Sunteți pe pagina 1din 9

HENRI BERGSON (1859-1941) - Conceptia filosofica asupra

omului a filosofului francez Henri Bergson

Bergson este initiatorul unui curent filosofic,


intuitionism, care in opinia multor istorici ai filosofiei
este cea mai mare filosofie pe care a avut-o Franta de la
Descart, iar Europa de la Kant incoace, s-au ca filosofia
ganditorului francez este ultima mare sinteza aparuta in
decursul istoriei moderne a gandirii. Sistemul
bergsonianare la baza progresele stiintelor biologice de
la sfarsitul secolului IXI si inceputul secolului XX si
este de inspiratie filosofica, romantica, dar pastreaza si
elemente ale altor curente de gandire ca de exemplu
intelectualismul si neospiritualismul francez. x7s9sc
Lucrarea principala la care vor face referiri poarta
numele de “Evolutie creatoare”. Aceasta lucrare a ramas
de la aparitie pana astazi lucrarea cea mai cunoscuta si a
stabilit locul pe care ganditorul il ocupa in istoria
filosofiei. In aceasta lucrare, autorul cerceteaza
conceptele de mecanism si finalitate pe care le utilizeaza
intelectul pentru a explica evolutia, elaboreaza teoria
“Elanului vital” ca forta originara a vietii. Viata este
definita ca o tendinta a Elanului vital, care actioneaza
asupra materiei neinsufletite determinand diversificarea
ei infinita si nedefinita. Intelegerea evolutiei vii
determina depasirea punctului de vedere al intelectului.
In procesul evolutiei creatoare se manifesta 2 tendinte
divergente si complementare, una duce spre lumea
vegetala si alta duce spre lumea animala. In Elanul vital
se manifesta 3 elemente comune plantelor si animalelor
si anume: a.torpoarea vegetativa adica starea lenta de
conservare, de retinere la schimbare. b.intelectul adica
inteligenta c.instinctul
Aceste 3 elemente nu constituie 3 trepte ale evolutiei, ci
sunt directii divergente ale unei activitati care s-a
adancit in cursul cresterii. Orice forma de evolutie, de
dezvoltare, de existenta este marcata de tendinta de
schimbare, de transformare. Privind la scara generala
evolutia, vom constata ca ea nu poate sa fie simbolizata
nici sub forma unei linii, nici sub forma unei spirale, ci
sub forma unei jerbe de traiectorii pe al caror parcurs se
desface noi directii divergente.
Din aceste multimi de linii de evolutie s-au constituit la
nivelul vietii sectorul vegetal si cel animal. Initial la
izvorul originar, Elanul vital era unitar. La un moment
dat in absenta oricarei determinari cu totul spontan
sectorul animal a apucat pe 2 directii paralele, calea
instinctului la capatul careia se ajunge la specia
antropoidelor si calea inteligentei, care este proprie
omului. Instinctul si inteligenta sunt separate, intre ele
nu exista punti de trecere, instinctul si inteligenta sunt
inventate de viata pentru a rezolva una si aceeasi
problema, introducerea in materia indeterminarii si
libertatii. Instinctul si inteligenta sunt si facultati de
cunoastere. Instinctul se refera la bucurie, inteligenta se
refera la raporturi. Pe calea cunoasterii instinctive se
ajunge la miezul lucrurilor, dar acest tip de cunoastere
nu se poate aplica oricand, pe calea cunoasterii
inteligente nu se poate ajunge la miezul lucrurilor, dar
acest tip de cunoastere se aplica oricand. De aici
decurge nevoia cooperarii lor.
Inteligenta este caracterizata de o insuficienta
profunzime in cunoastere si trebuie completata cu o
cunoastere instinctiva. Aceasta cunoastere instinctiva se
realizeaza sub forma intuitiei. Intuitia desi are mai multe
sensuri in filosofia bergsoniana, unul se impune in mod
deosebit si intelege inteligenta ca acea capacitate pe care
o are omul de a surprinde dintr-odata dincolo de limitele
ratiunii totalitatea legaturilor, raporturilor existente intre
obiecte si tendintele lor de evolutie. Intuitia este
facultatea prin care se sesizeaza sensul faptelor, directia
lor longitudinala de evolutie, in timp ce inteligenta este
facultatea de cunoastere care se refera la cunoasterea
raporturilor inedite dintre lucruri. Inteligenta si
instinctul nu pot fi insa delimitate in mod rigid, nu
exista inteligenta in care sa nu se gaseasca urme de
instinct si nici instinct in care sa nu fie inconjurat de o
aura inteligenta. De aici insa, nu trebuie sa ajungem la
identificarea instinctului cu inteligenta.
Bergson insista asupra evitarii acestei confuzii care s-ar
solda cu reducerea instinctului la inteligenta sau invers,
a inteligentei la instinct. Ele sunt determinari distincte
ale Elanului vital, dar nu sunt rigid separate. Astfel de
exemplu, putem intalni la animale la care predomina
instinctul si manifestari de inteligenta, de exemplu la
antropoide intalnim o anumita capacitate de a utiliza
obiecte din natura (bat, piatra) pentru a-si satisface
anumite nevoi, sa obtina o banana sau sa alunge
pericolul sau de exemplu la vulpe este prezenta
facultatea de a sesiza pericolul pe care il prezinta o
capcana si de a evita acel pericol. Toate aceste
manifestari sunt predominant instinctive. Ele insa au si
o aura a inteligentei. La om instinctul ocupa un loc mai
redus in manifestarile comportamentale si in realizarea
cunoasterii, dar nu este exclus. Instinctul este controlat
prin activitatea constienta. De asemenea inteligenta la
om apare intr-o forma mai evoluata decat la animale,
apare sub forma unei inferente, adica a unei legaturi
intre experienta acumulata si situatia prezenta in care
actioneaza si realizeaza cunoasterea omului. Inferenta
este de fapt o operatiune logica specifica intelectului
prin care derivam o cunostinta noua, pornind de la o alta
cunostinta pe care o aveam.
Inferenta la om ia forma inventiei. Inventia este
capacitatea omului de a produce prin inferenta obiecte,
lucruri noi, care nu au existat in prealabil. Prima forma
de inventie a fost inventia mecanica. Cea mai
desavarsita inventie mecanica a fost masina cu abur. In
jurul acestei inventii s-a constituit in decursul mai
multor secole o adevarata cultura si civilizatie specifica
pe care o numim cultura si civilizatia masinii cu abur.
Aceasta noua cultura si civilizatie a alcatuit o epoca
noua in istoria omenirii, deoarece a generat idei noi, a
influentat progresul general al societatii, a determinat
liniile si directiile ei de evolutie. Inventia sta deci la
baza progresului general, cultural al societatii. Este
sursa generatoare de progres intelectual si mai mult
chiar de progres moral, stiintific, cultural. Inventia sta la
baza progresului. Din moment ce inventia are un rol
hotarator in evolutia societatii si presupune capacitatea
de a produce obiecte noi folositoare omului, putem sa
definim omul ca un homofaber, ca un om capabil sa
produca unelte, ca un om mestesugar. Privita din acest
punct de vedere, inteligenta este capacitatea omului de a
fabrica unelte cu ajutorul altor unelte fabricate de om.
Omul este deci nu numai un mestesugar, ci este si un
homo sapiens, un om intelept. Inainte de a deveni insa
intelept, omul este insa fabricant de unelte de productie.
Munca este privita de Bergson ca matricea in care se
dezvolta fiinta umana sub mai multe dimensiuni:
morala, stiintifica, creatoare. Munca este aceea prin care
omul dobandeste atributiile umanitatii intrucat se
manifesta ca fiinta pragmatica si creatoare.
Locul de autodesavarsire al omului este in conceptia lui
Bergson munca. Dupa cate constatam filosofia lui
Bergson se plaseaza in efortul mai general al filosofilor
de la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX,
de redefinire a fundamentelor rationalitatii, de
desprindere a acesteia de canoanele traditiei clasice,
care considera ratiunea (vezi Pascal, Decart) ca unica
aura a creatiei teoretice fara finalitati practice
permanente. Bergson considera ca activitatea ratiunii
are o finalitate: crearea de obiecte noi, inexistente in
natura. Inteligenta devine astfel masurabila si
detectabila. Prin obiectul pe care il creaza omul este nu
ceea ce spune el ca este, ci este ceea ce poate el sa
ceeze. Masura omului ar fi reprezentata de masura si
calitatea obiectelor pe care le creeaza. Prin inteligenta
omul devine deopotriva fiinta teoretica si pragmatica,
fiinta care actioneaza pentru satisfacerea nevoilor, dar
care creaza si valori spirituale punandu-si in felul acesta
in valoare si dimensiunea axiologica prin care omul
devine o fiinta distincta si autonoma.
Actele inteligentei au valente multiple, practice si
axiologice prin care fiinta umana se autodepaseste si
evolueaza in directia autoperfectionarii.
Ideile bergsoniene au fost receptate in gandirea
europeana inclusiv in gandirea romaneasca in care a
avut numerosi partizani, dar si cativa oponenti de
exceptie. Unul dintre acestia din urma a fost Lucian
Blaga (1895-1961) si este creatorul unui mare sistem
filosofic in care a dezbatut si si-a adus contributii
originale in toate temele fundamentale ale filosofiei,
antologie, gnoseologie, axiologie, filosofia culturii,
filosofia istoriei, filosofia religiei. Cele mai cunoscute
lucrari de filosofie ale lui Blaga sunt trilogiile: Trilogia
cunoasterii, Trilogia culturii, Trilogia valorilor si
Antropologia filosofica, Cunostinta istorica, Cunostinta
filosofica. Blaga considera ca omul poate fi definit
printr-o singura trasatura esentiala, anume aceea de a fi
o fiinta care traieste intr-un mister si pentru revelare.
Polenizand cu bergsonismul care sustinea ca omul este
doar un animal inzestrat unilateral cu inteligenta, Blaga
atragea atentia ca spunand doar atat despre om, nu se
spune ceva relevant despre fiinta umana. Biologic,
considera el, nu dispune de mijloacele necesare
specifice pentru a rezolva in mod satisfacator si corect
problema diferentelor dintre om si animal. Din acest
considerent, nici Bergson nu a reusit sa dezvaluie taina
omului. Blaga respinge ideea reducerii esentei omului la
capacitatea de fabricare a uneltelor in particular, a
uneltelor de facut unelte si de a varia la infinit
producerea lor si o considera nesatisfacatoare. Deci,
omul nu poate fi redus la homofaber, intrucat si in
animal ca individ sunt rudimente de constiinta, palpaie o
constiinta legata de imediat, adica de existenta concreta,
iar ceea ce este dincolo de imediat in comportamentul
animalelor se datoreaza finalismului vietii. Imediatul
este definit de Blaga ca prezenta concreta, ca impletiri
ample de date imediate. Imediatul este starea
existentiala incapabila sa satisfaca in totalitate
capacitatea existentiala a omului. Pentru capacitatea
existentiala a omului, imediatul reprezinta numai un
moment, un punct de lansare spre demersuri specific
umane.
De la inceputul existentei sale, omul a banuit ca
imediatul nu este locul sau, planul si locul chemarii sale,
ca imediatul trebuie depasit in sensul transcenderii, al
trecerii dincolo, adica al situarii in mister, in
necunoscut. Misterul, necunoscutul este pulsul
omenescului in incheierea sa cea mai caracteristica.
Imediatul inteles ca lume in care exista si animalul ca
individ inzestrat cu rudimente de constiinta poate fi
organizat in anumite cadre care variaza de la specie la
specie si care uneori impresioneaza prin desavarsirea cu
care animalele reusesc sa-si construiasca un lacas, o cale
de comunicare, o viata organizata in colectivitati,
s.a.m.d.
A trai ca om nu este suficient imediatul. Viata omului
presupune o distanta fata de imediat si o situare in
mister, in necunoscut. Situandu-se in mister, omul
devine creator si anume devine creator de cultura.
Cultura este deci un mediu existential specific omului.
Cultura produce o adevarata mutatie ontologica, omul
traieste in 2 orizonturi, in orizontul paradisiac, adica in
orizontul natural in care omul este preocupat sa
realizeze o viata comoda, confortabila, sigura, lipsita de
tensiuni si un orizont al misterului pe care Balga il
numeste si orizontul luciferic. In acest orizont omul
creeaza cultura care nu mai reprezinta un lux sau o
podoaba care poate sa fie sau nu si nici o haina pe care o
poti imbraca sau lepada cand nu mai ai nevoie de ea.
Cultura este un mod de a fi al omului, este o necesitate,
o componenta indispensabila a personalitatii umane.
Cultura este semnul distinct al omului, este o
transgresare si o transfigurare a imediatului in lumea
misterului, a necunoscutului. Prin cultura omul se
diferentiaza mai mult de animale decat prin capacitatea
de a fabrica unelte. Suprema demnitate a omului se
afirma prin cultura unde se depaseste adaptarea
biologica la mediu si unde se realizeaza un nou mod de
a fi.
Singura cale de depasire a imediatului este deci aceea a
intruchiparilor stilistice. Stilul, spune Blaga, “ramane
suprema demnitate a omului fiindca prin stilatia artistica
omul devine om depasind imediatul.” Prin plasmuiri de
stil omul isi realizeaza permanentul destin creator si isi
satisface modul existential ce este total specific. Stilul
este fenomenul care domina cultura, este mediul
permanent in care respiram. Stilul, spune Balga, “este ca
un jug suprem in robia caruia traim, dar pe care nu-l
simtim decat arareori ca atare”. Stilul se manifesta ca o
forta care ne depaseste si ne tine legati, ne subjuga
patrunzandu-ne firea. De aceea se si spune: stilul este
omul