Sfaturi pentru viaţa de familie

În zilele noastre, familiile sunt tot mai vulnerabile la atacurile Celui rău, vedem tot mai multe
separări, şi divorţuri, într-o rată ameţitoare. Problema este că potrivit unor sondaje, rata divorţurilor
între creştini, membri chiar din bisericile protestante şi neo-protestante, se apropie de rata divorţurilor
celor din lume. Un motiv pentru care se întâmplă acest lucru, este neglijarea sfaturilor Cuvântului lui
Dumnezeu. Chiar dacă Biblia pare în mintea unora depăşită, unii chiar susţin că nu mai ea actuală,
totuşi vedem unde au ajuns lumea, care s-a bazat pe sfaturi omeneşti? În ruină! Însă familiile care nu
au neglijat sfatul ei, au reuşit să reziste presiuni de a divorţa, presiunii de a fi infidel partenerului,
presiunii de a-i lăsa pe copii, în voia principiile relative ale lumii. De aceea, să facem o incursiune
prin Biblie, studiind pe bază de întrebări şi răspunsuri, anumite aspecte legate de familie:

Cine a creat familia şi cu ce scop?

Dumnezeu a creat bărbatul şi femeia, făcându-i să fie o familie (Geneza 1:27; 2:18,24). Aceasta avea
rolul să procreeze şi să umple pământul cu oameni, iar împreună să formeze o societate fericită
(Geneza 1:28; 2:15). în plus, ei trebuiau să le acorde o educaţie plină de iubire copiilor şi să le fie un
sprijin real până ce aceştia se vor maturiza şi îşi vor întemeia ei, la rândul lor o familie (Deuteronom
6:6,7; Matei 19:5).
Familia este celula de bază a societăţii, astfel o familie unde autoritatea se foloseşte într-un mod
corect, este o cărămidă solidă pentru o societate sau pentru o adunare creştină sănătoasă.

Care sunt bazele unei căsnicii?

Bazele căsniciei sau a familiei, este aranjamentul creat de Dumnezeu încă de la început, când lui
Adam, i-a dat o soţie, pe Eva. Astfel, în cadrul unei familii, într-o căsnicie, trebuie să fie implicate
doar două persoane de sex opus: bărbatul şi femeia, deoarece Creatorul nu i-a dat lui Adam decât o
soţie (Matei 19:4-6; vezi şi 1Timotei 3:2).
Căsătoria se face prin cununia civilă, deoarece legătura aceasta trebuie să fie înregistrată legal
(Tit 3:1), dar ea trebuia să fie un angajament sau legământ, atât în faţa lui Dumnezeu (Proverbe 2:17;
Ezechiel 16:8; Maleahi 2:14; 2Corinteni 11:2) cât şi unul faţă de celălalt, al iubirii şi respectului
reciproc, până când moartea îi va despărţi (Marcu 10:8-12; Romani 7:2,3 comp. cu Efeseni 5:22-33).
Prin urmare, căsătoriile de probă, concubinajul sau alte relaţii de acest gen, încalcă principiile Bibliei,
care descriu aceste acte, ca fiind „desfrânare” BCR, care vine din cuvântul grecesc „pomeia”, care
se referă la relaţiile sexuale ne-permise, adică cele dinainte de căsătorie (1 Corinteni 7:2), sau cele
prin care eşti infidel partenerului (1 Tesaloniceni 4:2-8).
Americanii au făcut un studiu, care a indicat că rata divorţurilor în cazul căsătoriilor în care înainte de
căsătorie, partenerii au trăit împreună ca concubini, este dublă, faţă de cei care înainte de căsătorie nu
au trăit în concubinaj. Astfel faptele demonstrează, că, concepţia lumii de a trăi împreună ca cuplu
necăsătorit legitim, înainte de căsătorie, pentru a se cunoaşte mai bine, îl face şi mai vulnerabil la
divorţ.
Perioada de curtare în castitate şi curăţie, dinainte de căsătorie, cu păstrarea virginităţii pentru viitorul
partener, este cea mai bună manifestare a iubirii şi loialităţii faţă de viitorul partener (comp. cu
Cântarea Cântărilor 8:8-10). Această perioadă de curtare în care se păstrează puritatea, este suficientă
ca cei doi să se cunoască, dacă această perioadă este suficient de lungă, şi dacă în această perioadă,
activităţile şi situaţiile în care vor fi împreună, vor fi suficient de variate pentru a scoate la iveală cât
mai mult din personalitatea celor doi, adică atât părţile bune cât şi cele rele.
Este important ca cei credincioşi să se căsătorească doar cu credincioşi în Domnul (Deut. 7:3,4;
1Corinteni 7:39; 2Corinteni 6:14); de asemenea, nu este bine căsătoria între rude apropiate (comp. cu
Levetic 18).
În plus, şi cel mai important lucru este să-l întrebăm pe Dumnezeu, şi să predăm, viaţa, dorinţele
noastre, Lui, să-L lăsăm ca El să ne călăuzească spre viitorul partener, şi să ne însuşim din Scripturi,
principiile după care putem discerne un soţ sau o soţie după voia lui Dumnezeu (2Timotei 3:16,17).
Astfel, căsătoriile solide, sunt cele în care este implicat şi Dumnezeu, deoarece în Ecleziastul 4:12, se
spune: „...şi funia împletită în trei nu se rupe uşor”.

1
Ce responsabilităţi are un soţ?
El este capul familiei (Efeseni 5:23) şi de aceea el este cel care va conduce familia, bineînţeles cu
iubire şi spirit de sacrificiu, adică depunând eforturi asidue pentru bunăstarea familiei (Efeseni 5:25).
Soţul trebuie să-şi iubească soţia ca pe sine însuşi. El trebuie să o trateze aşa cum îşi tratează Isus
fraţii (Efeseni 5:25, 28, 29). El nu trebuie să-şi lovească niciodată soţia sau să o trateze în vreun fel cu
cruzime. Dimpotrivă, el trebuie să-i arate onoare şi respect (Coloseni 3:19; 1Petru 3:7). Soţul nu
trebuie să-şi bată soţia sau să-şi maltrateze copiii (Efeseni 5:28,29), ci să-i disciplineze cu blândeţe,
instruindu-i în învăţătura şi disciplina Domnului (Efeseni 6:4). Însă uneori poate face apel şi la nuia,
pentru a-şi disciplina copiii, dar nu la mânie, şi păstrându-şi iubirea, calmul, pacea chiar în momentul
aplicării disciplinei. De asemenea, copilul trebuie să fie conştientizat pentru ce faptă rea este
disciplinat (Proverbe 13:24; Coloseni 3:21).
Tatăl trebuie să se îngrijească de: (1) Necesităţile spirituale, ajutându-i să aibă o relaţie cu Dumnezeu,
şi dându-le o îndrumare adecvată (Proverbe 22:6), (2) De necesităţile materiale, adică de hrană,
îmbrăcăminte şi adăpostul necesar (Timotei 5:8), (3) de necesităţile afective, adică să se îngrijească
de momente de comuniune, prietenie, recreere şi comunicare deschisă (Ecleziast 3:4; Zaharia 8:5).
Soţul trebuie să ia iniţiativă în toate aceste lucruri şi să colaboreze cu soţia, care i-a fost dată ca
întregire şi ca partener, astfel cerându-i părerea (Proverbe 15:22), dar El este cel ce ia decizia finală
(Efeseni 5:24). Soţul trebuie să-şi iubească soţia ca pe sine şi să-i acorde onoare, deoarece în caz
contrar rugăciunile lui nu vor fi ascultate de Dumnezeu, şi relaţia lui spirituală va fi afectată (Efeseni
5:25,28,29; 1 Petru 3:7).

Cum trebuie folosită autoritatea în familie?

Răspunsul pe scurt la întrebare de mai sus, este: <cum îşi foloseşte Domnul Isus autoritatea în
familia Lui, aşa trebuie folosită autoritatea în orice familie>. Acest lucru este bine dezvoltat în
Efeseni 5:25-29 BC unde se spune: „Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi
S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca
să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată fără zbârcitură sau altceva de felul
acesta, ci Sfântă şi fără prihană.”
Deci soţii, trebuie să iubească soţiile şi familia şi să se sacrifice pentru ea, după cum şi-a iubit Cristos,
mireasa, şi s-a sacrificat pentru ea, astfel soţul nu este un stăpân crud care aşteaptă să-i fie împlinite
toate mofturile, ci un conducător blând, rezonabil şi plin de îndurare ca Cristos.
Iar comportarea acestuia faţă de soţia lui, se rezumă la o singură poruncă: „iubiţi-vă nevestele cum a
iubit şi Hristos Biserica”, astfel soţul nu va permite ca amărăciunea, frustrarea sau nemulţumirea, să-
i întunece sentimentele tandre, empatice, altruiste şi jertfitoare pe care trebuie să le aibă, faţă de soţia
lui (Coloseni 3:19). De aceea trebuie să le preţuiască şi să le acorde onoare, pentru ca rugăciunile
soţilor să nu fie împiedicate să ajungă la tronul harului (1Petru 3.7). De asemenea, soţii vor ţine cont
de opiniile soţiei lor (Geneza 21:12; Judecători 13:3,21-23; Estera 4:17) , şi chiar îi va permite
acesteia să i-a unele iniţiative în gospodărie, pentru bunăstarea familiei, căci iubirea nu este
suspicioasă; ci, crede toate (Proverbe 31:11-28).
În plus, Biblia îi învaţă pe taţi în Efeseni 6:4 BCR următoarele: „ Şi voi, Taţilor, nu provocaţi la
mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i, în disciplina şi în învăţătura Domnului.”, deci taţii trebuie să-şi
folosească autoritatea într-un mod iubitor care să nu-i provoace la mânie pe copii, ci să-i crească cu
blândeţe, într-un spirit de prietenie, şi ţinând cont de limitele copilului, astfel ca această autoritatea să
fie un jug blând şi plăcut, dar şi un scut ocrotitor şi ferm contra atacurilor şi tentaţilor celui Rău.
Părinţii nu trebuie să-şi disciplineze niciodată copiii cu asprime sau cu cruzime (Coloseni 3:21).

Care este scopul final în folosirea autorităţii în familie?

Autoritatea în familie trebuie folosită cu scopul pe care a folosit-o Domnul Isus, observaţi cum a
folosit El autoritatea, pentru zidirea adunării creştine şi pentru salvarea oamenilor, citind Matei 28:18-
20; Ioan 12:47.
Ţinta finală a jertfirii şi slujirii sale este bine descrisă de cuvintele: „ca să înfăţişeze înaintea Lui
această Biserică, slăvită, fără pată fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci Sfântă şi fără
prihană.” Tot aşa şi capii de familie îşi vor folosi autoritatea, nu ca pe ceva spre folosul lor, ci spre

2
folosul familiei, pentru bunăstarea spirituală, afectivă şi materială a familiei, ca la sfârşitul
mandatului, adică la sfârşitul vieţii, să poată spună Domnului: „misiune încheiată cu succes”.
Autoritatea nu este dată că membrii familiei să devină un fel de sclavi care îndeplinesc toate poftele
sau dorinţele capului, ci capul, adică bărbatul a primit autoritate, tocmai ca să slujească cât mai mult
după principiul din Matei 20:26,27: „...Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul
vostru; şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să vă fie rob.”
Ca în final şi el prezinte familia lui în faţa Domnului, ca o familie ireproşabilă, şi ascultătoare de
Domnul (comp. cu 1Timotei 3:4,5; Tit 1:6).
Însă pentru a atinge acest scop, soţul trebuie să facă ce a făcut Cristos, adică: „S-a dat pe Sine pentru
ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt”, astfel soţul trebuie să-şi
sacrifice din timpul şi energia alocate pentru: confortul, pasiunile, hobyurile lui, în favoarea ajutării
familiei. Astfel un soţ iubitor, îşi face timp pentru a avea momente de închinare şi părtăşie cu
Dumnezeu împreună cu familia, în fiecare zi, pentru ca s-o curăţească prin Cuvântul lui Dumnezeu,
este bine chiar ca să se programeze un timp mai lung de părtăşie cu Dumnezeu, o dată pe săptămână,
care să fie alocat, rugăciunii, studiului Biblic, şi unor discuţii sincere.
Am cunoscut o familie care în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară aveau un timp de închinare.
Dimineaţa, se cântau două sau trei cântări creştine, şi se rugau; seara, pe lângă rugăciune şi cântări, se
citea şi din Biblie, eventual copii spuneau vreun psalm învăţat pe de rost. Eu cred că cel puţin o dată
pe zi, măcar seara sau dimineaţa, când pot toţi membrii familiei să se reunească, să aibă un timp de
închinare şi studiu. Nu e ne-aparat să se citească mult, poate un capitol din Biblie sau mai puţin, dar
să se explice, versetele greoaie, şi chiar să se permită ca copilul să pună întrebări (Deut. 6:4-9). Iar o
dată pe săptămână să se aloce mai mult timp pentru un studiu biblic pentru învăţarea sistematică a
familiei în legea Domnului. Copii trebuie învăţaţi de mici, din fragedă pruncie (2Timotei 3:15). Şi
aceasta este o responsabilitate nu doar a capului ci a ambilor părinţi (Proverbe 1:8; 6:20; 31:1). Iar în
cazul familiilor cu monoparentale, sau cele cu un părinte necredincios, responsabilitatea cade pe
umerii partenerului credincios (Fapte 16:1; comp. cu 2Timotei 1:5). Eu cred că familiile care se roagă
şi citesc Biblia împreună vor rămâne împreună şi la bine şi la rău.

Care este rolul soţiei?

Soţia trebuie să fie un ajutor potrivit pentru soţul său (Geneza 2:18). Ea trebuie să-şi ajute soţul la
învăţarea şi educarea copiilor (Proverbele 1:8). Dumnezeu pretinde de la o soţie să se îngrijească cu
iubire de familia sa (Proverbele 31:10, 15, 26, 27; Tit 2:4, 5). Ea trebuie să fie un ajutor pentru soţ la
toate aceste aspecte, adică la educarea copiilor şi îngrijirea familiei fiind o bună gospodină (Tit 2:5;
Proverbe 1:8; 31:10,15,26,27). Soţia nu trebuie să concureze cu soţul în ce priveşte conducerea, ea
trebuie să fie conştientă că lucrurile nu merg bine cu doi conducători, cum o maşină nu ar merge bine
cu două volane. Soţia, trebuie să-i acorde un respect profund soţului (Efeseni 5:33 NW). Ea trebuie să
fie supusă în toate lucrurile, bineînţeles cele în armonie cu adevărul (comp. cu Efeseni 5:22,24), chiar
dacă soţul este necredincios (1 Petru 3:1), excepţie de la ascultare şi supunere, este în cazurile când
soţul îi cere lucruri ce contravin Cuvântului Dumnezeu (Fapte 5:29), dar şi atunci refuzul de a face un
lucru păcătos, îl va da în smerenie, dragoste şi respect (comp. cu 1Petru 3:1-4).

Care trebuie să fie gradul de supunere faţă de autoritatea în familie?

Biblia ne spune clar în Efeseni 5:22-24,33, BC următoarele: „ Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor
voştri ca Domnului; căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este capul Bisericii, El,
mântuitorul trupului. Şi după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot aşa şi nevestele să fie
supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile…,,soţia să aibă un respect profund faţă de soţul ei. ” ( v.33
NW). Acest principiu este valabil şi în cazurile în care soţul este necredincios (1Petru 3:1). Ca şi în
celelalte cazuri, ascultarea de soţ, este comparată cu ascultarea şi supunerea faţă de Domnul Isus,
astfel o soţie care se răzvrăteşte contra soţului, se răzvrăteşte de fapt contra lui Cristos, de aceea din
aceste pasaje se desprinde următoarele principii pe care trebuie să le imprimăm în inima noastră
pentru a fi supuşi:
1. Supunere faţă de capul familiei ca faţă de Cristos, indiferent dacă suntem copii sau soţie, şi această
supunere „în toate lucrurile” conforme cu Biblia, excepţie făcând atunci când supunerea noastră faţă
de capul familiei, ar fi un act de nesupunere faţă de Cristos, adică când capul familiei ne cere să
facem ceva contrar capului lui, adică contrar poruncilor lui Isus;

3
2. Respect profund faţă de capul familiei, ceea ce înseamnă, ca soţia să îl considere pe soţul ei,
Domnul ei, respectând astfel deciziile acestuia, ele trebuie să se împodobească cu un duh blând şi
liniştit, cu o comportare pură şi în temere, punându-şi speranţa în Dumnezeu pentru ca lucrurile să
înainteze în bine în familia ei, şi nu apelând la metode de subversiune, şantaj şi manipulare (1Petru
3:1-6).
Iar despre copii, se spune în Efeseni 6:1,2: „Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este
drept. Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă.”
Copii de asemenea să fie ascultători nu obraznici, şi să preţuiască pe ambii părinţi, acordându-le
onoare, şi ascultând, atât în prezenţa capului, cât şi în absenţa lui (Proverbe 1:8; 31:1,2).

Relaţiile sexuale în căsătorie:

Doar relaţiile sexuale normale din cadrul căsătoriei, ca urmare a iubiri curate dintre soţ şi soţie, au
binecuvântarea lui Dumnezeu (Evrei 13:4; 1Corinteni 7:3-5). Homosexualitatea şi lesbianismul,
relaţiile sexuale cu animalele, perversiunile sexuale, sau cele care nu au scop procreerea, cât şi
masturbarea sunt păcate în faţa lui Dumnezeu, şi sunt relaţii sexuale nefireşti (nenaturale), – Geneza
38:9,10; Levetic 18:22-24; Romani 1:26-32; 1Corinteni 6:9-11.
Pe lângă toate acestea, masturbarea1, sau aşa numitul ‚sex total’ (adică sexul anal, oral, etc.),
se diferenţiază de actul sexual legitim al căsătoriei. Deoarece, relaţiile intime dintre cei căsătoriţi
trebuie să caută procreerea, şi să fie o finalitate a iubirii lor altruiste. Creaţia şi planul lui Dumnezeu
era foarte bun (Geneza 1:27-31). Dar Diavolul l-a pervertit şi i-a îndemnat pe oameni pe parcursul
secolelor la egoism şi la căutarea propriei plăcerii, fără a dărui, accentul fiind pe a primi, pe a fi
satisfăcut, nu pe a-l satisface pe partener. Astfel din păcate cel ce practică: masturbează, sau aşa
numitul: ‚sexul total’, care nu sunt altceva decât perversiuni sexuale, poate ajunge în căsnicie, să
considere partenerul de sex opus, drept un obiect sexual, care să-i satisfacă dorinţele, şi nu o expresie
a iubirii celor doi, pin care un partener caută plăcerea celuilalt, şi nu cea proprie, şi în care nu se caută
procreerea.
Conform Biblie, în căsătorie soţia este stăpână pe trupul soţului, şi soţul pe trupul soţiei. Iar
fiecare trebuie să dea celuilalt ceea ce datorează ca partener (1Corinteni 7.3,4). Astfel aici este vorba
de o iubire pentru celălalt, o căutare a foloaselor şi plăcerii partenerului, accentul cade pe a da, pe al
satisface pe celălalt. Însă masturbarea, perversiunile sexuale, sunt acte egoiste, prin care căutăm
propria plăcere. Dumnezeu a lăsat organele de reproducere ca prin ele să se reproducă specia umană,
iar plăcerea era un efect al acestui scop, nu un scop în sine (comp. cu Geneza 1:28).
În ce priveşte, contracepţia, ea contravine principiului de a da viaţă, în plus, Biblia încurajează
la a avea copii, nu la a nu avea (Psalmii 127:3-128; 1Timotei 2:15; 5:14), pentru că actul sexual, este
pentru procreerea. Iar în ce priveşte avortul, indiferent la ce timp este făcut, din momentul conceperii,
copilul este un suflet, şi astfel avortul este o ucidere (Deut. 21:22,23; Ieremia 1:5; Psalmul 139:13-
16)2.

Ce cere Creatorul de la copii?

Având în vedere că prin părinţii au primit viaţă, şi în general părinţii au făcut multe sacrificii pentru
ei, este normal ca ei să fie ascultători şi supuşi părinţilor, acordându-le onoare (Efeseni 6:1-3). Chiar
dacă unii părinţi nu s-au comportat bine cu copiii, vor fi traşi la răspundere de Dumnezeu, totuşi ei
merită respect deoarece acest lucru este plăcut lui Dumnezeu care a instituit familia (Coloseni 3:20).
Dumnezeu i-a rânduit pe părinţi ca autoritate peste ei, până la timpul când ei vor deveni adulţi
(Galateni 4:1,2), până când vor institui ei însuşi prin căsătorie o familie (Matei 19:5).
Când a fost copil, Isus ar fi putut găsi o mulţime de greşeli la părinţii lui imperfecţi şi totuşi El le-a
fost supus (Luca 2:51,52). Această supunere, nu însemnă că trebuie să ascultăm în direcţii greşite pe
părinţi, cum ar fi dacă ei ne îndemnă să ne prostituăm3, să furăm, etc. Ascultarea noastră de părinţi
este „în Domnul”, nu afara principiilor Domnului (Efeseni 6:1). Însă atâta vreme cât ceea ce ne spun
ei să facem, nu contravine învăţăturii Domnului, trebuie să-i ascultăm „în toate” acestea, deoarece
lucrul acesta este plăcut Domnului Isus (Coloseni 3:20). Dacă copii vor face aşa, au această

1
Pentru mai multe informaţii despre punctul de vedere Biblic despre masturbare, puteţi găsi în materialul: „Despre
masturbare”.
2
Pentru mai multe informaţii în acest sens, vezi materialul: „Despre Contracepţia şi avort”.
3
Copii pot fi sprijiniţi contra abuzurilor comise de părinţi, de instutiţii specializate în acest sens.
4
promisiune din partea lui Dumnezeu: „ca să fii fericit şi să trăieşti multă vreme pe pământ” (Efeseni
6:3).

Cum va fi supunerea şi folosirea autorităţii, când copii au ajuns la majorat?

În familie ca şi în Societate trebuie să fie o ordine, astfel chiar dacă un copil a devenit adult, şi nu s-a
căsătorit şi continuă să stea împreună cu părinţii, el se află sub autoritatea lor, căci Biblia spune în
Proverbe 23:22 BC: „Ascultă pe tatăl tău, care te-a născut, şi nu nesocoti pe mamă-ta, când a
îmbătrânit.” Deci, chiar atunci când copilul devine major, iar părinţii lui îmbătrânesc, el trebuie să
asculte şi să nu nesocotească autoritatea din familie atât timp cât se află sub acoperiş cu ei. Însă
părinţii, trebuie să-şi exercite autoritatea, ţinând cont de vârsta şi de măsura de responsabilitate a
adultului, acordându-i libertate în funcţie de gradul de maturitate şi responsabilitate, neângrădindu-L,
şi netratându-L ca pe un copil, ci ca pe un adult.
Dar în momentul când el se mută în altă locuinţă, el iese de sub autoritatea părinţilor, devenind o altă
familie, acelaşi lucru se aplică şi când el se căsătoreşte, căci Biblia spune în Matei 19:5 BC: „De
aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur
trup?” Deci tânărul căsătorit va lăsa pe tatăl său şi pe mama sa, şi va deveni cu soţia sa, o altă familie
cu o altă structură de autoritate.
Însă dacă tinerii căsătoriţi locuiesc în casa părintească, ei vor trebui să manifeste respect după cum ne
îndemnă chiar şi în legea lui Moise unde în Levetic 19:32 BC se precizează: „Să te scoli înaintea
perilor albi, şi să cinsteşti pe bătrân”, însă bineînţeles că părinţii tânărului căsătorit nu se va
amesteca în familia acestuia, însă tinerii vor trebui să respecte regulile fixate de aceştia în casa lor,
prin aceasta manifestând respect faţă de ei.
Iar într-o familie monoparentală, adică cu un singur părinte care are un copil sau mai mulţi,
autoritatea este părintele, chiar dacă este vorba despre mamă şi despre copii adulţi în acea familie,
astfel acel adult va împlini textul care zice: „nu nesocoti pe mamă-ta, când a îmbătrânit”, ci va
acţiona ca Iacov, care a ascultat de mama lui, chiar dacă el era adult (Geneza 27:41-44). Astfel
ascultând de autoritate, vom arăta că nu suntem din lume, iar dacă autoritatea îşi va exercita corect
rolul de conducere, atunci acea conducere va fi manifestarea domniei lui Dumnezeu pe pământ.

Cum trebuie să se comporte părinţii cu copiii adoptivi?

În primul rând, părinţi trebuie să adopte copiii sub călăuzirea lui Dumnezeu (Romani 8:14), şi
conform legilor ţării respective şi nu în mod ilegal (Romani 13:1-6; Tit 3:1). Este un lucru lăudabil
dorinţa de a adopta, dintr-o motivaţie corectă, deoarece aceasta face parte din semnele religiei
adevărate, în a ne îngriji de orfani şi de văduve (Iacov 1:27).
În al doilea rând, părinţii adoptivi, trebuie să-i trateze pe copii ca şi cum ar fi copiii lor naturali. Doar
aşa vor urma exemplul lui Dumnezeu (Efeseni 5:1), care ne-a adoptat pe noi, din împărăţia
întunericului, şi ne făcut copiii ai Săi, din copiii ai Diavolului ce eram înainte de convertire. Iar Tatăl
ceresc ne iubeşte aşa cum Îl iubeşte pe Isus, Fiul Său născut din El, şi nu adoptat (Ioan 17:23). Tot aşa
părinţii care adoptă, trebuie să-i iubească pe copiii adoptaţi ca pe cei naturali. Tot la fel copiii naturali
trebuie să aibă aceiaşi iubire faţă de fraţii lor adoptivi ca şi faţă de fraţii lor naturali, făcând aşa vor
urma exemplul lui Isus (Ioan 15:8).
Părinţii prin adoptare, îşi asumă responsabilitatea de a se îngriji în mod deplin de cei adoptaţi ca de
cei naturali (comp. cu Filipeni 4:19).

Ce spune Biblia despre divorţ şi recăsătorire?

Când între partenerii de căsătorie apar probleme, ei trebuie să încerce să aplice sfaturile Bibliei.
Biblia ne îndeamnă să arătăm iubire şi să fim iertători (Coloseni 3:12–14). Cuvântul lui Dumnezeu nu
încurajează separarea sau despărţirea, drept o cale de rezolvare a problemelor, ci iubirea şi respectul
reciproc. De fapt, cel care recurge ca cale de rezolvare a problemelor la divorţ, şi care a eşuat astfel în
prima căsnicie, este foarte probabil să eşueze şi în a doua. Astfel, Biblia nu încurajează deloc
divorţul, deoarece Dumnezeu urăşte despărţirea în căsătorie (Maleahi 2:16; Matei 19:3-9), Cuvântul
lui Dumnezeu încurajează la pace, înţelegere şi iertare (Coloseni 3:12-15; 1 Petru 3:1-4). Totuşi Isus a
prezentat un singur motiv de divorţ şi anume „defrânarea”, adică atunci când unul dintre parteneri
are relaţii sexuale cu altcineva, cel nevinovat (nu cel vinovat) poate să divorţeze, indiferent dacă este
bărbat sau femeie (Matei 5:32; 19:9; comp. cu Marcu 10:12).

5
 Partenerii de căsătorie trebuie să fie fideli unul altuia. Adulterul este un păcat împotriva lui
Dumnezeu şi împotriva partenerului de căsătorie (Evrei 13:4). Relaţiile sexuale în afara căsătoriei
reprezintă singurul motiv scriptural pentru divorţ care permite recăsătorirea (Matei 19:6–9). Însă şi
atunci după ce a făcut toate eforturile posibile de salvare a căsniciei, greşeala unui partener poate fi
iertată şi acoperită, şi căsnicia salvată, deoarece dragostea acoperă păcatele (1Corinteni 13:7).
Binenţeles că partenerul nevinovat, trebuie să caute faţa lui Dumnezeu şi călăuzirea Lui, trebuie să
analizeze dacă nu cumva are şi el o parte de vină, că partenerul de căsătorie a căzut în acest păcat. De
asemenea, binenţeles este o mare diferenţă între un păcat făcut o dată din slăbiciune, şi alta e situaţia
când partenerul persistă în păcat, însă chiar şi dacă păcatul s-a comis o singură dată, acest păcat este
foarte grav, şi prin el se întinează şi se trădează legământul de căsătorie. Este bine de asemenea să se
apeleze la bătrânii sau păstorii adunării pentru sfaturi, atât în ce priveşte problemele în căsnicie, în
problema unui eventual divorţ, cât şi în cea a unei recăsătoriri, dacă este cazul.
Iar cât despre recăsătorire, aceasta se permite în cazul celor ce se împacă cu soţul de care s-au
despărţit (1Corinteni 7:11), în cazul partenerului nevinovat care a divorțat din motiv scriptural de
desfrânare (Matei 5:32; 19:9), şi în cazul cărora le-a murit partenerul (Romani 7:2,3; 1Corinteni 7:39)
dacă acesta este liber, adică nu s-a recăsătorit între timp, sau dacă între timp, nu a trăi cu altcineva
(Deut. 24:4). Celelalte tipuri de recăsătorire sunt considerate de Biblie adulter (Matei 19:9; Marcu
10:11,12; Luca 16:18).
În situaţia de divorţ, recăsătorire, trebuie implicat, în primul rând: Dumnezeu, El trebuie să devină
Sfetnicul, Sfătuitorul şi Instructorul nostru, Cel care a creat familia, şi care a promis: „Iată,
Dumnezeul acesta este Dumnezeul nostru în veci de veci; El va fi CĂLĂUZA noastră până la
moarte.” (Psalmul 48:14). „Domnul te va CĂLĂUZI neîncetat” (Isaia 58:11).

ÎNTREBĂRI DE VERIFICARE:
(1) Care sunt responsabilităţile fiecăruia din familie?
(2) îţi faci partea ce îţi revine, sau mai trebuie să faci îmbunătăţiri în ce priveşte rolul tău?
(3) Ce ai putea face pentru a îmbunătăţi starea familiei tale?
(sugestie: PE DE ROST: pentru soţi Coloseni 3:19-21; pentru soţii Coloseni 3:18; pentru copii
Coloseni 3:20).
Nu vreau să termin acest material, înainte de a da unele sfaturi practice, după cum urmează:

SFATURI PRACTICE:

 Cel puţin un timp de închinare pe zi împreună ca familie.

 O zi de post pe săptămână dedicată familiei şi nevoilor ei.
 Cel puţin un studiu Biblic consistent pe săptămână ca familie.
 Să nu treacă o zi fără să spui partenerului şi copiilor: „TE IUBESC…”
 Cel puţin o masă pe zi să o mâncaţi împreună ca familie.
 Nu lăsaţi bucuriile, împlinirile, dar nici tensiunile, nemulţumirile, frustrările, ne-împlinirile
de pe o zi pe alta mărturisiţi-le unul la celălalt şi lui Dumnezeu, dar nu puneţi poveri
emoţionale pe umerii copiilor, dacă nu vă înţelege partenerul apelează mai degrabă la un
frate sau soră matur spiritual rugaţi-vă pentru ele în fiecare zi înainte ca să dormiţi.
 Cel puţin o ieşire pe săptămână undeva (în parc, la plimbare, cofetărie, etc.) doar voi doi
(sau şi cu copiii dacă aveţi copiii).
 Mergeţi împreună la biserică şi slujiţi împreună ca o echipă.
 Lucraţi împreună ca iubirea dintre voi să crească nu să scadă.
 Fiţi un sigur trup, o singură familie, o singură inimă…

„Dar pe lângă toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu iubirea, pentru că este o legătura perfectă a unităţii!”
(Coloseni 3:14 NW).

Persoană de contact: Alin Işfa, tel. 0745416808;

E-mail: calea@rdslink.ro www.calea.uv.ro www.biblii.uv.ro www.exm.uv.ro