"Tot universul conspira sa„ te ajute pe tine" - Paulo

Coelho

1. Amintiti-va mereu ca daca va ganditi la lucruri

bune, atunci se vor produce lucruri bune.
In schimb, contrariul e tot atat de adevarat.

2. Sunteti ceea ce ganditi ca sunteti. Daca va ganditi

ca sunteti facut pentru a fi nefericit, veti fi nenorocit,
daca va ganditi tot timpul ca sunteti bolnav, veti
deveni bolnav.
Daca va simtiti neadaptat, veti da gres peste tot.

3. Nu uitati ca subconstientul vostru nu

argumenteaza niciodata. El accepta simplu si fara
justificare ideile sau rationamentele constientului,
oricare ar fi ele. Puteti sa va convingeti
subconstientul ca pamantul e plat, ca apa
imbolnaveste de cancer sau altceva tot atat de
absurd.
Deci mare atentie la ce spuneti subconstientului
vostru.

4. Aveti libertatea de a alege. Toata existenta

noastra e bazata pe liberul arbitru.
Aveti posibilitatea de a alege, atunci de ce nu ati
alege fericirea, sanatatea si prosperitatea?
5. Rolul principal al subconstientului vostru este de a
ocroti integritatea subconstientului vostru, ca sa nu
fie coplesit de impresii false sau eronate.
Dar - atentie! - constientul este cel care alege natura
convingerilor voastre; precizati cele care va apartin
in mod exclusiv.

6. Sugestiile si comentariile altora nu au nici o putere

asupra voastra, in afara cazului, bineinteles, in care
hotarati in alt fel - ceilalti nu pot comunica cu
subconstientul vostru.
Comentariile acestea va pot prejudicia, in momentul
in care spiritul constient le repeta de mii de ori, pana
cand reuseste sa convinga subconstientul de
adevarul lor.

7. Fiti atenti la ce rostiti. Daca va petreceti timpul

repetand ca sunteti incapabil, subconstientul vostru
va va lua in serios. Am spus-o de nenumarate ori: el
nu face deosebirea intre realitate si imaginar, el
crede cu sfintenie tot ce-i relateaza constientul, in
masura in care aceste cuvinte i se repeta de multe
ori. Ca sa nu-l induceti in eroare, in loc sa spuneti
"nu pot" spuneti mai curand "pot".

Transmiteti-i ideea ca reusiti tot ce va propuneti si

acest lucru se va implini.
Pilda sufita
A fost odata un fierar care fusese acuzat pe nedrept
si care se afla inchis acum intr-o temnita adanca si
intunecoasa. Dupa un timp, sotia sa, care il iubea
foarte mult, a mers la rege si l-a rugat sa o lase sa ii
duca macar un covoras pe care sa-si poata face cele
cinci rugaciuni zilnice. Regele a considerat fireasca
cererea femeii si a lasat-o sa ii duca sotului ei
covorasul. Prizonierul a fost si el foarte bucuros
pentru darul primit si in fiecare zi, plin de
recunostinta isi facea rugaciunile pe covoras. Dupa
cativa ani, barbatul a evadat. Cand oamenii l-au
intrebat cum a reusit, el le-a povestit ca au fost ani
de zile in care se prosternase si il rugase pe
Dumnezeu sa-l scape din inchisoare. Si la un
moment dat a inceput sa vada ceea ce era atat de
evident si care se aflase tot timpul sub nasul lui. A
vazut ca sotia sa tesuse in covoras modelul
incuietorii care il tinea inchis. Avea acum toate
informatiile sa poata evada si a inceput sa se
imprieteneasca cu paznicii. I-a convins ca si ei ar
avea o viata mai buna daca s-ar uni si ar pleca cu
totii din inchisoare. Acestia au fost de acord cu el,
pentru ca isi dadusera si ei seama ca, desi erau
gardieni, erau la randul lor inchisi in inchisoare. Si ei
doreau sa scape, dar nu stiau cum. Asa ca fierarul si
garzile sale au facut urmatorul plan: paznicii urmau
sa ii aduca bucati de metal, iar el urma sa
mestereasca diverse lucruri pe care ei sa le vanda in
targ. Astfel vor aduna tot ceea ce era necesar
evadarii iar din cea mai puternica bucata de metal el
urma sa mestereasca o cheie. Intr-o noapte, cand
totul fusese pregatit, fierarul si paznicii sai au reusit
sa descuie poarta inchisorii. Au iesit in sfarsit afara,
in racoarea noptii unde ii astepta iubitoarea sa sotie.
A lasat in celula covorasul de rugaciune, pentru ca
orice prizonier care va fi suficient de inteligent sa
vada modelul incuietorii si sa poata evada. Astfel,
fierarul si-a regasit sotia. Fostii sai gardieni i-au
devenit prieteni si toti au trait intr-o deplina
armonie. Iubirea si indemanarea au castigat. Aceasta
invatatura traditionala sufita a lui Idries Shah
simbolizeaza studiul Eneagramei: incuietoarea este
personalitatea noastra, covorasul de rugaciune este
Eneagrama, iar cheia este munca pe care o avem de
facut cu noi insine. Observati ca desi sotia este cea
care ii aduce covorasul, fierarul trebuie sa creeze
ceva folositor pentru garzile sale ca sa poata face
rost de unelte. El nu poate scapa singur si nici pe
degeaba. Mai mult, tot timpul cat el s-a rugat pentru
eliberarea sa, mijloacele ii erau la propriu ”sub nasul
lui”, desi el nu vedea modelul si nici nu intelegea
semnificatia lui. Intr-o zi el s-a trezit, a vazut
modelul si astfel a reusit sa devina liber.
Morala povestii este clara: fiecare dintre noi se afla
in inchisoare. Trebuie doar sa ne trezim si sa „citim”
modelul incuietorii pentru ca sa putem deveni liberi.

Cei trei calugari

Pe o insula pustie, traiau odata trei calugari, de o
mare pietate. Erau extrem de batrani, atat de
batrani incat nici unul dintre ei nu-si putea aminti
varsta pe care o avea. Aveau barbi lungi si albe care
le ajungeau pana la brau si fete cu riduri foarte
profunde. Sosirea lor pe insula a fost in urma cu zeci
si zeci de ani, asa incat ei uitasera tot ceea ce
invatasera inainte de debarcarea lor acolo. Zi de zi,
ei se dedicau rugaciunilor lor care, la drept vorbind,
constau in repetarea pur si simplu a acestei fraze:

„ Voi sunteti trei, noi suntem trei – binecuvantati-

ne!”[Aceasta rugaciune se refera la Taina Sfantei
Treimi]

Cu mare veneratie rosteau rugaciunea, de mai multe

ori pe zi, cu fata spre Rasarit, cu capetele aplecate.
Ramaneau in picioare, unul langa altul, tinandu-se
de maini. Cel mai batran dintre ei recita cel dintai,
apoi cel mai tanar si apoi mijlociul:

„ Voi sunteti trei, noi suntem trei – binecuvantati-

ne!”

Intr-o zi, un episcop a inceput o vizita in grupul de

comunitati religioase de care raspundea, pentru a se
asigura ca toate respecta canonul Bisericii. Si iata ca
ajunge in apropierea insulei, care ii era complet
necunoscuta si care parea pustie. Totusi, da ordin de
acostare. Intamplarea a facut ca cei trei calugari sa
se afle tocmai atunci pe tarm. Acestia zarira luxoasa
ambarcatiune si pe episcopul in frumoasele lui
vesminte. Si se apropiara cu reverenta, sarutandu-i
picioarele. Vazandu-le zdrentele si murdaria,
episcopul a facut un pas inapoi, apoi si-a revenit si a
facut asupra fiecaruia dintre ei, semnul crucii. Le-a
spus sa se ridice si a inceput sa-i chestioneze, dorind
sa stie de unde vin, de cat timp traiau ei acolo si,
bineinteles, natura canoanelor pe care le practicau
pentru salvarea sufletului lor. Cei trei facura inca o
reverenta si se grabira sa explice ca ei recitau doar o
singura rugaciune si ca nu aveau cunostinta de nici o
alta practica. Episcopul le-a cerut sa-i faca o
demonstratie.

Cand cei trei batrani i-au aratat, episcopul a ramas

interzis si indignat. Rugaciunea pe care tocmai a
auzit-o, pe langa ca ii era necunoscuta, ii mai si
parea a fi un sacrilegiu. „Dar ce inseamna aceasta!
Cine v-a invatat sa va rugati astfel ?”

Cei trei calugari erau, dupa cum se poate imagina,

din cale afara de incurcati si au trebuit sa recunoasca
deplina lor ignoranta.

Episcopul nu-si credea urechilor. „Daca am inteles

bine, voi nu practicati sfanta liturghie, nici nu recitati
psalmii si nici o alta scriere sfanta!” Abia atunci afla
din gura celor trei ca ei erau analfabeti.

”Fie, zise el, dar cel putin spuneti „Tatal Nostru” in

fiecare zi?”, se agata el de aceasta ultima speranta.
Dar fu din nou dezamagit, pentru ca il auzi pe cel
mai tanar dintre ei:
”Tatal Nostru ? Nu cunosc! Iar daca l-am cunoscut
candva, marturisesc ca azi nu mai am nici o amintire
despre el.” Ceilalti doi se multumira sa-si plece
capetele.

”Vai! Dar este inadmisibil, voi ignorati pana si „Tatal

Nostru”, rugaciunea cea mai importanta a credintei
crestine! Piatra unghiulara, insusi fundamentul
slavitei noastre religii, pe care ne-a dat-o Iisus
Christos in persoana. Cum ati facut de ati uitat-o
pana si pe ea ?”

Iar cel mai tanar, la randul sau, isi pleca capul. Toti
trei pastrau tacerea, intr-atat le era de rusine.

”Fara indoiala ca ceasta situatie nu mai poate dura!”,

sfarsi prin a spune episcopul. „Eu sunt raspunzator
de buna-starea voastra spirituala. Dumnezeu m-a
facut pastorul vostru si am datoria sa va invat cel
putin aceasta rugaciune esentiala, pentru ca sufletele
voastre sa-si poata afla odihna dupa aceasta viata.”

Cei trei calugari consimtira imediat dar lucrul acesta

nu era asa de simplu cum parea, pentru doua
motive: primul era ca toti trei nu auzeau bine, asa
incat episcopul a trebuit sa le repete de mai multe
ori frazele, pana cand ei le-au inteles. Al doilea motiv
era ca facultatea lor de memorare era aproape nula.
Episcopul a petrecut o zi intreaga, din zori pana
seara, facandu-i sa repete rugaciunea, fraza dupa
fraza. Prima fraza fiind retinuta, treceau la a doua.
Dar cand a doua ajungea sa fie retinuta, ei o uitau
deja pe prima. In sfarsit, dupa eforturi colosale,
episcopul a putut sa constate cu satisfactie ca cei trei
batrani ajunsesera sa recite rugaciunea de la inceput
pana la sfarsit, fara sa uite nimic.

Cand i-a parasit pentru a-si relua calatoria pe mare,

soarele apusese deja de ceva timp, iar luna inca nu
era pe cer. Era o noapte intunecoasa.

La reintoarcerea pe vas, episcopul s-a asezat pe

punte spre a se ruga, dupa cum facea de obicei. Dar
iata ca dupa numai un sfert de ora, auzi matelotii
strigand inspre el. „Excelenta”, strigau ei, „priviti aici
jos!” El se uita intr-acolo si vazu o lumina orbitoare
apropiindu-se pe ape. Nu-si credea ochilor! Lumina
crestea pe masura ce se apropia si, ajungand in
apropierea vasului, era ca un soare stralucitor. Spre
surpriza episcopului, in interiorul acestui soare el i-a
vayut pe cei trei calugari, care se tineau de mana.

La vederea episcopului, cei trei batrani piosi faceau

semne cu mana, strigand: „Nu plecati, mai ramaneti!
Am uitat deja rugaciunea care ne-ati invatat!”

“Era odata un barbat care sedea la marginea unei

oaze, la intrarea unei cetati. Un tanar se apropie
intr-o buna zi si il intreaba:
— Nu am mai fost nicioadata pe aici. Cum sunt
locuitorii acestei cetati?

Batranul ii raspunse printr-o intrebare:

— Cum erau locuitorii orasului de unde vii?

— Egoisti si rai. De aceea ma bucur ca am putut

pleca de acolo.

— Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse

batranul.

Putin dupa aceea, un alt tanar se apropie de omul

nostru si ii puse aceeasi intrebare, iar acesta ii
raspunse in acelasi mod. Raspunsul a fost insa
diferit.

— Oamenii erau buni, marinimosi, primitori, cinstiti.

Aveam multi prieteni si cu greu i-am parasit.

— Asa este si populatia acestei cetati, raspunse

inteleptul.

Un negutator care isi aducea pe acolo camilele la

adapat auzise aceste convorbiri si, pe cand cel de-al
doilea tanar se indeparta, se intoarse spre batran si-i
zise cu repros:

— Cum poti sa dai doua raspunsuri cu totul diferite la

aceeasi intrebare pe care ti-o adreseaza doua
persoane?
— Fiule, fiecare poarta lumea sa in propria inima.
Acela care nu a gasit nimic bun in trecut nu va gasi
nici aici nimic bun. Dimpotriva, acela care a avut si in
alt oras prieteni va gasi si aici tovarasi credinciosi si
de incredere.

Pentru ca, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decat

ceea ce stim noi sa gasim in ei.”

Viata e ca o cafea buna

Un grup de oameni de succes in apogeul carierei lor,

toti avand joburi si pozitii de vis, masini si case au
facut o vizita unui fost profesor din facultate.
Discutia a alunecat treptat spre cat de stresanta si
obositoare e viata zi de zi.

Profesorul i-a intrebat daca vor sa bea o cafea buna

si s-a intors din bucatarie cu vas mare plin cu cafea
si o multime de cesti. Unele erau din portelan fin,
altele din sticla, plastic, unele aratand normal, altele
foarte delicate si scumpe, unele cu insertii aurite,
altele cu toarta ciobita, si i-a rugat pe fiecare sa se
serveasca.

Cand toti aveau cate o ceasca de cafea in mana

profesorul le-a zis : Daca ati observat fiecare dintre
voi a pus cafea in cate o ceasca scumpa si fina
lasand cestile simple si ieftine goale pe masa. E
normal sa vreti ceea ce e mai bun in viata, dar
tocmai asta e sursa problemelor si a stresului pe
care il aveti zi de zi.

Nu conteaza ce ceasca ai ales, cafeaua are acelasi

gust. Ceasca nu adauga nici o calitate cafelei. In cele
mai multe cazuri o face doar sa fie mai scumpa sau
in alte cazuri nu putem vedea ce e de fapt inauntru.
Ceea ce ati vrut voi de fapt a fost cafeaua, nu ceasca
si totusi inconstient ati ales cele mai scumpe si bune
cesti. Si apoi ati inceput sa va uitati la ceasca
celuilalt gandindu-va ca e mai frumoasa decat a
voastra.

Viata e ca o cafea buna : jobul, banii, cariera,

masina, casa, hainele, pozitia in societate sunt
cestile. Doar ne ajuta sa ne traim viata, dar nu sunt
VIATA. Hainele pe care le avem, pozitia in societate
si banii nu inseamna viata.. Doar ne ajuta sa traim
viata. Nu definesc ceea ce inseamna viata. Din
contra majoritatea oamenilor care au mult, sunt
invidiosi pe altii care au mai mult si nu reusesc sa se
bucure de ceea ce au.

Cateodata concentrandu-ne doar pe ceasca, uitam sa

savuram cafeaua.

Savurati cafeaua, nu cestile! cei mai fericiti oameni

nu sunt cei care au cele mai multe lucruri. Cei mai
feiricit oameni stiu sa se bucure cat mai mult de ceea
ce au, acolo unde au, in momentul prezent. Ei fac
viata sa fie frumoasa..
Bunatatea vietii

Cu toate ca sunt atat de multe lucruri pentru care sa

ne facem griji,
Exista cu mult mai multe lucruri pentru care sa fim
recunoscatori.

Desi bunatatea vietii poate fi uneori umbrita,

Ea nu poate fi subapreciata.

Pentru fiecare act necugetat, destructiv

Sunt mii de acte mici, tacute de dragoste, bunatate
si compasiune.

Pentru fiecare persoana care vrea sa faca rau

Sunt multi, multi altii care isi dedica vietile pentru a
ajuta si a vindeca.

Este o bunatate in viata care nu poate fi negata.

Uita-te cu atentie la cele mai magnifice peisaje si la

cele mai mici detalii,
Pentru ca bunatatea intotdeauna va straluci.

Bunatatea vietii nu are limite.

Creste mai abundent cu fiecare noua incercare.
Cu cat experimentezi si apreciezi mai mult bunatatea
vietii,
Cu atat este mai mult de trait.

Chiar si cand vantul rece bate

Si lumea pare acoperita de o umbra cetoasa,
Bunatatea vietii exista.

Deschide-ti ochii, deschide-ti inima,

si vei vedea ca bunatatea este peste tot.

Desi bunatatea vietii pare uneori ca sufera esecuri,

Ea intotdeauna indura.

Pentru ca, in momentele intunecate, devine foarte

clar ca viata este o comoara fara de pret.
Si asa bunatatea vietii devine si mai puternica
datorita tocmai acelor lucruri care i s-au opus.

Cu timpul, cand frica iti va disparea pentru

totdeauna
Vei afla ca bunatatea vietii a fost mereu la un
moment distanta.

La urmatorul colt
In fiecare moment
Bunatatea vietii e gata sa te surprinda si sa te
incante.

Lasa bunatatea vietii sa iti atinga spiritul si sa iti

calmeze gandurile.
Si apoi imparte norocul tau cu altii.
Fiindca bunatatea vietii creste tot mai minunata de
fiecare data cand este daruita.

Cu toate ca problemele in mod constant striga dupa

atentie
Si conflictele apar sa urle si mai tare,
Bunatatea vietii devine mai puternica in liniste si
pace, cu mai mult rost si semnificatie decat inainte.

Trei carari

de Daniel J.Miller
traducere AdiM.

Cu mult timp in urma, erau trei prieteni

care au facut juramint sa urce pe virful inzapezit
al unui munte ca sa se aseze la picioarele maestrului
care traia acolo si sa invete din intelepciunea lui.
Pornind impreuna la drum, au ajuns la o rascruce de
unde
se faceau trei carari diferite, fiecare ducind spre
creasta muntelui
si spre maestrul cel plin intelepciune. Prima carare
urca drept pe
munte. Era calea cea mai scurta, dar foarte abrupta
si plina de pericole.
A doua cale patrundea si urca printr-un canion ingust
si accidentat,
batut de vinturi puternice; iar a treia cale incercuia
muntele,
in spirale line, pina in virf.

Dupa lungi discutii despre calea pe care ar fi trebuit

s-o urmeze,
fiecare dintre cei trei prieteni si-a ales o alta carare
din cele trei,
nereusind sa se puna de acord nicicum, astfel ca s-
au despartit
si fiecare a pornit spre virf pe calea lui.

Dupa 7 zile, ajunse in virf cel care urcase pe calea

directa dar abrupta,
extenuat si singerind tot de pe urma ranilor
dobindite pe cale. El se
aseza la picioarele maestrului si astepta in tacere
sosirea prietenilor sai.

Dupa 7 saptamini, al doilea prieten, care urcase prin

canionul cel ingust
si batut de vinturi, sosi in virf, ametit si tulburat si el
de dificilul drum.
Si el se aseza la picioarele maestrului, asteptindu-l
pe cel care alesese
calea cea lunga care serpuia in jurul muntelui.

In fine, dupa 7 luni sosi si cel de-al treilea, plin de

lumina si de pace launtrica.
De cum se aseza si el la picioarele maestrului, ceilalti
doi se aratara furiosi
fiindca il asteptasera atit de mult si fiindca ei
avusesera atit de mult de
suferit, in timp ce urcusul lui fusese o binecuvintare.

Inca o data se luara la cearta, discutind care carare

era cea mai corecta
de urmat catre maestru, si il intrebara pe maestru
care era Adevarul.

Maestrul il intreba pe primul sosit, ce invatase pe

calea aleasa de el.
Cel care suferise cel mai mult raspunse:

"Am invatat ca viata poate fi foarte scurta si ca

drumul ei poate fi greu
de indurat. Am alunecat si am cazut pe drum, si m-
am ranit in cazaturile mele,
si pentru fiecare pas inainte faceam efort cit pentru
doi pasi. Maestre,
am ales eu calea cea justa catre tine?

Maestrul ii raspunse printre lacrimi de Compasiune:

"Da, iubitul meu, justa a fost calea ta".

Apoi maestrul il intreba pe al doilea sosit, ce invatase

pe calea sa.
Cel care ajunsese sus cu mintea tulbure din cauza
vinturilor puternice
raspunse: "Am invata ca drumul vietii nu poate fi
prevazut intotdeauna,
si ca nu te conduce mereu catre tinta dorintelor tale.
Uneori credeam ca
stiu calea, ca sa constat apoi ca drumul isi schimbase
directia si
ma conducea din experienta in experienta, pina cind
m-am trezit
ca am ajuns in fata ta. Maestre, am ales eu calea cea
justa catre tine?

Maestrul ii raspunse cu vocea Intelegerii:

"Da, iubitul meu, justa a fost calea ta".

In fine, maestrul il intreba si pe cel de-al treilea, ce

invatase el pe calea lui.

Cel care ajunsese luminos si calm raspunse: "Am

invatat ca, daca mergi prin viata avind Rabdarea ca
tovaras de drum, calatoria nu mai este o povara pe
care o porti, ci un miracol pe care il traiesti. Calea
este dreapta si urcusul este blind atunci cind iti
luminezi drumul cu Iubire. Maestre, am ales eu calea
cea justa catre tine?

Maestrul raspunse cu zimbetul luminos al Iubirii:

"Da, iubitul meu, justa
a fost calea ta".

Atunci cei trei prieteni isi inclinara capetele cu

reverenta,
caci aflasera, in sfirsit, adevarul etern.
Usa neincuiata

In Glasgow- Scotia - o tanara, ca multi alti

adolescenti din ziua de azi, s-a saturat de casa si de
restrictiile impuse de parinti.
Tanara s-a dezis de perceptele religioase ale familiei
ei si a declarat:
"- Nu am ce face cu Dumnezeul vostru. Renunt. Eu
plec."
Si-a parasit familia, hotarata sa devina o femeie ca
oricare alta. Nu dupa multa vreme insa aflata intr-o
stare deplorabila, fara serviciu, se apuca sa umble pe
strazi sa-si vanda trupul, prostituandu-se.
Anii, au trecut, tatal i-a murit, mama a imbatranit,
iar ea s-a intarit tot mai mult, ducand viata pe care o
alesese.
N-a luat legatura cu mama ei, nici macar o data in
toti acesti ani. Mama afland pe unde-si duce veacul
fiica ei si-a facut drum in zona care-i adapostea pe
nefericitii sortii, in cautarea ficei sale. S-a oprit la
toate lacasurile de asistenta sociala cu o simpla
rugaminte:
- "Imi permiteti sa agat undeva aceasta fotografie?"
Era fotografia unei mame cu parul incaruntit, cu
zambetul pe fata, sub care scria de mana..."eu tot te
iubesc...intoarce-te acasa"...
Au trecut cateva luni bune si nu s-a intamplat nimic.
Apoi, intr-o zi fiica ratacitoare a intrat intr-un lacas
de asistenta sociala sa ceara mancare. S-a asezat
absenta la masa, ascultand slujba, in timp ce ratacea
cu privirea pe anunturi. A vazut fotografia si s-a
intrebat: "Aceea e oare mama mea?"
N-a mai avut rabdare sa astepte terminarea slujbei.
S-a ridicat si s-a dus sa arunce o privire de aproape.
Era mama ei...si mai erau si acele cuvinte..." Eu tot
te iubesc...intoarce-te acasa...". In picioare in fata
fotografiei a inceput sa planga. Era prea frumos sa
fie adevarat...
Se facuse deja noapte, dar miscata de mesajul acela
o porni spre casa. Dadusera primii zori cand ajunse
acasa. Ii era teama si-si croise drum timid nestiind
ce sa faca.
Batu la usa si usa ...se deschise singura. Se gandi ca
cineva sparsese casa. Temandu-se ca i s-a intamplat
ceva mamei, tanara o lua la fuga spre dormitorul
mamei si o gasi dormind. Trase de ea sa o trezeasca,
repetand: "Sunt eu, sunt eu, am venit!".
Mama nu-si putea crede ochilor. Isi sterse lacrimile si
cazura una in bratele celeilalte. Fiica spuse:
"- Am fost asa ingrijorata! Usa era deschisa si am
crezut ca a intrat cineva in casa!
Mama raspunse cu blandete in glas:
" - Nu draga mea. N-am mai incuiat usa din ziua in
care ai plecat."...

A XI-a porunca
Asculta, priveste si taci!...
Asculta, sa-nveti sa vorbesti,
Priveste, sa-nveti sa cladesti.
Si taci, sa-ntelegi ce sa faci...
Asculta, priveste si taci!

Cand simti ca pacatul te paste

Si glasul Sirenei te fura,
Tu pune-ti lacat la gura
Si-mplora doar sfintele moaste -
Cand simti ca pacatul te paste!...

Cand simti ca dusmanul te-nvinge,

Smulgandu-ti din suflet credinta,
Asteapta-ti tacut biruinta
Si candela mintii nu-ti stinge -
Cand simti ca dusmanul te-nvinge!

Cand bratele-ncep sa te doara,

De teama sa nu-mbatranesti,
Ramai tot cel care esti -
Aceeasi piatra de moara -
Cand bratele-ncep sa te doara!...

Iar cand, cu ochii spre cer,

Te-ntrebi ce-ai putea sa mai faci,
Asculta, priveste si taci!...
Din brate fa-ti aripi de fier
Si zboara cu ele spre cer!...
Ce daruri accepti

Langa Tokio traia un vestit razboinic Samurai, care a

decis sa-i indrume pe cei tineri in budismul Zen. Se
spune ca in ciuda varstei inaintate, el putea infrange
orice adversar.
Intr-o dupa-amiaza, un luptator - cunoscut pentru
lipsa lui de scrupule - a ajuns in localitatea unde
traia batranul Samurai. Era cunoscut pentru tehnicile
lui de a provoca la lupta, astepta pana cand
adversarul facea prima miscare si apoi contraataca
cu viteza.

Tanarul luptator nu pierduse inca nici o lupta. Auzind

de reputatia Samuraiului, a decis sa-l invinga pentru
a-si mari faima.

Toti studentii erau impotriva luptei, dar batranul

Samurai a acceptat provocarea. S-au adunat toti in
piata din centrul orasului, iar tanarul a inceput sa-l
insulte pe Samurai. A aruncat cateva pietre in
directia lui, l-a scuipat in fata, i-a aruncat toate
insultele ce exista sub soare, i-a insultat pana si pe
stramosii sai.

Timp de cateva ore, a facut totul pentru a-l provoca

pe maestru, dar batranul ramanea impasibil. La
sfarsitul dupa-amiezii, simtindu-se obosit si umilit,
razboinicul a abandonat si a plecat.
Deceptionati de faptul ca maestrul primise atat de
multe insulte si provocari, studentii l-au intrebat:

- Cum ai putut rabda atat de multa umilinta? De ce

nu ti-ai folosit spada, chiar daca stiai ca ai fi pierdut,
in loc sa-ti expui lasitatea in fata tuturor?

- Daca cineva vine la tine cu un dar si tu nu il

primesti, cui apartine darul? intreba Samuraiul.

-Celui care ti l-a oferit, replica unul dintre discipoli.

- La fel si cu orice manie, insulta sau invidie, spuse

maestrul. Cand nu sunt acceptate, continua sa
apartina celui care le-a purtat.

In viata de zi cu zi sunt nenumarate situatiile in care

ne trezim prinsi fara sa vrem in tot felul de situatii
nedorite.

Fiecare clipa isi are darul ei. Unele daruri ne sunt de

folos, altele ne incurca. Totul depinde de noi. Putem
alege sa acceptam orice dar si sa ne lasam atrasi in
jocul altora, sau sa fim selectivi? si sa acceptam doar
acele daruri care ne ajuta in cresterea noastra.
Cat de mare e valoarea ta

Un tanar s-a dus la un batran intelept pentru a-l

ajuta cu un sfat.
- Inteleptule, am venit la tine pentru ca ma simt atat
de mic, de neinsemnat, nimeni nu da doi bani pe
mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun.
Ajuta-ma, invata-ma cum sa fac sa fiu mai bun?
Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine?
Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse:
- Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de
rezolvat o chestiune personala. Poate dupa aceea.
Apoi, dupa o mica pauza, adauga:
- Daca insa m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci
poate ca as rezolva problema mea mai repede si as
putea sa ma ocup si de tine.
- As fi incantat sa va ajut, baigui tanarul cam cu
jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in
seama si amanat.
- Bine, incuviinta batranul invatat.
Isi scoase din degetul mic un inel si-l intinse
baietanului adaugand:
- Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la
targ. Trebuie sa vand inelul acesta pentru ca am de
platit o datorie. E nevoie insa ca tu sa iei pe el cat se
va putea de multi bani, dar ai grija ca sub nici in
ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un banut
de aur. Pleaca si vino cu banii cat mai repede.
Tanarul lua inelul, incaleca si pleca. Odata ajuns in
targ incepu sa arate inelul in stanga si-n dreapta,
doar-doar va gasi cumparatorul potrivit. Cu totii
manifestau interes pentru mica bijuterie, pana cand
le spunea cat cere pe ea. Doar ce apuca sa le zica de
banutul de aur unii radeau, altii se incruntau sau ii
intorceau imediat spatele. Un mosneag i-a explicat
cat de scump este un ban de aur si ca nu poate sa
obtina un asemenea pret pe inel. Altcineva s-a oferit
sa-i dea doi bani, unul de argint si unul de cupru, dar
tanarul stia ca nu poate vinde inelul pe mai putin de
un banut de aur, asa ca refuza oferta. Dupa ce batu
targul in lung si-n lat, rapus nu atat de oboseala, cat
mai ales de nereusita, lua calul si se intoarse la
batranul intelept.
... Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe
care s-o poata da in schimbul inelului, ca sa-l poatã
scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata
ocupa si de el. Intra cu capul plecat.
- Imi pare rau, incepu el, dar n-am reusit sa fac ceea
ce mi-ati cerut. De-abia daca as fi putut lua doi sau
trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot pacali
pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului.
- Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale,
tinere prieten! spuse zambitor inteleptul. Ar fi trebuit
ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare a
inelului. Incaleca si alerga la bijutier. Nimeni altul n-
ar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai vrea
sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el. Dar,
oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu inelul!
Flacaul incaleca si pleca in goana.
Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin
lentila prinsa cu ochiul, il rasuci si apoi zise:
- Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda
acum, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pentru
acest inel.
- Cuuum, 58 de bani de aur?!? - exclama naucit
tanarul.
- Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar
merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda degraba, nu-i
pot oferi decat 58.
Tanarul multumi si se intoarse degraba la invatat,
povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate.
- Ia loc, te rog - ii spuse acesta dupa ce-l asculta. Tu
esti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa si
unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate
spune cat de mare este valoarea ta.
Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe
degetul mic.
- Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici,
perindandu-ne prin targurile vietii si asteptand ca
multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze.
Povestea aceasta este dedicata acelora care zi de zi
se straduie, lustruind cu migala, sa adauge valoare
bijuteriei pe care ei o reprezinta si sa realizeze
valoarea pe care o au. Amintiti-va mereu cat de
mare este valoarea voastra, chiar daca multi din jur
va ignora sau par sa nu-si dea seama cat sunteti de
pretiosi.

Un magar cazu intr-o fantana

Intr-o buna zi, magarul unui taran cazu intr-o

fantana. Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore
intregi, in timp ce taranul cauta sa vada ce e de
facut. Pana la urma, taranul hotari ca magarul era
oricum batran, iar ca fantana, fiind secata, tot
trebuia sa fie acoperita odata si-odata. Astfel a ajuns
la concluzia ca nu mai merita osteneala de a-l scoate
pe magar din adancul fantanei.
Asa ca taranul isi chema vecinii, ca sa-i dea o mana
de ajutor. Fiecare dintre ei apuca cate o lopata si
incepu sa arunce de zor pamant inauntrul fantanei.
Magarul pricepu de indata ce i se pregatea si se puse
si mai tare pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor,
dupa citeva lopeti bune de pamant, magarul se potoli
si tacu. Taranul privi in adincul fantanei si ramase
uluit de ce vazu.

Cu fiecare lopata de pamant, magarul cel batran

facea ceva neasteptat: se scutura de pamant si
pasea deasupra lui. In curand, toata lumea fu
martora cu surprindere cum magarul, ajuns pana la
gura fantanei, sari peste ghizduri si iesi frematind...

Viata va arunca poate si peste tine cu pamint si cu

tot felul de greutati...

Insa, secretul pentru a iesi din fantana este sa te

scuturi de acest pamant si sa-l folosesti pentru a
urca un pas mai sus. Fiecare din greutatile noastre
este o ocazie pentru un pas inainte. Putem iesi din
adancurile cele mai profunde daca nu ne dam batuti.
Foloseste pamantul pe care ti-l arunca peste tine ca
sa mergi inainte.

Aminteste-ti de cele 5 reguli pentru a fi fericit:

Curata-ti inima de ura, frica, egoism;

Scuteste-ti mintea de preocupari inutile;
Simplifica-ti viata si fa-o mai frumoasa;
Daruieste mai mult si asteapta mai putin;
Iubeste mai mult si ... scutura-te de pamant, pentru
ca in viata asta, tu trebuie sa fii solutia, nu
problema.

LISTA DE CUMPARATURI

Louise Redden, o femeie imbracata saracacios, cu o

privire de om invins, a intrat intr-o zi intr-o bacanie.
S-a apropiat de stapanul magazinului intr-un mod
oarte umil si l-a intrebat daca nu ar putea sa-i dea si
ei pe datorie cateva alimente. I-a explicat cu glas
usor ca sotul ei era foarte bolnav si ca nu putea
munci, si ca aveau si sapte copii, care trebuiau
hraniti.
John Longhouse, bacanul, a privit-o de sus si i-a
cerut sa paraseasca imediat magazinul sau.Avand
insa in gand nevoile familiei sale, femeia i-a mai
spus: Va rog, domnule, o sa va aduc banii inapoi de
indata ce voi putea. John insa ii spuse ca nu-i poate
da pe datorie, pentru ca nu are credit deschis la
magazinul sau. Langa tejghea se mai afla inca un
client, care a auzit discutia dintre cei doi. Clientul
facu cativa pasi inainte si ii spuse bacanului ca o sa
acopere el costurile pentru orice are aceasta femeie
nevoie pentru familia sa. Bacanul raspunse parca in
sila: Ai o lista cu cumparaturile de care ai nevoie?
Louise a raspuns: Da, domnule.
O.K, spuse bacanul, atunci pune-o pe cantar si eu o
sa-ti dau marfa de aceeasi greutate cu lista
dumitale.
Louise, ezitand o clipa, cu privirea in jos, baga mana
in geanta si scoase o bucatica de hartie pe care
scrise ceva in graba. Apoi puse cu grija biletelul pe
cantar, cu privirea tot aplecata. Ochii bacanului si ai
celuilalt client priveau plini de uimire cum cantarul
statea inclinat in partea cu hartia. Bacanul, privind
la cantar, s-a intors usor catre client si ii spuse
mormaind: Nu-mi vine sa cred! Clientul a zambit, iar
bacanul a inceput sa tot puna pe cantar alimente.
Cantarul tot nu se echilibra, asa incat acesta tot
punea pe el alimente, din ce in ce mai multe, pana
cand pe cantar nu a mai incaput nimic. Bacanul
sedea privind cu dezgust. In fine, smulse bucatica de
hartie de pe cantar, si o privi cu mare uimire. Nu era
vorba de o lista de cumparaturi, ci era o
rugaciune, care spunea asa:
"Iubite Doamne, Tu imi cunosti nevoile, asa ca eu le
pun in mainile Tale."
Bacanul ii dadu femeii alimentele si privea in
continuare tacut, inmarmurit. Louise ii multumi si
pleca din magazin. Celalat client ii dadu bacanului o
hartie de 50 de dolari si ii spuse: A meritat toti banii!
Numai Dumnezeu stie ce greutate are o rugaciune.
A ne juca cu Dumnezeu

Într-o zi, un om se alătură unui grup de copii care se

jucau într-o curte. El se apucă să sară capra şi să
facă tot soiul de maimuţăreli pentru a-i amuza pe
prunci. Mama unuia dintre copii privea de la
fereastră. După o vreme, ea coborî în curte şi se
apropie de copilul ei.

- Uite fiule, omul ăsta e un sfânt, îi zise ea. Du-te la

el!

Omul nostru îl luă pe copil de umăr şi îl întrebă:

- Ce vrei să faci, copile?

- Ştiu şi eu? întrebă copilul. Tu ce vrei să fac?

- Păi tu trebuie să-mi spui ce ai chef să taci.

- Ei bine, mie îmi place să mă joc.

- Ce-ai zice atunci să te joci cu Dumnezeu?

Băiatul rămase cu gura căscată, fără a mai şti ce să
răspundă. Atunci, sfântul urmă:

- Dacă izbuteşti să te joci cu Dumnezeu faci lucrul cel

mai frumos cu putinţă. Toată lumea îl ia pe
Dumnezeu numai în serios, iar El se plictiseşte de
moarte în acest fel. Joacă-te cu Dumnezeu, copile. E
un tovarăş de joc cum nu s-a mai pomenit.

Un învăţător al legii stătea privind la ce se întâmpla

în piaţa unde mişuna lumea. Pe neaşteptate, i se
înfăţişă profetul Ilie.

Învăţătorul legii profită de prilej şi îi ceru profetului:

- Fii lumină în necunoaşterea mea: vreunul dintre

aceşti neguţători va putea intra în Împărăţia lui
Dumnezeu?

- Nici unul dintre ei, chiar nici unul! Răspunse

profetul clătinând din cap.

În acea clipă sosiră în piaţă doi oameni. Ei începură

să facă tot soiul de giumbuşlucuri, glume şi
caraghioslâcuri pentru a atrage lumea. În jurul lor se
adunară oamenii cu mic cu mare, amuzându-se,
râzând şi aplaudând.

Profetul Ilie exclamă:

- Aceştia vor intra cu siguranţă în Împărăţia lui

Dumnezeu.
Învăţătorul legii se duse să vorbească cu cei doi
măscărici.

- Dar voi ce vindeţi? întrebă el.

Ei răspunseră:

- Chiar dacă inima noastră este adesea tristă, vrem

să le oferim tuturora bucuria de a trăi.

(Bruno Ferrero)

Acolo unde se îngemaneaza cerul cu pamântul

Doi calugari citisera într-o veche carte din biblioteca

manastirii ca undeva, la capatul pamântului, exista
un loc unde cerul se îngemaneaza cu pamântul. Se
hotarâra sa plece în cautarea acelui loc si îsi
fagaduira sa nu se întoarca înapoi pâna ce nu aveau
sa-l gaseasca. Strabatura lumea întreaga, înfruntara
nenumarate primejdii si, mai ales, acceptara toate
grelele sacrificii pe care le implica un pelerinaj în cele
patru colturi ale lumii. Nu fura scutiti nici de
diversele ispite care pot împiedeca pe oricine sa-si
atinga tinta. Dar izbutira sa depaseasca toate
încercarile.
Stiau ei ca în acel loc aveau sa gaseasca o poarta la
care era de ajuns sa bata si aveau sa se pomeneasca
fata în fata cu Dumnezeu. Gasira acea poarta.
Fara a mai pregeta, cu inima cât un purice, batura.
Încetisor, poarta se deschise. Tremurând din tot
trupul, cei doi calugari ai nostri intrara si... se
pomenira în chiliuta lor din manastire.
Într-o buna zi, pe când avea niste oaspeti învatati,
Rabinul Mendel di Kozk îi uimi întrebându-i pe
neasteptate:
- Unde salasluieste Dumnezeu?
Aceia îl luara în râs:
- Dar ce te-a apucat? Oare nu e si lumea întreaga
plina de marirea sa?
Rabinul nostru dadu el însusi raspunsul asteptat.
- Dumnezeu locuieste acolo unde îl lasa omul sa
salasluiasca.
Iata esentialul: sa-l lasam pe Dumnezeu sa
salasluiasca în noi. Dar nu-l putem lasa sa locuiasca
în noi daca noi însine nu suntem prezenti, prezenti
cu adevarat, daca noi însine nu traim, daca nu traim
cu adevarat.
"Iata, Eu stau la usa si bat" spune Dumnezeu în
Scriptura.
Oare noi îi vom deschide astazi usa noastra?
(Bruno Ferrero)

Alegerea
Un om care se simtea vesnic împovarat de greutatile
vietii i se plânse unui maestru spiritual vestit.
"Nu mai pot! Viata mi-e un chin!"
Maestrul lua o mâna de cenusa si o lasa sa cada într-
un pahar plin cu apa curata, buna de baut, pe care-l
avea pe masa, spunând:
"Acestea sunt suferintele tale."
Toata apa se tulbura si se murdari.
Maestrul arunca apa, lua o alta mâna de cenusa la
fel cu cea dinainte, i-o arata omului nostru, se
apropie apoi de fereastra si o arunca în mare.
Cenusa se împrastie într-o clipa, iar marea ramase la
fel ca înainte.
"Vezi?", îl lamuri înteleptul. "În fiecare zi trebuie sa
alegi între a fi un pahar de apa sau marea."

Prea multe inimi neîncapatoare, prea multe suflete

sovaitore, prea multe minti nepricepute si brate
închise.
Una dintre lipsurile majore ale timpului nostru este
curajul. Nu îndrazneala prosteasca, temeritatea
inconstienta, ci adevaratul curaj, care în fata fiecarei
probleme spune linistit:"Exista cu siguranta o solutie
pe undeva, iar eu o voi gasi ."

(Bruno Ferrero)
Apusul

Odata, demult, un misionar strabatea Muntii Stâncosi

împreuna cu un tânar indian care-i era si calauza.
În fiecare seara, la acelasi moment al apusului,
tânarul indian se îndeparta, se întorcea spre soare si
începea sa se miste pe ritmul unei melodii suave si
pline de nostalgie pe care o cânta încet. Tânarul care
dansa si cânta cu fata spre soarele ce se stingea, era
o priveliste care-l umplea pe misionar de o
curiozitate plina de admiratie. Într-o zi, îl întreba pe
ghidul sau: "Ce înseamna tot acest ritual pe care-l
îndeplinesti în fiecare seara?"
"O, e ceva foarte simplu", raspunse tânarul. Eu si
sotia mea am compus acest cântec împreuna. Când
suntem departe unul de celalalt, fiecare, oriunde s-ar
afla, se întoarce spre soare putin înainte sa apuna si
începe sa cânte si sa danseze. Astfel, chiar daca
suntem departe, cântam si dansam împreuna."

Când apune soarele, tu cu cine dansezi?

O mistica din secolul al IX-lea a scris aceasta

rugaciune:
"Doamne!
Stelele stralucesc, ochii îndragostitilor se-nchid.
Fiecare iubita e singura cu iubitul ei, iar eu sunt
singura aici, cu tine!"

(Bruno Ferrero)
Asediul

Se spune ca la Los Angeles, în lumea

cinematografica, invidiatii oameni de film care se
prefac mereu ca "lucreza la un proiect important", îsi
povestesc o zi obisnuita în felul urmator:
"Va sculati la opt. Beti un suc de portocale si va luati
vitaminele. O plimbare de o jumatate de ora cu
câinele va pregateste pentru micul-dejun. Apoi, cititi
ziarele si posta. Pe la zece si jumatate, o prima baie
tonifianta în piscina, apoi gimnastica relaxanta, baie,
plaja si toaleta completa. Urmeaza lunch-ul pe care-l
puteti lua împreuna cu prietenii.
Dupa lunch si cafea, de obicei se vizioneaza un film
într-o proiectie privata, sau shopping si telefoane. Pe
la orele saisprezece, tenis, echitatie sau golf.
La întoarcere, o a doua baie în piscina, stretching si
fitness de dupa-masa. Dupa aceste exercitii, dus,
masaj si, întru totul recomandata, o mica siesta.
Când va treziti, aveti optzeci de ani."

Un om de afaceri. stresat si uzat de prea multele-i

angajamente, se duse la un maestru de viata
spirituala sa-i ceara sfat. Maestrul îi spuse: " Când
un peste ajunge pe uscat se da de ceasul mortii. La
fel si tu începi sa mori când te lasi dus de lucrurile
lumesti. Pestele se poate salva daca se reîntoarce
repede în apa. Tu trebuie sa te întorci repede în
singuratate."
Omul de afaceri se înspaimânta.
"Trebuie sa-mi las toate afacerile si sa ma retrag
într-o manastire?"
"Nu, nu! Pastreaza-ti afacerile si refugiaza-te în
inima ta."
În lexicul spiritualitatii exista un cuvânt foarte
frumos: "reculegere". El exprima momentul în care
ne oprim pentru a culege "bucatile" din noi pe care
ziua le-a împrastiat.

(Bruno Ferrero)

Asigurarea

Era odata un om de treaba care se numea Romoletto

si care locuia într-o casuta pe malul Tibrului. Într-o
dimineata de primavara, Romoletto îsi dadu seama
ca apa acestuia ajunsese pâna la usa casei lui.
Plouase mult, iar apele Tibrului crescusera bine, fiind
galbene si amenintatoare.
Îl îngrijora putin ceea ce se spunea la radio. "Toti cei
care locuiesc în apropierea Tibrului trebuie sa îsi
paraseasca locuintele: se asteapta o revarsare a
apelor", se repeta într-una la jurnal. Romoletto era
foarte pios si avea multa încredere în Dumnezeu. Asa
încât îngenunche si începu sa se roage.
- Doamne, salveaza-ma!
În acea clipa, auzi un glas din înalt:
- Nu te teme, Romoletto, îti port eu de grija!
Era glasul Domnului.
Romoletto, plin de bucurie, se ridica si începu sa
trebaluiasca asa cum facea zi de zi, ca si cum nu s-ar
fi întâmplat nimic. Pe la ora zece, apa îi ajunsese la
mijloc si Romoletto se refugie la etaj. Trecu pe acolo
un echipaj al pompierilor.
Unul dintre acestia îl zari si striga:
- Grabiti-va, haideti cu noi! Este periculos sa
ramâneti aici!
- Nu, eu am asigurare de sus! raspunse Romoletto,
aratând spre cer.
Pe la cinci, apa ajunsese deasupra patului lui
Romoletto si acesta se retrase la mansarda. Trecu pe
acolo o barca a celor de la Protectia civila si cineva
striga:
- Haideti imediat de acolo! Apa este înca în crestere!
Romoletto refuza însa cu încapatânare:
- Am eu ocrotitorul meu, raspunse.
Pe la cinci si un sfert, apa trecuse de streasina si
Romoletto se urca pe acoperis. Trecu prin preajma o
barca de cauciuc a Crucii rosii în cautarea celor care
mai puteau fi salvati. În zadar încercara sa-l ia de
acolo pe Romoletto. El se agatase de horn ca si
scaiul.
- Nu este nevoie. Am eu cine sa ma salveze!
Apa însa crestea în continuu si, la sase farara zece
minute, Romoletto se îneca.
Pe când ajunse în rai, Romoletto fierbea de furie. Se
duse drept la Dumnezeu si îi zise cu repros:
- Ai zis ca îmi vei purta de grija si, când colo, iata-
ma mort si îngropat!
Dumnezeu îl privi cu multa bunatate si îi spuse:
- Dar eu ti-am purtat de grija, Romoletto. Ti-am
trimis trei barci!

Era un sarman care primise de la viata numai

lovituri. Dar el se ruga într-una:
- Doamne, te rog, ajuta-ma sa câstig macar la loto.
Lucrurile mergeau tot mai rau cu el, însa el se ruga:
- Doamne, da-mi o mâna de ajutor, fa sa câstig la
loto. În fiecare zi înalta spre cer aceasta rugaciune:
- Doamne, da-mi o mâna de ajutor..., fa sa câstig la
loto.
Pâna ce, într-o noapte, glasul lui Dumnezeu îl trezi:
- Pai tu sa-mi dai o mâna de ajutor: ia macar un loz!

(Bruno Ferrero)

Atâta doar...

O groaznica seceta cuprinsese tinutul.

Iarba mai întâi se îngalbeni se si apoi se ofilise cu
totul. Tufisurile se uscasera si copacii îsi pierdusera
seva. Nu cadea din cer nici un strop de ploaie si
diminetile veneau una dupa alta fara sa aduca
pamântului macar trecatoarea prospetime a rouai.
Vietuitoarele mai mici sau mai mari mureau cu miile.
Putine erau acela care aveau forta de a fugi din acel
desert care înghitea totul.
Seceta era tot mai grea zi de zi. Pâna si radacinile
adânc înfipte în pamânt, îsi pierdusera frunzele.
Toate fântânile si toate izvoarele secasera. Apa
pâraielor si a râurilor scazuse de tot.
Doar o singura floare ramasese vie, deoarece un
izvoras mai dadea câtiva stropi de apa. Izvorul însa
era disperat si spunea:
- Totul este arid, secat si pe moarte. Si eu nu pot sa
fac nimica. Ce noima au cei doi stropi de apa pe care
îi dau?
Prin apropiere era însa un batrân copac puternic. El
asculta plânsetul izvorasului si, înainte de a pieri si
el, îi spuse acestuia:
- Nimeni nu asteapta ca tu sa înverzesti iarasi întreg
acest desert. Datoria ta este sa tii în viata acea
floare. Atâta doar.

Cu totii suntem responsabili pentru câte o floare.

Uitam însa prea adesea de ea si ne plângem de tot
ceea ce nu izbutim sa facem.

Un profesor îsi termina cursul si apoi rosti cuvintele

obisnuite:
- Aveti nelamuriri? Un student zise:
- Domnule profesor, care este sensul vietii?
Unul dintre cei din sala, care era pe punctul de a
pleca, începu sa râda. Profesorul îl privi îndelung pe
student, cercetând parca daca era o întrebare
serioasa. Întelese ca da.
- Am sa va raspund.
Scose din buzunarul de la pantaloni portofelul si din
el o oglinjoara rotunda, nu mai mare decât o
moneda. Zise apoi:
- Eram copil pe timpul razboiului. Într-o zi, am gasit
pe strada o oglinda facuta tandari. Am pastrat ciobul
cel mai mare. Acesta este. Am început sa ma joc cu
el si am fost încântat sa vad cum puteam cu ajutorul
lui sa îndrept reflexul luminii în cele mai întunecoase
unghere unde soarele nu ajunge niciodata: gauri
adânci, crapaturi, ascunzisuri. Am pastrat oglinjoara.
Devenind barbat, am înteles ca acesta nu era un
simplu joc de copil, ci o prefigurare a ceea ce as fi
putut face în întreaga mea viata. Eu însumi sunt o
frântura dintr-o oglinda pe care înca nu am vazut-o
întreaga. Prin ceea ce am însa, pot aduce lumina -
adevar, întelegere, cunoastere, bunatate, blândete -
în ascunzatorile din inimile oamenilor si sa schimb
ceva în unii. Poate ca si altii vor face fel daca vor
vedea aceasta.
Dupa mine, în aceasta consta sensul vietii.

(Bruno Ferrero)

Balta

Era odata o balta mica. Era fericita ca exista si se

bucura rautacios când stropea pe cineva cu ajutorul
unei masini. Îi era frica doar de un lucru: de soare.
"Este moartea baltilor", se gândea ea cu fiori.
Un poet care mergea cu capu-n nori, nimeri în balta
cu amândoua picioarele, dar în loc sa se supere, se
împrieteni cu ea.
"Buna ziua!", spuse el, iar balta îi raspunse: "Buna
ziua!"
"Cum de-ai ajuns aici jos?", o întreba poetul.
În loc de raspuns, balta îsi aduna toate puterile si
oglindi în ea bolta cerului.
Vorbira îndelung despre Tatal cel Mare, despre ploaie
si despre faptul ca baltii îi era atât de frica de soare.
Bunul poet vru sa-i risipeasca teama si-i vorbi despre
imensitatea marii, despre alunecarea pestilor si
despre bucuria valurilor. Îi mai povesti ca marea este
patria si mama tuturor baltilor si ca viata de pe
pamânt si din mare se datoreaza soarelui. Pâna si
viata baltilor. Seara îi cuprinse pe poet si pe balta
înca absorbiti de dialogul lor mut.
Dupa câteva zile, poetul se întoarse la umeda sa
prietena. O gasi dansând în vazduh, în lumina calda
a soarelui.
Balta îi explica: "Datorita tie am înteles. Atunci când
soarele m-a cuprins cu gingasia lui, nu mi-a mai fost
frica. M-am lasat luata, iar acum plec pe urmele
gâstelor salbatice care-mi vor arata drumul spre
mare. La revedere si nu ma uita!"

Un carbune se simtea murdar, urât si nefolositor. Se

hotarî deci sa devina alb si slefuit. Încerca diferite
produse chimice si diferite operatii chirurgicale. Dar
nu era nimic de facut. "Singura solutie ar fi focul ", i
se spuse.
Carbunele se arunca în foc. Deveni o creatura
luminoasa, stralucitoare, calda, iradianta, magnifica.
"Te mistui", îi spusera.
"Dar dau lumina si caldura", raspunse carbunele, în
sfârsit fericit.

Lasa-te cuprins de soarele si de focul Spiritului si vei

straluci ca o stea pe cer pe drumurile infinitului.

(Bruno Ferrero)

Ca intr-o oglinda

Într-o buna zi, împaratul trimise dupa unul dintre

vasalii sai. În tinutul sau, acesta era cunoscut pentru
cruzimea si zgârcenia lui, supusii sai traind stapâniti
de frica. Împaratul îi spuse:
"Vreau sa pornesti la drum si sa-mi gasesti un om cu
adevarat bun." Acesta îi raspunse: "Prea bine,
stapâne" si supus, îsi începu cautarea. Întâlni multi
oameni, vorbi cu ei, si dupa multa vreme se întoarse
la împarat si-i spuse: "Stapâne, am facut precum mi-
ai poruncit, cautând prin toata lumea un om cu
adevarat bun. Dar nu-i de gasit. Toti sunt egoisti si
rai. Nicaieri nu se gaseste omul pe care-l cauti."
Împaratul îl lasa sa plece si trimise dupa un alt vasal,
cunoscut pentru generozitatea si bunatatea sa si
foarte iubit de catre supusi. Împaratul îi spuse:
"Prietene, as vrea sa pornesti la drum si sa-mi cauti
un om rau cu adevarat."
Si acesta asculta si în calatoriile sale întâlni si vorbi
cu multa lume. Dupa o buna bucata de vreme, se
întoarse la împarat si-i spuse:
"Stapâne, n-am izbutit. Sunt oameni necugetati,
corupti, carora nu le pasa de nimeni si de nimic, dar
nicaieri n-am putut gasi un om rau cu adevarat. În
ciuda scaderii lor, toti au un suflet bun."

Odata, pe înserate, un taran se aseza pe pragul

modestei sale case bucurându-se de racoarea serii.
În apropiere, serpuia un drumeag care ducea spre
sat; un om care trecea îl vazu pe taranul nostru si se
gândi:
"Omu' asta e fara gres un mare lenes, sta de
pomana si cât e ziua de mare lâncezeste pe pragul
casei..." La putina vreme, aparu un alt trecator.
Acesta se gândi: "Omu' asta e un donjuan. Sade aici
ca sa se poata uita la fetele care trec, ba poate le
mai si necajeste..." În fine, un strain care se îndrepta
spre sat îsi zise: "Omu' asta e de buna seama un
mare muncitor. A trudit toata ziua, iar acum se
bucura de odihna bine meritata..."
La drept vorbind, nu putem sti prea multe despre
taranul asezat pe pragul casei. Putem spune însa
multe despre cei trei oameni care se îndreptau spre
sat: primul era un lenes, al doilea un om rau, iar al
treilea un mare muncitor.

Tot ceea ce spui vorbeste despre tine; mai ales când

vorbesti despre altii.
 (Bruno Ferrero)

Binecuvântarea

Într-o buna zi, renumitul parinte Henri Nouwen, care

decisese sa traiasca în comunitatea Arcai dupa o
cariera universitara, vazu venind spre el o fata
handicapata apartinând acestei comunitati; aceasta îi
spuse:
- Henri, îmi dai o binecuvântare?
Parintele Henri Nouwen raspunse automat la aceasta
cerere, facând cu degetul semnul crucii pe fruntea
fetei.
În loc de a se arata multumita, aceasta protesta cu
vehementa:
- Nu, asa nu-i bine. Eu vreau o binecuvântare
adevarata!
Parintele Nouwen îsi dadu seama ca îi raspunsese din
obisnuinta si de forma si îi zise:
- Iarta-ma, am sa-ti dau o binecuvântare adevarata
când o sa fim adunati cu totii la slujba. Dupa
liturghie, pe când erau de fata în jur de treizeci de
persoane care sedeau pe jos în cerc, parintele
Nouwen spuse:
- Janet mi-a cerut sa-i dau o binecuvântare speciala.
Ea simte ca are nevoie acum de ea.
Fata se ridica si merse înspre preot, care purta un
lung vesmânt alb cu mâneci largi care îi acopereau
cu totul mâinile. Deodata, Janet îl îmbratisa si îsi lipi
capul de pieptul sau. Fara sa pregete, parintele
Nouwen o învalui cu mânecile sale, de aproape ca o
ascunse în faldurile vesmântului sau.
Pe când erau astfel îmbratisati, parintele Nouwen
rosti:
- Janet, as vrea sa stii ca tu esti fiica preaiubita a lui
Dumnezeu. Tu esti de mare pret înaintea Domnului.
Surâsul tau, dragalasenia ta fata de ceilalti membrii
ai comunitatii si toate faptele bune pe care le faci ne
arata ce fiinta minunata esti. Stiu ca în ultimele zile
te-ai simtit darâmata si ca inima ta este trista, dar
vreau unintesc cine esti: esti o persoana deosebita,
iar Dumnezeu si cei din jur te iubesc mult.
Janet îsi înalta capul si îl privi; surâsul sau deschis
vadea faptul ca simtise si primise cu adevarat
binecuvântarea.
Atunci când Janet se întoarse la locul sau, si ceilalti
handicapati vrura sa primeasca binecuvântarea. Pâna
si unul dintre asistenti, un tânar de douazeci si patru
de ani, ridica mâna si el: - Si eu?
- Desigur, haide! raspunse parintele Nouwen.
Îl îmbratisa si zise:
- John, este asa de bine ca te aflii aici. Tu esti fiul
preaiubit al lui Dumnezeu. Prezenta ta aduce
tuturora bucurie. Atunci când întâmpini dificultati si
viata îti pare grea, aminteste-ti mereu ca esti învaluit
într-o iubire nesfârsita.
Tânarul îl privi cu lacrimi în ochi si zise:
- Multumesc, multumesc din inima.

Ideea ca suntem blestemati ni se pune parca mai

usor decât aceea ca suntem binecuvântati.
Ar trebui sa redescoperim frumusetea binecuvâtarii.
Si atunci când lucrurile merg rau si viata ne pare
grea, sa ne amintim cine suntem: suntem niste
persoane deosebite, iubite mult de Dumnezeu si de
cei de alaturi.

(Bruno Ferrero)

Cei doi taietori de lemne

Doi oameni munceau în aceeasi padure taind lemne.

Copacii erau mari, puternici si vânjosi. Cei doi
taietori de lemne îsi foloseau securile cu aceeasi
maiestrie, dar cu metode diferite: primul lovea
trunchiul cu o constanta de neînchipuit, lovitura dupa
lovitura, fara sa se opreasca decât câteva clipe
pentru a-si mai trage rasuflarea. Cel de-al doilea
facea o mica pauza la fiecare ora.
La apus, primul taietor de lemne era la jumatatea
trunchiului. Era lac de sudoare si n-ar mai fi rezistat
nici cinci minute în plus. Al doilea, sa vezi si sa nu
crezi, terminase! Începusera în acelasi timp si cei doi
copaci erau la fel!
Primului taietor de lemne nu-i venea sa-si creada
ochilor! "Nu mai înteleg nimic! Cum ai reusit sa
termini când te opreai la fiecare ora?"
Celalalt zâmbi: "Tu ai vazut ca ma opream dupa
fiecare ora, dar n-ai vazut ca profitam de pauza si
pentru a-mi ascuti securea".

Spiritul tau e asemenea securii. Nu-l lasa sa se

rugineasca. Ascute-l câte putin în fiecare zi:
1. Opreste-te zece minute si asculta putina muzica.
2. Plimba-te de câte ori poti.
3. Îmbratiseaza în fiecare zi persoanele dragi tie si
spune-le: "Te iubesc!"
4. Sarbatoreste zile de nastere, aniversari,
onomastici si tot ce-ti vine în minte.
5. Fii dragut cu toti. Si cu cei din casa ta.
6. Zâmbeste.
7. Roaga-te.
8. Ajuta pe cineva care are nevoie de tine.
9. Alinta-te.
10. Uita-te la cer si priveste spre înalt.

(Bruno Ferrero)

Cei doi pelerini

Doi pelerini urcau pe un drum abrupt, în vreme ce îi

şfichiuia un vânt rece. Stătea să se dezlănţuie
furtuna. Aşchii de gheaţă şuierau învârtindu-se în
vârtejuri ameţitoare printre stânci. Cei doi oameni
înaintau cu greu. Ştiau bine că, dacă nu aveau să
ajungă la timp la adăpost, aveau să piară în furtuna
de zăpadă.

Pe când inima le devenise cât un purice din pricina

grijii şi erau aproape orbiţi de ninsoare, ajunseră în
apropierea unei prăpăstii, de unde auziră nişte
gemete. Un biet om căzuse în hău şi, neputând să se
mişte, striga după ajutor.

Unul dintre ei zise:

- Acesta îi este destinul. Acest om este condamnat la

moarte. Hai să grăbim pasul sau îi vom împărtăşi şi
noi soarta.

Şi se grăbi sa înainteze, puţin plecat pentru a se

opune forţei vântului.

Pe cel de-al doilea, în schimb, îl cuprinse mila şi

începu să coboare râpa abruptă. Îl găsi pe rănit, şi-l
puse pe spate şi urcă iar, chinuit, panta grea.

Se lăsa întunericul. Cărarea era tot mai întunecată.

Pelerinul care purta rănitul în spate era asudat şi tare
ostenit, când zări luminile adăpostului. Îl însufleţi pe
rănit, spunându-i să reziste, dar, pe neaşteptate, se
împiedică de ceva întins de-a latul cărării. Privi şi nu
putu să nu tresară de oroare: la picioare sale era
întins trupul tovarăşului său de drum. Frigul îl
omorâse.

El scăpase de aceeaşi soartă numai pentru că se

ostenise să-l poarte pe umerii săi pe amărâtul pe
care îl salvase din râpă. Trupul acestuia şi efortul
menţinuseră căldura care i-a fost necesară pentru a
supravieţui.

Tânăra era în cele mai proaste toane cu putinţă. Îşi

scosese la iveală toţi ţepii, asemeni unui arici speriat
de un animal. Erau prea multe îndatoriri acasa, i se
adresau prea multe întrebari, prea multe... multe
altele! Mama îi repeta aceeaşi veşnica predica, cu
raţionamentele, explicaţiile şi recomandarile
aferente.

Tânăra se cătrăni şi mai rău. Apoi, privindu-şi mama

în ochi, izbucni:

- Mama, sunt sătulă de toate predicile tale

obositoare! De ce nu ma strângi mai degraba în
braţe? Nici o povaţă nu mi-ar putea face mai mult
bine decât acest gest! Mama rămase cu gura
căscata. Fiica ei cerea din priviri o îmbrăţişare. Cu un
glas în care se simţeau lacrimile gata să izbucnească,
zise:

- Vrei ... vrei să te îmbrăţişez? Dar ştii ca şi eu vreau

ca tu să mă îmbrăţişezi?

Şi îşi lua fiica la piept cu braţele larg deschise,

îmbrăţişând-o ca şi când ar fi fost tot copilul de
odinioara.
Fiecare, indiferent de vârstă (chiar şi la şaptezeci de
ani) are nevoie de mângâierea unui sărut, de o
îmbrăţişare, de exprimarea concreta a iubirii. Adesea
suntem prea rezervaţi, prea timizi pentru a ne arata
adevăratele simţăminte astfel încât le ascundem mai
degraba după o mască rece şi severa, de teamă să
nu-i lăsăm pe cei pe care îi iubim să vadă slăbiciunea
noastră.

Cu toate acestea, numai căldura umană ne poate

scăpa din frigul epocii noastre.

(Bruno Ferrero)

Faima

Un misionar care traise în China timp de mai multi

ani si un cântaret care statuse acolo doar doua
saptamâni se întorceau în Statele Unite pe bordul
aceleiasi nave. Când acostara la New York,
misionarul vazu ca pe tarm o mare multime de
admiratori îl astepta pe cântaret.
- Doamne, nu pot întelege, murmura misionarul
nostru. Eu am dedicat Chinei patruzeci si doi de ani
din viata mea, în vreme ce el a stat acolo abia doua
saptamâni si iata ca aici sunt mii de persoane venite
sa-i ureze lui bun sosit acasa, câta vreme pentru
mine nu a venit nimeni.
Domnul îi raspunse însa:
- Fiul meu, tu înca nu ai ajuns acasa.

- Într-o buna zi, un calator trecu pe la un rabin

faimos.
Fu uimit sa vada ca rabinul nu avea altceva decât o
odaie plina de carti. Avea drept mobila doar o masa
si o lavita.
- Dar, învatatorule, unde-ti este mobila? întreba
calatorul nostru.
- Dar a ta unde este? întreba la rându-i rabinul.
- A mea? Pai, eu sunt doar în trecere pe aici,
raspunse calatorul.
- Si eu la fel, zise rabinul.

(Bruno Ferrero)

Ghemul de lana

Era odata un împarat la curtea caruia, fiindca tocmai

se asezase în cetatea de scaun, se dadea un mare
ospat. În sala de ospete împaratul primea onorurile
si darurile. Toate erau de mare pret: arme
stralucitoare, cupe de argint, brocarturi brodate cu
aur.
Sirul celor care aduceau daruri era pe terminate,
când aparu, schiopatând si sprijinindu-se cu greu
într-un toiag, o taranca batrâna cu saboti
butucanosi. Fara sa scoata un cuvânt, scoase din
traista un pachet înfasurat cu grija într-o pânza.
La gestul femeii care aseza la picioarele împaratului
un ghem de lâna alba, din sala izbucnira hohote de
râs. Era lâna de la cele doua oi ale sale, singura ei
avere, toarsa în noptile lungi de iarna. Fara sa spuna
nimic, regele se înclina demn, iar apoi facu semn ca
ospatul sa înceapa, în timp ce batrâna taranca
strabatea sala încet, masurata din cap pâna-n
picioare de privirile batjocoritoare ale curtenilor.
Femeia îsi relua prin noapte drumul cel lung spre
cocioaba ei construita în mijlocul padurii, unde pâna
atunci prezenta ei nu fusese decât tolerata. Ajunsa
însa în fata casei, se opri cuprinsa de spaima.
Cocioaba era înconjurata de soldatii împaratului care
împlântau de jur împrejur pari pe care întindeau firul
de lâna alba.
"Vai de mine!", se gândi biata batrâna cu inima
strânsa, ,,împaratul s-a suparat din pricina darului
meu ... Soldatii ma vor prinde si ma vor arunca în
închisoare ... "
Când o vazu, comandantul se pleca cu respect si-i
spuse: "Bunica, din ordinul bunului nostru împarat,
tot pamântul care va putea fi împrejmuit cu firul de
lâna, de acum înainte e al dumitale."
Noul ei pamânt era tot atât de mare pe cât fusese de
lung ghemul de lâna. Primise cu masura cu care
daruise.

Cerem mult si ne este frica sa daruim.

Doi calugari cultivau trandafiri. În timp ce primul se
pierdea contemplându-le fumusetea si îmbatându-se
de mirosul lor, cel de-al doilea taia cei maifrumosi
trandafiri si îi dadea trecatorilor.
"Ce faci?!" îl certa primul . "Cum de te poti lipsi astfel
de bucuria si de parfumul trandafiri/or tai?"
"Trandafirii parfumeaza mult mâinile celui care îi
daruieste ", raspunse împaciuitor cel de-al doilea.

(Bruno Ferrero)

Fluviul şi deşertul

Curgând liniştit spre mare, un fluviu întâlni în calea

sa un deşert şi se opri. În faţa lui se aşterneau doar
stânci cu tot felul de capcane şi peşteri ascunse,
dune de nisip care se pierdeau departe la orizont.
Fluviul rămase încleştat de teamă.

- Acesta îmi este sfârşitul. Nu voi izbuti să străbat

deşertul. Nisipul îmi va absorbi apa şi eu voi
dispărea. Nu voi ajunge niciodată la mare. Totul este
pierdut, gândi cu disperare.

Încetişor, apele sale începură să se încălzească.

Fluviul era pe cale să se transforme într-o mlaştină şi
să moară.
Însă vântul auzise plângerea sa şi se hotărî să-i
salveze viaţa.

- Lasă-te încălzit de soare, astfel te vei ridica la cer

sub formă de vapori. De restul mă voi ocupa eu, îi
sugeră el.

Fluviului i se făcu încă mai frică:

- Eu sunt făcut să curg lin şi maiestuos printre două

maluri de pământ, rămânând lichid. Nu sunt făcut să
zbor prin aer.

Vântul răspunse:

- Nu-ţi fie teamă. Atunci când te vei înălţa spre cer

sub formă de vapori te vei transforma într-un nor. Eu
te voi purta dincolo de deşert şi tu vei putea să cazi
iar pe pământ sub formă de ploaie; vei redeveni
astfel fluviu şi vei ajunge la mare.

Dar fluviului îi era prea frică şi de aceea fu înghiţit de

deşert.

Mulţi dintre noi uităm că nu există decât o singură

cale pentru ca să putem depăşi neprevăzutul deşert
al simţirii şi dificilele perioade de secetă care
stăvilesc uneori liniştitul curs al existenţei noastre.
Această cale este viaţa spirituală, care presupune
disponibilitatea de a ne lăsa transformaţi de Soarele
care este Dumnezeu şi duşi de Vântul Spiritului. Dar
asta implică un risc pe care puţini ni-l asumăm.
Deoarece, aşa cum spune Isus, "vântul suflă unde
vrea: câte unul îl simte, dar nu poate spune dincotro
vine şi încotro se îndreaptă".

(Bruno Ferrero.

Pilda

Un pustinic văzu odată într-o pădure un şoim.

Pasărea ducea spre cuibul său o bucată de came:
sfâşie carnea în multe bucăţele să hrănească cu ea
un pui de cioară rănit.

Pustnicul se minună de faptul că un şoim hrănea un

pui de cioară şi se gândi: ,,Dumnezeu mi-a dat un
semn. El nu uită nici măcar de un pui de cioară rănit.
Dumnezeu a făcut ca un şoim înspăimântător să ştie
să hrănească o pasăre lipsită de ocrotire dintr-o altă
specie. Înţeleg de aici cum Dumnezeu dă tuturor
fiinţelor cele de care au trebuinţă; şi noi ne
preocupăm într-atât de noi înşine... De acum încolo
voi înceta să mai am grijă de mine! Dumnezeu m-a
făcut să pricep ce am de făcut. Nu am să-mi mai
caut de mâncare! Dumnezeu nu lasă în parăsire pe
nici una dintre creaturile sale: nu mă va abandona
nici pe mine”.

Zis şi făcut: se aşeză acolo în pădure şi nu se mai

clinti din loc: se ruga şi iar se ruga; nu făcea nimic
altceva. Rămase astfel timp de trei zile şi trei nopţi,
fără a bea vreun strop de apă sau a lua vreo
îmbucătură de mâncare. După aceste zile, pustnicul
era atât de slăbit era încât nu mai era în stare nici
să-şi ridice mâna.

Cum era aşa de lipsit de putere, adormi. Şi iată că în

vis i se arătă un înger.

Îngerul îl privi cu tristeţe şi îi grăi: “Este adevărat că

semnul era pentru tine. Dar tu trebuia să înveţi a
urma pilda şoimului!”

Atunci Isus întrebă:

“«Care dintre aceşti trei ţi se pare că a fost

aproapele celui căzut între tâlhari?». Iar el a zis:
«Cel care a făcut milă cu el». Şi Isus i-a zis: «Mergi
şi fă şi tu asemenea» (Luca 10, 36-37)”.
Cu prea multă uşurinţă considerăm că noi suntem cei
care trebuie să primim. Isus vrea însă ca noi să fim
cei care dăruim.

(Bruno Ferrero)

Piatra pretioasa

Doi prieteni se reîntâlnira dupa o îndelungata

despartire. Unul dintre ei se îmbogatise, celalalt era
sarac.
Luara masa împreuna si dezgropara amintiri. Apoi cel
sarac atipi.
Prietenul sau, coplesit de mila, înainte de a pleca, îi
strecura în buzunar un diamant de mare pret.
Trezindu-se însa, cel sarac nu gasi aceasta piatra
pretioasa si continua sa-si duca viata ca înainte.
Dupa un an, se întâmpla ca prietenii nostri se
întâlneasca iar.
- Spune-mi cum de nu ai gasit piatra pretioasa pe
care ti-am pus-o în buzunar? îl treba cel bogat pe
prietenul sau, vazând ca înca traia în mizerie.

Fiecare întâlnire cu un om constituie o astfel de

experienta. Fiecare persoana de lânga noi ne
daruieste o comoara de mare pret. Cel mai adesea
însa nu ne dam seama de acest lucru.
(Bruno Ferrero)

Printesa

A fost odata un rege care avea o fiica desteapta foc

si foarte frumoasa. Printesa suferea însa de o boala
misterioasa. Pe masura ce crestea, mâinile si
picioarele-i slabeau, în timp ce auzul si vazul i se
împutinau. Multime de doctori încercasera s-o
vindece, dar în zadar.
Într-o zi, la curte sosi un batrân despre care se
spunea ca ar cunoaste secretul vietii. Toti curtenii se
grabira sa-l roage sa vina în ajutorul printesei
bolnave.
Batrânul îi dadu copilei un cosulet de nuiele cu
capac, si-i spuse: "Ia-l si ai grija de el. Te va
vindeca."
Nerabdatoare si plina de bucurie, printesa deschise
capacul, dar ceea ce vazu o umplu de uimire si de
tristete. În cosulet, zacea un copil, doborât de boala,
si mai nenorocit si mai suferind decât ea.
Printesa îsi lasa sufletul cuprins de compatimire si, în
ciuda durerilor, lua copilul în brate si începu sa-l
îngrijeasca. Trecura luni, iar printesa nu avea ochi
decât pentru copil. Îl hranea, îl mângâia, îi surâdea,
îl veghea noptile, îi vorbea cu duiosie, chiar daca
toate acestea îi pricinuiau o mare suferinta si
oboseala.
La aproape sapte ani dupa acestea, se petrecu ceva
de necrezut. Într-o dimineata, copilul începu sa
zâmbeasca si sa mearga. Printesa îl lua în brate si
începu sa danseze râzând si cântând, usoara si
nespus de frumoasa cum nu mai fusese de multa
vreme. Fara sa-si dea seama se vindecase si ea.

Doamne, când mi-e foame, trimite-mi pe cineva care

are nevoie de hrana;
când mi-e sete, trimite-mi pe cineva care are nevoie
de apa;
când mi-e frig, trimite-mi pe cineva care trebuie
încalzit;
când sufar, trimite-mi pe cineva pe care sa mângâi;
când crucea mea începe sa fie prea grea, da-mi
crucea altuia s-o împart cu el;
când sunt sarac, adu-mi pe cineva care e în nevoie;
când nu am timp, da-mi pe cineva pe care sa-l ajut o
clipa;
când ma simt descurajat, trimite-mi pe cineva pe
care sa-l încurajez;
când simt nevoia de a fi înteles, da-mi pe cineva care
sa aiba nevoie de întelegerea mea;
când as vrea ca cineva sa aiba grija de mine, trimite-
mi pe cineva de care sa am grija;
când mâ gândesc la mine, îndreapta-mi gândurile
catre altii.

(Bruno Ferrero)
Cele doua bijuterii - P. Coelho

Preotul cistercian Marcos Garcia, din Burgos, Spania,

spune: „Uneori Dumnezeu ia o anume bucurie pentru
ca omul sa-L poata intelege, dincolo de favoruri si
cereri. El stie pana la ce punct poate pune la
incercare un suflet - si niciodata nu merge dincolo de
acest punct”.
In asemenea clipe, sa nu spunem niciodata:
Dumnezeu m-a parasit. El nu face niciodata asta; noi
suntem aceia care, uneori, putem s-o facem. Daca
Domnul ne da o incercare grea, ne da si puterile
suficiente - eu as spune, mai mult decat suficiente -
pentru a o depasi.”
In legatura cu aceasta, cititoarea Camila Galv‹o Piva
imi trimite o povestire interesanta, intitulata „Cele
doua bijuterii”:
Un rabin foarte credincios traia fericit cu familia - o
sotie admirabila si doi copii minunati. Odata, chemat
cu treburi, s-a intamplat sa lipseasca de acasa mai
multe zile. In timpul acesta, un grav accident de
masina ii ucise cei doi copii.
Singura, mama suferea in tacere. Dar, fiindca era o
femeie puternica, sustinuta de credinta si increderea
in Dumnezeu, a suportat socul cu demnitate si curaj.
Dar cum sa-i spuna sotului vestea ingrozitoare? Era
un om cu credinta, dar fusese bolnav cu inima si
femeia se temea ca aflarea tragediei sa nu-i
pricinuiasca si lui moartea.
Nu-i ramanea decat sa se roage pentru ca Dumnezeu
s-o sfatuiasca cum era mai bine. In ajunul sosirii
sotului, se ruga mult - si primi darul unui raspuns.
A doua zi, rabinul se intoarse acasa, isi imbratisa
sotia cu drag si intreba de copii. Femeia ii spuse sa
nu-si faca griji, sa se imbaieze si sa se odihneasca.
Dupa cateva ore, amandoi s-au asezat la masa. Ea il
intreba despre calatorie, el ii povesti toate
amanuntele, ii vorbi despre mila lui Dumnezeu si
intreba iarasi de copii.
Sotia, incurcata, ii raspunse:
- Lasa copiii, ne vom ocupa de ei mai tarziu. Acum
as vrea sa ma ajuti sa rezolv o problema care mi se
pare grava.
Sotul, ingrijorat deja, intreba:
- Ce s-a intamplat? Am vazut ca esti abatuta! Spune
tot ce ai pe suflet si sunt sigur ca vom rezolva
amandoi orice problema, cu ajutorul lui Dumnezeu.
- Cat ai lipsit, un prieten de-al nostru ne-a vizitat si a
lasat doua bijuterii de mare valoare ca sa le pastrez.
Sunt foarte pretioase! Niciodata nu am vazut ceva
mai frumos! El o sa vina sa le ia, dar eu nu vreau sa
i le mai inapoiez, m-am indragostit de ele. Ce spui?
- Vai, femeie! Nu-ti inteleg purtarea, niciodata n-ai
fost vanitoasa!
- Fiindca niciodata n-am mai vazut asemenea
bijuterii! Nu pot sa accept ideea de a le pierde pentru
totdeauna!
Si rabinul raspunse cu tarie:
- Nimeni nu pierde ce n-a avut. Daca le pastrezi e ca
si cum le-ai fura! Hai sa le inapoiem, si eu te voi
ajuta sa treci peste lipsa lor. Sa facem asta
impreuna, chiar azi.
- Ei bine, dragul meu, asa sa fie precum doresti.
Comoara va fi inapoiata. De fapt, asta s-a si
intamplat. Bijuteriile asa de pretioase erau copiii
nostri. Dumnezeu ni i-a incredintat sa-i pazim, si, cat
timp ai fost plecat, a venit sa-i caute. Au plecat...
Rabinul intelese imediat. Isi imbratisa sotia si
amandoi au varsat multe lacrimi - dar el a inteles
mesajul, si din ziua aceea au luptat pentru a depasi
impreuna pierderea.(Traducere de Gabriela Banu)

Ai mila... - Paulo Coelho

La un moment dat, in timpul pelerinajului meu, am

ajuns la un lan de grau intins si monoton care
mergea pana la orizont. Singurul lucru care rupea
plictiseala peisajului era o coloana medievala cu o
cruce in varf, care marca drumul pelerinilor. Cand
am ajuns langa ea, Petrus - ghidul meu - arunca
rucsacul pe jos si ingenunche. Mi-a cerut sa fac si eu
acelasi lucru.
- Sa ne rugam pentru ca - in cazul cand veti reusi sa
va gasiti spada - s-o tineti mereu cu mana sigura.
Petrus spuse ca ii placea mult poetul brazilian
Vinicius de Moraes si ca dorea sa spuna o rugaciune
plecand de la poezia acestuia. Si incepu:
- Ai mila de cei care au mila de ei insisi si se cred
buni si nedreptatiti de viata, pentru ca n-au meritat
lucrurile care li s-au intamplat - ai mila, fiindca
acestia niciodata nu vor reusi sa lupte in Lupta
Dreapta. Si ai mila si de cei care sunt cruzi cu ei
insisi, si vad numai rele in propriile fapte, si se
considera vinovati de nedreptatile lumii. Fiindca
acestia nu cunosc legea Ta care spune: "Pana si
firele de par din capul tau sunt numarate".
Ai mila de cei care conduc si de cei care muncesc ore
in sir munca grea si se sacrifica in schimbul unei
duminici, cand totul este inchis si nu ai unde sa te
duci. Dar ai mila si de cei care-si sfintesc opera si
merg dincolo de propria nebunie si ajung invidiati
sau crucificati de propriii frati. Pentru ca acestia nu
au stiut legea Ta care spune: "Fii prudent ca sarpele
si naiv ca porumbelul".
Ai mila de cei care mananca, beau, se ghiftuiesc, dar
sunt nefericiti si singuri in ghiftuiala lor. Dar ai mila
si de aceia care postesc, se infraneaza de la tot, isi
interzic orice si se simt sfinti si-ti vor striga numele
in piete publice. Pentru ca acestia nu cunosc legea Ta
care spune: "Daca marturisesc referindu-ma la mine
insumi, marturia mea nu e adevarata".
Ai mila de cei ce se tem de Moarte si nu cunosc
multele imparatii prin care au trecut si multele morti
pe care le-au murit, si sunt nefericiti fiindca se
gandesc ca totul se va sfarsi intr-o zi. Dar ai si mai
multa mila de cei care au cunoscut deja mai multe
morti si azi se cred nemuritori, pentru ca nu cunosc
legea Ta care spune: "Cine nu s-a nascut din nou nu
va putea vedea imparatia lui Dumnezeu".
Ai mila de cei ce nu cred in nimic, pentru ca acestia
niciodata nu vor auzi muzica sferelor. Dar si mai
multa mila ai de cei care au o credinta oarba, si-n
laboratoare preschimba mercur in aur, inconjurati de
terfeloage despre secretele Tarotului si puterea
piramidelor. Pentru ca acestia nu cunosc legea Ta
care spune: "A copiilor e imparatia cerurilor".
Ai mila de aceia care nu vad nimic in afara de ei
insisi, ferecati in limuzinele lor, care se incuie in
birouri inghetate la ultimul etaj si sufera in tacere
solitudinea puterii. Dar ai mila si de cei care si-au dat
si haina de pe ei, si sunt iubitori si incearca sa
invinga raul cu iubire, pentru ca acestia nu cunosc
legea Ta care spune: "Cine nu are spada sa-si vanda
mantia si sa-si cumpere una".
Si ai mila si de noi, Doamne. Pentru ca de multe ori
credem ca suntem imbracati si de fapt suntem goi,
credem ca am comis o crima si de fapt am salvat pe
cineva. Nu uita, in mila Ta, ca am scos spada din
teaca cu mana ingerului, dar tinem spada si cu mana
demonului, cu a amandurora. Pentru ca ne aflam pe
lume, dainuim pe lume si avem nevoie de Tine.
Avem nevoie de legea Ta care spune: "Cand v-am
trimis fara punga, fara sac si fara sandale, nimic nu
v-a lipsit".
Petrus si-a incheiat rugaciunea. Tacerea stapanea
totul. El privea fix lanul de grau care ne inconjura.
(Paulo Coelho)
O legenda

" … O legenda veche spune ca mai demult oamenii

erau buni. Dar au
profitat atat de mult de puterea divina din ei incat
stapanul tuturor
zeilor a decis sa le ia aceasta putere si sa o ascunda
intr-un loc
unde va fi imposibil de gasit. Tot ce i-a ramas sa faca
era sa
gaseasca ascunzatoarea potrivita. A fost convocat
consiliul zeilor
pentru a se gasi solutia. Zeii au sugerat: -De ce sa
nu ingropam
puterile omului in pamant? Brahma a raspuns: -Nu,
nu vom face asta
pentru ca omul va sapa adanc si le va gasi… Atunci
zeii au spus: -In
acest caz, sa le trimitem divinitatea pe cel mai adanc
fund al
oceanului! Dar Brahma a raspuns din nou: -Mai
devreme sau mai tarziu
omul va explora adancurile oceanului si cu siguranta
ca o vor gasi si
o vor aduce la suprafata…
Atunci zeii s-au aratat invinsi: -Nici pamantul, nici
oceanul nu sunt
locuri unde puterea divina sa fie in siguranta, insa
alte idei de
ascunzatoare nu mai avem. Brahma a exclamat
dintr-o data: -Iata ce
vom face cu divinitatea omului! O vom ascunde
adanc inauntrul lui,
pentru ca este singurul loc unde nu va cauta. De
atunci incoace,
conform legendei, omul a cautat in toata lumea, a
explorat, a urcat
si a sapat cautand… ceva ce a fost in tot acest timp
inauntrul lui."
Dupa Eric Butterworth

Povestea ghemelor pufoase si calde

A fost odata ca niciodata o tara in care toata lumea

era fericita.
Fiecare persoana se nastea cu un sac fermecat care
continea un stoc
interminabil de gheme pufoase si calde.

Cand acestea erau daruite altor persoane, ele erau

ca atingerea
mainii unui copil mic, astfel incat oamenii simteau
caldura si
afectiune ori de cate ori primeau un ghem pufos si
cald. Si pentru
ca sacii erau fermecati, fiecare putea cere si primi
oricat de multe
gheme calde vroia.

Intr-o zi, a venit o vrajitoare rea, care a raspandit

zvonul ca nu
vor fi intotdeauna suficiente gheme in saci
(vrajitoarea vroia sa
vanda o licoare care aduce fericirea, astfel ca
stocurile gratuite
de gheme pufoase calde nu erau benefice pentru
afacerea ei).

Oamenii au inceput sa ascunda ghemele pufoase

calde, in caz ca
zvonul ar fi adevarat, astfel ca, la fel ca in cazul
pietelor
financiare, au sfarsit prin a face acest lucru sa devina
real.

Acum locuitorii nu mai erau la fel de fericiti. Oamenii

daruiau
gheme numai cu economie, si chiar si atunci vroiau
un ghem in
schimb, de fiecare data. Unii au inceput sa daruiasca
gheme din
plastic, astfel incat sa pastreze originalele pentru ei.
Desi pareau
foarte reale, senzatiile pe care le ofereau nu erau
aceleasi.

Unii au inventat spini reci, care stimuleaza

sentimente neplacute,
dar cel putin le reamintesc oamenilor ca ei traiesc.
Vrajitoarea cea
rea a facut o multime de bani vanzand leacurile ei
nenorocite.
In cele din urma, un calator intelept a trecut prin
tinut si vazand
ceea ce s-a intamplat le-a spus oamenilor ca sacii
ERAU fermecati,
si cu cat scot din ei mai multe gheme, cu atat mai
multe vor fi
fabricate in saculeti.

Unii oameni l-au crezut pe calator si au inceput sa

scoata mai multe
gheme. Acum asteptam sa ii vedem reusind sa aduca
inapoi obiceiul
daruirii de gheme calde pentru binele oamenilor.

Cine esti? - Anthony de Mello

O femeie aflata in coma era pe punctul de a muri.

Dintr-o data, ea s-a simtit ridicata la cer si s-a trezit
in fata Scaunului Judecatii de Apoi.
- Cine esti? a intrebat-o o Voce.
- Sunt sotia primarului, a raspuns ea.
- Nu te-am intrebat a cui sotie esti, ci cine esti tu.
- Sunt mama a patru copii.
- Nu te-am intrebat a cui mama esti, ci cine esti tu.
- Sunt invatatoare.
- Nu te-am intrebat ce profesie ai, ci tine esti tu.
Si dialogul a continuat in acelasi fel. Orice ar fi
raspuns femeia, cuvintele ei nu pareau sa raspunda
la intrebarea: ?Cine esti tu?"
- Sunt crestina.
- Nu te-am intrebat care este religia ta, ci cine esti
tu.
- Sunt cea care a fost la biserica in fiecare zi si le-a
dat de pomana ceIor sarmani.
- Nu te-am intrebat ce ai facut, ci cine esti tu.

In mod evident, ea nu a trecut de examen, caci a

fost trimisa inapoi pe pamant. Cand s-a trezit din
coma, femeia s-a decis sa afle cine este. Si astfel,
intreaga ei viata s-a schimbat.

GRADINARUL SI DISCIPOLUL

A fost odata un gradinar care era foarte priceput.

Atat de priceput incat ii mersese vestea si in
tinuturile invecinate, si multi dintre parinti isi
trimiteau odraslele la el ca sa invete mestesugul.

Gradinarul ii primea si ii invata cu bucurie, iar

discipolii sai reuseau dupa un timp sa cultive plante
la fel de frumoase si de sanatoase ca si ale
maestrului lor.
Intr-o zi a venit la el un tanar foarte dornic sa invete
arta gradinaritului. Batranul l-a primit, l-a pus intr-o
grupa de incepatori si s-au apucat de treaba. Cu totii
munceau cu spor si voie buna, iar dupa o vreme au
inceput sa apara primele rezultate. Micile plantute
care se iveau din pamant erau la fel de frumoase si
de sanatoase ca si cele ale gradinarului, cu o singura
exceptie. Plantele ingrijite de tanarul nostru pareau
bolnave si neajutorate.

Desi atat gradinarul cat si tanarul le acordau o

atentie speciala, rasadurile o duceau din ce in ce mai
prost pe zi ce trecea.

Intrigat, batranul a luat o torta si s-a furisat langa

stratul respectiv dupa apusul soarelui, asezandu-se
la panda. Nu mult dupa miezul noptii el a zarit o
silueta in intuneric apropiindu-se de strat. A aprins
torta si a sarit din ascunzis surprinzandu-l pe hot.

Mare a fost mirarea batranului cand a vazut ca cel

prins era chiar discipolul, care nelinistit de evolutia
plantelor sale venea in fiecare noapte sa verifice
daca radacinile au mai crescut sau nu.
CELE PATRU PIERSICI

Odata, un taran a vrut sa-i incerce pe cei patru fii ai

sai. I-a chemat dimineata la el si i-a dat fiecaruia
cate o piersica. A plecat apoi la camp, lasandu-i sa-si
vada de treburi si sa-si imparta ziua cum cred ei de
cuviinta. Seara insa, cand s-a intors, i-a chemat pe
toti patru in tinda si l-a intrebat pe cel mai mare:
- Spune-mi, ce-ai facut cu piersica ta?
- Ce sa fac, tatuca, am mancat-o si-ti multumesc. A
fost tare buna. Am luat, apoi, samburele, l-am
plantat in spatele casei, am udat locul si nadajduiesc
sa creasca acolo un piersic frumos si roditor.
- Bine ai facut, baiatul tatii, sunt sigur ca tu o sa
ajungi un bun gospodar. Dar tu, ii zise celui de-al
doilea, ce-ai facut cu piersica ta?
- Am mancat-o. A fost atat de buna, coapta si
frageda ...
- Si apoi?
- Pai, am aruncat samburele si m-am dus la mama
sa-i mai cer cateva, ca tare bune erau.
- Fiule, zise atunci omul cu intristare in glas, ai grija
sa nu ajungi un om lacom ca "lacomul mai mult
pierde si lenesul mai mult alearga". Dar tie
ti-a placut piersica, a fost buna? - l-a intrebat taranul
si pe cel de-al treilea fiu al sau.
- Nu stiu.
- Cum nu stii, da' ce-ai facut cu ea?
- Am vandut-o. M-am dus cu ea in targ si am dat-o
cu zece bani. Uite-i!
- Fiule, tu sigur o sa ajungi mare negustor, dar ai
grija ca nu toate sunt de vanzare in viata; mai ales,
nu ceea ce ai primit de la parinti.
In sfarsit, taranul l-a intrebat si pe ultimul baiat, cel
mai mic dintre toti.
- Dar tie ti-a placut piersica?
- Nici eu nu stiu, tatuca.
- Cum, si tu ai vandut-o?
- Nu, tata. Eu m-am dus in vizita la prietenul meu de
peste drum, care e bolnav, si i-am dus-o lui. S-a
bucurat mult pentru ea si mi-a multumit din suflet.
Cu lacrimi in ochi, tatal si-a luat copilasul pe
genunchi si
i-a spus:
- Nu stiu ce te vei face tu in viata, dar stiu ca,
indiferent ce drum vei urma, vei fi un bun crestin si
asta e tot ce conteaza.

Ecoul vietii

Aflandu-se in excursie pe munte, o tanara familie a

poposit intr-o cabana de la marginea unei vai.
Baiatul cel mic, suparat pe fratele sau, s-a dus in
spatele cabanei si a strigat de ciuda: "Te urasc!" Dar,
imediat, un glas puternic i-a raspuns: "Te urasc, te
urasc ...!".
Speriat, copilul a alergat in casa si i-a povestit tatalui
toata patania, spunandu-i ca, afara, cineva striga la
el ca-l uraste. Au mers impreuna la locul cu pricina,
unde tatal i-a spus fiului sau:
- Aici erai cand ai auzit ca cineva te uraste ?
- Da!
- Ia spune-i ca-l iubesti!
- Te iubesc! - a strigat copilul si, de indata, vaile i-au
raspuns: "Te iubesc, te iubesc! ..."
- Tine minte, i-a mai zis tatal, asa este si in viata:
daca esti om rau, numai rautate vei intalni, dar daca
esti om bun si te porti frumos cu ceilalti, atunci doar
dragoste vei gasi, la tot pasul. Si, chiar daca nu vei fi
iubit totdeauna de catre oameni, in schimb dragostea
Domnului va fi mereu cu tine. Sa nu uiti asta!

"Cand un strain bate, caritatea ii deschide usa

ospitalitatii; odata intrat, il intampina bucuria; odata
primit, il gazduieste omenia. Pe cel flamand, il
hraneste bunatatea; pe cel deznadajduit, il
calauzeste credinta, iar pe cel tulburat, dragostea."

Cat valorezi

Un tanar s-a dus la un batran intelept pentru a-l

ajuta cu un sfat.
- Inteleptule, am venit la tine pentru ca ma simt atat
de mic, de neinsemnat, nimeni nu da doi bani pe
mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun.
Ajuta-ma, invata-ma cum sa fac sa fiu mai bun?
Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine?
Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse:
- Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de
rezolvat o chestiune personala. Poate dupa aceea.
Apoi, dupa o mica pauza adauga:
- Daca insa m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci
poate ca as rezolva problema mea mai repede si as
putea sa ma ocup si de tine.
- Aaa. incantat sa va ajut - baigui tanarul cam cu
jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in
seama si amanat.
- Bine - incuviinta batranul invatat.
Isi scoase din degetul mic un inel si-l intinse
baietanului adaugand:
- Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la
targ. Trebuie sa vand inelul acesta pentru ca am de
platit o datorie. E nevoie insa ca tu sa iei pe el cat se
va putea de multi bani, dar ai grija ca sub nici in
ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un banut
de aur. Pleaca si vino cu banii cat mai repede.
Tanarul lua inelul, incaleca si pleca. Odata ajuns in
targ incepu sa arate inelul in stanga si-n dreapta,
doar-doar va gasi cumparatorul potrivit. Cu totii
manifestau interes pentru mica bijuterie, pana cand
le spunea cat cere pe ea. Doar ce apuca sa le zica de
banutul de aur unii radeau, altii se incruntau sau ii
intorceau imediat spatele. Un mosneag i-a explicat
cat de scump este un ban de aur si ca nu poate sa
obtina un asemenea pret pe inel. Altcineva s-a oferit
sa-i dea doi bani, unul de argint si unul de cupru, dar
tanarul stia ca nu poate vinde inelul pe mai putin de
un banut de aur, asa ca refuza oferta. Dupa ce batu
targul in lung si-n lat, rapus nu atat de oboseala, cat
mai ales de nereusita, lua calul si se intoarse la
batranul intelept.
... Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe
care s-o poata da in schimbul inelului, ca sa-l poatã
scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata
ocupa si de el.
Intra cu capul plecat.
- Imi pare rau - incepu el - dar n-am reusit sa fac
ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca as fi putut lua doi
sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot
pacali pe cineva cu privire la adevarata valoare a
inelului.
- Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale,
tinere prieten! - spuse zambitor inteleptul. Ar fi
trebuit ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare
a inelului. Incaleca si alerga la bijutier. Nimeni altul
n-ar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai
vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el.
Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu
inelul! Flacaul incaleca si pleca in goana.
Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin
lentila prinsa cu ochiul, il rasuci si apoi zise:
- Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda
acum, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pentru
acest inel.
- Cuuum, 58 de bani de aur?!? - exclama naucit
tanarul.
- Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar
merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda degraba, nu-i
pot oferi decat 58.
Tanarul multumi si se intoarse degraba la invatat,
povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate.
- Ia loc, te rog - ii spuse acesta dupa ce-l asculta. Tu
esti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa si
unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate
spune cat de mare este valoarea ta.
Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe
degetul mic.
- Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici,
perindandu-ne prin targurile vietii si asteptand ca
multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze.

Povestea aceasta este dedicata acelora care zi de zi

se straduie, lustruind cu migala, sa adauge valoare
bijuteriei pe care ei o reprezinta si sa realizeze
valoarea pe care o au.
Amintiti-va mereu cat de mare este valoarea
voastra, chiar daca multi din jur va ignora sau par sa
nu-si dea seama cat sunteti de pretiosi.

Concertul

Cand luminile din incapere s-au stins si concertul era

pe cale sa inceapa, mama s-a intors la locul ei si a
descoperit ca fiul sau disparuse.
Dintr-o data, cortinele au fost date la o parte si
lumina reflectoarelor a poposit pe impresionantul
pian Steinway de pe scena.
Ingrozita, mama vazu ca baietelul ei se asezase la
claviatura, apasand pe clape si alegand cu grija
notele cantecelului
„Twinkle,Twinkle Little Star”.

In acea clipa, marele maestru pianist si-a facut

intrarea in scena, a mers repede la pian si i-a soptit
baiatului la ureche:
„Nu te opri.
Continua sa canti”.
Apoi, aplecandu-se, Paderewski si-a intins mana
stanga si a inceput ss completeze melodia, adaugand
partea de bas. Dupa putin timp, si-a intins si mana
dreapta, de cealalta parte a baiatului si a adaugat un
acompaniament cursiv.
Impreuna, batranul maestru si tanarul ucenic au
transformat o situatie ce s-ar fi putut dovedi a fi
dezastruoasa, intr-o experienta extraordinar de
creativa.Cei din public au fost atat de fascinati, incat
nu si-au putut aminti ce a mai cantat marele
maestru dupa aceea.
Si-au amintit doar de piesa clasica:

„Twinkle, Twinkle Little Star”.

Poate ca asa stau lucrurile si cu Dumnezeu.

Ceea ce poti realiza doar de unul singur este putin
probabil ceva demn de a fi retinut.
Ne dam silinta sa fim cat mai buni, dar rezultatele nu
sunt intotdeauna o muzica frumoasa si armonioasa.
Cu toate acestea, cu ajutorul Maestrului, lucrarea
vietii noastre poate fi cu adevarat frumoasa.
Data viitoare cand iti propui sa faci lucruri marete,
asculta cu atentie. S-ar putea sa auzi vocea
Maestrului, cum iti sopteste la ureche:
„Nu te opri.
Continua sa canti”.
Fie sa-i simti bratele in jurul tau si cum te ajuta sa-ti
transformi micile incercari in adevarate capodopere.
Tine minte, Dumnezeu nu ii cheama pe cei pregatiti,
ci mai degraba, ii pregateste pe cei „chemati”.
Viata se masoara mai exact prin vietile pe care le
atingi, si nu prin lucrurile pe care le dobandesti. Fie
ca Dumnezeu sa te binecuvanteze si sa fie mereu
alaturi de tine!
si tine minte:

„Nu te opri.
Continua sa canti”

Legenda celor 8 minute

Legenda spune ca o femeie saraca cu un copil in

brate, trecand pe langa o pestera a auzit o voce
misterioasa care i-a spus:

Intra si ia tot ceea ce iti doresti, dar sa nu uiti ceea

ce-i mai important. Aminteste-ti ca dupa ce vei iesi
poarta se va inchide pentru totdeauna. Asa ca profita
de aceasta oportunitate, dar nu uita ce-i mai
important.
Femeia a intrat in pestera si a gasit multe bogatii.
Fascinata de aur si bijuterii, a asezat copilul pe o
stanca si a inceput sa stranga de zor tot ce putea
duce.

Vocea misterioasa i-a vorbit din nou: “ Ai doar 8

minute!”

Cand au trecut cele 8 minute, femeia, incarcata cu

aur si pietre pretioase, a fugit afara din pestera si
poarta s-a inchis.

Atunci si-a amintit ca a uitat copilul inauntru, iar

poarta s-a inchis pentru totdeauna.

Bogatia a durat putin, iar disperarea pentru

totdeauna.

La fel se intampla de multe ori si cu noi. Avem

aproximativ 80 de ani pentru a trai in aceasta lume
si o voce ne aminteste mereu:” Nu uita ce e cel mai
important!”

Si cele mai importante sunt valorile spirituale, familia

si copii, viata, educatia, bunul simt, reputatia,
dragostea, adevarul si demnitatea de om.

In schimb castigurile, bogatia, placerile materiale ne

fascineaza intr-atat incat uitam de ceea ce e mai
important.
Asa ne risipim timpul si dam la o parte esentialul: “
Bogatia sufletului.”
Sa nu uitam niciodata ca viata in aceasta lume trece
repede si ca moartea vine cand ne asteptam mai
putin. Iar cand poarta vietii se inchide pentru noi, nu
ne mai folosesc la nimic regretele.

Traim intr-o lume de probleme, nelinistiti, si toate

numai pentru ca am uitat ce e cel mai important:
“Bogatia sufletului!”

Ultimul biscuit

Intr-un aeroport statea o tanara care urma sa faca o

calatorie mai lunga. Si-a cumparat de acolo o carte
ca sa treaca mai repede timpul si un pachet de
biscuiti.

S-a asezat pe un scaun, si-a pus bagajele langa el si

s-a apucat sa citeasca. La un moment dat s-a intors
sa ia un biscuit din pachetul de langa ea. A observat
cu surprindere ca la mica distanta era asezat un
domn care citea un ziar, si care fara sa-i ceara
permisiunea a inceput sa ia si el din pachetul de
biscuiti.

Cu toate ca s-a simtit indignata, politetea a

impiedicat-o sa ii reproseze ca are un comportament
nepotrivit. Dar pe masura ce ea lua cate un biscuit,
lua si el unul si asta a facut ca pana la urma tanara
sa devina foarte nemultumita.

Cand a luat din pachet penultimul biscuit, ea s-a

intrebat plina de resentimente: “Oare indrazneste sa
mi-l ia si pe ultimul?”

Barbatul a luat intr-adevar ultimul biscuit, l-a rupt in

doua si i-a oferit zambind cald o jumatate. Simtind
ca el a depasit limita bunului simt, tanara s-a ridicat
furioasa si s-a indreptat spre un alt colt al salii de
asteptare.

A deschis geanta ca sa puna inauntru cartea si… spre

marea ei surprindere a vazut inauntru pachetul de
biscuiti pe care il cumparase. In acel moment a
coplesit-o un sentiment de rusine.

A inteles ca pachetul din care mancase nu era al ei,

ci al barbatului care citea ziarul… El a impartit plin de
bunatate chiar si ultima bucatica pe care o avea, fara
sa se simta indignat, superior sau furios.

MORALA:

Oare de cate ori in viata am mancat biscuitii

altcuiva? Ar fi mai bine ca inainte sa ne grabim sa-i
judecam pe altii sa privim cu atentie in jur… si mai
ales in sufletul nostru!
Sa dai cand poti, fara sa astepti nimic in schimb, nici
macar un multumesc, si sa nu regreti ca ai dat!
Cui dai? Cui are nevoie…
Cat dai? Totdeauna mai mult de cat ai primit!

Un pahar cu lapte

Intr-o zi, un tanar sarac care vindea diferite marfuri

din poarta in poarta ca sa-si plateasca studiile la
universitate, gasi in buzunar doar o moneda de 10
cents si-i era foame. Decise sa ceara ceva de
mancare la urmatoarea casa. Dar nervii lui l-au
tradat cand ii deschise usa o femeie superba. In loc
sa ceara ceva de mancare, ceru un pahar cu apa.

Ea se gandi ca tanarul parea infometat, asa ca ii

aduse un pahar mare cu lapte.

El il bau incet si dupa aceea intreba:

-Cat va datorez?
-Nu-mi datorezi nimic, raspunse ea. - mama mea
ne-a invatat ca trebuie sa fim mereu buni cu cei care
au nevoie de noi..
- Si el raspunse: va multumesc din suflet...!
Cand Howard Kelly pleca de la casa aceea, nu numai
se simti mai usurat, dar si increderea in D-zeu si in
oameni deveni mai puternica. Fusese pe punctul de a
abandona studiile din cauza saraciei.

Dupa cativa ani, femeia se imbolnavi grav.

Medicii din satul ei erau ingrijorati. Dupa putin timp

au trimis-o in oras. Il cautara pe Dr. Howard Kelly
pentru o consultatie. Cand el auzi numele satului din
care provenea pacienta, simti in ochi o lumina
speciala si o senzatie placuta.

Imediat Dr. Kelly urca din holul spitalului in camera

ei. Imbracat in halatul lui, doctorul intra sa o vada.
Capriciile destinului, era ea, o recunoscu imediat. Se
intorase in sala vizite determinat sa faca tot posibilul
sa-i salveze viata. Din ziua aceea urmari cazul femeii
cu cea mai mare atentie, ea fu operata pe cord
deschis si se recupera foarte incet…

Dupa o lunga lupta, ea invinse boala...! Era in sfarsit

sanatoasa..!

Dat fiind ca pacienta era in afara oricarui pericol, Dr.

Kelly ceru biroului administrativ sa-i trimita factura
cu totalul cheltuielilor, ca s-o aprobe. O recontrola si
o semna. Mai mult, scrise ceva pe marginea facturii
si o trimise in camera pacientei.

Factura a ajuns in camera pacientei, dar ei ii era

teama sa o deschida, pentru ca stia ca ar fi lucrat
pentru tot restul zilelor sale ca sa plateasca costul
unei interventii atat de complicate...

In sfarsit o deschise si ceva ii atrase imediat atentia:

pe marginile facturii citi aceste cuvinte...

“Platita integral acum multi ani, cu un pahar de

lapte”

Ajuta Speranta sa traiasca

2 fete tinere imparteau aceeasi locuinta. Una din ele

s-a imbolnavit grav, a facut pneumonie intr-o
perioada in care nu erau descoperite medicamentele
si nici un alt remediu salvator.

Doctorul nu i-a dat mari sanse de izbanda, insa

colega ei nu a vrut nicicum sa renunte la speranta ca
isi va reveni!

Fata bolnava era asezata langa o fereastra si vedea

un zid cu iedera pe el. Zi de zi privea acel zid, iar pe
zi ce trece se intrista tot mai tare. Cand toamna veni
isi dadu seama ca starea ei nu s-a imbunatatit ci s-a
agravat. I-a spus prietenei sale ca atunci cand ultima
frunza va cadea, ea va muri. Nu mai facea altceva
decat sa numere cate frunze au mai ramas... si
suspina incet... incet.

Prietena sa incerca din rasputeri sa o incurajeze, dar

nimic nu mai putea face loc sperantei.

Undeva la parter statea un pictor batran si sarac.

Fata sanatoasa, fiind si ea pictorita, il chema uneori
pe batran sa-i serveasca drept model. Astfel,
batranul a aflat de povestea fetei muribunde si de
prezicerea ei sumbra.

Zilele treceau... si uite asa a venit si vremea in care

o singura frunza se mai zbatea de una singura in
bataia biciuitoare a vantului rece de toamna. Fetele
se uitau cu frica dimineata la zid! Mare le-a fost
uimirea cand au vazut ca dupa o noapte zbuciumata,
plina de ploaie si vant, frunza era tot acolo! Speranta
renascu!

...batranul fu gasit mort....era ud si plin de vopsea!

Fata sanatoasa merse langa zid si vazu ca oricat de
puternic era vantul frunza nu se misca!

Fiecare dintre noi trebuie sa facem tot ce ne sta in

putinta pentru a ajuta speranta sa traiasca, in viata
noastra, in viata celor din jurul nostru!
Nu vei mai privi o ceasca de cafea la fel

O tanara a mers la mama ei si i-a povestit despre

viata sa si despre lucrurile grele pe care le are de
infruntat. Nu mai putea, vroia sa se dea batuta. Se
saturase sa se tot lupte si sa se chinuie. Se parea ca
ori de cate ori reusea sa rezolve o problema, alta
noua isi facea aparitia.

Mama ei o duse in bucatarie. A umplut 3 vase cu apa

si le-a pus pe fiecare la foc. In scurt timp apa din ele
a inceput sa fiarba. In primul vas a pus morcovi, in al
doilea oua, iar in ultimul vas cafea macinata. Le-a
lasat sa fiarba fara sa scoata nicio vorba.

Dupa 20 minute a oprit focurile. A pescuit morcovii si

i-a pus intr-un bol. A scos afara ouale si le-a pus
intr-un bol. Apoi a scos cu un polonic si cafeaua si a
pus-o in al treilea bol.

Intorcandu-se spre fata ei a intrebat-o:

"Spune-mi ce vezi?"

"Morcovi, oua si cafea", a raspuns ea.

Mama ei a adus-o mai aproape si a rugat-o sa ia

morcovii in mana si sa-i spuna ce simte. Fata a facut
ce i se ceruse, si a remarcat ca acestia sunt moi.
Apoi mama ei a rugat-o sa ia un ou si sa-l curete de
coaja. Facand aceasta, fata a observat ca oul este
acum tare. In final, mama a rugat-o sa sorbeasca din
cafea. Fata zambind a savurat o inghititura din
cafeaua cu o aroma imbietoare.

Curioasa, a intrebat-o pe mama ei: "Ce inseamna

toate acestea, mama?"

Mama ei i-a explicat ca toate cele 3 lucruri au avut

parte de aceeasi adversitate, apa fiarta. Fiecare
dintre ele a reactionat insa diferit.

Morcovii au fost la inceput tari, puternici si

neinduplecati. Dar apa fiarta i-a inmuiat si au devenit
slabi.

Oul a fost fragil. Coaja lui subtire i-a protejat lichidul

interior, dar dupa ce a fiert continutul sau s-a intarit.

Boabele de cafea macinate au fost unice. Dupa ce au

fost fierte, ele au schimbat apa.

"Care dintre ele esti tu?" si-a intrebat fiica. "Cand

adversitatea bate la usa ta, tu cum raspunzi? Esti un
morcov, un ou sau un bob de cafea?"

Gandeste-te si tu: Care sunt eu?

Sunt morcovul care pare puternic, dar durerea si

adversitatea ma fac sa imi pierd puterile, sa devin
fragil.
Sunt oul care porneste la drum cu o inima maleabila,
care se schimba cu caldura? Am un spirit fluid care
dupa o moarte, o despartire, probleme financiare sau
alte greutati se aspreste? Exteriorul meu e mereu
acelasi, dar in interior zace o inima impietrita?

Sau sunt precum boabele de cafea? Atunci cand

apele devin fierbinti reusesc sa schimb situatiile din
jurul meu si sa dau tot ce am mai bun din mine?

In timpurile in care intunericul si esecurile primeaza,

te poti ridica la un alt nivel? Cum faci fata
adversitatii? Esti un morcov, un ou sau o boaba de
cafea?

Poate ca ai parte de destula bucurie care sa te faca

dulce, de suficiente incercari care sa te faca puternic,
de suficienta tristete care sa te faca uman si de
suficienta speranta ca sa te faca fericit.

Cei mai fericiti oameni nu au neaparat cel mai bun

sau cel mai mult din toate; dar ei stiu sa beneficieze
din plin de tot ceea ce le apare in cale. Cel mai
luminos viitor va avea intotdeauna la baza un trecut
uitat, nu poti inainta in viata pana cand nu lasi la o
parte esecurile si suferintele din trecut.

Atunci cand te-ai nascut, tu plangeai si toti cei din

jurul tau radeau. Traieste-ti viata astfel incat la
finalul ei tu sa fii cel care rade si toti cei din jurul tau
sa planga.
CELE TREI PORTI

Un rege avea un fiu destept si curajos. Ca sa-l

pregateasca pentru a infrunta viata, il trimise la un
batran intelept.

- Lumineaza-ma: ce trebuie sa stiu in viata?

- Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor

tai pe nisip, dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi. In
drumul tau prin viata vei intalni trei porti. Citeste ce
scrie pe fiecare dintre ele.
O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa
le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi
condamnat sa retraiesti din nou si din nou ceea ce
incerci sa eviti.
Nu pot sa-ti spun mai mult. Tu singur trebuie sa treci
prin asta, cu inima si cu trupul.
Acum du-te! Urmeaza drumul acesta drept din fata
ta.

Batranul intelept disparu si tanarul porni pe drumul

vietii.

Nu dupa mult timp, se gasi in fata unei porti mari, pe

care se putea citi: SCHIMBA LUMEA.
Asta era si intentia mea, gandi printul, caci chiar
daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume,
altele nu-mi convin deloc.
Atunci incepu prima sa lupta. Idealul sau, abilitatea
si vigoarea sa il impinsera sa se confrunte cu lumea,
sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea
dupa dorinta sa.
El gasi placerea si betia cuceritorului, dar nu si
alinarea inimii. Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar
multe altele ii rezistara.
Anii trecura. Intr-o zi il intalni din nou pe batranul
intelept care-l intreba:

- Ce-ai invatat tu pe acest drum?

- Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea

de ceea ce imi scapa, ceea ce depinde de mine de
ceea ce nu depinde de mine.

- Bine, zise batranul. Utilizeaza-ti fortele pentru ceea

ce sta in puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre
degete.
Si disparu.

Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata

celei de-a doua porti pe care statea scris: SCHIMBA-I
PE CEILALTI.

Asta era si intentia mea, gandi el. Ceilalti sunt sursa

de placere, bucurii si satisfactii, dar si de durere,
necazuri si frustrari.
El se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i
placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in
caracter si sa le extirpeze defectele. Aceasta fu a
doua lupta a sa.
Intr-o zi, pe cand medita asupra utilitatii tentativelor
sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe
batranul intelept, care-l intreba:

- Ce ai invatat tu, deci, pe acest drum?

- Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa

bucuriilor sau necazurilor, a satisfactiilor sau
infrangerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care
le scoate la lumina. In mine, prind radacina toate
aceste lucruri.

- Ai dreptate, spuse batranul.

Prin ceea ce ceilalti trezesc in tine, ei te descopera in
fata ta. Fii recunoscator celor care fac sa vibreze in
tine bucuria si placerea, dar si celor care fac sa se
nasca in tine suferinta sau frustrarea, caci prin ei
viata iti arata ce mai ai inca de invatat si calea pe
care trebuie s-o urmezi.

Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei

porti pe care scria: SCHIMBA-TE PE TINE INSUTI.

Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci

inseamna ca asta imi ramane de facut, isi zise el si
incepu lupta cu el insusi.
El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata
imperfectiunile, sa-si inlature defectele, sa schimbe
tot ce nu-i placea in el, tot ce nu corespundea
idealului sau.
Dupa cativa ani de lupta cu el insusi, dupa ce
cunoscu cateva succese, dar si esecuri si rezistenta,
printul il intalni iarasi pe batranul intelept, care-l
intreba:

- Ce ai invatat tu pe acest drum?

- Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le putem

ameliora, dar si altele care ne rezista si pe care nu le
putem invinge.

- Asa este, spuse batranul.

- Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a toti

si chiar impotiva mea! Oare nu se termina niciodata?
Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma
resemnez.

- Asta va fi ultima ta lectie, dar inainte de a merge

mai departe, intoarce-te si contempla drumul
parcurs, raspunse batranul si apoi disparu.

Privind inapoi, printul vazu in departare spatele celei

de-a treia porti pe care statea scris: ACCEPTA-TE PE
TINE INSUTI.
Printul se mira ca n-a vazut cele scrise atunci cand a
patruns prima data prin acea poarta, dar in celalalt
sens.
In lupta devenim orbi, isi spuse el. Si mai vazu
zacand pe jos, peste tot in jurul lui, tot ce a respins
si a invins in lupta cu el insusi: defectele, umbrele,
frica, limitele sale.
Le recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le
iubeasca. Invata sa se iubeasca pe el insusi, fara sa
se mai compare, sa se judece, sa se invinovateasca.
Il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:

- Ce-ai invatat in plus pe acest drum?

- Am invatat ca urand sau detestand o parte din

mine inseamna sa ma condamn sa nu fiu niciodata
de acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept in
totalitate, neconditionat.

- Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie

sa-l uiti in viata, acum poti merge mai departe.

Printul zari in departare cea de-a doua poarta, pe

spatele careia scria ACCEPTA-I PE CEILALTI.
Si in jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a
intalnit in viata sa, pe cei pe care i-a iubit si pe cei
pe care i-a urat, pe cei pe care i-a ajutat si pe cei pe
care i-a infruntat. Dar spre surpriza sa, acum era
incapabil sa le vada imperfectiunile, defectele,
lucrurile care altadata il deranjau enorm si impotriva
carora luptase.
Batranul intelept aparu din nou si-l intreba:

- Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest

drum?

- Am invatat ca fiind in acord cu mine insumi, nu mai

am nimic de reprosat celorlati si nici nu ma mai tem
de ei. Am invatat sa-i accept si sa-i iubesc asa cum
sunt.
- Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care
trebuie sa-l tii minte. Continua drumul.

Printul zari prima poarta, prin care trecuse cu mult

timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei:
ACCEPTA LUMEA.
Privi in jurul sau si recunoscu acea lume pe care a
dorit s-o cucereasca, s-o transforme, s-o schimbe.
Fu izbit de lumina si frumusetea tuturor lucrurilor, de
perfectiunea lor.
Era totusi aceeasi lume de alta data. Oare lumea se
schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi batranul,
care-l intreba:

- Ce-ai invatat pe drumul acesta?

- Acum am invatat ca lumea este oglinda sufletului

meu. Ca eu nu vad lumea, ci ma vad in ea. Cand
sunt fericit, lumea mi se pare minunata, cand sunt
necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela,
nici trista. Ea exista, atat. Nu lumea ma necajea, ci
starea mea de spirit si grijile pe care mi le faceam.
Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara nici o
conditie.

- Acesta este cel de al treia lucru important pe care

nu trebuie sa-l uiti.
Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu lumea!
Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare:
trecerea de la linistea implinirii, la implinirea linistii,
spuse el si disparu pentru totdeauna.
Urgent...
este deja, un ritm de viata... O modalitate de a-ti
trai viata.

Urgent...
e un cuvant cu care traim zi de zi pe parcursul vietii
noastre agitate si caruia i-am pierdut deja tot sensul
de “graba” si “prioritate”.

Urgent...
e modul cel mai rau de a trai pe pamant, pentru ca
in ziua in care plecam lasam neterminate lucrurile
care intr-adevar erau urgente.

Urgent...
Este sa faci o pauza in viata ta agitata si, pentru un
moment, sa te vezi si sa te intrebi: ce importanta
are tot ceea ce fac?

Urgent...
e sa te opresti si sa vezi... cat de mare esti!

Urgent...
e ca atunci cand te plimbi pe strada sa-ti ridici
privirea, sa-ti intorci capul si sa privesti in jurul tau;
observa cerul, copacii, pasarile... oamenii!.

Urgent...
Este sa fim mai umani... mai frati!

Urgent...
Este sa stim sa pretuim timpul pe care ni-l cere un
copil.

Urgent...
Este ca intr-o dimineata sa te trezesti devreme si sa
privesti rasaritul, sa-i simti caldura si sa-i multumesti
lui Dumnezeu pentru un cadou atat de mare.

Urgent....
Este sa te simti viu cu trup si suflet!... Sa-ti vezi
bratele, picioarele, corpul, inteligenta si sa vibrezi cu
adevarat cu viata!

Urgent...
Este sa faci pauza un moment in timp ce muncesti,
sa iesi afara , sa respiri profund si sa simti cum aerul
iti umple plamanii si... Sa realizezi ca esti viu!.

Urgent...
Este sa le spui oamenilor din jurul tau ca ii iubesti,
cat ii iubesti astazi, si sa nu astepti ziua de maine ca
sa faci asta.

Urgent...
Este sa nu lasi ca viata sa-ti treaca intr-o clipa si ca,
atunci cand privesti in urma, sa nu fii deja un batran
care nu mai poate da timpul inapoi.
CEL CARE INVINGE

Un batran indian ii povestea intr-o zi nepotului sau:

-In fiecare om de pe pamantul asta se da o lupta
formidabila...o lupta intre doi lupi.
-Unul rau... el intruchipeaza frica, mania, invidia,
lacomia, autocompatimirea, aroganta, viclenia,
resentimentele...
-Celalalt e unul bun... el aduce bucuria, linistea,
smerenia, increderea, darnicia, adevarul, blandetea
si mila...
Copilul a privit rugator spre bunicul lui:
-Si care dintre ei invinge?
Batranul s-a uitat la el lung si i-a raspuns:
-,,SA NU UITI NICIODATA!....CEL CARE INVINGE
ESTE... CEL PE CARE IL HRANIM!

Interviu cu Dumnezeu,

Ai vrea sa-mi iei un interviu, deci... zise Dumnezeu.

- Daca ai timp... i-am raspuns. Dumnezeu a zambit.
- Timpul meu este eternitatea... Ce intrebari ai vrea
sa-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni? Dumnezeu
mi-a raspuns:
- Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa
creasca....,
iar apoi tanjesc iar sa fie copii; ca isi pierd sanatatea
pentru a
face bani......iar apoi isi pierd banii pentru a-si
recapata
sanatatea. Faptul ca se gandesc cu teama la viitor si
uita prezentul
iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; ca
traiesc ca si
cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi
trait.
Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp.
Apoi am intrebat:
- Ca parinte, care ar fi cateva dintre lectiile de viata
pe care ai
dori sa le invete copiii tai?
- Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa
deschida rani profunde
in inima celor pe care ii iubesc... si ca dureaza mai
multi ani
pentru ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om
bogat nu este
acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie
de cel mai
putin; sa invete ca exista oameni care ii iubesc dar
pur si simplu
inca nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa invete ca
doi oameni se
pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod
diferit; sa
invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca,
de
asemenea, trebuie sa se ierte pe ei insisi.
- Multumesc pentru timpul acordat....am zis umil.
- Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii sa stie?
Dumnezeu m-a privit
zambind si a spus:
- Doar faptul ca sunt aici, intotdeauna.

Octavian Paler

Povestea ochilor

A fost odata o oarba care se ura pe ea insasi din

cauza ca era oarba.
Ea ura pe toata lumea, cu exceptie pe prietenul ei
iubitor. El era
intotdeauna gata sa o ajute.

Intr-o zi ea ia spus lui:

"Daca as putea sa vad lumea, eu m-as casatori cu
tine."

Intr-o zi cineva i-a donat o pereche de ochi. Cand

bandajele au fost
luate jos, ea a putut sa vada totul, inclusiv pe
prietenul ei.
El a intrebat-o:
"Acuma ca tu poti vedea lumea, te casatoresti cu
mine?"

Fata s-a uitat la el si a vazut ca el este orb. Numai

vazand ochii
lui inchisi a socat-o. Ea nu se astepta la asta. Gandul
ca trebuie sa
se uite la ochii lui inchisi toata viata ei a facut-o sa-l
refuze.

Prietenul ei a plecat si a daua zi i-a scris o nota

spunand:
"Sa ai grija de ochii tai, draga mea, pentru ca inainte
sa fie ai tai,
au fost ai mei!"

Asa este si cu mintea omeneasca care lucreaza

aproape intodeauna cand
starea noastra se schimba. Numai cativa dintre noi
ne reamintim cum
viata noastra a fost inainte, si cine a fost alaturi de
noi in cele
mai dureroase situatii.

Viata este un cadou!

Astazi, inainte sa spui cuiva un cuvant rau,

gandeste-te la cineva
care nu poate sa vorbeasca.
Inainte sa spui ca mancarea nu este gustoasa,
gandeste-te la cineva
care nu are ce sa manance.

Inainte sa judeci sotul sau sotia, gandeste-te la

cineva care plange
la Dumnezeu pentru o companie.

Astazi, inainte sa te plangi despre viata, gandeste-te

la cineva care
a plecat de tanar de pe acest pamant.

Inainte sa te plangi de copii, gandeste-te la cineva

care ar dori sa
aiba copii.

Inainte sa te plangi de cineva ca nu ti-a curatat casa

sau nu a
maturat-o, gandeste-te la oamenii care traiesc pe
strada.

Inainte sa te plangi de distanta parcursa cu masina,

gandeste-te la
cineva care merge pe jos aceeasi distanta.

Si cand tu esti obosit si te plangi de serviciu,

gandeste-te la
someri, la cei care ar dori sa aibe un loc de munca.

Inainte sa arati cu degetul si sa condamni pe cineva,

adu-ti aminte ca
nimeni dintre noi nu este fara pacat si noi toti trebuie
sa raspundem
in fata Facatorului nostru.

Si cand ganduri depresive te doboara, pune un

zambet pe fata si
multumeste-i lui Dumnezeue ca esti in viata!

Scrisoare deschisa

Draga prietene,

Incepand de astazi este interzis:

Sa nu fii tu insuti in fata celorlalti.

Sa joci un rol, sa te prefaci in fata persoanelor care
nu au importanta.
Sa te temi de amintiri.
Sa abandonezi lupta inainte de a-ti realiza toate
visele.

Este interzis:

Sa nu surazi in fata problemelor.

Sa nu pui umarul, sa faci pe prostul, sa nu iei
atitudine in fata diverselor situatii ale vietii.
Sa astepti ca altii sa-si asume responsabilitati in
numele tau, sa plateasca pentru greselile tale.
Este interzis:

Sa nu-ti exprimi iubirea.

Sa-ti abandonezi prietenii.
Sa nu incerci sa intelegi ce simt ceilalti din jurul tau.
Si sa nu vezi ca fiecare persoana are stilul sau si
propriul sau drum.

Este interzis:

Sa plangi fara sa inveti din greseli.

Sa te trezesti o zi fara sa stii ce ai de facut.
Sa crezi ca lipsa unei anumite persoane in viata ta
este sfarsitul lumii.
Sa disperi atunci cand este nevoie pentru o vreme sa
mergi mai departe singur.Este interzis:

Sa incetezi a-i multumi vietii pentru ea insasi.

Sa te plangi de ceea ce nu faci, fara sa iei masuri in
acest sens.
Sa te plangi de ceea ce ai facut gresit fara sa fi
incercat macar sa indrepti aceea fapta.
Sa ignori ca “asta e“ nu este singura
alegere.

Este total interzis, fara amanari si argumente false:

SA INCETEZI SA FII PERSONAJUL PRINCIPAL AL

FILMULUI PE CARE VIATA TA IL RULEAZA ZI DUPA
ZI.

In final, dar nu in ultimul rand este complet interzis,

incepand de acum, fara scuze si pentru totdeauna,
repet interzis: ca cineva sa-si ia libertatea de a
interzice altei persoaneceea ce siesi nu-si interzice.

de Sergio Bucay

10 reguli pentru a trai experienta umana

Regula nr. 1 Vei primi un corp

Chiar daca iti iubesti corpul sau nu, este al tau
pentru toata viata, asa ca accepta-l. Ceea ce
conteaza este inauntrul tau.

Regula nr. 2 Vei primi lectii

Viata reprezinta o experienta continua de invatare,
fiecare zi aducand oportunitati de a invata mai mult.
Invatarea acestor lectii reprezinta cheia catre
descoperirea si implinirea propriei tale vieti.

Regula nr. 3 Nu exista greseli, exista doar lectii

Evolutia ta catre intelepciune este un proces de

experimentare, incercare si greseala, asadar
inevitabil lucrurile nu vor merge intotdeauna conform
planului sau vor iesi exact asa cum vrei tu.

Compasiunea este remediul pentru judecata aspra a

noastra si a celorlalti. Iertarea nu este doar divina ea
reprezinta comportamentul prin care se sterge un gol
emotional. A te comporta etic, pastrandu-ti
integritatea si cu umor in special capacitatea de a
rade de tine si de propriile tale greseli confirma
faptul ca greselile sunt doar lectii pe care trebuie sa
le invatam.

Regula nr. 4 - Lectia se repeta pana cand este

invatata

Lectiile se repeta pana cand sunt invatate. Ceea ce

se manifesta ca probleme si provocari, neplaceri si
frustrari sunt lectii acestea se vor repeta pana cand
le vei accepta si invata. Constientizarea si abilitatea
ta de a face schimbari sunt elemente necesare
pentru invatarea acestei reguli.

Fundamentala este de asemenea acceptarea faptului

ca nu esti o victima a circumstantelor sau a sortii,
cauzele trebuie recunoscute; altfel zis: totul se
intampla raportat la modul tau de a fi si la
comportamentul tau. A invinovati pe altcineva pentru
propriile tale probleme este un mod de a scapa si de
a nega; tu singur esti responsabil pentru tine si
pentru ceea ce ti se intampla. Rabdarea este
necesara schimbarea nu vine peste noapte, asa ca
acorda timp schimbarii.

Regula nr. 5 Invatarea este un proces continuu

Cat traim invatam. Intra in ritmul vietii, nu i te

impotrivi. Asuma-ti angajamentul de a invata si de a
schimba, fii suficient de umil pentru a-ti recunoaste
propriile slabiciuni, si indeajuns de flexibil pentru a te
adapta, pentru ca rigiditatea va nega libertatea
noilor posibilitati.

Regula nr. 6 Acolo, nu inseamna mai bine decat, aici

Celalta parte a dealului s-ar putea sa fie mai verde

decat a ta, dar existenta ta acolo nu garanteaza
fericirea eterna. Fii recunoscator si bucura-te de ceea
ce ai si de calatoria ta. Apreciaza mai bine ceea ce
este bun in viata ta, decat sa acumulezi lucruri care
nu te vor conduce catre fericire. Trairea in prezent te
ajuta sa obtii pacea.

Regula nr. 7 Ceilalti sunt oglinzi ce te reflecta pe tine

Iubesti sau urasti ceva la o persoana raportat la ceea

ce iubesti sau urasti la tine. Fii tolerant; accepta-i pe
ceilalti asa cum sunt si straduieste-te sa
constientizezi; straduieste-te sa te intelegi si sa
percepi obiectiv propria ta persoana, gandurile si
sentimentele tale. Experientele negative sunt
oportunitati de a vindeca ranile pe care le ai. Ajuta-i
pe ceilalti, si astfel te vei ajuta pe tine. Unde ai fost
incapabil sa-i ajuti pe ceilalti este un semn ca nu
raspunzi corespunzator propriilor tale nevoi.

Regula nr. 8 Ce se intampla cu viata ta este alegerea

ta

Detii toate uneltele si resursele de care ai nevoie.

Ceea ce faci cu ele depinde de tine. Asuma-ti
responsabilitatea asupra ta. Invata sa renunti atunci
cand nu poti schimba lucrurile. Nu te enerva,
gandurile amare iti intuneca mintea. Curajul este in
fiecare dintre noi, foloseste-l atunci cand trebuie sa
faci ceva bun pentru tine. Cu totii avem o putere
innascuta si un spirit aventuros, pe care ar trebui sa
le folosim pentru a imbratisa ceea ce urmeaza.

Regula nr. 9 Raspunsurile sunt la tine

Ai incredere in instinctele tale si in sentimentele tale,

chiar daca le auzi ca o voce slaba sau daca apar ca o
sclipire de moment. Asculta-ti sentimentele ca si
cum ar fi sunete. Vezi, auzi si ai incredere. Foloseste
inspiratia innascuta.

Regula nr. 10 Vei uita toate acestea la nastere

Toti ne nastem cu aceste capacitati, primele noastre

experiente ne conduc intr-o lume fizica, departe de
sentimentele noastre, acestea devenind nehotarate,
cinice si lipsite de credinta si incredere. Cele 10
reguli nu sunt porunci, ele sunt adevaruri universale
care se aplica tuturor. Cand te ratacesti, apeleaza la
ele. Ai incredere in puterea spiritului. Aspira catre
intelepciune, aceasta este ultima incercare a vietii si
nu cunoaste limite inafara acelora impuse de tine.

de Cherie Carter-Scott
O bijuterie valoroasa si unica

- Inteleptule, am venit la tine pentru ca ma simt atat

de mic, de neinsemnat, nimeni nu da doi bani pe
mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun…
Ajuta-ma, invata-ma cum sa fac sa fiu mai bun?
Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine?

Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse:

- Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de

rezolvat o chestiune personala. Poate dupa aceea…

Apoi, dupa o mica pauza adauga:

- Daca insa m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci

poate ca as rezolva problema mea mai repede si as
putea sa ma ocup si de tine.

- Aaa… incantat sa va ajut - baigui tanarul cam cu

jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in
seama si amanat.

- Bine - incuviinta batranul invatat. Isi scoase din

degetul mic un inel si-l intinse baietanului adaugand:

- Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la

targ. Trebuie sa vand inelul acesta pentru ca am de
platit o datorie. E nevoie insa ca tu sa iei pe el cat se
va putea de multi bani, dar ai grija ca sub nici in
ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un banut
de aur. Pleaca si vino cu banii cat mai repede.
Tanarul lua inelul, incaleca si pleca. Odata ajuns in
targ incepu sa arate inelul in stanga si-n dreapta,
doar-doar va gasi cumparatorul potrivit. Cu totii
manifestau interes pentru mica bijuterie, pana cand
le spunea cat cere pe ea. Doar ce apuca sa le zica de
banutul de aur unii radeau, altii se incruntau sau ii
intorceau imediat spatele. Un mosneag i-a explicat
cat de scump este un ban de aur si ca nu poate sa
obtina un asemenea pret pe inel. Altcineva s-a oferit
sa-i dea doi bani, unul de argint si unul de cupru, dar
tanarul stia ca nu poate vinde inelul pe mai putin de
un banut de aur, asa ca refuza oferta. Dupa ce batu
targul in lung si-n lat, rapus nu atat de oboseala, cat
mai ales de nereusita, lua calul si se intoarse la
batranul intelept.

Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe

care s-o poata da in schimbul inelului, ca sa-l poatã
scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata
ocupa si de el. Intra cu capul plecat.

- Imi pare rau - incepu el - dar n-am reusit sa fac

ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca as fi putut lua doi
sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot
pacali pe cineva cu privire la adevarata valoare a
inelului.

- Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale,

tinere prieten! - spuse zambitor inteleptul. Ar fi
trebuit ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare
a inelului. Incaleca si alerga la bijutier. Nimeni altul
n-ar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai
vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el.
Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu
inelul!

Flacaul incaleca si pleca in goana… Bijutierul examina

atent micul inel, il privi atent prin lentila prinsa cu
ochiul, il rasuci si apoi zise:

- Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda

acum, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pentru
acest inel.

- Cuuum, 58 de bani de aur?!? - exclama naucit

tanarul.

- Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar

merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda degraba, nu-i
pot oferi decat 58.

Tanarul multumi si se intoarse degraba la invatat,

povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate.

- Ia loc, te rog - ii spuse acesta dupa ce-l asculta. Tu

esti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa si
unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate
spune cat de mare este valoarea ta.

Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe

degetul mic.

- Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici,

perindandu-ne prin targurile vietii si asteptand ca
multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze…
Povestea aceasta este dedicata acelora care zi de zi
se straduie, lustruind cu migala, sa adauge valoare
bijuteriei pe care ei o reprezinta si sa realizeze
valoarea pe care o au. Amintiti-va mereu cat de
mare este valoarea voastra, chiar daca multi din jur
va ignora sau par sa nu-si dea seama cat sunteti de
pretiosi…

Despre atitudine, alegeri si optimism in viata

Rob este tipul de om pe care ti-ar placea sa-l urasti:

e intotdeauna bine dispus si are intotdeauna ceva
pozitiv de spus. Daca cineva il intreaba cum ii merge,
el raspunde: "Daca ar fi mai bine de atat, ar fi nevoie
de doi oameni pentru atata bine!"

E un optimist. Daca un coleg are o zi rea, Rob

reuseste intotdeauna sa-l
faca sa vada partea pozitiva a situatiei.

Am devenit curios si intr-o zi l-am intrebat: "Nu

inteleg, nu este cu putinta sa fii optimist in toate
zilele, tu cum reusesti?" Rob imi raspunse: "In
fiecare zi cand ma trezesc, stiu ca am doua
posibilitati: Pot sa aleg sa fiu bine dispus sau pot sa
aleg sa fiu rau dispus. Si aleg sa fiu bine dispus.
Cand mi se intampla ceva rau, pot sa aleg intre a fi o
victima sau pot sa aleg sa invat din ce mi s-a
intamplat. Si eu aleg sa invat. De fiecare data cand
cineva vine la mine sa se lamenteze pentru ceva, pot
sa aleg intre a-i accepta plangerile sau pot alege sa-l
ajut sa vada latura pozitiva a vietii. Si eu aleg
intotdeauna partea buna a vietii. "Dar asta nu este
intotdeauna asa de usor" i-am
spus .

"Ba da, zise Rob, intreaga viata este o problema de

optiuni. Cand indepartezi din viata tot ceea ce nu
conteaza cu adevarat, totul devine o chestiune de
optiuni. Depinde de tine sa alegi cum sa reactionezi
la diverse situatii, tu trebuie sa decizi cum sa-i lasi
pe altii sa-ti influenteze atitudinea fata de viata. Tu
alegi sa fii
bine sau rau dispus. Pana la sfarsit tu esti acela care
decizi cum sa-ti traiesti viata".

Dupa aceasta discutie am pierdut legatura cu Rob

fiindca mi-am schimbat locul de munca, dar adesea
ma regaseam gandindu-ma la cuvintele lui, atunci
optam pentru ceva in viata in loc sa reactionez la
evenimente. Apoi am aflat ca Rob a avut un accident
groaznic la locul de munca, a cazut de la 18 metri
inaltime si dupa o operatie de 8 ore si dupa o
indelungata spitalizare a iesit avand o placa de otel
in spate. M-am dus sa-l vad si l-am intrebat daca se
simte tot atat de bine.
"Vrei sa vezi cicatricile mele? "

"Dar cum faci sa ramai pozitiv dupa ce ti s-a

intamplat? "In timp ce cadeam, primul lucru care mi-
a venit in minte a fost fetita mea. Apoi in timp ce
zaceam pe pamant, mi-am zis ca pot sa aleg intre a
muri si a trai. Si am ales sa traiesc"

"Dar nu ti-a fost frica?"

"Atunci cand m-au dus la spital si am vazut

expresiile fetelor surorilor si doctorilor, mi-a fost frica
fiindca era de parca se uitau la un om mort. Apoi un
infirmier m-a intrebat daca am alergie si am
raspuns : DA! Toti m-au privit si atunci am urlat:
sunt alergic la gravitatie! Toti au izbucnit in ras, si eu
le-am spus: acum operati-ma ca un om viu, nu ca pe
unul care e deja mort!"

Rob m-a invatat ca in fiecare zi avem posibilitatea de

a alege sa traim o viata deplina. Si este inutil sa fim
mereu ingrijorati pentru maine fiindca fiecare zi vine
cu problemele ei cu care trebuie sa traim, si maine
ne vom gandi la problemele de maine. La urma
urmei, azi este ziua de maine pentru care iti faceai
probleme
ieri.
CARAMIDA SI COMPASIUNEA

- Din intelepciunea Indiana -

Un tinar director executiv, conducea pe strada, putin

cam prea repede, noul sau Jaguar. Era atent la copiii
ce ar fi putut tisni de dupa masinile parcate, si a
incetinit atunci cind a crezut ca a vazut ceva. Pe
masura ce masina sa trecea, nici un copil nu a
aparut. In schimb, o caramida a lovit una din
portierele Jaguarului.

A apasat pe frina si a intors Jaguarul inapoi la locul

unde fusese lovit de caramida. A sarit furios din
masina, a pus mina pe primul copil intilnit in cale si l-
a lovit de o masina parcata, tipind:

„Ce a fost asta si cine esti tu? Ce crezi ca faci?

Aceasta este o masina noua si caramida pe care ai
aruncat-o, te va costa multi bani. De ce ai facut
asta?”

Copilul era speriat. „Va rog, domnule,,, va rog, imi

pare rau dar nu stiam ce altceva sa fac,” a explicat
el. „ Am aruncat caramida pentru ca nimeni altcineva
nu v-ar fi oprit...” Cu lacrimile siroind pe obrajii sai,
copilul a aratat catre o pata de linga masina parcata.

„Este fratele meu” a spus. „A luat curba gresit si a

cazut de pe scaunul cu rotile, iar eu nu pot sa-l ridic
inapoi.”
Fiind serios, copilul i-a cerut apoi, stupefiatului
director executiv: „Ma ajutati va rog sa il pun inapoi
in scaunul cu rotile? Este ranit si este prea greu
pentru mine.”

Miscat de cuvintele copilului, soferul a inghitit cu

greu nodul pe care-l simtea in gitul sau. Rapid, el a
ridicat copilul handicapat inapoi in scaunul sau, apoi
a luat o batista si a bandajat zgirieturile si taieturile
lui. Totul arata ca si cum ar fi facut o treaba buna.

„Multumesc si Domnul sa te binecuvinteze” a spus

copilul recunoscator, strainului.

Prea miscat pentru a mai putea vorbi, omul pur si

simplu a privit copilul cum impingea scaunul cu rotile
a fratelui sau in josul drumului, acolo unde se afla
casa lor.

Jaguarul a facut un drum lung si incet inapoi.

Stricaciunea era foarte vizibila, dar soferul nu s-a

deranjat niciodata sa o repare. El a pastrat urma de
pe portiera, astfel incit sa-si aminteasca oricind de
mesajul primit:

„Nu trece prin viata prea repede, astfel incit cineva

sa fie nevoit sa arunce o caramida in tine, ca sa iti
capteze atentia!”

Dumnezeu sopteste sufletelor noastre si vorbeste

inimilor noastre. Citeodata cind nu avem timp sa
ascultam, El arunca o caramida in noi. Este alegerea
noastra sa ascultam sau nu

Evolutie

In prima zi de scoala, profesorul ni s-a prezentat si

ne-a dat drept sarcina sa facem cunostinta cu cineva
necunoscut. M-am ridicat sa ma uit in jur si atunci o
mana fragila imi atinse umarul. Cand m-am intors,
am vazut o batranica marunta, cu chipul brazdat de
riduri, care ma privea cu un zambet ce ii lumina
intreaga fiinta. Spuse: "Buna, frumosule. Ma numesc
Rose. Am 86 de ani. Pot sa te imbratisez?"Am
izbucnit in ras si, dupa acceptul meu, ma stranse in
brate cu putere."Ce cauti la universitate la varsta
asta frageda si inocenta?" am intrebat."Vreau sa
gasesc un barbat bogat, sa ma casatoresc, sa ma
stabilesc la casa mea, sa fac niste copii", raspunse
ea zambind."Hai sa lasam gluma", am reluat.Eram
foarte curios sa aflu ce o motivase sa abordeze acest
gen de provocare la varsta ei. "Dintotdeauna mi-am
dorit sa merg la universitate si acuma mi se
indeplineste visul", imi spuse.Dupa curs ne-am dus
la bufetul studentesc si am baut un milkshake de
ciocolata. Ne-am imprietenit pe loc. Timp de trei luni,
zilnic, dupa ore, plecam impreuna si stateam de
vorba necontenit. Eram de-a dreptul fascinat sa ii
ascult acestei "masinarii a timpului " confesiunile atat
de bogate in intelepciune si experienta.De-a lungul
anului, Rose a devenit " mascota " campusului si se
imprietenea cu usurinta cu toata lumea, oriunde s-ar
fi dus. Ii placea sa se puna la patru ace si sa se lafaie
in atentia pe care i-o acorda toata lumea in jur. Si se
bucura de fiecare clipa. La sfarsitul semestrului am
invitat-o pe Rose sa tina un discurs la banchetul
fotbalistilor. Imi vor ramane mereu in minte
invataturile ei. A fost prezentata si a pornit spre
tribuna. Cand a inceput discursul ei pregatit de
acasa, scapa trei dintre cele cinci cartonase pe care
isi notase ce voia sa spuna. Deranjata si stanjenita,
se apleca spre microfon si spuse pur si simplu:"Imi
pare rau ca sunt atat de neindemantica. Am renuntat
la bere in favoarea whiskey-ului si marca asta, Lent,
ma baga in mormant. N-am sa reusesc sa mai pun in
ordine cartonasele astea, asa ca am sa va spun ceea
ce stiu."Noi am ras si ea tusi ca sa-si dreaga glasul.
Continua:"Nu incetam sa ne jucam pentru ca
imbatranim. Imbatranim pentru ca incetam sa ne
jucam. Exista numai patru secrete pentru a te
mentine tanar, a fi fericit si a deveni un om de
succes. Trebuie sa razi si sa gusti umorul fiecarei
zile. Trebuie sa ai un vis. Atunci cand ramai fara
vise, mori. Suntem inconjurati de oameni morti si
nici nu ne dam seama. E o mare diferenta intre a
imbatrani si a evolua. Daca ai 19 ani si stai in pat
inert timp de un an, fara sa faci un lucru productiv,
vei implini 20 de ani. Daca am 87 de ani si zac in pat
timp de un an fara sa fac nimic voi implini 88. Toata
lumea imbatraneste. Nu e nevoie de talent sau
pricepere. Ideea e sa evoluezi, identificand mereu
oportunitatile care se ascund in inima schimbarii. Nu
regreta nimic. Cei care sunt deja batrani nu regreta
ceea ce au facut, ci mai degraba ceea ce nu au facut.
Numai cei care au regrete se tem de moarte. Si-a
incheiat discursul cantand cu avant "Trandafirul ".
Ne-a incurajat sa ii studiem versurile si sa le punem
in practica in viata cotidiana.
Rose si-a luat diploma pe care o dorise atatia ani. La
o saptamana dupa absolvire, Rose s-a stins pe
tacute in somn. Peste 2000 de studenti au fost
alaturi de cea care le-a demonstrat ca nu e niciodata
prea tarziu sa fii ceea ce vrei sa fii. Aceste randuri au
fost compuse in memoria lui Rose.
SI NU UITA: nu poti alege sa imbatranesti sau nu;
dar poti alege sa evoluezi.

Demisia oficiala

Subsemnatul, va aduc la cunostinta intentia

irevocabila de a demisiona oficial din functia de adult
pe care o detin acum abuziv.

Dupa o analiza detaliata a situatiei, m-am hotarat sa

ma retrag si sa preiau atributiile unui copil de sase
ani, cu toate drepturile si indatoririle pe care le-am
avut candva, dar la care am renuntat cu prea mare
usurinta.
Vreau sa desenez cu creta colorata pe strada unde
locuiesc, atunci cand trec oameni maturi si
importanti spre serviciu, si sa nu-mi pese de stresul
lor in lupta cu minutele si traficul care ii asteapta.

Vreau sa fiu mandru de trotineta mea cea rosie, fara

sa ma interseze cat costa asigurarea pe anul viitor.

Vreau sa cred sincer ca bomboanele Tic-tac sunt mai

bune decat banii, pentru ca le poti manca.

Vreau sa stau intins la umbra unui copac, cu un

pahar de limonada in mana si cu ochii la norii pufosi
care alearga pe cer, intrebandu-se cu uimire de ce
adultii nu fac la fel.

Vreau sa ma intorc in trecut, la vremurile cand viata

era simpla. Atunci cand tot ce stiam se rezuma la
cele sapte culori, cinci poezii, zece cifre si vocea
mamei care ma chema la masa cand nu imi era
foame.

Vreau inapoi, atunci cand nu imi pasa de cat de

putine lucruri stiam, pentru ca nici nu stiam cat de
putine stiam.

Vreau sa cred, ca odinioara, ca totul pe lumea asta

este fie gratuit, fie se poate cumpara cu pretul unei
inghetate la pahar.

M-am maturizat prea mult si nici nu mai stiu cand m-

am trezit mare. A fost cu siguranta un abuz si imi cer
iertare.
Am ajuns astfel sa aflu ceea ce nu ar fi trebuit:
razboaie si purificarii etnice, copii abuzati si copii
murind de foame, divorturi, droguri in licee,
prostitutie, justitie corupta, politicieni de mahala,
biserici de homosexuali, frati invrajbiti fara bani, ura,
barfa.

Am aflat despre materialism nedialectic si mame

denaturate, care isi vand copilele de 12 ani unor
animale cu chipuri de barbati, pentru un televizor de
ocazie.

Ce s-a intamplat cu timpul cand aveam impresia ca

moartea este un concept de poveste, ca doar
imparatii batrani mor ca sa faca loc pe tron printilor
tineri, casatoriti cu printese castigate in urma ultimei
zmeiade?

Unde sunt anii cand mi se parea ca tot ce ti se putea

intampla mai rau in lume era sa nu fii ales in echipa
lui Menica repetentul, atunci cand jucam fotbal in
spatele scolii?

Vreau sa ma reintorc la vremea cand toti copiii citeau

carti folositoare, cand muzica era neotravita, cand
televiziunea era pentru stiri si emisiuni de familie,
fara sex explicit si violenta implicita la fiecare zece
secunde.

Vreau desene animate cu Donald Duck, peripetii

echipajului "Speranta", navigand cu "Toate panzele
sus" si pe mama citindu-mi despre Iosif si fratii sai.
Ce bine era cand credeam, in naivitatea mea, ca
toata lumea din jur este fericita deoarece eu eram
fericit!

Promit solemn ca, imediat ce o sa-mi reiau atributiile

de copil, o sa-mi petrec dupa-amiezile catarandu-ma
in copaci, calarind bicicleta varului Cristi si citind
Robinson Crusoe, ascuns in coliba injghebata din
ramuri si frunze de fag, in spatele gradinii.

Imi iau angajamentul ca nu o sa imi pese de ratele

casei, de facturile de telefon, curent, gaze, apa,
gunoi, cablu Tv si Internet, asigurari pentru masini,
asigurari de sanatate, taxe anuale de proprietate,
credit-carduri, iarba netaiata, computerul virusat si
faptul ca masina a inceput sa vrea la mecanic.

Va asigur ca nu o sa fiu pus in incurcatura atunci

cand o sa fiu intrebat: "Ce-o sa te faci cand o sa
cresti mare?", deoarece acum stiu: vreau sa fiu
COPIL.

Gata cu plecatul la serviciu cand ar trebui sa dorm si

sa-l visez pe Florin Piersic - Arap Alb, gata cu stirile
despre teroristi, bombe si caderi de avioane.

Gata cu barfele anturajului, care nu-mi dau pace nici

la biserica, gata cu hernia de disc, par grizonat,
ochelari pierduti, medicamente scumpe si dinti de
portelan.
Gata, stop, cedez! Demisionez din functia de ADULT.
Vreau sa cred in sinceritatea zambetelor, nobletea
vorbelor, o lume a cuvantului dat si respectat, a
dreptatii, a pacii, a viselor implinite, a imaginatiei
innobilate, a ingerilor buni si a omului dupa chipul si
asemanarea Lui Dumnezeu.

Vreau sa am iarasi sase ani si jumatate. Fiti voi mari

si importanti, si ocupati, si ingrijorati. Eu vreau sa
cresc MIC!

Imparatia acestei lumi

Un batran pustnic fu invitat odata la curtea regelui.

- Invidiez un om sfant ca tine, care se multumeste
cu atat de putin, spuse regele.
- Eu invidiez pe majestatea voastra care se
multumeste cu si mai putin decat mine, raspunse
pustnicul.
- Cum poti spune asta, cand intreaga tara imi
apartine? zise imparatul ofensat.
- Tocmai de asta. Eu am muzica sferelor ceresti. Eu
am raurile si muntii intregii lumi, am luna si soarele,
pentru ca il am pe Dumnezeu in inima. Tot ce are
majestatea voastra, pe de alta parte, este aceasta
imparatie.
Sotia perfecta

Mulla Nasrudin sedea în pravalia sa de ceai când sosi

un vecin care voia sa-i vorbeasca. "Mulla, ma
casatoresc si sunt tare emotionat", îi spuse vecinul.
"Tu nu te-ai gândit niciodata sa te casatoresti?"
Nasrudin îi raspunse: "Ba da, m-am gândit. Si când
eram tânar mi-o doream foarte mult. Voiam sa
gasesc sotia perfecta. Am pornit la drum pentru a o
gasi si am mers la Damasc. Acolo am întâlnit o
femeie frumoasa, plina de gratie, distinsa si foarte
spirituala, dar care nu cunostea lumea. Am pornit
atunci din nou la drum îndreptându-ma spre
Isphahan. Acolo am întâlnit o femeie pe cât de
spirituala pe atât de mondena, frumoasa din multe
puncte de vedere, dar nu reuseam sa comunicam. La
urma am mers la Cairo si, dupa multe cautari, am
gasit-o. Era profunda, plina de gratie, frumoasa din
toate punctele de vedere, în largul ei atât în lume cât
si în imperiile care o transcend. Simteam ca am gasit
femeia perfecta."
"Atunci de ce n-ai luat-o de sotie, Mulla?", îl întreba
prietenul.
"Bietul de mine!", spuse Nasrudin clatinând din cap,
"si ea cauta sotul ideal."

Un celibatar îi ceru calculatorului sa-i gaseasca

tovarasa de viata perfecta. "Vreau o fata micuta si
gratioasa careia sa-i placa sporturile nautice si
activitatile de grup."
"Casatoreste-te cu un pinguin", îi raspunse
calculatorul.

A iubi înseamna a primi pe un "altul" cu felul sau de

a fi, cu diversitatea sa, cu defectele sale, si nu copia
vreunui vis prostesc de-al nostru. Sotul perfect este
cel care nu vrea o sotie perfecta.

(Bruno Ferrero)

Cel ce insala

Cu mult timp in urma, a trait un boier tare bun. Intr-

o zi, l-a chemat la el pe un taran si i-a spus:
- Uite, omule, fiindca stiu ca familia ta o duce destul
de greu, vreau sa te ajut. Iti dau de munca si te
platesc foarte bine. Vrei sa lucrezi pentru mine?
- Sigur, boierule - a raspuns omul bucuros - ce
trebuie sa fac ?
- Sa-mi construiesti o casa, la marginea padurii.
Taranul a plecat bucuros si, chiar din acea zi, s-a
apucat de treaba. Boierul ii dadea bani pentru tot ce
trebuia sa cumpere. Insa omul ce si-a spus ? "E, si
asa nu ma vede, ce-ar fi sa-l insel ?!"
Si, in loc sa faca totul asa cum ar fi trebuit, a inceput
sa cumpere lucruri ieftine si proaste si sa cheltuiasca
banii ce ii ramaneau. Cand a terminat, casa arata
tare frumos pe dinafara, dar taranul stia ca n-o
facuse bine si ca, destul de repede, ea se va strica.
Cand i-a aratat casa boierului, acesta i-a spus:
- Fiindca stiu ca tu si familia ta locuiti intr-o cocioaba
mica, iti fac cadou aceasta casa. De-aia te-am lasat
pe tine sa o construiesti si ti-am spus acum, la
sfarsit, tocmai pentru ca bucuria voastra sa fie mai
mare.
Acum si-a dat seama omul de greseala sa. A vrut sa-
l insele pe altul si, de fapt, singur s-a inselat. Daca
ar fi fost cinstit si si-ar fi vazut de treaba, si-ar fi
facut un bine lui si familiei sale. Acum, insa, parerile
de rau nu mai puteau indrepta nimic.
In sinea lui, omul s-a jurat sa nu mai insele niciodata
pe nimeni.

"Dupa cum ne purtam noi cu aproapele, asa se va

purta Dumnezeu cu noi."

Cei doi vecini

Un taran cam rau la suflet a gasit intr-o zi pe

pasunea sa vaca vecinului. Manios, omul a luat
animalul la bataie, dupa care l-a legat si l-a dus
inapoi, spunandu-i vecinului sau:
- Daca mai gasesc o singura data vaca ta la mine-n
gradina, sa stii ca o bat si mai rau, ai auzit ?
A doua zi, insa, vecinul cel dintai gasi si el, in
batatura sa, doua oi ale celuilalt, ce se strecurasera
printr-o spartura a gardului. S-a apucat omul si a
reparat gardul, dupa care a luat frumos oile si le-a
dus stapanului lor, celui crud, spunandu-i:
- Am gasit la mine-n curte doua dintre oile dumitale.
Le-am adapat si ti le-am adus acasa. Daca am sa le
mai gasesc si alta data in curtea mea, sa stii ca am
sa fac la fel: am sa le port de grija si am sa ti le aduc
nevatamate.
- Iti multumesc - i-a raspuns taranul - puteai sa faci
la fel ca mine, dar acum imi dau seama ca eu am
gresit. Vei vedea ca a doua oara nu se va mai
intampla!
Si, intr-adevar, taranul s-a tinut de cuvant.
Cand vrei sa-i arati cuiva ca a gresit, nu trebuie sa o
faci cu rautate, ci cu blandete si rabdare si, atunci,
cu siguranta, vei reusi.
"Invatatura din constrangere nu e facuta sa ramana,
dar cea care patrunde in suflet prin dragoste si
bunavointa, aceea ramane acolo pentru totdeauna."
Cele doua graunte

Intr-o zi, un taran iesi pe ogor, la semanat. Un

graunte, ramas pe varful unui bulgare de pamant, a
inceput sa se laude catre altul, aflat adanc sub
brazda:
- Vezi tu, frate, zaci acolo luptandu-te cu frigul
pamantului si cu bezna, tanjind dupa o raza de
soare, dupa lumina si caldura. Eu, fratioare, o duc
mult mai bine, in timp ce tu te chinui.
Dar, in clipa aceea, o cioara a coborat pe neasteptate
din vazduh si a inghitit grauntele ramas la vedere. In
schimb, fratele sau de sub brazda incolti peste putin
timp si, din micul graunte, iesi din pamant un spic
frumos si trainic. De-abia acum, lumina si caldura
soarelui ii faceau cu adevarat bine. Cu vremea, spicul
deveni copt si roada lui multa.
Astfel, speranta si smerenia celui de-al doilea i-au
adus adevarata viata, in timp ce mandria l-a costat
scump pe primul. Greutatile vietii nu trebuie sa ne
sperie si sa ne descurajeze, caci Dumnezeu vede
suferinta si credinta noastra si ne va rasplati
negresit. Cu speranta si rugaciune, putem trece
peste orice obstacol al vietii. Insa cei a caror inima
este plina de ei insisi, in care nu mai este loc si
pentru Dumnezeu, adica pentru iubire, pentru
speranta si incredere, aceia sfarsesc, asemenea
primului graunte, in ghearele pasarii negre - diavolul.
"Dumnezeu sta impotriva celor mandri, iar celor
smeriti le da har."
A doua sansa

Dupa ce a trait o viata plina de egoism, in care nu s-

a gandit decat la el, nepasandu-i de cei din jur, un
om a ajuns in iad. Cat de mult s-a cait atunci pentru
tot ce facuse! Dar era prea tarziu. Chinuindu-se zi si
noapte in flacarile iadului, se ruga incontinuu:
- Iarta-ma Doamne, am gresit, dar acum m-am
lecuit. Nu mai sunt egoist deloc, ajuta-ma Doamne
ca m-am schimbat si nu mai am pic de rautate in
mine!
In timp ce se ruga el, a aparut deodata un inger,
care i-a spus:
- Bucura-te omule! Dumnezeu ti-a ascultat
rugaciunea si vrea sa-ti dea o sansa sa vii in rai, dar
oare te-ai schimbat cu adevarat ?
- Sigur ca da - zise omul cu nerabdare - sigur ca m-
am schimbat!
- Bine! - a mai spus ingerul. Vez firul care coboara
acum spre tine ? Daca te vei urca pe el, vei ajunge in
rai si vei scapa de chinurile de aici.
Nespus de bucuros, omul a inceput sa se catare pe
firul ce atarna deasupra iadului, numai ca, pe
masura ce se urca, a bagat de seama ca firul se
subtia din ce in ce mai tare. Cand s-a uitat dedesubt,
sa nu-si creada ochilor! Multi pacatosi se atarnasera
de firul sau, incercand cu disperare sa scape din
flacarile iadului.
- Ce faceti ?! - striga omul speriat. Dati-va imediat
jos, o sa se rupa firul si o sa cad iarasi. Dati-va jos,
n-auziti ?! - tipa omul cu disperare si incepu sa-i
loveasca cu picioarele . In clipa aceea, firul s-a rupt
si au cazut cu totii.
- Of, ingerule, uite ce mi-au facut ceilalti! Spune-i lui
Dumnezeu sa-mi trimita alt fir, ca sa scap odata de
aici!
- Nu se poate! - i-a raspuns ingerul.
- Cum asa ? Doar n-am nici o vina, firul s-a rupt din
cauza lor!
- Ba nu, firul s-a rupt din cauza ta si a invidiei tale.
Firul acela era firul credintei si ar fi putut tine si tot
iadul daca ai fi avut incredere in cuvantul lui
Dumnezeu si daca nu te-ai fi gandit doar la tine. Ai
spus ca te-ai lecuit de egoism si ca acum iti pasa de
aproapele tau, dar nu este adevarat. Fiind la fel de
pacatos si rau, firul nu te-a tinut; de aceea s-a rupt.
In viata nu va reusi cel rau, cel zgarcit si interesat
doar de propria persoana. Poate ca va strange averi,
dar in sufletul sau cu ce se va alege ?
Dar cel ce ii ajuta mereu si cu dragoste pe ceilalti,
acela strange in inima comori ceresti, devenind om
cu adevarat, caci om este doar cel ce traieste pentru
oameni.
"Nu fi iubitor de sine si vei fi iubitor de Dumnezeu!
Nu cauta placerea in tine si o vei gasi in ceilalti!""
Sfanta Treime

Un om simplu calatorea pe un drum de tara, in

tovarasia unui preot. Vorbind ei de una de alta, omul
si-a aratat o nedumerire:
- Cuvioase parinte, nu pot intelege cum de in Sfanta
Treime sunt trei Persoane care formeaza Una
singura. Cum de Tatal, Fiul si Sfantul Duh sunt trei
persoane unite, nedespartite, dar fara a se amesteca
una cu cealalta ?
- Fiul meu, ii raspunse cu rabdare preotul, sunt si
lucruri mai presus de gandirea noastra pacatoasa.
Insa, ceea ce spui nu este atat de greu de priceput.
Sa privim, de exemplu, soarele! Sa zicem ca sfera de
foc, ce dainuieste acolo de veacuri, este Tatal. Apoi,
sa spunem ca lumina care ne vine de la soare este
Fiul, Iisus Hristos, Ce a venit sa ne lumineze viata si
sa ne scape de pacate. Apoi, caldura, care vine tot
de la soare pentru a ne incalzi, sa zicem ca ar fi
Sfantul Duh, Care, cu dragostea Sa, ne incalzeste
mereu sufletele inghetate de rautate. Vezi tu, fiul
meu, soarele cu lumina si cu caldura lui nu sunt unul
si acelasi lucru si, cu toate acestea, cele trei raman
diferite cand vorbim despre fiecare? La fel si in
Sfanta Treime, Tatal, Fiul si Sfantul Duh sunt Unul si
Acelasi Dumnezeu, Caruia noi, credinciosii, ne
inchinam.
Omul, ca si toate celelalte vietati si lucruri, este creat
de Dumnezeu din iubirea sa infinita. Dar omul este
doar o creatura si intelepciunea sau puterile sale nici
nu pot fi comparate cu cele ale Domnului. Insa,
oamenii mandri pacatuiesc indraznind sa creada ca
nimic nu este mai presus de ei si ca toate, mai
devreme sau mai tarziu, le sunt accesibile. Omul
credincios stie, insa, ca nu mintea si nici puterea, ci
doar iubirea le poate cuprinde pe toate.
"Nadejdea mea este Tatal,

Scaparea mea este Fiul,

Acoperamantul meu este Duhul Sfant.

Treime Sfanta, marire Tie!""

Rasplata

Intr-un sat de munte, era un om vestit pentru

harnicia sa. Dar, pe cat de muncitor era omul, pe
atat de lenes era fiul sau. Toata ziua ar fi stat
degeaba si tot nu s-ar fi plictisit. Numai ca, intr-o
dupa-amiaza, se duse la tatal sau si ii spuse:
- Tata, am vazut pe ulita niste baieti incaltati cu
ghete noi, foarte frumoase. As vrea si eu asa ghete.
- Mai baiete, i-a raspuns omul, daca ai munci si tu
cat de putin, ti-as da banii, dar asa, pe degeaba, zi si
tu, e drept ?
N-a mai spus nimic copilul, dar a plecat suparat.
Tare si-ar fi dorit asemenea ghete, asa ca, a doua zi,
iar s-a dus sa-i ceara bani tatalui sau. Dar si de data
aceasta parintele l-a refuzat.
Cand a venit si a treia zi sa-i ceara bani, taranul i-a
spus:
- Uite, mai baiete -vad ca nu mai scap de tine! Eu
am treaba aici, in gradina. Dar, in pod, e o gramada
de grau ce trebuie vanturat, ca altfel se umezeste si
se strica. Pune mana pe lopata, vantura tu graul si
pe urma vino aici si-ti dau bani sa-ti cumperi
ghetele.
N-a mai putut baiatul de bucurie. S-a urcat repede in
podul casei, dar nu prea il tragea inima la munca.
Asa ca s-a culcat pe un brat de fan, a tras un pui de
somn, dupa care a alergat in curte, strigand:
- Gata tatuca, am vanturat tot graul. Acum imi dai
banii ?
- Nu! - a raspuns omul categoric. Ti-am spus sa
vanturi graul, nu sa pierzi vremea. Treci in pod si fa
ce ti-am spus!
A plecat iar baiatul, dar nu putea intelege de unde
stia tata ca el nu vanturase graul. Probabil ca l-a
surprins dormind si nu l-a trezit, ca altfel nu se poate
... Asa ca, dupa ce s-a urcat iarasi in podul casei, s-a
pus la panda in loc sa aiba grija de grau. A stat el
pret de jumatate de ceas, cu ochii atintiti spre tatal
sau, care muncea de zor in curte, si, socotind el ca-i
de ajuns, se duse iarasi in gradina.
- Tata, am terminat toata treaba, n-a ramas bob de
grau neintors. Acum imi dai banii ?
- Mai baiete, dupa ce ca esti lenes, mai esti si un
mare mincinos. Nu ti-e rusine ? Sa stii ca, daca nici
de data asta nu te duci in pod si nu faci treaba cum
se cuvine, nu mai vezi nici o gheata. Ai inteles ?
Cand a vazut baiatul ca altfel nu se mai poate, s-a
urcat in pod, a pus mana pe lopata si a inceput sa
vanture graul. Dar, cum a bagat lopata in gramada,
a gasit ascunsa in grau o pereche de ghete noi
noute, exact asa cum isi dorea el.
De bucurat, s-a bucurat, cum era si de asteptat, dar,
in acelasi timp, ii crapa obrazul de rusine pentru
minciunile sale de mai'nainte. Fara sa-l mai puna
nimeni, a vanturat tot graul, dupa care s-a dus si in
gradina sa isi ajute tatal. Acum simtea, intr-adevar,
ca merita ghetele, dar, mai mult decat atat, simtea
cat de bine este sa fii alaturi de parinti si sa ii ajuti.
"Cresteti-va copiii in invatatura si intelepciunea
Domnului!"

Timpul schimbarii
La un batran calugar, a venit intr-o zi un tanar
pentru a se spovedi si a-i cere sfat. Din vorba in
vorba, tanarul ii spuse:
- Parinte, sunt destul de rau. As vrea sa ma schimb,
dar nu pot. Imi pierd usor rabdarea. Atunci cand ma
enervez, vorbesc urat si multe altele. Am incercat sa
ma schimb, dar nu am putut. Totusi, eu sper ca dupa
ce voi mai creste, voi putea sa ma schimb, nu-i asa ?
- Nu - i-a raspuns batranul. Vino cu mine!
L-a dus pe tanar in spatele chiliei, unde incepea
padurea, si i-a spus:
- Vezi acest vlastar, stii ce este ?
- Da, parinte, un puiet de brad.
- Smulge-l!
Tanarul a scos bradutul imediat. Mergand mai
departe, calugarul s-a oprit langa un bradut ceva mai
inalt, aproape cat un om.
- Acum, scoate-l pe acesta.
S-a muncit baiatul cu pomisorul acela, dar cu putin
efort a reusit pana la urma sa-l scoata. Aratandu-i un
brad ceva mai mare, calugarul i-a mai spus:
- Smulge-l acum pe acela.
- Dar e destul de mare, nu pot singur.
- Du-te si mai cheama pe cineva.
Intorcandu-se tanarul cu inca doi flacai, au tras ce-
au tras de pom si, cu multa greutate, au reusit, in
sfarsit, sa-l scoata.
- Acum scoateti bradul falnic de acolo.
- Parinte, dar acela este un copac mare si batran. Nu
am putea niciodata sa-l smulgem din radacini, chiar
de-am fi si o suta de oameni.
- Acum vezi, fiule ? Ai inteles ca si relele apucaturi
din suflet sunt la fel ? Orice viciu sau orice neputinta
pare, la inceput, inofensiva si fara mare importanta,
dar , cu timpul, ea prinde radacini, creste si pune
stapanire din ce in ce mai mult pe sufletul tau. Cat
este inca mica, o poti scoate si singur. Mai tarziu vei
avea nevoie de ajutor, dar fereste-te sa lasi raul sa ti
se cuibareasca adanc in suflet, caci atunci nimeni nu
va mai putea sa ti-l scoata. Nu amana niciodata sa-ti
faci curatenie in suflet si in viata, caci mai tarziu, va
fi cu mult mai greu.
"Degeaba taiem crengile pacatului in afara noastra,
daca in noi raman radacinile care vor creste din nou"

Incredere

Un om calatorea pe un drum de tara, impreuna cu

sotia sa. Obositi de atata mers si vazand ca ii prinde
noaptea pe drum, cei doi calatori au vrut sa traga la
un han. Dar hangiul, om rau, a refuzat sa-i
primeasca, spunandu-le ca nu mai are camere libere.
Nevasta omului s-a aratat nemultumita.

- Ei, lasa, femeie - a incercat sa o linisteasca omul -

lasa, ca stie Dumnezeu ce e mai bine!

- Mai, omule - zise atunci femeia sa - da' ce poate fi

bine cand - uite! - nu avem unde sta peste noapte ?!
In sfarsit, au plecat mai departe si, spre bucuria lor,
au intalnit un taran, om sarac, dar bun la suflet.
Vazand ca i-a prins noaptea pe drum, taranul i-a
primit cu drag in casuta lui.

Dar a doua zi dimineata, cand au vrut sa plece mai

departe, taranul le-a dat o veste uluitoare celor doi
calatori: peste noapte, hanul fusese atacat de hoti,
care ii jefuisera pe toti calatorii.

- Vezi, i-a mai spus omul femeii - trebuie sa avem

incredere in felul in care Dumnezeu le randuieste pe
toate. Tii minte ce ti-am spus aseara ? "Lasa, stie
Dumnezeu ce e mai bine."

"Fara nici o indoiala ca Dumnezeu randuieste faptele

noastre mai bine decat am putea-o face noi insine."

Dragostea calugarului

Pe un drum, un caine a sarit la un om si a inceput

sa-l latre. Omul, insa, a pus imediat mana pe o
piatra si a aruncat dupa animal. Cainele s-a ferit si,
ce sa vezi ?!, a sarit mai tare la om, gata-gata sa-l
muste. Speriat rau, omul a mai apucat doar sa intre
intr-o curte si sa tranteasca poarta. Acum statea
acolo, in timp ce cainele urla de mama focului
dincolo de gard.

Chiar in acel timp, a trecut pe strada si un calugar.

Vazandu-l, cainele a sarit la parinte, latrand si
aratandu-si coltii. Linistit, calugarul a scos o bucata
de paine din traista si i-a intins-o catelului. Imediat,
acesta a incetat sa latre, s-a apropiat usor-usor si,
dandu-si seama de bunatatea omului, a luat bucatica
de paine chiar din mana acestuia si a inceput sa o
manance de zor. Apoi s-a asezat langa calugar, dand
din coada.

- Vezi, omule - i-a spus parintele celui din spatele

gardului - bunatatea naste totdeauna bunatate. Daca
tu ai fost rau cu cainele, cum ai fi vrut sa fie el cu
tine. Hai, vino si mangaie-l!

Sa nu mai faci niciodata un rau, acolo unde poti face

bine. Si crede-ma, oriunde si oricand poti face numai
bine. De tine depinde!

"Dragostea este bucuria de a face altora bucurii."

Greseala

In timp ce mergea pe drum, un calator a vazut intr-o

gradina un pom frumos, de crengile caruia atarnau
niste mere mari si rosii de-ti lasa gura apa. Vazand
omul ca nu-i nimeni prin preajma, ce s-a gandit ?
Bine ar fi daca ar gusta si el cateva, asa, de pofta!

Dar cum sa faca ? Pana la pom trebuia sa treaca de

un gard inalt si de o mare baltoaca. A stat el ce-a
stat, s-a sucit, s-a invarit, dar, nemaiavand rabdare,
si-a zis: "Fie ce-o fi!" si a-nceput sa se catare pe
gard. Cu greu, a reusit sa ajunga in curte, dar
suparat nevoie mare, fiindca intr-un ghimpe din gard
isi agatase haina si o rupsese. Acu, ce sa mai faca!

Nu mai putea schimba nimic. Ba, mai mult,

grabindu-se, a uitat de baltoaca plina cu noroi si s-a
afundat in mal.

Cand, in sfarsit, a ajuns sub pomul cu pricina, a luat

cateva mere, dar, uitandu-se la ele cum arata, si-a
spus:

- E drept ca am obtinut eu ce-am vrut, dar a meritat

oare ? Haina mea cea buna e rupta, incaltarile si
pantalonii murdari ...

Cum statea el asa si isi plangea singur de mila, apare

in curte stapanul casei. Cand l-a vazut pe calator
cum arata, i-a spus:
- Bine, omule, trebuia sa te muncesti atata pentru
cateva mere ? Uite ce-ai patit! Ca sa nu mai spun ca
nu inteleg de ce-ai incercat sa le iei pe furis ? Daca
bateai la mine in poarta si mi-ai fi cerut cateva mere,
eu ti-as fi dat cu drag. Acum, haide in casa sa te
speli si sa te odihnesti si apoi iti vei vedea de drum!

Tare bucuros si multumit a fost calatorul, vazand

bunatatea gazdei sale, dar, in acelasi timp, si-a
promis siesi ca altadata nu va mai fi atat de
nesabuit.

In viata, nu este important doar sa obtii, ci si cum

obtii! Sunt oameni care vor sa aiba mai mult si,
atunci muncesc fara tihna. Altii, insa, fura, gandindu-
se mereu cum sa fuga de munca si sa insele.
Acestia, pacatosii, singuri se insala, fiindca nu este
totul sa ai un lucru; conteaza si cum l-ai obtinut!

"In cele trecatoare, nu poti deveni bogat decat

saracind pe altul.

In cele duhovnicesti, nu poti deveni bogat decat

imbogatind pe altul."
Soaptele sufletului

Era odata un rege care avea 4 neveste. Cel mai mult

o iubea pe cea de-a patra sotie, pe care o imbraca cu
straie din cele mai scumpe si o trata cu cele mai fine
delicatese. Ii dadea tot ce era mai bun.
De asemenea o iubea si pe cea de-a treia sotie si ea
era cea cu care semandrea cel mai mult in fata
regatelor vecine. Totusi, regele traia cu teama ca
aceasta sotie il va lasa intr-o zi pentru un altul.
Regele o iubea si pe cea de-a doua sotie. Ea era
confidenta lui si era intotdeauna draguta,
intelegatoare si rabdatoare cu el. De cate ori regele
avea o problema, putea avea incredere in ea ca il va
ajuta sa treaca peste momentele grele.
Prima sotie a regelui era foarte loiala si isi adusese o
mare contributie in mentinerea regatului. Totusi,
regele nu o iubea pe prima sotie. Desi ea il iubea cu
adevarat, el de abia o observa!
Intr-o zi, regele simti ca sfarsitul ii este aproape. Se
gandi la viata lui plina si isi spuse: "Acum am 4 sotii
cu mine, dar cand voi muri, voi fi singur."
O intreba pe cea de-a patra nevasta: "Te-am iubit
cel mai mult, ti-am daruit cele mai frumose haine si
ti-am aratat cea mai mare grija. Acum, eu am sa
mor, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?"
"Nici vorba!" replica cea de-a patra sotie, si pleca
fara un alt cuvant.Raspunsul ei strapunse inima
regelui ca un cutit.
Regele o intreba si pe cea de-a treia sotie: "Te-am
iubit toata viata mea. Acum ca mor, vrei sa vii cu
mine si sa-mi tii companie?"
"Nu!" veni raspunsul celei de-a treia sotii. "Viata e
prea buna! Cand vei muri, ma voi recasatori!" Inima
regelui se stranse de durere.
Apoi o intreba si pe cea de-a doua sotie:
"Intotdeauna am gasit la tine intelegere si ajutor si
mereu ai fost acolo pentru mine. Cand voi muri, vrei
sa vii cu mine si sa-mi tii companie?"
"Imi pare rau, nu te pot ajuta de data aceasta!"
replica cea de-a doua sotie. "Te pot doar
inmormanta si veni la mormantul tau."
Regele fu devastat si de acest raspuns.
Apoi se auzi o voce: "Eu te voi urma oriunde vei
merge!" Regele se uita imprejur si vazu ca cea care
rostise aceste cuvinte era prima sotie. Era atat de
slaba, pentru ca suferise mult din cauza foamei si a
neglijarii sale.
Adanc indurerat, regele spuse: "Trebuia sa fi avut
mult mai multa grija de tine cand am avut ocazia!"
In realitate, noi toti avem 4 sotii in viata noastra:
Cea de-a patra sotie este TRUPUL nostru. Indiferent
cat timp si efort investim in a-l face sa arate bine, el
ne va lasa cand murim.
Cea de-a treia sotie este AVEREA noastra. Cand
murim, merge la altii.
Cea de-a doua sotie este FAMILIA SI PRIETENII.
Indiferent cat de apropiati ne-au fost in timpul vietii,
ei nu pot decat sa vina la mormantul nostru dupa ce
nu mai suntem.
Prima sotie este SUFLETUL nostru. Adesea este
neglijat in goana dupa averi, bunastare si putere sau
in goana dupa iluzii desarte, uitand ca iubirea curata
si sincera iti face viata frumoasa si spiritul sa traiasca
si dupa. Si totusi, SUFLETUL este singurul care ne va
urma oriunde vom merge.

Un geniu isi ia ramas bun

Gabriel Garcia Marquez s-a retras din viata publica

din motive de sanatate: cancer limfatic. Acum, se
pare ca boala s-a agravat din ce in ce mai mult. A
trimis o scrisoare de ramas bun prietenilor, cititorilor
si admiratorilor lui, si datorita Internetului acum este
difuzata.
Iti recomand s-o citesti, intrucat acest scurt text
scris de catre unul dintre cei mai stralucitori latino
americani din ultimii ani este mai mult decat
miscator.
"Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o
marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de
viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc,
insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic.
As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza,
ci pentru ceea ce semnifica.
As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand
ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii,
pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge
cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm.
As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de
o inghetata cu ciocolata!
Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de
viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la
soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci
si sufletul meu.
Doamne Dumnezeul meu daca as avea inima, as
grava ura mea peste gheata si as astepta pana
soarele rasare. As picta cu un vis al lui Van Gogh
despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al
lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As
uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti
durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor...
Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata...
N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor
pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare
femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei
si as trai indragostit de dragoste.
Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca
nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind
ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! Unui
copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare
singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu
batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat
de la voi, oamenii... Am invatat ca toata lumea vrea
sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de
seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l
escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut
strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara,
degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.
Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la
altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se
ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le
invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece
atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii,
inseamna ca in mod nefericit mor.
Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti.
Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi
vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as
ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau.
Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi
vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut
si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as
stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta,
as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le
putea asculta o data si inca o data pana la infinit.
Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care
te-as vedea, as spune "te iubesc"si nu mi-as asuma,
in mod prostesc, gandul ca deja stii.
Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de
fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile
bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot
ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te
iubesc, ca niciodata te voi uita.
Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau
batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei
pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi,
intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata,
in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp
pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost
prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i
mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine,
spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei,
iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui "imi
pare rau", "iarta-ma", "te rog" si toate cuvintele de
dragoste pe care le stii.
Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru
gandurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si
intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le
prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine."

Lectia unui copil

Un batranel plapand locuia cu fiul sau, nora si

nepotul. Mainile sale ii tremurau, vederea ii era
incetosata, iar mersul clatinat. Toata familia manca
de obicei impreuna. Dar, bunicul manca foarte greu
din cauza mainilor tremurande si a vederii slabe.
Mazarea se rostogolea din lingura pe podea, iar cand
apuca paharul, laptele se imprastia pe masa.
Atunci fiul si nora sa i-au pus o masa in coltul
camerei unde bunicul putea manca singur, in timp ce
familia se bucura de bucatele de pe masa. De cand
bunicul sparsese o farfurie, mancarea ii era servita
intr-un castron de lemn. Uneori puteai vedea in ochii
batranului cate o lacrima. Singurele cuvinte care ii
erau adresate erau scurte avertizari atunci cand
scapa furculita sau mancarea. Nepotelul de patru
anisori privea totul in tacere.
Intr-o seara, inainte de cina, tatal a observat ca
baietelul sau se joaca cu niste bucati de lemn pe
care le zgaria. Cu blandete a intrebat copilul:
- Ce construiesti tu acolo, micutul meu?
- Ei, fac un vas mic pentru tine si mama ca sa
mancati atunci cand am sa cresc -a raspuns cu
blandete copilul dupa care s-a intors la munca sa.
Cuvintele au lovit pe cei doi parinti incat au ramas
fara glas. Lacrimile au inceput sa curga suvoi pe
obrajii lor. Atunci au stiut ce au de facut. In acea
seara sotul a luat de mana pe bunicul si l-a condus la
masa familiei. De atunci a mancat de fiecare data cu
familia si nici sotul nici sotia se pare nu au mai avut
nimic impotriva cand o furculita cadea, laptele era
imprastiat sau fata de masa murdarita.
Din toate acestea am invatat ca orice s-ar intamnpla
azi oricat de rau, viata merge inainte si maine va fi
mai bine.
Am invatat ca un lucru pe care il facu cuiva astazi s-
ar putea sa ti se faca si tie mai tarziu de catre
altcineva.
Am invatat ca vei pierde relatia cu parintii atunci
cand nu fac parte din viata ta.
Am invatat ca a trai nu este acelasi lucru cu a fi viu.
Am invatat ca daca nu urmaresti fericirea, ea te va
ocoli. Dar daca te vei concentra asupra familiei,
asupra prietenilor, nevoilor altora, tot ce faci sa faci
cat de bine poti, vei gasi fericirea.
Am invatat ca de cate ori suferi, nu esti singurul.
Am invatat ca in fiecare zi, trebuie sa ajuti pe cineva.
Oamenii iubesc o strangere de mana, o imbratisare
calda sau o simpla bataie pe umar.
Am invatat ca tot mai am o multime de lucruri de
invatat.
O femeie batrana din China avea doua vase mari, pe
care le atarna de cele doua capete ale unui bat, si le
cara pe dupa gat. Un vas era crapat, pe cand celalalt
era perfect si tot timpul aducea intreaga cantitate de
apa.
La sfarsitul lungului drum ce ducea de la izvor pana
acasa, vasul crapat ajungea doar pe jumatate.
Timp de doi ani, asta se intampla zilnic: femeia
aducea doar un vas si jumatate de apa. Bineinteles,
vasul bun era mandru de realizarile sale. Dar bietului
vas crapat ii era atat de rusine cu imperfectiunea sa,
si se simtea atat de rau ca nu putea face decat
jumatate din munca pentru care fusese menit!
Dupa 2 ani de asa zisa nereusita, dupa cum credea
el, i-a vorbit intr-o zi femeii langa izvor: "Ma simt
atat de rusinat, pentru ca aceasta crapatura face ca
apa sa se scurga pe tot drumul pana acasa!"
Batrana a zambit, "Ai observat ca pe partea ta a
drumului sunt flori, insa pe cealalta nu?" "Asta
pentru ca am stiut defectul tau si am plantat seminte
de flori pe partea ta a potecii, si, in fiecare zi, in timp
ce ne intoarcem, tu le uzi.
De doi ani culeg aceste flori si decorez masa cu ele.
Daca nu ai fi fost asa, n-ar mai exista aceste
frumuseti care improspateaza casa."
Morala: Crapatura vasului nu inseamna sfarsitul, ci o
posibilitate de a face ceva diferit.Fiecare dintre noi
avem defectul nostru unic. Insa crapaturile si
defectele ne fac viata impreuna atat de interesanta si
ne rasplatesc atat de mult. Trebuie sa luam fiecare
persoana asa cum este si sa cautam ce este bun in
ea. Numarati-va binecuvantarile...

Patru lumanari

Patru lumanari ardeau incetisor, si daca ascultai cu

atentie puteai chiar sa le auzi vorbind:
Prima a spus:
-Eu sunt Linistea. In ziua de astazi oamenii au uitat
ca pot face parte din viata lor…
Flacara s-a micsorat din ce in ce mai mult si s-a
stins.
Apoi a vorbit cea de a doua:
-Eu sunt Credinta. Oamenii spun ca pot sa traiasca
foarte bine si fara mine, nu cred ca mai are vreun
rost sa ard…
Cand a terminat de vorbit, si aceasta s-a stins.
-Eu sunt Iubirea, a spus cea de a treia. Nu mai am
putere sa ard, oamenii ma dau la o parte ca pe un
lucru fara valoare, ei uita sa-i iubeasca chiar si pe cei
mai apropiati oameni din viata lor…
O adiere blanda care trecea pe langa ea a stins-o
fara sa vrea.
Un copil a intrat in incaperea unde mai ardea o
singura lumanare, si vazandu-le pe celelalte trei
stinse, a inceput sa planga.
-Voi ar trebui sa fiti mereu aprinse…
Cea de a patra lumanare i-a soptit usor:
-Nu-ti fie frica, atat timp cat eu ard, le putem
reaprinde pe celelalte. Eu sunt Speranta!
Cu ajutorul ei, copilul le-a reaprins si pe celelalte.
Flacara Sperantei sa arda mereu in sufletu tau…
pentru ca tu sa ai o viata plina de Liniste, Credinta si
Iubire!

O LECTIE FOARTE BUNA

O femeie iese din casa si vede 3 mosnegi cu barba

alba stand in fata casei. Nu-i cunostea dar vazandu-i
suparati ai invita an casa sa manance ceva.
"Sotul tau este acasa?" - antreaba ei.
"Nu, este iesit."
"Atunci nu putem intra" - replica ei.
Seara cand sotul se antoarce acasa ea ai povesteste
despre cei trei mosnegi....
"Du-te si spune-le ca am venit si pofteste-i
anauntru."
Femeia se duce si ai invita.
"Nu putem intra toti an casa" replica ei.
"Cum asa?" antreaba ea.
Unul dintre mosnegi ai explica. Eu sunt BUNASTARE,
el este SUCCES iar celalalt este IUBIRE. Acum du-te
si antreaba-l pe sotul tau care dintre noi sa vina an
casa. Femeia intra an casa si ii spune sotului, care se
bucura. "Ce bine!!, an acest caz invita-l pe
BUNASTARE sa ne umple casa cu bunastare!" Sotia
nu a fost de acord. "De ce sa nu-l invitam pe
SUCCES?"
Nora ai asculta dintr-un colt al casei. "N-ar fi mai
bine sa-l invitam pe IUBIRE? Casa noastra ar fi
atunci plina de iubire!" - a sugerat nora.
"Hai sa ne ghidam dupa sfatul norei" ai zice sotul
sotiei.
"Du-te afara si invita-l pe IUBIRE sa ne fie oaspete."
Femeia iese afara si antreaba: "Care dintre voi este
IUBIRE? Pe el al invitam sa ne fie oaspete."
IUBIRE porneste anspre casa. Odata cu el se pornesc
an urma lui si ceilalti doi. Surprinsa femeia intreaba:
"L-am invitat doar pe IUBIRE. Cum de veniti si voi cu
el?"
Cei trei mosnegi replicara: "Daca l-ai fi invitat pe
BUNASTARE sau pe SUCCES, ceilalti ar fi ramas pe
loc, dar de vreme ce l-ai invitat pe IUBIRE, unde
merge el mergem si noi. Unde este IUBIRE este si
BUNASTARE si SUCCES!!!"
Taria omului

Intr-un oras la fel de mare ca al nostru, la fel de

aglomerat, si torid, si enervant, in care viata isi cere
mult prea agasant pretul de nervi si de oboseala de
la oameni, traia o tanara. Plecase de acasa la studii
si ramasese in acest oras, acaparata de el,
indragostita de el. Dar, la un moment dat, orasul a
cerut si de la ea pretul, ca si de la toti ceilalti
locuitori ai lui.Nota de plata era cam mare si tanara
simtea ca nu mai e in stare sa faca fata orasului.
Viata incepu sa i se para din ce in ce mai grea, mai
insuportabila, mai fara sens. Nu mai stia cum sa iasa
din marasmul fiecarei zile.Simtea ca daca este prea
moale, va fi calcata in picioare si nimanui nu ii va
pasa de ea. Daca se va pietrifica, va deveni prea
dura, va pierde orice sentiment uman si se va
transforma in ceva/cineva ce ii displacea total.
Nestiind cum sa trateze viata si ce atitudine sa mai
adopte in fata ei, epuizata, isi lua un concediu si
pleca acasa la parinti. Aici regasi aceeasi bucurie a
vietii pe care ea nu o mai avea din studentie, aceeasi
siguranta de sine a oamenilor. Uimita de
performantele acestor “provinciali”, isi descarca
sufletul in fata parintilor si recunoscu faptul ca ea nu
mai face fata vietii. Ceru un sfat.
Gandindu-se putin, tatal tinerei o invita la el la
restaurant, unde era bucatar, a doua zi. Tanara nu
riposta, gandindu-se ca nu ar strica sa ia masa in
oras cu tata.
Ajunsa la rstaurant, pe la orele pranzului, fu invitata
in bucataria imensa a restaurantului. Tatal tinerei
trebaluia de zor printre zecile de oale, tigai, vase in
care se pregatea masa de pranz. Fara multe
explicatii, ii puse in fata tinerei on ou, on morcov si
cateva boabe de cafea. Ii ceru sa le puna pe fiecare
la fiert in cate un vas cu apa. Mirata si putin intrigata
de aceasta cerere a tatalui, tanara se executa
imediat. Simtea ca undeva in spatele acestui mic
exercitiu de bucatarie, trebuie sa fie o lectie. Dupa ce
isi indeplini sarcina, scoase ingredientele fierte pe
cate o farfurie.
- Uite de ce te-am chemat aici, spuse tatal zambind
putin rusinat. Stiu ca nu te asteptai sa te pun la
munca. Vreau sa iti raspund la intrebarile pe care ti
le-ai pus in ultimile luni. Stiu ce te framanta.
Raspunsurile nu sunt atat de grele si savante cum ai
crede. Viata se explica pe sine in situatii minore de zi
cu zi. Venim in contact cu ea si suntem influentati de
ea, asa cum apa a influentat si schimbat fiecare
ingredient. Oamenii sunt de trei feluri:
- cei care se aseamana cu oul: par foarte delicati si
fragile, dar de indata ce dau de greutatile vietii,
devin duri si tari.
- cei ca se aseamana cu morcovul: par foarte tari,
rezistenti, dar in contact cu viata, se inmoaie si isi
pierd din rezistenta principiilor.
- si cei care se aseamana boabelor de cafea: lasati in
afara vietii (apei) nu sunt nici tari nici moi. Dar de
fiecare data cand intra in contact cu viata, nu se lasa
influentati de ea, ci ei sunt cei care schimba si
influenteaza imprejurarile prin care trec. Nu se lasa
nici inmuiati, nici durizati de viata, ci ajung sa isi
schimbe viata, nu lasa ca viata sa ii schimbe pe ei.
Viata

Demult, a venit la un calugar, un om tare necajit si l-

a intrebat:
- Ce este rau cu mine ? De ce nu imi gasesc
linistea ? De ce nu sunt multumit de viata mea ?
Batranul calugar a luat, atunci, o sticla si, dupa ce a
umplut-o pe jumatate cu apa, a pus-o in fata omului
si l-a intrebat:
- Cum e aceasta sticla ?
- Este pe jumatate goala!
- Vezi, i-a mai spus calugarul - eu o vad pe jumatate
plina.
In viata, trebuie sa vezi partea frumoasa a lucrurilor.
Nu este greu, mai ales ca in toate exista ceva
frumos. Daca vom sti sa privim natura, vom vedea
frumusete si bogatie. Daca vom sti sa-l privim pe
om, in adancul lui, vom vedea bunatate si dragoste.
Privind astfel viata si oamenii, devenim noi insine
mai frumosi, mai bogati si mai buni.

"Fii totdeauna cu Dumnezeu, daca vrei ca Dumnezeu

sa fie totdeauna cu tine!"
Sabia si coroana

Demult, un mare imparat a vrut sa incerce

intelepciunea copilului sau, mostenitorul tronului, si a
asezat pe o masa coroana si sabia lui. Chemandu-si
fiul, i-a cerut sa se gandeasca bine si sa aleaga ce ii
este mai de folos in viata. Baiatul a ales sabia.

- De ce tocmai sabia, l-a intrebat regele ?

- Pentru ca prin sabie, pot castiga si pastra coroana.

- Asa este, fiul meu, ai facut o alegere buna. Insa,

tine minte: la fel este si calea pe care trebuie sa o
urmeze fiecare om, fie el rege sau taran de rand:
Calea Crucii, a jertfei, a daruirii de sine. Crucea este
singura arma pe care o poti folosi in viata, in razboiul
de toata vremea, razboiul cu diavolul, cu ispitele, cu
neputinta si cu tine insuti. Credinta inseamna lupta.
Tu ai sabia prin care poti cuceri si pastra coroana,
insa Crucea o avem cu totii si numai prin ea putem
primi si pastra Cerul in sufletele noastre. Sa nu uiti
asta, fiul meu!

"Calea lui Hristos este Crucea de fiecare zi.

Nimeni nu s-a urcat vreodata la cer prin comoditate."

Ce daruri accepti

Langa Tokio traia un vestit razboinic Samurai, care a

decis sa-i indrume pe cei tineri in budismul Zen. Se
spune ca in ciuda varstei inaintate, el putea infrange
orice adversar.
Intr-o dupa-amiaza, un luptator - cunoscut pentru
lipsa lui de scrupule - a ajuns in localitatea unde
traia batranul Samurai. Era cunoscut pentru tehnicile
lui de a provoca la lupta, astepta pana cand
adversarul facea prima miscare si apoi contraataca
cu viteza.
Tanarul luptator nu pierduse inca nici o lupta. Auzind
de reputatia Samuraiului, a decis sa-l invinga pentru
a-si mari faima.
Toti studentii erau impotriva luptei, dar batranul
Samurai a acceptat provocarea. S-au adunat toti in
piata din centrul orasului, iar tanarul a inceput sa-l
insulte pe Samurai. A aruncat cateva pietre in
directia lui, l-a scuipat in fata, i-a aruncat toate
insultele ce exista sub soare, i-a insultat pana si pe
stramosii sai.
Timp de cateva ore, a facut totul pentru a-l provoca
pe maestru, dar batranul ramanea impasibil. La
sfarsitul dupa-amiezii, simtindu-se obosit si umilit,
razboinicul a abandonat si a plecat. Deceptionati de
faptul ca maestrul primise atat de multe insulte si
provocari, studentii l-au intrebat:
- Cum ai putut rabda atat de multa umilinta? De ce
nu ti-ai folosit spada, chiar daca stiai ca ai fi pierdut,
in loc sa-ti expui lasitatea in fata tuturor?
- Daca cineva vine la tine cu un dar si tu nu il
primesti, cui apartine darul? intreba Samuraiul.
-Celui care ti l-a oferit, replica unul dintre discipoli.
- La fel si cu orice manie, insulta sau invidie, spuse
maestrul. Cand nu sunt acceptate, continua sa
apartina celui care le-a purtat.
In viata de zi cu zi sunt nenumarate situatiile in care
ne trezim prinsi fara sa vrem in tot felul de situatii
nedorite.

Fiecare clipa isi are darul ei. Unele daruri ne sunt de

folos, altele ne incurca. Totul depinde de noi. Putem
alege sa acceptam orice dar si sa ne lasam atrasi in
jocul altora, sau sa fim selectivi si sa acceptam doar
acele daruri care ne ajuta in cresterea noastra.
Pacatul indiferentei

S-au intalnit intr-o dupa-amiaza, pe ulita unui sat,

preotul din partea locului si un taran din parohia sa.
Cum l-a vazut, parintele l-a intrebat:
- Ieri dimineata am intalnit doi sateni ce se certau
dintr-o pricina oarecare si am reusit in cele din urma
sa ii impac. Am vazut ca tu ai trecut pe langa ei fara
sa-ti pese si ti-ai continuat linistit drumul. Cum este
posibil asa ceva ? Crezi ca ai facut bine ?
- Parinte, i-a raspuns omul, eu nu prea cred ca este
important ceea ce fac. Dumnezeu este puternic si
daca vrea sa ma mantuiasca ma va mantui, iar daca
nu vrea sa ma mantuiasca, atunci asa va fi,
indiferent de ce-as face eu.
- Vai, fiule, cum poti sa vorbesti asa ?! - i-a raspuns
cu blandete preotul. Ia spune-mi, de unde vii tu
acuma cu sapa in spinare ?
- Pai, cum de unde, parinte ? De la camp. Muncesc
acolo de azi de dimineata. La cat m-am straduit,
sper din tot sufletul ca Dumnezeu sa-mi dea o
recolta buna.
- Nu crezi ca este la fel, fiule, si cu viata si cu
pacatele tale ? De ce te duci sa muncesti la camp ?
Daca Dumnezeu vrea sa ai o recolta buna, o sa le
gasesti de-a gata pe toate, daca nu vrea, de ce te
mai ostenesti ? Ti se pare firesc ?
- Nu, parinte! Daca nu muncesc, cum as putea sa am
de-ale gurii ?
- Asa este, fiule, daca muncesti cu drag, Dumnezeu
iti ajuta si obtii o recolta buna. E, tot asa, daca
traiesti fara pacat, purtandu-ti si tie de grija, dar si
celor din jurul tau, atunci Dumnezeu se indura si,
chiar daca ai mai gresit in viata, iti iarta pacatul, iar
la Judecata vei fi mantuit.
Asa cum buruienile napadesc o gradina neingrijita,
tot astfel pacatele pun stapanire pe sufletul omului
rau. Dupa cum vei cauta tu ca aceia din jurul tau sa
aiba liniste si bucurie, sa aiba credinta si speranta in
mantuire, tot astfel va cauta si Dumnezeu ca si tu sa
ai parte de toate acestea.
Sa nu mai faci niciodata ca ieri! Daca poti sa ajuti pe
cineva, chiar si cu un sfat sau cu o vorba buna, fa-o
numaidecat, fiindca trebuie sa fim atenti la tot ce
intalnim in viata, caci lumea toata este gradina de
care noi toti trebuie sa avem grija.
"Numai cine isi iubeste aproapele, Il iubeste pe
Dumnezeu."

Omul ipocrit

Dupa ce a muncit cateva ceasuri pe camp, un taran

s-a asezat la umbra unui pom sa se odihneasca.
Deodata, langa el a venit in zbor o rata salbatica si
s-a oprit chiar alaturi, sa ciuguleasca boabele cazute
pe ogor. Usor, taranul si-a scos caciula si - zdup! - a
prins pasarea.
- Ce noroc pe capul meu, si-a zis. O sa fac un foc de
vreascuri si o sa prajesc rata asta. Sa vezi ce buna o
sa fie!
Dar in timp ce incerca sa scoata pasarea de sub
caciula, aceasta se strecura repede pe langa mana
omului si, ridicandu-se imediat in zbor, dusa a fost.
Privind cu necaz dupa ea, taranul a mai zis:
- O, ce suflet bun am! Sper ca Dumnezeu sa vada
cum m-am indurat de pasarea aceasta, dandu-i
drumul, si sa ma rasplateasca pentru binele pe care
l-am facut!
Oare ce rasplata ar fi meritat un asemenea om ? Cel
ce incearca sa ascunda un pacat cu alt pacat, o
minciuna cu alta minciuna, un rau cu alt rau, acela
singur se pacaleste. Asa cum intunericul se alunga
doar cu lumina, tot astfel raul nu poate fi alungat
decat cu bine.
"Pacatul este nedreptate. Cine pacatuieste fie se
nedreptateste pe sine, fie nedreptateste pe altul."

Ajutor dezinteresat

Intr-o seara, un tanar se intorcea acasa. Dar, din

cauza intunericului ce se lasase, s-a impiedicat de un
bolovan si, cazand, s-a lovit destul de tare. Suparat
foc, a plecat mai departe, dar un gand nu-i dadea
pace. Ce cauta ditamai bolovanul in mijlocul
drumului si cum de nu l-a vazut la timp ? Aoleu, dar
daca mai trec si alti oameni si patesc la fel ca el ?
Chiar in acea clipa, tanarul s-a oprit si, cu toate ca se
lovise destul de tare si se grabea sa ajunga acasa, a
facut cale intoarsa pana la bolovanul cu pricina pe
care l-a impins la marginea drumului. Acolo putea sa
stea oricat, ca nimeni nu s-ar mai fi impiedicat de el.
De-abia acum, tanarul nostru a plecat linistit si
multumit spre casa. Rana pe care i-o pricinuise
cazatura il durea parca mai putin acum, cand stia ca
i-a scapat, poate, si pe altii de la o suferinta ca a lui.
Sa stii sa te gandesti si la ceilalti, inseamna sa stii sa
traiesti. Bucuriile celor de langa noi trebuie sa fie si
bucuriile noastre, iar durerile si necazurile lor,
trebuie sa ne doara si pe noi. Decat sa ne purtam
fiecare de grija, mult mai bine ar fi daca fiecare ar
avea grija de ceilalti.
Te-ai intrebat vreodata daca n-ai trecut chiar tu pe
drumul acela de pe care tanarul a dat la o parte
bolovanul ? Fara sa il cunosti, fara sa te cunoasca,
fara sa astepte vreo multumire, omul acela ti-a facut
un bine.
"Dragostea - radacina si izvorul binelui."
Trupul si sufletul

Doi oameni stateau de vorba. Unul dintre ei era

bogat, dar nu avea credinta. Era mereu preocupat sa
nu-i lipseasca nimic lui si familiei sale. De aceea,
prietenul sau l-a intrebat:
- Spune-mi, daca ai avea doi copii, dar l-ai hrani
doar pe unul, pe celalalt chinuindu-l foamea, ar fi
drept ?
- Bineinteles ca nu, a raspuns bogatasul.
- Dar daca l-ai imbraca tot pe acela, in timp ce al
doilea ar tremura de frig, cum ar fi ?
- Ar fi, desigur, o nedreptate.
- Si atunci, daca tu singur spui ca asa ceva este o
nedreptate, de ce procedezi in felul acesta ?
- Cum ? - se indigna omul. Pe copiii mei ii tratez la
fel, le arat aceeasi dragoste. De ce spui asa ceva ?
- Nu m-am referit la copiii tai, ci la alti doi frati buni,
de care tu ar fi trebuit sa ai grija de-a lungul intregii
vieti: sufletul si trupul tau. Iar tu nu esti drept cu
acesti frati. Te ocupi doar de unul, neglijandu-l cu
totul pe celalalt.
Aveti haine frumoase si sunteti bine hraniti, tu si ai
tai, dar sufletul de ce are nevoie, nu va intrebati ? El
nu poate purta decat haina credintei, de care tu nu
te-ai ingrijit si nu se poate hrani decat cu
dumnezeiasca invatatura, cu dragoste si mila. Deci,
nu uita de celalalt frate, fiindca trupul si sufletul sunt
ca doi frati buni, de nedespartit. Unul nu poate trai
fara celalalt. Ingrijeste-i pe amandoi si atunci vei fi,
cu adevarat, drept si fericit. Fereste-te sa fii
asemenea pacatosului care traieste doar cu trupul in
timp ce sufletul ii este mort.
"Nimic nu este mai mare ca omul cu Dumnezeu si
nimic mai mic ca omul fara Dumnezeu."

Suflet intunecat

Intr-o iarna grea, un calugar a plecat din manastire

spre satul de la poalele muntelui, sa vada de
sanatatea unui copil pe care boala il tintuise la pat.
La marginea padurii, a gasit, cazut in zapada, un
cerb mort de foame si frig, dar si-a continuat
drumul. Ajuns in casa baiatului, l-a chemat pe tatal
acestuia si i-a spus:
- Am gasit, nu departe de aici, un cerb pe care frigul
si foamea l-au rapus. Haide sa il iei si veti avea
hrana pentru o vreme!
Bucuros, omul i-a multumit calugarului si l-a urmat
la locul cu pricina. Langa cerbul mort, insa, zacea
acum un lup, care, gasind intre timp animalul, il
devorase. Nestiind sa se opreasca la timp, manat
doar de o lacomie exagerata, lupul mancase mult
mai mult decat i-ar fi trebuit si decat ar fi avut
nevoie. Acum zacea mort, ucis de propria lui
lacomie.
Vazand toate acestea, calugarul ii spuse taranului:
- Vezi tu, unii sunt asemenea cerbului, rapusi de griji
si nevoi, de lipsuri si greutati. Sufletul lor se intuneca
si "ingheata" in atatea necazuri. Acestia uita de
Dumnezeu si de cele sfinte, furati de viata grea pe
care o traiesc, cand doar credinta le-ar mai putea
incalzi sufletul. Numai dragostea si mila lui
Dumnezeu ii pot intari; nu trebuie decat sa le caute.
Insa, altii - vai de aceia! - sunt asemenea lupului. Au
ce le trebuie, au chiar mai mult decat le-ar trebui si,
cu toate acestea, sunt si ei morti sufleteste. Traiesc
doar pentru ei, cand ar putea sa dea si altora.
Sufletul lor este "inghetat" de egoism, intunecat de
lacomie. Vai de ei, caci pacatul lor este cu atat mai
mare! Sa fii coplesit de greutati este o neputinta,
insa sa fii doborat de placeri este o rusine! La
Judecata ce va veni curand, va fi rau de sufletul
ingenunchiat de greutati, dar va fi vai si amar de
sufletul ingenunchiat de placeri.
"Ispitele sunt de doua feluri: sau stramtorile vietii
incearca inimile, vadind rabdarea lor, sau belsugul
vietii devine iarasi chip de ispita. E la fel de greu,
atat sa-ti pastrezi sufletul neinjosit de greutati, cat si
sa nu ti-l jignesti in situatii inalte."

Tacerea lui Dumnezeu

O veche legenda norvegiana povesteste despre un

om pe nume Haakon care privea mereu imaginea lui
Christos rastignit. Crucea era foarte veche si acolo
veneau multi oameni sa se roage cu evlavie.Multi
veneau aici pentru a cere cate o minune.
Intr-o zi si Haakon s-a gandit sa ceara o favoare.
Impins de un sentiment generos, a ingenuncheat in
fata crucii si a spus:
- Doamne, vreau sa fiu in locul Tau. Lasa-ma sa stau
in locul Tau pe cruce.
Si ramase cu privirea atintita asupra crucii, parca
asteptand un raspuns.Domnul vorbi, iar vorbele Lui
cazura din inalt, soptitoare dar ferme.
- Fiule, iti voi indeplini dorinta, dar cu o conditie.
- Care, Doamne? intreba Haakon. Este o conditie
greu de indeplinit? Sunt dispus sa mi-o asum si cu
ajutorul Tau, Doamne, voi reusi.
- Orice ar fi sa se intample si orice ar fi sa vezi,
trebuie sa pastrezi tacere pentru totdeauna.
Haakon raspunse:
- Iti promit, Doamne!
Si schimbul se facu.
Nimeni nu observa schimbarea. Nimeni nu-l
recunoscu pe Haakon batut in cuie pe cruce. Intre
timp Domnul tinea locul lui Haakon. Si pentru mult
timp fu astfel si nimeni nu observa nimic.
Dar intr-o zi veni un om bogat si dupa ce se ruga
pleca uitandu-si portofelul langa cruce. Haakon vazu
si tacu. Nu spuse nimic nici cand un sarac, care veni
cateva ceasuri mai tarziu, fura portofelul uitat de
bogatas. Si nu spuse nimic nici cand un baiat veni sa
se roage pentru binecuvantare inainte de a face o
lunga calatorie.. Dar in acel moment se intoarse
bogatasul in cautarea portofelului. Fara sa stea pe
ganduri, isi imagina ca baiatul furase portofelul.
Bogatasul se apropie de baiat si-i spuse furios:
- Da-mi inapoi portofelul pe care mi l-ai furat!
Tanarul replica surprins:
- Eu nu am furat nici un portofel!
- Nu minti si da-mi-l inapoi imediat!
- Va repet ca nu am luat nici un portofel! raspunse
baiatul. Bogatasul furios incepu sa-l loveasca pe
tanar.
Atunci se auzi o voce puternica:
- Opreste-te!
Bogatasul privi in sus si vazu ca imaginea de pe
cruce ii vorbise. Haakon care nu mai putuse pastra
tacerea, striga aparandu-l pe tanar si acuzandu-l pe
bogatas pentru falsele invinuiri pe care i le aducea.
Acesta ramase uimit si iesi din locul de rugaciune.
Tanarul pleca de asemenea fiindca se grabea sa
plece in calatorie.
Cand cei doi plecara, Christos ii spuse credinciosului:
- Coboara de pe cruce. Nu poti sa-mi ocupi locul. Nu
ai fost in stare sa pastrezi tacere.
- Dar, Doamne... -spuse Haakon- cum puteam sa
permit o asemenea nedreptate?
Locurile se schimbara, Isus se intoarse pe cruce si
credinciosul in fata acesteia. Christos continua sa
vorbeasca:
- Tu nu stiai ca a fost bine ca bogatasul sa piarda
portofelul fiindca avea in el banii pentru a cumpara
virginitatea unei tinere. In schimb saracul avea
nevoie de banii aceia si a fost foarte bine ca i-a luat.
Iar baiatului i-a prins bine bataia primita fiindca din
cauza ranilor nu a mai putut pleca in acea calatorie...
... Pentru ca doar acum cateva clipe s-a scufundat
vaporul cu care ar fi trebuit sa plece...Tu nu stiai
nimic. Eu, da. De aceea tac.
Si Domnul se afunda din nou in tacere.

De multe ori ne intrebam:

De ce Dumnezeu nu ne raspunde?
De ce Dumnezeu pastreaza tacerea?
Multi si-ar dori ca Dumnezeu sa ne raspunda ceea ce
doresc ei sa auda... Dar nu este asa.
Dumnezeu ne raspunde chiar si prin tacere! Trebuie
sa invatam sa ascultam. Tacerea Lui divina este
menita sa ne spuna, fara cuvinte, ca El stie ce face.
Si in tacerea Sa ne spune cu iubire:
-AI INCREDERE IN MINE... STIU BINE CE AM DE
FACUT!

Un batrin intelept si discipolul sau mergeau pe un

drum in toiul noptii. Inteleptul tinea in mana o
lampa. “Inteleptule” ,a intrebat invatacelul, “este
adevarat ca vezi pe intuneric?” “Da, este adevarat.”
“Atunci de ce ai luat lampa?” “Ca sa nu dea altii
peste mine.”
Fereastra
In salonul unui spital se gaseau doi bolnavi. Unul din
ei, care suferea cumplit din pricina plamanilor, era
ridicat in fiecare zi de sora medicala la fereastra
salonului, unde, sprijinit de perete, trebuia sa stea in
picioare mai bine de o jumatate de ora. In acest timp
incerca sa descrie cele vazute pe fereastra, colegului
sau de suferinta, un barbat paralizat, tintuit la pat.
Privea pe fereastra si-i descria plastic cum primavara
punea stapanire peste parcul din apropiere. Zarzarii
erau in floare, iar papadiile presarau galbenul lor
regal peste verdele matasos al ierbii fragede. Un
vant molatec unduia pletele unor indragostiti care se
zbenguiau prin parc. Pe ogiinda albastra a lacului
pluteau nuferii unor lebede maiestuoase...
Zilele treceau parca mai usor, si paralizatul astepta
acum cu infrigurare ziua urmatoare, cand va auzi din
nou cat de minunata este lumea de afara. Incetul cu
incetul, dorinta de a trai se trezea din nou in el.
Simtea un nou freamat de viata in oasele lui imobile,
cu fiecare noua descriere a frumusetii de afara.
Intr-o noapte ingrozitoare, ochii sai spre lume, omul
bolnav de plamani, a inceput sa tuseasca infiorator.
Mana sa imobila n-a putut apasa butonul de alarma.
Spre dimineata, au scos cadavrul din camera sa. Era
acum singur. Nespus de singur si trist. O daca ar fi
cineva sa-i mai spuna ce este dincolo! I-a venit o
idee. A cerut sorei sa-l mute in patul de langa
fereastra. Cu sfortari supraomenesti, dupa luni de
zile de nemiscare a reusit sa se ridice intr-un cot. S-
a uitat pe fereastra sa vada un crampei macar din
lumea de afara descrisa atat de minunat de colegul
sau de suferinta.
In fata ferestrei era un perete mare si gol.

O mana de ajutor

In timpul unei campanii militare, un pluton muncea

la repararea unei cai ferate distruse de
bombardament. Cativa soldati, desi se straduiau, nu
puteau clinti un stalp greu, cazut peste sine. Alaturi,
caporalul striga la ei, ocarandu-i pentru neputinta
lor. Trecand pe acolo, un om l-a intrebat:
- De ce nu-i ajuti si dumneata ?
- Eu sunt caporal, eu supraveghez si comand. Ei
trebuie sa munceasca!
Strainul nu a mai spus nimic, dar si-a scos haina si a
inceput sa traga si el cot la cot cu soldatii de un
capat al stalpului. Dupa scurt timp, au reusit sa
elibereze sinele. Incantati de reusita, soldatii i-au
multumit strainului care, luandu-si haina sa plece, i-a
mai spus caporalului:
- Daca va mai fi nevoie, sa ma chemati si altadata!
- Da ?! - zise in batjocura caporalul. Dar cine esti
dumneata ?
- Sunt generalul acestei divizii ...
"Nu trebuie sa ne ingrijim de ale noastre, ci de ale
altora."

A doua sansa

Dupa ce a trait o viata plina de egoism, in care nu s-

a gandit decat la el, nepasandu-i de cei din jur, un
om a ajuns in iad. Cat de mult s-a cait atunci pentru
tot ce facuse! Dar era prea tarziu. Chinuindu-se zi si
noapte in flacarile iadului, se ruga incontinuu:
- Iarta-ma Doamne, am gresit, dar acum m-am
lecuit. Nu mai sunt egoist deloc, ajuta-ma Doamne
ca m-am schimbat si nu mai am pic de rautate in
mine!
In timp ce se ruga el, a aparut deodata un inger,
care i-a spus:
- Bucura-te omule! Dumnezeu ti-a ascultat
rugaciunea si vrea sa-ti dea o sansa sa vii in rai, dar
oare te-ai schimbat cu adevarat ?
- Sigur ca da - zise omul cu nerabdare - sigur ca m-
am schimbat!
- Bine! - a mai spus ingerul. Vez firul care coboara
acum spre tine ? Daca te vei urca pe el, vei ajunge in
rai si vei scapa de chinurile de aici.
Nespus de bucuros, omul a inceput sa se catare pe
firul ce atarna deasupra iadului, numai ca, pe
masura ce se urca, a bagat de seama ca firul se
subtia din ce in ce mai tare. Cand s-a uitat dedesubt,
sa nu-si creada ochilor! Multi pacatosi se atarnasera
de firul sau, incercand cu disperare sa scape din
flacarile iadului.
- Ce faceti ?! - striga omul speriat. Dati-va imediat
jos, o sa se rupa firul si o sa cad iarasi. Dati-va jos,
n-auziti ?! - tipa omul cu disperare si incepu sa-i
loveasca cu picioarele . In clipa aceea, firul s-a rupt
si au cazut cu totii.
- Of, ingerule, uite ce mi-au facut ceilalti! Spune-i lui
Dumnezeu sa-mi trimita alt fir, ca sa scap odata de
aici!
- Nu se poate! - i-a raspuns ingerul.
- Cum asa ? Doar n-am nici o vina, firul s-a rupt din
cauza lor!
- Ba nu, firul s-a rupt din cauza ta si a invidiei tale.
Firul acela era firul credintei si ar fi putut tine si tot
iadul daca ai fi avut incredere in cuvantul lui
Dumnezeu si daca nu te-ai fi gandit doar la tine. Ai
spus ca te-ai lecuit de egoism si ca acum iti pasa de
aproapele tau, dar nu este adevarat. Fiind la fel de
pacatos si rau, firul nu te-a tinut; de aceea s-a rupt.
In viata nu va reusi cel rau, cel zgarcit si interesat
doar de propria persoana. Poate ca va strange averi,
dar in sufletul sau cu ce se va alege ?
Dar cel ce ii ajuta mereu si cu dragoste pe ceilalti,
acela strange in inima comori ceresti, devenind om
cu adevarat, caci om este doar cel ce traieste pentru
oameni.
"Nu fi iubitor de sine si vei fi iubitor de Dumnezeu!
Nu cauta placerea in tine si o vei gasi in ceilalti!""

Gandul cel bun

Indreptandu-se spre casa, un taran a gasit la

marginea drumului, pe camp, un sac plin cu porumb.
Uitandu-se el de jur-imprejur, s-a hotarat sa-l ia
acasa, fiindca i-ar fi prins tare bine si, oricum, nu-l
vedea nimeni. S-a mai uitat o data inainte, inapoi, in
dreapta si in stanga si s-a apleacat sa ia sacul.
Dar, deodata, s-a oprit, amintindu-si ca, intr-o
singura directie, nu s-a uitat: in sus. Privind cerul,
lasa acolo sacul si, zambind, isi continua linistit
drumul spre casa, spunandu-si:
- Multumesc, Doamne, ca mi-ai dat gandul cel bun. E
drept ca as avea mare nevoie de un sac cu porumb,
dar mai mult am nevoie de un cuget curat si linistit.
Cu siguranta ca vreun vecin din sat nu a putut duce
prea mult deodata si se va intoarce dupa sac. Daca l-
as fi luat nu m-ar fi vazut nici un om, dar m-ar fi
vazut Dumnezeu.

"Ma straduiesc sa am un cuget curat inaintea lui

Dumnezeu si inaintea oamenilor."
Linistea sufleteasca

La un dineu, se gasea, printre musafiri, si un ateu -

om rau, lipsit de credinta - care l-a intrebat la un
moment dat pe crestinul de alaturi:
- De unde stii tu ca Dumnezeu te-a iertat pentru
pacatele tale sau ca iti asculta rugaciunile, cand, de
fapt, nu vezi nimic din toate acestea ?
- Dar tu, il intreba la randul sau crestinul, de unde
stii daca este zahar in ceaiul pe care il bei acum ?
- Cum de unde ? Simt gustul zaharului.
- Deci stii ca este zahar in ceaiul tau, chiar daca nu-l
vezi. E, tot asa simt si eu dragostea lui Dumnezeu in
inima mea. Sufletul meu ingreunat de pacate se
simte izbavit prin puterea Sfantului Duh. Sfanta
Liturghie, Sfanta Spovedanie, rugaciunile imi inalta
sufletul ce nu-si gaseste linistea decat la Dumnezeu.
Dragostea nu o vezi cu ochii trupului, ci cu ochii
sufletului.
"Cand am ajuns la iubire, am ajuns la Dumnezeu."
Era odata
o insula unde traiau toate sentimentele umane: Buna
Dispozitie, Tristetea, Intelepciunea, Iubirea si altele.
Intr-o zi sentimentele au aflat ca insula se va
scufunda in curand, asa ca si-au pregatit navele si au
plecat. Doar Iubirea a ramas pana in ultimul
moment. Cand insula a inceput sa se scufunde,
Iubirea a hotarat sa ceara ajutor.
Bogatia a trecut pe langa Iubire intr-o barca luxoasa
si Iubirea i-a zis:
-Bogatie, ma poti lua cu tine?
-Nu te pot lua, caci e mult aur si argint in barca mea
si nu am loc pentru tine.
Atunci Iubirea i-a cerut ajutorul Orgoliului, care
tocmai trecea pe acolo:
-Orgoliu, te rog, ma poti lua cu tine?
-Nu te pot ajuta, Iubire, aici e totul perfect… mi-ai
putea strica nava.
Iubirea a rugat mai apoi Tristetea, care trecea pe
langa ea:
-Tristete, te rog, lasa-ma sa vin cu tine!
-Oh, Iubire, sunt atat de trista incat simt nevoia sa
stau singura…
Chiar si Buna Dispozitie a trecut pe langa Iubire, dar
era atat de multumita incat nu a auzit ca o striga.
Dintr-o data o voce a strigat:
-Vino, Iubire, te iau cu mine!
Era un batran cel care vorbise. Iubirea s-a simtit atat
de recunoscatoare si plina de bucurie incat a uitat sa
il intrebe pe batran cum il cheama. Cand au sosit pe
tarm, batranul a plecat.
Iubirea si-a dat seama cat de mult ii datora si a
intrebat Cunoasterea:
-Cunoastere, imi poti spune cine m-a ajutat?
-Era Timpul…
-Timpul? s-a intreba Iubirea, dar de ce tocmai
Timpul m-a ajutat?
Cunoasterea, plina de intelepciune, i-a raspuns:
-Pentru ca numai Timpul e capabil sa inteleaga cat
de importanta e Iubirea in viata…

Gradina sufletului

Un crestin l-a intrebat pe duhovnicul sau:

- Parinte, as vrea sa fiu un bun crestin, sa am o viata
fara pacate. Ce trebuie sa fac mai intai, ce este cel
mai important ?
- O, fiule, totul este important. Ia spune-mi, daca ai
o gradina in care plantezi tot felul de flori frumoase,
astepti sa creasca ? Asa, fara sa faci nimic, or sa
rasara ele ?
- Nu, parinte, trebuie sa le ud ...
- Dar daca le uzi si atat, vor creaste ele mari si
frumoase ?
- Nu, parinte, trebuie si sa muncesc, sa am grija de
ele, sa nu fie distruse de buruieni ...
- Dar daca le dai toate acestea, si nu vor avea
lumina, pot ele sa creasca ?
- In nici un caz, parinte, atunci toata munca mea nu-
si are rostul, florile nu vor creste niciodata.
- Acum ai inteles, fiule ?! Sufletul nostru este
asemenea unei gradini, in care sunt semanate cele
mai frumoase flori: dragostea, credinta, bunatatea,
cumpatarea, omenia ... Noi, insa, trebuie sa avem
grija de aceasta gradina din sufletul nostru, ca tot ce
este acolo sa infloreasca. Doar astfel sufletul omului
se umple de frumusete.
Ce trebuie sa facem pentru toate acestea ? Sa avem
grija ca buruienile pacatelor sa nu prinda radacini in
suflet, sa veghem mereu ca raul sa nu se
cuibareasca in noi, fiindca, odata intrat, este foarte
greu sa-l mai scoti. Si ce mai trebuie sa facem
pentru gradina sufletului ? Sa o udam mereu cu apa
datatoare de viata, care este rugaciunea.
Dar ele tot n-ar creste, daca nu le-ar incalzi pe toate
lumina binefacatoare a dragostei dumnezeiesti. Si
unde ar putea gasi sufletele noastre mai multa
caldura si lumina dumnezeiasca, daca nu in
Biserica ?!
E, poti tu sa-mi spui, fiule, ce este mai important ?
Toate sunt importante. Fii mereu atent la sufletul
tau, ai grija de el, fiindca atunci si Dumnezeu te va
ajuta.
Doar asa, prin munca noastra si cu ajutorul
Domnului, florile minunate din sufletele noastre,
adica dragostea, credinta si toate lucrurile bune pe
care Dumnezeu ni le-a daruit, vor creste
nestingherite, iar viata ni se va umple de fericire.
Rasplata bunatatii

Un om, trecand pe o strada, a vazut in fata unei

biserici un batran sarman, un cersetor, ce traia din
milostenia credinciosilor. De batran, s-a apropiat o
fetita care i-a intins cativa banuti. Impresionat de
gestul ei, trecatorul a intrebat-o pe copila:
- Spune-mi, de ce i-ai dat batranului banutii tai ?
- Stiti, domnule, tatal meu a murit, iar mama, desi
munceste mult, nu prea are bani, asa ca o ducem
destul de greu. Dar aseara mama mi-a spus ca,
atunci cand faci un bine, Dumnezeu te rasplateste
negresit. Asa ca azi, am luat banutii acestia pe care
eu i-am strans si i-am dat batranului din fata
bisericii. El are, cu siguranta, mai multa nevoie de ei.
Iar Dumnezeu, fiindca am facut un bine, se va indura
si de mine.
Cucerit de bunatatea fetei, omul a intrebat-o ce isi
doreste ea cel mai mult.
- O, a spus fata, as vrea un cojocel, ca vine iarna si
va fi foarte frig. Anul trecut am racit rau de tot,
fiindca nu am umblat bine imbracata, dar Dumnezeu
mi-a ajutat si m-a insanatosit. Mama a vrut sa-mi
cumpere un cojocel, dar e tare scump si nu se poate.
- E, uite ca se poate, i-a mai spus omul. Vino cu
mine!
Ajunsi in fata unui magazin mare, ce se afla peste
drum, omul i-a cumparat fetei un cojocel calduros si
tare frumos. Fetita nu stia cum sa-i mai
multumeasca strainului ce se indurase de ea.
- Vezi, i-a mai spus omul, mama ta a avut dreptate.
Dumnezeu totdeauna te rasplateste pentru binele
facut. Tu l-ai ajutat pe batran, iar Domnul mi-a dat
mie ocazia sa te intalnesc tocmai in acel ceas. Eu te-
am ajutat acum pe tine, si, fii sigura, Dumnezeu imi
va ajuta si mie mai tarziu, fiindca atunci cand ne
ajutam unii pe ceilalti, si Dumnezeu ne ajuta pe noi.
Cu cat suntem mai buni si avem mai multa grija unul
de altul, cu atat Dumnezeu ne vede credinta si ne
fereste de rele.
"Fiecare din noi e ajutat de celalalt in mod
providential."

Bogatii si saracii

Demult, cu sute de ani in urma, a trait un rege

puternic si intelept. Intr-o zi, plimbandu-se prin
curtea palatului sau, a auzit, dincolo de ziduri, pe
cineva care plangea. A dat imediat porunca sa fie
deschise portile si a iesit sa vada ce se intamplase.
Nu-si putea crede ochilor ... Daca in palatul sau, toti
oamenii erau multumiti si aveau de toate, acum
vedea, insa, ca la porti erau adunati oameni
nevoiasi, ce intindeau mana pentru o bucata de
paine. Chiar langa zid, era un copil ce plangea. Cand
regele l-a intrebat ce i s-a intamplat, copilul i-a
raspuns ca parintii sai sunt bolnavi si el nu are bani
nici de hrana si nici de doctorii. In timpul acesta, in
jurul regelui s-a strans o multime de oameni
nevoiasi, unul mai amarat decat celalalt, fiecare
incercand sa-si spuna pasul. Maniat de aceasta
situatie pe care sfetnicii i-o ascunsesera, regele s-a
intors in palat si i-a chemat pe toti bogatasii la el.
Cand acestia s-au adunat in sala tronului, le-a spus:
- Voi sunteti cei mai bogati oameni din regatul meu.
Aveti atata avere incat ati putea sa va construiti
fiecare cate o casa numai din aur. Dar daca v-ati uita
si in jurul vostru, ati vedea ca sunt oameni care mor
de foame, care o duc rau, fiindca voi nu va ingrijiti
de treburile cetatii. Afara este plin de oameni ce vor
sa munceasca pentru o paine, dar voi ii refuzati.
Doar de voi insiva depinde ca acesti oameni sa o
duca mai bine. Puteti sa ii ajutati si va poruncesc sa
o faceti!
Dupa cateva zile, regele a vazut ca nimic nu se
schimbase. Chemandu-i iarasi la el pe cei mai bogati
dintre supusii sai, le-a spus:
- Vad ca nu aveti suflet! Cum de nu va e mila de cei
ce se lupta cu greutatile, zi de zi ?! Daca nu o faceti
voi, atunci o s-o fac eu! Iata ce poruncesc: de azi
inainte, pentru fiecare sarac mort de foame, in
regatul meu, va fi omorat si un bogatas! De maine,
ne vom intalni in fiecare seara si, daca aflu ca, peste
zi, un om a murit de foame la mine-n cetate, atunci
sortii vor decide care dintre voi va fi executat. Pentru
ca voi insiva va faceti vinovati de moartea acelui om,
caci l-ati fi putut ajuta, dar n-ati facut-o. Ne vedem
maine seara!
Se spune ca, de a doua zi, nimeni nu a mai murit de
foame in regatul acela!
"Nu invidia gloria celui pacatos, caci nu stii care va fi
sfarsitul lui. (...)
Judecata este fara mila pentru cel ce n-a facut mila."

Dragostea Domnului Imagine

Se spune ca odata, un om mergea printr-un desert.

Nu mai putea de oboseala; nu mancase nimic de mai
multe zile, apa nu mai avea, iar soarele puternic il
topea cu razele sale de foc. In afara de intinderea
nesfarsita de nisip dogoritor, nu se vedeau decat
urmele omului, urmele pasilor sai.
Deodata, insa, omul a observat ca alaturi de el au
aparut si alte urme, ca si cand mai era cineva, o
persoana ce mergea odata cu el si ale carei urme le
putea vedea alaturi de ale sale. Speriat, a strigat:
- De ce sunt patru urme in nisip, cand eu sunt singur
? Cine esti si de ce nu te vad ?
Dar o voce i-a raspuns:
- Sunt Dumnezeu! Nu esti singur, fiindca Eu merg
alaturi de tine. Astfel, vei fi ocrotit de orice rau si vei
ajunge cu bine la capat!
Omul a cazut in genunchi si i-a multumit Domnului
ca S-a indurat de el, dupa care si-a continuat
drumul, convins ca acum va reusi. Si a mers, a mers,
pana cand intr-un final a simtit ca nu mai poate face
un pas macar. Cazut in genunchi, a privit in spate
si ... ce i-a fost dat sa vada ? Pe nisip, nu se vedeau
decat urmele pasilor sai.
- Doamne - a spus omul indurerat - de ce m-ai
parasit, de ce nu sunt decat doua urme in nisip ?!
Dar, aceeasi voce i-a raspuns cu blandete:
- Pentru ca, pana acum, Eu te-am dus in brate.
Deodata, omul nostru a simtit ceva rece, rece, si a
deschis ochii. Visase. Toropit de oboseala, incins de
lumina soarelui, cazuse in nisip, ajuns la capatul
puterilor. Dar, in timpul somnului, fusese gasit de o
caravana. Cativa negustori il ridicasera si il
stropisera cu apa. Atunci cand a simtit apa rece pe
fata s-a trezit, amintindu-si de visul sau.
- Binecuvantat sa fie Domnul! - a strigat omul. Cum
de m-ati gasit ?
- Am vazut niste urme in nisip si ne-am dat seama
ca cineva s-a ratacit. Erau, intr-adevar, urmele tale.
- Voi credeti ca urmele mele v-au adus aici ? Nu,
Dumnezeu, Care S-a indurat de suferinta mea, El v-a
calauzit pasii spre mine, altfel as fi murit.
Sunt unii oameni care nu vad ca Dumnezeu se
ingrijeste de ei. Nu vad ca Domnul, din iubire, cauta
mereu sa ii ajute. Ei uita de cele sfinte si de
Dumnezeu, dar Dumnezeu nu uita niciodata de ei.
Ferice de aceia care vad ca toate - sanatatea,
puterea de munca, fericirea - tin de Dumnezeu si ca
doar prin puterea Lui putem fi mantuiti. Ferice de
aceia care au mereu incredere in ajutorul Domnului.
"Chiar daca noi ne indepartam uneori de Dumnezeu,
Dumnezeu ramane mereu aproape de noi."

Poveste pentru suflet

Era odata un rege care avea 4 neveste.

Cel mai mult o iubea pe cea de-a patra sotie, pe care

o imbraca cu straie din cele mai scumpe si o trata cu
cele mai fine delicatese. Ii dadea tot
ce era mai bun. De asemenea, o iubea si pe cea de-a
treia sotie si ea era cea cu care se mandrea cel mai
mult in fata regatelor vecine. Totusi, regele traia cu
teama ca aceasta sotie il va lasa intr-o zi pentru un
altul.

Regele o iubea si pe cea de-a doua sotie. Ea era

confidenta lui si era intotdeauna draguta,
intelegatoare si rabdatoare cu el. De cate ori regele
avea o problema, putea avea incredere in ea ca il va
ajuta sa treaca peste momentele grele.

Prima sotie a regelui era foarte loiala si isi adusese o

mare contributie in mentinerea regatului. Totusi,
regele nu o iubea pe prima sotie.
Desi ea il iubea cu adevarat, el de abia o observa!
Intr-o zi, regele simti ca sfarsitul ii este aproape. Se
gandi la viata
lui plina si isi spuse: "Acum am 4 sotii cu mine, dar
cand voi muri, voi
fi singur."

O intreba pe cea de-a patra nevasta: "Te-am iubit

cel mai mult, ti-am
daruit cele mai frumose haine si ti-am aratat cea mai
mare grija.
Acum, eu
am sa mor, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii
companie?"

"Nici vorba!" replica cea de-a patra sotie, si pleca

fara un alt cuvant.
Raspunsul ei strapunse inima regelui ca un cutit.

Regele o intreba si pe cea de-a treia sotie: "Te-am

iubit toata viata
mea.
Acum ca mor, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii
companie?"

"Nu!" veni raspunsul celei de-a treia sotii. "Viata e

prea buna! Cand vei
muri, ma voi recasatori!" Inima regelui se stranse de
durere.

Apoi o intreba si pe cea de-a doua sotie:

"Intotdeauna am gasit la tine
intelegere si ajutor si mereu ai fost acolo pentru
mine. Cand voi muri,
vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?"

"Imi pare rau, nu te pot ajuta de data aceasta!"

replica cea de-a doua
sotie. "Te pot doar inmormanta si veni la mormantul
tau." Regele fu
devastat si de acest raspuns.

Apoi se auzi o voce: "Eu te voi urma oriunde vei

merge!" Regele se uita
imprejur si vazu ca cea care rostise aceste cuvinte
era prima sotie.Era
atat de slaba, pentru ca suferise mult din cauza
foamei si a neglijarii
sale.

Adanc indurerat, regele spuse: "Trebuia sa fi avut

mult mai multa
grija de
tine cand am avut ocazia!"

In realitate, noi toti avem 4 sotii in viata noastra:

Cea de-a patra sotie - TRUPUL nostru. Indiferent cat

timp si efort
investim in a-l face sa arate bine, el ne va lasa cand
murim.

Cea de-a treia sotie - AVEREA noastra. Cand murim,

merge la altii.

Cea de-a doua sotie - FAMILIA SI PRIETENII.

Indiferent cat de apropiati
ne-au fost in timpul vietii, ei nu pot decat sa vina la
mormantul nostru
dupa ce nu mai suntem.

Prima sotie - SUFLETUL nostru. Adesea este neglijat

in goana dupa
averi, bunastare si putere. Totusi, SUFLETUL este
singurul care ne va
urma
oriunde vom merge.

Sa-l cultivam, sa-l facem puternic si sa-l bucuram

acum, pentru ca
este singura particica din noi care ne va urma si va fi
cu noi pentru
eternitate.

Adevaratele minuni

Un tanar fara credinta spunea mereu ca el nu crede

in minuni. Dar intr-o zi, mergand pe strada, a intalnit
un om, care, plimbandu-se incet, se oprea la tot
pasul si, privind in dreapta si in stanga, exclama
intruna:
- Doamne, ce minune! Ce minunatii mi-a fost dat sa
vad!
- Nu te supara, a intrebat necredinciosul, dar la ce te
uiti si te minunezi asa de tare ?
- Cum la ce ? La floarea aceasta minunata! Si la
copacul de acolo si, uite, priveste norii, cat sunt de
frumosi!
- Ce ti-e, omule, a mai spus necredinciosul, n-ai mai
vazut flori sau copaci pana acum ? Ce, pana acum nu
te-ai mai uitat niciodata pe cer sa vezi norii si
pasarile zburand ?
- Nu! - a raspuns omul. Vezi dumneata, pana astazi
am fost orb din nastere. Insa, cu o saptamana in
urma, familia m-a adus in acest oras la un medic
celebru care m-a operat si m-a ingrijit cu multa
dragoste. Chiar azi dimineata mi-a scos bandajele de
la ochi si, dupa ce a vazut ca nu mai am nimic si m-
am vindecat complet, m-a lasat sa plec.
De cand am iesit din spital, ma plimb insa pe strazi si
nu ma mai satur sa privesc atatea lucruri frumoase,
atatea minuni. Dumneata poate ca, vazand in fiecare
zi florile, copacii, oamenii din jurul tau, nici nu mai
realizezi cat este de minunata aceasta lume, cat este
de uimitoare. Dar eu, eu o vad pentru prima oara si,
crede-ma, niciodata nu mi-am imaginat ceva atat de
frumos. Multumesc lui Dumnezeu pentru toate
aceste lucruri frumoase pe care le-a creat si pentru
faptul ca mi-a ajutat sa pot, in sfarsit, sa le vad si eu
si sa ma bucur de ele.
Dar, daca tot ne-am intalnit, spune-mi incotro
gasesc o biserica, fiindca vreau sa aprind o lumanare
si sa multumesc Domnului pentru minunea care a
facut-o astazi cu mine.
Impresionat de cuvintele omului, necredinciosul l-a
insotit pe acesta pana la o bisericuta apropiata. Au
intrat impreuna, au aprins cate o lumanare si au
inceput sa se roage incet, in fata unei icoane.
In sufletul sau, omul necredincios pana atunci a
inteles ca nu lumea era de vina, ci el. Toate erau
pline de frumusete, toate erau minuni, dar el nu stia
sa le vada. Trecea pe langa ele, fara sa le observe.
Ce minune este mai frumoasa decat o floare ce se
deschide, oferindu-si parfumul ? Poate cineva sa-mi
arate o minune mai mare decat dragostea si
devotamentul unei mame pentru copilul ei ? Este
cineva atat de crud, incat sa nu simta dragostea -
minunea minunilor ?
Adevaratele miracole nu trebuie sa le vezi, ci sa le
simti. Si in orice crestin se intampla un miracol
atunci cand, apropiindu-se de ceilalti prin dragoste,
simte cum se apropie de Dumnezeu.
"Sfintenia vine din dragoste.
Toti cei ce cred si iubesc cu adevarat sunt sfinti."

Pentru un milion

In timpul unui razboi, un colonel a fost ranit grav si

dus de urgenta la cel mai apropiat spital, unde a fost
ingrijit cat se poate de bine. Dar, dupa un timp,
acesta observa ca la celalalt capat al salonului, se
aflau doua paturi cu bolnavi de care nimeni nu se
apropia, nici macar vreun doctor. O singura
calugarita statea mereu cu ei si ii ingrijea cu multa
dragoste, cautand sa nu le lipseasca nimic si
rugandu-se neincetat. Intreband de ce sunt bolnavii
de la capatul salonului atat de izolati, colonelul a
ramas mut de uimire, afland ca oamenii aceia sufera
de o boala fara leac si ca in scurt timp vor muri.
Nimeni nu se apropia de bolnavi de teama sa nu se
molipseasca.
- Bine - a mai intrebat colonelul - dar calugarita care
sta mereu impreuna cu ei si ii ingrijeste ?
- Desigur ca era sanatoasa - i-a raspuns un doctor,
dar acum s-ar putea sa se fi imbolnavit si ea. Noi n-
am lasat-o sa se apropie, dar ea a insistat spunand
ca cineva trebuie sa-i ingrijeasca si pe oamenii aceia.
- Doamne, a mai exclamat colonelul, n-as face asa
ceva nici pentru un milion de dolari.
Din celalalt capat al salonului, calugarita l-a auzit si,
intorcandu-se spre colonel, i-a raspuns linistita si cu
zambetul pe buze:
- Nici eu n-as face acest lucru pentru un milion de
dolari. Il fac insa pentru o rasplata mult mai mare.
Pentru multumirea pe care o citesc in ochii acestor
oameni sarmani pe care pot sa ii ajut si pentru
rasplata pe care ne-o va da Dumnezeu fiecaruia
dintre noi, dupa meritul nostru.
"Esti desavarsit atunci cand, in locul tau, il preferi pe
aproapele."
Sinceritate

In timpul razboiului, viata era tare grea si oamenii

sufereau de foame. Dar un om bogat s-a hotarat sa-i
ajute pe cei sarmani si a trimis vorba in tot targul ca,
din ziua urmatoare, el va oferi paine oricarui copil si
asta fara nici un ban. A doua zi, inca din zori, multi
prichindei se stransesera in fata casei in care locuia
omul atat de bun la suflet. Cand acesta a aparut cu
niste cosuri mari, pline cu paine, copiii s-au repezit,
imbrancindu-se, lovindu-se, cautand fiecare sa apuce
o paine cat mai mare. Fiecare, cum punea mana pe
cate o paine, o lua la goana, bucuros fiindca prinsese
o bucata mai mare. Era acolo o harmalaie ...

Dar omul a observat ca undeva, la marginea curtii,

astepta cuminte o fetita. Dupa ce toti ceilalti copii si-
au ales ce paini au vrut si au plecat cu ele, fetita s-a
apropiat si ea de primul cos si s-a uitat in el. Dar
acolo nu mai ramasese nimic. A cautat si in cel de-al
doilea cos, dar si acesta era gol. Spre bucuria ei, pe
fundul celui de-al treilea cos a gasit o painica mica,
mica, pe care nici un copil nu o bagase in seama.
Fetita a luat-o, a multumit frumos pentru paine si a
plecat spre casa.

Toata ziua a stat omul si s-a gandit la cum se

purtase acea fata si, ca urmare, a dat porunca la
bucatarie sa fie coapta o paine mica, dar in care sa
fie pusi 10 galbeni. Apoi, dis de dimineata, a asezat
painica deasupra celorlalte paini si a iesit iarasi cu
toate cosurile in curte, unde copiii deja se
stransesera si asteptau nerabdatori. Din nou s-au
repezit si s-au luat la harta. La sfarsit, fetita noastra,
care asteptase cuminte, ca si in ziua precedenta, s-a
ales tot cu painea cea mai mica, singura ramasa. Si
de aceasta data, i-a multumit frumos omului si s-a
grabit spre casa, unde mama ei o astepta. Cand s-au
asezat la masa si femeia a rupt painea, ce sa vezi ?!
Galbenii s-au rasturnat pe masa din aluatul proaspat.

- Vai, s-a speriat mama, ce sa fie cu acesti bani ?

Daca banii au ajuns din greseala in painea adusa de
tine ? Poate i-au cazut brutarului, in timp ce
framanta aluatul. Ia-i si du-i imediat inapoi!

S-a intors fetita la casa omului si i-a dat acestuia toti

banii, spunandu-i cum mama ei i-a gasit in painica
primita. Privind-o cu drag, omul i-a raspuns:

- Banii aceia nu au ajuns intamplator acolo. Dupa ce

am vazut ieri cum ai avut rabdare si cum te-ai
multumit chiar si cu mai putin, am hotarat sa te
rasplatesc. Astazi, am vazut si cat esti de cinstita,
fiindca ai fi putut pastra totul, dar tu mi-ai adus banii
inapoi. Drept rasplata, in fiecare dimineata cand vei
veni sa iei si tu o painica, vei primi si cate zece
galbeni.
Doamne, ce bucuroasa a fost fetita. Nu stia cum sa-i
multumeasca omului pentru atata bunatate. S-a dus
in fuga la mama ei si ia dat banutii, dupa care i-a
povestit totul, iar mama a povatuit-o si de aceasta
data, iar fata i-a urmat sfatul.

Asa se face ca, de atunci, in fiecare dimineta, cand

primea galbenii, fata se ducea in mijlocul celorlalti
copii si impartea cu ei toti banutii. Stia ca si ceilalti
au nevoie de milostenie la fel de mult ca si ea.

"Saracia sau bogatia nu pot invinge DRAGOSTEA, dar

DRAGOSTEA poate invinge si saracia si bogatia."
................
Spune-mi ce dai ca sa-ti spun ce o sa primesti

Era odata un barbat care sedea la marginea unei

oaze la intrarea unei cetati din Orientul Mijlociu. Un
tanar se apropie intr-o buna zi si il intreba:
- Nu am mai fost niciodata pe aici. Cum sunt
locuitorii acestei cetati?
Batranul ii raspunse printr-o intrebare:
- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
- Egoisti si rai. De aceea ma bucur ca am putut pleca
de acolo!
- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse
batranul.
Putin dupa aceea, un alt tanar se apropie de omul
nostru si ii puse aceeasi intrebare:
- Abia am sosit in acest tinut. Cum sunt locuitorii
acestei cetati?
Omul nostru raspunse cu aceeasi intrebare:
- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
- Erau buni, marinimosi, primitori, cinstiti. Aveam
multi prieteni acolo si cu greu i-am parasit.
- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse
batranul.
Un negutator care isi aducea pe acolo camilele la
adapat auzise aceste convorbiri si pe cand cel de-al
doilea tanar se indeparta, se intoarse spre batran si
ii zise cu repros:
- Cum poti sa dai doua raspunsuri cu totul diferite la
una si aceeasi intrebare pe care ti-o adreseaza doua
persoane?

- Fiule, fiecare poarta lumea sa in propria-i inima.

Acela care nu a gasit nimic bun in trecut nu va gasi
nici aici nimic bun. Dimpotriva, acela care a avut si in
alt oras prieteni va gasi si aici tovarasi credinciosi si
de incredere. Pentru ca, vezi tu, oamenii nu sunt
altceva decat ceea ce stim noi sa gasim in ei.

Pretul lucrurilor

Un om avea un baiat tare lenes. Atat de lenes, ca nu

facea nimic toata ziua, dar stia sa ceara bani de la
parinti ca sa-si cumpere dulciuri si jucarii. Dar, intr-o
zi, tatal sau a hotarat sa-l lecuiasca si, cand baiatul a
venit iarasi sa-i ceara bani, i-a spus:
- Fiule, eu ti-as da banii acestia, dar ma tem ca tu nu
stii sa-i pretuiesti. Nu stii valoarea lor si ii cheltuiesti
fara rost.
- Cum sa nu, tata ? Stiu foarte bine ca banii se
castiga greu si nu ii voi mai risipi.
Dar in timp ce baiatul tot incerca sa-si convinga
parintele sa-i dea bancnota dupa care ii scaparau
deja ochii, tatal sau a aruncat-o deodata in soba
aprinsa. Baiatul a ramas locului, mut de uimire,
neintelegand de ce a facut tatal sau acest lucru.
- Acum sa stii ca esti pedepsit! - a mai spus tatal.
Pleaca din casa mea si sa nu te mai intorci pana nu
vei fi si tu in stare sa castigi un ban.
Baiatul nu a mai avut ce face si s-a dus la brutarul
din coltul strazii, rugandu-l sa-l primeasca ucenic. O
saptamana intreaga a muncit carand sacii cu faina,
framantand coca si trebaluind prin brutarie. Cand se
implini o saptamana, brutarul ii dadu o gramada de
bani.
Fericit nevoie mare, baiatul s-a intors acasa.
- Tata, tata - a strigat el, intrand val-vartej - am
castigat si eu bani. Uite bancnotele astea! Uite ce
multe sunt si doar eu am muncit pentru ele, nimeni
nu mi le-a dat pe degeaba!
- Bravo fiule, i-a zis tatal. Ia da-mi-le si mie sa vad
cate sunt ...
Dupa ce le cerceta cu luare-aminte, tatal le arunca
imediat in foc. De data aceasta, baiatul a sarit ca
ars, bagandu-si mainile in flacari sa scoata banii
pentru care muncise atat.
- Vezi fiule, de-abia acum stii valoarea banilor. Si
doar cine le cunoaste valoarea stie cu adevarat si
cum sa-i cheltuiasca - ii mai spuse tatal cu dragoste.
"Viata este munca si numai munca ii da omului
dreptul la viata. Apa curgatoare da viata, cea
statatoare devine otravitoare."

Cheia potrivita

La un calugar a venit o femeie sa-i ceara ajutorul,

fiindca nu avea intelegere in casa.
- Ce-ai facut in aceasta situatie, a intrebat-o
calugarul ?
- Am incercat sa-mi conving barbatul, certandu-l.
- Cand ati avut iar probleme, ce-ai mai facut ?
- Acelasi lucru, i-a raspuns din nou femeia. I-am
reprosat si l-am certat. Si de fiecare data am facut la
fel.
Atunci, calugarul a scos o gramada de chei si dandu-i
una femeii a rugat-o sa deschida usa din fata lor. A
incercat femeia, dar, nepotrivindu-se cheia
respectiva, i-a cerut calugarului alta cheie.
- Poate n-ai stiut cum sa deschizi, i-a spus calugarul,
mai incearca!
Dar oricat s-a straduit femeia, nu a putut deschide.
- Parinte, dati-mi toata gramada de chei si aflu eu
care-i cea potrivita - l-a rugat aceasta. Privind-o cu
caldura, duhovnicul i-a raspuns:
- Acum intelegi ce-am vrut sa-ti dovedesc ? Cum nu
poti tu deschide acea usa cu o cheie nepotrivita,
oricat ai incerca, tot asa nu poti deschide sufletul
barbatului tau cu aceeasi vorba de cearta cu care
incerci mereu. Cauta cheia potrivita si, daca o vei
gasi, sigur vei putea deschide!
"Invataturile date cu forta nu pot dainui in suflete, pe
cand invataturile primite in suflet cu placere si cu
bucurie raman de-a pururi."

"Tot universul conspira sa„ te ajute pe tine" - Paulo

Coelho

1. Amintiti-va mereu ca daca va ganditi la lucruri

bune, atunci se vor produce lucruri bune.
In schimb, contrariul e tot atat de adevarat.

2. Sunteti ceea ce ganditi ca sunteti. Daca va ganditi

ca sunteti facut pentru a fi nefericit, veti fi nenorocit,
daca va ganditi tot timpul ca sunteti bolnav, veti
deveni bolnav.
Daca va simtiti neadaptat, veti da gres peste tot.

3. Nu uitati ca subconstientul vostru nu

argumenteaza niciodata. El accepta simplu si fara
justificare ideile sau rationamentele constientului,
oricare ar fi ele. Puteti sa va convingeti
subconstientul ca pamantul e plat, ca apa
imbolnaveste de cancer sau altceva tot atat de
absurd.
Deci mare atentie la ce spuneti subconstientului
vostru.

4. Aveti libertatea de a alege. Toata existenta

noastra e bazata pe liberul arbitru.
Aveti posibilitatea de a alege, atunci de ce nu ati
alege fericirea, sanatatea si prosperitatea?

5. Rolul principal al subconstientului vostru este de a

ocroti integritatea subconstientului vostru, ca sa nu
fie coplesit de impresii false sau eronate.
Dar - atentie! - constientul este cel care alege natura
convingerilor voastre; precizati cele care va apartin
in mod exclusiv.

6. Sugestiile si comentariile altora nu au nici o putere

asupra voastra, in afara cazului, bineinteles, in care
hotarati in alt fel - ceilalti nu pot comunica cu
subconstientul vostru.
Comentariile acestea va pot prejudicia, in momentul
in care spiritul constient le repeta de mii de ori, pana
cand reuseste sa convinga subconstientul de
adevarul lor.

7. Fiti atenti la ce rostiti. Daca va petreceti timpul

repetand ca sunteti incapabil, subconstientul vostru
va va lua in serios. Am spus-o de nenumarate ori: el
nu face deosebirea intre realitate si imaginar, el
crede cu sfintenie tot ce-i relateaza constientul, in
masura in care aceste cuvinte i se repeta de multe
ori. Ca sa nu-l induceti in eroare, in loc sa spuneti
"nu pot" spuneti mai curand "pot".

Transmiteti-i ideea ca reusiti tot ce va propuneti si

acest lucru se va implini.

Taina vindecarii

A fost odata un rege care avea o fiica desteapta foc

si foarte
frumoasa. Printesa suferea insa de o boala
misterioasa. Pe masura ce
crestea, mainile si picioarele-i slabeau, in timp ce
auzul si vazul i
se imputinau. Multime de doctori incercasera s-o
vindece, dar in zadar.
Intr-o zi, la curte sosi un batran despre care se
spunea ca ar
cunoaste secretul vietii. Toti curtenii se grabira sa-l
roage sa vina
in ajutorul printesei bolnave.
Batranul ii dadu copilei un cosulet de nuiele cu
capac, si-i spuse:
"Ia-l si ai grija de el. Te va vindeca."
Nerabdatoare si plina de bucurie, printesa deschise
capacul, dar ceea
ce vazu o umplu de uimire si de tristete. In cosulet,
zacea un copil,
doborat de boala, si mai nenorocit si mai suferind
decat ea.
Printesa isi lasa sufletul cuprins de compatimire si, in
ciuda
durerilor, lua copilul in brate si incepu sa-l
ingrijeasca. Trecura
luni, iar printesa nu avea ochi decat pentru copil. Il
hranea, il
mangaia, ii suradea, il veghea noptile, ii vorbea cu
duiosie, chiar
daca toate acestea ii pricinuiau o mare suferinta si
oboseala.
La aproape sapte ani dupa acestea, se petrecu ceva
de necrezut. Intr-o
dimineata, copilul incepu sa zambeasca si sa
mearga. Printesa il lua
in brate si incepu sa danseze razand si cantand,
usoara si nespus de
frumoasa cum nu mai fusese de multa vreme. Fara
sa-si dea seama se
vindecase si ea.

Doamne, cand mi-e foame, trimite-mi pe cineva care

are nevoie de hrana;
Cand mi-e sete, trimite-mi pe cineva care are nevoie
de apa;
Cand mi-e frig, trimite-mi pe cineva care trebuie
incalzit;
Cand sufar, trimite-mi pe cineva pe care sa mangai;
Cand crucea mea incepe sa fie prea grea, da-mi
crucea altuia s-o
impart cu el;
Cand sunt sarac, adu-mi pe cineva care e in nevoie;
Cand nu am timp, da-mi pe cineva pe care sa-l ajut
o clipa;
Cand ma simt descurajat, trimite-mi pe cineva pe
care sa-l incurajez;
Cand simt nevoia de a fi inteles, da-mi pe cineva
care sa aiba nevoie
de intelegerea mea;
Cand as vrea ca cineva sa aiba grija de mine,
trimite-mi pe cineva de
care sa am grija;
Cand ma gandesc la mine, indreapta-mi gandurile
catre altii!!!!

Cei trei prieteni

Se povesteste ca un om a fost acuzat, odata, de o

fapta pe care n-o facuse. Pentru a scapa de
pedeapsa, cineva trebuia sa depuna marturie ca
omul acesta este nevinovat. S-a dus el la cei trei
prieteni pe care ii avea si i-a rugat ca, a doua zi, sa
mearga impreuna cu el la judecator si sa-l scape
astfel de pedeapsa. A doua zi, primul prieten s-a
scuzat ca nu mai poate veni. Al doilea l-a urmat pana
la usa tribunalului, insa acolo s-a razgandit si a facut
cale intoarsa. Cel de-al treilea prieten, pe care omul
contase cel mai putin, a intrat, a depus marturie
pentru el si l-a salvat, redandu-i astfel libertatea.
La fel se intampla cu fiecare dintre noi. Cei trei
prieteni pe care ii avem in viata si care ar putea
vorbi despre noi, asa cum suntem cu adevarat, sunt
averea noastra, rudele noastre si toate faptele bune
pe care le-am facut. Insa, cand murim, realizarile
noastre, fie ele cat de mari, raman aici, fara sa ne
ajute cu ceva. Rudele ne urmeaza pana la groapa,
dar raman si ele tot aici, in lumea aceasta. Doar
faptele noastre bune, cel de-al treilea prieten, sunt
cele ce ne urmeaza si dincolo de moarte, aratandu-I
lui Dumnezeu adevarul despre sufletul nostru. De
aceea, valoarea unui om este data de faptele bune
pe care le-a facut.
"Ceea ce are omul dumnezeiesc in el este putinta de
a face bine."

Cele doua vasle

In apropierea unui rau larg, peste care nu era pod,

traia candva un batran cu frica lui Dumnezeu, ce-si
castiga painea trecandu-i pe calatori, cu barca sa, de
pe un mal al raului pe celalalt. Si iata ca intr-o zi, in
timp ce il trecea cu barca pe un tanar vorbaret si
iscoditor, acesta din urma baga de seama ca mosul
avea scris cate ceva pe fiecare vasla. Se uita atunci
mai bine si, deslusind scrisul, il intreba curios pe
batran:
- De ce ai scris matale pe o vasla "Credinta" si pe
cealalta "Fapte bune"?
Fiindca acestea doua, credinta si faptele bune, ma
conduc in viata de cand ma stiu pe lume - raspunse
batranul.
Tanarul primi raspunsul cu o anume indoiala si,
voind sa faca pe desteptul, spuse cu un aer de mare
intelept:
- Eu unul nu cred ca omul are nevoie de amandoua,
ci ii este de ajuns si numai una singura ca sa se
calauzeasca in viata, dupa cum ii este firea: daca
alegi calea "faptelor bune", atunci esti de folos mai
degraba celorlalti, si multumirea de sine iti vine din
afara; iar daca alegi calea "credintei", atunci iti esti
de folos mai degraba tie insuti, si multumirea de sine
iti vine dinauntru.
Batranul ridica din sprancene si nu spuse nimic,
parand coplesit de desteptaciunea sfatoasa a
tanarului, dar incepu, dupa o vreme, sa vasleasca cu
o singura vasla. Barca aproape ca nu mai inainta, ci
mai mult se invartea in loc, spre nedumerirea
tinarului, care insa pricepu, intr-un tarziu, ce voise
sa-i dea de inteles, fara vorbe, batranul: ca una este
sprijin celeilalte si ca una prin alta se implinesc, caci
viata omului este dupa sufletul lui. Fapta buna si
credinta sunt cele doua aripi cu ajutorul carora
sufletul nostru se inalta in zbor tainic spre
Dumnezeu. Dar cu o singura aripa - cine mai poate
zbura?!
A doua sansa

Dupa ce traise o viata plina de egoism, in care nu se

gandise decat la sine, fara sa-i pese de cei din jur,
un om a ajuns in beznele iadului. Mult s-a cait el
atunci pentru tot ce facuse, dar degeaba: era prea
tarziu! Si astfel, chinuindu-se zi si noapte in flacarile
cele nepotolite, se ruga intruna lui Dumnezeu,
zicand:
- Iarta-ma Doamne, ca am gresit, dar acum m-am
lecuit! Nu mai sunt egoist deloc, m-am schimbat la
suflet si nu mai am pic de rautate in mine!
Si iata ca odata, in timp ce acela se ruga cu glas
mare, batandu-si pieptul cu pumnii dogoriti de vipie,
un inger al Domnului i-a stat dinainte, zicandu-i:
- Bucura-te, omule, ca Dumnezeu ti-a ascultat
rugaciunea si vrea sa-ti dea o sansa sa vii si tu in rai,
la un loc cu cei drepti si plini de iubire! Dar oare te-ai
schimbat cu adevarat, sau doar vorba e de tine?
- Cum sa nu?! M-am m-am schimbat cu totul, sunt
numai credinta, pocainta si iubire!
- E bine daca-i asa. Vezi tu firul acela care coboara
acum spre tine de sus? De te vei urca pe el, vei
ajunge in rai si vei scapa de toata osanda.
Nespus de vesel, omul prinse a se catara pe firul ce
atarna deasupra iadului, numai ca, pe masura ce
urca, a bagat de seama ca firul se subtia vazand cu
ochii, de parca povara era prea mare. Cand s-a uitat
dedesubt, sa nu-si creada ochilor! Multi alti pacatosi
se atarnasera in urma de firul lui, incercand cu
disperare sa scape si ei din flacarile iadului.
- Ce faceti, nenorocitilor?! - striga omul speriat si
plin de ciuda. Dati-va imediat jos, ca o sa se rupa
firul si o sa cad iarasi, cu voi cu tot!. Jos, ma, n-
auziti?!
Si, disperat, se puse a-i lovi cu picioarele. Dar in
clipa aceea firul s-a rupt si au cazut cu totii in
adancul invapaiat.
- Of, ingere, uite ce mi-au facut nenorocitii astia!
Spune lui Dumnezeu sa-mi trimita alt fir, ca sa pot
scapa odata de aici!
- Nu se poate! - i-a raspuns ingerul, intristat.
- Cum asa?! Pai doar eu n-am nici o vina ca firul asta
s-a rupt din pricina lor!
- Ba nu, om nefericit ce esti, firul s-a rupt din pricina
ta si a pizmei tale! Firul acela era firul credintei si ar
fi putut tine si tot iadul, daca ai fi avut incredere in
cuvantul lui Dumnezeu si daca nu te-ai fi gandit doar
la tine. Ziceai ca te-ai lecuit de egoism si ca acum iti
pasa de aproapele tau, dar nu este adevarat, dupa
cum se vede. Deci vadindu-te tu la fel de pacatos si
nepasator de chinul fratilor tai intru suferinta, firul
nu te-a tinut, iar locul cuvenit tie, dupa dreptate,
ramane aici.

Surse:
http://www.lumeaingerilor.ro
http://www.terapiiimunitare.ro
O zi buna Speciala

Iata-te intr-o noua zi din viata ta, o zi ce asteapta sa

fie traita.

In aceasta noua zi, dorinta mea pentru tine este…

… sa zambesti si viata sa iti zambeasca inapoi;
… sa iubesti si sa fii iubit(a);
… sa daruiesti si sa primesti inzecit inapoi;
… sa indraznesti sa iti urmezi visele pentru a te simti
fericit(a) si implinit(a)

Fii binecuvantat(a) cu o zi buna!

Sa ai parte de:

Inspiratie pentru a-ti urma visele.

Uimire pentru a-ti reaminti ca miracolele se

intampla.

Buna-dispozitie pentru a-ti improspata ziua.

Incurajare pentru a persevera in continuare.

Relaxare pentru a te putea bucura din plin de fiecare
clipa.

Energie pentru a te propulsa catre tintele tale.

Alinare pentru a avea taria de a merge inainte.

Lasa I.U.B.I.R.E.A. sa iti atinga sufletul.