Sunteți pe pagina 1din 7

Adevărul despre

Raelism

Ce nu vor să vă spună
Raelienii
Bazele, clonare, geniocratie, rael, parodii

Un propiect initiat de Andre 2007


I.Bazele
Credinte fara Dumnezeu : RAELIENII, SECTĂ CU PRETENŢII ŞTIINŢIFICE

1. INTRODUCERE
Noţiunea de sectă
Potrivit specialistului Jean François Mayer: “În limba engleză
există o diferenţă între cuvintele sectă şi cult. Termenul sect
desemnează un grup schismatic, înfiinţat de credincioşii ce au
părăsit Biserica lor de origine, pentru a crea noua mişcare, în care
se vor strădui să vadă o întoarcere la mesajul adevărat şi
nealterat al tradiţiei din care provin. Unii sociologi recurg totuşi la
conceptul de cult, într-un sens nedoctrinar, pentru a desemna un
grup recent creat (o nouă religie în stadiu incipient), redus, slab
organizat, strâns în jurul unui conducător charismatic.” [1]
“Termenul de sectă (ce aminteşte ideea de ruptură, despărţire,
excludere) a fost întrebuinţat adeseori în decursul istoriei Bisericii
şi întotdeauna cu înţeles defavorabil. A fost atribuit, pe bună
dreptate, unor grupuri ce se îndepărtaseră de credinţele Bisericii
universale…” [2]
Preluăm aceste definiţii apărute în spaţiul euro-atlantic, ca fiind
potrivite pentru a desemna fenomene religioase tipice acestui
spaţiu în ultima mie de ani: sectarismul şi secularizarea.
Sectă scientistă
Sectele apărute în a doua jumătate a secolului trecut au fost
II. Clonarea
Clonarea: un pas spre Anticrist
din "Strigătul de la Miezul Nopţii"
Nr.2, Februarie 2003

Conform anunţului făcut de reprezentanţii sectei UFO a Raelienilor din SUA, primul bebeluş clonat s-a născut tocmai în ziua de Crăciun a anului 2002. Să fie
oare vorba de o realizare senzaţională, de împlinirea unui vis science-fiction sau de maşinării anticristice?
În revista „Focus” (nr.1, 30.12.02) a apărut următorul articol referitor la acest subiect: „Exact ca mama?” Chiar dacă naş-terea a întârziat cu două zile, biochi-
mista Brigitte Boisselier a decis să-şi dedice toată atenţia noii sale aventuri medicale. "Este o bucurie mare pen-tru mine faptul că pot anunţa naşterea primului
bebeluş clonat", spunea Boisselier (46 de ani) cu ocazia confe-rinţei de presă convocată în grabă la Hotelul "Holiday-Inn" din Hollywood.
Transmisia directă prin CNN şi co-municatele de ultimă oră ale agenţii-lor de ştiri au asigurat-o pe Boisselier că site-ul Raelienilor, o sectă UFO, în care ea
ocupă funcţia de episcop, nu va putea fi accesat timp de mai multe ore.
"Eva, primul copil clonat" s-a născut prin cezariană în dimineaţa zilei de 26.12.2002 şi a cântărit 3100 de gra-me. Fetiţa se simte „foarte bine”, părin-ţii sunt
"foarte fericiţi". Dacă Eva a fost într-adevăr clonată, atunci ar fi primul om care nu dispune de moştenirea ge-netică a ambilor părinţi, ci numai de ge-nele
mamei. Deoarece tatăl a fost steril, ovulul mamei a fost fecundat cu o celulă luată din pielea ei. "Mama se naşte prac-tic pe sine", explica Boisselier procede-ul
cunoscut sub numele Dolly, după modelul experimentelor făcute pe ani-male şi după prima oaie clonată.
Pericolele care le pot afecta atât pe mamă, cât şi pe fetiţă datorită tehnolo-giei de clonare au fost prezentate de cer-cetători în numeroase experimente fă-cute
pe animale:
- Aproximativ 95 % din toate ani-malele clonate se nasc cu diferite probleme de sănătate; spectrul afec-ţiunilor se întinde de la tulburări de circulaţie, risc mărit
de tumoa-re, în mod special în uter şi fenomene de îmbătrânire ciudate.
- Datorită perspectivelor preca-re de succes sunt necesare sute de fecundaţii până când un copil clo-nat se va naşte. Rezultatul este un număr mare de
embrioni morţi şi naşteri de făt mort.
"Am avut zece cazuri de sarci-nă", recunoaşte Boisselier. "Cinci s-au sfârşit cu avort".
"Dacă totuşi se nasc copii clo-naţi, aceştia sunt experimente umane din cele mai îngrozitoare", critica dur geneticianul Claus Bartram succesele recente din
domeniul medicinii. Biologul Ru-dolf Jaenisch de la Massachusetts Institute of Technology din Bos-ton este de asemenea de părere că nu există nici un motiv
pentru o conferinţă de presă de succes. "Activitatea genetică a tuturor clo-nelor pe care le-am cercetat a fost afectată. Faptul că un copil clonat se dezvoltă
anormal se va vedea probabil la vârsta şcolară". Din cauza riscurilor imprevizibile, Jaenisch este de părere chiar că "cel mai bun lu-cru care i se poate întâmpla
unui bebeluş clonat este să moară rapid".
(...) Rămâne însă de văzut dacă Raelienii, medicul italian Antinori sau alte laboratoare vor reusi într-adevăr să co-pieze un om. Boisselier n-a reuşit să pre-zinte
până acum nici o dovadă referitoa-re la veridicitatea reuşitei - nici identi-tatea, nici locul de naştere, nici rezulta-tul comparării genelor Evei cu cele ale mamei
sale. (...)
Infracţiune sau şarlatanie? "Pentru clo-narea altor specii de animale, cercetăto-rii au nevoie de experienţe timp de mai mulţi ani", atenţionează Bartram. "Şi
acum, în mai puţin de câteva luni, o sectă obscură, fără baze ştiinţifice, reuşeşte acelaşi lucru? Este improbabil". Se spu-ne că FBI a intentat deja proces pentru
înşelăciune împotriva Raelienilor şi a fir-mei Clonaid”.
III. Geniocratia
ACCES LA NEMURIRE PRIN TEHNOLOGIE

Raelismul este o religie atee, de origine ufologica si scientista: crede ca evolutia stiintei o sa
aduca solutia problemelor umane. A fost fondata in anii ‘70 de catre un jurnalist de automobilism,
Charles Vorihon, care si-a luat numele de Rael. El sustine ca a primit in citeva rinduri vizita unor
extraterestri hiper evoluati tehnologic, „elohimii”, care l-au dus pe planeta lor si i-au impartasit idei
referitoare la morala, stiinta si sensul umanitatii. Rael sustine ca umanitatea a fost creata prin
clonarea citorva elohimi pe Pamint, lasati ulterior sa se dezvolte prin inmultire naturala. Rael este
ultimul profet dintr-o serie glorioasa (Isus, Mahomed, Buddha), iar scopul sau este crearea unei
ambasade a statului planetar al elohimilor, a caror sosire e preconizata pentru anul 2035.
Raelienii sustin ca tehnologia ar putea furniza accesul la nemurire, fie prin transferul identitatii pe
un suport de hardware informatic (pe microcipuri de calculator), fie prin clonare – identitatea fiind
transferata astfel in trupuri noi, create in laborator. Morala lor este ajustata timpurilor
contemporane: sustin casatoriile intre persoane de acelasi sex si orice forma de sexualitate
consensuala intr-o civilizatie a placerii. La nivel politic, ei promoveaza crearea unui stat mondial
al prosperitatii (foametea va fi rezolvata prin alimente modificate genetic) precum si „geniocratia”,
o forma de conducere prin care doar cei cu un coeficient de inteligenta foarte ridicat pot lua
decizii politice. Numarul adeptilor sai se ridica in prezent la circa 65.000.
Rael: fals profet al zilelor de azi
RAEL: MESAGER AL ELOHIMILOR
La varsta de 27 de ani, in dimineata zilei de 13 decembrie,1973, in timp ce conducea inca revista sa de succes de
curse auto, RAEL a avut o intalnire dramatica cu o fiinta umana de pe o alta planeta, intr-un parc vulcanic din centrul
Frantei, cunoscut sub numele de "Puy de Lassolas". Acest extraterestru i-a dat o noua explicatie detaliata a originilor
noastre si informatii despre cum sa ne organizam viitorul, informatii continute in cartea sa: Design Inteligent.
Inteligent. Dupa
sase intalniri consecutive in aceeasi locatie, Rael a acceptat misiunea incredintata lui, aceea de a informa umanitatea
despre acest revolutionar mesaj si de a pregati populatia pentru a le ura bun-venit Creatorilor nostri, Elohim, fara
niciun misticism sau frica, ci ca niste fiinte umane constiente si recunoscatoare. Dupa cateva luni,avand in vedere
imensa sarcina,Rael
sarcina,Rael aproape a dezvoltat un ulcer la stomac pana sa se decida in final sa renunte la mult iubita sa
cariera de jurnalist in sportul auto si sa se devoteze in intregime sarcinii incredintate lui de catre Yahweh -
extraterestrul pe care il intalnise. In timpul anului care a urmat intalnirii,a reusit sa printeze cartea care reporta
evenimentul si a aparut in doua dintre marile show-uri TV si Radio din Franta, anuntand o conferinta publica. Aceasta
prima conferinta publica tinuta in Paris pe data de 19 septembrie,1974,a atras mai mult de 2000 de persoane. Putin
timp dupa aceea,a format asociatia MADECH- un grup de oameni interesati in a-l ajuta in aceasta imensa sarcina-
care va deveni mai tarziu Miscarea Raeliana. Pana la sfarsitul anului 1974,asociatia aduna 170 de membri. Acum
exista mai mult de 65.000 de membri in 86 de tari.
Pe 7 octombrie,1975,a avut o a doua intalnire si i-au fost date informatii aditionale,informatii inregistrate in cea de-a
doua sa carte,care face parte de asemenea din Design Inteligent.
Inteligent. Din acel moment,Rael
moment,Rael a facut inconjurul lumii,
tinand conferinte si seminarii pe fiecare continent, intalnindu-i pe aceia care impart dorinta de a le ura bun-venit
Creatorilor nostri.
De asemenea el mai este autorul altor catorva carti,cum ar fi Meditatia Senzuala care este o parte centrala a
invatamintelor sale, "Geniocratia" care pledeaza pentru un management mult mai inteligent al planetei si "Da clonarii
umane" explicand posibilitatea de a deveni eterni si minunatul viitor pe care il putem astepta multumita stiintei.
De-a lungul anilor, Rael a inspirat unele actiuni publice,de la promovarea folosirii prezervativelor in scoli pana la
promovarea masturbarii; de la campanii globale in sprijinul minoritatilor cu sloganul "a tolera nu este suficient,trebuie
sa iubim diferentele" pana la deranjanta cerere de a fi cenzurate toate textele Religioase care nu respecta Drepturile
Omului; de la sprijinirea Clonarii Umane prin fondarea companiei Clonaid, pana la promovarea GMO-
urilor(organismele modificate genetic) ca fiind singura sansa pentru ca toate fiintele umane de pe Terra sa aiba
alimente; de la crearea Clitoraid-ului, o asociatie care ajuta femeile care au fost circumcise prin repararea clitorisului
lor,asa incat sa poata experimenta placerea din nou,pana la convocarea tuturor sefilor traditionali Africani pentru a
crea Statele Unite ale Africii.
Rael a fost invitat al mai multor programe TV majore din lumea intreaga,dupa cum ar fi "60 minutes", CNN, FOX, si
programele de stiri BBC, de asemenea si in programe ca Breakfast with Frost si Entertainment Tonight,
Tonight, pentru a
aminti cateva. A fost invitat pentru a explica viziunea sa asupra stiintei Congresului American si a fost invitatul multor
lideri ai acestei lumi, cu Presedintele Denis Sassou N'Guesso al statului Congo fiind primul care i-a urat bun venit
oficial in anul 2000. Multi artisti l-au aprobat,cum ar fi autorul francez Michel Houellebecq si Hugh Hefner.
In fiecare cultura de pe Terra,este asteptat un mesager, indiferent ca este denumit Maitreya la Buddhisti, Messiah la
Evrei, Paracletul la Crestini, sau oricare alt nume care i-a fost dat de catre multele triburi din lumea intreaga. Acest
asteptat mesager,la fel ca si toti ceilalti anteriori, nu presupune a place tuturor, ci face cunoscut ceea ce asteapta
Creatorii nostri de la noi. Asta este ceea ce RAEL a facut pentru mai mult de 30 de ani deja, calatorind necontenit si
facand juramantul de a nu datora nimic,ci de a da totul pentru primirea Creatorilor nostri in Ambasada pe care ne-au
cerut sa o construim pana in anul 2035.
Parodii anti Rael
Desene anti Rael
:::Credits:::
Ro.ral.org
http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Social/45527/Noua-dezordine-spirituala

O initiativa Andre 2007