Epistol? c?

tre Voltaire
Din ziua cnd am citit scrisoarea c?tre Horace,
Doream, de s-ar fi putut, toat? sfiala s? las,
S?-?i scriu pe un ton m?re?, ct de m?re? s-ar putea,
?i s?-?i pornesc un bilet lucrat n fabrica mea.
Dar auzeam c? voi, poe?i, scriitori vesti?i,
ndat? ce a?i murit, v? face?i cam neciopli?i,
Cam gro?i, neciviliza?i; ?i, drept s? spui, m? temeam
S? nu-mi ntorci un r?spuns mai aspru dect doream:
R?spuns ca acel ce zici c?-n anul trecut ?i-a dat,
Din partea lui Boileau, un secretar nenv??at.
Aicea ca ?i la voi se afl? mul?i n?t?r?i,
Care s-ar da bucuros c? sunt secretari ai t?i.
Cu toate-acestea acum dorin?a mea o ascult;
Respectul numelui t?u nu m? opre?te mai mult,
?i pare-?i bine sau r?u, slobod din partea mea e?ti.
Nu cercetez dac?-n rai, dac? n iad locuie?ti,
La ce fel de munci, pedepse, p?catele-?i te-au supus
?i dac? n lungi frig?ri dracii acolo te-au pus.
Sunt sigur c? sfin?ii to?i asupr?-?i au reclamat,
?i chiar de nu-i fi pr?jit, e?ti negre?it afumat.
Trebile acolo-n iad nu merg c-aici pe p?mnt,
Unde p?gni sau cre?tini cu to?ii la au loc sfnt,
Unde vedem ferici?i pe cei mai mari p?c?to?i,
?i soarele luminnd pe r?i ca pe credincio?i;
Faptele-acolo ne pun la locul drept meritat.
Dar spune-mi, te rog, Voltaire, tu ce folos ai aflat,
De?i al legii vr?jm?, s? critici, s? osnde?ti
Acele nalte cnt?ri, acele gndiri cere?ti
Care-al naturii st?pn el nsu?i le-a nsuflat,
Spre slava numelui s?u, poetului mp?rat?
De nu ca om, ca cre?tin, dar ns? ca autor,
Vrednic erai, socotesc, s? sim?i n?l?imea lor,
?i geniul t?u frumos, pn? acolo s?-l sui.
Cerul, t?ria vestind faptele minilor lui,
Din pavilionu-i de nori, acel prea nalt tunnd,
Cu fulgerele-i de foc vr?jma?ii lui r?sturnnd,
P?mntul din temelii cl?tit, dezr?d?cinat,
Suflarea-acelei mnii ce m?rile-a-nt?rtat,
Aste m?re?e tr?suri tu cum le dispre?uie?ti?
Idei, icoane, figuri, toate n ele g?se?ti.
Racine, pe care-l iubeai, din ele s-a ad?pat;
Rousseau, pe care-l urai, adesea le-a imitat:
Toate acestea le ?tii, dar furia-?i te-a orbit.
Tu, ca odat? Satan, pe om din rai l-ai gonit,
N?dejdea, rodul ceresc, n inimi o ai c?lcat,
?i care desp?gubiri n locul ei ne-ai l?sat?
Ucideri ?i desfrn?ri, iat? ce-?i suntem datori!
Via?a-ai f?cut-o grea s?rmanilor muritori,
Iar pe ?celera?i i-ai scos din jugul lor nepl?cut.
Vor n zadar a-?i g?si un cuget ce n-ai avut,
A zice c? te-ai luptat abuzul s? r?zboie?ti;
Nu, temelia-ai surpat n dogmele cre?tine?ti.
A! dac? talentul t?u, mai bine-ntrebuin?at,
Cu soarta-i a se lupta pe om l-ar fi narmat!
Dac? pe drep?i nt?rind, pe r?i ai fi ngrozit,

ngerii numele t?u cu drag l-ar fi pomenit.

Ani ai tr?it ndestui, rol m?re?-ai jucat,
Ai lumii st?pnitori adesea te-au vizitat:
Acum acestea pe noi nimic nu ne folosesc,
Iar duhu-?i nem?rginit e singur ce pizmuiesc.
La toate-ai fost norocit: nu crez c-att izbuteai,
De-ai fi avut s? formezi limba n care scriai;
Dar veacul te-a ajutat; n vremea cnd te-ai n?scut,
Stilul era cur??it ?i drumul era f?cut.
Altfel e-n ?ar? la noi: noi trebuie s? form?m,
S? d?m un aer, un ton, limbii n care lucr?m;
Pe neb?tute c?r?ri loc de trecut s? g?sim.
?i nelucrate cmpii de ghimpi s? le cur??im.
A? vrea s? po?i s?-nviezi, o zi numai s? tr?ie?ti,
Parnasul nostru s?-l vezi, apoi s? ne mai vorbe?ti.
Unul, iscoditor trist de termeni ncornora?i,
Lipsi?i de duh creator nume?te pe to?i ceilal?i.
Se plnge c? nu-n?eleg acei care l ascult,
n vreme ce nsu?i el nu se-n?elege mai mult.
Altul, strignd furios c? suntem neam latinesc,
Ar vrea s? nu mai avem nici un cuvnt cre?tinesc,
?i lumii s? ar?t?m c? nu am degenerat;
Altul ce scrie pe ?leau ca preotul de la sat
Zice c? e deslu?it, se crede simplu; iar eu
M? trag deoparte, privesc, ?i scriu cum d? Dumnezeu.
Cu toate-acestea lu?m titluri de mari autori,
D?m sfaturi ?i osndim, ne facem legiuitori,
Ne credem pe ct putem ai lui Apolon nepo?i,
Rdem de unii c?iva, ?i publicul de noi to?i.
Amestecul ntmplat n limbile omene?ti,
Cnd s-a zidit acel turn, n vremile p?gne?ti,
N-a fost att de pestri?, n-a putut fi mai ciudat
Dect acel ce aici urmeaz? nencetat.
Uni?i am face ceva, am fi de vreun folos:
Avem un dialect bun, u?or ?i ml?dios;
n el fiece cuvnt nu e ca la voi legat,
Cu un articol seme?, cu un pronume ciudat;
Pronume,-articole lungi care sufletul ?i-l scot,
?i seam?n? cnd p?esc suita unui despot.
Dar ce mai mult s? vorbesc? Cte am avut de zis,
Cte de tine gndesc, m? vezi c? slobod le-am scris:
Ct pentru noi, lucruri mari nu e s? n?d?jduie?ti;
Numai acel Dumnezeu, sub mna c?ruia e?ti,
Duhul unirii de sus spre noi de l va porni,
P?rerile ce se bat, el numai le va-nvoi.
Altfel, dect s? gndesc c? noi ne-am al?tura,
Mai lesne-a? putea s? cred c? tu te vei boteza.