c







 



 





Amenajarea turistică prezintă o serie de , de care
În ce priveste planificarea, aceasta poate fi: interregională, trebuie să se tină seama în deciziile de amplasare a echipamentelor
naŃională,regională, locală si sectorială.
si de dimensionare a acestora,si anume :
|


 

 cuprinde planuri si programe - ¦

á
ţ; fiecare localizare reprezintă un caz
comune realizate de
mai multe Ńări din aceeasi regiune, cum ar fi particular, unic, chiar si în cadrul unor arii geoturistice mari si
planul de dezvoltare turistică a Mării
Egee de către Grecia si relativ omogene (Marea Mediterană, Munţii Alpi etc.), deoarece
Turcia, programe de dezvoltare turistică în Africa
occidentală, sau resursele au o mare varietate de forme de manifestare si parametri
proiectele realizate în trecut între fostele Ńări socialiste.
de calitate (condiţiile de climă, vegetaţia, fauna, monumentele
|





 cuprinde atât planificarea generală cât istorice etc. nu pot fi identice în două zone) si intră în alcătuirea
si cea turistică dintr-o Ńară: planuri naŃionale generale cuprinzând unei zone sau unui produs turistic în proporŃii diferite; acest
aspecte cu privire la turism,planuri de amenajare si sistematizare a caracter de unicitate este accentuat si de condiţiile social-
teritoriului, planuri naŃionale de dezvoltare turistică, de economice diferite pentru fiecare perimetru, precum si de calitatea
promovare a turismului etc. si diversitatea serviciilor oferite;
|




 se realizează pentru una sau mai multe - 


 ¦ 

¦; datorită caracterului
regiuni,provincii sau teritorii din interiorul unei Ńări. rigid, netransferabil al ofertei, staţiunile se amenajează la locul
|


 
 cuprinde planuri de dezvoltare a unor spaŃii ³materiei prime´, al resurselor (plajă ,izvor mineral sau termal,
limitate, de mici dimensiuni. munte, monumente artistice etc.) si se diminuează în funcţie de
|


 
 cuprinde amenajări si programe la scară
naŃională cu privire la unul sau mai multe sectoare de activitate
turistică: dezvoltarea turismului social sau pentru tineret, programe
de amenajare si echipare a circuitelor de interes turistic, programe
de valorificare a patrimoniului natural (parcuri naŃionale sau
regionale, rezervaŃii naturale), programe de dezvoltare a
turismului balnear,programe de valorificare si amenajare a zonelor
montane, a spaŃiilor rurale etc.
În ce priveste amenajările, tipologia realizată de OrganizaŃia
Mondială a Turismului cuprinde:‡ amenajarea siturilor balneare:
proiecte de amenajare în scop turistic a siturilor balneare, mergând
până la execuŃie si gestionare;‡ amenajarea siturilor montane:
pentru zone si staŃiuni montane, inclusiv execuŃie si gestiune;‡
amenajarea parcurilor naŃionale si a rezervaŃiilor;‡ amenajarea
siturilor istorice si arheologice;‡ amenajarea staŃiunilor termale:

ă ţá
¦

proiecte de amenajare în scopuri terapeutice si turistice a unor
staŃiuni termale si climatice;‡ amenajarea zonelor
rurale;amenajarea zonelor periurbane.

în acest context, de o amenajare suprastructurală.



volumul si atractivitatea acestora;
- 


 ¦ ă  áă
ă á
ţ
¦ áăă ¦ ¦; în
aceste condiţii,consumarea produsului turistic presupune
deplasarea cererii, deci a turistului; este necesară, astfel realizarea
unor amenajări complexe, care să ofere turistului o paletă largă de
prestaţii, în măsură să acopere toate nevoile sale; potrivit acestor
cerinţe, o amenajare cu cât este mai departe depiatacumpărătorului,
cu atât trebuie să asigure o varietate mai mare de servicii ;
- á 
ţ


ă 
ţ¦ ; urmare a cuprinderii tot
mai largi a fenomenului turistic, amenajările trebuie să asigure un
nivel ridicat de diversitate si complexitate a dotărilor si serviciilor
care să permită satisfacerea, în condiiţi de calitate, a nevoilor unor
segmente variate de turisti si implicit să atragă fluxuri mai
consistente;
-

ă  ¦  
ţ
¦ ¦; în consecinţă, amplasarea lor va fi favorizată în zonele
cu un nivel de dezvoltare economico-socială mai ridicat, cu o
infrastructură bine pusă la punct, puternic urbanizată; se vorbeste,




Aceste trăsături subliniază încă o dată complexitatea procesului
În funcţie de dimensiunile si răspândirea în teritoriu a resurselor, de amenajare turistică, necesitatea abordării lui diferenţiate în
localizările turistice pot fi clasificate astfel:
funcţie de condiţiile specifice ale fiecărei zone si raportării
permanente la evoluţia cererii.
- ¦, atunci când implantările sunt legate de existenţa unui
singur obiectiv sau element de atracţie, având valoare deosebită
(cascada Niagara, Piramidele, etc.) ce polarizează cererea; de
regulă, amenajările sunt sumare, relativ izolate si în strâns㠉




 

Abordările cu privire la etapele de urmat în cadrul procesului de
corelatie cu indicele de atractivitate al obiectivului în cauză;
planificare si amenajare turistică sunt multiple. De exemplu, Clare
0
á ¦, atunci când localizarea se integrează într-un ansamblu
Gunn propune zece etape ale planificării :1- întelegerea globală a
de conditii care oferă o anumită specificitate (o arie geografică
caracterului resurselor naturale;2- studii de piată si cu privire la
având un anumit caracter: zonă cu monumente de artă, zonă cu
transporturi;3- analiza punctelor precedente în vederea degajării
izvoare minerale sau ape termale; tărm cu nisip, munte cu zăpadă
domeniilor primordiale;4- dezvoltarea entitătilor regionale;
etc.). În aceste cazuri, dotările sunt mai complexe, luând forma
5- divizarea regiunilor în trei părti: complexe de atractii turistice,
unor centre turistice sau statiuni;
coridoare de circulatie, zone fără atractie turistică;6- studiul
- , specifice zonelor turistice relativ omogene, cu o arie
detaliat al strategiilor;7- identificarea punctelor de atractie posibile;
largă de întindere,fără o anumită particularitate. Aici dotările sunt
8- analiza posibilitătilor si atribuirea de priorităti în vederea unor
mai numeroase, în forme simple si complexe si pot fi localizate
noi studii de fezabilitate;9- modificarea transporturilor si crearea
oriunde, urmărindu-se doar o relatie sumară între elementele
de amenajări si servicii (sau reabilitarea instalatiilor mai vechi);
ofertei (resurse si echipamente). În cazul acestor zone, dominantă
10- luarea de decizii pentru punerea în aplicare.
în luarea deciziei de amenajare este cererea, prin timpul de
La rândul său, M. Baud ± Bovy consideră existenta a patru faze :
deplasare, oboseala călătoriei si cheltuielile acesteia etc.; astfel de


anchete si analize: sunt analizate în special structurile,
localizări sunt reprezentative pentru ariile de turism din preajma
politicile si priorităŃile Ńării, pentru a putea identifica obiectivele
marilor aglomerări urbane.
prioritare ale dezvoltării




politici turistice si fluxuri principale; imaginarea de

produse turistice pentru segmentele posibile de clientelă, în

colaborare cu toate părtile interesate în punerea în operă a acestora

(stat, colectivităti teritoriale, promotori, intermediari,etc.);



plan director si aplicarea practică prin studii preliminare

asupra echipamentelor suplimentare necesare, destinatiilor etc.; se

stabileste de asemenea strategia necesară punerii în operă a
planului;




influente social-economice si ecologice
4. 



 
 


Î










 

 Printre etapele esentiale ale elaborării unei planificări la nivel
În amenajarea unor zone sau staŃiuni turistice este necesar să se aibă în
vedere transpunerea în practică a următoarelor principii strategice:
a) |ᦠ 
ă
 
a condiŃiilor naturale cu suprafetele
construite, cu structura serviciilor si cu infrastructura. Dezvoltarea unei zone
turistice se amplasează într-un cadru natural si istoric, care se exprimă sub
forma unei retele de resurse: litoral sau munte, coline, peisaje cu o floră
aparte, monumente istorice, vestigii arheologice. Asadar, din punctul de
vedere al amenajării turistice, integrarea înglobează elementele naturale,
istorice, gama de servicii, infrastructura si suprastructura turistică într-o
sinteză creatoare. De aceea formele moderne de dotare turistică create de
promotorii turismului se încadrează în secventele naturale, punând în relief
elementele din trecut.
Constructiile turistice se vor realiza în modalitătile pe care le impun
caracteristicile si conditiile zonei sau statiunii turistice. Arhitectura zonei
turistice este necesar să fie armonizată cu formele naturale si cu vestigiile



si/sau unicitatea lor. Din acest punct de vedere se pot
trecutului, punând în valoare patrimoniul cultural al regiunii.

 în întreaga lume:
b) |ᦠ   ăt
¦
 ¦ ¦ ¦ este principiul potrivit
căruia structura unei zone turistice este necesar să reprezinte un sistem
multifunctional si transformabil , care să permită dezvoltări continue si
adaptări în functie de cerintele clientelei turistice. Fără să se realizeze
concentratia unei structuri evolutive în amenajarea unei statiuni, se ajunge la
o rigiditate care, în timp, poate îndepărta fluxurile turistice.
c) |ᦠ
  ătáá
s
át¦
pune accentul pe
elementul recreativ, dinamic, al unei statiuni, ca urmare a aparitiei unui tip
de turism activ. Până nu de mult era împământenită conceptia potrivit căreia
în organizarea activitătilor unei statiuni structura capacitătilor de primire
(casă si masă) era considerată fundamentală fată de serviciile
complementare. Potrivit conceptiilor moderne, un obiectiv principal al
conducerii unei statiuni este diversificarea serviciilor turistice, pentru a
permite turistului să-si folosească cât mai plăcut timpul. În organizarea unei
amenajări turistice se va urmări ierarhizarea genurilor de servicii turistice,
potrivit cu specificul si dimensiunea zonei, acordându-se importantă
serviciilor care sunt accesibile turistilor si corespund preferintelor acestora.
d) |ᦠt   á . Într-o regiune turistică, între
populatia permanentă si cea turistică există uneori diferente social-
economice, desi se afirmă din ce în ce mai puternic o tendintă de integrare a
fluxurilor turistice cu populatia statiunilor. În general zona turistică face
parte dintr-un ansamblu regional
regional sau national, evaluarea resurselor detine un loc prioritar.
Resursele turistice pot fi clasificate astfel:
-c¦
¦
: un climat favorabil unei forme de turism,
topografia care creează peisaje montane, lacuri sau plaje, fauna si
flora etc.;-¦¦ ¦
: manifestări artistice,
festivaluri muzicale, concerte,expozitii, reuniuni literare si
culturale internationale, manifestări sportive, tehnice si stiintifice,
situri arheologice si istorice etc.;¦¦

  :
uzine, centre tehnice, conditii economice favorabile achizitionării
de bunuri si servicii la preturi scăzute, fie din cauza costului scăzut
al vietii, termenilor schimbului sau facilitătilor vamale.
Un alt criteriu de grupare a resurselor îl poate constitui

identifica:1¦¦

Piramidele, Acropole, Machu Pichu, mănăstirile din Bucovina,
cascada Niagara etc.;2¦
 ± originale dar nu unice
în lume: orase ca Roma , Paris, Florenta, Sankt Petersburg; statiuni
sau zone turistice ca Florida sau Coasta de Azur etc.;
¦

  ± cu o structură diversă, existente în multe
zone ale lumii,reprezentate prin: înăltimi mari cu forme de relief
deosebite, plaje întinse si mări linistite, zone cu climat
reconfortant, izvoare minerale, peisaje deosebite, parcuri si
rezervatii, manifestări cultural ± artistice si sportive etc.
Utilizarea acestor resurse necesită punerea în evidentă a
caracteristicilor locale. O resursă nu este interesantă decât în
functie de interesul pe care îl poate exercita asupra turistului.
Atractia este în principal socială, cum e cazul marilor orase; ea
poate decurge din raritatea si originalitatea resurselor (cascada
Niagara,monumentele si castelele de mare valoare, manifestări cu
caracter exceptional ±eclipsa din anul 1999) sau din caracterul lor
permanent (cazul plajelor de la tropice, unde în tot cursul anului
vremea este călduroasă si însorită).


mai larg, din structura urbană permanentă a regiunii si este într-un proces
continuu de dezvoltare si de integrare cu ansamblul realitătilor economico-
sociale.
Amenajarea turistică bazată numai pe studiul datelor economice,
previziunilor demografice si problemelor tehnice nu pot răspunde cerintelor
actuale,deoarece dinamismul si dezvoltarea unei zone turistice depinde de
armonizarea structurilor sociale într-o structură de ansamblu. Nevoile,
aspiratiile si comportamentele diferă, în functie de categoriile si grupurile
sociale existente într-un spatiu turistic. Cunoasterea acestor stări de
constiintă si reactii comportamentale ne ajută să întelegem sistemul de relatii
sociale din cadrul unei regiuni turistice
e) |ᦠ¦t
 ătá  a întregului sistem de retele. În literatura
de specialitate, structura unei zone turistice se poate realiza prin delimitarea
următoarelor retele: reteaua de resurse naturale si istorice, de care sunt legate
noile
forme ale suprastructurii si infrastructurii turistice, reteaua de activităti sau
structura de receptie.
!
  
 " 




Studiul cel mai complet cu privire la inventarierea resurselor a fost
realizat de Organizatia Mondială a Turismului. Componentele
principale ale inventarului resurselor sunt:
#
$%&'(
&'(: elemente de geologie si geomorfologie,
elemente de climă: temperaturi, precipitatii, însorire, higrometrie,
vânturi, durata anotimpurilor, puritatea aerului; hidrografie: cursuri
de ape, cascade, fluvii, lacuri, mări; floră si faună: covor vegetal,
păduri, rezervatii, pescuit, vânătoare; inventarul pericolelor de
poluare etc.;
)#
$%&'(
'$&
date demografice, conditii de viată,
venituri, conditii de muncă, calificarea fortei de muncă, existenta
centrelor de formare profesională,opinii si mentalităti ale
populatiei cu privire la fenomenul turistic, structuri sociale,
concedii, timp liber, etalarea vacantelor, obiceiuri în materie de
|ᦠ
     (efectul multiplicator al
turismului). În literatura de specialitate s-a sustinut deseori că eficienta unei
activităti turistice poate fi apreciată mai ales în functie de efectul
multiplicator pe care-l generează dezvoltarea unui sector turistic asupra altor
ramuri ale economiei ca, de pildă, comertul, agricultura, constructiile,
artizanatul, transporturile. După părerea unor experti rentabilitatea directă
trebuie introdusă ca principiu de evaluare a amenajării unei zone turistice
noi. Această viziune implică o continuă ajustare a ofertei în functie de
cererea turistică, o strategie dinamică care va promova serviciile turistice
'+''
'ă,
%-ă,
&ă,
$$ă s

solicitate de clientelă. Fără îndoială, în amenajarea unei zone turistice trebuie
să se tină seama atât de rentabilitatea directă, cât si de efectul multiplicator
pe care îl are turismul asupra altor ramuri.
loisir, nivel de educatie, stare de sănătate, aspecte politice si
juridice: regimul si stabilitatea politică,imaginea regiunii, legi si
reglementări cu privire la dezvoltarea turistică, structura
administrativă a regiunii sau tării, existenta unor planuri de
dezvoltare de urbanism,măsuri de politie si securitate etc.;
#
$%&'(
'('(
arheologie, situri si monumente istorice,
arhitectură locală, traditii si folclor popular etc.;
*#

('-(ă.
#
&''
s
/+$&(
*
(%
s
*

'$
porturi de agrement si plaje, amenajări montane pentru
sporturi de iarnă, parcuri naturale, rezervatii, alte echipamente
pentru loisir în mediu urban si rural, spatii de cazare hotelieră si
complementară, restaurante, baruri, agentii de voiaj;

#
'
&&
s
%&%$
surse de finantare publice,
ajutoare de la stat si colectivităti locale, surse private bancare sau
nebancare, stimulente si facilităti pentru investitii în turism; nivelul
preturilor la materii prime, terenuri, bunuri,servicii, fortă de
muncă; resurse economice ce pot fi utilizate pe termen mediu si
lung pentru dezvoltarea turismului în agricultură, industrie,
artizanat, comert etc‘
 



 




  


 O componentă importantă a procesului de amenajare priveste

 delimitarea unitătilor teritoriale. Aceasta se face în functie de
 O 

 ¦  a unei statiuni înglobează, în conceptia
anumitor autori, două categorii principale de elemente: functionale
(resedinta, restaurantele,serviciile publice, infrastructura si
transporturile) si recreative (spatiile deschise,monumentele,
muzeele, galeriile de artă etc.).
În cadrul     ¦t
, cel mai important este
st
, care poate fi reprezentată de: hoteluri, moteluri,
bungalow-uri, colonii de vacantă, centre pentru tineret, camere
particulare etc. Optiunea între aceste forme se face în functie de
caracteristicile cererii turistice, de ofertele existente, de politica de
preturi si de nivelul prestărilor de servicii.Caracteristicile cifrice
folosite cel mai frecvent în scopul dimensionării si amplasării
unitătilor de resedintă sunt: amplasarea în raport cu resursele
naturale(vederea), mărimea (mp de pat), pozitia în raport cu
serviciile externe (centrale sau marginale), nivelul prestatiilor de
servicii interne (resursele de muncă, durata timpului de serviciu,
etc.). În cadrul resedintei ± care reprezintă în plan teritorial
punctul fix, în functie de care se orientează turistul ± se oferă o
gamă variată de servicii (informatii, schimb valutar,
telecomunicatii, servicii personale, de igienă)

¦
  sᦠreprezintă unităti care, împreună cu
resedinta,oferă turistilor serviciile de bază. Acestea sunt amplasate
fie în spatiul resedintei, fie în apropiere de acesta, practicându-se o
mare libertate în privinta amplasării si formei de constructie a
acestor obiective.
În cadrul elementelor functionale includem si
  ăt 
 
 ¦ ăt 

 

 ás ă etc. Aceste
activităti de ³servicii publice´ suntdimensionate la nivel local, în
functie de amplasarea centrelor turistice, tinând seama de evolutia
în timp a cererii. Este necesar ca ele să constituie ³centre´ usor
accesibile si să-si desfăsoare activitatea chiar în perioadele de
sezon.
! 
  
á constituie axa centrală a întregului
sistem turistic într-o statiune. Elementele de infrastructură la rândul
lor (retele de apă, canalizare, electricitate, etc.) se amplasează în
functie de izvoare si de reteaua rutieră.
"    
ale zestrei turistice completează oferta
turistică. În acest context, ³á
t ´ (plajele, locurile de
plimbare, parcurile, pădurile) reprezintă elementul natural, în
functie de care se organizează toate instalatiile
turistice.
# 
ă á dintr-o statiune sunt forme de folosire
activă a elementului natural, contribuind la sporirea gradului de
atractivitate a unei zone.$
 ¦ ¦
, reprezintă, de asemenea
un factor de deosebit interes turistic, individualizând produsul
turistic.Elementele principale de ¦ ¦ă care constituie obiective
natura teritoriului (munte, mare,zonă balneară), de specificul si
caracteristicile resurselor (naturale sau cultural ±istorice, omogene
sau mixte etc.), de densitatea si valoarea acestora etc. si are ca
obiectiv definirea tipologiei si structurii optime a implantărilor.
În raport cu particularitătile si functiile ariilor teritoriale s-au
delimitat mai multe categorii :
- %)-'(
'
+'&'(
'
± reprezentat de un element de
atractie turistică,suficient de interesant pentru a motiva deplasarea
turistilor (de exemplu, un monument al naturii, un obiectiv istoric
sau arheologic, o manifestare culturală sau sportivă etc.). Punctul
turistic constituie unitatea de bază a activitătii turistice si în
functie de importanta si gradul de atractivitate în imediata lui
apropiere por fi amplasate echipamente pentru asigurarea unui
minim de servicii turistice;
- (%(
'
&'(
'
± o asezare rurală sau urbană, cu
functii economice si sociale dezvoltate, care concentrează în
interior sau în imediata apropiere o varietate de obiective si care,
prin natura lor, pot favoriza o activitate turistică. În corelatie cu
valoarea obiectivelor si volumul activitătilor desfăsurate, în
localitătile turistice se realizează o bază materială adecvată.
Localitătile turistice sunt de mărime, valoare si profil diferite, ceea
ce a determinat o abordare separată în literatura de specialitate si
constituirea unor categorii distincte. Astfel, din punctul de vedere
al profilului si functiilor îndeplinite, localitătile turistice pot fi:
‡ cu functii exclusiv sau dominant turistică, denumite si statiuni;
‡ cu profil economico ± social complex, unde turismul detine un
loc mai mult sau mai putin important; în această categorie sunt
incluse orasele care, prin pozitie, cadru natural, monumente,
institutii cultural ± artistice etc., generează o activitate turistică
propriu-zisă, complementară activitătilor economice si sociale.
- %$+(0'(
'
± reprezentat printr-o suprafată de întindere
nu prea mare, ce grupează mai multe obiective si localităti turistice
având o relativă omogenitate (de exemplu, un element comun de
relief: cursul unei ape, un masiv muntos, o depresiune, o zonă
forestieră etc.);
- %&
'ă 1('(
'#
± un teritoriu întins, cu o
diversitate de forme de relief, alcătuită din mai multe puncte,
localităti si complexe turistice. Desi fiecare dintre aceste subunităti
teritoriale are o functionalitate independentă, între ele se stabilesc
relatii ce conferă zonei un caracter unitar;
- 2'&
'ă ± o arie teritorială ce acoperă o suprafată
foarte întinsă, în care trăsăturile dominante ale vietii economice si
sociale sunt marcate de activitatea turistică, rezultat al bogătiei de
resurse si multitudini de relatii dintre ele.
c3

 
 0
  

de atractie turistică sunt: monumentele, muzeele, galeriile de artă,
artizanatul, folclorul si vestigiile arheologice.
Organizarea unor á
    ¦ 
 ă
á etc.completează gama serviciilor turistice. Pentru ca aceste
manifestări să aibă loc este necesară construirea unor
cinematografe, teatre, săli de concerte, baruri, terenuri de
sport, care vor fi amplasate central.
Pentru evaluarea resurselor se foloseste o tehnică foarte simplă:
se elaborează o fisă pentru fiecare resursă, în care se mentionează:
denumirea si localizarea resursei, raporturile sale cu alte resurse
turistice si circuitele în care se încadrează,infrastructura si
echipamentele specifice; accesibilitatea, calendarul de utilizare,
nivelul si gradul de utilizare, tipul de utilizatori, proprietarul,
persoana sau organismul responsabil cu amenajarea, conservarea,
gestionarea si promovarea resursei, caracteristici speciale etc.
Fiecare element al resursei se notează, fie cu note de la 0 la 9, fie
pe o scală de tipul: valoare ridicată, medie, slabă. Pentru evaluarea
resurselor turistice ale unei zone, regiuni sau tări, se face suma
valorilor acordate fiecărei resurse, obtinându-se astfel o valoare
globală.
Pentru analiza eficientei unor proiecte sau amenajări turistice se
utilizează o serie de tehnici si modele, între care cel mai frecvent
folosite sunt:
#
prognoza investitiilor si a costurilor echipamentelor, pentru a
măsura capitalul necesar transpunerii în practică a unui proiect;
)#
estimarea veniturilor publice si private ale unei amenajări pentru
a determina multiplicatorul turistic;
#
analiza cost ± beneficiu pentru determinarea rationalitătii unei
decizii în materie de amenajare; scopul său principal este de a
evalua dacă câstigurile sau beneficiile economice si sociale ale
unui proiect depăsesc costurile sale economice, sociale si
ecologice .
Instrumentele economice permit de asemenea obtinerea de
informatii cum ar fi: ritmul anual de crestere a pretului unei zile de
activităti de loisir si turism în zona amenajată; elasticitatea cererii
turistice; ritmul anual de crestere a cererii turistice si de loisir;
pragurile dincolo de care o zonă turistică prezintă probleme de
saturare; capacitatea de utilizare si prag de saturare; orice alte
elemente care permit evaluarea costurilor si beneficiilor serviciilor
de turism si loisir.
Tehnicile cele mai utilizate sunt: 
"

 


1 &(
&+'0%'+'
s
$'(+(%'(
'

a

   


este des utilizată si constă în
Analiza input-output (intrări-iesiri) abordează interdependentele
dintre diferite activităti economice. Intrările cuprind în general
sectorul factorilor de productie (pământ, capital, muncă) si sectorul
de prelucrare. Iesirile includ sectoarele de consum: consum final si
consum intermediar. Multiplicatorul permite, pornind de la tabloul
input-output, cunoasterea cresterii veniturilor datorită dezvoltării si
amenajării turistice.
2 /&(
*
+-'&



Tehnicile economice sunt modele de regresie multiplă si modele
gravitationale. Modelele de regresie multiplă permit stabilirea unui
model explicativ si constau în găsirea unei reprezentări matematice
acceptabile a fluctuatiilor unei variabile ± efect în functie de
fluctuatiile altor diverse variabile ± cauză. Modelele gravitationale
au drept caracteristică esentială luarea în considerare a punctului de
plecare si a punctului de sosire într-o călătorie ca si a distantei
dintre cele două puncte.Modelele gravitationale pornesc de la
ipoteza existentei unei ³atractii´standard între perechile de ³zone
emitătoare´ si ³zone receptoare´ de turisti si a posibilitătii
exprimării acestei atractii printr-o formulă de tip determinant;
fluxul de turisti este deci functie directă de atractia mentionată.
Primul model gravitational utilizat în organizarea spatiului a fost
propus de W. J. Reilly (1931), în analiza ³atractivitătii comerciale´
3/&(
*
&(ă &&ă
Pentru a decide oportunitatea unui proiect de investitii se recurge la


stabilirea unui număr de echipamente pe locuitor.
În S.U.A., de exemplu, se utilizează următoarele recomandări: un
teren de sport la 500 ± 2500 de locuitori, un teren de tenis la 200
locuitori, un parc urban de 50 hectare (cel putin) pentru 50.000
locuitori, un stadion la 100.000 locuitori etc.
Aceste norme trebuie utilizate cu suplete, în functie de diferiti
factori, cum sunt:climatul, traditiile locale, resursele disponibile,
dorintele locuitorilor etc.
De asemenea, numărul echipamentelor se determină pornind de la
dimensiunile statiunii sau complexului turistic, ca de exemplu: un
teleski pentru un complex cu 500 turisti, o telecabină la 3.000
turisti, un port de agrement pentru statiunile de litoral cu cel putin
15.000 turisti, de asemenea o scoală de natatie si de yachting la
15.000 turisti etc.
În functie de dimensiunile statiunii, trebuie stabilite norme pentru:
- echipamentul hotelier si complementar;- echipamentele si spatiile
libere;- echipamentul sportiv, cultural si recreativ;- echipamentele
generale si administrative;- echipamentul comercial;- echipamentul
cultural, social, scolar si sanitar;- găzduirea populatiei dependente
de turism;- căile de circulatie;- parcările;- transportul în comun
(pentru statiunile foarte mari);- retelele de apă potabilă,
electricitate, telefon, încălzire etc.
c 

două operatii distincte: măsurarea rentabilitătii probabile a
investitiei si verificarea faptului dacă această rentabilitate este
acceptabilă indiferent de sursele disponibile de finantare.O analiză
frecvent utilizată este tehnica ³cash ± flow actualizat´, care
porneste de la estimarea costurilor si beneficiilor investitiei,
tehnică frecvent utilizată de economistii Băncii Mondiale.
4%)($
%&%('('
&&
s
)'2
al proiectelor de
dezvoltare turistică trebuie abordată într-o manieră globală, pentru
a analiza, pe de o parte, principalele elemente de control financiar
(plan de finantare, cont de exploatare, bilant) si tehnicile bugetare
adecvate pentru a efectua o evaluare permanentă a proiectului în
curs de executie în acord cu obiectivele sale, iar pe de altă parte,
indicatorii (de trezorerie, de lichiditate, de rentabilitate, de
solvabilitate etc.) care permit o urmărire permanentă .
a
 
ăt este o altă metodă de determinare a normelor de
utilizare a spatiului. Normele cu privire la capacitatea de primire
sunt fundamentate pe necesitatea conservării potentialului pe
termen lung. Astfel, în Olanda si Belgia se consideră că, pentru un
hectar de teren, nu trebuie să se depăsească următoarele norme:
3.000 persoane pentru plajele foarte frecventate, 1.000 persoane
pentru plajele linistite, 15 persoane pentru dunele cu acces liber, 20
persoane în zonele amenajate ca parcuri în apropierea oraselor, 8
ambarcatiuni de agrement pe hectar de oglindă de apă etc.
Un alt exemplu este cel de normare utilizat de Bulgaria pentru
densitatea medie pentru litoralul Mării Negre: o persoană la 14 mp
de plajă, 6 ± 10 mp de teren plat si 30 ± 40 mp în dune.


c



 



 

Avându-se în vedere importanta identificării si evaluării
cc 

 

resurselor în elaborarea unei strategii de amenajare a teritoriului,
a
    sunt diverse si variază în funcŃie de aceste probleme au făcut si fac obiectul unor studii de zonare în
experienŃa fiecărei Ńări si de destinaŃia zonei amenajate. multe tări ale lumii. Asemenea studii au fost realizate si în
Astfel, pentru parcurile naŃionale si regionale S.U.A. si Canada au România.
adoptat următoarea clasificare: În acest sens, specialistii în domeniul geografiei turismului
_ zone de loisir de mare densitate; delimitează cinci mari zone, si anume: litoralul Mării Negre si
_ zone generale de loisir în aer liber; Delta Dunării, Carpatii Orientali,Carpatii Meridionali, Muntii
_ zone cu mediu natural; Banatului si Muntii Apuseni, la care se adaugă zonele periurbane .
_ zone naturale excepŃionale; Un alt studiu de zonare are ca termeni de referintă atractivitatea
_ zone primitive; peisajului, precum si bogătia cultural ± istorică si economică,
_ zone culturale si istorice. caracterizate prin gradul de concentrare si valoare. Potrivit acestui
Un alt tip de zonare a fost adoptat în planul de dezvoltare turistică studiu sunt identificate patru categorii de zone turistice, si anume:
al Poloniei: de interes foarte mare, mare, mediu si limitat, sugerându-se
_ spaŃii sau terenuri cu amenajare turistică intensivă, care cuprind priorităti în elaborarea unei strategii de amenajare turistică.
între 150 si 500 locuri de cazare pe kmp; O zonare turistică pe criterii complexe a fost realizată de un grup
_ spaŃii cu amenajare moderată, care cuprind între 40 si 300 locuri de specialisti din cadrul I.E.C.I.T., sectia Turism, luându-se în
de cazare pe kmp; calcul volumul, structura,valoarea si concentrarea în teritoriu a
_ spaŃii cu amenajare extensivă, cu 10 până la 50 locuri pe kmp. potentialului si posibilităŃile de valorificare a acestuia în scopuri
De altfel, se recunoaste că, pentru o protecŃie eficientă si o turistice. Studiul la care ne referim a urmărit construirea unui
amenajare raŃională, un spaŃiu turistic si de loisir trebuie să model de evaluare, ierarhizare, valorificare si amenajare prioritară
înglobeze trei zone: o zonă de echipamente turistice de cazare, o a patrimoniului turistic la nivel national. Cercetările prilejuite de
zonă de penetraŃie turistică în mediul natural, o zonă de protectie elaborarea modelului au pornit de la identificarea elementelor
care înglobează terenurile circumscrise celor două zoneprecedente. componente ale ofertei si structurarea lor în categorii omogene. S-a

operat cu 150 elemente concentrate în nouă grupe:‡ patrimoniul

turistic natural‡ patrimoniul cultural ± istoric‡ căile si mijloacele de

comunicaŃie‡ baza materială turistic㇠activitatea turistică

‡ potenŃialul demografic‡ potenŃialul economic‡ gradul de

poluare si degradare a mediului‡ clasificarea turistică a

localităŃilor
c4




 
c) %
á


á  ă á 
áá ă, care vizează
Turismul durabil îndeplineste simultan mai multe caracteristici:
1‡
+5&ă &2
(%'('
Turistii caută agenti economici
care accentuează caracterul local în arhitectură, bucătărie, atractii,
estetică si ecologie. La rândul lor, veniturile din turism determină o
crestere a valorii a acestor active în rândul populatiei autohtone.
2‡
$'(ă (
&'
&
Comunitătile nu măsoară
succesul turismului prin numărul de vizitatori ci prin durata medie
a sejurului, cheltuielile făcute de turisti si calitatea experientei.
3‡ '
6s
)'ă +%*''(
Actionarii anticipează cresterea
ă á  ă á , care exprimă nivelul
presiunii si aplică limite si tehnici de management pentru a preveni
disparitia sau distrugerea unor resurse. Firmele trebuie să
coopereze pentru a sprijini habitatele si resursele naturale, precum
si cele culturale.
4‡ 
&%$-
Călători nu învată doar despre destinatia lor, ci
si cum să ajute si să sprijine caracterul acesteia, adâncind astfel
experienta acumulată. Localnici vor învăta că rutina si activitătile
zilnice pot fi interesante pentru străini.
#
care se calculează astfel:
5‡ 7
+5&ă +
(%(&
Firmele de turism încercă să angajeze si
să pregătească localnici, să cumpere produse locale si să folosească
serviciile locale.
6‡ 
+%)(
+&'
%t
$$)
%ăt
Dezvoltarea si
planificarea la nivel local sau regional a turismului trebuie realizate
principiul interdependentei retelelor dintr-o statiune. Aceasta
implică două componente: nivelul de saturare al localnicilor care
conduce la respingerea vizitatorilor si reactia turistilor atunci când
nivelul tolerantei populatiei locale privind prezenta si
comportamentul lor în zonele de destinatie este diminuat.
d) %
á


 ă á  ă á , care exprima
capacitatea unei locatii de a absorbi functiile turistice, fără urmări
negative asupra mediului.
e) %
á


á 
de confort pe care îl percep turistii în zona de destinaŃie, raportat
la atitudinea negativă pe care o percep din partea localnicilor, la
aglomerarea sau deteriorarea mediului.
f) %
á


  ¦ , care reprezintă un nivel de
exploatare turistică a unei destinatii, până la care satisfactia oferită
turistilor este maximă, fără a avea urmări asupra resurselor turistice
sau mediului.
+
*
/$)
'
1
CS=S/N unde: S ± suprafeŃele utilizate pentru turism, exprimate
in m2 sau ha; N ± norma exprimată în m2 / individ
'$ă'(
%(
*
-%
8
, folosind formula
Nt = CS x R unde:Nt ± numărul total de turisti; CS ± capacitatea
de schimb touristic;R ± coeficientul de rotaŃie
astfel încât membrii societătii să fie principalii beneficiari ai %&'(
*
%Ń
, dat de formula
veniturilor din această activitate. R=h/t unde:h ± numărul de ore / zi (când zona este deschisă)
7‡ %&-ă '(
Turisti constienti din punct de vedere t ± timpul mediu de vizită (ore
ecologic, favorizează firmele care reduc poluarea, consumul de

energie, iluminatul nocturn care nu este necesar, folosirea apei si a cÎ


 
produsele chimice. Organizatia Mondială a Turismului a reusit să împartă normele
8‡ +ă '('
(%(ă s
*Ń
Vizitatorii străini observă de amenajare în mai multe categorii:
si învată traditiile si obiceiurile locale. Populatia rezidentă învată 1. m 
, legate de constructia echipamentelor si
cum să facă fată cerintelor turistilor care pot să fie diferite de ale instalatiilor turistice si care prevăd: limitarea dimensiunilor unei
lor.9‡ 7&$&ă 0'
0%*&
Vizitatorii încântati si clădiri în raport cu mediul înconjurător, densitatea constructiilor în
satisfăcuti vor lua cu ei noi cunostinte si îsi vor trimite prietenii să raport cu ariile de recreatie, amplasarea constructiilor fată de rutele
treacă prin aceleasi experiente ± ceea ce asigură un flux continuu de acces, elemente ale reliefului (râuri, lacuri,plaje),amenajarea
de turisti. parcărilor în afara căilor publice de acces, stabilirea accesului

turistilor la obiectivele turistice, plaje si alte resurse naturale,
c‰








reglementarea firmelor si reclamelor afisate.




2. m  

s
¦
tă sunt definite la nivel regional,
Din punct de vedere durabil pentru amenajarea turistică a
teritoriului o importantă mare trebuie acordată capacitătii optime
de cazare în raport cu gradul de concentrare a circulatiei turistice.
Definitiile clasice pentru capacitatea optimă de cazare exprimă
legătura dintre turisti, impactul acestora si mediul înconjurător.
Profesorul Vasile Glăvan consideră ³capacitatea de primire ca fiind
capacitatea zonei de destinatie de a absorbi turismul, până la limita
impactului negativ asupra acesteia.´
Nu trebuie neglijat nici impactul ce îl au investitiile în turism,


 ¦ ¦trebuie să respecte
materializate prin infrastructură sau constructii care la rândul lor
pot avea un impact negativ asupra zonei în care sunt realizate.
Există mai multe modalităti de calculare a capacitătii optime de

 ¦t  ¦ trebuie să
primire a unui teritoriu sau statiuni. Pentru exemplificare vă
prezentăm o formulă de calcul al capacitătii optime de primire a
unui spatiu:Copt=S inmultit cu KV / N
în care:COPT ± capacitatea optimă de primire turistică,
S - suprafaŃa spaŃiului în hectare sau m2,Kv ± coeficient de
corecŃie a gradului de utilizare a spaŃiului sau staŃiunii, poate
lua valori de la 0,50 la 0,75 ± 0,80,N ± norma de utilizare a
spaŃiului în hectare sau m2.
Din punctul de vedere al categoriilor capacitătii optime de
primire turistică,profesorul Glăvan a identificat mai multe
categorii.a) %
á


á  ă á  
ă, care vizează ansamblu a unitătii. Există o serie de principii care trebuie
nivelul de dezvoltare de la care mediul devine degradat sau
compromis. La orice nivel al utilizării trebuie puse două probleme:
modul în care turismul afectează ecosistemul (sol, apă, aer,relief,
plante si animale) si costul refacerii ecosistemului.
b) %
á


á  ă á ă, care vizează nivelul
dezvoltării turistice la care facilitătile oferite de teritoriu sunt
saturate sau încep să manifeste deteriorări asupra mediului, datorită
suprautilizării.
national si international si se observă în toate structurile de primire
turistică, prin: sistemul de clasificare pe categorii, norme de
întretinere a echipamentelor si instalatiilor.
3. |


 
t trebuie să tină seama de anumite norme si
principii legate de amplasarea constructiilor si instalatilor turistice:
respectarea unui echilibru armonios între clădiri si spatiile verzi
(spatii protejate), integrarea estetică a constructiilor în raport cu
elementele cadrului natural (peisaje montane sau delitoral).
4. m  á
normele internationale pentru a garanta securitatea si calitatea
mediului.
5. m  á
asigure securitate maximă prin respectarea normelor tehnice de
constructie, de rezistentă la dezastre naturale si de calitate a
instalatiilor folosite în unitate.
6. # 


  ă a construcŃiilor turistice independente sau
din statiuni are mai multe functii: conferă un aspect atrăgător,
estetic si relaxant, protectia împotriva dezastrelor naturale,
mascarea elementelor mai putin atrăgătoare,reducerea sau
eliminarea poluării fonice, cunoasterea de către turisti a vegetatiei
locale.
7. #á ¦ 
  ¦
influentează la rândul său imaginea de
respectate: păstrarea motivelor arhitecturale locale, armonia cu
cultura locală, folosirea de materiale specifice regiunii (lemn în
zonele montane), adaptarea constructiilor turistice pentru primirea
si accesul persoanelor în vârstă sau cu nevoi speciale etc.








c!


 



 
c
  
 



Litoralul este definit de tărmuri, maluri de orice fel, atât
maritime cât si lacustre si fluviale. Lizieră de contact între
elemente terestre si hidrologice, acest mediu este foarte fragil si
amenintat, marcat de deteriorarea insidioasă a delicatelor echilibre
biologice si geomorfologice,ceea ce necesită ca o amenajare
ratională să fie foarte atent întreprinsă.
Aceasta cu atât mai mult cu cât acest spatiu limitat a devenit
un spatiu ±cheie pentru amenajările teritoriale din numeroase tări.
S-a produs o adevărată explozie a diferitelor utilizări ale litoralului,
ceea ce a accentuat concurenta între multiplele functiuni ale acestui
spatiu.
Principalele functii ale acestor spatii litorale privesc:
-1 extinderea instalatiilor industriei portuare de mare anvergură si
în jurul cărora au fost plasate centrale nuclearo-electrice mari
¦

ă
  


consumatoare de apă(Constanta, Cernavodă, Galati);
-2 afirmarea urbanizării litoralului prin extinderea directă a
aglomerărilor de coastă sau prin realizarea de cartiere periferice
(Mangalia, Eforie,etc.).Urbanizarea si realizarea corespunzătoare a
instalatilor si retelelor de infrastructură accentuează presiunea
asupra litoralului;
-3 extinderea turismului de litoral, ´invadarea´ litoralului pe
perioada vacantei. În multe tări, litoralul este principala destinatie
turistică si concentrează majoritatea amenajărilor turistice: 80% din
capacitatea de cazare din fosta Iugoslavie, 83% din cea a Tunisiei,
60-70% în cazul României si Bulgariei, 63% din numărul
înnoptărilor si 53% din capacitatea de cazare a Belgiei
Tipologia amenajărilor de litoral se poate realiza în functie de o
multitudine de variabile de ordin fizic, climatic, functional, social
sau institutional. Yvette Barbaza retine trei criterii mai importante:
gradul de ocupare a spatiului, caracterul spontan sau voluntar al
echipamentelor, caracterul punctual sau permanent al
implantărilor.
Abordarea cronologică este adesea preferată, având avantajul
de a pune în lumină evolutia conceptului de amenajare spre
globalitate si integrare, în functie de modificările cererii si ale
instrumentelor tehnicofinanciare: ´Industrializarea masivă pe de o
parte, invazia turistică pe de altă parte, fenomene apărute cu o
anumită rapiditate, au marcat sfârsitul unei geografii prin excelentă
punctuală, prin excelentă liniară, si au introdus întro viziune
regională mai amplă, exigenta unei organizări a spatiului mai


După al doilea război mondial condiŃiile dezvoltării turistice se
schimbă profund. Trei sunt factorii majori ai acestor schimbări:

1. cresterea foarte rapidă a cererii turistice pentru zonele de litoral,
o adevărată ´invazie´ a turismului de masă;2. generalizarea
utilizării autoturismelor personale pentru deplasările de vacantă,
care încep să ia locul deplasărilor pe calea ferată;3. dezvoltarea
echipamentelor turistice, răspunzând nevoilor tuturor claselor
sociale.

Pe plan spatio-functional, întâlnirea acestor tendinte a dus la o
extraordinară înflorire a formelor de amenajare turistică. O
interesantă tipologie este cea propusă de Hubert Macé, care
distinge trei teme dominante:
#

á
t
 ¦
  , caracterizată prin extinderea liniară, la periferie, a
centrelor existente, sub formă de cartiere rezidentiale, terenuri de
camping-caravaning sau chiar renovarea si înmultirea nucleelor
existente;
)#



 
t¦s

¦
ă

 
 ¦ . Au fost create ± pe modelul implicit
furnizat de Miami Beach impresionante statiuni cu capacitate de
zeci de mii de locuri de cazare, amplasate în pozitie insulară sau
peninsulară, accesibile si pe calea aerului de către mari operatori de
voiaje. Exemple de astfel de dezvoltări sunt: Palma de Mallorca în
Spania, Copacabana în Brazilia, Acapulco în Mexic
#
¦á

 ¦
ă
  
¦ ¦á ¦ 
ă este
sistemul de amenajare cel mai răspândit si cel mai bine structurat.
Sub această denumire se înscriu realizări turistice de anverguri si
complexităti foarte diferite, începând cu hoteluri si cluburi de
vacantă izolate si mergând până la complexe de primire sofisticate
si diversificate, cuprinzând spatii de cazare, servicii si echipamente
extinse pe mari suprafete.
În zonele de litoral mai apropiate de zonele emitente, se găsesc
nuclee turistice functionale, autarhice, desemnate sub denumirea de
´urbanizări´. Acestea cuprind mici complexe turistice ce
încorporează resedinte individuale sau colective, unul ± două
hoteluri, echipamente recreative, sportive, comerciale. Ele se
organizează în mod frecvent în jurul unui echipament de mare
atractie, care constituie ´centrul´ statiunii respective.
sistematică si de mai mare profunzime´ . 3
 






 "


Aceasta etapă se caracterizează prin trei trăsături:
c9. 

 

Această lungă perioadă de pionierat acoperă aproape doua
secole,din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea până în anii
1930, fiind marcată de o schimbare radicală a comportamentului de
vacanŃă si a ocupării spatiului de litoral.
Primele semne notabile de utilizare a malului mării ca
destinaŃie de recreere datează din anii 1750 după Marc Boyer, dar
numărul turistilor era extrem de scăzut.
În procesul de ´migrare´ către staŃiunile balneare, nu numai ale
tărilor pe atunci în curs de industrializare (Europa de nord-vest,
SUA,Rusia) dar si către destinatii mai îndepărtate (Grecia,
Iugoslavia, Egipt,Mexic, etc.), proces amplificat după 1880, putem
distinge câteva trăsături comune, între care:
1. rolul stimulativ si de pionierat al unor personalităti lider (familii
regale si aristocratice, bancheri si oameni de afaceri, scriitori si
artisti la modă), care ± sub pretextul căutării izolării ± au
determinat succesul monden al unui nou loc de vilegiatură;
2. localizare de preferintă pe situri cu vedere la mare: coline în
amfiteatru, peninsule, capuri izolate, etc.;
3. frecventare în timpul iernii, complementară climatismului si
termalismului, în mod deosebit de către rentieri, cei ale căror
gusturi reprezentau modelul epocii; unitatea conceptiei spatio-
functionale, care răspunde acestei omogenităti sociale, stilul
victorian, armonizând palatele, echipamentele distractive si
celelalte constructii.


1. este un fenomen datând din anii 1960-70 pentru primele realizări
(Marea Neagră, Iugoslavia, Languedoc-Roussillon), dar s-a
dezvoltat ulterior la scară internatională;
2. amploarea neobisnuită a acestor operatii: obiectivul lor este
ridicarea, într-o perioadă destul de scurtă, de două decenii, a uneia
sau mai multor ´statiuni complexe si integrate´, dotate cu o
capacitate de cazare de 10000 până la 50000 de paturi, prevăzute
atât cu echipamente clasice de distractie, sport, comerciale, etc.,
dar si cu structuri si servicii necesare populatiei permanente ce
deserveste statiunea;
3.această anvergură deosebită impune o puternică interventie
planificatoare a autoritătilor publice, nationale sau locale, în ce
priveste:finantarea directă a infrastructurilor primare, elaborarea de
documente si reglementări privind amenajarea, sprijinirea si
stimularea investitiilor private, actiuni de promovare etc.
În această fază de amenajare turistică a litoralelor se înscriu, în
primul rând, programele globale de amenajare ilustrate de S.U.A.
(coastele Georgiei si Californiei), Brazilia (regiunea Santos), dar si
unele tări europene: Belgia, Franta, Italia.
În al doilea rând, este vorba de amenajările specific turistice ale
unor statiuni independente, cum sunt realizările tunisiene,
marocane sau mexicane, constituite pe loc gol în doar câtiva ani.
În al treilea rând, în această etapă se încadrează si unele statiuni
de talie mică si mijlocie, realizate în cadrul unei planificări
regionale ce încadrează diverse initiative punctuale: Rimini- 
"




 

Ravena, Venetia si Liguano în Italia, Dubrovnik ± pe malul

  
Adriaticii
Statiunile de pe litoralul Mării Negre sunt marcate de amenajări
strict integrate, pornind de la conceptia si constructia statiunilor,
gestiunea personalului, organizarea aprovizionării si până la
zonarea riguroasă a spatiului, norme de densitate si înăltime,
primirea grupurilor organizate, separarea functiilor etc.
Conceptia franceză cu privire la amenajarea turistică a
litoralului este ilustrată de Languedoc-Roussilon, amenajare
începută în 1963-64. Iată câteva dintre principiile adoptate:
1. realizarea prealabilă a operatiilor de zonare si cadastru funciar,
cumpărarea de terenuri, chiar exproprieri;2. realizarea din fonduri
publice a marilor lucrări de pregătire si infrastructură primară:
dragări, asanări, împăduriri, construirea de retele si echipamente
3. structurarea spatială a litoralului, cuprinzând un lant continuu de
statiuni create de la zero sau pornind de la centre preexistente,
alternând cu zone neconstruite si spatii verzi;4. organizarea noilor
statiuni pe baza unui dublu registru;5. personalizarea fiecărei
unităti turistice construite, gratie aportului arhitectilor.
c





Zonele montane reprezintă cel mai exigent si cel mai vulnerabil
dintre domeniile care se pretează amenajărilor turistice.
Dificultătile specifice rezultă, în cea mai mare măsură, din
conditiile topografice si climatice particulare. Mediul montan se
află într-un fragil echilibru bio-geografic, confruntat cu numeroase
aspecte negative: torente, avalanse, alunecări de teren, urbanizări
excesive etc., care impun cu necesitate ample si profunde
preocupări si activităti de prevenire si combatere a poluării si altor
disfunctionalităti sociale si ecologice.
Utilizările în scopuri turistice ale statiunilor si zonelor montane
sunt printre cele mai diverse, începând cu traditionala frecventare
estivală si ajungând până la succesul deosebit al sporturilor de
iarnă, a căror explozie a generat numeroase statiuni axate pe
practicarea schiului. Tendinta este de crestere a ponderii utilizării
muntelui în sezonul de iarnă, dar pe primul loc rămâne turismul
estival. Sezonalitatea frecventării depinde si de altitudinea zonelor
respective: masivele cu înăltimi medii, înglobând o mare varietate
de atractii si activităti de loisir sunt utilizate pe perioade mai lungi
ale anului, în timp ce masivele de mare altitudine rămân apanajul





schiului alpin.


În primul caz, acela al litoralului, se are în vedere geografia care
defineste plaja si faptul că aceasta este, în general, o zonă cu lătime
si profunzime mică. Baza tehnico-materială este asezată de-a
lungul coastei, cât mai aproape de plajă si apă, încât deplasarea să
fie scurtă si neobositoare.
1O primă soluŃie este aceea a $%')&ă, respectiv statiuni
turistice cu concentrări imobiliare, formate în jurul unor centre
locuite, sau microurbanizări de tipul unui centru locuit si cu
constructii răspândite în jur, construit în zonă turistică cu
posibilităti de dezvoltare.
2 O altă solutie este aceea a unor %&'t
%(, cu structuri
nepermanente (bungalowuri, campinguri, etc.) amplasate de-a
lungul coastei la distante nu prea mari de microurbanizări.

¶30, existau deja un număr de 2843 teleschiuri, 673 telescaune si


Principala mutatie care s-a realizat si despre care aminteam ±
cresterea gradului de frecventare turistică a muntelui pe perioada
iernii ± poate fi ilustrată de o serie de date statistice. Spre exemplu,
în Franta, 26% din familii pleacă în vacantă în timpul iernii, iar
10% din populatia între 16 si 69 ani practică, regulat sau ocazional,
schiul. Procentul schiorilor este de 8% în Germania, 10% în Italia,
30% în Elvetia, 52% în Austria.
Amploarea expansiunii este ilustrată si de cresterea numărului
de statiuni si a gradului de dotare a acestora:
1. inventarierea si amenajarea progresivă de vaste domenii -
schiabile: 1900 km în Franta, 1350 km în Italia, 1050 km în
Austria, 950 km în Elvetia etc.2. punerea rapidă în functiune de
echipamente si instalatii mecanice numeroase si sofisticate: în
Franta, unde primele instalatii mecanice au fost realizate în anii








telecabine, 52 teleferice, reprezentând 18% din parcul mondial;

 
 

Amplasarea bazei tehnico-materiale în statiunile
balneoclimaterice ia, în cele mai frecvente cazuri, forma unor
microurbanizări, constituite din complexe balneare în care să se
asigure cazarea, masa, tratamentul si mijloace de agrement.
Această solutie prezintă avantaje certe, comparativ cu conceptia
veche care prevedea pavilioane independente pentru fiecare din
serviciile mentionate. Ea are în vedere resursele naturale curative
ale zonei, urmărind posibilitatea efectuării de tratamente într-o
3. dezvoltarea si diversificarea considerabilă a capacitătii de
cazare; aceasta s-a mărit de patru ori la Verbier si de trei ori la
Zermatt între 1955 si 1972 si a crescut cu 142% între 1972 si 1984
în Franta 4. proliferarea statiunilor si centrelor pentru practicarea
schiului, numărul lor crescând în Franta de la 50 în 1960 la 220 în
1976, capacitatea totală de primire atingând 900000 paturi în 1985.
Diversitatea acestor statiuni este foarte mare, de la mici sate
montane până la mari statiuni cu zeci de mii de locuri de cazare.
gamă largă de afectiuni si tratarea concomitentă a unor boli
 
  

asociate. Având în vedere sistematizarea statiunilor balneare si
necesitătile urbanismului balnear, se pot delimita următoarele
forme de amplasare:
-1. $+(
6&
%$
)(
*
s/
este cea mai simplă dacă se
dispune de un teren plat sau, în cazul litoralului, de o plajă
rectilinie. Ea are dezavantajul lipsei centrului, element esential
pentru o statiune balneară. Se pot crea, evident, puncte artificiale
de întrunire în jurul unei terase, cafenele, dar în orele care nu sunt
rezervate tratamentelor, turistii caută, adesea, un ´forum´ secundar,
lipsit de zgomot, unde să se întâlnească si să-si petreacă timpul;
2. $+(
6&
%$
+:&
*
+ă&5&
oferă multiple
posibilităti pentru găsirea unui punct central de întâlnire, deoarece
amplasarea este radială, iar străzile circulare si drepte.
 $+(
*%&ă este caracteristică asezărilor balneare
noi; are forma unui plan circular cu o tăietură provocată de o
ruptură de natură geografică. În cadrul acestui plan apar cel mai
frecvent trei tipuri de dispunere: centrul, de unde încep străzile,
reprezintă punctul de sosire ± gara, sau un element important al
echipamentului de distractie colectivă; centrul este situat chiar pe
litoral sau el este reprezentat de o piată unde se află stabilimentul
balnear sau cazinoul; dacă statiunea este situată într-un golf,
centrul este chiar în mijlocul acestuia.
‰ 

 


Anii ¶30 au constituit, într-o oarecare măsură, un laborator de
experimentare a tendinŃelor ce se vor manifesta din plin abia după
al doilea război mondial: interes crescut pentru sporturile de iarnă,
cresterea si ´întinerirea´ clientelei, cresterea rapidă a
echipamentelor de cazare,investiŃii masive în zonele urbanizabile,
interes mărit al organismelor si întreprinderilor de mare anvergură,
atât private cât si publice.
După valul de statiuni create în anii ¶30, a urmat în anii imediat
următori celui de-al doilea război mondial un al doilea val de
statiuni.Semnificative sunt statiunile Verbier în Elvetia, creată
începând cu 1950 si Courchevel. Verbier a fost construită fără
vreun plan de urbanizare sau zonare, sub forma unor mici cabane
private. Statiunea a crescut continuu, astfel că sectoarele construite
ocupau 70 ha în 1960 si 150 ha în 1973, iar capacitatea de cazare a
crescut de la mai putin de 1000 paturi în 1950 la aproape 20000 în
1975.
Courchevel a fost construită în urma unei planificări serioase,
după un plan de amenajare global si o zonare clasică a spatiilor si
echipamentelor. Reusita deosebită a statiunii, ilustrată în special de
domeniul schiabil remarcabil prin diversitate si echipare, are însă
un revers: cresterea presiunii clientelei bogate, urbanizare scăpată
de sub control, înflorirea unor statiuni satelit etc.

¨4 prioritătile imobiliare. Realizarea si comercializarea de imobile,
4 
 


 
  
apartamente si cabane este ´nucleul dur´ al acestor operatii de
Această fază debutează cu ´descoperirea romantică´ a muntelui
si se încheie în preajma celui de-al doilea război mondial.
Accelerarea procesului de amenajare începând cu anii 1920-1930
permite degajarea de-a lungul acestei perioade a doua faze
secundare.
Această etapă se caracterizează prin frecventarea muntelui în
special în sezonul estival, sporturile de iarnă si prezenta în sezonul
hibernal fiind cu totul periferice. Fostele localităti montane, cu
activitate preponderent pastorală, dar situate pe căi de acces
frecventate, îsi găsesc noi vocatii: termalismul (Badgastein în
Austria, Bad-Reichenball în Germania, Canterets în Franta),
climatismul (Davos, Crans- Montana, Leysin în Elvetia),
alpinismul (Cortina în Italia, Zermatt si Grindel ± Wald în Elvetia,
Garmisch în Germania), vilegiatura mondenă (, Gstaad, Villars,
Crans-sur- Sierre) cercetări botanice, glaciologice si cartografice
(Zermat) etc. Siturile cele mai grandioase si mai prestigioase ale
amenajare, obiectivul lor major. Constructorii si societătile
imobiliare s-au transformat peste noapte în specialisti în
amenajare;
¨5 modelele spatiale. Proiectarea acestor statiuni a fost încredintată
unuiarhitect sef, ceea ce a asigurat unitatea de stil si conceptie,
chiar dacă uneori criticabilă. Jaloanele modelelor aplicate sunt: o
zonare functională foarte strictă a spatiului amenajat; o separare
netă a circulaiei pietonilor si schiorilor (în interior) si a
automobilelor (în exterior, în parcări periferice); o schemă în
general unipolară, cu un centru ce grupează unităti comerciale,
baruri, restaurante, spatii de distractii si întâlnire; o expansiune
ulterioară sub formă de centre-satelit, în amonte sau în aval de
statiunea existentă, si stabilirea de legături mecanice cu statiunile
apropiate;


!

 
  


4
 

lantului alpin sunt primele dotate si echipate: regiunile Mont
Blanc, Cervin. Constructiile se ridică în jurul vechilor asezări, pe
văi sau terase intermediare, si constau în mici cabane particulare
sau chiar mari hoteluri de înalt nivel, care rămân închise pe
perioada iernii.
Treptat, venind din Peninsula Scandinavică, îsi face aparitia si
schiul: între 1864-86, la Saint-Moritz se amenajează piste pentru
săniute, bob si coborâre. Primele cluburi de schi sunt fondate în
Franta în 1896, în 1907 Clubul Alpin Francez organizează primul
concurs de schi, iar în 1936 la Valloire ia fiintă prima scoală de
schi.
Statiunile montane dezvoltate în principal la sfârsitul secolului
trecut prezintă câteva trăsături specifice: o dezvoltare necontrolată
dar impulsionată puternic de comunitătile locale, echipamente
recreative diversificate si rafinate (patinoare, trambuline pentru
sărituri, cazinouri, teatre, terenuri de sport si de jocuri).
În general însă, staŃiunile din prima generaŃie se caracterizează
printr-o organizare confuză, amenajare anarhică, responsabilităŃi
administrative insuficient definite. Un rol important 1-au deŃinut
două categorii de organisme: pe de o parte, companiile feroviare
regionale care au construit la începutul secolului mari hoteluri, iar
pe de altă parte companiile de construcŃii hidroelectrice care, prin
amenajarea de baraje si centrale,atrag o mulŃime de turisti si de
echipamente si aduc venituri suplimentare comunităŃilor locale,
venituri investite în multe cazuri în edificarea de staŃiuni turistice.

unui loc de muncă stabil;

_ dezvoltarea extrem de rapidă din punct de vedere economic si
Î

Începând cu anii ¶70, există o vie dispută în tările dezvoltate cu
privire la efectele dezvoltării turistice montane rapide, mai ales în
Elvetia, Italia si Franta.
Printre factorii pozitivi se numără iesirea din izolare:
valorificarea turistică a antrenat încă de la început construirea de
căi ferate, funiculare si teleferice, căi rutiere etc. Noile surse de
venit, rezultate din vânzări de terenuri si imobile, locuri de muncă
suplimentare create, relansarea anumitor activităti economice, au
compensat pierderile din activitătile montane traditionale acum
căzute în desuetitudine. De exemplu, în Franta, numai sporturile de
iarnă au creat până în 1985 peste 300000 de locuri de muncă, din
care cele 25% permanente au fost ocupate în principal de populatia
locală. De la o statiune la alta, s-a creat un loc de muncă la 5-12
locuri de cazare. Turismul a readus la viată zonele montane slab
populate si slab echipate, ajungându-se de la subdezvoltare la
fenomene de supraechipare si saturare.
Există si rezerve care se pot formula, si anume:
_ fiecare dintre aspecte pozitive relevate prezintă slăbiciuni
interne: locurile de muncă create sunt mai putine decât s-a sperat,
sezoniere, putin calificate si prost plătite; vânzarea de terenuri si
imobile înseamnă pierderea mijloacelor de productie si în scurt
timp, abandonarea activitătilor agricole; cresterea demografică este
foarte inegală si se datorează cel mai frecvent sosirii persoanelor
implicate în gestiunea hotelurilor, unitătilor comerciale,societătilor
imobiliare etc., în timp ce localnicii continuă exodul în căutarea
 
  
 



financiar a condus la neajunsuri de ordin spatial si ecologic:
 

Realizarea statiunilor din asa-numita ´generatie a treia´ este, făr
îndoială, de o amploare deosebită si de o coerentă remarcabilă în
ce priveste operatiile de amenajare a domeniului montan. Realizări
deosebite apar în anii 1960- 1970 atât în tările cu traditie (Elvetia,
utilizarea neratională a spatiului, poluare datorată mijloacelor de
transport, în special automobile particulare, cresterea aberantă a
preturilor terenurilor, urbanizare ´sălbatică´, anarhică, fără planuri
de amenajare.
Franta, Italia, Spania) dar si în Iugoslavia, Iran, Liban, Maroc,
; 

Chile, Japonia, Noua Zeelandă, Bulgaria, România, China
Aceasta este si perioada în care apare o veritabilă ´doctrină a
amenajării´, îmbinând procese juridice si financiare cu arhetipuri
spatiale si arhitecturale. Această doctrină are ca puncte de reper
următoarele:
¨1 un proiect economico-financiar de anvergura natională;
¨2un montaj institutional original în care organisme de stat
specializate aveau rol de intermediar între comunitătile locale si
promotori; aceste organisme propuneau si selectionau anumite
situri ce urmau să beneficieze de implicarea statului în finantarea
anumitor componente de infrastructură, asigurau coerenta si
omogenitatea constructiilor, personalizarea statiunilor, integrarea
într-o viziune globală de amenajare;
¨3 optiuni tehnice riguroase, concretizate în crearea de adevărate
³uzine de schi´ ± complexe perfect adaptate pentru utilizarea
hibernală si organizate în functie de practicarea intensivă a schiului
sportiv. Numeroase investitii sunt orientate spre construirea de
echipamente si instalaŃii mecanice si sportive;
9
 
 

Consecintă firească a tendintelor cererii, determinarea
domeniului schiabil are o semnificatie deosebită îzonelor montane.
Potentialul destinat schiului influentează, prin dimensiunile si
valoarea sa, mărimea si profilul statiunilor, perspectivele de
dezvoltare a acestora. Evaluarea domeniului schiabil reprezintă o
componentă importantă a etapei de selectie a teritoriului, întrucât
caracteristicile acestuia au rol decisiv în formularea optiunii de
amenajare a unei zone. Ca atare, selectia arealelor, desi se face cu
respectarea criteriilor generale, se raportează
permanent elementelor definitorii ale domeniului schiabil.
Astfel, în privinta conditiilor naturale de climă, exprimate de:
temperatura aerului, cantitătile de precipitatii, nebulozitatea si
durata de strălucire a soarelui, regimul cadrului pentru practicarea
schiului. De asemenea, conditiile de relief se vor subordona, la
rândul lor, necesitătilor amenajării pârtiilor si asigurării unei
diversităti a acestora din punctul de vedere al lungimii, diferentei
de nivel, gradului de dificultate etc.
 În continuare, în procesul de selectie se au în vedere
3






 
  

posibilitătile de acces în zonă, urmărindu-se asigurarea penetrării 

 


cu toate tipurile de mijloace si într-un timp relativ scurt.
Celelalte valori turistice ale cadrului natural ± peisaj, floră,
faună, izvoare, căderi de apă etc. ± precum si potentialul cultural al
zonei vor fi luate în calcul ca elemente de atractie pentru sezonul
de vară, destinat turismului de odihnă, drumetie, alpinism etc.
Odată stabilite elementele de referintă ale arealului, se
procedează la calculul domeniului schiabil. În acest scop, se
utilizează un sistem de norme si tehnici elaborate, pe baza unei
vaste experiente, de SEATM si de institutii similare.
Un asemenea mod de calcul porneste de la determinarea
numărului optim de schiori care ocupă pârtiile de schi, la un
moment dat, fără a se deranja reciproc :
$= &× '()(*
Q = capacitatea optimă a pârtiei;D = debitul mediul orar;
L = coeficientul de corecŃie a debitului mediu în funcŃie de
lăŃimea pârtiei;Z = diferenŃa de nivel pe care o coboară un schior
într-o zi, în funcŃie de performanŃele sale tehnice;
H = diferenŃa de nivel a pârtiei care se ia în calcul

(automobil, tren).


Amplasarea în zonele de munte este, în general, liniară si în





O primă solutie o reprezintă $+(
+ă clasică, în
jurul fiecărui masiv montan,. Ea se află la câtiva kilometri de
munte si constituie, adesea, un centru economic si social.
Amplasarea periferică îmbracă, la rândul ei, trei forme distincte:

á


áă 
 , în care centrele sunt în contact
direct cu muntele;
á


áă
 
 
ă 
 ¦t, în care centrele nu sunt în contact direct cu muntele,
dar sunt situate pe mari coridoare de circulatie;
á



áă
  
 
ă  ¦, în care centrele sunt în
interiorul masivului, cel mai adesea într-o largă vale de penetratie.
O a doua solutie este $+(
6&
&%'(
$-'('

$'&%, care formează aria de utilizare propriu-zisă. În acest caz,
amplasarea se face de-a lungul văilor; cheile, zonele de cascade,
desi foarte pitoresti si atrăgătoare, nu oferă posibilităti pentru
amplasarea unor statiuni mari ci, cel mult, a unor unităti mici
dispunând de câteva camere si de alimentatie publică.
O ultimă solutie de amplasare în zonele montane este
$+(
$&', si care se referă la statiunile de la care nu

este posibil de mers mai departe cu mijloace de transport obisnuite






cadrul unei sectiuni delimitate a văii se pot găsi centre turistice de
 
  
importantă diferită, ce oferă exemple de concentrare a bazei
Amplasarea în regiunile de munte urmăreste, concomitent, două tehnico-materiale. O tendintă care se manifestă tot mai frecvent în
imperative: posibilitătile de acces si frumusetea peisajului. ceea ce priveste amplasarea bazei tehnico-materiale în zonele
Prin natura sa, muntele este un spatiu de circulatie dificilă, mai montane, este de deplasare spre nivele superioare, care oferă
ales atunci când este vorba de o microcirculatie interioară si, ca numeroase avantaje: orizont larg, frumusete panoramică, libertate
urmare, amplasarea se face tinând seama de usurinta accesului sau de cuprindere, atmosferă nepoluată etc.
de permeabilitatea zonei respective, care este foarte diferită în Datorită soselelor, a cremalierelor si a funicularelor,
functie de mijloacele de care dispune turistul si de însusi turistul permeabilitatea se întinde în cea de a treia dimensiune. Legate
respectiv. Pentru un automobilist muntele este permeabil dacă are direct de centrele oraselor sau de înăltimile deja atinse de calea
sosele bune si comode de acces, pentru drumet ± dacă are poteci si ferată si de mijloacele de cablu, marile înăltimi izolate devin tot
marcaje până la înăltimi balizate, iar pentru alpinist, obisnuit să mai frecvent locuri de amplasare a bazei tehnicomateriale turistice.
învingă dificultătile solului, nu există limite O cerintă expresă se impune a fi avută în vedere atunci când este
de permeabilitate. vorba de statiuni montane de iarnă unde, la amplasarea diferitelor
În regiunile cu traditie turistică, învingerea permeabilitătii în echipări, trebuie să se tină seama de realizarea unei legături cât mai
altitudine a trecut prin două faze: anii cremalierei si anii cablului, rapide între hotel, mijlocul mecanic de transport, pârtia de schi,
iar în regiunile noi ± soseaua si cablul au rolul de a mări câmpul precum si legături adecvate între diferitele pârtii de schi.
excursiilor montane. Amplasarea dotării în zonele montane este Amenajarea si echiparea unei statiuni de munte trebuie să-si
conditionată, în afară de permeabilitate, si de alegerea între găsească rezolvarea în strânsă legătura cu diferitele puncte de
concentrare sau dispersare. atractie turistică din apropiere.
O primă solutie o reprezintă $+(
+ă clasică, în
jurul fiecărui masiv montan,. Ea se află la câtiva kilometri de
munte si constituie, adesea, un centru economic si social.
Amplasarea periferică îmbracă, la rândul ei, trei forme distincte:

á


áă 
 , în care centrele sunt în contact
direct cu muntele;
á


áă
 
 
ă 
 ¦t, în care centrele nu sunt în contact direct cu muntele,
dar sunt situate pe mari coridoare de circulatie;
á



áă
  
 
ă  ¦, în care centrele sunt în
interiorul masivului, cel mai adesea într-o largă vale de penetratie.
O a doua solutie este $+(
6&
&%'(
$-'('

$'&%, care formează aria de utilizare propriu-zisă. În acest caz,
amplasarea se face de-a lungul văilor; cheile, zonele de cascade,
desi foarte pitoresti si atrăgătoare, nu oferă posibilităti pentru
amplasarea unor statiuni mari ci, cel mult, a unor unităti mici
dispunând de câteva camere si de alimentatie publică.
O ultimă soluŃie de amplasare în zonele montane este
$+(
$&',si care se referă la staŃiunile de la care nu

este posibil de mers mai departe cu mijloace de transport obisnuite

(automobil, tren).