Sunteți pe pagina 1din 1

Portretul unei femei extraordinare

Nu ştiu cum aş fi fost eu astăzi, dacă în viaţa mea nu apărea această distinsă doamnă. Nici
nu sînt sigură că aş fi fost azi aici, dacă în calea destinului nu ar fi răsărit soarele sufletului ei să
mi-o lumineze.
Încerc să readuc în memorie chipul ei, dar nu prea îmi reuşeşte. Probabil pentru că
portretul ei fizic era întotdeauna estompat de cel spiritual, iar cînd am privit-o ultima oară, ca să
imprim fotografia ei în mintea mea, am văzut-o printre lacrimi.
Îmi amintesc doar că pe chipul ei se zăresc deja amprentele toamnei. Din firele de păr
timpul a început să-i smulgă culoarea pe care cu jumătate de secol în urmă o împrumutase de la
castani, însă nu reuşeşte să-i ruginească verdele din ochi, care continuă să-i contamineze pe cei
din jur cu bunătate şi cu o linişte sufletească desăvîrşită. Nu s-a pierdut în negura vremii nici
surîsul blînd şi cald schiţat de buzele ei fine, iar toate aceste subtilităţi conturează pe chipul
acestei remarcabile fiinţe o lumină inepuizabilă.
Şuviţele-i de păr minuţios aranjate fir cu fir, sprîncenele-i frumos conturate, care
accentuează originalitatea privirii, şi ţinuta ei elegantă, ce denotă un profund rafinament, conferă
acestei doamne spiritul unei aristocrate.
De fapt, dacă mă gîndesc mai bine, nobleţea ei nu survine din micile detalii ale aspectului
exterior, ea are surse mult mai adînci, izvorîte din imensitatea unui suflet divin.
Ah, sufletul ei! Anume el a trezit în inima mea acea dragoste enormă şi acel profund
respect pe i-l port. Acest suflet este unul multicolor. A adunat în nemărginirea lui diversitatea
culorilor şi a transformat-o într-un joc al simbolurilor. În el se ascunde albul purităţii, roşul
vibraţiilor vieţii, verdele echilibrului şi al calmului spiritual şi albastrul infinit al perfecţiunii. Din
acest joc cromatic lipseşte doar negrul şi griul, întrucît ele nu sînt compatibile cu nuanţa senină a
lumii ei interioare.
Şi-apoi, nici nu pot să-mi imaginez că această plăpîndă făptură ar putea fi înzestrată cu
alte calităţi. Dumnezeu a binecuvîntat-o cu harul de a fi profesoară de limbă şi literatură română,
iar o fiinţă care poartă în inimă universul liric al unei limbi atît de dulci precum este limba
noastră nu poate fi definită decît de demnitate şi nobleţe .
Cînd eram mică, nu puteam să înţeleg de unde ia femeia aceasta atîta suflet pe care să-l
jertfească zi de zi pe altarul templului cunoaşterii?! Mai tîrziu am înţeles: sufletul ei nu are
limite. El începe cu balada Mioriţei, continuă cu dor, colind şi doină şi ajunge pînă la metafora
poeziei lui Grigore Vieru, perpetuîndu-se în infinitate. Acest suflet se regăseşte în inimile
elevilor ei, acest suflet vibrează şi în mine, făcîndu-mă să trăiesc nebuna dragoste pentru arta
cuvîntului.
Această remarcabilă doamnă, într-adevăr, a avut un rol determinant în destinul meu. Ea
mi-a desfăcut aripile şi mi-a călăuzit zborul. Ea a ştiut să risipească din sufletul meu
neîncrederea şi să îndulcească cu cuvinte măiestrite amarul dezamăgirilor. Ea mi-a dat forţă şi
putere, a definit curajul din mine şi m-a îndreptat pe drumul pe care îl urmez, astfel încît astăzi
mă aflu aici, pentru a schiţa în faţa dumneavoastră portretul unei femei cu adevărat
extraordinare.