UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI

FACULTATEA DE ŞTIINŢE SOCIO-UMANE

RELAŢII INTERNAŢIONALE ŞI STUDII EUROPENE

Referat la Geopolitică şi Geostrategie

Studentă: Cîrstoiu Cristina

Anul: III
Grupa: I
 Contribuţia lui Anton Golopenţia la apariţia geopoliticii

Anton Golopenţia s-a născut în anul 1909 în judeţul Caraş-Severin şi a decedat la 26

mai 1951. A fost un sociolog şi geopolitician român, unul dintre fondatorii şcolii
româneşti de geopolitică.
A fost o personalitate ştiinţifică complexă, licenţiat în Drept si Filosofie, cu
doctoratul obţinut în Germania, unde a intrat în contact cu lucrările geopoliticienilor
germani. A colaborat cu Dimitrie Gusti la elaborarea de studii de sociologie si filosofie.
A fost unul dintre membrii fondatori ai revistei “Geopolitică şi geoistorie”.
Din puncul său de vedere, geopolitica este ştiinţa care studiaza potenţialul statelor şi
dinamica schimbării mediului geopolitic. În opinia sa, geopolitica trebuie să fie un fel de
meteorologie politică.
În studiul său din 1937, Ion Conea pomenea, referindu-se la starea geopoliticii
româneşti despre un “tânăr foarte serios introdus în ale geopoliticii“. Tânărul era Anton
Golopenţia şi el este acela care în 1938 va replica strălucit marelui geograf, replică
aşteptată şi sugerată chiar de Ion Conea, prin provocarea aruncată în ultima fază a
materialului său: “Să aşteptăm, totuşi, şi cuvântul «care să vină dinspre sociologie»1”.
Prestaţia lui Anton Golopenţia în domeniul geopoliticii a fost una de vârf. Chiar dacă
nu a ajuns să-şi scrie marea operă, studiile sale din “Sociologie românească” sau
“Geopolitica şi Geoistoria” dau seama de capacitatea uluitoare a uneia dintre minţile
româneşti strălucite ale perioadei interbelice. Traseul său ştiinţific este un veritabil
crescendo. A început ca statistician şi demograf pentru a deveni unul dintre remarcabilii
noştri gânditori politici şi geopoliticieni.
Golopenţia a atacat problemele societăţii româneşti, preluând-o atât ca intreg parcelat,
cât şi ca parte a unui întreg, însă a întârziat în premisele analizei (statistică, demografie,
sociologie). Sociologia politică şi geopolitica erau, în acest crescendo, cele care ar fi
trebuit să dea măsura uriaşului său talent.
Demersul teoretic axat pe geopolitică este adus la vârf în două studii de referinţă:
unul din 1937, “Contribuţia ştiinţelor sociale la conducerea politicii externe”, inclus mai
târziu în volumul de studii “Geopolitica”2, celălalt, în 1938, “Însemnare cu privire la
definirea preocupărilor geopoliticii”3. Aportul său se dublează şi prin materialele venite
din direcţia cercetărilor teritoriilor româneşti desprinse în 1940, studii briliante publicând
pe această temă în “Geopolitica şi Geoistoria”.
Volumul “Geopolitica” publicat la Craiova, în 1940, reuneşte unele studii importante
ale autorilor lucrării: Ion Conea, A. Golopenţia şi M. Popa-Veres. Studiul lui I. Conea
“Geopolitica. O ştiinţă nouă”, publicat în deschiderea volumului, se încheie cu
precizarea: “să aşteptăm, totuşi, şi cuvântul care să vină dinspre sociologie”.
Studiul lui Golopenţia intitulat “Însemnare cu privire la definirea preocupării

1
Ion Conea, O nouă ştiinţă: geopolitica, în Sociologie românescă, an II, nr. 9-10, 1937, p.418.
2
Tipărit la Craiova, Editura Ramuri, 1940.În acest volum mai semnau Ion conea şi M. Popa-Vereş.
3
Apărut pentru prima dată în Anuarul festiv al Societăţii studenţilor în geografie, Soveja şi republicat în
volumul din 1940.
geopolitice“ reprezintă un cuvânt modern şi actual nu numai pentru timpul când a fost
rostit, ci şi pentru vremurile noastre, un cuvânt aplicat, ce pune punct tuturor tentativelor
de a circumscrie geopolitica exclusiv unui demers de tip academic, un cuvânt ce smulge
geopolitica de pe tărâmul strict al geografiei, plasând-o în miezul problemei sociale si
politice.
Două sunt izvoarele acestei viziuni. În primul rând o lectură mai adâncă a operei
întemeietorului geopoliticii. Statul, în viziunea lui Kjellen, este o “formă vie”, o unitate
indisolubilă dintre ţară (studiată de geografia politică), neam şi populaţie (studiate de
demografie), economie (studiată de ecopolitică) etc. Această “teorie empirică a statului”
pretinde o reunire a perspectivelor de studiu care, până atunci, erau fragmentate, pentru a
sesiza cu adevărat esenţa, funcţionarea, performanţa, dinamica, tendinţele de evoluţie ale
statului.
Sociologul român era preocupat, în acelaşi timp, de dinamica situaţiei internaţionale,
de rapida schimbare a unor conjuncturi, de nevoia vitală a statelor de a cunoaşte la timp
aceste prefaceri din imediata vecinătate şi din lume, pentru a afla răspunsuri potrivite.
Cuplarea acestor două perspective îl determină pe Golopenţia să-şi precizeze concepţia
despre obiectul geopoliticii. Pentru sociologul român obiectul geopoliticii “îl constituie
potenţialul statelor. Aceasta este rezultanta însuşirilor tuturor factorilor constitutivi pentru
un stat: a teritoriului, a neamului, a populaţiei, a economiei acestuia, a structurii sociale, a
modului cum e guvernat, a mediului său politic. Cercetarea geopolitică nu este, deci,
numai geografică, ori numai economică, ori numai politică, ci este concomitent
geografică, demografică, economic socială, culturală, politică”.
Analiza frontierei capătă contur la Golopenţia, în analizele axate pe statutul
Transilvaniei, cercetare declanşată de jocurile frontaliere româno-maghiare finalizate în
decupaje artificiale şi fără fundament geopolitic. Distincţia centrală a discursului critic
este cea între frontierele etnografice şi frontierele politice, între realităţile din teren-
fondul chestiuni şi rezultatele decise în cancelariile politice europene- forma problemei.
Teza susţinută de Golopenţia se axează pe analiza fracturii iremediabile dintre cele
două elemente, generată de o decizie politică arbitrară şi detectabilă în cercetarea
frontierei de răsărit a Ungariei. Drept probe va desfăşura cu erudiţie şi precizie un întreg
arsenal ce infirma radical realitatea impusă la Viena. Traseul pe care-l alege este cel al
inventarierii realităţilor (conţinuturelor) biologice, manieră ce vine să completeze
replicile istorice sau geografice convocate de alţi teoreticieni români.
În epocă, se constata o resurecţie masivă a planurilor biopolitice ungureşti de
dominaţie cantitativă a teritoriului proaspăt cucerite. Chestiunea numărului devenise
obsesivă pentru dirigiutorii politici, dar şi pentru oamenii de ştiinţă ai Ungariei.
Voci lucide ungureşti sesizau precaritatea statutului frontierei maghiare dar nu vor
ezita să propună fantasmagonice proiecte de “repopulare a bazinului Carpaţilor numai de
unguri”. Anton Golopenţia preia această interogaţie maghiară, devenită obsesie, şi o
suprapune unui aspru examen geopolitic şi istoric evidenţiindu-i lipsa de realism şi doza
de utopie ce o animă. Soluţia ungurească în chestiunea Transilvaniei subsuma 3 paliere:
“şase copii de la fiecare familie ungurească”; asimilarea “firească” a celorlalte
naţionalităţi; întărirea Ungariei prin aducerea seminţiilor mangolice, socotite înrudite cu
maghiarii din Caucaz şi Urali.
Golopenţia demontează punct cu punct himericul proiect maghiar: media natalităţii
era atunci doar de doi copii pe familie, “asimilarea firească“ era imposibilă faţă de
români fără recurs la forţă, iar partea a treia a planului, avertiza geopoliticianul român,
devenea automat o problemă de ordin european “pe care ungurii n-o pot soluţiona între ei
acum când Europa e dominată de idea raselor”.
Deşi axată pe un exemplu concret, analiza frontalieră propusă de Golopenţia capătă
autonomie, devenind paradigmă de sine stătătoare, din familia celor ce tratau discrepanţa
dintre “frontiera etnică” şi “frontiera politică” ale popoarelor. Golopenţia nota: “pe
temeiul drepturilor istorice şi al unor misiuni europene reclamate se poate cere mult fără
dificultate. Dar e greu să mai poţi susţine aceleaşi pretenţii când eşti nevoit să arăţi calea
lungă de până la umplere cu conţinutul unguresc a celor cerute”. Componenta
demografică capătă deci statut fundamental în orice deplasare a frontierelor, ea cenzurând
drastic mişcările aleatoare, în genul jocului naiv cu creionul pe hartă, practicat nu o dată
în cancelariile politicii mondiale.
Aceste “forme fără fond”, artificiale prin esenţă, pot declanşa neaşteptate conflicte în
momentul în care presiunea devine insuportabilă.
Anton Golopenţia a surprins virtuţile practice ale cercetării geopolitice, acum mai
bine de o jumătate de secol în termeni pe care literatura de specialitate îi foloseşte în mod
obişnuit astăzi, a relevat finalităţile cercetării geopolitice într-o perioadă în care nazismul
era la zenit, a avut temeritatea să deosebească destinul unei discipline, de asocierea prin
forţa lucrurilor temporară, a unor reprezentanţi ai ei cu o orientare politică extremistă.
Bibliografie:

Bădescu, Ilie, Dungaciu ,Dan – Sociologia şi geopolitica frontierei, Editura

Floare Albastră, Bucureşti, 1995, volumul I.

Dobrescu, Paul - Geopolitica, Editura Ramuri, Craiova, 1940.

Golopenţia, Anton – Opere complete.Volumul II. Statistică, demografie şi

geopolitică, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2001.

Webografie:

http://www.scribd.com/doc/6752322/Geopolitica