Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Retele Electrice - Note de Curs
Retele Electrice - Note de Curs
Centrale electrice
Consumatori
1
Noţiuni introductive
• Sistemul electroenergetic = ansamblu de instalaţii energetice care asigură
procesul de producere (generatoarele, fără turbinele de antrenare), de transport
(liniile şi staţiile electrice) şi consum de energie (receptoarele electrice)
• Sistemul energetic este ansamblul instalaţiilor rezultat din adăugarea la sistemul
electroenergetic, pe partea de centrale şi a turbinelor, cazanelor, depozitelor de
combustibil (pentru centrale termoelectrice) respectiv pentru centralele
hidroelectrice a turbinelor, barajelor şi lacurilor de acumulare, iar pe partea
consumatorilor alături de receptoarele de energie se consideră şi mecanismele
antrenate.
• Receptor de energie electrică: un element de circuit care consumă energia
electrică în scop util sau un aparat care transformă energia electrică în alte
forme de energie(luminoasă, mecanică, termică)
• Consumatorul de energie electrică: ansamblul instalaţiilor electrice pentru
alimentarea receptoarelor dintr-o înteprindere, construcţii etc.
• Instalaţiile electrice dintr-un sistem electroenergetic se pot grupa:
– Producere a energiei electrice (generatoarele);
– Transport a energiei electrice (linii electrice aeriene şi subterane, staţii
transformatoare)
– Distribuţie (linii electrice aeriene şi subterane, posturi de transformare,
tablouri de distribuţie)
– Instalaţii la consumator. 3
a a
Va
U ca Va U ab
N N
Vc Vb Vc Vb
c b c b
U bc
U = 3V 4
2
Definiţii
3
Clasificarea RE după nivelul de tensiune
• După destinaţie:
– Reţele electrice de transport (ÎT, FÎT)
– Reţele electrice de repartiţie (ÎT)
– Reţele electrice de distribuţie (MT/JT)
• După extinderea geografică:
– Reţele naţionale
– Reţele zonale
– Reţele locale
4
Clasificarea reţelelor electrice în funcţie de topologie
Reţea radială
Staţie de transformare T
Î / MT
Posturi de transformare MT / JT
Reţea arborescentă
9
2 1
~ ~
Întreruptor
10
5
Clasificarea reţelelor electrice în funcţie de topologie
I
I
~ I
~ I
~
~
a b
Reţea buclată complex Modificarea topologiei unei reţele prin debuclarea în
statiile de transformare: a) fără debuclare; b) cu debuclare
11
6
Reţele electrice cu neutru izolat faţă de
pământ
Transformator
a
Va
N
N
ZN = Vc Vb
Pamant
c b
a
Regim normal
VN=VP=0
U ca Va U ab
N
Vc Vb
c b
N N
ZN XN = 0
14
7
Arhitectura reţelelor electrice
Tensiunea
treptei [kV]
750
400
220
Staţie de
transformare
110
electroenergetic naţional ~
Centrală
locală
Zone
rurale
~
20
Centrală~ Zone
sistem urbane
(6) 10
Post de
transformare
0.4
Reţele de 16
distribuţie
de joasă
tensiune
8
Schema principială a transportului şi distribuţiei energiei
electrice în SEN pe niveluri de tensiune
220 kV
Generator Repartiţia
energiei electrice
110 kV
20 kV
10 kV Distribuţia
energiei electrice
Consum local
0.4 kV
0 kV
17
9
Scheme de conexiune ale reţelelor electrice
Obiective
• continuitate în alimentare;
• simplitate şi elasticitate în exploatare;
• posibilitate de extindere (autostructurare);
• economicitate (investiţii şi pierderi minime);
PT1 PT2
S1 S2
PT1 PT2
PT1 PT2
S3 I
c
b
2
1
Reţele de joasă tensiune buclate
MT
MT
0,4 kV
0,4 kV
0,4 kV
a. longitudinal
MT
b. transversal
c. mixt
3
Staţie
T
M
ri
bl u
CB
Ca
Postu ri
transformare
2
Configuraţia reţelelor de medie
tensiune
În funcţie de modul de racordare de la staţia IT/MT:
• Cu distribuţie directă când PT sunt racordate la barele de MT ale staţiei
de transformare prin intermediul liniilor de MT (distribuitori).
– Cu rezervarea pe aceeaşi staţie de transformare;
– Cu rezervare pe două staţii de transformare diferite.
– Tip grilă
– În dublă derivaţie
Staţie de
10 kV / MT
MT MT
S1 S2
3
MT
S1
Staţie existentă
110 kV / MT
MV
Cablu de
lucru
Cablu
de rezervă
4
N
JT
Ît/MT
ÎT/MT
MT/JT
I N
3
2
1 I S
S N 3
JT
2
1
MT/JT
MT/JT JT mono
N
3
2
N JT N N
JT
3
2
MT/JT
JT mono
N
3
1 2 3 N
1 2 3 N
a) America de Nord b) Anglia
Retele de distribuţie la medie tensiune
a) cu neutru distribuit b) fără neutru distribuit, mixtă cu 2 sau 3 faze
9
ÎT/MT
ÎT/MT
I S
3
2
1
MT/JT JT mono
I S
JT monoN N
3
3 2
1
1
JT mono
MT/JT
TI N
JT mono
1 2 3 Jt monoN
1 2 3 N
c) Australia d) Europa
Retele de distribuţie la medie tensiune
c) fără neutru distribuit, mixtă cu 1,2,3, faze d)fărăr neutru distribuit, 3 faze
10
5
11
12
6
Soluţii de autostructurare pentru mărirea capacităţii de tranzitare a reţelelor
de MT
► preluarea consumului crescut prin adăugarea de noi linii şi conectarea de noi puncte de injecţie într-o
reţea existentă
► nu necesită modificarea elementelor esenţiale şi a caracteristicilor tehnice şi constructive principale ale
reţelelor existente
► se menţine structura şi unitatea reţelei, modificările aduse constituind o dezvoltare de configuraţie, şi
nu o refacere a acesteia
crearea staţiilor C şi C’ care împart zona crearea staţiilor D şi D’ care împart zona
în sens longitudinal în sens transversal
14
7
A
110 kV
Schema reţelei de
alimentare a unei
zone cu staţii ce
dispun de una sau
două unităţi de
transformare, LEA
alimentate de la 110 kV
aceiaşi linie de
110kV
15
A
110 kV
20 kV
Schema reţelei de
alimentare a unei
zone rurale printr-o
linie de 110kV ce
dispune de staţii cu
două unităţi
16
8
Rural
110 kV/MV
110 kV/MV
~ ~
Schema unei reţele de repartiţie de 110kV pentru alimentarea unei
localităţii urbane
17
110 kV ring
Transformer
substation
Deep joint
substation
400 kV/110 kV
substation 110 kV
System
9
Inelul 1, 110 kV Inelul 2, 110 kV
110 kV
Staţie
transformare
110 kV / MV
a) b)
Schemele staţiilor de transformare ce alimentează oraşele mari:
a) cu 2 transformatoare; b) alimentate de la două inele de 110kV
19
10
Capitolul 2
Schemele echivalente şi
parametrii liniilor electrice
I cp
Rcp Ia
Rca Ib
Rca Ic
Rca
V V V
a b c
1
⎧V = V a a ⎧I = I
a a
⎪ ⎪
⎨V = a V ⎨I = a I
2 2
b a b a
⎪V = aV ⎪I = a I
⎩ c a
⎩ c a
R corespunde
+ rezistenţei unei faze în regim normal, adică cu
linia alimentată cu un sistem simetric sinusoidal de tensiuni de
succesiune pozitivă şi având sarcini echilibrate.
I +I +I =0⇒ I =0
a b c cp
în regim normal de funcţionare
I a
pozitivă
⇒R =R +
ca
3I0’
Rcp I 0
Rca I 0
Rca I 0
Rca
V V V
0 0 0
Rp 3I0” 4
2
Se disting două situaţii:
a) Cazul LEA fără conductor de protecţie:
R = Rca + 3Rcp
0
(2.1)
b) Dacă LEA este prevăzută cu conductor de protecţie, o parte din
curentul de secvenţă zero se închide prin conductorul de protecţie,
0
motiv pentru care la determinarea rezistenţei R trebuie considerată în
paralel cu rezistenţa Rp şi rezistenţa Rcp:
R p ⋅ Rcp unde rezistenţa Rca este rezistenţa la
R = Rca + 3
0 (2.2) tensiune alternativă a conductorului
R p + Rcp de fază.
′
Rcp 3I 0
Rp este rezistenţa
Rca 3I 0
căii de întoarcere
prin pământ.
Rp ″
3I 0
5
3
variaţia cu temperatura a rezistivităţii materialului conductor
ρ = ρ [1 + α (θ − 20 )] (2.4)
θ 20 20
unde α20 este coeficientul de
0 -1
temperatură la 20 C [grd ].
ρ 20 ⎡ Ω ⋅ mm ⎤ α 20 [grd ]
2
R = R [1 + y + y
ca cc s p
] (2.5)
4
2.2. Reactanţa inductivă a LEA
Reactanţa inductivă a unui conductor din componenţa unei linii
electrice trifazate se determină cu relaţia:
X = ωL = 2πfL = x0 ⋅ l [Ω / km] (2.7 )
unde: x0 este reactanţa specifică;
l - lungimea conductorului.
Inductivitatea unui circuit este dată de raportul dintre fluxul care
străbate o suprafaţă care se reazămă pe acest circuit şi curentul din
contur; prin contur se înţelege circuitul de ducere şi de întoarcere a
curentului:
φ
L= [H ]
i
Inductivitatea este o mărime de material care depinde de materialul
conductor, de dimensiunea şi forma spaţială a circuitului şi de numărul
de spire. Inductivitatea nu depinde de mărimea curentului care trece prin
circuit.
În cele ce urmează se disting mai multe cazuri: 9
1 2
pământ
d12
μl μ 0 l d12
L = Lint + Lext = + ln
8π 2 π r
unde: μ = μ 0μ r este permeabilitatea magnetică absolută;
μr permeabilitatea magnetică relativă;
μ 0 = 4π10 −7
H /m - permeabilitatea magnetică a vidului 10
5
deci μ 0 l μ r μ 0 l d12 μ 0 l ⎛ d12 μ r ⎞
L= ⋅ + ln = ⎜ ln + ⎟ =
2π 4 2π r 2π ⎝ r 4⎠
μ 0l d12 μ 0 l d12 μ l d
= ln μ = ln ⇒ L = 0
ln 12
( 2.8 )
2π r ⋅ e 4 2π re
− r
2π re
μr
−
unde r = r ⋅e
e
4
este raza echivalentă a conductorului.
Vom distinge cazul conductoarelor din material nemagnetic si
cazul conductoarelor magnetice:
μ =1
r
conductoare nemagnetice; rezultă că:
¾ se poate calcula re pentru un singur conductor masiv cu relaţia
r = 0,778 r
e
4π ⋅10 −4
d12 d12 [mH / km şi conductor]
L= [ H / km] ⋅1km ⋅ ln = 0,2 ln
2π re re
d12
L = 0,46 lg (2.9)
re
Reactanţa inductivă specifică:
d12
x0 = ωL0 = 2π ⋅ 50 ⋅ 0,46 lg ⋅10 ⇒
−3
re
d12
x0 = 0,1445 lg [Ω / km şi conductor ] (2.10)
re 12
6
ii. Inductivitatea ataşată unui conductor în cazul sistemului
trifazat cu un singur circuit
Pentru a putea defini un contur se introduce un conductor fictiv
N, situat la o distanţă Dx egală faţă de cele trei faze.
v de
f i cti
ctor e
n du rc e r
co întoa
1
d31 d12
Dx
3 2
ia
d23
ib ic
13
− ia
μl d μl d
⇒ φ = i ln
0 12
⇒ L = ln0 12
(2.12)
2π r
a
2π r
aN a
e e
7
b) Distanţele dintre conductoarele de fază sunt diferite (d ≠ d . )
12 23
μ l⎛ Dx Dx Dx ⎞ ⇒
Φ = ⎜ I ln
aN + I ln
0
+ I ln
a ⎟ b c
2π ⎝ r d d ⎠ e 12 13
μl⎡ Dx ⎛ 1 3⎞ Dx ⎛ 1 3⎞ Dx ⎤
Φ =
aN
⎢ I0
ln + ⎜ −
a − j ⎟ I ln + ⎜ − + j ⎟ I ln ⎥ a a
2π ⎣ r ⎝ 2 2 ⎠ e
d ⎝ 2 2 ⎠ d ⎦ 12 13
15
Ia = Ia 1 3
unde a=− + j
2 2
Ib = a Ia
2
1 3
a =− − j
2
I c = aI a
2 2
μl ⎛ d ⋅d 3 d ⎞
⇒ Φ = I ⎜ ln
aN − j ln ⎟
0
a
12 13 13
⇒
2π ⎝ r 2 d ⎠ e 12
μ l⎛ d ⋅d 3 d ⎞
L = a⎜ ln 0
− j ln ⎟ (2.13) 12 13 13
2π ⎝ r 2 d ⎠ e 12
Z = R + jω( L − jL ) = R + ωL + jωL
a
'
a
''
a
''
a
'
a
8
iii. Inductivitatea ataşată unui conductor de fază pentru o linie
trifazată, simplu circuit, cu conductoarele transpuse.
DE CE transpunerea conductoarelor?
În practica proiectării LEA, pentru a obţine construcţii economice,
mai uşoare şi mai puţin înalte, s-au realizat stâlpi la care distanţele între
faze sunt diferite.
În aceste cazuri, când distanţele diferă
mult, inductivităţile ataşate fazelor a, b, c,
sunt diferite între ele; acest fapt determină
1 2 3 o nesimetrie a impedanţelor, respectiv a
d12 d 23 tensiunilor de fază.
17
9
Numărul ciclurilor de transpunere pe o linie, depinde de lungimea şi
tensiunea nominală a liniei, şi este dictat de necesitatea de a limita
influenţa liniilor de înaltă tensiune (Î.T.) asupra liniilor de telecomunicaţii.
În prezent la liniile de 110 kV se practică un singur ciclu de
transpunere, iar la 220 kV, 400 kV, în funcţie de lungimea liniei, între unu
si trei cicluri. Pentru ţara noastră, având în vedere lungimile liniilor de 400
kV, lungimea ciclului este de cca. 250 km.
Calculul inductivităţii la LEA cu conductoare transpuse
În cazul liniilor cu conductoare transpuse, inductivităţile pe cele trei
faze vor fi egale, iar pentru calculul lor se procedează astfel:
¾ se scrie fluxul total care înlănţuie, de ex., faza a, pentru cele trei
poziţii ale conductorului pe stâlp (I, II, III):
μ l⎛ Dx Dx Dx ⎞
Φ I
aN = ⋅ ⎜ i ln
0
+ i ln + i ln ⎟
2π 3 ⎝ r d d ⎠
a b c
e 12 13
μ l⎛ Dx Dx Dx ⎞
Φ II
aN = ⋅ ⎜ i ln
0
+ i ln + i ln ⎟
2π 3 ⎝ r d d ⎠
a b c
e 23 21
μ l⎛ Dx Dx Dx ⎞
Φ III
aN = ⋅ ⎜ i ln
0
+ i ln + i ln ⎟ 19
2π 3 ⎝ r d d ⎠
a b c
e 31 32
Ţinând cont că i +i +i =0
a b c se obţine
μ ⎛ Dx Dx ⎞ μ DMG
Φ = ⋅ l ⋅ i ⎜ ln − ln0
⎟ = ⋅ l ⋅ i ln 0
2π ⎝ r DMG ⎠ 2π r
aN a a
e e
μ ⋅ l DMG
L = ln 0
(2.14)
2π r
a
e
10
iv. Inductivitatea ataşată unui conductor de fază pentru o linie
trifazată, dublu circuit.
i a
i b
i d13′
c
d12′
i a
'
i, '
b
i, ' d11′
c
I II III
.
Φ =Φ
aN
I
aN +Φ II
aN +Φ III
aN
i +i +i =0
a b c
d = d ; d = d ; ...
12 ′ 21′ 13′ 31′
21
μ 0 l ⎡⎛ Dx Dx Dx ⎞ ⎛ Dx Dx Dx ⎞⎤
Φ I
aN = ⋅ ⎢⎜⎜ ia ln + ib ln + ic ln ⎟⎟ + ⎜⎜ ia ln + ib ln + ic ln ⎟⎟⎥
2π 3 ⎣⎝ re d12 d13 ⎠ ⎝ d11′ d12′ d13′ ⎠⎦
μ 0 l ⎡⎛ Dx Dx Dx ⎞ ⎛ Dx Dx Dx ⎞⎤
Φ II
aN = ⋅ ⎢⎜⎜ ia ln + ib ln + ic ln ⎟⎟ + ⎜⎜ ia ln + ib ln + ic ln ⎟⎟⎥
2π 3 ⎣⎝ re d 23 d 21 ⎠ ⎝ d 22 ′ d 23′ d 21′ ⎠⎦
μ 0 l ⎡⎛ Dx Dx Dx ⎞ ⎛ Dx Dx Dx ⎞⎤
Φ III
aN = ⋅ ⎢⎜⎜ ia ln + ib ln + ic ln ⎟⎟ + ⎜⎜ ia ln + ib ln + ic ln ⎟⎟⎥
2π 3 ⎣⎝ re d 31 d 32 ⎠ ⎝ d 33′ d 31′ d 32 ′ ⎠ ⎦
μ ⋅ l ⎛ DMG DMG ⎞
⇒ L = ln⎜ ⋅ ⎟ (2.16)
0 1
2π ⎝ r DMG ⎠
a
e 2
11
v. Inductivitatea în cazul sistemelor trifazate cu conductoare de fază
fasciculate sau jumelate
UNDE şi DE CE?
La LEA cu tensiuni foarte înalte: Un= 220 kV; 400 kV; 750 kV.
În scopul creşterii capacităţii de transport şi a reducerii pierderilor
de putere şi energie prin descărcare corona.
24
12
Inductivitatea specifică ataşată unei faze având conductoare
fasciculate:
⎛ DMG DMG ⎞
L = 0,46 lg⎜ ⋅ ⎟ 1
(2.18)
ρ DMG
0
⎝ e ⎠ 2
25
Determinarea ρe
Se consideră un conductor de fază constituit din mai multe
subconductoare.
ρ = n⋅r ⋅R
e
n
e
( n −1 )
(2.19)
ρe unde: n este numărul de subconductoare pe
fază
R re − raza echivalentă a
subconductorului din fascicul
μ
− r
re = r ⋅ e 4
R − raza de fasciculare
13
Pentru cazul particular n = 3:
d 3 d
m
= R cos 30 = R ⇒ R= o m
2 2 3
R 2
⎛ d ⎞
ρ = 3⋅ r ⋅ R = 3⋅ r ⋅⎜ ⎟
3
( 3−1 )
3
m
⎝ 3⎠
e e e
dm ρ = r ⋅ d (2.19′′)
e
3
e
2
m
*
* *
În ceea ce priveşte calculul reactanţei inductive a cablurilor, acesta
este mult mai sofisticat, în special datorită secretului de fabricaţie.
Fabricantul pune la dispoziţia specialiştilor direct valorile reactanţei sau
susceptanţei, în funcţie de tensiunea şi de tipul cablului.
În general, Lcablu< (4 ... 5) LLEA .
Este clar că inductivitatea specifică a unui cablu este mult mai mică
decât inductivitatea specifică a LEA.
Pentru LEC nu se fac transpuneri ale fazelor, deoarece acestea nu se
influenţează între ele datorită ecranării; se fac însă transpuneri ale ecranelor
27
metalice.
serviciu S ff p
Pentru o linie trifazată, există curenţi capacitivi între faze şi între faze şi
pământ.
C ff este capacitatea fază-fază
1
C − p
capacitatea fază-pământ
C ff C ff
C S se poate introduce în mod
distribuit de-a lungul liniei
3 2
C ff conductor de fază
Cp Cp Cp
CS
28
nulul sistemului
14
La LEA de medie tensiune, curenţii (laterali) de convecţie fiind foarte
mici se pot neglija, a.î. în schema echivalentă nu apare capacitatea de
serviciu CS şi rămân în circuit numai rezistenţa RL şi reactanţa inductivă
XL; rezultă astfel un dipol electric.
Ο Ο
RL XL
Ο Ο
⎩q + q + q = 0
1 2 3
[v] = [α]⋅ [q ]
În câmpul electric, pământul se comportă ca un conductor perfect şi
prezenţa sa poate fi înlocuită cu imaginea conductorului faţă de planul
tangent la sol.
30
15
⎡V1 − VN ⎤ ⎡ α11 α12 α13 ⎤ ⎡ q1 ⎤
q2 ⎢V − V ⎥ = ⎢α α 22 ⎥ ⎢
α 23 ⋅ q2 ⎥
d23 ⎢ 2 N
⎥ ⎢ 21
⎥ ⎢ ⎥
d12 ⎢⎣V3 − VN ⎦⎥ ⎣⎢α 31 α 32 α 33 ⎦⎥ ⎢⎣ q3 ⎥⎦
C ff C ff
α , α , α sunt coeficienţii de
q1 q3 h2 11 22 33
potenţial proprii
C ff C33 1 2h1
h1=h3 C C22 α11 = ⋅ ln (2.20)
11
V1 V2 V3 2πε 0l rcond
1
ε0 = [ F / m ]
D12 4π ⋅ 9 ⋅10 9
permitivitatea vidului
− q1 − q3
α ,...=
12
coeficienţii de potenţial
mutuali ;
− q2 1 D (2.20′)
α = ⋅ ln 12
2πε l d
12
d31 31 0 12
Rezultă
V −V = α ⋅ q + α ⋅ q + α ⋅ q
1 N 11 1 12 2 13 3
(2.21)
şi fiind un regim de secvenţă pozitivă avem: q1 + q2 + q3 = 0
sau q + q = −q .
2 3 1
q 1 1
C = =
+
= 1
⇒
V −V α − α 1 ⎛ 2h D ⎞
S
1 N 11 12
⎜ ln − ln ⎟ 1 12
2πε l ⎝ r 0
d ⎠ cond 12
32
16
1
⇒ C = 2πε l ⋅ +
⎛ 2h d ⎞
S 0
ln⎜ ⋅ ⎟ 1 12
⎝ r D ⎠ cond 12
l= 3
10 m
1 ⋅10 3
2π ⋅ −6
π ⋅ ⋅ 10 0 , 0242
4 9 10 [μF / km]
9
CS =
+
= =
⎛ 2h1 d12 ⎞ ⎛ 2h1 d12 ⎞ ⎛ 2h1 d12 ⎞
ln⎜⎜ ⋅ ⎟⎟ 18 ⋅ 2,3 lg⎜⎜ ⋅ ⎟⎟ lg⎜⎜ ⋅ ⎟⎟
r D
⎝ cond 12 ⎠ r D
⎝ cond 12 ⎠ r D
⎝ cond 12 ⎠ ( 2.22 )
⎧v = v = v
1 2 3
condiţiile iniţiale: ⎪
⎨q = q = q
1 2 3
⎪v = 0
⎩ N
V − V = α ⋅ q + α ⋅ q + α ⋅ q = α ⋅ q + 2α ⋅ q =
1 N 11 1 12 2 13 3 11 1 12 1
= q ⋅ (α + 2α
1 11 12
)
q1 1 1
C =
0
S = =
V1 − VN α11 + 2α12 1 ⎡ 2h1 ⎛ D12 ⎞
2
⎤
⎢ln + ln ⎜ ⎟ ⎥
2πε 0l ⎢ rcond ⎝ d12 ⎠ ⎥⎦
⎣
Capacitatea de serviciu de secvenţă zero
2πε l 0,0242
C = 0 0
= (2.23)
⎡ 2h ⎛D ⎞ ⎤ ⎡ 2h ⎛D ⎞ ⎤
S 2 2
ln ⎢ 1
⋅⎜ ⎟ ⎥ 12
lg ⎢ 1
⋅⎜ ⎟ ⎥ 12
⎣ r cond
d
⎝ ⎠⎦ 12 ⎣ r cond
d
⎝ ⎠⎦ 12
34
17
Întrucât numitorul din expresia lui CS
este mai mare decât
0
35
C ff C ff YN
⇒
YN N
YN
C ff
Yp Yp Yp
C11 C33 C 22
3⋅ Z 3 3Y Y sau
stea
ff ff N Cstea = 3C ff
36
18
Apar două situaţii:
a) Reţeaua funcţionează în regim simetric, adică potenţialele
nodurilor P şi N sunt aceleaşi, VN = Vp, ceea ce face sa avem un
circuit paralel între două admitanţe.
Y Y = Y + Y = 3Y + Y
+
p Y N ⇒ Y
+
S
s p N ff p
C = 3C + C
+
s ff p
(2.24)
P N N≡P
C =C0
s p
37
19
ii. Cablurile trifazate fără câmp radial au manta comună. Rolul
mantalei de plumb exterioare este de a proteja izolaţia la pătrunderea
apei. Capacitatea de serviciu se calculează printr-o expresie puţin mai
complicată.
iii. Cablurile trifazate cu manta pe fiecare fază sunt o variantă destul de
costisitoare. Fiecare fază are o manta proprie (deci şi câmp radial
propriu) şi toate fazele sunt introduse în interiorul unui cablu trifazat.
Nu se influenţează între ele datorită ecranului.
*
* *
Susceptanţa lineică capacitivă este:
[μF / km] [F / km]
lg( ) lg( )
0 s
⎝ 3⎠
cap C 0 L
Q =U B
cap
[VAr ]2
n
(2.27 )
L 40
20
Valori medii ale puterilor capacitive generate
• Pentru o LEA de 110 kV, Qcap generată pe 100 km este Qcap = 3[MVAr ];
• La 220 kV, tot pe 100 km: Qcap = 12 ÷ 14[MVAr ];
• La 400 kV, pe 100 km: Qcap = 55 ÷ 60[MVAr ].
41
42
21
Având în vedere că o astfel de linie este echipată de-a lungul unui kilometru
cu 3 asemenea lanţuri de susţinere, rezultă că rezistenţa de izolaţie este de
0,8 ⋅10 [Ω / fază ] , iar conductanţa corespunzătoare este
9
1
G0 = = 1,25 [nS / km]
Riz
În consecinţă, această conductanţă determină pierderi de putere pe o fază
2
⎛ 220 3 ⎞
ΔPiz = G0V = ⎜
2
⋅10 ⎟ ⋅1,25 ⋅10 ≅ 20 [W / km]
−9
⎝ 3 ⎠
22
Verificarea pierderilor prin descărcare corona
Corespunzător intensităţii câmpului electric critic se calculează
tensiunea critică de apariţie a fenomenului corona folosind formula:
DMG
U = 21,1 ⋅ 3 ⋅ 2,3 ⋅ m m δ r lg [ kV ] (2.29)
cr
14243 1
r
2
e
81
ΔP
ΔPcr
U
U cr
23
Pierderile care apar şi sub tensiunea critică se datorează unor descărcări
locale cauzate de asperităţile de pe suprafaţa conductoarelor, de depuneri de
particule lichide sau solide; acesta s.n. regimul de pierderi localizate.
Dacă tensiunea liniei creşte, sau dacă ploaia sau ceaţa amplifică
fenomenul de neliniarităţi, sarcinile spaţiale din jurul conductorului devin
mai dense, ne apropiem de Ucr de apariţie a descărcării corona şi avem de-a
face cu regimul generalizat.
Normele prevăd ca pe timp frumos să nu apară descărcări corona, adică
U cr > U n
Pentru calculul pierderilor prin descărcare corona se folosesc relaţii
empirice:
¾ formula lui Peek pentru
U n ≤ 110kV
241 re
ΔPc = ( f + 25) (V − Vcr ) ⋅10 [kW / km şi fază ]
2 −5
(2.30)
δ DMG 47
U 2
(2.31)
ΔPc = 14.7 ⋅10 f F
−6
[kW / km]
DMG
ln
re
unde F este funcţia Peterson
24
Influenţa descărcării corona se manifestă prin:
¾creşterea pierderilor de putere şi energie în reţelele electrice;
¾ scurtarea duratei de viaţă a conductoarelor, armăturilor,
clemelor prin corodarea acestora;
¾ producerea de perturbaţii de înaltă frecvenţă, puternice, care
deranjează emisiunile radio, TV etc., precum şi zgomote acustice
deranjante;
Pentru evitarea apariţiei fenomenelor corona este necesar a
mări valoarea lui Ucr:
¾ prin mărirea razei conductorului, măsură care însă conduce la
dificultăţi de montare şi în exploatarea liniilor;
¾ folosirea conductoarelor jumelate (fasciculate), obţinându-se
în felul acesta o mărire a suprafeţei aparente a grupului de
subconductoare şi scăzând intensitatea câmpului critic la
suprafaţa conductorului; aceasta este metoda cea mai eficace,
fiind cea mai răspândită. 49
50
25
2.5. Schemele echivalente şi parametrii transformatorului trifazat
N i spire Φ N k spire
Ii i k Ik
Vi Vk
ΓEi Γ Ek
dϕ
(i) Se aplică legea inducţiei electromagnetice ∫Γ E d s = −
dt
E
⎧ dϕi
⎪⎪ − vi + Ri ii = −
Alegem curbele de integrare dt (2.32)
⎨
⎪−v + R i = − k d ϕ
⎪⎩ k k k
dt
Folosind teoria tehnică, fluxul magnetic
reprezintă suma dintre fluxul util ⎧⎪ϕi = N i ψ + Li ,σii
şi fluxul de dispersie. ϕ = ϕutil + ϕdispersie ⎨ (2.33)
⎪⎩ϕk = N k ψ + Lk ,σik
unde:
Ni, Nk - reprezintă numărul de spire al înfăşurărilor primară, respectiv secundară;
1
Considerând regimul de funcţionare sinusoidal şi trecând
la exprimarea sub formă fazorială, sistemul de ecuaţii (2.32) devine
⎧⎪Φ i = Li ,σ I i + Ni ψ
⎨ (2.33′)
Φ
⎪⎩ k = L I
k ,σ k + N k ψ
−V i + ( Ri + j ω Li , σ ) I i = − j ωψ N i
= zi =E
⎧ z i = Ri + jω Li ,σ
E = − jωψ ⎨
z = R + j ω L
⎩ k k k ,σ
⎧− V + z I = N E
i i i
(2.34)
⎨
i
⎩− V + z I = N E
k k k k
2
Folosind (2.34), se poate construi schema echivalentă cu două surse
zi zk
Ni E Nk E
z Ni/Nk z z z
0 0 0 0
Trafo. ideal
a. b.
Schema echivalentă a transformatorului cu două înfăşurări:
a. Schema cu trafo ideal reprezentat prin cuplaj magnetic,
b. Schema cu trafo ideal reprezentat prin operator de transformare
⎧− V + z I = N E
i i i
(2.34)
⎨
i
⎩ − V + z I
k = N E k k k
⎧− V i 0 = N i E (2.35)
⎨
⎩ − V k 0 = N k E
La bornele trafo ideal
⎧ N i Vi 0
⎪ N ik = = Real (2.36′)
Raportul de transformare
⎪ N k Vk 0
⎨
V
⎪N = i0 Complex (2.36′′)
⎪⎩ ik
V k0
3
(ii) Se aplică legea circuitului magnetic
de-a lungul unui contur care străbate circuitul magnetic
∫
ΓM
H d s = Θ
In ipoteza Θik = ct Ni I i 0 = Ni I i + N k I k
sau
Nk I k 0 = Ni I i + Nk I k
Dacă transformatorul se alimentează pe la înfăşurarea i
zi zk zi zk
I i0 I I i0 I
Înfăşurarea k0 k0
primară
Ni I i + N k I k = 0 Ni I i ≅ − N k I k
Ni Ni
Ik = − I i = − N ik I i (2.38′) N ik =
Nk Nk
Nk
Ii = − I k = − N ki I k (2.38′′) N ki =
Nk
Ni Ni
4
⎧− V i + z i I i = N i E
Din (2.34) ⎨
−
⎩ k V + z I
k k = N k E
−V i + zi I i Ni 1
Prin impărţire = = N ik =
−V k + z k I k Nk N ki
I k = − N ik I i (2.38′)
− V i + z i I i = N ik (−V k + z k I k )
sau
−V i + ( z i + N z k ) I i = − Nik V k
2
ik
Rezultă
− V i + z ik I i = − N ik V k (2.39′)
− V k + z ki I k = − N ki V i (2.39′′)
unde: z ik = z i + N z k
2
ik (2.40′)
z ki = z k + N z i
2
ki (2.40′′)
5
Ii i z ik Nik k Ik
a. Schema cu operator de transformare Nik şi
Ii i Nki z ki k Ik
b. Schema cu operator de transformare Nki şi
Vi V k0 Vk z ki
impedanţa raportată la înfăşurarea k
⎧⎪ z ik = z i + N z k 2
ik
Din (2.38) ⎨
⎪⎩ z ki = z k + N ki z i
2
z ik = z i + N ( z ki − N z i ) = N z ki
2
ik
2
ki
2
ik
⎧⎪ z ik = N z ki 2
ik
⎨ (2.41) N ik ⋅ N ki = 1
⎪⎩ z ki = N ki z ik
2
⎧⎪ y = N y 2
ki
ik ki
⎨ (2.42)
⎪⎩ y ki = N ik y ik
2
6
Schema în Γ a transformatorului
I i0 Ni Ik (2.43)
Dacă yi0 = ⇒ N ik = =−
V i0 Nk I i − I i0
Ii zi I i Ii0 zk Ik
I i0
Înfăşurare Vi Vk
y i0
primară
Transformator ideal
7
Schema echivalentă în Π cu operator de transformare a transformatorului
N ik 1
Ii i z ik k Ik y ik 0 = ( g i 0 + jbi 0 )
2
Vi yik 0 yki 0 Vk y ik 0
y ki 0 = 2
2 2 N ik (2.44)
I i0
yi 0 =
Vi
⎧− V i + z ik I i = − N ik V k
⎨
− + = − (2.39)
⎩ k V z I
ki k N V
ki i
sau
⎧⎪ I i = y ik (V i − N ik V k ) (2.45′)
⎨
⎪⎩ I k = y ki (V k − N ki V i ) (2.45′′)
⎧ Nk
⎪ N ki =
Ni
⎪
⎪ 1 1
⎨ y ik = = 2 = y ki N ki
2
unde
⎪ z ik N ik z ki
⎪y = y N 2
⎪ ki ik ik
⎩
8
I i = yikV i − Nik yikV i + Nik yikV i − yik NikV k =
(2.45′) ⇒ (2.46)
= ( yik − Nik yik )V i + Nik yik (V i −V k )
1
y ki = y ik N 2
ik
y ki N ki = y ik N = y ik N ik
2
ik
N ik
(2.45′′) ⇒ I k = y ki V k − N ik y ik V k + N ik y ik V k − y ki N ki V i =
= y ik N V k − N ik y ik V k + N ik y ik V k − N ik y ik V i =
2
ik
= y ik N ik ( N ik − 1)V k + N ik y ik (V k − V i ) (2.47 )
I i = I i 0 + I ik ; I k = I k 0 + I ki
I i 0 = y ik (1 − N ik )V i ; I k 0 = y ik N ik ( N ik − 1)V k
I ik = (V i − V k ) y ik N ik (2.48)
9
Parametrii transformatorului cu două înfăşurări
i z ik Nik k
i k
Vin Vin V kn
Mărimi caracteristice
10
• Regim de mers în gol – se consideră că înfăşurarea k este în gol
şi se aplică tensiunea nominală Vin la bornele i-0
⎧ ⎛ U
2
i ,n ⎞
⎧ ΔP0 −3
⎪ΔP0 = 3Gi 0Vi ,n = 3Gi 0 ⎜
2
⎟ = Gi 0U i ,n
2 G =
⎪ i0 U 2 ⋅ 10 [S ]
⎨ ⎝ 3⎠ ⎪ i ,n
(2.49)
⎪ ⎨
⎩ ΔQ = 3 B V 2
= B U 2
⎪B = ΔQ −3
0 i 0 i , n i 0 i ,n 0
⋅ 10 [S ]
⎪⎩ i0 2
U i ,n
unde: ΔP0 [kW ], ΔQ0 [kVAr ], U in [kV ]
Susceptanţa inductivă echivalentă Bi
kV
Bi 0 ≅ y −G
2
i0
2
i0 [S ] (2.51)
1 1
1 2 −1
Bi 0 = y − G ≅ ( y ) − ( yi 0 )
2
io
2
io
2
i0
2 2
(G ) + ...
2
i0
2
2
Gi 0 i0 [ %] S n
≅ yi 0 − ≅ yi 0 = 2
(2.51′)
2 yi 0 100 U in
m m −1 m(m − 1) m − 2 2
( a + b) = a + ( a ) b +
m m
(a) b + ...
1! 2!
11
• Regim de scurt-circuit – se consideră că înfăşurarea k este legată în s.c.
şi se alimentează primarul astfel încât să se obtină In în infăşurarea i
Sn
Ii,n =
3 U i,n
ΔP nom
sc = 3 Rik I 2
i,n
kV
2
U
• Rezistenţa echivalentă Rik = ΔPsc nom i ,n
2
⋅10 −3
[Ω ] (2.52)
S n
kW MVA
X ik = z − R2
ik
2
ik [Ω]
12
Calculul liniilor electrice “scurte” de
joasă şi medie tensiune , în regim
permanent de funcţionare
Noţiuni
1
3.1.1. Linia radială cu un singur consumator
Fiind date : R , X , V A = ct şi i B ;
I
IA A B
Z=R+jX IB=iB
VA VB
+j
C
VA
θ δVAB
ΔV AB
I
VB
jX
0 Ia
ϕ A R
ϕ D E
-jIr I B
iB=IB=I
ΔVAB
DVAB
2
Apar două căderi de tensiune :
— Căderea de tensiune activă pe fază RI (în faza cu I )
— Căderea de tensiune inductivă X I ( defazată cu 90 0 înaintea lui I )
Suma acestor două căderi de tensiune pe fază este căderea de tensiune
fazorială, care constituie diferenţa fazorială dintre tensiunea de la începutul
liniei şi cea de la finele acesteia, adică:
ΔV AB = V A − V B = Z I (3.1)
— Pentru reţele scurte, când unghiul θ are valori mici, componenta transversală
a căderii de tensiune fazorială se poate neglija, iar componenta longitudinală
se identifică cu căderea de tensiune algebrică:
DVAB ≅ΔVAB = RIa + XIr (3.6)
— Dacă unghiul θ are valori mari, căderea de tensiune se poate determina direct,
scriind că:
DVAB =VA −VB = (VB + ΔVAB) + (δVAB) −VB
2 2
Întrucât δVAB << VB + ΔVAB , relaţia de sub radical se poate dezvolta în serie,
după formula binomului lui Newton :
m m−1 m(m −1) m−2 2
( a + b) m m
=a + a b+ a b + ...
1! 2! 6
3
1/2
⎡ ⎤ 2⋅
1
1
1
−1 1 (δV )4
⎢(VB +ΔVAB ) + (δVAB ) ⎥ = (VB +ΔVAB ) 2 + ⎡(VB +ΔVAB ) ⎤2 ⋅ (δVAB ) −
2 2 2 2 AB
+ ...
⎢⎣144 2 443 142 4
3 ⎥ 2 ⎣ ⎦ 8 (VB +ΔVAB )3
a b ⎦
Înlocuind expresia lui DVAB rezultă :
( δV )
2
1 ( δVAB )
4
1 AB (3.7)
DVAB ≅ ΔVAB + − + L
2 VB + ΔVAB 8 (VB + ΔVAB ) 3
Observaţii:
Pentru liniile de medie şi joasă tensiune, se pot reţine, cu suficientă aproximaţie,
numai primii doi termeni ai relaţiei (3.7).
Ţinând seama că ΔV AB - la funcţionarea normală a liniei trebuie să fie câteva
procente din tensiunea VB , se poate neglija acest termen în numitorul relaţiei (3.7)
obţinându-se:
1 (δVAB )
2
DVAB ≅ ΔVAB +
2 VB
sau
DVAB ≅ RI a + XI r +
( XI a − RI r )
2
(3.8)
2VB 7
DVAB ≅ RI a + XI r +
( XI a − RI r )
2
(3.8 )
’
2 Vn
Dacă consumatorii de energie electrică se înlocuiesc prin puterile lor active şi
reactive monofazate, atunci expresiile căderilor de tensiune pe fază sunt :
4
În funcţie de puterile totale P, Q transportate pe linie, se utilizează pentru sistemul
monofazat P0 = P / 2 , Q0 = Q / 2 respectiv pentru sistemul trifazat P0 = P / 3 , Q0 = Q / 3 .
Între căderea de tensiune fazorială , şi componentele longitudinală şi cea transversală
există relaţia:
ε%
DVAB ≤ ΔVadm = Vn (3.13)
100
10
5
Componentele căderii fazoriale de tensiune între faze :
ΔU AB = 3 ΔVAB (3.16,a)
DU AB ≅ + 3 (3.19)
Un 2Un
11
Notaţii: i k (k = 1,2, …,n) pentru curenţii derivaţi ; I k (k = 1,2, …,n) pentru curenţii prin
tronsoane ; z k = rk + jxk pentru impedanţele tronsoanelor, respectiv Z k (k = 1,2, …,n)
pentru impedanţele cumulate ale tronsoanelor între nodul sursă şi fiecare nod.
12
6
Pe baza primei teoreme lui Kirchhoff, scrisă pentru fiecare nod k, curenţii
în tronsoane pot fi exprimaţi în funcţie de curenţii nodali
n
I1 = ∑i
k =1
k ; I2 = I1 −i1 ş.a.m.d.
n n n
ΔV An = ∑z
k =1
k Ik = ∑(r I
k =1
k ka + xk I kr ) + j ∑(x I
k =1
k ka − rk I kr ) (3.20,a)
respectiv
n n n
ΔV An = ∑Z
k =1
k ik = ∑ (R i
k =1
k ka + X k ikr ) + j ∑( X i
k =1
k ka − Rk ikr ) (3.20,b)
13
Dacă sarcinile sunt exprimate prin puterile activă şi reactivă, expresia căderii de tensiune
între fază şi nul, pentru cazul a n consumatori, căpătă forma:
2
n ⎡ n
⎤
∑ ⎣ k =1
∑
( rk Pk0 + xkQk0 ) ⎢ ( xk Pk0 − rkQk0 )⎥
⎦
(3.21)
k =1
DVAn = + 3
Vn 2Vn
2
n ⎡ n
⎤
∑ ⎣ k =1
∑
( rk Pk + xk Qk ) ⎢ ( xk Pk − rk Qk )⎥
⎦ (3.22)
k =1
DU An = + 3
Un 2U n
14
7
Dacă reţeaua electrică este omogenă, adică este construită cu conductoare
având aceeaşi secţiune şi acelaşi material , iar prin construcţie conductoarele
sunt aşezate simetric între ele şi faţă de pământ, atunci există relaţiile:
2
n n ⎡ n n
⎤
∑ ∑ ⎣
∑
k =1
∑
r0 lk Pk 0 + x0 lkQk 0 ⎢x0 lk Pk 0 − r0 lkQk 0 ⎥
k =1 ⎦
(3.23)
k =1 k =1
DVAn = + 3
Vn 2Vn
respectiv
2
n n ⎡ n
⎤
n
∑ ∑ ⎣
∑
k =1
∑
r0 lk Pk + x0 lk Qk ⎢ x0 lk Pk − r0 lk Qk ⎥
k =1 ⎦ (3.24)
k =1 k =1
DU An = + 3
Un 2U n
Notă:
În deducerea relaţiilor pentru căderile de tensiune s-a ţinut seama numai de
parametrii longitudinali ai liniei. Acest lucru este posibil la liniile cu tensiuni
nominale mai mici decât 110 kV (când capacitatea şi conductanţa liniilor au o
influenţă redusă).
15
Va Za Ia Va
Vb Zb Ib Vb
Vc Zc Ic Vc
Z0 I0
16
8
Va
ΔVa
Va
Fig. 3.3 (bis) Diagrama fazorială a căderilor de tensiune la
o linie trifazată cu sarcini dezechilibrate şi cosϕ =1;
Ia Va, Vb, Vc - sistemul tensiunilor de alimentare ;
O
V'a, V'b, V'c - sistemul tensiunilor aplicate consumatorului.
O ΔV0
Ic Ib
Vc Vb
ΔVc ΔVb
Ic+Ib
Vc Vb
17
ΔV m = Z m I m + Z 0 I 0 (3.25)
în care : I m este curentul în fazele active a, b sau c iar I 0 este curentul în conductorul neutru;
Z m - impedanţa fazei iar Z 0 impedanţa conductorului neutru.
Pentru liniile trifazate dezechilibrate ce alimentează consumatori cu factor de putere
cos ϕ = 1 , căderea de tensiune pe fiecare fază (în conductorul de fază şi conductorul neutru)
devine : n
(3.26)
ΔVm = r0 ∑
k =1
lk I k + r0′L0 I0
unde r0 şi r0′ reprezintă rezistenţele specifice corespunzătoare conductoarelor active
şi conductorului neutru.
Dacă sarcinile sunt exprimate prin puteri, relaţia (3.26) devine:
n
lk Pk 0 P0
ΔVm = r0 ∑
k =1 Vn
+ r0′L0
Vn
în care : Pk 0 sunt puterile active monofazate care circulă prin tronsoanele fazelor a, b sau c;
P0 – puterea activa care circulă prin conductorul neutru;
Vn – tensiunea nominală pe fază a liniei;
lk , L0 – lungimile conductoarelor de fază ale tronsoanelor, respectiv a 18
conductorului neutru .
9
Cazuri particulare ce derivă din sistemul trifazat nesimetric sunt ramificaţiile
bifazate şi monofazate, cu mare frecvenţă de utilizare practică. Aceste linii reprezintă
ramificaţii dintr-o linie trifazată cu patru conductoare care alimentează consumatori
monofazaţi.
Se presupune cazul liniei bifazate - cu două conductoare active b, c şi un
conductor neutru - încărcată cu curenţi egali şi în fază cu tensiunile. Diagrama
fazorială a acestei linii cu sarcini active echilibrate este dată în figura 3.4.
Va
O
Ic Ib
ΔV0
O
I0
Vc Vc O Vb Vb
ΔVc ΔVb
20
10
3.2. Dimensionarea reţelelor
de distribuţie radiale
1
În final se alege secţiunea STAS, ca maximul între secţiunea
economică şi tehnică :
sSTAS = max {se , st } (3.27)
Se introduc următoarele noţiuni: I max = I max1 ⋅ K r (3.28)
I max - curentul maxim de sarcină (curentul maxim de durată corespunzător
regimului normal care se stabileşte în vederea determinării secţiunii
economice) ;
I max1 - curentul maxim din primul an de funcţionare ;
K r - coeficientul în funcţie de rata de creştere a sarcinii .
2
Pentru cazul LEC în funcţie de modul de pozare distingem:
3
Într-o primă aproximare se neglijează componenta transversală a
căderii de tensiune δV rezultând :
⎛ ε% ⎞ (3.31)
DV ≈ ΔV ≤ ΔVadm ⎜ = Vn ⎟
⎝ 100 ⎠
4
3.2.3.1 Alegerea secţiunii conductoarelor în ipoteza secţiunii constante
O primă ecuaţie pentru determinarea celor n necunoscute se obţine folosind
condiţia restrictivă impusă căderii de tensiune maxime pe linie, scrisă pentru
mărimi de fază:
n n
(3.32)
DVAB ≈ ΔVAB = ∑ ( Rk ika + X k ikr ) = ∑ (rk I ka + xk I kr ) ≤ ΔVadm
k =1 k =1
în care :
n n
ΔVa = ∑ Rk ika = ∑ rk I ka reprezintă componenta activă a căderii de tensiune;
k =1 k =1
n n
ΔVr = ∑ X k ikr = ∑ xk I kr componenta reactivă a căderii de tensiune.
k =1 k =1
n n
ΔVadm − ∑ X k ikr = ∑ Rk ika =ΔVa , adm (3.34)
k =1 k =1
5
Rezultă expresia secţiunii tronsoanelor:
ρ n
100 ρ n
s=
ΔVa ,adm
∑
k =1
Lk ika =
ε a %Vn
∑ Lk ika
k =1
(3.36)
în care:
εa %
ΔVa ,adm = Vn este componenta activă a căderii admisibile de tensiune pe fază.
100
Dacă sarcinile sunt exprimate prin puteri, expresia de dimensionare a
secţiunii devine:
n
ρ ∑ Lk pk
100 ρ n
s= k =1
=
ΔVa ,admVn ε a %Vn 2 ∑ Lk pk
k =1
(3.37)
11
ΔU a ,admVn
(3.38)
n
3ρ ∑ Lk pk
3ρ n
s trif
=
ΔU a ,adm
∑L i
k =1
k ka = k =1
ΔU a ,admVn
(3.39)
12
6
Observaţie :
13
În acest caz secţiunile tronsoanelor liniei din fig. 3.5 sunt diferite. Condiţia
de a avea aceeaşi densitate de curent în toate tronsoanele se exprimă prin
relaţia:
I1 I 2 Iλ In
= = ... = = ... = = j (3.40)
s1 s2 sλ sn
în care :
14
7
Considerând expresia componentei active a căderii de tensiune pe fază:
n
ΔVa ,adm = ∑ rk I ka (3.41)
k =1
ρI λ cos φλ n
s λ= ⋅ ∑ lk cos φk (3.44)
ΔVa ,adm cos φλ k =1
Făcând aproximaţia n
∑l k cos φk n
k =1
≈ ∑ lk = L
cos φλ k =1
8
3.2.4. Verificarea secţiunii conductoarelor la stabilitate termică
θ 0
în care sc este temperatura conductorului la sfârşitul scurtcircuitului, în C
se determină din monograme în funcţie de temperatura iniţială a
0 0
conductorului (60 ...70 ) şi de densitatea curentului de scurtcircuit jsc;
θadm Creşterea admisă de temperatură în conductoare.
17
2
(a) Se calculează valoarea medie pătratică I sc a curentului pe durata
scurtcircuitului de la t=0 la tsc (când scurtcircuitul va fi eliminat prin
siguranţe fuzibile sau de către protecţia prin relee):
tsc
1
= ∫ sc
2 2
I sc i dt (3.47)
tsc 0
2
Valoarea lui I sc este denumită şi echivalentul termic de 1 s al curentului
de scurtcircuit : valoarea efectivă a curentului alternativ constant, care într-o
secundă dezvoltă într-un circuit o căldură egală cu cea pe care ar dezvolta-o
curentul de scurtcircuit pe toată durata defectului:
18
9
în care :
I tsc
jsc = 2
[A/mm ] (3.49)
s
în care s este secţiunea conductorului, în 2
mm .
10
3.2.5. Dimensionarea secţiunii optime economic
Aplicarea regulii lui Kelvin
În principiu problema constă în stabilirea unui echilibru între costul
liniei – provenit din creşterea secţiunii conductorului şi economia realizată
din reducerea pierderilor de energie. În consecinţă, dimensiunea optimă a
conductorului depinde de costul acestuia şi de valoarea pierderilor. Aceasta
constituie esenţa regulii lui Kelvin.
Pentru găsirea secţiunii s optime pentru o linie trebuiesc avute în vedere
următoarele consideraţii:
l 2
dacă s este mică, rezultă pierderi mari prin efect Joule ( ΔP = RI = ρ I ) ;
2
s
dacă s este mare, rezultă un cost ridicat al liniei ;
căderea de tensiune până la bornele utilizatorului trebuie să respecte
condiţia ΔV ≤ ΔVadm ;
încălzirea în regim de durată a conductorului va impune secţiunea minimă
(această restricţie este mult mai strictă pentru liniile în cablu subteran) ;
rezistenţa mecanică şi descărcarea corona impun, de asemenea, limita
inferioară a secţiunii.
21
Ii=(A+Ks)L (3.50)
11
în care :
c pw este costul actualizat pe durata unui an al pierderilor de
putere şi energie ;
TSL - durata de serviciu a liniei (egală cu 30 ani) ;
I max K
jec = = 2
[A/mm ] (3.54)
sec 3ρ c pw ⋅ TSL
24
12
Observaţii :
Densitatea economică de curent este cu atât mai mare cu cât costul
liniei în raport cu secţiunea conductorului este mai mare, respectiv cu cât
sunt mai mici rezistivitatea materialului conductor, costul actualizat al
pierderilor anuale de putere şi energie, respectiv secţiunea este mai mare cu
cât durata de exploatare a liniei este mai mare.
Valoarea densităţii economice se modifică în timp datorită preţului
materialului conductor şi al preţului la combustibil s.a.
Densitatea economică de curent este maximă numai când linia este
traversată de curentul /puterea maximă; în restul timpului ea are valori
inferioare.
Densităţile termice pot fi de 3-5 ori mai ridicate decât densitatea optimă
de curent pentru aceeaşi secţiune.Totuşi, costul pierderilor creşte rapid pe
măsură ce transferul de putere creşte. În consecinţă este în general rentabil să
se schimbe dimensiunea conductorului înainte ca limita termică să fie atinsă.
25
13
3.3. Calculul pierderilor de putere în linii şi transformatoare
2 2
P +Q −3
ΔPL = 2
⋅ RL ⋅ 10 [kW]
U n
În mod similar pierderile de putere reactivă:
2 2
P +Q −3
ΔQL = 2
⋅ X L ⋅ 10 [kVAr]
U n
Pierderile totale de putere aparentă complexă:
2 2
P +Q
Δ S L = ΔPL + j ΔQL = ( RL + jX L ) ⋅ 2
⋅ 10 −3
[kVA]
U n 2
1
3.3.1. Calculul pierderilor de putere şi energie electrică în
liniile electrice
2
ΔWa = ΔPL ⋅ t = 3RL I ⋅ t
b) Sarcina este variabilă: se utilizează noţiunea de durată τ de calcul
a pierderilor maxime de putere:
ΔW = ΔPmax ⋅ τ
a d
b
2
I max
t
O τ e c
T
T 2
T 2 2 ∫ I t dt Timpul sau durata
∫0 I t dt =I max ⋅τ τ= 0
2
4
pierderilor maxime.
I max
2
3.3.1. Calculul pierderilor de putere şi energie electrică în
liniile electrice
b2) Durata de utilizare a puterii maxime (TPM, TQM, TSM)
Se consideră curba clasată anuală de puteri active vehiculate pe un
element de reţea – puterile în ordine descrescătoare începând de la
valoarea maximă Pmax - obţinută din curbele de sarcină zilnice. Suprafaţa
de sub curbă reprezintă, la o anumită scară, energia W vehiculată într-un
interval T. Aceeaşi cantitate de energie ar putea fi vehiculată la puterea
constantă Pmax într-un interval de timp Tmax < T.
P
a d
b
Pmax
t
O TPM e c
T 5
T
W = ∫0 Pt dt = Pmax TPM
TPM =
∫0
Pdt
t
Pmax
în mod analog: T
TQM =
∫0
Qt dt
Qmax
TSM =
∫0
S t dt
Smax
6
3
3.3.2. Calculul pierderilor de putere şi energie în transformatore
⎝ In ⎠
I S coeficient de încărcare
unde : α= =
I n Sn
Sn 2
ΔQt = ΔQ0 + ΔQsc = i0 % + 3 X ik I
100
U sc Z ik I in ⋅ U n Z ik S n
usc % = ⋅ 100 = ⋅ 3 ⋅ 100 = 2 ⋅ 100
Un U n ⋅U n U n
3
2
usc % U n
Z ik ≅ X ik = ⋅
100 S n 7
i0 % usc % 2
ΔQt = Sn + ⋅ α ⋅ Sn
100 100
Pierderile de energie electrică în transformatoare:
Randamentul transformatoarelor:
P − ΔPt
η=
P 8
4
3.3.3. Calculul pierderilor folosind circulaţia de puteri
în elementele reţelei
⎧ I ik = I ik + I io = (V i − V k ) y + V i y
'
⎪ ik iko
⎨ '
⎪⎩ I ki = I ki + I ko = (V k − V i ) y ki + V k y kio
( )
*
* '
S ik = 3V i I ik = 3U i I io + I ik =
*
= 3U i ⎡ y iko U i + y ik (U i − U k ) ⎤ =
⎣ ⎦
+ 3U i (U i − U k ) y
2 * * *
= 3U i y iko ik
( )
2 * * *
S ki = 3U k y kio
+ 3U k U k − U i y ki
Δ S L = S ik + S ki
ΔPL = Re {S ik + S ki }
ΔQL = Im {S ik + S ki } 10
5
Calculul reţelelor electrice simplu şi complex
buclate, în regim simetric
n
IA = ∑
k =1
ik − I B (4.1)
1
Z Zn+1=Z
Zk Zk Z2 Z2
Z1 Z1 Z1
IA k IB IA B
A A
B I1 I2 In In+1
I1 I2 Ik Ik IB VA V
VA ... ... VB i1 i2 ... in-1 in in+1=-IB B
i1 i2 ik in
Vk
a. b.
Z
k
IA A B IB IA A IAB B IB
VA
i1 i2 ... ik ik ... in-1 in
VB VA iA iB VB
c. d.
Fig. 4.1. Schema electrică de calcul a circulaţiei de curenţi şi a căderilor de tensiune în
linii electrice scurte alimentate de la două surse: a – schema electrică iniţială;
b - considerarea sursei din nodul B ca un consumator alimentat printr-un curent negativ;
c - reprezentarea reţelei alimentată de la ambele capete sub forma a două reţele radiale;
d - schema electrică cu sarcinile aruncate la noduri
Curenţii I1, I2, ... , In pot fi determinaţi aplicând prima teoremă a lui Kirchhoff în
fiecare din nodurile 1, 2, ... , n (fig. 4.1,a).
Reţeaua alimentată de la ambele capete, A şi B, poate fi considerată ca o reţea radială,
alimentată de la un singur capăt, de exemplu de la sursa A, dacă sursa B se înlocuieşte cu
un consumator alimentat de la reţea printr-un curent negativ (fig. 4.1,b), adică I B = − i n + 1 .
∑Z
k =1
k ik
V −V B (4.3,a)
IB = − A
Z Z
4
2
În mod analog, se poate stabili relaţia de calcul şi pentru intensitatea curentului IA :
n
∑ '
Z k ik
V A −V B
IA = k =1
+ (4.3,b)
Z Z
'
Având în vedere că Z k + Z = Z (fig.4.1,a) se poate constata că
k
formulele (4.3,a) şi (4.3,b) verifică relaţia (4.1).
Odată calculaţi curenţii IA şi IB, se pot determina circulaţiile de curenţi
I1, ..., In prin tronsoane şi astfel să se găsească, nodul k de tensiune minimă.
Analizând expresiile (4.3, a şi b) se constată că fiecare cuprinde câte doi
termeni:
'
I A = iA + I AB ; '
I B = iB – I AB (4.4)
în care:
n
n 1
'
iA =
1
Z
∑ '
Z k ik ;
'
iB =
Z
∑
k =1
Z k ik
(4.5)
k =1
1
I AB = (V A −V B) (4.6)
Z
5
Observaţii:
- Termenii i'A şi din (4.5) depind numai de valorile curenţilor de sarcină şi de
iB
'
3
Dacă sarcinile sunt exprimate prin puteri şi se face abstracţie de
pierderile de putere - S0 fiind puterea aparentă complexă transportată pe o
fază şi S = 3S0 fiind puterea transportată de sistemul trifazat - atunci din
relaţiile (4.3,a,b) se obţine repartiţia aproximativă a puterilor:
n
∑
k =1
'
s0k Z k
⎛V A −V B ⎞
∗
(4.7,a)
S0A = +⎜ ⎟ Vn
Z ⎝ Z ⎠
n
∑s
k =1
Z
0k k ∗
⎛ V A −V B ⎞
S 0B = −⎜ V
⎟ n (4.7,b)
Z ⎝ Z ⎠
există un consumator alimentat atît din capătul A (prin I'k ) cât şi din capătul B
(prin I''k ) (fig. 4.1,a);
4
4.2.2.2. Circulaţia puterilor active şi reactive
Tranzitul de putere pe o linie „i-k”
Pentru calculul circulaţiei de puteri pe o latură, se consideră
tensiunile de fază Vi şi Vk respectiv curentul prin latură.
Sik I
i ik yik k Ski
Vi yik0 yki0 Vk
S ik = 3V i I = 3V i 3 I =U i 3 I
* * *
(4.32)
ik ik ik
1
1
I ik =Vi yik0 + (Vi −V k ) yik = ⎡⎣Ui yik0 + (Ui −Uk ) yik ⎤⎦ (4.33)
3
de unde rezultă că
not
3I ik = Ui yik 0 + (Ui −U k ) yik = I ik (4.34)
Rezultă:
S ik = U i ⋅ I ik (4.35)
2
1
În continuare, se exprimă tensiunile în coordonate polare:
j⋅θi
⎧⎪U i = Ui ⋅ e = Ui ⋅ (cosθi + j ⋅ sinθi )
⎨ j⋅θk (4.36)
⎪⎩U k = Uk ⋅ e = Uk ⋅ (cosθk + j ⋅ sinθk )
Expresia puterii Sik tranzitate de la nodul “i” către nodul “k” devine:
*
S ik = U i I = U i ⎡⎣U i y ik 0 + (U i − U k ) y ik ⎤⎦ =
*
ik
(y )
* * *
=U i
2
ik 0
+ y ik − U i U y ik =
k
2
Tranzitul de putere pe o latură cu transformator
Fie schema echivalentă a unui transformator ridicător cu raport de
transformare real (Nik), conectat la nodul „k” şi având admitanţa
corespunzătoare pierderilor la mersul în gol y i 0 = g i 0 − jbi 0 ,
conectată la nodul i.
S i I y N
ik
ik
ik i ik
k S ki
Ii Ik
Vi Vi Vk
yi0
(4.41)
(g )
∗ ∗ ∗
= Ui 2
i0
− jb i 0 + y ik
− U i U k y ik N ik
5
* * *
= U y ik N ik − U k U y ik N ik =
2
k
2
i
(4.45)
2 − jγ ik j (θ k −θi −γ ik )
= U y N ik e
2
k ik − U kU i yik N ik e
6
3
Prin identificare se determină expresiile puterilor active şi reactive
tranzitate prin transformator de la nodul k la nodul i:
unde:
Pg,i şi Qg,i - puterile activă şi reactivă generate în nodul i;
Pc,i şi Qc,i - puterile activă şi reactivă consumate la nodul i.
4
Sgi=Pgi+jQgi
Si k α(i)
Sci=Pci+jQci
n n
Pi = U i
2
∑( g
k =1
ik 0 + yik cos γik ) − Ui ∑
k =1
U y
k ik cos ( θi −θk −γ ik ) (4.49,a)
n n
Qi = −U i
2
∑( b
k =1
ik 0 + yik sin γik ) − Ui ∑U
k =1
y
k ik sin ( θi −θk −γ ik ) (4.49,b)
10
5
ii. Exprimarea ecuaţiilor de bilanţ de putere în funcţie de elementele
Yii şi Yik,ale matricei admitanţelor nodale [Ynn]
Pe baza regulilor de formare a termenilor matricei admitanţelor
nodale rezultă:
⎧Y ii = ∑ y + y
⎪ k∈α ( i )
ik( ik 0
= )
Termenul ⎪
⎪ n
(4.50)
diagonal ⎨ = ∑ ⎡⎣ yik cos γ ik + gik 0 + j ( yik sin γ ik + bik 0 ) ⎤⎦
⎪ k =1
⎪ = Y e jγ ii ≡ G + jB
⎪ ii ii ii
⎩
Termenul
nediagonal
{Y ik = − y ik = − yik e j γ ik
= Yik e j γ ik
≡ Gik + jBik (4.51)
11
⎧U i = U i e = U i ( cos θi + j sin θi )
jθi
⎪⎪
⎨U k = U k e = U k ( cos θk + j sin θk )
j θk
(4.53)
⎪Y = G + jB
⎪⎩ ik ik ik
12
6
Expresia puterii nodale injectate în nodul i
*
S i = 3V i I i (4.54)
unde
n n
Uk
I i = ∑ Y ik V k = ∑ Y ik
k =1 k =1 3
sau (4.55)
n not
3Ii = ∑ ik k i
Y U
k =1
≡ I
Rezultă:
n
S i = U i I i = U i ∑ Y U ≡ Pi + jQi
* * *
ik k
(4.56)
k =1
13
{
= ∑ U iU k Gik ⎡⎣cos ( θi − θk ) + j sin ( θi − θk ) ⎤⎦ −
k =1
14
7
sau
n
Pi (U m , θ m ) = Re {S i } = ∑ U iU k ⎡⎣Gik cos (θi − θ k ) + Bik sin (θ i − θ k ) ⎤⎦ =
k =1
n n
= ∑ U iU k GGik = GiiU i + ∑ U iU k GGik
2
k =1 k =1,
k ≠i
(4.58)
n
Qi (U m , θ m ) = Im {S i } = −∑ U iU k ⎡⎣ Bik cos (θi − θ k ) − Gik sin (θ i − θ k ) ⎤⎦ =
k =1
n n
= −∑ U iU k BBik = − BiiU i − ∑ U iU k BBik
2
k =1 k =1
k ≠i
unde
15
respectiv
⎧ n
⎪ i m m ∑ i k ik
P (U , θ ) = U U GG
⎪ k =1
(4.62)
⎨ n
⎪Q (U , θ ) = − U U BB
⎪⎩ i m m ∑
k =1
i k ik
8
În algoritmul de soluţionare, în funcţie de tipul de nod, se foloseşte:
- pentru nodurile generatoare numai ecuaţia (4.63,a) a puterii active;
- pentru nodurile consumatoare se folosesc ambele ecuaţii (4.63,a) şi
(4.63,b).
Tipuri de noduri
Starea electrică a unui nod este caracterizată de patru mărimi de
stare P,Q,U,θ. Deoarece puterile consumate Pci şi Qci sunt impuse,
rezultă că în fiecare nod al reţelei vom avea 4 mărimi de stare Pgi,
Qgi, Ui şi θi şi doar două ecuaţii de bilanţ de putere. Acest fapt
impune ca două dintre mărimile de stare să fie precizate/impuse, iar
celelalte două să se calculeze.
În funcţie de cele două mărimi impuse, nodurile se împart în:
noduri de tip generator, consumator, pasive şi nodul de echilibru.
17
18
9
Astfel:
19
20
10
Dacă se scrie ecuaţia de bilanţ global a puterilor în sistem:
∑S
i∈ng
gi + S e = ∑ S cj + Δ S
j∈nc
rezultă că puterea la nodul de echilibru este dată de relaţia:
S e = ∑ S cj + Δ S − ∑ S gi (4.64)
j∈nc i∈ng
11
4.2 Calculul electric al reţelelor complex buclate
1
Procedee de reducere
a. Reducerea unui conductor de o anumită lungime şi secţiune,
la un conductor echivalent de o altă lungime şi o altă secţiune.
Procedee de reducere
b. Aruncarea sarcinilor la noduri.
VA VB V i i V
i1 i2 A A B B
a. Reţea iniţială b. Reţea transfigurată
2
Procedee de reducere
∑Z
'
' ' i
Z i +Z i k k
iA = 1 1
= '2 2 1
(4.9 a)
ΔV AB = Z 1 i1 + Z 2 i 2 = Z i B Z Z
n
'
1 1
'
ΔV BA = Z i + Z i = Z i A
'2 2
Z 1 i1 + Z 2 i 2 ∑Z i
k k
iB = = 1
(4.9 b)
Z Z
unde Z1, Z2, ..., Zk şi respectiv Z'1 , Z'2 , ..., Z'k reprezintă impedanţele
tronsoanelor de la cele două capete (extremităţi) până la punctele de
conectare a celor k sarcini.
5
Procedee de reducere
Zλ Z`λ Z
A B A B
VA iλ VA iA iB
VB VB
Fig. 4.3 a Fig. 4.3 b
'
Zλ Zλ
iA = iλ iB = iλ
Z Z
3
Procedee de reducere
IA A k B IB IA A B IB
VA i1 i2 ik in VB VA iA iB VB
Observaţie:
Prin mutarea sarcinilor la noduri nu se conservă pierderile de
putere activă si reactivă din reţea. Pe schema 4.4,b, echivalentă celei
din figura 4.4, a, în ipoteza că VA=VB, pe artera AB nu mai circulă
niciun curent, adică în acest caz pierderile de putere sunt nule.
Această situaţie nu corespunde schemei iniţiale din figura 4.4,a , unde
pe arterele considerate între A şi k respectiv între k si B circulă curenţi
care produc pierderi de putere activă şi reactivă. Puterea injectată din
exterior, în linia electrică, este constantă în ambele scheme 4.4, a şi
4.4, b, pentru că tensiunile la borne şi curenţii rămân neschimbaţi.
7
Procedee de reducere
4
Procedee de reducere
Pentru a determina mărimile echivalente, se scriu relaţiile de
echivalenţă între schema reală cu trei ramuri şi cea echivalentă cu o
singură ramură, astfel:
IE = I A + IB + IC (4.10)
(V E − V O ) ⋅ Y E = (V A − V O ) ⋅ Y A + (V B − V O ) ⋅ Y B + (V C − V O ) ⋅ Y C
sau
V E ⋅ Y E − V O ⋅ Y E = V A ⋅ Y A + V B ⋅ Y B + V C ⋅ Y C − V O (Y A + Y B + Y C )
123 144 42444 3
Y E = Y A + Y B + Y C = ∑Y k (4.11’)
n
V A ⋅Y A + V B ⋅Y B + V C ⋅Y C ∑V k Yk
VE = = 1
(4.11’’)
Y A +Y B +YC n
∑Y 1
k
Procedee de reducere
¾ Înlocuirea ramurilor în paralel printr-o ramură echivalentă este
posibilă numai dacă de-a lungul acestora nu există derivaţii cu sarcini
suplimentare.
¾ La transformări inverse însă, se cunoaşte curentul prin ramura
echivalentă şi se cere să se determine curenţii care trec prin ramurile
reţelei iniţiale, netransfigurate. În acest caz, se scriu relaţiile căderilor
de tensiune:
IA IB IC IE
V A −V O = V B −V O = V C −V O = V E −V O =
YA YB YC YE
Din ultima relaţie se poate determina tensiunea nodului O, sub forma:
IE
VO =V E −
YE
care după înlocuirea în celelalte trei ecuaţii, permite determinarea
curenţilor în ramurile componente:
YA YB YC
IA = IE ⋅ + (V A − V E )Y A IB = IE ⋅ + (V B − V E )Y B IC = IE ⋅ + (V C − V E )Y C
YE YE YE
(4.12, a) (4.12, b) (4.12, c) 10
5
Procedee de reducere
d. Transfigurarea stea-triunghi.
O altă structură, care intervine ca un subansanblu într-o reţea buclată, este cea în
formă de stea, în cazul cel mai simplu alimentată de la trei noduri (fig. 4.6).
I1 I1
Condiţia de echivalenţă a celor
1 1
două scheme:
Z 12 (Z 23 + Z 31 ) Z1
Z1 + Z 2 =
Z 12 + Z 23 + Z 31 Z31
I12
Z12
I31
Z 23 (Z 31 + Z 12 ) Z3 Z2
Z2 + Z3 = I23
Z 12 + Z 23 + Z 31
3 2 3 2
I3 I2
Z 31 (Z 12 + Z 23 ) I3 Z23 I2
Z 3 + Z1 =
Z 12 + Z 23 + Z 31 Fig. 4.6 Schemele în stea şi în triunghi
Z 12 Z 13 Z1Z 2
Z1 = (4.13, a) Z 12 = Z1 + Z 2 + (4.14, a)
Z 12 + Z 23 + Z 31 Z3
Z 23 Z 21 Z2Z3
Z2 = (4.13, b) Z 23 = Z2 + Z3 + (4.14, b)
Z 12 + Z 23 + Z 31 Z1
Z 31 Z 23 Z1Z 3
Z3 = (4.13, c) Z 31 = Z 1 + Z 3 + (4.14, c)
Z 12 + Z 23 + Z 31 Z2 11
Procedee de reducere
Y 12 Y 13 Y 1Y 2
Y 1 = Y 12 + Y 13 + (4.13`, a) Y 12 = (4.14`, a)
Y 23 Y1 +Y 2 +Y 3
Y 12 Y 23 (4.13`, b) Y 2Y 3
Y 2 = Y 12 + Y 23 + Y 23 = (4.14`, b)
Y 31 Y1 +Y 2 +Y 3
Y 31 Y 23 Y 3Y 1
Y 3 = Y 31 + Y 23 + (4.13`, c) Y 31 = (4.14`, c)
Y 12 Y1 +Y 2 +Y 3
Observaţie:
¾ În cazul transformării generale, o reţea în stea având n borne de
alimentare poate fi transformată intr-un poligon cu n(n-1)/2 laturi
având legate două cate două bornele sale: Yij = Yi Yj / ΣYk
.
6
4.2.2 Metoda matriceală pentru calculul regimului permanent
Ce este?
Calculul de regim permanent constă în determinarea mărimilor
electrice de stare:
• Tensiuni (modul si argument) în noduri
• Circulaţia de curenţi/puteri în laturile R.E.
• Pierderi de putere
iii.Punct de plecare:
• optimizarea regimurilor de funcţionare etc.
• în studiul şi alegerea protecţiilor prin relee şi automatizărilor;
• în calculele de stabilitate statică‚ tranzitorie şi de tensiune;
14
7
4.2.2 Metoda matriceală pentru calculul regimului permanent
Necunoscute:
Având în vedere numărul mare al mărimilor electrice de stare de
determinat Uik (tensiunile la bornele laturilor) şi Iik (curenţii în
laturi), pentru formarea şi rezolvarea sistemului general de ecuaţii
al reţelei electrice, se utilizează metode matriceale.
Ipoteze:
¾ Se consideră reţeaua liniară şi se folosesc teoremele lui Kirchhoff
pentru reţeaua electrică în ansamblul său;
¾ Soluţionarea problemei se reduce fie la:
- rezolvarea unui sistem de ecuaţii liniare când caracteristicile
sarcinilor şi generatoarelor se reprezintă prin I=ct;
- fie rezolvarea unui sistem de ecuaţii neliniare de gradul II când se
foloseşte ipoteza P=ct şi Q=ct. 15
16
8
4.2.2 Metoda matriceală pentru calculul regimului permanent
Etapa II: Rezolvarea sistemului de ecuaţii utilizând una din cele două metode
numerice de calcul: Seidel-Gauss sau Newton-Raphson.
17
12 13
(
⎧ y (V 1 – V 2 ) + y (V 1 – V 3 ) + y + y V 1 = I 1
⎪⎪ 120 130
)
( )
⎨ y 21 (V 2 – V 1 ) + y 23 (V 2 – V 3 ) + y 210 + y 230 V 2 = – I 2 (4.16)
⎪
( )
⎪⎩ y 13 (V 3 – V 1 ) + y 32 (V 3 – V 2 ) + y 310 + y 320 V 3 = I 3
18
9
4.2.2.1,a Matricea admitanţelor nodale în reţele fără transformatoare în
laturi
Se grupează termenii după tensiunile nodurilor astfel:
⎧( y + y + y + y ) V 1 – y V 2 – y V 3 = I 1
⎪⎪ 12 13 120 130 12 13
19
20
10
ii) Modulul admitanţei diagonale este mai mare sau cel puţin egal cu
modulul sumei termenilor nediagonali:
Y 11 = y12 + y13 + y120 + y130
∑Y 1k = − y12 − y13
Y 11 ≥ Y 1k
Uneori, datorită transformatoarelor de unghi şi a susceptanţelor
capacitive ale liniilor electrice, este posibil să nu fie aşa. În cazul în
care se neglijează laturile transversale, Y ii = ∑ Y ik
Numărul termenilor nenuli pe linii şi coloane este egal cu numărul
laturilor incidente în nod, plus 1 (corespunzător admitanţei proprii a
nodului).
iii) În structura reţelelor reale‚ numărul elementelor nenule în
matricea [Ynn] este foarte scăzut (circa 2%). Se spune că matricea
[Ynn] are un grad înalt de lacunaritate sau este o matrice rară. Din
această cauză se folosesc tehnici speciale de lucru cu matrice rare.
21
[Y nn ][V n ] = [ I n ] (4.17’)
În practică, pentru studiul funcţionării sistemelor electroenergetice se
operează cu puteri trifazate şi tensiuni între faze. În acest sens expresiile
(4.17’) se multiplică cu 3
[Y nn ] 3 [V n ] = 3 [I n ]
22
11
Matricea admitanţelor nodale în cazul folosirii modelelor trifazate
pentru liniile electrice
a
i aa k
I i a z ik a I
a
k
ab
b ac z bb z ik b
I i b z ik
ik
b I k
bc
c z cc z ik c
I i c ik
c I k
yab ybc yab ybc
yac yac
aa
y ik
y bb
ik
y cc
ik
y aa
ik
y bb
ik
y cc
ik
Fig. 4.8.a
23
a a
I i i z aa z ab z ac k
I k
b b
[I i ] = I i z ba z bb z bc [I k] = I k
c c
I i
z ca z cb z cc I k
a y aa y ab y ac [Z ik] y aa y ab y ac V
a
V i [Y ik] y ba y y [ Y ] k
y ba y bb y bc = ik b
[V i] = V
b
2
= bb bc
2 [V k] = V k
i
y ca y cb y cc y ca y cb y cc c
V
c
i
V k
Fig. 4.8.b
24
12
Matricea admitanţelor nodale în cazul folosirii modelelor trifazate
pentru liniile electrice
[I i] i [Z ik] k [I k]
[Y ik] [Y ik]
[U i]= 3 [V i] [U k]= 3 [V k]
2 2
Fig. 4.8.c
⎡ [Y ik ] ⎤
[ Z ik ] + – [ Z ik ]
–1 –1
⎡[ I i ] ⎤ ⎢ ⎥⎡ U ⎤
= ⎢ 2 ⎥⎢ [ i ]
⎢ ⎥ ⎥ (4.18)
⎣[ I ] ⎦ ⎢ [ Y ik ] ⎥ ⎣[U k ]⎦
⎢ – [ Z ik ] [ Z ik ] +
k –1 –1
⎥
⎣ 2 ⎦
25
Ii i Iik z ik i N ik k Ik Ii i N ki i z ki k Ik
Si Sk
Vi Vi Vk Vi Vk
a. b.
Ii i Iik yik i N
Iik ik k Ik
Si Si Sk
Vi Vi Vk
c.
Fig. 4.9. Schemele echivalente cu operator de transformare.
26
13
Din schema (4.8.c)
I i = I ik = y ik (V i − V i ' ) (4.18’) => V i − V i ' = z ik I ik (4.18’’)
14
4.2.2.1,b Matricea admitanţelor nodale în reţele cu transformatoare în laturi
– N
⎣ ik ⎦
sau:
⎡Y '
Y
'
⎤ ⎡ y − y ik N ik ⎤
[Y ik ] = ⎢ ' ' ⎥ = ⎢
ik
ii ik
*
⎥ (4.25)
⎢⎣Y ki Y kk ⎥⎦ ⎢⎣ − y ik N ik
2
y ik N ik ⎥⎦
[Y ik ] = ⎢ ki ki
ki
⎥
⎢⎣ – y ki N ki y ki ⎥⎦ (4.26)
29
⎡ y ik − y ik N ik ⎤
[Y ik ] = ⎢ − y N 2 ⎥
y ik N ik ⎥⎦ (4.27)
⎢⎣ ik ik
Se constată că matricea [Yik] pentru transformatoare cu raport real
de transformare (Nik) este o matrice simetrică deoarece termenii
Y 'ik (= − y ik N ik ) = Y 'ki (= − y ik N ik )
30
15
4.2.2.1,b Matricea admitanţelor nodale în reţele cu transformatoare în laturi
Reguli generale de scriere a matricei [Ynn]
• Orice termen diagonal Yii este egal cu suma admitanţelor
longitudinale şi transversale ale laturilor incidente galvanic în nod.
Dacă la nodul respectiv pe lângă liniile electrice este conectată şi o
latură cu transformator se disting două cazuri:
- dacă transformatorul ideal se află conectat la nodul i, admitanţa
longitudinală a transformatorului se înmulţeşte cu pătratul
raportului de transformare:
Y ii = ∑ y ik + ∑ y ik 0 + ∑ y ki N 2
14 4244 3 1 424 3 ki
(4.28)
linii transf .
Y ii = ∑ y ik + ∑ y ik 0 (4.29)
32
16
Clasificarea variabilelor sistemului
În scopul de a stabili sistemul de ecuaţii de rezolvat, este necesar
ca, în funcţie de tipul nodului să se facă o clasificare a variabilelor
sistemului:
a. Variabile de cerere: Pc, Qc (toate puterile active şi reactive
consumate)
i. Fiind date:
• topologia reţelei electrice;
• caracteristicile elementelor componente ale reţelei([Ynn]);
• condiţiile de regim de frontieră ale celor „n” noduri diferenţiate în:
2
1
→ noduri generatoare (g), cu Pg=ct. şi Ug impus=ct.
n
Pg ,i = GiiU i +2
∑
k =1;k ≠ i
U iU k ⎡⎣Gik cos ( θi − θk ) + Bik sin ( θi − θk ) ⎤⎦
Q min
g ,i
< Qg ,i < Q max
g ,i
ii. Se determină:
→ θg şi Ug ; Uc şi θc ; Pe şi Qe;
→ circulaţiile de putere active şi reactive în laturile reţelei;
→ pierderile de puteri ΔPik şi ΔQik în laturi şi totale în sistem.
2
4.2.2.5. Aplicarea metodei Seidel Gauss pentru modelul neliniar
Se consideră expresia cunoscută a puterii trifazate:
*
Si n
S ik = 3V i I = 3V i 3 I ⇒ I i = * = ∑Y ikU k
* *
(4.65)
U i k=1
Se separă curentul Ii corespunzător unuia din nodurile independente :
n
I i = Y ii U i + ∑ Y ik U k
k =1, k ≠ i
i = 2,..., n i ≠ e (= 1)
( p +1) 1 ⎛ ( p) ( p) ⎞
n
Ui = ⎜ I i − ∑ Y ik U k ⎟ , i ≠ e (4.66’)
Y ii ⎝ k =1; k ≠ i ⎠
în care:
( p)*
( p) Si ( p) ( p)
Ii = ; Si = Pi + jQi
( p)*
Ui
3
ii În cadrul variantei Seidel-Gauss se grăbeşte obţinerea soluţiei
utilizându-se în cadrul pasului (p+1) valorile tuturor tensiunilor
nodale Uk având k<i care au fost calculate deja în cadrul acestui
pas iterativ, conform relaţiei :
( p)
( p +1) 1 ⎛ Pi − jQi i −1
( p +1)
n
( p) ⎞
U i ,calc = ⎜ ( p )* − ∑ Y ik U k − ∑Y ik Uk ⎟ , i ≠ e (4.67)
Y ii ⎝ U i k =1 k =i +1 ⎠
Calculul se continuă până când este satisfăcut testul de convergenţă:
( p +1) ( p)
Ui −U i (4.68) ≤ε
iii Deşi metoda Seidel-Gauss conduce la o soluţie într-un număr
mai mic de iteraţii decât metoda Gauss ea poate fi îmbunătăţită, din
punct de vedere al calculului prin folosirea unui factor de accelerare
ω a procesului de convergenţă
( p +1) ( p) ( p +1) ( p)
U i ,acc = U i + ω U i , calc − U i ,i≠e (4.69)
7
4
În acest sens relaţia de calcul Ui,calc (p+1) se
aplică în funcţie de
tipul nodului în mod diferit:
a. Nu se calculează tensiunea la nodul de echilibru deoarece
ea este impusă în modul şi argument şi menţinută
constantă pe toată durata procesului iterativ;
b. Pentru nodurile de tip consumator se consideră puterea
reactivă constantă Qi =Qi, iar tensiunea este actualizată la
(p)
( p)
( p) impus
U i , calc
U i , cor = U i
( p)
U i , calc (4.70)
9
10
5
• Dacă Qi calculată nu se încadrează în limitele admisibile,
(p)
→ Dacă Q i
( p)
<Q i
min
⇒ Q i
( p)
=Q i
min
→ Dacă Q i
( p)
>Q i
max
⇒ Q i
( p)
=Q i
max
11
12
6
Observaţii
a. Dacă puterea activă generată violează limitele generatorului,
excesul (sau deficitul) generării la nodul de echilibru este
distribuit între unităţile rămase şi se fac mai multe iteraţii.
Această ajustare este respectată până când generarea la nodul
de echilibru este în limitele acceptabile.
b. De asemenea, dacă puterea reactivă generată la nodul de
echilibru violează limitele generatorului, pot fi considerate
câteva posibilităţi. Prima poate consta în schimbarea nodului de
echilibru la un alt generator. O altă posibilitate este modificarea
tensiunii la nodul de echilibru pentru a nu se mai viola limitele
sale de putere reactivă. A treia posibilitate este de a introduce
generatoare de putere reactivă şi sau consum cu ajutorul
condensatoarelor şi/sau bobinelor.
13
7
5. Regimul termic al liniilor electrice: principala
restricţie în dimensionarea şi verificarea secţiunii
conductoarelor.
5.1. Generalităţi
Fenomenul de încălzire a conductoarelor constituie o restricţie tehnică
importantă în transportul energiei electrice, în sensul limitării capacităţii de
transport.
W =W
1t rad
+W
conv (5.1) W
rad
=α
rad
S (θcond − θaer ) W/cm (5.3’)
W
conv
=α
conv
S (θcond − θaer ) W/cm (5.3’’)
Ipoteze simplificatoare:
• W
cond
=0
1
α rad = 2.8 (100 + 0.6θ cond ) ⋅10 ⎡⎣W grd ⋅ cm ⎤⎦ −6 2
(5.4’)
pv
α conv =9 −3
⋅10 ⎡⎣W grd ⋅ cm ⎤⎦
2
(5.4’’)
d
Ω mm Ω mm 2 2
ρ= = 2 −2
= Ω mm ⋅10 cm
2 −1
m 10 cm
s Al
s⋅ = s⋅q Se presupune că tot curentul trece
s Al + sOl
prin mantaua de Aluminiu
unde s Al
q= (5.5)
s Al + sOl
q este coeficientul de corecţie în cazul conductorului de Al-Ol
−2
l 2 10 2
W1t = RI 2
max = ρ I max = ρ 20o (1 + ys + y p ) ⎡⎣1 + α 20o (θ max − 20 ) ⎤⎦ ⋅
o
I max (5.6)
s s⋅q
(α + α )(θ − θ )π d l 10 s q 2
ρ (1 + y + y )[1 + α (θ − 20 )]
max
20 s p 20 max
0
1
−
πd
π d 2
π π d π d 2 3 2 3 2 2 3
π d ⋅1[cm] ⋅ s = π d ⋅ = =2 π =2 π
4 4 2 π4 8
3
π d 32 3
⎛πd ⎞ 2 2 3
=2 π =2 π⎜ ⎟ =2 π s 2
8 ⎝ 4 ⎠
(α + α )(θ − θ )s q
3
2
2
5.2.2. Răspunsul la o sarcină treaptă: curba de încălzire/răcire
100%
t
Fig. 5.2
Bilanţul energetic dintre cantităţile de căldură, pentru un interval dt
W1t ⋅ dt = Wînmag . ⋅ d θ + Wevac. ⋅ dt (5.9)
θ =Be −α t +B (5.11)
1 2
A 1
unde α = = este inversul constantei de timp τ a încălzirii
C τ
• Determinarea constantei B1: pentru condiţia iniţială t=0 şi θ= θi , din (5.11)
rezultă:
θi = B1 + B2 sau B1 = θi − B2 (5.12)
6
3
• Determinarea constantei B2: pentru regimul permanent de sarcină Tcond=ct.
dTcond dθ
⇒ = =0
dt dt
W RI 2
B =θ = 1t =
din (5.10') rezultă W1t = A ⋅ θ sau 2
(5.13)
A A
Înlocuind (5.12) şi (5.13) în ecuaţia (5.11), rezultă
W
θ =θ e −α t + 1t 1− e −α t
(5.14)
i A
răcire încălzire
W1t
Pentru t⇒∞ θ max = = θ ≤ θ adm.
A ∞
Rezultă: θ echiv =θ e
i
−α t +θ 1− e
∞
−α t
( ) (5.14’)
t t
a )θ = 0 b ) θ i = θ ∞ şi W = 0
i 1t
θ
θ
∞
θîncălzire = θ
∞ (
1− e −α t
)+ θi e −α t
θi
θ răcire =θ e −α t
i
t
c) Simultan încălzire+ răcire
Fig. 5.3 Reprezentări grafice
8
4
5.2.3. Încălzirea conductoarelor în regim permanent sub sarcină variabilă
Wt3
θ A
Wt1
A
Wt2
A
θi
θmediu
0 t1 t2 t3 t
I II III
Fig. 5.4 Regim cu sarcină variabilă cu paliere constante
Pentru fiecare din regimurile cu sarcină constantă (I, II, III …) se scrie o relaţie
de forma:
θ = θ 1− e
∞
−
(
α t +θ e
i
−α
)
t (5.14’)
Wt3 θ(t)
θ A
Wt1
A
Wt2
A
θi
θmediu
0 t2 t3 t
t1
I II III
5
Răspunsurile în temperaturi corespunzătoare perioadelor cu sarcină
constantă.
• Iniţial cond. are aceeaşi temperatură cu cea a mediului (θmediu) ⇒ θ = 0
i
−α t1
e ≅ 1 − α t1 neglijând termenii de ordin superior
θ ≅θ
I ∞1
(1 − 1 + α t1 ) = θ α t1
∞1
(5.16)
⎛ −α t ⎞ −α t
θ = θ ⎜⎜1 − e
II ∞2
⎝
2 ⎟
⎟
⎠
+ θI e 2 ≅ θ αt +θ αt ⋅ 1−αt
∞ 2 2 ∞1 1 2 ( )
11
θ αt +θ αt ⋅ 1−αt
∞2 2 ∞1 1 ( )2 = θ∞2α t2 + θ∞1 (α t1 − α t t ) 2
1 2
θ
II
≅α θ ( ∞2t 2 +θ
∞1
t1 ) (5.17)
(
α θ
∞2 ∞1 )
t2 + θ t1 = θ echiv ⎡⎣1 − e −α ( t1 +t2 )
⎤ ≅ θ echivα ( t1 + t2 )
⎦ (5.18)
Rezultă:
θ ∞ t1 + θ ∞ t2
θ echiv = 1 2
(5.19)
t1 + t2
12
6
Wt
Înlocuind θ = în (5.18) se obţine:
A
Wt , echiv α
α ( t1 + t2 ) = (Wt1t1 + Wt 2t2 )
A A
⇓
Wt1t1 + Wt 2t2
Wt , echiv = (5.20)
t1 + t2
R(I t + I t
2
1 1
2
2 2 )
RI 2
echiv =
t1 + t2
respectiv:
I t +I t 2 2
I echiv = 1 1 2 2
(5.21)
t1 + t2
13
14
7
5.3.2. Analogia electrică a fenomenului termic.
Schema echivalentă a cablului
Convecţie +
radiaţie Nivelul În regim stabilizat de
solului
funcţionare, suprafaţa de
h separaţie devine o suprafaţă
10oC izotermă.
Conducţie 20oC
θcond
30 C
o Suprafeţele izoterme din
pământ au temperaturi din ce
în ce mai ridicate pe măsură
Fig. 5.6 ce ne apropiem de suprafaţa
conductorului cablului.
15
r2 θ2
r θ1 Σ
r1
Fig. 5.7
l
16
8
Fluxul de căldură transmis, într-o secundă, prin suprafaţa Σ este dat de:
2πrl dθ
W = ∫ q dΣ = 2πrlq = − (5.23)
Σ
Σ
ρ dr T
sau
⎛ ρ dr ⎞
− dθ = ⎜ ⎟W T
⎝ 2πl r ⎠
Σ
2πl r
2 1 Σ
sau
θ1 − θ2 = WΣ ⋅ RT Σ Legea lui Fourier (5.24)
ρT r2
unde RT Σ = ln (5.25) este rezistenţa termică totală a circuitului
2π l r1
termic în [grd.cm/W] sau Ω termici
17
Circuit termic (legea lui Fourier) Circuit electric (legea lui Ohm)
Fluxul de căldură (WΣ) Curent electric (I)
Diferenţa de temperatură (Δθ) Diferenţa de potenţial (ΔU)
Rezistenţa termică (RTΣ) Rezistenţa electrică (Re)
Rezistivitatea termică (ρT) Rezistivitatea electrică (ρe)
Δθ
WΣ
18
9
5.3.3. Calculul curentului admisibil pentru un singur cablu
Categorii de surse Schema echivalentă a
cablului monofazat
de căldură
W1t
Conductor
θ max
Pierderi Joule în conductor θ max
W1t=RI2 RT1/2
Izolaţie
Rezistenţă termică RT1 Pierderi in dielectric W‘1t
izolaţie (W1't = V02Cω tgδ )
RT1/2
Pierderi în mantaua de Pb
W‘‘1t
Manta Pb
Rezistenţă termică
(W ) ''
Δθi
1t
umplutură
RT2 RT2
Armătură metalică
de protecţie Pierderi în armătura metalica de ‘‘
W1tp
protecţie
Rezistenţa termică a mantalei ''
(W1tp )
exterioare
RT3 RT3
Suprafaţa exterioară a
cablului θ 0
Rezistenţa termică a
mediului de pozare
RT4 RT4 Δθ ext
θ mediu Pierderi
totale θ mediu
Mediu înconjurător Fig. 5.9
19
(
+ W1t + W1t + W1t p
'' ''
)( R T3 + RT 4 ) + W ( 0,5 RT 1 + RT 2 + RT 3 + RT 4 ) =
'
1t
⎛ W1t ⎞''
⎛ W W1t p ⎞ '' ''
sau:
Δθ − W ( 0,5 RT 1 + RT 2 + RT 3 + RT 4 )
'
W1t = 1t
RT 1 + (1 + λ1 ) RT 2 + (1 + λ1 + λ2 ) ( RT 3 + RT 4 )
unde:
''
W W ''
λ1 = ; λ2 = 1t 1tp
W1t W1t
Având în vedere că W1t=ReIadm2, rezultă expresia curentului admisibil:
Δθ adm − W ( 0,5 RT 1 + RT 2 + RT 3 + RT 4 )
'
I adm = 1t
(5.27)
Re ⎡⎣ RT 1 + (1 + λ1 ) RT 2 + (1 + λ1 + λ2 ) ( RT 3 + RT 4 )⎤⎦
20
10
Pentru calculul Iadm trebuie cunoscute:
• constantele fizice interne ale cablului: rezistenţa electrică (Re),
pierderile în dielectric (W1t = V Cω tgδ ) şi rezistenţele termice (RT1,
' 2
RT2, RT3 );
• rezistenţa termică externă a mediului ( RT 4 ) .
21
Δθ adm − W ( 0,5 RT 1 + RT 2 + RT 3 + RT 4 )
'
I adm = 1t
=
⎡⎣ RT 1 + (1 + λ1 ) RT 2 + (1 + λ1 + λ2 ) ( RT 3 + RT 4 )⎤⎦
Re (1 + λ1 + λ2 ) ⋅
1 + λ1 + λ2
R '
Rw
Δθ adm − W ( 0,5 RT 1 + RT 2 + RT 3 + RT 4 )
'
= 1t
=
⎡ RT 1 + (1 + λ1 ) RT 2 ⎤
RW ⋅ ⎢ + RT 3 + RT 4 ⎥
⎣ 1 + λ1 + λ2 ⎦
R f
I adm =
Δθ adm − W '
1t (R '
f + RT 4 )
(5.28)
RW ⋅ ( R f + RT 4 )
unde: R = R (1 + λ + λ
W e 1 2
) este rezistenţa echivalentă de pierderi (în
conductor, manta şi în armături metalice) .
22
11
R = 0,5 R + R + R
'
f T1 T2 T3
Rezistenţele termice fictive ale
R + (1 + λ )R cablului, în [grd.cm/W]
R = T1
+R 1 T2
1+ λ + λ
f T3
1 2
W ’
1t
’ ’ ’
W1t Rf R f Rf RT 4
Δθ
Fig. 5.10
'
Dacă se neglijează pierderile în dielectric W1t ≈ 0 (cazul cablului de
medie tensiune) se obţine:
Δθ
I= (5.29)
RW ( R f + RT 4 )
23
W1t Rf R T4
Δθ
Fig. 5.11
24
12
• Rezistenţa termică fictivă Rf
Δθ adm , N
I 2
=
RW ( R f + RT 4, N ) (5.31)
adm
Rezultă:
Δθ adm , N
R f + RT 4, N =
Wt , N
⇓
Δθ adm , N
Rf = − RT 4, N (5.32)
Wt , N
25
Determinarea Imax pentru alte condiţii de pozare. Pentru o altă RT4, sau
alte diferenţe de temperatura Δθ se obţine
Δθ
I max = (5.33)
RW ( R f + RT 4 )
Astfel:
(i) Dacă se admite că pentru o stare oarecare Δθ = ΔθN şi se cunosc IN şi RT 4, N
Wt , N ( R f + RT 4, N ) = Δθ N (5.34’)
pentru o altă stare a solului RT 4
Wt ( R f + RT 4 ) = Δθ N (5.34”)
După egalarea termenilor din membrul stâng al ecuatiilor (5.34’) şi (5.34’’)
Wt , N ( R f + RT 4, N ) = Wt ( R f + RT 4 )
R f + RT 4, N
I = IN (5.35)
R f + RT 4
26
13
(ii) În cazul unei căderi de temperatură Δθ ≠ ΔθN, dar pentru condiţii de
pozare normată RT4=RT4, N se pot scrie relaţiile:
⎧⎪Wt , N ( R f + RT 4, N ) = Δθ N
⎨
⎪⎩Wt ( R f + RT 4, N ) = Δθ
sau:
⎧⎪ RW I ( R f + RT 4, N ) = Δθ N
2
N
⎨
⎪⎩ RW I ( R f + RT 4, N ) = Δθ
2
de unde egalitatea
Δθ N Δθ
RW ( R f + RT 4, N ) = = 2
( IN )
2
I
⇓
Δθ
I = IN (5.36)
Δθ N
27
h
2rcablu
Fig. 5.12
Pentru h re > 10, se poate folosi expresia rezistentei termice externe RT4
a pamântului
ρT ⎛ 2 h ⎞
RT 4 = ln ⎜ ⎟ (5.37)
2π ⎝ rcablu ⎠
ρT fiind rezistivitatea termică a solului :50 grd . cm W − sol cu umiditate normală
100...180 grd . cm W − soluri nisipoase.
Această relaţie este analoagă cu cea din electrostatică, când se
foloseşte metoda imaginilor pentru calculul coeficienţilor de
influenţă.
28
14
Cazul a două surse de căldură aşezate simetric în raport cu solul
+Wt
h 2h ( + W t ) şi ( − W t )
S u rse se căld u ră cu rcab lu h .
h
-Wt
Fig. 5.13
ρT ⎛ 2h ⎞ ⎛ 2h ⎞
RT 4 = 2,3lg ⎜ ⎟ = 0,366 ρT lg ⎜ ⎟ (5.38)
6, 28 ⎝ rcablu ⎠ ⎝ rcablu ⎠
29
30
15
Rezistenţa termică echivalentă în cazul a trei cabluri pozate în paralel
2’ 1’ 3’
'
D 12
2h Fig. 5.15
2 1 3
d12 d13
31
RT 4, echiv
respectiv
2
ρT 2 h ρT ⎛ D ⎞ '
RT 4, echiv = ln + ln ⎜ ⎟
12
2π rcablu 2π ⎝ d12 ⎠
ρT ⎡ 2 h ⎛ D ⎞ ⎤ ' 2
RT 4, echiv = ln ⎢ ⋅⎜ ⎟ ⎥ 12
(5.41)
2π ⎢⎣ rcablu ⎝ d12 ⎠ ⎥⎦
32
16
Supratemperatura suprafeţei cablului în raport cu temperatura solului
este:
ρT ⎡ 2 h ⎛ D ⎞ ⎤ ρT ⎡ 2h ( 2h ) + ( d12 )
2
' 2 2
⎤
Δθ a , echiv = ln ⎢ ⋅⎜ ⎟ ⎥12
⋅ W = W ⋅ ln ⎢ ⋅ ⎥
2π ⎢⎣ rcablu ⎝ d12 ⎠ ⎥⎦ 2π ⎢⎣ rcablu
t t 2
d12 ⎥⎦
sau
ρT ⎡ 2h 4h + d12 ⎤
2 2
Δθ a , echiv = Wt ⋅ ln ⎢ ⋅ ⎥ (5.42)
2π ⎣ rcablu 2
d12 ⎦
33
17