Senzatiile cutanate

 Fac parte din categoria senzatiilor exteroceptive

sau extero-informative, furnizandu-ne informatii
despre diferite insusiri ale obiectelor si
fenomenelor din lumea externa.
 Inordine filogenetica, sensibilitatea
cutanata este prima care se constituie
 Sta la baza inceputului comunicarii
informationale a organismelor
animale cu lumea externa
 Din senzoriumul comun de natura
cutanata, se vor desprinde, treptat, pe
parcursul evolutiei, toate celelalte
forme ale exteroceptiei
  Pe masura desprinderii si
individualizari acestora, se va
produce si individualizarea, deci si
specializarea in interiorul
sensibilitatii cutanate insasi.
Acest proces se va desfasura pe 2
planuri corelate:
 1. formarea structurilor specifice
ale analizatorului cutano-tactil (de
la veriga periferica receptoare si
pana la reprezentanta corticala
integrativa).
 2. diversificarea si perfectionarea
rezolutiva ( largirea registrului
insusirilor obiective perceptibile si
cresterea valorii informationale a
senzatilor ).
 Datele comparative arata ca la om, sensibilitatea
cutanata atinge un nivel de dezvoltare net superior
fata de nivelul atins de celelalte animale.

 Explicatia: sensibilitatea cutanata joaca un rol

functional–instrumental in activitatea de munca si
cunoastere
 Stimulii specifici sub a caror actiune s-au strucurat functile
sensibilitati cutanate sunt cei mecano – fizici
 Senzatiile cutanate reflecta proprietatile legate de
materialitatea si substantialitatea obiectelor externe
 Consistenta ( solid, vascos, lichid )
 Duritatea ( pentru corpurile solide )
 Substantialitatea (lemn, metal, piatra etc )
 Rugozitatea ( aspru, neted )
 Greutatea ( intensitatea apasarii )
 Temperatura
 In interiorul
complexului cutanat se
diferentiaza 3 grupe
principale de senzatii:

 1.Tactile

 2.Termice

 3. Algice (de
durere) – propri
nu doar pielii ci
si altor organe.
 Senzatiile tactile
 Se produc prin simpla atingere sau prin presiune a unui stimul pe o
anumita zona sau un punct al pielii

 Excitantul lor este reprezentat de factura suprafetelor obiectelor cu care

intram in contact

 Permit cunoasterea unor insusiri ale obiectelor de genul : netezimea,

asperitatea, duritatea, etc

 Impreuna cu senzatiile chinestezice contribuie la perceperea intinderii si

formei obiectelor. Activitatea manuala, inclusiv scrierea, fiind imposibila
fara ele.

 Proiectie corticala: lobul parietal aria somatoestezica I

Sensibilitatea tactila are ca
receptori urmatoarele structuri:
 1. Corpusculii lui Meissner – situati in structurile superioare, de
suprafata, ale pielii (derm) si raspund la atingerea usoara a zonelor
lipsite de par.

 2. Discurile lui Merkel – situati mai in profunzime si raspund la excitarea

prin apasare.

 3. Corpusculi lui Paccini - situati in tesutul subcutanat, reactioneaza la o

pasare mai puternica, atunci cand survine o deformare a pielii.

 4. Terminatile nervoase libere – din derm si epiderm, raspund la

atingerea firelor de par de pe suprafata pielii.
Densitatea receptorilor tactili variaza mult intre
diferitele segmente ale invelisului cutanat ceea ce face
ca senzibilitatea tactila sa varieze.
 Pe baza cercetarilor cu metoda
stimularii punctiforme M. Frey
demonstreaza ca valorile pragurilor
absolute inferioare exprimte in gr/mm
variaza dupa cum urmeaza:
 Varful limbii – 2
 Varful degetelor de la mana 3
 Segmentele poterioare ale degetelor
mainii – 5
 Portiunea interna a antebratului – 8
 Dosul palmei – 12
 Gamba piciorului – 15
 Zona abdominala – 26
 Portiunea externa a antebratului – 35
 Linia mediana a pielii spatelui – 48
 Zona plantara a calcaiului - 250
 Aceeasi variatie se constata si in valorile pragurilor diferentiale
(determinate cu esteziometrul compas si exprimate in mm) :

 Varful limbii – 1
 Varful degetelor maini – 2
 Buzele – 4
 Palma si dosul degetelor – 6
 Frunte, dosul palmei, gatul – 22-36
 Piept – 45
 Ceafa – 54
 Spate si umar – 67, 7 mm
 Aceste valori au fost insa obtinute prin metoda pasiva, ce exclude
posibilitatea de miscare- palpare a obiectelor de catre subiect.
 Folosirea metodei active (tactul activ) a dus la scaderea pragurilor
diferentiale, mai ales in zonele palmare!
 In concluzie, cand mana este in repaus, ea ne furnizeaza putine informatii.
I.P.Pavlov a surprins foarte bine intr-un studiu, rolul motricitatii in
realizarea senzatiilor!
Teoria sensibilitatii protopatice si epicritice:

 Cercetatorul englez Head si-a sectionat un nerv tactil si a

umarit cum decurge, treptat, refacerea sensibiliatatii
paralela cu cea a nervului. El a deosebit 2 categorii de
sensibilitate tactila:
 1.Protopatica – prima aparuta si grosiera: ei iii corespund
senzatiile de durere si cele termice puternice ( mai mari
de 45 grade C si mai mici de 10 grade C ), care se
localizeaza greu.
 2.Epicritica – apare in partea finala a refacerii: se simt
diferente termice mici, contactul usor si localizarea se fac
cu precizie.
 Se presupune ca, aceste doua faze reflecta evolutia
sensibilitatii tactile in istoria speciei.
 Senzatiile termice
 Reflecta si ne edifica asupra diferentei
dintre temperatura propriului corp
( constanta biologica) si temperatura
mediului ambiant sau a obiectelor cu
care venim in contact.
 Permit cunoasterea propietatilor
calorice ale obiectelor
 Se include in mecanismele de
termoreglare
 Stimulii la care rapund sunt dati de
temperatura diferita a corpurilor cu care
pielea noastra vine in contact
 Proiectie: lobul parietal
 In anestezie senzatiile termice sunt
primele care dispar si ultimele care
reapar.
 Receptorii specifici
senzatiilor termice
sunt:

 1. Corpusculii lui
Ruffini –pentru cald

 2. corpusculii Krause
– pentru rece
 Diferenta de temperatura care nu genereaza nici o senzatie clara de
rece sau de cald se situeaza in zona Zeroului Fiziologic. Acesta nu este
un punct valoric absolut, ci o “fasie” cuprinsa intre limitele 20gradeC si
36gradeC.
 Pragurile absolute inferioare pentru sensibilitatea la cald sunt
semnificativ mai scazute decat cele pentru sensibilitatea la rece:
0,2gradeC deviatie de la Zeroul Fiziologic, in primul caz si 0,4gradeC in
al doilea (Wash,1949).
 In interiorul ambelor continuumuri, atat al celui de rece, cat si a celui
de cald, fiecare individ poate diferentia un numar mai mare sau mai
mic de trepte sau intensitati.
 Receptorii celor doua submodalitati alor sensibilitatii termice nu sunt
egali nici ca numar nici ca repartitie zonala pe suprafata pielii. La om
exista in jur de 280 000 de “puncte termice”; dintre acestea doar 30
000 sunt sensibile la caldura, celelalte 250 000 fiind sensibile la rece.
Zonele pelii difera foarte mult dupa nivelul sensibilitatii termice: cele
mai sensibile se dovedesc a fi zonele din portiunile ventrale interioare
si extremitatile.
Fenomene de contrast si paradoxale
 In sfera sensibilitatii termice apar fenomene de contrast si paradoxale.
 1.Actiunea prealabila cu un stimul de un anumit gen ( cald ), face ca
intensitatea stimulului de celalalt gen ( rece ) sa fie supraestimata si
invers.
 2.Avem de-a face cu inversarea semnelor: atingerea cu un stimul rece
provoaca initial o senzatie de arsura, dupa cum contactul cu un stimul
foarte fierbinte ( peste 100gradeC ) determina initial o senzatie de rece.

 Adaptarea in sfera sensibilitatii termice se realizeaza cu o amplitudine

relativ mare, dar numai in raport cu intensitatile slabe si medii ale
stimulilor. In registrul intensitatilor mari, efecul adaptarii este scazut,
ceea ce are un sens adaptativ: organismul uman neprotejat nu poate
tolera variatiile prea mari de temperatura ale mediului ambiant si implicit
ale obiectelor care vin in atingere directa cu invelisul sau cutanat.
 Pentru informatii suplimentare, va
recomandam urmatoarele surse bibliografice:

 Golu M. “Bazele psihologiei generale” (2004)

 Cosmovici A. “Psihologie generala” (2005)
 Zlate M. “Psihologia mecanismelor cognitive”
(2006)
 Popescu-Neveanu P., Zlate M., Cretu Tinca,
“Manual de psihologie” (1991)