INSULA ŞERPILOR

1 Scurt istoric
Insula Şerpilor este dispusă în Marea Neagră, în dreptul Deltei Dunării, la 42 Km (23
Mm) de ţărm. Cunoscută astăzi sub denumirea de Insula Şerpilor, era denumită în legendele
mitologice, Insula Albă", Leuke sau Achilleis, de către navigatorii şi comercianţii care o
foloseau pentru scurte escale.
În timpul lui Mircea cel Bătrân (la sfârşitul domniei sale), puterea domnitorului s-a
întins de-a lungul ambelor maluri ale Dunării, până la gurile acesteia şi pe coastele Mării
Negre, inclusiv Insula Şerpilor.
Din unele cronici ce redau raporturile lui Ştefan cel Mare cu unele colonii greceşti
situate pe coastele Mării Negre, reiese că această parte a marii era "lac moldovenesc",
domnitorul stăpânind şi insula. De foarte multe ori, domnitorul a capturat, în dreptul Insulei
Şerpilor, vase ce duceau în robie tineri genovezi şi avuţiile prădate la Caffa.
În secolele XVI - XVIII, când Marea Neagră se afla în stăpânirea Înaltei Porţi, Insula
Şerpilor se afla implicit sub suveranitatea Imperiului Otoman.
Prin Tratatul de la Bucureşti, din 1812, în urma războiului ruso – turc, Rusia impune
frontiera între cele două imperii la Gurile Dunării, pe braţul Chilia. Apoi, în anul 1829, prin
Pacea de la Adrianopole, Imperiul ţarist dobândeşte Delta Dunării, iar graniţa Rusiei a fost
împinsă pe braţul Sfântul Gheorghe.
Ca urmare a înfrângerii Rusiei în războiul Crimeii din anii 1853 – 1855, prin Tratatul
de la Paris din 1856, insulele din Delta Dunării revin Imperiului Otoman. De remarcat este
faptul că Insula Şerpilor este menţionată expres pentru prima data în Protocolul încheiat la
Paris în ianuarie 1857. În baza acestui Protocol, guvernul otoman s-a angajat - „să întreţină
pe această insulă un far menit să asigure navigaţia vaselor ce se îndreaptă spre Dunăre şi
spre Portul Odesa" 1 - în interesul general al comerţului maritim.
În urma războiului ruso-româno-turc din anii 1877 – 1878, prin Tratatul de pace de la
Berlin din 13 iulie 1878, Insula Şerpilor devine oficial teritoriu românesc precum şi întreaga
Deltă a Dunării, şi teritoriul Dobrogei până la Silistra.
Prin ultimatumul din iunie 1940. Uniunea Sovietică a anexat Basarabia şi Bucovina de
Nord, alături de Ţinutul Herţa. De remarcat faptul ca prin Ultimatumul din 1940, Uniunea
Sovietică nu a cerut ca Insula Şerpilor să fie anexată la teritoriul sovietic, ea rămânând, în
continuare, teritoriu românesc.

1
Protocolul plenipotenţialilor Mari Puteri, întruniţiîn Conferinţă, 25 decembrie1856 – 6 ianuarie 1857, Paris
 După cel de-ai doilea război mondial, în urma Tratatului de Pace de la Paris din 1947,
frontiera româno – sovietică este cea stabilită în iunie 1940. Aşadar Insula şerpilor rămânea în
Continuare teritoriu românesc.
Anul 1948, este anul în care, printr-un „Act de forţă" al dicaturii staliniste, Insula
Şerpilor este preluată de Uninea Republicilor Sovietice Socialiste.
În 1991, în urma dezmembrării Uniunii Sovietice, Insula Şerpilor revine Ucrainei, în
posesia căreia se află şi la ora actuală.

2. Importanţa Insulei Şerpilor în privinţa delimitării spaţiilor maritime între

Ucraina şi România
În urma dezmembrării fostei U.R.S.S., Insula Şerpilor a fost preluată de Ucraina, care
a moştenit tratatele în stadiul în care se aflau la data succesiunii. Ucraina, făcând uz de decizia
ca apele sale teritoriale să fie de 12 mile (aproximativ 20 km) în jurul Insulei Şerpilor, a
început o serie de activităţi în zonă şi nu a ţinut seama de necesitatea punerii de acord cu
partea română. Ţinând cont că Insula Şerpilor se află la cca. 50 Km de mal, între apele
teritoriale române şi ucrainene, între ele rămâne practic o zonă nesemnificativă (de 10 Km) a
cărei importanţă creşte având în vedere perspectiva exploatării economice viitoare.
Din punct de vedere economic, Insula Şerpilor nu a avut în trecut o importanţă
deosebită. Ea constituia un masiv calcaros stâncos, o serie de roci marine şi o bună bază de
pescuit. Importanţa sa economică a crescut odată cu descoperirea unor importante rezerve de
petrol şi gaze naturale în subsolul platoului continental din jurul insulei.
Odată cu trecerea timpului a crescut şi importanţa strategico – militară a insulei. După
ocuparea ei de către U.R.S.S., în 1948, aici s-a dezvoltat o puternică bază militară, de control
naval şi aerian, de apărare antiaeriană şi maritimă, aparţinând acum Ucrainei. În prezent,
staţiile de radiolocaţie aflate pe insulă execută cercetarea aeronavală la mare distanţă.
Cercetarea spaţiului aerian se poate executa într-un perimetru ce cuprindea Marea Neagra şi
Marea Mediterană, până la coastele Libiei. Rezultatele cercetării sunt transmise unui punct de
conducere Tot aici se stochează informaţiile nucleare intercontinentale de pe teritoriul
ucrainean. Tot pe insulă sunt amplasate staţii de bruiaj şi ascultare atât a convorbirilor în
fonie, cât şi a celor prin cablu. Pe insulă este dislocată o garnizoană militară eu mai multe
subunităţi independente, care deservesc un heliodrom, un miniport militar, staţii de
radiolocaţie, depozite, instalaţii energetice, un far şi sistemul de pază şi apărare a graniţelor de
stat ale Ucrainei. Apărarea bazei militare de pe insulă este realizată de o navă tip fregată, o
navă de patrulare şi unul-două submarine.
 Actul final al Conferinţei pentru securitate de la Helsinki, din 01.08.1975,
menţionează principiul frontierelor, ce nu pot fi modificate prin forţă. Se prevede însă că,
frontierele statelor participante pot fi modificate, conform dreptului internaţional, prin
mijloace paşnice şi negocieri între părţile interesate. Acesta este şi cazul Insulei Şerpilor.
Pentru asemenea gen de probleme există posibilitatea ca statele în cauză să sesizeze, de
comun acord, Curtea Internaţională de Justiţie. Soluţionarea litigiului de către acest organism
este un procedeu onorabil, la care recurg frecvent statele care au încredere în imparţialitatea
justiţiei internaţionale.

3. Statutul politico-juridic al Insulei Şerpilor

Încălcând normele de drept international şi Tratatul de bază încheiat între Romania şi
Ucraina, Kievul încearcă să pună mâna pe petrolul şi gazele Insulei Şerpilor. În timp ce in
capitala ucraineana se desfasura a noua sesiune de negocieri ale grupurilor de experti romani
si ucraineni, compania britanica JKX Oil and Gaz Plc (JKX) anunta descoperirea de catre
partenerul sau ucrainean din Crimean Petroleum Company (CPC), Cernomorneftegaz, a unor
importante rezerve de titei si gaze in apropierea zonei "Olimpiiskaya" din Marea Neagra. Mai
exact, forarile se fac in partea de nord a zonei contigue a Romaniei, la circa 12 km est de
marea teritoriala si la 40 km sud de Insula Serpilor. Deci, o sfidare flagranta a principiului
care trebuia sa guverneze negocierile romano-ucrainene, si anume ca, pana la delimitarea
spatiilor maritime, cele doua parti se vor abtine de la explorarea si exploatarea resurselor
minerale ale zonei.
In legendele mitologice, Insula Serpilor este mentionata sub denumirea de Leuce, care
inseamna, in limba greaca veche, alba. Potrivit acestor legende, in Insula Leuce, Achile - erou
al aheilor - ar fi avut un templu si alte edificii in care locuiau preoti.
Cert este ca germanul Kohler si rusul Kritzki au descoperit, in secolul trecut,
ramasitele acestui templu si alte vestigii din insula, specifice epocii numite ciclopeana,
asemanatoare celor din Thesalia si Tracia, piese care au fost, ulterior, expuse in muzeele din
tarile lor.
In ce priveste apartenenta Insulei Serpilor la romani, in Istoria poporului roman
Nicolae Iorga mentioneaza, in acest context, apartenenta acesteia la Tara Romaneasca si,
respectiv, Moldova in secolele XIV-XV, argumentand aceasta afirmatie cu texte din cronici
(ex: titulatura lui Mircea cel Batran, legaturile lui Stefan cel Mare cu factoriile genoveze
situate pe tarmul Marii Negre, folosirea Insulei Serpilor de vasele moldovenesti pentru a
elibera din robie sute de tineri genovezi si recuperarea avutiilor pradate de turci la Caffa si, in
fine, chiar un cantec cazacesc in care se spune ca Piotr Voivoda (Petru Rares) avea legaturi cu
"fratii sai de la Dunare, care stapaneau baltile (Delta) si Marea". (Datele mentionate au fost
selectate din multe alte dovezi cuprinse in lucrarea sus-mentionata, referitoare la apartenenta
Insulei Serpilor la romani.)
Insula Serpilor este situata in Marea Neagra in dreptul Deltei Dunarii, la o distanta de
circa 22 de mile (40 km) de tarmul romanesc, pe coordonatele de 45º 15' 53'' latitudine
nordica si 30º 14' 41'' longitudine estica. Are o suprafata de 0,700 km, un perimetru de 1 273
m si un contur neregulat. Este formata din gresii silicoase, dure, conglomerate si cuartite, care
ii dau un aspect stancos, la care se adauga o vegetatie de stepa si o flora sarace.
Regimul juridic al Insulei Serpilor a urmat in decursul istoriei soarta gurilor Dunarii.
Vom analiza in cele ce urmeaza apartenenta sa teritoriala si statutul sau in dependenta cu cel
al stapanirii bratelor de varsare ale Dunarii.
a) Prin Tratatul de la Adrianopole din 2-14 septembrie 1829, incheiat intre Rusia si
Turcia, prima isi asigura controlul asupra Dunarii, mutand frontiera dintre Basarabia si
Dobrogea de pe bratul Chilia (Canalul Oceacov), fixata prin Tratatul ruso-turc de la 1812, pe
bratul Sfantu Gheorghe (Art. 3). Desi in textul tratatului nu se face nici o referire directa la
Insula Serpilor, ea este luata in stapanire de Rusia, care construieste in anul 1842 un far pentru
dirijarea navigatiei pe Marea Neagra.
b) Apartenenta juridica la un stat a fost consemnata pentru prima data in Protocolul
incheiat la Paris, la 6 ianuarie 1857, intre plenipotentiarii puterilor care au luat parte la
incheierea Tratatului de la Paris (1856), prin care s-a pus capat razboiului Crimeii. In acest
protocol s-a consemnat ca Insula Serpilor apartine statului care stapaneste Delta Dunarii,
respectiv Turcia, care urma sa intretina pe insula un far pentru asigurarea navigatiei vaselor ce
treceau pe Dunare spre portul Odesa.
c) In urma razboiului romano-ruso-turc din 1877, Rusia a impus Turciei, prin Tratatul
de la San Stefano (19 februarie/3 martie 1878), impotriva vointei marilor puteri europene si a
Romaniei, ca, pentru despagubirile de razboi care se cifrau la 410 milioane de ruble, sa i se
cedeze si sangeacul Tulcei, insulele Deltei Dunarii, precum si Insula Serpilor, pe care le
schimba cu judetele Cahul, Ismail si Bolgrad, marginite la sud prin talvegul Chiliei, gura
raului Starii Stambul (Art. 19, alin. a-d, a).
d) Tratatul de la Berlin din 13 iulie 1878 confirma retrocedarea sudului Basarabiei
Rusiei, marginit la vest de talvegul Prutului, la sud de talvegul bratului Chilia si de varsarea
Starii Stambulului. Insulele Deltei Dunarii, ca si Insula Serpilor si sangeacul Tulcea, erau
reunite Romaniei, impreuna cu sudul Dobrogei la est de Silistra pana la sud de Mangalia (art.
45 si 46, Anexa 1).
 e) In urma ultimatumurilor sovietice din 26 iunie si, respectiv, 28 iunie 1940 si a
discutiilor care au avut loc in cadrul Comisiei Mixte pentru descrierea frontierei pe Dunare
intre delegatiile romana si sovietica (septembrie-octombrie 1940), nu s-a facut nici o referire
la Insula Serpilor. Practic, se revenea, in ceea ce priveste frontiera sudica a Basarabiei, la
prevederile Tratatului de la Berlin din 1878, cand judetele Cahul, Ismail, Bolgrad au fost
cedate de catre Romania Rusiei. Potrivit dispozitiilor articolului 1, alineat 2, din Tratatul de
pace intre Romania si Puterile Aliate si Asociate semnat la Paris, la 10 februarie 1947,
"frontiera sovieto-romana este astfel fixata in conformitate cu Acordul sovieto-roman din 28
iunie 1940..."
Astfel, spre deosebire de tratatele de la Versailles incheiate dupa primul razboi
mondial, care cuprindeau in ce priveste Romania, si nu numai, o descriere amanuntita a
granitelor, Tratatul de pace de la Paris "expedia" aceasta problema prin trimitere la "acordul
sovieto-roman din 28 iunie 1940", un tratat inexistent, in realitate un ultimatum formulat pe
baza Pactului Ribbentrop-Molotov, semnat la Moscova in 1939.
La Conferinta Pacii de la Paris (29 iulie - 15 octombrie 1946), sovieticii au prezentat,
in contextul discutiilor asupra frontierei romanesti, o harta tiparita la Moscova, la o scara
foarte mica, 1/1 500 000, care cuprinde si o serie de inexactitati ("nepotriviri"). Ca urmare a
demersurilor delegatiei romane, partea sovietica a schimbat harta, pe care erau corectate doar
"nepotrivirile" de la granita romano-iugoslava, lasand de partea sovietica o serie de insule
aflate pe bratul Chilia (Tatarul, Dalerul Mare, Dalerul Mic etc.). In ce priveste Insula Serpilor,
potrivit hartii amintite aceasta ramanea, in continuare, Romaniei.
La 4 februarie 1949 s-a semnat la Moscova Protocolul referitor la precizarea
parcursului liniei frontierei de stat intre Romania si URSS, care, cu toate ca invoca Tratatul de
pace din 1947, stabileste, contrar prevederilor acestui Tratat, ca "Insula Serpilor, situata in
Marea Neagra, la rasarit de gurile Dunarii, intra in cadrul URSS" (art. 1, lit. b).
Protocolul nu a fost niciodata ratificat de catre Romania. In aceste imprejurari s-a
semnat chiar pe insula, la 23 mai 1948, un proces-verbal de predare a acesteia catre URSS. In
document se afirma ca aceasta a fost "inapoiata" Uniunii Sovietice, desi era evident ca Insula
Serpilor nu a apartinut niciodata Uniunii Sovietice, asa cum am aratat mai sus.
Incorporarea Insulei Serpilor la URSS a condus, totodata, la diminuarea intinderii
marii teritoriale a Romaniei; din aceleasi cauze nu s-a putut ajunge la un acord privind
delimitarea platoului continental si a zonei economice exclusive in Marea Neagra, partea
sovietica pretinzand ca aceasta delimitare sa se faca intre Insula Serpilor si tarmul romanesc,
ceea ce nu corespunde principiilor dreptului marii, asa cum au fost consacrate in Conventia de
la Geneva (1958) si reluate mai tarziu in Conventia de la Montego Bay asupra dreptului marii
din 1982. (Partea VIII, Regimul insulelor, Art. 121, pct. 3, Anexa 2).
Pornindu-se de la principiile de drept international si de la schimbarile democratice
care au avut loc in tarile europene dupa 1989 si in relatiile dintre ele, problema Insulei
Serpilor a fost abordata de catre partea romana in cadrul convorbirilor, din 3-5 aprilie 1991,
dintre presedintele Romaniei, Ion Iliescu, si presedintele fostei URSS, Mihail Gorbaciov,
precum si cu ocazia intalnirilor ministrilor de externe ai celor doua tari. Partea sovietica si,
apoi, cea rusa au declarat constant ca nu au studiat problema, evitand, astfel, discutiile pe fond
asupra statutului juridic al insulei.
Concluzii:
a) Insula Serpilor nu a apartinut, pana in 1948, URSS;
b) Protocolul din 4 februarie 1948, semnat la Moscova, si procesul-verbal din mai
1948, semnat chiar pe insula, precum si Tratatul privind regimul frontierei de stat semnat in
1961, document care cuprinde, de asemenea, referiri la Tratatul de Pace de la Paris din 1947,
reprezentau, in realitate, documente juridice care se indepartau sensibil de la textul si anexele
Tratatului de la Paris, constituind, de fapt, o incalcare a spiritului si literei acestuia;
c) Invocarea de catre Ucraina a calitatii de succesor la documentele juridice sus-
mentionate ale fostei URSS, incheiate cand Romania se afla sub ocupatie sovietica si,
respectiv, trebuia sa-si asume obligatiile oneroase impuse de pactul de la Varsovia, este
inoperanta, intrucat, prin participarea sa directa (in nume propriu) la Tratatul general de pace
din 1947, de la Paris, Ucraina era obligata sa-si respecte semnatura depusa pe acest document
de catre ambasadorul I. Senin.
Declarandu-se succesoare la intelegerile juridice bilaterale sus-mentionte, care
contrazic prevederile Tratatului de la Paris la care este parte, Ucraina incalca, in mod
manifest, principiile pacta sunt servanta si bona fide. Dupa cum se stie, incalcarea sau
complicitatea la incalcarea dreptului international nu confera drepturi celui ce comite astfel de
fapte, ci atrage, asa cum arata practica recenta, raspunderea acestuia.
Desi Romania a fost tratata la Paris ca tara invinsa, ignorandu-se faptul ca a fost a
patra putere a coalitiei antihitleriste, toate guvernele Romaniei, pana in prezent, au declarat
constant ca inteleg sa respecte prevederile Tratatului de Pace de la Paris din 1947 si ca nu au
revendicari teritoriale;
d) Insula Serpilor are importanta economica, deoarece au fost identificate, in
proximitatea ei, importante zacaminte de petrol si gaze naturale, si anume in perimetrul
platoului continental al Marii Negre asupra caruia fosta URSS si Romania - asa cum am aratat
mai sus - nu reusisera sa se puna de acord (Anexa 2).
 Nu cu mult timp in urma, personalitati politice si militare ucrainene, alcatuind ceea ce
presa din aceasta tara a denumit "un veritabil comando", au facut o vizita pe insula, dorind sa
sublinieze prin aceasta ca Insula Serpilor este si trebuie considerata ca parte integranta a
teritoriului ucrainean.
Prin Tratatul politic de baza (ratificat de Parlament) si documentul conex la acesta,
semnate la 2 iunie 1997, la Constanta (ultimul e neratificat de Parlamentul Romaniei pentru
ca nu i-a fost prezentat), intelegeri bilaterale cu care se lauda tot timpul fostul ministru de
externe, dl Adrian Severin, s-au cedat Ucrainei Nordul Bucovinei, Sudul Basarabiei si Insula
Serpilor, in speranta unor avantaje ipotetice (admiterea Romaniei in NATO)
 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Carta O.N.U.;
2. Conferinţa de la Haga din 1930;
3. Convenţia din 1958 de la Geneva privitoare la dreptul mării;
4. Convenţia din 1982 de la Montego-Bay privitoare la dreptul mării;
5. Convenţia din 1971 cu privire la interzicerea poluării radioactive;
6. Legea nr. 36/2002 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al marii
teritoriale, al zonei contigue si al zonei economice ale României;
7. Legea nr. 110/1996 privind ratificarea Convenţiei Naţiunilor Unite asupra dreptului
mârii încheiată la Montego-Bay (Jamaica) la 10 decembrie 1982, şi aderarea la Acordul
referitor la aplicarea părţii a Xl-a a Convenţiei Naţiunilor Unite asupra dreptului mării,
încheiat la New York la 28 iulie 1994;
8. OUG 104/2001 privind la frontiera de stat a României;
9. Legea nr. 73/1969 privind regimul produselor si al substanţelor stupefiante
10. Constituţia României;
11. Alexandru Bolintineanu - Marea teritorială, ed. Ştiinţifică, 1960;
12. Grigore Geamănu - Drept internaţional public, voi. 1, Bucureşti 1981;
13. Dumitru Mazilu - Dreptul mării, Tendinţe şi orientări contemporane, Edit.
Academiei, Bucureşti,. 1980;
14. Gheorghe Moca - Drept internaţional public, vol.l, Bucureşti 1989;
15. Dumitra Popescu, Adrian Năstase, Florian Coman - Drept internaţional public, Edit.
"Şansa" -Bucureşti, 1994;
16. Raluca Miga-Beşteliu - Drept internaţional, introducere în dreptul internaţional
public, Edit. "AII" Bucureşti 1997.
17. Culegeri de tratate, convenţii, protocoale şi acte normative interne privitoare la
marea teritorială şi apele interioare ale României, Edit. Militară, 1979;
18. Ionel Cloşca - Dicţionar de drept internaţional public, Edit. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti 1982;
19. Constantin Andronovici - Drept internaţional public, Edit. Graphix, Iaşi, 1993;
20. Ion Deaconu - Curs de drept internaţional public. Edit. "Şansa", Bucureşti 1993;
21. Florescu G. G. - Navigaţia în Marea Neagră prin strâmtori şi pe Dunăre, Contribuţii
la studiul (raptului riveranilor, Edit. Academiei, Bucureşti 1975;
22. Law of the Sea, Bulletin no. 34, United Nation, New York. 1997;
23. The Law of the Sea. National claims to maritime jurisdiction, United Nation, New
York, 1992:
24. The Law of the Sea, Maritime boundary agreements (1985-1991), United Nation,
New York, 1992;
25. The International Law Association - Report of the Seventh Conference - Helsinki -
1996 Au. -Londonl996-p. 375;
26. The International Law Association - Reports of International Arbitrai Awards /
Recueil des Sentences Arbitrales - voi. XX - United Nations - 1994:
27. The International Law Association - Summaries of Judgements, Advisory Opinions
And Orders of the International Court of Justice - 1992-1996 - United Nations - New York -
1998;
28. Resume Des Arrets, Avis Consultatifs et Ordonnances de la Cour Internationale de
Justice, 1948-1991, Nations Units, New York - 1992;
29. Bolintineanu, A., Marea teritorială, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1960
30. Preda A. şi Bărbulescu N., Curtea Internaţională de Justiţie şi Dreptul Mării, Editura
Finmedia, Bucureşti, 1999
 31. Convenţia internaţională asupra mării teritoriale şi zonei contigue, Geneva, 1958
32. Convenţia Naţiunilor Unite asupra dreptului mării, Montego Bey, 1982
33. Decret 296/28.02.1934, pentru aprobarea regulamentului privitor la admiterea şi
staţionarea în porturile şi apele teritoriale ale României a navelor de războiu străine
34. Decret 39/28.01,1956, pentru reglementarea regimului apelor teritoriale ale
Republicii Populare Române
35. Lege 17/07.08.1990 republicată prin Legea 36 din 2002, privind regimul juridic al
apelor maritime interioare, al mării teritoriale şi al zonei contigue ale României