CUVANTAREA ESHATOLOGICA A MANTUITORULUI

(MATEI 24-25)

Scurt comentariu
1. Note introductive (vers. 1-3). Capitolele XXIV si XXV din Evanghelia dupa Matei ne
expun cuvantarea Mantuitorului despre daramarea Ierusalimului, despre cea de-a doua venire
a Sa si Judecata cea mai de pe urma. Ea a fost prilejuita de intrebarea apostolilor: Spune-ne
cand vor fi acestea, si care va fi semnul venirii Tale si la sfarsitul veacului (Mt. XXIV, 3). Se
numeste: cuvantarea eshatologica, intrucat se referea al evenimentele din urma (
, ultim, cel din urma), adica la sfarsitul lumii si venirea a doua a
Mantuitorului. Daramarea Ierusalimului, care avea sa se intample la anul 70 d. Hr., este o
icoana, adica o prefigurare a sfarsitului lumii, iar semnele premergatoare acestei catastrofe
(XXIV, 4-14) arata in mic ce va suferi lumea in mai mari, la scara cosmica, la a doua venire a
Domnului.
Imprejurarile in care a rostit-o sunt urmatoarele. Cu sufletul apasat de tristete, pentru
necredinta conducatorilor spirituali ai poporului iudeu, Mantuitorul iese de la templu si se
indreapta, impreuna cu ucenicii Sai, spre muntele Maslinilor, pentru a ajunge in Betania, unde
avea sa innopteze. Drumul cobora mai intai spre valea paraului Cedrilor, apoi urca, incet, pe
coasta muntelui Maslinilor, cale cam de o jumatate de ora nord-est de Ierusalim. Ucenicii
mergeau tacuti in urma Domnului, abaturi si framantati de ganduri. Ajunsi pe munte ei isi
arunca, inca o data, cu multa duiosie privirile asupra puternicei cetati si ochii lor raman
pironiti, indeosebi, asupra templului stralucitor in lumina soarelui de seara.
Templul fusese restaurat, din temelii, de catre Irod Idumeul. Lucrarile de restaurare incepusera
cu vreo 49 de ani mai inainte (comp. In. II, 20) si erau, in mare parte, gata. Lucrarile de
ornamentare vor mai continua, sfarsindu-se abia in anul 63, numai cu 7 ani inainte de
daramarea Ierusalimului si a templului, in anul 70 d. Hr. 1. La vremea respectiva, templul din
Ierusalim era o mandrie a poporului iudeu si socotit intre cele mai frumoase zidiri ale lumii
antice 2.
De pe muntele Maslinilor cetatea se vedea, in toata intinderea sa ca o carte deschisa.
Grandioase erau, mai ales, zidirile templului, din coltul nord-est al cetatii. Sprijinite pe ziduri
puternice, tinzile templului se ridicau in terase tot mai inaltate. Pe terasa cea mai inalta se
ridica mareata zidire a templului, construita din cadre mari de marmura alba, albe ca spuma
marii. Acoperisul era facut din lemn de cedru. Peste tot era tintuit in cuie mari de aur 3. Razele
soarelui, care se rasfrangeau pe peretii de marmora alba si pe ornamentele de aur ale
templului, se reflectau in toate partile, incat te orbeau cu stralucirea lor.
Sub puternica impresie a grelelor cuvinte ale Domnului, templul li se parea, acum, apostolilor,
mai frumos si mai grandios decat altadata. Ar fi de dorit, din tot sufletul, ca Domnul sa se
indure de el, sa-l crute. Cum insa, Domnul mergea tacut, apostolii nu cuteaza sa-l vorbeasca
direct despre gandurile lor, ci, pe departe, tin sa-i atraga atentia asupra maretelor zidiri ale

templului (vers I). Sperau ca Domnul, incantat si El de atata splendoare si binevoitor ca

intotdeauna, nu va mai persista in hotararea Sa de a da pierzarii acest templu atat de frumos.
La aluzia lor, Mantuitorul nu numai ca nu retracteaza nimic din cele ce prevestise despre
pustiirea Ierusalimului, dar, cu cuvinte clare, adauga: Vedeti toate acestea? Amin zic voua:
nu va ramane aici piatra pe piatra care sa nu se risipeasca (vers 2). Felul cum introduce
acest anunt: amin zic voua (grec.
...) ii dau un caracter solemn, in sensul ca aceste cuvinte ale Sale se vor implini
intocmai.
Apostoli vor fi primit acest raspuns din gura Domnului, tacuti si resemnati. Dar cand ajung
aproape de culmea dealului si Domnul insusi se opreste din mersul sau si ocupa un loc pe un
colt de stanca ca sa se odihneasca putin si cand vad ca si el isi arunca, inca odata privirile
induiosate asupra Ierusalimului si frumosului templu, apostolii, apropiindu-se de El, il roaga
sa le spuna: cand vor fi acestea toate si care este semnul venirii Sale si al sfarsitului
veacului (vers 3). Evanghelistul Marcu (XIII, 3) ne spune ca cei care au cutezat sa-i puna
Domnului aceste intrebari, au fost apostolii Petru, Iacob, Ioan si Andrei, cei dintai si cei mai
intimi apostoli ai Lui.
Intrebarea lor vizeaza, deci, trei chestiuni: timpul daramarii Ierusalimului; semnele care vor
preceda a doua venire a Domnului (Parusia) si ce se va petrece la sfarsitul veacurilor:
Mantuitorul raspunde, pe rand, la toate aceste intrebari. Cuvantarea cuprinde urmatoarele
sectiuni: evenimentele premergatoare daramarii Ierusalimului (XXIV, 4-14), cum vor trebui sa
se comporte ei in aceste momente grele (XXIV, 15-28); semnele care vor precede a doua
venire a Domnului (XXIV, 29-39); indemnuri la veghere (XXIV, 40-XXV, 30); despre Judecata
cea mai de pe urma (XXV, 31-46).
2. Evenimentele premergatoare daramarii Ierusalimului (Mt. XXIV 4-14). Mantuitorul
arata mai intai semnele care vor precede daramarea Ierusalimului si care, pe scurt sunt
urmatoarele: ivirea de Hristosi mincinosi, razboaie, cutremure, foamete, persecutii importiva
crestinilor, imputinarea dragostei si vestirea Evangheliei la toate neamurile. Dupa alti
interpreti pasajul acesta se referea la toata perioada de timp de la Inaltarea Domnului pana la
Parusia Sa, cuprinzand deci si daramarea Ierusalimului.
Cum peste putine zile avea sa plece din mijlocul lor si sa-i lase in valtoarea unor evenimente
si situatii deosebit de grele, culminand cu daramarea catastrofala a Ierusalimului, Domnul tine
sa le atraga atentia apostolilor Sai, inainte de toate, asupra faptului ca, in curand, multi falsi
Mesia isi vor face aparitia: Luati aminte sa nu va amageasca cineva. Ca multi vor veni in
numele Meu zicand: Eu sunt Hristos (in evreieste Mesia) si pe multi ii vor amagi (vers. 4-5).
Sa nu le dea crezare, sa nu se lase sedusi de ei, pentru ca El este singurul, adevaratul Mesia.
Cuvintele Domnului s-au implinit intocmai. Intr-adevar, cu cat vremurile erau mai tulburi, si
mai grele pentru poporul iudeu, cu atat mai mare era si numarul celor care se ridicau pentru
a salva tara, dandu-se, adevaratul Mesia. Pe la anul 36 d. Hr. isi face aparitia, in partile
Samariei Simon Magul, care sustinea ca este o mare putere divina si seducea pe multi, cum
citim in Faptele Apostolilor (VIII, 9 s.u.). Mai apoi, Iosif Flaviu ne informeaza ca prin anii 4446 d. H si, pe cand Cuspius Fadus era procurator al Iudeii, si-a facut aparitia un oarecare

Teudas (amintit si de Gamaliel, in interventia sa, in sinedriu, in favoarea apostolilor; care,

dandu-se drept Mesia, a pornit o rascoala care a fost ulterior inabusita 4.
Tot Iosif Flaviu ne informeaza ca, dupa moartea lui Claudiu (54 d. Hr.), apoi pe timpurile
procuratorului Felix (52-60 d. Hr.), situatia poporului iudeu din Palestina a devenit si mai
critica. Tara e plina de hoti si inselatori si de tot felul de scamatori (grec.
), care sfatuiau poporul sa-i urmeze in pustie, tagaduind ca acolo vor face
semne mari si vor arata cine sunt 5. Pe aceeasi vreme vine si un egiptean la Ierusalim,
sustinand despre sine ca este profetul si a fost urmat in pustie de vreo patru mii de rasculati
6
, despre care este vorba si in Fapte (XXI: 38). In sfarsit, pe vremea imparatului Adrian, pe la
132 135, un pretins Mesia, pe nume Bar Kochba (Fiul Stelei), a ridicat din nou poporul
la lupta impotriva romanilor.
La aceste aparitii bolnavicioase, care priveau asteptarile mesianice ale poporului iudeu, cat si
setea lor de libertate nationala, alimentata in special de zeloti, se vor mai adauga, zice
Domnul, inca si calamitati externe: Si veti auzi de razboaie; luati seama, nu va spaimantati,
caci toate trebuie sa fie, dar inca nu-i sfarsitul. Ca neam peste neam se va ridica si imparatie
peste imparatie, si va fi foamete si ciuma si cutremure mari pe alocuri. Dar toate acestea sunt
incepututul durerilor (vers. 6-8).
Intr-adevar, istoria veacului intai dupa Hristos ne spune ca, la scurta vreme dupa moartea si
invierea Domnului, inca pe vremea imparatului Claudiu, s-a dezlantuit un crancen razboi intre
romani si parti. Razboiul a durat mai multi ani de-a randul 7. Alt razboi, mai apropiat de
froniterele Palestinei, a fost cel dintre Irod Antipa, tetrarhul Galileii si al Pereii, si fostul sau
sacru, rege Areta din Arabia, si apoi expeditia lui Viteliu impotriva acestuia din urma 8. La
anul 66 d. Hr. s-a dezlantuit, in fine, si marele razboi al romanilor impotriva intregului popor
al iudeilor, incheiat cu daramarea Ierusalimului si distrugerea statului iudeu (70 d. Hr.).
In aceste vremuri grele n-au lipsit nici anii foamete. Chiar pe timpurile imparatului Claudiu,
multe provincii ale imperiului roman au fost bantuite de foamete (Fapte XI, 28) 9. Istoricul
roman Tacit ne comunica faptul ca, in vremurile acelea, multe orase din Asia Mica, din
Campania si Arhipelag, au fost distruse si de puternice cutremure de pamant 10. In astfel de
conditii, oamenii au trebuit sa sufere mult.
Totusi apostolii sa stie, zice Domnul, ca toate acestea sunt numai inceputul durerilor (grec.
). Domnul aseamana suferintele
oamenilor cu durerile de nastere ale unei femei. Asa reda acest text Bartolomeu Anania, in
traducerea sa: ... inceputul durerilor nasterii, explicand intr-o scurta scolie de la subsol, ca
este vorba de nasterea din nou a lumii (Mt. XIX, 28). Caci precum durerile de nastere ale
unei femei incep incet si domol, dar apoi se potenteaza tot mereu si in momentul cand au
ajuns la culme, ele dau nastere copilului, tot asa si omenirea, pana ce nu va trece prin dureri si
suferinte, din ce in ce mai mari si mai grele, nu va ajunge sa dea nastere unei lumi noi 11.
De aceste necazuri, zice Mantuitorul, nu vor fi scutiti nici apostolii si crestinii, in genere, ci
vor fi supusi unor grele persecutii, din cauza neamului Sau (vers. 9). Aceste persecutii au
pornit, mai intai, din partea iudeilor, cum este la martiriul Sf. Stefan (Fapte VII) si la uciderea

Sf. Iacov, fiul lui Zevedei (Fapte XII, 1-2), apoi din partea imparatilor romani. Istoricul Tacit
12
ne spune ca imparatul Nero a dat foc Romei pentru a o putea rezidi (64 d. Hr). Dar pentru a
indeparta de la sine orice banuiala, a avut grija sa raspandeasca stirea falsa ca, crestinii au dat
foc Romei. Si de atunci inainte, in intreg cuprinsul imperiului roman, crestinii erau priviti cu
multa neincredere si dusmanie. Ei erau considerati dusmani ai statului si erau denuntati si
ucisi, chiar numai pentru, ca afirmau ca sunt crestini. Aceste persecutii au durat, cu unele
intreruperi, vreme de 300 de ani.
Mantuitorul ii previne pe apostoli ca in acele vremuri tulburi nu se va putea evita caderea
multora de la credinta. Cu toate acestea, Evanghelia se va predica in toata lumea, spre
marturie la toate neamurile; si atunci va veni sfarsitul (vers. 14).
Expresia in toata lumea (grec.
Vulgata: in universo orbe) avea pe vremurile de atunci intelesul: intreg
cuprinsul imperiului greco-roman, dimpreuna cu partile limitrofe, asadar intreaga lume
cunoscuta si tocita pe atunci. Intr-adevar, prin straduintele Sfintilor Apostoli, dar mai ales ale
Apostolului Pavel, in primele 3-4 decenii crestine, Evanghelia a fost propovaduita de la
Ierusalim in toata imprejurimea pana la Roma si de aici pana in Spania (Rom. XV, 19 s.u.), de
asemenea, pana la Babilon (Petru V, 13), asadar in intreg cuprinsul marelui imperiu grecoroman, si chiar si peste frontierele lui.
Cuvintele si atunci va veni sfarsitul (grec.
; Vulgata: et tunc veniet consummatio) au fost
intelese de multi exegeti ca referindu-se la sfarsitul lumii intregi, care va avea loc la a doua
venire a Domnului. Dar cum in cele ce urmeaza, Domnul vorbeste despre daramarea
Ierusalimului, din anul 70 d. Hr., cuvintele respective se refera la acest eveniment.
3. Indrumari pentru vremurile cand se va apropia daramarea Ierusalimului (Mt. XXIV,
15-28) Ajuns la sfarsitul semnelor premergatoare daramarii Ierusalimului, Domnul le da
apostolilor unele indrumari, cum trebuie sa se comporte, cand vor vedea ca se apropie timpul
daramarii acestei cetati. Deci, cand veti vedea uraciunea pustiirii ce s-a zis prin Daniel
proorocul, stand in locul cel sfant cine citeste sa inteleaga, atunci cei din Iudeea sa fuga in
munti vers. 15-16).
Locul sfant al iudeilor putea fi numai templul din Ierusalim. Aici se vor produce fapte de
nelegiuire, fapte care nu vor putea fi aprobate de nimeni, ci vor fi o uraciune pentru toti.
Despre aceasta uraciune a pustiirii (grec.
) a vorbit, la timpul
sau, zice Mantuitorul, inca profetul Daniil. In cartea profetului Daniil gasim trei locuri, unde
se vorbeste despre uraciunea pustiirii la locul sfant si anume: IX, 27; XI, 31 SI XII, 11.
Ultimele doua locuri se refera, lamurit, la faptele de profanare ale lui Antioh al IV-lea

Epifaniu, regele Siriei, care a domnit intre 175 164 i.d. Hr. Impotriva lui, stim ca s-a ridicat
preotul Matatia din Modein si cu fiii sai si invingandu-L au reusit sa restabileasca iarasi cultul
divin la templu (I Mac. 49- 64; II Mac. VI, 2-9).
Textul celalalt: (Daniil IX, 27) vorbeste despre uraciunea pustiirii in stransa legatura cu
profetia despre cele 70 de saptamani de ani, adica 70 X 7= 490 de ani, care vor trece de la
iesirea poruncii data de regele Artaxerxe, in anul 457 i.d. Hr., pentru rezidirea Ierusalimului
(vezi: Neemia II, 1-9) si pana la venirea lui Mesia, Unsul lui Dumnezeu (deci: 490457 = 33
d. Hr.). Cu aceasta ocazie, profetul zice: Si El (Mesia) va incheia un legamant cu multi si
intr-o sapatamana, iar la mijlocul sapatamanii va inceta jertfa si prinosul si in templu va fi
uraciunea pustiirii, pana cand pedeapsa nimicirii cea hotarata se va varsa peste locul
pustiirii (vers. 27).
In ce anume va consta acea profanare, pe care profetul o numeste uraciunea pustiirii,
profetul nu ne spune. Unii interpreti generalizeaza si vad aici prezicerea ororilor comise in
toata Palestina si mai ales la Ierusalim, in timpul razboiului cu romanii 13. Totusi, textul
precizeaza ca este vorba de locul cel sfant. Altii s-au gandit la acvilele romane, asezate in
sanctuar, dupa luarea cetatii 14. Insa continuarea cuvantarii, (vers. 16 s.u.) presupune ca ei vor
avea timpul sa fuga cand vor vedea uraciunea pustiirii, ori dupa luarea cetatii ar fi fost prea
tarziu.
Cel mai bine este, dupa majoritatea exegetilor, sa aplicam aceasta expresie atrocitatilor comise
in templu de catre zelotii iudei, in timpul asediului, inainte ca Ierusalimul sa cada in mana
romanilor, impotriva celor pe care acestia ii socoteau prea putin patrioti. Despre aceste fapte
de ucidere, prin care zelotii au profanat greu templul din Ierusalim, vorbeste pe larg istoricul
iudeu Iosif Flaviu, martor la evenimentele despre care scrie 15.
Prin cuvintele: cel ce citeste sa inteleaga, Domnul voia sa faca pe ucenicii Sai sa citeasca,
la randul lor, cu toata atentia, locul mentionat din cartea profetului Daniil si sa-si dea silinta sa
patrunda cat mai adanc intelesul lui. Deci, cand vor vedea ca se petrec astfel de fapte, toti cati
se vor afla prin Iudeea sa nu se mai intoarca la Ierusalim, ci sa fuga in munti , daca vor sa se
salveze (vers. 16). Muntii Iudeii, plini de pesteri mari si incapatoare, in care israelitii nu o data
s-au ascuns de urgia vremurilor grele ce au venit asupra lor (Jud. VI, 2; I Regi XIII, 6; XXII, 1
s.a.), le vor putea servi, si de asta data, ca ascunzatori.
Urgia, care se va dezlantui asupra Ierusalimului, va veni cu atata graba si furie, incat Domnul
recomanda, ca cei care se vor afla pe acoperisul caselor sa nu mai intre in casele lor, pentru
a-si mai lua ceva cu sine, ci sa fuga (vers. 17), ca sa nu piarda nici o clipa, daca vor sa se
salveze. Domnul vorbeste astfel, pentru ca acoperisurile caselor in Orient sunt plane si pe ele
locuitorii petreceau cu drag ziua pentru recreere, iar noaptea pentru a dormi si a se racori de
caldura de peste zi.
La fel, Domnul recomanda si celor care se vor afla pe camp, sa nu se mai intoarca acasa,
pentru a-si lua cu sine haina (vers. 18). Haina (grec.
), despre care este vorba, era haina de deasupra, adica mantaua. In zilele calde,
cand omul se duce la lucrul campului, haina aceasta ramane acasa. Peste noapte insa, fiecare
avea nevoie de ea, pentru ca noptile sunt si in Orient destul de racoroase. Dar cel care va vrea

sa se salveze in imprejurarile grele care vor veni, va fi preferabil sa nu mai zaboveasca, pentru
ca fuga era grabnica si timpul pretios.
Evanghelistul Luca mai face o precizare: Cand veti vedea Ierusalimul inconjurat de osti,
atunci sa stiti ca s-a apropiat pustiirea lui. Atunci cei din Iudeea sa fuga in munti si cei din
mijlocul lui sa plece si cei de prin tarini sa nu intre in el (Lc. XXI, 20-21).
Indemnul dat de Mantuitorul a fost urmat de majoritatea crestinilor Ierusalimului, dupa cum
ne spune istoricul Eusebiu, care la inceputul asediului, s-au refugiat in orasul Pella, dincolo de
Iordan, unde au ramas pana la sfarsitul acestui crancen razboi 16.
Deosebit de mari greutati vor intimpina, in aceasta fuga, femeile insarcinate si cele care vor
alapta (vers. 19). Multe din ele se vor stinge in dureri, fara a putea primi ajutorul necesar si
multi copii mici vor muri din lipsa hranei si a ingrijirii necesare. Necazul va fi foarte mare
daca astfel de evenimente vor avea loc in vreme de iarna, cand drumurile Palestinei erau
aproape impracticabile, sau in zi de sambata (vers. 20), cand portile cetatii erau inchise,
potrivit unei traditii ramase din vremea lui Neemia si cand, de asemenea, nu putea sa plece
cineva cale mai indepartata de 2000 de pasi, adica 6 stadii 17.
Stramtoarea in care vor ajunge iudeii, in acele zile, va fi deosebit de mare. O asemenea
stramtoare n-a fost si nici nu va mai fi (vers. 21). Descriind nenorocirile din anul 70, Iosif
Flaviu spune: Dintre toate statele care sunt supuse romanilor, statul nostru a cazut in cea
mai mare nenorocire nici una din nenorocirile care au venit candva asupra omenirii, nu se
poate asemana cu nenorocirea care a venit asupra iudeilor 18.
Precum inainte de daramarea Ierusalimului, tot asa dupa producerea acestui dezastru, nu vor
inceta sa-si faca aparitia multi profeti mincinosi, continua Mantuitorul, care vor cauta sa se
legitimeze ca trimisi extraordinari prin semne mari si fapte infricosatoare, ca sa-i
amageasca, de va fi cu putinta, si pe cei alesi, ca sa-i urmeze (vers. 22).
Mantuitorul revine asupra indemnului de a nu le da nici o crezare (vers. 23-26).
Totodata, El face si o importanta profetie privitoare la a doua Sa venire (grec.
, venire, sosire, prezenta), zicand: Ca precum fulgerul iese de la
rasarit si se arata pana la apus, asa va fi si venirea Fiului Omului (vers. 27). Cea de a doua
venire a Domnului nu va mai fi in stare de kenoza, de umilinta, ci se va produce in mod
spontan si El va veni in toata stralucirea Sa. Fulgerul, care se desprinde, pe nestiute, din norii
grei care intuneca orizontul, face sa lumineze dintr-odata cerul in directia pe care a luat-o
fulgerul. Cum in Palestina norii vin, de obicei, dispre Marea Mediterana, fulgerul, care se
descarca din cei mai avansati nori, se vede mai intai la rasarit si se prelungeste in acelasi
moment pana la apus. Tot asa de spontana, grandioasa si in acelasi timp inspaimantatoare va
fi, zice Domnul, si venirea Sa a doua. Asa fiind, nimeni nu va trebui sa-L caute timp mai
indelungat prin locuri indepartate si ascunse, pentru ca venirea Lui va fi vazuta de toti dintr-o
data in toata maretia Sa.
Domnul se numeste, si de asta data, Fiul Omului, pentru ca vrea sa-i faca pe ai Sai sa
inteleaga ca Acela pe care-L vor vedea atunci, venind in toata marirea, nu va fi altul, ci acelasi

Fiu al omului si al lui Dumnezeu, care a murit intaia data pe pamant, ca sa savarseasca opera
de mantuire a lumii.
In aceeasi conexiune de idei, Mantuitorul a rostit una din acele ziceri ale Sale, fara indoiala
limpezi pentru ascultatorii Sai, dar intotdeauna enigmatice pentru cititorii sau interpretii de
mai tarziu: Ca unde va fi starvul, acolo se vor aduna vulturii (vers. 28).
Acesta locutiune proverbiala, intalnita si in Cartea Iov XXXIX, 30, a fost divers interpretata.
Unii interpreti vad in vulturi imaginea romanilor, in sensul ca acestia se vor arunca
intocmai ca niste pasari de prada asupra iudeilor 19. Dar contextul, cum am vazut, vorbeste
mai degraba despre sfarsitul lumii si Parusia Domnului.
Altii, intre care Sf. Ioan Hrisostom, Fer. Ieronim, Teofilact, Zigaben s.a., inteleg prin starv
pe Mesia, iar vulturii sunt credinciosii sau oamenii in genere. Este indeobste cunoscut, ca
vulturii adulmeca din departari mari, chiar si de peste mari, locul unde se gaseste vreun starv
(hoit, cadavru) si indata se aduna in jurul lui, ca sa-si astampere foamea. La fel se vor aduna si
oamenii din toate partile lumii, in toata graba, in fata Domnului, la parusia Sa. Teofilact zice:
Precum vulturii indata se aduna unde e starv, asa vor veni si toti sfintii oriunde s-ar afla
Hristos 20.
Gandirea este excelenta in sine insasi, observa alti interpreti 21 si, totusi, aceasta apropiere
pare lipsita de delicatese fata de Domnul nostru Iisus Hristos, care, in versetul anterior, spune
ca va veni ca fulgerul care brazdeaza cerul. Deci, acesti interpreti sunt inclinati sa inteleaga
prin starv pe cei morti sufleteste (Mt. VIII, 22; Lc. XVI, 24), care vor fi pedepsiti de Mesia, iar
vulturii sunt ingerii, care vor actiona atunci, ca slujitori ai razbunarii divine.
Dupa acestea, Domnul trece la discutia asupra parusiei Sale si arata semnele care o vor
precede.
4. Semnele premergatoare celei de a doua veniri a Domnului. (Mt. XXIV, 29-39)
a. Aparitia profetilor mincinosi. Daca in preajma razboiului iudaic vor apare multi prooroci
mincinosi, multi falsi Mesia, intr-o masura mult mai mare se va intampla acelasi lucru, spune
Mantuitorul, inainte de sfarsitul lumii (vers. 23-24). Faptul acesta este usor de inteles, pentru
ca in vremea din urma, datorita suferintelor, dorinta generatia dupa parusia Domnului va
creste. Prin aceasta se creeaza o atmosfera favorabila lucrarii profetilor mincinosi. Acestia,
prin puterea lui Satan, ale carui unelte sunt, vor face semne si minuni mincinoase, pentru a
amagi si pe cei alesi (vers. 24; vezi si II Tes. II, 9). Ultima si cea mai fioroasa aparitie va fi
aparitia lui Antihrist: omul nelegiuirii, fiul pierzarii, potrivnicul (II Tes. II, 4), care
va concentra in mana sa toate mijloacele de lupta ale lui Satan impotriva Bisericii.
b. Vor avea loc semne minunate in univers: Soarele se va intuneca, iar luna nu-si va mai
da lumina pe cer; stelele vor cadea din cer, iar puterile cerului se vor clatina (vers. 29).
Aceste semne au fost prezise, inca si de unii din profetii Vechiului Testament, inspirati de
Duhul Sfant ca Isaia (XIII, 9-10; XXXIV 4), Ieremia (IV 28), Ioil (III, 4) s.a. Soarele se va raci
sau se va indeparta de pamant, incat nu va mai lumina si incalzi, iar luna nu va mai reflecta
lumina lui. Stelele se vor indrepta spre noi centri de atractie, incat vor da impresia unei caderi,
iar actuala ordine din univers se va perturba. Apostolul Petru, ca si profetul Isaia, vorbesc
despre ceruri noi si pamant nou, in care va locui dreptatea (II Petru III, 13; Isaia LXV, 17;
LXVI, 22).

Si ceilalti evanghelisti sinoptici vorbesc despre aceste semne mari si infricosatoare care vor
precede parusia Domnului, insa Luca are o nota cu totul aparte: Si vor fi semne in soare, in
luna si-n stele, iar pe pamant totul aparte spaima si nedumerire din pricina vuietului marii si
al valurilor. Oamenii vor muri de frica si de asteptarea celor ce au sa vina peste lume, caci
puterile cerurilor se vor clatina (Lc. XXI, 25-26; vezi si Mc. XIII, 24-25).
Evanghelistul Matei adauga inca un semn special: semnul Fiului Omului: Atunci se va arata
pe cer semnul Fiului Omului si vor plange toate neamurile pamantului. (Mt. XXIV 30). Nu
se spune care semn, insa, dupa interpretarea aproape unanima a Parintilor si a interpretilor,
incepand cu Sf. Chiril al Ierusalimului, Sf. Ioan Hrisostom, Fer. Augustin, Fer. Ieronim,
Zigaben si pana la talcuitorii din zilele noastre, prin acest semn este desemnata Crucea 22. Este
intr-adevar semnul caracteristic al Domnului nostru Iisus Hristos, simbolul crestinismului si al
jertfei izbavitoare de pe Golgota. Dupa cum gandesc exegetii, pe bolta cerului se va arata o
cruce imensa, mai stralucitoare decat soarele; soarele se va intuneca si se va ascunde, iar
crucea se va vedea, pentru ca va fi mai stralucitoare decat razele soarelui 23.
Aparitia acestui semn, care pentru Domnul a insemnat incheierea tuturor chinurilor si
suferintelor pe care le-a indurat pentru noi oamenii, aici, pe pamant, va umple inimile celor
credinciosi de cea mai adanca gratitudine fata de Domnul, pentru ca a pus capat durerilor de
pe acest pamant si ei vor varsa lacrimi de recunostinta si de bucurie. Insa pentru cei
necredinciosi, aparita acestui semn va fi pricina de deznadejde, de groaza si de frica pentru
pedepsele ce vor veni peste ei; isi vor bate pieptul si se vor tangui, de vreme ce atunci va fi
prea tarziu sa mai poata repara ceva.
c. In sfarsit, Fiul Omului va veni pe norii cerului cu putere si cu marire multa (vers.
30) Venirea Sa a doua, Mantuitorul o descrie in felul in care este descrisa de profetul Daniil
inspirat de Dumnezeu, in vedenie, acesta a vazut pe Fiul Omului venind pe norii cerului spre
Cel vechi de zile. Si Lui i s-a dat stapanirea, slava si imparatia, iar imparatia Lui nu va
avea sfarsit (Daniil VII, 13-14). Cu cuvinte asemanatoare le vesteste ingerul apostolilor,
dupa Inaltarea Domnului la cer, cea de a doua venire, zicand: barbati galileeni, de ce stati
privind la cer? Acest Iisus, care S-a inaltat de la voi la cer, asa va si veni, cum L-ati vazut voi
mergand la cer (Fapte I, 11).
Mantuitorul, deci, va veni la judecata in toata splendoarea Sa divina, inconjurat de puterile
ingeresti. Pe El il vor intampina in vazduh, la chemarea ingerilor, in sunet mare de trambita,
toti cei alesi ai Sai, din cele patru vanturi, de la marginile cerurilor pana la celelalte
margini (vers. 31). Cele patru vanturi, despre care vorbeste Domnul, sunt cele patru vanturi
care bat in Palestina peste an. Primavara bate un vant cald de la rasarit, vara unul fierbinte de
la miazazi, toamna unul racoritor de la miazanoapte, iar iarna un vant cu ploaie de la apus.
Aceste patru vanturi isi schimba directia din luna in luna. Ele simbolizeaza cele patru regiuni
ale pamantului. Cuvintele: de la marginile cerurilor pana la celelalte margini exprima
ideea ca toti vor veni la judecata, chiar si din cele mai indepartate puncte ale orizontului. Toti
vor trebui sa se prezinte inaintea Domnului.
Cat priveste timpul celei de a doua veniri, Domnul spune apostolilor Sai numai atat, ca de la
smochin vor trebui sa invete a cunoaste apropierea acestor vremuri. Cum trebuie sa
intelegem asemanarea cu smochinul, ne spune Domnul insusi, zicand: Cand mladita lui
devine frageda si odrasleste frunze, stiti ca vara e aproape; asa si voi, cand veti, vedea toate
acestea, sa stiti ca este aproape langa usi (vers. 33-34). Cand vom vedea, deci, ca se produc
semnele amintite mai sus, sa stim ca venirea Domnului e aproape. Cuvintele la usi sau

langa usi vor sa exprime cat mai intuitiv iminenta venire a Domnului. Pluralul exprima
pluritatea usilor noastre.
In stransa legatura cu ideea de mai sus, sunt de comentat doua ziceri ale Mantuitorului, care
prezinta o anumita dificultate pentru cititor.
Mai intai, Mantuitorul, in continuare zice: Amin, zic voua, ca nu va trece neamul acesta
pana ce toate acestea se vor plini. Cerul si pamantul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor
trece! (Mt. XXIV 34-35). Cuvantul neam" (grec.
; Vulgata:
generatio) inseamna aici generatie , adica totalitatea oamenilor care traiesc intr-o anumita
perioada de timp.
Determinarea mai de aproape, pe care o adauga Domnul, zicand: generatia aceasta, ne face
sa ne gandim la generatia iudeilor care traia chiar pe acele vremuri. Despre aceasta generatie,
pare ca Domnul zice, ca nu se va stinge, pana ce nu va vedea implinindu-se toate cele zise mai
sus 24.
Cuvantarea Mantuitorului este, insa, construita in doua planuri ce se intretaie si se intregesc:
planul istoric, pentru o mai usoara perceptie a ucenicilor, vizand daramarea Ierusalimului ca
sfarsit simbolic al Legii Vechi si inaugurarea celei Noi; planul eshatologic, caruia primul ii
devine suport, simbol si prefigurare 25.
In intelesul acesta din urma, Sf. Ioan Hrisostom extinde intelesul acestui cuvant la toti cei ce
il cauta pe Dumnezeu. Hristos n-a vorbit despre generatia de oameni de pe vremea Lui,
zice Sf. Ioan, ci despre neamul credinciosilor. Intr-adevar, Scriptura intrebuinteaza
cuvantul neam nu numai pentru a arata pe oamenii care traiau in acelasi timp, ci si pe cei
care au aceeasi religie si acelasi fel de vietuire, de pilda cand spune: Acesta este neamul
celor ce cauta pe Domnul (Ps. XXIII, 6). Ceea ce spusese mai inainte ca: Trebuie sa fie
toate si ca Se va propovadui Evanghelia, acelasi lucru il arata si aici cand spune ca toate
acestea se vor intampla negresit si ca va dainui neamul credinciosilor, nefiind nimicit de
nenorocirile amintite. Ierusalimul va fi daramat, cea mai mare parte dintre iudei va pieri, dar
neamul credinciosilor nu va fi biruit nici de foamete, nici de ciuma, nici de cutremur, nici de
zguduirile razboiului, nici de hristosii mincinosi, nici de profeti mincinosi, nici de inselatori,
nici de tradatori, nici de cei ce smintesc, nici de frati cei, mincinosi, nici de vreo alta incercare
de acest fel 26.
Apoi, pentru a le intari si mai mult credinta, le spune: Cerul si pamantul vor trece, dar
cuvintele Mele nu vor trece. Cu alte cuvinte, spune asa: Mai usor vor pieri aceste zidiri,
tari si nezdruncinate, decat sa piara ceva din cuvintele Mele 27.
Cel de al doilea text este urmatorul: Iar de ziua si de ceasul acela (adica ceasul parusiei
Sale), nimeni nu stie, nici ingerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal (Mt. XXIV 36). Ingerii
sunt fiinte pur spirituale, care stau in slujba lui Dumnezeu (Ps. CIII, 5; Evrei I, 7). Desi vad
zilnic fata lui Dumnezeu (Mt. XVIII, 10), totusi ei nu pot sti, decat numai ceea ce le
porunceste Dumnezeu. Tainele ascunse ale Dumnezeirii ei nu le pot cunoaste.
Domnul ne spune, insa, ca nici Fiul nu, stie ziua si ceasul venirii Sale a doua oara. Cum el
este nu numai Om, ci si Persoana divina, de aceeasi fiinta cu Dumnezeu Tatal, putem afirma
ca si Fiul ar trebui sa stie, chiar cu precizie, ziua si ceasul parusiei Sale. Insa Dumnezeu

Tatal, care este izvorul a toate, trimitand in lume pe Fiul, nu L-a autorizat sa comunice
oamenilor acest lucru (In. XIV, 4) 28. O astfel de comunicare nici n-ar fi de folos oamenilor.
Cei buni, afland cat de departe este ceasul acela, ar slabi in zelul lor in lucrarea virtutii, pe
cand cei rai ar gasi un motiv in plus pentru a pacatui.
Aceasta mare taina ramane, deci, rezervata dispozitiilor pe care Dumnezeu Tatal va binevoi
sa le ia atunci cand va crede timpul mai potrivit pentru a-L trimite pe Fiul Sau in lume a doua
oara, ca sa stea la judecata asupra omenirii intregi: Nu este al vostru a sti anii si vremile, pe
care Tatal le-a pus in stapanirea Sa, zice Mantuitorul insusi apostolilor Sai inaintea inaltarii
Sale (Fapte 1, 7).
Iata cum talcuieste Sf. Ioan Hrisostom cuvintele acestea: Cand a spus ucenicilor ca nici
ingerii, le-a inchis gura, ca sa nu mai caute sa afle ceea ce nu stiu nici ingerii; cand a spus
ca nici Fiul ii opreste nu numai sa stie, dar sa si cerceteze (data si ceasul acela) Domnul
tinea mult sa-i cinsteasca pe ucenici, si sa nu le ascunda nimic; de aceea atribuie acesta
cunostinta Tatalui Sau, ca sa le arate apostolilor ca infricosator este lucrul acesta si sa nu-L
mai intrebe. Daca n-ar fi aceasta explicatia, daca Fiul intr-adevar n-ar sti ziua aceea, cand o
va sti?
O va sti, oare, odata cu noi? Cine poate spune lucrul acesta? Fiul il stie bine pe Tatal si tot
asa de bine cum si Tatal il stie pe Fiul. Se poate oare, sa nu stie ziua aceea? Se poate, oare,
ca Fiul sa stie cum trebuie sa judece, se poate sa stie tainele fiecarui om si sa nu stie ceea cei cu mult mai neinsemnat decat aceasta? cel ce a facut neamurile, a facut negresit si anii,
iar daca a facut anii, a facut si ziua aceea. Cum poate, dar, sa nu stie ziua pe care a facuto? 29.
5. Indemnuri la veghere (Mt. XXIV, 40-XXV, 30). Ziua si ceasul Parusiei, neputandu-se
stabili ii va surprinde pe multi si-i va gasi nepregatiti, si asa se vor repeta, zice Mantuitorul,
zilele lui Noe (Mt. XXIV 37-39). La timpul sau, corabia pe care si-o facuse Noe,
marturisirea tuturor, in graiul sau tacut, ca in curand va veni un potop de apa, care va
ameninta omenirea cu moartea. Totusi, nimeni dintre oamenii de atunci nu a voit sa dea
faptului acesta atentia cuvenita. Mancau si beau fara de grija si continuau sa duca o viata
desfatata si pacatoasa. Nu au inteles rostul corabiei pana in ziua cand a venit potopul si i-a
inecat pe toti. La fel va fi, zice Domnul, si la a doua Sa venire. Multi oameni nu vor sesiza
talcul semnelor mari ce se vor produce. Si astfel ziua aceea ii va surprinde nepregatiti.
Ideea aceasta o concretizeaza cu doua exemple, luate din viata de toate zilele, despre oameni
cu acelasi ocupatii fizice: la tarina sau la rasnita (vers. 40-41), dar cu destine diferite, potrivit
cu starea sufleteasca a fiecaruia, din ceasul respectiv. Faptul ca unul din cei doi va fi luat,
iar celalalt va fi lasat, inseamna, dupa talcuirea unanima a interpretilor, ca unul se va
mantui, si celalalt se va osandi. Va fi luat, adica va fi pus de ingeri la cei alesi; celalalt va
fi lasat, adica nu va fi primit, ci dat judecatii. Altii schimba: unul va fi rapit de diavoli,
altul ramane mantuit 30.
Ceea ce vrea Mantuitorul sa spuna este necesitatea starii de veghere, de trezire sufleteasca,
data fiind certitudinea parusiei, dar incertitudinea datei acesteia: Privegheati, deci, ca nu stiti
in care zi vine Domnul vostru (vers. 42). Ideea necesitatii privegherii Mantuitorul o imbraca
in haina a trei parabole: a). parabola servitorului bun si a celui rau (Mt. XXIV, 45-51); b).
parabola celor zece fecioare (Mt. XXV, 1-13); c). parabola talantilor (Mt. XXV, 14-30).

a). Cuprinsul primei parabole: Un stapan are doua slugi: una buna si alta rea. Prima da
mancare casnicilor sai la vreme si este pusa mai mare peste averea sa. Cea de a doua, crezand
ca stapanul nu va veni curand nu-si face datoria. Surprinsa de stapan, este aspru pedepsita. Se
zice ca stapanul il va taia in doua pe un astfel de servitor, pentru ca in felul acesta despotii
vremurilor de pe atunci obisnuiau sa pedepseasca pe servitorii dovediti necredinciosi. Ii taiau
cu sabia in doua, fara sa mai preceada vreo judecata. Si partea lui o va pune cu cei
fatarnici, adica alaturi de cei care au tradat pe stapanul lor. Intristarea adanca a sufletului lor
se va manifesta prin plans, iar mustrarile grele de cuget prin scrasnirea dintilor.
Parabola exprima ideea ca trebuie sa ne implinim datoriile pe care le-am luat asupra noastra,
cat mai constiincios, pana la sfarsit, si sa nu credem ca, daca Domnul intarzie, El nu va mai
veni. Nesocotirea poruncilor dumnezeiesti va fi greu pedepsita.
b). Parabola celor zece fecioare (Mt. XXV, 1-13); Este proprie numai evanghelistului Matei.
Sub o imagine dintre cele mai simple, ea exprima o cugetare de o inalta gravitate. Principalele
trasaturi ale parabolei, atat de delicat trasate, sunt imprumutate; din obiceiurile urmate de
vechii iudei pentru celebrarea casatoriilor. Inconjurata de prietenele ei, mireasa asteapta, de
regula, in casa parintilor sai, pe mire, care venea cu mare si vesel alai, inconjurat de prietenii
sai, pentru ca, dupa ospatul de nunta, sa o conduca la viitorul camin. Mirele venea seara.
Prietenii miresei ii ieseau inainte, cu faclii aprinse, ca sa-l insoteasca la mireasa.
Textul parabolei spune ca cele zece fecioare s-au pregatit sa-l intampine pe mire cu
candelele aprinse. Cuvantul grecesc
;; Vulgata: lampas, -adis, inseamna de obicei: torta, faclie, dar aici are sensul de:

(o), lampa, faclie lumina. Erau mici lampi de argila, in

uz in antichitate, din care se mai vad uneori prin muzeu. In ceea ce priveste numarul de
zece fecioare, nu trebuie luat aritmetic, pentru ca reprezinta aici pe toti crestinii, in genere,
in asteptarea Parusiei; numarul 10 este cel al universalitatii. Altii presupun, ca asa era
datina la iudei, sa iasa in intampinarea mireului zece surori de mireasa.
Dintre acestea, cinci sunt numite nebune (grec.

; Vulgata: fatuae,

cu sensul de: proaste, prostute, neghioabe, inguste la minte, neprevazatoare dar

responsabile); adica, dupa context, lipsite de intelepciune practica, de prevedere, pentru ca nau luat cu ele untdelemn in vase de rezerva, odata cu candelele lor, pentru eventualitatea ca
mirele nu va veni curand. Cantitatea de untdelemn continuta in lampile vechi era foarte mica
si acestea trebuiau de mai multe ori alimentate in cursul noptii, altfel se stingeau. Celelalte
cinci sunt numite intelepte, adica prevazatoare, pentru ca au luat undelemn de rezerva,
odata cu candelele lor.
In parabola, mirele intarzie, iar fecioarele, in asteptarea lui, au adormit. La miezul noptii, se
aude strigarea: Iata, vine mirele! Iesiti in intimpinarea lui! (vers. 6). Cuvant scurt, strident,
care rasuna subit in miez de noapte. Refuzul celor cinci fecioare intelepte de a da si
celorlalte din untdelemnul lor, a fost, de unii, acuzat de egoism, dar era singurul raspuns

intelept in circumstanta data. De altfel, este un simplu ornament in parabola, pentru ca in viata
cealalta; cei osanditi nu vor putea sa imprumute din meritele celor alesi.
Parabola are caracter eshatologic si indeamna la veghere, la pregatirea cu fapte bune si
credinta in vedera Parusiei (vers. 13). Mirele reprezinta pe Domnul Hristos; mireasa este
biserica (sau lumea). Intarzierea mirelui arata amanarea acestui eveniment si a sfarsitului
lumii, din indelunga rabdarea lui Dumnezeu (II Petru II, 15), pana la vremea randuita (II
Tes. II, 6). Venirea la miezul noptii arata ca ziua aceea va veni pe neasteptate, cum vine
furul in miez de noapte (Mt. XXIV, 43; I Tes. V, 2). Untdelemnul fecioarelor intelepte inchipuie
faptele cele bune, mai cu seama faptele de milostenie cu care suntem datori in viata.
Adormirea fecioarelor inseamna, dupa Sf. Ioan Hrisostom, moartea, dupa altii grijile
acestei vieti. Ospatul de nunta semnifica fericirea eterna a celor alesi, iar apelul celor respinsi:
Doamne, Doamne, deschide-ne noua! se dovedeste tardiv si tragic, pentru ca nu va primi
decat teribilul raspuns: Nu va cunosc pe voi (Mt. XXV, 12).
c). Parabola talantilor (Mt. XXV, 14-30). Ca si precedenta, este proprie Sfantului Matei. S-a
incercat adesea sa se identifice cu aceea a minelor, de la Luca XIX, 11-28, cu care are,
unele asemanari de fond si de forma, insa deosebirile de timp, de locuri de redactare sunt
evidente si le fac distincte una de alta. Exprima aceeasi idee, ca si parabola celor zece
fecioare, si anume necesitatea vegherii, in perspectiva judecatii pe care o va face suveranul
judecator la sfarsitul timpurilor, dar parabola talantilor pune accentul pe valoarea faptelor
bune si pe datoria fiecaruia de a inmulti darurile cu care ne-a inzestrat Dumnezeu.
In ea se vorbeste despre un stapan, care plecand departe, si-a impartit avutia slujitorilor sai,
spre a o fructifica. La intoarcere, dupa multa vreme, constata ca slujitorii care au primit cate
cinci si cate doi talanti, au dublat prin munca suma primita. Cel care primise un talant n-a
muncit, ci a tinut talantul ascuns, restituindu-l precum il primise. Stapantul rasplateste pe
primii si pedepseste aspru pe ultimul, aruncandu-l in gheena focului.
Pilda este eshatologica, insa are si un caracter secundar moral. Caci ea ne invata sa punem in
valoare darurile naturale si spirituale primite de la Dumnezeu, avand a da seama de ele la
judecata viitoare. Dumnezeu nu ne cere aceste daruri inapoi, ci vrea sa le inmultim, sa le
cultivam, in vedera desavarsirii proprii si pentru binele semenilor nostri, pentru progresul
societatii omenesti.
6. Judecata cea mai de pe urma (Mt. XXV, 31-46). Profetiile privitoare la zilele de apoi le
incheie Mantuitorul prin descrierea dramatica, grandioasa a Judecatii din urma. Este tabloul
final al aceste extraordinare cuvantari, ultima inaintea Cinei cele de Taina si a Patimilor
Domnului. Ea are, deci, si o valoare testamentara; lumineaza cu razele ei, ca dintr-un focar de
dincolo de viata noastra. Este o icoana mareata, mangaietoare si cutremuratoare totodata,
pentru ca infatiseaza intalnirea sublima si grava dintre cer si pamant, la a doua venirea a
Mantuitorului. Este, cum am spus, o icoana care lumineaza viata noastra de dincolo de veac,
pentru ca ziua si data acestei Judecati nu poate fi cuprinsa in rama timpului istoric. O gasim
numai in aceasta prima Evanghelie.
Judecata incepe printr-o separare a celor buni de cei rai, dupa criteriile credintei in Dumnezeu
si a faptelor iubirii de Dumnezeu si iubirii de aproapele. N-o va face Dumnezeu Tatal, ci
Fiul. Ne este descrisa in culorile in care ne-o infatiseaza proorocul Daniel, vorbind despre Fiul
Omului, venit la Judecata (Daniil VII, 13-14; XII, 1-13).

Daca prima data Domnul Hristos a venit in stare de smerenie, de umilinta, sa mantuiasca
lumea si sa-si dea viata pret de rascumparare pentru multi, la sfarsitul veacurilor, cand
stihiile lumii se vor schimba (II Petru III, 12) si tainele lui Dumnezeu se vor descoperi, El va
veni iarasi sa judece viii si motii, sa incununeze stradaniile celor buni si sa rasplateasca cu
dreptate vrednicia si nevrednicia tuturor.
In ceea ce priveste locul unde se va desfasura Judecata, din urma, Domnul insusi nu ne spune
nimic. Insa, in baza profetiei lui Ioil (IV, 12-14), exegetii afirma ca popoarele vor fi chemate
la judecata in Valea lui Iosafat, la paraul Cedrilor, situata la rasarit de Ierusalim, la poalele
muntelul Maslinilor, adica acolo unde Domnul a fost vandut si prins.
Domnul Hristos va veni in plinatataea maririi Lui divine, sezand pe tronul Lui, inconjurat de
lumina si insotit de cetele ingeresti. Ingerii vor aduna la El popoarele pentru judecata. Primul
act al Judecatii de apoi ne este infatisat de Mantuitorul in tabloul pastorului, care desparte oile
de capre. Ascultatorii erau obisnuiti cu aceste scene de viata cotidiana, pentru ca tara este
muntoasa si ocupatia principala a celor multi este pastoritul.
Cei drepti, asemanati cu oile, pentru ca acestea se disting prin blandete si prin nevinovatie,
vor primi binecuvantarea Tatalui, adica bunurile imparatiei vesnice. E motivata aceasta
binecuvantare prin aceea, ca cei drepti, indurandu-se de fratii lor flamanzi, goi, bolnavi,
inchisi s-au indurat de insusi Mantuitorul prietenul, fratele si sustinatorul celor nenorociti.
Cei rai, asemanati cu caprele pentru neastamparul lor, sunt condamnati, blestemati de
Dumnezeu, la focul vesnic. De aici vedem, intrucat se vorbeste despre o pedeapsa vesnica, ca
o reconciliere a celor rai este exclusa. Precum viata in imparatia lui Dumnezeu pentru cei buni
este vesnica, la fel condamnarea in imparatia mortii pentru cei rai este vesnica. Bunatatea si
dreptatea lui Dumnezeu raman nedespartite. Bunatatea Lui este o bunatate dreapta, iubirea
Lui este ca un vesmant care acopera dreptatea.
Desigur, Dumnezeu este iubire (I In. IV, 8), dar iubirea nu poate fi nedreapta. Nu este iubire
impotriva dreptatii si nici dreptate separata de iubire. Dreptatea fara iubire duce la crima
iubirea fara dreptate duce la haos. Judecata de Apoi este manifestarea desavarsita, plenara, a
iubirii si dreptatii divine.
Pr. Prof. Dionisie Stamatoiu,
Mitropolia Olteniei, serie noua, anul LI, nr. 5-6, septembrie-decembrie 1999, pag. 23-39.
NOTE BIBLIOGRAFICE
1. Iosif Flaviu, Antichitati iudaice, 15, 11, 1, s.u.; 20, 9, 7; Despre razboiul iudaic, 1, 21 s.u.
2. V. Gheorghiu, Sfanta Evanghelie dupa Matei, vol. III, Cernauti 1933, p. 657.
3. Iosif Flaviu, Razboiul iudaic, 5, 5, 4-6; 6, 4, 8; Antichitati 15, 11, 3.
4. Iosif Flaviu, Antichitati iudaice, 20, 5, 1.
5. Iosif Flaviu, Idem Antichitati, 20, 8, 6; Despre razboiul iudaic, 2, 13, 5.
6. Ibidem.
7. Tacit, Anale, 12, 13, 14, 44; 13, 6-8, 34; 14, 23; 15, 1.2.5; Suetoniu, Nero, 39.
8. Iosif Flaviu, Antichitati iudaice, 18, 5, 3.
9. Ibidem, 3, 15, 3; 20, 2, 5; 20, 5, 2.
10. Tacit, op. cit., 14, 27; 15, 22.

11. V. Gheorghiu, op. cit., p. 663.

12. Tacit, op. cit., 15, 44.
13. Filion, La Saint Bible comentie d'apres la Vulgate, t. VII, Paris, 1925, p. 158.
14. Ibidem.
15. Iosif Flaviu, Despre razboiul iudaic 4, 310; 4, 5, 1; 4, 6, 3. A se vedea si: Fillion, op. si
loc. cit.; V. Ghorghiu, op. cit., p. 668.
16. Eusebiu al Cezareii, Istoria bisericeasca, 3, 5; Iosif Flaviu Razboiul Iudaic 2, 20, 1.
17. cf. Iosif Flaviu, Antichitati iudaice 13, 8, 4.
18. Iosif Flaviu, Despre Razboiul Iudaic, 5, 10, 5; 5, 11, 1 si Eusebiu, Istoria bisericeasca, 3,
5, 7.
19. De vazut la: Fillion, op. cit., p. 199.
20. Ibidem; vezi si Iuliu Olariu, Evangheliile dupa Matei, Marcu si Luca, Caransebes 1894, p.
261.
21. Iuliu Olariu, op. cit., p. 262.
22. A se vedea: Fillion, op. cit., p. 160; Iuliu Olaru, op. cit., p. 263; V. Gheorghiu, op. cit. p.
674.
23. Sf. Ioan Gura de Aur, Scrieri, partea a III-a. Omilia LXXVI, p. 865.
24. V. Gheorghiu op. cit. si loc. cit.
25. A se vedea Bartolomeu Anania, Noul Testament, Bucuresti, 1993, p. 46, n. 2.
26. Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia LXXVII la Matei, ed. cit., p. 872.
27. Ibidem.
28. V. Gheorgiu, op. cit., p. 678.
29. Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia citata, p. 873.
30. Fillion, op. cit., p. 161; Iuliu Olariu, op. cit., p. 265.

Predicile PS Sebastian si Parintelui Gheorghe Calciu (audio) la

DUMINICA INFRICOSATOAREI JUDECATI
18-02-2012 Sublinieri

Print

Ascultati cantarea Vai mie, innegritule suflete, interpretata de

actualul PS Sebastian Pascanu (pe atunci ierodiacon la Man. Crasna)

Versiunea Vai mie, innegritule suflete Manastirea Putna

Versiunea aceleiasi cantari Manastirea Parva

***

DUMINICA NFRICOTOAREI JUDECI

Cnd va veni Fiul Omului ntru slava Sa, i toi sfinii ngeri cu El,
atunci va edea pe tronul slavei Sale. i se vor aduna naintea Lui
toate neamurile i-i va despri pe unii de alii, precum desparte
pstorul oile de capre. i va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele dea stnga.
Atunci va zice mpratul celor de-a dreapta Lui: Venii, binecuvntaii
Tatlui Meu, motenii mpria cea pregtit vou de la ntemeierea
lumii. Cci flmnd am fost i Mi-ai dat s mnnc; nsetat am fost i Mi-ai
dat s beau; strin am fost i M-ai primit; Gol am fost i M-ai mbrcat;
bolnav am fost i M-ai cercetat; n temni am fost i ai venit la Mine.
Atunci drepii i vor rspunde, zicnd: Doamne, cnd Te-am vzut flmnd i
Te-am hrnit? Sau nsetat i i-am dat s bei? Sau cnd Te-am vzut strin

i Te-am primit, sau gol i Te-am mbrcat? Sau cnd Te-am vzut bolnav
sau n temni i am venit la Tine? Iar mpratul, rspunznd, va zice ctre
ei: Adevrat zic vou, ntruct ai fcut unuia dintr-aceti frai ai Mei,
prea mici, Mie Mi-ai fcut.
Atunci

va

zice

celor

de-a

stnga:

Ducei-v

de

la

Mine,

blestemailor, n focul cel venic, care este gtit diavolului i ngerilor

lui. Cci flmnd am fost i nu Mi-ai dat s mnnc; nsetat am fost i nu
Mi-ai dat s beau; Strin am fost i nu M-ai primit; gol, i nu M-ai
mbrcat; bolnav i n temni, i nu M-ai cercetat.
Atunci vor rspunde i ei, zicnd: Doamne, cnd Te-am vzut flmnd, sau
nsetat, sau strin, sau gol, sau bolnav, sau n temni i nu i-am slujit? El
ns le va rspunde, zicnd: Adevrat zic vou: ntruct nu ai fcut
unuia dintre aceti prea mici, nici Mie nu Mi-ai fcut. i vor merge
acetia la osnd venic, iar drepii la via venic. (Mt. 25, 31-46)
***

DESPRE DRAGOSTE
Adevrat zic vou, ntruct ai fcut unuia dintr-aceti frai ai Mei
prea mici, Mie Mi-ai fcut
(Mt 25,40)
Dreptmritori cretini,

Cred c nu v-ai ntrebat niciodat de ce n rspunsul dat tnrului bogat din

Evanghelie care-L ntrebase ce s fac pentru a moteni viaa de veci
Mntuitorul Hristos, fcnd referire la Decalog, a evocat numai cinci dintre
porunci, i anume doar pe acelea care privesc pe aproapele (Mt.
19,16-26). i, poate n-ai bgat de seam, sau poate vi s-a prut c n mod
cu totul ntmpltor Domnul i-a dat tnrului drept porunc suplimentar,
pentru a putea fi desvrit, iubirea de sraci:
Dac voieti s fii desvrit, du-te, vinde averea ta, d-o sracilor i vei
avea comoar n cer; dup aceea, vino i urmeaz-Mi (Mt. 19, 21).
Ei bine, dac ai fost tentai s credei pn acum c absolut ntmpltor i-a
zis Hristos tnrului bogat:
tii poruncile: s nu ucizi, s nu svreti adulter, s nu furi, s nu
mrturiseti strmb; cinstete pe tatl tu i pe mama ta i s iubeti pe
aproapele tu ca pe tine nsui (Mt. 19, 18-19);
dac ai crezut c aa, ntr-o doar, Hristos l-a trimis s-i dea averea
sracilor, pentru ca apoi s-I urmeze, iat c evanghelia de astzi ne
ncredineaz c naintea lui Dumnezeu conteaz mai mult dect
toate virtuile i dect toate faptele noastre atitudinea pe care o
avem fa de aproapele. Atitudinea de mil, de compasiune i de
dragoste.
Dragii mei,
Suntem n perioada aceasta pregtitoare pentru Postul cel Mare. i n aceast
perioad, Biserica noastr i Sfinii Prini, care au rnduit citirea pericopelor
evanghelice din fiecare duminic, au ales cele mai frumoase texte, cele mai
practice i mai utile pentru nvtura noastr, ca, auzindu-le, s nelegem
ct de mare folos reprezint pentru sufletele, pentru mintea i pentru viaa
noastr cuvntul lui Hristos, mai cu seam acum n pragul sfntului post. De
asemenea, toate aceste texte urmresc s ne ajute a nelege ce trebuie s
facem ntru ntmpinarea mpriei Cerurilor, care este simbolizat de Pate
i n vederea cruia, iat, peste numai o sptmn vom ncepe s ne
pregtim cu post. Cu dou duminici n urm, Sfinii Prini, dorind s ne
nvee ce avem de fcut pentru a dobndi mpria Cerurilor, ne-au pus n
fa minunata parabol a rugciunilor vameului i fariseului. Atunci am
vzut omul naintea lui Dumnezeu; fa n fa cu Dumnezeu. Am
vzut cum s-a prezentat vameul, cum s-a prezentat fariseul i rugciunea pe
care fiecare dintre ei a adresat-o lui Dumnezeu. Duminica trecut, am

vzut omul fa n fa cu sine nsui. Omul czut care, la un moment

dat, venindu-i n sine, s-a ngrozit. Fiul cel rtcit, fiul risipitor fa n fa
cu sine nsui.
Astzi, dragii mei, fiecare dintre noi suntem fa fa cu cel de lng
noi, cu aproapele nostru, cci Evanghelia scoate n eviden, de ast dat,
mila, compasiunea dragostea pe care fiecare dintre noi le datorm celuilalt.
Altfel spus, acum dou duminici era evideniat credina omului n
Dumnezeu omul n faa lui Dumnezeu credina cu care I se ruga.
Duminica trecut omul fa n fa cu sine nsui viznd cealalt virtute
teologic ndejdea. Iar astzi, Evanghelia scoate n eviden aceast
virtute despre care Sfntul Apostol Pavel a spus c nu piere
niciodat. (I Cor. 13, 8).
Evanghelia de astzi ns, ne strnete cel puin dou nedumeriri.

Prima:

Cum

se

face c acest Dumnezeu att de transcendent va deveni dintr-odat att de

material, de vreme ce ne va spune nici mai mult nici mai puin dect:
Flmnd am fost i Mi-ai dat s mnnc; nsetat am fost i Mi-ai
dat s beau; strin am fost i M-ai primit. Gol am fost i M-ai
mbrcat; bolnav am fost i M-ai cercetat; n temni am fost i ai
venit la Mine.
Acest Dumnezeu care slluiete n cer, i pe Care nu-L putem vedea orict
ne-am strdui, pentru c nimeni nu L-a vzut vreodat (In. 1,18) ne
surprinde, n evanghelia de astzi, prin simplitatea cu care El, Cel nevzut,

neptruns, necunoscut i neneles de noi, Se va aeza pe tronul slavei Sale

i n mod la fel de simplu va proceda la judecarea ntregului neam omenesc.
A doua nedumerire: n pericopa evanghelic de astzi Hristos nu a ntrebat
dect numai de faptele, milosteniei; L-a interesat doar raporturile noastre cu
aproapele, cu semenii dragostea, compasiunea i mila fa de cel de lng
noi. Nu a ntrebat de credin! Nu a ntrebat de ndejde! Nu a ntrebat de
rugciune! Nu a ntrebat nici de postul pe care l vom ncepe n curnd, i
struim c postul este o cale absolut necesar pentru a putea ajunge s fim
rnduii de-a dreapta Lui. Ei bine, El, Hristos ntreab simplu: Ai dat s
mnnce celui flmnd? Ai dat ap celui nsetat? Ai primit n casa ta
cu dragoste pe cel care nu avea adpost? Ai mbrcat pe cel srac? Ai
mers la cel aflat n spital, ori n temni, s-l cercetezi i s-l mngi
dup nelepciunea i puterea pe care i le-a dat Dumnezeu? Ai fcut
toate acestea?
Judectorul i surprinde pe toi cei din evanghelia de astzi cu aceste
ntrebri: i pe cei rnduii de-a dreapta, dar i pe cei rnduii de-a stnga.
Nici unii, nici alii nu se ateptau ca El s Se identifice tocmai cu cel
flmnd, nsetat, strin, gol, bolnav ori ntemniat. i, trebuie s
recunoatem c i pe noi ne-a surprins acest lucru, cci ci dintre noi,
ascultnd astzi ce anume a ntrebat Dreptul Judector, n-am

avut

sentimentul pe care l triesc uneori elevii i studenii la examene,

cnd li se pare c ntrebrile profesorilor sunt din alte manuale dect
cele

rnduite?

Aa

s-a

ntmplat

cu

noi

Hristos

astzi:

nu

ntrebat de credin; nu a ntrebat de ndejde; nu a ntrebat de post;

nu a ntrebat de rugciune i de nimic altceva, dect numai de

milostenie. Ce vrea s spun evanghelia de astzi? C de niciuna din acelea

nu avem nevoie? Nicidecum! Rspunsul ni-l d Sfntul Apostol Pavel:
Acum rmn acestea trei: credina, ndejdea, dragostea. Iar mai
mare dintre acestea este dragostea (I1 Cor. 13,13).
Peste toate acestea adic peste credin, ndejde, post, rugciune,
metanii, peste tot ceea ce putem face noi pentru a placea lui
Dumnezeu, ca sa-i cucerim bunavointa i binecuvntarea Lui n toat
viaa

noastr

peste

toate

acestea,

deasupra,

trebuie

stpneasc dragostea, mila, compasiunea noastr fa de cel de

lng noi.
Putea Hristos s desconsidere credina, despre care a spus, ludnd-o: Dac
vei avea credin ct un grunte de mutar, vei zice muntelui acestuia
ridic-te i te arunc n mare! (Mc. 11, 23) Putea s ignore, apoi, cealalt
virtute cardinal ndejdea la fel de important pentru mntuirea
noastr, cnd cu aceasta biruim necazurile i suprrile de tot felul i aceasta
rmne unica noastr cale atunci cnd nu mai este de aflat cale? Putea
Hristos s uite rugciunea? Arma aceasta cu care biruim pe vrjmaul diavol
i prin care ne facem zilnic ascultate dorinele i problemele noastre? Putea
s dispreuiasc postul? Nu. Nu, dragii mei!
Hristos vrea s ne spun n evanghelia de astzi c, dac aceast
credin a noastr a rmas credin i att, va veni Sfntul Apostol
Iacov i ne va zice: credina fr fapte, moart este (Iac. 2, 26). Vrea
s ne atrag atenia c dac ndejdea noastr rmne o simpl speran, o
simpl accepiune i ndreptare a noastr ctre Dumnezeu doar pe vertical,
iar pe orizontal nu ne ntlnim nicieri cu cel care sufer lng noi, rmne o
simpl ndejde, i aceasta moart, pentru c Sfntul Apostol Pavel spune
clar c n viaa de dincolo, dup Judecata de apoi ce va deschide
perspectiva vieii venice, nici credina nu va mai dinui i nici
ndejdea.

Nici

credina,

pentru

inta

credinei

noastre,

Dumnezeu, va fi vzut de noi; l vom vedea la Judecat eznd pe

tronul Lui i credina s-a mplinit. Nici ndejdea nu va mai dinui,
pentru c nu mai avem n cine ndjdui dup ce am fost rnduii
Doamne ferete, de-a stnga! pentru c Judecata nu este doar
universal i dreapt, ci i definitiv. Ct despre cei rnduii de-a
dreapta, ndejdea lor s-a mplinit o dat pentru totdeauna. Aceea
care, ns, va dinui tot timpul, i care le va ntrece pe toate, este
dragostea. Hristos ne atrage atenia astzi c postul nostru, acesta cu care

ne cznim iat 47 de zile ncepnd din cealalt duminic sear dac va

rmne un post neroditor, limitndu-se doar la abinerea de la anumite
mncruri, va fi un post mort, pentru c Sfntul Ioan Gur de Aur ne
atenioneaz:

Posteti?

Arat-mi-o

prin

faptele

tale.

Deschide-i

vistieria inimii tale i arat fratelui tu c posteti, ajutndu-l, avnd mil de

el, alungnd din inima ta ura i tot ceea ce nu este propriu lui Dumnezeu n
tine.
La fel i rugciunea, dragii mei. Rmnnd doar simpl rug, vom auzi pe
acelai Mntuitor Iisus Hristos spunndu-ne c Nu oricine mi zice Doamne,
Doamne, va intra n mpria cerurilor, ci cel ce face voia Tatlui Meu Celui
din ceruri (Mt 7- 21) Faptele adic. Angajament practic n tot ceea ce
nseamn adevrata via. Cretineasc. Iat de ce Hristos astzi nu ne
ntreab dect numai de lucrurile practice pe care le-am fcut. Ba nc nici de
acelea toate, ci numai de cele ce arat vrsta brbatului celui
desvrit (Ef. 4,13.), ale crui fapte deja au ajuns s rodeasc
dragoste fa de cel flmnd, nsetat, gol i aa mai departe, dup
cum spune Evanghelia.
Mesajul, vaszic, al pericopei evanghelice de astzi, este ct se poate de
simplu. naintea lui Dumnezeu, dragostea conteaz mai mult dect credina
pentru c toat lumea crede, tii! Sunt foarte puini atei. Toat lumea
crede, dar credina este moart fr faptele evangheliei de astzi. La
fel i ndejdea, la fel i postul nostru fie el i aspru, negru atta vreme
ct n suflet continu s clocoteasc ura i rutatea fa de aproapele i nu
putem privi la cel de lng noi cu nelegere, compasiune i dragoste.
Evanghelia de astzi ne ncredineaz c pe Dumnezeu nu-L putem pcli. Nu
este de ajuns s crezi; nu este suficient ndejdea; nu te mplinete
nici rugciunea i rmne neroditor postul, dac toate acestea nu se
finalizeaz la un moment dat, ntrupndu-se n ceea ce a artat
evanghelia de astzi dragostea. Arat-mi faptic c tu crezi n
Dumnezeu i c ndjduieti s te ntlneti cu El i s fii rnduit de-a
dreapta Lui! Arat-mi c posteti aa cum ne cere Sfntul Ioan Gur de Aur!
Arat-mi c te rogi cu dragoste pentru aproapele!

Invtura

evangheliei

de

astzi este, prin urmare, foarte simpl. Vrei s fii rnduit de-a dreapta lui
Hristos? Convertete credina, ndejdea, postul i rugciunea ta n
dragoste,

pentru

toate

acelea

nu

sunt

dect

trepte

ctre

desvrirea pe care evanghelia de astzi o prezint n chipul celui ce

slujete aproapelui. Toate sunt doar trepte, i nu vei putea ajunge
sus, n capul scrii, dac nu le vei urca pe toate, iar treapta cea mai
de deasupra, ne arat evanghelia de astzi, este dragostea.
Pentru aceasta, dragii mei, gndesc c trebuie s ne ruinm astzi toi cei
care am considerat pn acum c a crede n Dumnezeu, a ndjdui n El, a
posti aa cum ne-am deprins poate din copilrie, ori a ne ruga n fiecare
diminea i sear, ar fi suficiente condiii pentru un rspuns bun Ia
nfricotoarea Judecat a lui Hristos. Evanghelia de astzi ne-a dezamgit n
acest caz: nici mcar nu vom fi ntrebai despre acestea la Judecat, iar asta
pentru simplul fapt c sunt insuficiente! Dac toate luptele noastre
duhovniceti nu ne-au transformat i n-au fcut din noi oameni
capabili s ngenunchem lng aproapele nostru ca Samarineanul
milostiv, atunci cnd acesta are nevoie de noi, nu vom putea trece de
judecata lui Hristos.
Ce trebuie s facem, aadar?
S

ne

nfricom

mai

nti,

cci

de

aceea

se

spune

nfricotoarea Judecat. Este primul pas spre a ne recunoate

condamnabila autosuficien n care ne complcem adeseori. Apoi?!
Apoi s ncercm s mergem pn la capt n viaa duhovniceasc toi
cei care am crezut c-L vom putea pcli pe Dumnezeu cu puin
credin, cu un dram de ndejde, cu neputincioasa noastr rugciune
fcut de cele mai multe ori mecanic ori cu puin post. Evanghelia de

astzi vrea s ne scoat din acest dolce farniente, din aceast

vieuire foarte comod i prea la ndemna oricui. Ne mbrcm frumos
i mergem la biseric duminical cteva ceasuri. Stm acolo drepi,
artndu-ne lumii c suntem credincioi. Ne ntoarcem acas i
postim dac este post. Ne rugm dimineaa i seara aa cum se poate
i aa cum ne-o mai ngduie obligaiile i problemele de tot felul. Ei
bine, evanghelia de astzi vrea s ne smulg din acest cretinism
prea comod i s ne duc n ntmpinarea celor care au nevoie de noi.

n mod surprinztor Hristos, n perspectiva vieii venice, cnd sufletul va

merge s se bucure de fericirea cea fr de sfrit, de fapt judec faptele
trupeti. De ce, dragii mei? Pentru c El a fost om ca noi. De aceea I-a
i fost ncredinat Lui judecata. Pentru c, zice evanghelistul, este
Fiul Omului (In. 5, 27]. A trecut i El prin cele prin care trecem noi.
tie ce nseamn s suferi, cci a suferit. tie ce nseamn s fii
flmnd, s fii nsetat, s fii gol, s fii batjocorit, s fii ntemniat, s
fii omort. Toate le tie. De aceea Hristos pune pre mai mult dect pe
orice, pe acestea.
In mod concret, n zona n care locuii, poate c exist un cmin de
btrni, ori un orfelinat; poate c exist vduve singure, crora
nepoii i copiii nu le calc pragul cu anii; poate c sunt oameni
suferinzi ori singuri, pe seama crora Hristos, la Dreapta Judecat, s v
poat absolvi de condamnarea cea de-a stnga i s v rnduiasc n ceata
celor drepi, pentru c nimic nu va putea rpi dragostea de la noi.
Mngiai-i pe acetia, cci cea care rmne n veci este dragostea,

iar aceasta presupune mil, compasiune i slujirea celor aflai n

nevoi.
Evanghelia de astzi aceasta vrea s ne spun: Ieii n ntmpinarea
celui ce are trebuin de ajutor! Pentru c altfel, toate faptele noastre
i toate virtuile risc s rmn inerte, neroditoare i fr urmri n
viaa noastr. S nelegem c o credin prea comod i nerevrsat
asupra aproapelui nostru nu ne poate garanta viaa de veci; cel puin n
sensul i n accepiunea evangheliei de astzi. Hristos ne va ntreba de
felul n care am privit la cel care ne-a ntins mna. i nu am deloc n
vedere pe ceretorul profesionist; nici pe sracul nchipuit, sau care
se complace n srcia lui. M refer la cei care ntr-adevr au nevoie
de noi. Evanghelia de astzi ne cheam pe toi n ntmpinarea acestora; lor
s le ntindem mn de ajutor, pentru ca atunci, cnd Hristos ne va imputa:
flmnd am fost i nu Mi-ai dat s mnnc; nsetat am fost i nu Miai dat s beau; strin am fost i nu M-ai primit; gol i nu M-ai
mbrcat; bolnav i n temni i nu M-ai cercetat,
s nu rspundem cu aceeai condamnabil surprindere cu care au rspuns cei
rnduii de-a stnga Lui:
Doamne, cnd Te-am vzut i nu i-am slujit ie?
cci El este gata s ne rspund:
Adevrat zic vou: ntruct nu ai fcut unuia dintre acetia prea
mici, nici Mie nu Mi-ai fcut!
Fac Bunul Dumnezeu aadar, ca evanghelia de astzi s aduc o raz nou
de cunoatere n sufletele noastre, ca s nelegem o dat pentru totdeauna
c, peste toate virtuile i peste toate faptele noastre cele bune
trebuie s mpreasc dragostea, compasiunea i mila, i numai
dup aceea, dragii mei ntorcndu-m la tnrul bogat cu care am nceput
cuvntul meu vom putea urma cu adevrat lui Hristos. Numai dup aceea,
lsnd toate, druindu-ne pe noi nine sracilor, vom putea urma lui Hristos
n viaa aceasta, iar la Judecata cea de Apoi s fim rnduii de-a dreapta Lui,
pentru a moteni pe veci mpria Cerurilor, Amin.
(din: Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor, Predici la
Duminicile de peste an, Slatina, 2011)

Predicile PS Sebastian si Parintelui Gheorghe Calciu (audio)

la DUMINICA INFRICOSATOAREI JUDECATI
18-02-2012 Sublinieri

Print

Ascultati cantarea Vai mie, innegritule suflete, interpretata de

actualul PS Sebastian Pascanu (pe atunci ierodiacon la Man. Crasna)

Versiunea Vai mie, innegritule suflete Manastirea Putna

Versiunea aceleiasi cantari Manastirea Parva

***

DUMINICA NFRICOTOAREI JUDECI

Cnd va veni Fiul Omului ntru slava Sa, i toi sfinii ngeri cu El,
atunci va edea pe tronul slavei Sale. i se vor aduna naintea Lui
toate neamurile i-i va despri pe unii de alii, precum desparte
pstorul oile de capre. i va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele dea stnga.
Atunci va zice mpratul celor de-a dreapta Lui: Venii, binecuvntaii
Tatlui Meu, motenii mpria cea pregtit vou de la ntemeierea
lumii. Cci flmnd am fost i Mi-ai dat s mnnc; nsetat am fost i Mi-ai
dat s beau; strin am fost i M-ai primit; Gol am fost i M-ai mbrcat;
bolnav am fost i M-ai cercetat; n temni am fost i ai venit la Mine.
Atunci drepii i vor rspunde, zicnd: Doamne, cnd Te-am vzut flmnd i
Te-am hrnit? Sau nsetat i i-am dat s bei? Sau cnd Te-am vzut strin
i Te-am primit, sau gol i Te-am mbrcat? Sau cnd Te-am vzut bolnav
sau n temni i am venit la Tine? Iar mpratul, rspunznd, va zice ctre
ei: Adevrat zic vou, ntruct ai fcut unuia dintr-aceti frai ai Mei,
prea mici, Mie Mi-ai fcut.
Atunci

va

zice

celor

de-a

stnga:

Ducei-v

de

la

Mine,

blestemailor, n focul cel venic, care este gtit diavolului i ngerilor

lui. Cci flmnd am fost i nu Mi-ai dat s mnnc; nsetat am fost i nu
Mi-ai dat s beau; Strin am fost i nu M-ai primit; gol, i nu M-ai
mbrcat; bolnav i n temni, i nu M-ai cercetat.
Atunci vor rspunde i ei, zicnd: Doamne, cnd Te-am vzut flmnd, sau
nsetat, sau strin, sau gol, sau bolnav, sau n temni i nu i-am slujit? El
ns le va rspunde, zicnd: Adevrat zic vou: ntruct nu ai fcut
unuia dintre aceti prea mici, nici Mie nu Mi-ai fcut. i vor merge
acetia la osnd venic, iar drepii la via venic. (Mt. 25, 31-46)
***

DESPRE DRAGOSTE
Adevrat zic vou, ntruct ai fcut unuia dintr-aceti frai ai Mei
prea mici, Mie Mi-ai fcut
(Mt 25,40)
Dreptmritori cretini,
Cred c nu v-ai ntrebat niciodat de ce n rspunsul dat tnrului bogat din
Evanghelie care-L ntrebase ce s fac pentru a moteni viaa de veci
Mntuitorul Hristos, fcnd referire la Decalog, a evocat numai cinci dintre
porunci, i anume doar pe acelea care privesc pe aproapele (Mt.
19,16-26). i, poate n-ai bgat de seam, sau poate vi s-a prut c n mod
cu totul ntmpltor Domnul i-a dat tnrului drept porunc suplimentar,
pentru a putea fi desvrit, iubirea de sraci:
Dac voieti s fii desvrit, du-te, vinde averea ta, d-o sracilor i vei
avea comoar n cer; dup aceea, vino i urmeaz-Mi (Mt. 19, 21).
Ei bine, dac ai fost tentai s credei pn acum c absolut ntmpltor i-a
zis Hristos tnrului bogat:
tii poruncile: s nu ucizi, s nu svreti adulter, s nu furi, s nu
mrturiseti strmb; cinstete pe tatl tu i pe mama ta i s iubeti pe
aproapele tu ca pe tine nsui (Mt. 19, 18-19);

dac ai crezut c aa, ntr-o doar, Hristos l-a trimis s-i dea averea
sracilor, pentru ca apoi s-I urmeze, iat c evanghelia de astzi ne
ncredineaz c naintea lui Dumnezeu conteaz mai mult dect
toate virtuile i dect toate faptele noastre atitudinea pe care o
avem fa de aproapele. Atitudinea de mil, de compasiune i de
dragoste.
Dragii mei,
Suntem n perioada aceasta pregtitoare pentru Postul cel Mare. i n aceast
perioad, Biserica noastr i Sfinii Prini, care au rnduit citirea pericopelor
evanghelice din fiecare duminic, au ales cele mai frumoase texte, cele mai
practice i mai utile pentru nvtura noastr, ca, auzindu-le, s nelegem
ct de mare folos reprezint pentru sufletele, pentru mintea i pentru viaa
noastr cuvntul lui Hristos, mai cu seam acum n pragul sfntului post. De
asemenea, toate aceste texte urmresc s ne ajute a nelege ce trebuie s
facem ntru ntmpinarea mpriei Cerurilor, care este simbolizat de Pate
i n vederea cruia, iat, peste numai o sptmn vom ncepe s ne
pregtim cu post. Cu dou duminici n urm, Sfinii Prini, dorind s ne
nvee ce avem de fcut pentru a dobndi mpria Cerurilor, ne-au pus n
fa minunata parabol a rugciunilor vameului i fariseului. Atunci am
vzut omul naintea lui Dumnezeu; fa n fa cu Dumnezeu. Am
vzut cum s-a prezentat vameul, cum s-a prezentat fariseul i rugciunea pe
care fiecare dintre ei a adresat-o lui Dumnezeu. Duminica trecut, am
vzut omul fa n fa cu sine nsui. Omul czut care, la un moment
dat, venindu-i n sine, s-a ngrozit. Fiul cel rtcit, fiul risipitor fa n fa
cu sine nsui.
Astzi, dragii mei, fiecare dintre noi suntem fa fa cu cel de lng
noi, cu aproapele nostru, cci Evanghelia scoate n eviden, de ast dat,
mila, compasiunea dragostea pe care fiecare dintre noi le datorm celuilalt.
Altfel spus, acum dou duminici era evideniat credina omului n
Dumnezeu omul n faa lui Dumnezeu credina cu care I se ruga.
Duminica trecut omul fa n fa cu sine nsui viznd cealalt virtute
teologic ndejdea. Iar astzi, Evanghelia scoate n eviden aceast
virtute despre care Sfntul Apostol Pavel a spus c nu piere
niciodat. (I Cor. 13, 8).
Evanghelia de astzi ns, ne strnete cel puin dou nedumeriri.

Prima:

Cum

se

face c acest Dumnezeu att de transcendent va deveni dintr-odat att de

material, de vreme ce ne va spune nici mai mult nici mai puin dect:
Flmnd am fost i Mi-ai dat s mnnc; nsetat am fost i Mi-ai
dat s beau; strin am fost i M-ai primit. Gol am fost i M-ai
mbrcat; bolnav am fost i M-ai cercetat; n temni am fost i ai
venit la Mine.
Acest Dumnezeu care slluiete n cer, i pe Care nu-L putem vedea orict
ne-am strdui, pentru c nimeni nu L-a vzut vreodat (In. 1,18) ne
surprinde, n evanghelia de astzi, prin simplitatea cu care El, Cel nevzut,
neptruns, necunoscut i neneles de noi, Se va aeza pe tronul slavei Sale
i n mod la fel de simplu va proceda la judecarea ntregului neam omenesc.
A doua nedumerire: n pericopa evanghelic de astzi Hristos nu a ntrebat
dect numai de faptele, milosteniei; L-a interesat doar raporturile noastre cu
aproapele, cu semenii dragostea, compasiunea i mila fa de cel de lng
noi. Nu a ntrebat de credin! Nu a ntrebat de ndejde! Nu a ntrebat de
rugciune! Nu a ntrebat nici de postul pe care l vom ncepe n curnd, i
struim c postul este o cale absolut necesar pentru a putea ajunge s fim
rnduii de-a dreapta Lui. Ei bine, El, Hristos ntreab simplu: Ai dat s
mnnce celui flmnd? Ai dat ap celui nsetat? Ai primit n casa ta
cu dragoste pe cel care nu avea adpost? Ai mbrcat pe cel srac? Ai
mers la cel aflat n spital, ori n temni, s-l cercetezi i s-l mngi
dup nelepciunea i puterea pe care i le-a dat Dumnezeu? Ai fcut
toate acestea?

Judectorul i surprinde pe toi cei din evanghelia de astzi cu aceste

ntrebri: i pe cei rnduii de-a dreapta, dar i pe cei rnduii de-a stnga.
Nici unii, nici alii nu se ateptau ca El s Se identifice tocmai cu cel
flmnd, nsetat, strin, gol, bolnav ori ntemniat. i, trebuie s
recunoatem c i pe noi ne-a surprins acest lucru, cci ci dintre noi,
ascultnd astzi ce anume a ntrebat Dreptul Judector, n-am

avut

sentimentul pe care l triesc uneori elevii i studenii la examene,

cnd li se pare c ntrebrile profesorilor sunt din alte manuale dect
cele

rnduite?

Aa

s-a

ntmplat

cu

noi

Hristos

astzi:

nu

ntrebat de credin; nu a ntrebat de ndejde; nu a ntrebat de post;

nu a ntrebat de rugciune i de nimic altceva, dect numai de
milostenie. Ce vrea s spun evanghelia de astzi? C de niciuna din acelea
nu avem nevoie? Nicidecum! Rspunsul ni-l d Sfntul Apostol Pavel:
Acum rmn acestea trei: credina, ndejdea, dragostea. Iar mai
mare dintre acestea este dragostea (I1 Cor. 13,13).
Peste toate acestea adic peste credin, ndejde, post, rugciune,
metanii, peste tot ceea ce putem face noi pentru a placea lui
Dumnezeu, ca sa-i cucerim bunavointa i binecuvntarea Lui n toat
viaa

noastr

peste

toate

acestea,

deasupra,

trebuie

stpneasc dragostea, mila, compasiunea noastr fa de cel de

lng noi.
Putea Hristos s desconsidere credina, despre care a spus, ludnd-o: Dac
vei avea credin ct un grunte de mutar, vei zice muntelui acestuia
ridic-te i te arunc n mare! (Mc. 11, 23) Putea s ignore, apoi, cealalt
virtute cardinal ndejdea la fel de important pentru mntuirea

noastr, cnd cu aceasta biruim necazurile i suprrile de tot felul i aceasta

rmne unica noastr cale atunci cnd nu mai este de aflat cale? Putea
Hristos s uite rugciunea? Arma aceasta cu care biruim pe vrjmaul diavol
i prin care ne facem zilnic ascultate dorinele i problemele noastre? Putea
s dispreuiasc postul? Nu. Nu, dragii mei!
Hristos vrea s ne spun n evanghelia de astzi c, dac aceast
credin a noastr a rmas credin i att, va veni Sfntul Apostol
Iacov i ne va zice: credina fr fapte, moart este (Iac. 2, 26). Vrea
s ne atrag atenia c dac ndejdea noastr rmne o simpl speran, o
simpl accepiune i ndreptare a noastr ctre Dumnezeu doar pe vertical,
iar pe orizontal nu ne ntlnim nicieri cu cel care sufer lng noi, rmne o
simpl ndejde, i aceasta moart, pentru c Sfntul Apostol Pavel spune
clar c n viaa de dincolo, dup Judecata de apoi ce va deschide
perspectiva vieii venice, nici credina nu va mai dinui i nici
ndejdea.

Nici

credina,

pentru

inta

credinei

noastre,

Dumnezeu, va fi vzut de noi; l vom vedea la Judecat eznd pe

tronul Lui i credina s-a mplinit. Nici ndejdea nu va mai dinui,
pentru c nu mai avem n cine ndjdui dup ce am fost rnduii
Doamne ferete, de-a stnga! pentru c Judecata nu este doar
universal i dreapt, ci i definitiv. Ct despre cei rnduii de-a
dreapta, ndejdea lor s-a mplinit o dat pentru totdeauna. Aceea
care, ns, va dinui tot timpul, i care le va ntrece pe toate, este
dragostea. Hristos ne atrage atenia astzi c postul nostru, acesta cu care
ne cznim iat 47 de zile ncepnd din cealalt duminic sear dac va
rmne un post neroditor, limitndu-se doar la abinerea de la anumite
mncruri, va fi un post mort, pentru c Sfntul Ioan Gur de Aur ne
atenioneaz:

Posteti?

Arat-mi-o

prin

faptele

tale.

Deschide-i

vistieria inimii tale i arat fratelui tu c posteti, ajutndu-l, avnd mil de

el, alungnd din inima ta ura i tot ceea ce nu este propriu lui Dumnezeu n
tine.
La fel i rugciunea, dragii mei. Rmnnd doar simpl rug, vom auzi pe
acelai Mntuitor Iisus Hristos spunndu-ne c Nu oricine mi zice Doamne,
Doamne, va intra n mpria cerurilor, ci cel ce face voia Tatlui Meu Celui
din ceruri (Mt 7- 21) Faptele adic. Angajament practic n tot ceea ce
nseamn adevrata via. Cretineasc. Iat de ce Hristos astzi nu ne
ntreab dect numai de lucrurile practice pe care le-am fcut. Ba nc nici de
acelea toate, ci numai de cele ce arat vrsta brbatului celui
desvrit (Ef. 4,13.), ale crui fapte deja au ajuns s rodeasc

dragoste fa de cel flmnd, nsetat, gol i aa mai departe, dup

cum spune Evanghelia.
Mesajul, vaszic, al pericopei evanghelice de astzi, este ct se poate de
simplu. naintea lui Dumnezeu, dragostea conteaz mai mult dect credina
pentru c toat lumea crede, tii! Sunt foarte puini atei. Toat lumea
crede, dar credina este moart fr faptele evangheliei de astzi. La
fel i ndejdea, la fel i postul nostru fie el i aspru, negru atta vreme
ct n suflet continu s clocoteasc ura i rutatea fa de aproapele i nu
putem privi la cel de lng noi cu nelegere, compasiune i dragoste.
Evanghelia de astzi ne ncredineaz c pe Dumnezeu nu-L putem pcli. Nu
este de ajuns s crezi; nu este suficient ndejdea; nu te mplinete
nici rugciunea i rmne neroditor postul, dac toate acestea nu se
finalizeaz la un moment dat, ntrupndu-se n ceea ce a artat
evanghelia de astzi dragostea. Arat-mi faptic c tu crezi n
Dumnezeu i c ndjduieti s te ntlneti cu El i s fii rnduit de-a
dreapta Lui! Arat-mi c posteti aa cum ne cere Sfntul Ioan Gur de Aur!
Arat-mi c te rogi cu dragoste pentru aproapele!

Invtura

evangheliei

de

astzi este, prin urmare, foarte simpl. Vrei s fii rnduit de-a dreapta lui
Hristos? Convertete credina, ndejdea, postul i rugciunea ta n
dragoste,

pentru

toate

acelea

nu

sunt

dect

trepte

ctre

desvrirea pe care evanghelia de astzi o prezint n chipul celui ce

slujete aproapelui. Toate sunt doar trepte, i nu vei putea ajunge
sus, n capul scrii, dac nu le vei urca pe toate, iar treapta cea mai
de deasupra, ne arat evanghelia de astzi, este dragostea.
Pentru aceasta, dragii mei, gndesc c trebuie s ne ruinm astzi toi cei
care am considerat pn acum c a crede n Dumnezeu, a ndjdui n El, a

posti aa cum ne-am deprins poate din copilrie, ori a ne ruga n fiecare
diminea i sear, ar fi suficiente condiii pentru un rspuns bun Ia
nfricotoarea Judecat a lui Hristos. Evanghelia de astzi ne-a dezamgit n
acest caz: nici mcar nu vom fi ntrebai despre acestea la Judecat, iar asta
pentru simplul fapt c sunt insuficiente! Dac toate luptele noastre
duhovniceti nu ne-au transformat i n-au fcut din noi oameni
capabili s ngenunchem lng aproapele nostru ca Samarineanul
milostiv, atunci cnd acesta are nevoie de noi, nu vom putea trece de
judecata lui Hristos.
Ce trebuie s facem, aadar?
S

ne

nfricom

mai

nti,

cci

de

aceea

se

spune

nfricotoarea Judecat. Este primul pas spre a ne recunoate

condamnabila autosuficien n care ne complcem adeseori. Apoi?!
Apoi s ncercm s mergem pn la capt n viaa duhovniceasc toi
cei care am crezut c-L vom putea pcli pe Dumnezeu cu puin
credin, cu un dram de ndejde, cu neputincioasa noastr rugciune
fcut de cele mai multe ori mecanic ori cu puin post. Evanghelia de
astzi vrea s ne scoat din acest dolce farniente, din aceast
vieuire foarte comod i prea la ndemna oricui. Ne mbrcm frumos
i mergem la biseric duminical cteva ceasuri. Stm acolo drepi,
artndu-ne lumii c suntem credincioi. Ne ntoarcem acas i
postim dac este post. Ne rugm dimineaa i seara aa cum se poate
i aa cum ne-o mai ngduie obligaiile i problemele de tot felul. Ei
bine, evanghelia de astzi vrea s ne smulg din acest cretinism
prea comod i s ne duc n ntmpinarea celor care au nevoie de noi.

n mod surprinztor Hristos, n perspectiva vieii venice, cnd sufletul va

merge s se bucure de fericirea cea fr de sfrit, de fapt judec faptele
trupeti. De ce, dragii mei? Pentru c El a fost om ca noi. De aceea I-a
i fost ncredinat Lui judecata. Pentru c, zice evanghelistul, este
Fiul Omului (In. 5, 27]. A trecut i El prin cele prin care trecem noi.
tie ce nseamn s suferi, cci a suferit. tie ce nseamn s fii
flmnd, s fii nsetat, s fii gol, s fii batjocorit, s fii ntemniat, s
fii omort. Toate le tie. De aceea Hristos pune pre mai mult dect pe
orice, pe acestea.
In mod concret, n zona n care locuii, poate c exist un cmin de
btrni, ori un orfelinat; poate c exist vduve singure, crora
nepoii i copiii nu le calc pragul cu anii; poate c sunt oameni
suferinzi ori singuri, pe seama crora Hristos, la Dreapta Judecat, s v
poat absolvi de condamnarea cea de-a stnga i s v rnduiasc n ceata
celor drepi, pentru c nimic nu va putea rpi dragostea de la noi.
Mngiai-i pe acetia, cci cea care rmne n veci este dragostea,
iar aceasta presupune mil, compasiune i slujirea celor aflai n
nevoi.
Evanghelia de astzi aceasta vrea s ne spun: Ieii n ntmpinarea
celui ce are trebuin de ajutor! Pentru c altfel, toate faptele noastre
i toate virtuile risc s rmn inerte, neroditoare i fr urmri n
viaa noastr. S nelegem c o credin prea comod i nerevrsat
asupra aproapelui nostru nu ne poate garanta viaa de veci; cel puin n
sensul i n accepiunea evangheliei de astzi. Hristos ne va ntreba de

felul n care am privit la cel care ne-a ntins mna. i nu am deloc n

vedere pe ceretorul profesionist; nici pe sracul nchipuit, sau care
se complace n srcia lui. M refer la cei care ntr-adevr au nevoie
de noi. Evanghelia de astzi ne cheam pe toi n ntmpinarea acestora; lor
s le ntindem mn de ajutor, pentru ca atunci, cnd Hristos ne va imputa:
flmnd am fost i nu Mi-ai dat s mnnc; nsetat am fost i nu Miai dat s beau; strin am fost i nu M-ai primit; gol i nu M-ai
mbrcat; bolnav i n temni i nu M-ai cercetat,
s nu rspundem cu aceeai condamnabil surprindere cu care au rspuns cei
rnduii de-a stnga Lui:
Doamne, cnd Te-am vzut i nu i-am slujit ie?
cci El este gata s ne rspund:
Adevrat zic vou: ntruct nu ai fcut unuia dintre acetia prea
mici, nici Mie nu Mi-ai fcut!
Fac Bunul Dumnezeu aadar, ca evanghelia de astzi s aduc o raz nou
de cunoatere n sufletele noastre, ca s nelegem o dat pentru totdeauna
c, peste toate virtuile i peste toate faptele noastre cele bune
trebuie s mpreasc dragostea, compasiunea i mila, i numai
dup aceea, dragii mei ntorcndu-m la tnrul bogat cu care am nceput
cuvntul meu vom putea urma cu adevrat lui Hristos. Numai dup aceea,
lsnd toate, druindu-ne pe noi nine sracilor, vom putea urma lui Hristos
n viaa aceasta, iar la Judecata cea de Apoi s fim rnduii de-a dreapta Lui,
pentru a moteni pe veci mpria Cerurilor, Amin.
(din: Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor, Predici la
Duminicile de peste an, Slatina, 2011)

SINAXARUL DUMINICII INFRICOSATEI JUDECATI descrie A Doua

Venire a lui Hristos
19-02-2012 Sublinieri

Print

In aceasta zi se face pomenirea Venirii A Doua, intru slava, a

Domnului nostru Iisus Hristos.
Dupa cele doua pilde din duminicile trecute, pilda Vamesului si a Fariseului si
pilda Fiului risipitor, dumnezeiestii parinti au randuit in aceasta duminica
pomenirea celei de-a doua venire a Domnului, pentru ca nu cumva omul,
afland din acele pilde despre iubirea de oameni a lui Dumnezeu, sa
traiasca fara nici o grija, spunandu-si:
Dumnezeu este iubitor de oameni! Daca ma voi departa de pacat, indata voi
dobandi totul.
Au randuit

aici

dumnezeiestii

parinti

in

aceasta Duminica

pomenirea

infricosatoarei zile a celei de a doua venire a Domnului, ca infricosandu-i pe

oameni prin moarte si prin asteptarea chinurilor ce vor sa fie, sa-i intoarca
spre virtute pe cei ce traiesc fara nici o grija si sa nu se increada
numai in iubirea Sa de oameni, ci sa tina seama si de aceea ca
Dumnezeu este un Judecator drept, Care rasplateste fiecaruia dupa

faptele lui. De altfel trebuia sa vina Judecatorul sufletelor care au mers mai
inainte.
Intr-un fel oarecare, sarbatoarea de azi pune oarecum astazi sfarsit
tuturor sarbatorilor, deoarece A Doua Venire va fi cea din urma fapta
din toate cele savarsite de Dumnezeu pentru noi. Caci trebuie sa avem
in vedere ca Duminica viitoare, dumnezeiestii parinti au asezat pomenirea
inceputului lumii si a izgonirii lui Adam din Rai, iar in sarbatoarea de astazi
este pomenirea sfarsitului tuturor faptelor noastre si a lumii insasi.
Socotesc ca au asezat aceasta sarbatoare in Duminica lasatului sec de carne
pentru a ne opri, de frica sarbatorii, de la desfatari si de la mancari
prea multe si pentru a ne indemna spre dragostea de aproapele. Si
altfel: se pune aici sarbatoarea de fata, pentru ca din pricina desfatarii am
fost izgoniti din rai si am ajuns sub judecata si blestem, si pentru ca in
Duminica viitoare avem sa fim izgoniti din rai, , in chip simbolic, prin Adam,
pana cand va veni Hristos spre a ne duce iarasi in rai.

Se numeste a doua venire pentru motivul ca

intaia oara Hristos a trait cu trupul printre noi, dar bland si fara slava. La A
Doua Venire insa va veni din cer cu minuni mai presus de fire si cu
mare stralucire; va veni in trup ca sa fie recunoscut de toti ca El este
Cel care a venit intaia oara spre a mantui neamul omenesc, iar acum
a doua oara, ca sa-l judece daca a pazit bine poruncile ce i-au fost
date.
Nimeni nu stie cand va fi venirea Lui. Domnul a ascuns-o chiar
apostolilor Sai. Cu toate acestea a aratat ca inainte de venirea Sa vor fi
unele semne, lamurite mai pe larg de unii din sfinti. Se spune ca a doua
venire va fi dupa trecerea celor sapte mii de ani. Inainte de venirea
Lui va veni Antihrist (I Ioan 2, 18, 22; 2 Ioan 7).

Se va naste, dupa cum spune Sfantul Ipolit al Romei, dintr-o femeie

desfranata, fecioara cu numele, dintre evrei, din semintia lui Dan, fiul lui
Iacov: Se va purta ca si cum ar trai dupa Hristos, va face minuni, cate
a facut si Hristos, si va invia morti. Totusi pe toate le va face in chip
mincinos, nu cu adevarat; si nasterea , si trupul si toate celelalte
minuni, dupa cum zice Apostolul:
Atunci, zice el, se va descoperi fiul pierzarii, cu toata puterea si
semne si marturii mincinoase (II Tes. 2, 3-4).
Dar, dupa cum spune Ioan Damaschin, nu se va intrupa diavolul, ci va fi
un om nascut din desfranare. Va lua asupra sa toata lucrarea Satanei
si se va arata pe neasteptate. Apoi se va arata bland si bun tuturor.
Va fi atunci foamete mare. Va veni, asa zicand, in ajutorul poporului;
va cerceta dumnezeiestile Scripturi; va tine post si va fi silit de
oameni sa primeasca a fi ales imparat. Va iubi mai cu seama poporul
evreu, se va aseza in Ierusalim si va zidi templul iudeilor.
Cu sapte timpuri inainte, dupa cum zice Daniel, vor veni Enoh (Facere 5,24)
si

Ilie,

propovaduind

poporului

sa

nu-l primeasca. Antihrist

insa ii va prinde si ii va chinui, apoi le va taia capetele. Cei care vor
voi sa ramana credinciosi vor fugi departe; pe cei care ii va gasi in
munti ii va ispiti prin demoni. Dar, din pricina celor alesi, se vor
micsora cele sapte timpuri. Va fi foamete mare; Toate stihiile lumii se
vor schimba, incat, aproape sa dispara toate.
Dupa aceasta va fi pe neasteptate venirea Domnului din cer, ca un fulger,
mergand inainte cinstita Lui Cruce. Rau de foc clocotind va merge
inainte, curatand tot pamantul de miasme. Indata va fi prins Antihrist
si slugile lui si vor fi dati focului vesnic. La sunetele de trambite ale
ingerilor, va veni deodata, de la marginile pamantului si din toate stihiile, tot

neamul omenesc in Ierusalim, caci acesta este centrul lumii, si acolo vor sta
tronurile de judecata.
Toti oamenii se vor schimba intru nestricaciune cu propriile lor trupuri si
suflete, si vor avea aceeasi forma. Insesi stihiile lumii vor primi o schimbare
in mai bine. Domnul, printr-un singur cuvant, va desparti pe cei drepti
de cei pacatosi. Si vor merge lucratorii faptelor bune spre a primi
viata vesnica, iar pacatosii iarasi spre a primi chinul vesnic. Si nu vor
inceta niciodata acestea, nici viata vesnica, nici chinul vesnic.
Dar trebuie sa se stie ca Hristos nu va intreba atunci nici de post, nici de
saracie, nici de minuni, cu toate ca sunt bune si acestea, ci de cele ce
sunt cu mult mai bune decat acestea, de milostenie si de mila. Va spune
dreptilor si pacatosilor sase lucruri:
Am flamanzit si Mi-ati dat sa mananc; am insetat si Mi-ati dat sa beau;
strain am fost si M-ati primit; gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si
M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine. Intrucat ati facut unuia
dintre acestia mai mici, Mie ati facut!(Matei 25, 35-40).
Aceste fapte bune poate sa le faca oricine dupa puterea sa. Asadar,
atunci toata limba va marturisi ca Domnul este Iisus Hristos intru
slava lui Dumnezeu-Tatal.
Chinurile despre care vorbeste Sfanta Evanghelie sunt acestea: acolo va fi
plangerea si scrasnirea dintilor; viermele lor nu se va sfarsi si focul
lor nu se va stinge; si
aruncati-l in intunericul cel mai din afara! (Matei 22, 13).
Pe toate acestea Biserica lui Dumnezeu hotarat le primeste.
(Cules din volumul SINAXARELE TRIODULUI si viata Sfintei Maria
Egipteanca Editura Galati-1992, de Ludmila Doina, colaborator orthoblog)

Duminica lasatului sec de carne. INFRICOSATOAREA JUDECATA si

pacatele de la care ne opreste gandul la ea. Cum ajungem sa
vedem si sa judecam si noi drept?
9-03-2013 Sublinieri

Print

Despre Infricosatoarea Judecata

Dupa ce sufletul omului a iesit din trup, el va merge la judecata

particulara, pentru ca la cea de-a doua venire a lui Hristos sa aiba loc
judecata generala.
Intr-o pilda, se spune ca un om avea trei prieteni; pe doi dintre ei ii iubea mai
mult, iar pe al treilea il neglija, si ii dadea mai putina importanta. La un
moment dat, omului i s-a intamplat o mare ispita, a fost chemat la judecator
si atunci a chemat prietenii in ajutor. Primul dintre ei i-a spus ca il va ajuta cu
bani de drum si de haine, dar cu altceva nu poate. Al doilea i-a spus ca il va
insoti pana la judecator, dar inauntru la judecator el nu poate sa intre. Al
treilea prieten insa, cu toate ca a fost ignorat si nebagat in seama de
omul nostru, i-a spus ca va merge cu el la judecator si va mijloci
pentru el inaintea judecatorului.
Deslusirea pildei este ca ispita ce a venit peste omul nostru a fost moartea.

Primul lui prieten pentru care a

muncit toata viata si si-a dat tot ce a fost mai bun pentru el a fost
banul. Banii insa, atunci cand vine moartea, nu pot decat sa-ti
cumpere hainele de inmormantare, si sa-ti plateasca ultimul drum din
aceasta lume. Al doilea prieten al omului este anturajul de zi cu zi din
aceasta lume. Cu el ne pierdem timp fie ca sunt persoanele apropiate, ori ca
sunt persoanele din televizor sau calculator. Persoanele apropiate vin cu
noi pana la groapa din cimitir, insa la Dreptul Judecator nu pot sa
intre. Al treilea prieten, pentru care omul nu are timp, sunt faptele
bune, doar acestea pot sa ne insoteasca la Dreptul Judecator.
Asadar, sa luam aminte cu cine ne insotim, si cum ne petrecem
timpul. Sa nu iubim banii si anturajul lumesc, ci sa ne strecuram precum
serpii printre pietre, printre ispitele acestei lumi, iar cu blandetea porumbeilor
sa lucram faptele cele bune, singurele care ne pot duce spre mantuire.

Sfintii vor judeca lumea

De multe ori, in tot ceea ce facem, avem obiceiul sa ne comparam cu ceilalti.

Una dintre partile gresite ale acestui

obicei

este ca noi ne comparam cu majoritatea, care de fapt sunt cei ce intra

pe poarta larga, ce duce la pieire, si nu ne comparam cu cei putini,
care intra pe poarta cea stramta ce duce spre mantuire. Bineinteles
ca este gresit sa traim si noi dupa cum traieste lumea, si este un
cuvant nepotrivit sa spui: sa fii ca lumea, si nicidecum nu o sa ne
putem indreptati ca am facut si noi ceea ce au facut toti oamenii. Noi
trebuie sa mergem impotriva curentului acestei lumi, si chiar daca am
fi singurii care facem ce trebuie, sa ne jertfim pentru a ne mantui
sufletul.
Avem, de asemenea, obisnuinta de a ne indreptati atunci cand nu postim, sau
cand nu facem alte fapte crestinesti, si spunem ca datorita serviciului, sau a
situatiei din familie, sau diferite motive pe care noi le gasim si ne scuzam, si
spunem ca daca am fi fost in alta situatie, atunci bineinteles ca am fi
facut ceea ce trebuie. Insa ce vom face daca la judecata vom fi pusi in
fata unei persoane, care a trait in acelasi timp cu noi, cu acelasi
serviciu si cu familie, si care si-a facut totusi indatoririle crestinesti?
De aceea noi nu trebuie sa ne comparam cu cei care nu fac ce trebuie si sa
spunem ca noi suntem buni, ci sa citim sfintele carti si sa tindem spre
faptele Sfintilor Parinti, caci in fata lor vom fi pusi la judecata, si
nicidecum nu vom fi comparati cu cei rai.

Sa nu osandim pe nimeni
Unul dintre pacatele pe care le avem este de a analiza si de a condamna pe
altii. Sigur ca se intampla in jurul nostru lucruri de care nu suntem multumiti,
insa intotdeauna datele problemelor pe care le stim sunt insuficiente pentru a
ne exprima parerea, nicidecum pentru a da un verdict. Daca ne gandim cat

timp il vedem noi pe omul despre care vorbim, daca ne gandim ca nu

stim ce il doare, ce poate si ce nu poate, ajungem la concluzia ca nu
stim mai nimic, ci pur si simplu spunem si noi ce au spus altii, sau ne
hazardam sa ne dam cu parerea. Sfintii Parinti ne spun ca noi vedem
un om cand greseste, insa nu il vedem cand se pocaieste, si atunci
bineinteles ca ar trebui sa ne abtinem sa aruncam cu piatra.

Nu stiu cati dintre noi ne-am gandit sa-l ajutam pe un

om care nu face ce trebuie. Sunt oameni ajunsi la culmea disperarii,
care nu mai au putere de a face ceva bun, oameni peste care greselile
se tin lant, si atunci am putea sa ne gandim, ca acestia ar trebui
ajutati, incurajati, lasati sa se odihneasca. Astfel, in locul sentimentului
de judecata, il vom avea pe cel al milei, sentiment care coboara harul lui
Dumnezeu peste noi. Dea tie Domnul dupa inima ta (cf. Psalmi 19, 4),
spune Proorocul David. Sa avem inima de parinte, asa cum am vrea sa
aiba Dumnezeu fata de noi. Vedeti cum sunt parintii, cum incearca sa
acopere greselile fiilor fata de altii, sa-i scoata din incurcaturi si
judecati? Asa sa gandim si noi, mai ales cand persoanelor respective
le pare rau pentru ce s-a intamplat.

Sa avem grija ce vorbim

Mantuitorul nostru Iisus Hristos ne spune ca: Pentru orice cuvant desert,
pe care il vor rosti oamenii vor da socoteala in ziua judecatii (cf.
Matei 12, 36). De aceea, este bine sa cantarim mai mult ceea ce spunem.
In general, trebuie sa ne gandim la folosul a ceea ce spunem. Daca
facem o gluma buna, sa inveselim pe cineva nu este un lucru rau, daca
spunem un lucru care foloseste, de asemenea nu este rau, insa in decursul
timpului am observat ca cu cat tacem mai mult, cu atat este mai bine,
si cu cat vorbim mai mult, cu atat ne facem mai multe pacate.
Este evident pacatul vorbirii de rau, insa este pacat si atunci cand vorbim
mult si ne pierdem timpul. De multe ori tacerea este un raspuns, si pe

celalalt mai mult il poate folosi tacerea, decat explicatiile noastre. In

tacere putem sa ne rugam si sa ne modelam intelepciunea, iar
dragostea pentru celalalt nu trebuie sa ne-o aratam prin vorba multa,
cicaleala sau dadaceala, ci putem sa ne aratam dragostea prin fapte
concrete lucrate in tacere. De multe ori spunem ceva, si apoi ne pare rau.
De aici trebuie sa invatam sa fim mai retinuti, si sa ne gandim de doua ori
inainte sa vorbim. In general, pacatele se fac cu gura, si datorita
faptului ca ne aprindem repede, insa in aceasta aprindere trebuie sa
avem ceva care sa ne opreasca sa pacatuim, or acest ceva nu poate fi

decat rugaciunea.
In momentul in care ne rugam putem evita multe pacate, fie ca ne vin
ganduri de desfranare, sau de orice fel de rautate, rugandu-ne ne
abtinem sa le punem in aplicare. Sa avem mereu in minte ca orice
spunem sa aiba un folos, sa vorbim cat mai putin despre lucruri
negative, sa ne abtinem de la reprosuri si alte moduri de a supara pe
aproapele, si atunci vom fi mult mai aproape de starea de curatie a
inimii la care dorim fiecare sa ajungem.

Si noi suntem vinovati pentru raul din jur

Traim intr-o lume tot mai dificila si avem in jurul nostru multe persoane, care
ne sunt ca niste ghimpi. Cei cu care ne intelegem sunt mai putini, si
fiecare isi urmareste propriul interes. Astfel, suntem nevoiti sa inghitim
comportamentul celor din jur, si de multe ori cadem in pacatul osandirii lor.
Din pacate, de cele mai multe ori judecata noastra nu este dreapta, si
asta datorita faptului ca traim in pacate.
Intelepciunea si discernamantul vin prin Duhul Sfant, or acesta se
departeaza de la cei cu o viata necurata, si care practica nelegiuirea.
In tot cazul, daca dorim sa nu gresim, este bine sa luam si asupra
noastra vina celor din jur. Daca este sa iau un exemplu concret, ma
gandesc la cate necazuri avem cu tiganii sau rromii, cum oficial se incearca sa

li se spuna. Ii

invinovatim ca nu vor sa

faca scoala ca nu vor sa fie oameni. De multe ori ne aflam cu ei in

situatii neplacute, si ii judecam, insa in judecata noastra uitam ca ei
au fost sclavii stramosilor nostri si au muncit fara simbrie. Sute de
ani nu au fost in rand cu oamenii, si nici nu i-a dat nimeni la scoli.
Acum, aceste lucruri se intorc impotriva noastra, si aceasta este mostenirea
pe care am primit-o de la stramosii nostri. Spun aceste lucruri pentru a ne
tempera

in

a-i

mai

judeca,

si

vedea

si

vina

noastra

in

comportamentul lor negativ.

Ei pot fi ca o pedeapsa pentru pacatele noastre, sau ale stramosilor.
Cei care vor sa-i integreze, si sa-i faca sa fie oameni, trebuie sa inteleaga ca
au de-a face cu niste oameni, care au trait in niste conditii aparte, primitive,
si nu pot sa le ceara acelasi nivel de pregatire cu romanii obisnuiti. Ei au
nevoie de o educatie simpla, dar dura, deoarece la fel sunt si ei: simpli si
duri, si nu vreau sa fiu gresit inteles. Prin duritate ma refer, ca mai de folos ar
fi sa fie invatati sa munceasca, sau sa practice o meserie, daca cartea nu se
leaga de ei. Educatia lor, mai degraba ar trebui sa fie impunerea unei
minime conduite morale. Lucrul acesta il putem cere de la ei atunci
cand si ei vin la noi sa ceara. Cei care isi permit sa le dea ceva putin,
sa incerce cat de cat sa-i educe, si sa nu uitam ca desi nu ne place
comportamentul lor, aceasta poate fi o pedeapsa pentru pacatele
noastre.

Sa deschidem bine ochii

Mantuitorul nostru Iisus Hristos a ales pe trei dintre ucenicii Sai, pe Petru, pe
Iacov si pe Ioan pentru a le arata slava Sa. Este posibil ca acestia trei sa fi
fost cei mai inalti din punct de vedere spiritual, si de aceea au fost ei cei
alesi. De fapt, Mantuitorul avea permanent slava Sa cu El, dupa cum ne
spune si Sfantul Grigorie Palama, dar oamenii nu puteau sa o vada. De aceea,
El a deschis ochii ucenicilor, ca sa vada adevarata fata a Lui.

Intelegem de aici ca exista in jurul nostru lucruri pe care noi nu le

vedem, si ma gandesc la ingeri si

diavoli, si

nu numai. De aceea, nu trebuie sa ne raportam doar la ce se vede, ci

sa ne gandim si la lumea nevazuta care exista permanent in jurul
nostru.
Cand pacatuieste, omul se uita in jurul sau, si spune ca nu este
nimeni. El nu se gandeste ca il vede Dumnezeu, dar si ingerii, sau
chiar alte fiinte din lumea cealalta, carora Dumnezeu le ingaduie
aceasta.
Insa referitor la aceasta vedere spirituala, pe care trebuie sa ne-o deschidem,
trebuie sa constientizam ca avem permanent nevoie de o curatie
sufleteasca, pentru a vedea corect realitatile din jur, si aici deja nu
ma mai gandesc la realitatile nevazute, ci ma refer la tot ce se
intampla in jurul nostru in viata de zi cu zi.
Prin curatirea sufletului, rugaciune si smerenie, putem dobandi Duhul
Sfant, si astfel ni se deschid ochii sufletesti. In momentul in care ni
se deschid ochii sufletesti vedem viata cu totul altfel. Din pacate, sunt
multi carora nu li se mai deschid ochii sufletesti niciodata. Ei vad deformat
totul in viata, si se muta de la intunericul in care au trait in aceasta viata, la
intunericul vesnic din viata viitoare. Sa ne cercetam daca avem Duhul
Sfant, iar daca nu, atunci sa ne straduim sa-L dobandim.
(Din: Singhel Ioan Buliga, Provocarile crestinului ortodox in zilele de
astazi, Editura Egumenita, 2012)

Vezi si: Parintele Ioan Buliga despre POST SI TACERE

Acasa
Stiri
Anunturi

S.O.S.
Despre noi

Donatii

Contact

Abonare

Acasa

Categorii

Etichete

Arhiva

Comentarii

Linkuri RSS

Stiri

Anunturi

S.O.S.

Despre noi

Donatii

Contact

Abonare

Transmitere cerere

CATEGORII

ETICHETE

ARHIVA

COMENTARII

LINKURI RSS

SINAXAR

Predica Sfantului Nicolae Velimirovici la DUMINICA

INFRICOSATOAREI JUDECATI
6-02-2010 Sublinieri

Print

Canon si rugaciuni de pocainta pentru Duminica Infricosatoarei

Judecati

Fratele meu este viata mea meditatie duhovniceasca la

Duminica infricosatei Judecati

Criteriul Judecatii este iubirea. Dar care iubire?

Sf. Ioan Maximovici predica la Duminica Infricosatoarei

Judecati: Va fi o apostazie generala si, pe deasupra, multi episcopi
vor trada credinta

IOAN IANOLIDE, DETINUTUL-PROFET, DESPRE JUDECATA SI

ANTIHRIST

Parintele Rafail Noica: VOIA MEA PROPRIE ESTE IADUL

Parintele Gheorghe Calciu: Cuvinte de Invatatura la Duminica

Infricosatei Judecati

Puteti descarca si asculta cantarea psaltica Vai mie, innegritule

suflete in mai multe interpretari

() Evanghelia de astzi arat aezarea cea din urm a raporturilor dintre

timp i venicie, ntre cer i pmnt, ntre Dumnezeu i omenire. Ea descrie
Judecata de Apoi i n ce chip se va arta aprinderea mniei Domnului
(Sofonie 2:2). Aceasta ne arat nou clipa cea nfricotoare cea mai plin
de bucurie pentru cei drepi cnd mila lui Dumnezeu va lsa locul judecii
lui Dumnezeu. Atunci va fi prea trziu pentru fapte bune i prea trziu

pentru pocin. Cnd plngerea nu va mai primi nici un rspuns i

cnd lacrimile noastre nu vor mai cdea n minile ngerilor.
Cnd va veni Fiul Omului ntru slava Sa, i toi sfinii ngeri cu El, atunci va
edea pe tronul slavei Sale.
Aa cum n pilda Fiului risipitor, Dumnezeu Se arat cu chip de om, aici
Hristos este numit Fiul Omului. El este i nimeni altcineva dect El. Cnd El
va veni n lume a doua oar, atunci nu va mai veni necunoscut i
umil, aa cum a fcut de data cea dinti, ci va veni pe fa i ntru
slav mare. Prin aceast slav se nelege, mai nti, slava pe care Hristos a
avut-o din venicie, mai nainte de a fi lumea (Ioan 17:5) i, n al doilea rnd,
slava biruinei asupra lui Satan, asupra lumii celei vechi, i asupra
morii.

El nu va veni singur, ci nsoit de toi

sfinii ngeri, al crui numr este de necuprins, i El va veni mpreun cu ei
pentru c ei, ca slujitori i rzboinici ai lui Dumnezeu, au luat parte att la
lupta mpotriva diavolului, ct i la biruina asupra lui. De aceea El are
bucuria de a mprti cu ei slava. i, pentru a ntregi chipul minunat al
acestei ntmplri, se arat lmurit faptul c, toi ngerii vor veni cu Domnul.
Nu se mai spune c ngerii lui Dumnezeu au fost de fa i la alte
ntmplri. Ei s-au artat ntotdeauna n numr mai mare sau mai
mic, dar la Judecata de Apoi vor fi prezeni cu toii, strni n jurul
mpratului slavei.
Muli vztori cu duhul au vzut tronul slavei att n zilele cele dinti, ct i
n zilele cele de pe urm (Isaia 6:1; Daniel 7:9; Apocalipsa 4:2, 20:4). Acest
tron semnific puterile cereti peste care stpnete Domnul. Este
tronul slavei i al biruinei, pe care ade Tatl ceresc i pe care S-a aezat
Domnul Hristos dup biruina Sa (Apocalipsa 3:21). O, ce mrea va fi
venirea Domnului, nsoit de asemenea ntmplri netiute i
nfricotoare! n judecata sa limpede, proorocul Isaia a proorocit: Cci
Domnul vine n vpaie i carele Lui sunt ca o vijelie (Isaia 66:15); la venirea
Lui, Daniel a vzut c un ru de foc se vrsa i ieea din El; mii de mii i

slujeau i miriade de miriade stteau naintea Lui! Judectorul S-a aezat i

crile au fost deschise. (Daniel 7:10)
i cnd Domnul va veni ntru slav i va edea pe tronul Su, atunci se vor
aduna naintea Lui toate neamurile i-i va despri pe unii de alii, precum
desparte pstorul oile de capre. i va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele
de-a stnga.
Muli Prini au pus ntrebri despre locul n care Hristos va judeca toate
neamurile. Citind pe Proorocul Ioil, ei au socotit c Judecata va avea loc n
valea Iosafat, unde mpratul Iosafat, fr nici un fel de lupt sau folosire de
arme, a avut o biruin ntreag asupra moabiilor i amoniilor, c nu a
rmas viu nici un vrjma (II Cronici 20). i proorocul Ioil a spus: S se
trezeasc toate neamurile i s vin n valea lui Iosafat, cci acolo voi aeza

scaun de judecat pentru toate popoa

rele din

jur (Ioil 3:12). Poate c tronul Domnului se va aeza n acea vale, dar nu
exist n toat lumea nici o vale n care s se poat aduna toate
neamurile i popoarele, viii i morii de la nceputul pn la sfritul
lumii, care vor ajunge pn la multe bilioane. ntreaga suprafa a
pmntului, mpreun cu toate oceanele, nu au spaiu destul pentru
toi oamenii care au trit vreodat pe pmnt, ca s poat sta
laolalt. Dac aceasta ar fi doar o adunare a sufletelor, atunci este posibil ca
valea lui Iosafat s-i poat cuprinde pe toi la un loc, dar cum adunarea
oamenilor va fi n trup deoarece morii vor nvia n trupurile lor atunci
cuvintele proorocului trebuie nelese n sens figurat. Valea lui
Iosafat este lumea ntreag, de la rsritul cel mai ndeprtat pn la
apusul cel mai ndeprtat; i, precum Dumnezeu i artase odinioar

puterea i judecata Sa n valea lui Iosafat, tot aa i va arta i n ziua cea

de pe urm, aceeai putere i judecat asupra ntregii omeniri.
i-i va despri pe unii de alii.
ntr-o clip vor fi desprii toi cei adunai laolalt aa cum pstorul, cu
glasul su, i trimite oile ntr-o parte i caprele n cealalt unii la stnga i
alii la dreapta, ca printr-o for magnetic fr putere de mpotrivire,
n asemenea chip c nimeni nu se va putea muta de la stnga la
dreapta sau de la drepta la stnga.
Atunci va zice mpratul celor de-a dreapta Lui: Venii, binecuvntaii Tatlui
Meu, motenii mpria cea pregtit vou de la ntemeierea lumii.

La nceput, Hristos Se numete Fiul

Omului adic Fiul lui Dumnezeu i aici El Se numete mprat, ntruct Lui
i sunt date mpria i puterea i slava. Venii, binecuvntaii Tatlui
Meu. Ei sunt cu adevrat binecuvntai, pe care Hristos i numete
binecuvntai, cci binecuvntarea lui Dumnezeu are n sine toate lucrurile
bune i toat bucuria i harul cerului. De ce nu spune Domnul Binecuvntaii
Mei, ci Binecuvntaii Tatlui Meu? Pentru c El este numai Fiul Cel Unul
Nscut i nefcut, din venicie i pentru venicie, i drepii sunt, prin
binecuvntarea lui Dumnezeu, adoptai, i se fac astfel ca frai ai lui
Hristos. Dumnezeu cheam pe cei drepi s primeasc mpria pe
care le-a pregtit-o El de la ntemeierea lumii. Aceasta nseamn c
Dumnezeu, chiar nainte de ntemeierea lumii, pregtise mpria
pentru acetia. nainte de a-l face pe Adam, Dumnezeu pregtise
pentru el totul n Rai. O mprie ntreag, strlucind n lumin, care doar
i atepta mpratul. Atunci Dumnezeu l-a dus pe Adam n aceast mprie
i mpria era desvrit. Aadar, Dumnezeu a pregtit mpria pentru
cei drepi chiar de la nceput. Aceasta i atepta stpnitorii, avndu-L n
frunte chiar pe mpratul Hristos.

Chemnd drepii n mprie, Judectorul i-a lmurit de ndat, de ce El le

ddea mpria lor:
Cci flmnd am fost i Mi-ai dat s mnnc; nsetat am fost i Mi-ai dat s
beau; strin am fost i M-ai primit; gol am fost i M-ai mbrcat; bolnav am
fost i M-ai cercetat; n temni am fost i ai venit la Mine.
La aceast lmurire minunat, drepii au ntrebat ovielnic i cu sfial, cnd
L-au vzut pe mpratul flmnd i nsetat, gol i bolnav, i cnd au fcut ei
toate astea pentru El. La acestea, mpratul a dat nc un rspuns minunat:
Adevrat zic vou, ntruct ai fcut unuia dintre-aceti frai ai Mei, prea
mici, Mie Mi-ai fcut.
Toat aceast lmurire are dou nelesuri: unul de suprafa i unul
de adncime.
nelesul de suprafa este limpede pentru toi. Cel care hrnete pe cel
flmnd, d s bea celui nsetat, mbrac pe cel gol i d adpost
celui strin, a fcut aceasta Domnului. Cel care cerceteaz pe cei
bolnavi sau pe cei din nchisoare, a fcut aceasta Domnului. Pentru c
se spune n Vechiul Testament: Cel ce are mil de srman mprumut
Domnului i El i va rsplti fapta lui cea bun. (Pilde 19:17). Domnul
ne ncearc inimile noastre prin cei care caut ajutorul nostru. Domnul
nu folosete nimic pentru El de la noi: El nu are nevoie de nimic. Cel care a
fcut pinea nu poate flmnzi, nici Cel care a fcut apa nu poate nseta. Cel
care mbrac ntreaga Sa zidire nu poate fi gol, nici Cel care este izvorul
sntii nu poate fi bolnav, nici Cel care este Domnul domnilor nu poate fi
lipsit de libertate. Dar El caut ca noi s facem milostenie, pentru ca, n
felul acesta, s ne nmuiem i s ne nnobilm inimile.
n atotputernicia Sa, Dumnezeu poate ntr-o clip s-i fac pe toi oamenii
bogai i ndestulai, mbrcai i mulumii. Dar El i las pe oameni s
cunoasc foamea i setea, boala, suferina i srcia pentru dou pricini: mai
nti, pentru c cei care rabd aceste lucruri, i nmoaie i i
nnobileaz inimile i se vor ntoarce la Dumnezeu, slvindu-L cu
credin i rugciune; i n al doilea rnd, pentru c omul poate suferi
pentru alii, se poate smeri pentru alii i poate ajunge la nelegerea
frietii i unitii tuturor oamenilor de pe pmnt, prin Dumnezeul
Cel viu, Ziditorul i Fctorul a toate cte se afl pe pmnt. Domnul
dorete s avem mil mil mai presus de orice. Deoarece El tie c

mila este calea prin care se poate reface credina n Dumnezeu, ndejdea n
Dumnezeu i dragostea pentru Dumnezeu.
Acesta este nelesul de suprafa.
nelesul de adncime privete spre Hristos, care se afl n luntrul
nostru. n fiecare gnd curat din mintea noastr, n fiecare simire aleas din
inima noastr i n fiecare nzuin nalt a sufletului nostru spre mplinirea
lucrurilor celor bune, Hristos Se dezvluie n noi prin puterea Duhului Sfnt.
El numete toate aceste gnduri curate, simiri alese i nzuine nalte, fraii
Si mici, sau cei mai mici frai ai Si. El i numete astfel, pentru c acetia se
afl n noi ntr-o msur foarte mic, fa de msura mare de spurcciuni
lumeti, i de ru care se afl n noi.

Dac

mintea

noastr

flmnzete

dup

Dumnezeu i noi o hrnim, noi L-am hrnit pe Hristos din luntrul

nostru; dac inima noastr este lipsit de orice lucru bun i de orice
lucru ales, adic este lipsit de Dumnezeu, i noi o mbrcm, pe
Hristos L-am mbrcat, Cel care se afl n noi; dac sufletul nostru
este bolnav i nctuat de fiina noastr cea rea, de faptele noastre
cele rele, i suntem contieni de aceasta, i l cercetm, noi L-am
cercetat pe Hristos care se afl n noi. Pe scurt, dac cealalt fiin care
se afl n noi, care odinioar se mndrea c se slluiete acolo, i care este
omul cel drept din noi, este stpnit i umilit de diavol, i de omul pctos din
noi, i l ocrotim pe omul cel drept, noi l ocrotim pe Hristos care se afl
n noi. Omul acesta drept care se afl n noi este mic, mic de tot, iar
pctosul din noi este un adevrat Goliat. Dar acest om drept din luntrul
nostru este fratele mai mic al lui Hristos, iar pctosul din noi este vrjmaul
lui Hristos, ca un uria, precum Goliat. Atunci, dac noi l ocrotim pe omul cel
drept din noi, dac l slobozim, l ntrim i l aducem la lumin; dac l
ridicm deasupra celui pctos, aa nct s-l stpneasc n chip desvrit
pe cel pctos, i am putea spune mpreun cu Apostolul Pavel: i eu nu

mai triesc, ci Hristos triete n mine (Galateni 2:20) atunci ne vom numi
binecuvntai i vom auzi cuvintele mpratului la Judecata de Apoi: Venii,
binecuvntaii tatlui Meu, motenii mpria cea pregtit vou de la
ntemeierea lumii.
Dar celor de la stnga, Judectorul le va zice:
Ducei-v de la Mine, blestemailor, n focul cel venic, care este gtit
diavolului i ngerilor lui.
Judecata este nfricotoare, dar este dreapt. i astfel mpratul cheam
pe cei drepi la El, i lor le d mpria, pe cnd pe pctoi i
izgonete de la El i i trimite n focul cel venic, n tovria rea a
diavolului i a slujitorilor si. (Sfntul Vasile cel Mare, n lucrarea sa
Despre Judecata de Apoi [nr. 14], spune: Dac chinul cel venic are
vreun sfrit, atunci nseamn c viaa venic are sfrit. Dar, cum
nu este cu putin de nchipuit c viaa venic ar avea un sfrit,
atunci cum se poate nchipui un sfrit al chinurilor celor venice?)

Ceea ce spune Domnul este foarte important: faptul

c focul cel venic nu este pregtit pentru cei pctoi de la
ntemeierea lumii, tot aa cum i mpria este pregtit pentru cei
drepi. Ce nseamn aceasta? Este foarte limpede faptul c Domnul a
pregtit focul cel venic numai pentru diavol i ngerii aceluia, i c El
a pregtit mpria pentru toi oamenii de la ntemeierea lumii.
Pentru c Dumnezeu voiete ca toi oamenii s se mntuiasc (I
Timotei 2:4; cf. Matei 18:14; Ioan 3:16; II Petru 3:9; Isaia 45:22) i pentru
ca nici mcar unul s nu piar. De aceea, Dumnezeu nu i-a sortit pe
oameni s piar, ci s se mntuiasc; Dumnezeu nici nu a pregtit pentru
ei dinainte focul diavolului, ci, El i-a pregtit mpria Sa, i numai

pe aceasta a pregtit-o. De aici este limpede faptul c gndesc greit, cei

care spun despre pctos: el este sortit s fie pctos. Dac omul ar avea o
astfel de sortire, aceasta nu ar fi de la Dumnezeu, ci numai de la omul nsui.
Faptul c nu este sortire de la Dumnezeu, se vede din faptul c Dumnezeu nu
a pregtit dinainte nici un loc anume pentru chinurile oamenilor, ci numai
pentru diavol. De aceea, la Judecata de Apoi, Judectorul cel drept nu
va avea nici un loc anume unde s-i trimit pe pctoi, dect numai
mpria ntunecat a diavolului. i faptul c aceasta este dreptatea Lui,
ca Judectorul s-i trimit acolo, este limpede din faptul c acetia, n
timpul vieii lor pmnteti, au czut de la Dumnezeu i s-au pus n
slujba diavolului.
Rostind pedeapsa asupra pctoilor i punndu-i la stnga Sa, mpratul i
lmurete de ndat de ce ei sunt blestemai i de ce i trimite n focul cel
venic:
Cci flmnd am fost i nu Mi-ai dat s mnnc; nsetat am fost i nu Mi-ai
dat s beau; strin am fost i nu M-ai primit; gol i nu M-ai mbrcat;
bolnav i n temni, i nu M-ai cercetat.
Ei nu au fcut nici unul dintre aceste lucruri, pe care le-au fcut drepii, de la
dreapta Sa. Auzind aceste cuvinte ale mpratului, pctoii au ntrebat,
ntocmai ca i cei drepi:
Doamne, cnd Te-am vzut flmnd sau nsetat?
Domnul a rspuns:
ntruct nu ai fcut unuia dintre aceti prea mici, nici Mie nu Mi-ai fcut.
Toat aceast lmurire pe care a dat-o mpratul pctoilor, are de
asemenea dou nelesuri unul de suprafa i unul de adncime
la fel ca i n prima situaie, cnd era vorba de cei drepi. Pctoii i-au
ntunecat mintea, i-au nvrtoat inima i aveau gnduri rele fa de fraii lor
de pe pmnt, care erau flmnzi i nsetai, goi, bolnavi i lipsii de libertate.
Cu minile lor greoaie, ei nu erau n stare s neleag faptul c
Hristos i chema la milostenie prin fraii lor sraci i care se aflau n
suferin. Inimile lor nvrtoate nu se puteau nmuia de lacrimile
altora. Nici exemplul lui Hristos i cel al sfinilor Si nu le puteau schimba
sufletele lor cu scopurile cele rele, n suflete cu scopurile cele bune, i s
svreasc binele. i astfel, fiind nemilostivi fa de Hristos prin fraii
lor, ei erau nemilostivi fa de Hristos. Ei dinadins nimiceau toate

gndurile curate de ndat ce se formau, nlocuindu-le cu gnduri

necurate i hulitoare; ei tiau de la rdcin toate simmintele alese
din

inimile

lor,

de

ndat

ce

se

nfiripau,

nlocuindu-le

cu

nemilostivire, patim i iubirea de sine; cu grab i cu hotrre ei i-au

nbuit fiecare dorin de a face un lucru bun, care s-a nfiripat n sufletele
lor urmnd poruncile lui Dumnezeu i n locul lor i-au strnit dorina de a
face ru oamenilor, i de a pctui spre mnierea lui Dumnezeu. i astfel
fratele cel mai mic al lui Hristos, care se afla n ei cu alte cuvinte,
omul cel drept din ei a fost rstignit, omort i ngropat i Goliat cel
ntunecat la culoare, pe care l hrniser ei adic omul cel nedrept
din ei, sau chiar diavolul nsui a rmas biruitor pe cmpul de lupt.

Ce poate face Dumnezeu cu unii ca

acetia? i poate primi n mpria Sa pe unii ca acetia, care au
izgonit cu totul aceast mprie din ei? i poate chema la El pe cei care
au smuls din rdcin toat asemnarea cu Dumnezeu i care s-au artat,
att n ascuns n inimile lor, ct i deschis n faa lumii, a fi vrjmaii lui
Dumnezeu i slugile diavolului? Nu; prin libera lor alegere, ei s-au fcut
supuii diavolului i, la Judecata de Apoi, Judectorul i va trimite s
in tovrie celor cu care, n timpul vieii s-au ntovrit n chip
deschis n focul cel venic, pregtit pentru diavol i slujitorii si.
ndat dup aceasta, acea judecat care va fi cel mai mare i totui cel mai
scurt din istoria lumii zidite, va ajunge la capt.
i vor merge acetia (pctoii) la osnd venic, iar drepii la via
venic.
Viaa i chinuirea se mpotrivesc aici una celeilalte. Acolo unde se afl via
nu se afl chinuire; acolo unde se afl chinuire nu se afl via. Cu adevrat,
mplinirea vieii nltur chinuirea. mpria cea cereasc d mplinire vieii,
n timp ce existena diavolului aduce chinuire i numai chinuire, fr via,
care vine de la Dumnezeu. Vedem n aceast via pmnteasc, cum

sufletul omului celui pctos, care are n el puin via (adic puin
Dumnezeire), este plin de mai mult chinuire dect sufletul omului
celui drept, care are mai mult via n el (adic mai mult
Dumnezeire). Dup cum s-a spus bine n vremuri strvechi:
Nelegiuitul se chinuiete n toate zilele vieii sale. Glasuri ngrozitoare fac
larm n urechile lui. El nu mai ndjduiete s ias din ntuneric i i simte
capul mereu sub sabie. Zbuciumul i tulburarea l strng la mijloc i se
arunc asupra-i gata de mpresurare, fiindc a ndrznit s-i ndrepte mna
mpotriva lui Dumnezeu. (Iov 15:20-25).
Aadar, la vremea aceea, va fi pe pmnt marea chinuire pentru pctos. i
pctosul ndur greu pn i suferina cea mai mic din viaa aceasta, fa
de omul cel drept, cci numai cel care are viaa n sine poate ndura
chinuirea, poate nesocoti suferina i poate trece peste tot rul din
lume, i se poate bucura. Viaa i bucuria nu se pot despri. Chiar Iisus
Hristos spune celor drepi, pe care lumea i osndete, i prigonete i le
aduce ocri: Bucurai-v i v veselii! (Matei 5:12).
Toat viaa noastr pmnteasc este numai o umbr palid a vieii
a vieii adevrate, a vieii ntregi n mpria lui Dumnezeu, tot aa
cum ntreaga suferin de pe pmnt este numai o umbr tears a
chinuirii ngrozitoare a pctoilor din iad. (n Apophtegmata Patrum
[colecia n ordine alfabetic a zicerilor Prinilor Pustiei], am citit: Ei au
ntrebat pe un oarecare btrn mare: Printe, cum rbdai asemenea
munci cu atta rbdare? Btrnul a rspuns: Toat munca mea din
viaa aceasta nu este nici mcar ct o singur zi de chinuire.) Viaa pe
pmnt orict de minunat ar putea fi este amestecat cu suferin,
pentru c aici nu exist nici o mplinire a vieii; ntruct suferina de pe
pmnt orict de mare ar putea fi este amestecat cu via. Dar, la
nfricotoarea Judecat, viaa va fi separat de chinuire. i una i cealalt
vor fi venice. nelegerea noastr omeneasc nu poate s priceap ce
nseamn aceast venicie. Cel care va avea bucuria de a vedea o
clip faa lui Dumnezeu, i se va prea ca i cum ar fi durat mii de ani;
i cel care va fi chinuit o clip de ctre diavolul n iad, i se va prea c
sunt mii de ani. Pentru c timpul nu va mai fi aa cum l cunoatem noi zi
dup noapte i noapte dup zi ci atunci va fi o zi deosebit pe care Domnul
singur o tie (Zaharia 14:7; cf. Apocalipsa 22.5). Nu va mai fi nici un alt
soare dect numai Dumnezeu, i acest soare nu va rsri i nu va
apune, ca venicia s se numere n zile, aa cum se socotete timpul

acum. Binecuvntaii vor socoti venicia n termenii bucuriei lor i

pctoii chinuii vor socoti timpul n termenii chinuirilor lor.
Prin urmare, Domnul nostru Iisus Hristos a vorbit n felul acesta despre
ultimul i cel mai mare eveniment care urmeaz s aib loc n timp, la
captul veacurilor i n venicie. Si noi credem c toate acestea se vor
ntmpla ntocmai, mai nti pentru c toate celelalte preziceri pe care le-a
fcut Hristos s-au ntmplat ntocmai i, n al doilea rnd, pentru c El este
cel mai mare prieten al nostru i adevrat Iubitor al omenirii i n iubirea
desvrit nu exist falsitate sau eroare. Iubirea desvrit conine
adevrul desvrit. Dac toate acestea nu urmau s se ntmple, El
nu ne-ar fi spus despre acestea. Dar El nu ne-a spus despre aceasta
pentru a-i demonstra cunotinele Sale n faa oamenilor. Nu; El nu a
cutat mrire la oameni (Ioan 5:41). El a spus totul pentru mntuirea
noastr. Cel ce are nelegere i care l mrturisete pe Domnul Hristos i
poate da seama c trebuie s tie aceasta pentru a se mntui. Pentru c
Domnul nu a fcut nimic, nici nu a rostit vreun cuvnt, nici nu a ngduit s I
se ntmple ceva n timpul vieii Sale pe pmnt care s nu fie pentru
mntuirea noastr.

De aceea s fim nelepi i cu dreapt

socoteal, pstrnd ntotdeauna naintea ochilor notri duhovniceti
chipul nfricotoarei Judeci. Acest chip a ntors deja muli pctoi
de pe calea pierzrii pe calea mntuirii. Vremea noastr este scurt i
cnd se va sfri nu va mai exista pocin. n acest timp scurt, prin
viaa noastr, noi trebuie s lum o hotrre care va fi hotrtoare pentru noi
n venicie: vom fi aezai la dreapta, sau la stnga mpratului
slavei? Dumnezeu ne-a dat o sarcin mic i simpl, dar rsplata i

pedeapsa sunt imense, mergnd dincolo de puterea omului de a spune

aceasta prin cuvinte.
Atunci s nu mai pierdem nici mcar o singur zi, pentru c fiecare zi
poate s fie ultima i poate fi hotrtoare; fiecare zi poate aduce pierirea
acestei lumi i zorile Zilei celei ndelung ateptate. (Sfntul Grigorie Dialogul
spune: St scris: `Nu tii, oare, c prietenia lumii este dumnie fa
de Dumnezeu? [Iacov 4:4]. nseamn c cel care nu se bucur la
apropierea sfritului lumii, arat c el este prietenul acesteia, i de aceea el
este vrjmaul lui Dumnezeu. Dar aceste gnduri sunt departe de credincioi,
de cei ce tiu prin credin c mai exist i o alt via i pe care o doresc cu
adevrat. [Omilii la Evanghelie, Cartea I, Omilia 1: Despre semnele
sfritului lumii]).
Poate c nu ne vom ruina n Ziua Mniei Domnului; naintea Domnului i
naintea mulimilor de ngeri ai Si i a multor bilioane de oameni drepi i
sfini. Poate c nu vom fi alungai pentru venicie de Domnul i de ngerii i
sfinii Si i de rudeniile i prietenii notri, care se vor afla de-a dreapta. Dar,
mpreun cu mulimile nenumrate i strlucitoare de ngeri i de oameni
drepi, s cntm laude de bucurie i de biruin: Sfnt, Sfnt, Sfnt
Domnul Savaot! Aliluia!. Dimpreun cu toate cetele cereti s-L slvim pe
Domnul i Mntuitorul nostru, Fiul, Cel Unul nscut, mpreun cu Tatl i cu
Duhul Sfnt Treimea cea de o fiin i nedesprit, n vecii vecilor. Amin.
(integral la: Predic la Duminica nfricoatei Judeci)