x2 + 1

5o Pentru limita determinată: lim = ∞ dacă se aplică teorema lui

x →0 x
x2 + 1 2x
L'Hospital: lim = lim = 0 rezultatul este incorect.
x →0 x x →0 1

3. Derivate de ordin superior. Aplicaţii.

Fie A ⊆ R o mulţime care îşi conţine punctele de acumulare şi

f : A → R o funcţie derivabilă pe A.
Definiţia IV.5. Fie f : A → R funcţie derivabilă pe A cu f ': A → R.
1] Dacă f ': A → R este funcţie derivabilă pe A, prin definiţie

( f ′ )′ ( x )
notat
= f ′′ ( x ) , x ∈ A se numeşte derivata de ordin II a funcţiei f pe

A.
(n−1)
2] În mod recursiv, dacă derivata de ordin (n -1), f : A → R; este
funcţie derivabilă pe A, prin definiţie::
' notat
⎡ f ( n −1) ( x ) ⎤ = f ( n ) ( x ) , ∀x ∈ A se numeşte derivata de ordin n a funcţiei
⎣ ⎦
f pe A.
3] Funcţia f este de clasă n pe A, notat f ∈ C n ( A ) , sau f de clasă Cn pe

A, dacă există f ', f ''...,f (n−1), f (n) pe A şi f (n) este funcţie continuă pe A.
4] Funcţia f este de clasă infinit sau f este funcţie infinit derivabilă pe
A, notat f ∈ C ∞ ( A) , dacă f este de clasă Cn pentru ∀n∈N ∪{+ ∞}.

Teorema IV.19. Fie A ⊆ R o mulţime care îşi conţine punctele de

acumulare şi f : A → R. Funcţia f este de clasă Cn pe A (f∈ Cn(A)), dacă şi
numai dacă, ∀x0∈A ∃ V ∈ V(x0) cu V ⊆ A a. î. f |A ∈ Cn (V).

253
 Demonstraţie: Pentru n = 1 aplicăm proprietatea: există f ′ ( x0 ) ⇔

∃V∈V(x0) a. î. (f | A∩V )′ ( x0 ) există şi avem f ′ ( x0 ) = (f | A∩V )′ ( x0 ) ,

f ( x ) − f ( x0 )
deoarece derivata în punct este limita raportului .
x − x0
Pentru n>1 se aplică metoda inducţiei.
Teorema IV.20 Fie A ⊆ R o mulţime care îşi conţine punctele de
acumulare şi f, g : A → R. Dacă f şi g sunt funcţii derivabile de n ori în
x0∈ A, atunci f + g, λf (λ ∈ R), f⋅g sunt funcţii derivabile de n ori în x0 şi
au loc formulele de calcul:
(n)
(1) ( f + g) ( x0 ) = f(
n)
( x0 ) + g ( n ) ( x0 )
( 2 ) ( λf )( ) ( x0 ) = λf ( n ) ( x0 )
n

( 3) ( fg )( ) ( x0 ) = f(
n)
( x0 ) g ( 0) ( x0 ) + Cn1 f ( n −1) ( x0 ) g ′ ( x0 ) + .... +
n

+Cnk f ( n − k ) ( x0 ) g ( k ) ( x0 ) + ... + Cnn f ( 0) ( x0 ) g ( n ) ( x0 ) (Formula lui Leibniz).

Demonstraţie: Formulele (1) şi (2) se deduc, prin metoda

inducţiei.
n
( fg )( ) ( x0 ) = ∑ Cnk f ( n−k ) ( x0 ) g ( k ) ( x0 )
n
(3) Fie P(n): şi prin inducţie avem:
k =0

P(1): ( fg ) ( x0 ) = f ' ( x0 ) g ( x0 ) + f ( x0 ) g ' ( x0 ) adevărată.

'

Pentru ∀k ≥ 1 presupunem P(k) adevărată, deci:

( fg )( ) ( x0 ) = f(
k)
( x0 ) g ( 0) ( x0 ) + Ck1 f ( k −1) ( x0 ) g (1) ( x0 ) + K + Ckk f (
0)
( x0 ) g ( k ) ( x0 )
k

şi calculăm prin derivare:

′
( fg )(
k +1)
( x0 ) = ⎡⎣( fg )( ) ( x )⎤⎦ = f(
k −1)
( x0 ) g ′′ ( x0 ) + ... + Ckk f ′ ( x0 ) g ( k ) ( x0 ) +
k

+Ckk f ( 0) ( x0 ) g ( k +1) ( x0 ) = f ( k +1) ( x0 ) g ( 0) ( x0 ) + Ck1+1 f ( k ) ( x0 ) g ′ ( x0 ) + ... +

254
+Ckk++11 f ( 0) ( x0 ) g ( ( x0 ) unde s-a folosit relaţia cunoscută:
k +1)

Ckj −1 + Ckj = Ckj+1 , j = 1, 2,K , k şi deci P(k+1) este adevărată, în concluzie

P(n) adevărată pentru orice n ≥ 1.

Consecinţa IV.10. Fie A ⊆ R care îşi conţine punctele de
acumulare şi f, g : A → R. Dacă f , g ∈ C n ( A ) cu n ∈ N ∪ {+∞} , atunci:

f + g ∈ C n ( A ) , λf ∈ C n ( A) ( λ ∈ R ) şi fg ∈ C n ( A) .

Observaţii:
1. Din definiţia IV.5 şi teorema IV.20 rezultă că din punct de vedere
algebric mulţimea Cn(A) are structură de inel comutativ cu element unitate,
în raport cu operaţiile uzuale de adunare şi înmulţire a funcţiilor
f, g : A → R cu A mulţime deschisă.
2. Din definiţia IV.5 rezultă că C ∞ ( A) = ∩ C n ( A) şi are loc şirul de
n≥0

incluziuni:
C ∞ ( A) ⊂ K ⊂ C n ( A) ⊂ C n −1 ( A) ⊂ K ⊂ C 2 ( A) ⊂ C1 ( A) ⊂ C 0 ( A)

3. Prin inducţie se pot calcula derivatele de ordin n pentru funcţii

elementare şi avem:
( n) ⎛ nπ ⎞
1o ( sin x ) = sin ⎜ x + ⎟ ; ∀x ∈ R,∀n ∈ N
⎝ 2 ⎠

(n) ⎛ nπ ⎞
2o ( cos x ) = cos ⎜ x + ⎟ ; ∀x ∈ R,∀n ∈ N
⎝ 2 ⎠

( −1) ( n − 1)! ; ∀x > 0,∀n ∈ N

n +1
(n)
3 ( ln x )
o
=
xn

4o ( a x )
(n)
= a x ( ln a ) ; ∀x ∈ R , ∀n ∈ N; a > 0, a ≠ 1
n

255
 ⎧( x m )( n ) = m ( m − 1)K ( m − n + 1) x m − n ; ∀x ∈ R ∗ , ∀m ∈ N
⎪
5o ⎨
⎪( x α ) = α ( α − 1)K ( α − n + 1) x α− n ; ∀x > 0, ∀α ∈ R , ∀n ∈ N
(n)
⎩

(n) ⎛ π⎞
6o ( arctg x ) = ( n − 1) !cos n ( arctg x ) sin n ⎜ arctg x + ⎟ =
⎝ 2⎠

=
( n − 1)! ⎛ π⎞
sin n ⎜ arctg x + ⎟ ; ∀x ∈ R,∀n ∈ N
n
⎝ 2⎠
(1 + x ) 2 2

( n)
7o ⎡(1 + x ) ⎤ = α ( α − 1)K ( α − n + 1)(1 + x )
α α− n
; ∀x > −1; ∀α ∈ R,∀n ∈ N
⎣ ⎦

8o f ( x ) = x cu x ∈ R, n ∈ N şi n impar ⇒ f ∉ C n ( R )
n

⎧ n−k x
⎪n ( n − 1)K ( n − k + 1) x ; k = 1,K , n; x ∈ R ∗
f (k )
( x) = ⎨ x
⎪ 0 ; k ≥ n +1
⎩

⎛ f ' ( 0 ) = f '' ( 0 ) = L = f ( n −1) ( 0 ) = 0 ⇒ f ∈ C n −1 ( R ) ; avem : ⎞

⎜ ⎟
( ) ( )
⎜⎜ f ( n-1) ' ( 0 ) = − n !şi f ( n-1) ' ( 0 ) = + n ! ⇒ ∃ f ( n ) ( 0 ) ⇒ f ∉ C n ( R ) ⎟⎟
⎝ s d ⎠
4. Vom enunţa unele teoreme pentru funcţiile derivabile care se
generalizează pentru f ∈ Cn (A).
TeoremaIV. 21.
Fie f : [a, b] → R derivabilă de n ori pentru care există punctele
a ≤ x0 < x1 < K < xn = b astfel încât f ( xk ) = 0 cu k ∈ {0,1,K , n} , atunci

există c ∈ ( a, b ) a.î. f ( n ) ( c ) = 0 .

Demonstraţie: Se aplică teorema lui Rolle şi rezultă că f" se

anulează în cel puţin n puncte distincte ci1 ∈ ( xi −1 , xi ) cu i = 1, ..., n. În

aceste condiţii se aplică lui f ' teorema lui Rolle şi rezultă că f " se anulează

256
în cel puţin (n -1) puncte distincte ci2 ∈ ( ci1−1 , ci1 ) , i = 2, 3, n şi în mod

inductiv se obţine concluzia teoremei.

Teorema IV.22. Fie I, J ⊂ R intervale şi f : I → J, f∈ Cn(I), atunci
f este Cn – difeomorfă, dacă şi numai dacă, f '(x) ≠ 0, ∀x∈I şi f este
surjectivă.
Demonstraţie: S-a demonstrat că f este difeomorfă, dacă şi numai
dacă, f '(x) ≠ 0, ∀x∈I şi f este surjectivă (teorema IV.15). Dacă f '(x) ≠ 0,
∀x∈I şi f∈C1(I) atunci f ′ o f −1 este funcţie continuă şi cum

1
( f )′ ( y ) =
−1

f ′ ( f −1 ( y ) )
, ∀y ∈ J rezulta că ( f )′ este continuă şi atunci f
−1

este C1 – difeomorfism. Dacă f '(x) ≠ 0, ∀x∈I şi f ∈C2(I) atunci f este de

clasă C1(I) deci f −1 ∈ C1(J) şi f ′ o f −1 este de clasă C1, ca o compunere de

funcţii de clasă C1 şi din formula de calcul pentru ( f )′ rezulta ca ( f )′

−1 −1

este de clasă C1, deci f −1 este de clasă C2 şi atunci f este un C2 –

difeomorfism. Pentru n ≥2 se obţine afirmaţia din teoremă prin inducţie.
Teorema IV.23.(Teorema lui Cauchy).
Fie I ⊂ R interval, x0 ∈ I şi f, g : I → R.Dacă sunt îndeplinite condiţiile:
1o] f ( x0 ) = g ( x0 ) = 0 ;

2o] f şi g sunt derivabile de n ori în x0 ;

3o] f ( k ) ( x0 ) = g ( k ) ( x0 ) = 0, k ∈ {0,1,K , n − 1} ;

f ( x ) f ( ) ( x0 )
n
o
4] g (n)
( x0 ) ≠ 0 atunci există xlim
→ x0 g ( x )
= (n)
g ( x0 )

257
 Teorema IV.24. (Teorema lui L'Hospital)
Fie a, b ∈ R cu a < b şi I ⊆ R interval, iar ( a, b ) ⊆ I ⊆ [ a, b] , x0 ∈ ( a, b ) , şi

f , g : I − { x0 } → R funcţii cu proprietăţile:

1o f, g derivabile de n ori şi g ( ) ( x ) ≠ 0 ∀x ∈ I − { x0 }
n

2o lim f ( k ) ( x ) = lim g ( k ) ( x ) = 0 (respectiv lim g ( k ) ( x ) = +∞ ) pentru

x → x0 x → x0 x → x0

k = {0,1,K , n − 1}

f ( n) ( x )
3o există lim = l ( l ∈ R sau l = ±∞ ) atunci g ( x ) ≠ 0, ∀x ∈ I − { x0 }
x → x0 g (n) ( x )

(respectiv există V∈V(x0) cu g ( x ) ≠ 0, ∀x ∈ V ∩ I − { x0 } ) şi există

f ( x) f ( x)
lim cu lim =l.
x → x0 g ( x) x → x0 g ( x )

Demonstraţie: Conform teoremei L'Hospital dacă

g ( n ) ( x ) ≠ 0, ∀x ∈ I − { x0 } se arată că g ( n −1) ( x ) ≠ 0, pentru ∀x ∈ I − { x0 }

(respectiv există V∈V(x0) a. î. g ( n −1) ( x ) ≠ 0, ∀x ∈ V ∩ I − { x0 } ) şi atunci

lim
f(
n −1)
( x) = l . Se continuă acelaşi raţionament pentru derivatele de
x → x0 g ( n −1)
( x)
ordin (n -1), ..., 1 până se obţine în mod inductiv concluzia teoremei.

4. Formula lui Taylor. Aplicaţii ale formulei Taylor.

Fie I ⊂ R interval, f : I → R o funcţie derivabilă în x0 ∈ I, dacă există:

⎡⎣ f ( x ) − f ( x0 ) ⎤⎦ − f ' ( x0 )( x − x0 )
lim = 0 ; considerând funcţia
x → x0 x − x0

258
 ⎧ ⎡⎣ f ( x ) − f ( x0 ) ⎤⎦ − f ' ( x0 )( x − x0 )
⎪ ; x ∈ I − { x0 }
α ( x) = ⎨ x − x0 , atunci :
⎪ 0 ; x = x0
⎩
f ( x ) = f ( x0 ) + ( x − x0 ) f ' ( x0 ) + ( x − x0 ) α ( x0 ) , ∀x ∈ I unde

lim α ( x ) = 0 = α ( x0 ) . Deci, dacă f este derivabilă în x0 ∈ I, atunci f este

x → x0

aproximativ egală cu funcţia de gradul unu: f ( x0 ) + ( x − x0 ) f ' ( x0 ) :

f ( x ) ≅ f ( x0 ) + ( x − x0 ) f ' ( x0 ) , ∀x ∈ V ∩ I , V ∈ V ( x0 ) .

Din cele de mai sus, vom dovedi că existenţa derivatei de ordin n a

funcţiei f în x0 ∈ I, antrenează faptul că f este “aproximativ egală” cu un
polinom în ( x − x0 ) de gradul n cu coeficienţi reali pe V ∩ I, V∈V (x0),

deci: f ( x ) = Tn ( x ) + Rn ( x ) , x ∈ V ∩ I unde funcţia Rn(x) are proprietatea

Rn ( x )
lim = 0 şi: f ( x ) ≅ Tn ( x ) , ∀x ∈V ∩ I . Răspunsul va fi dat prin
( x − x0 )
x → x0 n

formula luii Taylor care este o generalizare a formulei lui Lagrange

(IV.10): f ( b ) − f ( a ) = f ' ( c )( b − a ) ; c ∈ ( a, b ) .

Definiţia IV.6. Fie A ⊆ R mulţime deschisă, x0 ∈ A, f : A → R o

funcţie derivabilă de n ori în punctul x0 ∈ A.
1] Polinomul:

( x − x0 ) f '' x + L
2
x − x0 '
( IV.12 ) Tn ( x; x0 ) = f ( x0 ) + f ( x0 ) + ( 0)
1! 2!

( x − x0 )
n

L + f ( n ) ( x0 ) se numeşte polinom Taylor de grad n asociat lui f

n!
şi punctului x0.
2] Funcţia

259
( IV.13) Rn ( x; x0 ) = f ( x ) − Tn ( x; x0 ) , ∀x ∈ A se numeşte rest Taylor de

ordin n asociat funcţiei f şi punctului x0.

3] Identitatea: ( IV.14 ) f ( x ) = Tn ( x ) + Rn ( x ) , ∀x ∈ A se numeşte formula

lui Taylor, iar membrul II din (IV.14) se numeşte dezvoltarea Taylor de

ordin n a funcţiei f în punctul x0 ∈ A.
Teorema IV.25. Fie I ⊆ R interval deschis, x0 ∈ I şi f : I → R o
funcţie derivabilă de n ori în x0, atunci f poate fi exprimată pe I prin
formula Taylor:

( x − x0 ) f '' x + L
2
x − x0 '
( IV.14 ) f ( x ) = f ( x0 ) + f ( x0 ) + ( 0)
1! 2!

( x − x0 )
n

L + f ( n ) ( x0 ) + Rn ( x; x0 ) , ∀x ∈ I .
n!
Rn ( x; x0 )
unde funcţia Rn(x, x0) are proprietatea: ( IV.15 ) lim =0.
( x − x0 )
x → x0 n

Demonstraţie: Formula (IV.14) revine la a dovedi egalitatea

(IV.15) şi considerăm:

( x − x0 ) f ( n) x not= F x ,
n
x − x0 '
Rn ( x; x0 ) = f ( x ) − f ( x0 ) − f ( x0 ) − L − ( 0) ( )
1! n!
∀x ∈ I şi G ( x ) = ( x − x0 ) , ∀x ∈ I . Funcţiile F şi G sunt derivabile de
n

n ori în x0 ∈ I, cu: F ( k ) ( x0 ) = 0, G ( k ) ( x0 ) = 0 pentru k ∈ {1, 2,K , n − 1}

şi F ( k ) ( x0 ) = 0, G ( k ) ( x0 ) = n ! . După teorema lui Cauchy cu f şi g derivabile

de n ori în x0 ∈ I, avem:

Rn ( x; x0 ) F ( x) F ' ( x) F ( n −1) ( x )
lim = lim = lim = K = lim =
x → x0
( x − x0 )
n x → x0 G ( x) x → x0 G' ( x ) x → x0 G ( n −1) ( x )

260
 F (n) ( x ) F ( n ) ( x0 ) 0
= lim = = = 0 tocmai egalitatea (IV.15).
x → x0 G (n)
( x) G (n)
( x0 ) n!

Consecinta IV.11. Dacă f este derivabilă de n ori în 0 ∈ I, atunci

are loc formula Maclaurin:
x ' x 2 '' xn (n)
( IV.16 ) f ( x ) = f ( 0 ) + f ( 0) + f (0) + L + f ( 0 ) + Rn ( x)
1! 2! n!
Rn ( x )
cu lim = 0(IV.16 ') .
x→0 xn
În condiţii echivalente sau mai restrictive, decât cele specificate în
teorema IV.25 care conţine formula Taylor (IV.14), restul Rn(x; x0) poate fi
exprimat în moduri diferite.
Teorema IV.26 (Formula lui Taylor cu rest Peano)
Dacă f : I → R este derivabilă de n ori în x0 ∈ I cu I interval deschis din R,
atunci există o funcţie α : I → R continuă şi nulă în x0 astfel încât:

( x − x0 )
n

( IV.13') Rn ( x; x0 ) = α ( x ) , ∀x ∈ I (restul Peano)

n!
Demonstraţie: Folosind relaţia (IV.15) verificată de funcţia
⎧ Rn ( x, x0 )
⎪n ! ; x ∈ I − { x0 }
Rn(x; x0) definim α : I → R , α ( x ) = ⎨ ( x − x0 ) şi α este
n

⎪
⎩ 0 ; x = x0

funcţia cerută de teoremă.

Teorema IV.27. (Formula lui Taylor cu rest Schlömilch -
Roche)
Fie I ⊂ R, f: I → R derivabilă de n ori în x0∈I. Dacă există x ∈ I cu x ≠ x0
şi f (n) este funcţie continuă pe segmentul de extremităţi x şi x0, atunci există
ξ situat între x0 şi x a. î.:

261
 ( x − x0 ) ( x − ξ )
p n +1− p

(IV.13") Rn ( x; x0 ) f( ( ξ ) unde p ≤ n + 1 şi p∈N*.

n +1)
=
p ⋅ n!
(rest Schlömilch - Roche)
Demonstraţie: Fie x, x0 ∈ I fixaţi şi considerăm K∈R definit prin
egalitatea:

( x − x0 ) f ( n) x + K x − x p
n
x − x0 '
(*) f ( x ) = f ( x0 ) + f ( x0 ) + L + ( 0) ( 0) şi
1! n!
considerăm funcţia ϕ: J → R, (J este segmentul de extremităţi x0 şi x) dată
prin:

( x − t ) f (n) t + K x − t p .
n
x −t '
(**) ϕ ( t ) = f ( t ) + f (t ) + L + () ( )
1! n!
Funcţia ϕ satisface condiţiile din teorema Rolle pe J şi atunci există
ξ între x0 şi x a. î. ϕ'(ξ) = 0.
Avem din (**):

n(x − t)
n −1
1 x −t
ϕ′ ( t ) = f ′ ( t ) − f ′ (t ) + f ′′ ( t ) + L − f (n) ( t ) +
1! 1! n!
(x −t) ( x − ξ)
n n
( n +1)
( t ) − Kp ( x − t ) ⇒ ϕ′ ( ξ ) f(
n +1)
(ξ) −
p −1
+ f =0=
n! n!
( x − ξ)
n +1− p

− Kp ( x − ξ ) f( (ξ)
p −1 n +1)
⇒K=
p ⋅ n!
şi înlocuind K în (*) se obţine Rn(x; x0) de forma (IV.13") numit restul
Schlömilch-Roche din formula Taylor unde ξ depinde de x0, x, n şi p.
Consecinţa IV.12. (Formula lui Taylor cu rest Cauchy )
În condiţiile din teorema precedentă (Formula lui Taylor cu restul
Schlömilch-Roche) există ξ între x0 şi x astfel încât:

( x − x0 )( x − ξ )
n

(IV.13''') Rn ( x; x0 ) f( (ξ)
n +1)
= (restul Cauchy).
n!
262
 Demonstraţia se obţine din (IV.13") pentru p = 1 unde ξ depinde
de x0, x, n.
Consecinţa IV.13 (Formula lui Taylor cu rest Lagrange)
În condiţiile din teorema precedentă (Formula lui Taylor cu restul
Schlömilch-Roche) există ξ între x0 şi x astfel încât:

( x − x0 )
n +1

(IV.13°) Rn ( x, x0 ) = f ( n +1) ( ξ ) (restul Lagrange).

( n + 1)!
Demonstraţia se obţine din (IV.13") pentru p = n+1 unde ξ
depinde de x0, x, n.
Observaţii:
1. Restul Lagrange dat prin (IV.13°)este cel mai mult folosit datorită
formei simetrice faţă de ceilalţi termeni din formula Taylor şi avem:

( x − x0 ) f ( n) x +
n
x − x0 '
(IV.14') f ( x ) = f ( x0 ) + f ( x0 ) + L + ( 0)
1! n!

( x − x0 )
n +1

+ f ( n +1) ( ξ ) , ∀x ∈ I (formula Taylor cu rest Lagrange).

( n + 1)!
2. Punctul ξ situat între x şi x0 care apare în toate formulele pentru restul
Rn(x, x0) dat prin (IV.13) se poate exprima astfel: ξ = x0 + θh cu θ∈ ( 0,1)

şi h = x − x0 ( x0 < ξ < x sau x < ξ < x0 ⇔ 0 < ξ − x0 < h sau h < ξ − x0 <

ξ − x0
<0⇔ 0< = θ < 1 ). Atunci formula Taylor cu rest Lagrange se
h
scrie sub forma:
n
hk (k ) h n +1
(IV.14") f ( x0 + h ) = f ( x0 ) + ∑ f ( x0 ) + f ( n +1) ( x0 + θh )
k =1 k ! ( n + 1)!
(0<θ< 1).

263
3. Formula Maclaurim (IV.16) are următoarele forme după modul de
exprimare al restului:
n
xk (k ) (1 − θ) n +1− p x n +1 ( n +1)
(IV.16') f ( x ) = ∑ f ( 0) + f ( θx ) cu 0<θ<1 şi
k =0 k! p ⋅ n!
restul Schlomilch-Roche.
n
xk (k ) (1 − θ)n x n +1 ( n +1)
(IV.16'') f ( x ) = ∑ f ( 0) + f ( θx ) cu 0<θ<1 şi restul
k =0 k! n!
lui Cauchy.
n
xk (k ) x n +1
(IV.16''') f ( x ) = ∑ f ( 0) + f ( n +1) ( θx ) cu 0<θ<1 şi restul lui
k =0 k! (n + 1)!
Lagrange.
4. Pentru n = 1 din formula lui Taylor cu rest Peano (IV.13') se obţine
identitatea: f ( x ) − f ( x0 ) = f ′ ( x0 )( x − x0 ) + α ( x )( x − x0 ) , ∀x ∈ I care

caracterizează prin definiţie funcţiile reale f diferenţiabile în x0∈I.

5. Pentru n = 0 din formula lui Taylor cu rest Lagrange (IV.14') se obţine:
f ( x ) − f ( x0 ) = f ' ( ξ )( x − x0 ) care este formula Lagrange pentru f pe

[x0, x] sau [x, x0] cu ξ între x şi x0.

6. Din formula Taylor (IV.14) unde funcţia rest are proprietatea (IV.15),
rezultă că pe o vecinătate suficient de mică V ∈ V (x0), funcţia f poate fi
aproximată prin polinomul Taylor de odin n, deci:
f ( x ) ≅ Tn ( x, x0 ) , ∀x ∈ V ∩ I . Aproximaţia este cu atât mai bună cu cât n

este mai mare şi vecinătatea V este mai mică.

7. Folosind formula Taylor cu rest Lagrange scrisă sub forma (IV.14'') se
pun următoarele probleme de aproximare:

264
I Daţi h şi n, să se determine eroarea pe care o facem înlocuind f ( x ) cu

Tn ( x; x0 ) unde En ( x ) = f ( x ) − Tn ( x; x0 ) .

II Fiind dat n şi cerându−se o anumită eroare En să se determine h, adică

V = (x0 − h, x0 + h) ⊂ I pe care apare o eroare mai mică decât En când
înlocuim f cu Tn ( x; x0 ) pe V ∩ I.

III Fiind dat h şi cerându-se o anumită eroare mai mică decât

En ( x ) = f ( x ) − Tn ( x, x0 ) , să se determine gradul n (n ∈ N*) al lui Tn(x;x0)

a.î. înlocuind f (x) cu Tn(x;x0) în (x0 − h, x0 + h)∩ I = V ∩ I să se obţină o

eroare mai mică decât En.
Vom prezenta aceste situaţii în teorema următoare:
Teorema IV.28 (Teorema de aproximare a funcţiilor prin
polinoame). Fie I ⊂ R interval deschis, f : I → R cu f ∈ C∞(I) şi (Tn ) şirul

polinoamelor Taylor, (Rn) şirul resturilor Taylor corespunzătoare lui f în

∀x0 ∈ I, atunci au loc afirmaţiile:
(i) Dacă pentru fiecare x ∈ I fixat şirul resturilor (Rn (x)) n ≥ 0 converge la
zero, deci: lim Rn ( x ) = 0 , în fiecare x ∈ I, atunci şirul polinoamelor Taylor
n →∞

(Tn (x)) n ≥ 0 converge la f (x), deci:

lim Tn ( x ) = f ( x ) în fiecare x ∈ I şi f ( x ) ≅ Tn ( x ) pe I punctual.
n →∞

(ii) Dacă I este un interval mărginit din R şi există un şir de numere reale
pozitive (an)n ≥ 0 convergent la zero a.î. Rn ( x ) ≤ an ∀x ∈ I şi ∀n ∈ N ,

atunci şirul polinoamelor Taylor (Tn (x)) n ≥ 0 converge la f (x) în ∀x ∈ I şi

eroarea En ( x ) = f ( x ) − Tn ( x ) comisă prin aproximarea lui f prin Tn este

mai mică sau egală cu an, deci: En ( x ) = f ( x ) − Tn ( x ) = Rn ( x ) ≤ an ,

265
∀x ∈ I ⇔ lim Tn ( x ) = f ( x ) , ∀x ∈ I şi f ( x ) ≅ Tn ( x ) pe I.
n →∞

(iii) Dacă I este interval mărginit de lungime l = lung (I) > 0 şi există

M ∈ R cu M > 0 a.î. f ( n ) ( x ) ≤ M , ∀x ∈ I şi ∀n ∈ N , atunci şirul

polinoamelor (Tn) converge la f şi eroarea comisă En prin aproximarea lui f

Ml n +1
cu Tn este mai mică sau egală cu numărul , deci
( n + 1)!
l n +1
En ( x ) = f ( x ) − Tn ( x ) = Rn ( x ) ≤ M şi lim T ( x ) = f ( x ) , ∀x ∈ I.
( n + 1)! n→∞ n
Demonstraţie:
(i) Fie x0 centru intervalului I şi după formula Taylor cu rest Lagrange
(IV.14'), avem: (IV.17) En ( x ) = f ( x ) − Tn ( x ) = Rn ( x ) în fiecare x ∈ I.

Dacă x ∈ I este fixat şi există lim Rn ( x ) = 0 ⇒ lim[ f ( x ) − Tn ( x )] = 0 ⇒

n →∞ n →∞

f ( x ) = lim Tn ( x ) în fiecare x ∈ I fixat şi atunci: f ( x ) ≅ Tn ( x ) în fiecare

n →∞

x ∈ I (punctual).
(ii) Din (IV.17) şi ipoteză, avem: En ( x ) = f ( x ) − Tn ( x ) = Rn ( x ) ≤ an ,

∀x ∈ I şi ∀n ∈ N cu lim an = 0 ⇒ lim Tn ( x ) = f ( x ) în orice x ∈ I.

n →∞ n →∞

(iii) Din ipoteză şi din formula Taylor cu rest Lagramge (IV.14'), avem:
n +1
x − x0 l n +1
En ( x ) = f ( x ) − Tn ( x ) = Rn ( x ) = | f( ( ξ ) |≤ M
n +1)
=
( n + 1)! ( n + 1)!
ln R
= Mbn +1 . Şirul numeric bn = → 0 (bn este descrescător şi mărginit inferior
n!
de zero cu lim bn = 0) şi atunci rezultă că există:
lim Tn ( x ) = f ( x ) , ∀x ∈ I şi f ( x ) ≅ Tn ( x ) , ∀x ∈ I .
n →∞

266