c



Hard-disk-ul (sau
 
) este un dispozitiv de memorie permanentă, pe care
datele sunt stocate în fişiere pe termen lung, chiar şi după ce calculatorul este oprit. El conţine
un disc magnetic pe care se înscriu date în format digital. Este montat în cutia calculatorului şi
de regulă nu este nevoie să fie scos din cutie pentru utilizarea normală. Există şi hard-disk-uri
portabile, care pot fi conectate la calculator printr-una din mufele din spatele cutiei sau prin
conectori speciali, dar acelea sunt mai rar folosite. Într-un calculator pot fi folosite simultan
mai multe hard-disk-uri.

Capacitatea unui hard-disk este foarte mare în comparaţie cu a altor dispozitive de

stocare a datelor. La ora actuală, un calculator cu performanţe medii are nevoie de un hard-
disk de circa 10 GB, dar cele mai mari hard-disk-uri existente ajung la 80 GB, şi în câţiva ani
vom vedea şi hard-disk-uri de sute de GB. Poate fi importantă şi viteza de rotaţie a discului,
de care depinde viteza de localizare a datelor pe disc. Într-un sistem folosit intens pentru
prelucrarea unui volum mare de date, adesea este mai important ca hard-disk-ul să fie rapid,
decât să fie mare.

Dintre toate unităţile de disc din calculator, capabile să păstreze pe ele date sub formă
de directoare (sau foldere) şi fişiere, hard-disk-ul este cel mai important, deoarece pe hard-
disk se instalează sistemul de operare al calculatorului, astfel încât calculatorul să poată porni
şi funcţiona independent. Tot pe hard-disk sunt stocate programe şi date de lucru curent.





laca video este componenta care pregăteşte imaginea generată de calculator pentru
afişare pe monitor. Se poate localiza urmărind unde se conectează, în spatele cutiei
calculatorului, cablul video care vine de la monitor. În multe cazuri, placa video e o
componentă distinctă, care se montează pe placa de bază, într-un slot adecvat. Unele plăci de
bază, însă, includ astfel de componente chiar în arhitectura lor, caz în care placa video nu mai
este o componentă distinctă, dar mufa ei iese tot în spatele cutiei, pentru ataşarea cablului
pentru monitor.

Placa video include circuite de memorie RAM care alcătuiesc aşa-numita 



. O placă video foarte performantă poate avea, de pildă, 32 MB RAM. În memoria video
este păstrată toată informaţia din imaginea calculatorului. Imaginea de pe ecranul monitorului
este alcătuită din puncte (sau 

) care sunt aranjate pe linii şi coloane. Prin analogie cu
punctele unei coli de hârtie scrise, fiecare pixel poate fi ´scris´ (cu cerneală de o anumită
culoare) sau ´şters´ (caz în care are culoarea hârtiei). În memoria video se stochează, deci,
informaţiile despre fiecare pixel: starea lui (´scris´ sau ´şters´), culoarea cernelii şi culoarea
hârtiei. Cu cât afişarea se face la o rezoluţie mai mare (adică la o densitate mai mare de puncte
pe ecran), cu atât imaginea conţine mai mulţi pixeli. Pe de altă parte, cu cât este mai mare
numărul de culori folosite (adâncimea de culoare), cu atât informaţia de culoare este mai
complexă şi necesită un volum mai mare de memorie. Limitele în care pot varia aceşti
parametri diferă de la o placă video la alta. Rezultă, deci, că performanţele video ale
calculatorului sunt direct proporţionale cu volumul de memorie video şi cu performanţele
tehnice ale plăcii video.

În concluzie, placa video este vitală pentru afişarea imaginii pe monitor, iar calitatea ei
este foarte importantă dacă se foloseşte calculatorul pentru aplicaţii grafice, video,
multimedia, animaţie, jocuri şi tot ce înseamnă operarea intensivă cu imagini.






Placa de sunet este un dispozitiv capabil să furnizeze la ieşire semnal audio care poate
fi apoi auzit în boxe sau căşti audio. 

Pentru a asculta muzică de pe CD-uri audio, nu este necesară existenţa unei plăci de
sunet, aceasta putând fi auzită şi folosind mufa audio de pe unitatea CD-ROM, dar pentru a
auzi sunetele din jocuri şi aplicaţii multimedia, sau pentru a asculta muzică din fişiere audio
(în format MP3, WAV etc.), atunci placa de sunet este absolut necesară.

Placa de sunet este o aşa-numită componentă multimedia, denumire care include o

diversitate de componente hardware audio şi video, şi chiar pentru animaţie, film, televiziune
şi telefonie. O astfel de componentă hardware poate să includă diverse dispozitive, uneori mai
multe, alteori mai puţine, în funcţie de tipul plăcii, şi aceste dispozitive sunt ca nişte canale de
semnal care pot fi reglate separat din panoul  
!".

Dispozitivele multimedia sunt folosite pentru redarea (sonoră sau vizuală) fişierelor
multimedia, şi pentru diverse aplicaţii multimedia. Există multe tipuri de fişiere multimedia:

- fişiere de sunet (exemple: WAV, MID, MP3);

- fişiere de grafică (GIF, JPG, BMP);

- fişiere video (pot conţine film şi sunet: AVI, MPG, unele fişiere DAT) etc.

Placa de sunet este folosită la redarea fişierelor de sunet şi la redarea sunetului din
fişierele video. Pentru fiecare tip de fişier, calculatorul va folosi un anumit dispozitiv
multimedia, pe care de regulă îl selectează automat dintre cele disponibile.

Există multe tipuri de plăci de sunet, şi diversele aplicaţii multimedia sunt proiectate,
de regulă, ca să funcţioneze numai cu tipurile de plăci cele mai cunoscute sau compatibile cu
acestea. Adesea, pentru a auzi sunetele din anumite programe, placa de sunet trebuie
configurată anume pentru acele programe. Aceasta face ca placa de sunet să fie adesea unul
din dispozitivele mai greu de folosit de către începători, mai ales dacă este de un tip prea
diferit de tipurile standard. Oricum, nefiind o componentă vitală, calculatorul poate funcţiona
şi fără ea.
 {


 

Un calculator conectat într-o reţea locală are întotdeauna în el şi o placă de reţea, prin
care se desfăşoară comunicaţia cu celelalte calculatoare din reţeaua locală, folosind un cablu
special de reţea, de tip BNC sau UTP. Un calculator personal care lucrează izolat sau care
comunică doar prin modem cu alte calculatoare, nu are nevoie de o placă de reţea. În general,
comunicaţia prin placa de reţea este mult mai stabilă şi rapidă decât prin modem, dar ea
funcţionează bine numai pe distanţe mici, până la câteva sute de metri.

Într-un calculator pot fi montate chiar mai multe plăci de reţea, de regulă pentru ca
fiecare placă de reţea să asigure comunicarea cu un grup diferit de calculatoare. Este cazul
calculatoarelor cu rol de #$"%$&
(poartă) între reţele locale, sau cu rol de  "
(nod de
distribuţie) pentru mai multe subreţele.

Placa de reţea este utilă, deci, numai pe calculatoarele conectate în reţele locale, şi
majoritatea calculatoarelor personale nu sunt dotate cu placă de reţea.

'


( 

Calculatorul funcţionează pe bază de energie electrică. Un laptop (calculator portabil)

poate funcţiona un timp limitat, alimentat de la un acumulator electric, dar calculatoarele
obişnuite trebuie puse în priză ca să poată funcţiona. Tensiunea electrică la nivelul prizei fiind
prea mare pentru componentele din calculator, în cutia calculatorului există o componentă
care reduce tensiunea de la 220 V la valorile mult mai mici la care pot funcţiona
componentele electronice din calculator(5V, 12V). Această componentă este sursa de
alimentare.

Orice sursă de alimentare are o putere limitată, calculată să suporte un anumit consum
maxim, de aceea nu trebuie abuzat cu adăugarea de noi componente în calculator, pentru că la
un moment dat acestea pot să suprasolicite sursa. Calculatoarele cu multe componente au
nevoie, deci, de surse mai puternice(400W-500W).

)
( 


Este dispozitivul pe care se pot vedea rezultatele execuţiei programelor. El conţine un

ecran realizat într-o tehnologie de televiziune digitală de înaltă performanţă, iar pe ecran se
afişează imagini alcătuite dintr-o reţea fină de puncte de culoare roşie, verde şi albastră
(sistemul RGB), puncte de o anumită dimensiune, denumite pixeli. Cu cât punctul de formare
a imaginii este mai mic cu atât imginea va fi de o calitate mai bună. Numărul de pixeli afişaţi
pe orizontală şi pe verticală în cadrul ecranului unui monitor definesc ›
 acestuia.
Valoarea tipică este de 0,28 mm pentru diametrul unui pixel.

Memoria video conţine permanent informaţiile care determină starea fiecărui punct
(dacă este aprins sau stins, şi la ce intensitate luminoasă), iar placa video le transmite cu o
frecvenţă mare către monitor, care prezintă imaginea pe ecran.

Primele monitoare au fost monocrome şi funcţionau doar în mod text. Monitoarele

moderne sunt color şi permit afişarea de imagini de calitate, astfel încât performanţele video
ale calculatoarelor au ajuns să depăşească nivelul celor atinse de televiziune. Monitoarele cele
mai uzuale, de forma unui mic televizor şi bazate pe tub catodic, mai sunt desemnate cu
acronimul 
(de la $"* 
$&
+
- tub catodic cu fascicul electromagnetic). Mai
puţin voluminoase sunt monitoarele plate de tip 
(de la 
,

&"$

$&
- afişaj
cu cristale lichide). Calculatoarele portabile au ecrane miniaturizate, cu cristale lichide,
integrate în capacul cutiei lor.

Performanţele monitorului influenţează sensibil calitatea lucrărilor grafice pe

calculator. Pentru aplicaţii grafice complexe, care operează cu imagini mari şi unde claritatea
contururilor şi a culorilor din imagini este importantă, este necesar un monitor cu ecran mare
şi cu performanţe bune. Calculatoarele care au funcţii de comunicaţie în reţele, şi nu necesită
operarea permanentă pe ele, pot funcţiona şi în absenţa unui monitor. Dar pentru un calculator
personal, monitorul este o componentă vitală.

-
  

Pentru a putea introduce comenzi şi texte alcătuite din litere, cifre şi alte simboluri,
este neapărat nevoie de tastatură. Majoritatea calculatoarelor chiar refuză să pornească dacă
nu au o tastatură conectată la ele. Tastatura este acel dispozitiv cu multe butoane (numite
"taste") cu litere, cifre şi alte simboluri pe ele.

Tastatura are 2 tipuri de elemente care interesează în operare, şi anume "$"
şi
 
. Tastele sunt butoanele tastaturii, iar ledurile sunt acele mici indicatoare luminoase
grupate, de regulă, în partea dreaptă a tastaturii, care se aprind şi se sting în funcţie de anumite
situaţii sau de tastele apăsate.

.
(


Mouse-ul este un dispozitiv de formă aproximativ ovală, conectat printr-un fir la un

port serial sau PS/2 al calculatorului. Unele tipuri de mouse sunt fără fir, comunicând cu
calculatorul prin infraroşii. Este asemănător cu tastatura ca funcţionalitate, deoarece prin
intermediul lui se realizează operaţiuni de indicare, selectare, lansare a comenzilor, desenare
în programe special concepute în acest sens (Windows).

Când calculatorul are ataşat un mouse, pe ecran este afişat un 

!"
(cursor), care se
poate deplasa în orice direcţie, analog cu mişcarea mouse-ului în contact cu o suprafaţă plană
şi care îşi poate schimba forma în funcţie de context, adică în functie de situaţia curentă din
program şi de poziţia pe care o ocupă pointerul faţă de alte elemente afişate pe ecran. La
început, el apare ca o săgeată, şi vârful săgeţii este cel care indică locul la care se referă
comenzile date.

Deşi mouse-ul uşurează foarte mult operarea cu meniuri şi obiecte, în mod grafic, şi
uneori şi în programe de mod text, totuşi, un mouse nu este absolut indispensabil, majoritatea
programelor putând fi controlate şi din taste. Sunt rare programele pentru a căror utilizare este
obligatoriu un mouse.

/
  

 

Unitatea de dischetă (0&

1


sau 2) se încadrează în categoria
dispozitivelor care nu sunt indispensabile pentru funcţionarea calculatorului, dar care sunt
utile pentru diverse operaţii. Este vorba de dispozitivele de tipul › 
  
 
("dispozitive care pot fi scoase din calculator"). Dacă scoatem aceste dispozitive din
calculator, el va funcţiona în continuare şi va putea fi folosit, lipsindu-i doar funcţiile
suplimentare conferite de prezenţa dispozitivelor respective.

Unitatea de dischetă reprezintă interfaţa dintre dischetă şi calculator. Ea este montată

în cutia calculatorului şi este folosită pentru scrierea/citirea informaţiilor pe şi de pe dischete.
Pentru efectuarea acestor operaţii unitatea de dischetă dispune de un motoraş care
direcţionează un cap de scriere/citire pe suprafaţa dischetei. Operaţiile se pot face pe ambele
feţe fără a fi necesară întoarcerea acesteia.

Deoarece se pot realiza atât operaţii de citire cât şi de scriere, unităţile de dischetă sunt
echipamente periferice de intrare/ieşire .

Discheta, numită şi 0&3

1
sau disc flexibil, dispozitiv foarte util acum câţiva ani,
dar tot mai rar folosit astăzi, este cel mai mic şi mai lent mediu de stocare a fişierelor. Ca
alcătuire, este un mic disc din plastic subţire, acoperit cu un strat de substanţă cu proprietăţi
magnetice, pe care se pot înregistra date prin tehnologia specifică înregistrărilor magnetice.

La ora actuală, cele mai frecvent folosite sunt dischetele de 3.5 inci dar există, la
calculatoare mai vechi, unităţi de dischetă pentru dischete de 5.25 inch, cu capacităţi de până
la 1.2 MB.
 Deşi nu mai este un dispozitiv vital pentru funcţionarea unui calculator modern,
unitatea de dischetă este, totuşi, foarte utilă şi astăzi iar discheta pare să devină un fel de
înlocuitor modern al caietului sau cărţii, pe o dischetă putând încăpea câteva cărţi de mărime
medie.

c4
3(

Calculatorul modern este aproape de neconceput fără o unitate 3(, montată în

cutia calculatorului, cu care se pot citi fişiere şi date înscrise pe CD, deoarece pe CD-uri se
înregistrează astăzi multe programe utile (sisteme de operare), documente şi imagini, sau
chiar se poate asculta muzică de pe CD-uri audio.

CD-urile au fost folosite iniţial la scară largă pentru înregistrări audio, dar în ultimii
ani ele sunt folosite şi pentru înregistrări de date de pe calculator, deoarece înregistrările pe
CD sunt foarte fiabile şi pot fi folosite mulţi ani, spre deosebire de înregistrările magnetice,
care se estompează în timp. Ele se pot altera doar dacă discul este zgâriat sau este deformat în
alt mod.

Volumul de date care poate fi înregistrat pe un CD este comparabil cu cel al unui hard-
disk mic, de circa 600-700 MB.