Pentru a ajunge la un nivel de performanţă consider că este nevoie de muncă serioasă şi de
implicare maximă în scopul atingerii obiectivelor. Ceea ce mă motivează în a reuşi sunt susţinerea din partea echipei, recunoaşterea meritelor şi răsplătirea lor, satisfacţia îndeplinirii sarcinilor de lucru.
Care ar fi jobul tău ideal?
Pentru mine, jobul ideal este cel pe care l-aş putea desfăşura fără greutate, care mi-ar putea oferi mediul de lucru cu adevărat plăcut şi unde aş colabora cu cei mai buni din domeniile lor. Consider, însă, că deocamdată nu putem vorbi de job ideal sau de orice altceva ce ar putea fi calificat drept „ideal”. Este suficient, totuşi, ca la sfârşitul unei zile de muncă să simţi că ai făcut ceva bun şi că a meritat efortul.
Care este cea mai mare realizare a ta de pana acum?
Consider că mă pot mândri cu promovarea examenului la Baroul Bucureşti şi cu faptul că acum fac parte din Tabloul Avocaţilor Baroului Bucureşti.
Cum te-ar caracteriza ultimul tău şef?
Deşi nu am fost încă în situaţia de a avea un şef, cu siguranţă cuvintele pe care le-ar putea spune despre mine ar reflecta faptul că a avut ocazia să colaboreze cu o persoană pregătită în domeniul juridic.
Cum te-ai descrie? (3 calităţi, 3 defecte)
3 calităţi pe care le veţi descoperi la mine sunt puterea de muncă, uşurinţa în adaptarea în cadrul colectivului şi învăţarea rapidă /cunoştinţe solide în domeniul juridic.
Cum te vezi peste 5 ani?
Peste 5 ani voi fi un jurist în adevăratul sens al cuvântului, întrucât voi avea o experienţă profesională vastă. Cu siguranţă voi face parte dintr-o echipă şi voi avea mulţi colaboratori. Consider şi că o dată cu trecerea timpului voi căpăta o oarecare înţelepciune din punct de vedere profesional.
O abordare ușoară a comunicării profesionale: Ghidul practic de comunicare profesională și cele mai bune strategii de comunicare în afaceri din punct de vedere scris și interpersonal
Procedura de Organizare Şi Desfăşurare A Examenului de Promovare A Personalului Civil Contractual În Grade Ori Trepte Profesionale Imediat Superioare Sau Într
Gestionarea conflictelor în 4 pași: Metode, strategii, tehnici esențiale și abordări operaționale pentru gestionarea și rezolvarea situațiilor de conflict