Foametea si dictatura in Coreea de Nord

Bilantul oficial al mortilor provocate de foamete in Coreea de Nord este foarte

disputat la ora actual, dar in general cifra s-ar invarti pe undeva in jurul la 5% din
populatie, care insumeaza 21 mil oameni.
Semne ca o stare de foamete se va instala in Coreea de Nord s-au aratat inca din
anii 70-80 cand a devenit clar ca populatia nu mai putea fi sustinuta foarte mult din
productia agricola care se afla in scadere din pricina stilului sovietic agresiv si
intensiv de a face agricultura care a dus la deteriorarea solului. Pe langa asta, nordcoreeni renuntasera dupa colectivizarile din anii 50 la tehnicile traditionale utilizate
in agricultura si au investit foarte mult in modernizare, in utilaje mecanizate,
pesticide si alte tehnologii menite sa revolutionize agricultura, insa toate aceste
instrumente moderne de care erau dependenti necesitau resurse pentru a fi
intretinute si innoite, ceea ce punea presiune pe economia fragila a tarii, in sensul in
care ajunsesera sa cheltuie pentru productia de hrana mult mai mult decat alte tari
socialiste. Apoi, pentru a inocui suprafetele arabile deterioarate au fost lansate
operatiuni massive de defrisare a padurilor care, ironic, asigura refacerea solurilor.
Aceste lucruri au inrautatit situatia, conducand la o mai mare eroziune a solului si la
inmultirea pericolelor in caz de inundatii. De fapt, inundatiile nu au intarziat sa
apara si curand administratia s-a vazut nevoita sa ceara ajutor international, care
pana prin anii 80 a venit de la Uniunea Sovietica si apoi de la ONU si natiunile
implicatie in Programul Mondial pentru Hrana.
Odata cu inceputul anilor 90 si cu instalarea unei crize economice puternice in
Coreea de Nord, tara a devenit dependent de ajutor international in ceea ce priveste
resursele de hrana si medicamente, ajutor pe care l-au primit bilateral de la China si
intr-o formula organizata de la SUA, Japonia, Coreea de Sud, cele din urma fiind
natiuni considerate adversare si fata de care au aratat de 6 decenii incoace o
atitudine ostila si paranoica in crestere, insa ma voi intoarce asupra acestui aspect
ulterior. Pentru Coreea de Nord, destramarea Uniunii Sovietice a insemnat si
disparitia celui mai mare furnizor de titei, carbune si otel, resurse care erau investite
in mentinerea productiei agricole si a infrastructurii interne. De asemenea, disparitia
URSS a fost o mare lovitura deoarece primea ajutor financiar si tehnic foarte valoros
pentru care platea dobanzi foarte avantajoase si care nu venea la pachet cu cerinte
incomode precum cele ale altor contributori din prezent. Totusi, pentru a beneficia
de asistenta umanitara internationala, care era acordata cu niste conditii,
conducerea nord-coreeana a decis sa incerce normalizarea relatiei cu SUA si cu
Japonia, folosindu-se totodata de contextul unui dezastru natural pentru a-si mai
masca din vina ca o parte din populatie era infometata si malnutrita. Asa a reusit
raposatul Kim Jong-Il sa inlocuiasca hrana pe care trebuia sa o importe cu ajutoarele
venite din afara sis a utilizeze suma economisita fie pentru a o investi in
militarizarea tarii(6 miliarde de dolari alocati armatei in 97), fie pentru a-si satisface
nevoile megalomane(cum ar fi constructia unui mausoleum in 95 pentru Kim IlSung-800 mil dolari, care acoperea necesarul de hrana pentru populatie pt 4 ani.) si

a asigura bunastarea elitei din jurul lui. Mai mult de atat, infometarea populatiei a
fost consimtita de liderul suprem care vedea in asta o metoda de a slabi populatia si
de a inabusi orice forma de opozitie la adresa regimului. Chiar exista rapoarte care
arata ca acolo unde opozitia era mai mare, si resursele de hrana erau mai mici.
Ceea ce se intampla acum doua decenii nu este departe de ce se intampla acum in
Coreea de Nord. Actualul lider, Kim Jong-un, cheltuia in 2012 646 mil dolari pe
bunuri de lux, masini, bijuterii, cosmetice, accesorii, etc si 1,3 miliarde de dolari
pentru programul de rachete balistice, in conditiile in care Programul Mondial pentru
Hrana cerea 150 mil de dolari pentru a acoperi nevoile cele mai de baza ale nordcoreenilor. Nu mai punem la socoteala faptul ca guvernul controleaza ce si cat
mananca populatia prin programul de rationalizare a alimentelor. Oamenilor li se
dau lunar niste tichete in functie de care trebuie sa-si cumpere hrana, iar valoarea
lor ramane mereu aceeasi. Atunci, chiar daca s-ar mai pune in aplicare niste masuri
de liberalizare a pietei cum s-a incercat prin anii 2000, populatia tot ar avea de
suferit pt ca pretul alimentelor si al altor produse ar creste, iar puterea lor de
cumparare ar fi foarte mica.
Solutie: investitii mai mici in armata si programele de inarmare menite a-i descuraja
pe inamicii istorici-SUA si Japonia; normalizarea relatiilor cu alte state din sistemul
international pentru a permite intretinerea unor relatii economice care sa stimuleze
investiile in dezvoltarea tarii, renuntarea la sistemul de rationalizare a hranei si
introducerea unor masuri pentru liberalizare pietei dupa model chinez-si-au pastrat
regimul politic si s-au si capitalizat.
Comisia a adresat o nota catre Kim Jong-Un prin care il informa de cele relevate in
raport si cerea sa-si asume responsabilitatea pentru faptele comise de ofiteri sau
personalul aflat in subordinea sa; cerea inca o data permisiunea de a calatori la fata
locului si de a lua masura impotriva celor care comit atrocitati asupra populatiei
infometate- de asemenea, nota mentiona posibilitatea de a face o plangere la
Curtea Penala Internationala.
Comisia a mai adresat o nota catre reprezentantul permanent al chinei la onu
pentru a cere cooperarea chinei in cazul coreei de nord, adica de a se folosi de
influenta sa pentru a ameliora situatia umanitara tragica, dar in acelasi timp de a da
explicatii in legaturi cu practicile discriminatorii pe care la aplica impotriva
cetatenilor nord-coreeni care fug din tara lor pentru a se refugia in china, dar si de a
oferi lamuriri cu privire la acte bilateral incheiate intre China si Coreea de Nord. De
asemenea, nota cerea accesul liber in zona de nord-est a Chinei, unde se afla multi
refugiati nord-coreeni, in baza unui acord semnat in 1995 intre China si Comisia
pentru Drepturi ale Omului a Natiunilor Unite care permite asistenta de catre ONU a
acelor persoane care cer azil politic.
Raspunsul celor doua state: China- raportul este subiectiv, deoarece comisia nu a
avut contact si cu oficialitatile nord-coreene; un raport mai mult politic. Coreea de
Nord: raportul este o minciuna, o facatura a americanilor infiltrati in comisia care

investiga faptele comise in Coreea de Nord si a unor martori care detesta regimul,
pentru a demoniza tara si a contribui la distrugerea sistemului socialist, dar si
pentru a justifica amestecul SUA in treburile interne; publica un raport pe starea
drepturilor omului in Coreea de Nord, ca raspuns la raportul Comisiei ONU- se arata
ca statul respecta drepturile si libertatile fundamentale, ca asigura un sistem care
este un leagan al vietii si fericirii poporului, integritatea oamenilor, independenta
economica si un stil de viata creativ.