Amintiri fugare despre M.

Eminescu
Fragment
de Mite Kremnitz
edeam ntr-o zi la masa mea unul lng altul, eu cu tocul n mn i
citeam din Convorbiri; copiam cuvintele i el, cu finul su sim al limbii, mi
ddea echivalentul german. Atunci, pe neateptate, nu ns ntr-o pasiune de
moment, ci pe cnd eu, ntoars spre el, vorbeam cu vioiciune, el m srut,
i eu l lsai fr s m opun.

A doua zi nu-l ateptai la lecie i nici la mas: eram poftit cu brbatul

meu la un dineu, ceea ce s ntmpl aa de rar. Eu eram mbrcat i mi
luam tocmai rmas bun de la copil, n sufragerie, cnd se auzi soneria i fu
anunat Eminescu. Uitase c-l rugasem s nu vie. Mersei ntru ntmpinarea
lui, trist c trebuie s plec, i-l ntrebai dac n-a putea cel puin s-i
pregtesc masa. El refuz i se uit la mine cu ochii arztori: Ct de
frumoas eti dumneata!, spuse el trgnnd vorba. El nu m vzuse
niciodat n rochie elegant i decoltat i nici n-aveam multe de acestea,
cci rar mi se ntmpl s n lume. Privirile lui le simeam cu o durere
nespus. Ceea ce dorisem se realizase: fericirea lui atrn numai de mine.
ns acum inceapea s mi fie team ca nu cumva s fie pentru el mai mult
ru dect bune! El se ntoarse i cobor, iar eu cu inima strns de durere,
plecai acolo unde eram poftita. Pentru prima oar simii c nimic la care nu
lua i el parte nu-mi fcea plcere. Acas, singur n modesta odaie unde
stteam cu copilul, m cuprinse o nelinite cumplit: oare nu cumva eram pe
cale de a m ndrgosti de omul acesta, pentru care nu simeam pn acum
dect mil? Oare nu fusesem oarb cnd l-am atras la mine? Voisem s-i
terg nefericirea de pe frunte i suferina din inim dar avusesem oare
dreptul s fac aceasta? Avem noi dreptul s ne amestecm n viaa unui om,
dac nu ne gndim deloc s-i dm ceva din propria noastr via?
Inteniunile mele erau aa de bune, cum le credeam eu, sau fusesem
mpins de vanitate s atrag spre mine pe poetul i dumanul femeilor? Nu,
nu, el se putuse nela asupra mea. Vedea zilnic ct de fericit era csnicia
mea, c-mi veneram brbatul i-mi idolatrizam copilul, c pentru el nu
simeam dect prietenie i c nu trebuia s pronune cuvntul dragoste fa
de mine.

Ziua urmtoare, dup-amiaz, Eminescu veni iar la noi, dar fr s

rmn la lecie sau la mas; mi aduse numai o foaie de hrtie spunndumi: Dumneata ai vrut ntotdeauna s ai o poezie de la mine: iat-o, dar nu-i
bun de nimic! Citii: