va si

PREZENTA DUHULUI SFANT IN ISTORIE

de lucrarile Proniei Sale Dumnezeiesti in noi si fata de partasia omului cu Dumnezeu, am

HARUL ESTE LUMINA

S-ar putea să vă placă și