Pescruul, de Anton Pavlovici Cehov

NINA: Am obosit att de tare! Vreau s m odihnesc... s m odihnesc!

(Ridic capul.)
Sunt un pescru... NU, nu asta... Sunt o artist. Aa este!
(Se aud rznd Arkadiena i Trigorin; ea ascult, apoi alearg
spre ua din stnga i se uit spre broasca uii.)
E i el aici...
(Se ntoarce spre Treplev.)
Aa este... Nu-i nimic... Da... El nu credea n teatru, rdea mereu de visurile
mele i, puin cte puin, am ncet i eu s cred i am deczut suflete te... i mai
erau i grijile dragostei, gelozia, frica permanent pentru viaa bebeluului... Am
devenit chiibuar, nensemnat, jucam fr via... Nu tiam ce s fac cu
minile, nu aveam inut scenic, nu eram stpn pe viaa mea. Dumneavoastr
nu putei nelege starea cnd simi c joci oribil. Eu sunt pescru. Nu, nu asta...
V amintii c ai mpucat un pescru? A venit un om, l-a vzut i l-a omort
din plictiseal... Subiect pentru o scurt povestire. E altceva...
(i freac fruntea.)
Despre ce vorbeam?... M refer la scen. Acum sunt alta... Eu sunt o artist
adevrat, jocul mi produce satisfacie, m entuziasmeaz, m ameete pe
scen i m simt admirabil. Iar acum, ct timp m aflu aici, m plimb ntr-una
pe jos, merg i m gndesc, m gndesc i simt cum mi cresc forele sufleteti
de la o zi la alta... Acum tiu, neleg! Kostea, n ceea ce facem noi nu are
importan: scriem sau jucm pe scen gloria i fastul la care visam eu nu au
importan, are importan calitatea de a putea s nduri. Trebuie s po i s- i
duci crucea i s ai credin. Eu am credin i de aceea nu-mi e att de greu, i
cnd m gndesc la menirea mea, nu m tem de via.