Sunteți pe pagina 1din 50

Tema 1.

Un pas mai departe prin eTwinning: proiecte colaborative

Pornind de la scopurile eTwinning, o ţintă importantă, dar precară în multe cazuri, se referă la
procesul de predare-învăţare, la comunicarea internaţională cu scop didactic şi la ameliorarea
climatului şcolar. Dacă scopurile legate de integrarea şcolilor într-o comunitate europeană, sau
cele care vizează sprijinirea dezvoltării instituţionale sau a dezvoltării profesionale a cadrelor
didactice prin eTwinning pot fi mai uşor atinse, cele care vizează efectiv schimbările de
metodologie şi de proiectare didactică sunt mai complexe.

Proiectele eTwinning au un potenţial uriaş de a oferi elevilor noi oportunităţi de învăţare, o


diversificare a activităţilor didactice şi, astfel, noi provocări atât pentru contactul cu noi
informaţii, cât şi pentru dezvoltarea de noi competenţe sau formarea de atitudini. Comunicând
cu colegi din Europa, elevii se familiarizează cu elemente de specific cultural sau de specific al
educaţiei din ţările partenere, îşi îmbunătăţesc competenţele de comunicare într-o limbă
străină dar şi pe cele de comunicare în sens social – de interrelaţionare. Contribuţia eTwinning
la comunicarea interculturală a fost subliniată de profesorul Piet van de Craen: "cu cât
schimbul cultural este mai intens, cu atât mai bine îl vom cunoaşte pe „celălalt” şi cu atât mai
europeni vom deveni". Din perspectiva cadrelor didactice, proiectele eTwinning sporesc
motivaţia elevilor pentru rezolvarea sarcinilor de învăţare, arătând că elevii sunt foarte dornici
să înveţe, cu condiţia să fie stimulaţi şi îndrumaţi cu grijă (Piet van de Craen).

La nivelul procesului didactic, proiectele eTwinning şi instrumentele web 2.0 oferă profesorilor
oportunităţi de diversificare a metodologiei, a sarcinilor şi a mediului de învăţare. Acestea sunt
o modalitate accesibilă şi relevantă pentru abordarea procesului didactic centrat pe elev.
Astfel, proiectele sunt iniţiate plasând elevii în centrul activităţilor – interesele lor, experienţa
anterioară care poate fi valorificată, potenţialul lor de dezvoltare, modalităţi de comunicare şi
de învăţare preferate – blog, wiki etc. Mai mult, proiectele presupun muncă în echipă, sprijin
reciproc, efort comun pentru rezolvarea unor sarcini, implicând astfel pe lângă dimensiunea
cognitivă a procesului de învăţare şi dimensiunile afectivă şi socială – acestea stimulând
motivaţia, implicarea şi performanţa. Lucrul în grup şi diversitatea activităţilor, a metodelor şi
mijloacelor de învăţare vin în întâmpinarea diversităţii stilurilor de învăţare diferite ale elevilor,
facilitând adaptarea instruirii la specificul acestora.

Analizând proiectele de colaborare în mediu virtual derulate de cadre didactice nu numai din
România, ci şi din alte ţări, se poate observa că multe dintre acestea rămân la un stadiu
incipient de colaborare sau de adaptare a activităţilor de predare-învăţare astfel încât să
permită colaborarea între elevi (din aceeaşi clasă sau din clase din ţări diferite). Colaborarea
se reduce la prezentarea şcolilor şi postarea unor materiale în spaţiul comun de lucru, pe o
pagină web sau un blog. Materialele postate reflectă activitatea cadrelor didactice, rareori pe
cea a elevilor. Însă, în ambele situaţii, materialele tind să fie rezultate ale unor iniţiative sau
interese individuale şi nu un produs al parteneriatului, al lucrului în echipă.

Prin urmare, prin tot acest curs, se urmăreşte abilitarea cadrelor didactice de a crea proiecte
complexe, bazate pe colaborare şi relevante pentru elevi. În acest sens, trebuie pornit de la
premisa că fiecare proiect este o experienţă de învăţare, o modalitate atractivă şi eficientă
prin care elevii şi profesorii lucrează împreună, identifică şi rezolvă probleme,
învaţă aplicând sau utilizând spaţii din afara şcolii pentru a realiza aplicaţii practice.
În sens didactic, proiectul este o metodă de învăţare. „Învăţarea bazată pe proiect este o
învăţare în profunzime în care copiii sunt stăpânii propriei activităţi, unde li se oferă libertatea
de alegere dintr-o serie de posibilităţi stabilite de cadru didactic împreună cu elevii. Acest tip
de învăţare este proiectată după nevoile şi interesele individuale ale fiecărui elev, fapt destul
de greu de împlinit în toate tipurile de activităţi din programul şcolar” (Chard, Sylvia. Teaching
in the Digital Age: Project-Based Learning and Assessment Videocassette. The George Lucas
Foundation, 2002.).

Formularul pe care un profesor îl completează în momentul în care doreşte să iniţieze un noul


proiect eTwinning păstrează o structură relativ simplă:

• titlul proiectului;
• rezumatul proiectului (o scurtă descriere);
• limba de lucru a proiectului;
• intervalul de vârstă şi numărul elevilor implicaţi în proiect;
• temele abordate (conţinuturi ale învăţării);
• instrumentele care vor fi utilizate (de ex., conferinţe audio sau video, email, clase
virtuale, forum, chat etc.);
• obiectivele propuse;
• metodologia – activităţile şi modul de lucru;
• rezultatele aşteptate (descrise în principal prin produsele activităţilor).

Dintre elementele de mai sus, două sunt definitorii pentru ca un proiect să fie relevant şi bazat
pe colaborare: obiectivele şi activităţile prin care acestea sunt atinse. La nivelul obiectivelor,
putem distinge două categorii:

• obiective ale parteneriatului/ proiectului în ansamblu – de ex., valorificarea trăsăturilor


fundamentale ale culturilor ţărilor participante şi împărtăşirea valorilor universale
identificate; realizarea unei mini-antologii de basme europene prin colaborare cu
instituţii şcolare din alte ţări; motivarea adolescenţilor pentru însuşirea unui vocabular
de bază într-o limbă străină de circulaţie restrânsă; furnizarea de noi resurse
pedagogice cadrelor didactice; valorificarea laturii ludice a activităţilor şi a resurselor
artei dramatice pentru a dezvolta capacităţi de exprimare lingvistică şi corporală etc.;
• obiective de învăţare la nivelul elevilor – de ex., redactarea unor texte funcţionale
(corespondenţă şcolară dirijată) variate mai complexe, structurate; interpretarea
corectă a elementelor culturale din diferite ţări prin decodarea semnificaţiilor acestora
şi explicarea similitudinilor şi diferenţelor culturale, religioase şi sociale; susţinerea
unei conversaţii într-o limbă străină, la un anumit nivel de competenţă (după criteriile
de competenţă ale Cadrului European comun de referinţă pentru limbile străine);
realizarea unor experimente ştiinţifice şi prezentarea acestora pentru colegii din şcolile
partenere, prin intermediul unui videoclip etc.

Câteva recomandări pentru stabilirea obiectivelor care îi vizează pe elevi:


1. urmărirea simultană a dezvoltării de capacităţi şi acumulării de cunoştinţe;
2. valorificarea specificului proiectelor eTwinning – colaborarea cu colegi din alte ţări:
obiectivele vor viza comunicarea, formarea de atitudini, transferul de experienţă sau
idei etc.;
3. corelarea obiectivelor cu activităţi didactice, metode şi mijloace adecvate;
4. stimularea acţiunii independente, a autocontrolului, autoevaluării şi a capacităţii de a
învăţa cum să înveţe;

În ce priveşte conceperea şi articularea activităţilor, a modului de lucru corelat cu obiectivele


proiectului, este bine să avem în vedere:

1. activităţi şi mijloace care să stimuleze şi să susţină motivaţia elevilor pe parcursul


proiectului;
2. interacţiunile dintre elevi, atât la nivelul clasei, cât şi cu elevii din alte şcoli.
3. implicarea elevilor în activităţi prin activităţi mai puţin dirijate, pentru stimularea
acţiunii independente, a autocontrolului, autoevaluării şi a reflecţiei asupra propriei
învăţări;
4. valorificarea experienţei anterioare a elevilor;
5. gradarea activităţilor, diversificarea lor şi implicarea elevilor în stabilirea modurilor de
lucru;
6. proiectarea unor sarcini de lucru care presupun muncă în echipă, colaborare, asumare
de responsabilităţi;
7. alternarea formelor de organizare a activităţii: frontal, perechi, grupuri mici, individual;
8. diversitatea tipurilor de interacţiune oferite de aplicaţiile web 2.0 facilitează
comunicarea şi interacţiunile în reţele sociale, într-o manieră adecvată stilului şi
nevoilor fiecăruia (comunicare mai mult sau mai puţin intensă, suport, feedback etc.).
Un alt element important pentru a transforma proiectul într-o activitate autentică de învăţare îl
constituie evaluarea acestuia, atât pe parcursul implementării, cât şi la final. Pe durata
întregului proiect, evaluarea continuă - informaţiile despre mersul proiectului, despre
eventualele probleme sau întârzieri ale activităţilor etc. – va permite adaptarea activităţilor, a
ritmului de lucru, identificarea obstacolelor şi identificarea de soluţii. În acest scop, discuţiile
formale sau informale între membrii echipei, consultarea cu cei implicaţi, sesiunile de
feedback, jurnalul sau alte metode sunt foarte utile şi uşor de realizat. Pentru încheierea
proiectului, planificăm o evaluare de final sau sumativă, care ne va ajuta să vedem în ce
măsură ne-am atins obiectivele, în ce măsură s-au obţinut rezultatele aşteptate, care sunt
efectele (inclusiv cele neanticipate), care este nivelul de satisfacţie al participanţilor la proiect.
Metode utile de culegere de informaţii: interviul individual sau de grup, chestionarul, jurnalul
proiectului etc.

Relaţia profesor – elev în cadrul proiectelor eTwinning poate dobândi noi valenţe. Cadrele
didactice pot recepta mai bine nevoile şi interesele elevilor, pot valorifica şi complementariza
învăţarea în spaţiul formal cu cea non-formală şi informală, timpul alocat învăţării sau
rezolvării de sarcini de învăţare fiind un continuum între timpul şcolar şi timpul liber.

Tema 2. eTwinning în curriculum

Proiectele eTwinning pot fi realizate atât ca activităţi integrate în curriculum, cât şi ca activităţi
extracurriculare. Pot fi proiecte pe discipline de studiu sau proiecte integrate – inter sau
transdisciplinare. Un criteriu important în evaluarea proiectelor îl reprezintă integrarea lor în
curriculum, modul în care pot susţine parcurgerea curriculum-ului, întrucât aceste proiecte nu
reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de susţinere a activităţii didactice, de
complementarizare a eforturilor de atingere a finalităţilor educaţiei.

În această secţiune vom învăţa despre integrarea unui proiect în curriculum, fie în cadrul unei
singure discipline, fie crosscurricular, dacă doriţi să lucraţi în echipă cu colegi de specialităţi
diferite. Veţi putea decide care dintre cele două abordări vă avantajează şi veţi găsi câteva
exemple de activităţi care să vă inspire.

În fiecare curriculum există subiecte adecvate pentru utilizarea în proiectele eTwinning.


Lucrând cu elevii, veţi găsi, de asemenea, pe parcursul anului şcolar, posibilitatea de a aborda
probleme conexe altor obiecte de studiu, sau subiecte legate de aceeaşi materie, dar diferite
de cele din curriculum. Ambele tipuri de probleme sunt interesant de explorat într-un proiect
de colaborare.

În primul rând, trebuie să aflaţi dacă există deja în şcoala dumneavoastră o experienţă cu
privire la munca în proiecte, de exemplu, cazul în care colegii dvs. sunt deja implicaţi în
proiecte de colaborare. Dacă acesta este cazul, puteţi să le cereţi să vă ajute să porniţi un
proiect. Dacă nu, puteţi crea o idee de proiect adecvată dezvoltării în cadrul unei singure
discipline.

Iată în continuare câteva exemple de integrare a unui proiect la nivelul unei discipline de
studiu, precum şi de activităţi pentru proiecte interdisciplinare sau transdisciplinare.

2.1. Exemplu de proiect cu specific matematic: My Town in Numbers

>> Accesaţi prezentarea detaliată a exemplului de


proiect: http://iteach.ro/cursuri/mod/resource/view.php?id=75

Cel mai important aspect al proiectului a fost interactivitatea sa, datorită activităţii principale,
constând în propunerea şi rezolvarea de probleme, dar şi comunicării între echipe prin
intermediul blogului şi forumului. Faptul că problemele erau legate nemijlocit de oraşele lor a
creat o atmosferă de cunoaştere reciprocă, iar compararea rezolvărilor şi rezultatelor a dat
naştere unui spirit de competiţie foarte stimulativ pentru elevi. Conexiunea la realitatea de zi
cu zi a dat sarcinilor matematice un aspect real.

2.2. Exemple de abordări inter- şi transdisciplinare

În cadrul proiectului prezentat anterior, una dintre sarcinile de învăţare concepute de o echipă
de elevi şi transmisă celorlalte echipe din cele două şcoli partenere a necesitat apelul la
cunoştinţe şi capacităţi dezvoltate la disciplina fizică, deşi proiectul era conceput din
perspectiva disciplinei matematică. A îmbinat astfel matematica, fizica şi limba engleză. Mai
multe informaţii sunt disponibile pe pagina web a proiectului.

Abordarea interdisciplinară presupune transferul şi valorificarea de cunoştinţe şi capacităţi


specifice pentru două sau mai multe discipline.

Abordarea transdisciplinară presupune valorificarea cunoştinţelor şi capacităţilor specifice mai


multor discipline, nivelul de integrare a acestora fiind atât de ridicat încât specificul disciplinar
devine nesemnificativ. De exemplu, proiectul "Labirintul vieţii" (Life Labyrinth) transcende
graniţele disciplinelor şcolare, urmărind capacitatea elevilor de a lua decizii, de a analiza
implicaţiile acestora.

Sunt prezentate în continuare câteva activităţi care permit abordări integrate ale predării şi
învăţării.

>> 2.2.1. Realizarea unui ziar on-line


>> 2.2.2. Webquest
>> 2.2.3. Întocmirea unui dicţionar multilingvistic sau a unui wiki
>> 2.2.4. Crearea unui blog
>> 2.2.5. Realizarea în colaborare de chestionare, teste şi jocuri

Acestea sunt doar câteva exemple de proiecte şi activităţi, o paletă mult mai largă şi o sursă
de inspiraţie puteţi găsi la http://www.etwinning.net/ro/pub/index.htm, secţiunea INSPIRAŢIE.

Aţi învăţat despre mai multe moduri de a integra un proiect în curriculum. Aceasta vă va
permite să vă adaptaţi situaţiei din şcoala dvs., dar şi să înglobaţi în proiect conţinuturi,
obiective şi strategii care să-i asigure sustenabilitatea şi transferabilitatea.

2.1. Un proiect cu specific matematic: My Town in Numbers


Pagina proiectului: http://irina.sorinvasilescu.ro/

Descriere

Este un proiect desfăşurat în anul şcolar 2008-2009 de trei clase de vârste apropiate din şcoli
din România, Cehia şi Olanda, folosind conţinuturi comune din curriculum. El nu se limitează la
una dintre ramurile matematicii, ci se referă la această materie în integralitate.

Scopul proiectului din punctul de vedere al activităţii didactice este de a compara modul în
care elevii reacţionează la această nouă abordare. De asemenea, a fost un mod de a
diversifica tehnicile de predare, de a aduce la viaţă idei constructiviste de instruire, de a utiliza
TIC pentru raportare şi comunicare, ca un mod de împărtăşire a rezultatelor şi ideilor elevilor,
de comparare a mediului de lucru, a diferitelor sisteme de învăţământ, a curriculum-ului etc.
Competenţele vizate au fost, pe lângă cele matematice, digitale şi de comunicare în limba
străină, capacitatea de a organiza şi gestiona propriul proces de învăţare, precum şi
sensibilizarea şi exprimarea culturală.

Suportul matematic folosit a fost diversificat, de la asemănări şi proporţionalitate, la arii şi


perimetre, alte noţiuni de geometrie, pătrate magice, legi de mişcare, unităţi de măsură,
volume, criptare de mesaje.

Activităţi

Primele activităţi au constat, ca de obicei, în realizarea de prezentări ale oraşelor şi şcolilor


partenere, întocmirea unui plan de lucru comun şi pe echipe şi a grupelor de lucru din cadrul
fiecărei clase. Grupurile şi-au realizat la rândul lor prezentări, fiecare dintre participanţi
făcându-şi o scurtă caracterizare. Au însoţit aceste caracterizări de fotografii, de scurte istorice
ale oraşelor lor, astfel încât parteneriatul să capete un caracter cât mai concret şi echipele să
se cunoască cât mai bine. A avut loc concursul pentru alegerea logo-ului proiectului, câştigat
de echipa cehă.

Apoi a început activitatea principală, constând în redactarea de probleme cu conţinut


matematic legate de oraşele respective. Fiecare echipă a propus câte o problemă în fiecare
lună, iar celelalte două clase au rezolvat şi expus soluţia găsită. Toate problemele propuse se
referă la locuri reale din oraşele lor şi acoperă conţinuturi matematice comune celor trei
curricula. Profesorii au comunicat folosind blogul proiectului, situat la
adresa: http://mytowninnumbers.blogspot.com/

Problemele propuse au fost:

• echipa cehă: Fântâna (calcul de volume), Podul (mişcare), În parc (scara hărţii,
distanţe),
• echipa română: Pătrate magice, În curtea şcolii (relaţii între arii şi perimetre, unităţi de
măsură), Roata Mare (distanţe, unităţi de măsură, cercul),
• echipa olandeză: Înălţimea sălii de sport (asemănare, rapoarte), Mesaje criptate,
Puzzle (probleme cu răspuns multiplu)

Un videoclip ilustrând modul în care a lucrat echipa din România este disponibil la
adresa: http://www.youtube.com/watch?v=xJuRW_P01K4

Instrumente TIC folosite

Au fost folosite instrumente TIC variate: portalul eTwinning ca platformă de lucru şi blogul ca
mijloc de comunicare între profesori. Materialele au fost realizate folosind aplicaţii pentru
editare de text (Microsoft Word), editare de imagini (Picasa, Irfanview, Microsoft Photoeditor),
editare de fişiere video (film) sau de realizare de prezentări (Microsoft PowerPoint). Logo-urile
au fost realizate cu ajutorul programelor de grafică (Paint) sau folosind site-uri specializate.

Pe lângă prezentările în Powerpoint, s-au folosit şi alte tipuri de materiale, menite a face
sarcinile de lucru cât mai atractive pentru elevi: slide-show-uri cu http://www.slide.com/si
Smilebox, puzzle-uri create cu http://www.jigsawplanet.com/ reprezentând monumente
cunoscute din Bucureşti, animaţii cu
Dvolverhttp://www.dfilm.com/live/moviemaker.html pentru a prezenta soluţii ale problemelor,
wordclouds din texte ale unor teoreme cunoscute, creaţi chiar de către elevi, cu
ajutorulhttp://www.wordle.net/.

Un rol important în vizibilitatea proiectului îl joacă pagina web a acestuia. Ea a fost creată cu
Microsoft Frontpage cu ajutorul materialelor din TwinSpace, care au fost trecute în format .pdf.

2.2.1. Realizarea unui ziar on-line

Ziarul electronic este un instrument interactiv şi poate fi folosit în scopuri variate, atât
educaţionale, cât şi de comunicare şi cunoaştere reciprocă. De exemplu, elevi din ţări diferite
pot produce ziarul împreună, şi pot astfel să îşi dezvolte atât competenţele de comunicare,
cele digitale, dar şi cele sociale.

Ziarul on-line este creat cu ajutorul unui site special conceput in acest scop: MagazineFactory
(http://magazinefactory.edu.fi/). Ziarul este întotdeauna condus de un profesor, care are rolul
de editor-şef. Acesta este răspunzător atât de conţinutul ziarului, cât şi de activitatea celorlalţi
participanţi. Ceilalţi profesori participanţi au rol de editori, conducându-şi propriul grup
editorial, iar elevii sunt jurnalişti.

Ziarul are articol de fond, posibilitatea de a publica fotoreportaje, de a îngloba filme de pe


YouTube şi hărţi de pe Google Maps, secţiuni de forum, scrisori, comentarii ale cititorilor, o
secţiune pentru discuţii interne ale participanţilor, una pentru profilurile acestora, linkuri utile,
etc.

Concret, crearea ziarului electronic are loc astfel: unul dintre profesori accesează site-ul
MagazineFactory, completează un formular şi îl trimite. În termen de câteva zile, el primeşte
un link către noul ziar şi un username, cu ajutorul cărora va putea stabili structura şi aspectul
ziarului şi va crea username pentru ceilalţi editori. Aceştia, la rândul lor, vor face acelaşi lucru
pentru proprii lor elevi. Din acest moment, procesul de creaţie a articolelor poate începe.
Jurnaliştii scriu articolele şi le trimit editorilor, care le pot edita, publica sau trimite înapoi
însoţite de feed-back. Un exemplu de folosire a unui ziar on-line într-un proiect transdisciplinar
se poate vedea la adresa:http://magazinefactory.edu.fi/magazines/placewelivein/?str=40

Câteva cuvinte despre acest proiect: The Place we Live In (PLI) este un proiect eTwinning
ataşat unui proiect Comenius multinaţional cu parteneri din Spania, Polonia, Italia, Franţa şi
România. Materiile implicate sunt: istorie, geografie, limbi străine, matematică, informatică,
educaţie pentru mediu. Proiectul explorează şi pune în valoare moştenirea naturală, istorică,
culturală şi artistică a locurilor unde trăim, încercând să le promoveze prin intermediul unor
ghiduri turistice: unul în format electronic şi altul tradiţional. Produsele sale finale au fost
ghiduri turistice bilingve (limba engleză şi limba ţării) on-line şi tipărite, spoturi publicitare
turistice, ziar electronic, expoziţii de fotografii.

2.2.2. Webquest

Utilizând instrumentele specifice ale Internetului, tehnica WebQuest sugerează o nouă metodă
de lucru, bazată pe principiul constructivist al proiectării de către elevi a propriilor cunoştinţe,
prin efort personal, dar şi un model de căutare pe web care include, în acelaşi timp, elemente
de învăţare prin cooperare. Tehnica a fost dezvoltată şi pusă în aplicare în 1995 în SUA de
către Bernie Dodge şi Tom March, profesori la Universitatea de Stat din San Diego. Dodge
defineşte WebQuest drept: „O activitate centrată pe investigaţie prin care elevii
interacţionează cu informaţiile preluate în mare parte de pe Internet”.

WebQuests sunt, de obicei, activităţi de grup, de scurtă durată (una până la trei lecţii) sau de
lungă durată (o săptămână – o lună), adesea includ elemente de motivare a cursanţilor prin
includerea unui scenariu sau a unui joc de rol şi pot fi concepute monodisciplinar sau
interdisciplinar. Există o „formulă” care trebuie respectată atunci când se proiectează un
WebQuest, în vederea atingerii eficienţei. Aceasta ar trebui să includă următoarele secţiuni:

• Introducerea – oferă elevului unele informaţii de fond, îl orientează şi îi trezeşte


interesul;
• Sarcina - care descrie activităţile care vor conduce la produsul final; ele ar trebui să fie
clare şi interesante.
• Procesul - care explică paşii din cadrul strategiilor pe care elevul trebuie să le utilizeze
pentru a-şi îndeplini sarcina;
• Resursele - site-uri, cărţi, baze de date, etc. pe care le accesează elevii pentru a-şi
atinge scopul
• Evaluarea - măsoară rezultatele activităţii lor;
• Concluzia - o sinteză a activităţilor, care îi încurajează pe elevi să reflecteze asupra
beneficiilor aduse de curs şi a rezultatelor pe care le-au obţinut.

Printre abilităţile de gândire necesare pentru un WebQuest, sunt incluse: compararea,


clasificarea, inducţia, deducţia, analiza erorilor, formularea unor argumente, abstractizarea şi
analiza perspectivelor. Sarcini adecvate, conform taxonomiei WebQuest, ar putea fi: redarea
de informaţii, compilarea, rezolvarea problemelor, proiectarea, sarcini creative, raţionamentul,
analiza, evaluarea, sarcini ştiinţifice sau sarcini sarcini de tip jurnalistic şi aşa mai departe.

Informaţii complete despre crearea unui WebQuest, precum şi exemple, template-uri şi alte
resurse utile se găsesc la adresa: http://webquest.org/index.php, iar un exemplu de utilizare în
cadrul uni proiect transcurricular la http://cnmesm.wikispaces.com/Web+Quest. Proiectul din
care activitatea face parte, WebQuest, a teaching model that uses ICT, a fost desfăşurat de
şcoli din România, Italia, Portugalia, Polonia, Germania. El urmăreşte utilizarea instrumentelor
specifice Internetului, iar tehnica WebQuest sugerează o nouă metodă de lucru, pe baza
principiului de proiectare constructivistă de către elevi a cunoştinţelor lor, prin efort personal,
precum şi un model de căutare pe Internet, care include, în acelaşi timp, elemente ale învăţării
prin cooperare.

2.2.3. Întocmirea unui dicţionar multilingvistic sau a unui wiki

Un wiki este o aplicaţie care permite crearea unui site web al cărui conţinut este creat în
colaborare de către utilizatori, păstrând versiunile succesive. Parteneri provenind din diferite
ţări şi diferite părţi ale Europei pot lucra în echipe transnaţionale la compararea diferitelor
aspecte ale vieţii lor. Aceste echipe pot crea un wiki cu tabele ce compară clima, fenomene
naturale, zilele de şcoală şi sărbători, festivaluri locale, produse alimentare şi mâncăruri,
obiceiurile de zi cu zi, istoria, arta, arhitectura etc, sau un dicţionar pe tema proiectului.
Aceasta va stimula abilitatea de a comunica în limbi străine şi învăţarea între parteneri .

Un exemplu de dicţionar multilingvistic de termeni turistici la http://www.pli-europe.es/pli-


europe/indice.html (tot de la The Place we Live In) şi un wiki lahttp://cnmesm.wikispaces.com/,
adresă unde se afla mai multe proiecte cross-curriculare.

2.2.4. Crearea unui blog

Blogurile sunt instrumente valoroase atât prin caracterul lor colaborativ, cât şi prin vizibilitatea
pe care o asigură muncii elevilor. Elevii discută despre subiectul ales, făcând schimb de
informaţii, punând întrebări şi/ sau rezolvând probleme. O parte din activitate constă, de
asemenea, în comentarea şi oferirea unui răspuns. Procesul de învăţare este vizibil pentru
toată lumea.
Cele mai cunoscute instrumente pentru blogging sunt Blogger (https://www.blogger.com/start)
şi Wordpress (http://wordpress.com/), ambele gratuite. Fiecare dintre cele două prezintă
avantajele sale.

Foarte adesea proiectele eTwinning au ca scop a învăţa despre ţări şi culturi diferite. De obicei,
se începe de la prezentarea culturii şi ţării proprii în moduri diverse. Elevii pot crea scurte
clipuri video în care îşi prezintă şcoala sau prezentări ale oraşului lor şi locurilor lor preferate.
Ei pot realiza podcast-uri (sau clipuri video) cu cântecele lor tradiţionale, galerii foto sau
fotoreportaje despre natura înconjurătoare, pot pregăti chestionare şi jocuri etc.

Web 2.0 oferă instrumente excelente pentru a partaja toate tipurile de documente digitale
gratuit. Puteţi împărtăşi ceea ce aţi realizat, nu numai cu partenerii, ci cu întreaga şcoală,
părinţi, comunitatea locală, cu întreaga lume, dacă doriţi. Procedura este simplă: creaţi-vă un
cont şi încărcaţi documentele la locul potrivit de pe web. Apoi, puneţi link-ul sau înglobaţi
documentele în blog-ul dvs., astfel încât acestea să fie vizibile pentru toată lumea.
Un exemplu de folosire a unui blog într-un proiect transdisciplinar
este http://traditionsacrosseurope.wordpress.com/. El aparţine proiectului Traditions across
Europe, un proiect în care cei 21 de parteneri îşi împărtăşesc tradiţii care există în ţările,
regiunile, oraşele, satele şi chiar şi în casele lor, indiferent dacă aceste tradiţii sunt foarte vechi
sau de dată recentă.

2.2.5. Realizarea în colaborare de chestionare, teste şi jocuri

Jocurile şi simulările nu sunt noi, ci au fost folosite în educaţie şi formare profesională de mai
mulţi ani. Dar vedem acum o revigorare în utilizarea lor în e-learning. Acest lucru se poate
datora unei serii de factori:

1. Învăţarea on-line “tradiţională" nu este foarte angajantă, este mai mult o activitate
pasivă şi nu aduce interactivitate.
2. Aşa-numita „Generaţie digitală“ a crescut cu jocuri pe calculator extrem de interactive
şi are nevoie de o stimulare similară în procesul de învăţare.
3. Generaţia actuală de adulţi consideră jocurile TV de genul “Vrei să fii milionar?”, foarte
interesante.

Mark Prensky în cartea sa "Digital Games Based Learning” susţine că jocurile sunt adecvate
pentru:

* Material care nu este motivant în mod intrinsec, dar care trebuie să fie învăţat;
* Învăţarea unor subiecte dificile sau plictisitoare.

Există o multitudine de instrumente pentru crearea de jocuri, teste şi chestionare, de la cele


computer-based (cum sunt Hot Potatoes sau Quandary) la cele web-based precum Classtools
(http://classtools.net/), Proprofs (http://www.proprofs.com/) sau
Xat.com http://www.xat.com/web_gear/quiz.php

La adresa http://new-twinspace.etwinning.net/web/p16582 găsiţi câteva chestionare într-un


proiect numit Principles Of Fame: Famous People Of My Country That Made A Positive
Contribution To The World. Este un proiect cu 22 de parteneri, care vizează mai multe
discipline din învăţământul primar, precum şi utilizarea teoriei inteligenţelor multiple.

iTeach
Institutul de Ştiinţe ale EducaţieiCentrul pentru Inovare în Educaţie
Bord Global
Agendă
Comunitate
Grupuri
Cursuri
Resurse
Resursele mele

Cornelia BertesteanuDeconectareSetăriProfil
• iTeach | Cursuri
• › eTwinning: PICE
• › Resurse
• › Utilizarea avansată a spaţiului virtual etwinning (TwinSpace)

Tema 3. Utilizarea avansată a spaţiului virtual etwinning (TwinSpace)

Introducere

În continuare, vom învăţa cum să folosim spaţiul virtual eTwinning şi instrumentele pe care
acesta le oferă, pentru a asigura echipei noastre de proiect un mediu de lucru flexibil şi sigur.
Vom afla care aplicaţii se potrivesc unor tipuri de activităţi şi cum să le alegem pe cele mai
utile, pentru a încuraja colaborarea şi pentru ca toţi membrii echipei să participe cu plăcere la
activităţi.

Spaţiul virtual eTwinning este un mediu online în care profesorii şi elevii pot lucra în
colaborare. Fiecare proiect eTwinning înregistrat are propriul spaţiu virtual eTwinning, cu o
adresă de Intenet proprie. Este un spaţiu securizat (adica o zonă restrânsă accesibilă numai
folosind un nume de utilizator şi parolă).

Spaţiul virtual are o structură iniţială fixă:

• Pagina de start (Home),


• Activităţile proiectului (Project Activities),
• Cancelaria (Staff Room),
• Colţul elevilor (Pupils Corner)
• Chat.
Există de asemenea un link la ghidurile de utilizare a TwinSpace. La această structură iniţială
se vor adăuga activităţile create pe parcursul proiectului.
Cum putem folosi spaţiul virtual eTwinning?

1. Ca o sală de clasă: un loc unde elevii pot partaja fişiere şi pot discuta, atât în timp real
(folosind chat-ul) sau asincron (pe forum).
2. Ca un spaţiu unde profesorii pot să planifice şi să discute activităţile proiectului.
3. Ca un portofoliu: un spaţiu de stocare pentru toată documentaţia proiectului (permite un
număr nelimitat de fişiere, fiecare până la 20 MB). Toţi partenerii au acces la portofoliul
proiectului, prin urmare, colaborarea este îmbunătăţită.
4. Ca mod de diseminare: pentru a publica rezultatele şi a le face vizibile
colegilor, părinţilor şi comunităţii locale. Spaţiile virtuale publicate au propria adresă de
Internet.

Principalele roluri ale spaţiului virtual eTwinning

Informare:
• Pagina de pornire ne arată ceea ce se întâmplă în proiect.

Spaţiu de lucru:
• Activităţi – colaborarea şi partajarea de fişiere.
• Cancelaria – un spaţiu pentru planificare şi comunicare între profesorii participanţi.
• Colţul elevilor – cunoaştere reciprocă, comunicare şi distracţie

Comunicare
• Chat – discuţii în timp real sau forum – discuţii asincrone
Accesul la spaţiul virtual se poate face în mai multe moduri:

1. Dacă sunteţi un profesor partener la proiect :


• Din secţiunea Profil a panoului de control (Desktop), din caseta Proiectele mele, în dreptul
proiectului respectiv se selectează TwinSpace.
• Din secţiunea Proiectele mele a panoului de control, din coloana Acţiuni, în dreptul
proiectului dorit.
• Din secţiunea Proiectele mele accesând pagina proiectului şi apoi Salt la Spaţiul virtual
eTwinning (Go to the TwinSpace)

2. Dacă nu sunteţi partener la proiect, ci membru al spaţiului virtual


• prin logare direct la adresa http://new-twinspace.etwinning.net/ şi apoi Accesare (Sign in),
sub Welcome
• direct pe
adresa
spaţiului
virtual şi
apoi
Accesare
(sub
Welcome)
Un tutorial
(pe
versiunea
precedentă
a
desktopului
eTwinning)
găsiţi la
adresa http:
//testulnr1.w
ebs.com/et
w1a.swf

Pagina de
start -
secţiuni

Activităţi
(Activities):
ce facem?

Cele mai
recente
acţiuni
(Latest Actions): ce e nou?

Membri : cine ia parte?


De la Administrare membri se poate face invitarea a noi membri, precum şi schimbarea
drepturilor celor deja existenţi.

Cutie poştală (Mailbox):


sistem de mesagerie internă

Blog: înregistrare a etapelor


de dezvoltare a proiectului

Calendar: termene-limită, sărbători, vacanţe

Invitaţii

Puteţi adăuga membri la spaţiul virtual eTwinning ori de câte ori doriţi, pe toată durata de
viaţă a proiectului. Fiecare membru al spaţiului virtual, elev sau cadru didactic, are
posibilitatea de a-şi crea un profil.

Observaţie: invitarea unui nou cadru didactic la spaţiul virtual eTwinning nu echivalează cu
invitarea sa de a fi partener la proiect, deci nu va duce automat la apariţia proiectului în lista
sa de proiecte.

Membrii spaţiului virtual eTwinning, elevi sau profesori, pot avea diferite drepturi:
administrator, membru sau vizitator. Aceste roluri pot fi schimbate în orice moment. Iată
semnificaţiile lor:

• Profesor administrator: partener de proiect cu drepturi depline,


• Profesor membru: unele drepturi de editare,
• Vizitatori: numai drepturi de vizualizare,
• Elev administrator: drepturi de coordonare a proiectului
• Elev membru: pot participa la forumuri, chat, Colţul elevilor

Un profesor este administrator dacă este fondator al proiectului sau dacă i-au fost acordate
drepturi de administrator de către alt cadru didactic cu acest rol.
Pentru a invita membri, în caseta Administrare membri (Manage members) din pagina de start
a spaţiului virtual eTwinning se selectează: Invitaţi elevi , sau Invitaţi profesori sau vizitatori.

Profesorii cu rol de membri şi administratori pot fi, de asemenea, invitaţi prin intermediul
Panoului de control (Desktop).
Profesorii primesc o invitaţie pe adresele lor personale de e-mail. Elevii nu trebuie să aibă o
adresă de e-mail: sistemul va genera imediat un nume de utilizator şi o parolă. Ele pot fi
modificate dacă doriţi, înainte de a trimite invitaţia. Profesorul care i-a invitat va primi un e-
mail de confirmare, cu numele de utilizatori şi parolele lor. E recomandabil să păstraţi acest
email pentru cazul în care elevii îşi uită parolele mai târziu.

Elevii se vor loga cu URL-ul spaţiului virtual sau la http://new-


twinspace.etwinning.net/web/guest, făcând click pe Accesare (Sign in), sub Welcome.

Câteva sfaturi:

• Daţi drepturi de administrator pentru ca elevii să participe activ în proiectarea şi


dezvoltarea spaţiului virtual eTwinning (în special pentru elevii mai mari).
• Daţi drepturi de administrator pentru elevii care au un rol în organizarea proiectului.
• Daţi drepturi de membru pentru elevi atunci când lucraţi cu un grup mai mare şi un set
definit de sarcini (în special pentru elevii mai mici)

Modificarea profilului

Din pagina de start a spaţiului virtual, se “apasă” butonul negru din colţul din dreapta sus
(Welcome), selectând opţiunea My Account, ajungând astfel la profilul participantului. Aici se
poate selecta Modificare profil (Edit profile) şi se pot modifica numele, pseudonimul, limba,
descrierea, parola, sau se poate posta un mesaj pe “perete”.

Planificare

Cancelaria (Staff Room) este un loc vizibil doar cadrelor didactice, unde profesorii pot:
• Să planifice şi să reflecteze asupra activităţilor
• Să facă schimb de idei, informaţii , documente, resurse
• Să realizeze evaluarea proiectului
• Să ofere şi să obţină ajutor
• Să socializeze

Administrare pagini

Se selectează Activităţile proiectului (Project Activities) din bara de sus şi apoi Administreaza
pagini (Manage Pages). Această casetă este vizibilă numai dacă sunteţi un administrator al
spaţiului virtual eTwinning.
Sistemul va cere numele noii pagini, care va trebui scris în caseta furnizată şi apoi se
selectează butonul Adăugare. Puteţi face publică noua pagină sau puteţi să o păstraţi ascunsă.
Aceasta este, de asemenea, locul unde se pot ascunde pagini deja publicate sau şterge pagini.

Un tutorial puteţi găsi la http://www.youtube.com/watch?v=n4r4kjzw7t8.

Pagina nou creată este goală, cu excepţia titlului. Administratorii sunt cei care au rolul de crea
conţinut, a adăuga activităţi şi instrumentele (aplicaţiile) necesare acestora. Tipurile de
aplicaţii care pot fi adăugate sunt unele uzuale: blog, forum, wiki, galerie de imagini, bibliotecă
de documente etc. Ele vor fi descrise amănunţit în continuare.

Cum se pot adăuga aplicaţii?

Odată ce pagina este creată, ea poate fi personalizată apoi prin alegerea aplicaţiilor necesare
pentru activitatea respectivă. Pentru aceasta se accesează pagina nouă şi apoi se apasă
butonul negru din colţul din dreapta sus (Welcome), selectând opţiunea Adăugare
aplicaţie (Add Application).

În stânga ecranului va apărea o fereastră ca în imaginea de mai jos. Se acţionează butoanele


pentru a vedea diferitele instrumente disponibile la opţiunea Collaboration sauContent
Management. Aveţi posibilitatea să glisaţi pe pagină aplicaţia care vă interesează. Înainte de
adăugarea de instrumente, reflectaţi asupra modului în care activitatea va beneficia de ele.
Mai puţin este mai mult!

Un tutorial este disponibil la http://www.youtube.com/watch?v=8qlgEUl5rUM


Aplicaţii disponibile

Blog: oricine poate posta mesaje şi comentarii


Forum: permite discuţii pe teme fixate
Wiki: o pagină pe care se publică în colaborare
Bibliotecă documente (File archive încărcare de fişiere diferite
Galerie de imagini (Imagine gallery): încărcarea fotografiilor
Afişare conţinut web (Web Content): crearea unei ferestre în care se pot îngloba prezentări,
clipuri etc.

Blogul

Este un jurnal în care participanţii scriu articole, pe teme convenite sau răspund la alte
articole. Articolele sunt aranjate în ordine cronologică inversă, astfel încât cele mai recente
sunt situate primele. Este o aplicaţie simplă pentru publicare de text, foarte utilă în
comunicare şi înregistrarea etapelor proiectului. Se pot publica postările, edita din nou, se pot
şterge şi se pot adăuga comentarii.

Wiki

Un wiki permite dezvoltarea în comun a documentelor, fără întâlniri personale. Un membru al


proiectului scrie un articol şi ceilalţi îl pot modifica, astfel încât persoana care citeşte va vedea
doar rezultatul final şi nu schimbările care au fost făcute în timpul procesului.

Se începe prin a edita pagina folosind una dintre cele două opţiuni. Odată deschisă fereastra
de editare se selectează HTML, se scrie textul dorit şi se poate salva, previzualiza, se pot
adăuga etichete sau ataşa fişiere.

Trebuie menţionat că este posibilă vizualizarea versiunilor anterioare si modificărilor efectuate,


având astfel o vedere clară asupra evoluţiei activităţii respective.

Forumul

Un loc pentru discuţii şi dezbateri, unde partcipanţii publică şi discută mesaje despre anumite
subiecte. Structura este similară cu cea a unui blog, dar mesajele pot fi clasificate în funcţie de
etichete (tag-uri), astfel încât să puteţi citi şi urmări discuţii cu privire la orice subiect.
Se începe prin a adăuga o categorie.
Se scrie numele temei de discuţie şi o descriere a acesteia. Putem, de asemenea, activa liste
de corespondenţă pentru a trimite mesaje interne. După ce aţi încheiat, selectaţiSalvare, ca de
obicei.

Odată adăugat firul de discuţie, pentru a adăuga un mesaj pe această temă se va selecta tema
şi apoi Fir de discuţie nou, ceea ce va deschide fereastra de editare, unde se poate scrie
mesajul dorit. Se deschid: un rând de titlu pentru a introduce un anumit subiect, un loc pentru
a scrie intervenţia, o casetă care se poate activa în cazul în care intervenţia este o întrebare şi
se doreşte obţinerea răspunsurilor posibile şi, la sfârşit, opţiunea Salvare.
În cele din urmă, iată aspectul mesajului după ce a fost introdus în forum. Se observă mai
multe posibilităţi de acţiune, care variază de la a crea un alt fir de discuţie, a răspunde la
mesaj, a răspunde citând, la organizarea mesajelor şi răspunsurilor. Pe partea stângă, e
posibilă vizualizarea datelor personale ale persoanei care a făcut intervenţia şi altor informaţii
cum ar fi data, mesajele cele mai recente.
Biblioteca de documente (File Archive) şi galeria de imagini (Image Gallery)

În bibliotecă puteţi încărca şi sorta fişiere, gestiona dosare, etc. Aici aveţi posibilitatea să
partajaţi toate tipurile de fişiere (text, imagini, prezentări...) şi să decideţi cine le poate
vizualiza. Galeria de imagini este un instrument asemănător, pentru publicare de imagini. Aici
aveţi posibilitatea de a vizualiza imaginile sub formă de miniaturi, fără să fie necesar a le
descărca. Scopul acestor instrumente este de a încărca documente de interes, care pot fi
vizualizate de către diferiţi membri ai proiectului sau chiar de vizitatori externi, dacă acest
lucru este specificat în opţiunile de publicare. Administratorul poate şterge sau edita orice
conţinut care a fost încărcat.

În lucrul cu aceste instrumente e necesară respectarea, atât de către elevi, cât şi de către
profesori, a regulilor de siguranţă pe Internet. Astfel, nu ar trebui postate poze sau date
personale ale elevilor. Dacă totuşi am decis postarea de imagini sau de date, trebuie avute în
vedere autorizaţiile necesare şi să nu se ofere acces unor terţi la datele personale ale elevilor
(de exemplu, oferind adrese de email personal sau adrese private).

Mai întâi, trebuie să creaţi un director de lucru, scriind numele şi ce conţine. Acest lucru va
organiza mai bine materialele şi acestea vor fi mai uşor de localizat, datorită unei structuri
logice. În fiecare director se poate crea, de asemenea, un număr de subdirectoare, permiţând
să se lucreze în grupuri de elevi, pe subiecte, activităţi şi aşa mai departe. Iată cum se face
acest lucru în cadrul ambelor instrumente.
După ce se scrie titul directorului si descrierea şi se salvează, el va arăta ca mai jos. Se
deschide directorul şi se pot adăuga documentele dorite.

Ca şi pentru a adăuga un ataşament sau trimite o imagine sau un document pe e-mail, se


localizează documentul pe computer cu Browse, se introduce un titlu şi o descriere, se adăugă
etichete care identifică fişierul în cauză şi apoi se selectează Salvare. Mai târziu, pentru a
vizualiza documentul în cauză, pur şi simplu se deschide directorul dorit de pe pagina
principală şi se poate vizualiza imaginea sau descărca fişierul respectiv.
În final, biblioteca va arăta astfel:

Afişare conţinut web (Web Content Display)

Utilizând acest instrument puteţi crea în spaţiul de lucru casete cu aspect de pagini web. Se
deschide un editor HTML care vă permite să publicaţi conţinut web sau obiecte din reţea (de
exemplu videoclipuri de pe YouTube). Administratorii proiectului sunt cei care pot construi
acest conţinut. Spre deosebire de alte instrumente, putem introduce într-o pagină cât de multe
module de conţinut web dorim.
Două sunt posibilităţile avute în acest caz: de a crea conţinut nou sau de a folosi conţinut deja
existent.
Se deschide o fereastră de editare asemanătoare cu cea a altor instrumente, de exemplu cea
de la blog, cu o multitudine de funcţii ca la orice procesor de text: culori, formatul şi
dimensiunea fontului, fundaluri, link-uri. Se copiază codul HTML al conţinutului dorit de pe
Youtube, Slideshare, blog sau altă aplicaţie, apoi se inserează în fereastră şi se salvează.
Aspectul final poate fi foarte diferit, în funcţie de resursa web utilizată.

A doua posibilitate de a folosi acest instrument este de a insera un conţinut web deja existent
în spaţiul virtual eTwinning. Paşii care trebuie efectuaţi sunt următorii:

1. Faceţi clic pe imaginea pentru inserare de conţinut deja existent.


2. Se va obţine o listă cu tot ceea ce este inserat în spaţiul virtual eTwinning până la acea dată.
3. Se selectează resursa dorită.
4. Revenind la pagina curentă, se poate vedea modul în care această resursă este introdusă în
vizorul web creat.

Calendarul

Calendarul este un instrument care se află în mod implicit în pagina de pornire a spaţiului
virtual eTwinning.

Este clar că în timpul dezvoltării unui proiect sunt multe activităţi care pot avea loc în afara
spaţiului virtual eTwinning sau se pot referi la un anumit eveniment: o conferinţă, o adunare, o
sesiune de chat, etc. Fără îndoială, va fi necesar să amintim ziua, data, locul şi durata
activităţii. Pentru a face acest lucru, se poate folosi calendarul şi chiar adăuga o notă care le
aminteşte participanţilor de eveniment atunci când el se apropie.

Mai întâi, se adaugă evenimentul în calendar. Apoi se completează titlul, descrierea, tipul, data
şi ora de începere şi celelalte opţiuni: de repetare, de finalizare şi de notificare. În final, se
salvează.
Colţul elevilor (Pupils Corner)

Este locul în care în care elevii îşi pot pune întrebări reciproc, pot face schimb de informaţii,
dezvolta relaţii personale şi lega prietenii. Este, prin urmare, un spaţiu creat pentru şi de către
elevi. Este important ca elevii să fie încurajaţi să folosească acest spaţiu, în special la începutul
proiectului: în acest fel, ei vor ajunge să se cunoască reciproc şi se vor familiariza cu
instrumentele spaţiului virtual eTwinning. Profesorii au aici numai drepturi de vizualizare, cu
excepţia profesorilor administratori, care pot modera zona.

Instrumentele sunt aceleaşi ca şi în secţiunea Activităţi de proiect, dar subiectele de discuţii ar


putea fi destul de diferite: muzica preferată, jocurile video, ultima modă, etc., elevii înşişi
putând să decidă cum vor să îşi cunoască partenerii.

Ce se poate face concret în Colţul elevilor?


1. Crea şi răspunde la forum.
2. Crea un wiki, şi contribui la aceasta.
3. Schimb de fişiere.

După ce elevii au acces la spaţiul virtual eTwinning, le puteţi cere să înceapă astfel:

1. Creaţi-vă profilul: fiecare elev îşi poate crea propriul profil, şi încărca o fotografie, descrie
interesele lui/ei, hobby-urile, alimentele preferate, etc (Notă: Toate informaţiile din profil sunt
păstrate în spaţiul virtual eTwinning şi nu vor fi vizibile de altundeva).
2. Faceţi cunoştinţă: elevii pot parcurge profilurile colegilor si partenerilor şi afla cât mai multe
despre aceştia. Ei pot să ia contact şi prin mesageria internă sau în cadrul forumului.

Obţineţi vizibilitate

Utilizaţi blogul de pe pagina de start a proiectului şi Jurnalul de proiect încă de la debutul


proiectului în scopul de a păstra un “jurnalul de bord” împreună cu partenerul/partenerii.
Acesta vă va permite:

• să obţineţi cât mai mult din munca dumneavoastră în parteneriat prin comunicarea
experienţelor fiecăruia;
• să ţineţi evidenţa practicilor pe care le puneţi în aplicare pe tot parcursul proiectului;
• să pregătiţi toate elementele necesare pentru a crea cu uşurinţă un raport de proiect,
pentru a scrie o prezentare, în scopul de a primi certificatul de calitate şi / sau să luaţi
parte la o competiţie;
• să învăţaţi din experienţa dumneavoastră şi să creaţi resurse pentru a difuza aceste
cunoştinţe.

Observaţii: Este util să publicaţi acele activităţi pe care le consideraţi reprezentative pentru
proiect. Adresa spaţiului de lucru public (vizibil fără logare, ca orice pagină web, şi care conţine
ceea ce aţi decis să publicaţi) o găsiţi pe pagina de start a spaţiului, sub titlu.
Să revedem ceea ce aţi învăţat în această secţiune:

• care este structura spaţiului virtual eTwinning şi care sunt rolurile sale,
• cum îl putem accesa şi ce informaţii ne oferă pagina de start,
• cum putem invita noi membri,
• ce roluri pot avea ei şi ce drepturi au în fiecare rol,
• cum putem administra pagini şi adăuga aplicaţii,
• cum se foloseşte fiecare tip de aplicaţie, precum şi celelalte secţiuni ale TwinSpace.

Toate acestea vă vor permite să adoptaţi, încă din etapa de planificare, metodele cele mai
potrivite specificului şi obiectivelor proiectului dvs., să încurajaţi implicarea elevilor şi
colaborarea între toţi membrii echipei, să vă folosiţi resursele în modul cel mai eficient.

Concluzii şi beneficii

Cel mai important aspect al proiectului a fost interactivitatea sa, datorită activităţii principale,
constând în propunerea şi rezolvarea de probleme, dar şi comunicării între echipe prin
intermediul blogului şi forumului. Faptul că problemele erau legate nemijlocit de oraşele lor a
creat o atmosferă de cunoaştere reciprocă, iar compararea rezolvărilor şi rezultatelor a dat
naştere unui spirit de competiţie foarte stimulativ pentru elevi. Conexiunea la realitatea de zi
cu zi a dat sarcinilor matematice un aspect real.

Tema 4. Jurnalul de proiect


Vom învăţa în cele ce urmează despre beneficiile şi modul de utilizare al Jurnalului de proiect
(Project Diary, numit până de curând Twinblog). Cu ajutorul acestuia, veţi putea să obţineţi cât
mai mult din munca dumneavoastră în parteneriat prin comunicarea experienţelor fiecăruia
dintre parteneri, dar şi să să învăţaţi din experienţa dumneavoastră şi să creaţi resurse pentru
a difuza aceste cunoştinţe.

Roluri

Fiecare proiect eTwinning are un Jurnal al proiectului (numit iniţial Twinblog, actualmente
Project Diary) care este vizbil tuturor membrilor înregistraţi pe portal. Jurnalul poate fi
gestionat de cei doi profesori fondatori şi de cadrele didactice care au drepturi de
administrator în proiect.
Toţi partenerii (fie că sunt membri sau administratori) pot posta anunţuri sau comentarii care
să fie vizibile tuturor, doar partenerilor, doar Centrului Naţional eTwinning, sau tuturor
membrilor eTwinning. În cazul mesajelor adresate Centrului Naţional si partenerilor, blogul are
rolul unui jurnal de proiect: se ţine o evidenţă a activităţilor, partenerii se informează reciproc
şi transmit şi echipei naţionale informaţii noi privind activităţile derulate, problemele
întâmpinate etc.

Jurnalul Proiectului este util pentru:

a) Urmărirea etapelor de lucru ale proiectului, mai târziu poate fi folosit pentru rapoartele de
activitate.
b) Discuţii şi sugestii (de la NSS, parteneri, alte cadre didactice).
c) Planificarea proiectului.
d) Schimbul de resurse şi formare reciprocă în cadrul echipei de proiect, mai ales când nivelul
de expertiză al partenerilor este diferit.
e) Diseminare, ca portofoliu de activitate.

Jurnalul Proiectului este în esenţă o formă de comunicare cu centrul naţional de suport. Scopul
său este ca profesorii să descrie dezvoltarea şi evaluarea activităţilor şi să îşi exprime
dificultăţile în această privinţă (elevii nu au acces la Jurnal). Centrul Naţional de Suport
urmăreşte intrările şi răspunde la întrebările care apar, încercând să ajute profesorii în punerea
în aplicare a ideilor lor de proiect. După ce aţi încheiat un proiect, Jurnalul poate fi un
document de proiect minunat pentru o evaluare finală a acestuia.

Accesul la Jurnalul de proiect se poate face în mai multe moduri:


1. Din secţiunea Profil a panoului de control, din caseta Proiectele mele, în dreptul proiectului
respectiv se selectează Jurnal de proiect (Project Diary)
2. Din secţiunea Proiectele mele, din coloana Acţiuni, în dreptul proiectului dorit se selectează
Jurnal de proiect sau Administrare jurnal de proiect (Manage Project Diary) (Fig. 1)
3. Din secţiunea Proiectele mele accesând pagina proiectului şi apoi Jurnal de proiect (Go to
project diary) (Fig. 2).
Precizare: Cu Administrare jurnal de proiect se accesează direct pagina de administrare a
Jurnalului, iar cu Jurnal de proiect, pagina de start a acestuia.

Fig. 1
Fig. 2

Pagina iniţială a Jurnalului de proiect

În pagina iniţială puteţi citi şi comenta postările deja publicate, puteţi accesa pagina de
administrare sau publica o nouă intervenţie.

Pagina de administrare

Pagina de administrare conţine mai multe tab-uri:

• Posts, de unde se pot vizualiza, edita sau şterge mesajele anterioare, sau se poate scrie un
mesaj nou. Aici găsiţi o listă a tuturor postărilor din Jurnal.
• Settings, unde puteţi schimba adresa blogului, numărul de postări de pe pagină, se poate
activa sau dezactiva sistemul de comentarii, sau schimba imaginea blogului.
• Layout, unde puteţi alege între două variante de culoare ale fundalului.
• Comments, unde puteţi activa sau dezactiva moderarea comentariilor, publica sau şterge
comentariile.
• View, întoarcere la pagina iniţiala a blogului.
• Publish Diary, pentru a reactualiza jurnalul după modificări sau postări noi.
Publicarea unui articol nou

Se deschide pagina de editare dând click pe POST A MESSAGE. Aspectul ei este unul uzual.
Scrieţi titlul / subiectul mesajului, apoi textul şi faceţi click pe “salvare”. Se poate încărca o
singură fotografie la fiecare postare. Pagina are opţiuni care vă permit să decideţi cui va fi
vizibil mesajul: privat, public, vizibil tuturor utilizatorilor platformei sau doar Biroului Naţional
de Asistenţă. Puteţi previzualiza mesajul scris, după ce a fost salvat. După salvare, veţi vedea
următorul anunţ: “Mesajul dvs. a fost salvat”. Pentru a-l publica, faceţi click pe butonul de
publicare (“Publish Diary”). În cazul în care aveţi statut de membru, opţiunile de publicare sunt
limitate şi se vor realiza prin intermediul unui partener cu statut de administrator.
În cazul în care sunteţi administrator, veţi vedea opţiunea “Publish Diary” în dreapta sus.
Faceţi click pe acest buton pentru ca noile mesaje să fie postate.

Observaţie: la întoacerea pe pagina cu detaliile proiectului, aceasta trebuie încărcată din nou
pentru a vedea noile postări în jurnalul de proiect.
Aţi învăţat să folosiţi Jurnalul de proiect, să publicaţi articole şi să gestionaţi aspectul şi
conţinutul acestuia. Aceasta vă va fi util atât în comunicarea cu Biroul Naţional de Asistenţă şi
cu partenerii de proiect, cât şi ca să ţineţi evidenţa practicilor pe care le puneţi în aplicare pe
tot parcursul proiectului şi să pregătiţi toate elementele necesare pentru a crea cu uşurinţă un
raport de proiect, pentru a scrie o prezentare, în scopul de a primi certificatul de calitate şi/
sau să luaţi parte la o competiţie.

• ach | Cursuri
• › eTwinning: PICE
• › Resurse
• › Instrumente şi aplicaţii suplimentare

Tema 5. Instrumente şi aplicaţii suplimentare

În această secţiune, vă recomandăm alte instrumente adecvate, disponibile în afara portalului


eTwinning. În plus faţă de panoul de control şi spaţiul virtual, un proiect eTwinning poate
utiliza orice instrumente pentru a facilita dezvoltarea activităţilor propuse, a stimula
colaborarea partenerilor şi a asigura vizibilitatea proiectului. Instrumentele prezentate pot fi
adaptate pentru numeroase discipline. Le puteţi descoperi şi explora pentru a le alege pe cele
mai potrivite elevilor şi proiectului dvs.

Introducere

Există o gamă largă de instrumente disponibile gratuit pe Internet. Trebuie subliniat faptul că o
mulţime de funcţionalităţi ale acestora sunt posibile şi prin instrumente ale portalului
eTwinning, care au fost special concepute pentru acest tip de proiecte. Instrumentele
eTwinning oferă, de asemenea, condiţii de siguranţă pentru utilizarea în clasă. Dacă decideţi
să utilizaţi alte instrumente, asiguraţi-vă că siguranţa elevilor dumneavoastră nu este pusă în
joc.

Când folosiţi orice instrument, asiguraţi-vă că el se potriveşte atât obiectivelor pedagogice ale
proiectului, cât şi elevilor dumneavoastră. Dacă doriţi să vedeţi modul în care aceste
instrumente au fost utilizate în proiecte eTwinning, folosiţi Galeria eTwinning printr-o căutare
în funcţie de instrumentul de care sunteţi interesat.
Folosirea unei palete largi de aplicaţii şi instrumente prezintă numeroase avantaje, cum ar fi:

• Sunt amuzante şi antrenante, iar învăţarea cu plăcere e benefică pentru motivaţie.


• Toate instrumentele descrise sunt gratuite. Se pot realiza proiecte minunate fără nici
un cost.
• Folosind Internetul, proiectele beneficiază de o vizibilitate mult mai mare. Activitatea
nu mai e restricţionată la spaţiul clasei, audienţa devine globală.
• Părinţii pot lua mai uşor la cunoştinţă proiectele realizate de copii.
• Pot fi dezvoltate competenţe variate, aparţinând tuturor tipurilor de inteligenţă.
• Învaţarea nu mai are loc doar in clasă, elevul poate învăţa acasă sau oriunde are acces
la Internet.
• Facilitează comunicarea în cadrul echipei de proiect, iar elevii învaţă să comunice
eficient.
Iată o serie de instrumente utile, grupate în câteva categorii. Unele dintre ele pot fi utilizate în
faza de planificare, altele în implementarea proiectului.

Animaţie

VOKI (http://www.voki.com/)

Voki este un serviciu gratuit care permite crearea de avatare personalizate şi transformă textul
scris în mesaj vocal. Ele pot fi folosite pe blog, profil, mesaje de e-mail sau ca prezentări ale
participanţilor în proiecte.

Exemplu: http://mathsinwonderland.blogspot.com/2009/11/lets-intoduce-ourselves.html

Sugestii: Utilitatea unui instrument ca Voki este modul în care oferă elevilor timizi o voce. E o
modalitate bună de a încuraja elevii să vorbească.
Elevii pot alege dintr-o gamă largă de avatare, vestimentaţii, fundaluri, etc. Acest instrument
Web 2.0 poate fi o modalitate de exprimare pentru prezentări rulate pe un proiector digital
pentru clasă, sau înglobate într-un site sau wiki, sau într-o prezentare PowerPoint. Există multe
opţiuni disponibile de utilizare.

Avantaje: motivează elevii să participe, le stimulează creativitatea, facilitează înţelegerea,


personalizează comunicarea între ei, eficientizează învăţarea unei limbi străine.

DVOLVER (http://www.dfilm.com/live/home.html)

Dvolver este o aplicaţie uşoară şi gratuită care vă ajută să vă creaţi propriile filme în câteva
secunde. Trebuie doar să urmaţi câteva instrucţiuni simple şi filmul dvs. este gata pentru a fi
înglobat într-un site sau blog. Puteţi colabora cu partenerii pentru a crea un film împreună.
Fiecare dintre partneneri poate crea o parte a fimului şi o poate încărca pe site.

Exemplu: http://irina.sorinvasilescu.ro/Czech tasks.htm

Sugestii: prezentări ale elevilor, dialoguri create de elevi în care să folosească cuvinte sau
reguli gramaticale învăţate, animaţii create în perechi, joc de rol.

Avantaje: stimulează competenţele de comunicare scrisă şi orală, creativitatea.

Bloguri

BLOGGER (https://www.blogger.com/start)

Instrument gratuit pentru creare de bloguri oferit de Google. Este uşor de folosit, permiţând o
serie de facilităţi cum ar fi încărcarea de fotografii de pe propriul calculator în format .jpg, .gif
şi .png cu dimensiunea de până la 8MB, sau de imagini de pe web, videoclipuri în format
.avi, .mpeg, dar şi de tipul QuickTime, Real şi Windows Media, de dimensiuni până la 100MB.
De asemenea, e permisă crearea de pagini multiple, editarea textului, corecţia ortografică,
previzualizarea, inserarea de link-uri, editarea postărilor anterioare, moderarea comentariilor
etc.

Exemplu: http://draculabetweenthelines.blogspot.com/

Sugestii: pot fi folosite ca un portal pentru promovarea colaborării partenerilor, fiind uşor de
creat şi actualizat; ca mediu de lucru sau pentru un mentorat online; ca instrument de
comunicare, avizier virtual, pentru schimb de idei şi planificare, schimb de sarcini de lucru,
cercetare în colaborare; pot fi şi un bun portofoliu digital.

Avantaje: creşte sentimentul de comunitate, încurajează elevii să-şi exprime ideile, să le


analizeze critic, stimulează discuţiile, oferă vizibilitate proiectului.

Colaborare

BUBBL.US (http://www.bubbl.us/index.php)

Bubbl.us este o aplicaţie web gratuită pentru brainstorming online. Puteţi crea şi partaja hărţi
conceptuale, colaborând astfel cu partenerii. Hărţile pot fi stocate sau exportate ca imagini sau
html pentru a fi publicate pe blog sau pagina web, pot fi printate sau trimise prin email. E o
aplicaţie utilă în special în faza de planificare sau pentru elevii mai mari.

Sugestii: vizualizarea unui proces, unei teoreme, schematizarea unei teorii, planificarea
proiectului sau schiţarea unei activităţi în colaborare.

Avantaje: aplicaţie uşor de utilizat şi intuitivă, nu necesită logare pentru a crea o hartă
conceptuală; utilizarea hărţilor conceptuale îmbunătăţeşte gândirea creativă nu deoarece
generează noi idei ca atare, ci noi moduri creative de a articula idei şi fapte existente.

MOODLE (http://moodle.org/)

Moodle este un LMS (Learning Management System) care poate fi utilizat în proiectele
eTwinning. Este un pachet software gratuit, Open Source, proiectat folosind principii
pedagogice solide, pentru a ajuta educatorii să creeze comunităţi online eficiente. Aveţi
posibilitatea să-l descărcaţi şi să-l utilizaţi pe orice calculator aveţi la îndemână şi este
disponibil în 72 limbi. Moodle realizează înregistrarea elevilor, programul cursurilor, oferă
materiale de învăţare şi evaluări, urmareşte progresul elevilor, permite comunicarea prin chat,
forum de discuţii, mesaje şi ştiri. Moodle oferă, de asemenea, functionalităţi standard, cum ar
fi: instrumente de colaborare (wiki, blog-uri), de gestionare a fişierelor, gruparea elevilor,
sondaje etc.

Exemplu: http://learning.southwater-jun.w-sussex.sch.uk/
Sugestii: poate fi folosit pentru învaţare pe perechi, tutorat on-line, portofoliu digital

Avantaje: Moodle pune accentul pe interacţiune, nu pe conţinut. Platforma efectuează şi


gestionează rapoarte cu privire la interacţiunea între elev şi conţinut, între elev şi instructor şi
între cursanţi. Controlează tipul de conţinut, dar şi modul în care este explorat el.

VOICETHREAD (http://voicethread.com/ - home)

VoiceThread este un slide show colaborativ multimedia, care conţine imagini, documente şi
înregistrări video şi permite utilizatorilor să navigheze şi să comenteze în 5 moduri: utilizând
voce, text, fişier audio sau video. Se pot crea trei prezentări gratuit. Există şi un tip de cont
pentru profesori, care care permite elevilor dvs. să aibă propria lor identitate în contul dvs.

Exemplu: http://voicethread.com/ - q.b1095990.i5867332


Sugestii: Se pot crea în colaborare poveşti digitale şi documentare, practica competenţe
lingvistice, explorări pe teme de geografie şi cultură, rezolva probleme de matematică, crea un
dicţionar online, comenta lucrările partenerilor, realiza activităţi de cunoaştere reciprocă şi
exersa multe alte abilităţi.

Avantaje: Este un mediu sigur în care toţi utilizatorii sunt cunoscuţi. Elevii pot lucra în contul
profesorilor lor. Permite elevilor din diferite ţări să facă observaţii asupra materialelor realizate
de partenerii lor de lucru. Şcolile partenere au posibilitatea de a crea prezentări comune prin
utilizarea de fişiere imagine şi audio.

WIKISPACES (http://www.wikispaces.com/)

Un wiki este o aplicaţie care permite crearea unui site web al cărui conţinut este creat în
colaborare de către utilizatori, păstrând versiunile succesive. Wikispaces are o interfaţă simplă,
conţine forumuri, inserare de fişiere, linkuri, imagini, statistici şi un număr nelimitat de pagini.
Utilizatorii pot astfel crea, edita, şterge sau modifica conţinutul unei pagini web, într-un mod
interactiv, uşor si rapid. Are o variantă gratuită.

Exemplu: http://specialchildren.wikispaces.com/
Sugestii: poate fi folosit în realizarea de dicţionare, sau ca un portal pentru promovarea
colaborării partenerilor, deoarece wiki sunt uşor de creat şi materialului poate fi încărcat rapid.
Elevii pot participa de asemenea la activităţi de învăţare prin cooperare, cercetare, schimb de
idei sau sugestii.

Avantaje: E un instrument de colaborare uşor de folosit, interactiv, rapid. Pemite o mare


libertate şi flexibilitate. Încurajează colaborarea şi sprijinul. Comunicarea asincronă permite
utilizatorilor să contribuie la momentul şi din locul ales de ei. Învăţarea este mai eficientă
deoarece elevii sunt implicaţi activ în construirea cunoştinţelor.

Multimedia

GLOGSTER (http://edu.glogster.com/)

Aplicaţie simplă pentru crearea de postere interactive multimedia. Combină imagini, video,
muzică, fotografii, linkuri şi fişiere audio pentru a crea pagini mulitmedia. Poate fi încorporat în
orice pagina web. Utilizatorul inserează text, imagini, fotografii, clipuri audio (MP3), clipuri
video, efecte speciale şi alte elemente. Posterele pot fi partajate, exportate şi salvate în
diverse formate.

Exemplu: http://mytowninnumbers.blogspot.com/2009/07/glog.html
Sugestii: prezentarea unui proiect sau unei activităţi, portofolii multimedia, activităţi
crosscurriculare.

Avantaje: condiţii de siguranţă, monitorizate direct de către profesori. Profesorii controlează


toate activităţile realizate de elevii lor. E antrenant, încurajează interacţiunea şi creativitatea.

FOTOBABBLE (http://www.fotobabble.com/)

Aplicaţie web care permite adăugarea unui comentariu sau a unei naraţiuni la o imagine sau
fotografie. Se încarcă imaginea şi apoi se înregistrează naraţiunea folosind un microfon.
Rezultatul poate fi înglobat în bloguri sau pagini web.

Exemplu: http://www.fotobabble.com/m/bUl2aUtvZ3VmWE09
Sugestii: Poate fi folosit la începutul unui proiect eTwinning. Rugaţi elevii să încarce o
fotografie şi apoi să îşi înregistreze vocea pentru a crea o prezentare pentru parteneri.
Partenerii pot să facă acelaşi lucru. Este un mod uşor şi amuzant de a se cunoaşte reciproc.

Avantaje: Consolidează învăţarea, integrează diverse abilităţi, dezvoltă abilităţile IT, oferă
perspective alternative, accelerează şi motivează învăţarea.

SLIDE.COM (http://www.slide.com/)

Instrument online gratuit pentru creare şi stocare de slideshow-uri, incluzând efecte, tranziţii şi
muzică. Este foarte rapid şi simplu. Nu trebuie pregătită prezentarea în avans, vă încărcaţi
doar fotografiile, se adăugă titluri şi se editează pe loc, folosind opţiunile oferite: stil, aspect,
teme, muzică, efecte şi opţiuni de publicare. Prezentările pot fi apoi înglobate într-un blog sau
pagină web. Interfaţă simplă, mai multe moduri de vizualizare.

Exemplu: http://mathsinwonderland.blogspot.com/2010/03/pi-day-3.html
Sugestii: e foarte uşor de folosit şi amuzant pentru elevi. Se pot crea teste pentru partenerii
eTwinning. De exemplu, puteţi încărca fotografii ale unor monumente şi cere partenerilor să le
numească, oferindu-le 2-3 opţiuni. Creare de poveşti digitale în colaborare, prezentări ale
activităţilor proiectului sau ale unor personalităţi celebre.

Avantaje: îmbunătăţeşte colaborarea, deoarece în aceeaşi prezentare se poate lucra în echipe


transnaţionale.

PHOTOSTORY (http://www.microsoft.com/windowsxp/using/digitalphotography/photostory/defa
ult.mspx)

Descărcare gratuita pentru Windows. Creare de prezentări de diapozitive cu ajutorul


fotografiilor digitale. Permite editare, decupare sau rotire a imaginii, adăugare de titluri şi
subtitluri. Se pot adăuga efecte speciale, coloane sonore şi naraţiune cu propria voce pentru a
descrie imaginile. Videoclipul poate fi salvat pe calculator, pe un CD, trimis într-un e-mail sau
încărcat pe web.

Exemplu: http://files.etwinning.net/shared/app_uploads/twinspace/repository/11468/9-070517-
085858.wmv

Sugestii: Formatul de fişier este .wmv, iar fişierul poate fi uneori prea mare pentru a fi încărcat
pe TwinSpace, dar poate fi postat pe un blog sau încărcat pe YouTube şi apoi înglobat. Elevii
pot lua interviuri, sau pot crea videoclipuri pe care apoi să le comenteze împreună.

Avantaje: deşi nu este un instrument foarte colaborativ, este gratuit, uşor de folosit, flexibil.
Jocuri şi teste

CLASTOOLS.NET (http://classtools.net/)

Şabloane pentru numeroase tipuri de jocuri: diagrame, puzzle-uri, cicluri de învăţare,


hamburger, ţintă, diagramă Venn, Fishbone, diamant, Postit, Dustbin, selector de nume
aleatoare, generator de flashcarduri. Pot fi încorporate în orice pagină web.

Exemplu: http://classtools.net/widgets/fruit_machine_7/Rwf2Q.htm

Sugestii: Cu Classtools se pot crea uşor în Flash jocuri şi activităţi educaţionale online foarte
variate şi atrăgătoare, care pot fi apoi înglobate în bloguri sau pagini web. Pot fi realizate
pentru parteneri, dar şi pentru a fi folosite împreună într-o videoconferinţă.

Avantaje: învăţarea prin joc ajută elevii să-şi dezvolte la maxim potenţialul, fiind antrenante şi
motivante. Elevul e angajat în mod activ şi solicitat să ia decizii şi să acţioneze.

HOT POTATOES (http://hotpot.uvic.ca/)

Ansamblu de aplicaţii gratuite pentru crearea de teste interactive. Şase aplicaţii pentru teste
cu răspuns multiplu, cu răspuns scurt, cuvinte încrucişate, formare de perechi, ordonare şi
completare de fraze. Necesită download şi instalare.

Exemplu: http://irina2009.webs.com/fractii zecimale/descrescator1a.htm


Sugestii: Este un instrument care poate fi integrat cu uşurinţă în proiecte, dar nu este o
aplicaţie foarte sofisticată. Este potrivită dacă doriţi exerciţii interactive. Datorită limitărilor, nu
este mediul potrivit, dacă doriţi o testare şi evaluare reală la clasă (de exemplu, cu toate
funcţionalităţile de raportare).

Avantaje: nu este freeware, dar este gratuit pentru cei care lucrează pentru instituţii de
învăţământ finanţate din fonduri publice.

Publicare online

MAGAZINEFACTORY (http://magazinefactory.edu.fi/)

MagazineFactory este un instrument de publicare care oferă cadrelor didactice şi elevilor


posibilitatea de a lucra ca un colectiv editorial. Este un concept uşor de folosit şi versatil
pentru dezvoltarea de reviste online pentru diverse scopuri şi contexte. Revista poate fi un
proiect unic, sau poate fi editată în mod continuu pe parcursul anului şcolar. Profesorul este
redactor-şef, în timp ce elevii sunt jurnalişti. Cea mai recentă versiune a MagazineFactory
include caracteristici de colaborare potrivite pentru cooperare internaţională: poate fi
îmbogăţit cu clipuri video de pe TeacherTube şi YouTube, Google Maps şi rezultate de căutare
Google.

Exemplu: http://magazinefactory.edu.fi/magazines/mathstoplay/?str=40
Sugestii: Ziarul electronic este un instrument interactiv şi poate fi folosit în scopuri variate, atât
educaţionale, cât şi de comunicare şi cunoaştere reciprocă. De exemplu, elevi din ţări diferite
pot produce ziarul împreună, însuşindu-şi astfel cunoştinţe de jurnalism, dar şi de TIC.

Avantaje: găsirea de noi căi de colaborare şi de cunoaştere reciprocă, oferirea de instrumente


de lucru diverse, plăcute şi uşor de folosit, pentru a creşte interesul elevilor participanţi,
perfecţionarea exprimării lor în limba de comunicare a proiectului.

SLIDESHARE (http://www.slideshare.net/)

Site pentru stocarea şi publicarea gratuită de prezentari PowerPoint, Word sau pdf. Se poate
face trimitere ca link sau pot fi înglobate în blog sau pagina web. De asemenea, se pot
sincroniza cu un fişier audio (MP3, podcast) pentru a crea un slidecast – un mod mai puternic
de a distribui prezentări sau tutoriale. Slideshare este, de asemenea, un site valoros de resurse
sub formă de prezentări.

Exemplu: http://www.slideshare.net/jjbaile/the-most-important-qualities-in-life-prezentacja
Sugestii: prezentarea proiectului sau a unei activităţi, tutoriale pentru participanţii la proiect,
cunoaştere reciprocă, prezentări individuale, ale şcolilor sau localităţilor. Poate fi, de
asemenea, utilizat în timpul proiectului ca fiind unul dintre principalele instrumente de lucru pe
diferite sarcini şi prezentarea materialului creat. Poate fi folosit în etapa finală a unui proiect, în
cazul în care profesorii şi elevii vor să coopereze pentru a crea o prezentare finală/evaluare,
pentru a evidenţia cele mai creative şi motivante părţi ale proiectului sau a prezenta produsele
finale.

Avantaje: puteţi face schimb de idei, lecţii şi informaţi cu partenerii, elevii pot încărca
prezentări într-un mediu sigur, facilitează comunicarea, fiecare prezentare încărcată poate fi
înglobată în bloguri sau reţele sociale, trimisă prin e-mail sau disponibilă doar pentru un
anumit grup, permite utilizatorilor să adauge naraţiune audio, ceea care face ca Slideshare să
fie mai mult decât un instrument simplu de prezentare.

Puteţi găsi şi alte exemple de instrumente în secţiunea Resurse a portalului iTeach,


pagina Instrumente. Descoperirea de noi instrumente poate face proiectele mai amuzante atât
pentru elevi, cât şi pentru profesori. Cu ajutorul lor, puteţi lansa noi provocări elevilor dvs. Vă
invităm să exploraţi noi instrumente şi să le împărtăşiţi colegilor dvs., prin intermediul
portalului iTeach.

• Cursuri
• › eTwinning: PICE
• › Resurse
• › Implicarea elevilor în proiecte eTwinning
Tema 6. Implicarea elevilor în proiecte eTwinning

eTwinning a fost proiectat pentru profesori şi pentru elevi. Dacă posibilităţile de valorificare ale
portalului de către profesori sunt abordate de mai multe materiale şi studii elaborate până
acum, tema de faţă îşi propune să exploreze modalităţile de implicare a elevilor.

Implicarea elevilor în proiecte eTwinning se realizează prin intermediul cadrelor


didactice. Elevii nu pot avea cont pe portalul www.etwinning.net, aşa cum au cadrele didactice,
însă pot avea conturi în spaţiul de lucru al unui proiect (twinspace). În cadrul spaţiului virtual al
unui proiect, există o secţiune specială intitulată "Colţul elevilor" (Pupils' Corner). Aici, elevii au
acces la instrumente care permit comunicarea şi schimbul de informaţii. Profesorii care au
statut de administrator pot acţiona ca moderatori.

Pentru a înregistra elevii dumneavoastră în twinspace-ul unui proiect, trebuie să urmaţi paşii
indicaţi (accesaţi spaţiul de lucru, click pe "invitaţi elevi" (eng., "invite pupils"), introduceţi
numele elevilor pe care doriţi să îi invitaţi etc.). Elevii nu trebuie să aibă o adresă de e-mail:
sistemul va genera imediat un nume de utilizator şi o parolă. Dacă doriţi, le puteţi modifica
înainte de a trimite invitaţia. Profesorul care i-a invitat va primi un e-mail de confirmare,
conţinând userul şi parola. E recomandabil să păstraţi aceste informaţii la îndemână, pentru
cazul că elevii le uită pe parcursul proiectului. Înmânaţi fiecărui elev userul şi parola lui.
Profesorul poate modifica parolele elevilor pe parcursul proiectului.

Elevii se vor loga cu URL-ul spaţiului virtual sau la http://new-


twinspace.etwinning.net/web/guest .

În funcţie de ciclul de viaţă al unui proiect, implicarea elevilor se poate realiza încă din etapa
de concepere a proiectului, până la finalizarea acestuia.

Astfel, în etapa de pregătire a proiectului, profesorul poate discuta cu elevii despre:

• acţiunea eTwinning şi despre scopurile sale;


• ideea de proiect, temele pe care să le abordeze;
• modul de lucru;
• ţările /şcolile partenere, informaţiile pe care le deţin cu privire la cultura potenţialelor
ţări partenere;
• limba de lucru a proiectului;
Este important să înţelegem care sunt aşteptările elevilor în raport cu un proiect de colaborare
interşcolară eTwinning, care sunt interesele lor şi, implicit, disponibilitatea lor de implicare.

În momentul în care aţi ales deja şcoala/ şcolile partenere, faceţi elevilor o scurtă prezentare a
acestora (tip de şcoală, ţara/zona în care se află, domenii de interes pentru proiecte etc.). Altă
posibilitate este să îi invitaţi să caute ei informaţii despre şcolile partenere şi despre
regiunea/localitatea în care se află acestea. De asemenea, este bine să le arătaţi elevilor
portalul etwinning.net şi, după înregistrarea proiectului, spaţiul de lucru virtual, astfel ca ei să
se familiarizeze cu instrumentele disponibile şi să îşi poată proiecta propriile activităţi. O
discuţie legată de calendarul proiectului poate fi utilă, pentru a ghida aşteptările şi ritmul de
lucru al fiecăruia.

În etapa de implementare a proiectului:

• invitaţi elevii în spaţiul virtual al proiectului sau creaţi un alt spaţiu adecvat pentru
comunicarea în cadrul proiectului;
• facilitaţi inter-cunoaşterea şi comunicare elevilor dvs. cu elevii din şcoala parteneră,
prin sarcini de lucru specifice: prezentarea personală, încărcarea unei fotografii,
postarea unui cântec reprezentativ, realizarea unei prezentări a şcolii/ ţării sau altui
subiect la alegere etc.; de asemenea, se pot organiza sesiuni de chat, videoconferinţe
etc.
• familiarizaţi-i pe elevi cu normele de comportare civilizată în cadrul proiectelor şi al
comunicării online – limbajul decent, exprimarea corectă şi politicoasă, respectarea
intimităţii celorlalţi, importanţa comportamentelor de sprijin (feedback, încurajare
etc.), răspunsul la mesaje într-un timp rezonabil etc.;
• stabiliţi împreună calendarul evenimentelor, ritmul de rezolvare a sarcinilor de lucru;
• încercaţi să integraţi activităţile proiectului în curriculum, astfel încât acestea să
sprijine activitatea didactică obişnuită; în acest fel, pe lângă beneficiile evidente de
susţinere a demersului didactic, se solicită mai puţin timp suplimentar şi se evită
supraîncărcarea elevilor;
• stabiliţi împreună cu elevii modalităţile de promovare a proiectului în şcoală şi rolurile
pe care şi le asumă fiecare sau în grupuri mici;
• în eventualitatea unor obstacole, încurajaţi elevii să caute soluţii şi să ia decizii;
• stimulaţi reflecţia asupra parcursului proiectului.

La finalizarea proiectului:

• împărtăşiţi cu elevii rezultatele, succesul sau punctele slabe ale proiectului; căutaţi
împreună soluţii pentru ameliorarea proiectelor viitoare; extrageţi "învăţăminte";
• implicaţi elevii în evaluarea proiectului, punând accent pe ceea ce se poate învăţa din
experienţa parcursă (stabilire de criterii şi instrumente de evaluare etc.);
• implicaţi elevii în diseminarea proiectului, stabilind roluri clare, individuale sau de grup;
• căutaţi împreună cu elevii modalităţi de continuare a proiectului sau idei de noi
proiecte, pornind de la experienţa acumulată;
• exploraţi posibilităţile de continuare a comunicării cu elevii din şcoala/şcolile
partenere.

Implicarea elevilor este esenţială pentru proiecte de calitate şi bazate pe colaborare. Încercaţi
să nu impuneţi propriile opinii, întrucât elevii trebuie încurajaţi să caute propriile soluţii, să ia
decizii, să analizeze consecinţele deciziilor lor – toate acestea fiind de fapt experienţe de
învăţare.
Încercaţi să nu vă temeţi că elevii ar putea greşi; şi greşelile sunt o modalitate de a învăţa,
important este să le conştientizăm ca greşeli şi să învăţăm din experienţa parcursă.

• h | Cursuri
• › eTwinning: PICE
• › Teme
• › Sarcina de lucru pentru evaluarea finala: articol pe blogul iTeach

Sarcină de lucru (temă pentru evaluare finală, 50 de puncte):

Reflectaţi asupra unei idei de proiect la alegere şi elaboraţi un articol pe blogul


iTeach în care să răspundeţi la unele dintre următoarele întrebări:
• Ce activităţi aţi planifica pentru acest proiect (3 exemple) şi ce instrumente ale
spaţiului virtual aţi folosi la fiecare activitate?
• Cum intenţionaţi să folosiţi Cancelaria şi ce instrumente ar putea fi de folos?
• Cum intentionaţi să folosiţi Colţul elevilor şi ce instrumente ar putea fi de folos?
• Pe cine veţi invita în spaţiul virtual eTwinning şi ce rol / drepturi vor avea ei? (Atât
din şcoală cât şi dinafara ei)
• Ce părţi din acest spaţiu virtual eTwinning ar trebui să fie publice?

Alegeţi un titlul sugestiv şi creativ pentru articol/ proiect.

Articolul pe blog trebuie să fie marcat pentru categoria “eTwinning”.

La final, copiaţi adresa propriului articol de pe blog şi lipiţi-o (Paste) aici.

Exemplu de temă:
. . . . . . "Tema mea - articolul meu pe blog:
. . . . . . Titlu: Elevii mei în acţiune
. . . . . . Articolul este disponibil la
adresa: http://iteach.ro/pg/blog/liliana.popa/read/17032/."
(Este doar un exemplu )

S-ar putea să vă placă și