Sunteți pe pagina 1din 4

Fişă de lectură Exuvii

Exuvii este un roman autobiografic in care Simona Popescu işi prezintă viaţa pe capitole axându-se pe
copilăria şi adolescenţa sa . Romanul a apărut in anul 1977 şi s-a bucurat de o primire foarte bună din
partea criticii , devenind un „clasic” al literaturii .

Deşi romanul este unul autobiografic , in el se pot regăsi deopotrivă atât copilul în perioada sa de
autocunoaştere cât şi adolescentul cu problemele sale . Practic, Exuvii este doar o bucata de puzzle din
viaţa Simonei Popescu.

Ea işi prezintă viaţa ca pe „Matrioşcă” , inăuntrul său convieţuind atât copilul , adolescentul , tânărul,
cât si bătrânul –această perioadă fiind singura care o înfricoşa. Toate aceste „simone” sau”simonism”
cum le numea ea, făceau parte din ea, o alcătuiau , o formau, aşa că putea apela cu uşurinţa la fiecare
personalitate de fiecare dată când avea nevoie , putea sa fie „fetiţa băieţoasă de la 4 ani , momâia de la
6 , fetiţa ambiţioasă de la 9 , tocilara de la 11, leneşa de la 16 , slabanoaga de la 15 ,grăsana de la 17 ,
anemica de la 19 , vitala de la 21 , proasta de la 21”. Toate aceste simone o ajutau să se descurce in
viaţă tocmai pentru că nu avea o personalitate a ei , ci doar o complexitate de personalităţi păstrate de-
a lungul anilor , căci „eu sunt comprezenţe de eu , multiplu de eu ” .Ea nu vede trecutul ca pe ceva
pierdut deoarece nimic nu e pierdut , nimic nu e trecut . Trecutul ea il vede asemeni unui „prezent
absolut ” ca pe ceva ce işi continuă lucrarea :”nu din amintiri eşti făcută ,n-ai o istorie ”. Timpul e
hipnotizatorul , timpul conduce jocul , el e mai puternic decât noi si mai înţelept , nu se teme de nimic
pentru că gândurile lui sunt mult mai puternice , ne controlează subconştientul şi intr-un mod
involuntar nouă , personalităţile, ne ordonează pe plan sentimental, moral , chiar şi fizic.

Prima carte pe care ea a citit-o în copilărie nu e , aşa cum ne-am fi aşteptat , o carte de poveşti pentru
copii , căci pe acelea nu le considera pe atunci „cărţi adevărate ” ci o carte de bucate . Cartea de bucate
era după spusele ei „cartea cea mai plină de aventuri ”, era „cartea cea mai ciudată pe care o citise la
vârsta când nu reţii mare lucru din cărţi , era una fără acţiune si fără personaje , dar care îi stârnise
toate simţurile,imaginaţia” . O fascina pentru că nu aborda nişte subiecte de „copii mici” pline de
fantezie , personaje, balauri şi prinţi care rezolvau totul alegând calea metamorfozării, ea citea o carte
mult mai plină de „acţiune” , o carte am putea spune destul de înfricoşătoare pentru ea întrucât avea
un ameste bizar între tandreţe si agresivitate –se făcea trecerea bruscă de la dulcegării , plăcinte, sosuri
supe etc, la tăierea inimii, gătirea limbii etc - intre poezie şi bestialitate , între rafinament si o cruzime
primitivă de neînţeles , in acea carte erau păstrate aromele , fumigaţiile de tot soiul, vaporii de miresme
si cel mai important poate pentru ea , bariera intre aşa-numitul „Infern” şi „Pardis ”. Infernul –
reprezentat de cuvinte cu o oarecare cruzime primitivă : „răsucire,smulgere, jumulit, despicat,
eviscerat,pătruns,fript, macerat , fezandat , tăiat ,tocat, zdrobit, bătut , strivit, opărit, jupuit, înăbuşit,
dezosat, prăjit, fiert ” – stătea pe lângă Paradis –reprezentat de cuvinte un sens poetic ,chiar tandru :”
fraged(aluatul ) , tineri şi tandri (dovleceii dar şi carnea) , catifelat ( sosul în care plutea creierul ) , a se
odihnii (aluatul) , proaspăt şi mai ales multitudinea de diminutive : castraveciori , pâinişoare, aripioare,
feliuţe ,picioruşe etc ”. Odată cu asocierea aceasta de cuvinte mintea primea tot felul de fragranţe ,
efemeride odorifice ,mirosuri care erau fie reale şi cunoscute fie imaginate şi necunoscute . Toate acele
cuvinte o hrăneau şi o fascinau , tocmai de aceea considera că este o carte mult mai interesantă şi mai
greu de abordat decât basmele sau cărţile lui Jules Vern ( pe care le citesc copii când sunt mici) , mult
mai aventuriera decat „Călătoria lui Magellan ” sau „Aventurile lui Gordon Pym ”.

Spusesem că în romanul Simonei Popescu se regăsesc majoritatea copiilor sau adolescenţilor , deoarece
ea îşi prezintă copilăria cu un limbaj standard .

Comentariu Exuvii Page 1


Ea ne „aduce aminte ”de perioada în care ne era frică de „Bau-bau” , lucru adevărat căci fiecare copil
avea „bau-baul” său , aşa cum îl avea şi Simona Popescu pe DEDE , personaj ilustru din viaţa ei ,
personaj căruia i-a dedicat un întreg capitol. Nu ii se face un portret , ci mai degrabă ne lasă pe noi să ni-l
imaginăm , tocmai ca să ne demonstreze că fiecare copil a avut temerile lui şi că perioadei copilăriei nu
putem să-i dăm cu exactitate un termen limită , de început şi sfârşit căci aşa cum spune şi Simona
Popescu „copilăria nu e paradisul pierdut , nici paradis , nici pierdut , pentru ca uite-l , nu în urma ta , ci
mai degrabă-n faţă . Nu e nimic pierdut, chiar dacă unii uită mai mult ca alţii .” Unii se maturizează prea
repede , alţii niciodată , nu putem vorbii de o maturizare completă,nu putem spune că micul copil din
noi este uitat , ascuns într-un cavou , căci de multe ori acel copil zvăpăiat e salvarea de la înec , îl putem
chema de fiecare dată când avem nevoie de el . Practic , copilăria , după cum ne putem da seama din
citatul de mai sus , e o perioadă ce ne rămâne veşnic imprimată , e vorba despre trecutul –văzut ca un
viitor continuu , despre viaţa noastră ca un circuit care fără o piesă se destramă, un puzzle la care
lucrăm încă din primele momente ale vieţii involuntar.

Asemenea nouă, inamicul de seamă al Simonei-copil era PLICTISEALA .Tocmai plictiseala a împins-o să
se retragă in compania cărţilor , să uite de regatul copiilor ,lumea lor paradisiacă „Afară” , îl lasă în urmă
şi incepe perioada în care ea se regăseşte în cărţi , transformă cărţile in cele mai bune prietene .

Uită de Bursucu, sau Dana, cea mai bună prietenă a ei , pe care o considera mai mult o soră , persoana
care o făcea să sufere săptămâni întregi atunci când nu vorbea cu ea , uită de copii de afară , se afundă
într-o lume pe care mai apoi o va considera devastatore , înălţătoare şi compromiţătoare deopotrivă .
Regnul copilăriei avea să fie „dat uitării ” şi va începe pentru ea o altă perioadă , adolescenţa , regnul
infantilităţii.

Ea vede perioada adolescenţei ca pe o cumplită stare preponderent tristă întrucât devenise un fel de
amibă îmbibată cu diverse cuvinte , era otrăvită de cuvinte leşioase , poetice , era putrefiată , un fel de
canibal de cărţi. Descoperise prietenul ei cel mai bun in acea perioadă-cartea- „Îmi plac mai mult cărţile
decât oamenii .Ele-cele adevărate – nu vor să te convingă de nimic, nu vor să aibă dreptate .Asculţi
vocile cărţilor . Dacă nu se potrivesc cu vocea ta interioară , le-nchizi. Şi nimeni nu se supără pe tine ”.

Cartea era aliatul ei , era singura care o făcea să se „autocunoască” ,se regăsea printre cuvinte şi căpăta
o formă amoeboidală , într-o continuă , perseverentă schimbare . Tot cartea a făcut-o să se gândească
pentru prima oară la infern , la bătrâneţe , o măcina gândul că va deveni bătrână , că prietenii o vor
uita.

„Îmi închipuiam Judecata cea Mare ca prima zi de tabără , când eraţi adunaţi cu toţii , cu trupurile
goale, suiţi pe cântar ( doar că , acolo , pe talgerul balanţei va fi pus sufletul gol şi stingher).Ce ruşine,
Doamne, ce ruşine ! . Gol în faţa tuturor ! Gol sufletul şi gol trupul stingher .Şi nimeni , nimeni nu va
putea face ceva pentru tine .” Ea vedea practic moartea ca pe o socoteală a întregii vieţi în care se
înşiruie toate păcatele , se trage linie şi se adună. Dar ei nu de asta îi era frică , îi era frică de goliciunea
sufletului ei , cărţile o lăsasera stearpă , înfundată într-o lume creată de nevoia de autocunoaştere , o
deziluzie a tot ce considera că face parte din totul unitar al personalităţii sale .

Îi era frică de singurătate , acum , după ce descoperise că toate cuvintele din cărţi o măcinaseră , ii era
frică de singurătatea de veci , in care va fi mută şi oarbă , fără părinţi şi fără prieteni , singură ,
petrificată de groază , un fel de schelet .

Comentariu Exuvii Page 2


Se vede ca pe o matrioşkă , un fel de mamă-uriaş , se vede copil , adolescent , se vede bătrână ,
păstrează caietele din liceu şi deopotriva jurnalul său din care dezvăluie într-un mod publicistic câteva
din parerile ei despre viaţă de pe atunci .

Găseşte apoi un caiet de amintiri , al unei fete , Maria , începe să citească acele câteva pagini
completate căci caietul se oprise la ea şi în timp ce citeşte cuvintele, îi aduc o meschină consolare , nu
era singura paralizată de volubilisul stupizeniei ce se încolăcea in jurul său. Spune despre vârsta de 15-
16 ani că este vârsta subiectiv-impersonală, se vede prinsă într-o oglindă de gheaţă , se vede
congelată , ca într-un borcan plin cu formol . Este scârbită de dulcegăriile pe care le scrisese la vârsta
adolescentină tocmai pentru că se considera îmbibată de acele „expresii frumoase” pe care le ţinea
scrise in vocabulare şi cu ajutorul cărora înflorea fiecare compunere a sa .

Pe vremea aceea nu întelegea de ce profesoara îi spunea că foloseşte un vocabular mult prea bombastic
,însă odată cu trecerea anilor surprinde ideea şi este şi ea la randul său scârbită de licorile dulcegi pe
care le înşira în neştire , asemenea unui aparat .

Exuviile reprezintă învelişul rezultat prin năpârlirea şi ieşirea insectelor adulte din pupe. Aşa vede şi
Simona Popescu viaţa sa , un intreg proces exuvial prin care ajunge să se cunoască , să se descopere , să
se formeze .

Cum spune şi Emil Brumaru : „ O sinceritate dezarmantă , dezarmată , savuros-periculoasă dacă nu


eşti tu însuţi antrenat în scufundări la adâncimi perfid-voluptoase .Citesc o carte despre mine ! Nu-s
original.” , şi eu mă regăsesc in cartea Simonei Popescu , am putea spune că este o carte despre un
„eu” general , întrucât în fiecare pasaj există un „tâlc ”, ceva ce te poate călăuzi pe viitor , un roman
despre „simonele” fiecărei persoane în parte .

Comentariu Exuvii Page 3


Comentariu Exuvii Page 4