Sunteți pe pagina 1din 30

5.

ÎNGRIJIREA FEŢEI

După cunoaşterea aspectelor legate de anatomofiziologia organului cutanat,


a biochimismului acesteia, precum şi a unor aspecte ale procesului de îmbătrânire a
pielii, trebuie să se ia măsurile necesare îngrijirii igieno-cosmetică a pielii.
Majoritatea autorilor şi tratatelor de specialitate sunt de părere că se impune cu
stricteţe o îngrijire riguroasă zilnică a pielii, care constă în curăţirea generală a
întregii suprafeţe corporale, tonifierea, hrănirea şi protejarea ei.
Pentru îngrijirea feţei este însă important să se cunoască cu exactitate tipul
de ten, în vederea aplicării măsurilor cele mai adecvate şi eficiente.

5.1. Diagnosticul cosmetic al pielii

Diagnosticul cosmetic al pielii se poate face în cabinetele de specialitate, în


care se efectuează diferite examene, şi anume:
- vizual, prin care se urmăreşte coloritul pielii, imperfecţiunile pielii, forma
feţei în vederea alegerii machiajului corespunzător, reliefarea ridurilor şi gradul de
îmbătrânire;
- cu lupa, pentru a scoate în evidenţă unele aspecte ascunse, care nu sunt
sesizate cu ochiul liber (granulaţia, pistrui, hidratarea pielii, gradul de îmbătrânire
etc.);
- prin palpare, care are drept scop determinarea elasticităţii şi rezistenţei
pielii, gradul de hidratare, tonicitatea;
- cu lampa Wood, care emite radiaţii ultraviolete, ce produc o fluorescenţă
diferită asupra suprafeţei expuse. Pielea normală prezintă o fluorescenţă violacee,
cea deshidratată are o fluorescenţă slabă, iar cea hidratată o fluorescenţă puternică;
- determinarea gradului de aciditate sau alcalinitate, cu ajutorul pH-
metrului, în vederea utilizării unor produse care să readucă pielea la valoarea ei
normală (pH 5,5).
Prin aceste examinări se reliefează: starea de hidratare, aspecte ale culorii
pielii (culoarea ideală este roz strălucitor), fineţea (pielea normală are o granulaţie
fină, este netedă, uniformă, pielea grasă se descuamează), modul de funcţionare a
glandelor sebacee (debit mărit sau diminuat), imperfecţiuni ale pielii (efelide,
cicatrice, etc.), gradul de îmbătrânire, etc.
O examinare mai sumară în vederea determinării tipului de ten, se poate
face şi printr-un autodiagnostic (autoidentificare), care se poate efectua prin
mijloace simple şi anume:
- aplicarea pe faţă a unei rondele de hârtie de filtru sau o foiţă de hârtie
subţire, care privită apoi în transparenţă poate prezenta pete grase ceea ce denotă
un ten gras;
- cu ajutorul lupei, privindu-ne în oglindă, când se examinează natura
fiecărei porţiuni de faţă separat;
- se trag câteva linii pe piele, apăsând uşor cu partea neascuţită a unui
creion dermatograf, dacă urma lăsată de creion este o adâncitură avem indicaţii

1
asupra unui ten uscat, înroşirea deasupra liniei denotă tenul gras, tenul normal nu
prezintă nici o reacţie.
Înainte de a se efectua aceste determinări a tipului de ten, faţa se curăţă de
orice impurităţi, prin spălare cu apă şi săpun, după care se lasă în repaus
aproximativ trei ore pentru ca pielea să-şi recapete aciditatea normală.

5.2. Principalele tipuri de ten

Tipurile de ten se clasifică după mai multe criterii:


A - după conţinutul în lipide, distingem: ten normal, uscat şi gras care
poate fi uleios, asfixic şi ten mixt sau combinat
B - după conţinutul în apă (starea de hidratare a pielii), deosebim: tenul
normal hidratat, hiperhidratat şi deshidratat;
C - după unele tulburări fiziologice sau afecţiuni, care influenţează
aspectul normal al tenului distingem: tenul caşectic, cuperozic, pletoric, acneic,
ridat, îmbătrânit (piele senilă).

A. Tipurile de ten după conţinut în lipide

5.2.1. Tenul normal (eudermic, eu = bine), sau pielea sănătoasă, se


caracterizează printr-un aspect plăcut, pielea este netedă cu pori foarte mici (foarte
puţini vizibili), este suplă, catifelată; ea poate fi comparată cu suprafaţa unei
piersici întinsă, de culoare roz.
Acest ten are o circulaţie bună, pielea nu este nici prea grasă şi nici prea
uscată, nu prezintă pete, fără puncte negre sau veruci, etc. Nu lasă pete după
aplicarea unei foiţe de hârtie.
Acest tip de ten se întâlneşte mai rar la persoanele adulte, el este prezent în
schimb la cele tinere care nu prezintă tulburări nervoase, hepatice, digestive, cu un
metabolism echilibrat.
Acest ten trebuie păstrat timp cât mai îndelungat, printr-un tratament
corespunzător, iar procesul de îmbătrânire cât mai mult îndepărtat.

5.2.2. Tenul uscat (pielea sebostatică). Se întâlneşte frecvent la persoanele


blonde sau roşcate. El se caracterizează prin pori mici, epiderma subţire, este
fragil, iritabil, predispus la formarea de riduri. El reacţionează nefavorabil la
variaţiile de temperatură, este foarte sensibil, la frig (iarna se remarcă apariţia pe
faţă a unor pete roşietice din loc în loc), la loţiuni alcoolice, creme deshidratante,
săpun, etc. Acest tip de ten nu lasă pete grase pe foiţa de hârtie, nici chiar picături
de transpiraţie. Pielea este fină, transparentă, întinsă, cu tendinţă spre cuperoză,
lipsită de vitalitate, iar de la 50 ani în sus prezintă un aspect pergaminat.
Tenul uscat se datorează unei insuficienţe secretorii a glandelor sebacee şi
sudoripare.
Se disting două categorii de ten uscat:
- ten alipic (ten uscat din lipsă de grăsime), are tendinţă de a se rida, este
foarte sensibil, se irită cu uşurinţă la utilizarea alcoolului şi săpunului;
- ten deshidratat (ten uscat din lipsă de apă ).
2
Pielea deshidratată este brăzdată de riduri, prinsă între degete nu are turgor,
este lipsită de supleţe şi elasticitate. Uscarea pielii este determinată de factorii
interni, cum sunt predispoziţia congenitală (tradusă printr-un număr redus de
glande sebacee sau o secreţie deficitară) tulburări ale glandei tiroide, nervoase,
tulburări ale circulaţiei, unele boli interne şi factori externi, dintre care se
menţionează climatul uscat, băi de soare prelungite, vânt, etc., utilizarea abuzivă a
săpunurilor, a unor creme cosmetice cu mercur, bismut, folosirea unor
deshidratante cum este alcoolul, glicerina.
Procesul de deshidratare poate fi superficial, când apa din ţesuturi (stratul
cornos) se pierde datorită lipsei peliculei grase protectoare, care permite
evaporarea apei din stratul superficial sub influenţa factorilor externi (fizici,
chimici) sau profundă, datorată tulburărilor nervoase, endocrine, cardiace, în
metabolismul celular al apei (când organismul nu este în măsură să reţină apa în
organism).
Deshidratarea mai poate surveni şi în timpul bolilor însoţite de febră,
diaree, în cazul curelor de slăbire neraţionale, a dezechilibrului suprarenal (când
eliminarea apei este mai mare decât absorbţia) dezechilibru tiroidian, lipsa
vitaminelor A şi F, vârsta, surmenaj, etc.

5.2.3. Tenul gras, se caracterizează printr-o secreţie crescută a glandelor


sebacee, ceea ce imprimă pielii un aspect lucios şi unsuros în special pe frunte,
aripile nasului şi bărbie.
Datorită conţinutului ridicat în sebum, porii sunt dilataţi, iar suprafaţa pielii
are aspectul unei coji de portocală; testul cu foiţa de hârtie este pozitiv, prezentând
pete persistente de grăsime.
Acest tip de ten se întâlneşte mai frecvent la femeile brunete şi prezintă
unele avantaje în sensul că se ridează mai greu, îmbătrâneşte mai încet decât pielea
uscată sau mixtă.
Tenul gras prezintă însă şi unele neajunsuri şi anume:
- reprezintă o insensibilă tranziţie de la pielea grasă la pielea seboreică;
- este terenul favorabil apariţiei comendoanelor sau chiar al acneei;
- este lipsit de supleţe şi frăgezime din cauza efortului la care sunt supuse
glandele sebacee;
- modifică pH-ul normal al pielii cu tendinţă spre alcalinizare, ceea ce
micşorează capacitatea de autodezinfecţie şi apărare a pielii fiind expusă infecţiilor
stafilococice în cazul că nu este îngrijită corect;
- păstrează mai greu machiajul, iar culoarea apare gălbui, din cauza
keratinei care predomină în stratul superficial.
Tenul gras se poate subdivide în trei categorii, după intensitatea secreţiei de
sebum:
5.2.3.1.- Ten gras uleios, care la apăsare prezintă suprafaţa netedă, este
lucios iar pe faţă se observă picături de grăsime;
5.2.3.2.- Ten gras asfixic, caracterizat printr-o piele îngroşată cu suprafaţa
aspră, datorită excesului de sebum şi ţesutului cornos dezvoltat. În acest caz porii
pielii cât şi canalele pilosebacee sunt obturate de surplusul de grăsime, de celulele
cornoase care se descuamează incomplet şi excesul de secreţie sudoripară. Datorită
3
acestui proces este împiedicată eliminarea liberă a sebumului, a transpiraţiei,
circulaţia sanguină este stânjenită, iar oxigenarea ţesutului cutanat se face
incomplet, producându-se asfixia cutanată. Complexul de procese ce au loc
favorizează apariţia comedoanelor, care se transformă în coşuri, pielea trecând de
la culoarea ei normală la cenuşiu. Tenul asfixic se întâlneşte la persoane care nu au
beneficiat de îngrijiri cosmetice adecvate ale tenului gras uleios.

5.2.3.3. Tenul mixt (combinat), se întâlneşte la majoritatea persoanelor între


15-25 ani, el reprezintă o combinaţie a tenului gras dispus în anumite zone (frunte,
nas, bărbie), iar restul feţei (pleoape, obraji, gât) prezintă caracteristicile tenului
uscat. (Fig.7).

Fig.7. Tenul mixt

Tenul mixt se întâlneşte la bolnavii de ficat, la cei care abuzează de unele


alimente (băuturi alcoolice, zahăr, mezeluri, brânzeturi fermentate) sau datorită
unor poluări atmosferice.
El poate primi calităţile normale printr-un tratament diferenţiat şi un regim
alimentar echilibrat.

B. Tipurile de ten după conţinutul în apă, sau starea de hidratare a pielii


4
În mod normal pielea conţine cca. 70% apă (10-20% în stratul cornos) care
provine din alimentaţie şi din reacţiile ce au loc în organism, reglate pe cale
nervoasă şi de sistemul endocrin. Lucrările lui Durek-Reynoll, arată că fixarea apei
în spaţiul intercelular al ţesuturilor se datorează prezenţei glicoproteinelor
polimerizate, substanţe de bază a mezenchimului care poate da stări fizice
intermediare de la sol la gel. În această grupă se încadrează următoarele tipuri de
ten:
5.2.4. Tenul hidratat normal, cu piele fină, suplă şi elastică (elasticitate
normală), fără riduri. Se întâlneşte îndeosebi la copii şi persoane cu stare de
sănătate perfectă, care îşi îngrijesc în mod corespunzător tenul şi îl feresc de agenţi
fizici sau chimici agresivi.
5.2.5. Tenul hiperhidratat, imprimă feţei trăsături neuniforme, este uşor
deformat cu edeme şi pungi sub ochi. Acest ten se întâlneşte la persoanele care au
unele afecţiuni cardiovasculare sau renale, în care au loc retenţii de apă în ţesuturi,
sau poate fi determinat de expunere la ploi reci, vânt sau persoane care trăiesc în
climat rece.
5.2.6. Tenul deshidratat, se întâlneşte în special la persoanele în vârstă,
datorită eliminării apei în cantităţi mai mari decât cea absorbită. Deshidratarea
tenului poate fi cauzată de factori multipli: tulburări nervoase, lipsa vitaminei A şi
F, afecţiuni însoţite de febră, factori externi (ger, vânt, zăpadă, soare, căldura
uscată din încăperi), abuzul de săpun, utilizarea soluţiilor degresante, îngrijiri
cosmetice necorespunzătoare.

C. Tipurile de ten după unele tulburări fiziologice sau afecţiuni care


influenţează tenul

În această grupă se disting următoarele tipuri:

5.2.7. Tenul caşectic. Prezintă funcţiile pielii diminuate, chiar atrofiate,


hrănirea pielii este insuficientă; pielea este subţire, uscată, aspră, palidă (alb-
gălbuie), lipsită de elasticitate, se descuamează şi în majoritatea cazurilor are
aspect de pergament. Datorită faptului că pielea este subţire, prezintă o stare de
usturime şi prurit. Starea de subnutriţie a pielii se datorează unor tulburări (de ordin
nervos, cardiace, etc.) care afectează metabolismul pielii, influenţând negativ
procesul de regenerare.

5.2.8. Tenul cuperozic, este datorat cuperozei, afecţiune care se


caracterizează printr-o roşeaţă uşoară a pomeţilor şi a nasului; în final pe faţă apar
vinişoare roşietice datorită dilatării vaselor capilare ale feţei. În general cuperoza
este însoţită de o eritroză, când vasele capilare sunt mai puţin vizibile, dar apar pe
un fond eritematos. Procesul de instalare a cuperozei este foarte lent, el ia naştere
datorită unei dilataţii permanente a capilarelor feţei, ca urmare a diminuării
elasticităţii pereţilor vasculari sau a unor pusee congestive repetate.

5
5.2.9. Tenul pletoric, se caracterizează prin piele groasă, aspect cornos,
faţa este congestionată permanent sau la cel mai mic efort; prezintă o pilozitate
crescută şi pori dilataţi. Denumirea lui derivă de la plethore, care înseamnă
cantitate excesivă, surplus.
Acest ten se întâlneşte la persoane care prezintă unele tulburări în
metabolismul proteinelor sau al glucidelor.

5.2.10. Tenul senil. Fenomenul de îmbătrânire al pielii apare la unele


persoane de timpuriu printr-o uscăciune exagerată a pielii, apariţia ridurilor, edeme
în special la ochi.
În apariţia acestui tip de ten intervin factori multipli cum sunt: ereditatea,
diferite afecţiuni, tulburări funcţionale ale glandelor cu secreţie internă, abuzul de
farduri, tratamente cosmetice neadecvate, vârsta înaintată, etc.

6. Îngrijirea zilnică a tipurilor fundamentale de ten

Pentru îngrijirea tenului se va ţine cont de tipul lui, efectuând o serie de


operaţiuni care se succed într-o anumită ordine: curăţirea (demachierea) tonifierea
şi hidratarea, nutriţia pielii şi protecţia ei, utilizând preparatele corespunzătoare.

6.1. Tenul normal

Tenul normal cu pielea fină, fiziologic echilibrată, trebuie să i se acorde o


atenţie deosebită.
Dimineaţa, se va spăla cu apă care să nu fie dură (calcaroasă) sau bogată în
clor care poate irita faţa. Se utilizează în acest scop apa moale, călduţă sau rece
(apă de ploaie, apa fiartă şi răcită, apă minerală), sau apa obişnuită în care s-a
dizolvat o linguriţă de borax la un litru apă sau 5 g tinctura benzoe. O atenţie
deosebită trebuie acordată utilizării exagerate a săpunurilor care pot degresa pielea,
obligând glandele sebacee la o activitate suplimentară, pentru înlocuirea
sebumului, ceea ce determină ridarea şi ofilirea prematură a pielii.
În general nu se recomandă utilizarea săpunurilor decât odată sau de două
ori pe săptămână, iar dacă totuşi suntem obligaţi să le utilizăm acestea trebuie să
fie de bună calitate, neutre sau acide. În locul săpunului, pentru curăţire se pot
utiliza emulsii sau creme hidratante demachiante.
Seara, tenul normal se demachiază cu cremă sau lapte demachiant, urmată
de ştergerea feţei cu o loţiune calmantă şi tonică obţinute din plante (flori de
muşeţel, tei, nalbă) sau loţiuni uşor astringente a căror conţinut în alcool nu trebuie
să depăşească 20%.
Această piele nu necesită neapărat utilizarea unor creme hrănitoare (doar
preventiv cel mult de două ori pe săptămână); în cursul nopţii porii vor fi lăsaţi
liberi pentru a nu împiedica respiraţia normală. Faţa se recomandă să fie ştearsă în
general cu prosopul prin apăsări uşoare şi nu prin presări puternice; prosoapele
trebuie să fie schimbate la câteva zile, să fie fierte fără detergenţi, uscate şi apoi
călcate. Pentru prevenirea formării ridurilor din jurul ochilor, în fiecare seară se va
6
utiliza pe această porţiune o cremă grasă pe bază de lanolină, colesterol. Acest ten
poate beneficia de măşti cosmetice şi masaj.

6.2. Tenul uscat

Dat fiind lipsa de grăsime, în aceste cazuri este contraindicată utilizarea


săpunurilor, apa caldă sau dură şi cremele pe bază de stearaţi care usucă tenul.
Cele mai indicate pentru curăţirea tenului uscat sunt cremele grase, loţiunile grase,
lapte demachiant.
Curăţirea tenului uscat se va face diferenţiat pentru cel lipsit de grăsime
(alipic) şi tenul deshidratat.
Pielea alipică, dimineaţa se spală cu apă la temperatura camerei (apă de
ploaie, apă minerală sau apă la care s-a adăugat borax) sau o soluţie apoasă de
sorbitol 15‰. Se mai poate curăţi faţa cu creme, emulsii demachiante grase, se
clăteşte faţa cu apă la temperatura camerei; urmează aplicarea unei creme grase sau
semigrase. Se recomandă să se aplice o oră. Dacă se pudrează faţa, se aplică un
strat uşor, căci excesul de pudră usucă faţa. Curăţirea de seară se face cu cremă sau
lapte demachiant.
În lipsa acestor preparate se poate curăţi faţa cu unt de cacao, pe care îl
trecem pe faţă, acesta se topeşte la temperatura corpului şi înglobează impurităţile
şi fardul; pielea rămâne astfel curată, suplă şi moale. În continuare se aplică loţiuni
tonice din soluţii extractive (muşeţel, nalbă, gălbenele), apoi creme grase pe bază
de lanolină, lecitină, ulei de avocado, care se menţin pe faţă 3 - 4 ore sau toată
noaptea.
Pe tenul alipic se mai pot aplica săptămânal măşti cu caolin, gălbenuş de
ou, fructe, miere, preparate din lapte, sau cataplasme cu ulei de germeni de
porumb, ulei de măsline cu vitamina A, etc. Se vor efectua masaje cu creme
semigrase, la care se asociază sucuri naturale cu castraveţi, lămâie, morcovi. Băile
de aburi, se vor efectua mai rar dar, se pot aplica comprese umede cu infuzii de
muşeţel, după care se aplică masajul facial.
Tenul uscat deshidratat. În acest caz se va avea în vedere rehidratarea
permanentă a lui. Această piele fiind mai hiperkeratinizată, se va utiliza pentru
emolierea ei apă moale, sau se va trata apa cu bicarbonat de sodiu sau borax. Se
vor evita utilizarea săpunului, a soluţiilor alcoolice astringente.
Seara, demachierea se face cu emulsii U/A, se vor aplica comprese cu
infuzii din plante (nalbă, muşeţel, coada şoricelului), apoi se vor aplica creme
hidratante cu un conţinut mare de apă sau emulsii hidratante şi vitaminizate, care
rămân şi peste noapte.
După spălarea de dimineaţă, cu apă, se aplică loţiuni tonice sau infuzii din
plante, după care pielea se obduce cu o cremă hidratantă şi hrănitoare.
Pentru tenul uscat deshidratat se recomandă aplicarea săptămânală a
măştilor cosmetice hidratante cu sucuri naturale din plante, morcovi, castraveţi,
produse cu lapte, gălbenuş de ou. Lăptişorul de matcă, mierea, încorporate în
creme, loţiuni sau măşti, menţin pielea suplă şi catifelată. Odată la trei săptămâni,
se recomandă băi de aburi timp de 10 minute, cu flori de muşeţel sau salcie, cu

7
rezultate bune. Compresele calde de infuzii de plante, se pot aplica la 2 -3 zile cu
scopul de a înmuia pielea, urmată de fiecare dată de aplicarea de creme hidratante.

6.3. Tenul gras

Pentru îngrijirea acestui ten se are în vedere utilizarea unor preparate care
să asigure o curăţire mai profundă şi o închidere a porilor dilataţi. Datorită
intoleranţei la săpun a unor persoane, utilizarea acestora se va face de 2 - 3 ori pe
săptămână.
Seara, se curăţă faţa cu apă şi săpun de borax dar, cele mai bune sunt
emulsiile demachiante speciale pentru tenul gras (nu se recomandă cremele cu
conţinut ridicat în grăsime, care accentuează seboreea provocând apariţia
punctelor, a coşurilor). Tot pentru curăţirea feţei se poate utiliza un preparat
natural, obţinut din amestecarea unui albuş de ou cu zeamă de lămâie (rezultată
dintr-o jumătate de lămâie) şi 15 g alcool adăugat treptat în picături. Se mai
utilizează aşa numita “făină cosmetică” în compoziţia căreia intră: 20g tărâţe, 5 g
mălai şi 2,5 g borax sau 70 g tărâţe, 20 g mălai şi 10 g bicarbonat de sodiu. După
curăţirea feţei se clăteşte faţa cu apă călduţă.
În continuare pentru seară, se va degresa faţa în funcţie de toleranţă cu
loţiuni alcoolice (40-50%) uşor degresante, cu rezorcinol, sulf, acid salicilic,
camfor sau soluţii astringente cu alcool. Se mai poate folosi şi spirtul camforat,
care în plus este şi un bun dezinfectant (nu se recomandă utilizarea soluţiilor
puternic degresante, cu conţinut mare de alcool, glicerina, benzina, soluţia
Hoffman, decât cu avizul medicului). Pentru închiderea porilor uşor dilataţi (pori
mici), se pot aplica alternativ comprese cu apă caldă şi apoi rece, sau loţiuni
astringente mai puternice (cu alaun) dacă porii sunt mai puternic dilataţi. Se
obduce faţa apoi cu o cremă semigrasă cu stearaţi hidratată, prin masare, iar în
jurul ochilor se aplică o cremă grasă.
Dimineaţa, se face o simplă spălare, urmată de utilizarea unei creme cu
stearaţi şi pudraj, care au rolul de a absorbi din excesul de grăsime şi a estompa
luciul pielii.
Tenul gras poate beneficia şi de măşti cu efecte uşor degresante,
absorbante, emoliente, cu caolin, tărâţe, albuş de ou, drojdie de bere, etc. Măştile
se aplică reci, iar dacă pielea nu se degradează suficient se aplică calde. Cu bune
rezultate se utilizează şi măştile din fructe proaspete de căpşuni, caise, piersici,
mere, pere.
În afară de măşti se pot aplica şi comprese timp de 5 - 10 minute, obţinute
prin infuzarea din pătlagină, cimbru (3 - 5 %). Se mai efectuează şi vaporizări (o
dată pe lună), apoi se freacă pielea cu o perie moale şi un săpun acid pentru
îndepărtarea sebumului. Se extrag punctele negre şi se aplică o mască astringentă.
În cazul în care tenul gras prezintă puncte minuscule albe, dure (asemănător unor
perle mici), acestea se extrag în cabinetul cosmetic, fiind o operaţiune mai greu de
efectuat.
Dimineaţa se aplică o cremă de zi care constituie un suport pentru aplicarea
pudrei.

8
Pentru a proteja pielea de eventualele infecţii microbiene, se recomandă ca
prosopul să fie schimbat la două zile, curăţirea acestuia să se facă prin fierbere în
apă (fără adaos de detergenţi), iar călcatul să se facă cu fierul fierbinte. În îngrijirile
zilnice ştergerea feţei se face numai cu tamponări cu prosopul.
În fiecare seară, zona în jurul ochilor predispusă mai uşor la formarea
ridurilor, se obduce cu o cremă grasă pe bază de lanolină, iar ochii se şterg cu o
infuzie de flori de muşeţel sau albăstrele. În zonele grase ale tenului mixt (aripile
nasului, zonele dintre sprâncene, bărbia) nu se va aplica un exces de cremă.
Tenul mixt beneficiază lunar sau chiar săptămânal de aplicarea unor măşti
diferenţiate pe zone şi anume - mască piele uscată (obraji, gât) şi o formulă pentru
pielea grasă (frunte, nas, bărbie); după îndepărtarea măştii se pulverizează faţa cu
apă minerală.
Pentru îndepărtarea celulelor moarte, lunar se aplică curăţirea prin gomaj,
iar de la 30 ani se preconizează masajul în vederea activării circulaţiei şi a unei mai
bune hrăniri a ţesuturilor.

6.4. Tenul acneic

În afară de recomandările medicului dermatolog, se va avea în vedere


respectarea unei igieni riguroase zilnice şi anume:
- dimineaţa şi seara se spală faţa cu apă şi săpun acid sau cu sulf, se şterge
apoi prin tamponări cu şerveţele de hârtie care se aruncă sau prosop care trebuie
schimbat zilnic. Se curăţă faţa cu o loţiune degresantă şi antiseptică. Peste zi se
protejează faţa cu o cremă de zi slabă, peste care se aplică un strat subţire de pudră
care poate să conţină eventual 1% sulf sau sulfamidă;
- săptămânal se va proceda la eliminarea punctelor negre, operaţiune care
este precedată de o înmuiere a pielii prin băi de aburi cu muşeţel 8 - 10 minute sau
prin masarea feţei 5 minute cu ulei călduţ.
Pentru activarea circulaţiei, tonifierea pielii, curăţirii în profunzime şi
desobturarea canalelor foliculare, se recomandă masaje de tip special (vibrator,
petrisaj, frământat).
Pielea degradată, ofilită, se perie cu o perie moale, se clăteşte cu apă
călduţă şi se şterge cu o loţiune uşor astringentă, se aplică apoi o cremă de zi. În
general pentru tenul gras se recomandă odată pe lună un tratament la un cabinet de
specialitate.
În cazul unui ten seboreic mai accentuat, pe lângă măsurile menţionate se
recomandă lunar măşti după care se aplică comprese reci, precedate de obicei de
băi de aburi.

6.5. Tenul gras asfixic

Necesită acelaşi îngrijiri ca şi tenul gras, în plus se va avea în vedere


activarea circulaţiei şi hrănirea ţesuturilor cu preparate naturale cum sunt
compresele cu infuzii din flori de tei, sunătoare, frunză de mentă, mărar sau suc de
castraveţi; la aceste extracte se pot adăuga 5 - 10 picături de tinctură benzoe. În
9
acelaşi scop se efectuează zilnic un masaj superficial cu glicerolat de amidon la
care se adaugă puţină sare, apoi faţa se spală cu apă caldă şi rece.

6.6. Tenul mixt

În îngrijirile zilnice trebuie să se ţină seama de caracteristicile acestui ten,


pentru a aplica preparate specifice fiecărei regiuni şi să se facă apel la un regim
alimentar adecvat.
Pentru îngrijirea zilnică se vor aplica tratamente duble, pentru pielea uscată
şi pentru pielea grasă. Pe porţiunile respective, se pot utiliza produse neutre, cum
sunt tonice fără alcool uşor astringente şi calmante, coldcreme, creme nutritive, dar
nu grase.
Curăţirea se face cu o cremă sau lapte demachiant, apoi se şterge faţa cu
tampon de vată îmbibat cu o loţiune din flori de tei, nalbă, muşeţel sau cu o loţiune
tonică. Săpunul uşor acid sau neutru se foloseşte o singură dată pe săptămână.
Îndepărtarea manuală a punctelor negre se face în condiţii de asepsie, cu
degetele învelite cu un tifon steril sau cu tirecomedon; după această operaţiune se
şterge faţa cu spirt camforat sau o altă loţiune dezinfectantă şi se aplică o mască
calmantă pe bază de drojdie de bere, caolin, gălbenuş de ou (mai recomandabile
sunt măştile pe bază de ihtiol).
Tot săptămânal se poate aplica (o singură dată) o cremă cu sulf. Produsele
cu sulf vor fi folosite cu prudenţă, la persoanele blonde în special, care nu tolerează
această substanţă. Nu se recomandă aplicarea pe acest ten a fondului de ten care
obturează porii.

6.7. Tenul hiperhidratat

În acest caz se respectă aceleaşi norme ca şi la întreţinerea tenului uscat


alipic, în plus se preconizează aplicarea zilnică de comprese călduţe cu apă sărată
şi masaje uşoare, care favorizează eliminarea de apă din ţesuturi.

6.8. Tenul deshidratat

Se respectă aceleaşi norme ca pentru tenul uscat în vederea asigurării unui


aport crescut de apă. Rezultatele bune se obţin în cazul unei deshidratări
superficiale (pierderea apei de la nivelul epidermei), în care caz se demachiază faţa
cu o emulsie pe bază de lanolină, se şterge apoi cu o loţiune tonică, sau se
pulverizează cu infuzii de plante, şi se aplică o cremă hidratantă semigrasă.
După demachierea de seară se practică comprese cu infuzii din plante sau
apă minerală, se obduce faţa cu creme grase cu extracte de plante sau fructe care
să activeze circulaţia.
Persoanele cu acest ten se recomandă să ingereze lichide în cantităţi mai
mari, se vor aplica măşti hidratante, emoilente cu infuzii, sucuri de morcovi, pulpe
10
de fructe etc. Se preconizează masajul manual, electric, sau sub vapori, pentru o
mai bună hidratare.

6.9. Tenul cuperozic

Necesită îngrijiri cosmetice asemănătoare cu acelea ale tenului uscat.


Curăţirea feţei se face (seara cât şi dimineaţa) cu emulsie demachiantă, urmată de
loţionări numai cu infuzii de muşeţel, flori de tei, nalbă. Se vor evita total loţiunile
şi săpunurile alcaline. După spălare cu infuzii din plante (muşeţel, flori de tei), sau
apă minerală şi demachiere se obduce pielea cu o cremă astringentă.
Se aplică şi măşti cu efect calmant şi decongestiv, fiind contraindicate băile
de aburi şi duşurile alternative calde-reci. Pentru protecţia feţei se recomandă ca în
toate anotimpurile să se aplice o cremă grasă hidratantă, hrănitoare, urmată de o
pudrare uşoară a feţei.
În afară de aceste recomandări se va respecta un regim alimentar adecvat,
fără excitante (alcool, condimente, murături, cărnuri conservate, etc.) şi bogat în
vitamine; se vor evita factorii care pot agrava această afecţiune (expuneri
prelungite la soare, schimbări bruşte de temperatură, frig la picioare, etc.).

6.10. Tenul pletoric

Se acordă îngrijiri asemănătoare tenului gras, adică o curăţire mai profundă


o dată sau de două ori pe lună, datorită depunerilor accentuate de proteine şi
glucide în piele. Se va respecta un regim alimentar fără exces de proteine, dulciuri,
grăsimi, se vor practica sporturi în aer liber, care produc o transpiraţie abundentă
prin care se elimină toxinele.

6.11. Tenul caşectic

Pentru aceste cazuri se va aplica un tratament de hrănire, revitalizare şi


tonifiere.
Seara, se curăţă faţa cu emulsii pentru ten uscat, urmată de aplicarea de
infuzii tonice.
Se vor efectua masaje zilnice cu creme grase hidratante care conţin
substanţe bioactive, sucuri sau pulpe de fructe (căpşuni, portocale, piersici) şi
creme nutritive.

6.12. Tenul senil

În cadrul tratamentelor care se efectuează pentru acest ten se va avea în


vedere activarea circulaţiei, rehidratarea şi revitalizarea ţesuturilor, pentru a
diminua ridurile existente şi a întârzia instalarea definitivă a semnelor senilităţii.
Seara, se demachiază faţa numai cu lapte demachiant fără a folosi apa şi
săpunul. Se şterge faţa cu o infuzie din plante, după care se aplică o cremă antirid
care se păstrează şi peste noapte.

11
Dimineaţa, se recomandă comprese cu infuzii tonice şi masaj al feţei cu
pulpă de fructe, care favorizează hrănirea şi rehidratarea, se utilizează apoi o cremă
hidratantă. Machiajul se face discret pentru a nu scoate în evidenţă ridurile.

6.13. Îngrijirea gâtului

Concomitent cu îngrijirea feţei, se va preceda şi la îngrijirea gâtului.


Ridurile de pe gât apar destul de timpuriu chiar şi la persoanele tinere, pielea din
această zonă fiind foarte fină şi este adeseori neglijată.
Demachierea feţei este obligatoriu să se continue cu cea a gâtului. Curăţirea
pielii gâtului se face cu apă şi săpun fără a face însă abuz de săpun; temperatura
apei să fie potrivită, dacă este prea fierbinte moleşeşte ţesuturile şi degresează
pielea, care în general este uscată în această zonă. Dacă este uscată se renunţă la
utilizarea săpunului, demachierea se recomandă să se facă cu o cremă sau lapte
demachiant.
După demachiere, se aplică loţiuni tonice şi apoi cremă. }i în această zonă
se poate aplica o curăţire mai profundă prin gomaj.
Pentru întreţinerea, întărirea muşchilor gâtului şi întârzierea apariţiei
ridurilor, zilnic se vor efectua câteva mişcări de masaj sau se pot trece pe piele
cuburi de gheaţă învelite în tifon, după care se unge pielea cu cremă grasă. Un
efect benefic asupra pielii şi muşchilor are şi jetul de apă rece al duşului.
Dacă pielea gâtului este deshidratată se vor aplica comprese cu infuzii de
nalbă, urmată de masaj cu o cremă hidratantă. Se aplică şi măşti cosmetice care
conţin sucuri de fructe, miere de albine, substanţe biologice active, făină de in.

7. Operaţiuni principale pentru întreţinerea igieno-cosmetică a feţei

Pentru întreţinerea corectă a tenului, pe lângă diagnosticul exact şi


cunoaşterea principalelor tipuri de ten, este necesar să se cunoască modul cum se
aplică diferitele forme farmaceutice de uz cosmetic. Printre operaţiunile principale
menţionăm: demachierea, tonifierea, hrănirea, hidratarea şi protecţia.

7.1. Demachierea (Curăţirea)

Reprezintă operaţiunea de îndepărtare a impurităţilor mecanice ce se depun


în timpul zilei, a produselor de secreţie, porţiuni de celule moarte, în vederea
asigurării vitalităţii, prospeţimii şi supleţei pielii.
Demachierea se efectuează zilnic, seara şi dimineaţa şi în timpul zilei ori de
câte ori se aplică un nou fard. Se mai efectuează şi ca operaţiune premergătoare
altor tratamente cosmetice (măşti, masaje, băi de aburi etc.). Fiecare seară trebuie
deci să se încheie prin curăţirea feţei, care se face în mod ştiinţific, cu mijloacele
cele mai adecvate.
Alegerea preparatelor pentru demachiere se face în funcţie de natura tenului
şi anume:
12
- pentru tenul normal, se foloseşte o emulsie A/U sau U/A sau o loţiune cu
maxim 10 - 20% alcool; apă moale sau dedurizată;
- pe tenul uscat, se aplică o emulsie care trebuie să conţină în mod
obligatoriu o substanţă grasă care hrăneşte pielea;
- pentru tenurile grase, seboreice, se pot aplica demachiante cu o capacitate
mai mare de curăţire (emulsii spumoase “detergente”) sau apă şi săpun dacă pielea
suportă.
Preparatele demachiante nu trebuie să penetreze în piele, ci doar să dizolve,
să antreneze secreţiile, resturile de fard, secreţiile pielii, praful, etc. Dintre
preparatele de demachiere sunt preferate emulsiile (lapte demachiant) cu lanolină
pentru tenul uscat şi cele pe bază de stearaţi, pentru tenul gras.
Curăţirea se face cu un tampon de vată, care se aplică cu preparatul de 2 - 3
ori până ce tamponul de vată rămâne curat, fără a face economie de material.
Demachierea începe cu buzele care se şterg cu mişcări circulare cu un tampon de
vată îmbibat cu demachiant, gura fiind uşor întredeschisă. În continuarea
operaţiunii de demachiere, se curăţă ochii, ştergând întâi cu un tampon îmbibat cu
apă rimelul de pe gene şi apoi cu alte tampoane pe care se toarnă demachiant se
şterge pleoapa superioară (pornind de la sprâncene spre gene), apoi din colţul
intern al ochiului spre cel extern, după care se demachiază genele şi pleoapa
inferioară. Se recomandă ca în timpul demachierii sub pleoapa inferioară să se
aplice un tampon de vată dreptunghiular umezit, iar dacă ochii sunt puternic
machiaţi să se utilizeze o cremă cu un conţinut de vaselină.
Pentru restul feţei demachiantul se întinde uniform pe faţă şi se curăţă prin
mişcări uşoare de jos în sus (de la bărbie spre ureche), de la aripile nasului până la
tâmple şi apoi fruntea). Gâtul şi decolteul vor fi demachiate prin mişcări de dute-
vino.

Fig.8. a. Direcţiile de demachiere. b. Demachierea feţei. c. Demachierea


ochilor

13
Demachierea se efectuează printr-un masaj uşor pentru a încorpora
murdăria în demachiant, se aşteaptă câteva minute, după care se curăţă faţa cu un
tampon de vată înmuiat într-o soluţie extractivă din flori.

7.2. Gomajul

O curăţire mai profundă se realizează prin procedeul numit gomaj,


recomandat în special pentru tenurile grase uleioase asfixice şi a celor deshidratate.
Gomajul are drept scop îndepărtarea de pe suprafaţa pielii a celulelor moarte şi a
surplusului de sebum, favorizează respiraţia cutanată.
Preparatele utilizate pentru curăţire prin acest procedu au consistenţa unor
paste, care se întind pe faţă şi se masează în special pe porţiunile grase. Preparatele
utilizate pentru gomaj pot fi constituite din:
- albuş de ou amestecat cu făină de mălai;
- carbonat de calciu, amestecat cu cremă pe bază de stearaţi (se masează cu
prudenţă pentru a nu irita tenul);
- 20 - 30 g flori de tei se fierb în 500 ml apă până scad la jumătate, în
soluţia extractivă obţinută se adaugă 2 - 3 linguriţe de făină de mălai cernută.
Cu aceste preparate se masează faţa timp de 5 minute prin mişcări
circulare; gomajul pentru tenurile grase se face după ce în prealabil s-a făcut o baie
de aburi.
Tenurile uscate deshidratate se pot curăţi prin gomaj utilizând un mucilagiu
de flori de tei amestecat cu tărâţe de grâu sau o pastă de cartofi fierţi zdrobiţi şi
amestecaţi cu suc de roşii până se obţine o consistenţă de pastă. Aceste preparate
se aplică calde pe faţă şi gât, se menţin timp de 15 minute. Un alt preparat care se
poate utiliza se obţine din flori de muşeţel mărunţite şi amestecate cu căpşuni sau
fragi; pasta rezultată se menţine pe faţă 20 minute după care se îndepărtează prin
mişcări circulare. Această operaţiune se efectuează imediat după demachiere.
Gomajul pentru tenurile grase se poate efectua săptămânal, iar pentru cel
uscat odată pe lună. Gomajul este contraindicat pentru tenurile acneice.
Indiferent de preparatul utilizat, după gomaj faţa se spală cu o infuzie
obţinută din flori.

7.3. Peeling

Peeling-ul este o metodă de curăţire mai profundă a pielii, prin care se


îndepărtează stratul superficial al pielii, pentru a-i îmbunătăţi aspectul inestetic al
cicatricelor, inclusiv a celor lăsate de acnee. Operaţiunea se efectuează sub
supravegherea medicului sau într-un cabinet de cosmetică.
Această operaţiune de gomaj, se efectuează cu ajutorul unei creme cu
rezorcinol, acid salicilic, acid tricloracetic, fenol. În prealabil se face un test de
toleranţă, după care se aplică pe faţă timp de 5 zile o cremă pe bază de rezorcină.
În ziua a 5-a pielea începe să se întindă şi să se usuce, iar în cea de a 6-a zi se
descuamează (decojeşte) timp de câteva zile. Pielea rămasă după acest tratament
este foarte fină, sensibilă şi nu trebuie expusă variaţiilor de temperatură, radiaţiilor
solare, intemperiilor, existând riscul apariţiilor ridurilor.
14
7.4. Dezincrustarea electrică

Este o altă metodă de curăţire în profunzime care se efectuează cu ajutorul


“galvanodermului” aparat prevăzut cu doi poli (pozitiv şi negativ), prin care
circulă un curent continuu (principiul de funcţionare a unui curent galvanic).
Dezincrustarea se bazează pe acţiunea curentului galvanic asupra unei soluţii de
carbonat de sodiu care se disociază cu formarea la nivelul zonei seboreice a
hidroxidului de sodiu, care saponifică sebumul din piele, transformându-l într-o
combinaţie solubilă în apă, uşor de îndepărtat.
Procedeul constă în deplasarea pe suprafaţa pielii a unui tampon (burete,
pâslă) îmbibat cu o soluţie de carbonat de sodiu care se leagă la polul negativ al
aparatului. La locul de aplicare a electrozilor se produce o hiperemie, activarea
circulaţiei, care favorizează hrănirea pielii. Curentul galvanic diminuă edemele,
măreşte capacitatea de regenerare a pielii şi a ţesuturilor din profunzime.
Această metodă se recomandă pentru tenurile seboreice cu pori dilataţi,
comedoane, acnee. Ea se efectuează odată pe lună, nu mai des pentru că poate
produce o accentuare a secreţiei de sebum. Se face după o baie de aburi.

7.5. Tonifierea

Este o operaţiune ce se aplică după demachiere, cu scopul de a stimula


funcţiile biologice ale pielii, circulaţia, având totodată un efect tonic asupra
muşchilor. Ea se aplică şi în cazul tenurilor uscate. Unii autori sunt de părere, ca
înaintea tonifierii să se utilizeze o cremă nutritivă întrucât loţiunea tonică datorită
efectului slab astringent pe care-l poate manifesta, închide porii îngreunând
absorbţia cremei.

7.6. Hrănirea pielii

Este operaţiunea prin care se asigură substanţele nutritive necesare


metabolismului celular. În acest scop se utilizează emulsii, creme de faţă nutritive,
care se aplică după demachiere şi tonifiere, în fiecare seară atât pe faţă cât şi pe gât
prin masaj uşor. Preparatele trebuie să conţină în compoziţia lor ingrediente de
bună calitate, inofensive, să fie adecvate tenului, pentru a-i asigura frăgezimea şi a
întârzia formarea ridurilor. Acestea sunt absolut indispensabile tenului uscat pe
care se menţin şi în timpul nopţii înlocuind secreţiile grase naturale ale pielii; pe
tenurile grase se aplică numai în cursul zilei.

7.7. Protejarea

Este cea de a patra operaţiune din măsurile de îngrijire şi constă din


aplicarea de creme protectoare dimineaţa după curăţirea şi loţionarea feţei. Tot în
scop de protecţie se aplică un strat fin de pudră, absolut necesară în cazul tenului

15
gras, datorită calităţii ei de a absorbi grăsimea. Pudrarea se poate practica şi pe
tenurile uscate dacă înainte se aplică o cremă grasă.

7.8. Masajul facial

Masajul este un procedeu complex de operaţiuni care constă din mişcări


executate în mod sistematic cu mâna sau cu aparate speciale, asupra diferitelor
porţiuni ale corpului.
Cuvântul masaj derivă de la “mas” care în limba arabă înseamnă a pipăi.
Masajul a fost practicat din cele mai vechi timpuri de chinezi, romani, egiptenii,
greci.
Masajul are o serie de efecte pozitive asupra pielii dar şi asupra
organismului în general:
- un efect de curăţire, prin faptul că îndepărtează surplusul de sebum şi a
stratului de celule moarte de la suprafaţa pielii;
- stimulează activitatea glandelor sebacee şi sudoripare contribuind astfel la
refacerea mantalei acide a pielii, favorizând nutriţia printr-un aflux local de sânge;

Fig.9. Liniile direcţionale ale masajului feţei (după Harry)

- menţine tonusul pielii şi elasticitatea muşchilor împiedecând formarea de


depozite de ţesut adipos sub piele:
- favorizează respiraţia cutanată, măreşte activitatea vitală a elementelor
din zonele profunde ale pielii.
Masajul se efectuează cu scop preventiv şi curativ, pentru a menţine
vitalitatea muşchilor pielii şi elasticitatea dermului. El se poate face de specialişti
16
sau prin automasaj, în care caz nu se pot efectua toată gama mişcărilor, ci numai
unele din ele.
Masajul nu se recomandă când pielea prezintă diferite afecţiuni (acnee,
eczeme) sau leziuni deschise.
Masajul se efectuează prin mişcări specifice: mişcări de mângâiere, care
sunt mişcări superficiale de jos în sus; mişcări energice, care acţionează asupra
zonelor mai profunde ale pielii, pentru îndepărtarea excesului de sebum, mişcări
vibratorii, care se efectuează manual sau cu ajutorul aparatelor electrice.

8. Măşti cosmetice

Sunt preparate utilizate din timpuri îndepărtate, când se consideră că “unele


pământuri au puteri miraculoase”. La romani ele erau denumite “Vultus
domesticus” (faţa de casă), iar la francezi “Le masque au marie” (mască pentru
bărbaţi).
Măştile cosmetice sunt preparate fluide sau paste, constituie din amestecuri
speciale de diferite substanţe, care aplicate pe piele şi menţinute un timp
determinat exercită o acţiune emolientă, calmantă, absorbantă a impurităţilor,
tonifiantă, hidratantă.
Ele stimulează circulaţia sanguină, închid porii, regenerează ţesuturile,
atenuează ridurile.
Cosmetica modernă apelează frecvent la acest mijloc atribuindu-le şi un
efect psihologic pe lângă alte multiple avantaje (de curăţire, de reîmprospătare,
întinerire, etc.).
Măştile trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să fie uşor de aplicat şi de îndepărtat;
- să formeze paste moi omogene, fără particule dure (grunji), fără miros;
- aplicate pe faţă să se usuce repede şi să formeze un strat aderent capabil
să se cureţe şi să se detaşeze fără a produce vreo senzaţie de durere, părţile
reziduale de pe piele să se îndepărteze cu uşurinţă cu un tampon de vată şi apă
caldă;
- să nu fie iritante, toxice;
- să producă în final o senzaţie plăcută de destindere.

8.1. Materii prime utilizate la prepararea măştilor

La prepararea măştilor se utilizează diferite substanţe în funcţie de natura


tenului: produse naturale, semisintetice şi sintetice.

Parafina. Ceara. Se aplică în stare topită; ele formează prin răcire un strat
izolator care nu permite să se elimine transpiraţia abundentă, rezultată din
temperatura ceri. Se poate aplica la cca 50-600C, temperatură ce nu poate fi
suportată în cazul uleiului sau apei. Aplicată pe pielea uscată produce o transpiraţie
abundentă, ceea ce constituie un efect foarte util favorabil.

17
Oul integral sau separat. Albuşul este utilizat pentru tenurile grase, acţiunea
poate fi completată prin adaos de caolin, suc de lămâie. Gălbenuşul de ou se aplică
pentru tenuri uscate, el se diluează în momentul utilizării cu ulei vegetal până la
consistenţa unei emulsii. Se mai pot asocia la ou, sucuri de fructe, zeamă de
lămâie.

Uleiurile vegetale sunt mult întrebuinţate pentru tenurile uscate. Se


utilizează ulei de floarea soarelui, măsline, germeni de porumb, migdale dulci.
Uleiul se aplică călduţ (sub formă de comprese) pentru a înmuia stratul cornos al
pielii şi pentru a uşura îndepărtarea diferitelor impurităţi. Se mai poate asocia cu
amidon, mălai, tărâţe, etc., când rezultă preparate cu consistenţă de pastă.

Hidrocoloizii
Din această grupă se utilizează gume, gelatină, cazeina, carbopolul 934,
polivinilpirolidona, carboximetilceluloza sodică. Acestea prezintă avantajul că
formează filme uniforme care se usucă repede.
Se întrebuinţează mult silicaţii naturali care formează măşti de consistenţa
pastelor.
Aici se încadrează măştile şi împachetările cu nămol care conţin un procent
ridicat de particule solide. Aceste produse se livrează în diferite ambalaje, care se
amestecă cu apă în momentul întrebuinţării. Se recomandă ca acestea să fie
presterilizate prin încălzire sau prin adaos de conservanţi potriviţi, deoarece aceste
produse naturale pot fi contaminate cu microorganisme. Aceste măşti după aplicare
se întăresc, se contractă producând un efect de astringenţă mecanică.
Se folosesc în special caolinul coloidal, bentonita, argila de China (dacă
acestea prezintă o anumită coloraţie ea poate fi corectată prin asociere de caolin
sau prin adaos de oxid de zinc sau dioxid de titan).

Caolinul este un material de bază mult întrebuinţat la prepararea măştilor,


care se pretează pentru ten normal, uscat sau gras, datorită calităţilor sale
emoliente, calmante, sicative, în plus are capacitatea de a forma cu apa paste care
se întind uniform. Caolinul pentru măşti trebuie să aibă o puritate care să
corespundă scopurilor cosmetice.

Bentonita este un silicat natural cu o mare afinitate faţă de apă, posedă


proprietăţi tixotrope. Unele sorturi pot absorbi 50% din volumul lor apă,
proprietate care poate creşte prin asocierea unor mici cantităţi de oxid de magneziu
sau alte substanţe care să posede un pH asemănător. Bentonita furnizează geluri a
căror consistenţă pot varia în funcţie de concentraţie; la concentraţie de 6% se
obţin geluri de consistenţa glicerinei, la 20% rezultă geluri de consistenţa lanolinei.

Sucuri de legume şi fructe. Se utilizează diferite sucuri proaspăt preparate:


- sucul de castraveţi obţinut din castraveţi raşi şi storşi pentru tenuri
deshidratate;
- suc de fragi, căpşuni, cu acţiune tonică;
- suc de gutui cu efecte astringente şi tonice, eficient pentru tenuri grase;
18
- suc de morcovi, cu efecte calmante, emoilente, pentru tenuri uscate şi
iritate.
Infuzii din plante, obţinute din muşeţel, flori de tei, nalbă, cu acţiune
calmantă, decongestionantă, recomandate pentru tenuri uscate, iritate. Soluţii
extractive din pătlagină, levănţică, albăstrele, cu efecte astringente, pentru tenuri
grase cu pori dilataţi şi din hamamelis (vasoconstrictoare) pentru tenuri cuperozice.

Alte substanţe. În afara substanţelor menţionate anterior, pentru prepararea


măştilor se mai utilizează diferiţi acizi organici: acid acetic (stimulent tonic,
antipruriginos), acid tartric (astringent, diminuă transpiraţia abundentă), acid citric
(antiseptic, astringent, antipruriginos şi uşor decolorant), acid salicilic (antiseptic).
Se mai asociază în măştile cosmetice ihitiolul în soluţie 2% (antiseboreic,
antiacneic), tinctura benzoe (uşor astringentă, decolorantă, calmantă) este totodată
şi un bun conservant, oxidul de zinc, dioxid de titan, carbonat de magneziu etc.

8.2. Clasificarea măştilor cosmetice

Se face după diferite criterii: consistenţă, temperatura de aplicare, scop, etc.


Consistenţă, se diferenţiază în măşti:
- fluide (vâscozitate redusă, care prezintă avantajul că se aplică uşor, se
usucă rapid şi produc o tensiune a pielii, ceea ce are importanţă pentru netezirea
pieii;
- paste (măşti cu vâscozitate mare), care conţin cantităţi importante de
caolin.

Temperatura de aplicare. În general măştile se aplică reci, cu excepţia


celor cu parafină (ca atare sau amestecate cu alcool cetilic), care se aplică calde.
Prin răcire masca formează un strat impermeabil prin care nu pătrunde transpiraţia,
care astfel hidratează pielea şi îndepărtează murdăria.

Natura materialelor utilizate, se disting măşti pe bază de ceară,


hidrocoloizi, argile, etc.

Scopul urmărit. După care criteriu pot fi:


- măşti de curăţire, cu rolul de a absorbi murdăria, excesul de sebum,
celulele moarte. În aceste măşti pot fi utilizate, caolinul, bentonita, amidonul,
oxidul de zinc, carbonatul de magneziu;
- măşti hidratante, cu rol de a completa necesarul de apă a pielii. Acestea
se recomandă pentru tenurile uscate şi deshidratate;
- măşti calmante, formate pe bază de caolin, amidon, în care se asociază
infuzii din plante, suc de morcovi, caimac, etc. Acestea se recomandă pentru tenuri
iritate, congestionate. În aceste cazuri sunt foarte bune măştile pe bază de tărâţe de
grâu sau făină de mălai asociate cu miere de albine;
- măşti tonice, recomandate pentru tenuri ofilite, ridate de timpuriu. Ele au
în compoziţie sucuri de fructe cu acţiune revitalizantă (de fragi, piersici, căpşuni,
struguri).
19
Efectul tonic mai poate fi completat prin adaosul a unor cantităţi foarte mici
de camfor, mentol, infuzie de mentă;
- măşti astringente şi sicative, preparate pe bază de substanţe astringente
cum sunt caolinul, carbonatul de calciu, carbonatul de magneziu, şi diferite infuzii
din plante cu efecte astringente, sucuri de fructe. Ele se aplică pe tenuri grase cu
pori dilataţi cu hipersecreţie sebacee;
- măşti nutritive, emoliente, cu efecte de regenerare a epidermei, întârzierea
apariţiei ridurilor. În compoziţia lor intră gălbenuşul de ou, cold-creme cu
vitamine, cazeina. Se recomandă pentru tenuri uscate lipsite de grăsime;
- măşti antirid, constituite pe bază de albumine extrase din ser de bovine
sau proteine din laptele de vacă (lactalbumine, lactoglobuline). Aceste măşti se
menţin timp mai îndelungat pe faţă (6-8 ore ) unde formează un film fin, subţire.

8.3. Măşti pentru ten normal şi uscat

Tenul normal suportă bine aproape orice tip de mască şi în special cele care
concomitent cu operaţiunea de curăţire posedă şi un efect de înviorare şi de
hidratare.
Tenul uscat şi sensibil reacţionează favorabil la măştile emoliente şi
hidratante, care în afară de umiditate asigură tenului grăsime şi substanţe calmante.
În acest caz se utilizează foarte mult caolinul în asociere cu amidon, creme (cold-
creme), produse vegetale (extracte de plante, infuzii, etc.) ca în formula:
Caolin 80,0 g
Amidon 10,0 g
Cold-cremă 20,0 g
Alcool cetilic 2,0 g
Ulei de ricin 5,0 g
Apă (infuzii) q.s.
Preparare: se amestecă caolinul şi amidonul, se adaugă treptat apa.
Separat se încălzeşte uleiul de ricin pe baia de apă împreună cu alcoolul cetilic,
aproape de răcire se amestecă cu cold-crema. Se adaugă apoi primul amestec peste
al doilea şi se omogenizează.
O altă mască pe bază de caolin, pentru ten uscat, cu efecte calmante conţine
în formulă şi camfor:
Caolin 50,0 g
Talc 10,0 g
Camfor 0,50 g
Cold-cremă 3,0 g
Infuzie de muşeţel q.s.
(macerat de alteea)

Preparare: se amestecă caolinul cu talcul, se adaugă infuzie (maceratul),


apoi crema şi la sfârşit camforul dizolvat într-o mică cantitate de alcool.
Măştile pe bază de ceruri sunt foarte indicate pentru tenuri uscate şi
deshidratate.

20
Ele sunt constituite din amestecuri de parafină, ceară, cu puncte de topire
corespunzătoare sau amestecuri de parafină, ceară, lanolină, cetaceu, unt de cacao,
etc. Aceste substanţe solide la temperatura camerei, se topesc înainte de
întrebuinţare şi se aplică la 50-600C (sau se încearcă înainte de utilizare pe mână,
pentru a-i determina temperatura de suportabilitate şi pentru a evita arsurile.
Amestecul topit se aplică cu o pensulă lată (de la bărbie spre tâmple, de la buza
superioară spre urechi, de la nas spre urechi, de la mijlocul frunţii spre tâmple, de
sub bărbie pe gât în jos), 2 - 3 straturi şi se acoperă faţa cu o bucată de material
(pânză sau tifon, mătase) pentru a mări efectul căldurii asupra pielii. Se va evita
zona pleoapelor şi sprâncenele. După 15-20 minute, se scoate masca cu ajutorul
unei lopăţele, desprinzând mai întâi marginile, apoi se prinde masca de la bărbie şi
se trage în sus. Resturile de parafină ce au rămas se îndepărtează printr-o compresă
fierbinte.
Prin răcire masca formează un film barieră, izolator, impermeabil pentru
apă şi ser.
Transpiraţia abundentă care se formează îmbibă ţesuturile, antrenează
impurităţile din orificiile foliculare, catifelează şi întinde pielea. Obţinerea unor
preparate care se pot aplica uniform, se pot realiza din amestecuri solide
tixotropice, obţinute din ceruri la care se asociază mici cantităţi de bentonită (1-
1,5%):
Parafină 60,0 g
Ceară 13,0 g
Alcool cetilic 5,0 g
Ulei mineral 20,0 g
Bentonită 1,40 g
Alcool izopropilic 0,60 g
Preparare: se topesc primele patru componente; bentonita se
triturează cu o mică cantitate de apă, se adaugă alcoolul izopropilic şi se adaugă
hidrogelul peste baza grasă.

8.4. Măşti pentru ten gras

La conceperea măştilor pentru tenul gras se are în vedere caracteristicile


acestui ten şi efectele pe care trebuie să le obţinem : astringenţă, să fie absorbante
şi în mai mică măsură degresante. În aceste cazuri se utilizează mult măştile cu
hidrocoloizi cum sunt: gume (tragacanta, guma arabică), gelatina, PVP,
carboximetilceluloza sodică. Filmul ce-l formează aceste macromolecule poate fi
plastifiat cu ajutorul glicerinei, propilenglicolului sau sorbitol. În aceste formule se
asociază şi substanţe astringente şi antiseptice cum sunt oxidul de zinc, dioxidul de
titan, camfor:
Gelatină 10,0 g
Caolin 5g
Gumă tragacanta 2,20 g
Glicerină 2,50 g
Gelatină 2,30 g
Oxid de zinc 2,0 g
21
Apă la 100,0 g

Prepararea: se triturează guma tragacanta cu glicerina, se adaugă treptat o


parte din apă. Peste oxidul de zinc fin pulverizat se adaugă treptat amestecul de
gelatină şi gumă. La această formulă se poate asocia şi miere de albine, înlocuind
5% din apă cu miere. Această mască are efect emolient.

Alături de substanţele formatoare de geluri se asociază şi caolin recunoscut


pentru calităţile sale emoilente, sicative, calmante:
Gelatină 10,0 g
Caolin 5,0 g
Oxid de zinc 3,0 g
Dioxid de titan 2,0 g
Camfor 0,05 g
Apă 50,0 g

Preparare: se îmbibă gelatina cu apa călduţă, se lasă în repaus 30 minute,


apoi se dizolvă prin încălzire pe baia de apă. Se adaugă caolinul şi se
omogenizează bine, iar amestecul rezultat se adaugă peste pulberile fin pulverizate.
La sfârşit se adaugă camforul dizolvat într-o mică cantitate de alcool. Masca se
încălzeşte înainte de întrebuinţare şi se aplică călduţă. Are efecte emoilente,
astringente, antiseptice. Alte formule au drept componentă de bază caolinul la care
se mai asociază alte componente cu diferite efecte, astringente, calmante sau
absorbante:
Caolin 30,0 g
Glicerină 3,0 g
T-ra benzoe 4,0 g
Apă la 100,0 g

Preparare: se triturează caolinul cu glicerina, se adaugă tinctura de benzoe


şi apoi apa. Se poate asocia în formulă şi ulei odorant 1%. Masca are efecte
calmante şi uşor astringente.

8.5. Măşti pentru ten pătat, pistruiat

În aceste cazuri se utilizează măşti cu substanţe generatoare de oxigen


(peroxid de magneziu, apă oxigenată), alături de alte componente:
Caolin 80,0 g
Acid salicilic 2,0 g
Lactat de aluminiu 0,50 g
Peroxid de magneziu 20,0 g

22
Preparare: se amestecă uniform substanţele, se adaugă treptat un amestec
format din părţi egale de suc de lămâie şi apă până se obţine o pastă de consistenţă
convenabilă.

9. Comprese

Compresele constituie o variantă a măştilor cosmetice, ele se aplică pe faţă


cu ajutorul unor tampoane din vată (sau a unor măşti din pânză) care se îmbibă cu
diferite preparate lichide, constituite din infuzii de plante, ape minerale, ape moi
sau uleiuri vegetale.
Compresele sunt recomandate în special pentru tenurile deshidratate,
ridate, congestionate, asupra cărora au un efect de activare a circulaţiei, de
hidratare, ele măresc supleţea şi elasticitate pielii, stopează unele procese
inflamatorii, etc. Ele se aplică calde, reci sau alternative, calde şi reci.

Compresele calde, se recomandă persoanelor care au puncte negre şi care


nu suportă băile de abur. Ele nu se aplică pe tenuri cu muşchii căzuţi deoarece
moleşeşte ţesuturile agravând starea existentă.

Compresele reci, se recomandă după tratamentul cosmetic, ele au rolul de


a închide porii sau după machierea feţei, în vederea fixării mai bine a fardurilor.

Compresele alternative reci-calde, se aplică după tratamentul cosmetic,


după aplicarea măştilor sau numai pentru efectul lor de înviorare. Datorită efectului
lor vasoconstrictor şi vasodilatator, activează circulaţia pielii, au un efect de
înmuiere a stratului cornos, favorizând şi resorbţia la nivelul ţesuturilor epidermice.
Lichidele utilizate pentru comprese pot fi macerate, infuzii, decocturi, din
diferite plante, dintre care se recomandă:
- pentru tenuri uscate ridate, infuzia de sunătoare (10 g la 250 g apă) cu
efecte tonice, emoliente;
- pentru tenuri uscate, deshidratate, comprese cu infuzii de muşeţel sau
macerate de alteea (10 g la 500 g apă), cu efecte emoliente;
- pentru tenuri îmbătrânite, infuzii de flori de tei (20 g la 300 g apă), pentru
efectul de înviorare a musculaturii. Aceste infuzii se pot aplica şi în zona ochilor,
pentru ochi încercănaţi;
- pentru tenurile hipersensibile, iritate, se aplică comprese din coada
şoricelului sau un macerat din frunze de pătrunjel (5 - 10 g la 400 g apă).
Tenurile seboreice pot beneficia şi ele de comprese, cu condiţia ca ele să fie
corespunzătoare acestor tipuri de ten. Se recomandă compresele cu infuzii din
levănţică (50 g la 1000 g apă), pentru tenuri seboreice, iar pentru cele acneice
infuzia de brusture.
În afara soluţiilor extractive obţinute din produse vegetale se mai utilizează
unele ape şi uleiul vegetal.
Apele minerale, se utilizează sub formă de comprese sau pulverizaţii, cu
efecte de hidratare, influenţează favorabil supleţea, elasticitate pielii, prin sărurile
23
minerale pe care le conţin. Pentru tenurile uscate sunt recomandate apele
carbogazoase, iar pentru cele seboreice cele alcaline.

Apa moale (apa de ploaie), posedă efecte emoliente, decongenstionante, pe


tenul uscat şi seboreic. Această apă se poate utiliza ca atare sau serveşte pentru
prepararea măştilor sau a unor loţiuni. Se practică şi duşul natural, prin expunerea
directă a feţei duşului natural al ploii, care are un efect hidratant, tonifiant,
activator al circulaţiei.

Uleiul vegetal, se foloseşte pentru îngrijirea tenului uscat, aplicând


comprese cu ulei călduţ de măsline, ulei de germeni de porumb.

10. Preparate cosmetice pentru îngrijirea feţei

Pentru îngrijirea cosmetică a feţei se utilizează următoarele preparate:


emulsiile cosmetice (demachiante şi de întreţinere), loţiunile cosmetice, unguente
şi creme cosmetice.

10.1. Emulsii cosmetice

Emulsiile cosmetice sunt preparate fluide, utilizate pentru demachierea


pielii şi pentru întreţinerea pielii.

10.1.1. Emulsii demachiante sau de curăţare (cleaning Milks)

Emulsiile demachiante mai sunt denumite "lapte de toaletă" sau lapte de


frumuseţe", datorită aspectului lor lăptos, rezultat prin emulsionarea în apă a unor
grăsimi.
Ele se utilizează pe scară largă datorită unor avantaje şi anume: se aplică cu
uşurinţă, în strat subţire şi uniform, fiind totodată economicoase. Emulsiile de
curăţire se utilizează seara şi dimineaţa, pe lângă rolul de curăţire, îndeplinesc şi pe
cel de îngrijire a tenului, căruia îi imprimă un aspect fraged şi catifelat. Sunt
emulsii de tip U/A sau A/U, obţinute cu diferiţi emulgatori naturali sau sintetici,
trietanolamină, săpunuri, laurilsulfat de sodiu, tween, span, etc. În emulsiile
demachiante nu se asociază emulgatori care pot fermenta (guma arabică sau
tragacanta), parfumuri care pot irita sau păta pielea, alcool în concentraţii peste
10% deoarece pot destructura emulsiile, substanţe acide, săruri de plumb.
După natura substanţelor şi emulgatorilor utilizaţi sunt menţionate: emulsii
cu ulei de migdale, emuslii pe baze de trietanolamine, săpunuri, etc. Emulsiile mai
pot conţine şi substanţe medicamentoase cum este acidul salicilic, rezorcinol şi
mici cantităţi de glicerol, sorbitol, cetaceu, alcool cetilic, care au un efect de
catifelare şi de stabilizare a emulsiilor.
Emulsiile cu trietanolamine sunt preferate datorită faptului că ele sunt uşor
alcaline nu irită faţa şi formează emulsii stabile:
Ulei de parafină 10,0 g
24
Alcool cetilic 0,50 g
Acid stearic 3,0 g
Trietanolamină 1,8 g
Propilenglicol 2,0 g
Apă la 100,0 g
Prepararea: peste substanţele grase topite (ulei de parafină, alcool cetilic,
acid steric) se adaugă treptat soluţia apoasă, se omogenizează până la răcire.
Ulei de parafină 10,0 g
Stearină 4,0 g
Trietanolamină 2,0 g
Cetaceu 12,0 g
Unt de caco 6,0 g
Apă la 100,0 g
Prepararea este asemănătoare cu preparatul anterior. Emulsiile cu
trietanolamină se pot utiliza pe toate tipurile de ten.
Emulsiile demachiante cu lanolină, se pretează pentru tenuri în special
uscate, dar şi pentru cele normale:
Ulei de parafină 40,0 g
Lanolină
Unt de cacao aa 1,0 g
Vaselină 8,0 g
Colesterol 0,70 g
Apă la 100,0 g
Preparare: se topesc pe baia de apă componentele grase (uleiul de
parafină, lanolina, untul de cacao, vaselina, colesterolul) şi se emulsionează treptat
apa.
Ulei de parafină 80,0 g
Vaselină 15,0 g
Lanolină aa
Unt de cacao 5,00 g
Colesterol 1,50 g
Borax 0,30 g
Apă la 100,0 g
Preparare: peste componentele grase topite, se emulsionează soluţia
apoasă de borax.
Dintre emulgatorii anionici se utilizează laurilsulfatul de sodiu, iar dintre
cei neionici tween, span:
Ulei de parafină 30,0 g
Alcool etilic 1,50 g
Laurilsulfatul de sodiu 1,0 g
Monostearat de gliceril 0,50 g
Apă la 100,0 g
Prepararea: laurisulfatul de sodiu se dizolvă în apă la cald, soluţia
obţinută se adaugă peste componentele grase topite, se amestecă preparatul până la
răcire.
Stearină 7,0 g
25
Lanolină
Span 80 aa 0,50 g
Tween 60 2,50 g
Apă la 100,0 g
Preparare: se topesc stearina şi lanolina, spanul, twenul se adaugă treptat
apa, omogenizând preparatul până la răcire.

10.1.2. Emulsii pentru întreţinerea tenului

Sunt preparate lichide, emulsii de tip U/A sau A/U, a căror fază internă
este formată din grăsimi naturale, semisintetice sau sintetice, iar faza externă este
apa sau sucuri naturale (extracte din plante, suc de castraveţi, fragi, etc.) care
exercită asupra pielii un efect emolient, hidratant, revitalizant. În aceste preparate
se mai pot asocia vitamine, hormoni, enzime, etc. Aici sunt cuprinse emulsiile
hidratante şi emulsiile emoliente.

Emulsie hidratantă:
Ulei de parafină
Cetaceu aa 3,0 g
Laurilsulfat de sodiu 1,0 g
Apă la 100, 0 g

Emulsie emolientă:
Unt de cacao 2,0 g
Cetaceu 3,0 g
Acid stearic 4,0 g
Hidroxid de sodiu 0,40 g
Glicerină 7,0 g
Apă la 100,0 g
Parfum q.s

Preparare: se topesc împreună untul de cacao, cetaceul, acidul stearic, se


adaugă apoi soluţia apoasă de hidroxid de sodiu şi glicerina. Se omogenizează
preparatul până la răcire. Este o emulsie anionică tip U/A.

10.2. Loţiuni cosmetice

Loţiunile sunt preparate lichide care au rolul de a activa circulaţia sanguină


şi de a stimula funcţiile biologice ale pielii. Ele joacă un rol important în
întreţinerea igieno-cosmetică a feţei; utilizarea neadecvată a lor poate grăbi
procesul de degradare şi îmbătrânire a pielii. Ele se aplică cu ajutorul unui tampon
de vată, iar în cazul tenurilor uscate şi sensibile sub formă de pulverizaţii.
Ca solvenţi de bază a loţiunilor se utilizează soluţii hidroalcoolice, soluţii
slab acide, sucuri de fructe, la acestea se mai pot asocia şi substanţe

26
medicamentoase. Dintre acizi se utilizează îndeosebi, acidul citric, acidul lactic,
acetic, sucuri acid naturale de citrice.
În alegerea corectă a loţiunilor se va avea în vedere următoarele: pentru
tenurile uscate şi normale concentraţia în alcool să nu depăşească 10%, iar pentru
cele grase poate să atingă 50%; se vor evita utilizarea de loţiuni degresante
puternice (acetonă, eter) care pentru moment au efecte favorabile, apoi stimulează
prea mult secreţia sebacee; nu se recomandă utilizarea soluţiilor glicerinate care au
tendinţe de deshidratare a pielii; dacă tenul este normal sau uscat şi prezintă pori
dilataţi, se pot utiliza numai loţiuni apoase astringente.
Loţiunile cosmetice după efectul pe care-l manifestă se clasifică în:
- loţiuni astringente
- loţiuni calmante pentru tenuri uscate, iritate congestionate
- loţiuni modificatoare de pH
- loţiuni tonice

10.2.1. Loţiuni astringente

Sunt preparate lichide, în general soluţii, utilizate în scopul corijării tenului


gras, cu rol de închidere a porilor, după demachiere sau înaintea aplicării
fardurilor. Ele sunt utilizate în tratamentul tenului gras cu pori foarte dilataţi
("coajă de portocală") sau ca preparate antisudorifice datorită naturii substanţelor
din compoziţia lor. În compoziţia loţiunilor astringente se întâlnesc săruri de
aluminiu, de zinc, tincturi, extracte din produse vegetale cu efecte astringente,
precum şi cantităţi foarte mici de substanţe antiseptice (camfor, acid salicilic, spirt
camforat, etc.). Solvenţii pot fi reprezentaţi de apa distilată, ape aromatice (flori de
trandafir), infuzii de plante. Exemple:
Sulfat de aluminiu şi potasiu (alaun)
Acid salicilic
Camfor aa 1,0
Alcool 45,0 g
Apă la 100,0 g
Preparare: se dizolvă alaunul în apă, acidul salicilic şi camforul în alcool,
se diluează treptat soluţia alcoolică cu cea apoasă. Loţiune astringentă pentru ten
gras.
În alte formule se asociază sucuri naturale:
Sulfat de aluminiu şi potasiu 1,0 g
Suc de lămâie 35,0 g
Alcool 15,0 g
Apă la 100,0 g
Preparare: se dizolvă alaunul în apă, se adaugă alcoolul şi sucul de
lămâie. Loţiune astringentă pentru ten gras.
Mentol 10,0 g
Camfor 0,25 g
Acid boric 3,0 g
Acid citric 0,30 g
Alaun 1,0 g
27
Alcool 30,0 g
Apă la 100,0 g
Preparare: se dizolvă în apă la cald acidul boric, acidul citric şi alaunul.
Camforul, mentolul se dizolvă în alcool. Se adaugă treptat soluţia apoasă peste cea
alcoolică. Loţiune recomandată pentru ten gras cu pori dilataţi.

10.2.2. Loţiuni calmante pentru tenuri uscate, iritate

Pentru aceste tenuri se recomandă preparatele obţinute din produse


vegetale, flori de portocale, flori de trandafir, rădăcină de alteea, flori de soc, etc.:
Apă de roze
Apă de flori de portocal aa 50,0 g
Apă de soc
Camfor 0,50 g
Acid boric 2,0 g
T-ra benzoe XV picături

Preparare: se dizolvă camforul în tinctura benzoe; acidul boric în apă, se


adaugă în continuare apele aromatice. Peste soluţia apoasă se adaugă soluţia
alcoolică de camfor în picături.
Pentru aceste tenuri se recomandă şi comprese cu macerate din rădăcini de
alteea (5 - 10 g %) de 2-3 ori pe zi.
Loţiunile cu suc de castraveţi sunt mult mai utilizate datorită efectului lor
hidratant, tonic.
Ele se obţin prin asocierea sucului cu alcool care să nu depăşească 10-15%,
în cazul tenurilor normale şi uscate:

Acid boric 1,0 g


Suc de lămâie 10,0 g
Alcool 15,0 g
Suc de castraveţi 50,0 g
Apă la 100,0 g

Preparare: se dizolvă acidul boric în apă, se adaugă sucul de lămâie şi cel


de castraveţi, apoi alcoolul.
Sucul de castraveţi se recomandă pentru toate tipurile de ten; pentru tenul
gras se poate asocia 1000 ml suc de castraveţi cu 250-500 ml alcool (sucul se
strecoară prin tifon, apoi se filtrează prin hârtie de filtru, se adaugă 500 ml alcool,
se lasă la macerat 48 de ore, apoi se filtrează). Sucul de castraveţi se conservă la
loc răcoros, uscat în vase bine închise.
Pentru tenurile uscate, iritate, se mai recomandă loţiunile cu miere de
albine, care conţine cantităţi importante de vitamine solubile în apă, acizi organici,
unele substanţe minerale (fier, mangan, cupru, calciu, aluminiu, magneziu) iar
drept componente principale 70-80% amestec de glucoză şi 20-30 % apă.

28
10.2.3. Loţiuni modificatoare de pH

Sunt recomandate pentru reglarea pH-ului pielii, cele acide sunt indicate
pentru tenuri normale şi uscate, iar cele alcaline pentru tenuri seboreice. Se
utilizează în acest scop, acizii: boric, salicilic, citric, acetic sau sucuri naturale de
citrice, iar pentru cele cu caracter alcalin, borax, bicarbonat de sodiu. Exemple:
Acid acetic glacial
Acid lactic aa 0,50 g
Acid citric
Alcool 10,0 g
Apă la 100,0 g
sau
Acid salicilic 1,0 g
Mentol 10,30 g
Alcool 20,0 g
Apă la 100,0 g
Preparare: se dizolvă acidul salicilic, mentolul în alcool, se adaugă apă în
porţiuni mici.
Camfor 0,50 g
Suc de lămâie
Alcool aa 5,0 g
Apă la 100,0 g
Preparare: se dizolvă camforul în alcool, se amestecă sucul de lămâie cu
apa şi se adaugă sub agitare peste soluţia camforată.

Loţiune pentru tenuri grase seboreice:


Borax 2,0 g
Alcool 30,0 g
Apă la 100,0 g

10.2.4. Loţiunile tonice

Loţiunile tonice sunt preparate lichide, hidroalcoolice, slab astringente,


răcoritoare, cu efecte de înviorare şi reîmprospătare a pieli. În compoziţia lor intră
substanţe astringente (săruri de aluminiu sau zinc), substanţe cu efecte răcoritor,
mentol, camfor, în diluaţii mari (1 : 1000), cu rol stimulator şi vasodilatator al
pielii. Loţiunile tonice se utilizează după operaţiunea de demachiere şi numai pe
tenuri normal gresate. Glicerina şi propilenglicolul nu se utilizează în concentraţii
mai mari de 3-5%, peste aceste concentraţii au un efect iritant.

Sulfat de zinc 0,10 g


Glicerină 10,0 g
Camfor 0,05 g
Apă de roze 40,0 g
Apă la 100,0 g
29
Preparare: se dizolvă sulfatul de zinc în apă, se adaugă glicerina, apa de
trandafir şi apoi în porţiuni mici apa camforată.

30